2. Convecţia forţată.

Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale

2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

2. CONVECŢIA FORŢATĂ.
MIŞCAREA FLUIDULUI în LUNGUL unei PLĂCI PLANE ORIZONTALE
2.1. ECUAŢIILE STRATULUI LIMITĂ LAMINAR
Creatorul teoriei stratului limtă a fost profesorul Ludwig Prandtl (1875 – 1953), care a prezentat, în
anul 1904, la Congresul de matematică de la Heidelberg, ecuaţiile stratului limită dinamic, care
permit integrarea sistemului de ecuaţii Navier-Stokes.

2.1.1. Ecuaţia stratului limită laminar dinamic (SLLD)

Fie un fluid aflat în curgere forţată, în lungul unei plăci plane orizontale. Datorită diferenţei între
temperatura plăcii plane şi temperatura fluidului, între acestea are loc un transfer de căldură prin
convecţie.
Studiul convecţiei forţate a fluidului în lungul plăcii plane ţine seama de următoarele ipoteze:
 mişcarea fluidului este bidimensională, aşadar descrisă matematic de cele 2 componente ale
vitezei, şi anume: viteza fluidului după axa Ox, notată wx = wx (x,y) şi de viteza fluidului
după axa Oy, notată wy = wy (x,y) altfel spus, de viteza fluidului în lungul plăcii plane,
respectiv de viteza fluidului după direcţia perpendiculară la direcţia de deplasare (Figura 5);
 regimul de mişcare al fluidului este unul staţionar, ceea ce înseamnă că viteza fluidului nu
este o funcţie de timp, altfel spus, aceasta nu variază în timp, oricare ar fi punctul considerat
w wy
în fluid ( x  0 şi  0 );
 
 regimul de mişcare al fluidului, în stratul limită, este unul laminar, ceea ce înseamnă că
straturi paralele de fluid, de grosime infinitezimal mică, alunecă unele peste altele, având
diferite viteze longitudinale;
 regimul de transfer de căldură, între placă şi fluid, este unul staţionar, ceea ce înseamnă că
temperatura fluidului nu este o funcţie de timp, altfel spus, aceasta nu variază în timp,
T
oricare ar fi punctul considerat în fluid (  0 );

 densitatea fluidului este constantă:   ct., în sensul că nu depinde de temperatură;
w
 fluidul considerat este unul newtonian, în sensul că respectă legea lui Newton:     ;
n
 forţele masice care acţionează asupra fluidului sunt neglijabile: termenul   g  0 .

y
U =ct U
T =ct
p =ct
Strat limita
laminar

w x=0 w x(y)
o
x

Figura 5. Fluid aflat în curgere forţată, în lungul unei plăci plane orizontale

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 16

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

Admitem că, la o distanţă suficient de mare de planul plăcii (y=0), curentul de fluid se
caracterizează prin:
- temperatură constantă: T = ct. (curent izoterm);
- viteză constantă: U = ct.;
- presiune constantă p = ct. (curent izobar).
Admitem, de asemenea, că marginea plăcii este ascuţită, astfel încât, la impactul dintre ea şi
curentul de fluid, cu viteza U , placa să nu afecteze curgerea paralelă, adică regimul laminar de
curgere al fluidului, în stricta vecinătate a planului y = 0.
Pornim, în rezolvarea acestei probleme de la ideea că, cele 2 componente ale viteze fluidului, wx =
wx (x,y) şi wy = wy (x,y), împreună cu presiunea lui, p = p(x,y), trebuie să satisfacă următorul sistem
de ecuaţii:
 ecuaţia de conservare a masei (care exprimă absenţa unor noi surse de masă în
curentul de fluid), dată de relaţia (11).
Scrisă pentru fluide a căror densitate este constantă (   ct.) şi pentru curgere bidimensională,
această relaţie devine:
wx wy
 0 (76)
x y
 ecuaţia de conservare a impulsului (ecuaţia de mişcare Navier – Stokes), în
coordonate carteziene, proiectată după cele 2 direcţii, dată de relaţiile (37) şi (38).
wx
Particularizate în conformitate cu ipotezele menţionate: curgere bidimensională;  0 şi

wy
 0 ;   g  0 , aceste ecuaţii devin:

wx w 1 p   2 w  2 wx 
- proiecţia pe axa Ox: wx   wy  x        2x  
2  (77)
x y  x   x  y 
wy wy 1 p  2w  2 wy 
- proiecţia pe axa Oy: wx   wy       2y   (78)
x y  y  x  y 2 
 
