Dreptul Și Statul

INTRODUCERE
Acum mai bine de 2300 de ani, Aristotel spunea că „omul
este prin natura sa o fiinţă socială.
Societatea nu este însă un simplu mediu neutru, un agregat de
grupuri animate de interese comune, o reţea de relaţii
interpersonale. De cele mai multe ori ea este un mediu
activ,care ne influenţează comportamentul, ne determină
gândurile şi atitudinile, şi ne traseazăscopurile şi motivaţiile.
Observând acest lucru, Peter L. Berger remarca: „Societatea
nu se opreşte la suprafaţa pieilor noastre. Societatea ne
pătrunde în aceeaşi măsură în care ne înconjoară”.

Aprecierile superficiale asupra rolului dreptului în societate

îl plasează deseori la periferia societăţii, în zona în care
devianţa este corectată prin măsri purutive şi cetăţenii
antisociali sunt obligaţi să revină pe drumul cel bun. Realitatea
este însă, cu totul alta.Lawrence M. Friedman observa
într-o lucrare de analiză a societăţii contemporane că:
„în primul rând, societăţile occidentale sunt societăţi ale
drepturilor, adică, printre alte lucruri elesunt ţinute laolaltă de
un schelet solid, atotpătrunzător de legi în special de legi care
acordă.,definesc şi protejează o reţea de drepturi. În al doilea
rând cetăţenii lor se concep pe ei ca
indivizi liberi, unici, fiecare posedând propria
zonă de intimitate, propriul domeniu preţios al alegerilor libere.
Drepturi, legi, alegere, acestea sunt idei şi termeni cruciali în
societateaoccidentală modernă."

 Comportamentul cetăţenilor este determinat de un adevărat

păienjeniş de norme care le îngrădesc libertatea de decizie. În
fiecare domeniu al vieţii sociale, începând cu viaţa de familie şi
terminând cu mediul politic există un conglomerat de norme şi
valori cunoscute şi respectate de cetăţeni. Noţiunile de bază ale
dreptului nu pot fi inţelese şi explicate în afara conexiunii lor cu
noţiunile definitorii ale statului. Statul şi dreptul sunt produse
ale evoluţiei istorice a omenirii care s- au cristalizat ca valori
fundamentale ale civilizaţiei.Marea diversitate şi
contradictorialitatea conceptiilor şi teoriilor care explică
originea,conţinutul și formele statului și dreptului, a raportului
stat-drept de-a lungul istoriei până în prezent, ar putea fi
grupate în trei mari orentări:a) Cele care susţin preeminenţa
(preexistenţa) dreptului asupra statuiui în sensul că normele
fundamentale ale dreptului s-ar fi constituit înainte de apariţia
statului, că nu statul creează dreptul ci îl consacră în forme
juridice concrete". De exemplu, şcoala dreptului natural
Peter L. Berger,
  Invitation to sociology
, Garden Citz, New Zork, Anchor Books, 1963, p. 121
3
Friedman, L.M.,
The republic of choice: Law,  authority and culture
, Cambridge, Massachusetts: Harvard

Considerații generale despre stat

Noțiune: Etimologic cuvantul ‘’stat’’ provine din latinescul
‘’status’’,care,fără să aibe o semnificație precisă ,exprimă idea
de stabilitate.
Statul poate fi considerat o organizație politică,formată din
reprezentanți ai populației de pe un anumit teritoriu care sunt
investiți cu atribuții de putere, constînd în posibilitatea de a lua
decizii obligatorii,concretizate în norme de drept sau în acte de
aplicare a dreptului,care pot fi realizate prin intermediul forței
de costrîngere a statului.

Statul a fost definit ca “o putere organizată asupra

unei populații pe un anumit teritoriu”definiție ce permite a
se concluziona că pentru existența unui stat sunt necesare
și suficiente trei elemente constitutive:populația,teritoriul
și puterea de stat.
În stat există trei puteri:puterea legislativă,puterea
executivă si cea judecatorească.Cele trei puteri sunt
organizate de așa natură încat pe de o parte să exercite
atribuții specifice, iar pe de altă parte să colaboreze între
ele.Pentru a nu se abuza de putere,Montesquieu arăta că
atribuțiile celor trei puteri trebuie organizate astfel încat
“puterea să oprească puterea”.

