Tema1. Principiile de bază ale cercetării de trupe.

1. Asigurarea acţiunilor de luptă.

Asigurarea acţiunilor de luptă cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau în scopul:
procurării datelor despre inamic; menţinerii în permanenţă a capacităţii de luptă a
subunităţilor; evitării acţiunilor executate prin suprindere de către inamic, în special
cu armele de nimicire în masă (ANM), mijloacelor incendiare şi aviaţia; creării
condiţiilor pentru ca subunităţile să intre în luptă la timp şi în mod organizat,
desfăşurării cu succes a acţiunilor de luptă în orice situaţie; asigurării materiale,
tehnice şi medicale.
Acţiunile de luptă pot avea succes numai în cazul cînd se vor lua în ansamblu
toate măsurile asigurării acţiunilor de luptă. Din aceste considerente, fiecare
comandant poartă întreaga răspundere pentru organizarea şi realizarea asigurării
acţiunilor de luptă.
Formele principale ale asigurării acţiunilor de luptă sunt: cercetarea; protecţia
împotriva ANM şi mijloacelor incendiare; apărarea antiaeriană; siguranţa; lupta
radioelectronică; mascarea; asigurarea genistică, chimică, materială, tehnică şi
medicală.
Din cele expuse mai sus se vede că cercetarea este forma principală a asigurării
acţiunilor de luptă.
Cercetarea cuprinde măsuri şi acţiuni executate în scopul procurării,
centralizării, analizării şi expluatării datelor şi infopmaţiilor despre inamic, teren,
condiţiile hidrometeorologice, situaţia sanitaro-epidemică şi resursele materiale din
raionul acţiunilor de luptă, necesare comandantului pentru luarea unei hotărâri juste
în conducerea cu succes a subunităţilor în luptă.
Cercetarea se organizează în toate formele şi situaţiile de luptă, se execută activ
şi neîntrerupt, în orice condiţii de teren şi stare a vremii.
2.Cerinţele înaintate către cercetare.
Cerinţele de bază ale cercetării sunt: continuitatea, oportunitatea, caracterul
activ al acţiunilor şi autenticitatea datelor obţinute.
Continuitatea cercetării se realizează prin menţinerea permanentă a controlului
asupra inamicului, executarea cercetării în mod neîntrerupt, ziua şi noaptea, în orice
condiţii de teren şi stare a vremii, conducerea fermă şi permanentă a subunităţilor
care execută cercetarea.
Oportunitatea cercetării se realizează prin procurarea şi raportarea în timp a
datelor şi informaţiilor obţinute: centralizarea, analiza şi exploatarea imediată a
acestora.
Caracterul activ al cercetării se realizează prin fermitatea şi perseverenţa
comandanţilor şi subunităţilor de a procura date şi informaţii cît mai complete,
precum şi prin desfăşurarea unor acţiuni dinamice şi îndrăzneţe.

1
 Autenticitatea cercetării se realizează prin procurarea unor date şi informaţii
reale, sigure şi complete.
3.Forţele şi mijloacele de cercetare.
În cadrul batalionului (companiei), în funcţie de situaţia şi de forma de luptă, se
pot constitui următoarele elemente de cercetare: observatorul, cercetaşul, postul de
observare, echipa de cercetare, patrula de cercetare şi patrula de cercetare
independentă.
Observatorul se numeşte de la echipă, grupă, pluton şi companie.
Observatorul primeşte misiunea în teren unde i se indică:
- reperele;
- inormaţiile necesare despre inamic;
- locul observatorului şi modul de amenajare a acestuia;
- sectorul de observare şi raionul sau direcţia în care observarea trebuie să se
execute cu o atenţie mai mare;
- modul în care se vor transmite datele observării şi informaţiile care trebuie să
se raporteze imediat.
Cercetaşul este militarul trimis de către echipa (patrula) de cercetare sau de o
subunitate şi acţionează în faţa acesteia la distanţa de pînă la 300 m. Pe timpul
îndeplinirii misiunii i se asigură legătura şi sprijinul cu foc.
Postul de observare se numeşte de către regiment, batalion şi este compus din
3-4 militari, unul din care este superior. Postului de observare i se indică sectorul
sau fâşia de observare la o distanţă de pînă la 5-6 km.
Echipa de cercetare se compune , de regulă, din 2-4 militari. Ea se trimite de
către patrula de cercetare independentă, precum şi de alte subunităţi, pentru a
executa cercetarea inamicului şi a terenului pe o direcţie sau a unui obiectiv. Se
trimite la depărtarea legăturii din vedere şi care i-ar asigura sprijinul cu foc (pînă la
600 m).
Patrula de cercetare se trimite în misiune de către batalion, companie şi este
destinată pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective, pe o
direcţie sau întru-un raion. Ea poate fi trimisă la distanţa de pînă la 10 km.
Patrula de cercetare independentă se trimite de către batalion sau alte
eşaloane mai mari pentru cercetarea inamicului şi terenului sau a unor obiective
importante pe o direcţie sau într-un raion, la depărtarea de pînă la 10 km.
Patrula de cercetare şi patrula de cercetare independentă au valoarea de la o grupă
pînă la un pluton şi pot fi întărite cu mijloace antitanc, cercetaşi de artilerie, geniu
şi chimici.
