Sunteți pe pagina 1din 13

Informații cu referire la posibile infracțiuni în domeniul cetățeniei române și modalitățile de

identificare a acestora

Speța 1

TRANSCRIERI PE BAZĂ DE CETĂȚENIE


Certificate de naștere/căsătorie românești

Acest proces este reglementat de Legea nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de stare
civilă, și presupune perfectarea Certificatului de naștere/căsătorie românesc după depunerea
jurământului, când persoana deține certificatul de cetățenie română. Obținerea certificatelor de stare
civilă sunt obligatorii pentru perfectarea ulterioară a actelor de identitate (buletin/pașaport)

La acest capitol se fac foarte multe încălcări în procedură și anume:

1. Potrivit art. 41, lit (b), alin (5^4) al Legii nr. 119 din 16 octombrie 1996 cu privire la actele de
stare civilă ”În situațiile prevăzute la alin. (5^1)-(5^3) cererea de transcriere/înscriere a
certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se
depune, PERSONAL de către titulari sau reprezentanții legali ai acestora, în termen de 90 de
zile de la data depunerii jurământului de credință față de România. Pentru minori cererea de
transcriere/înscriere poate fi depusă de către unul dintre părinți sau, după caz, de
reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita și personal.
Totuși, contrar prevederilor sus menționate, intermediarii din domeniul cetățeniei române,
oferă contra cost posibilitatea de a depune actele date prin procură, fără deplasarea fizică a
persoanei în România.
În momentul depunerii dosarului, la acesta se anexează copia la pașaport, cu ștampila de intrare
în țară, fapt ce confirmă prezența persoanei în fața funcționarilor.
Intermediarii, falsificând aceste copii și având stabilite deja relații cu funcționarii instituțiilor
de stare civilă, depun dosarele fără persoană, din numele titularului actului de stare civilă.
Procura perfectată de client fiind prezentată doar la ridicarea actului, totodată aceasta
exclude careva dubii de ilegalitate în fața clientului.
Cum pot fi depistate asemenea cazuri?
Depistarea infracțiunii date poate fi realizată prin două metode.
1.1. Cea mai simplă metodă de identificare este efectuarea unei cumpărături de control sau
solicitarea informației la telefon. Dacă totuși se prestează aceste servicii, obligatoriu se va
oferi model de procură unde vor fi indicate datele persoanelor care urmează ”să depună
dosarul” și respectiv primăria (instituția) unde urmează să fie depus.
1.2. O altă metodă este solicitarea pe o anumită perioadă de timp, la o anumită instituție (la
care sunt bănuieli rezonabile că primesc dosare fără persoană) a listei persoanelor care au
depus dosarul pentru transcrierea certificatului de naștere/căsătorie și verificarea traversării
de facto a frontierei în perioada respectivă, cu interpelarea (citarea) ulterioară a persoanelor
care au beneficiat nemijlocit de aceste servicii.

1 din 13
2. Un alt tip de infracțiune foarte des răspândit este urgentare eliberării actului de stare civilă.
Potrivit pct. (5^1) al legii sus menționate, Transcrierea certificatelor/extraselor de stare
civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit sau
cărora li s-a acordat cetățenia română în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, și care nu au avut niciodată domiciliul în România se
face în termen de 60 de zile de la depunerea cereri. Însă foarte mulți intermediari promit
transcrierea într-un termen mai restrâns de cât prevede legea.
Această categorie de infracțiune se realizează prin trafic de influență la nivel de funcționar sau
instituție care urgentează eliberarea actului cel mai mic termen fiind 10 zile din momentul
depunerii.
Cum pot fi depistate asemenea cazuri?
2.1. Exact ca și în primul caz, cumpărătura de control ar permite identificarea intermediarilor
care prestează acest serviciu, dar și prin analiza rețelelor de socializare, ofertelor publice ale
acestora, or, majoritatea intermediarilor care prestează acest serviciu fac public și
promovează oferte de transcriere a actelor în 3 – 10 zile.
3. Un alt tip de infracțiune este falsificarea actelor notariale.
Acest fenomen este unul destul de răspândit și presupune falsificarea actelor notariale (procuri,
declarații) pentru a fi primit dosarul la instituții. De cele mai dese ori subiecți ai infracțiunii sunt
intermediarii, dar și clienții ca complice care acceptă oferta acestora, conștient fiind ca actele
date sunt false.
La această infracțiune recurg persoane care sunt divorțate și nu pot obține procură/declarație
din partea celuilalt soț pentru perfectarea actelor copilului minor sau persoane care se află
peste hotare și nu au posibilitatea perfectării unei procuri/declarații la notar sau consulatul din
străinătate.
Această categorie de infracțiune este mai dificil de identificat, întrucât nu se fac oferte publice,
dar se propun soluții individuale fiecărui client după situația acestuia și de regulă tête-à-tête sau
prin recomandări.
Motiv din care această infracțiune necesită o cercetare și documentare mai amplă, cu
interceptări și alte acțiuni de urmărire penală sau prin cumpărătură de control, invocând
imposibilitatea prezentării fizice a persoanei pe motiv că se află peste hotarele țării.
Sumele percepute pentru serviciile date încep de la câteva sute de euro până la câteva mii, în
dependență de situația clientului, necesitatea și starea materială a acestuia.
La fel este necesar de menționat că foarte des pot fi întâlnite cazuri unde pot fi întrunite toate 3
tipuri de infracțiuni, când dosarul se depune fără persoană, la urgență și fără procuri din partea
acestuia (actele notariale fiind falsificate de către intermediari).

