PREGĂTIREA CIVICĂ

Tema 1: Istoria Armatei Naţionale şi a unităţii militare.

1. Premisele apariţiei organismului militar propriu.
Politica privind realizarea unor reforme, începută de liderii sovietici la
mijlocul anilor ’80, a influenţat mişcarea de democratizare a societăţii din statele
europene, jucând un rol decisiv pentru soarta întregului sistem de alianţe politice.
Noua mentalitate generată de ideile novatoare ale oamenilor politici a cuprins în
aceşti ani toate ţările din Europa de Est. Situaţia internaţională devine destul de
tensionată.
Apariţia statului Republica Moldova pe harta politică a lumii era strâns
legată de dezideratele situaţiei politice ce domneau pe continentul european.
Procesul de reforme a avut la bază politica restructurării promovată de
liderul comunist de la Moscova Mihail Gorbaciov. La sfârşitul anilor ’80, drept
consecinţă a acestui proces, în ţările Europei de Est au loc un şir de transformări
democratice.
În 1990, la Paris, a fost semnat Tratatul cu privire la forţele armate obişnuite
din Europa, care prevede reducerea substanţială a armamentului clasic. Acest
important document stabilea paritate între NATO şi Tratatul de la Varşovia. Un an
mai târziu avea să se desfiinţeze Tratatul de la Varşovia, constituit din ţările cu
regim socialist. În urma dezmembrării Pactului de la Varşovia se sfârşeşte războiul
rece, care a ţinut în tensiune întreaga lume încă de la sfârşitul celui de-al doilea
război mondial.
Politica reformatoare a influenţat ideile şi mişcările politice din statele aflate
în apropierea hotarelor Republicii Moldova.
La 4 aprilie 1990 îşi revede cursul politic Cehoslovacia. Contradicţiile din
iulie 1992 duc la adoptarea de către Consiliul Naţional Slovac a Declaraţiei de
suveranitate şi, ca rezultat, Parlamentul Cehoslovaciei, bazându-se pe greşelile
altor ţări europene, va lua decizia de a separa Cehoslovacia în 2 state – Cehia şi
Slovacia.
În urma alegerilor democratice ce se desfăşoară în octombrie 1991, Bulgaria
devine ţară democratică şi curând – cel de-al 27-lea membru al Consiliului
Europei.
Destul de tensionată a devenit situaţia în Iugoslavia. Conducerea Croaţiei şi
cea a Sloveniei s-au pronunţat pentru constituirea unei confederaţii şi ieşirea
treptată din ea. La rândul său, Serbia şi Muntenegru au optat pentru crearea unei
uniuni de state democratice. Ca urmare, Croaţia şi Slovenia se proclamă state
independente.
Politica reformatoare ce se promova în U.R.S.S. şi transformările ce le
parcurgeau ţările din Europa de Est spre pluripartitism, economie de piaţă,
democraţie au contribuit la apariţia unui nou stat – Republica Moldova.
Mişcarea de eliberare naţională din Moldova. Contextul situaţiei
internaţionale, evenimentele ce au avut loc în spaţiul ex-sovietic la sfârşitul sec.
XX, au servit drept catalizatori pentru mişcarea de eliberare naţională a populaţiei

1
dintre Nistru şi Prut. Diversele activităţi social-politice au culminat la 23 iunie
1990 cu declararea suveranităţii RSSM.
Atitudinea retrogradă a forţelor conservatoare locale au impus cercurile
reformatoare naţionale să grăbească crearea unor instituţii statale, pentru a se
câştiga mai repede noi atribute ale suveranităţii, care vor contribui, mai târziu, la
declararea independenţei de stat a Republicii Moldova. Alături de celelalte
instituţii statale, necesare funcţionării statului, se va încerca crearea unui
mecanism militar, care trebuia să meargă pe linia tradiţiilor seculare, în virtutea
aspiraţiilor naţionale şi a realităţii politice existente la acel moment în teritoriu.
Reorganizarea structurii militare şi a organismului militar sovietic, începută
la sfârşitul anilor ’80, a contribuit la realizarea iniţiativei de a se crea o instituţie
militară în Republica Moldova, care reieşea direct din tendinţa poporului nostru
spre o viaţă liberă şi independenţă statală totală faţă de statul sovietic.
Reţineţi: Declararea suveranităţii republicii, tendinţa spre independenţă a
statului Moldova, multiplele conflicte militare din cadrul statului sovietic, au
devenit o sursă importantă de învăţăminte pentru oamenii politici din Moldova şi
au fost principale premise care au stat la baza constituirii Armatei Naţionale.
Situaţia din armata sovietică. Un alt fenomen, care a grăbit apariţia instituţiei
militare, l-a constituit, la începutul anilor ’90, realitatea existentă în armata
sovietică. Esenţa acestui fenomen consta în faptul că moldovenii, precum şi
militarii – reprezentanţi ai altor popoare ne ruse, dezertau din armată, această
realitate fiind cauzată de multiplele conflicte interetnice din interiorul fostei
Uniuni Sovietice.
Agravarea raporturilor dintre etniile fostei ţări multinaţionale duce la
implicarea armatei în soluţionarea conflictelor interetnice (Tbilisi – 1989, Ţările
Baltice – 1990 ş.a.). Moralul ostaşilor şi ofiţerilor era deplorabil, deoarece
misiunea armatei a fost orientată spre înăbuşirea tendinţei de eliberare naţională a
popoarelor fostei Uniuni Sovietice.
Conform statisticii existente în fondurile de arhivă ale Departamentului
Administrativ - Militar al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, în armata
sovietică, la începutul anilor ’90, îşi satisfăceau serviciul 55 de mii de tineri
recrutaţi pentru serviciul în termen şi circa 5 mii de ofiţeri şi plutonieri, băştinaşi
din Moldova. Majoritatea dintre ei îşi satisfăceau serviciul departe de hotarele
republicii, cu toate că în această perioadă în Republica Moldova erau 2 mii de
ofiţeri şi 12 – 14 mii de soldaţi ai armatei sovietice, repartizaţi într-un şir de unităţi
militare, dislocate pe teritoriul ei.
Apariţia ideilor de creare a organismului militar propriu. Declararea
suveranităţii şi independenţei statale ale Republicii Moldova, demonstra că
formarea unei instituţii militare proprii, care ar garanta integritatea ei teritorială,
este obligatorie şi inevitabilă. La început conducerea politică a ţării intenţiona să
formeze doar detaşamente de poliţie, necesare pentru menţinerea ordinii publice pe
teritoriul ţării.
Cu totul de altă părere era opinia publică din ţară. La mitingurile
organizate în această perioadă de diferite organizaţii social-politice se auzea tot
mai insistent lozinca: „Vrem Armată Naţională”.
2
 În scrisorile adresate Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova,
Comisiei de Stat pentru problemele militare părinţii, care aveau fii în armata
sovietică, cereau reîntoarcerea lor la baştină şi formarea instituţiilor militare
proprii.
Lozinca „Vrem Armată Naţională” era susţinută şi de militarii moldoveni
aflaţi în rândurile armatei sovietice, care erau de părerea că cetăţenii Moldovei
trebuie să-şi satisfacă serviciul militar pe teritoriul propriei republici.
Concomitent, problema militară se discuta şi la nivelul organului legislativ
suprem. Atunci când legislativul examina proiectul de lege cu privire la Guvern,
deputatul I. Costaş a propus o nouă variantă a denumirii Ministerului Afacerilor
Interne – Ministerul Afacerilor Interne şi problemelor militare. Legislativul nu a
acceptat această propunere, deoarece la acea perioadă problemele militare
constituiau o prerogativă a U.R.S.S., de aceea formarea în republică a unui organ
executiv pentru aceste probleme era lipsită de temeinicie.
Aşadar, pentru acea perioadă, când Republica Moldova mai era parte
componentă a Uniunii Sovietice, problema militară nu putea să fie rezolvată în
context intern, ea depinzând de raporturile stabilite la moment cu puterea sovietică
din centru.
2. Constituirea primelor instituţii în probleme militare
Comisia parlamentară în probleme militare. Evoluţia evenimentelor politice
din interiorul statului sovietic de la începutul anilor ’90 a influenţat şi asupra
transformărilor din R.S.S. Moldovenească. În primăvara anului 1990 în republică
au loc primele alegeri democratice în Sovietul Suprem al R.S.S.M. Astfel se
renaşte tradiţia istorică de alegere a deputaţilor în Parlamentul Ţării, tradiţie care a
fost instituită în anul 1917, când s-au ales pentru prima dată deputaţi în Sfatul
Ţării.
În timpul lucrărilor sesiunii Sovietului Suprem, când se examina formarea
comisiilor permanente, a fost abordată pentru prima dată şi problema militară. La
11 mai 1990 a fost creată pentru prima dată Comisia parlamentară pentru
securitatea statului şi problemele militare.
Scopul principal în activitatea comisiei consta în elaborarea şi promovarea
politicii de stat a Republicii Moldova în domeniile apărării şi securităţii naţionale,
precum şi în elaborarea doctrinei militare a republicii, proiectelor de legi militare,
exercitarea controlului asupra activităţii ministerelor de forţă, a comisariatelor
militare, unităţilor militare şi de frontieră, dislocate pe teritoriul republicii,
“DOSAAF”- ului şi statului-major al apărării civile. Lucrul comisiei ţinea direct de
scrisorile şi plângerile cetăţenilor Moldovei, problema primordială constituind-o
serviciul militar al tinerilor din republică, întrucât ideea creării Forţelor Armate nu
se înaintase oficial. Iniţial este elaborat regulamentul comisiei ce studiază ideile,
opiniile, sugestiile dictate de realitatea zilei, fiind direct legate de satisfacerea
serviciului militar de către cetăţenii Republicii Moldova. Pentru a hotărî destinul
militarilor moldoveni din armată se conlucra cu comisariatul republican, de la care
se cerea punerea la dispoziţie a informaţiei despre numărul băştinaşilor aflaţi în
armată şi unităţile militare, în care ei îşi satisfac serviciul, numărul şi soarta
dezertorilor.
3
 Departamentul de stat pentru probleme militare. Acutizarea crizei social-
economice şi politice din republică la sfârşitul lunii august – începutul lunii
septembrie 1990, aduce ţara în pragul unei crize social economice acute.
Folosindu-se de dezordinile din economia şi politica ţării, cauzate de destrămarea
sistemului totalitar, forţele reacţionare din republică, susţinute de tendinţele şovine
ale alolingvilor, întreprind un şir de acţiuni, care pun în pericol integritatea
teritorială a Republicii Moldova. Este vorba despre declaraţiile din 19 august de la
Comrat şi din 2 septembrie de la Tiraspol, care au proclamat crearea republicii
găgăuze şi respectiv a republicii sovietice socialiste moldoveneşti nistrene –
formaţiuni anticonstituţionale ce veneau în contradicţie cu Declaraţia suveranităţii
Republicii Moldova.
În aceste condiţii la 4 septembrie 1990 Sovietul Suprem al R.S.S.M. a
hotărât stoparea încorporării cetăţenilor Republicii Moldova pentru satisfacerea
serviciului militar activ în rândurile armatei sovietice. Totodată, Guvernul urma să
soluţioneze problema reîntoarcerii la baştină a cetăţenilor ce îşi satisfăceau
serviciul militar în rândurile forţelor armate ale U.R.S.S., satisfacerii serviciului
militar în termen pe teritoriul republicii şi elaborării unui program de înfiinţare a
formaţiunilor militare ale Armatei Naţionale, asigurării condiţiilor tehnico-
materiale pentru funcţionarea ei.
În vederea soluţionării acestor probleme a fost creat Departamentul de Stat
pentru problemele militare, căruia pe viitor îi revenea misiunea de a elabora
programe concrete de creare a formaţiunilor militar-teritoriale.
În faza iniţială de constituire a Departamentului de Stat pentru problemele
militare activitatea lui se limita practic la următoarele chestiuni:
1. Obţinerea informaţiei reale despre starea de lucruri în trupele dislocate în
Districtul militar Odessa. Respectarea de către conducerea militară a legislaţiei
R.S.S.M;
2. Elaborarea cadrului legislativ al organismului militar prevăzut pentru
viitor.

