ANTIDOTURI IN INTOXICAȚIILE

MEDICAMENTOASE

Student: Claudiu Melinte

Clasa 1 A, Grupa 2
INTRODUCERE

Intoxicația acuta reprezintă manifestările ce apar in urma pătrunderii in organism a substanței

toxice in doza relativ mare, o singura data sau de mai multe ori intr-un interval de 24 de ore.
Substanțele toxice reprezintă orice compus chimic capabil sa producă alterări structurale si
funcționale, la diferite niveluri de organizare a materiei vii, alterări care se exprima pe plan
clinic printr-o stare patologica, care poate sa fie reversibila sau nu, având uneori caracter letal,
instalata in general brusc, este bine conturata si evoluează rapid. 1

In tarile dezvoltate sunt mai frecvente intoxicațiile cu medicamente analgezice, antidepresive,

sedative hipnotice, stimulante, droguri, medicamente cardiovasculare, in timp ce in tarile in
curs de dezvoltare se întâlnesc mai frecvent intoxicații cu substanțe agricole precum pesticide,
ciuperci otrăvitoare, sau produse industriale precum alcool metilic, produse petroliere si
menajere (soda caustica, detergenți, solvenți). 2

Intoxicațiile medicamentoase apar datorita unor erori ale pacientului prin depășirea zilnica a
dozei recomandate sau asocierea cu alte medicamente cu acțiune sinergica, erori ale
farmacistului prin nedescifrarea corecta a prescripției, erori ale medicului prin prescrierea unor
doze mai mari, nerespectarea posibilelor interacțiunii medicamentoase cu alte prescripții.

Intoxicațiile medicamentoase ocupă un loc important în patologia umană. Printre

medicamentele incriminate curent în aceste intoxicații sunt benzodiazepinele, barbituricele,
antidepresivele, neurolepticele. Uneori apar intoxicații cu diverse asociații medicamentoase de
deprimante ale sistemului nervos central. Intoxicația cu medicamente este asociată unor
simptome și consecințe care variază în funcție de medicamentul ingerat. Poate fi letală în multe
cazuri. Gradul de intoxicație depinde, printre altele, de mărimea dozei și de caracteristicile
fiecărui pacient în parte.

CLASIFICAREA CLINICA A INTOXICAŢIILOR

1. Intoxicații acute – toxicul este absorbit în doza relativ mare și unică, sau în doze mai
mici și repetate la intervale scurte iar manifestările toxice apar pe neașteptate; sunt
violente și pot fi urmate de moarte.
2. Intoxicații cronice – toxicul este absorbit în doze mici și repetate iar manifestările,
determinate de leziuni biochimice și morfofuncţionale, apar lent dar continuu.

1
Felicia Loghi, Toxicologie Generala, Ed. Medicala Univ Iuliu Hatieganu, Cluj- Napoca, 2002.
2
Dr. Calinoiu Amalia, Dr. Picus A, et.al., Managementul terapeutic in intoxicatiile acute, Revista Galenus
disponibil online la https://www.revistagalenus.ro/practica-medicala/22602-2/
 3. Intoxicaţii subacute - toxicul pătrunde în organism într-o repriză, debutul este lent, se
constată tulburări de lungă durată a stării sănătății. De obicei se tratează ca fiind mai
apropiate de intoxicațiile acute după patogeneza și simptomatologie.

METODE TERAPEUTICE DE CRESTERE A ELIMINARII TOXICELOR DIN

ORGANISM
Tratamentul intoxicațiilor constă în măsuri nespecifice, care urmăresc micșorarea cantității de
toxic din organism, tratament simptomatic și susținerea funcțiilor vitale, respectiv măsuri
specifice care constau în folosirea medicației de tip antidot. Antidoturile pot fi specifice pentru
un anumit toxic sau nespecifice, vizând implicit grupe mari de toxice. Administrarea
antidoturilor specifice implica cunoașterea diagnosticului etiologic al intoxicației. 3

Fiecare metoda de intensificare a epurării toxicelor din organism are limite si particularități,
fiind aplicata diferențiat in raport cu toxicul incriminat, cu caracteristicile fizico-chimice si
moleculare bine definite.

1. Diureza forțată este metoda uzuala aplicata in Toxicologia Clinica, asociata sau nu cu
modificarea de pH plasmatic si urinar. Pentru ca toxicele incriminate sa răspundă la
modificările de pH urinar trebuie sa îndeplinească următoarele condiții:
a. sa se elimine nemodificate pe cale urinara
b. sa fie un electrolit slab, cu un pKa adecvat in mediu acid sau alcalin
c. toxicul sa fie distribuit preferențial in compartimentul extracelular
d. proporția legării de proteinele plasmatice sa fie redusa

Diureza forțată se poate efectua cu diuretice cu plafon înalt (furosemid 40 - 80 mg), asociate
cu diuretice osmotice sau încărcare lichidiana (soluții perfuzabile glucozate, ser fiziologic,
soluție Ringer s.a.)

