Capitolul 1

Bazele teoretico-metodologice ale Analizei economico-financiare

1.1 Definirea şi tipologia Analizei economico-financiare
Analiza economico-financiară studiază procesele economico-financiare generate de activitatea
desfăşurată de întreprinderi. Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici şi
instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în scopul formulării unor aprecieri
pertinente referitoare la situaţia economico-financiară a unei întreprinderi, la nivelul şi calitatea
performanțelor. În funcţie de abordare şi finalitate, Analiza economico-financiară este fie disciplină de
studiu, activitate practică, fie metodă de cercetare.

Tipologia Analizei economico-financiare: Clasificarea Analizei economico-financiare se face în

funcție de anumite criterii. În continuare, este prezentată o selecție a tipurilor Analizei economico-
financiare, în funcție de criteriile cele mai utilizate în activitatea practică.
1. După raportul între momentul în care se efectuează activitatea de analiză economico-
financiară şi momentul desfăşurării activității economice studiate:
 analiza post-factum sau post-operatorie: presupune studierea rezultatelor activităţilor
economice după ce aceasta s-a încheiat. Acesta este cel mai răspândit tip de analiză efectuat
în activitatea practică. Termenul post-factum defineşte analiza unui proces care a avut loc în
trecut și se efectuează după încheiarea acestuia şi înregistrarea rezultatelor;
 analiza previzională sau analiza prospectivă: presupune previzionarea evoluţiei activităților
economice, pe baza studierii rezultatelor precedente şi a factorilor care au influenţă asupra
acestora. Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei
activităţii economico-financiare a întreprinderilor.
2. După nivelul la care se desfăşoară analiza economico-financiară:
 analiza microeconomică: studiază activitățile economice la nivelul întreprinderii şi a
componentelor acesteia (secţii, centre de desfacere, etc.);
 analiza macroeconomică: studiază activităților economice la nivelul ramurilor economice,
economiei naţionale, regiunilor sau economiei mondiale.
3. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinărilor cantitative ale activităților
economice:
 analiza calitativă: urmăreşte determinarea însuşirilor esenţiale ale fenomenului economic
studiat şi a factorilor care sunt de aceeaşi natură cu activitatea economică şi o determină.
Analiza calitativă determină gradul de precizie cu care se face previzionarea evoluţiei
fenomenelor şi stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse elementele esenţiale ale
fenomenului economic;
 analiză cantitativă, presupune studiul activităților economice prin determinări cantitative
exprimate prin volum, valoare, număr, durată, etc.
4. După modul de urmărire în timp a activităților economice:
 analiza statică: studiază activitățile economice, precum şi factorii care le influenţează, la un
moment dat; noţiunea de static face referire la modul în care se efectuează analiza, şi nu la
natura activităților economice, care sunt într-o permanentă schimbare;
 analiza dinamică: studiază activitățile economice în corelaţie cu evoluţia acestora în timp,
determinând valorile care le caracterizează în diverse momente, precum şi valorile factorilor
care le influenţează.
 4

5. După aspectele abordate în studiul activităților economice:

 analiza economică: studiază activitatea de producție si comercializare a producției
desfășurate de întreprinderi, etc.
 analiza financiară: studiază fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii,
modul de gestionare şi plasare a capitalului, etc.
 analiza economico-financiară: studiază corelaţiile dintre activitatea economică a
întreprinderilor (de exploatare) şi activitatea financiară (riscul financiar);
 analiza tehnico-economică: îmbină caracterul tehnic cu cel economic şi este utilizată atunci
când, pentru evaluarea unor fenomene economice complexe este nevoie atât de expertiza
economiştilor, cât şi a altor specialişti, precum inginerii.

1.2 Conţinutul procesului de analiză economică

Analiza activităţilor economice începe în momentul în care acesta s-au încheiat, respectiv s-au
concretizat în rezultate. Drumul pe care îl parcurge activitatea de analiză economică, așa cum se
desfășoară aceasta în practică, este invers evoluţiei acesteia: se porneşte de la rezultate, exprimate valoric
sau cantitativ-valoric, sub forma unor indicatori economico-financiari, după care se determină elementele
componentele activităţii economice, care sunt tratate ca un fenomen economic, factorii care au generat-o
şi i-au influenţat evoluţia, şi se stabilesc relaţiile dintre aceştia. Analiza informaţiilor se face respectând
principiul cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al fenomenelor economice care se
desfăşoară în întreprinderi. Se studiază mecanismele de formare şi evoluţie a fenomenelor economice, prin
descompunerea lor în elemente simple şi determinarea factorilor care au influenţat starea fiecăreia dintre
aceste structuri (element component). Descompunerea se face gradat, de la complex la simplu, pentru a
identifica acele cauze care explică nivelul activităţii/fenomenului economic constatat la un moment dat,
inclusiv evoluţia acestuia.
În orice sistem economic, există o dualitate a oricărui fenomen economic, acesta fiind în acelaşi
timp efectul unor anumite cauze, cât şi cauza finală a altui fenomen economic.

Figura 1.2

Definiţii ale elementelor prezentate:

 elemente: părţi componente ale fenomenului economic analizat;
 factori: acele forţe dinamice care determină evoluţia unui fenomen economic;
- cauze finale: factorii, care, în anumite condiţii explică apariţia unui alt fenomen economic,
starea şi respectiv evoluţia acestuia.

Conţinutul activităţii de analiză economică este structurat în mai multe etape:

1. Determinarea obiectului analizei economico-financiare, care presupune identificarea
activităţilor/fenomenelor economice asupra cărora se va concentra analiza; delimitarea se face
în timp şi în spaţiu;
2. Calculul rezultatelor activității economico-financiare sub forma unor indicatori
economico-financiari și analiza evoluției/dinamicii acestora;
3. Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor care determină fenomenul economic studiat.
Pentru descompunerea în elemente componente se efectuează o analiză structurală a
fenomenului economic studiat. Factorii de influenţă se stabilesc gradat, începând cu cei cu
5

acţiune directă şi continuând cu cei cu acţiune indirectă (care influenţează fenomenul

economic studiat prin intermediul primei categorii de factori). Procesul continuă până la
stabilirea cauzelor finale care determină evoluţia fenomenului economic studiat;
4. Odată cu stabilirea factorilor are loc şi determinarea corelaţiei dintre fiecare factor identificat
şi fenomenul economic analizat, cât şi a legăturilor dintre aceştia.
5. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor factorilor asupra factorilor de nivel superior şi
fenomenului economic;
6. Sintetizarea rezultatelor analizei economice – etapă în care se fac aprecierile asupra activităţii
economice studiate, şi stabilirea unui diagnostic pentru evaluarea situaţiei activităţii
economico-financiare a întreprinderii;
7. Elaborarea măsurilor pentru îndreptarea deficienţelor constatate, respectiv creşterea eficienţei
activităţii economice pe viitor (acestea constituie conţinutul deciziilor adoptate).

1.3 Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economice

Efectuarea unei analize reale şi utile a activităţii economico-financiare desfășurată de o
întreprindere presupune utilizarea unui sistem de informaţii judicios organizat. Numai în acest mod pot fi
identificate şi previzionate toate schimbările ce au loc în desfăşurarea fenomenelor economice, atât în
legătură cu factorul timp, cât şi pe locuri de activitate.
La nivel microeconomic, în funcţie de provenienţa lor, identificăm două categorii importante de
surse, respectiv:
 surse interne, care furnizează din evidenţa proprie date privind desfăşurarea activităţii;
 surse externe, care provin din exteriorul întreprinderii şi se constituie în informaţii privind
mediul extern cu care se intră în contact în procesele conexe activităţii economice.
După natura acestora, sunt grupate în:
 informaţii economico-financiare;
 informaţii tehnice şi tehnologice;
 informaţii sociale;
 informaţii politice, juridice etc.
După posibilitatea de a fi recunoscute, sunt grupate în:
 informaţii de largă accesibilitate, pe care le furnizează mass-media, site-uri, revistele de
specialitate prin diversele lucrări publicate (investiţii, studii, etc.);
 informaţii limitate, respectiv care nu pot fi cunoscute decât prin intrarea în contact cu
întreprinderea sau cu surse care au acces la informaţiile directe, de exemplu clienţii,
furnizorii de materii prime/mărfuri, etc.
Oricare ar fi sursa care le generează, pentru a putea contribui pe deplin în procesul de analiză
economico-financiară, informațiile trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 să fie utile;
 să fie exacte sau cât mai apropiate de realitate;
 să fie complete, pentru a se evita superficialitatea analizei;
 să fie oportune;
 să aibă un anumit grad de valoare, ca importanţă în gândirea managerială;
 să poată fi cunoscut costul obţinerii acestora.
 6