3. Declararea independenţei de stat şi primele acte legislative ce au stat la

baza constituirii organismului militar propriu
Declararea independenţei de stat. Un eveniment deosebit ce putea stopa
procesul de democratizare şi de renaştere naţională din fostele republici unionale a
fost încercarea forţelor reacţionare de a realiza la 19 august 1991, o rebeliune
4
politică la Moscova. Poziţia dură a conducerii de la Chişinău faţă de aceste
evenimente, cît şi activitatea energică a autorităţilor centrale îndreptate împotriva
forţelor reacţionare au fost apreciate pozitiv şi susţinute activ de populaţia
republicii. Aceste evenimente au grăbit decretarea independenţei de stat a tuturor
republicilor unionale şi destrămarea ulterioară a U.R.S.S.
În această situaţie, la 27 august 1991, a fost convocată la Chişinău Marea
Adunare Naţională, la care au participat zeci de mii de cetăţeni ai republicii.
Convocarea Marii Adunări Naţionale a însemnat reînvierea tradiţiilor istorice ale
strămoşilor noştri, care organizau astfel de întruniri de masă pentru a soluţiona
problemele de importanţă majoră ale statului.
În aceeaşi zi, întrunit în şedinţă extraordinară, Parlamentul Republicii adoptă
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
Având la bază Declaraţia de Independenţă şi Constituţia Republicii,
politicienii de la Chişinău au întreprins un şir de măsuri pentru recunoaşterea
independenţei statale de către comunitatea internaţională şi a încheierii unor tratate
politice cu caracter de prietenie şi colaborare, menite să apere statalitatea şi
integritatea Moldovei.
Primele state care au recunoscut independenţa Moldovei au fost România şi
Georgia. Ucraina, celălalt stat vecin cu Republica Moldova şi membru al O.N.U., a
recunoscut independenţa Moldovei la 8 decembrie.
S.U.A. a recunoscut independenţa statului Moldova la 26 decembrie 1991,
după ce Moldova a semnat protocolul de constituire a C.S.I.
Legea cu privire la crearea Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Crearea
statului şi menţinerea lui în plan politic pe arena internaţională necesită instituţii
corespunzătoare. Una din problemele principale ce trebuiau rezolvate la acea oră
era constituirea Armatei Naţionale. Având ca bază Declaraţia de Suveranitate,
Declaraţia de Independenţă, Constituţia ţării şi pornind de la ideea apărării
tânărului stat, la 3 septembrie 1991 a fost adoptat Decretul Preşedintelui
Republicii Moldova cu privire la crearea Forţelor Armate ale republicii.
În scurt timp, după decretul privind crearea Forţelor Armate şi în scopul
executării lui au fost adoptate un şir de alte documente oficiale, care aveau ca
obiectiv completarea şi realizarea ideii constituirii instituţiei militare proprii. Este
vorba, în primul rând, despre trecerea în jurisdicţia republicii a comisariatelor
militare dislocate pe teritoriul republicii. Toată averea lor, inclusiv sistemul de
evidenţă şi control militar de pe teritoriul republicii, care devenea proprietate a
Republicii Moldova, se transmiteau Guvernului Republicii Moldova cu dreptul de
administrare.
Un alt pas întreprins de conducerea republicii a fost cererea de retragere
necondiţionată a trupelor sovietice de pe teritoriul republicii. În perioada de
tranziţie unităţile armatei sovietice urmau să se conducă de legislaţia în vigoare a
Republicii Moldova, rămânând să fie stabilite termenele de retragere,
reglementate aspectele juridice ale dislocării provizorii a unităţilor şi subunităţilor
sovietice în baza unei convenţii speciale.
Pentru reglementarea problemelor cu alte state, în conformitate cu normele
de drept internaţional, la 18 noiembrie 1991, Moldova aderă la actele de
5
neproliferare şi nimicire totală a armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în
masă, la obiectivele şi principiile consfinţite prin Tratatul de la Paris cu privire
la forţele armate convenţionale în Europa şi la documentul de la Viena asupra
măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii în Europa, la Actul final al
Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, la Documentul final al
Reuniunii pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Madrid, la Documentul
reuniunii de la Kopenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E., la
Carta de la Paris pentru o nouă Europă, la Convenţia asupra imprescriptibilităţii
crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, la Convenţia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid şi alte acte internaţionale.
Primele măsuri concrete realizate în vederea constituirii organismului militar
propriu. In acelaşi timp Republica Moldova informează comunitatea internaţională
că intenţionează constituirea unor formaţiuni militare, destinate în exclusivitate
asigurării securităţii şi integrităţii statului, păstrării regimului constituţional şi
apărării drepturilor omului. În acest scop erau înaintate trei variante de constituire
a organismului militar:
1. Crearea de structuri paralele cu armata sovietică după exemplul ţărilor
baltice.
2. Declararea naţionalizării unităţilor militare – cale, pe care a mers Ucraina.
3. Încheierea în etapa de tranziţie a unei convenţii, care să includă aspectele
social-economice, politice, precum şi statutul unităţilor militare sovietice aflate
temporar în Moldova, asigurarea socială, drepturile ofiţerilor şi familiilor lor,
aspectele tehnice. Se pornea de la potenţialul economic, rezervele umane şi
legislaţia militară.
S-a ales anume această cale, deoarece după studierea minuţioasă a tuturor
aspectelor vieţii sociale şi politice s-a constatat că baza tehnico-materială e cea mai
costisitoare pentru organizarea unei armate. De aceea trebuia să se ia în considerare
acest fapt, încât potenţialul militar sovietic includea şi munca poporului nostru,
prin urmare nu se putea renunţa la această bază enormă, aşa cum au făcut-o, de
exemplu, statele baltice.
Conform Tratatului cu privire la Forţele Armate Convenţionale din Europa,
semnat la 19 noiembrie 1990, şi Acordului cu privire la plafoanele de deţinere a
acestor categorii de armament, semnat la Taşkent în 15 mai 1992, Republica
Moldova avea dreptul să dispună de 210 tancuri, 210 vehicule blindate de luptă,
130 transportoare blindate, 250 piese de artilerie, 50 avioane de luptă, 50 elicoptere
de atac. Aşadar, s-ar fi făcut cheltuieli enorme, dacă se renunţa la potenţialul
militar sovietic.
Începutul procesului de formare a Armatei Naţionale a fost condiţionat de
adoptarea hotărârii Guvernului Republicii Moldova privind neadmiterea evacuării
din republică a armamentului şi tehnicii militare, a combustibilului şi altor bunuri
materiale. Toate mişcările de trupe, evacuarea lor, transportul de materiale urmau
să se înfăptuiască numai cu consimţământul Departamentului de stat pentru
probleme militare. Prin această hotărâre se încerca stoparea evacuării nelegitime a
bunurilor materiale, care aparţinuseră unităţilor militare sovietice dislocate pe

6
teritoriul republicii şi acum deveniseră proprietate de stat a republicii, urmând să
constituie baza tehnico-materială a Armatei Naţionale.
Deosebit de important este faptul că, în pofida condiţiilor dificile, când
forţele antidemocratice încercau să obţină renunţarea la edificarea Armatei
Naţionale, s-a început elaborarea strategiei şi concepţiei construcţiei militare. La
baza proiectului de constituire a Armatei Naţionale a stat Constituţia Republicii,
Declaraţia de Independenţă şi actele legislative internaţionale, care vizează această
problemă. De asemenea, a fost luată în considerare şi practica mondială de
constituire a Forţelor Armate proprii în diferite state din Europa şi din lume. Nu a
fost trecută cu vederea nici realitatea existentă pe atunci în republică. Pentru ca
proiectul să fie aprobat de legislativ, s-au studiat minuţios toate aspectele, ţinându-
se seama de factorii economici, baza tehnico-materială, completarea cu cadre etc.
De exemplu, Moldova are o bază de recrutare de 3 – 4 ori mai mare decât
posibilităţile tehnico-materiale şi necesităţile ei şi de aceea toţi tinerii ajunşi la
vârsta de recrutare pot să-şi satisfacă serviciul militar în termen.
Conform concepţiei militare, Moldova s-a declarat zonă demilitarizată.
Această declaraţie nu însemna însă şi inexistenţa unor structuri armate, ci doar
absenţa unui complex militar, care putea angaja statul într-un conflict de proporţii.
O importanţă deosebită pentru pregătirea condiţiilor creării Armatei
Naţionale o au evenimentele ce se desfăşuraseră în primele două luni ale anului
1992. La 10 ianuarie 1992 este dat publicităţii primul proiect al doctrinei militare a
Republicii Moldova, în care se menţiona că: “Doctrina militară a Republicii
Moldova are un caracter în exclusivitate defensiv, activităţile de pregătire şi
organizare a apărării naţionale nereprezentând ameninţări la adresa altor state”.
La 10 ianuarie 1992 Parlamentului i se propune spre examinare proiectul
Legii “Cu privire la asigurarea socială şi juridică a militarilor, a membrilor
familiilor lor şi a cetăţenilor angajaţi în pregătirea militară”. Având la bază
normele de drept internaţional şi Constituţia Republicii, această Lege stabilea
normele de protecţie socială şi juridică a militarilor Forţelor Armate ale Republicii
Moldova şi a membrilor familiilor lor. În plan politic militarilor li se garanta
dreptul de a participa la referendumuri, la alegeri şi la alte acţiuni politice,
beneficiind, totodată, de toate celelalte drepturi şi libertăţi politice ale cetăţenilor,
stabilite de legislaţie. În acelaşi timp li se interzicea aderarea la partidele politice
sau la vreo altă organizaţie social-politică. În schimb, militarii aveau dreptul de a
împărtăşi liber orice confesiune şi de a practica ritualuri religioase în afara orelor
de program .
La începutul anului 1992 militarii moldoveni stăteau pe poziţii ferme în
problema creării Armatei Naţionale, considerând că aceasta este cea mai bună
variantă de apărare a statului
Conform concepţiei militare, se prevedeau două genuri de armată: infanterie
motorizată şi apărare antiaeriană.
Crearea Ministerului Apărării. Modificările introduse, cât şi necesitatea
unui organism de conducere, activitatea căruia să fie mult mai eficientă în
funcţionare, existenţa cadrului legislativ adecvat au dus la 5 februarie 1992 la

7
crearea Ministerului Apărării al Republicii Moldova ca organ de conducere al
Armatei Naţionale.

Principalele prerogative ale acestui organ militar erau:

- studierea şi aprecierea situaţiei politico-militare din republică şi stabilirea
gradului pericolului militar la momentul dat;
- participarea la elaborarea doctrinei militare, a direcţiilor principale ale
politicii militare şi la formarea bugetului militar;
- elaborarea şi prezentarea către Preşedintele Republicii Moldova, spre
aprobare, a proiectului planului de edificare a Forţelor Armate, a proiectului
planului de mobilizare a Forţelor Armate, de dotare a trupelor cu armament şi
tehnică militară;
- conducerea activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniul construcţiei
militare;
- asigurarea promovării unei politici militare coerente, cooperarea cu forţele
armate ale altor state;
- exercitarea educaţiei morale şi militar-patriotice a efectivului Forţelor
Armate;

8
 - asigurarea protecţiei
sociale şi juridice a
militarilor şi a
membrilor familiilor
lor.
Ministerul
Apărării se constituia
din corpul de
specialişti, care a
activat anterior în
Departamentul de Stat
pentru probleme
militare, inclusiv
ofiţerii de toate
gradele, reveniţi la
baştină.
Odată cu
revenirea acestor cadre, se definitiva şi completarea structurii armatei, activitatea
era mai organizată şi mai eficientă. La acest moment existau deja 700 de cereri din
partea militarilor din armata sovietică, care vroiau să-şi servească Patria. Era
necesar un plan complex de activitate pentru soluţionarea problemei cadrelor.
Primul Ministru al Apărării a fost generalul-maior I. Costaş, anterior fost
Ministru al Afacerilor Interne.
Sediul Ministerului a devenit complexul de clădiri şi construcţii împreună cu
toate utilajele şi bunurile materiale care aparţinuseră Comandamentului Direcţiei
sud-vest din cadrul fostei Armate Sovietice.
Pe 18 februarie la Mensk, în timpul întâlnirii la nivel înalt a şefilor statelor
CSI, Conducerea Moldovei declară încă o dată că îşi creează armată proprie. În
timpul acestei întruniri numai 8 state au convenit să formeze o armată unică. Din
cele 14 documente puse în dezbatere Moldova a semnat numai 2, acestea incluzând
asigurarea tehnico-materială a viitoarei sale
armate şi asigurarea socială a militarilor şi
membrilor familiilor lor.
Un punct aparte prevedea înapoierea
armamentului scos nelegal de pe teritoriul
statelor CSI.
La 21 februarie 1992 Ministrul
Apărării al Republicii Moldova dl I. Costaş şi
locţiitorul Comandantului Suprem al
Forţelor Armate ale C.S.I, Mareşalul
Şapoşnikov, general-colonelul B. Piankov
discută la masa de tratative problema
împărţirii patrimoniului militar de pe
teritoriul republicii noastre. Tratativele s-au
desfăşurat într-o atmosferă destul de
9
complicată, după cîteva runde hotărîndu-se că 90% din averea militară din partea
dreaptă a Nistrului să rămînă în posesia Ministerului Apărării al Republicii
Moldova, iar din partea stîngă – aproximativ o treime. În decurs de 1,5–2 ani
armata a 14-a rusă urma să părăsească republica .

