Terorism

Istoria terorismului
• Noţiunea de terorism este cunoscută omenirii de la începutul
istoriei, dar acest termen a apărut după revoluţia franceză din
1789.
• In secolul XX terorismul internaţional săvârşit în timp de pace a
luat o amploare deosebită. Principala caracteristică a terorismului
este intimidarea prin violenţă, mijloacele folosite fiind extrem de
variate, incluzând răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul,
execuţiile sumare, distrugerea unor edificii publice, otrăvirea apei
potabile, producerea unor boli contaginoase, executarea de
bombardamente etc. La metodele “tradiţionale” s-au mai adăugat şi
noi forme, cum ar fi atentatele contra şefilor de state, atacurile
misiunilor diplomatice şi a diplomaţilor, atentate împotriva
personalităţilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute
pentru opiniile lor, atacarea unor instituţii publice sau întreprinderi
comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine.
• Terorismul a fost una din problemele aflate
frecvent pe ordinea de zi a Adunării
Generale a ONU care a adoptat în acest sens
Rezoluţia 303 (XXVII) din 18 decembrie
1972 prin care se recomandă adoptarea de
urgenţă a unor măsuri de combatere a
terorismului, intensificarea cooperării
internaţionale în acest domeniu. Până în
prezent, nu s-a reuşit să se realizeze o
reglementare internaţională multilaterală
care să se refere şi să incrimineze in mod
expres actele de terorism.
• Terorismul în sine foloseşte deliberat şi sistematic
mijloace violente ori ameninţări care trebuie să aibă ca
rezultat provocarea de neincredere, teamă, panică,
nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare. Scopul
acestuia este de a afecta grav atât structura socială cât
şi individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de
percepţie a imaginii societăţii de care membrii acesteia
depind şi în care îşi pun toată încrederea.

• Analizând organizarea, observăm că ea are o structuraă

piramidală. In vârf se află liderul sau conducătorul
organizaţiei. Acesta este un individ puternic motivat
politic, făcând parte, în general, din clasa de mijloc,
posedat până la obsesie de ideea nedreptăţii, cu o
educaţie foarte bună .Este un tip charismatic şi
comunicativ, bun specialist în strategii militare, în analiza
şi prelucrarea informaţiilor. El este cel care defineşte
politica organizaţiei şi-i stabileşte direcţiile de acţiuni.
• Al doilea strat este ocupat de cadrele active şi executanţii, bărbaţi şi
femei, care participă la antrenarea celorlalţi, dar şi la executarea
atacurilor. Aceştia sunt recrutaţi la o vârstă fragedă, pentru a putea fi
îndoctrinati, sunt posedaţi de un fanatism extrem, devotaţi până la
sacrificiul suprem cauzei pentru care luptă, foarte bine pregătiţi în
mânuirea armelor, în culegerea, analiza şi utilizarea informaţiilor, în
criptarea, decriptarea şi interpretarea semnelor şi comunicatelor. În
acest strat se regăsesc şi profesionişti care nu au ca „motor” o
motivaţie ideologică.
• Al treilea strat este ocupat de susţinătorii activi. Deşi nu se
consideră membri ai organizaţiei, ei sprijină material şi financiar
acţiunile, asigură asistenţă tehnică, logistică .
• In ultimul strat se află susţinătorii pasivi sau complicii. Ei ştiu despre
ce este vorba, dar se fac că nu văd, nu aud, nu cunosc şi nu-i interesează
fenomenul, care apare şi se dezvoltă, după cum putem constata, în state
stăpânite de credinţe ori ideologii exclusiviste, în ţări care neagă
libertăţile fundamentale ale omului şi care propagă crima şi violenţa ca
metode de convingere şi de impunere în lume a doctrinei politice sau
religioase proprii.
TERORISMUL
-FORMĂ A
VIOLENŢEI ARMATE
11 SEPTEMBRIE 2001 – VĂ MAI
AMINTIŢI???
INAMICUL INVIZIBIL
• Terorismul internaţional a declanşat un război de
tip nou, asimetric, atipic, de lungă durată care
presupune o abordare nouă, o strategie nouă care
include metode convenţionale, dar şi metode
neconvenţionale.