1.4 Factorii care influenţează rezultatele activităţilor economice

Necesitatea cunoaşterii schimbărilor care apar în activitatea economică desfășurată de întreprinderi,
impune studiul factorilor implicaţi, a naturii și a relaţiilor care se stabilesc între aceștia.
Factorii care influenţează rezultatele fenomenelor economice sunt grupaţi după mai multe criterii:
1. După natura conţinutului lor:
 tehnici;
 tehnologici;
 economici;
 organizatorici;
 social-politici;
 demografici, etc.
2. După caracterul lor în cadrul relaţiilor cauzale:
 factori calitativi: sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat/ activitatea economică,
deosebindu-se de fenomen prin gradul de cuprindere. De exemplu, productivitatea muncii
este de aceeaşi natură cu producţia, dar se raportează la o persoană, o unitate de timp, etc.;
 factori cantitativi (exprimă nivelul cantitativ): sunt purtătorii materiali, concreţi, ai factorilor
calitativi;
 factori de structură: sunt folosiţi atunci când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate
(compuse din mai multe elemente);
3. După felul în care acţionează asupra procesului economic analizat/ activității economice:
 factori cu acţiune directă: aceştia acţionează şi îşi exercită în mod direct influenţa asupra
fenomenelor economice analizate;
 factori cu acţiune indirectă: îşi manifestă influenţa indirect asupra fenomenelor economice
analizate, prin intermediul factorilor direcţi;
4. După originea acţiunii:
 factori endogeni (interni): îşi au originea în activitatea economică desfăşurată;
 factori exogeni (externi): îşi au originea la nivelul activităţii economice sau al economiei
naţionale;
5. După posibilitatea de previziune:
 factori previzibili (cu grad ridicat de certitudine);
 factori imprevizibili ( cu acţiune incertă)
6. După natura circuitului economic:
 factori specifici activităţii de producţie;
 factori specifici activităţii de comercializare.

1.5 Introducere în metodologia analizei economico-financiare

Metodele de analiză se împart în două mari grupe:
- Metode de analiză calitativă: descriu relaţiile cauzale care se regăsesc în esenţa oricărui
fenomen economic. Astfel, se determină factorii care au influențe negative asupra
fenomenului analizat, relaţia dintre fiecare factor şi fenomenul analizat, respectiv relațiile
între factori.
- Metode de analiză cantitativă: care dau posibilitatea cuantificării influenţelor pozitive
sau negative care determină activitatea variația fenomenului economic analizat.
 7

Metode de analiză calitativă:

Cele mai importante metode utilizate de analiza calitativă, sunt:
1. Metoda comparaţiei, bazată pe raţionamentul conform căruia, rezultatele economice obţinute
de o întreprindere se analizează nu ca o simplă mărime independentă, ci printr-o comparaţie care
are la bază criterii bine stabilite.
Când se aplică această metodă trebuie să se aibă în vedere comparabilitatea mărimilor analizate.
Pot exista comparaţii care au la bază criterii diferite, precum:
 compararea în timp: analizează fenomenele economice/activitățile economice prin compararea
acestora la intervale egale de timp;
 compararea în spaţiu: stabileşte limitele organizatorice ale comparaţiei: secţii, fabrici de un
anumit profil, ramuri de activitate, regiuni si ramuri de activitate etc.;
 compararea mixtă: se au în vedere atât timpul, cât şi spaţiul;
 compararea cu caracter special: neglijează timpul şi spaţiul şi ia în consideraţie numai un
criteriu special (de exemplu optimizarea activităţii);
 comparaţii bazate pe criterii prestabilite (standarde, norme, normative etc.).
2. Descompunerea activităților economice/ fenomenelor (diviziunea) este o metodă care
creează posibilitatea aprofundării studierii fenomenelor economice.
În funcţie de criteriul pe care îl are la bază, se distinge:
 diviziunea în timp: urmăreşte desfăşurarea fenomenului intervale de timp, pentru o
bună urmărire a activităţii economice; analizează ritmicitatea producţiei, eşalonări în
aprovizionare şi desfacere;
 diviziunea în spaţiu: urmăreşte stabilirea rezultatelor după locul unde se realizează
acestea (loc de muncă, atelier, secţie, fabrică etc.) în vederea determinării măsurilor care trebuie
luate pentru buna desfăşurare a activităţii;
 diviziunea în părţi componente.
3. Generalizarea rezultatelor şi evaluarea acestora este o metodă calitativă, de informare
managerială, pentru luarea unor decizii importante, utilizată în principal în rezolvarea unor
probleme legate de viitorul întreprinderilor (de exemplu în stabilirea fezabilităţii).
Metode de analiză cantitativă:
Cea mai utilizată metodă a analizei cantitative este metoda substituirilor în lanţ.
Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra variației
fenomenului economic analizat. Modelul analizei factoriale se prezintă sub forma unei relaţii matematice
(produs sau raport) care leagă factorii care influenţează fenomenul analizat. Cel mai frecvent este o funcție
cu două sau mai multe variabile:
Y = f x1 , x2  ;
Y = f x1 , x2 , x3 , ... x n  .
Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a valorii pe care o au factorii la momentul
de bază (P0) cu valoarea efectivă, pe care o au la momentul curent (P 1).
Utilizarea acestei metode presupune respectarea următoarelor reguli:
a) substituirea factorilor se face încăpând de la factorii cu influenţă directă către cei cu influenţă
indirectă;
b) ordonarea factorilor aflați pe același nivel, în vederea substituirii, este dată de condiţionarea
economică:
 8

 factori cantitativi;
 factori de structură;
 factori calitativi.
c) respectarea succesiunii înlocuirii factorilor
d) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în operaţiile care urmează – substituțiile
făcute se păstrează.
Variația rezultatul economic se exprimă în mărimi absolute şi în mărimi relative ( Δ / IR ).
Deoarece aplicaţiile folosesc analiza variației rezultatului exprimată în mărimi absolute, în
continuare se detalia această formă:
1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de influenţă
Modelul matematic este o ecuaţie de forma: R = a  b  c .
Modificarea rezultatului economic ( ΔR ) se determină comparând valoarea de bază cu valoarea efectivă:
ΔR = R1  R0 , în care:
R0 = a0  b0  c0 (perioada de bază)
R1 = a1  b1  c1 (perioada analizată/curentă)
Aplicarea metodei substitutiei:
Utilizând principiile enunţate, se determină influenţa variației fiecărui factor asupra variaţiei
rezultatului economic ( ΔR ):
a) Influenţa variatiei factorului a asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRa = a1  b0  c0   a0  b0  c0  = a1  a0   b0  c0
b) Influenţa variatiei factorului b asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRb = a1  b1  c0   a1  b0  c0  = a1  b1  b0   c0
c) Influenţa variatiei factorului c asupra variaţiei rezultatului R:
ΔRc = a1  b1  c1   a1  b1  c0  = a1  b1  c1  c0 
În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, şi c asupra rezultatului economic analizat este
variatia indicatorului de rezultat: ΔR = ΔRa + ΔRb + ΔRc

2. Rezultatul (R) este exprimat ca raport între factorii de influenţă

a
Modelul matematic este o ecuaţie de forma: R =
b
Modificarea rezultatului economic ( ΔR ) se determină comparând valoarea de bază cu valoarea efectivă:
a a
ΔR = R1  R0 = 1  0
b1 b0
Substituirea factorilor se face în funcție de natura acestora, în ordinea: cantitativi, de structură și
calitativi. Aplicarea metodei substituţiei se face diferenţiat, în funcţie de natura acestora și de poziția în
care sunt situați factorii de influență în cadrul raportului, respectiv la numărător sau la numitor.

a) Factorul a este cantitativ și factorul b este calitativ:

a1 a0
 Influenţa factorului a asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa = 
b0 b0
 9

a1 a1
 Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb = 
b1 b0
b) Factorul b este cantitativ și factorul a este calitativ:
a0 a0
 Influenţa factorului b asupra variaţiei rezultatului R: ΔRb = 
b1 b0
a1 a0
 Influenţa factorului a asupra variaţiei rezultatului R: ΔRa = 
b1 b1
Suma influenţelor variației factorilor a şi b asupra variației rezultatului economic R este dată de
relaţia: ΔR = ΔRa + ΔRb
 10

Capitolul 2
Analiza situaţiei generale a activităţii de producţie şi comercializare (vânzarea producției și
prestarea serviciilor), pe baza indicatorilor valorici
2.1 Sistemul indicatorilor valorici ai activităţii de producţie şi comercializare

Indicatorii valorici aduc un important aport informaţional la analiza activităţii de producţie

şi comercializare a întreprinderilor. Stabilirea obiectivelor strategice pentru evoluţia întreprinderilor are
la bază rezultatele analizei activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată până în prezent.
Sistemul de indicatori valorici care asigură evaluarea şi analiza activităţii de producţie şi comercializare a
producției realizate de o întreprindere este alcătuit din:
 producţia fabricată sau producţia marfă (Qf);
 cifra de afaceri (CA);
 producţia exerciţiului (Qe);
 valoarea adăugată (Qa).