4. Crearea unităţilor militare

Declanşarea conflictului de la Nistru grăbeşte adoptarea Legii “Cu privire la
Forţele Armate” şi Legii “Cu privire la apărare”, adoptate în conformitate cu
doctrina militară şi având la bază Constituţia ţării şi Declaraţia de Independenţă.
Conform acestor legi forţele Armate ale Republicii Moldova au menirea de a apăra
statul în caz de agresiune armată, de a asigura inviolabilitatea frontierelor şi a
spaţiului aerian al acestuia.
Forţele Armate se organizau în baza următoarelor principii:
- întreţinerea trupelor regulate ce se completează pe baza îmbunătăţirii
obligaţiunilor militare şi înrolării benevole a cetăţenilor pe bază de contract;
- pregătirea rezervei de militari instruiţi în baza obligaţiunii militare a
cetăţenilor;
- starea permanent gata de luptă şi de mobilizare a cetăţenilor;
- conducerea unică şi centralizată;
- asigurarea protecţiei sociale şi juridice a militarilor de către stat;
- educarea efectivului în spiritul dragostei de Patrie, respectarea legilor şi a
ideilor democratice.
Conform structurii preconizate, Forţele
Armate ale republicii urmau a fi compuse din
trupe regulate şi din rezerva de militari
instruiţi, care numărau 10–12 mii persoane.
Aceste legi au dat un nou impuls procesului
de organizare a sistemului militar.
Conflictul militar de la Nistru a servit şi
drept catalizator pentru edificarea instituţiei
de apărare a statului.
Anume în această perioadă au luat sfârşit
tratativele moldo-ruse cu privire la trecerea
sub jurisdicţia republicii a unităţilor militare,
armamentului şi altor bunuri materiale care au
aparţinut fostei Armate Sovietice, dislocate pe
teritoriul republicii. În urma acestor tratative,
sub jurisdicţia republicii urmau să treacă
peste 100 de unităţi şi subunităţi.
Primele unităţi trecute sub jurisdicţia
ţării au fost unitatea de transmisiuni şi
unitatea de logistică, ambele staţionate în Chişinău. A urmat apoi prima mare
10
unitate – cea de la Cahul, care mai târziu va constitui o brigadă de infanterie
motorizată a Armatei Naţionale.
La începutul lunii aprilie a trecut sub jurisdicţia republicii unitatea militară
de la Ungheni, care în viitor va sta la baza brigăzii “Prut”. Primirea unităţii
militare de la Ungheni putea face posibilă introducerea artileriei pe câmpul de
luptă. Însă aceasta nu are loc, deoarece ofiţerii armatei sovietice, care s-au retras
în Rusia, au sustras de la fiecare tun mecanismele de tragere. Pentru lichidarea
acestui defect a acţionat în mod conştient şi înţelept colonel V.Grosu – şeful
direcţiei artilerie, care în decurs de câteva zile readuce la “viaţă” toată tehnica de
luptă. În acele momente critice el apelează la ajutorul prietenilor şi tovarăşilor de
arme din republicile baltice. Astfel, plutonierul Ochiciuc este trimis în una din
Ţările Baltice cu misiunea de a aduce câte un exemplar de fiecare mecanism de
tragere. Misiunea a fost îndeplinită în termen şi cu cinste, iar peste câteva zile, la
30 aprilie, au urmat tragerile experimentale, elementul în cauză fiind executat cu
concursul uzinelor din Chişinău, iar la 15 mai 1992 este efectuată prima
împuşcătură de luptă cu proiectil din poziţie de foc ascunsă.
În aceeaşi perioadă a trecut sub jurisdicţia Republicii Moldova şi
Regimentul 83 aviaţie de vânătoare, care mai târziu se va numi Brigada mixtă
aviaţie. La 4 aprilie 1992, reprezentanţii Ministerului Apărării al Republicii
Moldova se deplasează la Mărculeşti, unde în decurs de 8 zile a fost predat şi
preluat echipamentul regimentului de aviaţie de vânătoare. Nici un aviator din
fostul regiment nu a căzut de acord să rămână în Moldova. Rămân să-şi
prelungească serviciul doar 18 ofiţeri, 95 plutonieri şi militari din efectivul
serviciului terestru. Mai apoi, la 26 mai 1992, sosesc primii aviatori – căpitanul
V. Rusu şi locotenentul major A. Popovici.
Personalul a fost nevoit să ia măsurile necesare pentru ca în scurt timp, la
27 mai, să efectueze primele zboruri în istoria Armatei Naţionale, întreprinse de
cei doi aviatori nominalizaţi mai sus.
Puţin mai târziu este primită şi unitatea de la Olişcani, unde se găsea punctul
de comandă al Direcţiei Sud - Vest. În baza acesteia se creează o unitate de pază.
În garnizoana Floreşti unde se găsea o divizie a armatei sovietice se formează
o bază de păstrare a mijloacelor materiale.
La 10 aprilie 1992 depun jurământul de credinţă Republicii Moldova ofiţerii
structurilor noi formate ale brigăzii “Moldova”, dislocate în oraşul Bălţi.
Brigada de apărare antiaeriană “D. Cantemir” este formată în acele clipe de
grea cumpănă, rămânând doar cu 10% din cadrele militare, existente până atunci
în unitate.
La 20 aprilie1992 depune jurământul militar Detaşamentul topogeodezic.
În baza unităţii militare nr. 42757 a fost organizată baza centrală de servicii în
subordinea şefului Direcţiei logistică a Ministerului Apărării.
La 22 aprilie aparatul de conducere al ministerului şi corpul lui de ofiţeri a
depus jurământul în faţa statului Moldova şi a poporului său.
Astfel, procesul primirii şi formării subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi a
constituit o etapă aparte în istoria Armatei Naţionale. La 30 aprilie 1992 Ministrul
Apărării comunica Comandantului Suprem că Ministerul Apărării a primit unităţile
11
militare, dislocate pe teritoriul Moldovei şi trecute sub jurisdicţia ei, conform listei
semnate la 21 martie 1992 de Guvernul Republicii Moldova şi Comandamentul
Suprem al Forţelor Armate Unite ale C.S.I. Efectivul unităţilor menţionate a depus
jurământ de credinţă Republicii Moldova şi poporului ei. Cu ofiţerii şi subofiţerii,
care au depus jurământ şi au manifestat dorinţa de a-şi continua serviciul în Forţele
Armate ale Republicii Moldova, au fost încheiate contracte.
În scopul completării Forţelor Armate cu militari, Ministrului Apărării era
împuternicit, în caz de necesitate, să cheme din rezervă ofiţeri şi subofiţeri, care au
atins limita de vârstă de aflare în Forţele Armate, pentru satisfacerea, cu acordul
lor, a serviciului militar în Forţele Armate ale Republicii Moldova. Pornind de la
situaţia creată, deoarece nu existau cadre de militari profesionişti, majoritatea
ofiţerilor ce conduceau efectivul de ostaşi pe poziţii erau chemaţi din rezervă,
îndeosebi şefi de catedre şi profesori de pregătire militară. Această realitate şi
necesitatea acţiunilor de luptă fac obligatorie organizarea de lecţii practice, la care
se studia armamentul şi tactica de luptă. La Poligonul de instrucţie Bulboaca se
organizează studierea armamentului, se efectuează trageri din armă şi alte pregătiri
de luptă. Pregătirea practică pe teren avea un rol tot mai important. Se organizau
aplicaţii cu o durată de la 3–4 până la 10 zile pentru fiecare unitate.

Pentru coordonarea acţiunilor militare ale unităţilor dislocate în zonele de

conflict a fost creat statul-major, care la acel moment avea următoarele obiective
principale:
1. Planificarea acţiunilor de luptă.
2. Completarea formaţiunilor cu efectiv militar.
3. Aprovizionarea cu echipament, muniţii, arme şi produse alimentare.
4. Fortificarea spaţiului de luptă.
5. Organizarea temeinică a apărării poziţiilor deţinute.
6. Controlul nemijlocit asupra executării misiunilor.
Necesitatea apărării independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării în
primăvara-vară anului 1992 au contribuit în mare măsură la urgentarea procesului
de organizare a organismului militar propriu.
Pe platourile de luptă de la Coşniţa, Doroţcaia, Dubăsari, Tighina şi în alte
puncte fierbinţi din timpul conflictului de la Nistru ostaşii Armatei Naţionale
împreună cu alţi combatanţi, patrioţi ai neamului, au apărat cu cinste şi demnitate
numele de apărător al Patriei. Pentru meritele militare şi bărbăţia de care au dat
dovadă în situaţii dificile au fost decoraţi cu ordine şi medalii un şir de ofiţeri ai
Armatei Naţionale: cu ordinul ”Ştefan cel Mare” – 17 militari, cu ordinul ”Meritul
Militar” – 28.
Stabilirea păcii la Nistru, pune bazele unei noi etape în organizarea şi
definitivarea edificării Armatei Naţionale.

Tema 2: Simbolurile oficiale ale Republicii Moldova şi ale Armatei

Naţionale.
1. Noţiuni de heraldică

12
 Heraldica este cea mai de preţ creaţie spirituală şi materială a poporului.
Totodată heraldica reprezintă o ştiinţă aparte, o artă a realizării simbolurilor şi
însemnelor, în care s-au înrădăcinat şi păstrat valorile şi tradiţiile din cele mai
variate domenii ale activităţii umane. Creaţiile sale, blazoanele şi sigiliile, stemele
şi drapelele, reprezintă unitatea statală a poporului de pe un anumit teritoriu,
originea acestuia, anumite obiceiuri, tradiţii istorice, acte de cultură recunoscute de
întreaga umanitate şi prin intermediul cărora statul dat îşi defineşte codificat
identitatea sa.
Asemănător statului şi armata a stat mereu în atenţia heraldiştilor, care au
reuşit să creeze şi, totodată, să păstreze acele simboluri caracteristice doar
poporului respectiv şi care au fost transmise din generaţie în generaţie.
Reţineţi: Cunoaşterea valorilor artistice şi simbolistici a însemnelor
heraldice este o datorie cetăţenească, care contribuie la înfăptuirea obiectivelor
principale în pregătirea militară şi educaţia militaro-patriotică a tinerei generaţii.
În linii generale drapelul şi stema sunt cele mai frecvent utilizate semne
distinctive ale statului. Simbolurile statului nostru au fost consfinţite în articolul 12
al Constituţiei Republicii Moldova. Conform articolului menţionat, Drapelul de
Stat al Republicii Moldova este tricolorul, culorile fiind amplasate vertical,
începând de la lance (hampă): albastru (azuriu), galben, roşu. În centru, pe fâşia de
culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova.
2. Stema de Stat
În articolul 12 (2) al Constituţiei se arată că Stema de Stat a Republicii
Moldova reprezintă un scut tăiat pe orizontală, având în partea superioară
cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour având între
coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci
petale, iar în stânga de o semilună conturată. Toate elementele reprezentate în scut
sunt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtând în
cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând în gheara dreaptă o ramură verde de
măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.
Stema ca şi drapelul au fost elaborate de către o comisie specială aleasă de
către Parlamentul ţării în 1990, care la 3 noiembrie a aceluiaşi an au aprobat Stema
de Stat a Republicii Moldova.
Elementul principal al Stemei de Stat a Republicii Moldova este capul de
bour, care reprezintă însemnul istoric tradiţional al pământului Moldovei,
recunoscut ca atare şi care perpetuat de-a lungul veacurilor devine simbol oficial al
ei. El aparţine tradiţiei inspirate din vechile ritualuri de vânătoare, pentru a releva
puterea, forţa, mărirea.
Steaua cu opt raze dintre coarnele bourului este de provenienţă dacică şi este
preluată din ritualurile legăturii cu astralul şi reprezintă conform heraldicii
divinitatea. Tot de la daci se trage şi semiluna care este un simbol al rodniciei.
Roza, preluată în heraldica primilor voievozi ai Ţării Moldovei,
reprezentând blazonul întemeietorului statului Moldovenesc Bogdan I, evocă
tradiţiile de organizare a statului.

13
 Cromatica câmpurilor scutului – roşu şi albastru (azuriu), care au fost cele
mai tradiţionale culori ale heraldicii moldoveneşti, în relaţie cu smalţul capului de
bour au stat la baza tricolorului naţional.
Acvila cruciată aminteşte originea latină a poporului nostru şi faptul că am
fost creştinaţi încă din epocile timpurii, adică din vremea influenţei romane.
Ramura verde de măslin ne relatează despre aspiraţia de pace a poporului
nostru constituind o aluzie la raporturile de colaborare şi prietenie a Moldovei cu
toate ţările.
Sceptrul este un element preluat din categoria figurilor heraldice ce
constituie expresia ideii de suveranitate.
Descrierea stemei şi succinta explicaţie a semnificaţiilor sale ne ajută să
observăm că aceasta este o compoziţie artistică bogată, complexă şi echilibrată
proporţional, iar prin cromatica sa evocă opţiunea timpurie a poporului nostru
pentru culorile roşu, galben şi albastru, care ulterior au devenit culorile Drapelului
de Stat al Republicii Moldova.
3. Drapelul de Stat
Drapelul de Stat al Moldovei este simbolul suveranităţii poporului şi al
independenţei ţării. Astfel, el exprimă deplinătatea puterii poporului, care este
stăpîn pe soarta sa, de a-şi alege în mod liber calea pe care doreşte s-o urmeze în
constituirea şi dezvoltarea unei societăţi noi, democratice şi prospere.

