Tabloul al 4-lea ne aduce din nou intr-un cadru terestru ce se impleteste

armonios cu cel cosmic, conferind simetrie operei. Hyperion, devenit din nou
Luceafar se intoarce ,,In locul lui menit pe cer”. Prin intermediul unui pastel
terestru este surprinsa idila dintre Catalin si Catalina, intr-un cadru romantic
nuantat cu ajutorul motivelor romantice: ,,noapte”, ,,luna”, ,,cranguri”, ,,tei” si
de asemenea se remarca preferinta pentru cadrul nocturn specific acestui
curent literar. Luceafarul descopera cuplul de indragostiti pe cararile din
cranguri, stand singuri si este martor al declaratiei de dragoste facuta de
Catalin ,,iubirea mea dintai/ Si visul meu din urma”. Fata il vede pe Hyperion si
il invoca, insa de data aceasta ca sa ii lumineze norocul si nu viata, nu in casa ci
in gand ,,Patrunde-n codru si in gand,/ Norocu-mi lumineaza!”. La auzul
acestor vorbe, Luceafarul nu mai cade din inalt asa cum facea inainte la auzul
chemarii instantei feminine si se adreseaza distant si rece ,,Ce-ti pasa tie, chip
de lut,/Dac-oi fi eu sau altul?”.
Geniul se izolează îndurerat de lumea comună, asumându-și destinul
de esență nepieritoare. Finalul poemului surprinde amaraciunea luceafarului
care pare resemnat in urma pierderii iubitei, constientizand diferenta dintre
cele doua lumi “Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece,/Ci eu in
lumea mea ma simt/Nemuritor si rece.”. Raspunsul final al Luceafarului este
constatarea rece, obiectiva, a diferentelor fundamentale intre doua lumi
opuse: una traind o stare de contemplatie,iar cealalta o stare a instinctualitatii
ce isi lasa destinul in mana norocului, a sansei sau a nesansei.