Subunităţile destinate în cercetare pot fi dotate adăugător cu următoarele
mijloace:
- blindate speciale destinate pentru cercetare;
- binocluri, periscoape, aparate de vedere pe timp de noapte;
- dispozitive de cercetare chimică şi de geniu;
- mijloace de iluminare a terenului;
2
 - aparate de fotografiat şi de filmat;
- mijloace de transmisiuni;
- busole;
- arme de foc cu stingătoare de flacără şi cu amortizoare de zgomot;
- substanţe explozive;
- costume camuflate pentru fiecare militar;
- cătuşe, sfoare;
- trusă medicală;
- cartuşe de semnalizare;
- echipament special (pentru munţi, pentru acţiuni sub apă etc.).
4.Tipurile de cercetare şi caracteristicile concise ale lor.
Cercetarea poate fi organizată în folosul statului (cercetarea strategică), în
folosul armatei (cercetarea operativă) şi în folosul unităţilor şi subunităţilor militare
(cercetarea tactică).
Părţile (tipurile de cercetare) componente ale cercetării tactice sunt:
- cercetarea militară;
- cercetarea aeriană;
- cercetarea radio;
- cercetarea chimică, radiaţională şi biologică (bacteriologică);
- cercetarea de artilerie;
- cercetarea genistică şi de mine.
Cercetarea militară se organizează în scopul dobândirii datelor şi informaţiilor
despre inamicul terestru şi teren.
Cercetarea aeriană se organizează în scopul dobândirii oportune a datelor şi
informaţiilor decpre inamicul aerian.
Cercetarea radio se organizează în scopul interceptării convorbirilor, de a
pelenda punctele de comandă şi nodurile de legătură etc.
Cercetarea chimică, radiaţională şi bacteriologică se execută în scopul
dobândirii datelor şi informaţiilor despre contaminarea chimică, radiaţională şi
bacteriologică.
Cercetarea de artilerie se execută pentru dobândirea datelor şi informaţiilor
despre artileria inamicului (poziţiile de tragere, cantitatea, calibrul etc.) prin
utilizarea calculului traectoriei şi exploziei proectilelor lansate de artileria
inamicului.
Cercetarea genistică şi de mine se organizează în scopul dobândirii datelor şi
informaţiilor despre amenajarea genistică a punctelor de sprijin şi câmpurile de
mine plantate de inamic.
5.Bazele de organizare a cercetării.
După primirea misiunii, comandantul de grupă (pluton) însuşeşte misiunea,
precizează obiectivul de cercetare, studiază pe hartă itinerariul de deplasare spre
obiectiv, ia hotărârea asupra modului de acţiune şi o raportează spre aprobare
comandantului care a organizat cercetarea şi dă ordinul de luptă.
3
 Dînd ordinul de luptă, comandantul indică:
- reperele;
- ultimile informaţii despre inamicul din raionul de acţiune;
- componenţa şi misiunea grupei de cercetare;
- modul de acţiune (fracţionarea grupei, misiunile fiecărei echipe, itinerariul
de deplasare şi modul de acţiune al echipelor la ducere, pe timpul executării
misiunii şi la întoarcere);
- mijloacele destinate pentru sprijinul grupei şi modul de acţiune al acestora;
- semnalele şi semnele folosite în cadrul grupei şi cu mijloacele de sprijin;
- azimutul direcţiei de deplasare spre obiectivul de cercetare şi la înapoiere;
- ora plecărei în misiune;
- locul său şi înlocuitorul la comandă.
6.Procedee principale de executare a cercetării.
Reeşind din caracterul acţiunilor de luptă şi din natura informaţiilor care
urmează să fie dobândite, elementele de cercetare vor utiliza următoarele procedee:
- observarea şi ascultarea;
- incursiunea;
- ambuscada;
- interogarea prizonierilor şi a transfugilor;
- cercetarea în dispozitivul inamicului;
- cercetarea prin luptă;
- studierea documentelor căpturate şi a trofeelor;
- declaraţiile populaţiei locale;
- interceptarea convorbirilor;
- fotografierea şi filmarea.
Observarea-ascultarea constituie unul din procedeele de bază ale cercetării. Ea
se organizează în toate situaţiile de luptă. Observarea-ascultarea continuă pe timpul
luptei şi raportarea neîntârziată a datelor descoperite la inamic constituie una din
îndatoriile principale ale tuturor militarilor.
Înafară de aceasta, pentru observarea inamicului se folosesc observatori numiţi
special. Observarea se execută din vedere sau folosind aparate de observare
obişnuite (binoclu, periscop, lunetă), aparate de vedere pe timp de noapte, precum
şi mijloace de iluminare a terenului.
Prin observare se asigură:
- descoperirea şi studierea inamicului, terenului, obiectivelor şi determinarea
distanţelor pînă la ele;
- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executate de
inamic;
- descoperirea indicelor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile
inamicului, îndeosebi folosirea ANM şi mijloacelor incendiare;
- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a
distrugerilor şi incendiilor produse;
4
 - descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către
inamic.
Incursiunea constă în apropierea în ascuns şi în atacarea prin surprindere a unui
obiectiv al inamicului, care a fost ales şi studiat din timp, în scopul de:
- a căptura militari, documente, armament şi tehnică;
- a afla la timp de retragerea trupelor inamicului de pe limita dinainte (care ar
putea indica intenţia inamicului de a lovi cu proiectile nucleare trupele
noastre din prima poziţie).
