MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE

„ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

TEMA: PLUTONUL ÎN STAȚIONARE

Elaborat de : std. GUȚU Cristian

Chișinău

2018
CUPRINS:
CAPITOLUL I............................................................................................................................................3
NOTIUNI GENERALE DESPRE STATIONARE.................................................................................3
CAPITOLUL II.........................................................................................................................................7
STATIONAREA IN CONDITII SPECIALE..........................................................................................7
2.1 PARTICULARITATILE PLUTONULUI IN STATIONARE.....................................................8
Bibliografie:.............................................................................................................................................14
 CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE DESPRE STATIONARE
Staţionarea constă în dispunerea plutonului de infanterie într-un raion în vederea pregătirii
luptei, a marşului sau în scopul refacerii puterii de luptă.
Pentru staţionare, plutonul se dispune într-un raion în cadrul eşalonului superior sau
independent.

Raionul de staţionare al plutonului se stabileşte, de obicei, de către eşalonul superior şi

trebuie să asigure dispunerea mascată a acestuia, protecţie NBC, să aibă căi de intrare şi de ieşire şi să
ofere posibilitatea asigurării cu apă a personalului.

În raionul de staţionare plutonul se dispune dispersat în lungul itinerarelor de deplasare sau în

afara acestora, ţinîndu-se seama de dispozitivul care trebuie realizat în vederea ducerii acţiunilor de
luptă.

Comandantul de pluton elaborează ordinul de acţiune pentru staţionare şi-l transmite

subordonaţilor.

Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate

redusă.
Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta intrarea în raionul de
staţionare este interzisă.
Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea în acesta, iar cînd este
posibil, se execută din timp; pentru protecţia personalului, tehnicii militare şi stocurilor de materiale
împotriva armelor de distrugere în masă şi sistemelor incendiare se amenajează adăposturi.

În staţionare plutonul poate fi numit pichet de pază independent sau pichet de pază în
cadrul detaşamentului de pază; de regulă, plutonul ocupă şi pregăteşte un punct de sprijin de bază şi de
rezervă – dacă se dispune de timp – cu o dezvoltare frontală de 500-1000 m şi primeşte o fîşie de
siguranţă cu o lărgime de pînă la 2 km; el poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de
subunităţile cărora le face siguranţa.
Pichetul de pază se instalează pe un aliniament favorabil apărării pe cît posibil protejat de
obstacole antiblindate şi care să asigure un cîmp de vedere spre inamic pe o distanţă cît mai mare.
 Pentru recunoaşterea militarilor din subunităţile proprii, zilnic, se stabileşte secretul, care
se comunică subunităţilor din siguranţa de staţionare şi elementelor de cercetare trimise în faţa
acesteia; secretul constituie mijlocul de recunoaştere a militarilor subunităţilor proprii de cei ai
inamicului; el se comunică, de regulă, pentru 24 ore, dar poate fi schimbat oricînd situaţia impune;
secretul este compus din parolă şi răspuns; parola se cere tuturor persoanelor care trec aliniamentul
siguranţei de staţionare în ambele sensuri precum şi persoanelor care se deplasează noaptea în raionul
de dispunere a subunităţii; parola şi răspunsul se pronunţă cu voce înceată; cei care nu cunosc parola
vor fi reţinuţi şi se raportează comandantului de pluton; acesta îi interoghează personal pe cei reţinuţi
şi în funcţie de împrejurări le permite să meargă mai departe sau îi trimite sub escortă la comandantul
care a trimis siguranţa.
Mărimea raionului de staţionare variază în funcţie de factorii MITF-T; de regulă, în
stabilirea dimensiunilor raioanelor de staţionare se utilizează următoarele norme:
a) în condiţii ideale de teren, o grupă se poate dispune şi acoperi cu foc pe un front de
aproximativ 100 m, la care se adaugă cîte 25 m pentru fiecare mitralieră din dotarea grupei;
b) în aceleaşi condiţii, un pluton cu putere de luptă completă poate ocupa un raion cu
dezvoltarea frontală de 400 m şi o adîncime de 200 m şi controlează un sector cu o dezvoltare frontală
de pînă la 750 m şi o adîncime de pînă la 400 m;
c) compania se dispune într-un raion de pînă la 4 km pătraţi.
Aceste norme sunt orientative, determinarea reală a dimensiunilor raionului de staţionare se
face după analizarea factorilor MITF-T.

