Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi

ABANDONUL SCOLAR CA
PROBLEMA SOCIALA
Ce este abandonul scolar? Natura problemei.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea
frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ , indiferent de nivelul la care s-a ajuns ,
înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii
ciclului de studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un
indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă indicele de abandon este mai
mare atunci sistemul şcolar respectiv este inefficient.
Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an. Pe durata unui
ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe
parcurs, conform datelor Institutului de Ştiinte ale Educaţiei.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi,unde
copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în
gospodărie. Situaţia a început să se înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-a
dublat brusc, iar de atunci continuat să urce.
Î n general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi
instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternative. Rata
abandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi
numărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon
şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi
lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a
constituit o prioritate după 1990.
Situatia privind parasirea timpurie a scolii de catre tinerii cu varsta intre 18 si
24 de ani este insa cu adevarat foarte proasta daca ne raportam la tarile care au devenit in
ultimul timp membre in Uniunea Europeana, tara noastra avand cel mai ridicat procent.
In ultimii noua ani, situatia se prezinta astfel: - 19,7% in 1997 - 19,1% in 1998 - 21,5% in
1999 - 22,3% in 2000 - 21,3% in 2001 - 23,2% in 2002 si 2003 - 23,6% in 2004 - 20,8%
in 2005. Comparativ cu celelalte tari, in perioada 2002-2005 Romania a avut cea mai
ridicata rata de parasire timpurie a studiilor, clasandu-ne in top si fiind cu mai mult de 5%
fata de media europeana, care in perioada 2002-2005 a avut urmatoarele valori: 16,4% in
2002, 15,9% in 2003, 15,1% in 2004 si 14,9% in 2005. Dintre cele zece tari (Cehia,
Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria si Romania)
incluse in situatia comparativa, slovenii, slovacii si cehii au cea mai mica rata de parasire,
in jur de 5-6%, foarte apropiati de noi, deci cu aceleasi procente ridicate fiind si bulgarii
(20% in 2005).
Abandonul scolar este in Romania o problema sociala din ce in ce mai grava si mai
des intalnita. De la an la an rata abandonului scolar creste simtitor si la acest fenomen se
ajunge din cauza mirajului occidentului ce atrage tinerii spre un castig mai substantial
decat cel pe care ar putea sa il castige in tara daca ar ramane sa isi continuie studiile pana
la cel mai ridicat nivel.