Înainte de a trece propriu-zis la rezolvarea acestui sistem de ecuaţii diferenţiale, să conturăm
fenomenul fizic care are loc la curgerea forţată a fluidului în lungul acestei plăci plane.
Am expus mai sus care sunt condiţiile curgerii la o distanţă suficient de mare de planul plăcii, i.e.,
de y = 0: curentul central de fluid are viteza constantă: U = ct.
Să cercetăm acum care sunt condiţiile curgerii, în apropierea suprafeţei plăcii: constatăm că
particulele de fluid, aflate în contact direct cu suprafaţa plană, au viteza wx = 0, pentru că ele aderă
perfect la această suprafaţă. Straturile de fluid aflate deasupra acestuia, se caracterizează prin viteză
variabilă, după direcţia normală la direcţia de curgere. De ce ? Pentru că asupra fluidului, în fiecare
punct al său, acţionează efortul tangenţial de frecare,  , care are direcţia curgerii, care se opune ei,
care este proporţional cu variaţia vitezei după direcţia transversală, Oy şi care face ca aceste straturi
să se deplaseze cu viteze diferite, în sensul curgerii.
Asta înseamnă că, în apropierea suprafeţei plăcii, există o zonă de fluid, altfel spus un strat de fluid,
pe a cărui grosime are loc această variaţie a vitezei longitudinale, wx , de la valoarea U = ct., la
valoarea wx = 0.

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 17

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

Acest strat de fluid, în care se face simţită influenţa plăcii, asupra curgerii (asupra vitezei fluidului),
poartă numele de strat limită dinamic. Cum prezenta analiză se referă la fluid aflat în regim de
curgere laminar, acest strat limită se va numi strat limită laminar dinamic (SLLD).
Observaţie: curentul central de fluid, i.e., cel aflat în exteriorul SLLD nu este afectat, nu este influenţat de prezenţa
plăcii plane şi, în consecinţă, el se deplasează cu viteza constantă U = ct.
Fie  grosimea SLLD, i.e. distanţa, în plan transversal, (după axa Oy), de-a lungul căreia,
componenta orizontală a vitezei, wx = wx (x,y), îşi modifică valoarea, de la U = ct., în zona
centrală de fluid, la valoarea wx = 0, la suprafaţa plăcii.
Date fiind cele de mai sus, se pune problema determinării:
 grosimii stratului limită laminar dinamic,  ;
 distribuţiei de viteze, în stratul limită laminar dinamic: wx = wx (x,y) şi wy = wy (x,y).
Aplicăm, pentru rezolvarea acestui sistem de ecuaţii, metoda numită analiza ordinului de mărime.
Această metodă presupune adoptarea de ordine de mărime pentru următoarele mărimi:
- wx - viteza fluidului în direcţia Ox, al cărei ordin de mărime se consideră a fi viteza
constantă a curentului de fluid, U = ct., la o distanţă suficient de mare de suprafaţa
plăcii: wx ~ U;
- lungimea curentă parcursă de fluidul în mişcare, în lungul plăcii orizontale: x, a cărei
ordin de mărime se consideră chiar x : x ~ x ;
- distanţa în plan transversal (după direcţia Oy), notată y, de-a lungul căreia componenta
orizontală a vitezei, wx (x,y) îşi modifică valoarea, de la wx = U,, în zona centrală de
curgere, la valoarea wx =0, la contactul cu suprafaţa plăcii; se consideră că ordinul de
mărime pentru această distanţă în plan transversal este grosimea SLLD, notată  : y ~
 .
Începem prin a cerceta ordinul de mărime al grosimii SLLD şi pentru asta, aplicăm analiza
ordinului de mărime termenilor din ecuaţia (77) şi obţinem:
wx U
~  (79)
y 
Admitem că grosimea SLLD,  , este neglijabilă în raport cu lungimea, x , pe care are loc curgerea
fluidului:  << x. Folosind această caracteristică a SLLD, şi anume aceea că este subţire, vom
putea simplifica ecuaţia de conservare a momemtului, proiectată pe axa Ox, în două moduri:
 2 wx  2 wx
prima simplificare rezultă din compararea termenilor şi , pe baza analizei
x 2 y 2
ordinului de mărime.
 2 wx
Ordinul de mărime al termenului poate fi apreciat cu ajutorul relaţiei:
x 2
wx wx  U
 2 wx x x  0
~ x x
x 0
x U
x 2   2
x0 x0 x
 wx
2