Obiectivul incursiunii se alege fie pe limita dinainte, fie în adâncimea apărării
inamicului şi poate fi: armament nuclear, soldaţi izolaţi, observatori, servanţii
mijloacelor de foc, noduri de transmisiuni, puncte de comandă, posturi de
observare etc.
Ambuscada constă în dispunerea militarilor, din timp şi ferit de vederi, pe
dirercţiile probabile de deplasare a inamicului, în scopul atacării prin surprindere şi
al căpturării de: militari, documente, armament şi tehnică. În unele cazuri
ambuscada poate fi executată şi în scopul de a produce pierderi şi panică în
subunităţile inamicului.
Obiectivele care se urmăresc a fi nimicite şi capturate sunt: subunităţi mici sau
soldaţi şi ofiţeri izolaţi.
În raport cu scopul urmărit şi cu mijloacele folosite ambuscadele se organizează,
cu şi fără organizarea focului, în toate formele şi situaţiile de luptă atît în
dispozitivul trupelor proprii, cît şi în faţa şi în adâncimea dispozitivului inamicului.
Cînd ambuscada se execută fără foc se urmăreşte, în special, căpturarea de
militari izoplaţi (agenţi, telefonişti în control pe fir), documente şi armament; cînd
se execută cu foc se urmăresc distrugerea tehnicii, nimicirea forţei vii, căpturarea
de militari, de documente şi de modele noi de armament şi de tehnică.
De îndată ce au fost căpturaţi, prizonierii şi transfugii sunt perchiziţionaţi în
mod amănunţit, li se iau actele şi armamentul şi li se interzic discuţiile între ei,
ulterior aceştea se trimit fără întârziere comandantului care a trimis cercetarea.
Cercetarea în dispozitivul inamicului constă în rămânerea sau pătrunderea unor
subunităţi în dispozitivul inamicului pentru a procura (verifica) date şi informaţii
despre obiectivele şi activităţile acestuia (uneori pentru a nimici prin surprindere
sau distruge unele obiective) şi se execută la ordinul sau cu aprobarea eşalonului
superior.
Cercetarea prin luptă se execută atunci cînd elementele de cercetare nu pot
dobândi informaţia necesară prin alte procedee. Cercetarea prin luptă se pregăteşte
şi se execută prin surprindere şi constă într-un atac hotărât, cu obiectiv limitat
asupra inamicului din raionul stabilit, pentru al obliga să-şi descopere dispozitivul
de luptă, a căptura militari, documente şi tehnică militară sau a ocupa aliniamentul
prevăzut în misiune.

5
 Tema 2. Acţiunile soldatului în cercetare.
1.Acţiunile soldatului în cercetare.
Observarea se execută neîntrerupt de comandanţi şi întregul personal precum şi
de militarii numiţi ca observatori sau trimişi în posturile de observare.
În apărare şi pe timpul pregătirii ofensivei la batalion se constituie 1-2 posturi
de observare; la companie se numesc 1-2 observatori.
Postul de observare se compune din 3-4 militari-observatori; unul dintre ei se
numeşte şef.
Şeful postului de observare este obligat:
- să stabilească modul de realizare a observării neîntrerupte;
- să organizeze amenajarea locului pentru postul de observare şi pentru
mascarea lui;
- să verifice starea aparatelor de observare şi a mijloacelor de transmisiuni;
- să scrie cele observate în jurnalul de observare;
- să menţină permanent legătura cu comandantul care a numit postul de
observare şi să-i raporteze la timp rezultatele observării.
Soldatul-observator este obligat:
- să poată să amenajeze şi să mascheze locul postului de observare, să se
orienteze în teren ziua şi noaptea, să determine distanţele pînă la obiecte, să
folosească aparatele de vedere şi mijloacele de transmisiuni;
- să ştie indicii categoriilor de armament şi tehnicii militare a inamicului, să
analizeze informaţia, să scrie cele observate în jurnalul de observare şi să
raporteze clar şi la timp rezultatele observării.
Postul de observare se înzestrează cu:
- mijloace de legătură (prin fir şi cu staţii de radio);
- aparate de vedere obişnuite şi pe timp de noapte;
- mijloace de iluminare a terenului;
- harta (schema terenului);
- busolă;
- ceas;
- registru de observare.
Locul postului de observare se alege, se amenajează şi se maschează în aşa fel
ca militarii-observatori să nu fie demascaţi nici printr-un indiciu, în acelaş timp
trebuie să asigure condiţii favorabile de observare şi protecţia împotriva armelor de
foc ale inamicului.
Pe timpul îndeplinirii misiunii, observarea se execută în primul rând asupra
terenului din apropierea nemijlocită şi se trece treptat la observarea aliamentelor
mai îndepărtate. Toate schimbările care au loc în cadrul trupelor inamicului şi în
acţiunile acestuia se trec pe hartă (schemă) şi în registrul de observare, iar şeful
postului de observare le raportează imediat sau la ora stabilită comandantului care a
organizat observarea.

6
 Datele şi informaţia dobândite se înscriu în registrul de observare după cum este
arătat în tabelul nr. 1.

Tabelul nr. 1
Formele de înregistrare în registrul de observare
Ora şi data Unde şi ce s-a descoperit Cui şi cînd s-a raportat
observării
8.20 R3, dreapta 20, mai departe 200,în Căpitanului Ionuţ
11.11.03 apropierea tufărişului, tun antitanc 8.25

2. Patrula de cercetare, componenţa ei şi procedeile de cercetare a terenului şi

obictivelor din teren (a localităţilor, pădurilor, înălţimilor, râurilor, câmpurilor cu
culturi înalte.
