Sunteți pe pagina 1din 10

INTRODUCERE

În această lucrare fac referire la noţiunea şi trăsăturile societăţii cu răspundere limitată. În cadrul
economiei de piaţă un rol hotărâtor îl au societăţile comerciale. Societăţile comerciale reprezintă
pilonul principal al procesului de înlăturare a economiei planificate la comandă.

Societatea cu răspundere limitată este cea mai populară şi mai răspândită formă de societate
întâlnită azi în Republica Moldova. Acest lucru se datorează avantajelor sale privind răspunderea
limitată a asociaţilor.

Cuvinte cheie:

societate;
răspundere limitată;
comercial;
SRL.

În lucrarea dată voi aduce argumente de ce este avantajos de deschis o societate cu răspundere
limitată, care sunt pașii de a o întregistra și după ce norme trebuie să ne conducem pentru a activa
conform normelor în vigoare.
La elaborarea acesteia am avut drept scop familiarizarea cu termenii atât economici cât și de
drept, am pus accent pe corectitudinea și documentele necesare pentru a deschide propria afacere și
anume o SRL care va aduce avantaje economice, am relatat și despre laturile mai puțin bune, care
trebuie de știut că există și de a activa în așa mod ca aceste dezavantaje să nu influențeze viața
societății comerciale.
Când se înființează o întreprindere fiecare se gândește ca activitatea sa să aducă profit și să obțină
cât mai multe avantaje din aceasta. Pentru acest lucru este necesar de a analiza succint toți indicatorii
care pot influența asupra activității în deosebi de analizat ce avantaje are și ce dezavantaje fiecare
societate comercială pentru o alegere corectă.
S.R.L - Este o formă hibridă de business având caracteristici atât ale unui parteneriat cât și ale
unei corporații, fiind mai flexibilă decât alte forme de societăți comerciale și mai adecvată pentru un
proprietar unic sau pentru un număr mic de membri.
S.R.L. are o structură internă deosebită de ce a societăților în nume colectiv și în comandită.
Această structură presupune existența unui organ suprem de deliberare și decizie, a unui organ
executive și a unui organ de control.

2
1. Noțiuni generale ,,Societate cu răspundere limitată

Societate cu răspundere limitată (SRL) este o societate comercială cu personalitate juridică, al


cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații
sunt garantate cu patrimoniul societății și are o răspundere limitată în fața legii și față
de proprietarii acesteia.

S.R.L - Este o formă hibridă de business având caracteristici atât ale unui parteneriat cât și ale
unei corporații, fiind mai flexibilă decât alte forme de societăți comerciale și mai adecvată pentru un
proprietar unic sau pentru un număr mic de membri.

În Republica Moldova un prim act care reglementa statutul acestui tip de societate comercială și-
a găsit consacrare prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.500/1991 care a fost înlocuită
partial prin dispozițiile Codului Civil din 2002 la art.106-116, cuprinzând dispoziții commune cu
privire la societățile comerciale, și art. 125-155, cuprinzând dispoziții special cu privire la S.R.L.,
fiind apoi integră reglementată prin Legea nr.135/2007 cu privire la societățile cu răspundere
limitată.
Denumirea deplină a societăţii va include, în mod obligatoriu, cuvintele
“societate cu răspundere limitată” scrise în limba de stat, iar abrevierea“S.R.L.”

Denumirea Societatea va utiliza denumirea numai în formula în care este indicată în actul
de constituire şi în Registrul de stat al persoanelor juridice.
societății:
Orice act şi orice scrisoare care provine de la societate va cuprinde denumirea,
sediul, numărul de identificare de stat ale societăţii, numele şi prenumele
administratorului.

Conform art.145 din Codul Civil al R.Moldova, societatea comercială cu răspundere limitată este
o societate al cărui capital social este divizat în părți sociale, conform actului de constituire și ale
cărei obligații sânt garantate cu patrimonial societății.