Ordinul de mărime al termenului poate fi apreciat cu ajutorul relaţiei:

y 2
wx wx U
 2 wx y   y 0 0 
y 2
~ y y
    U .
 0  2

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 18

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

U U  2 wx
Cum  << x, rezultă: << . În concluzie, termenul poate fi neglijat, în interiorul
x2 2 x 2
 2 wx
SLLD, în sensul că: 0 (80)
x 2
a doua simplificare a ecuaţiei (77) rezultă din analiza presiunii fluidului p = p(x,y). Aceasta
nu variază semnificativ pe grosimea SLLD, având în vedere faptul că el este foarte subţire.
p
Matematic exprimat, acest fapt revine la: p(x,y)  p(x),( adică y  0 ) (81)
Pentru a demonstra asta, se foloseşte ecuaţia (78), respectiv proiecţia ecuaţiei de conservare a
momentului pe axa Oy şi condiţia  << x.
Se demonstrează, cu alte cuvinte că, în interiorul SLLD, ecuaţia momentului, proiectată pe axa Oy,
se reduce la ecuaţia (81).
Revenind la analiza presiunii fluidului în interiorul SLLD, aceasta trebuie să fie egală cu presiunea
din exteriorul SLLD, care are valoarea p = ct.
p p( x, y ) dp dp
Rezultă, aşadar:    0 (81)*
x x dx dx
w w 2w
Cu (80) şi (81) în (77), rezultă: wx  x  wy  x    2x (82)
x y y
Ecuaţia (82) este ecuaţia SLLD, la curgerea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale. Ea
exprimă egalitatea dintre forţele de inerţie (încetinire a mişcării) şi cele de frecare, ce acţionează
asupra fluidului aflat în mişcare forţată, în lungul unei plăci plane orizontale.
După seria de simplificări şi aproximări menţionate, se ajunge la concluzia că, fluidul trebuie să
satisfacă sistemul de ecuaţii, alcătuit din: ecuaţia (76) şi ecuaţia (82). Rezolvarea, adică integrarea
acestui sistem de ecuaţii, se va face, aşa după cum menţionam anterior, prin metoda numită analiza
ordinului de mărime.
U wy
Ţinând seama de ordinele de mărime ale termenilor, ecuaţia (76) se scrie: ~ , de unde
x 
rezultă ordinul de mărime al vitezei fluidului, după axa Oy:

wy ~ U   (83)
x
Ordinele de mărime ale termenilor din ecuaţia (82) sunt:
wx U U2 wx  U U2  2 wx U
wx  ~ U     ; wy  ~ U      ;  2 ~
  2 .
x x x y x  x y 
Cum primii doi termeni ai ecuaţiei (82) au acelaşi ordin de mărime, această ecuaţie se scrie, aşadar:
U 2 U
~   2 (84)
x 
U 
sau: ~ 2 (84)*
x 
Ecuaţiile (83) şi (84) reprezintă un sistem de 2 ecuaţii cu 2 necunoscute: ordinul de mărime al
grosimii SLLD,  , şi ordinul de mărime al vitezei fluidului, wy, după axa Oy,.
Rezolvarea acestui sistem de ecuaţii este următoarea:

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 19

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

x xx x2 x2
      x 2  Re x1
 din ecuaţia (84), rezultă:  2 ~ U  U  x U   x Re x .

1
Grosimea SLLD,  , are, deci, următorul ordinul de mărime:  ~ x  Re

(85)
x 2

 ţinând seama de ecuaţia (85), din ecuaţia (83), rezultă:

1 1 1

   
wy ~ U   x  Re x  U   Re x   U     U  
2 1 2 2 2


2
 

 (86)
x  U  x   x 
Interpretarea relaţiei (85) este următoarea: grosimea SLLD depinde de distanţa, x, în raport cu
capătul plăcii şi variază direct proporţional cu ea. În această relaţie, Rex reprezintă valoarea locală a
criteriului Reynolds, aşadar, acest criteriu este şi el o funcţie de distanţa x.
Odată determinate ordinele de mărime ale grosimii SLLD, δ, şi vitezei wy , devine posibilă
determinarea ordinului de mărime al efortului tangenţial de frecare, la perete, care variază în funcţie
de distanţa x, şi este notat τp,x.
Se răspunde, în acest fel, problemei majore implicate de curgerea unui fluid.
Aşa după cum s-a arătat mai sus, efortului tangenţial de frecare, τ, este dat de legea lui Newton.
 w 
Particularizată pentru condiţiile de faţă, aceasta capătă forma:  p , x     y  , [N/m2].
x

  y 0

U
Ordinul de mărime al efortului tangenţial de frecare, la perete este, deci: τp,x ~   ~

1 1 1
2
U U  U  x  2 U  3 2 1 U  x 
        
    U 2     U 2     (87)