Compania de infanterie poate ocupa un raion de staţionare conform variantelor prezentate în

figurile nr.4 şi nr. 5.

Figura nr. 4 Staţionarea companiei de infanterie în cadrul dispozitivului

 de staţionare al batalionului

Figura nr.5 Staţionarea independentă a companiei de infanterie

Raioanele minate sau contaminate de către inamic, nu se ocupă; în situaţia cînd nu există
altă posibilitate, acestea se ocupă numai după o minuţioasă cercetare la minare şi deminare şi
decontaminarea lor.

Activităţi ce se desfăşoară în vederea dispunerii companiei în raionul de staţionare:

a) de regulă, comandantul companiei trimite o grupă de recunoaştere comandată de

către un ofiţer din companie, care are în compunere cîte un reprezentant din fiecare subunitate (pluton)
din subordine;
b) la apropierea de raionul de staţionare, compania este întîmpinată de către grupa de
recunoaştere şi condusă imediat în locurile stabilite;
c) comandantul de companiei stabileşte locurile de dispunere în raionul de staţionare
pentru fiecare pluton de infanterie, pentru plutonul de aruncătoare şi plutonul antiblindate mixt;
imediat după sosirea plutoanelor în raionul de staţionare acestea îşi organizează posturi de observare
şi îşi trimit echipe de cercetare pentru realizarea siguranţei nemijlocite; în vederea stabilirii locurilor de
dispunere ale plutoanelor, comandantul de companie va ţine seama de posibilităţile de ajungere în
locul stabilit (îmbarcat sau debarcat), acţiunile ulterioare şi activităţile ce urmează a fi desfăşurate în
raionul de staţionare;
d) raionul de staţionare trebuie pregătit pentru apărarea circulară;
e) comandantul de companie, planifică focul pentru apărarea raionului de staţionare;
f) de regulă, plutonul de aruncătoare ocupă o poziţie în apropierea centrului raionului de
staţionare pentru a nu se limita în nici un fel posibilităţile acestuia de a sprijini cu foc oricare din
plutoanele de infanterie;
g) se stabilesc şi pregătesc poziţii de tragere de rezervă şi vremelnice;
h) plutonul antiblindate mixt, se dispune astfel încît să poată interzice apropierea
mijloacelor blindate ale inamicului de raionul de staţionare;
i) o grupă de infanterie este, de regulă, păstrată în rezervă şi-i va fi stabilită o poziţie
iniţială, înapoia plutonului dispus pe direcţia cea mai probabilă de apropiere a inamicului;
j) în limita timpului disponibil vor fi amplasate baraje explozive şi neexplozive în
adîncime şi în jurul raionului de staţionare;
k) cercetarea prin luptă executată de către inamic va fi contracarată prin foc executat din
poziţii de tragere acoperite, pentru a se evita identificarea poziţiilor de luptă ale subunităţii;
l) comandantul de companie limitează circulaţia în interiorul raionului, stabileşte
lucrările de amenajare genistică şi măsurile de mascare şi organizează observarea inamicului aerian;
m) pentru protecţia personalului, a tehnicii şi a materialelor împotriva armelor NBC şi a
sistemelor incendiare se amenajează adăposturi (adăpostiri);
n) conducerea subunităţilor pe timpul staţionării se asigură în principal, prin legături
telefonice care pot fi suplimentate prin curieri, semne şi semnale.
În situaţia în care staţionarea se execută în cadrul batalionului, comandantul companiei
stabileşte măsuri de cooperare cu subunităţile vecine şi cele de sprijin.
Dispunerea companiei se execută în locul destinat de comandantul de batalion şi ţinîndu-se
seama de condiţiile oferite de teren şi de posibilităţile proprii pentru realizarea siguranţei nemijlocite.

Modul de dispune în raionul de staţionare al batalionului trebuie să asigure repunerea

ulterioară în mişcare a companiei de infanterie.
 CAPITOLUL II
STATIONAREA IN CONDITII SPECIALE
Raionul de staţionare se ocupă, de regulă, pe întuneric sau în alte condiţii de vizibilitate
redusă.

