Sunteți pe pagina 1din 3

Visul unei nopti de iarna

T.Musatescu
Adaptarea pentru televiziune a piesei “Visul unei nopți de iarnă” scrise de
Tudor Mușatescu este povestea clasică a unei fete simple îndrăgostite de
idolul său. Aceasta ar fi descrierea pragmatică a dramatizării din 1980 în regia
lui Dan Necşulea. Doar că atmosfera,replicile,decorul,montajul alb
negru și mai ales interpretarea actorilor, altfel spus toate elementele acestei
piese sunt lipsite de orice pragmatism. 
De aceea “Visul unei nopți de iarnă”, care continuă să farmece 
și astăzi generații de privitori,
este povestea plină de romantism a iubirii pe care o fată simplă o poartă unui
scriitor celebru. O iubire în numele căreia Maria, alias Mary,
alias Doruleț (Rodica Mandache)
comite prima mare nebunie din viața ei: fură un colier de la magazinul la
care lucrează și folosește ca pretext livrarea lui pentru a-l cunoaște pe scriitorul
Alexandru Manea (Florin Piersic). 
Și nu doar atât. Tânăra admiratoare îi toarnă  lui Alexandru
Manea minciună după minciună: 
că locuiește în zonă și de aceea s-a abătut din drumul spre casă 
tocmai în noaptea de Revelion pentru a-i aduce colierul, 
că domnul Knape (șeful ei) a trimis-o pe ea cu colierul pentru că doar în ea
are încredere, că a pus un pariu cu colegele pe 1,000 de lei 
că îl va cunoaște pe scriitor până la finalul anului, că nu își poate scoate şoşonii
pentru că stă cu ei în picioare tot timpul.  
Dar minciunile lui Doruleț nu sunt nici pe departe cele ale unei femei
meschine, ci minciunile unei femei îndrăgostite. Pentru că din
prima clipă în care Doruleț pune piciorul în casa scriitorului Manea, fiecare
privire îndreptată spre acesta 
este plină de intensitatea şi exuberanţa
pe care doar cei care simt o dragoste nemărturisită o pot
avea. Chiar și după ce Doruleț admite că l-a “bărbierit” pe Alexandru, ea tot
nu capătă imaginea unei “vampe” ieșite la vânătoare de bărbați celebri. 
Sfiala ei, prudența din primele dialoguri avute cu Alexandru, patosul cu
care citează din romanele lui, 
teama că invitația scriitorului de a petrece
Revelionul împreună ar putea însemna altceva,  toate acestea fac
din Doruleț o tânăra autentic îndrăgostită și 
nepricepută în “arta seducției”. 
Încercarea ei stângace de a poza în femeie de lume
care știe să fumeze, după ce bea 
câteva pahare de șampanie, replicile inteligente, umorul, 
exuberanța cu care trece de la un subiect la altul, sinceritatea cu care
își manifestă fericirea de a fi în compania lui Manea au un farmec aparte. 
Și tocmai acest farmec îl determină pe Manea să o îndrăgească. 
La începutul serii celebrul scriitor îi adresează 
fetei de la magazin invitația de a petrece Revelionul împreună 
cel mai probabil pentru a nu fi singur (pentru
prima dată în viață) în noaptea dintre ani ori pentru a se răzbuna pe
“amănuntul” care l-a determinat să nu mai petreacă noaptea în oraș. 
Însă încetul cu încetul, Alexandru este vrăjit de față simplă, blânda, amuzantă, 
drăguță și inteligentă din casa lui. 
Și acest lucru se întâmplă poate şi pentru că lumea din care el
face parte este lipsită de frumusețea simplității și de bucuria pe care el
le găsește în Doruleț. Cum lipsită de căldură este și iubita oficială a lui
Alexandru – Elvira (Adela Mărculescu), căreia acesta
ii mărturisește abia după trei ani de relație cum se simte în lumea din
care amândoi fac parte și în ceea ce ar părea să fie “iubirea” lor.
Alexandru are revelațiile despre lumea din care face parte, despre relația pe
care o are cu Elvira, despre cât de singur şi de nefericit se simte
de atât de timp abia în momentul în care crede că lui Doruleț i s-a
petrecut în casa lui o grozăvie. Manole, valetul scriitorului
(Alexandru Matei) găsește pe podea 2.000 de
lei și astfel Manea află că în absența lui, Cristian (Bogdan Mușatescu) – un
prieten comun al său și al Elvirei – fusese la el acasă. Judecând şi
după schimbarea totală de atitudine a lui Doruleț după noaptea petrecută pe
canapeaua sa, Alexandru se simte cuprins de un
intens și imediat simţ al onoarei și al datoriei care îl obligă 
să o ia numaidecât de soție pe Doruleț. 
Așa că încearcă să îi dea de urmă celei care, între timp, ajunsese acasă.
O casă modestă în care mama (Margareta Pogonat) 
și tatăl ei (Ștefan Radoff) o așteptaseră toată noaptea, căci până atunci nu
lipsise niciodată atât de acasă 
fără ca părinții să știe ceva de ea. Minciunile cu
care Doruleț încearcă să își justifice absența de acasă 
sunt însă demascate de către Milică (Grigore Gonţa),
care ar vrea să o ia pe Mary de soţie, deși aceasta îl consideră doar un prieten
foarte bun. 
Dacă ceea ce bănuiește Alexandru că i s-a întâmplat lui Doruleț în casa lui
este sau nu adevărat, rămâne să descoperiți 
vizionând această piesă minunată. 
Mai adaug doar că am considerat întotdeauna 
această dramatizare mai fermecătoare decât cea din 1943, 
în regia marelui Jean Georgescu, care i-avut ca protagoniști pe George
Demetru și Ana Colda. Desigur, nu
doresc prin această mențiune să diminuez în vreun fel meritul echipei de actori
din dramatizarea anului 1943.
Este mai degrabă o chestiune de gusturi, de afinitate spre
felul în care în special  Florin Piersic și Rodica
Mandache își interpretează personajele: cu căldură, cu atenție la detalii, cu
accent pe intonație, cu pasiune și mai ales, cu autenticitate. O interpretare din
care transpare o infinită dragoste față de comorile teatrului și un adânc respect
pentru public şi autor.