Pentru toţi cetăţenii patriei, drapelul are semnificaţii profunde, care impun
respect şi o înaltă cinste. Drapelul statului îmbină vechiul însemn heraldic al
Moldovei – tradiţionalul cap de bour şi culorile naţionale, culori ce întruchipează
în sine o tradiţie milenară. Rădăcinile acestei tradiţii se pierd în negura vremurilor,
încă din timpul strămoşilor noştri geto-daci, care le-au purtat cu dârzenie şi aveau
un respect deosebit pentru drapelul lor. În prezent stindardele cunoscute ale geto-
dacilor numite “Dragonul dacic” sau “Balaurul dacic”, aveau forma unui cap de
lup, prelungit în chip de şarpe prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului sau în
goana celui care îl purta în vârful unei suliţe sau a unei prăjini, se umflau formând
o flamură în formă de spirală. O altă caracteristică a acestui steag este şi faptul că
gura de lup, larg căscată, era construită în aşa mod, încât şuiera ca furtuna
îmbărbătând astfel luptătorii daci şi înfricoşând duşmanii. Este semnificativ şi acel
fapt că, conform unor izvoare istorice, steagul geto-dacilor a fost reluat şi adoptat
în mod oficial de Imperiul Roman pentru întreaga armată.
14
 Această tradiţie a fost preluată în perioada medievală de către domnitorii
statului feudal Moldovenesc, care numeau principalul stindard domnesc cu
noţiunea de steag. Pentru acea perioadă termenului steag îi corespund mai multe
sensuri. În primul rând – un atribut al domniei – stindardul domnesc şi al ţării,
steag ca o unitate militară şi steagul reprezentând micile steaguri purtate de către
boieri pe vârful suliţelor (cu semnele lor) şi de către trupele de cavalerie, culorile
cărora corespundeau steagurilor unităţii din care acestea făceau parte. Pe steagul
domnesc era reprezentată stema ţării – capul de bour cu stea între coarne.
Drapelul tricolor în spaţiul dintre Prut şi Nistru apare pentru prima dată în
timpul mişcării de eliberare naţională a moldovenilor din anul 1917, care a decurs
sub flamura tricolorului, fiind atestat totodată şi cel roşu – revoluţionar. Din
primăvara anului 1917 tricolorul a fost arborat în satele şi oraşele basarabene,
precum şi la Tiraspol, Odessa, Kiev, Sevastopol, şi în alte oraşe unde se aflau
militarii moldoveni. Anume militarii au hotărât la 14 mai 1917 la adunarea
delegaţilor ostaşilor moldoveni “de a crea unităţi militare naţionale sub steaguri
vechi moldoveneşti de care poartă tot neamul moldovenesc”. De asemenea,
tricolorul a fost înălţat şi la deschiderea lucrărilor primului parlament basarabean –
Sfatul Ţării. Steagul tricolor împreună cu capul de bour au ocupat un loc deosebit
în timpul activităţii Republicii Democratice Moldoveneşti, formată la 2 decembrie
1917.
Odată cu crearea statului Moldovenesc suveran şi independent se revine la
tradiţia naţională şi în ceea ce priveşte simbolurile statale – Stema, Drapelul şi
Imnul. Acestea reprezintă simbolurile suveranităţii statului asupra teritoriului
naţional, sunt simbolurile ce deosebesc un stat de altul.
Argumentele istorice au impus problema schimbării stemei de stat şi a
drapelului Republicii Moldova. În acest scop a fost creată o comisie specială, care
avea drept scop principal studierea simbolicii naţional-statale. La 27 aprilie 1990
prima sesiune a Sovietului Suprem al RSSM a legiferat oficial Drapelul tricolor cu
stema amplasată în centrul fâşiei galbene (stema urma să fie aprobată ulterior).
Valoarea de simbol a drapelului de stat, de-a lungul istoriei a dat tot mai multă
expresie aspiraţiei poporului spre libertate şi independenţă. Dragostea şi respectul
faţă de drapel s-au constituit de-a lungul veacurilor ca unul dintre sentimentele cele
mai trainice şi mai înălţătoare. În drapel oamenii s-au obişnuit să vadă tot ceea ce a
avut mai bun poporul, faptele memorabile ale înaintaşilor, sinteza valorilor sale
materiale şi spirituale.
O semnificaţie şi tălmăcire deosebită o au culorile drapelului. Roşul
reprezintă curajul fiilor pământului neamului nostru, care a fost transmis din
generaţie în generaţie şi care ne aminteşte de nenumăratele jertfe, pe care le-a dat
naţiunii în luptele purtate pentru apărarea libertăţii, independenţei şi suveranităţii
patriei.
Culoarea galbenă semnifică bogăţiile ţinutului, holdele sale, frumoasele
forme de relief şi generozitatea oamenilor, care trăiesc pe aceste meleaguri.
Culoarea albastră este legată, în primul rând, de dorinţele de pace ale
poporului nostru. Ea simbolizează hotărârea Moldovei de a trăi în pace şi armonie

15
cu toate statele iubitoare de pace, de a exclude războiul pentru totdeauna din viaţa
omenirii, de a avea un cer senin pentru munca de abnegaţie a poporului.
Îmbinarea armonioasă a celor trei culori – roşu, galben şi albastru –
reprezintă republica ca un stat democratic, bazat pe drept în care demnitatea
omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori spirituale şi sunt garantate de
lege.
4. Drapelul Armatei Naţionale
Drapelului i se acordă respectul cuvenit şi o atenţie deosebită. El este păzit
în permanenţă de santinela destinată special, iar serviciul la acest post, pe lângă
datoria cea mai înaltă, poartă şi o mare încărcătură de mândrie şi onoare. Ca semn
al respectului deosebit ce i se acordă drapelului, atunci când trec prin apropierea
lui, militarii în formaţie îi dau onorul, iar cei izolaţi îl salută ostăşeşte. Toate
ceremoniile prilejuite de evenimentele importante din viaţa ţării, armatei şi din
viaţa unităţii militare se desfăşoară în prezenţa drapelului, care este însoţit de garda
de onoare.
Obiceiul poporului nostru de a purta respect drapelului s-a fixat în conştiinţa
generaţiilor, încât cetăţenii civili de toate categoriile se încadrează ca într-un ritual,
salutând drapelul oprindu-se din mişcare, luând o poziţie demnă şi privindu-l cu
mândrie. Acest lucru se datorează faptului că drapelul a fost mereu prezent în toate
bătăliile purtate de neamul nostru în luptele pentru apărarea libertăţii şi
independenţei. Aceasta ne obligă să ne amintim întotdeauna de faptele de vitejie
ale strămoşilor noştri, care purtau cu mândrie şi demnitate alături de oaste şi
steagul de luptă. Indiferent cum se numea el – blazonul dac sau steagurile domneşti
întotdeauna reprezentau un simbol al demnităţii şi al cauzei sfinte de apărare a
patriei. Referindu-se la drapel, Alexandru Ioan Cuza – domn al Moldovei spunea
că steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi disciplinei ce
reprezintă oastea, el fiind totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării.
Drapelul este format
din următoarele elemente:
- flamură – partea
drapelului confecţionată din
pânză de mătase, cu forma
dreptunghiulară;
- hampa, căreia i se
mai spune lance, este
confecţionată din lemn, pe
care sunt fixate un inel şi un
manşon. Vârful lancei este
confecţionat din bronz
alămit, în ogivă are
imprimată Stema da Stat a republicii.
Drapelul Armatei Naţionale a Republicii Moldova reprezintă o pânză
dreptunghiulară (2/3) albastră cu o cruce plină galbenă încărcată cu o altă cruce
plină mai îngustă roşie.

16
 Pe aversul drapelului în centrul crucii roşii este amplasată emblema Armatei
Naţionale, iar pe reversul lui în locul emblemei, într-o cunună similară este înscrisă
cu litere de aur deviza: “Pentru onoare! Pentru Patrie! Pentru Tricolor!”.
Drapelul unităţilor militare simbolizează onoarea, vitejia şi gloria militară.
El aminteşte tuturor militarilor datoria lor sfântă de a servi cu credinţă Patria, de a
apăra cu bărbăţie, pricepere şi abnegaţie, chiar şi cu preţul vieţii, suveranitatea,
independenţa, integritatea teritorială şi ordinea constituţională a Republicii
Moldova. Drapelul se acordă unităţilor militare printr-un decret al Preşedintelui
Republicii Moldova, la propunerea Ministrului apărării. Drapelul se înmânează o
singură dată, la înfiinţarea unităţii militare şi exprimă încrederea întregului popor
că armata reprezintă scutul de nădejde în apărarea demnităţii, libertăţii,
independenţei şi integrităţii teritoriale.
De asemenea, prin drapelul de luptă, întregul popor recunoaşte că armata şi-
a dobândit, prin fapte de arme, un binemeritat prestigiu, că în vremurile de răscruce
a ştiut să-şi facă datoria pe cîmpul de luptă.
Reţineţi: Drapelul este simbol al vitejiei
militare şi de el se leagă faptele de
neuitat în cronica luptelor purtate pentru
apărarea independenţei şi suveranităţii
patriei. Ne reamintim cu respect despre
faptele de vitejie ale bravilor ostaşi
conduşi de Burebista şi Decebal, Ştefan
cel Mare şi Petru Rareş, Ioan Vodă cel
Viteaz şi Dimitrie Cantemir. Faptele de
vitejie ale predecesorilor noştri însoţesc
armata de-a lungul întregii sale
existenţe. Vitejia militară, manifestată
prin îndrăzneală, hotărâre, datoria de ai
învinge pe duşmani îşi are explicaţia în
principiile şi sentimentele morale, în
numele cărora se realizează dragostea
faţă de ţară, unitatea indestructibilă dintre armată şi popor, responsabilitatea pentru
viitorul ţării.
Drapelul reprezintă simbolul gloriei militare, reamintind tinerilor generaţii
de vitejia luptătorilor noştri din toate timpurile.
Drapelul oglindeşte sugestiv toate marile realizări ale poporului nostru de-a
lungul întregii sale istorii, aspiraţia spre o viaţă liberă şi demnă, alături de celelalte
popoare ale lumii. Graţie acestui fapt, drapelul a fost şi este un simbol al unităţii,
suveranităţii şi independenţei naţionale a Republicii Moldova.
Conştienţi de multiplele semnificaţii, ostaşii moldoveni au fost întotdeauna
demni de numele de purtători ai drapelului de luptă.
5. Emblema Armatei Naţionale
Emblema Armatei Naţionale a Republicii Moldova este însemnul heraldic
militar unic al Armatei Naţionale a ţării. Elementele ei sunt inspirate din Stema
de Stat a republicii Moldova şi din tradiţia naţională. Elementul principal
17
al emblemei este acvila crucială. Acvila a fost una din principalele embleme
adoptate de strămoşii noştri romani pentru a fi purtat de stindardele din capul
legiunilor.
Culoarea ei de aur, aceeaşi
ca şi in antichitate, apropie şi mai mult
tradiţia antică cu sensul ei militar din
zilele noastre. Acvila poartă in cioc
o cruce, care prin acest element
al spiritualităţii poporului nostru s-a
individualizat pe parcursul secolelor
de acvila altor popoare ce au moştenit
acest simbol roman. Acvila poartă
in gheara dreaptă o spadă. Spada este
arma nobilă care simbolizează, in primul
rând, starea militară, exprimând
vitejia — virtutea sa principală —
şi puterea — funcţia sa cu dublă semnificaţie. Puterea spadei poate fi distrugătoare
in raport cu răul, nedreptatea, agresiunea, dar şi constructivă atunci când se află
in paza păcii, dreptăţii şi onoarei.    Buzduganul din gheara stingă a acvilei — altă
armă militară, folosită in lupta corp la corp — şi-a adăugat cu timpul la înţelesul
său militar şi un înţeles al demnităţii şi puterii suverane. Buzduganul, spada
şi coroana erau cele trei atribute heraldice ale Domnitorului Ţării Moldovei, care
întruchipau puterea lui suverană supremă militară şi laică
in stat. Scutul de pe pieptul acvilei repetă prin forma, compoziţia şi smalturile sale
scutul principal din Stema de Stata Republicii Moldova, având aceeaşi semnificaţie
şi constituie un fir clar de legătură intre stat şi unul din cele mai importante
instrumente ale lui — armata. Cununa peste care broşează acvila cruciată are
de asemenea origini antice, găsindu-şi rădăcinile in cununile militare romane.   
Ramura de laur vine din coroana triumfală (corona trimphalis) coroană purtată
pe cap de generalii distinşi cu triumfuri in cadrul acestor ceremonii. Astfel laurul
era şi a rămas simbolul gloriei nemuritoare cucerite cu arma şi mintea.    Ramura
de stejar vine din coroana civică, coroană care se acordă drept recompensă
luptătorului care salva un cetăţean in timpul unei bătălii. Pentru a o obţine nu era
destul să salvezi un legionar aflat in pericol, ci şi să ucizi agresorul , păstrând
totodată terenul pe care avea loc acţiunea. Simbolismul stejarului consta in faptul
că el întruchipa forţa, atât morală, cit şi cea fizică, puterea, soliditatea, rezistenţa,
longevitatea, înălţimea, din nou atât in sens spiritual, cit şi material. Simbolistica
romană s-a suprapus peste simbolistica dacică autohtonă şi cea celtică atestă aici
in ce priveşte rolul mitic al stejarului. Codrul, in care stejarul este arborele dominat
şi cel ce simbolizează noţiunea însăşi, din cele mai vechi timpuri a fost un adăpost
armat in vremuri restrişte, cetate naturală împotriva cotropitorilor. Astfel stejarul
işi accentuează semnificaţia de simbol al rezistenţei militare. Aici nu trebuie
să uităm că Moldova dintre Prut şi Nistru a fost cândva zonă de codru. Funda
tricoloră ce uneşte cele două ramuri este drapelul nostru naţional

18
şi individualizează pe plan etnic semnificaţia laurului şi stejarului cunoscută
şi la alte popoare.

