Tema 3

Descrieți pe scurt consecințele izolării sociale în spațiile construite, ale utilizării de către
ei în exces a tehnologiei și a lipsei coontactului lor cu mediul natural.

Prin definiție oamenii sunt ființe sociale care trăiesc, învață și se dezvoltă împreună. Însă
schimbările la nivelul societății prin prelungirea orelor de munca, dezvoltarea internetului și a
rețelelor sociale virtuale favorizează tot mai mult izolarea socialș. Aceasta poate fi atît fizică,
dar și mentală sau emoțional și presupune absența relațiilor sociale. Deși izolarea socială este
cel mai frecvent întâlnită în rândul vârstnicilor, aceasta poate fi întâlnită și la adulții tineri și
chiar la copii. Izolarea, singuratatea, relațiile sociale restrânse sunt adesea asociate cu o
calitate redusă a vietii.

Andrew Steptoe, psiholog la University College London: „Lipsa interacțiunilor sociale este
dăunătoare indiferent dacă persoana se simte sau nu singură. Când trăiești izolat, nu numai că
îți lipsește compania, ci, în multe cazuri, ești lipsit și de sfaturi și sprijin din partea altor
oameni.”

„Cultura de astăzi este mult mai vulnerabilă în faţa izolării pentru că ne-am obişnuit să
amânăm relaţiile familiale, divorţăm mai des, dar şi pentru că trăim mai mult.” susține domnul
John Cacioppo în calitatea sa de cercetător.

„Chiar dacă uneori comunicarea socială există, persoana se poate simţi izolată pentru că
singurele forme de interacţiune pe care le are sunt unele superficiale – de exemplu, la serviciu
-, iar în interiorul lor comunică în legătură cu lucruri neutre şi sarcini ce trebuie efectuate, dar
interacţiunea nu are niciun fel de componentă afectivă. Şi atunci degeaba interacţionăm,
pentru că nu ne comunicăm pe noi înşine, nu ne conectăm la ceilalţi. Şi, în mod paradoxal,
acest tip de comunicare superficială poate mai degrabă să izoleze persoana decât să o
integreze” ete de părere doamna psiholog Lena Rusti.

Problema este că izolarea nu ne afectează doar din punct de vedere social. Efectele acestei
condiţii au impact psihologic, dar şi asupra sănătăţii individului. Aşa cum subliniază John
Cacioppo într-un interviu pentru US News, singurătatea se poate „citi” în analiza nivelului
hormonilor de stress, dar şi în modul de funcţionare a sistemului imunitar şi cardiovascular.
Mulţi singuratici ar putea, de asemenea, să găsească un refugiu în consumul de alcool şi
alimente bogate în grăsimi. În acelaşi timp, ei au tendinţa de a fi mai puţin activi, susţine
expertul, făcând mai puţină mişcare decât cei care nu sunt singuri, au un somn mult mai slab
calitativ şi deci sunt mult mai obosiţi pe parcursul zilei.
Kendra Cherry a extras din studiile lui Cacioppo şi alte efecte ale singurătăţii asupra sănătăţii
fizice şi psihice. Astfel, singuraticii sunt mult mai expuşi riscului de dezvoltare a bolilor
cardiovasculare, alterării funcţiilor cognitive, a memoriei şi a capacităţii de învăţare. Mai
mult, singurătatea poate conduce la dezvoltarea unui comportament antisocial, contribuie la
creşterea nivelului de stres, dar şi la instalarea stării de depresie, care poate conduce chiar la
sinucidere.

Importanța socializării
Prietenii sunt sau ar trebui să fie o parte importantă în viața noastră, deoarece ei ne furnizează
părerea, ne dau acel important feedback cu privire la gîndurile și sentimentele noastre. Fără
prieteniiv care sunt sinceri și dispuși să ne asculte și să ne dea acel stimul, acea energie, acea
părere imparțială riscăm să devenim cu ușurință niște unicați, niște excentrici pierduți în
labirintul propriilor noastre gânduri și sentimente neîmpărtășite.

Lipsa capacităţilor empatice poate face ca şi cei străluciţi din punct de vedere intelectual să
eşueze în relaţiile interumane, dovedindu-se aroganţi, insensibili, insuportabili.

