Urticarie - un grup de manifestări alergice sau non-alergice, brusc instalate, caracterizate

prinr-o erupţie cutanată monomorfă, eritemato-edematoasă, migratorie, tranzitorie şi, de obicei,

pruriginoasă.
Evolutiv: acute (durată până la 6 săptămâni) şi cronice (mai multe luni/ani).
După mecanismul de apariţie: urticarie alergică (15-25%) şi nonalergică (75-85%).
Urticaria alergică este mediată de reacţii imune – tip I (anafilactic, mediat de IgE) şi tip III
(realizată de complexe imune circulante şi activarea complementului seric).
Cea nonalergică se produce prin mecanismul nonimun de activare şi degradare a mastocitelor şi
basofilelor şi este mediată direct de neuropeptide, medicamente, alimente.
Factorii declanşatori ai urticariilor alergice sunt: alimentele şi aditivele alimentare (ouă,
căpşune, cacao, nuci, lapte şi produse lactate, mezeluri, peşte, coloranţi, conservanţii, etc);
medicamentele (peniciline, cefalosporine, tetracicline, sulfamide, salicilaţi, antiinflamatorii
nesteroidene, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, etc.); aeroalergenii
(pneumoalergenii) – polenuri, mucegaiuri, praf de casă, fum de ţigară, etc.; înţăpăturile de
insecte (albine, viespi, etc.); implanturile (materiale de osteosinteză, proteze dentare metalice,
amalgamuri dentare); infecţiile
virale (hepatita B, mononucleoza infecţioasă); infecţiile bacteriene (dentare, sinusale, urinare,
colecistite, cu Helicobacter pylori); infecţiile fungice – candidoze; infestaţiile cu protozoare
(lamblia) şi helminţi (ankilostoma, strongyloides, echinococoze); dezordinile imune din
colagenoze (lupus eritematos, dermatomiozita); tiroidita autoimună; neoplaziile (limfoame,
neoplasme viscerale); disfuncţiile hormonale cu sensibilizări la progesteron, etc.
Factorii declanşatori ai urticariilor non-alergice: medicamente – aspirină, antiinflamatorii
nesteroidiene, substanţe de contrast, soluţii macromoleculare (dextran), anestetice,
medicamente eliberatoare de histamină, precum, morfina, codeina, antibiotice ca polimixine,
ciprofloxacina, rifampicina, vit.B16, etc.; alimente – vinul roşu (eliberator de histamină),
brânză, peşte, tomate, avocado (bogate în substanţe vasoactive), albuş de ou, căpşuni, peşti
scrumboizi (conţin substanţe
eliberatoare de histamină); aditivi alimentari (tartrazina); infecţii (nespecifice, virale,
bacteriene).
Clinic urticaria se caracterizează prin leziuni monomorfe (urtica sau papula urticariană), cu
margini bine delimitate, edematoase, de culoare diversă (roşie, roz-pal, liliachie sau albă),
migratorii, tranzitorii, intens pruriginoase, cu dimensiuni variabile (pitici sau gigante), de formă
– rotund-ovalare, figurate, inelare.
La palpare urticele au o consistenţă elastică; uneori poate avea o evoluţie excentrică, cu
marginile mai proieminente şi mai roşii, iar centrul mai palid şi mai plat; în câteva ore
elementele eruptive se rezorb fară urme, dar altele apar, astfel, erupţia se poate menţine mai mult
timp. La unii bolnavi, după o periodă de linişte apăre un nou puseu de eruptii.
Urticele apar pe trunchi, pe pleoape, buze, regiunea genitală, prezentând un edem masiv.
Localizarea pe mucoase este rară. Localizările palmo-plantare şi în pielea capului sunt intens
pruriginoase, leziunile fiind discrete, mai ferme.
Starea generală a pacientului în mare majoritatea cazurilor nu este modificată, dar în formele
generalizate şi grave se însoţesc de tulburări digestive (vărsături, diaree, dureri abdominale),
artralgii, mialgii, febră, cefalee.
Histopatologie: placa urticariană se formează prin apariţia bruscă a unui edem dermic, care
progresează apoi spre epiderm, rezultat al vasodilataţiei şi creşterii permeabilităţii capilare şi
venulelor superficiale; Are loc o exoseroză si o exocitoză leucocitară discretă, constituită din
limfocite şi polinucleare, eozinofile, ceea ce contribuie la autolimitarea leziunilor.
Forme clinice particulare ale urticariei:
- Urticaria vasculitică – se manifestă prin leziuni edematoase persistente ce se rezorb cu
discromii sau echimoze, se însoţesc de artralgii migratorii, dureri abdominale, greţuri,
vărsături; de obicei, leziunea urticariană persistă mai mult de 24 ore.
- Urticaria fizică – îmbracă diverse aspecte clinice şi apare sub acţiunea unor stimuli: mecanici
(fricţiune, ştergere, zgârâiere a pielii), ceea ce determină vasodilataţie capilară şi edem cu
halou eritematos – dermografism roşu sau urticarie facticială; presiune, după ce apar leziuni
edematoase însoţite de prurit sau senzaţii dureroase; vibraţii; căldură (sauna uscată sau umedă,
alcool, mâncăruri fierbinţi), în care este stimulată sudoraţia, datorită creşterii temperaturii
centrale a corpului, când apar papule eritematoase patogenic legate de acetilcolină – urticaria
colinergică; frig – expunerea la vânt, ploiae rece sau după alimente sau băuturi reci; apă – prin
apariţia leziunilor similare urticariei colinergice ce constituie urticaria aquagenică; lumină şi
raze ultraviolete – urticaria actinică.
- Urticaria adrenergică – după un stres emoţional.
- Urticaria de contact – survine prin mecanism imunologic sau nonimunologic la contactul pielii
cu substanţe iritante de origine vegetală (urzica), secretate de meduze, omizi, insecte sau
substanţe chimice, mănuşi de cauciuc, etc.
Diagnosticul: se bazează pe aspectul şi trăsăturile evolutive ale leziunilor; diagnosticul etiologic
necesită o anamneză detaliată – debutul maladiei, durata leziunilor, semnele sistemice asociate,
depistarea factorilor declanşatori, antecedentele familiare de atopie sau angioedem, etc.
Diagnostic diferenţial: eritem polimorf (forma eritemato-edematoasă), dermatita herpetiformă
la debut, eriteme figurate (eritem inelar centrifug), etc.
Paraclinic
- titrul seric al IgE totale şi specifice (testul RAST) – la pacienţii cu forme clinice severe;
- testul de scarificare sau înţepătură – cu alergenul suspectat;
- teste de provocare – pentru idetificarea alimentelor şi aditivilor alimentari, se efectuează în
perioadele de remisiune ale urticariei cronice alimentare;
- imunoelectroforeza, dozarea complementului seric, aprecierea complexelor imune circulante,
Tratamentul etiologic - evitarea sau înlăturarea factorilor provocatori identificaţi (alimente,
medicamente, etc.); dieta
Tratamentul patogenic constă în administrarea de:
- antihistaminice H1 – hidroxizina, clorfeniramina, clemastina, ciproheptadina, precum şi, cele
de ultimă generaţie, cetirizina, levocetirizina, loratadina, desloratadina, fexofenadina, etc.;
- inhibitori ai degranulării mastocitare – cromoglicatul şi nedocromilul de sodiu, ketotifenul;
- glucocorticoizi în doze medii şi cure scurte – hidrocortizon, prednisolonă, metilprednisolonă,
triamcinolonă, dexametasonă, betametasonă;
- epinefrină – adrenalină, mai cu seamă în caz de edem al laringelui şi hipotonie;
- betablocantele (propranolol) şi ketotifenul – se administrează în cazuri de urticarie colinergică,
care se însoţeşte şi de alte forme de urticarii fizice.