Tema 3: Ordinea, disciplina şi camaraderia.

1. Ordine şi îndeplinirea misiunilor
Disciplina şi ordinea reprezintă două idealuri şi, în acelaşi timp, cerinţe
ale existenţei societăţii umane de-a lungul devenirii sale. Conţinutul celor
două concepte, ca şi metodele folosite pentru instaurarea lor, au determinări
concrete în fiecare epocă istorică. Împreună, condiţionează funcţionarea
normală a colectivităţii umane, în orice etapă de dezvoltare a societăţii.
Întotdeauna, diriguitorii edificiului social-politic au reglementat din punct de
vedere juridic şi administrativ raporturile dintre individ şi grup, dintre
cetăţeni şi instituţii, impunând astfel o anumită ordine şi disciplină.
Practica purtării războaielor ne convinge asupra importanţei şi
consecinţelor respectării ordinii şi disciplinei. În nenumărate cazuri, ordinea
şi disciplina au contribuit hotărâtor la obţinerea victoriei de către unele
armate, compensând în unele situaţii cantitatea şi calitatea armamentului şi
tehnicii de luptă şi chiar diferenţele numerice în luptători.
Ordinea şi disciplina au stat la baza structurilor militare încă de la apariţia
lor. Armata funcţionează la parametri înalţi de calitate şi datorită spiritului de
ordine şi disciplină instaurat în structurile sale. Multe din paginile de glorie şi
măreţie ale oştilor au fost scrise, parafrazând parcă spusele marelui strateg
Napoleon, “nu cu un număr mare de trupe ci cu trupe bine instruite şi cu o
disciplină fermă”, sau “armata disciplinată şi bine instruită a alcătuit una din
cheile de boltă ale oastei lui Burebista, pe care a purtato din victorie în victorie”.
Astăzi, problematica disciplinei militare continuă să constituie unul din
obiectivele esenţiale ale instituţiei militare, idee susţinută şi de aprecierea lui
Napoleon precum că “regulile riguroase ale disciplinei militare sunt necesare
pentru a preveni armata de înfrângeri, de masacru şi mai ales de dezordine”.
În planul gândirii şi practicii, disciplina a fost, alături de educaţie, unul din
obiectivele prioritare şi permanente, iar rezultatele s-au concretizat în valorile
răsunătoare obţinute în marile bătălii.
Factorii de natură internă conferă disciplinei militare în viaţa armatei
particularităţi deosebit de importante, concurând la realizarea unei capacităţi de
luptă optime, la asigurarea deplinei funcţionalităţi, în contextul geostrategic actual
şi în condiţiile deosebit de complexe ale unui conflict armat.
Disciplina fermă se menţine în poziţia ei fundamentală, de cerinţă esenţială
pentru orice armată modernă, indiferent de gradul şi calitatea înzestrării. Coeziunea
armatei, înalta sa capacitate de a face faţă, de a-şi îndeplini cu succes misiunile
încredinţate, obţinerea unor rezultate bune în pregătirea de luptă sunt asigurate
numai prin realizarea şi menţinerea unei discipline militare desăvârşite.
Prezenţa aplicaţiilor automatizate în domeniul militar nu anulează şi nici
diminuează valoarea ordinii şi disciplinei care rămân în continuare factori esenţiali
în aprecierea tăriei unei armate. Azi, mai mult decât oricând, oamenii pot fi

19
conduşi, organizaţi şi comandaţi de persoane cu o autentică formaţie intelectuală,
profesională şi morală.
Pe fondul profundelor restructurări şi reforme pe care le suportă şi
organismul militar, necesitatea menţinerii şi întăririi ordinii şi disciplinei se
impune de la sine, iar militarii armatei noastre conştientizează pe deplin acest
lucru. Toate acestea sunt determinate şi susţinute de următoarele cauze obiective:
- amplificarea şi diversificarea sarcinilor şi misiunilor încredinţate
structurilor militare;
- reducerea timpului de pregătire a luptătorului şi specialistului militar;
- schimbările în plan social-economic în societate;
- opţiunile conducerii politico-militare de integrare în structurile europene şi
euroatlantice;
- schimbarea mentalităţii şi a atitudinii societăţii.
2. Locul şi rolul disciplinei şi ordinii în viaţa militară
Ce înseamnă ordine şi disciplină? Iată o întrebare la care sunt posibile mai
multe răspunsuri.
Ordinea şi disciplina nu sunt simple noţiuni. Ele au valoare de axiome, de
reguli de comportament într-o situaţie sau alta pentru a obţine un anumit efect. Nu
de puţine ori ordinea şi disciplina sunt privite ca un dat, ca o stare fixă în jurul
căreia gravitează totul.
Prin disciplină, potrivit dicţionarelor, se înţelege totalitatea regulilor de
purtare obligatorii pentru membrii colectivităţii, respectarea acestor reguli şi
norme. Ea implică, totodată, supunerea acestora faţă de dispoziţiile, normele
elaborate de conducerea colectivităţii, a naţiunii.
Disciplina presupune, în principiu, trei componente definitorii:
- existenţa regulilor de comportare;
- respectarea acestor reguli;
- supunerea faţă de conducere.
În funcţie de domeniul de activitate în care se manifestă, disciplina poate fi
morală, juridică, religioasă, economică, financiară, militară etc. Privită prin
prisma instituţiei în care se manifestă, putem vorbi despre: disciplina de stat, de
grup (colectivitate), de partid, de asociaţie, de sistem, instituţională ( a sistemului
militar) etc.
Toţi tinerii care sunt încorporaţi au calitatea de membri ai societăţii, vin în
armată cu noţiuni şi manifestări ale educaţiei primite, pe de o parte, şi ale
disciplinei sociale, pe altă parte. Este de reţinut faptul că disciplina socială şi
educaţia reprezintă premisele disciplinei militare. Acesta redă sau reflectă un caz
particular, specific instituţiei, al problematicii şi, la rândul ei, aduce un plus pentru
disciplina socială. Orice cetăţean al societăţii noastre este ordonat şi disciplinat în
felul său, prin comportamentul propriu, raportat la condiţii şi cerinţe. Aşadar,
armata nu pretinde componenţilor săi ceva ce nu există ori n-ar putea fi rezonabil,
ci impune un anumit tip de disciplină.
Întărirea disciplinei şi aprofundarea ordinii militare, în cadrul procesului
pregătirii pentru luptă conduc nemijlocit la asigurarea, menţinerea şi chiar ridicarea
capacităţii combative, de acţiune a oricărei structuri militare.
20
 3. Ordinea şi disciplina determinate sau determinante ale cadrului
normativ
Norma poate fi definită ca fiind “regulă, dispoziţie obligatorie, fixată
prin lege” şi în alt sens, “ordine recunoscută ca obligatorie sau
recomandabilă”.
Orice tânăr al armatei noastre a auzit vorbindu-se de muncă, de
aprovizionare, de consum, de siguranţă, de protecţie ori prevenire, de normă
juridică, didactică, religioasă, militară etc.
Norma morală este tot o regulă, dar care priveşte comportamentul omului,
ceva mai extins, sub aspectul obligaţiilor ce-i revin faţă de semenii săi, faţă de
instituţiile statului, având un rol mai mult remarcabil şi mai puţin un caracter
coercitiv.
Norma militară este un tip aparte de normă prin care se defineşte regula de
conduită obligatorie pentru toţi militarii, stabilită prin acte scrise (regulamente,
dispoziţii, ordine, instrucţiuni) sau redată sub formă orală, de ordin, comandă.
Noţiunea de norma militară, dacă este bine înţeleasă, deschide mari perspective în
însuşirea şi respectarea cerinţelor ordinii şi disciplinei din viaţa armatei. Norma
militară este, înainte de toate, de natură morală, deoarece precizează un model de
comportament, de atitudine a militarilor faţă de camarazii lor, faţă de structura
militară din care fac parte. Concomitent, este şi o normă cu caracter juridic,
deoarece toate actele, documentele normative din armata se elaborează şi se emit
pe baza Constituţiei, precum şi a legilor organice adoptate de Parlament, care le
imprimă astfel deplina lor legalitate. În al doilea rând, dat fiind specificul armatei,
garantarea anumitor norme se asigură şi prin aplicarea, la nevoie, a unor modalităţi
de constrângere.
Din punct de vedere al logicii, norma este o proporţie care exprimă:
- o obligaţie şi se numeşte obligativitate;
- o permisie şi se numeşte permisivă;
- o interdicţie şi se numeşte de interdicţie.
Comanda şi ordinul, foarte frecvente în viaţa militarului, fac parte din
normele de obligativitate. Regulamentele militare precizează şi ele obligaţii, uşor
de recunoscut prin formulări de genul: “militarul trebuie să…”. Normele permisive
includ în formularea lor cuvântul “poate”. Dacă în formularea normei se stipulează
că un anumit lucru nu trebuie să fie făcut, atunci avem de-a face cu o normă de
interdicţie. După criteriul conţinutului său, o normă poate fi de acţiune sau de
activitate. Acţiunea se leagă de evenimente, iar activităţile de procese. Acţiunii îi
este corespunzătoare şi abţinerea. Se poate spune că, dacă norma prevede o acţiune
ce trebuie întreprinsă, iar militarul nu o efectuează, acesta se obţine, pentru viaţa
militară interesează cât şi cum se abţine impactul asupra ansamblului. Abţinerea,
sub aspectele pe care le comportă, implică comportamentul unui militar şi poate fi
apreciată astfel:
- militarul poate să execute ce i se cere, dar nu îndeplineşte cerinţa pentru că
nu ştie că aceasta este o obligaţie (neexecutarea din neştiinţă sau necunoaştere);
- militarul poate şi cunoaşte obligativitatea, totuşi nu execută (neexecutare
din lipsa responsabilităţii);
21
 - militarul refuză să execute şi nu recunoaşte gradul de obligativitate. Legea
de conţinutul normelor mai sunt condiţiile de aplicare şi existenţa autorităţii.
Privite prin prisma condiţiilor de aplicare, normele se împart în categorice şi
ipotetice.
4. Aspecte care condiţionează ordinea şi disciplina militară
Disciplina militară este concepută pentru a fi deplin compatibilă cu
dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane. Prin cunoştinţele sale, prin locul
pe care-l ocupă în ierarhia militară, comandantul are un ascendent faţă de
subordonaţi. De competenţa şi stilul său de muncă, de modul în care se sprijină şi
ştie să folosească subordonaţii în organizarea la înalt indici de calitate a planului
pregătirii de luptă, dezvoltarea hotărârii militarilor de a acţiona conştient şi cu simţ
de răspundere pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor încredinţate. Un loc
important în formarea unei atitudini corecte a militarului îl are viaţa şi activitatea
din structura militară (subunitate, unitate, comandament) în care este încadrat.
Existenţa unei atmosfere de încredere, stimă, de respect reciproc, a unor relaţii de
întrajutorare, stimulate de dezbaterea deschisă, sinceră, principală a neajunsurilor
ce se ivesc în viaţa structurii, au o contribuţie hotărâtoare la crearea unui sentiment
de împlinire şi siguranţă, capabil să stimuleze iniţiativa, încrederea în forţele
proprii.
Participarea educaţională din
armată a demonstrat că, pentru a
forma la militari o conduită
disciplinată, nu este suficient ca
aceştia să dobândească o sursă
de inspiraţii şi cunoştinţele, ci să
li se dezvolte un sistem lăuntric
de mobiluri, aspiraţii, idealuri.
Orice conduită militară este
motivată când militarul este
condus de mobiluri importante,
atunci creşte gradul de implicare în asimilarea, în rezolvarea sarcinilor, în
consolidarea deprinderilor, greutăţile şi obstacolele fiind depăşite mai uşor.
Principalii factori motivaţionali care stau la baza conduitei disciplinate sunt
trebuinţele, motivele, interesele, convingerile.
Trebuinţele se referă la toate laturile vieţii omului, la tot ce priveşte existenţa
noastră ca organism viu. Există următoarele tipuri de trebuinţe: organice (de hrană,
somn, respiraţie, mişcare, fiziologice); materiale (îmbrăcăminte, locuinţă, hrană,
armament, tehnică de luptă, igienă); spirituale (cultură, religie, comunicare,
cunoaştere, artă); Trebuinţele apar totdeauna ca stări de necesitate.
Motivele reprezintă mobilul activităţii. Ele pot avea caracter social sau
personal. Motivele sociale, determinate de însăşi existenţa umană, sunt:
sentimentul datoriei, al responsabilităţii, dorinţa de a fi util, dragostea de ţară etc.
Motivele personale sunt legate de situaţii concrete ale individului, de dorinţele lui.
Comandantul trebuie să cunoască totdeauna motivele care determină faptele