Forma de stat
Forma de stat este un concept complex,care desemnează
modul de organizare al conținutului puterii,structura
interna și externă a acestui conținut.
Laturile componente ale formei de stat sunt:
1.forma de guvernămînt
2.structura de stat
3.regimul politic

Forma de guvernămînt este definită ca fiind

organizarea puterii supreme de stat,modul de
formare si competența organelor supreme ale
statului.
Formele de guvernămînt sunt:
a.monarhia,caracterizată prin deținerea puterii supreme
de o singură persoană care ocupa tronul prin
succesiune,transmițîndu-l ereditar.
b.republica,caracterizată prin faptul că puterea supremă
aparține unui organ ales pe o perioadă limitată,compus
din persoane responsabile juridicește pentru activitatea
lor.
Structura de stat se referă la organizarea puterii de
stat în funcție de împărțirea administrativ-teritorială,la
caracterul relațiilor reciproce dintre părțile componente
ale statului.
-state simple sau unitare,caracterizate prin faptul că pe
teritoriul lor exista un singur rînd de organe supreme iar
populația are o singură cetățenie.
-state compuse sau federative,sunt compuse din două
sau mai multe state membre care în limitele stabilite
prin constituția federației își transferă o parte din
atributele lor suverane în favoarea statului compus și dau
naștere astfel unui stat,distinct de statele ce îl alcătuiesc.

Regimul politic este “acea latură a formei de stat

prin care se definește sistemul metodelor si
principiilor de înfaptuire a puterii de stat,în strînsă
legatură cu situația drepturilor si libertăților
democratice ale cetățenilor și posibilitatea lor de a
determina sau influența politica statului”.
a.regimul autocratic –masele populare nu au nicio
posibilitate să determine sau să influențeze politica
internă și externă a statului.
b.regimul politic democratic –face posibilă participarea
maselor de cetățeni la viața politică.
Foarte important este modul prin care se manifestă
democrația și regimul democratic în regimul
pluralist,reprezentativ.Astfel deosebim:
-regim parlamentar[separarea puterilor, dar în același
timp permite colaborarea puterilor si controlul lor
mutual].
-regim prezidențial[separarea organică a puterilor în
stat,președintele avînd o poziție preeminentă în raport
cu celelalte organe ale puterii].
-regimul mixt[produsul combinației între regimul
prezidențial și cel parlamentar].
Corelația între Stat și Drept
Conviețuirea oamenilor în societate a pus problema
organizării și disciplinării relațiilor dintre ei de-a lungul
existenței lor în diferite forme de comunitate umană.

Juristul doctrinar Leon Duguit apreciază că un efect

major al teroriei heterolimitării îl constituie lipsa
SUVERANITĂŢII statelor. Dacă Dreptul este superior
Statului, atunci statul, în mod necesar, trebuie să renunţe
la monopolul creării legislaţiei şi mai ales la ideea
deţinerii legitime a acestei funcţii. Statul nu mai deţine
puterea de a comanda – imperium – iar puterea de stat
constituie un simplu drept subiectiv al cărui titular ar fi
statul însuşi. Doctrinarul amintit cristalizează construcţia
sa teoretică pe ideea centrală conform căreia statul
reprezintă voinţa guvernanţilor manifestată, exteriorizată
prin actele autorităţilor publice. Puterea guvernanţilor
este limitată de legislaţie. Legislaţia reprezintă un „fapt
social” imprimat în conştiinţa moral – juridică a
oamenilor necesar a fi conservat pentru asigurarea
egalităţii subiectelor în cadrul raporturilor lor reciproce şi
în raporturile cu comunitatea. Pentru identificarea celor
două tipuri de raporturi Leon Duguit utilizează
sintagmele – justiţie comutativă şi justiţie distributivă,
noţiuni care ne reamintesc dreptul natural teoretizat de
filosoful Aristotel. Un alt exponent de frunte care s-a
aplecat spre analiza raporturilor dintre Stat şi Drept,
pornind de la doctrina heterolimitării, este doctorul
francez, Haurion. Acest celebru autor consideră că
statul constituie un depozitar principal al puterii.
Guvernanţii pot da dispoziţii obligatorii, pot comanda
(imperium) în virtutea calităţii pe care o au, aceea de a fi
reprezentanţi ai statului. Prin voinţa şi consensul naţiunii,
statului i s-a conferit puterea de constrângere. Ca atare,
cetăţenii au delegat statului drepturi şi obligaţii, în mod
temporar, dar nu le-au abandonat niciodată. În
consecinţă, este suficient ca să lipsească acordul corpului
electoral de cedarea temporară a dreptului şi Statul
devine lipsit de legitimitate. De principiu, reţinem că
doctrina juridică franceză a constituit „o versiune
proprie” despre Statul de Drept. Ea nu tranşează
categoric în legătură cu chestiunea poziţiei statului în
raport cu dreptul dar teoretizează, prin doctrinarii săi de
marcă, cu privire la supunerea autorităţilor etatice la o
constrângere din partea unei ordini juridice ierahizate. 3.
Doctrina elaborată de Hans Kelsen asupra Statului de
Drept. În concepţia doctrinarului austriac Hans Kelsen,
orice normă juridică se fundamentează pe o normă
juridică superioară. Norma juridică superioară devine o
condiţie de validitate în raport cu norma juridică
inferioară. Această concepţie are ca efect realizarea unui
„circuit în serie” de norme de drept, înlănţuite şi care se
sprijină pe normele juridice cu valoare ierarhic
superioară. Pe teritoriul diferitelor date orice formă de
ordine juridică preexistentă înfiinţării statului a fost
absorbită sau desfiinţată de ordinea juridică statală,
privită ca fiind suverană şi legitimă totodată. În concepţia
teoreticianului sus-citat toate categoriile de norme
juridice reprezintă o emanaţie a puterii de stat ca
reprezentantă a Statului. Aceste norme juridice, edictate
de către stat, au transformat structura etatică, până în
intimitatea sa, în „ordine juridică totală”. În acest fel
pentru stat dreptul pe care l-a creat are o valoare
practică şi simbolică supremă, constituind unicul drept
recunoscut. Autorul menţionat identifică statul cu
dreptul, apreciind că această contopire are loc, de
principiu, prin fiinţarea şi funcţionarea unei ordini
juridice ierarhizate în interiorul statului. Identitatea
absolută dintre stat şi drept nu împiedică – în această
concepţie – existenţa unor elemente specifice de ordin
politic şi de ordin juridic. Şi elementul politic dar şi
elementul juridic au aceeaşi finalitate – aplicarea
coerciţiei etatice în situaţii determinate, prestabilite de
lege. Statul trebuie să fie gândit ca o adevărată ordine
juridică iar dreptul prin aplicarea sa uniformă determină
funcţionalitatea tuturor autorităţilor statului. Într-adevăr,
privit din punct de vedere formal, fiecare stat care
posedă o legislaţie poate fi apreciat ca fiind Stat de
Drept. Din punct de vedere substanţial, o importanţă
covârşitoare pentru existenţa Statului de Drept o are
conţinutul efectiv al normelor juridice. Dacă acestea nu
realizează separaţia / echilibrul puterilor etatice; dacă nu
consacră şi nu garantează drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului, dacă nu asigură
pluripartidismul pe scena politică sau nu asigură
independenţa judecătorilor, nu poate exista, din punct
de vedere substanţial Statul de Drept. Teoria kelseniană
a Statului de Drept, poate mai coerent viziunea autorului
cu privire la Statul de Drept, a suferit numeroase critici,
unele întemeiate, alta conţinând un substrat de
maliţiozitate. Nu este locul şi nici nu avem rolul de a
indica concret teoriile formulate de criticii doctorului
Hans Kelsen. Astfel, de jure orice stat poate fi
considerat Stat de Drept (cum de altfel s-a m ai precizat)
dar în facto Statul de Drept desemnează un tip particular
de stat care corespunde în totalitate imperativelor
democraţiei şi securităţii juridice.
Prin urmare statul asigură organele,mecanismele și
procedurile cu ajutorul cărora se conturează reacția
societății față de cei care încalcă normele juridice.
Fără garanția forței publice,dreptul și-ar pierde
specificitatea și eficacitatea în raport cu alte modalități
de reglementare socială.