2 din 13
Speța 2.

DOSAR DE CETĂȚENIE
Dosarul de cetățenie română presupune mai multe etape:

- Perfectarea actelor de stare civilă moldovenești;


- Legalizarea notarială a actelor;
- Depunerea dosarului la Autoritatea Națională pentru Cetățenie;
- Comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române;
- Depunerea jurământului de credință față de Statul Român;
1. În procesul de pregătire a dosarului și anume perfectarea actelor de stare civilă moldovenești
pot fi falsificate actele de stare civilă eliberate de Agenția Servici Publice

Persoana care nu are ascendenți născuți până în 1940 pe teritoriul României Mari, pentru a
obține cetățenia română, ”comandă” aceste acte. În asemenea cazuri sunt falsificate actele de
stare civilă (Certificate de Naștere/Căsătorie/Deces) pe numele unor persoane fictive sau reale
(cu statut de bunei/străbunei) pentru a face dovada existenței ascendenților, pentru a fi admis
dosarul și ulterior emis ordinul de acordare a cetățeniei de către Autoritatea Națională pentru
Cetățenie.

Ridicare și/sau rectificarea actelor fără procură/fără împuternicire de la titular se realizează de


obicei când solicitantul nu ține legătură cu titularul (părinți, bunei) sau titularul nu se află în țară,
că majoritatea sunt la muncă peste hotare, însă are nevoie de acest act pentru perfectarea
actelor românești.

De procură este nevoie atât și la solicitarea actului, cât și la rectificarea acestuia. Procura
urmează să fie perfectată de titular. În unele cazuri nu există posibilitatea rectificării actului prin
procură sau rectificarea acestuia poate fi făcută doar la domiciliul sau la organul care inițial a
înregistrat actul. Deci, în așa cazuri când ești impus de lege ca rectificarea să o faci într-o
localitate îndepărtată de unde este ascendentul și aceste acțiuni se fac doar personal, apare
tendința de plăti un intermediar, ca acela să rezolve prin relații pe loc problema. Desigur că nu
gratis.

În toate cazurile pentru solicitarea duplicatelor actelor de stare civilă este necesară o
programare prealabilă, aceasta poate fi făcută prin telefon sau online pe site-ul ASP. De cele mai
dese ori programările sunt de durată, iar cetățenii nu au timp să aștepte, motiv din care
apelează la diferiți intermediari (unii ori conștient admit ilegalități, iar alții chiar se bucură de
promisiunile acestora) necunoscând consecințele sau încălcările care se fac din numele lor,
pentru ei este importantă soluționarea problemei și depunerea dosarului.

Intermediarii pot falsifica careva acte de stare civilă, în interesul clientului său.

Deci, dacă un cetățean nu are dosarul de cetățenie complet, caută prin cine poate să-și
„confecționeze„ un așa act de stare civilă. Mai ales cetățenii născuți în Transnistria sau Ucraina
s.a.

Majoritatea acestor dosare presupun că au falsificări de așa gen în acte.

3 din 13
Cetățenii aflați la muncă în Uniunea Europeană, în special cei necăsătoriți încă și fără copii, au
interes de a comanda un act de căsătorie fictiv/fals sau de naștere a minorului fals, ca să își
diminueze plata la impozite pentru salariul primit.

Statul nu are resurse destule de angajați ca să verifice care procuri ar fi reale și care falsificate. Și
care acte de stare civilă ar fi falsificate sau obținute prin trafic de influență.

Infracțiunea dată poate fi comisă prin următoarele metode:

Înscrierea de către persoane neautorizate a datelor reale/false sau modificarea acestora pe


blancuri originale de acte de stare civilă, obținute prin metode frauduloase, inclusiv și aplicarea
ștampilelor false, confecționate ilegal.

