Cei trei magi

Călătoria celor trei magi spre Hristos constituie un subiect şi o reprezentaţie

atrăgătoare de-a lungul veacurilor pentru literatură, pictură, pastorală, teologie, chiar şi pentru
studiile istorice.
Trei oameni înţelepţi ai acelor vremuri (asta erau atunci magii, preoţi şi profeţi care se
ocupau cu cercetarea spaţiului celest) au plecat bazându-se pe „înştiinţarea” unei stele mult-
strălucitoare pe care au observat-o pe cer, ca să-L întâlnească, să se închine şi să aducă daruri
preţioase Pruncului dumnezeiesc (Matei 2,1-12), pe care Îl considerau ca Noul Împărat
născut. Din tradiţie aflăm că proveneau din diferite ţări ale Orientului: primul din Chaldeea, al
doilea din Arabia şi al treilea din Etiopia. Prin înţelepciunea, puterea, bogăţia şi înfăţişarea lor
frumoasă erau egali cu ceilalţi împăraţi ai acelei perioade. Numele lor le-a descoperit teologul
englez Beda, într-un manuscris vechi, pentru că nu sunt amintite în Evanghelia Sfântului
Matei. Aceştia erau: Gaşpar, Melchior şi Baltazar. Aşadar, cei trei magi, după multe
călătorii, peripeţii şi ocoliri, au ajuns la Ierusalim. Deoarece steaua care îi îndrumase până
atunci dispăruse, au început să întrebe: Unde este împăratul iudeilor, Cel care S-a
născut? (Matei 2,1-2)
Fireşte că trebuiau să-l viziteze pe marele împărat Irod (tetrarhul Iudeii) ca să
primească înştiinţare despre împăratul aşteptat. S-au gândit că un împărat va şti ceva despre
Naşterea unui asemenea Prunc. Dar de vreme ce Împărăţia lui Hristos nu avea nicio legătură
cu împărăţia lui Irod şi, în general, cu împărăţiile lumii acesteia, Irod nu ştia despre
eveniment. De aceea i-a rugat pe magi ca, atunci când Îl vor găsi, mergând spre Betleem, să se
întoarcă şi să-l înştiinţeze, ca să se închine şi el, chipurile, noului născut (Matei 2, 7). Planul
lui, aşa cum s-a arătat, era plin de viclenie. Vroia să-L ucidă pe Hristos, ca să nu-şi piardă
împărăţia. De aceea el s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2, 3). Cei trei
magi, plecând de la Irod, au văzut din nou steaua strălucitoare. Tradiţia veche ne spune că,
atunci când au străbătut valea Er Nababi, li s-a arătat din nou steaua pierdută deasupra
capetelor şi a mers înaintea lor, până la locul în care era Pruncul născut.
Cele trei caravane s-au adunat la o fântână, la mică distanţă de Ierusalim, care până
astăzi se numeşte „Fântâna magilor”. Pe calea aceea, Gaşpar, Melchior şi Baltazar L-au găsit
şi S-au închinat lui Hristos. Dar nu în ieslea din Betleem, pentru că plecase de acolo, deoarece
trecuse ceva vreme de la Naşterea Lui, şi I-au oferit daruri bogate, preţioase: aur, smirnă
şi tămâie (Matei 2, 11). Darurile acestea, în vremea de atunci se ofereau împăraţilor. Diferiţi
aghiografi ne spun că tămâia i-a fost oferită ca unui Dumnezeu, aurul ca unui împărat şi
smirna ca unui om. Darurile magilor, într-adevăr simbolizează adorarea de veacuri a
credincioşilor faţă de Pruncul Dumnezeiesc, Care este Dumnezeu-Omul, Împăratul creaţiei.

Al patrulea mag

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se
închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii
obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar
Mântuitorului.
Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe
drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat
safirul pentru a-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea 1-au
întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci
şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat
că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că
Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat
încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu disperare
pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
– Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de
târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-
a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar,
perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat.
După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia.
Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre
seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul
acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de
atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică.
Oprindu-i, magul le-a spus:
– Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii.
Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum
să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe
Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine
împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat
drept spre el şi i-a spus:
– În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri …
– Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? – a întrebat mirat magul.
– Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău
a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe
Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi
bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai
aproape de Dumnezeu.