Avraam

Avraam s-a născut prin secolul al doisprezecelea înainte de Hristos la Ur, în ţinutul caldeenilor. A
fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, care
prin ele să unească toate cele trei grupe de popoare care se trag din seminţia lui Noe.
Astfel, prin Sarra, care era din neamul lui Sem, se trage seminţia evreilor, adică semiţii. Din
Hetoria, care este din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei şi Europei, adică
iafetiţii. Iar din a treia femeie, Agar slujnica, care este din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage
seminţia agarenilor sau arabilor, numiţi şi hamiţi.
Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit părinte al tuturor seminţiilor pământului, adică al
semiţilor (evreilor), al iafetiţilor, adică al creştinilor (indo-europenilor), şi al hamiţilor, adică al arabilor.
Când toate aceste trei seminţii vor crede în Hristos, atunci se vor unii toate popoarele şi va fi o turmă şi un
păstor.
Noi, creştinii, suntem fiii lui Avraam prin credinţa lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos, şi prin
femeia lui, Heturia. Semeţii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hameţii (arabii) sunt fiii lui Avraam, prin
Agar slujnica. Dar noi, creştinii, suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţa în Iisus Hristos, care este mult mai
de preţ decât a fi fiul lui Avraam prin sânge, cum sunt evreii şi arabii.
Avraam se trăgea din neamul lui Sem şi era căsătorit cu Sarah, rămasă fără copii. Dumnezeu îl alese
pe Avraam pentru a face din el părintele poporului său. Îi spuse : „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi
din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te
voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor
binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile
pământului” (Facere 12, 1-3). Avraam se încredinţă cuvintelor Domnului şi fără să se uite în urmă, îşi luă pe
femeia lui Sarah, pe nepotul său Lot, avuţiile şi slugile sale şi se duse tot înainte, către ţinutul Canaan. În
schimbul credinţei sale, Dumnezeu îi promise lui Avraam să facă un legământ veşnic între El şi urmaşii săi,
legamânt ce avea să fie simbolizat în tăierea împrejur a oricărui născut de parte bărbătească din
descendenţa lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul îi dadu un fiu lui Sarah cea sterilă,
chiar dacă şi ea şi bărbatul ei erau foarte înaintaţi în vîrstă. Isaac deveni astfel semnul bunăvoinţei lui
Dumnezeu şi simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia să vină pentru a duce la bun sfârşit şi la
perfecţiune promisiunile făcute de Dumnezeu Sfântului Patriarh. Avraam muri într-o bătrineţe fericită la
vârsta de o suta şaptezeci şi cinci de ani. Fu îngropat în pământul din Canaan, pe ogorul pe care îl cumpărase
ca să îi facă mormânt lui Sarah.
Când Lot intră cu Avraam în ţinutul Canaan, puse stăpânire pe pământurile bogate şi fertile din
châmpia Iordanului şi se instală în Sodoma. Dar locuitorii ţinutului erau în acea vreme afundaţi în viciu şi
perversiuni. Ei atraseră mînia Domnului, care hotărî să distrugă oraşul. Trimise totuşi doi Îngeri ca să-l
vestească pe Lot şi să îi poruncească să fugă de acolo, el şi ai săi. Îi spuseră : „Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să
nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Geneza 19 :17). În
momentul în care Lot se indepărtă, Dumnezeu făcu să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc, şi
păcătoşii muriră în chinurile pe care li le pregăteşte pentru veşnicia în iad. Dar femeia lui Lot nu ascultă
porunca Domnului şi se întoarse pentru a se uita în urmă. Fu dintr-odată schimbată într-o statuie de sare, să
fie de învăţătură pentru generatiile ce aveau să urmeze că trebuie să urmeze chemarea Domnului fără nici o
privire pentru lumea şi obiceiurile din care El ne-a scos.
Schimbarea numelui