Analizând informația mai detaliat despre S.R.L., pot evidenția următoarele particularități:

 Asociații acestei forme de întreprinderi răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului
lor la capitalul social;
 Mărimea capitalului social al societăţii se stabileşte de către fondatori în statut;
 Capitalul social este divizat în cote-părți, mărimea cărora este stabilită de actele constitutive.
 Numărul de asociați sunt între 1 și 50 asociați;
 Caracterul ,,intuit personae”al societății. În societate se unesc persoane cunoscute între ele,
care și cunosc calitățile personale și profesionale.
 O persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură S.R.L.;
 Societatea dispune de o structură stabilă;

3
2. Avantajele și dezavantajele S.R.L.

Când se înființează o întreprindere fiecare se gândește ca activitatea sa să aducă profit și să obțină


cât mai multe avantaje din aceasta. Pentru acest lucru este necesar de a analiza succint toți indicatorii
care pot influența asupra activității în deosebi de analizat ce avantaje are și ce dezavantaje fiecare
societate comercială pentru o alegere corectă.

Avantaje:

 ȋnființarea unui SRL este relativ simplă și durează aproximativ 3 zile;

 posibilitatea de a alege mai multe coduri CAEN pentru a putea desfăşura activităţi
economice din domenii diferite;
 în cazul datoriilor, răspunderea fiecărui asociat este limitată la capitalul social pe care l-a depus
în momentul înfiinţării firmei;
 posibilitatea de a participa la licitaţii private sau publice;

 de la 01.01.2016 microîntreprinderilor care realizează venituri sub 100.000 de euro le va fi


aplicată o cotă de impozitare cuprinsă între 1% şi 3% pe venit, în funcţie de existenţa
angajaţilor şi numărul acestora, după cum urmează:
– 1% pentru microîntreprinderile care vor avea cel puţin doi salariați;
– 2% pentru microîntreprinderile cu un singur salariat;
– 3% pentru microîntreprinderile care nu vor avea nici un salariat.

 întreprinzătorii debutanți pot solicita sprijin nerambursabil de la stat şi pot beneficia de diferite
reduceri de taxe, cum ar fi cele de înfiinţare percepute de Registrul Comerţului;

Dezavantaje:
 taxe de înfiinţare mai mari decât în cazul unui PFA.

 obligativitatea depunerii capitalului social minim de 200 de lei la înfiinţarea unui SRL;

 necesitatea colaborării cu un expert contabil care va întocmi şi va semna toate declaraţiile şi


situațiile financiare depuse la organele de inspecţie fiscală; costurile pentru serviciile
contabile sunt mai mari decât în cazul unui PFA și în general cheltuielile de administrare sunt
mai mari.

 singura modalitate legală de a scoate bani din firmă (spre deosebire de PFA) este repartizarea de
dividende, la care se plătește un impozit de 5 % și, dacă un asociat nu are şi alte surse de venit
de natură salarială, statul va aplica și va reține si contribuţia de asigurări sociale de sănătate de
5.5%. Menționăm că din anul 2017 contribuția la sănătate va fi obligatorie, indiferent dacă
asociatul mai are şi alte surse de venit de natură salarială;
 desfiinţarea unui SRL presupune o procedură complicată, durează mult timp (aproximativ 2
luni) şi necesită costuri mai mari.

4
3.Organizarea și funcționarea S.R.L.

Organizarea și funcționarea S.R.L presupune analiza unor problem precum:

 Drepturile și obligațiile asociaților;


 Obligațiile asociaților;
 Împuternicirile adunării generale și organelor de conducere și control.

S.R.L. are o structură internă deosebită de ce a societăților în nume colectiv și în comandită.


Această structură presupune existența unui organ suprem de deliberare și decizie, a unui organ
executive și a unui organ de control.

ADUNAREA GENERALĂ A
ASOCIAȚILOR

Organul executiv Organul de control

Comitetul de conducere sau


directorul Comisia de cenzori sau revizorul

Drepturile asociatului:

Asociatul beneficiază de drepturile stabilite de lege şi de actul de constituire, inclusiv dreptul:


a) de a participa la conducerea societăţii în conformitate cu prevederile legii şi ale actului de
constituire;
b) de a vota la adunările generale ale asociaţilor;
c) de a fi informat despre activitatea societăţii;
d) de a exercita controlul asupra modului de gestionare a societăţii;
e) de a înstrăina şi a dobîndi, în condiţiile legii, partea socială;
f) de a cere dizolvarea societăţii;
g) de a participa la repartizarea profitului net;
h) de a obţine, în caz de lichidare a societăţii, valoarea unei părţi a patrimoniului acesteia rămas
după achitarea cu creditorii şi cu salariaţii săi, proporţională părţii sale sociale;
i) de a cere excluderea asociatului în conformitate cu art.47.