Înscrierea de către persoane neautorizate a datelor reale/false sau modificarea acestora pe


blancuri false inclusiv cu aplicarea ștampilelor contrafăcute.

Obținerea de la Starea Civilă, prin trafic de influență sau corupere la funcționar, acte de stare
civilă cu date modificate, care nu corespund registrelor de arhivă, gen rectificări făcute cum îți
convine.

Obținerea și/sau rectificarea actelor de Stare Civilă fără împuternicire (procură) de la titularul
actului. Mulți cetățeni care nu sunt în țară, li-e este dificil să se deplaseze la un Consulat al țării
sale din țara care este să perfecteze o procură reală, mai ales că pierde și ziua de muncă. De
aceea este tentația cetățeanului de a plăti ceva adăugător intermediarului, ca acesta să rezolve
fără procură, la care intermediarul lacom de bani, caută cum să rezolve fără procură sau cum și
prin cine să o falsifice.

Acest fenomen există în ambele state (RM și RO) la multe solicitări de-ale cetățenilor Republicii
Moldova.

Metode de identificare:

Se va examina minuțios actul pe care îl deține persoana, pentru a identifica eventuale semne de
falsificare (diferențe de culori, diferențe de text, blanchetă diferită de cea aprobată). Se vor
verifica datele din actul de stare civilă, prezintă interes mai ales actele care conțin nume
problematice (ex: Ion, Ivan, Vanea; sau Vasile, Vasili, Vasilii sau Eugenia, Evghenia, etc.). La
identificarea de asemenea acte suspecte se va verifica corespunderea datelor din aceste acte cu
informația din alte acte ale persoanei.

Solicitarea de la organul emitent sau verificare în registrele acestuia, confirmarea eliberării


actului (după serie, număr, dată și funcționar).

Verificarea semnelor de protecție a blancului și solicitarea din baza de date a Stării Civile, datele
corecte a titularului actului.

Ridicarea dosarului de la organul emitent pentru a verifica existența unei programări prealabile,
termenul de perfectare conform taxei de stat achitate, temeiul efectuării modificărilor în acte
(dacă acestea s-au făcut), împuternicirea (procura) în cazul în care solicitantul nu este titularul
actului.

4 din 13
Mai minuțios și măcar ocazional să se verifice actele și procurile emise când persoana este peste
hotare, prin interpelări la notar sau starea civilă dacă de facto a fost eliberat un asemenea act.

Să se creeze poate o modalitate mai ușoară de verificare acte de stare civilă și acte notariale
între Republica Moldova și România. Prin grup de lucru a funcționarilor anume la dosarele mai
problematice a cetățenilor ar depista mai ușor cazuri de abuzuri și „rezolvări„ ilegale.

Notă! Este important de a înțelege, că în unele cazuri nici măcar titularul actului nu cunoaște
despre falsificarea acestuia. Persoana se adresează la un intermediar care îi promite că va primi
actul într-un anumit termen, care poate fi și mai scurt decât promite ASP. Persoana este atrasă
de faptul că nu este necesar să meargă la instituția ASP și să stea ore întregi în rânduri. Persoana
este rugată să se prezinte după act la o anumită dată și să achite o anumită sumă convenită.
Între timp, nu se respectă procedura de perfectare a actului. Actul este tipărit la o imprimantă
analogică cu a stării civile. Se aplică ștampile falsificate și semnături inexistente. Titularul actului
crede că actul este valabil și îl utilizează pentru perfectarea cetățeniei române, sau altor acte
românești sau în alte scopuri.

În altă situație, intermediarii au influență asupra organelor emitente, în cazul de față Serviciile
de Stare Civilă din cadrul ASP-urilor. Respectiv, se întâmplă cazurile enumerate mai sus. Pentru
client „se vorbește” cu un superior de la OSC și se emit acte, persoanelor fără împuternicire, cu
corectarea erorilor sau diferențelor din acte, fără a corespunde înscrierilor din arhivă. Se pot
emite acte pentru persoane decedate, sau din numele unor persoane aflate peste hotare, fără
prezența lor fizică la instituție sau falsificarea direct pe blancuri originale a actelor după
solicitarea și necesitatea clientului.

2. O altă infracțiune la această etapă este falsificarea actelor și în special: procuri, declarații,
copii legalizate ”conform” originalului, de către persoane neautorizate cu aplicare ștampilelor
falsificate pe numele notarilor reali (de obicei notari mai puțin cunoscuți din alte regiuni decât
Chișinău).

De cele mai dese ori persoanele recurg la asemenea încălcări când părinții sunt divorțați, iar un
părinte are nevoie de declarație din partea celuilalt pentru a depune dosarul pentru copilul
minor sau de a perfecta actele românești a acestuia.