Patrula de cercetare poate fi numită de către batalion, companie precum şi de
către detaşamentul de cercetare.
Ea poate avea valoarea de la o grupă pînă la un pluton întărit.
De către companie patrula de cercetare se trimite la distanţa de vedere, însă nu
mai departe de 1,5 km; de către batalion – pînă la 10 km.
Patrulele de cercetare trimise de detaşamentul de cercetare pot fi de cap, de
flanc sau de spate şi se trimit la următoarele distanţe:
- cele de cap – pînă la 10 km, cînd acţionează pe autoveicole şi la 5 km cînd
acţionează pe jos;
- cele de flanc – pînă la 5 km, cînd acţionează pe autovehicole şi pînă la 3 km
cînd acţionează pe jos;
- cele de spate – pînă la 2-3 km.
Comandantul patrulei execută cercetarea personal. Pentru cercetarea acoperirilor
şi a obiectelor din teren trimite cercetaşi pe direcţia de deplasare şi lateral cu
misiunea de a descoperi şi a stabili dacă unele obiecte din teren (localităţi, păduri,
râpe, înălţimi, râuri, câmpuri cu culturi înalte) sunt ocupate de inamic.
Cercetarea obiectelor începe prin observarea acestora de la distanţă, studiind-se
amănunţit toate caracteristicile care ar descoperi prezenţa inamicului.
Problemele principale care trebuie să se urmărească şi să se stabilească pe
timpul cercetării terenului şi a obiectivelor sunt arătate mai jos.
La cercetarea unei localităţi:
- dacă localitatea este ocupată sau nu de inamic;
- denumirea localităţii, caracterul terenului; şi ce drumuri duc spre ea,
practicabilitatea acestora pentru diferite arme;
- planul localităţii (numărul, lungimea şi lăţimea străzilor, ale pieţilor şi
parcurilor etc.);
- caracteristicile clădirilor: cîte etaje, grosimea păreţilor, materialele folosite
pentru construsţii, existenţa subsolurilor şi pivniţelor;

7
 - existenţa şi starea podurilor, caracteristicele cursurilor de apă care străbat
localitatea;
- gradul de pregătire a localităţii pentru apărare;
- locul şi felul clădirilor de interes public (centrală electrică, poştă, primărie,
spitale, şcoală etc.).
La cercetarea unei păduri:
- dimensiunile pădurii;
- unde se începe marginea pădurii şi dacă acolo se găsesc sau nu lucrări
genistice ocupate de inamic;
- desimea pădurii şi căile de acces către ea;
- dacă în pădure există drumuri, cărări, luminişuri, lacuri, râuri, mlaştini, râpe
şi ce particularităţi prezintă: esenţa, grosimea şi înălţimea copacilor;
- care este particularitatea drumurilor din pădure pentru diferită arme în
diferite anotimpuri;
- care direcţii din pădure sunt mai favorabile pentru apropierea ascunsă a
trupelor către dispozitivul inamicului.
La cercetarea unei râpe:
- dacă există sau nu inamic în râpă;
- dimensiunea râpei;
- caracterul pantelor râpei (pantă lină, repede sau abruptă);
- natura solului de pe fundul râpei şi de pe pante;
- locurile pe unde pot trece autovehicolele;
- posibilităţile de ocolire a râpei.
La cercetarea unei înălţimi:
Pentru cercetarea înălţimii cercetaşul se apropie de aceasta şi observă dacă este
ocupată sau nu de inamic, apoi se deplasează pe pantele ei fără să apară la creastă şi
stabileşte:
- caracterul terenului înconjurător;
- dacă există căi de acces spre înălţime şi practicabilitatea lor;
- din ce parte este mai uşor de urcat pe înălţime;
- ce direcţii sunt observate de inamic şi care din ele ar putea fi ţinute sub
observarea continuă;
- posibilitatea întrebuinţării de către inamic a înălţimii ca punct de sprijin;
- sectoarele greu accesibile spre înălţime şi dimensiunile lor;
- dacă în apropiere există vâlcele, râpe adânci şi văi înguste care pot servi ca
acoperire pentru militari şi tehnică.
La cercetarea unui râu:
După lăţime cursurile de apă se împart în: înguste – pînă la 60m; mijlocii – 60-
300 m; late – peste 300 m.
Viteza curentului de apă se clasifică astfel: slab – pînă la 0,5 m/s; mijlociu –
pînă la 1 m/s; repede – pînă la 2 m/s; foarte repede – peste 2 m/s.

8
 Pe parcursul cercetării râului trebuie să se determine:
- starea drumurilor care duc spre râu;
- unde şi ce fel de mijloace de trecere şi materiale improvizate se găsesc în
zonă (bărci, butoaie, poduri umblătoare, scânduri etc.);
- unde se găsesc dispuse mijloacele de foc ale inamicului (mitraliere, tunuri,
armament reactiv etc.) şi lucrările genistice ale acestuia;
- locul şi tipul barajelor antitanc şi antiinfanterie ale inamicului (baraj de
sârmă, şanţuri antitanc, câmpuri de mine etc.);
- locul şi felul obstacolelor naturale (canaluri, râpe, mlaştini, pârae etc.);
- dacă pe malul apei există acoperiri naturale (lăstăriş, păduri etc.);
- lăţimea şi adâncimea cursului de apă, viteza curentului;
- natura fundului şi a malurilor;
- înălţimea malurilor deasupra nivelului apei şi înclinarea lor;
- existenţa bancurilor de nisip şi a valurilor în sectoarele de forţare şi la
punctele de trecere.