Pentru că tendinţa mondială a generaţiei actuale este confruntarea cu tot mai multe probleme
emoţionale (tot mai mulţi tineri sunt mai singuri, mai deprimaţi, mai furioşi, mai impulsivi,
mai agresivi), este nevoie de un remediu urgent. Toţi factorii educaţionali ar trebui regândiți și
corelați de o asemenea manieră încât preocuparea pentru pregătirea tinerilor pentru viaţă să nu
fie doar un slogan, ci chiar o prioritate. De felul în care se pune preț pe acest lucru, prin
dezvoltarea cognitivă și îndeosebi a inteligenţei emoţiilor, se pot preveni dezastre sociale, se
pot readuce noțiuni uitate precum respectul, civilizaţia pe străzi şi afecţiunea în viaţa comună.
Consider de altfel că avem nevoie de această alfabetizarea emoţională ce este la fel de
importantă ca şi învăţarea cititului, scrisului, socotitului.

Posibile soluții de reducere și eradicare a comportamenetelor și a izolării sociale

Competenţele emoţionale de importanţă crucială pot fi dobândite şi îmbunăţăţite  din copilărie
şi adolescenţă. Ele nu sunt decât rodul sentimentelor pozitive și ar trebui să ne domine
întreaga existenţă, deoarece sunt tocmai acel liant dintre sentimente, caracter, instincte
morale, ce oferă o şansă mai mare copiilor, indiferent de zestrea lor genetică.
Copiii care nu pot desluşi sau exprima bine emoţiile se simt permanent frustraţi, izolaţi social.
De aceea, orice copil ar trebui să primească lecţii şi reguli nescrise de armonie socială. Aceste
lecţii de exprimare emoţională se învaţă de la cei din jur. Lecţiile emoţionale din copilărie pot
avea un impact profund asupra temperamentului, fie amplificând, fie temperând o
predispoziţie înnăscută. Pentru copilul timid, ceea ce e foarte important este felul în care e
tratat de părinţii şi profesorii săi, cum învaţă să-şi depăşească timiditatea înnăscută. Un
profesor bun are acea capacitate și cunoaște modalitatea de a găsei calea spre sufletul
copilului, de a-l ajuta să aibă încredere în forţele sale, de a-l încuraja chiar şi pentru micile
progrese, de a-l implica gradat în efortul învăţării, stimulând tocmai capacitatea de cooperare,
lăsând departe tot ceea ce ține de spiritul competitiv și izolațional impus adesea pentru a fi
performant.

Avand în vedere posibilele repercursiuni ale izolării sociale este foarte important sprijinul
unui specialist, ale unui psihoterapeut, ale unui om cu experiență de viață, ale unui om cu har,
deoarece nu se exclude aportul credinței din această complicată ecuație.

Terapiile cognitive și comportamentale pot ajuta persoanele care suferă de pe urma izolării
sociale prin mai multe metode și tehnici specifice, dar este la fel de importantă relația
terapeutică cu ajutorul căreia specialistul, psihologul, duhovnicul, prin vasta sa experiență
oferă înțelegere, acceptare, sprijin și mai ales deschidere sufletească ce este echivalentul unei
mărturii vii.

Ceea ce devine o fiinţă este rezultatul unui proces constant de comunicare cu semenii săi, care
îi oferă posibilitatea să înveţe deprinderi care să îi permită să se integreze (de relaţionare).
Privăm un copil de interacţiunea cu ceilalţi şi vom vedea o fiinţă incapabilă să rezoneze
afectiv (să simtă empatie faţă de semeni), incapabilă să comunice în mod normal (adesea,
copiii izolaţi nu ştiu nici bazele limbajului) şi bineînţeles incapabilă să se adapteze cerinţelor
sociale.

Nu ai cum să înveţi să trăieşti într-o societate, alături de ceilalţi, în lipsa procesului de

socializare. Efecte negative se regăsesc chiar şi în cazurile de copii din orfelinat sau copii
care, deşi nu sunt izolaţi de părinţi, sunt închişi în casă, fără contactul cu alţii în afară de
familie. Din aceste motive există dezbateri despre preferinţa unor părinţi de a nu înscrie copiii
la grădiniţă şi şcoală, optând pentru varianta „home-school”. Oricum ar fi, orice copil are
nevoie de o experienţă socială cât mai diversă, de interacţiune cu părinţii, dar şi cu alte
persoane.
Tehnologia aduce cu sine multe beneficii şi nimeni nu se îndoieşte de acest lucru, însă folosirea

excesivă a acesteia de către copii poate avea consecinţe neplăcute asupra dezvoltării lor.

Calculatorul, televizorul, smartphone-ul, consolele de jocuri video par a fi nişte „jucării”

inofensive în mâinile copiilor, care învaţă să le mânuiască încă de la vârste foarte fragede. De
multe ori, părinţii sunt mândri de performanţele copiilor în acest domeniu şi pierd din vedere
posibilele consecinţe pe care folosirea excesivă a tehnologiei le-ar putea avea asupra copiilor.