2. Modificarea pH-ului plasmatic si urinar. Diureza alcalina se aplica pentru creșterea

eliminării acizilor slabi:
a. salicilați
b. barbiturice

3
Victor A. Voicu, Radu Macovei, Oana Avram, Conduita medicala in intoxicațiile acute, Timisoara 2006.
Articol disponibil online la
https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2006/04%20Conduita%20medicala%20in%20intoxicatiile%20acute
.pdf
Eliminarea este favorizata si de modificările pH-ului plasmatic, alcalinizarea modificând
raportul dintre fracția ionizata (care creste) si cea neionizata (care scade), cu redistributie
consecutiva a toxicului. 4

Diureza acida este tehnic mai dificila si mai puțin utilizata. Este recomandata in intoxicațiile
cu substanțele cu caracter bazic:

a. amfetamine
b. chinidina
c. stricnina
3. Hemoperfuzia. Este metoda de epurare care presupune pasajul sângelui, prin pompare,
printr-un dispozitiv conținând particule de cărbune sau rășini neionice acoperite cu diverși
polimeri.
4. Cărbune activat seriat. Consta in administrarea de cărbune activat repetat la 4 - 6 ore.
Metoda are eficienta in intoxicațiile cu compuși care prezinta recirculație enterohepatica,
dar si pentru alte toxice circulante absorbabile .
5. Exsangvinotransfuzia reprezintă înlocuirea sângelui intoxicatului cu sânge proaspăt.
6. Plasmafereza presupune îndepărtarea automata a plasmei si reintroducerea componentei
celulare in circulația pacientului. Este de actualitate; se poate aplica atât in intoxicația acuta
simpla, cat si in cea poli medicamentoasă.

TERAPIA ANTIDOT

Antidoturile sunt substanțe capabile să inactiveze toxicii prin fenomene fizice ori reacții
chimice, antidoturi chimice sau antidoturi propriu – zise, sau să antagonizeze efectele toxicelor,
antidoturi fiziologice sau antagoniști. 5

Antidotul este un compus medicamentos care modifica cinetica (mecanism toxocinetic) unui
agent chimic, geneza si/sau intensitatea efectului toxic (mecanism toxodinamic).

Clasificarea antidoturilor in raport cu urgenta utilizării lor (după IPCS, 1997)

a. Antidoturi disponibile imediat (30 minute)

b. Antidoturi disponibile in 2 ore

4
Victor A. Voicu, Radu Macovei, Oana Avram, Conduita medicala in intoxicațiile acute, Timisoara 2006.
Articol disponibil online la
https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2006/04%20Conduita%20medicala%20in%20intoxicatiile%20acute
.pdf
5
ibidem
 c. Antidoturi disponibile in 6 ore

Sub raportul eficientei clinice antidoturile se clasifica in:

a. Antidoturi cu eficienta bine demonstrata

b. Antidoturi larg folosite, dar care necesita cercetări suplimentare pentru stabilirea
eficientei si indicațiilor
c. Antidoturi cu eficienta discutabila

ANTIDOTURI IN INTOXICATIILE MEDICAMENTOASE

1. CĂRBUNELE ACTIVAT

Proprietăți fizico-chimice: este o pulbere neagră, puțin solubilă în apă, obținută prin combustia
materialelor. Activarea se produce prin îndepărtarea materialelor adsorbite și prin diminuarea
mărimii particulelor, crescând astfel suprafața de acțiune a cărbunelui.

Farmacodinamie: are capacitatea să adsoarbă anumite substanțe toxice; proprietățile

absorbante sunt corelate cu geneza forțelor de interacțiune de tip legături de hidrogen, ion –
ion, dipol – dipol și van der Waals; pentru o absorbție optimă este necesar ca substanțele să fie
cât mai puțin ionizate și a fie dizolvate.

Acest mecanism creste eliminarea toxicului, eficacitatea sa fiind dependenta de fluxul sanguin,
afinitatea toxicului pentru cărbunele activat, existenta unei lungi faze de distribuție a
medicamentului, volumul de distribuție redus al acestuia și legarea redusă de albuminele
plasmatice. 6

Acest mecanism explica eficacitatea cărbunelui activate în eliminarea unor toxice care au o
circulație enterohepatica redusă sau absența. Eficacitatea cărbunelui activate este condiționată
și de timpul scurs de la ingestia toxicului (variația invers proporțională), cantitatea de cărbune
administrată (variație direct proporțională); practic eficienta maximă se obține în prima oră de
la ingestia toxicului.

Este practic ineficient în absorbția acizilor și bazelor minerale, cianurilor, fluorurilor,

metalelor, alcoolilor, glicolilor, hidrocarburilor alifatice și a altor substanțe anorganice.

