Apicultura pentru incepatori

Inainte de a va apuca de apicultura trebuie sa tineti minte un lucru: apicultura nu

este doar un simplu hobby, ci un mod de viata cu totul si cu totul deosebit.
Orice apicultor incepator are o multime de intrebari in legatura cu aceasta profesie
milenara. In randurile care urmeaza vom incerca sa raspundem la cele mai frecvente
dintre acestea:

Apicultura pentru incepatori

Sfaturi
Doua familii de albine sunt suficiente pentru un apicultor incepator. Cresterea numarului
de familii se face in timp, pe masura ce se acumuleaza experienta.
Incepeti cum trebuie. Construiti voi insiva macar un stup. Construirea si asamblarea de
stupi este extrem de importanta pentru incepatori. Daca va pricepeti un pic la tamplarie va fi
usor sa construiti lazi si rame. Daca nu, atunci puteti comanda partile unui stup si sa il
ansamblati singuri.
Faceti-va palnurile din timp. Inca din iarna comandati noile familii, echipamente si lazi.
Ansamblati stupii si construiti ramele pe timp de iarna astfel incat totul sa fie pregatit pentru
luna aprilie cand albinele vor iesi din amorteala iernii.
Amplasati stupii pe vatra care ati ales-o din timp astfel incat sa fiti pregatiti pentru
primavara.
Alaturati-va asociatiei crescatorilor de albine pentru a obtine cat mai multe informatii.
Este foarte important sa va abonati la o revista de profil si sa citit cat mai multe carti pe aceasta
tematica.
Pentru a incepe cu dreptul in acest domeniu este nevoie sa aveti o familie puternica.
Vara o familie de albine are pana la 75.000 de membrii. Trantorii apar si ei primavara
dar sunt dati afara din stup cand vine toamna. Pe timp de vara sunt aproximativ 1000 de trantori
in stup.
Este usor de lucrat cu o familie buna. Aveti grija sa nu stoarceti mierea tarziu toamna
deoarece exista mari sanse ca albinele sa moara de foame pe timpul iernii.

Primii pasi in lumea albinelor

Draga apicultorule incepator,
Cererea de miere si produsele sale adiacente este in continua crestere, costurile
continuand insa sa fie destul de mici. Din pacate in Romania consumul de miere este unul destul
de redus in comparatie cu cel din celelate tari europene. Un roman consuma in medie cam 100
gr de miere pe an.
Dar acest lucru nu trebuie sa te descurajeze. Romanii nu au inca atat de dezvoltata
conceptia referitoare la viata sanatoasa bazata pe o alimentatie sanatoasa.
Practicand apicultura poti ajuta la schimbarea acestei mentalitati.
De exemplu s-a abrobat deja o lege referitoare la consumul de miere in scolii in scopul
educarii tinerei generatii cu privire la beneficiile mierii. Dar inainte de a pornii in lumea
minunata a albinelor este bine sa stii anumite lucruri. Este adevarat ca vei invata multe din
propria experienta dar este bine pentru albinele tale sa nu faci prea multe greseli.
Intepaturile de albine
Inainte de a transforma apicultura intr-un hobby sau o sursa de venit, tine minte ca
albinele inteapa. Albinele sigur te vor intepa pe tine si chiar pe membrii familiei tale. Pentru
majoritatea oamenilor intepatura de albina nu este una foarte periculoasapoate provoca o durere
mai mare sau mai mica si un oarecare discomfort. Pentru altii cam 0,4 % din populatia globului
intepatura de albina se poate dovedi a fi letala deoarece persoana respectiva poate intra in soc
anafilactic. De obicei exista o serie de indicatori care arata daca o persoana este alergica la
albine, dar exista cazuri
cand o persoana care nu stie ca este alergica poate fi intepate.
 Astfel este normal ca zona intepata sa se umfle un pic, dar daca zona respectiva se umfla
exagerat de mult, daca apar mancaturi pe corp in zone situate la distant mare de zona intepata
sau probleme de respiratie atunci este cazul sa itt faci griji.
Daca esti inepat de o albina indepartati cu grija acul printr-o miscare gen periere si apoi
aplicati o compresa rece.
Cum poti acumula mai multe cunostinte despre albine?
Cititul cartilor si al revistelor de specialitate este o metoda excelenta de a fla o multime
de informatii noi despre albine. De altfel este ideal daca ai si acces la internet pentru a consulta
site-urile si forumurile de specialitate. Totusi oricat de mult ai citi tot nu vei putea face fata
asaltului de emotii care are loc in momentul in care deschizi pentru prima data capacul unui stup
si vezii mii de albine misunand de colo-colo. Daca ai posibilitatea ar fi bine sa insotesti mai intai
un apicultor cu
experienta pentru a vedea modalitatea de lucru. Ai fi ca un fel de ucenic.
Este important sa inveti cum sa deschizi corect un stup si cum sa scoti afara ramele fara a
deranja prea mult albinele. In acest fel iti faci un bine si tie dar si lor. Foarte important este sa
inveti cum sa diferentiezi albinele lucratoare de trantori si de matca. Noi iti punem aici cateva
poze dar crede-ne nimic nu se compara cu experienta proprie. E usor sa faci diferenta in poze
dar in momentul in care te uiti in stup si vezi mii de albine zumzaitoare e cu totul altceva.

Ce trebuie sa faca un apicultor incepator?

Cum invat?
Aceasta reprezinta o problema foarte important pentru un incepator. Exista foarte multe
informatii la dispozitie dar din pacate multe dintre sunt fie prea succinte fie gresite iar altele sunt
scrise intr-un limbaj mult prea academic. Exista foarte multe pareri referitoare la unul si acelasi
lucru, asa ca ce ar trebui sa creada un apicultor incepator? Important este sa cititi cat mai multe
carti, articole si reviste si sa incercati sa alegi doar acele informatii care sunt date de experti in
domeniu.
Cartile
Majoritatea oamenilor apeleaza la carti atunci cand doresc sa se documenteze. Multe asociatii
apicole au biblioteci dar veti gasi si carti de apicultura prin librarii sau de vanzare pe internet.
Din pacate multe carti de apicultua contin greseli si multe dintre ele sunt plagiaturi ale altora
mai vechi. Alte carti sunt scrise de persoane care au foarte putina experienta in acest domeniu.
Daca ai doi stupi nu inseamna ca esti expert in apicultura si poti automat sa scrii o carte de
specialitate prin care sa dai
sfaturi altora. Cel mai bine ar fi sa cautati acele carti care sunt recomandate de catre Asociatiile
de Apicultori fie din Romania, fie din strainatate.
Internetul
La fel ca si in cazul cartilor, exista multe site-uri care sunt dedicate apiculturii. Cel mai bine ar fi
totusi sa consultati site-urile romanesti deoarece acestea sunt mult mai relevante in ceea ce
priveste tipul de apicultura practicat la noi in tara. De exemplu in tratarea diverselor boli ale
albinelor se utilizeaza tratamente diferite de la o tara la alta.
Reviste de specialitate
Majoritatea revistelor apicole au o tematica generale si cuprind articole pentru incepatori. Noi
recomandam revista "Lumea Apicola" care apare de 4 ori pe an.
De unul singur
Este destul de greu sa obtii cele mai noi informatii in domeniu daca nu te documentezi. Este
foarte bine sa lucrezi pe cont propriu dar este bine sa ai cu cine sa iti impartasesti ideile si
parerile, asa ca ar fi excelent daca ai putea apela la un apicultor experimentat.
Este bine sa fii membru intr-o asociatie?
Raspunsul este fara nici o ezitare da. In trecut era posibil de practicat asa numita "apicultura
individuala", in cadrul careia apicultorii obisnuiau sa puna trei caturi in Aprilie si sa le dea jos in
luna August fara a storce miere de loc. Adesea daca albinea nu dadeau miere nu erau hranite, iar
daca dadeau primeau hrana si cam in asta consta toata ingrijirea lor pana in luna Aprilie a anului
urmator. In zilele noastre acest lucru nu mai este posibil, asa ca apicultorul modern trebuie sa
aiba mult mai multe cunostinte si sa fie mult mai responsabil. Este mult mai usor sa inveti atunci
cand esti parte a unui grup organizat.

Ce cunostinte ar trebui sa am pentru inceput?

Cunostinte de baza
Orice apicultor trebuie sa stie care este ciclul de viata al fiecarui tip de albina din stup. Acest
lucru il ajuta sa inteleaga problemele cu care se confrunta stupul si sa isi dea seama cand
albinele sale sunt pe cale sa roiasca. Roitul este un proces natural al oricarui stup, asa ca trebuie
sa intelegi si sa stii cum functioneaza ciclul de viata al unei matci pentru a putea pune in aplicare
diversele tehnici anti-roit existente.
Bolile albinelor
Albinele ca orice alta creatura de pe pamant sufera de diverse boli. Un apicultor trebuie sa le
cunoasca si sa le identifice la timp pentru a le putea trata. Cele mai importante boli sunt Loca
Americana si Loca Europeana. Acesta boala este destul de greu de identificat de catre apicultori
si multi dintre ei cand se confrunta cu o epidemie de Loca nu stiu exact ce se intampla. Daca un
apicultor nu face nimic pentru a trata indivizi infectati, atunci acestia vor imbolnavi si pe cei
sanatosi. Cel mai important lucru este recunoasterea simptomelor bolii. Este foarte important sa
faceti deosebirea dintre un puiet bolnav si unul sanatos. Totusi nu va ingrijorati, aceste boli nu
mai sunt atat de larg raspandite cum erau in trecut.

Loca americana

O alta boala intalnita in fiecare stup este varoa. Este foarte important sa cunoasteti ciclul
de viata al albinelor pentru a aplica diferitele tratamente. Monitorizarea este foarte importanta
pentru a vedea daca tratamentul aplicat are rezultate. Pentru a afla mai multe despre bolile
albinelor acceseaza sectiunea site-ului dedicata acestui aspect.

Albina infestata cu varroa

Ce echipament imi trebuie ?

Pentru inceput nu este nevoie sa achizitionati echipamente sofisticate sau care sunt utilizate rar
chiar si de apicultorii experimentati. Iata cam ce ar trebui sa cumparati pentru inceput.

1. Costumul
Acesta este cel mai important din echipamentul necesar unui apicultor. Multi apicultori cu
experienta lucreaza in stupina fara nici un fel de protectie dar in general acest lucru este destul
de periculos si deloc recomandat unui incepator. Nu fiti curajosi unde nu e cazul. Chiar si asa nu
cred ca sunt multi amatori de o intepatura in cap sau intre ochi. Pentru un incepator sunt de
recomandat acele costume care au buzunare largi in fata. Costumul trebuie sa aiba mansetele
elastice si valul si palaria detasabile. Cateva informatii suplimentare:
a. asigurati-va ca pantalonii sunt bagati in sosete pentru a impiedica patrunderea albinelor
b. Manusile de cauciuc sunt destul de bune. Dar nici un tip de manusa nu ofera protectie maxima
impotriva intepaturilor.
c. Manusile stanjenesc destul activitatile pe care le desfasurati si in anumite situatii veti fi nevoit
sa la dati jos.