La cercetarea câmpurilor cu culturi înalte (livezi, vii etc.) se procedează ca la
cercetarea unei păduri.
3.Particularităţile executării cercetării pe timp de noapte şi diferite condiţii ale
anotimpurilor anului.
Pe timp de noapte elementele destinate în cercetare se trimit, de regulă, în
misiune pe jos şi la distanţe mai mici, unde se va acţiona fără zgomot. Militarilor li
se interzice să fumeze, să facă focul, să se deplaseze pe crestele înălţimilor, pe
străzile luminoase.
Atunci cînd se acţionează pe tansportoare amfibii blindate (TAB), maşini de
luptă (ML), aparatele de mascare a luminii se trec la regimul maxim de întunecare a
farurilor sau se folosesc aparatele de vedere pe timp de noapte.
Pentru identificarea militarilor din subunitatea proprie, la spatele lor se coase un
semn alb sau pe una din mâini se îmbracă o panglică albă.
Pe timp de noapte observarea se completează cu ascultarea, care capătă o
însemnătate deosebită şi se execută din opriri scurte pentru descoperirea indiciilor
care demască prezenţa inamicului.
Misiunile care revin militarilor destinaţi să execute cercetarea prin ascultare
sunt:
- să determine inamicul după zgomot şi după vorbire, locul unde se află şi
caracterul acestuia;
- să descopere deplasarea tancurilor, a artileriei şi a tehnicii inamicului, care se
demască după zgomotul motoarelor;
- să descopere şi să determine mijloacele de foc ale inamicului (mitraliere,
aruncătoare, artilerie etc.), care să demască prin zgomot şi flacără, atunci
cînd execută trageri;
- să descopere elementele de cercetare ale inamicului etc.
La întâlnirea cu inamicul se acţionează prin surprindere şi cu hotărâre,
9
 deschizînd focul de la distanţe mici, folosind grenade de luptă apropiată.
Pe timp de iarnă cu zăpadă mare şi temperaturi scăzute se vor lua măsuri:
- pentru prevenirea degerării oamenilor;
- pentru pregătirea tehnicii militare să funcţioneze în condiţiile unor
temperaturi scăzute;
- militarii vor fi înzestraţi cu echipament alb iar tehnica este vopsită în
culoarea mediului înconjurător.
În cazul cînd cercetarea se execută pe jos, militarii sunt asiguraţi cu schiuri sau
cu rachete de zăpadă.
4. Obligaţiile persoanelor trimise în cercetare.
Fiecare cercetaş trebuie să aibă o pregătire profesională şi fizică temeinică, să
acţioneze cu îndrăzneală şi prin surprindere.
Militarii şi subunităţile destinate în cercetare au obligaţia să acţioneze cu vitejie
şi în ascuns, dînd dovadă de ingeniozitate, iniţiativă şi dibăcie pentru a dobândi şi
transmite la timp datele şi informaţiile necesare.
Personalului implicat în cercetare i se interzice să poarte asupra sa actele
personale şi documentele de serviciu (legitimaţii de srviciu, medalii şi ordine,
scrisori, fotografii, formularele maşinilor de luptă etc.), iar pe hărţile topografice să
treacă date despre trupele proprii.
Înainte de a pleca în misiune, comandantul de grupă este obligat să verifice
cunoaşterea de către militarii din subordine misiunea subunităţii şi a fiecărui militar
în parte, semnalele de conducere, cooperare şi de înştiinţare şi cum trebuie să
acţioneze la primirea lor, azimutul direcţiei de plecare spre obiectivul de cercetare
şi la întoarcere, să controleze nivelul de pregătire a armamentului, tehnicii din
dotare, a muniţiilor, grenadelor, a echipamentului şi modul de ajustare a lui. În
cazurile cînd se descoperă unele neajunsuri se acordă timp suficient pentru
înlăturarea lor.
În timpul deplasării spre obiectivul de cercetare, executării misiunii şi la
întoarcere militarii sunt obligaţi să acţioneze în ascuns şi în secret, fără ca să fie
demascaţi nici printr-un indiciu.
Toate datele şi informaţiile obţinute se raportează neîntârziat comandantului
care a trimis militarii în cercetare prin mijloace de transmisiuni, verbal şi prin
reprezentarea rapoartelor în scris. Datele despre ANM se raportează îndată.
În raport se indică: ce inamic; cînd şi unde a fost descoperit; caracterul
acţiunilor de luptă a lui; unde se află subunitatea care execută cercetarea şi
hotărârea sa privind acţiunile ulterioare a subunităţii aflate în cercetare.
5. Misiunile grupei de infanterie în cercetare.
Cercetarea este una din formele principale ale asigurării de luptă a trupelor.
Scopul cercetării este procurarea la timp a informaţiilor despre inamic şi
despre teren necesare comandantului pentru luarea hotărîrii şi conducerea
subunităţii în luptă.

10
 Cercetarea se execută în toate situaţiile de luptă, în mod activ şi neîntrerupt,
ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile atmosferice, în faţa frontului, la flancuri şi
în adîncime.