Dumnezeu a zis lui Avraam: "Sa nu mai chemi Sarai pe nevasta ta. Ci numele ei sa fie Sarra. Si eu o
voi binecuvanta, iti voi da un fiu din ea, da o voi binecuvanta, ea va fi mama unor neamuri intregi. Chiar
imparati de noroade vor iesi din ea. Avraam s-a aruncat cu fata la pamant si a ras, caci a zis in inima lui: Sa i
se mai nasca un fiu unui barbat de o suta de ani? Si sa mai nasca Sarra la nouazeci de ani?" (Facere 17, 15-
17).
Dupa ce Dumnezeu schimba numele lui Avram In Avraam. iata ca si numele sotiei sale, Sarai este
schimbat in Sara. Cand s-a intamplat asta.? pentru Avraam s-a intamplat la varsta de nouazeci si noua de
ani,iar pentru Sara la varsta de nouazeci de ani..deci cand marea majoritate dintre noi, nu numai ca vom fi
morti,dar om fi si putrezit in tarana deja..iata deci ca ceea ce la om este cu neputinta,la Dumnezeu este
intotdeauna cu putinta..schimbarea destinelor si pogorarea binecuvantarilor peste cei ce sunt ai Lui.Cand
pentru unii nu mai raman decat oasele,pentru altii este vremea implinirilor si binecuvantarilor.Asta inseamna
puterea lui Dumnezeu.de a face lucruri atunci cand noi nu numai ca nu mai speram,dar chiar ne pregateam
sa incheiem socotelile cu viata asta.Nu ma voi referi la schimbarea numelui lui Avraam,care si acela
reprezinte un eveniment extraordinar,ci ma voi referi azi la Sara..totusi trebuie sa observam ca primul din cei
doi care a fost binecuvantat de Dumnezeu prima data a fost Avraam,si pe basa binecuvantarii sale a fost si
nevasta lui binecuvantata mai apoi..Iar dialogul lui Dumnezeu despre Sara este tot cu Avraam nu cu ea.
Intrebarea este: daca Avraam nu ar fi fost binecuvantat mai intai.nu i-ar fi schimbat lui mai intai Dumnezeu
numele,Sara ar mai fi fost binecuvantata.? Probabil ca nu.
Cand Dumnezeu ne schimba nume si destine..De ce Tatal Ceresc a dorit schimbarea numelor celor
doi.? Pentru ca binecuvantarile primite au fost atat de puternice si de profunde incat Dumnezeu a dorit
ca,odata cu implinirile acestor binecuvantari sa nu isi mai aduca aminte de ei asa cum au fost inainte..cu
vietile lor,cu dorintele lor,cu aspiratiile si asteptarile lor,ci mai degraba a vrut sa ii vada inaintea Sa ca niste
oameni CU TOTUL schimbati..inclusiv in ceea ce priveste numele. Vechile nume nu mai aveau nici o
valoare.pentru ca vechile destine si chiar vechii oameni nu mai contau deloc inaintea Sa. ceea ce conta de
acum cu adevarat erau OAMENII NOI, schimbati total.. Si totusi acelor oameni li s-au intamplat acea
schimbare..au avut parte de acea interventie divina in viata lor la niste varste la care noi,oamenii moderni si
pacatosi nici nu putem concepe asa ceva.nouazeci si noua,respectiv nouazeci de ani..Dar asteptarea a
meritat: Avraam a trait restul vietii sale total schimbat,cu toata fiinta sa orientata catre Domnul,iar dupa
moarte si-a castigat locul la dreapta lui Dumnezeu,cum ne si arata Mantuitorul in pilda bogatului nemilostiv
si a lui Lazar..
Si una dintr-e cele mai importante caracteristici din aceasta intamplare a Vechiului Testament este
RABDAREA..asteptarea..omul de azi vrea totul acum si aici.fiind prea orb ca sa vada ca atunci cand
actioneaza fara voia lui Dumnezeu,iar asteptarile sale nu sunt BINECUVANTATE de El..intotdeauna
estecul este o garantie.Oare Avraam si Sarra nu si-au dorit sa aiba copil cu mult mai demult..? Cu siguranta
ca de. Probabil ca si au dorit chiar din momentul cand s-au cunoscut.cand au facut nunta. Dar Domnul a vrut
ALTCEVA. Si atunci cand El vrea altceva.ORICE am incerca noi sa facem,sa schimbam mana destinului
hotarat de El,sa ne indeplinim propriile nevoi dupa dorintele si asteptarile noastre,intotdeauna vom da
gres.Si cu cat greseala si neascultarea noasta se va simti mai tarziu in timp,cu atat si durerea va fi mai mare.
Nu intotdeauna caile hotarate de Dumnezeu pentru noi sunt si cele mai placute,dar cu siguranta ca sunt cele
mai EFICIENTE.mai sigure.mai trainice..pentru ca sunt hotarate si trasate de El si nu de noi.
Oare daca Avraam si Sarra nu ascultau de Domnul,nu aveau RABDARE ca sa fie binecuvantati, si nu aveau
INCREDERE ca vor fi binecuvantati (in cazul de fata cu un copil..) mai ajungeau unde au ajuns.? Mai erau
parintii unor intregi generatii,printr-e care si imparati..? Si ,mai important decat tot,mai primeau ei
mantuirea..? fara indoiala ca nu. Toata viata lor,atat cea de aici cat si cea viitoare ar fi fost un dezastru total.
Facand o comparatie cu omul de azi,nde s-ar fi ajuns.? Pai imediat dupa casatorie,Avraam vazand ca sotia sa
nu poate avea copii,ar fi divortat instantaneu.La fel cum,fiind o pereche tanara,daca ea ar fi ramas
gravida,fiind in ton cu asteptarile acestei lumi,ar fi avortat. Pentru ca omul de azi,omul fara Dumnezeu
NICIODATA nu este multumit. Atunci cand nu are,ridica pumnul catre Cer ca de ce nu are..iar atunci cand
are.trateaza cu bataie de joc darurile primite. Nicicum nu este bine. Si probabil ca Iadul va fi singura
varianta.