Cauzele abandonului scolar

Cauzele abandonului şcolar sunt multiple, acesta reprezentând o expresie şi o


rezultantă a unei duble situaţii de inadaptare. Este vorba, pe de o parte, despre
„inadaptarea elevului la activitatea de învăţare realizată în mediul şcolar dar şi
extraşcolar” şi, pe de altă parte, despre „inadaptarea şcolii la factorii interni
(biologici,psihologici) şi externi (socio-economici,socio-culturali)”.
Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică
diferenţiat principiul dezvoltării. Abandonul este produsul mai multor factori cauzali
aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la
rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată.
1. Cauze ce ţin de condiţia socio- economică
- a) situaţia materială- De cele mai multe ori principalul motiv al abandonului
şcolar este sărăcia.Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mici de a-şi însuşi
o educaţie şcolară completă, deoarece datorită situaţiei materiale precare, părinţii
nu pot asigura copiilor cele necesare pentru şcoală : caiete, cărţi, ghiozdane,
pixuri dar şi îmbrăcăminte sau hrană. Potrivit Comisiei Naţionale de Statistică în
România, copiii între 7- 16 ani care au cea mai mare rată de abandon şcolar
provin din familii defavorizate, afectate de sărăcie.
- b) relatiile în familie- Mulţi dintre copii sunt victime nu doar ale sărăciei, ci şi ale
abuzurilor de tot felul : bătăi, exploatare fizică prin punere la munci grele sau
trimiterea la cerşit sau furat.
- c) dezinteresul părinţilor- De multe ori părintii nu sunt interesaţi la ce fel de
scoală merg copiii lor, ce învaţă, dacă învaţă sau nu, sau dacă se integrează în
colectivul de copii din clasa sau din şcoală.
- d) nivelul de educaţie scăzut al părinţilor- De cele mai multe ori populaţiile
defavorizate au un nivel foarte scăzăt de educaţie.Unii dintre parinţi nu au
terminat nici cele 8 clase şi nu consideră necesar ca şi copiii lor să termine şcoala
sau să mearga mai departe la liceu şi facultate.
2. Cauze ce ţin de şcoală
- a) organizarea şi metodele didactice- Datorită faptului că profesorii desfăşoară în
fiecare zi aceeaşi activitate, există riscul de a interveni rutina.Învăţătorul trebuie
să folosească metode active cu ajutorul cărora să îi influenţeze pe elevi în direcţia
dorită, metode care să dea rezultatele aşteptate.
- b) atitudinea necorespunzătoare a cadrelor didactice- Prea mulţi ani de învătământ
duc la o erodare a sistemului nervos iar unii dascăli mai învârstă nu mai au
răbdarea cuvenită, reacţionează greşit, se enervează, ţipă la copiii şi manifestă
violenţă fată de aceştia.
- c) asigurarea materială a şcolii- Lipsa materialelor didactice în şcoli reprezintă un
alt risc de abandon şcolar. Chiar dacă cadrele didactice sun bine pregătite lipsa
materialelor îi impiedică să îşi desfăşoare activitatea în condiţii optime.

3. Cauze ce ţin de elev


- a) starea lui psihologică- Se referă la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului
şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare. În astfel de situaţii elevii care nu au
resursele necesare penrtu a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor
căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, eventual prin
abandon.
- b) caracteristicile de personalitate- Se întâmplă foarte des ca aceleaşi măsuri
educative să aibă efecte diferite la copii diferiti. Aceasta se explică prin faptul că
elevul reacţionează diferit în funcţie de trăsăturile personalităţii lui care îi
determină o anumită conduită.
- c) atitudinea elevilor faţă de procesul educativ- pe de o parte dezinteres – elevul
nu depune eforturile necesare şi dovedeşte lipsă de răspundere fată de activitatea
şcolară, pe de altă parte – elevul poate întâmpina dificultăţi în îsuşirea
cunoştinţelor care se predau .

Politici si programe sociale


Pentru a incuraja terminarea studiilor, MEC prin anumite programe aloca sume
substantiale pentru renovarea scolilor si schimbarea mobilierului precum si dotarea
laboratoarelor de fizica, chimie, biologie, geografie, infiintarea unor cabinete dotate cu
calculatoare de ultima performanta la care sa aiba acces toti elevii scolilor, construirea
salilor in care tinerii sa faca orele de educatie fizica si sport.
S-au mai implementat programe ce asigura inca de la invatamantul pre-scolar
pana la cel primar inclusiv, un strict necesar ce constituie pachetul pentru timpul petrecut
in salile de curs. Acest program a fost numit “Cornul si laptele” si a fost intampinat cu
indignare de catre parlamentari si deputati, insa de copii prescolari si scolari,dar si de
parintii acestora, mai ales acei nevoiasi, la care era o problema asa numitul pachet zilnic,
accest program a venit ca o binecuvantare de sus.

Acestor proiecte li s-au mai alaturat si altele cum ar fi: bursele pentru rezultate
deosebite pe parcursul unui an de studiu, banii de liceu, sau mai oferit ajutoare banesti si
pentru achizitionarea de calculatoare personale pentru elevii cu un venit modest. De
asemenea li s-a mai pus la dispozitie mijloace de transport pentru a nu mai fi un
impediment distanta dintre scoala si locuintele lor. Un alt fel de sprijin pentru a continua
studiile este si oferirea gratuita de manuale si rechizite scolare,bani de liceu si achizitia de
calculatoare elevi. Aceste programe ajuta la o diminuare a procesului de abandon scolar.
”:

