Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Figura 1.2
factori cantitativi;
factori de structură;
factori calitativi.
c) respectarea succesiunii înlocuirii factorilor
d) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în operaţiile care urmează – substituțiile
făcute se păstrează.
Variația rezultatul economic se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative ( Δ / IR ).
Deoarece aplicaţiile folosesc analiza variației rezultatului exprimată în mărimi absolute, în
continuare se detalia această formă:
1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de influenţă
Modelul matematic este o ecuaţie de forma: R = a b c .
Modificarea rezultatului economic ( ΔR ) se determină comparând valoarea de bază cu valoarea efectivă:
ΔR = R1 R0 , în care:
R0 = a0 b0 c0 (perioada de bază)
R1 = a1 b1 c1 (perioada analizată/curentă)
Aplicarea metodei substitutiei:
Utilizând principiile enunţate, se determină influenţa variației fiecărui factor asupra variaţiei
rezultatului economic ( ΔR ):
a) Influenţa variatiei factorului a asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRa = a1 b0 c0 a0 b0 c0 = a1 a0 b0 c0
b) Influenţa variatiei factorului b asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRb = a1 b1 c0 a1 b0 c0 = a1 b1 b0 c0
c) Influenţa variatiei factorului c asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRc = a1 b1 c1 a1 b1 c0 = a1 b1 c1 c0
În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, şi c asupra rezultatului economic analizat este
variatia indicatorului de rezultat: ΔR = ΔRa + ΔRb + ΔRc
a1 a1
Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb =
b1 b0
b) Factorul b este cantitativ și factorul a este calitativ:
a0 a0
Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb =
b1 b0
a1 a0
Influenţa factorului a asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa =
b1 b1
Suma influenţelor variației factorilor a şi b asupra variației rezultatului economic R este dată de
relaţia: ΔR = ΔRa + ΔRb
10
Capitolul 2
Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare (vânzarea producției și
prestarea serviciilor), pe baza indicatorilor valorici
2.1 Sistemul indicatorilor valorici ai activităţii de producţie şi comercializare
Formula de calcul:
Qf = Qfprodus finit si semifabricatelor destinate vanzarii + Qfservicii prestate
Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate vânzării şi valoarea serviciilor
prestate către terţi, precum şi valoarea semifabricatelor destinate vânzării pentru prelucrări ulterioare
în vederea obţinerii de produse finite.
Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere si Bilant (balanţa sintetică cumulata
la 31 decembrie, pe baza careia s-a intocmit bilantul): suma dintre rulajele debitoare ale conturilor
345, 341(produs finit si semifabricate destinate vanzarii) şi rulajele creditoare ale conturilor 704, 705,
706 şi 708 (servicii).
Prin semifabricat se înţelege un anumit produs care, în cadrul unei întreprinderi a ajuns la un
anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o altă întreprindere pentru realizarea
unui produs finit.
Cifra de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi realizate din:
vânzarea produselor finite și a semifabricatelor – când se vând în această stare, a mărfurilor şi respectiv a
serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.
În practică, se utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată, care ia în
considerare finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi serviciilor, prin încasarea de la clienţi
a contravalorii acestora (rulajul creditor al contului 411).
Mod de calcul pornind de la Contul de profit şi pierdere (grupa 7 din balanta sintetica
11
10 UM 100 UM 20 UM
_____ ________________________________ __________
Vanzare: 90 UM , Sf > Si, s-a vandut mai putin decat s-a produs
CA = 100 – (20-10)= 90 UM
20 UM 100 UM 10 UM
____________ ________________________________ _____
Vanzare: 110 UM , Sf < Si, s- vandut mai mult decat s-a produs, prin diminuarea stocului initial
CA = 100 – (10-20)= 110 UM
Formula:
Cifra de afaceri se calculează pornind de la Producţia fabricată, luând în considerare stocurile de
produs finit de la începutul, respectiv sfârşitul perioadei analizate:
CA Qf s pf ,
s pf s Fpf s Ipf
12
în care:
s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
s Fpf reprezintă stocul final de produse finite;
Qf reprezintă producţia marfă;
s Ipf reprezintă stocul iniţial de produse finite.
Compar Qf si CA: cum s-a produs fata de cum s-a vandut – prin analiza evolutiei/variatia
stocului de produs finit (CORELATIILE intre indicatori)
Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator valoric care determină valoarea întregii activităţi a
unei intreprinderi, pe o perioadă determinată si ia in considerare aspecte legate de productia fabricata si
modul cum aceasta este valorificat, precum si alte elemente legate de activitatea de productie, respectiv
productia neterminata si imobilizarile produse in regie proprie.
Valoarea adăugată
Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de o întreprindere ca urmare a
desfăşurării procesului de producţie, adică reprezinta diferenţa dintre valoarea totală (globală) a
producţiei (activităţii) şi consumurile intermediare (cheltuielile pentru resurse materiale şi servicii
furnizate de către terţi), pe o anumită perioadă de timp.