Producţia fabricata ( productia marfă)

Producţia fabricată sau producţia marfă (Qf) - indicator determinat numai de către întreprinderile
cu activitate de producţie şi prestări servicii si reprezintă valoarea tuturor produselor destinate vânzării
către clienţi şi a serviciilor prestate, intr-o o anumită perioadă de timp.

Formula de calcul:
Qf = Qfprodus finit si semifabricatelor destinate vanzarii + Qfservicii prestate

Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate vânzării şi valoarea serviciilor
prestate către terţi, precum şi valoarea semifabricatelor destinate vânzării pentru prelucrări ulterioare
în vederea obţinerii de produse finite.

Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere si Bilant (balanţa sintetică cumulata
la 31 decembrie, pe baza careia s-a intocmit bilantul): suma dintre rulajele debitoare ale conturilor
345, 341(produs finit si semifabricate destinate vanzarii) şi rulajele creditoare ale conturilor 704, 705,
706 şi 708 (servicii).
Prin semifabricat se înţelege un anumit produs care, în cadrul unei întreprinderi a ajuns la un
anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o altă întreprindere pentru realizarea
unui produs finit.

Cifra de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi realizate din:
vânzarea produselor finite și a semifabricatelor – când se vând în această stare, a mărfurilor şi respectiv a
serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.
În practică, se utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată, care ia în
considerare finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi serviciilor, prin încasarea de la clienţi
a contravalorii acestora (rulajul creditor al contului 411).

Mod de calcul pornind de la Contul de profit şi pierdere (grupa 7 din balanta sintetica
11

cumulata la 31 decembrie, pe baza careia s-a incheiat bilantul si CC):

suma veniturilor dintre producţia vânduta (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703 (productie)
704, 705, 706, 708 (servicii)
si
vanzarea mărfurilor (rulajul creditor al contului 707)

701 – venituri din vanzarea produselor finite …..

702 – venituri din vanzarea semifabricatelor…..
703 – venituri din vanzarea produselor reziduale
704 – venituri din servicii prestate
705– venituri din vanzarea studiilor si cercetarilor
706– venituri din redevente, locatii de gestiune si chirii
707– venituri din vanzarea marfurilor
708 – venituri din activitati diverse
TOTAL rulaje creditoare

NOTĂ: Se compară Productia fabricata cu Productia vanduta (parte a CA)

Produc in anul n: Qf (produs finit): 100 UM

La inceputul anului: stoc initial de produs finit (si): 10 UM
La sarsitul anului: stoc final de produs finit (sf): 20 UM

10 UM 100 UM 20 UM
_____ ________________________________ __________

Vanzare: 90 UM , Sf > Si, s-a vandut mai putin decat s-a produs
CA = 100 – (20-10)= 90 UM

Produc in anul n: Qf (produs finit): 100 UM

La inceputul anului: stoc initial de produs finit (si): 20 UM
La sarsitul anului: stoc final de produs finit (sf): 10 UM

20 UM 100 UM 10 UM
____________ ________________________________ _____

Vanzare: 110 UM , Sf < Si, s- vandut mai mult decat s-a produs, prin diminuarea stocului initial
CA = 100 – (10-20)= 110 UM

Formula:
Cifra de afaceri se calculează pornind de la Producţia fabricată, luând în considerare stocurile de
produs finit de la începutul, respectiv sfârşitul perioadei analizate:
CA  Qf  s pf ,
s pf  s Fpf  s Ipf
 12

în care:
 s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
 s Fpf reprezintă stocul final de produse finite;
 Qf reprezintă producţia marfă;
 s Ipf reprezintă stocul iniţial de produse finite.
Compar Qf si CA: cum s-a produs fata de cum s-a vandut – prin analiza evolutiei/variatia
stocului de produs finit (CORELATIILE intre indicatori)

Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator valoric care determină valoarea întregii activităţi a
unei intreprinderi, pe o perioadă determinată si ia in considerare aspecte legate de productia fabricata si
modul cum aceasta este valorificat, precum si alte elemente legate de activitatea de productie, respectiv
productia neterminata si imobilizarile produse in regie proprie.

Relaţia de calcul a producţiei exerciţiului este:

Qe  (Qf  s pf )  s pn  Qi
în care:
 s pf reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;
 s pn reprezintă variaţia stocurilor de producţie neterminată;
 Qi reprezintă valoarea imobilizărilor produse în regie proprie.

Mod de calcul pornind de la Contul de profit si pierdere şi balanţa sintetică:

suma producţiei vândute (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708), producţiei
imobilizate (rulajul creditor al contului 72) ponderate cu variaţia producţiei stocate (soldul contului
711).

Valoarea adăugată
Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de o întreprindere ca urmare a
desfăşurării procesului de producţie, adică reprezinta diferenţa dintre valoarea totală (globală) a
producţiei (activităţii) şi consumurile intermediare (cheltuielile pentru resurse materiale şi servicii
furnizate de către terţi), pe o anumită perioadă de timp.
Qatotal = Qe – M + Mc

Relaţia de calcul este (Metoda sintetică):

Qa  Qe  M
în care:
 Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;
 M consumurile intermediare (cheltuielile pentru resurse materiale/stocuri (materii prime,
materiale, combustibilii …) şi servicii furnizate de către terţi si utilitati (energie electrica,
gaz, telefonie, servicii ….)): [cheltuielile pentru resurse materiale (rulajul debitor al
conturilor 601, 602, 603, 604, 606, 608) şi servicii furnizate de către terţi (rulajul debitor al
conturilor 605, 61, 62)].
13

O altă metodă de calcul a valorii adăugate este prin adunarea elementelor componente (Metoda
aditivă).
Qa = Cheltuieli cu salariile + Amortizarea + Profit + Impozite si taxe (cheltuieli)

Principalele elemente care compun valoarea adăugată sunt (valorile se găsesc în Contul de profit şi
pierdere):
 fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj, fonduri speciale
(remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor al contului 64);
 amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra producţiei realizate, rulaj debitor al
contului 681);
 profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi
monetare, soldul creditor al contului 121);
 cheltuieli cu impozitele şi taxele (factor extern, pe care unităţile economice nu îl pot
controla, rulajul debitor al contului 63).

2.2 Corelațiile dintre indicatorii valorici ai activității de producție și comercializare

2.2.1 Corelațiile statice dintre indicatorii valorici ai activității de producție și comercializare
Activitatea de producţie şi comercializare a unităţilor economice poate fi caracterizată prin analiza
următoarelor rapoarte statice dintre indicatorii valorici:
CA Qf Qa
; ;
Qf Qe Qe
 raportul dintre cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit;
Corelaţia optimă este:
CA Qf  1

 raportul dintre producţia fabricată (Qf) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă în principal
evoluţia stocurilor de producţie neterminată;
Corelaţia optimă este:
Qf Qe  1

 raportul dintre valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea
ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi;
Corelaţia optimă este:
Qa Qe  (0,1)

2.2.2. Corelațiile dinamice dintre indicatorii valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare
Studiul dinamicii indicatorilor valorici permite efectuarea analizei calitative a activităţilor de:
 fundamentare a modului cum a fost întocmit programul de producţie, prin raportarea
valorilor indicatorilor valorici aferente previziunilor la cele aferente perioadei
precedente(Ipr/I0);
 14

 fundamentare a modului cum a evoluat activitatea întreprinderii faţă de anul precedent, prin
raportarea valorilor indicatorilor valorici din perioada curentă la cele aferente perioadei
precedente (I1/I0);
 fundamentare a modului cum au fost îndeplinite previziunile, prin raportarea valorilor
indicatorilor valorici din perioada curentă la cele aferente previziunilor (I 1/Ipr).

Nr.
Denumire indicator Ppr/P0 P1/P0 P1/Ppr
crt.

