1. Micozele cutanate: generalităţi.

Pitiriazisul versicolor: epidemiologie, etiologie, patogenie,

aspecte clinice, diagnostic pozitiv/ diferenţial, tratament, profilaxie.
Micozele, generalitati. Pitiriazis versicolor.
Micozele cutaneo-mucoase sunt afecţiuni superficiale sau profunde date de fungi (lat.ciuperci)
Etiologie
Micozele superficiale sunt cauzate de fungii pluricelulari (dermatofiţi) şi unicelulari (levuri), de unde şi
gruparea micozelor superficiale în dermatofitoze (dermatofiţii) şi levuroze.
Micozele profunde sunt provocate, de regulă, de fungi dimorfi, care au ca proprietate fundamentală
prezenţa sub formă de levură in vivo (37ºC) – stare parazitară, precum şi în formă filamentoasă in vitro
(25ºC) – stare  saprofită.  
Clasificare micozelor-cutanate (adaptata):
Dermatofiti (tinea) : microsporia, tricofitia, favusul, epidermofitia, rubromicoza.
Keratomicoze ( pitiriazis versicolor)
Candidomicoze ale mucoaselor, cutanate si sistemice.
Micoze subcutanate si profunde ( aspergiloza, eumicetomul, sporotricoza etc.)
Pseudomicoze (actinomicoza, actinomicetomul, eritrasma etc.)
Clasificare epidemiologică (modalităţi de infectare fungică)
Exclusiv de la om (fungi / micoză antropofilă); De la animale şi om (fungi / micoză zoo-antropofilă);
Direct din sol (fungi / micoză geofilă); Prin tranziţie de la saprofitism la parazitism (candidoza,
pitirosporoza). 
Manifestări clinice
De regulă, elementul morfologic primar esenţial pentru  micozele cutaneo-mucoase este macula
eritematoasă, care îşi are particularităţile sale în diferite afecţiuni fungice; elementele secundare sunt
scuamele, iar în formele exudative şi crustele. 
Diagnosticul de laborator
Examenul prin culturi pe medii selective. 
Precizează diagnosticul de specie al agentului fungic.
Mediul clasic de preparare a culturilor este mediul de probă Sabouraud:glucoză brută 4 g, peptonă
granulată 1g, agar (sau geloză) 2 g, apă distilată100 g.
În caz de eminenţă a unei contaminări a culturii, mediile sunt suplimentate cu antibiotice şi
cicloxemidă. Se poate practica şi antibiograma (micograma) cu adăugarea substanţei antifungice
de testat în concentraţii crescânde. 
Fluoroscopia cu lampa Wood
Această metodă este informativă în diagnosticul microsporiei (fluorescenţă verde-vie în forma
antropofilă şi verde-pal în cea zooantropofilă), favusului (fluorescenţă verde palidă), pitiriazisului
versicolor (fluorescenţă verzuie-maro) şi eritrasmei (fluorescenţă roşu-coral).
În tricofiţii, epidermofiţii şi candidomicoze  fluorescenţa în lampa Wood este absentă
Tratamentul general
Poliene: Amphotericine B / Nystatine 
Azoli: Imidazoli – Myconazole / Ketokonazole / Triazoli – Itraconazole/ Fluconazole. 
Alilamine: Terbinafine 
Morfoline: Amorolfine 
Alte: Flucytosine / Grizeofulvine / Potassium iodide 
Tratamentul topic
Antimicotice topice: unguent de sulf 5-10%, tinctură de iod 2-5%, soluţie Castelan, soluţie
albastru de metilen 2%, clotrimazol, miconazol, econazol, ketokonazol (nizoral), natamicină
(pimafucină), ciclopiroxolamină (ciclopirox, batrafen), terbinafină (lamisil), bifonazol
(micospor), naftifină (exoderil).
Keratolitice (în hiperkeratoze micotice): unguent de acid salicilic de 3-5-10-20%, unguent
Arievici (cu acid lactic şi salicilic), unguent Whitefield (cu acid benzoic).
Keratoplastice (în infiltrate micotice): unguent cu ihtiol 10%, unguent cu gudron 3-5%, unguent
cu naftalan 3-5%. 
Comprese umede cu dezinfectante (în micoze exudative): soluţia d-Alibur, rivanol, tanin,
permanganat de potasiu, furacilină. 
Pitiriasis versicolor
Este o micoza superficiala, banala, neinflamatorie, limitata la stratul cornos.
Etiologie
Este produs de Pityrosporum oribulare, o levura lipofila, saprofita, care se intalneste in teritorii cutanate,
unde sunt glandele sebacee.
Patogenie
Aparitia bolii se datoreaza multiplicarii exagerate a florei saprofite in conditiile unui mediu
favorabil(umezeala, transpiratii) si prezenta unei boli care duce imunosupresie (HIV/SIDA).
Clinic
Se caracterizeaza prin macule, localizate in zonele bogate in glande sebacee, se pot extinde spre talie si
radacina membrelor, maculele sunt de culoare de la roz-pal, apoi galben-verziu la brun-cafeniu, albe,
hipocrome, aparute dupa expunerea la soare, de dimensiuni variante, pina la placarde mari. Suprafata este
acoperita cu scuame fine, furfuracee, evidentiate prin gratajul pielii cu unghia (semnul talajului).
Diagnostic
Tabloul clinic, semnul talajului, fluorescenta galben-verziu la lampa wood, examenul micotic – in scuame
se observa spori rotunzi si filamente scurte; usor se cultiveaza pe mediul Sabouraud.
Diag diferential  
Eritrasma; trcofitia circinata, vitilogo, rozeola sifilitica, pitiriazisul rozat gibert etc.
Tratament