Costum de protectie pentru apicultori

2. Afumator
Cumparati unul de calitate pe care sa il puteti manevra usor.
3. Lazi pentru stupi
Prima intrebare este ce fel de lazi sa cumparati. La ora actuala pe piata exista
aproximativ sase tipuri de stupi. De multe ori apicultorii incepatori si-au inceput activitatea cu
un anumit tip de stup, pe care apoi l-au urat de-a dreptul si au continuat cu un alt tip. Sunt multe
lucruri care influenteaza un apicultor incepator in achizitionarea tipului de stup: pretul,
materialul, sfaturile primite si ceea ce a citit.
Multi au inceput sa practice apicultura ca urmare a faptului ca au mostenit sau primit
niste familii de albine. Daca sunteti in aceasta situatie ar fi bine sa nu schimbati lazile in care
sunt albinele pana nu castigati suficienta experienta.
Inainte de a lua o decizie pe care s-ar putea sa o regretati incercati mai multe tipuri de
lazi si vedeti care va este mai la indemana. La ora actuala majoritatea lazilor sunt confectionate
din lemn de brad. Totusi in ultima vreme au inceput sa se utilizeze si alte materiale. Au aparut
lazi din poliestiren. Dar inainte de a le folosi asigurati-va ca sunt compatibili cu cei de lemn si
mai ganditi-va la faptul ca nu pot fi arsi ca si cei de lemn daca familia gazduita in interior sufera
de Loca. Inainte de a-i cumpara ar fi bine sa reflectati asupra avantajelor si dezavantajelor
prezentate de astfel de stupi.
Lada este doar o "unealta" a apicultorului, deoarece albinelor nu prea le pasa unde
locuiesc. Ele isi fac la fel de bine treaba si in scurbura unui copac si intr-un stup modern. Daca
ati avea un alt hobby, cum ar fi de exemplu fotografia sau tenisul probabil ca v-ati alege aparatul
sau racheta cu multa grija. La fel trebuie sa procedati si in cazul lazilor pentru stupi. Asadar, fiti
atenti!
 Ar fi bine ca la inceput sa va faceti singuri lazile pentru a va familiariza cu partile lor
componente. Lazile pot fi construite destul de usor daca aveti un minumum de unelte de
tamplarie si un pic de pricepere. Totusi nu ar strica sa va informati putin inainte.
Desene cu partiele componente ale stupilor sunt la dispozitia dumneavoastra fie in carti,
fie pe internet sau in reviste. Probleme ridica doar construirea interiorului, exteriorul este destul
de usor de realizat. Cel mai bun material pentru stupi este lemnul de brad. Puteti utiliza si alt tip
de lemn dar ar fi bine sa il evitati pe cel de calitate inferioara.
Stup vazut din exterior

Albinele
Tipul de lada si soiul de albine din interiorul sau produc mai multe dispute in randul
apicultorilor decat orice alt subiect. Totusi nu va speriati, rezolvarea este una simpla.
Albinele prolifice au nevoie de mai mult spatiu pe cand cel mai putin prolifice de un
spatiu mai restrans. Nu va lasati inselati de ideea ca capacitatea matcii de a depune oua este
direct proportionala cu numarul de albine si in consecinta cu cantitatea de miere produsa.
Apis mellifera carpatica este albina romaneasca, o subspecie a albinei melifere europene.
Culoarea lor, capacitatea de reproducere a matcii, frugalitate (cat mananca), comportamentul pe
faguri si in ultima instanta temperament pot varia de la o familie la alta.
Este bine ca un apicultor incepator sa aiba in grija la inceput u roi pe 3-5 rame. Nu este
bine sa va hazardati si sa va cumparati vreo 40 de familii, cand dumneavoastra nu aveti nici un
pic de experienta. Riscati ca in primavara urmatoare sa nu mai aveti nici o albina. Este mult mai
usor pentru un incepator sa aiba in grija o colonie mica.
Dar aveti grija, albinele nu asteapta dupa dumneavoastra. Asa ca documentati-va din
timp caci micul roi se va transforma in curand in familie- si nu una oarecare, ci una mare,
zumzaitoare si cu tot felul de probleme.
Daca cumparati albine aveti grija ca acestea sa fie sanatoase. Din aceasta cauza ar fi bine
sa plecati la "cumparaturi" alaturi de un apicultor experimentat.
Alte unelte necesare
Daca nu intentionati sa depasiti stadiul de hobby. Nu aveti nevoie de cine stie ce unelte
soficticate. Totusi ar fi bine sa aveti hranitoare pentru albine, deoarece ele trebuie hranite, mai
ales primavara devreme sau cand conditiile meteo sunt nefavorabile lungi perioade timp.
Pentru cei care sunt interesati sa atinga statutul de producator si distribuitor de miere,
atunci e nevoie de unele putin mai sofisticat.
Intepaturile
Veti fi intepati. Este un lucru cert. Nu se poate apicultura fara intepaturi. Chair daca luati toata
masurile de prevedere atunci cand lucrati in stupina, tot veti fi intepat accidental. Umflarea la
locul intepaturii este ceva normal si nu inseamna ca aveti o reactie alergica. De obicei cu cat o
zona este mai moale cu atat mai mult se va umfla. Logic ar fi sa va acoperiti capul de fiecare
data cand sunteti in preajma stupului si sa afumati intotdeauna o familie atunci cand doriti sa
lucrati in stup. Daca
purtati inele mai bine le dati jos, atunci cand lucrati in stupina.
Febra albinelor
Acum ca microbul v-a prins, s-ar putea ca entuziasmul sa va intunece ratiunea. Apicultura este
un domeniu atat de fascinant, incat este de inteles dorinta incepatorului de a avea cat mai multe
familii. E bine sa inmultiti albine, dar este o mare prostie sa va dubalti efectivele inainte de a
invata macar elementele de baza ale apiculturii. Este bine sa intelegi exact ce se petrece in
interiorul stupului, inainte de a va apuca sa va extindeti. Ar fi pacat sa ramaneti fara albine.
Concluzii
Multi oameni se apuca de apicultura dupa ce ies la pensie, spunand ca au vrut intotdeauna sa
practice apicultura, dar nu au avut timp. Nu dorim sa discriminam pe nimeni, dar este mult prea
tarziu. Sunt atat de multe de invatat incat practic ai nevoie de o viata intreaga. Asa ca daca doriti
sa va apucati de apicultura, nu asteptati pensia. Incepeti acum. Altfel va privati de multa placere
si de multe ore de relaxare.
Intrebari esentiale despre apicultura
1. Cat costa un stup cu o familie de albine in el?
Un stup cu o familie de albine in el costa intre 200 si 450 de RON. Trebuie sa fiti insa foarte
atenti la tipul de albine pe care il cumparati si la starea lor de sanatate.
2. Care tip de stup este cel mai bun?
In Romania cel mai raspandit tip de stup este cel numit stup vertical cu rama „dadant”
(435*162mm), care insa este foarte mare, asa ca fiti atenti la cei care va spun ca acest tip de stup
este cel mai bun. In alte tari ale lumii, si mai ales in SUA se utilizeaza stupul multietajat,
deoarece usureaza mult munca apicultorului- in acest caz se lucreaza cu corpul stupului nu cu
rama. Stupul multietajat este conceput dupa stupul Langstroth si Rooth, dar a fost imbunatatit si
adaptat la conditiile climatice din Romania. Volumul stupului poate fi marit oricat in functie de
nevoi prin suprapunerea de noi corpuri. Acest stup este adaptat folosirii celor mai noi metode de
crestere si
exploatare a familiilor de albine. Stupul este format din trei corpuri cu dimensiuni identice care
se suprapun, fiecare avand cate 10 rame. Partile componente ale acestui tip de stup sunt: fundul
stupului, trei corpuri, rama hranitor cu hranitorul interior, rama de ventilatie, podisul despartitor,
podisorul propriu-zis, capacul telescopic, tijele de fixare, blocul de urdinis si inchizatorul de
urdinis. Dimensiunile exterioare ale corpului sunt 490*420*245 mm iar cele interioare de
450*380*245mm si un volum de 0,126 metri cubi sau 126 de litri. Grosimea tuturor peretilor
este de 20 mm. Peretii laterali sunt strapunsi pe toata inaltimea de un orificiu cu diametrul de 10
mm prin care gliseaza tija de fixare a corpurilor in timpul transportului. Pentru fixarea partilor
componente ale stupului, in vederea transportului, acesta este prevazut cu doua tije de otel cu
diametrul de 6-8 mm si o
lungime de 991 mm.
3. Din ce se contruieste un stup?
Un stup se construieste din lemn de brad iar capacul trebuie sa fie din inox sau din tabla zincata.
4. Am nevoie de o gradina mare in care sa tin stupii?
Nu neaparat. Este adevarat ca daca locuiti in mediul rural si aveti o gradina mare, atunci sunteti
norocos, deoarece aveti spatiul ideal pentru o stupina. Totusi, in orase stupi pot fi amplasati
chiar si pe acoperisul blocului, asta daca nu deranjati vecinii.
5. Trebuie ca urdinisurile sa fie indreptate intr-o singura directie?
Intrarea in stup trebuie sa fie indreptata fie spre sud, sud-est sau sud-vest, la nivelul pamantului.
Fiti atenti ca intrarea sa nu fie intreptata spre o poteca sau un drum, deoarece oamenii aflati in
trecere ar putea fi intepati.
6. Vor avea albinele vreo influenta asupra palntelor pe care le cultiv?
Da. Albinele vor poleniza plantele pe care le cultivati, asigurandu-va in acest fel o recolta mult
mai bogata.
7. Imi vor deranja albinele vecinii?
Exista mari sanse. Astfel este necesar sa va asigurati ca amplasati stupii in asa fel incat albinele
sa nu zboare direct in gradina vecinului.
8. Cum pot invata mai multe despre apicultura?
Cea mai buna metoda este sa urmati un curs de apicultura pentru incepatori organizate in
perioada de iarnă la filialele judeţene ale A.N.C.A in colaborare cu A.C.A. Cursurile sunt
autorizate iar la final se obtine o diploma autorizata de Ministerul Muncii. Cursul dureaza cam
3-4 luni. Cursurile sunt gratuite dar se percepe totusi o suma modica pentru diverse cheluieli
care pot sa apara pe parcursul cursului. La finalul cursului se organizeaza un examen ce consta
dintr-o proba scrisa
si una orala pentru a verificare cunostintele acumulate. Exista si carti pentru incepatori, totusi
acestea nu pot raspunde chiar tuturor intrebarilor pe care le aveti, pe cand un apicultor cu
experineta poate face acest lucru.
9. De ce echipament am nevoie pentru inceput?
Pe langa costumul special pe care trebuei sa il purtati OBLIGATORIU, mai aveti nevoie de un
afumator, dalta apicola, cleste apicol, cutit de decapacit, ridicatorul de rame, perie apicola, scaun
apicol, lada de lucru, suport de rame, extractorul, si strecuratoarea pentru filtrat mierea.
10. Ma vor intepa albinele?
Nu te poti numi apicultor pana nu ai fost intepat de o albina. Purtativa calm cu albinele, nu
fluturati mainile si bratele cand sunteti in jurul lor, nu umblati in stup cand este vreme ploioasa
sau se apropie o furtuna. Daca respectati aceste reguli aveti sanse destul de mici sa fiti intepati
de albine. Desi nu este dovedit stiintific, veninul de albine are proprietati curative. Totusi, exista
oameni care sunt alergici la albine si pot face soc anafilactic. De aceea este bine sa stiti daca
aveti sau nu alergie
la albine inainte de a va apuca de apicultura.
11. Este necesar sa aloc mult timp pentru a avea grija de albine asa cum se
cuvine?
Nu. In timpul verii este necesar sa va uitati in stup o data pe saptamana. Pe timp de iarna puteti
sa va uitati o data pe luna daca au suficienta hrana, desi acest lucru nu este neaparat necesar.
Totusi daca sunteti stresar dupa o zi grea de munca, stati in apropierea stupului si priviti albinele
la lucru. Efectul terapeutic este de-a dreptul extraordinar.

