- Predică -

= Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou - Basarabov =

= 27 octombrie =

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

„Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand
Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la
trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucru cel
nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea
Cuvioase Parinte Dimitrie, duhul tau.”
(Troparul Sfântului Dimitrie cel Nou)

Iubiți credincioși,  

Cuviosul părinte Dimitrie cel Nou, a cărui prăznuire o săvârșim

astăzi, s-a născut acum șapte sute de ani într-un mic sat la sud de
Dunăre, numit Basarabov.
Părinţii lui erau oameni evlavioşi şi i-au dat de mic o aleasă
educaţie creştină. Fiind săraci, nu l-au dat la şcoală, cum îl
îndreptăţeau cuminţenia, inteligenţa şi hărnicia lui. Neavând
posibilitatea de a-l ajuta să-şi croiască un viitor mai bun, ei l-au sfătuit
ca, pentru câştigarea celor necesare traiului, să se facă păzitor de vite
şi să rămână în sat, ca să le fie şi lor sprijin la bătrâneţe.
Dimitrie era un fiu bun şi ascultător. Acceptând, fără să se
ruşineze, această modestă îndeletnicire, păzitor de vite, el se simţea
chiar mulţumit de munca pe care o făcea. În liniştea câmpului, pe
malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul

1
Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, şi la cuvintele Sfintei
Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului.
Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri. Se spune că
odată umblând cu vitele, prin iarba deasă a câmpului, a călcat cu
piciorul, din nebăgare de seamă, un cuib de păsărele, strivind puişorii
dintr-însul. Atât de mâhnit a rămas tânărul Dimitrie pentru moartea
acestor nevinovate făpturi ale lui Dumnezeu, încât a hotărât să
pedepsească piciorul vinovat pentru omorul fară voie: trei ani l-a ţinut
desculţ, iarna şi vara, târându-l prin arşiţa verii şi zăpada iernii, prin
buruieni şi colţuri de stânci şi facându-l să sângereze adesea din cauza
rănilor şi a bătăturilor.
Mai târziu, dorind să se desăvârşescă pe sine în viaţa cea după
Dumnezeu, a lăsat îndeletnicirea de păzitor de vite şi, căutând
singurătatea, s-a retras la o mănăstire ce era într-o peşteră, pe
malurile de piatră ale râului Lom, nu departe de satul Basarabov.
Acolo s-a desăvârşit şi s-a sfinţit prin ascultare şi smerenie în toate şi
şi-a strunit corpul prin postirea îndelungată şi aspră, prin rugăciune
neîntreruptă şi prin nesomnul privegherii. Pentru aceasta, s-a
învrednicit încă din viaţă de darul facerii de minuni.
Datorită vieții sfinte, Dumnezeu i-a hărăzit să-şi cunoască
dinainte sfârşitul vieţii. Iar apropiindu-se clipa în care trebuia să-şi
dea sufletul, Sfântul a ieşit din mănăstire, s-a dus, și s-a așezat între
două pietre dintr-o scorbură de pe malul stâncos al râului Lom şi
acolo şi-a dat sfârşitul.
După mulţi ani, voind Dumnezeu să-i descopere moaştele, spre
mângâierea credincioşilor, a dat ploaie multă încât un pârâu aflat în
apropierea locului unde erau moaștele Sfântului Dimitrie, s-a înălţat
2
până la stânca pe care odihnea trupul sfântului şi, luându-le, le-a
prăvălit până jos în albia râului.
Sfântul s-a arătat în vis unei fete din sat, care era chinuită de o
boală cumplită, şi i-a spus că dacă trupul său va fi scos din apă şi ea se
va atinge de el, îndată se va face sănătoasă. Înştiinţaţi de acest vis
neobişnuit, părinţii fetei s-au dus la râu, au scos din adânc moaştele
Sfântului şi le-au aşezat cu multă cinstire în bisericuţa satului
Basarabov. Aici, venind bolnava şi sărutându-le, a aflat îndată deplină
însănătoşire.
Şi s-a răspândit curând vestea despre aflarea moaştelor Sfântului
şi despre această minunată vindecare. Au început deci a veni la
Basarabov, pentru rugăciune şi ajutor, credincioşi mulţi din toate
părţile. Însuşi domnitorul de atunci al Ţării Româneşti a trimis de la
Bucureşti bani şi meşteri de au făcut în satul Basarabov o biserică
mai mare şi mai frumoasă decât cea dinainte şi au aşezat acolo
Sfintele moaşte. Mai pe urmă, spre sfârşitul războiului dintre ruşi şi
turci din anii 1769-1774, moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, spre a
nu fi lăsate să cadă în mâinile păgânilor, au fost aduse de
Mitropolitul Grigorie al Ţării Româneşti şi aşezate cu mare
cinstire în Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, unde se află
până astăzi.
Aşa au ajuns în Bucureşti, cu voia lui Dumnezeu, acum 200 de
ani, moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov. De atunci, nesfârşite
şiruri de strămoşi de-ai noştri s-au perindat cu osârdie pe dinaintea lor,
căutând alinare în suferinţe şi întărire în străduinţele duhovniceşti,
Sfântul arătându-şi de nenumărate ori mila şi ajutorul.

3
 Iubiți credincioși,
Cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou s-a răspândit nu numai în
Bucureşti şi împrejurimi, și și în toată țara, pelerini cu râvnă venind
cu credință de pe tot cuprinsul țării să să închine Sfintele moaşte ale
Cuviosului, și să-i ceară ajutorul.
Sfinţind pământul patriei noastre cu Sfintele lui Moaşte,
Cuviosul Părinte Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ne îndrumă
statornic, cu îndrumare de sus, către iubirea lui Dumnezeu.
Purtând în cuget, ca pe o făclie pururea nestinsă, pilda vieţii şi
osteninţelor duhovniceşti ale Sfântului Dimitrie Basarabov, să ne
rugăm lui cu îndrăznire sfântă să mijlocească la Tronul ceresc pentru
mântuirea sufletelor noastre. „Sfinte Dimitrie, făcătorule de minuni,
fii nouă mângâiere întru multele noastre nevoi, neînfruntat rugător
către Mântuitorul nostru întru neputinţele noastre sufleteşti şi
trupeşti, grabnic săritor în clătinările noastre, nezăbavnic ajutător
în dobândirea păcii cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii, toiag pe calea
strădaniilor noastre pentru dobândirea vieţii celei veşnice să fie.”
Amin.