22
militarilor pentru ca, pe baza lor, să poată interveni şi organiza munca într-un mod
corespunzător.
Interesul aste o atitudine afectiv-cognitivă care orientează spre dobândirea
anumitor cunoştinţe sau spre efectuarea unor activităţi. Interesele pot fi trainice sau
schimbătoare. Stimularea intereselor contribuie la crearea unei motivaţii trainice,
consolidând spiritul de disciplină.
Convingerea este o stare sufletească de încredere în adevărul unei idei, de
conştientizare a necesităţii unei acţiuni, unei conduite. Convingerea trebuie să stea
la baza cunoaşterii autorităţii comandantului, demonstrându-se că acesta a primit
dreptul de a conduce colectivitatea datorită calităţilor, pregătirii şi competenţei
sale.
5. Direcţii de acţiune pentru întărirea spiritului de ordine şi disciplină în
armata
Ridicarea ordinii şi disciplinei la nivelul cerut de exigenţele actuale impune
amplificarea, în continuare, a eforturilor, prin valorificarea tuturor posibilităţilor în
vedere îmbunătăţirii conducerii pe baze ştiinţifice a întregii activităţi militare.
Acest fapt necesită angajarea factorilor de conducere şi decizie pentru îndeplinirea
cu rezultate superioare a planurilor pregătirii pentru luptă, pentru eliminarea
cauzelor care favorizează producerea unor evenimente deosebite, a abaterilor
disciplinare. Comandanţii au datoria să dea subordonaţilor, împreună cu volumul
de cunoştinţe tehnice şi de specialitate, şi sentimentul demnităţii fiecărui militar şi
prin aceasta cel al respectului faţă de personalitatea celorlalţi, să nu uite nici o clipă
că fiecare om este un univers şi ei, comandanţii, sunt cei care trebuie să modeleze,
să îmbogăţească şi să dezvolte calităţile psiho - morale şi de luptă ale militarilor.
Aceste obiective se pot obţine prin unirea eforturilor tuturor militarilor, care
să acţioneze concentrat, în special pe următoarele probleme ale vieţii militare:
- creşterea nivelului de componenţă a fiecărui militar, investiţii mai mari de
inteligenţă, de căutări pentru găsirea şi promovarea unor metode şi soluţii eficiente
de muncă şi educaţie;
- promovarea numai a relaţiilor regulamentare între toţi militarii pe fondul
unei atmosfere de exigenţă, profesionalism şi principialitate;
- folosirea justă şi oportună a mijloacelor de stimulare şi coerciţie a
militarilor;
- executarea conştientă şi cu conştiinciozitate a atribuţiilor funcţionale a
responsabilităţii şi programului ordonat;
- studierea, însuşirea şi înţelegerea corectă a prevederilor regulamentare;
- promovarea unor relaţii interpersonale diversificate, moderne, cu
manifestarea pregnantă a caracteristicilor de personalitate;
- utilizarea factorilor motivaţional-afectivi în educarea şi realizarea conduitei
disciplinate a militarilor;
- dezvoltarea şi promovarea spiritului de iniţiativă la militari.

Tema 4. Răspunderea şi iniţiativa militarului

23
 Îndeplinirea cerinţelor serviciului militar dezvoltă la militari spiritul
responsabilităţii, acurateţea şi buna - credinţă. Înţelegerea reciprocă, bunăvoinţa şi
disponibilitatea de a acorda ajutor unul altuia contribuie la consolidarea
camaraderiei ostăşeşti şi la unirea colectivelor de militari, permit nu numai de a
realiza sarcinile ce ţin de activitatea curentă, ci şi de a suporta dificultăţile
serviciului militar.
Militarul are următoarele îndatoriri:
- să respecte Jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare, să
execute necondiţionat, întocmai şi la timp ordinele comandanţilor (şefilor), fiind
responsabil de modul în care îndeplineşte misiunile încredinţate;
- să preţuiască onoarea şi gloria de luptă ale poporului său, ale unităţii
militare, să păstreze demnitatea şi să preţuiască camaraderia militară, să respecte
drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor.
Militarii sunt obligaţi să se respecte reciproc, să ajute comandanţii (şefii) şi
superiorii la menţinerea ordinii şi disciplinei.
În cazul constatării unor relaţii neregulamentare între militari, militarul este
obligat de urgenţă să ia măsuri pentru a restabili ordinea şi să raporteze despre ele
şefului său nemijlocit.
În interes de serviciu, militarul este obligat să se adreseze şefului său
nemijlocit şi, cu permisiunea acestuia, şefului ierarhic superior. În interes personal,
militarul, de asemenea, este obligat să se adreseze şefului său nemijlocit, iar în caz
de necesitate deosebită - şefului superior. La înaintarea unei propuneri, cereri
sau reclamaţii militarul se conduce de prevederile Regulamentului disciplinei
militare.
Orice unitate militară, indiferent de structura statală (mare unitate, unitate,
instituţie militară, precum şi structurile de subunităţi militare), având misiuni
respective de luptă sau de asigurare a ei, le poate executa succesiv doar bazându-se
pe conducerea unică pe verticală de sus în jos.
Conducerea unică a colectivului militar este unul din principiile de
construire a Forţelor Armate ale Republicii Moldova, de conducerea lor şi de relaţii
dintre militari.
Necesitatea conducerii unice a oricărui organism militar reiasă din esenţa
sarcinilor, care le revin unităţii militare conform destinaţiei şi pot fi realizate doar
prin executarea lor după o decizie (plan) primită de comandant (şef) care la rândul
său determină activităţi concrete pentru fiecare militar în parte.
Esenţa conducerii unice constă în responsabilitatea personală a
comandantului (şefului) pentru conducerea trupelor din subordine şi în acordarea
lui tuturor drepturilor necesare, care pe baza unui analize ample a situaţiei existente
şi create să ia decizii, să emită ordine respective în conformitate cu cerinţele
Legilor Republicii Moldova şi Regulamentelor militare şi să asigure executarea
lor.
Drept bază de asigurare a conducerii unice în fiecare organism militar
servesc actele legislative şi normative în vigoare, inclusiv: Constituţia Republicii
Moldova, art.57 „Apărarea Patriei”, Legea Republicii Moldova nr.1245-XV din 18
iulie 2002 „Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei”,
24
Regulamentele serviciului interior, serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate ale Republicii Moldova aprobate prin Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova nr.322 din 6 octombrie 1995, Regulamentele disciplinei militare şi
instrucţiei de front, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova
nr.776-XIII din 13 martie 1996, obligaţiunile funcţionale pentru fiecare militar în
parte conform funcţiei deţinute, începând de la soldat şi până la general, precum şi
ordinele elaborate în Ministerul Apărării, marea unitate, unitate şi instituţie militară
în vederea organizării şi desfăşurării tuturor aspectelor vieţii cotidiene militare.
Principiul centralizării militare se exprimă în stabilirea conducerii unice a
Forţelor Armate, investirea organelor centrale cu toate drepturile de conducere a
trupelor din subordine, respectarea obligatorie a actelor juridice emise de către
organele superioare pentru cele din subordine. Organele de conducere militară nu
sunt responsabile în faţa organelor de putere locală, ci doar în faţa organelor
militare superioare.
Principiul de bază de conducere unică a marii unităţi, unităţii, instituţiei şi
subunităţii militare, de orice nivel (brigadă, batalion, divizion, companie, pluton,
baterie, grup, echipaj) constă în executarea necondiţionată de către efectivul
subordonat a misiunii primite de la comandantul respectiv şi raportul imediat
despre executarea ei.
Orice misiune, dispoziţie primită de către militar de la comandant este ordin
şi cere spre a fi executat cu orice preţ, fără şovăire, necondiţionată şi promptă în
termenii stabiliţi. Ordinele nu se discută, ele se execută.
Conducerea unică înseamnă:
a) concentrarea la o singură persoană (comandant, şef) a tuturor funcţiilor de
conducere – comandă, administrative, de gospodărie, de asemenea, a controlului
asupra activităţii efectivului din subordine;
b) stabilirea responsabilităţii unei persoane pentru toate aspectele vieţii
cotidiene a marii unităţi, unităţii (instituţiei) militare, paralel cu fixarea cu
exactitate a responsabilităţii personale a fiecărei persoane în funcţie pentru anumite
aspecte ale vieţii şi activităţii trupelor.
Principiul conducerii unice în Forţele Armate nu exclude, ci prevede
posibilitatea şi necesitatea examinării în colectiv a deciziilor pregătite de
comandant (şef) în problemele cele mai importante.
Aceasta permite utilizarea şi experienţa subalternelor şi ajută comandantului
să ia cele mai corecte decizii şi tot odată consolidează legătura organică dintre
comandant şi subalterni şi contribuie la sporirea măiestriei cea ce inspiră
executarea deciziilor luate de comandant. Bineînţeles, că dreptul de luare a deciziei
finale întotdeauna o va avea comandantul.
Conducerea unică în mediul militar este construită pe principiul piramidal,
dar tot odată convenţional se structurează pe trei nivele ierarhice: ministerial, de
unitate militară şi de subunitate militară.
La nivel ministerial conducerea unică a activităţii trupelor se realizează prin
legi, decrete, hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova, acte normative elaborate
de Ministerul Apărării, care se aplică unitar la desfăşurarea proceselor pregătirii de
luptă şi mobilizare în timpul şedinţelor, lecţiilor, aplicaţiilor de comandament şi
25
stat major, antrenamentelor şi altor forme de pregătire. La acest nivel se stabilesc
direcţiile principale de activitate a trupelor, obiectivele strategice ale politicii
militare, determinate de Guvern în concordanţă cu educaţia militară a soldaţilor.
Implementarea tuturor aspectelor ale actelor legislative şi normative în viaţa
cotidiană de activitate a trupelor este efectuată prin Marele Stat Major al Armatei
Naţionale.
La nivelul unităţii militare conducerea unică este efectuată de către
comandantul unităţii militare prin ordine emise pe unitate, este organizată de către
şeful statului major şi se realizează nemijlocit de către comandanţii de subunităţi
militare la nivel de batalion, divizion, companie şi baterie.
La nivelul subunităţii militare (companie, baterie, pluton, grup, echipaj)
conducerea unică se realizează prin executarea de către subalterni a cerinţelor
înaintate de comandanţii respectivi nemijlociţi, bazate pe Regulamentele militare şi
ordinele emise, prin îndeplinirea obligaţiunilor militare şi ale instrucţiunilor de
exploatare ale armamentului şi tehnicii militare.
La toate nivelele de conducere militară unică drepturile şi prerogativele de o
largă amploare şi cu implicaţii atât de variate o dispune comandantul (şeful) marii
unităţi, unităţii, instituţiei militare, subunităţii militare.
Însăşi structura organismului militar (mare unitate, unitate, instituţie
militară, subunitate militară) îl determină pe comandant ca persoană unică cu
împuterniciri de conducere, care primeşte hotărâri, ordonă, are caracter imperativ,
obligatoriu pentru subalterni şi cere spre a fi executate misiunile fără discuţii,
necondiţionat.
Totodată, îndatoririle şi eforturile impuse de o asemenea responsabilitate
sunt şi mai mari de cât privilegiile ce decurg din ea, dat fiind faptul că autoritatea
de comandant asigură desfăşurarea activităţilor de întregul efectiv în vederea
realizării misiunilor, care le revin unităţii militare şi obţinerii victoriei.
Comandantul este acel factor decizional, care orientează efectivul în vederea
executării necondiţionate a misiunii de luptă, care emite ordine, repartizează
sarcinile, controlează, apreciază, recompensează şi sancţionează când este cazul.
El poartă nemijlocit răspunderea de deciziile primite şi acţiunile întreprinse.
Comandantul dovedeşte în toate circumstanţele şi are curajul răspunderii
faptelor sale. În virtutea prerogativelor funcţiilor de comandă comandantul (şeful)
are tărie de a primi responsabilitatea pentru efectele acţiunilor declanşate prin
ordinele sale.
Prin executarea unor serii de cerinţe precum: fermitate, exactitate,
seriozitate, necesitatea de a răspunde prompt şi necondiţionat la apelurile legale,
loialitatea, reţinere, purulenţă şi măsură, comandantul reuşeşte în organizarea şi
orientarea colectivului militar spre executarea misiunii, care stă în faţa unităţii
militare.
În Forţele Armate sunt create toate circumstanţele de conducere unică de
comandant (şef) de creştere a autorităţii lui. Însăşi procesul de educaţie este
orientat, de asemenea spre creşterea autorităţii comandantului (şefului) unic,
educaţia la subalterni a gătinţei de supunere şi respectare a disciplinei, executării
necondiţionate a ordinelor emise.
26
 Comandanţii de subunităţi sunt
organizatorii principali în
vederea pregătirii de luptă şi al
educaţiei militare în cadrul
batalionului, divizionului,
companiei, bateriei şi asigură
respectiv planificarea şi
desfăşurarea tuturor activităţilor
planificate, educaţia efectivului,
menţinerea în stare de
funcţionare a armamentului şi a
tehnicii militare.
Comandanţii de subunităţi sunt obligaţi şi asigură menţinerea ordinii interioare şi
organizează paza locului de dispunere a subunităţilor. La baza activităţii
comandanţilor se află Legea Republicii Moldova şi Hotărârile Guvernului
Republicii Moldova în domeniul apărării Patriei, Regulamentele militare, ordinele
Ministrului apărării, instrucţiunile de exploatare a armamentului şi tehnicii
militare, ordinele pe unitatea militară pe anul de învăţământ, recapitulative şi pe
fiecare zi.
Comandanţii de subunităţi (companie, baterie, pluton, grup, echipaj) sunt
conducătorii nemijlociţi al colectivului militar, care execută şi asigură executarea
de către militarii din subordine a ordinelor şi misiunilor primite şi totodată
raportează pe instanţe despre executare.
Soldatul, ca militar din subordine este acea verigă primordială a
organismului militar (grup, echipaj), care execută întocmai şi la timp obligaţiunile
şi misiunile cei revin privind funcţionarea armamentului şi a tehnicii încredinţate.
El se subordonează nemijlocit comandantului de subdiviziune (grup,
echipaj) şi totodată, execută în conformitate cu Regulamentele militare misiunile
primite de la comandanţii superiori.
Doar conducerea unică a trupelor este capabilă să asigure acea unitate
maximă de voinţă, responsabilitate strictă, gătinţă şi capacitate de executare,
disciplină, supleţea în acţiuni fără care nu este posibil serviciul militar exemplar.
Printr-o conducere unică de către comandant şi respectiv o executare
necondiţionată de către subalterni de toate categoriile a deciziilor luate, a ordinelor
emise în strictă concordanţă cu legislaţia în vigoare şi a Regulamentelor militare se
poate soluţiona cu succes misiunea de luptă a unităţii militare.