Totodată, există situații când persoana este peste hotare și nu are posibilitatea să vină în țară
pentru a împuternici un mandatar să depună dosarul pentru perfectarea actelor de stare civilă în
numele lui, motiv din care apelează la asemenea metode ilegale.

Un alt motiv servește faptul când intermediarul se angajează să depună dosarul pentru
perfectarea anumitor acte românești, sau să ridice actele din numele clientului, însă nu îi
comunică clientului că pentru aceasta este nevoie de o procură. Respectiv intermediarul singur
face o procură din numele clientului, fără știrea acestuia adesea, care evident este falsă și o
depune pentru scopurile serviciilor de bază, în interesul clientului său.

Un motiv separat este fiindcă autoritățile Române nu au posibilitatea să verifice actele notariale
emise de notarii din Republica Moldova. Din această cauză multe instituții permit ridicarea
actelor, doar în bază de procuri perfectate de notari amplasați pe teritoriul României sau
consulatele Române de peste hotare. Dar, a apărut și fenomenul de a falsifica și procuri de

5 din 13
notari români pentru a ridica acte de stare civilă sau acte de identitate românești. Fiindcă o
procură legală, emisă oficial de un notar român costă de la 10 la 30 euro. Astfel și mulți clienți,
dar în special mulți intermediari nu au mare plăcere de a ridica sute de acte în interesul
clienților, achitând mii de euro.

Metode de identificare:

Verificarea pe situl http://justice.gov.md/ existența unui asemenea notar în lista notarilor


licențiați de către Ministerul Justiției.

Verificarea în registrul notarului eliberarea acestui act. (pct. 1, 2 este valabil în cazul în care sunt
suspiciuni asupra legalității unui act notarial) prin interpelări, chiar dacă durează.

Verificarea la Poliția de Frontieră despre locul aflării persoanei în ziua perfectării actului notarial.
În cazul în care persona se afla peste hotare atunci cel mai probabil actul a fost perfectat ilegal.

Următoarea infracțiune comisă prin Depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române


la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie sau la oficiile consulare unde-și are
domiciliul/reședința solicitantul fără prezența fizică a acestuia.

Potrivit art. 13, alin (1) Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române ”Cererea de acordare sau, după
caz, de redobândire a cetățeniei române se adresează Comisiei pentru cetățenie și se depune
personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială și autentică la
sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Prin procură, în cazuri temeinic justificate se subînțeleg cazurile în care persoana suferă de o
boală sau handicap care nu-i permite deplasarea fizică la ANC pentru depunerea dosarului (și în
cazurile când aceste cazuri temeinic justificate conform legii nu sunt falsificate în photoshop sau
mituite).

Cauza comiterii:

Persoana se află peste hotare și nu are posibilitatea să se deplaseze fizic pentru a depune
dosarul sau din punct de vedere financiar persoanei îi este mai convenabil să achite suma de
bani cerută de intermediar, decât să se deplaseze fizic, pierde timp, zile de muncă și alte costuri
adiționale (bilet avion de exemplu).

Altă cauză ar fi că cetățeanul lucrează la negru în Uniunea Europeană, pe bază de pașaport


biometric moldovenesc, sau cu încălcări a regimului de ședere, sau dați în căutare de executori
pe cauze civile și nu poate veni personal să depună dosarul la cetățenia română. Astfel,
cetățeanul caută intermediari care să-i pregătească tot dosarul cu acte de stare civilă fără
prezența lui, inclusiv la legalizare declarații notariale la dosar, și în final prin careva metode
intermediarul să-i depună dosarul la cetățenie română fără prezența lui.

Alt motiv ar fi, din cauza că mulți moldoveni chiar dacă au ascendenți în baza cărora pot depune
legal la cetățenia română, ei nu cunosc limba română. Astfel, acești cetățeni provoacă interes de
a identifica intermediari care se oferă să depună dosarul la cetățenia română fără prezența lui.

6 din 13
În special, acest fenomen este răspândit la ucraineni și ruși. Pe piața neagră pentru a rezolva așa
dosare se cer intre 3000 - 5000 euro, chiar și mai mult. Din această cauză apar intermediari, care
caută prin diferite metode să corupă funcționari de pe la Consulate, în special cel din Moscova
sau Odessa, Cernăuți sau de pe la punctele teritoriale din România, unde se poate de depus
dosarul de cetățenie.

Metode de identificare:

În momentul depunerii actelor, la dosar obligatoriu se anexează copie xerox a pașaportului


deponentului cu ștampila de intrare în țară. Lipsa unei astfel de copie la dosar pune la dubii
legalitatea procedurii de depunere dosar și de înregistrare sau ștampila de la frontieră fictiv
poate fi falsificată în photoshop.