Qatotal = Qe – M + Mc
O altă metodă de calcul a valorii adăugate este prin adunarea elementelor componente (Metoda
aditivă).
Qa = Cheltuieli cu salariile + Amortizarea + Profit + Impozite si taxe (cheltuieli)
Principalele elemente care compun valoarea adăugată sunt (valorile se găsesc în Contul de profit şi
pierdere):
fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj, fonduri speciale
(remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor al contului 64);
amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra producţiei realizate, rulaj debitor al
contului 681);
profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi
monetare, soldul creditor al contului 121);
cheltuieli cu impozitele şi taxele (factor extern, pe care unităţile economice nu îl pot
controla, rulajul debitor al contului 63).
raportul dintre producţia fabricată (Qf) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă în principal
evoluţia stocurilor de producţie neterminată;
Corelaţia optimă este:
Qf Qe 1
raportul dintre valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea
ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi;
Corelaţia optimă este:
Qa Qe (0,1)
fundamentare a modului cum a evoluat activitatea întreprinderii faţă de anul precedent, prin
raportarea valorilor indicatorilor valorici din perioada curentă la cele aferente perioadei
precedente (I1/I0);
fundamentare a modului cum au fost îndeplinite previziunile, prin raportarea valorilor
indicatorilor valorici din perioada curentă la cele aferente previziunilor (I 1/Ipr).
Nr.
Denumire indicator Ppr/P0 P1/P0 P1/Ppr
crt.
b) IQf >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar, întreprinderea a
redus stocurile de producţie neterminată existente la începutul anului (fără a influenţa normalitatea
desfăşurării procesului de producţie) şi a redus producţia de imobilizări în regie proprie.
c) IQa >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar întreprinderea şi-
a îmbunătăţit structura valorii adăugate prin reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi.
veniturilor. Analiza structurii cifrei de afaceri permite determinarea fiecărei categorii de venituri şi
contribuția acestora la formarea cifrei de afaceri, precum si modificările care apar in privința structurii cifrei
de afaceri.
O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o are dezvoltarea, pe lângă
activitatea de bază, a unor activităţi conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în momentele
nefavorabile.
Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri:
- cifra de afaceri/venituri din activitatea de bază;
- cifra de afaceri/venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare.
Pentru a fi utilă managementului întreprinderilor, analiza structurii cifrei de afaceri nu trebuie să
se limiteze numai la aceste două categorii, ci trebuie să fie extinsă în funcţie de specificul activităţii
fiecărei întreprinderi și necesitatea informațională. În acest fel, se asigură determinarea gradului de
rentabilitate al fiecărei activităţi sau categorie de venituri identificată. De exemplu, pentru o întreprindere
care are ca activitate de producţie ca activitate de bază şi activitățile de transport şi de comerţ ca
activităţi auxiliare, analiza de structură a cifrei de afaceri se va face mai întâi pentru cele două
componente majore: producţia ca activitate de bază şi activitatea auxiliară care include comerţul şi
transportul. În ceea ce priveşte producţia, se poate analiza ponderea veniturilor pentru fiecare grupă de
produse, iar în cadrul grupelor, pentru fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum se face
valorificarea producţiei, se poate analiza cât se vinde persoanelor juridice şi cât prin magazinele proprii,
persoanelor fizice. În ceea ce priveşte activitatea auxiliară, se poate analiza cât reprezintă transportul şi
cât comerţul, ca ponderi. Pentru transport se poate urmări ce parte din venituri se realizează din
transportul produselor proprii la beneficiari, respectiv din transport pentru terţi, pe bază de contract sau
comandă. Activitatea de comerţ se poate urmări pe categorii de comerţ (intermediere, comerţ en-gros
sau cu ridicata), iar în cadrul acestora pe categorii de produse, după provenienţa acestora, în funcţie de
furnizor, zonarea pieţei de desfacere etc.
Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel de întreprindere, cât şi la nivelul
elementelor structurale.
Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii vânzărilor este prin analiza
ponderilor componentelor cifrei de afaceri (gi):
CAi
gi 100 ,
CA
în care:
CA reprezintă cifra de afaceri totală;
CAi reprezintă vânzările aferente elementului de structură i;
Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri/ vânzărilor se determină la nivel global, cât şi la nivelul
elementelor structurale ale acesteia, prin măsurarea variației în mărimi absolute ( ).
2.3.2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în
acelaşi interval de timp (corelaţia statică) este dată de inegalitatea:
CA Qf 1
Raportul stabilit între cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit. Un raport supraunitar arata ca activitatea de productie si comercializare se
16
desfăşoară in conditii normale şi deci producţia realizată se vinde întârzieri şi imobilizări. Situaţia ideală
este atunci când raportul CA Qf 1 , situaţie întâlnită când activitatea întreprinderii cuprinde numai
servicii fără alte activităţi şi/sau când stocurile de produs finit, la începutul şi sfârşitul perioadei, raman
constante.
Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă, dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori (corelaţia dinamică) este dată de inegalitatea:
ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga producţie marfă
fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de produs finit aflate în depozit
la începutul anului (destocaj).
Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi influenţează
evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei
factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei
sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de producţie.
Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de afaceri, producţia
fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active.
Mf Mfa Qf
W
N Mf Mfa
W It KM R
deci:
CA N It KM R K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii indirecți)
CA
N W Kv
It KM R
Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de afaceri
Evoluţia/variația cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:
ΔCA
N
N1 W0 K v0 N0 W0 K v0 N1 N0 W0 K v0
2. Variaţia productivităţii muncii:
W N1 W1 K v0 N1 W0 K v0 N1 W1 W0 K v0
ΔCA
Metode de calcul:
Metoda sintetica:
Qa Qe M
Metoda aditiva:
Qa = cheltuieli cu salariile + cheltuieli cu amortizarea + cheltuieli cu impozite si taxe + profit
Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii despre nivelul de performanţă
tehnico-productivă, economică şi financiară. La nivelul economiei naţionale, prin analiza valorii
adăugate, se poate determina contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a bugetului
statului.
Analiza diagnostic a Valorii adăugate presupune parcurgerea următoarelor tipuri de analiză:
analiza statică a Valorii adăugate;
analiza dinamicii Valorii adăugate (în mărimi absolute și în mărimi relative);
analiza structurii Valorii adăugate (static şi a dinamicii acesteia);
analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre Valoarea adăugată şi Producţia
exerciţiului;
analiza factorială a Valorii adăugate.
Analiza structurală este combinată cu analiza dinamică, în scopul urmării evoluţiei în timp a
fiecărui element component. Este o condiţie esenţială ca ponderea structurală a unor cheltuieli, care
pot fi controlate să scadă, acest lucru reflectându-se favorabil în creşterea ponderii profitului, ca
element component al Valorii adăugate.
Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori este dată de inegalitatea: IQa >IQe
Raportul stabilit între valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea
ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi; din analiza raportului Qa Qe
putem stabili ponderea cheltuielilor materiale în volumul total al activităţilor desfăşurate.
Qa Qe M (1)
se dă factor comun forţat Qe
şi se obţine:
M
Qa Qe 1 Qe y , în care:
Qe
20
Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi, se va pleca de la unul dintre
modurile de scrierea a productivităţii muncii:
N
t N t = T (fondul de timp lucrat)
Qe
Wh Qe T Wh ,
T
Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula: Qa Qe y , şi se va obţine Qa T Wh y , în
care:
Wh reprezintă productivitatea orară a muncii;
T reprezintă fondul total de timp muncit;
În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi după modul în care îşi
exercită influenţa (factori direcţi şi indirecţi), precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în
vederea aplicării metodei substituţiei:
Qa
Qe
y
21
Capitolul 3
3.1 Analiza diagnostic a cheltuielilor
Activităţile economice implică consumul unor resurse materiale, umane şi financiare, în vederea
22
În continuare vom prezenta veniturile întreprinderii şi modul cum sunt grupate acestea:
a) venituri din activitatea de exploatare cuprind:
venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate;
venituri din producţia de imobilizări;
23
Ch 1.000 CA
Ch
1.000
q c 1.000 ,
CA q p
c reprezintă costul unitar (cheltuiala unitara) al fiecarui produs;
p reprezintă preţul de vânzare la fiecarui produs (exclusiv TVA);
q reprezinta cantitatea vanduta din fiecare produs
Pornind de la prima relaţie, stabilesc factorii care au o influenţă importantă asupra cheltuielilor
(totale) la 1.000 lei cifra de afaceri:
structura producţiei vândute;
preţul mediu de vânzare al produselor;
costul unitar pe produs.
26
Ch 1.000 CA
q c
1 1
1.000
q 0 c0
1.000
q p
1 1 q 0 p0
1. influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei
Cifra de afaceri:
Chq
1.000 CA
q c
1 0
1.000
q 0 c0
1.000
q p
1 0 q 0 p0
2. influenţa modificării preţului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra de
afaceri:
Chp
1.000 CA
q c
1 0
1.000
q c 1 0
1.000
q p
1 1 q p 1 0
3. influenţa modificării costului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra de
afaceri:
Chc
1.000 CA
q c
1 1
1.000
q c 1 0
1.000
q p
1 1 q p 1 1
normelor legale, pe baza planului de conturi, pe grupe şi clase, care permite evidenţierea corectă şi
coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor din contabilitate să se poată urmări alocarea resurselor.