Metoda Demianovici – cu sol. nr.1 de tiosulfat de sodiu 60% si apoi peste 15 min cu sol nr 2 de
acid clorhidric 6%
Terbinafina (crema)- 2 saptamini; clotrimazol (spray si sol 1%) – 3 sapt; ketocomazol(sampon,
crema) 2-3 sapt; naftifina (crema) 2-4 sapt.
2. Pemfigusurile autoimune superficiale (eritematos, foliaceu): etiologie, patogenie, aspecte
clinice, complicaţii, diagnostic pozitiv/ diferenţial, tratament.
pemfigus superficial (foliaceu, eritematos) etiologie, patogenie, clinica, diagn pozitiv/difer.,
complicatii, tratament.
 Varietatea europeană a pemfigusului foliaceu e descrisă de Cazaneve.
Este o maladie asemănătoare pemfigusului vulgar, dar în care acantoliza mu se produce suprabazal, ci mai
superficial – în straturile spinos sau granulos. Consecinţa acestui fapt este ca acoperiş bulelor este foarte
subţire şi se rup uşor.
Boala debutează prin leziuni eruptive localizate tipic  pe tegumentele feţei, scalpului, toracelui, dar care
se pot lesne generaliza.
Se manifestă prin veziculo-bule flasce, care se erodează uşor şi formează scuamo-cruste pluristratificate
cu aspect de „foietaj”. Erupţiile uneori sunt însoţite de prurit intens. Datorită bacteriilor care descompun
secreţiile poate apărea un miros neplăcut, comparat cu cel al urinei de şoareci. Rareori mucoasa orală
prezintă leziuni superficiale. De obicei mucoasele rămân intacte. 
Atingerea fanerelor este adesea accentuată fiind exprimată prin alopecie,  onicoliză, perionixis. Starea
generală se menţine mult timp bună. Boala poate evolua spre eritrodermie secundară, cu scuamo-cruste
umede pe fond de eritem generalizat.
Diagnosticul 
Histologic: clivajul acantolitic se produce în malpighianul superior, adesea în stratul granulos.
Modificările epidermice secundare constau din: acantoză, hiperkeratoză, keratinocite diskeratotice.
Infiltratul inflamator dermic conţine numeroase eozinofile.
Imunofluorescenţa (IFD) din pielea lezată arată prezenţa anticorpilor antiepiteliali (majoritatea de tip
IgG). Anticorpi pemfigus acut-antidesmogleina I.
Evoluţia este cronică, la copii boala are uneori tendinţa la vindecare spontană, iar la adulţi este de obicei
cronică, recurentă.
Prognosticul este mai bun decât în cazul pemfigusului vulgar dacă boala debutează în adolescenţă şi mai
sever dacă debutul are loc după 50 ani.
Tratament: sistemic se utilizează corticosteroizi, singuri sau asociaţi cu imunosupresoare. Local se indică
băi cu soluţii dezinfectante, aplicaţii ocluzive de dermatocorticoizi potenţi.
Varietatea braziliană a pemfigusului foliaceu – „fago selvagem” – este endemică în jurul lui Sao Paolo,
unde survin aproape 1000 de cazuri pe an, cu varietatea europeană, având însă o mortalitate ridicată (1
caz din 5). Incidenţa crescută şi endemicitatea în anumite regiuni braziliene sugerează rolul posibil al unui
agent infecţios transmis prin înţepăturile de artropode. Tratament: corticoizi şi antiinfecţios.
Pemfigusul eritematos (pemfigus seboreic, sindromul Senear -Usher)
Este considerat de autorii americani ca o varietate mai puţin severă şi localizată de pemfigus foliaceu.
Patogenie. Corespunde cu cea a pemfigusului foliaceu. Pe lângă anticorpii antiepidermici au fost detectaţi
anticorpi antinucleari, ceea ce a făcut ca boala să fie considerată o combinaţie de pemfigus cu lupus
eritematos (de obicei la aceşti bolnavi lupusul nu produce afectare viscerală severă). Poate fi indus de
lumina solară sau de traumatisme.
Clinic manifestările eruptive afectează regiunea centro-facială, luând o dispoziţie în aripi de fluture şi un
aspect al lupusului eritematos cronic: sunt interesate de asemenea, regiunile interscapulară şi presternală,
unde se observă placarde discromice acoperite de cruste gălbui. Starea generală se menţine mult timp
bună.
Dg:Histologic se evidenţiază un clivaj acantolitic la malpigianul superior.
 Imunofluorescenţa directă a leziunilor  evidenţiază pe lângă fluorescenţa reticulară intraepidermică
caracteristică pemfigusurilor, o fluorescenţă liniară la nivelul membranei bazale, comparabilă cu cea din
lupus. S-au decelat şi anticorpi antinucleari.
Evoluţie. Boala poate rămâne localizată sau se poate transforma în pemfigus foliaceu. Ocazional coexistă
cu alte boli autoimune: miastenie, timom, lupus eritematos sistemic. 
Tratament. Corticoterapia sistemică este indicată în cazurile extinse până la inducerea remisiunii. Se
administrează prednizon (60-90 mg/zi), asociat de obicei cu clorochin, şi alte imunosupresive. Se mai
poate folosi Disulone. Se recomandă fototerapie.
Diagnostic diferential;pemfigoidul bulos Lever,dermatita herpetiforma Duhring,sindromul Lyell,lupusul
eritematos,dermatita seboreica,piodermita cronica vegetanta,forma buloasa a maladiei Darier,pustuloza
subcornoasa Sneddon-Wilkinson.