1
x     x    U
2
  
x  Re x
2

Forma adimensională de exprimare a efortului tangenţial local, de frecare, la perete este coeficientul
local de frecare, la perete, definit de raportul:
 p, x
C f ,x 
1 (88)
   U 2
2
1

Cu (87) în (88), se obţine: Cf,x ~ Re 2 (89)
x

Notă: factorii cu ordine de mărime mai mic decât 1 pot fi neglijaţi, într-o analiză a ordinului de mărime.
Relaţiile (85) şi (86) reprezintă rezultatele integrării aproximative a sistemului de ecuaţii (76), (77)
şi (78), prin metoda ordinului de mărime al termenilor cuprinşi în aceste ecuaţii.
Soluţia exactă a sistemului de ecuaţii (76), (77) a fost găsită de Blasius; acesta a transpus grafic
soluţia analitică determinată pentru wx , de unde rezultă că wx creşte lent în direcţia transversală Oy
şi se apropie asimptotic de valoarea U  (vezi Figura 5).
Pornind de la acest rezultat, s-a definit grosimea SLLD, δ, ca fiind distanţa y, la care viteza wx
atinge 99% din valoarea ei maximă, care este viteza din curentul de fluid, aflat în exteriorul stratului
limită.

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 20

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

1
Pentru wx = 0,99· U  , Blasius a determinat că:   4,92  x  Re  2 (90)
99 x

De asemenea, Blasius a găsit soluţia exactă a egalităţii (89); aceasta este următoarea:
1
Cf,x = 0,664 · Re  2 (91)
x

Valoarea medie a acestui coeficient de frecare, pe lungimea, x, a plăcii orizontale, este:

1

C f , x  1,328  Re x 2 (92)

2.1.2. Ecuaţia stratului limită laminar termic (SLLT)

Fie Tp , temperatura plăcii plane orizontale, în lungul căreia se deplasează un fluid cu temperatura
T . Admitem că Tp = ct. (perete izoterm) şi că T = ct. (curent izoterm), iar între ele există relaţia:
Tp > T . În consecinţă, se va declanşa, în mod natural, un transfer de căldură, de la placa plană, la
fluid.
Din punctul de vedere al acestui transfer de căldură, fenomenul fizic care are loc este următorul:
fluidul aflat în contact direct cu peretele, ia temperatura acestuia, Tp , în timp ce, fluidul aflat la o
distanţă suficient de mare de planul plăcii, i.e., în afara SLL, îşi păstrează temperatura T = ct.,
ceea ce indică faptul că nu este influenţat de prezenţa plăcii plane.
Asta înseamnă că, în apropierea suprafeţei plăcii, există o zonă de fluid, altfel spus un strat de fluid,
pe a cărui grosime are loc această variaţie a temperaturii fluidului, de la valoarea Tp , la valoarea
T = ct.
Acest strat de fluid, în care se face simţită influenţa plăcii, asupra temperaturii fluidului, poartă
numele de strat limită termic. Cum prezenta analiză se referă la fluid aflat în regim de curgere
laminar, acest strat limită se va numi strat limită laminar termic (SLLT).
Fie δT grosimea SLLT, i.e. distanţa, în plan transversal, (după axa Oy), de-a lungul căreia,
temperatura fluidului îşi modifică valoarea, de la Tp , la suprafaţa plăcii, la valoarea T = ct., în zona
centrală de fluid.
Date fiind cele de mai sus, se pune problema determinării:
 grosimii stratului limită laminar termic, δT ;
 valoarea locală a numărului Nusselt, Nux , în interiorul stratul limită laminar termic.
Pornim, în rezolvarea acestei probleme, de la ideea că, fluidul, având, în interiorul SLLT, o
distribuţie de temperaturi T = T(x,y), trebuie să satisfacă ecuaţia de conservare a energiei (căldurii),
dată de relaţia (65) şi ecuaţia de transfer de căldură la graniţa perete – fluid, dată de ecuaţia (74).
Particularizată în conformitate cu ipotezele menţionate: curgere bidimensională (wz = 0) şi regim
T
staţionar de transfer de căldură ( = 0), această ecuaţia (65) devine:

T T   2T  2T 
wx   wy   a   2  2  (93)
x y  x y 
În Figura 6 este reprezentată distribuţia de temperaturi în interiorul SLLT, alături de distribuţia de
viteze, atât pentru fluide la care criteriul Prandtl, Pr < 1 (aceste fluide sunt metale lichide, ca de
exemplu: mercur, plumb, sodiu), cât şi pentru fluide la care criteriul Prandtl, Pr > 1 (aceste fluide
sunt lichidele, ca de exemplu: apa, uleiurile, soluţiile apoase, soluţiile alcoolice).