Grupa de infanterie motorizată poate fi destinată ca patrulă de cercetare şi este
numită de către companie, batalion, precum şi de către detaşamentul de cercetare.
Patrula de cercetare se trimite la distanţa care îi asigură legătura de vedere şi
susţinerea cu foc (pînă la 1,5 km). Patrulele de cercetare trimise de detaşamentul de
cercetare pot fi de cap, de flanc sau de spate.
Patrula de cercetare se trimite pentru a descoperi la timp inamicul şi cercetarea
terenului. Ea acţionează pe TAB (ML) sau pe jos, iarna – pe schiuri.
Patrula de cercetare îşi îndeplineşte misiunea prin executarea observării din
mers, din opriri scurte, prin ascultare şi prin trimiterea cercetaşilor. Uneori patrula
de cercetare poate să organizeze ambuscade sau incursiuni.
Dîndu-i-se misiunea de luptă, patrulei de cercetare i se indică:
- date cunoscute despre inamic;
- direcţia (obiectul) şi modul de executare a cercetării;
- la ce oră trebuie să raporteze despre rezultatele cercetării;
- semnalele de înştiinţare, conducere şi cooperare;
- parola şi răspunsul.
În apărare în afara contactului cu inamicul, patrula de cercetare trimisă de
detaşamentul de cercetare are misiunea să descopere la timp începutul deplasării
inamicului, aliniamentele de desfăşurare, tăria, compunerea şi direcţia de acţiune a
forţelor principale, poziţiile de tragere a artileriei şi locurile punctelor de comandă.
În timpul luptei de apărare patrula de cercetare poate primi misiunea să precizeze
locurile de dispunere a rezervelor inamicului, direcţia şi aliniamentele de intrare în
luptă.
În ofensivă, patrula de cercetare trimisă de detaşamentul de cercetare pătrunde
prin intervalele dispozitivului de luptă ale inamicului sau pe la flancurile deschise
în adîncimea apărării, cercetează poziţiile şi punctele de sprijin ale inamicului,
descoperă aliniamentele de apărare, tăria, compunerea şi dispozitivul de luptă,
rezervele, poziţiile de tragere ale artileriei, ANM, punctele de comandă, nodurile de
legătură, depozitele, zonele contaminate, incendiate, inundate, de distrugeri şi
stabileşte direcţiile de trecere sau de ocolire a lor. Odată cu începerea retragerii
inamicului, patrula de cercetare folosind proprietăţile de mascare a terenului iese în
flancul şi căile de retragere a forţelor principale ale inamicului, descoperind
direcţiile şi itinerarul de retragere, compunerea şi caracterul acţiunilor siguranţelor
de spate ale acestuia.
În lupta de întîmpinare patrula de cercetare pînă la aliniamentul probabil de
întîlnire cu inamicul se deplasează pe drumuri cu viteze maxime.
Ulterior, patrula de cercetare acţionează în ascuns, în afara drumurilor,
deplasînduse de la o adăpostire la alta, executînd observarea amănunţită a
drumurilor şi direcţiilor probabile de acţiune a inamicului. Descoperind subunităţile
11
de siguranţă şi cercetare ale inamicului, patrula de cercetare le ocoleşte şi pătrunde
spre forţele principale ale acestuia, unde stabileşte compunerea, caracterul
acţiunilor, direcţia de deplasare, poziţiile ANM şi a artileriei, locurile punctelor de
comandă.
6. Acţiunile patrulei de cercetare de cap în cazurile întîlnirii cu inamicul.
La întîlnirea cu militari izolaţi, cu grupuri mici de militari sau cu autovehicule
izolate ale inamicului, comandantul patrulei ia măsuri pentru căpturarea acestora
fără a deschide focul, organizînd în acest scop o ambuscadă. Cînd nu are
posibilitatea să-i căptureze, îi nimiceşte şi continuă mişcarea.
La întîlnirea cu siguranţa de marş sau cu cercetarea inamicului patrula, de
regulă, le ocoleşte, raportează comandantului care a trimis-o despre aceasta şi iese
în ascuns spre forţele principale ale inamicului.
Cînd întîlneşte forţele principale ale inamicului în deplasare, patrula foloseşte
cu pricepere avantajele terenului şi, acţionînd cu iscusinţă, trebuie să determine
direcţia de deplasare, tăria şi compunerea coloanei, viteza de marş, existenţa
mijloacelor de atac nuclear şi chimic şi locul lor, itinerarele pe care se deplasează
coloanele de tancuri. Cercetarea forţelor principale ale inamicului aflat în deplasare
se face prin observare din locuri bine mascate, alese lateral faţă de direcţia de
deplasare şi în care inamicul nu poate pătrunde. Este de dorit ca locurile de
observare să se aleagă pe înălţimi împădurite sau unde terenul este puternic
frămîntat.
Dacă pe timpul deplasării patrula descoperă inamicul pe care nu-l aştepta,
comandantul de grupă raportează imediat despre aceasta şi apoi continuă cercetarea
inamicului descoperit sau execută misiunea primită la început, după dispoziţiile ce
le-a primit.
În cazul cînd întîlneşte prin surprindere inamicul şi nu poate evita lupta,
patrula deschide un foc puternic, atacă pe inamic cu îndrăzneală şi, folosindu-se de
deruta acestuia, capturează militari, documente şi tehnică, după care continuă să-şi
îndeplinească misiunea.