- „Sânul lui Avraam” (Luca 16:22) era pentru Evanghelii, aşa cum fusese şi pentru iudaism, numele vieţii eterne în rai, iar
declaraţia atribuită lui Iisus „Mai înainte de a fi fost Avraam, sunt eu” (Ioan 8:58) este una dintre cele mai puternice afirmaţii
din Noul Testament referitoare la identificarea Sa eternă cu Dumnezeul lui Israel, ca măreţul „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea
3:14)

Isaac

Isaac este fiul lui Avraam şi al Sarrei a fost drept înaintea lui Dumnezeu care l-a binecuvântat, el
devenind astfel foarte bogat, ceea ce a dus la invidia filistenilor şi la alungarea lui din această ţară. A
fost căsătorit cu frumoasa Rebeca care, deşi la început stearpă, după rugăciunile lui Isaac către Dumnezeu, i-
a făcut doi copii, gemeni pe Esau şi Iacov. La sugestia Rebecăi, Iacov fură binecuvântarea de dinainte de
moarte a lui Isaac destinată lui Esau, fratele său. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în Duminica Sfinţilor
Strămoşi (duminica dinaintea Naşterii Domnului).
Isaac, făgăduit de Dumnezeu

Dumnezeu îi făgăduieşte lui Avraam că îi va face ,,sămânţa ca pulberea pământului de mare” şi că îi

va da o ţară lui şi seminţiei sale în veac. (Fac13.14-17, cap 15, cap 17) Dumnezeu îl anunţă pe Avraam
(tradus tatăl unei mulţimi) care era în vârstă de o sută de ani că el va avea un fiu de la Sara, în vârstă de 90
de ani, care fusese stearpă până atunci. Dumnezeu îi spune că acel copil, care se va naşte peste un an de la
momentul anunţului, va fi numit Isaac şi că va încheia un legământ cu el (Fac17.15-22). După un timp
trei îngeri cu înfăţişare de bărbaţi sunt primiţi şi ospătaţi de Avraam iar unul din ei îi repetă făgăduinţa
Domnului (Fac18.10)- Sarra, căreia nu-i mai venea rânduiala femeilor, a răs în sine zicând:,,Acum, când am
îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrân.`` Domnul a zis lui Avraam:
,,Pentru ce a râs Sara, zicând: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?/14Este oare ceva
prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.``/
15Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N-am râs.`` Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai râs.``(Fac18.11-15)
Dumnezeu îl pune la încercare pe Avraam
Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam poruncindu-i să aducă pe Isaac ca ardere de tot. În
momentul când se pregătea să ducă la îndeplinire acest lucru, un înger al Domnului îi strigă din ceruri să nu
pună mâna pe băiat şi să nu-i facă nimic rău căci ştie acum că el se teme de Dumnezeu întrucât nu ar fi
cruţat pe singurul lui fiu pentru Dumnezeu. Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece,
încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele, şi l -a adus ca ardere de tot în locul
fiului său.(Fac22.1-19)
Căsătoria lui Isaac cu Rebeca

La vârsta de 40 de ani (Fac25.20) Isaac o ia de nevastă pe Rebeca, sora lui Laban, care era din neamul
israelit(Fac24.27), fiind foarte frumoasă(Fac24.16, 26.7) şi fecioară (Fac24.16) şi pe care acesta o iubeşte
(Fac24.67). Rebeca îi fusese adusă de robul său(Fac24.10-65), pus să jure de Avraam că se va duce în ţara
rudelor sale şi îi va lua de acolo o nevastă.(Fac24.3-9).
Fiii lui Isaac
Isaac s-a rugat Domnului căci Rebeca era stearpă, Domnul l-a ascultat şi Rebeca a rămas
însărcinată.,, Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă -i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?`` S'a
dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i -a zis: ,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor
despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va
sluji celui mai mic.``,,În pântecele ei erau doi gemeni:Cel dintâi a ieşit roş de tot: ca o manta de păr, şi de
aceea i-au pus numele Esau (adică păros). Apoi a ieşit fratele său, care ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de
aceea i-au pus numele Iacov (cel ce ţine de călcâi). Isaac era în vârstă de şaizeci de ani, când s-au născut
ei.”(Fac25.19-26) Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe
Iacov.(Fac25.28)
Isaac în ţara filistenilor
 În ţară venise o foamete. Isaac s'a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar. Domnul i S'a
arătat, şi i -a zis: ,,Nu te pogorî în Egipt! şi i-a spus să rămână în acea ţară căci va fi binecuvântat. (Fac26.1-
2)
Secretul lui Isaac dezvăluit