12. Cum se ia mierea din stup si se pune apoi in borcane?

In primul rand se indepateaza cu multa grija albinele de pe rame, cu ajutorul periei sau al
izgonitorului. Totusi cel mai comod este cu ajutorul unei suflante de aer. Apoi se ia rama, se
decapaceste si apoi se introduce in storcator(centrifuga). Dupa ce mierea este stoarsa se
strecoara, se lasa la ,atirat si apoi se pune in borcane.
12. In afara de miere mai exista si alte produse apicole utile?
Da. Ceara de albine este utilizata pentru a produce lumanari si in industria cosmetica. Propolisul
si laptisorul de matca se utilizeaza pentru proprietatile lor teapeutice.
13. Trebuie hranite albinele pe timp de iarna?
Da. Stupii ar trebui verificati o data pe luna. Daca simtiti ca sunt mai usori pregatiti niste turte
din zahar si miere ce se pun deasupra ramelor.
14. Sufera albinele de multe boli?
Albinele la fel ca orice alta creatura de pe pamant sufera si ea de diverse boli. Pentru a le feri de
boli trebuie sa va asigurati ca interiorul stupului este curat si de doua ori pe an sa le administrati
albinelor un tratament impotriva bolii numite varoua albinelor.
15. Care tip de albina este cel mai buna?
Pentru regiunea noastra cel mai bun tip este Apis Melifera Carpatica.
Beneficiile apiculturii
1. Apicultura este o activitate care poate fi practicatata aproape de oricine. Nu este necesar sa fii
proprietarul unui teren pentru a practica apicultura. Daca stai la bloc poti sa tii un stup sau doi pe
acoperis atat timp cat ai acordul vecinilor. Apicultura poate fi practicata de femei, barbati, tineri
si batrani.
2. Nu necesita alocarea unui timp foarte mult. Pe timp de vara este suficient sa vizitati stupina o
data pe saptamane iar iarna cam o data pe luna. Echipamentul nu este unul exagerat de scump in
comparatie cu alte activitati agricole.
3. Nu trebuie sa cheltuiti foarte mult. Aveti nevoie de cativa stupi, costumul de protectie si
cateva unelte apicole. Regulile de baza ale apiculturii sunt usor de stapanit.
4. Albinele ajuta la polenizarea plantelor salbatice si cultivate.
5. Practicarea apiculturii poate duce si la alte activitati cum ar fi de exemplu cresterea pomilor
fructiferi.
6. Apicultura va ajuta sa va cresteti stima de sine prin faptul ca puteti obtine profit de pe urma
albinelor fara a fi nevoiti sa investiti sume exagerat de mari.
7. Mierea de albina este un produs care poate fi comercializat la nivel local, regional, national si
chiar international fara a fi nevoie de masuri speciale de depozitare. Totusi regulile minime de
igena trebuie respectate.
8. Mierea si produsele sale adiacente au proprietati curative extraordinare.
9. Majoritatea produselor apicole pot fi utilizate pe post de aliment, supliment alimentar sau
medicament.
Calendar Apicol
Primavara apicola
In fiecare primavara apicultorul face cam aceleasi activitati.
Se cerceteaza fiecare stup pentru a vedea daca matca mai este inca vie si mai are capacitatea de
a depune oua. Deasemenea stupii trebuie cercetati cu atentie pentru a identifica eventualele boli
dar si pentru ca sa te asiguri ca albinele tale au suficienta hrana pana la prima productie de
miere. Chiar daca albinele tale par sanatoase este bine sa le dai diverse tratamente pentru a
preveni diverse boli. (Pentru mai multe informatii vezi capitolul referitor la albine si bolile
lor). In acest anotimp ar trebuie sa cercetezi stupii si sa le dai medicamentatia necesara cel putin
o data la doua saptamani.
Atunci cand albinele acopera sapte rame situate in etajul superior este cazul sa adaugi un nou
etaj. Cu aproximativ doua saptamani inainte de cules trebuie sa opresti medicamentatia albinelor
pentru a te asigura ca medicamentul nu va contamina puritatea mierii produse.