• INAMICUL PRINCIPAL ESTE TERORISMUL
INTERNAŢIONAL, IAR NU LUMEA ISLAMICĂ!!!
FOCARE ALE TERORISMULUI
• ORIENTUL MIJLOCIU
• ALGERIA
• CECENIA
• AMERICA LATINĂ
• EUROPA (IRLANDA DE
NORD; SPANIA; KOSOVO)
 EXISTĂ TERORISM ÎN ROMÂNIA?
• Nu există organizaţii
teroriste româneşti, dar sunt
semnalate organizaţii străine
ale căror acţiuni se
îndreaptă spre conaţionalii
lor, de obicei.(P.K.K.)
• Totuşi, au existat întrebări în
timpul mineriadei din 1999,
considerându-se mult prea
organizată acţiunea
respectivă.
 PROBLEMATICĂ...
• Terorismul nu poate fi combătut
numai cu mijloace strict militare, ci
trebuie căutate soluţii politice,
sociale, economice.
• Exemple de eşecuri militare...
• Israel-nu s-au putut preveni
atentatele...
• Nu se pot stopa atacurile cu rachete
ale Hezbollah
• Nu poate fi descurajată IRA
• Incapacitatea SUA de a preveni
atacurile împotriva sa
 DEFINIŢII...
• “...utilizarea premeditată a
violenţei ori a ameninţării cu
aceasta în scopul inoculării
sentimentului de teamă, cu
intenţia de a constrânge sau
intemida guvernul ori întreaga
societate în vederea
îndeplinirii unor obiective de
natură politică, religioasă sau
ideologică...”
Departamentul Apărării al SUA
• “...Terorismul este uneori
utilizat ca sinonim pentru
revoltă sau rebeliune,
lupte de stradă, dezordine
civică, acţiunea guerilelor
locale, război civil şi o
mulţime de alte
fenomene... El nu este
însă numai atât!!!”
Walter Laqueur
DEFINIŢII...
• Israel despre • Liban despre acţiunile
HEZBOLAH:
acţiunile
“... sunt acţiuni legale,
HEZBOLAH: căci membrii grupării
“...sunt acţiuni acţionează pentru
teroriste, pentru că apărarea teritoriului lor,
ocupat nelegal de
atacă fără nici un militarii israelieni.
temei militarii Aceasta este o ocupaţie
israelieni aflaţi în străină şi acţiunea lor se
sudul Libanului...” bazează pe art.4 (2) din
Carta ONU...”
 DEFINIŢII...
• Terorismul este un surogat al războiului, dar nu un
sinonim!
• Acţiunile teroriste sunt mai “tentante” pentru că:
- au un preţ mai redus
- prezintă un grad redus de risc
- conferă celor slabi o mare putere de impact asupra unor
subiecte importante
- au avantajul surprizei în acţiune, al zonei determinate, al
conspirativităţii, al autonomiei.
• Sunt atacate obiective neprotejate, nepregătite, lipsite de
capacitatea de apărare şi de ripostă
TIPURI DE TERORISM
(după Chalmers Johnson)
• 1. Terorismul etnic
• 2. Naţionalism
• 3. Terorism ideologic
• 4. Terorism de tip
patologic – include
grupări ce atacă ţinte
publice
“ŢINTE” ALE TERORISMULUI...
• În teritoriile palestiniene- tot ceea ce înseamnă
statul Israel
• În Liban – civilizaţia occidentală şi statul Israel
• În Golful Persic – statul american, Occidentul, dar
şi Guvernul propriu
• În teritoriile locuite de kurzi- naţionalism îndreptat
împotriva Turciei şi Irak-ului, dar şi împotriva
Siriei sau Iranului
• În Europa- terorism autohton sau “de import”-
acţiunile sunt îndreptate împ. Guvernului sau a
conaţionalilor
CAUZE GENERALE ALE
TERORISMULUI
• Incapacitatea şi dezinteresul lumii occidentale de
a înţelege corect cultura şi religiile lumilor
islamică şi arabă...