Corelaţiile optime stabilite între indicii de creştere ai indicatorilor valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare sunt:
a) ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga producţie marfă
fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de produs finit aflate în depozit
la începutul anului.

b) IQf >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar, întreprinderea a
redus stocurile de producţie neterminată existente la începutul anului (fără a influenţa normalitatea
desfăşurării procesului de producţie) şi a redus producţia de imobilizări în regie proprie.

c) IQa >IQe
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar întreprinderea şi-
a îmbunătăţit structura valorii adăugate prin reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi.

2.3 Analiza diagnostic a cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a veniturilor unei întreprinderi, rezultate din vânzarea
produselor realizate, a mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, într-o perioadă de timp.
Analiza diagnostic a cifrei de afaceri include următoarele tipuri/metode de analiză:
 analiza statică a cifrei de afaceri;
 analiza dinamicii cifrei de afaceri (în mărimi absolute și în mărimi relative; în bază fixă și în
bază mobilă):
 analiza structurii cifrei de afaceri;
 analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată;
 analiza factorială a cifrei de afaceri;

2.3.1 Analiza structurii şi dinamicii cifrei de afaceri

În condiţii de concurenţă, fiecare întreprindere luptă pentru ocuparea unui loc cât mai bun pe piaţa.
Pentru aceasta, întreprinderile trebuie să acţioneze prin organizarea producţiei şi folosirea unor soluţii
precum diversificarea gamei de produse şi/sau servicii oferite, realizând astfel şi o diversificare a structurii
15

veniturilor. Analiza structurii cifrei de afaceri permite determinarea fiecărei categorii de venituri şi
contribuția acestora la formarea cifrei de afaceri, precum si modificările care apar in privința structurii cifrei
de afaceri.
O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o are dezvoltarea, pe lângă
activitatea de bază, a unor activităţi conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în momentele
nefavorabile.
Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri:
- cifra de afaceri/venituri din activitatea de bază;
- cifra de afaceri/venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare.
Pentru a fi utilă managementului întreprinderilor, analiza structurii cifrei de afaceri nu trebuie să
se limiteze numai la aceste două categorii, ci trebuie să fie extinsă în funcţie de specificul activităţii
fiecărei întreprinderi și necesitatea informațională. În acest fel, se asigură determinarea gradului de
rentabilitate al fiecărei activităţi sau categorie de venituri identificată. De exemplu, pentru o întreprindere
care are ca activitate de producţie ca activitate de bază şi activitățile de transport şi de comerţ ca
activităţi auxiliare, analiza de structură a cifrei de afaceri se va face mai întâi pentru cele două
componente majore: producţia ca activitate de bază şi activitatea auxiliară care include comerţul şi
transportul. În ceea ce priveşte producţia, se poate analiza ponderea veniturilor pentru fiecare grupă de
produse, iar în cadrul grupelor, pentru fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum se face
valorificarea producţiei, se poate analiza cât se vinde persoanelor juridice şi cât prin magazinele proprii,
persoanelor fizice. În ceea ce priveşte activitatea auxiliară, se poate analiza cât reprezintă transportul şi
cât comerţul, ca ponderi. Pentru transport se poate urmări ce parte din venituri se realizează din
transportul produselor proprii la beneficiari, respectiv din transport pentru terţi, pe bază de contract sau
comandă. Activitatea de comerţ se poate urmări pe categorii de comerţ (intermediere, comerţ en-gros
sau cu ridicata), iar în cadrul acestora pe categorii de produse, după provenienţa acestora, în funcţie de
furnizor, zonarea pieţei de desfacere etc.
Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel de întreprindere, cât şi la nivelul
elementelor structurale.
Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii vânzărilor este prin analiza
ponderilor componentelor cifrei de afaceri (gi):
CAi
gi   100 ,
CA
în care:
CA reprezintă cifra de afaceri totală;
CAi reprezintă vânzările aferente elementului de structură i;

Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri/ vânzărilor se determină la nivel global, cât şi la nivelul
elementelor structurale ale acesteia, prin măsurarea variației în mărimi absolute (  ).

2.3.2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în
acelaşi interval de timp (corelaţia statică) este dată de inegalitatea:
CA Qf  1
Raportul stabilit între cifra de afaceri (CA) şi producţia marfă (Qf) reflectă în principal evoluţia
stocurilor de produs finit. Un raport supraunitar arata ca activitatea de productie si comercializare se
 16

desfăşoară in conditii normale şi deci producţia realizată se vinde întârzieri şi imobilizări. Situaţia ideală
este atunci când raportul CA Qf  1 , situaţie întâlnită când activitatea întreprinderii cuprinde numai
servicii fără alte activităţi şi/sau când stocurile de produs finit, la începutul şi sfârşitul perioadei, raman
constante.

Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă, dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori (corelaţia dinamică) este dată de inegalitatea:
ICA >IQf
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că întreprinderea a vândut întreaga producţie marfă
fabricată în decursul exerciţiului financiar analizat şi o parte din stocurile de produs finit aflate în depozit
la începutul anului (destocaj).

2.4 Analiza factorială a cifrei de afaceri pentru intreprinderile cu activitate de productie

Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi influenţează
evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei
factoriale - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei
sinoptice pentru sistemul de factori determinat.
Modelul prezentat în acest subcapitol este utilizat în întreprinderile cu activitate de producţie.
Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de afaceri, producţia
fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active.

Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri:

Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile stabilite între factorii care influenţează
variația cifrei de afaceri:
CA Qf
Cunoscând că: K v   CA  Qf  K v şi W   Qf  N  W ,
Qf N
cifra de afaceri poate fi scrisă astfel: CA  N  W  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri
pentru factorii directi),
în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 W reprezintă productivitatea anuală a muncii;
 K v reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate.
Qf Qf Mf Mfa
Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca: W     ,
N N Mf Mfa
Mf Mfa Qf
şi folosind relaţiile: I t  ; KM  ; R , în care:
N Mf Mfa
 It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii;
 KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active;
 R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active.
productivitatea muncii poate fi scrisă ca:
17

Mf Mfa Qf
W  
N Mf Mfa
W  It  KM  R
deci:
CA  N  It  KM  R  K v (Modelul analizei factoriale a cifrei de afaceri pentru factorii indirecți)

Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri:

CA

N W Kv

It KM R

Variaţia cifrei de afaceri:

ΔCA  CA1  CA0

Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de afaceri
Evoluţia/variația cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:
ΔCA
N

 N1  W0  K v0  N0  W0  K v0  N1  N0  W0  K v0 
2. Variaţia productivităţii muncii:
W  N1  W1  K v0  N1  W0  K v0  N1  W1  W0   K v0
ΔCA

3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

K v  N1  W1  K v1  N1  W1  K v0  N1  W1  K v1  K v0 
ΔCA
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:
ΔCA  ΔCA
N
 ΔCA
W  ΔK v
CA

Influenţa factorilor indirecţi:

2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:
I t  N1  I t1  K M0  R 0  K v0  N1  I t 0  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  It 0   KM0  R 0  K v0
2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:
K M  N1  I t1  K M1  R 0  K v0  N1  I t1  K M0  R 0  K v0 
ΔCA
 N1  It1  KM1  KM0   R 0  K v0
2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:
R  N1  I t1  K M1  R1  K v0  N1  I t1  K M1  R 0  K v0 
ΔCA
 18

 N1  It1  KM1  R1  R 0   K v0

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:
CA
W   It   KM   R
CA CA CA

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se elaborează

diagnosticul sintetic şi diagnosticul analitic.

2.5 Analiza diagnostic a Valorii adăugate

Indicatorul Valoarea adăugată exprimă plusul de valoare realizat în urma desfăşurării unei
activităţi economice de către o întreprindere.
La nivel macroeconomic, valoarea adăugată redă aportul adus de o întreprindere la economia
naţională.

QaTotala = Qa (productie si servicii) + MC (vanzare marfuri)

MC = marja comerciala

Metode de calcul:
Metoda sintetica:
Qa  Qe  M

Metoda aditiva:
Qa = cheltuieli cu salariile + cheltuieli cu amortizarea + cheltuieli cu impozite si taxe + profit

Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii despre nivelul de performanţă
tehnico-productivă, economică şi financiară. La nivelul economiei naţionale, prin analiza valorii
adăugate, se poate determina contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a bugetului
statului.
Analiza diagnostic a Valorii adăugate presupune parcurgerea următoarelor tipuri de analiză:
 analiza statică a Valorii adăugate;
 analiza dinamicii Valorii adăugate (în mărimi absolute și în mărimi relative);
 analiza structurii Valorii adăugate (static şi a dinamicii acesteia);
 analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre Valoarea adăugată şi Producţia
exerciţiului;
 analiza factorială a Valorii adăugate.