Aceasta încălcare poate fi confirmată prin solicitarea informației despre trecerea frontierei a
deponentului de la Poliția de Frontiera sau prin verificarea autenticității ștampilei în pașaportul
deponentului.

Dosarele depuse fără prezența persoanei, cum s-a menționat mai sus, se pot depune doar în
baza prevederilor art. 13. Respectiv, acest motiv solicită prezența anumitor acte doveditoare,
precum concluzia medicală sau raportul de vitalitate, hotărârea de declarare a persoanei
incapabile, etc. Dacă aceste acte nu sunt prezente ca anexă la dosarul de redobândire a
cetățeniei române, putem constata o încălcare de procedură.

Pot fi audiați unii cetățeni, la care actele de identitate sau de stare civilă sunt în limba rusă sau
ucraineană, la sigur majoritatea nu cunosc limba română, astfel majoritatea poate fi interogată
cum a depus dosarul și prin cine.

Pentru depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române este necesar o programare


prealabilă care poate fi făcută pe situl cetățenie.just.ro sau econsulat.ro.

Respectiv sunt cazuri frecvente când dosarele sunt primite fără o programare prealabilă sau prin
trafic de influență este oferită o dată mai recentă pentru depunerea dosarului.

Cea mai frecventă metodă este crearea de conturi false sau inexistente, din timp. Respectiv, la
etapa când apare un client real, datele despre programare se anulează și se creează o
programare nouă, pentru data respectivă pe numele clientului real. Consulatele însă au depistat
această metodă și în ultima perioadă la anularea programării data nu se eliberează, ci devine
disponibilă peste un anumit timp, când se deschid programările pe site-urile Consulatului.

O altă metodă este traficul de influență, utilizat prin coruperea, sau prin legăturile de rudenie/
politice cu funcționarii Consulatului. Totuși, cea mai des utilizată metodă rămâne coruperea
activă, funcționarii Consulatului de cele mai dese ori singuri propunând din spusele multor
intermediari asemenea soluții. Se constată mai des această metodă de influențare a
funcționarilor de la Consulatele din Bălți și Cahul. La Bălți unele ghișee din preajma consulatului
propun asemenea servicii deschis clienților săi.

Cauza comiterii:

7 din 13
De regulă programările la prezent pentru depunere dosar de cetățenie sunt la un interval de 3-6
luni, astfel cetățenii dorind cât mai rapid să depună dosarul și să redobândească cetățenia
identifică și alte soluții decât cele legale. Astfel și la această etapă este interes și sunt doritori de
a plăti ca să ”cumpere” o programare.

Metode de identificare:

Cea mai simplă metodă de depistare, este de a efectua o ”procurare” a unei programări la unii
intermediari care au gherete sau activează în împrejurimile Consulatului, amplasate de regulă
chiar în imediata apropiere a consulatului. Solicitarea serviciului ar trebui să conțină motivul
urgentării, iar acesta trebuie să fie unul credibil.

Astfel, intermediarul apreciază dacă clientul e real sau este un risc de a fi un colaborator sub
acoperire. Dacă prețul pentru o astfel de programare va fi motivat că e pentru programare
urgentă, iar termenul va fi în decursul unei săptămâni, sau imediat în aceeași zi, atunci merge
vorba de o încălcare de procedură.

Deja pe gradient, respectând normele legale, pot fi identificate persoanele implicate și metoda
de influențare utilizată. Prin măsuri de urmărire penală se poate identifica ”schema de lucru”.

O altă metodă, mai complicată presupune solicitarea din baza de date a Autorității Naționale
pentru Cetățenie sau de la responsabilii de administrare a site-ului econsulat.ro a informației
referitor la existența unei programări online pe numele persoanelor care au depus dosarul într-o
anumită perioadă sau pe persoană exactă în cazul în care sunt suspiciuni pe un subiect anume.
Lipsa de programare oficială, presupune că ar fi fost depus dosarul prin trafic de influență cu un
funcționar al Consulatului.

Urgentarea examinării dosarului de redobândire a cetățeniei române este un fenomen din ce


în ce mai frecvent.

În multe cazuri cetățenii doresc să primească cât mai curând cetățenia română și
neconștientizând riscurile comit acțiuni de a căuta cine să le urgenteze timpul de așteptare până
se aproba dosarul de redobândire a cetățeniei române.

Motivul cel mai des este că dacă obții cetățenia română mai repede, te angajezi la muncă mai
convenabil. Mulți cetățeni au intenția să migreze din Republica Moldova în Europa sau chiar
Canada, SUA. Deci, au interes unii să dea sume enorme de bani, numai să obțină mai rapid
cetățenia română.