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 21

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

Fluide cu Pr<1
y T Tp>T a) fluide la care Pr < 1
U T

Wx~U

  T

o
wx =0 Tp x

Fluide cu Pr >1 b) fluide la care Pr > 1

y T Tp>T
U T
W~U
x

  T
Figura 6. Strat limită laminar
o termic şi dinamic
Tp x

Începem prin a cerceta ordinul de mărime al grosimii SLLT, δT, şi petru asta, aplicăm analiza
T T T
ordinului de mărime, termenului y
şi obţinem: y
~  , în care T = Tp - T .
T

Admitem că grosimea SLLT, δT , este neglijabilă în raport cu lungimea, x , pe care are loc curgerea
fluidului: δT << x. Altfel spus, admitem că SLLT este foarte subţire. Folosind această caracteristică
a SLLT, vom putea simplifica ecuaţia de conservare a energiei (căldurii), dată de relaţia (93), în
 2T  2T
sensul că termenul poate fi neglijat, în interiorul SLLD: 0 (94)
x 2 x 2
T T  2T
Cu (94) în (93), obţinem: wx   wy   a 2 (95)
x y y
Ecuaţia (95) este ecuaţia SLLT, în care termenii din stânga egalului exprimă transferul de căldură
prin convecţie, iar cel din dreapta egalului exprimă transferul de căldură prin conducţie, după
direcţia Oy, transversală la suprafaţa izotermă a plăcii (Tp = ct).
Analiza ulterioară a ecuaţiei (95), prin prisma ordinului de mărime al termenilor cuprinşi în ea, se
va desfăşura pentru cele 2 situaţii distincte, posibile, şi anume:
i. grosimea SLLT este superioară grosimii SLLD:  T >  (strat limită termic gros);
ii. grosimea SLLT este inferioară grosimii SLLD:  T <  (strat limită termic subţire).
Cazul  T >  :
În interiorul SLLT, ordinele de mărime ale termenilor din ecuaţia (95) sunt:
T T T T  2T T
wx  ~ wx  ; wy  ~ wy   ; a 2 ~
a 2 .
x x y T y T

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 22

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

Pentru a exprima ordinul de mărime al wy în funcţie de wx , facem apel la ecuaţia de conservare a


masei, (76), din care rezultă că: wy ~ wx  .
x
T  T 
În consecinţă, ordinul de mărime al termenului wy  y este: wx   , în care raportul < 1,
x T T

ceea ce face ca acest termen să fie de  ori mai mic decât primul termen al ecuaţiei (95), şi, în
T

consecinţă, neglijabil.
În aceste condiţii, rezultă că membrul stâng al ecuaţiei (95) este dominat de primul ei termen,
T
wx  , care are acelaşi ordin de mărime cu termenul din dreapta egalului:
x
T T
wx  ~ a 2 (96)
x T
Problema care se pune în continuare este: care este ordinul de mărime al vitezei locale wx , în
interiorul SLLT?
Din Figura 6a , în care  T >  , se observă că, în interiorul grosimii  T :
wx ~ U  (97)

T x
T ax
Cu (97) în (96), obţinem: U   ~ a  2 , de unde:  T2 ~ U = U  (98)
x T 
a
Pentru ca, la numitorul relaţiei (98), să se formeze criteriul Peclet, este necesar următorul artificiu
x x2

de calcul:  ~ U  x
2
Pex .
T

a x
1
Rezultă:  T ~ x  Pe  2 (99)
x

Relaţia (99) exprimă aşadar, ordinul de mărime al grosimii SLLT. Interpretarea ei este următoarea:
 T depinde de distanţa, x, în raport cu capătul plăcii şi variază direct proporţional cu ea. Altfel
spus,  T creşte odată cu creşterea distanţei considerate, de la capătul plăcii, pentru care x = 0.
În această relaţie, Pex reprezintă valoarea locală a criteriului Peclet, aşadar, acest criteriu este şi el o
funcţie de distanţa x. Altfel spus, acest criteriu are valori diferite în lungul plăcii orizontale, pentru
diferite distanţe, x, măsurate de la capătul plăcii.
Odată determinat ordinul de mărime al  T , se poate determina ordinul de mărime al fluxului unitar
de căldură, transferat prin conducţie, la graniţa dintre perete şi fluid:
1
T T 
q p,x ~      T  Pex2 (100)
T 
1
x
x  Pex 2
q p , x
Termenii relaţiei (100) pot fi rearanjaţi, astfel încât să pună în evidenţă raportul   x , după
T
q p , x  1
cum urmează: ~  Pex2 . Rezultă ordinul de mărime al coeficientului de convecţie local,  x :
T x

