Completați fișa: Epoca lui Ștefan cel Mare
Venirea la domnie
Domnia lui Ștefan cel
Mare a avut o durată de
47 de ani, timp în care a
purtat mai multe bătălii și
a avut un sistem de
alianțe bine pus la
punct contra otomanilor.
În urma domniei lui
Ștefan cel Mare, Moldova a
rămas o țară prosperă,
autonomă față de Imperiul
Otoman și cu drepturi egale
cu cele ale țărilor vecine și, de
asemenea, cu un remarcabil
prestigiu internațional.
Trebuie menționat faptul că
Ștefan s-a luptat cu toți cei
care doreau să știrbească
independența Moldovei:
După moartea lui Alexandru
cel Bun (1400-1432) Moldova
va cunoaște o perioadă de un
sfert de secol de frământări și
lupte interne pentru domnie,
până la venirea pe tron a
marelui domn Ștefan cel
Mare. Astfel, la vârsta de 24
de ani, Ştefan cel Mare a
preluat tronul în urma bătăliei
de la Doljeşti, pe Siret,
înlăturându-l pe Petru Aron.
Adunarea ţării l-a proclamat
pe Ştefan cel Mare domnitor,
acesta beneficiind și de
sprijinul domnului muntean
Vlad Țepeș.
Politica internă
Venit pe tronul Moldovei în
momente grele, când ţara era
închinată turcilor, iar Polonia şi
Ungaria aveau şi ele pretenţii de
suzeranitate, Ştefan, fiul lui
Bogdan al II-lea, va purta nu mai
puţin de 36 de lupte din care 34
victorioase şi datorită acestui fapt
a primit apelativul „cel Mare”. Pe
lângă marile calităţi militare el se
dovedeşte şi un bun
diplomat,ştiind ce atitudine să
aleagă faţă de fiecare mare
putere vecină, în funcţie de
cerinţele de moment ale ţării.
Foarte hotărât şi demn, uneori
aspru, marele domn reuşeşte
pentru o jumătate de veac să
transforme Moldova din obiect de
dispută între cei trei mari vecini,
într-un stat de sine stătător şi
chiar într-o putere locală, de care
cei mari trebuiau să ţină seama şi
să o trateze cu respect. Luarea
domniei este descrisă atât
în Cronica moldo-germană, cât şi
în Letopiseţul Ţării Moldovei a lui
Grigore Ureche. Din ambele
cronici reiese că Ştefan a venit
din Ţara de Jos cu ajutor de
la Vlad Ţepeş şi, cu aproximativ
6000 de oameni, îl înfrânge,
în 1457 la Doljeşti, pe Petru
Aron, care după bătălie a fugit în
Polonia. Învingător, Ştefan se
îndreaptă spre Suceava, unde pe
locul numit ulterior „Direptatea”,
este recunoscut domn de Marea
Adunare a Ţării, ceremonie care
a avut loc pentru prima dată în
istoria Moldovei. 
Diplomația
În vremea lui Ştefan cel Mare,
Moldova se întindea peste
toate ţinuturile de la Carpaţii
răsăriteni până la Nistru.
Ţăranii răzeşi, proprietari de
pământ, erau chemaţi la
solicitarea domnului la "oaste"
în schimbul unor privilegii.
Alături de ei, un rol important
îl jucau cetele boierilor, care
veneau cu oşteni de pe moşiile
lor, şi cetele târgurilor,
alcătuite din târgoveţi, care se
puteau strânge mai repede în
caz de nevoie. Oastea mare a
lui Ştefan era deci o ,,oaste de
ţară", la vremea aceea puţini
fiind lefegii (mercenari sau
soldneri). Ţara era apărată de
cetăţi ca Soroca, Tighina şi
Cetatea Albă la Nistru, cetatea
Chilia la Dunăre, cetăţile
Hotinului şi Sucevei la Nord,
spre Carpaţi Cetatea
Neamţului, iar pe Siret cetatea
Romanului. Moldova era
stabilă politic şi bogată.
Incursiunile pretendenţilor la
domnie erau rare, şi opoziţia
boierilor slabă. 
Marile războaie
. Exilat în Ţara Românească,
Ştefan primeşte ajutor militar
de la domnul muntean Vlad
Ţepeş (1456-1462) şi i se
alătură unii boieri  moldoveni
în frunte cu Şendrea, viitorul
portar al capitalei Suceava. Cu
aceste forţe îl înfrânge pe
Petru Aron în bătăliile de la
Doljeşti  (jud. Neamţ), la 12
aprilie 1457, şi Orbic (jud.
Neamţ), la 14 aprilie 1457,
fiind proclamat domn de
Adunarea Ţării la Direptate.
În urmărirea lui Petru Aron,
refugiat în sudul  Poloniei
vecine, întreprinde expediţii
în această zonă în 1457-1458.
În cele din urmă, Ştefan 
încheie la 4 aprilie 1459 un
tratat cu doi demnitari poloni
de graniţă (palatinii Rusiei
Mici şi ai Podoliei) în tabăra
de pe fluviul Nistru de la
Overhăleuţi. Prin acest
document obţine plecarea
rivalului său de la graniţa
Moldovei,
Sfârșitul domniei
Ultimii ani de domnie au fost ani
de pace. Cel care spunea în
actele scrise că estedin mila lui
Dumnezeu domn al Țării
Moldovei a zidit 44 mănăstiri și
biserici, conform tradiției, după
fiecare luptă câștigată o biserică.
Bătrân și bolnav de gută, i s-a
amputat un picior. După o
domnie îndelungată de 47 de ani
- neobișnuită pentru acele
vremuri - marele domnitor și-a
închis ochii la 2 iulie 1504.
Iară prea Ștefan Vodă l-au
îngropat țara cu multă jale și
plângere în mănăstire la Putna,
care era zidită de dânsul, jale
era, că plângea toți ca pe un
părinte al său...(Grigore Ureche)
În cursul domniei sale Moldova a
cunoscut o înflorire fără
precedent. Luptând de la egal la
egal cu vecini mult mai puternici,
Ștefan cel Mare a reușit să
impună Moldova ca un stat cu
drepturi aproape egale. Din
nefericire, mărimea redusă a
populației și resursele limitate au
făcut ca, o dată cu modificarea
tehnologiei războiului
(introducerea pe scară largă a
armelor de foc, scumpe și greu
de fabricat) Moldova să nu mai
poată ține pasul cu vecinii mult
mai bogați.