Vara apicola
Cand se apropie luna iulie ar fi cazul sa mai adaugati un etaj in cazul stupilor puternici
astfel incat albinele acestora sa fie capabile sa isi depoziteze mierea. Albinele au nevoie de
spatiu larg, altfel nu vor mai lucra sau mai rau vor roi.
Continuati monitorizarea stupilor si adaugati un nou etaj pe masura ce cele cinci rame
centrale se umplu cu miere.
Cand toate ramele dintr-un etaj sunt pline cu miere si cand mai multe jumatate din celule
fagurile sunt capacite cu ceara, se poate realiza extractia mierii. Nu va speriati de faptul ca pe la
sfarsitul verii rata de depunere a oualelor de catre matca scade.
Este ceva normal de vreme ce se apropie sezonul friguros. In timpul noptilor calde si
umede veti putea observa un ciorchine mare de albine atarnand la intrarea in stup.
Nu va panicati! Albinele pur si simplu se racoresc.
Daca se intampla un astfel de fenomen ar fi bine sa ventilati mai bine stupul cu ajutorul
unor gauri suplimentare in cutia stupului. Pe la sfarsitul verii incepa sa scada numarul indivizilor
dintr-o familie. Trantorii sunt inca in stup dar se poate observa clar ca activitatea este una mult
mai redusa pe masura ce florile sunt din ce in ce mai putine. Albinele devin din in ce mai
nelinistite si foarte protectoare cu mierea lor.
Activitati de facut pe timp de vara la stup:
1. Inspectarea saptamanala a stupilor ca sa te asiguri ca sunt sanatosi si ca inca mai au matci.
2. Adauga rame si niveluri(extinderea spatiului) noi stupilor.
3. Tine sub control fenomenul de roire care poate avea loc undeva pe la mijlocul verii; sunt
putine sanse ca albinele sa roiasca la sfarsitul sezonului cald.
4. Fii atent la furtisag care poate fi cauzat de viespi sau alte albine; nu e o situatie prea placuta sa
ai de-a face cu stupi aflati sub asediu.
5. Ai grija cand colectezi mierea; nu fa acest lucru cand se apropie toamna deoarece albinele tale
vor muri de foame peste iarna iar in primavara urmatoare vei avea o stupina goala.
Toamna apicola
Pe masura ce zilele devin din ce in ce mai scurte si vremea din ce in ce mai rece,
resursele de polen se imputineaza si ele. In aceasta perioada populatia din stup se diminuaza
foarte mult. Matca depune din ce in ce mai putine oua iar trantorii dispar din stup. Aceasta este
perioada in care albinele produc propolis care este utilizat pentru a acoperi diverse crapaturi prin
care poate patrunde frigul iernii. Albinele se pregatesc pentru sezonul rece asa ca este cazul sa le
ajuti. Fii atent la furtisag in aceasta perioada.
Cand se apropie toamna trebuie din nou sa te asiguri ca matcile sunt viabile si ca albinele
nu sunt bolnave. In aceasta perioada este necesar ca albinele sa fie din nou tratate. Deasemenea
trebuie sa oferi albinelor tale provizii de miere si apa astfel incat sa te asiguri ca ele nu vor muri
peste iarna. Acest lucru trebuie facut inainte de finele lunii septembrie. La sfarsitul lunii
Octombrie poti deja sa impachetezi albinele pentru iarna.
Activitati de facut toamna:
1. Verifica toti stupii si asigura-te ca au matca- cel mai usor este sa verifici daca sunt oua in
stup; daca le gasesti e evident ca stupul respeciv are matca; ai grija sa te uiti la oua nu la larve,
este o diferenta intre ele- ouale arata ca matca a fost in zona respectiva cel mult de doua zile,
larvele pe de alta parte pot avea si opt zile, iar pentru albine opt zile e mult. Asadar daca gasesti
larva nu inseamna ca automat stupul are si matca.
2. Fii atent daca albinele tale au suficienta miere. Albinele tale au nevoie de multe hrana (miere
capacita) pentru sezonul rece. Fara ea vor pieri. Pana la instalarea vremii reci poti sa le dai
albinelor tale un sirop cu o compzitie de 2 la 1 zahar. Dupa luna Octombrie devine prea frig
pentru albine pentru a mai parasi stupul, ele strangadu-se in ghem pentru iarna.
3. Trateaza-ti familiile de albine daca au boli. Preventiv trateaza-le cu varachet.
4. Ventilati stupii cum trebuie. Pe timp de iarna temperatura in mijlocul ghemului este destul de
ridicata. In absenta ventilatiei aerul cald din mijlocul ghemului se ridica, apoi intalneste
suprafata rece a cutiei, se produce condensare iar picuri reci ca si gheata cad pe albinele de la
margine. Aceasta este o problema foarte mare. Albinele se vor raci si vor muri.
Iarna apicola
Ce se intampla iarna in stup? Matca este inconjurata de mii de albine lucratoare, stand la
caldura in mijlocul ghemului. Cand vremea se raceste ghemul se formeaza in partea centrala a
stupului.
Chiar daca afara poate fi ingrozitor de frig, temperatura in interiorul ghemului este una
destul de ridicata. Albine genereaza caldura prin miscarea muschilor aripilor.
Nici un trantor nu se afla pe timp de iarna in stup. Albine se hranesc pe timp de iarna cu
mierea depozitata in faguri. Unele albine parasesc supul iarna si mor. Nu este un fenomen
anormal. Albinele nu vor defeca in stup pe timp de iarna. Ele vor face acest lucru cand
temperatura de afara va fi suficient de ridicata pentru ca ele sa poata parasi stupul si sa efectueze
asa numitul zbor de curatire.
Activitati de facut iarna:
1. Tine sub observatie intrarea stupului si curata urdinisul de zapada si de albine moarte.
2. Asigura-te ca albinele au destula mancare. Exista mari sanse ca albinele sa moara de foame la
sfarsitul iernii si la inceputul primaverii. La sfarsitul iernii, intr-o zi calduta, fara vant si cand
albinele deja zboara pe afara ar fi bine sa arunci o privire rapida in stup. Nu scoate afara nici o
rama. Doar uita-te sub capac.
Uita-te daca mai sunt albine- in mod normal ar trebui sa le ghasesti in forma de ghem in
partea superioara. Daca nu observi nici un pic de miere capacita in partea superioara a ramelor,
este cazul sa incepi hranirea urgent. Dar tine minte, odata inceputa hranirea artificiala, aceasta
nu poate fi oprita pana cand albinele nu incep sa isi aduca nectarul necesar pentru fabricarea
mierii.
3. Curata, repara si depoziteaza echipamentul pe timpul iernii.
4. Participa la seminarii apicole si citeste cat mai multe carti si reviste apicole.
5. Comanda echipamentul de care ai nevoie de la furnizori de incredere.
6. Ar fi bine sa iti dezvolti un hobby legat de cresterea albinelor cum ar fi producerea de
lumanari din ceara naturala sau de mied.
Viata in stup
Structura sociala intr-un stup de albine este condusa de o regina. Regina are o durata de
viata in medie de 3 ani de zile, depunand in toata aceasta perioada de timp oua, prin urmare ea
mentine populatia coloniei in jurul a 25000 de albine.
Aproape 95% din puii reginei sunt ceea ce denumim in continuare albine lucratoare. La
scurt timp dupa nastere regina efectueaza imperecherea prin asa numitele zboruri de nunta,
imperechiinduse cu un numar de 7 pana la 17 albine de sex masculine (trantori). Se presupune
ca regina poate primi pana la 5.000.000 de spermatozoizi in aceasta perioada scurta de
imperechere, care este depozitata intr-un buzunar aflat pe abdomenul albinei numit spermateca.
Regina acceseaza acesti spermatozoizi pe tot parcursul vieii ei, depunand oua intr-un ritm impus
de nevoile din stup.
Lucratorii
Despre albine
Albinele lucratoare alcatuiesc majoritatea populatiei si sunt toate femele, dar neputandu-
se reproduce. Albinele lucratoare sunt altruist, pentru ca au grija de regina, si practic efectueaza
toate sarcinile necesare pentru sustinerea stupului.
Aceste albine lucratoare au o durata de viata scurta, aproximativ 30 de zile, in acest timp
trecand prin diferite stadii de dezvoltare in ceea ce priveste rolul lor din stup.
Albine-lucratoare pot fi clasificate in: doici, albine casnice, care sunt responsabile pentru
intretinerea stupului, sau ca si culegatoare al caror rol este de a colecta nectar, polen, precum si
apa necesara pentru a sustine viata.
Cauzele principale de deces pentru o albina lucratoare este epuizarea.Astfel, muschii si
aripile lor suporta doar un anumit timp de zbor, in general 800 km, in momentul atingerii acestui
interval de zbor, se vor afla in incapacitatea de a zbura si a avea
grija de ele insele.
Diviziunea muncii in cadrul unui stup este data de varsta albinelor lucratoare.
Lucratoarea isi incepe viata curatind celula din care s-a nascut, apoi trece la ingrijirea puetului si
depozitarea alimenelor si isi inchei viata prin culegerea polenului, a apei si a nectarului. In
cadrul acestui program de munca albinele tinere lucratoare petrec o mare parte din viata lor in
interiorul stupului, in momentul in care acestea devin culegatoare, devin vulnerabile, la vreme
rea si la uzarea aripilor.
Trantori
Trantori, masculii sunt produsi numai de catre regina. Desi putini la numar, ei au un
singur rol, dar important, rolul de parteneri ai reginei. Durata de viata la trantor este foarte scurt,
pentru ca dupa imperechere abdomenul lor explodeaza ceea ce duce la o moartea rapida.
Trantorii sunt doar partenerii regiei, si nu sunt implicati in hranirea coloniei, sau intretinerea
stupului. Astfel, in cazul in care resursele sunt limitate, albinele lucratoare nu le place sa
pastreze trantorii si ii va goni in din stup sau ii va omora. Trantorii isi petrec cea mai mare parte
a timpului in afara stupului, acestia sunt mai expusi epuizarii sau decesului. Toate aceste lucruri
duc la o durata de viata a trantorilor in jurul a 25 de zile.
Dinamica populatiei stupului
Functioneaza sistemul de caste are un sistem de feedback integrat de elemente
interdependente.Cresterea coloniei precum si cresterea puietului depind de staiul de reproducere
a regine, numarul de oua depuse zilnic, populatia lucratoare care este responsabila pentru
intretinerea larvelor. Cantitatea de puiet care poate fi crescuta in mod eficient este direct
proportionala cu numarul de albine lucratoare, o populatie ar putea creste (presupunand o
abundenta de resurse). Cu toate acestea, capacitatea coloniei de a obtine resurse, precum si
starea de reproducere a reginei sunt puternic influentate de factori precum varsta reginei, durata
zilei, temperatura medie de zic cu zi, prescum si disponibilitatea resurselor.
Acest factori pot fi utilizati petru a emula sistemud de feedback de elemente
interdependente si permit specialistilor crearea unui model matematic care poate prezice
populatia unui stup dat de un anumit set de conditii. Cei mai important factori sunt marimea
populatiei initiale, starea reginei de reproducere si vreme. Cu toate acestea, pentru mai multe
informatii este necesara determina semnificatiei acestor factori. Trebuie sa stim, de asemenea,
ratele de dezvoltare ale albinelor lucratoare prin ciclul de viata, durata de viata a trantorilor, rata
de productie puiet, cantitatea de spermatozoizi obtinuta de regina in timpul imperecherii, varsta
medie a lucratoareor inainte de a deveni culegatoare. Aceaste informatie a fost dezvoltat de
entomologe si raportate in literatura de specialitate. in crearea unui model, care reprezinta o luna
in stup, trebuie sa fim capabili de a estima numarul de oua care pot fi depuse de catre regina
intr-o zi. Acest lucru este realizat prin determinarea numarului maxim de oua pe care o regina le
poate depune intr-o zi, modul in care factori cum ar fi varsta reginei, temperatura ambientala,
marimea populatiei adulte. Numarul maxim de oua pe care o regina il poate depune zilnic a fost
estimat la maxim 3000 de oua. Cu toate acestea, o valoare mai realista in conditii de mediu
poate fin de 1500 de oua pe zi.
Dupa ce se determina numarul de oua prevazute pe zi, se va determina proportia de oua,
cate albine lucratoare-trantori. Acest lurcu este determinat de numarul de spermatozoizi pe care
regina ia primit la imperechere, pe masusa ce regina imbatraneste ea depune tot mai multi
trantori. Al doilea factor in estimarea numarului de Dupa ce a determina numarul de oua
prevazute pe zi, atunci trebuie sa determine o proportie de oua, care se dezvolta in una
lucratorilor sau drone. Acest lucru este in parte stabilit de suma de spermatozoizi ca regina a
lasat in spermatheca ei, care depinde de numarul de zile care regina a fost de stabilire a oualor,
pentru ca regina apropie sfarsitul de aprovizionare ea a predominant fertilizes drone. Pe masura
ce perioada de cules scade, colonia anticipeaa aparitia primelor semne de ianra si dau semnal
reginei de a reduce sau a opri total depunerea de oua. Folosind acesti factori, putem stabili ca
matca poate depune puiet fecundat de trantor aproximativ 5% din totalul puietului, iar restul de
95% albine lucratoare. Albinele lucratoare se nasc in a 21 zi de la depunerea oului, iar trantorii
in ziua 24.
Temperature
Temperatura joaca un rol esential in dinamica populatiei din stup. Albinele vor zbura doar cand
temperatura medie zilnica depaseste 12 de grade Celsius.
Perioada de cules joaca un rol important dupa cum a fost mentionat si mai sus. Aceasta
are un rol important in numarul de oua pe care o regina il depune. Se crede ca o scadere a
perioadei de cule da un semnal stupului ca perioada de iarna se apropie. Acest lucru este sprijinit
si de logica, in zilele cand temperaturile scad spre punctul de inghet, cantitatea de resurse
disponibile se reduce dramatic, cum ar fi polenul si nectarul. Diminuarea resurselor din stup
inseamna ca perioada de crestere nu poate continua, ci din contra ar fi necesara o reducere a
populatiei din stup.
Vremea
Albinele nu vor iesi la zbor, daca viteza vantului este mai mare de 34 km / ora, sau daca ploua.
Vantul puternic impiedica albinele sa zboare, s-a stabilit ca albinele udate cu apa, nu mai pot
zbura datorita cresterii lor in greutate nemaiputandu-se sustine in zbor.
Miere
Mierea de albine
Mierea este un aliment dulce produs de albine pe baza nectarului extras din flori.
Mierea este mai dulce ca zaharul fiind utilizata pe post de indulcitor, fiind un ingredient
important al artei culinare.
Colectarea mierii este o activitate care se practica intens inca din timpurile antice. Se
spune ca inca de acum 10000 de ani mierea era parte din dieta omului. In Egiptul antic mierea
era utilizata atat pentru producerea diverselor deserturi dar si pentru imbalsamarea cadavrelor.
Pentru romani mierea era atat de valoroase incat de multe ori era utilizata in loc de aur pentru
plata taxelor. Greci utilizau mierea pentru a trata inflamatiile si taieturile. Tot ei considerau ca
mierea este mancarea zeilor si drept urmare o utilizau pentru a duce ofrande acestora. Populatia
Maya din America de Sud
utiliza mierea in scopuri culinare. Chiar si in Evul Mediu, cand majoritatea bolilor erau
considerate un semn al pedepsei divine si drept urmare prea putin tratate, mierea era utilizata
pepost de medicament. Din pacate mierea nu a mai fost utilizata ca medicament dupa al doilea
Razboi Mondial ca urmare a aparitiei antibioticelor.
In Biblie atat in Vechiul cat si in Noul testament exista numeroase refrinte la miere.
Pentru hindusi mierea reprezinta unul din cele cince elixire ale imortalitatii. Pentru evrei mierea
este simbolul noului an. La masa traditionala de Anul Nou, bucatele de mere taiate sunt inmuiate
in miere pentru a aduce un an nou fericit. Pentru budisti mierea este foarte importanta mai ales
in cadrul festivalului Madhu Purnima, ce se celebreaza in India si Bangladesh. Adeptii coranului
sustin ca profetul Mahomed a recomandat consumul de miere in scopuri terapeutice.
In compozitia mierii intra: apa, carbohidrati, fructoza, glucoza, sucroza, proteine,
aminoacizi, vitamine si diverse minerale.
Mierea are numeroase beneficii terapeutice. Mierea are proprietati antiseptice si
antibacteriale, care au fost recent explicate pe cale stiintifica. Activitatea redusa a apei in miere
duce la formarea osmosezei si trep urmare actioneaza ca si antiseptic fiind asadar un tratament
bun pentru durerile legate de intestine.
Valorile nutritive ale mierii sunt extrem de importante. Pe langa carbohidrati mierea mai
contine si polifenoli. Acesti antioxidanti ajuta la prevenirea si tratarea anumitor boli de colon,
ajutand in acelasi timp la intarirea sistemului imunitar si la reducerea nivelului colesterolului.
Trebuie stiu ca mierea este un alimente miraculos care nu expira niciodata. Se spune ca
arheologii au gasit in mormintele egiptene borcane cu miere vechi de 2000 de ani. Cand le-au
deschis si au gustat mierea din interior, aceasta era inca dulce si aromata.
De stiut despre miere!
Miere
Mierea de albine
Mierea si polenul sunt esentiale pentru albine deoarece asigura supravietuirea
acestora.
Mierea se formeaza in interiorul asa numitului stomac al albinei ca urmare a actiunii
unei enzime specifice.
Pentru a produce un kilogram de miere, o albina trebuie sa execute 60000 zboruri. Ar
trebui sa te gandesti la asta can te gandesti sa mananci urmatoarea felie de paine cu miere. Dar
nu doar la asta ci si la faptul ca mierea este una dintre cele mai fascinante surse de hrana. Pe
langa zahar mierea contine si proteine, vitamine, minerale, enzime acizi organici si un numar
mare de componenti antibiotici activi.
Din aceasta cauza mierea poate sa previna si sa vindece diverse boli. Puteti citi mai
multe despre acestea in capitolul intitulat mierea ca si medicament.
Despre miere
Mierea si polenul sunt esentiale pentru albine deoarece asigura supravietuirea acestora. Mierea
se formeaza in interiorul asa numitului stomac al albinei ca urmare a actiunii unei enzime
specifice.
Pentru a produce un kilogram de miere, o albina trebuie sa execute 60000 zboruri.
Ar trebui sa iei acest lucru in considerare atunci cand urmeza sa mananci urmatoarea felie de
paine cu miere. Dar nu doar la asta ci si la faptul ca mierea este una dintre cele mai ascinante
surse de hrana. Pe langa zahar mierea contine si proteine, vitamine, minerale, enzime acizi
organici si un numar mare de componenti antibiotici activi.
Din aceasta cauza mierea poate sa previna si sa vindece diverse boli.
Mierea de padure (miere de mana)
Informatii intereseante despre mierea de mana.
Ce contine mierea de mana?
Provine din aceeasi sursa cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect, prin
intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si lachnidelor,
care se hranesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie.
Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte multa energie la un asemenea cules
si sunt mai uzate decat cele care culeg nectar de flori Pentru consumul uman are o valoare
deosebita, continand multa inhibina (un bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8-20
de ori mai bogata in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai
mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin
alimentatia naturala decat prin administrarea sintetica. Dupa arborii de la care provine este de
mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc.
Mierea de mana contine, Carbohidrati = 90 - 95 %, Proteine = 0,2 - 1,8 %,Minerale, acizi
organici, vitamine, etc. aprox. 5 % Carbohidrati:Glucoza,Fructoza (si aproape deloc
zaharoza),Mierea de mana contine peste 18 % trizaharide (rafinoza, melezitoza etc.) Uleiuri
esentiale,da arome specifice fiecarui tip de miere de mana.
Rasini:,Gama-pinena, Beta-pinena, Felandrena, Anisidina, Aldehida capronica
White si colab. (1962) au dat urmatoarea compozitie a mierii de mana (citat
din “The Hive and the Honey Bee”