2.5.1 Analiza structurii şi dinamicii valorii adăugate

Studiul valorii adăugate prin urmărirea dinamicii şi a gradului de realizare şi îndeplinire a
valorilor previzionate, creează premisele explicării modificărilor intervenite în structura valorii
adăugate şi posibilitatea direcţionării evoluţiei viitoare.
Analiza Valorii adăugate sub aspect structural urmăreşte determinarea ponderii pe care o au în
componenţa acesteia elementele structurale, respectiv cele utilizate în calculul indicatorului prin
metoda aditivă, precum cheltuielile cu salariile, amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu taxele şi
impozitele şi profitul. În ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul şi amortizarea se urmăreşte
menţinerea acestora sub limitele previzionate.
19

Analiza structurală este combinată cu analiza dinamică, în scopul urmării evoluţiei în timp a
fiecărui element component. Este o condiţie esenţială ca ponderea structurală a unor cheltuieli, care
pot fi controlate să scadă, acest lucru reflectându-se favorabil în creşterea ponderii profitului, ca
element component al Valorii adăugate.

2.5.2 Analiza corelaţiilor statice şi dinamice dintre valoarea adăugată şi producţia

exerciţiului
Corelaţia statică: Corelaţia considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori
în acelaşi interval de timp este dată de relaţia: Qa Qe  (0,1)
Îndeplinirea acestei corelaţii reflectă faptul că pe parcursul exerciţiului financiar întreprinderea
şi-a îmbunătăţit structura valorii adăugate prin reducerea ponderii consumurilor provenite de la terţi.

Corelaţia dinamică: Corelaţia considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi
indicatori este dată de inegalitatea: IQa >IQe
Raportul stabilit între valoarea adăugată (Qa) şi producţia exerciţiului (Qe) reflectă modificarea
ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de către terţi; din analiza raportului Qa Qe
putem stabili ponderea cheltuielilor materiale în volumul total al activităţilor desfăşurate.

2.5.3 Analiza factorială a Valorii adăugate

Pentru aprofundarea analizei Valorii adăugate, prin evidenţierea factorilor care pot conduce la
modificarea acesteia, se utilizează analiza factorială. Modelul propus spre studiu este specific
întreprinderilor care desfăşoară activitate de producţie sau prestări servicii.
Indicatorii în funcţie de care se determină factorii de influenţă sunt:
- producţia exerciţiului (Qe)
- consumuri de la terţi (M)
- numărul de salariaţi (N)
- timpul lucrat de fiecare salariat (t)
Sistemul de factori se compune din factori cu influenţă directă, care sunt producţia exerciţiului
şi valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului şi factori cu influenţă indirectă de rang I, care
sunt fondul total de timp lucrat şi productivitatea muncii. La rândul său, productivitatea muncii este
influenţată de evoluţia factorilor indirecţi de rang II, numărul de salariaţi şi timpul lucrat de fiecare
salariat.

Realizarea analizei factoriale a valorii adăugate presupune urmărirea urmatoarelor etape:

1. Determinarea Modelului analizei factoriale a valorii adaugate

Pornind de la formula de calcul a valorii adăugate prin metoda sintetica:

Qa  Qe  M (1)
se dă factor comun forţat Qe
şi se obţine:
 M
Qa  Qe  1    Qe  y , în care:
 Qe 
 20

 Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului;

 M reprezintă cheltuieli externe (de la terti) aferente producţiei exerciţiului;
M
 y 1 reprezintă valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului.
Qe
Modelul analizei factoriale a valorii adăugate pentru factorii direcți: Qa  Qe  y

Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi, se va pleca de la unul dintre
modurile de scrierea a productivităţii muncii:
N
t  N  t = T (fondul de timp lucrat)
Qe
Wh   Qe  T Wh ,
T
Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula: Qa  Qe  y , şi se va obţine Qa  T  Wh  y , în
care:
 Wh reprezintă productivitatea orară a muncii;
 T reprezintă fondul total de timp muncit;

Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii indirecti de grad 1:

Qa  T  Wh  y
Folosind scrierea fondului total muncit exprimat sub forma:
T  N t ,
prin înlocuire în formula (2) se obţine: Qa  N  t  Wh  y , în care:
 N reprezintă numărul mediu de salariaţi;
 t reprezintă timpul mediu muncit/salariat.
Modelul analizei factoriale pentru factorii indirecti de gradul al 2lea:
Qa  N  t  Wh  y

Factorii direcți care influențează valoarea adăugată, sunt:

- valoarea producţiei exerciţiului (Qe)
- valoarea adăugată medie ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului ( y ).
Valoarea producţiei exerciţiului este, la rândul său, influenţată de:
- utilizarea fondului de timp de muncă (T)
- productivitatea orară a muncii (W)
Utilizarea fondului de timp de muncă (T) este, la rândul său, influenţat de:
- numărul mediu de salariaţi ( N );
- timpul mediu muncit/salariat (t)

În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi după modul în care îşi
exercită influenţa (factori direcţi şi indirecţi), precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în
vederea aplicării metodei substituţiei:

Qa

Qe
y
21

Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate

Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii directi: Qa  Qe  y

Modelul analizei factoriale a valorii adaugate pentru factorii indirecti de grad 1: Qa  T  Wh  y
Modelul analizei factoriale pentru factorii indirecti de gradul al 2lea: Qa  N  t  Wh  y
2. Cuantificarea influenţei factorilor, prin aplicarea metodei substitutiei succesive:

Variaţia cifrei de valori adăugate:

ΔQa  Qa1  Qa0
Variatia valorii adăugate se datorează influenţei următorilor factori direcţi:
1. Influenţa variaţiei valorii producţiei exerciţiului:
Qe  Qe1  y0  Qe0  y0  Qe1  Qe0   y0
ΔQa
2. variaţia valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului:
Δ Qa
y

 Qe1  y1  Qe1  y0  Qe1  y1  y0 
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi: ΔQa  ΔQa
Qe  Δ y
Qa

Variatia valorii adăugate se datorează influenţei următorilor Factori indirecţi de grad 1

1.1 influenţa variaţiei fondului total de timp de muncă:
T  T1  Wh 0  y0  T0  Wh 0  y0  T1  T0   Wh 0  y0
ΔQa
1.2 influenta variaţiei productivităţii medii orare:

W  T1  Wh1  y0  T1  Wh 0  y0  T1  Wh1  Wh 0  y0
ΔQa 
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 1:
Qe  ΔT  Δ W
ΔQa Qa Qa

Variatia valorii adăugate se datorează influenţei următorilor Factori indirecţi de grad 2

1.1.1 influenţa numărului mediu de salariaţi:
 
N  N1  t 0  Wh 0  y0  N0  t 0  Wh 0  y0  N1  N0  t 0  Wh 0  y0
ΔQa
1.1.2 variaţia numărului mediu de ore/salariat:
 
t  N1  t1  Wh 0  y0  N1  t 0  Wh 0  y0  N1  t1  t 0  Wh 0  y0
ΔQa
Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 2:
T  ΔN  Δt
Δ Qa Qa Qa

Capitolul 3
3.1 Analiza diagnostic a cheltuielilor
Activităţile economice implică consumul unor resurse materiale, umane şi financiare, în vederea
 22

obţinerii veniturilor. Cheltuielile, conform Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii, cheltuielile

reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile
prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea de obligaţii legale sau contractuale de către
unitatea patrimonială, constituirea amortizării şi provizioanelor, consumuri excepţionale. Cea mai
mare parte a acestor consumuri sunt transpuse în costul produselor. Costurile reprezintă totalitatea
consumurilor exprimate în formă bănească pe care le efectuează întreprinderea în vederea realizării
unei anumite producţii sau a unui singur produs.