Oprirea coloanelor subunităţilor pe comunicaţii pentru a aştepta intrarea în raionul de

staţionare este interzisă.
Amenajarea genistică a raionului începe imediat după sosirea în acesta.
Siguranţa reprezintă ansamblul măsurilor şi acţiunilor de supraveghere, pază şi
apărare nemijlocită şi generală a întregului dispozitiv, cât şi a fiecărui element al acestuia, în
toate condiţiile şi în toate acţiunile militare, executându-se în scopul prevenirii forţelor proprii şi
zădărnicirii cercetării şi a altor acţiuni desfăşurate de către inamic.
În funcţie de tipul acţiunilor militare siguranţa poate fi: siguranţa operaţiilor specifice
luptei armate; siguranţa operaţiilor de stabilitate şi de sprijin; siguranţa operaţiilor intermediare.

În funcţie de eşalonul la care se desfăşoară acţiunea, siguranţa acţiunilor de luptă poate fi:
siguranţa nemijlocită ; siguranţa de luptă.

Organizarea siguranţei nemijlocite. Indiferent de locul ocupat de către brigadă în

apărarea în zonă (pe poziţii), siguranţa nemijlocită este identică şi constă în măsurile luate pentru
evitarea surprinderii şi a demascării intenţiilor forţelor proprii, realizându-se prin:

a)santinele;

b)desfăşurarea acţiunilor în linişte şi mascarea luminilor pe timp de noapte;

c)evitarea deplasărilor în poziţiile de apărare.

Organizarea siguranţei nemijlocite a brigăzii mecanizate în apărarea în zonă (pe poziţii)

se bazează în primul rând pe siguranţa nemijlocită executată de către unităţile şi subunităţile din
compunere. Modul de organizare a acesteia este conform manualelor pentru luptă a unităţilor
(subunităţilor) respective.

În toate operaţiile specifice apărării, siguranţa nemijlocită se realizează cu aceleaşi forţe

şi mijloace, pe aceleaşi principii ca şi în apărarea în zonă (pe poziţii).

Siguranţa de luptă. Misiunile siguranţei de luptă pot fi de protecţie, de siguranţă şi ca forţă

de acoperire.
 În misiunea de protecţie, elementul de siguranţă are rolul de a observa şi a raporta date,
evitând angajarea decisivă cu inamicul. Protecţia urmăreşte:

a)avertizarea timpurie;

b)câştigarea şi menţinerea contactului cu inamicul şi raportarea despre activitatea acestuia;

c)interceptarea, nimicirea, respingerea elementelor de cercetare ale inamicului;

d)hărţuirea inamicului;

e)dirijarea forţelor ce vin în sprijinul subunităţii ce asigură misiunea de protecţie.

Prin siguranţă se protejează forţele principale de focul direct şi observarea terestră, se

raportează informaţiile ce se obţin şi se angajează lupta pentru a câştiga timp. Siguranţa urmăreşte:

a)avertizarea timpurie şi asigurarea timpului şi spaţiului necesar executării manevrelor de

front, flanc şi spate a forţelor principale;

b)atacarea şi întârzierea acţiunii inamicului în scopul protecţiei forţelor principale.

Forţa de acoperire acţionează separat de forţele principale cu scopul de a intercepta, angaja,

întârzia şi înşela inamicul înainte ca acesta să atace forţele principale. Forţa de acoperire are valoare
de grupă, pluton sau companie şi urmăreşte:

a)contactul cu inamicul;

b)protejarea forţelor principale de contactul cu inamicul;

c)înşelarea inamicului cu privire la valoarea, compunerea şi obiectivul forţelor principale;

d)nimicirea elementelor de cercetare ale inamicului;

e)crearea situaţiilor pentru nimicirea forţelor principale ale inamicului.

2.1 PARTICULARITATILE PLUTONULUI IN STATIONARE

Particularităţi:

Siguranţa oparaţiilor de stabilitate şi de sprijin cuprinde măsurile de siguranţă a persoanelor,

a unităţilor şi instalaţiilor.