Infracțiunea dată poate fi comisă prin:

Intermediarii care de cele mai dese ori pretind că au influență asupra funcționarilor din cadrul
ANC și pot urgenta examinarea dosarului contra unei sume de bani.

Există cazuri când într-adevăr persoanele reușesc să primească dosarul în termeni real cu mult
mai restrânși. Presupunem că aceasta poate fi făcută prin trafic de influență la funcționarii din
cadrul ANC. Mai ales când cetățenii singuri afirmă că au plătit pentru urgentare și e cu succes
pentru ei.

8 din 13
Legal nu există posibilitatea de urgentare a cetățeniei române decât prin instanța de judecată. În
mod normal dosarul se examinează la prezent într-o perioadă de la 14 la 24 luni. E volum mare
de dosare în lucru. Și lipsa de personal care să examineze mai rapid. De aceea apare tentația de
a urgenta procesul.

Actualmente mai există un fenomen prin care intermediarii solicită anumite sume de bani (cca
1500 – 8000 euro) pentru urgentarea redobândirii cetățeniei române, neavând de facto legături
sau posibilitate de a influența cumva. Această practică a apărut în urma unor zvonuri in
domeniul cetățeniei române, dar și în mass-media, precum că din 2020 termenul de examinare a
dosarelor va fi considerabil redus, prin simplificarea procedurii de examinare a dosarului.
Respectiv intermediarii axându-se pe această informație, abuzează de încrederea și necesitatea
oamenilor, și promit termeni care real nu-i pot influența.

Metode de identificare:

Ordinile de acordare a cetățeniei române și numărul dosarului cu data de înregistrare a acestuia


sunt publicate pe site-ul oficial ANC (Dosarele cu data și numărul de înregistrare
http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-11, Ordinele ANC
http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/ordine/articol-11).

Toate dosarele la care a fost emis ordin în mai puțin de un an de la data înregistrării acestuia,
provoacă suspiciuni de încălcare a procedurii ilegale. Se poate de verificat anume acele dosare
care au fost aprobate foarte rapid și în baza la ce motive și dacă cu respectarea procedurii legale.

Totodată, prin mediul online e posibil de identificat oferte ale intermediarilor care își propun
serviciile prețul cărora variază, după cum am mai menționat între 1500 – 8000-10000 euro.

Depunerea jurământului fără persoană

După primirea ordinului de aprobare a cetățeniei române, este necesar Depunerea


jurământului.

Procedura de depunere a jurământului presupune mai multe etape:

- Programarea online pentru depunerea dosarului


- Prezentarea fizică în ziua programării pentru depunerea dosarului. Tot atunci se oferă data de
depunere a jurământului
- Depunerea jurământului (doar personal). Din motiv că această procedură presupune mai multe
deplasări, de regulă la intervale mai mari de timp (6-8 luni), persoanele aflându-se peste hotare
solicită ajutor în depunerea jurământului fără a fi necesar să se prezinte fizic.

Cauza comiterii:

De regulă cauza comiterii acestor încălcări este faptul că persoana nu se află în țară sau are
necesitatea urgent să plece în afara țării și nu are posibilitatea de a se prezenta fizic, atât la
depunere dosarului pentru jurământ cât și la depunerea jurământului.

Altă cauză este cetățeanul nu cunoaște limba română. Astfel el este interesat ca cineva să îl
rezolve fără prezența lui. Majoritatea cetățenilor din regiunea Cahul, Bălți „comandă„ așa

9 din 13
acțiuni, fiindcă sunt vorbitori de limba rusă. Deja ucrainenii la sigur mai toți nu cunosc limba
română. Și au plătit mult pentru a rezolva jurământul de credință fără el.

Fenomen naiv, dar grav, este că unii intermediari „rezolvă„ jurământul de credință fără de
persoană, prin falsificarea actului de identitate a cetățeanului adevărat, care nu este prezent sau
nu se poate prezenta, că nu știe limba română.

Deci sunt 2 variante: intermediarul caută pe cineva asemănător cu clientul adevărat, și îl


plătește și îl instruiește cum să dea jurământul în locul clientului, ori falsifică actul de identitate a
clientului și „confecționează„ pe datele reale a clientului un act de identitate fals. Și la jurământ
se prezintă un complice, care și depune jurământul în locul clientului. În arhivă ANC se pot ridica
dosare când pe dovada de cetățenie din arhiva este o poză, da pe actele din dosar de când s-a
depus la cetățenie e altă poză. Astfel se poate dovedi că altcineva a dat jurământul în locul
cetățeanului adevărat.

