Sunteți pe pagina 1din 1

EXTRAS DIN OMECTȘ 5576/2011

privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat

Note:
1. Bursele se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
2. Un elev nu poate primi 2 burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pe o perioadă mai mare de
timp. Elevii care se încadrează pentru bursa de studiu și care au dreptul să primească atât bursă de performanță și cât și bursă de merit, trebuie să
opteze pentru una din acestea: cea cu valoarea mai mare sau cea acordată pe o perioadă mai mare de timp.
3. Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
Criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de merit, de studiu și a celor de ajutor social se stabilesc anual în Consiliile de administrație
ale unităților de învățământ, în limitele fondurilor repartizate și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.
Nu pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia, rasa, sexul, apartenența politică a elevului/familiei acestuia, apartenența la organizații
legal constituite, studiile efectuate în străinătate, precum și accesul la burse din alte surse.

Numărul
Nr.
Bursa Condiții de acordare potențialilor
crt.
beneficiari
1 De merit a) Media generală – cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare. 12
Venit net lunar mediu/membru de familie/ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie – în val. de 2
1.386 lei - și care îndeplinesc simultan:
2 De studiu
a) Media generală peste 7
b) Nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa
La cerere, în funcție de situația materială a familiei:
a) Orfani, bolnavi TBC și care se află în evidența cabinetului medical școlar și alte boli enumerate în
O.5576/52011, doar pe baza certificatului eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie/medicul
de la cabinetul școlar, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei
b) Elevi din mediul rural care sunt școlarizați în altă localitate întrucât nu au posibilitatea să studieze în localitatea
de domiciliu
De ajutor
3 c) Îndeplinește cumulat următoarele condiții: 3
social
1. Nu realizează un venit net mediu lunar/ultimele 12 luni/membru de familie mai mare de 50% din salariul
minim net/economie (1386/2=693 lei)
2. Nu dețin terenuri agricole mai mare de 20.000 mp/ zone colinare și de șes și de 40.000 mp/zonele montane
Cerere, în termenul stabilit de comisia de atribuire a burselor, + acte doveditoare. Pentru determinarea venitului
mediu net lunar/membru de familie – actele se depun în primele 10 zile lucrătoare ale fiecărui semestru. Se iau în
calcul toate veniturile cu caracter permanent, inclusiv alocația suplimentară pentru copii
Pisau Madalina, VI A

S-ar putea să vă placă și