Tema 5. Ţinuta militarului, salutul, prezentarea şi conversaţia. Regulile de

comportare în afara unităţii.
1. Ţinuta militarului
Pentru militarii Forţelor Armate ale Republicii Moldova se stabilesc tipurile
necesare ale ţinutei militare. Ţinuta militară, precum şi regulile privind portul
acesteia, se aprobă de către Preşedintele Republicii Moldova - Comandantul
Suprem al Forţelor Armate. Dreptul de a purta ţinuta militară îl au toţi militarii,

27
precum şi militarii aflaţi în rezervă sau retragere, eliberaţi din serviciul militar cu
acest drept.
În timpul aflării în afara locului de dispunere a unităţii militare la odihnă,
precum şi la tratament,
militarilor li se permite
portul îmbrăcămintei
civile.
Militarul are
următoarele îndatoriri:
Soldatul are următoarele
obligaţii să respecte în
permanenţă ţinuta
regulamentară şi să fie
îngrijit, să poarte cu
grijă echipamentul, să-l
repare la timp şi îngrijit,
să-l cureţe zilnic şi să-1
păstreze în locurile stabilite.
2. Salutul şi regulile de politeţe
Salutul militar este o expresie a coeziunii camaradereşti a militarilor, o
dovadă a stimei reciproce şi o manifestare a culturii generale. Toţi militarii, la
întâlnire (depăşire), sunt obligaţi sa se salute reciproc, respectând cu stricteţe
regulile stabilite de Regulamentul instrucţiei de front al Forţelor Armate ale
Republicii Moldova.
Subordonaţii şi inferiorii în grad militar salută primii, iar în cazul egalităţii
gradelor militare - se salută reciproc.
Pentru a saluta în formaţie de pe loc persoanele menţionate mai sus, şeful
superior dă comanda „Drepţi, pentru onor spre dreap-TA (stân-GA, CENTRU)”, îi
întâmpină şi raportează.
De exemplu: „Domnule general de brigadă, brigada de infanterie motorizată
numărul unu este gata pentru desfăşurarea apelului de seară. Sunt comandantul
unităţii, colonel Popescu”.
La adresarea
şefului sau
superiorului unor
militari concreţi,
aceştia, cu
excepţia celor
bolnavi, iau
poziţia de „drepţi”
şi îşi indică
funcţia, gradul
militar şi numele.
La strângerea de
mână, primul
28
întinde mâna superiorul, militarul răspunde suplimentar cu „SĂ TRĂIŢI”. Dacă
superiorul este fără mănuşi, inferiorul, înaintea strângerii de mână, îşi scoate
mănuşa de pe mâna dreaptă.
La salutul comandantului (şefului) sau al superiorului („BUNĂ ZIUA”), toţi
militarii, care se află în formaţie sau în afara ei, răspund - „SĂ TRĂIŢI (domnule
căpitan)”, daca comandantul (şeful) sau superiorul îşi ia rămas bun („LA
REVEDERE”), militarii răspund „SĂ TRĂIŢI”. La sfârşitul răspunsului se adaugă
cuvântul „domnule” şi gradul militar, fără a indica genul armei sau serviciul.
De exemplu: „SA TRĂIŢI, domnule sergent”, „SĂ TRĂIŢI, domnule
locotenent” etc.
Dacă comandantul (şeful), în ordine de serviciu, felicită sau aduce
mulţumire unui militar, acesta răspunde cu „Servesc Republica Moldova” celui
care-l felicită.
Dacă comandantul (şeful) felicită o unitate (subunitate) militară, militarii
acesteia răspund prin „Ura” prelungit, repetat de trei ori, iar dacă comandantul
(şeful) le aduce mulţumiri, ei răspund cu „Servim Republica Moldova”.
3. Comportamentul în unitate şi în stradă, în vizită, în transport şi în
localurile publice
Militarii sunt obligaţi să servească în permanenţă drept exemplu de înaltă cultură,
modestie şi cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere
demnitatea şi să stimeze demnitatea celorlalţi. E necesar să se ţină cont de faptul
că, după comportamentul militarilor, se judecă nu numai despre ei, dar şi despre
onoarea Forţelor Armate în ansamblu.
Relaţiile dintre militari se bazează pe stimă reciprocă. În probleme de serviciu, ei
trebuie să se adreseze unul altuia cu „Dumneavoastră”. În probleme personale,
militarii, adresându-se unul altuia, îşi indică gradul, fără a indica genul de armă sau
serviciul.
Comandanţii şi superiorii, adresându-se subordonaţilor şi inferiorilor pe linie
de serviciu, îi numesc după gradul lor militar şi după nume sau numai după grad,
în ultimul caz adăugând înaintea gradului cuvântul „Domnule”.
De exemplu: „Soldat Pîntea”, „Sergent Olaru”, „Domnule sergent”.
Subordonaţii şi inferiorii, adresându-se comandanţilor şi superiorilor, îi
numesc după grad, adăugând înaintea gradului cuvântul „domnule”.
De exemplu: „Domnule locotenent major”, „Domnule general de brigadă”.
Denaturarea gradelor militare,
folosirea cuvintelor obscene,
poreclelor, brutalitatea şi
adresările familiare sunt
incompatibile cu noţiunea de
onoare militară şi cu demnitatea
militarilor.
În timpul aflării în afara
formaţiei, dând sau primind un
ordin, militarii sunt obligaţi să ia

29
poziţia de „drepţi”, iar dacă sunt acoperiţi, să ducă mâna la coifură şi s-o lase în
jos.
La încheierea raportului, militarul lasă în jos mâna de la coifură. Dacă înainte
de raport s-a dat comanda „DREPŢI”, cel care dă raportul, la comanda şefului „Pe
loc REPAUS”, repetă comanda şi lasă mâna în jos.
Pentru a se adresa unui alt militar în prezenţa unui superior în grad militarul
trebuie să solicite permisiunea ultimului.
De exemplu: „Domnule colonel, permiteţi-mi să mă adresez domnului
căpitan Popescu”.
În locurile publice, precum şi în troleibuz, autobuz şi în trenurile
interurbane, dacă lipsesc locuri libere, militarul este obligat să-i ofere locul său
şefului (superiorului).
În cazul întâlnirii cu un şef (superior), când subordonatul (inferiorul) nu
poate trece pe lângă acesta din cauza spaţiului îngust, subordonatul este obligat,
salutându-l, să-i cedeze trecerea; dacă e necesar ca un şef (superior) să fie depăşit,
subordonatul (inferiorul) trebuie sa-i ceară permisiunea: „Domnule maior,
permiteţi-mi să trec”.
Militarii trebuie să fie politicoşi faţă de populaţia civilă, să manifeste o
deosebită atenţie faţa de persoanele în etate, femei şi copii, să contribuie la
apărarea onoarei şi demnităţii cetăţenilor, precum şi să le acorde ajutor în caz de
accidente, incendii sau calamităţi.
Militarilor li se interzice: să ţină mâinile în buzunare, să şadă sau să fumeze
în prezenţa unui şef (superior) fără permisiunea acestuia, precum şi să mănânce sau
să fumeze din mers şi în locurile nedestinate acestui scop.
Modul sănătos de viaţă trebuie să devină o normă cotidiană în
comportamentul fiecărui militar. Apariţia în stare de ebrietate la serviciu şi în
locurile publice se consideră o încălcare gravă a disciplinei militare, care
compromite onoarea militarului.
Regulile de politeţe militară, de comportament şi de executare a salutului
militar sunt obligatorii pentru militarii aflaţi în rezervă sau în retragere, în cazul
portului ţinutei militare. Ei sunt obligaţi să respecte întocmai cerinţele
regulamentelor militare.