Metode de identificare:

La eliberarea Dovezii de cetățenie în ziua jurământului persoana se semnează în registru drept


confirmare că a depus jurământul, deci lipsa semnăturii sau necorespunderea acesteia cu
semnătura titularului provoacă dubii în depunerea jurământului prin procedura legală.

Verificarea pașaportului persoanei sau prin interpelare solicitarea informației de la Poliția de


Frontieră, în cazul în care persoana nu se afla în țară în ziua eliberării dovezii de cetățenie sau
depunerii dosarului pentru jurământ, 99,9% că jurământul a fost depus în lipsa persoanei.

Verificarea și audiența suplimentar a celor care au acte de identitate eliberate de autoritățile


Federației Ruse sau Ucraina. La majoritatea se va dovedi că nu cunosc limba română.

Identificați dovezile de cetățenie unde prin comparație diferă evident că domiciliul de când a
depus dosarul și domiciliu de unde i-a venit scrisoarea de jurământ și deja locul unde a obținut
dovada de cetățenie diferă, în așa caz este suspiciune de fals al vizei de domiciliu. Dacă de
exemplu cetățeanul are domiciliul la depunere dosar în Bălți, dar jurământul e dat la Odessa sau
Moscova. În așa caz de obicei se va depista fals de reședință rusească sau ucrainească, unde prin
trafic de influență s-a „rezolvat ” clientul. Aici e foarte grav că sunt implicați funcționari de rang
înalt care rezolvă așa cazuri. Și intermediarii tare atent conlucrează și greu de prins în flagrant.

Urgentarea depunerii jurământului

Jurământul se depune la oficiul Consular din raza unde persoana își are viza de
domiciliu/reședința, conform procedurii descrise la fenomenul anterior.

Întrucât perioada de programare este destul de mare de la 6 la 8 luni persoanele încearcă să


găsească metode „cum mai repede”. Pe lângă situația clasică cu trafic de influență la funcționarii
oficiilor Consulare, există intermediari care propun falsificarea vizelor de reședință/domiciliu în
raza oficiilor consulare mai puțin solicitate, de regulă din alte țări decât Republica Moldova, cum
ar fi Ucraina/Odessa sau Rusia.

10 din 13
Astfel, persoanele fac dovada reședinței fictive în raza consulatului respectiv și datorită
rândurilor mai mici, obțin o dată de programare mai recentă decât în Republica Moldova,
conform domiciliului real.

Cauza comiterii este termenul de așteptare care nu le convine cetățenilor, cu o programare de


6-8 luni pentru depunere a jurământului de credință.

Metode de identificare:

În cazul în care dovada de cetățenie este eliberată la un termen mai mic de 3 luni de la data
emiterii ordinului ANC, acesta provoacă dubii în respectarea procedurii legale. (P.S. Atât numărul
ordinului cât și data depunerii jurământului este indicată în dovada de cetățenie).

Speța 3
PROGRAMĂRILE ONLINE
Infracțiunea dată poate fi comisă prin:

Odată cu implementarea sistemelor de programare online au apărut pe piața cetățeniei române


oferte de depunere mai rapidă a dosarului.

1. Vulnerabile la corupție sunt sistemele de programare econsulat.ro, pentru programare la


serviciile consulare. Există anumiți intermediari care propun locuri înafara rândului general, unii
din ei chiar au acces direct la sistem si pot oferi confirmări persoanelor. Serviciul respectiv costă
de la 500 lei – la sute de euro.

În schemele date sunt implicați inclusiv și lucrători al oficiilor consulare.

2. Problemele cu programările online sunt și la alte instituții pentru perfectarea actelor de stare
civilă/buletin/pașaport/permis. Pe lângă metoda descrisă mai sus, infracțiunea poate fi comisă
prin implicare directă a funcționarilor publici. Dacă sistemul zilnic oferă un anumit număr de
locuri, de regulă jumătate din persoanele programate nu se prezintă la instituții, respectiv,
intermediarii și funcționarii cunoscând acest lucru, merg la instituții cu persoanele și/sau actele,
fiind primiți fără o programare online în locul celor care nu sau prezentat.

Metode de identificare:

Cea mai simplă metodă de verificare este solicitarea ofertelor date de la intermediarii din
domeniu sau plasarea unui anunț în grupuri, pe rețelele de socializare despre necesitatea
obținerii unui loc la urgență, atunci cel mai probabil intermediarii singuri vor propune ofertele
lor.

11 din 13
Speța 4
PERMIS DE CONDUCERE ROMÂNESC
Infracțiunea dată poate fi comisă prin:

Perfectarea permisului românesc fără indicii ”MD” la categoriile obținute în Republica Moldova.
Această infracțiune se realizează prin trafic de influență sau coruperea funcționarilor Direcției
regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Adăugarea fictivă de categorii auto în permisul auto.