• Situaţia socială grea, sărăcia şi disperarea
populaţiei care conduc la ură şi intoleranţă
• Reacţia la fenomenul globalizării, dar şi la rolul de
superputere asumat de SUA, tendinţa fiind de
subminare a acestui rol
CAUZE SPECIFICE ALE
TERORISMULUI
• În Palestina:
- 32 de ani de ocupaţie israeliană, exproprierea
terenurilor, constituirea de localităţi israeliene pe
teritoriile palestiniene
• În Liban:
- ocupaţia israeliană asupra unor părţi din teritoriul
Libanului şi schimbarea rap. de forţe între gruparea
creştină şi cea musulmană
• În Arabia Saudită:
- refuzul guvernului de a extinde participarea populaţiei
la viaţa politică, violările frecvente ale drepturilor
omului, corupţia din familia regală, dar, mai ales
sprijinul acordat acesteia de SUA
CORELAŢII...
• Liderii religioşi
asigură conducerea
ideologică
influenţând alegerea
ţintelor. Ei iau poziţie
publică şi condamnă
în timpul slujbelor
religioase pe cei
percepuţi ca inamici
ai grupării religioase
respective.
 FUNDAMENTALISMUL
TRANSNAŢIONAL
• Este promovat de veteranii
care au luptat împotriva
trupelor sovietice şi a
regimului pro-sovietic.
• Mujahedinii sunt acum
împrăştiaţi în Asia Centrală,
Orientul Mijlociu, dar se
regăsesc chiar şi în Bosnia şi
Kosovo sau Albania.
ORGANIZAREA GRUPĂRILOR
TERORISTE
• În anii 1970-80, structuri funcţionale
ierarhice, destinate a asigura
planificarea, organizarea şi conducerea
operaţiilor, controlul, recrutarea de noi
adepţi şi propaganda.
• Astăzi, structuri de tip celular care au
posibilitatea de a lua decizii colective,
membrii lor se cunosc foarte bine
• Grupările mici îşi declară apartenenţa la
o grupare mediatizată
• Sunt greu de identificat autorii
atentatelor
 MODALITĂŢI DE ACŢIUNE
• Nu există neapărat o doctrină de luptă bine definită.
• Arma preferată – bomba, combinată cu acţiunea de tip
kamikaze.
• Sunt preferate loviturile necomplicate.
• Încep a fi utilizate arme neconvenţionale:chimice,
biologice, nucleare.
• Înarmarea populaţiei (Somalia, chiar unele zone din
Albania)
 METODE DE COMBATERE A
TERORISMULUI
• Identificarea traficului mic de
armament şi a structurilor politice
care sprijină grupările teroriste.
• Evaluarea cursurilor de acţiune a
structurilor teroriste
• Culegerea de informaţii şi
prelucrarea lor
• Protejarea obiectivelor preferate
de terorişti
• Educarea personalului, reducerea
vulnerabilităţii instalaţiilor
Top 5 grupări teroriste europene şi atacurile lor
1.Brigăzile Roşii din Italia – Brigate Rosse

Grup terorist comunist, fondat în 1970, cu scopul creării unui stat

revoluţionar prin luptă armată, un stat ce ar fi urmat să fie desprins de
NATO. Gruparea a avut două “generaţii”, cea de-a doua fiind vinovată
pentru cel mai celebru act al Brigăzilor, răpirea şi uciderea lui Aldo
Moro, în 1978.
În anii 80 grupul a fost aproape desfiinţat datorită activităţii poliţiei
italiene. În 1970, bazele grupării au fost puse de Renato Curcio,
student la Universitatea din Trento, prietena sa, Margherita Cagol şi de
Alberto Franceschini. Gruparea de Trento avea în centrul său studenţii
de la Departamentul de Sociologie al Universităţii Catolice, în timp ce
gruparea de la Reggio Emilia (în jurul lui Franceschini) includea în
majoritate membri ai Tineretului Comunist.
