Noi vrem pământ!

este o poezie scrisă de George Coșbuc și publicată prima dată în 1894 în revista
Vatra și republicată în 1896 în volumul de poezii Fire de tort.

Tema poeziei Noi vrem pământ! o  formează lupta pentru dreptate socială.

Ideea  este că abuzurile sociale determină revoltele ţăranilor.

Motivul îl formează suma abuzurilor arendaşilor şi boierilor. La sfârşitul secolului al XX-lea şi

începutul secolului al XX-lea, mulţi boieri renunţaseră să-şi gospodărească moşiile, fiindcă erau
plecaţi în străinătate sau la oraş. Cum arendaşii erau de cele mai multe ori străini (greci, evrei,
armeni), comportamentul lor faţă de ţărani era violent: „Şim-aiscuipat şim-ai bătut/Şi câne eu ţi-am
fost! / Ciocoi pribeag, adus de vânt, / De ai cu iadul legământ”.  Este o aluzie la un verset din Isaia,
unde Dumnezeu le spune, prin gura prorocului, despre legământul făcut cu iadul şi cu moartea, de
conducătorii evreilor .

Avariţia i-a dezumanizat complet pe aceşti arendaşi sau ciocoi: „O coajă de mălai de ieri /De-o vezi la
noi tu ne-o apuci, /Băieţii tu-n război ni-i duci, /Pe fete ni le ceri,  “care au devenit fiare în formă
umană: „Dar ce vă pasă! Voi ne-afi scos / Din case, goi în gerşi-n vânt, /Ne-aţi scos şi morţii din
mormânt”.  Lăcomia i-au dus să are şi cimitirele. Parazitismul agresiv al claselor dominante îi
determină pe ţărani să muncească din greu permanent: „N-avem nici vreme de-nchinat, /Căci
vremea ni-e în mâni la voi;/Avem un suflet încă-n noi / Şi parcă l-aţi uitat!”.

Pentru a-i determina pe ţărani să muncească pentru ei, ciocoii utilizează măsuri represive
violente: „Bătăi şi chinuri, când ţipăm, /Obezi şi lanţ când ne mişcăm, / Şi plumb când istoviţi strigăm,
/Că vrem pământ „. Acest comportament violent al claselor dominante — boieri, arendaşi, autorităţi
— a dus, în mod firesc, şi la reacţii violente: „Când nu vom mai putea răbda /Când foamea ne va
răscula, /Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt! “

Poezia are un profund caracter realist, fiindcă tema, eroii, conflictul sunt luate din viaţa socială,
fiindcă toate abuzurile, surprinse în poezie, sunt tipice pentru societatea de abuzuri şi compromisuri
burghezo-moşierească de la sfârşitul secolului al XlX-lea. Caracterul profund critic, durerea adâncă,
care străbate fiecare vers, adevărurile crude relevate arată ce sălbatică junglă socială s-a realizat în
ţara noastră, prin prezenţa elementului neromânesc, ca şi în zilele noastre.

Dahnovici Sandu PAP1913G