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 23

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

 1
x ~
 Pex2 (101)
x
Termenii relaţiei (101) pot fi rearanjaţi, astfel încât să pună în evidenţă criteriul Nusselt:
 x 1
Nu x  x ~ Pe 2 .
 x
1
Rezultă: Nu x ~ Pe 2 (102)
x

Relaţia (102), care indică ordinul de mărime al criteriului Nusselt, are următoarea interpretare:
criteriului Nusselt este o funcţie de x, adică are valori locale, de-a lungul distanţei x. În plus,
criteriului Nusselt local, are acelaşi ordin de mărime ca şi criteriul Peclet local.
Observaţie: relaţia (102) este valabilă pentru  T >  , ceea ce revine la valori Pr < 1 (metale
lichide).
Demonstraţia afirmaţiei de mai sus este următoarea: cei doi termeni ai inegalităţii  T >  au
următoarele ordine de mărime:
1
1 
 T ~ x  Pe  2 , dat de relaţia (94), care poate fi pus sub forma:  T ~ x   U   x  2
;
x a  
1
 ~ x  Re 
2 , dat de relaţia (85), care poate fi pus sub forma:
x
1

 ~    x 
2
(103)
 U 
1 1

U  x  >    x  , care revine la: a > .
2 2
Rezultă: x    (104)
 a   U 

Cum, prin definiţie, Pr  , se ajunge la inegalitatea: Pr < 1 q.e.d.
a
Concluzie: pentru cazul i)  T >  , care înseamnă fluide cu Pr < 1, analiza ordinului de mărime,
aplicată sistemului de 2 ecuaţii fundamentale ale convecţiei, a condus la:
 determinarea ordinului de mărime al  T ;
 determinarea ordinului de mărime al valorii locale pentru criteriul Nusselt, Nu x .
1
Relaţia (102) se poate scrie sub forma: Nu x = C  Pe 2 (105)
x

Valoarea exactă a constantei C, din relaţia (105) a fost determinată de Pohlhausen, care a integrat
cele 2 ecuaţii fundamentale ale convecţiei (ecuaţia de conservare a energiei şi ecuaţia de transfer de
căldură la graniţa perete - fluid) şi a găsit soluţiile lor exacte.
Odată cunoscută valoarea C, se poate calcula valoarea locală Nu x şi apoi, valoarea locală  x ,
pentru un anumit fluid, caracterizat de o anumită conductivitate termică,  .
Soluţia exactă, formulată de Pohlhausen este următoarea:
Nu x  0,564  Pe , pentru Pr ≤ 0,5 şi Rex ≤ 5∙105 (regim laminar) (106)
Temperatura de referinţă, pentru ecuaţia criterială (106) este temperatura medie:

 T p  T  .
1
Tm 
2
Cazul  T <  :

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 24

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

Ca şi în cazul stratului limită termic gros, prezentat anterior, şi în acest caz, problema care se pune
este: care este ordinul de mărime al vitezei locale wx , în interiorul SLLT?
Din Figura 6b , în care  T <  , se observă că, în interiorul SLLT:

wx ~ T U  (107)

În aceste condiţii, ordinul de mărime al termenilor din ecuaţia (95) este:
T  T
 wx  ~U  T  ;
x  x
T T  T   T T
 wy  ~ wy  ~ wx   ~ U  T    U  . Acest termen este neglijabil;
y T x T  x T x

 2T T
 a 2 ~
a 2 .
y T
 T T
Rezultă aşadar că membrul stâng al ecuaţiei (95) este dominat de primul ei termen, U    ,
 x
care are acelaşi ordin de mărime cu termenul din dreapta egalului:
 T T
U  T  ~ a 2 (108)
 x T
Din (108) se obţine:
1 1
a  x  a  x   x  2 a   x2    x2  2 1 x2 x x3
 T3 ~ U ~ U   U     U  x   U  x   Pr  Re  1  3 (109)
        x
Re x2 Pr Re x2
1 1
şi  T ~ x  Pr  3  Re  2 (110)
x

Odată determinat ordinul de mărime al  T , se poate determina ordinul de mărime al fluxului unitar
de căldură, transferat prin conducţie, la graniţa dintre perete şi fluid:
T T
 p,x ~  
q 
T
~ 
1