La ajungerea în apropierea unui raion (aliniament) apărat de inamic,
comandantul patrulei adăposteşte autovehiculul şi trimite cercetaşi pentru a obţine
date despre inamic de pe un front mai larg.
Comandantul patrulei, pe baza rezultatelor observării personale şi a a
acţiunilor cercetaşilor, determină:
- aliniamentul de apărare, tăria, compunerea, dispozitivul şi locul
mijloacelor de foc ale inamicului;
- exeistenţa barajelor de tot felul în faţă şi pe flancurile inamicului;
- intervalele în dispozitivul inamicului şi flancurile descoperite.
Descoperind un flanc sau un interval în dispozitivul inamicului, patrula trebuie
să pătrundă cu îndrăzneală în adîncimea apărării acestuia, să determine dispunerea
punctelor de sprijin şi a mijloacelor de foc, a tancurilor, artileriei, a subunităţilor de

12
rachete, a locurilor punctelor de comandă, compunerea şi raioanele de dispunere a
rezervelor.
Pe timpul cercetării inamicului care se retrage, patrula trebuie să stabilească
direcţia de retragere, tăria şi compunerea coloanelor inamicului; itinerarele de
retragere a tancurilor; existenţa mijloacelor de atac nuclear şi chimic; existenţa
distrugerilor de către inamic pe căile de retragere; acoperirea de către aviaţie a
coloanelor inamicului în retragere.
După executarea misiunii comandantul patrulei de cercetare expune într-o
ordine anumită informaţia clară, exactă, bazată pe date concrete şi autentice, care
descrie pe deplin rezultatele cercetării şi numai atunci raportează comandantului
care l-a trimis în cercetare. În raport comandantul patrulei indică: ce inamic, unde şi
cînd a fost descoperit, caracterul acţiunilor inamicului; locul unde se află şi care
este hotărîrea lui asupra acţiunilor ulterioare a patrulei de cercetare.
7. Acţiunile patrulei de cercetare în ambuscadă.
Pentru executarea misiunilor de cercetare, grupa de infanterie poate să
organizeze ambuscade.
Ambuscada constă în dispunerea militarilor, din timp şi ferit de vederi, pe
direcţiile probabile de deplasare a inamicului, în scopul atacării prin surprindere şi
al căpturării de : militari, documente, armament şi tehnică.
În funcţie de situaţie, ambuscada poate fi executată şi în scopul de a produce
pierderi în subunităţile inamicului.
Obiectivele care se urmăresc a fi nimicite şi căpturate sînt: subunităţi mici şi
ofiţeri izolaţi.
În raport cu scopul urmărit şi cu mijloacele folosite, ambuscadele se
organizează cu şi fără executarea focului, în toate formele şi situaţiile de luptă atît
în dispozitivul trupelor proprii, cît şi în faţă şi în adîncimea dispozitivului
inamicului. Cînd se execută fără foc se urmăreşte, în special, căpturarea de militari
izolaţi (agenţi, telefonişti în control pe fir), documente şi armament; cînd se execută
cu foc se urmăresc distrugerea şi căpturarea tehnicii, nimicirea forţei vii, căpturarea
de militari, de documente şi modele noi de armament şi tehnică.
Grupa de infanterie poate fi dispusă în ambuscadă în formă de semicerc, cu
deschiderea spre direcţia probabilă de apropiere a inamicului.
Pentru organizarea ambuscadei, comandantul de grupă, dînd misiunea, indică:
- informaţii despre inamic;
- locurile de dispunere a militarilor;
- modul de deschidere a focului şi de acţiune pentru căpturarea de
militari; modul de acţiune după îndeplinirea misiunii;
- semnalele;
- înlocuitorul la comandă.
După ocuparea poziţiei, grupa se maschează în aşa fel ca să nu fie descoperită
prin nici un indiciu.

13
 La apropierea de locul ambuscadei a autovehiculelor izolate ale inamicului, a
grupurilor mici ale acestuia sau a militarilor izolaţi, grupa îi capturează prin acţiuni
executate prin surprindere. Dacă grupul inamicului este mai mare, grupa îl lasă să
se apropie la distanţă mică şi îl nimiceşte prin foc.
Grupa de infanterie destinată pentru executarea ambuscadei se împarte în trei
echipe care acţionează astfel:
- echipa de atac şi căptură se dispune lateral faţă de direcţia de
apropiere a inamicului, pentru a ataca din flanc şi din spate
inamicul prin surprindere şi pentru a-l nimici sau căptura;
- echipa de siguranţă se dispune în aşa fel, încît să poată sprijini cu
foc echipa de atac şi căptură şi să poată interzice cu foc ieşirea
inamicului din ambuscadă;
- echipa de observare se dispune dispersat, pentru a asigura
observarea circulară a terenului, în special pe direcţia de unde se
aşteaptă inamicul. Uneori această echipă poate să lipsească,
observarea făcîndu-se de către celelalte echipe sau de observatori
numiţi de comandantul de grupă.
Locurile cele mai favorabile pentru organizarea ambuscadei sînt: raioanele
surselor de apă (fîntîni, izvoare, cişmele); poduri; cotituri de drumuri acoperite şi
mascate; locuri înguste, puncte obligate de trecere pe marginea sau în interiorul
localităţilor (pădurilor, culturilor înalte etc.).
Locul ales trebuie să fie acoperit, să aibă căi de acces ascunse şi să asigure
patrulei realizarea surpriderii, precum şi retragerea fără greutate.