Isaac spunea că Rebeca e sora lui din pricina faptului că îi era frică să nu fie omorât de oamenii
locului fiindcă Rebeca era foarte frumoasă la chip. Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întîmplat că
Abimelec, împăratul Filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucîndu-se cu nevastă-sa Rebeca.
Abimelec i-a spus că este clar că Rebeca e soţia lui, l-a mustrat pe Isaac pentru că, spunând că Rebeca e sora
lui, s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu ea şi astfel toţi s-ar fi făcut vinovaţi. Isaac îi explică de
ce a făcut-o iar Abimelec dă următoarea poruncă întregului norod: ,,Cine se va atinge de omul acesta sau de
nevasta lui, va fi omorât.``(Fac26.6-11)
Pizma filistenilor
Isaac a făcut sămănături în ţara aceea, şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul îl
binecuvântase. Şi el s-a îmbogăţit din ce în ce mai mult până a ajuns foarte bogat, avea cirezi de vite şi
turme de oi, şi un mare număr de robi. De aceea filistenii îl pizmuiau. Toate fântânile, pe care le săpaseră
robii tatălui său, pe vremea tatălui său Avraam, filistenii le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână. Şi
Abimelec, regele filistenilor, a zis lui Isaac: ,,Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât
noi.``(Fac26.12-16)
Certurile şi jurământul de pace dintre Isaac şi Abimelec
Isaac a plecat în valea Gherar. Robii săi au săpat din nou fântânile astupate de filisteni, au mai săpat
două fântâni care au fost pricină de gâlceavă cu păstorii din Gherar şi încă una pentru care nu s-au mai
certat. Domnul i S'a arătat chiar în noaptea aceea, şi i -a zis: ,,Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te
teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam.
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat
acolo o fântână. Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său Ahuzat, şi cu Picol, căpetenia oştirii lui
şi i-au spus că văd că Domnul e cu el şi că vor să facă un jurământ să nu-şi facă rău unu altuia. Isaac a
acceptat, le-a dat un ospăţ şi în ziua următoare dimineaţa au făcut jurământul. În aceeaşi zi robii săi i-au spus
că au dat de apă la fântâna pe care o săpau.(Fac26.17-33)
Binecuvântarea
Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră. Îi spune lui Esau că a îmbătrânit şi că îl roagă să se ducă la
vânătoare şi să-i facă o mâncare cum îi place lui ca să-l binecuvânteze înainte de a muri. Rebeca aude totul
şi îi spune lui Iacov să-i aducă doi iezi buni că va face ea o mâncare cum îi place lui Isaac şi, acoperindu-l cu
pielea iezilor, l-a trimis la Isaac. Deşi a avut la început îndoieli din pricina glasului, până la urmă Isaac l-a
binecuvântat:
,,Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l -a binecuvîntat Domnul.
Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!
Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să
se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va
binecuvânta.``(Fac27.27-29)
Apoi a venit şi Esau care prinsese vânat şi îi făcuse şi el o mâncare. Isaac îi spune că fratele lui a
primit binecuvântarea şi că va rămâne aşa, Esau îl roagă să-l binecuvânteze şi pe el şi Isaac îi spune:
,,Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pămîntului şi de roua cerului, de sus. Vei trăi din sabia ta, şi vei
sluji fratelui tău; Dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!``(Fac27.39-40) Esau spune că-
l va omorî pe Iacov, Rebeca aude, îl chemă pe acesta şi-l sfătuieşte să plece la fratele ei, Laban până se va
potoli mânia lui Esau pentru ca să nu fie lipsită de amândoi în aceeaşi zi. (Fac27.41-46) Iacov şi Esau se
vor împăca mai târziu.(Fac32.13-23, 33.1-16)
Moartea
Isaac şi -a dat duhul şi a murit la vârsta de 180 de ani , la Chiriat-Arba, care este tot una cu
Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. El a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul
de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat. (Fac 35.27-29)