Măsurile de siguranţă a persoanelor. Siguranţa militarilor este o responsabilitate şi o funcţie

a comenzii. Toate elementele brigăzii trebuie instruite despre activităţile forţelor insurgente, cunoscute,
necunoscute sau suspecte. Disciplina aprovizionărilor trebuie să fie strictă. Conducătorii trebuie să
sublinieze faptul că, proviziile pierdute, schimbate sau aruncate vor fi recuperate de inamic şi folosite
împotriva forţelor proprii. Armamentul şi echipamentele trebuie recuperate din zona de luptă şi de la
civilii care le colectează. Toţi militarii, inclusiv personalul comandamentele brigăzii şi ale unităţilor
trebuie instruit în tacticile ce vor fi folosite împotriva inamicului. De asemenea, militarii vor fi
însărcinaţi cu misiunea de a proteja personalul cu atribuţii importante.

Măsurile de siguranţă a unităţilor. Măsuri de siguranţă de luptă, incluzând patrulele

existente, sunt folosite în marş, pe timpul haltelor şi în raioanele de staţionare, pentru a reduce
pierderile datorate ambuscadelor sau atacurilor. Câini special antrenaţi pot fi folosiţi împreună cu
gărzile şi patrulele. Militarii din zonele din spate pot dobândi un sentiment al falsei siguranţe care îi va
face să fie relaxaţi. Totuşi ameninţarea acestor militari este mai mare decât cea a celor din zonele din
faţă. Comandanţii militarilor care sunt neexperimentaţi sau care nu au asistat la un atac al inamicului,
trebuie să supravegheze metodic menţinerea disciplinei şi a siguranţei. Brigada poate să stabilească
posturi de siguranţă fixe pentru a se proteja pe ea sau instalaţiile din zona de responsabilitate.

Măsurile de siguranţă a instalaţiilor. Punctele de comandă şi instalaţiile de sprijin sunt

asigurate împotriva atacurilor şi sabotajelor. O atenţie specială este acordată siguranţei armamentului,
muniţiei şi echipamentelor cu importanţă deosebită pentru inamic. Pentru economia de forţe, punctele
de comandă şi instalaţiile logistice trebuie să fie dispuse în locuri uşor de apărat. Instalaţiile se vor
grupa astfel încât să poată fi păzite ca o unitate. Pentru o mai eficientă utilizare a personalului vor fi
folosite obstacolele fizice şi mijloace precum sârma, minele, alarmele, sistemele de iluminare.
Sectoarele de tragere vor fi curăţate şi vor fi construite fortificaţii pentru forţele din gardă şi siguranţă.
Gărzile sau sistemele de siguranţă trebuie suplimentate cu un sistem viguros de patrule. Măsuri de
securitate severe se vor lua pentru lucrătorii locali, ca protecţie împotriva sabotajelor în interiorul
instalaţiilor. Personalul de lucru va fi observat, identificat şi supravegheat permanent. Toate măsurile
de siguranţă vor fi gata pentru a fi folosite oportun, iar militarii îşi vor păstra armamentul astfel încât
să poată fi folosit imediat. Planurile de pază şi apărare a instalaţiilor vor fi schimbate frecvent, pentru a
preveni obţinerea de către inamic a informaţiilor privind compunerea şi obiceiurile forţelor proprii.

Paza oficialilor. Autorităţile locale şi alţi înalţi oficiali pot cere protecţia escortelor militare
când se deplasează prin zona de operaţii. Trebuie avute în vedere următoarele:

a)puterea escortei cerute este în funcţie de circumstanţe; de obicei este suficient un pluton;

b)este necesar să fie asigurat un vehicul blindat, ca mijloc de transport de rezervă pentru
oficialităţii;

c)vehiculul care transportă oficialităţile trebuie să fie sprijinit nemijlocit pe timpul deplasării
de un al doilea vehicul, de preferinţă blindat, dotat cu cel puţin o armă automată şi cu militari pentru
gardă de corp;

d)vehiculul care transportă oficialităţile nu trebuie să aibă nici un semn distinctiv şi încă cel
puţin un vehicul de acelaşi tip va fi folosit în timpul escortei;
 e)militarii gărzii de corp protejează oficialităţile în cazul unui atac şi scot vehiculul acestora în
afara zonei periculoase cât mai curând posibil.

Planurile de operaţii, rutele alternative şi acţiunile în caz de atac trebuie elaborate din timp şi
când este posibil se execută antrenamente pentru diferite situaţii.

Înainte de începerea deplasării, comandantul escortei trebuie să facă oficialităţilor un

instructaj referitor la ce trebuie să facă în cazul unui atac. Pe timpul deplasării, indiferent de poziţia
oficialităţilor, comandantul escortei este şeful întregului personal.