6
Victor A. Voicu, Radu Macovei, Oana Avram, Conduita medicala in intoxicațiile acute, Timisoara 2006.
Articol disponibil online la
https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2006/04%20Conduita%20medicala%20in%20intoxicatiile%20acute
.pdf
Farmacocinetica: nu se absoarbe in tubul digestiv, ci se elimina împreună cu toxicul absorbit
prin fecale.

Farmacotoxicologie: nu are acțiune toxică directă; sunt posibile greață, vărsături, constipație
(uneori diaree), colorarea scaunelor în negru.

Complicații: aspirație, obstrucție intestinală, infecție (colmatarea cărbunelui).

Farmacoterapie: decontaminare internă și creșterea eliminării toxicului în intoxicații cu:

salicilați, barbiturice, antidepresive triciclice, paracetamol, glutetimida, fenitoina, digitalice,
dapsona, nadolol, fenilbutazona, piroxicam, izoniazida, penicilamina, amiodarona și a alte
substanțe organice și anorganice.

2. N-ACETILCISTEINA

Proprietăți fizico-chimice: este derivatul N-acetil al L-cisteinei, solubil în apă (soluția are miros
de hidrogen sulfurat și este ușor oxidabila).

Farmcocinetica: după administrare orală este absorbită rapid gastro-intestinal, metabolizata

intensiv la primul pasaj hepatic in N-diacetilcisteina și L-cisteina.

Farmacotoxicologie: După administrare intravenos pot apărea reacții anafilactoide,

trombocitopenie, tahicardie, dureri toracice, febră, hipotensiune, bronhospasme (datorate
probabil eliberării de histamina prin mecanism neimunologic.

Farmacoterapie: intoxicații cu paracetamol, tetraclorura de carbon.

Contraindicații: hipersensibilitate cunoscută la acetilcisteina.

Precauții: insuficiență renală, respiratorie, vârstnici trebuie utilizate numai dispozitive din
sticlă, materiale plastice, aluminiu, crom, oțel (acetilcisteina reacționează cu fierul, cupru,
cauciucul); nu se administrează concomitent cu cărbunele activat; la astmatici este necesară
asocierea de bronhodilatatoare.

Interacțiuni: nu se asociază cu eritromicina, tetracicline.

3. ATROPINĂ

Proprietăți fizico-chimice: sulfatul de atropina este o substanță cristalizată, inodora, cu gust

amar, foarte ușor solubilă în apă, ușor solubilă în alcool, practic insolubila în cloroform și eter.
Atropina este un eter format între un acid aromatic (acidul tropic) și o bază organică complexă
(tropia).
Farmacodinamie: atropina blochează toate subtipurile de receptori colinergici muscarinici
postsinaptici de la nivelul mușchilor netezi miocardului, celulelor glandulare, ganglionilor
periferici. Receptorii la nivelul sistemul nervos central sunt acționați numai la doze mari sau
toxice (traversează greu bariera hematoencefalică). Este un antagonist competitiv al
acetilcolinei, împiedicându-i efectele muscarinice.

Faramacotoxicologie: efectele toxice sunt cele determinate de parasimpatolitice, sunt

dependente de doză (intoxicație sau supradozare), iar copii sunt mai susceptibili decât adulții.
Doză letală pentru un adult este de aproximativ 80 – 100 mg, iar pentru copii de 10 – 20 mg.

Farmacoterapie: intoxicații cu substanțe cu acțiune parasimpatomimetică (pilocarpina,

metacolina, anticolinesterazice).

Contraindicaţii: contraindicațiile uzuale nu se aplică atunci când atropine trebuie folosită în

situații care pun în pericol viața pacientului.

Interacțiuni: asocierea cu alte anticolinergice (antidepresive triciclice, antihistaminice H1,

sedative, antiparkisoniene, anticolinergice centrale, disopiramida, chinidina, mequitazina şi
neuroleptice fenotiazinice) determina adiția reacțiilor adverse de tip atropina.

Incompatibilități: Sulfatul de atropina nu se administrează în amestec cu alte produse

medicamentoase.
BIBLIOGRAFIE

Felicia Loghi, Toxicologie Generala, Ed. Medicala Univ Iuliu Hatieganu, Cluj- Napoca, 2002.
Dr. Calinoiu Amalia, Dr. Picus A, et.al., Managementul terapeutic in intoxicatiile acute,
Revista Galenus. Articol disponibil online la https://www.revistagalenus.ro/practica-
medicala/22602-2/

Victor A. Voicu, Radu Macovei, Oana Avram, Conduita medicala in intoxicațiile acute,
Timisoara 2006. Articol disponibil online la adresa
https://www.atitimisoara.ro/content/ghiduri/2006/04%20Conduita%20medicala%20in%20int
oxicatiile%20acute.pdf