În septembrie 1974, fondatorii Curcio şi Franceschini au fost
arestaţi şi condamnaţi la 18 ani de închisoare, după ce serviciile de
securitate italiene infiltraseră un fost călugăr în grupare. Curcio a fost
eliberat de un comando al Brigăzilor Roşii, condus de soţia sa, Mara
Cagol, dar a fost rearestat ulterior. Brigăzile şi-au continuat
activitatea răpind personalităţi politice, judecători şi jurnalişti.
 În 1978, noile Brigăzi Roşii, conduse de Mario
Moretti, l-au răpit pe creştin-democratul Aldo Moro,
ucigând patru din gărzile sale de corp. Prin răpirea sa,
Brigăzile încercau să obţină o recunoaştere politică din
partea Guvernului Italian, drept “mişcare de
insurgenţă”.
Guvernul a refuzat însă să negocieze cu Brigăzile.
Moro trimitea scrisori familiei, partidelor şi Papei din
captivitate, cerând negocierea eliberării sale. După 56
de zile, Brigăzile au decis să îl ucidă pe prizonier, prin
împuşcare.
În 1980, poliţia italiană a arestat 12.000 de activişti
de extremă-stânga. În primii zece ani de activitate,
Brigăzile au comis 14.000 de acte de violenţă.
 2. Rote Armee Fraktion
Cunoscută şi drept gruparea Baader Meinhof, a
reprezentat cel mai violent grup terorist de stânga din
Germania de Vest, autodescriindu-se ca o “gherilă
urbană comunistă”, de rezistenţă armată. RAF a fost
formată în 1970, de către Andreas Baader, Gudrun
Ensslin, Horst Mahler, Ulrike Meinhof, Irmgard Moller. În societatea
germană exista o adevărată fractură între generaţii la acea vreme,
moştenirea istorică a fascismului ridicând suspiciuni în rândul tinerilor
referitoare la legitimitatea autorităţii statului.
Baader, Ensslin, Mahler şi Meinhof au fost şcoliţi în Iordania în tehnici de
gherilă, de către Frontul Popular de Eliberare a Palestinei. După 1990 au
fost descoperite documente ce demonstrau că securitatea est-germană,
Stasi, finanţa mişcarea de stânga şi oferea identităţi noi şi ascunzători
membrilor grupării aflaţi în dificultate, lucru pe care îl suspectau autorităţile
vest-germane. Activitatea grupării consta în spargeri de bănci, atacuri cu
bombă asupra instalaţiilor militare americane de pe teritoriul german,
asupra secţiilor de poliţie, dar şi a clădirilor ce aparţineau grupului de
media deţinut de Axel Springer. Sigla grupului, o stea roşie, cu iniţialele
RAF şi o mitralieră pe ea, a fost utilizată pentru prima dată de Meinhof într-
un manifest răspândit populaţiei.
 În aprilie 1975, gruparea a ocupat ambasada
vest-germană din Stockholm, iar doi ostatici au fost
ucişi după ce guvernul de la Bonn a refuzat să satis-
facă cerinţele teroriştilor. Baader, Ensslin, Meinhof şi
Raspe au fost judecaţi, după ce Bundestagul modificase
codul penal pentru a exclude unii din avocaţii acuzaţilor din
controversatul proces. În 1976, Meinhof a fost găsit
spânzurat în celulă. În timpul procesului, atacurile au
continuat. În aprilie 1977, procurorul Sigfried Buback, şoferul său şi bodyguardul
au fost împuşcaţi în maşină, la stop, de membri RAF. În septembrie 1977, Hanns
Martin Schleyer, fost membru SS şi preşedinte al Asociaţiei Întreprinzătorilor
Germani a fost răpit într-o ambuscadă violentă, în care au fost ucişişi poliţiştii. În
octombrie, un zbor al companiei Lufthansa a fost deturnat de
palestinieni, care cereau aceleaşi lucruri ca răpitorii lui Schleyer. Trupele speciale
germane au eliberat avionul în cele din urmă, împuşcând cei patru terorişti. Baader
a fost găsit ulterior împuşcat în ceafă, iar alţi membri ai grupării s-au sinucis.
Acţiunile RAF au continuat până în 1998, dar vârful acţiunilor a fost înregistrat
în
toamna lui 1977 – “Toamna Germană”. RAF a ucis 34 de persoane. Horst Mahler a
trecut graniţele ideologice şi a devenit militant anti-semit şi negaţionist al
Holocaustului.