În contabilitatea financiară, cheltuielile întreprinderii sunt grupate după natura acestora

(conform structurii Contului de profit si pierdere) în trei mai categorii, şi anume:
a) cheltuielile de exploatare sunt ocazionate de activitatea curentă de producţie şi comercială
a întreprinderii. În această categorie sunt incluse:
 cheltuielile privind consumul de materii prime şi materiale consumabile;
 cheltuielile privind amortizările şi provizioanele;
 cheltuielile cu salariile;
 cheltuielile cu serviciile şi lucrările prestate de terţi;
b) cheltuielile financiare cuprind:
 pierderile din creanţe legate de participaţii;
 pierderile din vânzarea titlurilor de plasament;
 diferenţele nefavorabile de curs valutar;
 dobânzile plătite pentru împrumuturile primite;
c) cheltuielile extraordinare cuprind acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea curentă
a unităţii economice şi se referă la operaţiile de gestiune şi operaţiile de capital. În această
categorie sunt incluse:
 amenzi, penalităţi, despăgubiri plătite;
 lipsuri de inventar;
 donaţii şi subvenţii acordate;
 pierderi din debitori diverşi;
 valoarea contabilă a imobilizărilor cedate;

Veniturile reprezintă valorile ce revin titularului de patrimoniu ca rezultat al activităţii

economice întreprinse.
Conform principiului care spune că, pentru obţinerea veniturilor, este necesară efectuarea unor
cheltuieli, se poate trage concluzia că există o reciprocitate, angajarea fiecărei cheltuieli având ca scop
obţinerea de venituri. De la acest principiu există abateri, şi anume sunt cheltuieli care nu generează
venituri (de exemplu cheltuielile financiare şi o parte din cheltuielile extraordinare); plata unor dobânzi, a
unor pierderi, a unor amenzi sau penalităţi nu generează venituri sau, invers, realizarea acestora nu a
necesitat cheltuieli.

În continuare vom prezenta veniturile întreprinderii şi modul cum sunt grupate acestea:
a) venituri din activitatea de exploatare cuprind:
 venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate;
 venituri din producţia de imobilizări;
23

 venituri din subvenţii de exploatare;

b) venituri financiare cuprind:
 venituri din participaţii;
 venituri din creanţe imobilizate;
 venituri din titluri de plasament;
 venituri din diferenţe de curs valutar;
 venituri din dobânzi;
 venituri din sconturi obţinute;
c) veniturile extraordinare sunt formate din două categorii de venituri: venituri din operaţii
de gestiune şi venituri din operaţii de capital:
 venituri din despăgubiri şi penalităţi încasate;
 valoarea bunurilor primite cu titlu gratuit;
 valoarea bunurilor rezultate din dezmembrarea imobilizărilor;
 subvenţii pentru investiţii;
 venituri din cedarea activelor;

3.2 Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii urmăreşte evoluţia acestora în
dinamică şi pe structură, precum şi factorii care le influenţează evoluţia, în scopul identificării rezervelor
de reducere a acestora.

Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor aferente veniturilor totale

Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea după natura acestora, în
conformitate cu structura utilizată în Contul de profit şi pierdere al Bilanţului Contabil:
24
25

3.3 Analiza factoriala a cheltuielilor totale la 1.000 lei Cifra de afaceri

Pentru urmărirea şi dimensionarea cheltuielilor de producţie, în corelaţie cu cifra de afaceri, se

utilizează indicatorul cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri.
Indicatorul ( Ch1.000 CA  ) reprezintă raportul dintre cheltuielile totale efectuate de către o
intreprindere pentru producţia vândută într-o perioadă de timp (  q  c ) şi valoarea vânzărilor în aceeaşi
perioadă (  q  p ).
Formula de calcul este, pentru întreaga producţie vanduta:

Ch 1.000 CA  
Ch
1.000 
 q  c 1.000 ,
CA q  p
 c reprezintă costul unitar (cheltuiala unitara) al fiecarui produs;
 p reprezintă preţul de vânzare la fiecarui produs (exclusiv TVA);
 q reprezinta cantitatea vanduta din fiecare produs

Pornind de la prima relaţie, stabilesc factorii care au o influenţă importantă asupra cheltuielilor
(totale) la 1.000 lei cifra de afaceri:
 structura producţiei vândute;
 preţul mediu de vânzare al produselor;
 costul unitar pe produs.
 26

Analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei Cifră de afaceri

Modelul analizei factoriale a cheltuielilor la 1.000 lei Cifră de afaceri: Ch1,000 CA    q  c 1.000
q  p
Variația cheltuielilor la 1.000 lei Cifră de afaceri:

Ch 1.000 CA  
q  c
1 1
 1.000 
q 0  c0
 1.000
q  p
1 1 q 0  p0

1. influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei
Cifra de afaceri:
Chq
1.000 CA 

q c
1 0
 1.000 
q 0  c0
 1.000
q  p
1 0 q 0  p0

2. influenţa modificării preţului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra de
afaceri:

Chp
1.000 CA 

q c
1 0
 1.000 
q c 1 0
 1.000
q  p
1 1 q  p 1 0

3. influenţa modificării costului de producţie asupra variatiei Cheltuielilor la 1000 lei Cifra de
afaceri:

Chc
1.000 CA 

q c
1 1
 1.000 
q c 1 0
 1.000
q  p
1 1 q  p 1 1

Verificarea corelației calculelor:

1.000 CA  1.000 CA  1.000 CA 
Ch1.000 CA   Chq  Chp  Chc 
q  c 1 1
1.000 
q 0  c0
1.000
q  p 1 1 q
0  p0

3.4 Analiza cheltuielilor de exploatare

Cele mai importante cheltuieli, din punct de vedere al ponderii în activitatea unei societăţi
întreprinderi sunt cheltuielile de exploatare. Acestea cuprind ansamblul cheltuielilor necesare desfăşurării
unui ciclu de exploatare, respectiv achiziţionării de resurse materiale, energetice, umane şi celelalte
cheltuieli necesare procesului de producţie, pentru obţinerea, stocarea şi livrarea produselor finite, în
vederea reluării ciclului de exploatare.
Elementele componente ale acestor cheltuielilor de exploatare sunt:
 materiile prime, materialele auxiliare, energia, combustibilul, apa etc.;
 lucrările şi serviciile prestate de către terţi, inclusiv cheltuielile pentru locaţii de gestiune;
 cheltuielile cu forţa de muncă (salarii, alte cheltuieli privind asigurările sociale şi protecţia
muncii);
 cheltuielile cu impozite şi taxe;
 alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile de exploatare se înregistrează în evidenţa contabilă a fiecărei întreprinderi, potrivit
27

normelor legale, pe baza planului de conturi, pe grupe şi clase, care permite evidenţierea corectă şi
coerentă, astfel încât, pe baza înregistrărilor din contabilitate să se poată urmări alocarea resurselor.
Analiza cheltuielilor de exploatare se face prin raportarea la 1.000 lei venituri din exploatare
(modelul analizei factoriale a cheltuielilor din exploatare).

3.5 ANALIZA DIAGNOSTIC A CHELTUIELILOR VARIABILE SI A CHELTUIELILOR FIXE

În funcţie de corelaţia cu volumul producţiei (criteriu), cheltuielile de producţie pot fi grupate în

două categorii:
 cheltuieli variabile;
 cheltuieli fixe.

ANALIZA DIAGNOSTIC A CHELTUIELILOR VARIABILE

Cheltuielile variabile sunt acele cheltuieli care sunt direct dependente de volumul de
producţie, astfel, dacă volumul producţiei creşte, creşte şi ponderea acestora in totalul cheltuielilor
de productie.
Dependenţa cheltuielilor variabile de volumul şi dinamica producţiei este strict proporţională.

Dependenţa este proporţională în cazul cheltuielilor care sunt foarte strâns legate de
producţie, cum ar fi: materiile prime, energie, salarii directe (salariatii care contribie in mod direct la
realizarea productiei), cheltuielile cu prezentarea şi ambalarea produselor etc.

Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifra de afaceri

Cv
Modelul analizei factoriale: Cv1,000 CA    1.000   q  cv 1.000
CA q  p

Cv 1.000 CA   Cv11.000 CA   Cv01.000 CA 

Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cantitatea vanduta
- pret unitar de vanzare
- cheltuieli variabile unitare

Variaţia cheltuielilor variabile la 1000 CA se explică prin următoarele influenţe:

a) influenţa structurii producţiei vândute (cantitatii vandute):

Chvq
1.000 CA 

 q  cv
1 0
1.000 
 q  cv
0 0
1.000
q  p
1 0 q  p 0 0

b) influenţa modificării preţului de vânzare:

Chv p
1.000 CA 

 q  cv
1 0
1.000 
 q  cv
1 0
1.000
q  p 1 1 q  p
1 0

c) influenţa cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:

 28

Chvc
1.000 CA 

 q  cv
1 1
 1.000 
 q  cv
1 0
 1.000
q  p
1 1 q  p
1 1

1.000 CA  1.000 CA  1.000 CA 

Chv1.000 CA   Chvq  Chv p  Chvc 
q  c
1 1
1.000 
q  c
0 0
1.000
q  p
1 1 q  p
0 0

ANALIZA CHELTUIELILOR FIXE

Cheltuielile fixe sunt acele cheltuieli care nu sunt legate de volumul producţiei în mod strict,
şi rămân la niveluri aproximativ constante, indiferent de variatia volumului producţiei.
În această categorie se includ: cheltuieli cu amortizarea, cheltuieli generale de conducere şi
administrare.