Apa 16.3 %
- Fructoza 31.8 %
- Glucoza 26 %
- Sucroza 0.8 %
- Maltoza 8.8 %
- Melezitoza 2.3 %
Zaharuri superioare 4.7 %
- pH 4.4 %
- Acizi liberi (mEq/kg) 49.1
- Lactone (mEq/kg) 5.8
- Aciditatea totala (mEq/kg) 54.9
Cenusa 0.74 %
- Nitrogen 0.1%
- Diastaza (mEq/kg) 31.9 %
Este important sa stim ca mierea de mana contine mai multe minerale, mai multe uleiuri
esentiale si o aroma mai puternica fata de celelalte tipuri de miere
Proprietatile farmacologice ale mierii de mana, actiuni, efecte proprietatile mierii de mana sunt
asemanatoare cu cele obtinute din alte flori.Totusi, mai ales datorita bogatei sale compozitii in
minerale si in bioflavonoide, mierea de mana are urmatoarele proprietati:
· Antiinflamatoare
· Antioxidant
· Stimuleaza regenerarea epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare
· Depurativ
· Imunostimulant
· Laxativ
· Boli infectioase
· Afectiunile sistemului imun
· Boli bacteriene
· Bolile intestinului gros
· Boli legate de prezenta diferitelor toxine in organism
· Boli dermatologice
· Boli degenerative
· Boli legate de inflamatii
Deci, trebuie sa retinem ca, mierea de padure sau de mana contine mult mai multe minerale
decat celelalte tipuri, de aceea este frecvent recomandata in tratamentul spasmofiliei la
adolescenti, rahitismului la copii si adolescenti, in osteoporoza si afectiuni articulare la adulti si
varstnici. Mierea de padure este utila si persoanelor cu un sistem imunitar slabit.
Obtinerea mierii
Mierea este un produs apicol obtinut prin transformarea si prelucrarea nectarului sau
manei de catre albine si depozitat in celulele fagurilor pentru a constitui hrana populatiei din
stup. Obtinerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent si din trecut.
Producerea mierii de catre albine este un proces complex de transformare a materiei
prime in miere, incepand cu recoltarea si terminandu-se cu capacirea celulelor din faguri.
Albinele lucratoare recolteaza nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) si le
inmagazineaza un timp in gusa, unde sunt amestecate cu saliva, iar la sosire transfera continutul
zaharat albinelor din stup, care il prelucreaza in continuare, pana se obtine produsul finit.

Mierea naturala
Mierea este usor sensibila la caldura, de aceea ar trebui sa fie depozitata intr-un recipient
larg plasat intr-un dulapior. Depozitarea mierii in frigider nu este un lucru practic, deoarece
aceasta se intareste. Daca mierea este depozitata o perioada indelungata de timp se cristalizeaza.
Imediat dupa extragere, mierea este intotdeauna clara si lichida. Acest lucru se datoreaza,
continutului ridicat de fructoza, care si face ca unele sortimente, cum ar fi salcamul sa ramana
permanent in stare lichida. Daca contintul de glucoza este mai mare decat cel de fructoza,
mierea va cristaliza, la temperaturi sub 18°C.
Cristalizarea mierii este un proces natural, care atesta autenticitatea produsului, insa
ATENTIE : Mierea de salcam nu cristalizeaza, daca este pura, fara alte adaosuri din alte
sortimente. Este de subliniat faptul ca, mierea cristalizata are exact aceleasi calitati ca si cea
lichida. Multe persoane prefera mierea cristalizata, deoarece este mai usor de intins pe paine.
Daca ea cristalizeaza, se introduce pur si simplu intr-un vas cu apa calda si se tine pana cand
cristalele se dizolva, dar cu atentie pentru a nu ajunge sa fiarba sau sa se supraincalzeasca.
Cumparam miere veritabila ori falsa?
Nu mai este nevoie sa convingem pe nimeni cit de sanatos este consumul regulat de
miere de albine. Dar stim cum trebuie aleasa si consumata mierea?
Din pacate, exista multe metode de falsificare a mierilor. In afara de hranirea familiilor
de albine cu melasa, ce-a mai josnica metoda este aceea de a fierbe zahar
in infuzia unor plante, pina cind fiertura este adusa la consistenta mierii. O falsificare destul de
uzitata este hranirea masiva a albinelor cu sirop de zahar in diverse concentratii. De aceea, in
borcanele imbietoare de pe tarabele pietelor, poate fi miere veritabila ori falsa. Cumparatorul
trebuie sa stie macar atit: mierile false nu zaharisesc, in timp ce toate mierile veritabile
cristalizeaza (in afara de mierea de mana si cea de salcam!). In unele cazuri, cumparatorul este
imbiat cu miere de fenicul ori de zmeur cind cere miere de salcim (culorile lor sint apropiate),
iar mierea de floarea-soarelui poate trece drept miere poliflora (cea mai valoroasa din punct de
vedere terapeutic).
Daca va cumparati o miere cristalizata, acest aspect oferindu-va garantia ca mierea este
veritabila si doriti sa o mincati in stare lichida sau sa o folositi ca indulcitor in diferite ceaiuri, dl
Andritoiu recomanda ca lichefierea sa se faca la temperaturi care sa nu depaseasca maxim 40°C:
Sa nu uitam ca, mierea este produsa la temperature care nu depasesc 35 - 37°C in interiorul
stupului. Mierea nu este termostabila, iar temperaturile inalte distrug o multitudine de principii
vitalizante. Cind temperature de lichefiere depaseste 90°C, mierea este redusa la valoarea unui...
zahar lichid.
Stie oricine ca in piete, pe tarabe, nu apare decit miere lichida. Aceasta, spune dl
Andritoiu, ori este falsa, ori este bine fiarta. Nefericita este si "superstitia" cumparatorului, ca
mierea cristalizata ar fi contrafacuta. De fapt, lucrurile stau exact invers! Stuparul stie ca lumea
nu stie si, pentru a-si vinde marfa, incalzeste mierea la peste 90°C si aceasta nicicind nu va mai
zaharisi. Dar nici nu va mai fi folositoare mai mult decit zaharul! Sa nu se uite inca un amanunt:
daca mierea ar fi lichefiata la 40°C – temperatura acceptabila – indeosebi in zilele reci din piete
ea ar cristaliza din nou.
Dar nici magazinele Apicola nu ofera miere zaharisita. Desi au un personal relativ
calificat, greutatea cu care se manipuleaza o astfel de miere (ambalarea in recipientul
cumparatorului), face ca mierea sa fie supusa temperaturi care o degradeaza. Mai mult, spune dl
Andritoiu, soarele care "bate" pe tarabele pietelor scade valoarea terapeutica a mierii, aceasta
fiind fotosensibila. Mierea este produsa in intunericul stupului si daca am face acestuia un perete
de sticla, albinele l-ar opaciza imediat cu propolis. Stiu ele ce stiu! De aceea, este bine ca mierea
sa fie expusa in ambalaje opace.
Asa ca, mierea terapeutica nu se cumpara nici din magazine si nici din piete, ci direct de
la apicultor. Preferati mierea din stupinele stationare, departe de sursele poluante. Aceasta are o
calitate superioara si datorita faptului ca este bine maturate (coapta) prin vinturare, deci are un
plus de enzime fata de mierea recoltata din stupinele plecate "in pastoral". De multe ori, grabiti
sa ajunga la alta sursa melifera, apicultorii nu mai asteapta ca albinele sa matureze si sa
capaceasca mierea. Extrag o miere mult prea lichida si care, pentru a nu fermenta, este "uscata"
in butoaie de tabla, la soare. Eliminindu-se surplusul de apa, mierea poate ajunge la consistent
celei vinturate natural. O astfel de miere nu va mai contine cantitatea normala de principii
active, iar zaharul nu mai este invertit in monozaharide direct asimilabile decit partial.
Analiza mierii
Libertatea comertului cu produse alimentare naturale de calitate, protectia
alimentatiei si sanatatii publice precum si asigurarea competitivitatii produselor alimentare se
inscriu pe lista obiectivelor comisiilor internationale in domeniul alimentatiei si sanatatii
publice.
Acestea, alaturi de evolutia noilor metode de analiza si a echipamentelor de laborator de
inalta performanta, au determinat Uniunea europeana si nu numai (comisiile internationale de
specialitate ale F.A.O. / O.M.S. – Codex Alimentarius) si Uniunii Europene – Comisia U.E.
pentru Alimentatie) sa impuna noi conditii de garantie pentru produsele alimentare de origine
animala, ceea ce presupune respectarea unor cerinte foarte stricte de calitate.
„Industria” mierii (care intra in aceasta categorie) se confrunta cu noi exigente si aceasta
datorita sensibilitatii ei la o serie de „factori de agresiune”, si anume:
· poluarea mediului ambiant,
· nerespectarea tehnologiilor corecte de crestere si tratare a familiilor de albine,
· conditiile de productie,
· adaosurile de falsificare.
Nerespectarea parametrilor de calitate ai unui produs (indiferent de abatere si oricat de
mica ar fi aceasta) afecteaza calitatea sa determinand :
1. modificarea pretului (la achizitie si respectiv desfacere),
2. iar in unele cazuri (in functie de gravitatea situatiei) respingerea lotului si refuzul
comercializarii lui pe piata interna si internationala.
Controlul calitatii mierii (in general al produselor apicole) este reglementat la nivel
international de:
· international de catre comisia F.A.O. / O.M.S. – Codex Alimentarius Standard,
· regional (european) de catre Comisia Uniunii Europene pentru Alimentatie – Directivele C.E.
· national de catre Ministerul Agriculturii, Ministerul Sanatatii si A.C.A. Romania prin:
I.C.D.Apicultura, respectiv Complex Apicol – Standarde nationale, Standarde de Firma, Legi,
Ordine ale ministerelor de resort. Normativele de calitate ale mierii se refera la: v
· natura, originea si compozitia mierii;
· reguli privind igiena mierii (sub forma Regulilor de Buna Practica) ;
· parametrii de calitate;
· controlul oficial al calitatii mierii;
· ambalarea si materialele cu care vine in contact mierea;
· etichetarea ambalajelor;
· depozitarea mierii;
· contaminantii mierii:
· Limitele maxime admise pentru metale grele (plumb, cadmiu, zinc, fier, mercur);
· – Limitele maxime admise pentru pesticide;
· Limitele maxime admise pentru substantele medicamentoase de uz veterinary (in particular
antibioticele) in miere; – metode generale pentru analiza contaminatilor.
– – Nu intotdeauna exigentele celor trei niveluri de reglementari (international, regional –
Europa, national) sunt intotdeauna compatibile intre ele dar, normele nationale nu pot fi insa in
contradictie mai ales cu cele europene.
 In tabelul 1: prezentarea comparativa a celor mai importanti parametri de calitate
(caracteristici fizico–chimice) prevazuti de nromativele europene si international precum si
valorile impuse de catre acestea.
Tabelul 1 PARAMETRII DE CALITATE PENTRU MIERE (caracteristici fizico–chimice)