Tema 6: Jurământul militar – act de credinţă Patriei şi poporului

Armata ca instituţie fundamentală a statului.
Orice tip de societate umană şi-a creat propria armată în vederea apărării
intereselor sale statale, naţionale şi sociale, utilizând diverse forme de organizare şi
desfăşurare a războaielor în cazul unor agresiuni sau tulburări din exteriorul sau
interiorul acestora.
Armata este o grupare specială de oameni, constituită în subunităţi, unităţi şi
mari unităţi de luptă, activitatea cărora se desfăşoară pe baza prevederilor
constituţionale şi legii apărării naţionale, regulamentelor militare, ordinelor şi
dispoziţiilor comandanţilor, dotată, instruită şi întreţinută de către stat, care asigură
pe timp de pace şi de război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor
trupelor forţelor participante la acţiunile de apărare a ţării.
30
 În Constituţia Republicii Moldova se arată că “Apărarea Patriei este un drept
şi o datorie a fiecărui cetăţean. Serviciul militar în termen este satisfăcut în cadrul
forţelor militare, destinate apărării naţionale, pazei frontierei şi menţinerii ordinii
publice în condiţiile legii”.
Prin legea fundamentală a ţării – Constituţia – militarii conştientizează faptul
că “Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
Legăturile care se stabilesc între Armata Naţională şi societate, sunt
evidenţiate prin următoarele aspecte:
- societatea este izvorul
elementelor materiale, morale şi
intelectuale ale oştirii ţării.
Armata a fost şi este alături de
popor;
- schimbările ce se produc în
structura, organizarea şi dotarea
armatei sunt determinate de
transformările ale societăţi
potrivit unor cerinţe şi nevoi
obiective;
- modificările petrecute în
atitudinea ei social-politică şi în
concepţia de luptă au efecte profunde asupra societăţii, a proceselor ei de
democratizare şi de stabilitate;
- rolul social al armatei creşte concomitent cu întărirea capacităţii ei de luptă;
- armata evoluează o dată cu dezvoltarea societăţii reflectată în structurile ei
organizatorice, în conţinutul şi metodologia procesului de instruire, în condiţiile şi
cerinţele de participare a armatei la înfăptuirea progresului material şi spiritual al
naţiunii;
- armata este condiţionată de poziţia meselor populare, a personalităţilor şi
ideilor politici din societate, a comandanţilor militari în organizarea şi ducerea
acţiunilor de luptă;
- Armata Naţională este o instituţie fundamentală a statului nostru şi respectă
voinţa poporului, este garantul statului de drept şi al prevederilor constituţionale;
- organizarea de activităţi paramilitare şi a altor activităţi cu caracter militar
în afara unei autorităţi statale sunt interzise.
Armata Naţională îndeplineşte următoarele funcţii:
- de apărare a Patriei care relevă misiunea fundamentală a armatei de a fi
pregătită în orice moment, profesional, tehnic şi logistic, să riposteze hotărât
împotriva oricărui agresor care ar atenta la independenţa, suveranitatea şi
integritatea teritorială a Republicii Moldova;
- de instruire a efectivului armatei şi a rezervei acesteia în vederea însuşirii
de cunoştinţe militare, formarea de deprinderi practice în mânuirea armamentului
şi tehnicii de luptă;
- înlăturarea efectelor calamităţilor sau catastrofelor;
- negocierea şi încheierea unor acorduri şi tratate cu alte armate;
31
 - educaţia militaro-patriotică a efectivului şi tineretului din ţară;
- asigurarea ordinii şi liniştii în raioanele de est ale ţării, satisfăcând serviciul
militar în Forţele de Menţinere a Păcii.
Vorbind despre Jurământul militar – adeziune sacră la apărarea Patriei – e
necesar de a menţiona că “a jura” reprezintă verbul cu o înaltă încărcătură efectivă
în relaţiile dintre oameni, care în anumite contexte sociale şi istorice se hotărăsc şi
se angajează prin legământ solemn să respecte anumite principii şi valori ale
societăţii, să îndeplinească un lucru util pentru binele unei colectivităţi sociale, să
stabilească o anumită conduită în relaţiile interumane. Formularea şi rostirea unor
cuvinte şi expresii solemne în conţinutul unui jurământ, devin o puternică forţă de
acţiune pentru scopurile propuse de către oameni, în înfăptuirea unor idealuri ale
societăţii umane.
Atât medicul, cât şi martorul din faţa instanţei judecătoreşti sau
personalitatea politică a unui stat, atunci când jură, declară un anumit mod de
ajutorare a oamenilor, o anumită comportare în societate, susţinerea unui adevăr,
apărarea unei cauze sociale şi naţionale.
Deci, prin noţiunea de jurământ, în general, se înţelege un angajament
solemn de credinţă şi devotament, prin care o persoană declară să-şi îndeplinească
anumite îndatoriri, să acţioneze cu fermitate şi credinţă pentru o cauză dreaptă în
societate sau pentru un scop ce se încadrează în sfera binelui colectiv.
Jurământul militar, rostit şi semnat de cetăţean, indiferent de profesie,
credinţă, convingere politică şi sex, are specificul său propriu şi particularităţile
sale, circumscrise vieţii şi activităţii ostăşeşti.
Jurământul militar reprezintă un document de adeziune sacră, conştientă şi
responsabilă, prin care cetăţeanul se angajează cu toată fiinţa şi conştiinţa sa, chiar
cu jertfa supremă, să îndeplinească obligaţiunile, îndatoririle şi greutăţile
serviciului militar, să contribuie cu toate forţele sale la întărirea capacităţii de
luptă a unităţii din care face parte, să militeze pentru întărirea ordinii şi disciplinei
militare, să ajute în diverse împrejurări camarazii de armă în scopul fundamental
de apărare a Patriei, a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale.
Prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1245-XV din 18 iulie
2002 a fost aprobat textul actual al Jurământului militar, care are următorul
conţinut:
“Eu, cetăţean al Republicii Moldova, jur credinţă Republicii Moldova şi
poporului ei. Jur să-mi apăr Patria chiar şi cu preţul propriei vieţi, să respect legile
Republicii Moldova şi regulamentele militare”.
În acest context, Jurământul militar se prezintă în două forme: ca document
scris şi semnat şi ca valoare de simbol.
Jurământul militar, ca document scris şi semnat, rămâne în arhiva armatei ca
mărturie istorică a oamenilor care au jurat credinţă patriei şi care au înţeles că
trebuie să fie gata oricând pentru apărarea gliei străbune.
Jurământul militar, ca valoare de simbol dăinuie în inima şi conştiinţa
fiecărui cetăţean, pe toată durata vieţii sale, în orice condiţii sociale şi istorice ale
ţării, transmiţându-se ca un mesaj de continuitate din generaţie în generaţie.
Semnificaţii valorice ale Jurământului militar.
32
 La acest capitol e necesar de menţionat, că Jurământul militar este porunca
zilei de azi, dar în ea răsună la fel de puternic chemarea unui trecut istoric,
imboldul unor tradiţii multiseculare ce îşi
au rădăcinile adânc înfipte în istoria
poporului.
Rostind cuvintele înaltului
legământ ostăşesc, tinerii trăiesc
sentimentul de cinstire a memoriei
fiilor neamului care au căzut în luptă
pentru libertate şi dreptate socială,
pentru apărarea pământului
strămoşesc.
De la depunerea Jurământului
militar fiecare cetăţean este puternic
marcat de semnificaţiile istorice, juridice,
morale, patriotice ale acestui Legământ.
Semnificaţiile istorice vin din adâncul timpurilor.
Semnificaţiile juridice ale Jurământului militar îşi găsesc baza de susţinere
în legea fundamentală a ţării, în normele de bază ale organizării statului, drepturile
şi îndatoririle primordiale ale cetăţenilor, structura şi atribuţiile organelor de stat.
Jurământul militar, ca document de identitate cu destinele patriei, obligă pe
fiecare militar să-şi apere glia străbună în orice condiţii şi împotriva oricărui
agresor, să se comporte în conformitate cu prevederile regulamentelor militare.
Nerespectarea cerinţelor Jurământului militar presupune sancţiuni juridice din cele
mai severe, deoarece în opera de apărare a Patriei greşelile şi nesupunerea la ordine
şi disciplină devin fapte periculoase.
Semnificaţiile morale ale Jurământului militar se exprimă în ideile,
sentimentele şi convingerile militarilor cu privire la distincţia ce trebuie să se facă
între bine sau rău, concretizându-se în fapte, atitudini şi moduri de comportare
ostăşească. În acest scop militarul aduce drept garanţie înaltele categorii morale de
cinste, onoare, demnitate, datorie care dau sens existenţei sale ca om şi ca cetăţean.
Starea morală a militarilor reprezintă un factor important în determinarea
puterii armate.
Moralul armatei exprimat în atitudinea , starea de spirit a militarilor,
mobilurile acţiunii şi comportării lor în condiţii extremale, de luptă depind în mare
măsură de credinţa în Jurământul militar. Dragostea de Patrie, voinţa de a învinge,
încrederea în victorie, disciplina, spiritul de sacrificiu, ajutorul reciproc în luptă,
dârzenia, vigilenţa, curajul sunt trăsături morale de care depinde succesul acţiunilor
militare. Respectarea fermă a Jurământului militar vine să contureze această
conştiinţă morală a militarului.
Semnificaţiile patriotice ale Jurământului militar se manifestă în starea de spirit a
oştirii faţă de patrie. Astfel, depunerea Jurământului militar faţă de patrie şi popor
este unul din cele mai înălţătoare momente ale vieţii de ostaş, când fiecare tânăr îşi
asumă conştient responsabilitatea apărării independenţei şi suveranităţii Republicii
Moldova, se angajează să îndeplinească cu onoare şi demnitate datoria. Cu atât mai
33
mult, depunerea Jurământului militar în prezenţa drapelului de luptă, în acordurile
sonore ale imnului de stat defineşte o înaltă conştiinţă patriotică a fiecărui militar,
o totală adeziune la apărarea Patriei.
Iubirea de ţară este o flacără vie, o torţă întreţinută de focul lăuntric al
dragostei de glie, de limbă şi obiceiuri, de port şi de cânt, de tot ceea ce se făureşte
cu braţele şi cu mintea pe aceste meleaguri, de tot ce se adună în cuvântul Patrie.
Când dacii lui Decebal au zidit Sarmisegetuza, au săvârşit un act de apărare
şi preamărire a patriei;
Din iubire de ţară Ştefan cel Mare şi-a călăuzit cu deosebită pricepere oştenii
în lupta de la Vaslui, obţinând una din cele mai strălucite victorii ale vremii.
Semnificaţiile religioase ale Jurământului militar decurg din faptul că
asistenţa religioasă în rândul oştirii este alăturarea firească a acesteia la
educaţia patriotică, de folos modelării sufleteşti în cadrul larg al eforturilor
conjugate ale tuturor factorilor educativi.
Semnificaţiile artistice sunt văzute în operele artistice. Spre exemplu:
poetul Gheorghe Coşbuc, în poezia “Decebal către popor”, ilustrează
eroismul şi vitejia legendară de care a dat dovadă poporul dac, luptând până
la ultima picătură de sânge, în frunte cu conducătorul său – Decebal, care
aflat în situaţia de a cădea prizonier, a preferat mai curând să-şi curme singur
viaţa decât să păteze onoarea de luptător, apărător şi conducător al oastei
sale.
Înaintea luptei decisive cu romanii, Decebal reaminteşte ostaşilor săi
jurămîntul pe care l-au făcut:
“Eu nu mai am nimic de spus;
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut. Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii - lângă noi”.
Si ostaşii săi - în fapt tot poporul dac – au luptat cu eroism şi vitejie
legendară, până la ultima picătură de sânge, în frunte cu conducătorul lor
care, aflat în situaţia de a cădea prizonier în mâinile inamicilor săi, a preferat
mai curând să-şi curme singur viaţa decât să păteze cu ruşine onoarea de
luptător, apărător şi conducător al oastei sale.
Semnificaţiile psihologice ale Jurământului militar derivă din faptul că
armata este o instituţie de călire fizică şi psihică a militarilor, o şcoală a
maturităţii, bărbăţiei, voinţei şi curajului.
Aspectele psihologice ale Jurământului militar capătă substanţă şi prin
solemnitatea depunerii acestuia, care se desfăşoară într-un cadru efectiv,
sărbătoresc, în unităţile militare, în faţa unor monumente sau locuri istorice
de însemnătate mare, unde participă părinţii, rudele, iubitele, logodnicele şi
copiii militarilor, reprezentanţi ai eşaloanelor superioare de stat şi locale,
tineretul premilitar.
Emoţia care-l cuprinde pe fiecare tânăr în ziua depunerii jurământului
militar este firească. Ea exprimă trăirile psihice şi sentimentele nobile,
34
dorinţele şi năzuinţele de care sunt animaţi cei chemaţi să se pregătească
pentru apărarea patriei. De asemenea, acest moment marchează faptul că
tânărul respectiv a ajuns la vârsta maturităţii psihice şi civice, când ţara îl
consideră apt întru totul pentru a purta pe umerii săi răspunderea
încredinţată de popor.
Respectarea riguroasă a cerinţelor jurământului este datoria principală a
fiecărui militar.
În cadrul unei adunării festive consacrate Zilei Armatei Naţionale
Comandantul Suprem al Forţelor Armate a menţionat: “Comparând perioada
iniţială de construcţie a Armatei Naţionale cu timpul pe care îl traversăm astăzi,
putem afirma cu certitudine că militarii continuă să-şi îndeplinească cu cinste
datoria de apărători al ţării”.
Drept mărturie a înaltei
încrederi a conducerii ţării şi
poporului nostru faţă de
militari – oameni ai datoriei,
serveşte şi faptul că în istoria
tânărului nostru stat s-a
desfăşurat de 2 ori parada
militară în cadrul sărbătorii
– Ziua independenţei.
Aflaţi sub drapelul ţării
în republică sau în afara
hotarelor, participând la
diverse aplicaţii atât
bilaterale, cât şi în cadrul Programului “Parteneriat pentru Pace”, militarii
moldoveni contribuie la formarea unei imagini favorabile a ţării noastre pe
arena internaţională, impunându-se prin profesionalism, ambiţie profesională
şi comportament destoinic.
Mobilizarea militarilor la îndeplinirea prevederilor Jurământului
militar presupune:
a) Devotament nemărginit faţă de Patrie şi popor, spirit de responsabilitate
ostăşească, dârzenie şi curaj, hotărâre şi perseverenţă, spirit de sacrificiu pentru
apărarea Patriei;
b) Cunoaşterea, mânuirea şi întreţinerea judicioasă a armamentului şi
tehnicii de luptă din dotare;
c) Perfecţionarea instrucţiei tactice şi de specialitate, a caracterului formativ-
informativ al tuturor activităţilor de pregătire militară şi psihică;
d) Folosirea cu maximă eficienţă a fiecărei ore din programul de instrucţie;
e) Întărirea ordinii şi disciplinei militare cu factori fundamentali ai creşterii
capacităţii de luptă a unităţilor şi subunităţilor;
f) Obţinerea rezultatelor bune în cadrul aplicaţiilor tactice, a tragerilor de
luptă, a inspecţiilor şi controalelor executate de eşaloanele superioare;
g) Un comportament ostăşesc, etic şi civilizat, în concordantă cu exigenţele
actuale ale societăţii noastre;
35
 h) O atitudine fermă împotriva oricăror manifestări antisociale şi
antidemocratice;
i) Respectarea riguroasă a Constituţiei Republicii Moldova, a legilor ţării, a
regulamentelor militare şi dispoziţiunilor în vigoare, a ordinelor comandanţilor şi
şefilor;
j) Suportarea cu stoicism a tuturor greutăţilor şi privaţiunilor serviciului
militar, a cerinţelor şi principiilor luptei armate;
k) Păstrarea cu grijă a bunurilor poporului şi ale armatei, a valorilor sociale
şi statale.
Nerespectarea cerinţelor Jurământului militar constituie una din cele mai
condamnabile abateri, fiind pedepsită, prin lege, cu toată asprimea.
Alături de pedeapsa juridică, apare şi sancţiunea morală.

36