1 (111)
x  Pr  Re x 2
3

q p , x
Termenii relaţiei (111) pot fi rearanjaţi, astfel încât să pună în evidenţă raportul   x , după
T

q p , x 1 1
cum urmează:  Pr 3  Re x2 . Rezultă ordinul de mărime al coeficientului de convecţie local,
~
T x
x :
 1 1
 x ~  Pr 3  Re x2 (112)
x
Termenii relaţiei (112) pot fi rearanjaţi, astfel încât să pună în evidenţă criteriul Nusselt:
 x 1 1
Nu x  x ~ Pr 3  Re 2 .
 x
1 1
Rezultă: Nu x ~ Pr 3  Re 2 (113)
x

Observaţie: relaţia (113) este valabilă pentru  T <  , ceea ce revine la valori Pr > 1 (lichide).
Demonstraţia afirmaţiei de mai sus este următoarea: cei doi termeni ai inegalităţii  T <  au
următoarele ordine de mărime:
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 25
 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

1 1
 T ~ x  Pr  3  Re  2 , dat de relaţia (110);
x
1
 ~ 
x  Re x 2 , dat de relaţia (85).
1 
Rezultă:  Pr 
Pr 3
 1 . Cum, prin definiţie, a
, se ajunge la inegalitatea: Pr > 1 q.e.d.
Concluzie: pentru cazul ii)  T <  , care înseamnă fluide cu Pr > 1, analiza ordinului de mărime,
aplicată sistemului de 2 ecuaţii fundamentale ale convecţiei, a condus la:
 determinarea ordinului de mărime al  T ;
 determinarea ordinului de mărime al valorii locale pentru criteriul Nusselt, Nu x .
1 1
Relaţia (113) se poate scrie sub forma: Nu x = C  Re 2  Pr 3 (114)
x

Valoarea exactă a constantei C, din relaţia (114) a fost determinată de Pohlhausen, care a integrat
cele 2 ecuaţii fundamentale ale convecţiei (ecuaţia de conservare a energiei şi ecuaţia de transfer de
căldură la graniţa perete - fluid)) şi a găsit soluţiile lor exacte.
Odată cunoscută valoarea C, se poate calcula valoarea locală Nu x şi apoi, valoarea locală  x ,
pentru un anumit fluid, caracterizat de o anumită conductivitate termică,  .
Soluţia exactă, formulată de Pohlhausen este următoarea:
1
5
Nu x  0,332  Re  Pr , pentru Pr ≥ 0,5 şi Rex ≤ 5∙10 (regim laminar)
2
x
(115)

 Tp  T  .
1
Temperatura de referinţă, pentru ecuaţia criterială (115) este temperatura medie: Tm 
2
Particularizând relaţiile (102) şi (113) pentru Pr  1 , obţinem:
1 1 1 1 1 1
Nu x ~ Re 2  Pr 2  Re 2 şi Nu x ~ Pr 3  Re 2  Re 2 .
x x x x
1
În concluzie, pentru gaze (aer, abur, CO2 etc.), Nu x ~ Re 2 (116)
x

Fluxul total de căldură schimbat între placa de lungime x şi fluidul care curge în jurul ei, pe unitatea
de lungime, în direcţie perpendiculară pe placă este:
x
 q p , x  dx  x  q p , x (117)
0
în care q
 p,x reprezintă fluxul termic unitar mediu, pe lungimea x, a plăcii.
q p , x  x
Ştiind că valoarea locală Nu x  , rezultă, prin integrare, pe întreaga lungime a plăcii:
T  
q p , x  x x
Nu x   x  (118)
T   
în care Nu x reprezintă valoarea medie a criteriului Nusselt, pe lungimea x, a plăcii.
Pentru Pr  0,5 şi Rex ≤ 5∙105 , Nu x = 1,128∙Pe1/2 (119)
1 1
Pentru Pr ≥ 0,5 şi Rex ≤ 5∙105 , Nu x = 0,664 Pr  Re 3 2 (120)
x

TABEL RECAPITULATIV

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 26

 2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

STRAT LIMITĂ LAMINAR

DINAMIC TERMIC
Analiza ordinului Soluţie exactă Analiza ordinului Soluţie exactă
de mărime Blasius de mărime Pohlhausen
1 1 1

 ~ x  Re x

2  99  4,92  x  Re x 2  T ~ x  Pe  2
x
1 1 1 1

Cf,x ~ Re

2 Cf,x = 0,664 · Re 2 Nu x ~ Pe 2
Nu x  0,564  Pe 2
x x x


1
Pr ≤ 0,5 şi Rex ≤ 5∙105 ;
C f , x  1,328  Re x 2
 T p  T 
Pr < 1 1
Tm 
2
1
Nu x = 1,128∙ Pe 2
1 1
 T ~ x  Pr  3  Re  2
x
1 1 1 1
Nu x ~ Pr 3  Re 2 Nu x  0,332  Re  Pr2 3
x x