Siguranţa operaţiilor intermediare; principalele operaţii intermediare sunt: deplasarea,

staţionarea, regruparea, înlocuirea, înaintare spre contact, lupta de întâlnire, joncţiunea forţelor şi
retragerea.

Siguranţa deplasării este una din condiţiile esenţiale care trebuie îndeplinite pentru a asigura
ajungerea forţelor şi mijloacelor într-un raion ordonat, cu posibilităţi reale de a intra în luptă în mod
organizat.

Siguranţa se realizează în mod deosebit atunci când se execută o deplasare tactică, avându-se
în vedere o posibilă acţiune a inamicului sau a altor forţe ostile.

Siguranţa staţionării
Pe timpul staţionării, comandantul de companie realizează siguranţa nemijlocită a
subunităţii cu mijloacele proprii; în acest sens, instalează pe direcţia ameninţată un post de pază
independent şi trimite patrule.
Cînd există pericolul de a fi atacată de inamic compania organizează şi siguranţa de
staţionare.
 Compania de infanterie întărită poate fi destinată ca detaşament de pază cu misiunea de
a descoperi la timp inamicul, de a preveni forţele şi de a asigura desfăşurarea şi intrarea lor
organizată în luptă. Detaşamentul de pază organizează un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de
pînă la 2 km şi o fîşie de siguranţă de pînă la 5 km, la o depărtare de pînă la 15 km faţă de unitatea
căreia îi face siguranţa. Pentru siguranţa companiei se trimit pichete de pază care la rîndul lor
organizează şi instalează posturi de pază.
Pichetul de pază sau pichetul de pază independent, de valoare pluton, ocupă şi pregăteşte
un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de 500-1000 m, primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime
de pînă la 2 km şi poate fi trimis la o distanţă de pînă la 5 km faţă de subunităţile cărora le face
siguranţa.
Postul de pază (independent) are valoarea unei grupe de infanterie ce poate acţiona
independent sau în cadrul plutonului-ca pichet de pază (independent).
Acesta se trimite pînă la o distanţă de 1,5 km (2 km) atunci cînd acţionează pe TAB sau MLI
sau 1 km cînd acţionează pe jos.

Postul de pază organizează o poziţie de apărare cu o dezvoltare frontală de pînă la 200 m şi

primeşte o fîşie de siguranţă cu o lărgime de pînă la 600 m.

Pichetele de pază trebuie instalate pe aliniamente favorabile apărării, pe cît posibil, protejate
de obstacole antiblindate şi care să asigure un cîmp de vedere spre inamic pe o distanţă cît mai mare.
În fîşia de siguranţă, pichetul de pază pregăteşte punctul de sprijin de bază şi de rezervă –
dacă se dispune de timp; intervalele dintre punctele de sprijin ale pichetelor de pază se apără cu focul
armamentului de infanterie şi al aruncătoarelor.
Subunitatea care a rămas la dispoziţia comandantului de detaşament se dispune în adîncime,
fiind gata să intervină pe direcţiile ameninţate.
Poziţiile de tragere ale artileriei cu care este întărit detaşamentul de pază se aleg pe direcţiile
pe care inamicul atacă cu tancuri.
Pentru executarea cercetării comandantul detaşamentului de pază organizează observarea;
dacă este necesar trimite patrule (echipe) de cercetare, în faţă, în intervale şi la flancuri.
Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetelor de pază se pot odihni. În
condiţii de vizibilitate redusă se intensifică observarea (ascultarea) şi acţiunea patrulelor (echipelor) de
cercetare.
Siguranţa de staţionare trebuie să intercepteze toate drumurile principale şi căile de acces spre
raionul de staţionare al companiei.
 Pe tot timpul staţionării compania trebuie să fie în permanenţă gata pentru respingerea
inamicului terestru şi aerian, inclusiv pentru nimicirea desantului aerian şi a grupurilor de cercetare-
diversiune ale acestuia.