 Fluturând emblema cu un şarpe încolăcit în jurul unei
3. ETA securi, Euskadi Ta Askatasuna, pe scurt ETA,
militează pentru suveranitatea ţării Bascilor, Navarrei
şi Ipparaldei, teritorii prinse fie între graniţele
Spaniei, fie ale Franţei. Nu o face însă prin manifeste,
afişe sau plângeri la Consiliul Europei ci prin asasinate
şi prin sădirea de explozibili în locuri populate.
ETA s-a înfiinţat în 1959 ca un grup aplecat spre
promovarea şi protejarea culturii basce, dar pe
parcurs membrii săi au găsit de cuviinţă să se
reinventeze într-un grup secesionist şi înarmat,
oarecum justificat de dictatura generalului Francisco
Franco. La început, activitatea ETA s-a rezumat la
atacuri asupra infrastructurii şi a simbolurilor
spaniole şi la ocazionalele arborări a steagului basc
interzis. Primul asasinat confirmat s-a petrecut în
1968, când un soldat din Garda Civilă a avut proasta
inspiraţie de a-l opri pe Txabi Etxebarrieta, membru
al ETA, în timpul unui control de rutină.
Grupul de un naţionalism ucigas şi-a început astfel
seria de crime, reuşind, din 1968 să ucidă 800 de
oameni, între care 340 de civili, să rănească alte
câteva sute şi să ducă la îndeplinire câteva zeci de
răpiri. Acţiunea de blazon a proscrişilor din ETA s-a
petrecut în decembrie 1973, când, plantându-i o
bombă sub maşină, l-a ucis pe amiralul Luis Carrero
Blanco, desemnat de Franco să-i fie succesor.
 În anii, 80, ETA s-a confruntat cu un adversar pe
măsură. Paramilitarii parte din Grupos Antiterroristas
de Liberacion au început să-i vâneze pe membrii ETA,
dar şi pe civilii pe care-i suspectau că ar avea de-a
face cu organizaţia.
În 2006, ETA a declarat “încetarea permanentă” a
focului, dar nu s-a ţinut de cuvânt, întrucât, inspiraţi
de modelul Scoţiei şi de independenţa kosovarilor, s-
au reîntors la acţiuni teroriste.
Astfel, în martie 2008, militanţi ai ETA au trimis 5
gloanţe în pieptul unui fost consilier socialist în timp
ce acesta se plimba cu familia, iar în luna mai a
aceluiaşi an, o maşină-capcană detonată în faţa unui
complex locuit de membri ai Gărzii civile spaniole a
omorât un poliţist şi a rănit alte 4 persoane.
Autorităţile au reacţionat prompt şi au arestat mai
mulţi lideri ai ETA în Bordeaux, Franţa, reuşind să
pună mâna şi pe Mikel Garikoitz Aspiazu Rubina, zis
“Txeroki”, şeful militar al organizaţiei basce.
4. Adevărata Armată Republicană Irlandeză

Denumirea de “Armata Republicană Irlandeză” a fost utilizată de

diverse grupări în secolul XX şi XXI, dar prima utilizare a termenului
a fost înregistrată în timpul
• raidurilor Fenian din Canada, din 1860.
Adevărata Armată Republicană Irlandeză (Real IRA) sau Voluntarii Irlandei, este o
organizaţie paramilitară ce îşi propune să obţină o Irlandă Unită.
Fondată în 1997, ca urmare a desprinderii de Provisional Irish Republican Army,
este considerată ilegală în Republica Irlanda şi grupare teroristă pe lista SUA şi a
Marii Britanii. La 7 martie 2009, RIRA şi-au asumat responsabilitatea pentru atacul
asupra barăcilor de la Massereene în care au fost ucişi doi militari britanici şi au
rănit alţi doi civili.