Parametrul EU Standard (European (Codex Alimentarius

Honey Standard of F.A.O. /
Directive of the European O.M.S Commission)
Honey
Commission) International
Standard
Continutul de apa, % 21 g /100 g 21 g /100 g
(g/g), maxim
Zahar direct reducator,
exprimat in zahar invertit,
(%, g/g), minim
Miere de flori 65 g / 100 g 65 g / 100 g
Miere de mana 65 g / 100 g 45 g / 100 g
Zahar usor hidrolizabil,
exprimat in zaharoza, (%,
g/g), maxim
General 5g/100g 5g/100g
Miere de mana 10g/100g 15g/100 g
Miere de salcam, lavanda, 5g/100g 15g/100 g
lucerna, portocal,
rozmarin si dulcisor
Substante insolubile in 0,1g/100 g 0,1g/100 g
apa, % (g/g), maxim
Continutul de elemente
minerale – cenusa, (%,
g/g), maxim
General 0,6 g/100g 0,6 g/100g
Miere de mana 1g/100 g 1,2 g/100g
Continut de HMF, mg/kg, 10 mg/Kg / (40) 10 mg/Kg / (40)
maxim
Indicele de culoare, mm
pe scara Pfund
Miere de salcam, maxim 12 12
Miere de mana, minim 65 65

Este importanta cunoasterea acestor parametri de calitate dar si a cauzelor care determina
modificarea valorilor lor si care conduc la nerespectarea unor clause contractuale – datorita
deprecierii calitatii acestui produs apicol.
Mierea=Medicina?

Mierea - primul medicament din istorie

Folosita cu succes de aproape cinci milenii in tratarea ranilor, mierea a fost inlocuita in
secolul XX de antibioticele obtinute pe cale artificiala. Dupa numai cateva decenii, insa, medicii
se vad nevoiti sa apeleze din nou la calitatile sale, in special datorita cresterii rezistentei
agentilor microbieni la tratamentele cunoscute.
 Nu este vorba de o revenire la medicina traditionala ci, pur si simplu, miere a se
dovedeste, inca odata, a fi cel mai sigur si mai eficient antibiotic pe care omenirea la cunoscut
vreodata. In fond, este singurul aliment care, in stare naturala, nu se strica niciodata. Au dovedit-
o recipientele cu miere descoperite in mormantul faraonului Tutankhamon unde, substanta
veche de peste 3300 de ani inca era comestibila.
Dovezi ale folosirii mierii in alimentatie dateaza de acum 10.000 de ani desi, este mai
mult ca sigur faptul ca proprietatile acesteia erau cunoscute de oameni cu mult timp inainte. Cel
mai probabil, mierea salbatica, alaturi de fructe si carne a constituit unul dintre primele alimente
folosite de oameni.
Utilizarea acesteia in medicina este inregistrata pentru prima data in Egiptul antic, acum
aproape 5000 de ani, intr-un tratat atribuit celui pe care tot mai multi istorici il considera
adevaratul parinte al medicinei, Imhotep. Acesta descrie amanuntit tratamentele cu miere
aplicate pe rani deschise muncitorilor egipteni, pe care ii coordona in constructia primelor
piramide. Retetele sale, preluate de medici de-a lungul timpului, aveau sa ramana general
valabile pana aproape de zilele noastre.
Nici Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, cel al carui principal merit este
de a fi pus bazele medicinei ca stiinta in lumea occidentala, nu a trecut cu vederea efectele
curative ale mierii. In cele nu mai putin de 70 de lucrari care i se atribuie, Hippocrate
mentioneaza calitatile antiinflamatorii ale acesteia si o recomanda in ceea ce avea sa fie primul
tratat de medicina preventiva.
De fapt, mierea devenise atat de apreciata incat, in Roma antica, era folosita ca
moneda de schimb, in locul aurului; obicei pastrat in unele tari, inclusiv Tarile Romane, pana
spre sfarsitul Evului Mediu.
Proprietatile sale antimicrobiene aveau sa transforme mierea, printre altele, in cel
mai cunoscut ingredient folosit in imbalsamarea cadavrelor. Unul dintre cele mai cunoscute
exemple fiind cel al domnitorului Vlad Tepes, al carui cap a fost inchis intrun vas cu miere si
pastrat ca trofeu de catre sultanul Murad al II-lea.
Mierea in medicina moderna
Desi rolul sau fusese preluat de catre antibioticele obtinute pe cale artificiala, mierea
are parte de o revenire puternica in medicina moderna, in mare parte datorita cresterii rezistentei
agentilor patogeni la tratamentele cunoscute, se arata intr-un studiu efectuat de British Journal of
Surgery. Proprietatile terapeutice ale mierii au revenit in ultimii ani in atentia medicilor odata cu
esecurile in vindecarea ranilor, inregistrate de antibioticele artificiale, anunta medicii britanici.
Acestia recomanda folosirea mierii ca agent antimicrobian inclusiv in cazul interventiilor
chirurgicale: Mierea prezinta un numar mare de proprietati care fac din aceasta cel mai efficient
remediu in combaterea infectiilor provocate de bacterii: concentratia mare de zahar, umiditatea
redusa, acidul gluconic este cel care creaza un mediu acid si peroxidul de hidrogen. S-a dovedit
ca mierea are un efect extrem de puternic si asupra inflamatiilor si umflaturilor.
Chirurgii britanici au descoperit ca mierea este extrem de eficienta si in tratamentele
aplicate bolnavilor de diabet, studiile acestora aratand o scadere substantiala a cazurilor de
amputare.(Tratamente cu miere) Cercetatorii au demostrat si ca rata de vindecare a plagilor
prin tratamente cu miere este mult mai mare decat in cazul antibioticelor folosite pana acum,
durata de sterilizare a unei rani deschise putand dura numai cateva zile.
"Cercetarile noastre arata clar ca toti chirurgii ar trebui sa ia in serios folosirea mierii in
situatiile post-operatori, in special in cazurile in care tratamentele cunoscute nu dau rezultate",
conluzioneaza Fasal Rauf Khan, coordonatorul studiului.
 Mare parte din populatia lumii sufera de arsuri la stomac. Numai in SUA, una din 20 de
persoane se confrunta cu acest neajuns. Doar ca putini stiu ca incetarea medicatiei in cazul
acestei afectiuni face mai mult rau decat bine, simptomele devenind si mai urate decat inainte de
inceperea tratamentului. Pentru a arata ca de vina sunt chiar medicamentele in cauza, cercetatorii
au incercat aceste medicamente si pe oameni sanatosi, care nu aveau aceste probleme. Dupa
incetarea "tratamentului", acestia s-au pomenit cu arsuri la stomac, conform npr.org. Vestea rea
e ca aceasta "dependenta" se dezvolta in doar cateva zile. Medicamentele pentru arsuri, factor
declansator al bolii Pana acum se credea ca aceste arsuri stomacale, aparute dupa intreruperea
tratamentului, sunt doar o inchipuire, un fenomen maim degraba psihologic. Insa studiul in
cadrul caruia unei grupe de oameni sanatosi i s-au dat astfel de medicamente, in timp ce alteia,
formata tot din oameni sanatosi, i s-a dat placebo, fara ca voluntarii sa stie ce pastile iau, a aratat
clar ca doar in prima grupa au aparut efectele adverse si ca acestea erau cat se poate de reale, a
explicat Christina Reimer, cercetator in cadrul Universitatii din Copenhaga, autoarea studiului.
Pe langa proprietatile antiseptice, mierea s-a dovedit un remediu extrem de eficient
in tratarea cancerului, bolilor cardiovasculare si neurodegenerative, precum si in cazul
tratamentelor antiimbatranire.
Cea mai veche imagine a unor culegatori de miere, dateaza de acum 10.000 de ani, si a
fost descoperita intr-o pestera din Spania, in apropierea orasului Valencia Cele mai mari tari
producatoare de miere sunt China, Turcia si Statele Unite ale Americii
In Grecia Antica, orice tanara mireasa trebuia sa isi inmoaie degetele in miere si sa unga
pragul casei cu aceasta. Se spunea ca acest ritual ajuta la buna intelegere dintre soti si ducea la
relatii bune cu soacra.
In Egiptul antic, 100 de vase cu miere erau echivalentul unui taur matur. S-a dovedit
faptul ca mierea este singurul aliment care nu se strica niciodata. Cu toate acestea, mierea
trebuie tinuta in vase inchise ermetic, de culoare inchisa, si la temperaturi intre +4 si -10 grade.
Lumina zilei distruge ezimele albuminoase antibacteriene din miere. Mierea este printre
singurele alimente care contin majoritatea vitaminelor cunoscute.
Din miere se fabrica inclusiv bauturi alcoolice. Daca in trecut, din miere se obtinea
miedul; in prezent, mai multe soiuri de bere au ca ingredient principal mierea.
POLEN
Polenul (din latină pollen) este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare
microscopice, ce provin din anterele staminelor. Polenul mai este definit și ca fiind o pulbere
galbenă produsă de staminele fanerogamelor, cellule reproducătoare mascule. Polenul și mierea
sunt singurele resurse alimentare care sau descoperit că conțin 22 de nutrienți. Din această cauză
polenul este considerat ca fiind un ”aliment complet”.
ISTORIC
Polenul este printre cele mai vechi suplimente alimentare folosite de om. Beneficiile
polenului au fost intuite de diverse civilizații și religii. Egiptenii și Chinezii antici foloseau
polenul pe post de medicament și factor de intinerire a organismului. Hipocrate, părintele
medicinei considera că polenul asigura o sănătate bună celor care il consumau și ajuta la
prevenirea imbătranirii organismului. Druizii, preoții vechilor celți, numeau Britania ”Insula
Mierii”. Legendele galice sunt pline de referințe la miere și polen. Polenul este menționat in
Biblie, Talmud și in Coran. Din păcate proprietățile curative ale polenului au fost uitate de către
lumea modernă. La ora actuală polenul este o componentă importantă a apiterapiei (un tip de
medicină alternativă care caștigă din ce in ce mai mulți adepți). Cei care practică acest tip de
terapie consideră că polenul are numeroase proprietăți terapeutice, totuși dovezile științifice in
această privință sunt destul de puține.
COMPOZIȚIA POLENULUI
Polenul de albine conține următoarele substanțe: vitamine (provitamina A, vitamina A, vitamina
B1, B2, B3, B5, B6, B12, vitamina C, D, E, F, H, K, PP și acid folic), minerale (calciu, fosfor,
potasiu, fier, cupru, iod, zinc, sulf, sodiu, clor, magneziu, molibdem, seleniu, brom, siliciu și
titaniu), aminoacizi, carbohidrați, acizi grași, enzime, co-enzime și diverse grăsimi. Polenul
conține 22 de aminoacizi, 18 vitamine, 25 de minerale, 59 de elemente de bază, 11 enzime și co-
enzime, 14 acizi grași, 11 carbohidrați și aproximativ 25% din compoziția sa este reprezentată
de proteine.
Polenul este extrem de bogat in betacaroten, ce reprezintă precursorul metabolic al
vitaminei A. De asemenea după cum se observă are un complex bogat de vitamina B\ precum și
vitaminele C,D,E și lecitină. Polenul conține cu 50% mai multe protein decat carnea de vită,
totuți conținutul său de grăsimi este foarte scăzut. Este o sursă de proteine excelentă pentru
vegetarieni conținand mai mulți aminoacizi decat ouăle, carnea de orice fel și produse lactate.
Consumul de polen asigură aportul de minerale necesar organismului, chiar și acele minerale
care nu se gasesc de regulă in suplimentele alimentare comercializate in farmacii.
UTILIZARE POLENULUI ÎN SCOPURI MEDICALE
Susținătorii polenului ii atribuie acestuia o mare putere de vindecare și de intinerire a
organismului. Datorită proprietăților sale antioxidante polenul intărește sistemul imunitar.
Antioxidanți sunt utilizați pentru a dezactiva radicalii liberi existenți in organism. Radicalii
liberi sunt produși secundari ai oxigenului care dăunează celulelor și sunt cauza numeroaselor
boli degenerative legate de imbătranirea organismului. Se spune că polenul ajută la
contracararea efectelor produse de radiații și poluanții din mediul inconjurător. Polenul este
deseori utilizat de către sportivi pentru a-și crește forța de rezistență, viteza și energia. Polenul
este utilizat și in numeroase diete de pierdere a greutății, prin corectarea unui posibil
dezechilibru chimic care poate fi vinovat de creșterea anormală in greutate. Ajută la arderea
caloriilor prin stimularea metabolismului. Polenul ajută și la inlăturarea poftelor alimentare.
Studiile și cercetările efectuate au dovedid că polenul ajută și la prevenirea impotenței.
Deasemenea se afirmă că polenul are efecte miraculoase in cazul bolnavilor de cancer, reducand
considerabil durerile provocate de chimioterapie. Polenul poate fi utilizat pentru a trata prostata
și chiar ulcerul. Totuși lumea medicală tradițională contestă aceste proprietăți curative ale
polenului.