Pr ≥ 0,5 şi Rex ≤ 5∙105 ;

 T p  T 
Pr > 1 1
Tm 
2
1 1
Nu x = 0,664· Pr 3  Re 2
x

Exemple de calcul
E 1. Grosimea SLLD. Coeficientul de frecare
Fie o placă plană, orizontală, cu lungimea x = l = 20 cm. Fluidul aflat în mişcare, în lungul
acestei plăci este apa distilată, cu temperatura de +25°C. Viteza ei este U  = 0,6 cm/s.
Să se determine:
a) grosimea SLLD, δ;
b) coeficientul local de frecare, la perete, între fluid şi placa plană;
c) coeficientul mediu de frecare, la perete, pe lungimea plăcii.
Rezolvare
a) Stabilirea regimului de curgere al apei presupune calculul numărului Reynolds:
U  l 0,006  0,2
Re x    1357,466. Apa se mişcă, aşadar, în regim laminar, pentru că
 0,884  10 6
Rex <5 105.
Grosimea SLLD, dată de relaţia (90), este:
1 1

 99  4,92  x  Re x 2  4,92  0,2  1357,466  0,0267m = 2,67cm.

2

b) Coeficientul local de frecare, la perete, între fluid şi placa plană este dat de relaţia (91):
1 1
Cf,x = 0,664 · Re  2  0,664  1357,466   2  0,0181.
x

Efortul tangenţial local de frecare la perete, între fluid şi placa plană este dat de relaţia (88):

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 27

2. Convecţia forţată.
Mişcarea fluidului în lungul unei plăci plane orizontale
2.1.Ecuaţiile stratului limită laminar

 p, x 
1
2
1

2

   U 2  C f , x   103  6  10  3  0,0181  3,258 ·10-4 N/m2 ~ 3,3 ·10-4 N/m2.
2
c) Coeficientul mediu de frecare, la perete, pe lungimea plăcii este dat de relaţia (92):
1 1

C f , x  1,328  Re x 2  1,328  1357,466  0,0362 = 2 · Cf,x.

2

Efortul tangenţial mediu de frecare la perete, între fluid şi placa plană este:
 p , x  2   p , x  2  3,3  104  6,6 ·10-4 N/m2.

E 2. Strat limită laminar. Transfer de căldură

Fie o placă plană subţire, reprezentată de o aripioară plană, a unui schimbător de căldură.
Lungimea aripioarei plane este l = 1cm, iar grosimea ei este de 0,5mm. Temperatura plăcii
este constantă şi are valoarea Tp = +35°C. Placa este parcursă, pe ambele feţe, de un curent de
apă, cu temperatura T = +25°C şi viteza U  = 0,6 cm/s.
Să se calculeze:
a) fluxul unitar local, schimbat de apă cu placa plană, la capătul plăcii (x = 1cm);
b) fluxul unitar mediu, pe lungimea plăcii;
c) coeficientul mediu superficial de transfer de căldură;
d) fluxul total de căldură, schimbat pe metru liniar între curentul de apă şi placa plană.
Rezolvare
a) Stabilirea regimului de curgere al apei presupune calculul numărului Reynolds:
U   l 0,006  0,01
Re x    75.
 0,8  10 6
Apa se mişcă, aşadar, în regim laminar, pentru că Rex <5 105.
Pentru că Prapă > 1, valoarea locală a numărului Nusselt este dată de relaţia (115):
1 1 1 x  x q p , x x
Nu x    ,
Nu x  0,332  Re  Pr  0,332  5,49  75 = 5,07. Cum
2
x
3 2
 Tp  T 
T p  T    35  25
rezultă: q p , x  5,07   5,07   0,61  3094 W/m2.
x 0,01
b) Pentru determinarea fluxului unitar mediu, pornim de la relaţia de calcul a criteriului
Nusselt mediu, dată de ecuaţia (120):
1 1 1 1
Nu x = 0,664 Pr 3  Re 2  0,664  5,49 3  75 2  10,14.
x

Rezultă: q p , x  10,14 
T p
 6188 W/m2.
 T   
x
c) Coeficientul mediu superficial de transfer de căldură se calculează cu relaţia:
q p , x 6188
 p, x    618,8 W/(m2 K).
Tp  T 10
d) Fluxul total de căldură este:   2  l  q
Q L p , x  2  0,01  6188  124 W/m.

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 28