Părerile în ceea ce priveşte folosirea tehnologiei de către copii sunt împărţite. Pe de-o parte,
unii oameni de ştiinţă susţin că există multe pericole în folosirea excesivă a dispozitivelor
tehnologice. Academia Americană de Pediatrie formulează indicaţii precise în acest sens:
copiii sub 3 ani nu ar trebui să le folosească deloc, cei cu vârste între 3 şi 5 ani, nu mai mult
de 1 oră pe zi, iar cei cu vârste între 6 şi 18 ani, nu mai mult de 2 ore pe zi.

În ceea ce priveşte aspectul social, oamenii de ştiinţă susţin că dependenţa copiilor de

dispozitivele digitale presupune mai puţin timp petrecut la joacă, în compania altor copii.
Potrivit psihologului dr. Petzer Gray, acest lucru poate duce la izolare, la atitudini agresive şi
egoiste în perioada adultă. „Copiii petrec atât de mult timp comunicând prin intermediul
tehnologiei, încât nu-şi mai dezvoltă abilităţile de comunicare de bază”, afirmă Johnson
Chandra, autor al Face Time vs. Screen Time. Dr. Kate Roberts, psiholog, declară că folosirea
tehnologiei pentru a comunica nu ajută la dezvoltarea abilităţilor verbale şi nici a inteligenţei
emoţionale. De asemenea, relaţiile copiilor cu părinţii sunt afectate; copiii au nevoie să
interacţioneze faţă către faţă cu părinţii lor, să înveţe să-şi exprime emoţiile şi sentimentele
atât verbal, cât şi nonverbal. Psihologul Jim Taylor spune că în prezent „copiii şi părinţii
vorbesc două limbi diferite: copiii, cea digitală, iar părinţii, cea analogică, ceea ce duce la
neînţelegeri şi probleme legate de relaţionare.

De cealaltă parte, se află oamenii de ştiinţă, profesorii şi cei care cred că tehnologia are mai
multe avantaje asupra copiilor decât dezavantaje. Potrivit unui studiu al Universităţii din
Wisconsin (SUA), atunci când în procesul de învăţare sunt folosite ecrane tactile, copiii cu
vârste între 2 şi 3 ani învaţă mult mai repede. Heather Kirkorian, profesoară, susţine că „acei
copii care interacţionează cu ecranul avansează mai mult, comit mai puţine greşeli şi învaţă
într-un ritm mai rapid”.
Helen Moylett, preşedinta fundaţiei Early Education, nu este de acord cu înlăturarea totală a
tehnologiei din viaţa copiilor, ci mai degrabă recomandă un echilibru. „Tehnologia poate fi un
instrument util şi interesant, dacă este folosită la locul potrivit pentru a ne ajuta în procesul de
învăţare, dar nu tot timpul şi nici ca înlocuitor al altor lucruri”, spune ea.

Mai mult decât atât, ea subliniază importanţa exemplului de acasă. Dacă părinţii sunt atât de
dependenţi de telefoane, tablete sau alte dispozitive, încât nu le oferă copiilor atenţia cuvenită
şi acestea devin bariere în cadrul relaţiei şi comunicării dintre părinţi şi copii, atunci aceştia
din urmă vor urma exemplul şi, la rândul lor, vor deveni adolescenţi dependenţi de tehnologie
care nu vor mai comunica eficient cu părinţii lor. Un studiu recent al Universităţii Stirling
(Scoţia) a arătat că atitudinea familiei în ceea ce priveşte tehnologia este un factor important
în relaţia copil-tehnologie.

Potrivit specialiştilor, pentru ca tehnologia să nu devină un lucru rău, o barieră sau un

generator de probleme, este vitală găsirea unui echilibru în ceea ce priveşte folosirea ei.
Părinţii sunt încurajaţi să stabilească reguli pentru folosirea dispozitivelor digitale, în privinţa
momentului şi a duratei, să se implice în activităţile copiilor şi să-i îndemne să aibă activităţi
fizice, lucru manual şi să se joace. De asemenea, părinţii trebuie să încurajeze interacţiunea
faţă în faţă, în familie şi cu alţi copii.
Bibliografie:

Feldman Barett, L., ”Cum iau naștere emoțiile – viașa secretă a creierului”, Editura
Asociația de Științe Cognitive din Romania, Cluj - Napoca

https://www.bbc.com/mundo/noticias/2013/05/130422_salud_bebe_tecnologia_desarrollo_gtg

https://www.livescience.com/23169-social-isolation-changes-brain.html