ALTE UTILIZARI ALE POLENULUI

Polenul poate ajuta foarte mult in cercetările realizate de poliție. Polenul poate să
indice unde a fost o anumită persoană sau obiect, deoarece polenul are diverse caracteristici de
la o regiune la alta. De exemplu un criminal a putut fi prins după urmele de polen găsite pe
haina sa.
ALERGIA LA POLEN
Din păcate foarte mulți oameni sunt alergici la polen. Din această cauză se recomandă
testarea reacției la polen inainte de a consuma produse bazate pe acest nutriment. Semnele și
simptomele alergiei la polen sunt asemănătoare cu cele ale altor tipuri de alergii: strănutat la
care se adaugă un nas infundat sau care curge, mancărime in zona ochilor, a nasului sau in gat.
De unde porneste natura ?
In urma cu 150 milioane de ani ,plantele si florile au aparut pentru prima oara pe
Pamant. Acest lucru a fost un eveniment extrem de important in istoria planetei, deoarece
nutritia a devenit concentrata in structura plantelor, fructelor si legumelor.
Dezvoltarea lor a fost o pre-conditie pentru evolutia omului. Fructele si legumele sunt
esentiale pentru hrana mamifere. Cu alte cuvinte fara plante, flori si albine oamenii nu ar fi putut
evolua. De la prima aparitie pe aceasta planeta a plantelor, florilor si a albinelor, s-a format
un parteneriat simbiotic. S-a creat o relatie de susteinere reciproca. Polenul este de sex masculin
si contribuie la reproducere plantelor. Florile produc polen pentru a fertiliza alte flori. Pentru ca
acest lucru sa se intample, polenul trebuie sa ajunga de la o floare la alta. Cum se intampla?
Dupa cum toata lumea stie, albinele duc aceasta munca. Atunci cand albinele viziteaza florile, se
produce polenizarea. Acest act simplu care se repeta iar si iar, reprezinta forta care reincepe
ciclul de viata al planetei noastre in fiecare primavara. Este geneza lantului
alimentar.
In mod evident acesta este un serviciu important adus plantelor, dar care sunt beneficiile
albinelor? Albinele colecteaza polen pentru proteine. Durata de viata a unei albine lucratoare
este de numai 7-8 saptamani. Albinele realizeaza aceasta cantitate enorma de munca intr-o
perioada relativ scurta de timp. Ele necesita o dieta de mare intensitate pentru a-si satisface
cerintele nutritionale. Atat mierea cat si polenul sunt folosite de albine tot pentru hrana. in
aceasta perioada lunga de timp , polenul cules de albine a evoluat in cele mai bogate substante
nutritive posibile. Polenul este folosit de albine pentru a hrani puietul tanar si astfel ducand la
cresterea populatiei in stup. in primavara, cand albinele incep sa culeaga polen , dau un semnal
reginei ca poate porni ponta.
Avand in vedere ca albinele si florile beneficiaza reciproc in urma polenizarii aceasta
relatie este numita simbioza.
Dezvoltarea tuturor plantelor si animalelor a fost influentata de evolutie. In natura exista
o varietate foarte mare de plante. Toate acestea duc o lupta permanenta pentru spatiu si lumina
soarelui.
Plantele si florile concureaza intre ele pentru serviciile albinelor. Capacitatea de inflorire
atrage albinele lucurl ce are repercusiune directa asupra procesului de reproducere.in cazul in
care albinele dau o atentie mai mare unei anumite specii de plante, aceste se vor propaga si mai
mult si vor deveni plante dominante pentru zona respectiva. Chiar daca albinele colecteaza
polen de la toate tipurile de plante,ele manifesta unele preferinte pentru anumite tipuri de polen.
in acest concurs intre plante, succesul de reproducere este determinat de capacitatea lor de a
dezvolta polenul cat mai nutritiv pentru a atrage albinele. Astfel plantele cu polen de calitate
inferioara sunt stimulate sa evolueze.
In timpul celor 150 milioane ani, in urma acestei presiuni s-a produs evolutia. Scopul
final al acestui proces de selectie naturala este de a oferi polen pentru albine. Polenul este
colectat de albine din flori prin scuturarea antenelor sau prin zdrobirea acestuia cu mandibulele.
O incarcatura de polen cantareste 5-7 mg. Rentabilitatea culesului de polen este influentatta de
umiditatea si temperatura atmosferica, de nevoile interne ale coloniei si de factorii atractivi
(aroma, continut in polen, prezenta nectarului)
Polenul prezinta intres ca hrana a albinelor (sub forma de pastura), ca prezenta in miere
(careia ii indica originea si ii defineste calitatea) si ca hrana pentru om. Este foarte bogat mai
ales in vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), antioxidanti, inclusiv betacaroten,
vitamina C si vitamina E, acid folic, provitamina A.
Cele mai importante minerale (dar nu singurele) care se gasesc in compozitia polenului
sunt calciu, fosfor, potasiu, fier, magneziu, iod. Polenul este compus din aproximativ 55%
carbohidrati, 35% proteine, 3% vitamine si minerale, 2% acizi grasi si 5% alte substante
nutritive. Contine de doua ori mai multe proteine decat carnea de vita si reuseste sa aibe un
continut de grasimi foarte scazut.
Poate fi considerat o sursa excelenta de proteine pentru vegetarieni, fiind foarte bogat si
in aminoacizi esentiali. Din punct de vedere al analizei nutrientilor, polenul este unul, daca nu
chiar cel mai complet nutrient natural. 30 de grame de polen aduc organismului aproximativ 28
de calorii. Din aceste 30 de grame, 7 grame sunt carbohidrati, 15% este lecitina, 25% proteine
de cea mai buna calitate. Polenul de albine nu trebuie confundat cu mierea de albine, veninul de
albine sau alte produse de acest tip. Ele nu contin polen.
Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte
substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare,
inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului
si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.
Polenul pare sa fie sigur cu toate ca specialsitii se mentin destul de rezervati daca este
vorba sa recomande polen pentru o afectiune specifica. El stimuleaza functiile organismului,
insa eficienta sa in combaterea unor boli nu a fost inca demonstrata.
 Insa polenul poate sa fie implicat si in aparitia unor fenomene alergice importante. In
cazul in care exista alergii alimentare documentate, specialistii recomanda ca polenul sa fie
evitat.
Laptisor de matca
Hrana reginei
Laptisorul este o secretie glandulara a albinelor doici ce se prezinta ca o materie
gelatinoasa, pseudo-vascoasa, folosit in hrana viitoarelor matci precum si a larvelor
albinelor in primele trei etape larvare.
Culoarea laptisorului proaspat este alb-galbuie, uneori batand usor in brun-galbui,
mai ales cand albinele aduc in stup mari cantitati de polen de la o anumita planta bogat
polenifera.
In contact cu aerul si lumina culoarea laptisorului se schimba, devine mai dens si se
intareste, capatand un aspect sticlos si o culoare de brun-inchis. Gustul laptisorului este acrisor,
usor astringent, cu un pH de 3,5-4,5 asemanator cu cel al sucului gastric din stomacul omului.
Aceasta include, hidrati de carbon, proteine, vitamine B.
Ingredientele principale sunt:
· 10-23 de zahar%
· 60-70 de apa%
· Proteine 9-18% si amino-acizi
· 4-8 grasime%
· Tiamina, riboflavina, piridoxina, niacina, acid pantotenic, biotina, acid folic, steroli, biopterin
si neopterin, minerale si a urmelor de elemente.
· hidroxibenzoat ca un conservant natural
In amestec cu mierea el se urca la suprafata sub forma de spuma datorita densitatii sale
de 1/1. se descompune repede si absoarbe cu usurinta umiditatea din mediul inconjurator si se
rancezeste. In culturi de laborator cu bulion 10 % este bactericid.
In contact cu diferite metale, in special cu aluminiul, el le ataca, dand produsi toxici si
schimbandu-si el insusi o parte din componentele sale. Pastrat la rece (2-4 grade C) isi mentine
calitatile timp de 7-8 luni, iar dupa 12-16 luni valorificarea lui terapeutica devine nula. Cea mai
buna pastrare se face prin liofilizare imediat dupa recoltare.
In componenta laptisorului intra un numar insemnat de vitamine si aminoacizi si
compusi inca neidentificati (in proportie de 2,8%). Tehnica producerii laptisorului a fost initiata
la noi in tara in 1957. Operatia de producere a laptisorului se va porni numai atunci cand timpul
s-a stabilizat bine si dupa ce coloniile stimulate puternic in cursul primaverii au crescut cel putin
2 generatii de puiet numeros, coloniile alese fiind perfect sanatoase, debarasate in prealabil de
trantori.
Pentru ca laptisorul sa fie de buna calitate larvele trebuie sa fie ferite de curenti puternici,
lumina solara puternica, sau o temperatura mai mica de 20 grade Celsius.
Propolis
Propolisul este un antibiotic natural care castiga din ce in ce mai multa popularitate in
cadrul terapiilor alternative. Este una din acele produse ale albinelor care intradevar te lasa uimit
in fata abilitatii organizatorice ale acestor insecte.
Propolis
Ce este propolisul?
Propolisul este un amestec rasinos pe care albinele il colecteaza de la copaci sau din alte
surse botanice. Urmatorul pas il reprezinta mestecarea rasinei si amestecarea acesteia cu saliva
albine si cu alte substante, lucru ce duce la formarea propolisului.
Timp de secole apicultorii au presupus ca albinele utilizau propolisul pentru a proteja
colonia impotriva ploilor sau a vanturilor reci de iarna. Totusi in secolul XX cercetatorii au
descoperit ca propolisul este mai mult decat atat. Astfel la ora actual se crede ca aceasta
substanta are urmatoarele scopuri:
· intareste stabilitatea structurala a stupului
· reduce vibratiile
· face stupul mult mai usor de protejat prin inchiderea intrarilor suplimentare
· impiedica patrunderea bolilor si a parazitiilor in stup, precum si dezvoltarea diverselor bacterii
· impiedica putrefactia in interiorul stupului
Este stiut ca albinele isi arunca de obicei resturile in afara stupului dar totusi daca in
interiorul stupului moare o soparla sau un soarece albinele nu pot sa-l tarasca pana la iesirea din
stup. In acest caz ele invelesc corpul in propolis mumificandu-l si facandu-l astfel inofenisv si
inodor.
Utilizarea propolisului
Propolisul este considerat ca fiind un medicament traditional si se considera ca are efecte
benefica asupra sanatatii. Medicina naturista utilizeaza propolisul pentru vindecarea diverselor
afectiuni printre care si inflamatii, boli virale, ulcer, si arsuri superficiale. Se considera ca
propolisul are efecte benefice asupra sanatatii inimii, intareste sistemul imunitar si reduce
sansele de instalare a cataractei. Poate preveni infectii si sa le vindece pe cele deja instalate, la
ora actuala pana si pasta de dinti contine ingrediente naturale derivate din miere. Propolisul a
devenit o alternative sanatoasa la diverse tipuri sintetice de pasta de dinti si este utilizat mai ales
pentru a trata diverse boli ale gurii si ale gingiilor. Gura noastra este una dintre cele mai
sensibile parti ale corpului, gura reprezinta punctul de pornire al digestiei alimentare.
O cavitate bucala sanatoasa este importanta pentru o buna digestie. Studiile clinice
publicate demonstreaza ca propolisul lupta impotriva bacteriilor, previne carierea dintilor,
vindeca gingiile inflamate si respirati urat mirositoare. Apicultorii recomanda pentru durerile de
gat o bucatica de propolis tinuta in gura pana la dizolvare.
Tincturile de propolis pot sa fie cumparate in multe tari, cu toate ca exista diverse voci
care sustin ca propolisul este benefic pentru tratarea alergiilor s-a dovedit ca acesta poate cauza
reactii alergice severe in cazul persoanelor suferinde de alergie la albine sau produse apicole.