Trăsăturile caracteristice ale Statului de Drept

Leon Duguit considera că ,, dreptul fără forță este

neputincios,dar forța fără drept este o barbarie.
În concepția lui Dan Ceterachi și Ion Craiovan, ,,statul
de drept poate fi înțeles ca un concept politico-juridic ce
definește o formă a regimului democratic de guvernămănt
din perspectiva raporturilor dintre stat și drept,dintre
putere și lege,prin asigurarea domniei legii și drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului în exercitarea
puterii.
Tudor Drăganu consideră că statul de drept va
trebui înțeles ca un stat care,organizat pe baza
principiului separației puterilor statului,asigură
respectarea strictă a reglementărilor sale de către
ansamblul organelor lui în întreaga lor activitate.
Prin Urmare,conceptul de ,,stat de drept,,este
perfectibil în raport cu experienȚA ISTORICĂ.
De aceea în Constituția țării noastre se prevede
că:,,Romînia este un stat de drept ,democratic și social,în
care demnitatea omului ,drepturile și libertățile cetățenilor
,libera dezvoltare a activității umane,dreptatea și
pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt
garantate.
Cuprins
Dreptul Și Statul.....................................................................1
INTRODUCERE........................................................................1
Considerații generale despre stat............................................3
Forma de stat.........................................................................4
Forma de guvernămînt ...........................................................5
Regimul politic .......................................................................6
Corelația între Stat și Drept...................................................10
Trăsăturile caracteristice ale Statului de Drept......................14
 Bibliografie

1.Nicolae Popa –Teoria generală a

dreptului,București,p.98-111
2.M.Luburici Ceterchi-Teoria generală a
dreptului,București,1992,p.121-169
3.H.P.Martin, H. Schumann-Capcana
globalizării,Editura Economică,1999.
4.M. Malita-Zece mii de culturi,o
singură civilizație-București-1998.

Teoria Generală a Dreptului Romînesc

Ponov Diana Ionela

Universitatea ,,Bioterra,,

,,Facultatea de Drept,,