5
Obligaţiile asociatului

a) Asociatul este obligat:


o să verse aportul la capitalul social în mărimea, în modul şi în termenele stabilite în actul de
constituire;
o să nu divulge informaţia confidenţială a societăţii;
o să comunice imediat societăţii despre schimbarea domiciliului sau a sediului, a numelui sau a
denumirii, altă informaţie necesară exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor de către
societate şi asociatul ei
b) Asociatul are şi alte obligaţii stabilite de lege şi de actul de constituire.

4. Constituirea S.R.L.
Societatea cu răspundere limitată se constituie:

a) În baza contractului de constituire și/sau statut;


b) În baza statutului dacă este constituită de un singur fondator.
Actul de constituire se semnează de toţi fondatorii şi se autentifică notarial. Semnarea actului de
constituire de către reprezentanţii fondatorilor se admite numai în baza procurii autentificate
notarial. Un lucru important de remarcat este că actul de constituire se întocmește în limba de stat.

Actul de constituire a societății include:

 numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, cetăţenia şi alte date din actul de
identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea (ţara de
înregistrare), numărul de identificare de stat ale fondatorului persoană juridică;
 denumirea societăţii;
 obiectul de activitate;
 cuantumul capitalului social;
 valoarea nominală a participaţiunilor asociaţilor;
 cuantumul participaţiunilor (aporturilor) asociaţilor, modul şi termenul de vărsare a lor
 valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare în cazul în care
au fost făcute asemenea aporturi;
 sediul societăţii;
 structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor de conducere ale
societăţii;
 modul de reprezentare;
 filialele şi reprezentanţele societăţii în cazul în care există;
 temeiul şi modul de reorganizare şi lichidare a societăţii.

Forţa juridică a actului de constituire:

 Dispoziţiile actului de constituire sînt obligatorii pentru asociaţi şi organele societăţii.


 Dispoziţiile actului de constituire şi modificările aduse acestora sînt opozabile terţilor din
momentul înregistrării în Registrul de stat al persoanelor juridice.

6
5.Înregistrarea de stat a societăţii
Înregistrarea de stat a societății este importantă în procesul constituirii societății comerciale,
deoarece odată cu înregistrarea societății se dobândește personalitatea juridică și devine subiect de
drept.
Conform Legii nr. 135/2007, societatea se înregistrează la Agenția Servicii Publice în modul și
termenul stabilit de lege.

Pași de a înregistra S.R.L.:

1) Mai întâi de toate trebuie de ales domeniul de activitate, schițarea Planului de Afaceri;
2) Este necesar de a pleca la Agenția Servicii Publice cu un singur document – Buletinul de
identitate. Dar, în moment ce se decide de a scrie cererea pentru înființare, este bine de a avea
în minte câteva variante pentru Denumirea firmei, și domeniile de activitate.
Conform legislației, la înregistrare e posibil de prezentat 5 domenii diferite de activitate fapt
ce va asigura un orizont mai larg în activitatea care va fi desfășurată. Registrul de stat face
verificarea dacă nu sunt înregistrate datorii către Inspectoratul Fiscal. Va oferi un certificat
pentru deschiderea unui cont bancar temporar și o notă privind data vizitei următoare.
3) Următorul pas este deschiderea contului în bancă, pentru aceasta este necesar Buletinul de
Identitate și copia acestuia și desigur certificatul eliberat de Agenția Servicii Publice. Se scrie
o nouă cerere de deschidere a contului și se plătește o sumă, plafonul maxim a fost anulat.
4) Trebuie de revenit la Agenția Servicii Publice pentru a primi pachetul de documente unde
intră:
- Decizia despre înregistrare
- Extrasul din Registru
- Certificat de înregistrare
- Decizia personală de înregistrare a firmei(fondator unic)/ Proces Verbal al adunării
asociaților (dacă sunt mai mulți fondatori)
- Statutul firmei de obicei sunt întocmite de lucrătorii Agenției.
5) Următorul pas este ridicarea certificatului cu codurile de activitate conform clasificatorului
CAEM la Biroul Național de Statistică. Acest document se emite gratuit.
6) Se emite un ordin de angajare a unui contabil, și împreună cu el este necesar de perfectat
documetele și copiile acestora la Inspectoratul Fiscal.
7) Este necesar de reîntors la Bancă, contul trebuie convertit în unul permanent. Pentru asta la
notar se vizează ambele semnături (120-150 lei). La bancă este aceeași procedură,este
importantă prezența fizică a tuturor părților care au tangență cu firma.Taxa circa 25 lei lunar.
8) Important ca timp de 10 zile de mers la Casa Națională de Asigurări Sociale pentru a nu
achita o amendă de 200 lei.
9) În termen de o lună trebuie de vizitat Biroul de Statistică, pentru a perfecta actele ca ulterior a
prezenta situațiile/rapoartele.
10) Punctul final este înregistrarea la Compania de Asigurări Medicale.

Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice cu investiţii străine, la cererea de înregistrare,


suplimentar, se vor anexa:
1. extrasul din registrul naţional din ţara de reşedinţă a investitorului;
2. actele de constituire ale persoanei juridice străine.

7
După efectuarea înregistrărilor în Registrul de stat administratorului ori împuternicitului său i se
eliberează, după caz, următoarele documente:
 decizia Agenției Servicii Publice;
 actele de constituire;
 extrasul din Registrul de Stat;
 ştampila.

Înregistrarea de stat a S.R.L. se realizează în felul următor:


 Societatea este supusă înregistrării de stat la organul înregistrării de stat în modul şi în termenul
stabilit de lege.
 Cererea de înregistrare a societăţii şi actele necesare înregistrării se depun de către fondatori
(fondator) sau de către persoanele împuternicite în temeiul legii.
 Dacă înregistrarea nu a avut loc în termen de 3 luni de la data autentificării notariale a actului
de constituire, fondatorii societăţii se eliberează de obligaţiile ce decurg din părţile lor sociale,
dacă actul de constituire nu prevede altfel.
 Persoanele care au acţionat în numele societăţii sînt obligate să predea administratorului
societăţii toate actele şi corespondenţa cu privire la înregistrare.
 Dacă se solicită şi înregistrarea unei sau mai multor filiale şi/sau reprezentanţe, în actul de
constituire vor fi indicate denumirea şi sediul acestora.

Documentele enumerate la pct. 1-2 se prezintă în original sau în copii autentificate notarial şi
legalizate de către oficiile consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, fiind traduse în limba de
stat.
Însă înregistrarea de stat a persoanei juridice nu se admite în cazurile:

a) Nedepunerii tuturor documentelor necesare pentru înregistrare;


b) Necorespunderii cerințelor prevăzute de lege a actelor de constituire sau a altor documente
depuse pentru înregistrare;
c) Încălcării procedurii legale de constituire, reorganizare, lichidare, suspendare sau reluare a
activității persoanei juridice, de modificare a actelor de constituire ale persoanei juridice;
d) Constituirii unei noi persoane de către dondatorul persoanei juridice ridicate din Registrul de
Stat ca rezultat al aplicării art.174 din Codul fiscal – în decursul a 3 ani;
e) Încălcării, din motive neîntemeiate, a termenului de depunere a documentelor pentru
înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire.

Biroul Național de Statistică:


- copia la certificatul de înregistrare
- copia extrasului din registru de stat

La bancă avem nevoie de:


- Copia certificatului de inregistrare
- Extrasul din registru de stat sau copia autentificata notarial
- Fisa cu specimene de semnaturi si ambrenta Stampilei, autentificate notarial, 2 exemplare.
- Ordinul de numire in functie a contabilului-Sef, copia buletinului de identitate a contabilului.
- Copia buletinului a administratorului ce conduce srlul.
- Cerere de deschidere a contului.
- Chestionarul pentru aentul economic.
- Copia statutului.