Scopul si obiectivele programelor

Scopul acestor nenumarate proiecte este de a diminua rata acestui fenomen de


abandon scolar si de a incuraja tinerii de a-si continua studiile, pentru a-i ajuta sa se
realizeze pe plan profesional si apoi pe plan financiar.
Obiective:
- asigurarea pachetului zilnic pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de
stat;
- implicarea autorităţilor locale prin supravegherea procesului de aprovizionare şi
distribuire a produselor de panificaţie şi a laptelui ;
- sprijinirea părinţilor, ca beneficiari inditecţi, asigurarea pachetului zilnic
nemaifiind o problemă pentru ei;
- asigurarea resurselor necesare imbunătăţirii metodelor de invatare ( asigurarea de
fonduri pentru calculatoare );
- sprijinirea părinţilor din punct de vedere financiar;
- imbunătăţirea relatiei de colaborare dintre parinti si scoala ;
- transformarea şcolii şi a familiei în resurse active necesare bunei dezvoltări a
copilului ;

Tipuri de interventii:
Programele : « Cornul şi laptele », « Banii de liceu », « Achiziţie calculatoare
elevi » prin legislaţia in vigoare, dar si unele programme initiate de anumite O.N.G.-uri.
Metode posibile de interventie in rezolvarea, diminuarea problemei abandonului
scolar:
- responsabilizarea parintilor prin implicarea in activitatile scolare astfel incat
dezinteresul unor parinti sa fie diminuat ;
- imbunatatirea metodelor de predare prin introducerea unora mult mai interactive
si atractive pentru elevi ;
- crearea in cadrul institutiilor de invatamant a programelor de tip “ after school”de
care sa poata beneficia elevii ai caror parinti nu acorda atentia necesara timpului
alocat pentru efectuarea temelor si petrecerea timpului liber cu copii ;
- conturarea unei personalitati independente si responsabile a elevului prin
implicarea sa in activitati educative de grup care sa ii stimuleze abilitatile :
sociale, emotionale si cognitive ;
- creearea unor cursuri si traininguri pentru cadrele didactice in vederea
imbunatitirii metodelor de predare invatare , si tot odata a atitudinii fata de elevi ;
- dotarea scolilor cu materiale didactice adecvate;
- asigurarea de meditatii gratuite la obiectele scolare de baza pentru elevii care
intampina dificultati.

Concluzii
Abandonul şcolar este o problemă socială care se afla sub incidenţa unor factori
de natură: individuală, familială şi socială. Astefel încât pentru reducerea ratei
abandonului şcolar trebuie lucrat atat cu elevul cât şi cu familia şi cadrele didactice.
Trebuie deci pornită o campanie de informare şi responsabilizare e repezentanţilor legali
ai copiilor privind riscul la care se supun în cazul în care copilul nu frecventează şcoala
cât şi informarea cu privire la necesitatea asigurarii unei baze educative care va avea
efecte atat pe termen scurt, mediu cât şi lung. Gândindu-ne pe termen lung nefrecventarea
cursurilor şcolare la timp poate avea repercursiuni în ceea ce priveşte asigurarea unei
meserii şi a unei stabilităţi economice şi sociale.
Pentru crearea şi impementarea eficientă a unor programe şi politici care să ducă
la diminuarea acestui fenomen trebuie luate în considerare nevoile pe care le au personale
care fac parte din grupul ţintă atât beneficiari direcţi cât şi cei indirecţi, deci trebuie
facută o conexiune intre nevoi, resurse, politici şi metode de implementare.

Bibliografie

- Cojocaru, Ştefan., Designul propunerilor de finanţare. Metodologie, modele de


proiecte, comentarii, Lumen, Iaşi, 2004;
- Neamţu, C., Devianţa şcolară, Polirom, Iaşi, 2003;

- POEDE,George, Politici sociale, abordare politologică, Editura TipoMoldova,


Iaşi, 2002;
- POP, Luana coord., Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002;