Comandantul companiei destinată ca detaşament de pază, indică, de regulă, în ordinul

de acţiune pe formatul similar ordinului cu 5 paragrafe: informaţii despre inamic; misiunea
detaşamentului de pază; misiunile subunităţilor de siguranţă vecine; misiunile pichetelor de pază şi ale
subunităţilor rămase la dispoziţia comandantului de detaşament; misiunile subunităţilor de întărire
(sprijin); ora cînd trebuie să fie gata; locul unde se găseşte şi înlocuitorul la comandă.
Comandantul detaşamentului de pază comunică comandanţilor pichetelor (posturilor) de pază
secretul, organizează cercetarea, indică modalitatea trecerii dincolo de linia de siguranţă şi dă indicaţii
pentru protecţia antiaeriană, protecţia împotriva armelor de distrugere în masă şi pentru realizarea
legăturilor.
După primirea misiunii pichetele de pază şi mijloacele lor de întărire se deplasează în locurile
indicate, organizează observarea şi execută amenajarea genistică poziţiilor.

La primirea datelor despre apariţia inamicului, detaşamentul de pază se pregăteşte

pentru luptă; comandantul detaşamentului de pază raportează imediat comandantului care a trimis
siguranţa şi informează detaşamentele de pază vecine privind modul de acţiune a inamicului în fîşia de
siguranţă.
Pichetele de pază capturează sau nimicesc grupurile mici ale inamicului.
Cînd inamicul atacă cu forţe superioare, detaşamentul de pază deschide focul la distanţa
maximă eficace, provocîndu-i pierderi şi obligîndu-l să se desfăşoare prematur; el trebuie să apere cu
dîrzenie aliniamentul ocupat pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.
Detaşamentul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai cu aprobarea
comandantului eşalonului care l-a trimis.

Locul de dispunere al plutonului trebuie să asigure observarea circulară, executarea focului

pe toate direcţiile şi o bună mascare.
Ziua, cînd vizibilitatea este bună, jumătate din militarii pichetului de pază se pot odihni; în
condiţii de vizibilitate redusă observarea se completează cu ascultarea.
După ocuparea punctului de sprijin, comandantul de pluton numeşte un observator,
organizează lucrul pentru executarea lucrărilor genistice, indică modul de executare a focului la
apariţia inamicului şi comunică semnalele şi secretul.
 Observarea se execută neîntrerupt, ziua şi noaptea; pe timpul activităţii ca pichet de pază se
evită producerea de zgomote inutile (ţipete, rîsete, cîntece, etc.) sau folosirea excesivă a luminii (se
indică folosirea filtrelor infraroşii şi a dispozitivelor de vedere pe timp de noapte de tip pasiv).
În caz de atac NBC, foc de artilerie, dacă punctul de sprijin nu este prevăzut cu şanţuri
adăpost, se pot folosi drept protecţie TAB sau MLI/MLD; activitatea se reia imediat ce atacul
încetează.
Militarii izolaţi ai inamicului vor fi capturaţi, dacă este posibil, sau nimiciţi, raportîndu-se
despre aceasta comandantului care a trimis siguranţa.
Pichetul de pază capturează sau nimiceşte grupurile mici ale inamicului.
Cînd inamicul atacă cu forţe superioare pichetul de pază deschide focul la distanţa maximă
eficace, provocîndu-i pierderi şi obligîndu-l să se desfăşoare prematur; el trebuie să apere cu dîrzenie
aliniamentul ocupat pentru a asigura desfăşurarea forţelor principale.
Pichetul de pază se retrage de pe un aliniament pe altul numai cu aprobarea comandantului
eşalonului care l-a trimis.

Pe timpul staţionării se execută următoarele activităţi de refacere a puterii de luptă:

1) realizarea aprovizionării şi a lucrărilor de mentenanţă;
2) acordarea primelor îngrijiri şi evacuarea răniţilor şi a bolnavilor;
3) acordarea de repaus.
Comandantul de pluton trebuie să fie atent la repartiţia echitabilă a serviciului de gardă şi a
perioadelor de mentenanţă pentru a permite subordonaţilor odihnă deplină.
De asemenea, pe timpul staţionării se execută următoarele activităţi privind pregătirea pentru
luptă a plutonului:
1) pregătirea misiunii următoare de îndată ce este cunoscută;
2) asigurarea armamentului, muniţiei şi a materialelor necesare pentru îndeplinirea acesteia;
3) desăvîrşirea antrenamentului plutonului (condus de obicei de către locţiitorul său la
comandă, atunci cînd comandantul de pluton este la ordine la comandantul de companie);
 Bibliografie:
Manualul pluton Chisinau 2010