Prozinierii, transfugii şi documentele luate de la aceştia se trimit fără întîrziere
comandantului care a trimis cercetarea.
De îndată ce au fost căpturaţi, prizonierii şi transfugii sînt perchiziţionaţi în
mod amănunţit, li se iau documentele şi armamentul şi li se interzic discuţiile între
ei; ofiţerii se separă de subofoţeri şi soldaţi.
8.Acţiunile patrulei de cercetare în incursiune.
Incursiunea constă în apropierea în ascuns şi în atacarea prin surprindere a
unui obiectiv al inamicului, care a fost ales şi studiat din timp, în scopul de:
- a căptura militari, documente, armament şi tehnică;
- a afla la timp de retragerea trupelor inamicului de pe linia dinainte
(care ar putea indica intenţia inamicului de a folosi proectilele
nucleare pe prima noastră poziţie).
Tăria subunităţii destinate pentru executarea incursiunii variază după misiunea
ce i se dă, după felul terenului şi alte împrejurări. De regulă, se execută cu forţe de
la o grupă pînă la un pluton întărit.
Grupa de infanterie care execută incursiunea se împarte în trei echipe:
- echipa de atac şi căptură;
- echipa de siguranţă;
- echipa de înlăturare a barajelor.
14
 Obiectivul incursiunii se alege fie pe limita dinainte, fie în adîncimea apărării
inamicului şi poate fi: armament nuclear, soldaţi izolaţi, observatori, servanţi ai
mijloacelor de foc, noduri de transmisiuni, puncte de comandă, posturi de
observare, depozite etc.
Comandantul de grupă după primirea misiunii va acţiona astfel: ţşi însuşeşte
misiunea; precizează obiectivul de căpturat; organizează observarea neîntreruptă a
acestuia; stabileşte modul de acţiune a grupei pe care îl raportează comandantului
care a ordonat incursiunea.
Pe timpul pregătirii incursiunii se stabilesc:
- reperele, dispozitivul inamicului în raionul unde se execută
incursiunea, obiectivul de căpturat şi căile de apropiere de acesta şi
de înapoere în dispozitivul trupelor proprii; dispunereaposturilor de
observae şi a organelor de foc a inamicului, modul de apropiere de
acesa şi executarea culoarelor;
- modul de executare a trecerii prin dispozitivul trupelor proprii
(parola şi răspunsul);
- fracţionarea grupei pe echipe;
- modul de acţiune la ducere, pe timpul atacului şi pe timpul
înapoerii;
- nevoile de sprijin în situaţia în care acţiunea va fi descoperită de
către inamic;
- semne şi semnale atît în cadrul grupei, cît şi între grupă şi
mijloacele de sprijin;
- organizarea observării şi a ascultării inamicului;
- locul de unde se pleacă în misiune, direcţia de apropiere de
obiectivul de căpturat şi de înapoere în dispozitivul trupelor proprii;
- modul de pregătire a incursiunii pe un teren asemănător.
Dînd ordinul de luptă pentru executarea incursiunii, comandantul de grupă
indică:
- reperele;
- ultimele date cunoscute despre inamic;
- compunerea şi misiunea grupei de cercetare;
- modul de acţiune (fracţionarea grupei, misiunile fiecărei echipe,
itinerarul de deplasare şi modul de acţiune al echipelor la ducere,
pe timpul atacului şi la înapoiere);
- mijloacele destinate pentru sprijinul grupei şi modul de acţiune al
acesteia;
- semnalele şi semnele folosite în cadrul grupei şi cu mijloacele de
sprijin;
- parola şi răspunsul;
- azimutul direcţiei de deplasare spre obiectivul de căpturat şi la
înapoierea în dispozitivul trupelor proprii;
15
 - ora plecării în misiune;
- locul de trecere prin dispozitivul trupelor proprii şi prin baraje;
- locul său şi înlocuitorul la comandă.
La ora stabilită patrula se deplasează spre obiectivul de atac, fără zgomot şi în
ascuns, de preferinţă noaptea sau în alte condiţii de vizibilitate redusă. Prima se
deplasează echipa de înlăturare a barajelor pentru executarea culoarului. Cînd se
primeşte semanlul că este gata culoarul, începe deplasarea echipelor de siguranţă,
iar în urma ei se deplasează echipa de atac şi căptură. Cînd se apropie de obiectiv,
echipa de atac şi căptură la semnalul comandantului său, atacă inamicul prin
surprindere, de regulă, fără să deschidă foul şi căpturează militari, documente şi
armament. Comandantul de grupă conduce echipa de atac şi de căptură. Echipa de
siguranţă este gata să acopere cu foc acţiunea echipei de atac şi căptură pe timpul
atacului şi al retragerii.
După îndeplinirea misiunii, echipa de atac şi căptură se retrage repede în
dispozitivul trupelor proprii împreună cu prizonierii, documentele şiarmele
căpturate. Apoi se retrage echipa de siguranţă şi ultima echipa de înlăturare a
barajelor. În cazul în care echipa de siguranţă a sprijinit incursiunea dintr-o poziţie
de tragere situată în faţa barajelor inamicului, această echipă se retrage ultima.
Retragerea se execută în ascuns sau, dacă incursiunea a fost descoperită de către
inamic, sub acoperirea focului de sprijin. Semnalele pentru deschiderea focului se
dau de către comandantul de grupă.

16