Gruparea este responsabilă de mai multe atacuri cu bombă în Irlanda de Nord şi
Anglia, între care şi cel mai criminal atentat din regiune, cel de la Omagh (foto), din
1998, când au fost ucise 29 de persoane cu explozibili artizanali. În acel atentat,
şoferii camionului cu explozibili nu au găsit loc de parcare lângă tribunalul vizat şi l-
au parcat la o distanţă de 400 de metri. Ca urmare, avertizările făcute telefonic de
alţi membri ai grupării au fost eronate, iar camionul a explodat provocând
numeroase victime. Atentatul de la Omagh a condus la noi legi antiteroriste în
Irlanda şi Marea Britanie. Pe lângă alte atentate cu bombă, RIRA a atacat sediul
MI6 cu un lansator de rachete, dar şi sediul BBC sau diverse sedii poştale.
5. Organizaţia 17 noiembrie din Grecia
Gherilă urbană de sorginte marxistă, a fost înfiinţată
în 1973 şi se crede că şi-a încetat activitatea în 2002,
după ce unii din membrii săi au fost arestaţi şi judecaţi.
Totuşi, grupări ieşite din “17 noiembrie” au continuat
atacurile violente. Numele organizaţiei se referă la
ultima zi a revoltei de la politehnica din Atena din 1973,
împotriva Regimului Coloneilor.
Ţintele atacurilor teroriste ale grupării erau
reprezentanţii SUA, ai Turciei, ai NATO, dar şi
politicieni greci, sau sedii de bănci. “17 noiembrie” a ucis
23 de persoane şi a rănit alte 103.
Grupări active:
• Statele Unite au dat publicităţii noua listă
bianuală a "organizaţiilor teroriste din lume", care
numară 28 de grupări, inclusiv reţeaua Al-Qaida a
lui Osama bin Laden. În afară de Al-Qaida, mai
multe organizaţii islamiste figurează în listă:
Grupul Islamic Armat (GIA), Hamas, Hezbollah,
Miscarea Islamică din Uzbekistan şi Jihadul
Islamic. Două organizaţii palestiniene se află, de
asemenea, pe lista: Gruparea Abu Nidal şi Frontul
de Eliberare a Palestinei. Două organizaţii nu se
mai găsesc pe listă, fata de ediţia precedentă -
Armata Roşie Japoneza şi Mişcarea Revoluţionară
peruană Tupac Amaru, acestea nemaifiind
considerate de guvernul american active in
materie de terorism.
• In schimb, două organizatţi noi apar in lista,
Adevărata IRA - grupare armată nord-irlandeză
care se opune acordului de pace din Ulster, şi
AUC, care grupează miliţiile paramilitare,
Autoapărarea Unită din Columbia (AUC, de
extremă dreaptă).
• Terorismul rămâne, în esenţă, o problemă politică. Politicienii,
diplomaţii, structurile forţelor informativ-operative trebuie să ţină cont
de impactul produs de orice tip de răspuns la un act terorist, de
consecinţele asupra intereselor politice şi naţionale, mai ales, dacă
costurile economice, politice, sociale sau financiare justifică amploarea
răspunsului preconizat ca pedeapsă. Contraatacurile excesive aplicate
organizatiilor teroriste, uciderea unor oameni nevinovati prin amploarea
pedepsei au dovedit deseori ca duc la rezultate opuse dorintelor de
eradicare a fenomenului. De aceea, este nevoie de a studia foarte bine
fenomenul, motivatiile care stimuleaza actiunile teroriste, izvoarele
acestuia si numai dupa aceea sa se treaca la masuri coercitive. Fără o
definire clară a acestui fenomen, se poate ajunge la abuzuri practicate de
unele puteri economice, politice sau militare, având ca ţel ascuns scopuri
strategice sau geopolitice, folosind manipularea informaţională în
cistigarea unui acord masiv pentru declanşarea unor intervenţii militare
punitive, acţiuni care în era armelor biologice, chimice şi a celor nucleare
pot deveni foarte periculoase pentru întreaga planetă.
• Se impune, de asemenea, instituirea de mecanisme, construirea unor
instituţii la nivelul organismelor internaţionale (Consiliul de Securitate, de
exemplu, să-şi asume sarcini in acest sens) care să poată interveni urgent
in astfel de crize.