Angioedemul (edemul Quincke): este o formă severă de urticarie alergică, cu risc

posibil letal, manifestată printr-un edem important dermic şi al ţesutului cellular subcutanat şi
submucos; edemul Quincke poate fi sau nu însoţit de erupţia urticariană.
Etiopatogenie: angioedemul (edemul Quincke) dobândit este o maladie plurietiologică ca şi
urticaria; cel ereditar se datorează deficitului inhibitorului de C1-esterază şi debutează precoce
în copilarie.
Alte forme etiopatogenice sunt:
- angioedemul indus de inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei;
- angioedemul prin deficit dobândit de inhibitor natural al primei componente a complementului,
care poate fi asociat unui limfom sau unui lupus eritematos sistemic;
- sindromul angioedem-urticarie-eozinofilie care se manifestă prin episoade recurente de
angioedem, urticarie, febră, eozinofilie şi leucocitoză precum şi infiltrat dermic cu eozinofile.
Clinic
Angioedemul afecteaza buzele, pleoapele, pavilioanele urechilor, extremităţile membrelor şi
regiunea genitală. Leziunea este o tumefiere difuză roz-palidă sau albă, elastică, cu senzaţie de
presiune şi înţăpături care se instalează brusc.
Constitue o urgenţă medicală şi impune tratament prompt (mai ales daca se constata - disfonie,
dispnee sau senzaţii de asfixie şi anxietate marcată.
Se remite obişnuit în decurs de citeva ore sau 2-3 zile.
Tratamentul : oxigenoterapie, epinefrină (adrenalină) 0,1-1,5ml sol. 1/1000, i/v sau s/c sau
inhalator, prednisolone (dexametason) i/v în bolus apoi în perfuzie, antihistaminic i/m sau i/v; în
caz de edem glotic se poate administra adrenalină sublingual.
Dacă medicamentele nu sunt disponibile – traheotomie „a minima” utilizând un ac gros (de
perfuzie) introdus prin membrana crico-tiroidiană, urmată de traheostomie.