ANALIZA FACTORIALĂ A CHELTUIELILOR FIXE

LA 1.000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Modelul analizei factoriale a Cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri ( CF 1.000 CA  ):
CF
CF 1.000 CA    1.000
CA
Factorii de influenta, in ordinea substituirii (directi):
- cheltuieli fixe
- cifra de afaceri

CF 1.000 CA   CF11.000 CA   CF01.000 CA 

1. influenţa variaţiei cifrei de afaceri:
1.000 CA 
CFCA  CF0 1.000  CF0 1.000
CA1 CA0
2. influenţa cheltuielilor fixe (totale, nu unitare):
1.000 CA 
CFCF  CF1  1.000  CF0  1.000
CA1 CA1
Verificare:
1.000 CA  1.000 CA 
CF 1.000 CA   CFCA  CFCF

ASPECTE DE ANALIZĂ A PRINCIPALELOR CATEGORII DE CHELTUIELI

Cheltuielile de exploatare, indiferent de domeniul în care se efectuează, prezintă o gamă

variată, ele putând fi clasificate după mai multe criterii.
Dintre aceste criterii, cele mai importante sunt:
 natura cheltuielilor (felul în care se regăsesc în produsul finit):
 cheltuieli materiale;
29

 cheltuieli cu forţa de muncă;

 cheltuieli financiare;
 modul in care variaza odata cu variatia volumului productiei (individualizarea pe
produse):
 cheltuieli directe (individualizate pe produs);
 cheltuieli indirecte (nu se pot individualiza direct pe produs);
 30

Capitolul 4
Analiza rentabilității întreprinderilor

Determinarea nivelului rentabilităţii unei activităţi economice presupune analiza a doi indicatori
sintetici, şi anume:
 profitul; Profitul reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, fiind indicatorul de volum al
rentabilităţii.
 ratele rentabilităţii; Ratele rentabilităţii reflectă mărimea relativă rentabilităţii şi măsoară
gradul în care utilizarea resurselor aduce profit.

4.1 Contul de profit şi pierdere – principala sursă de informaţii pentru determinarea

rezultatelor economice

Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză prevăzute în Legea
contabilităţii, în care sunt reflectate veniturile şi cheltuielile unei întreprinderi pe o perioadă determinată,
precum şi modul de formare al rezultatelor.
Contul de profit şi pierdere cuprinde:
 toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate (1 an –
exercițiul financiar);
 toate cheltuielile aferente veniturilor pe parcursul perioadei analizate (1 an – exercițiul
financiar).
Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin compararea veniturilor cu
cheltuielile aferente:

Rezultat brut/global/total (profit sau pierdere) = Venituri totale – Cheltuieli totale

În această relaţie, veniturile sunt reflectarea resurselor obţinute în urma operaţiunilor de
exploatare, comerciale, financiare şi extraordinare realizate iar cheltuielile corespund resurselor
consumate pentru realizarea acestor operaţiuni.

Indicator Perioada precedentă Perioada curentă

Venituri din exploatare
Cheltuieli pentru exploatare
Rezultatul exploatării (profit sau pierdere)
Venituri financiare
Cheltuieli financiare
Rezultat financiar (profit sau pierdere)
Rezultat curent (RE+RF) (profit sau
pierdere)
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
31

Rezultatul extraordinar (profit sau pierdere)

Rezultatul înaintea impozitării (RC+RE)
Impozitul pe profit
Profitul net sau pierderea (RII-IP)
Tabel: Structura contului de profit şi pierdere conform bilanţului contabil

Contului de profit şi pierdere este important în procesul de analiză a rentabilităţii unei

întreprinderi, deoarece:
 permite determinarea rezultatului global al activităţii unei întreprinderi într-o anumită
perioadă;
 permite determinarea rezultatului pentru fiecare tip de operaţiune realizată şi analiza
influenţei fiecărei componente de structură implicate în realizarea rezultatului global.

4.2 Analiza diagnostic a profitului

Analiza diagnostic a profitului:
- Analiza statică;
 Analiza structurii;
 Analiza dinamica (in marimi absolute si in marimi relative);
 Analiza soldurilor intermediare de gestiune;
 Analiza factorială.

4.2. 1 Analiza de structură a profitului

Analiza structurală urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul operaţiunii din se degajă,
evidenţiind modificările de structură care apar. Obiectivele analizei structurale sunt:
 măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar asupra formării rezultatului net;
 prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării.
Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a rezultatelor intermediare
prezentată în Figura nr. 1, in care veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe domenii de activitate, şi
anume:
 de exploatare (din activitatea industrială sau comercială);
 financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte societăţi, folosirea unor capitaluri
străine, din diferenţe de curs valutar);
 extrordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni de capital).

Rezultatul curent al Rezultatul

Rezultatul exerciţiului exploatării
exerciţiului Rezultatul extraordinar al Rezultatul
exercițiului financiar
Figura: Elementele de structură care apar în schema de mai sus sunt:
 32

1. Rezultatul exploatării, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile de exploatare.
2. Rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între
veniturile financiare şi cheltuielile financiare.
3. Rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine prin
însumarea rezultatului exploatării cu cel financiar.
4. Rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se obţine ca
diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare.
5. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării se obţine din însumarea rezultatului curent şi
rezultatului excepţional al exerciţiului
6. Rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de rezultat net al exerciţiului sau
profit net.
7. Rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării;
rezultatul impozabil se calculează plecând de la profitul brut (rezultatul înaintea impozitării),
din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal
Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută rentabilitatea unei activităţi
economice.

În Figura nr. 1 este prezentat un alt model de analiză structurală care pune accentul pe
contribuţia aspectelor fiscale în procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.

Rezultatul Rezultatul Rezultatul

exerciţiului înainte curent al exploatării
de impozitare exerciţiului +
Rezultatul exerciţiului Rezultatul
după impozitare exercițiului inainte + + Rezultatul
(profit net sau de impozitare Cheltuieli Rezultatul financiar
pierdere) - nedeductibile fiscal extraordinar al
Impozitul pe exerciţiului
profit care apar în plus în- această schemă sunt:
Elementele de structură
Venituri deductibile
fiscal
4.2.2 Analiza soldurilor intermediare ale gestiunii
Soldurile intermediare ale gestiunii (SIG) sunt indicatori care reflectă rezultatele parţiale
economico financiare ale activităţii unei întreprinderi. Modul de calcul gradat permite analiza modului de
gestionare a resurselor unei întreprinderi, precum şi a rezultatelor activităţii unei întreprinderii.
determinarea SIG se face pe baza anexei la bilanţ – Contul de profit şi pierdere.
De rezultatele analizei valorilor SIG sunt interesaţi:
 managerii întreprinderilor, care sunt interesaţi de rezultatele economice ale întreprinderii,
precum şi de modul de formare a acestora;
 acţionarii, care sunt interesaţi de rezultatul net obţinut de întreprindere, evoluţia sa, precum
şi de modul de formare ca factor de creştere a drepturilor acestora (valoarea acţiunilor,
dividende);
33

 statul, care priveşte întreprinderea ca pe un potenţial plătitor de taxe şi impozite şi este

interesat de evoluţia indicatorilor economico-financiari;
 sindicatele şi salariaţii, care sunt interesaţi de evoluţia rezultatelor economico-financiare ca
factor de creştere a salariilor.

Determinarea soldurilor intermediare ale gestiunii

SIG sunt reprezentate de următorii indicatori:
 marja comercială;
 producţia exerciţiului;
 valoarea adăugată;
 excedentul brut al exploatării;
 rezultatul exploatării;
 rezultatul curent;
 rezultatul extraordinar;
 rezultatul brut;
 rezultatul net al exerciţiului.

Definirea si modul de calcul a SIG:

1. Marja comercială
Marja comercială este un indicator specific întreprinderilor care au activităţi de comerţ şi exprimă
adaosul comercial total aferent vânzărilor de mărfuri.
Marja comercială = Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute

2. Producţia exerciţiului
Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei întreprinderi pe o perioadă
determinată de timp.

Producţia exerciţiului = Producţia vândută (cifra de afaceri din productie si prestari

servicii)  Producţia neterminata + Producţia imobilizată (Qi)

3. Valoarea adăugată
Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în urma activităţii de producţia şi
comercializare de către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.