8
Pentru a ne inregistra la inspectoratul fiscal, prezentam Stampila si copiile la:
- certificatul de inregistrare
- extrasul din registru de stat
- contract de vanzare/cumparare sau arenda pentru adresa juridical
- adeverinta de atribuire a codurilor statistice, obtinuta la BNS.
- ordinul de angajare a contabilului-Sef
- buletinul contabilului-Sef
- buletinul administratorului
- decizia privind inregistrarea persoanei juridice, de la CIS
- decizia fondatorilor, de la CIS
- o mapa

Pentru agentia teritoriala de statistica, copiile la:


- certificatul de inregistrare
- extrasul din registru de stat
- adeverinta de atribuire a codurilor statistice, obtinuta la BNS.

Pentru Compania Nationala de Asigurari Medicale:


- certificatul de inregistrare
- copia certificatului de inregistrare

Pentru Compania Naționala de Asigurari Sociale:


- copia certificatului de inregistrare Si originalul
- copia extrasului din registru de stat
- certificat de la banca ca aveti cont deschis
- rechizitele bancare •adeverinta de atribuire a codurilor statistice, obtinuta la BNS.
- decizia privind luarea la evidenta de stat, obtinuta la CIS.
- o mapa

Pentru a reda mai eficient informația expusă voi anexa unele documente
necesare la înregistrarea unei S.R.L completate.

9
CONCLUZIE:

Realizând acest lucru individual am înțeles importanța și procesul de constituire a unei S.R.L.,
care este un proces nu atât de greu dacă analizezi corect cerințele pentru deschiderea acestui tip de
societate comercială.
Societate cu răspundere limitată (SRL) este o societate comercială cu personalitate juridică, al
cărei capital social este divizat în părți sociale conform actului de constituire și ale cărei obligații
sunt garantate cu patrimoniul societății și are o răspundere limitată în fața legii și față
de proprietarii acesteia. Însă Legea nr.135/2007 cu privire la societățile cu răspundere limitată
ajută persoanele ce doresc să deschidă o societate cu răspundere limitată, facilitând astfel procesul de
constituire a întreprinderii. Legea dată a suportat unele modificări, cea mai recentă fiind în anul
2017.
Să ai propria firmă este o provocare, dar și beneficiile pot fi considerabile. În primul rând,
fondatorul va lua toate deciziile importante în firmă.În al doilea rând, acesta va lucra după propriile
reguli, stabilindu-ți singur ritmul de lucru. În al treilea rând, își va putea stabili singur echipa. Lista
cu beneficiile pe care le are fondatorul unei firme poate continua.

Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea


societății sunt considerați Fondatori. Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt
incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea
încrederii, infracțiunii de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în inscrisuri, evaziune fiscală,
infracțiuni prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor,
precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism,
republicata, sau pentru infractiunile prevăzute de prezenta lege.

Această lucrare a fost structurată după algoritmul inițial dorit, parcurgând pe etape fazele de
constituire a societății comerciale cu răspundere limitată. Ca bază a fost cunoașterea termenilor
despre S.R.L., inclusiv metodele de a alege corect afacerea potrivită și forma organizatorico-juridică
a companiei care inițiem să o deschidem.
În cadrul acestei lucrări am aflat termeni noi și m-am aprofundat în desfășurarea temei, aducând
ca sursă suplimentară de informare documentele necesare pentru constituirea dar și activarea
societății la primele etape ale ciclului de viață.

10
BIBLIOGRAFIE:

1) Dreptul afacerilor Alexandru Cuznețov etc

2) Dreptul afacerilor Gabriel Mărgineanu, Lilia Mărgineanu

3) Dreptul afacerilor Nicolae Roșca, Sregiu Baieș

4) Codul Civil din 2002

5) Legea nr.135/2007 cu privire la societățile cu răspundere limitată.

ANEXĂ:

Am anexat documente la înregistrarea unei S.R.L. însă cu mici abateri și anume,


documentele anexate sunt la înființarea unei SRL firmă de exercițiu, anumite diferențe
sunt intervenite astfel prin termenii indicați mai jos se va înțelege:

- Centrala firmelor de exercițiu – Agenția Servicii Publice


- Banca CFEM – BNM

Acestea sunt documente pe baza cărora activează societatea cu


răspundere limitată F.E. „Elegance”

11

S-ar putea să vă placă și