Analiza cheltuielilor de exploatare se face prin raportarea la 1.000 lei venituri din exploatare
(modelul analizei factoriale a cheltuielilor din exploatare).
Dependenţa este proporţională în cazul cheltuielilor care sunt foarte strâns legate de
producţie, cum ar fi: materiile prime, energie, salarii directe (salariatii care contribie in mod direct la
realizarea productiei), cheltuielile cu prezentarea şi ambalarea produselor etc.
Cv
Modelul analizei factoriale: Cv1,000 CA 1.000 q cv 1.000
CA q p
Chvc
1.000 CA
q cv
1 1
1.000
q cv
1 0
1.000
q p
1 1 q p
1 1
Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de volumul producţiei în mod strict,
şi rămân la niveluri aproximativ constante, indiferent de variatia volumului producţiei.
În această categorie se includ: cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli generale de conducere şi
administrare.
Modelul analizei factoriale a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri ( CF 1.000 CA ):
CF
CF 1.000 CA 1.000
CA
Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cheltuieli fixe
- cifra de afaceri
Capitolul 4
Analiza rentabilității întreprinderilor
Determinarea nivelului rentabilităţii unei activităţi economice presupune analiza a doi indicatori
sintetici, şi anume:
profitul; Profitul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, fiind indicatorul de volum al
rentabilităţii.
ratele rentabilităţii; Ratele rentabilităţii reflectă mărimea relativă rentabilităţii şi măsoară
gradul în care utilizarea resurselor aduce profit.
Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în Legea
contabilităţii, în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă determinată,
precum şi modul de formare al rezultatelor.
Contul de profit şi pierdere cuprinde:
toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate (1 an –
exercițiul financiar);
toate cheltuielile aferente veniturilor pe parcursul perioadei analizate (1 an – exercițiul
financiar).
Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin compararea veniturilor cu
cheltuielile aferente:
Analiza structurală urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul operaţiunii din se degajă,
evidenţiind modificările de structură care apar. Obiectivele analizei structurale sunt:
măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar asupra formării rezultatului net;
prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării.
Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a rezultatelor intermediare
prezentată în Figura nr. 1, in care veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe domenii de activitate, şi
anume:
de exploatare (din activitatea industrială sau comercială);
financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte societăţi, folosirea unor capitaluri
străine, din diferenţe de curs valutar);
extrordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni de capital).
1. Rezultatul exploatării, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile de exploatare.
2. Rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între
veniturile financiare şi cheltuielile financiare.
3. Rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine prin
însumarea rezultatului exploatării cu cel financiar.
4. Rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine ca
diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare.
5. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării se obţine din însumarea rezultatului curent şi
rezultatului excepţional al exerciţiului
6. Rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de rezultat net al exerciţiului sau
profit net.
7. Rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării;
rezultatul impozabil se calculează plecând de la profitul brut (rezultatul înaintea impozitării),
din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal
Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută rentabilitatea unei activităţi
economice.
În Figura nr. 1 este prezentat un alt model de analiză structurală care pune accentul pe
contribuţia aspectelor fiscale în procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.
2. Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei întreprinderi pe o perioadă
determinată de timp.
3. Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în urma activităţii de producţia şi
comercializare de către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.
Rb Rb
Vt prb
Rb
O altă formă pe care o îmbracă rata rentabilităţii este Rata rentabilităţii comerciale (Rc):
Pb
Rc 100
CA
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare şi vânzare). Indicatorul de efect este profitul obţinut în urma comercializării
produselor, mărfurilor, respectiv serviciilor.
4.1 Rata rentabilităţii economice a activelor se determină, ca raport între profitul brut al
exerciţiului (Pb) şi capitalul investit în activele economice ale exploatării (At).
Pb
Re 100 .
At
4.2 Rata rentabilităţii economice a activelor se poate determina şi ca raport între profitul brut
(Pb) şi capitalul permanent (Kp):
Pb
Re 100
Kp
Capitalurile angajate de o intreprindere in cursul unui exercitiu financiar sunt reprezentate de
capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a
dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active fixe), investitiile de
exploatare (nevoia de fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilitatilor
banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea de procurare a
capitalurilor.
Proporţia dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu poate varia, iar coeficientul dintre aceşti
doi parametri are semnificaţia unei pârghii financiare (pf), a cărei valoare influenţează rata rentabilităţii
financiare:
Ki
pf
Kpr Ki
Cu cât capitalul împrumutat va avea o pondere mai mică în totalul capitalului permanent, cu atât
rata rentabilităţii financiare va fi mai bună şi invers, aceasta deoarece valoarea dobânzilor plătite pentru
capitalul împrumutat diminuează nivelul ratei rentabilităţii financiare, conducând la un profit mai mic
decât în situaţia în care nu se utilizează capital împrumutat.
Pn
R fp 100
Kp