3. Sifilomul primar (complicaţii): aspecte clinice, diagnostic diferenţial.

Sifilomul primar (complicatii) 
Definitie: este o infectie contagioasa treponemica, sistemica, de regula, cu transmitere sexuala majora,
care se manifesta prin afectare cutaneo-mucoasa si poliorganica.
Etiologie: treponema pellidum, omul fiind singura gazda naturala; descoperita in 1905 de F.Schaudin si
E.Hoffmann. Sifilisul primar debuteaza prin aparitia sancrului dur dupa o perioada de incubatie si dureaza
circa 6-8 sap.
Diagnostic pozitiv: metodele de laborator pentru diagnosticul sifilisului se impart in doua categorii: 
  -metode de punere in evidenta a treponemelor,
  -reactii serologice pentru sifilis.

Complicatiile :
balanita si /sau balanopostita-suprainfectia sancrului cu germeni banali.
Fimoza-inflam preput cu strangularea glandului ce ramine inauntru cu imposibilitatea decalotarii, cu
scurgeri purulente prin orif preputial
Parafimoza-inflam preput si retractia acestuia pe santul balanopreputial, glandul ramas afara fiind
strangulate, constrictia puternica producind un edem masiv al gland, penisul luind aspect de ,,limba de
clopot,,
Fagadenismul-extinderea rapida a leziunilor cu distructii  tisulare si aspect de gangrene , aparind mai ales
in asocierea anaerobi la inf treponemica.