Valoarea adăugată = (Producţia exerciţiului – Consumuri de la terţi) (valoarea adaugată

din productie si prestari servicii)+ Marja comercială

4. Excedentul brut al exploatării (EBE)

Excedentul brut al exploatării reprezintă fluxul potenţial de disponibilităţi degajat de ciclul de
exploatare al întreprinderii.
EBE = Venituri monetare din exploatare – Cheltuieli monetare din exploatare
EBE = Valoarea adăugată + Subvenţii pentru exploatare – Impozite şi taxe – Cheltuieli cu
personalul
 34

Excedentul brut al exploatării nu este influenţat de: sistemul de amortizare, politica de

constituire a provizioanelor, structura capitalurilor folosite, modul de impozitare a profitului, etc.
EBE este influenţat de natura activităţilor industriale şi comerciale desfăşurate de întreprindere şi
competitivitatea sa.

5. Rezultatul exploatării = venituri din exploatare – cheltuieli de exploatare

6. Rezultatul curent al exerciţiului = ……;
7. Rezultatul extraordinar al exerciţiului = ……;
8. Rezultatul brut al exerciţiului = ……..
9. Rezultatul net al exerciţiului = ………

4.2.3 Analiza factorială a profitului

Deoarece rezultatele economice care se obţin la nivelul întreprinderii (profit sau pierdere) se
datorează influenţei factorilor interni şi externi, este necesar să se efectueze analiza rentabilităţii sub
aspect factorial.
Prin analiza factorială a profitului se creează posibilitatea cunoaşterii factorilor care influenţează
rezultatul unei activităţi economice şi, în mod corespunzător, intensitatea acestora.

Rezultatul brut al exerciţiului (global, total)

Rezultatul brut al exerciţiului (Rb) se determină ca diferenţă dintre veniturile totale (Vt) şi
cheltuielile totale (Cht):
Rb  Vt  Cht
Modelul analizei factoriale este:
 Cht 
Rb  Vt  Cht  Vt  1    Vt  prb , în care:
 Vt 
 Rb reprezintă rezultatul brut al exerciţiului;
 Vt reprezintă veniturile totale;
 Cht reprezintă cheltuielile totale;
 prb reprezintă profitul brut al exercițiului la 1 leu venituri totale.
Variaţia profitului brut al exercițiului este:
Rb  Rb1  Rb 0
Sistemul de factori care acţionează asupra Rezultatului brut este:
Vt
Rb
prb
Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor
determinat anterior, asupra variaţiei rezultatului brut al exerciţiului:
1. influenţa variaţiei veniturilor asupra creşterii rezultatului economic:
Rb
Vt  Vt1  prb0  Vt0  prb0

2. influenţa variaţiei profitului mediu brut la 1 leu venituri:

Rb
prb  Vt1  prb1  Vt1  prb0
35

Rb  Rb
Vt   prb
Rb

4.3. Analiza diagnostic pe baza ratelor rentabilităţii

O analiză diagnostic fundamentată pe rata rentabilităţii este în măsură să furnizeze date
concludente pentru identificarea cauzelor care conduc la ineficienţa activităţilor economice. Modelele
utilizate pentru determinarea şi exprimarea ratei rentabilităţii contribuie la îmbogăţirea informaţiei,
putând aborda laturi diferite şi complexe ale activităţilor analizate.
Ratele de rentabilitate sunt indicatori de eficienţă ai activităţii economice incluşi în categoria
indicatorilor de tipul efect/efort. Efectul ia forma profitului sub diverse modalităţi de exprimare: brut,
net, din exploatare etc. efectul ia forma capitalurilor (proprii, permanente), resurselor consumate
(cheltuielilor), active (totale, imobilizate, circulante), venituri (cifra de afaceri, venituri din exploatare,
financiare, excepţionale).

Cele mai utilizate forme ale ratei rentabilităţii sunt:

1. Rata rentabilităţii veniturilor (Rv):

Rata rentabilităţii veniturilor se determină prin raportul dintre profitul brut (Pb) şi veniturile
totale (Vt) aferente perioadei analizate:
Pb
Rv   100
Vt
La numitor poate fi una din categoriile de venit, după clasificarea în funcţie de tipul activităţii
care le generează, respectiv:
 venituri din exploatare;
 venituri financiare;
 venituri extraordinare.

O altă formă pe care o îmbracă rata rentabilităţii este Rata rentabilităţii comerciale (Rc):
Pb
Rc  100
CA
Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de
aprovizionare, stocare şi vânzare). Indicatorul de efect este profitul obţinut în urma comercializării
produselor, mărfurilor, respectiv serviciilor.

2. Rata rentabilităţii resurselor economice consumate/ rata rentabilitatii costurilor (Rc)

Acest indicator mai este cunoscut şi sub denumirea de rentabilitatea costurilor şi exprimă
eficienţa costurilor efectuate. Se determină ca raport între un indicator de rezultat - profitul brut al
exerciţiului)(rezultatul exploatării) şi costurile totale:
Pb
Rc  100
ChT
în care:
 ChT reprezinta cheltuielile aferente veniturilor;

3. Rata rentabilităţii pe produs:

 36

Analiza rentabilităţii pe produs îmbracă două forme:

3.1 Rata rentabilităţii comerciale (venituri):
pb p  c
rc   100
p p
pb – profitul brut unitar
p = pretul unitar de vanzare
3.2 Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor):
pb pc
rrc  100  100
c c
 pb reprezintă profitul unitar;
 c reprezintă costul unitar de producţie.

4. Rata rentabilităţii economice a activelor (Re).

Eficienta capitalului investit, a tuturor resurselor materiale, financiare implicate in activitatea
intreprinderii, sunt prezentate prin rata rentabilitatii economice.

4.1 Rata rentabilităţii economice a activelor se determină, ca raport între profitul brut al
exerciţiului (Pb) şi capitalul investit în activele economice ale exploatării (At).
Pb
Re   100 .
At
4.2 Rata rentabilităţii economice a activelor se poate determina şi ca raport între profitul brut
(Pb) şi capitalul permanent (Kp):
Pb
Re  100
Kp
Capitalurile angajate de o intreprindere in cursul unui exercitiu financiar sunt reprezentate de
capitalurile proprii si capitalurile imprumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a
dobanzilor se realizeaza dupa ce sunt acoperite investitiile strategice (active fixe), investitiile de
exploatare (nevoia de fond de rulment) si investitiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilitatilor
banesti). Rentabilitatea economica a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea de procurare a
capitalurilor.

5. Rata rentabilităţii financiare (Rf):

Rata rentabilităţii financiare exprimă corelaţia dintre indicatorul de rezultat şi sursa de finanţare a
activităţii economice, respectiv dintre profit net şi capitalul investit. Rata rentabilitatii economice
exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate in activitatea intreprinderii, iar pe de
alta parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de actionari sau asociati pentru capitalul
investit in intreprindere.

5.1 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii

Acest indicator se determină ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul propriu (Kpr):
Pn
Rf   100
Kpr
Rata rentabilităţii financiare este strâns legată de structura capitalului, respectiv de ponderea
capitalului propriu (Kpr) şi de cea a capitalului împrumutat (Ki) în cadrul capitalului permanent.
37

Proporţia dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu poate varia, iar coeficientul dintre aceşti
doi parametri are semnificaţia unei pârghii financiare (pf), a cărei valoare influenţează rata rentabilităţii
financiare:
Ki
pf 
Kpr  Ki
Cu cât capitalul împrumutat va avea o pondere mai mică în totalul capitalului permanent, cu atât
rata rentabilităţii financiare va fi mai bună şi invers, aceasta deoarece valoarea dobânzilor plătite pentru
capitalul împrumutat diminuează nivelul ratei rentabilităţii financiare, conducând la un profit mai mic
decât în situaţia în care nu se utilizează capital împrumutat.

5.2 Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor permanente

Acest indicator se determină ca raport între profitul net (Pn) şi capitalul permanent (Kp),
conform relaţiei:

Pn
R fp   100
Kp

6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului/prag critic (analiza cifrei de afaceri minime):

Această metodă se mai numeşte şi analiza rentabilităţii pe baza pragului de rentabilitate şi a
intervalului de siguranţă; se porneşte de la concepţia că intreprinderea se află într-un punct critic
atunci când veniturile obţinute din valorificarea produselor (CA) sunt egale cu cheltuielile totale
efectuate de întreprindere pentru realizarea acestora, şi, deci, nu se realizează profit. Această metodă
urmăreşte stabilirea nivelul producţiei (cantitativ/valoric) unei întreprinderi care o situează la limita
obţinerii de profit.
Analiza pragului de rentabilitate:
În cazul unei activităţi omogene: CA = Ch +Pr; Pr = 0 rezultă CAmin = Ch