Comanda de un al doilea permis auto românesc identic cu cel original cu sau fără de alte
categorii sau cu sau fără indicele ,,MD,, în dreptul categoriilor.

Perfectare permis auto românesc cu acte medicale false din cauza ca să fie la un cost mai mic
decât la alți intermediari pe piață sau din cauza că cetățeanul nu este în țară în ziua necesară sau
are probleme cu vederea sau auzul.

Păstrarea permisului moldovenesc presupune fals în declarații, deoarece după ce obții permisul
auto românesc, unii cetățeni au interes să îl restabilească pe cel vechi. Dar legea nu permite 2
permise auto să deții.

Metode de identificare:

Lipsa indicilor ”MD” în permisul românesc la categoriile obținute pe teritoriul Republicii


Moldova. Dacă persoana a redobândit cetățenia română și posedă un permis de conducere fără
indicii MD, cel mai probabil acest permis este obținut prin metode frauduloase.

Comisiile medicale cu semnalmente dubioase sau semnături care nu corespund cu ale titularului
sau acte medicale care nu sunt incluse în registru de evidență a instituției medicale respective ar
presupune falsificarea acestora.

Se poate de dat interpelare la instituțiile din statul de unde s-a emis primul permis, și de a se
verifica dacă după ce cetățeanul a primit permis auto românesc, a mai depus la restabilire alt
permis auto.

Cauza comiterii:

Cetățenii posesori a unui permis românesc cu indicii MD, le este refuzată angajare în câmpul
muncii în calitate de șofer, de către angajatori străini în special angajatorii din Germania.

Altă cauză este că termenul de eliberare a unui permis auto românesc este foarte tergiversat în
ultimii 2 ani, durează de la 45 zile la 6 luni chiar. Cetățeanul care muncește sau este și șofer, are
în toată această perioadă dovadă temporară valabilă doar 30 zile și doar pe teritoriul României.

Practic cetățeanul este impus de situație să caute soluții. Da legea nu oferă la prezent nimic
soluții legale. De aceea și se favorizează ilegalități, dintre care și din cele enumerate.

Unii cetățeni care au probleme cu categoriile auto sau cu comisiile medicale, intenționat recurg
la metode de a mitui sau falsific prin careva intermediari permisul auto cu problema care o au.

12 din 13
Speța 5
TRANSPORT ILICIT DE PASAGERI
Infracțiunea dată poate fi comisă prin:

Prestarea activității de transport internațional de pasageri cu încălcarea normelor legale, în


special ne vom referi la cele fiscale.

În nișa de transport internațional (în special Moldova – România) există o încălcare gravă a
normelor în special fiscale, majoritatea transportatorilor nu oferă bonuri fiscale, nu achită
impozite, nu prestează o activitate legală.

Pentru minimizarea riscurilor, categoria dată de transportatori încasează banii pe teritoriul


României sau în vama pentru a justifica în caz de control motivul neeliberării bonului fiscal.

Cauza comiterii:

Cauza comiterii infracțiunii de cele mai dese ori sunt condițiile legale inconvenabile
transportatorilor și lipsa capacității acestora de a gestiona o activitatea legală și corectă din
punct de vedere juridic și fiscal.

Metode de identificare:

Transportatorii dați, pot fi identificați foarte ușor pe rețelele de socializare, în grupuri Facebook,
pe 999.md precum și apelând direct la intermediarii din domeniul cetățeniei române,
majoritatea din ei având ca serviciu transport sau colaborează cu persoane care prestează acest
serviciu.

Cele mai răspândite locații de pornire a transportului este Maraton intervalul 00.00 – 03.00, în
spatele Primării Chișinău, în față la Mănăstirea Ciuflea, în parcare la fostul cinematograf Flacăra,
în fața consulatului României la Chișinău, precum și în regiunile, Orhei, Cahul, Bălți, Căușeni.

Transportatorii dețin transport de tip 7 locuri, 8+1 locuri până la autocare de +40;

Acești transportatori pot fi identificați prin interpelare la serviciul vamal și poliția de frontieră, a
numărului de traversări a frontierei și numărului de pasageri în transport. Astfel, știind prețul
minim sau mediu pe piață de 300 lei Iași, 400 lei Vaslui și 500 lei București, cu siguranță va fi
identificată o formă continuată de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

P.S. Rutele spre București se pornesc in intervalul 17.00 – 23.00, Iași – Vaslui în intervalul 02.00 –
05.00

13 din 13

S-ar putea să vă placă și