Compozitia propolisului
Compozitia propolisului variaza de la stup la stup, de la o zona la alta si de la un anotimp
la altul. De obicei are o culoare maronie inchisa, dar exista si varietati de verde, rosu, negru,
chiar alb, in functie de sursa de rasina utilizata. Albinele sunt adevarate oportuniste, adunand
ceea ce au nevoie din sursele disponibile, lucru evident in analiza chimica detaliata a
propolisului care variaza de la o regiune la alta in functie de vegetatie. De exemplu in zona
temperata nordica albinele culeg rasina din copaci precum plopii sau coniferele (rolul biologic al
rasinei din copaci este acela de a vindeca ranile si de a proteja copacul impotriva bacteriilor,
ciupercilor si a insectelor) Propolisul specific zonei temperat nordice are aproximativ 50 de
elemente constituente, mai ales rasini si balsamuri vegetale(50%), ceara (30%), uleiuri esentiale
(10 %), polen (5%) In regiunile neotropicale albinele culeg rasina si de la florile din clasa clusia
si dalechampia care sunt singurele specii de plante cunoscute care produc rasina florala ce atrag
albinele
Substante active in propolis
Propolisul este constituit din urmatoarele elemente chimice:
· Zinc
· Fier
· Magneziu
· Silicon
· Cupru
· Vitamina A
· Vitamina B1
· Vitamina B2
· Vitamina B3
· Vitamina E
· Flavonoide (vitamina P)
Propolisul poate sa fie achizitionat in stare bruta si neprocesat, dar in starea sa naturala
este o substanta lipicioasa dificil de manevrat. Unii apicultori impaceteaza propolisul brut si il
ingheata in cantitati mici. Majoritatea producatorilor utilizeaza un proces in cadrul careia
ingredientele active sunt puse la macerat in apa sau in alcool si apoi sunt impachetate fie in
forma lichida sau uscata si in capsule. Adevarul este ca extractul de propolis brut are un gust
oribil, este amar si acru si nu este un produs care sa aibe un miros deosebit de placut dar este
foarte sanatos.
Venin de albine
Veninul de albine este un produs de secretie al albinelor lucratoare, ce este stocat in
punga de venin si eliminat la exterior in momentul inteparii, car in fapt reprezinta un act reflex
de aparare.
Secretia de venin este influentata de varsta albineor, de hrana si de sezon. S-a constatat
ca albinele recent eclozionate nu au venin, abia la varsta de 6 zile reusesc sa cumuleze pana la
0.15mg iar la 15-20 de zile 0.30mg.
Albinele crescute fara polen, deci fara proteine, nu produc venin. Generatiile de albine
crescute primavara cand resursele polenifere sunt bogate, produc mai mult venin decat cele
crescute vara sau toamna. Odata folosita, rezerva de venin nu se mai reface si albina moare.
Virtutile terapeutice ale veninului de albine sunt cunoscute de foarte multa
vreme,aceste informatii aparand chiar din antichitate.
Ele au fost semnalate de crescatorii de albine, care au observat ca articulatiile dureroase
reumatismale deveneau indolore ca urmare a intepaturilor de albine.
Astfel s-a descoperit ca veninul de albine exercita evidente actiuni antireumatice.
Veninul are in componenta sa acidul formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale,
acizi organici volatili, un important ferment (fosfataza), unele antibiotice, histamina,
hialuronidaza si aminoacizi bogati in sulf ca metionina si cistina. Acestia din urma stimuleaza
secretia de cortizon de catre glandele suprarenale. De asemenea veninul este bactgericid.
Totusi trebuie tinut cont ca aproximativ 2% din populatie prezinta reactii alergice fata de
intepaturile de albine si viespi. Persoanele alergice la veninul albinelor prezinta simptome foarte
severe chiar si dupa o intepatura: inflamatia puternica a zonei intepate, rash cutanat, edeme
masive la locul intepaturii dar si in alte regiuni, varsaturi, confuzie mentala, chiar si dificultati
de respiratie.
Ceara
Ceara a avut un rol important in istorie. In unele civilizatii ceara de albine a fost utilizat
ca moneda si a avut un pret foarte ridicat. In anul 181 i.Hr. atunci cand romanii au invins
corsicani, au impus la impozitare ceara de albine in valoare de 100.000 lire sterline.
Agricultorii din Franta plateau in jurul anului 1300 o taxa anuala de 2 kg de ceara de
albine pentru fiecare familie. in acest secol o petitie a fost prezentata la Curtea de la Londra de
consilierului de Compania "adorabil de Chandlers Ceara", care in cele din urma a stabilit este
cea mai veche breasla engleza. in aceeasi perioada Biserica Romano-Catolica a decretat ca
lumanarile din ceara de albine sunt cele adecvate pentru utilizare in bisericile catolice. In era
moderna ceara de albine cunoaste multe utilizari si aplicatii. De fapt, importanta productiei de
miere inca din cele mai vechi timpuri a fost secundara productiei de ceara de albina.
Ceara este un produs organic complex rezultat din metabolismul albinelor lucratoare,
detinat construirii fagurilor din stup, ele se incarca progresiv cu substante care-i schimba
profund compozitia si, ceea ce este mai vizibil,ea trece prin toate nuantele de galben, pe urma la
brun ajungand aproape neagra dupa cativa ani. Compozitia chimica a cerii este foarte stabila
daca se ia in considerare produsul pur, asa cum este secretata de glande.
Ceara este, chimic, foarte inerta. Ea rezista bine la oxidari si nu este usor atacata decat de
enzimele digestive ale insectelor. In stup, ceara se incarca cu impuritati dar nu se transforma,
ceea ce permite recuperarea ei dupa mai multi ani de folosire prin simpla reincalzire si
purificare.
Culoarea galbena pe care o primeste cearea in stup este in raport cu pigmentii polenului.
Substantele, in general foarte pigmentate, care inconjoara grauncioarele de polen ale plantelor
entomofile sunt solubile in substante grase. Se dizolva usor in ceara si o coloreaza. Ulterior,
ceara se incarca cu propolisul adus de albine, cu matasea coconilor parasiti in celule de albinele
care se nasc. Examinat la microscop,fagurele de ceara invechit se dovedeste a fi un material
alcatuit din elemente disparate, mult mai solide decat pelicula subtire de ceara de la inceput.
Albirea cerii la soare este o metoda foarte veche dar eficienta. Ceara se expune la soare
pe site de sarma in straturi subtiri. Se intoarce din cand in cand, pentru ca toate fetele sa fie bine
expuse la razele soarelui. Tratamentul cere mai multe saptamani bine insorite.
 Secretia de ceara este puternic influentata de temperatura si de alimentaie. Secretia cerii
are loc la temperaturi cuprinse intre 33-36℃, sub aceste limite secretia inceteaza, iar ceara nu se
mai poate mentine in stare lichida. Pentru ca albinele sa secrete ceara, ele trebuie sa consume
miere sau zahar si polen. De-a lungul timpului s-a constatat ca pentru producerea cerii sunt
necesare un consum de circa 6 kg miere sau 5 kg zahar. Prin aportul de azot pe care il aduce
polenul contribuie la regenerarea tesuturilor cerifere, el este indispensabil in acest proces.
Secretia cerii este dependenta de cantitatea de hrana depozitata in stup. In timpul
culesurilor bogate, producerea de ceara si cladirea fagurilor se desfasoara intens.
In vederea construirii fagurilor in ramele goale din stup, albinele se grupeaza in
formatiuni conice cu baza in sus. In acest scop ele se prind de picioare formand un lant de albine
sub speteaza ramei goale. Ciorchinele formate de albine este rarefiat la exterior si dens la
exterior pentru a pastra o temperatura uniforma de 33-36℃, necesara secretiei solzisorilor de
ceara.
In cazul cladirii fagurilor artificiali, albinele se pun pe foaia de fagure spre a o incalzi la
peste 30℃ si a face ceara maleabila. Dupa ce ceara a devenit maleabila, albinele modeleaza
fundul celulelor, iar surplusul de ceara il folosesc la inaltarea peretilor pana la 3-6 mm, utilizand
pentru acest scop si ceara produsa de albinele in varsta de 12-18 zile. Fagurii artificiali sunt
construiti de obicei simultan pe ambele parti.
Proprietati fizice si chimice ale cerii
Ceara de albine face parte din categoria substantelor complexe, a caror structura nu este
complet stabila. Din punct de vedere al compozitiei, ceara contine trei elemente
principale:carbon (80%), hidrogen (13%) si oxigen (7%). Din punct de vedere chimic, ceara este
compusa din: esteri ai acizilor cerici 71%, acizi cerici liberi 13.5- 14%, hidrocarburi 10.5-
13.5%, alcoli liberi 1-1.25%, esteri ai colesterolului 1%, umiditate si impuritati (polen, rasini
etc) 1-2%.
Ceara de albine este insolubila in apa si mai mult sau mai putin solubila in diversi
solventi organici. Cel mai bun este benzenul (mai mult de 100 g ceara pentru 100 g benzen, la
45℃C). Dupa benzen urmeaza esenta de terebentina. Alcoolul la cald nu dizolva decat foarte
greu ceara dar, in schimb, o separa foarte bine de propolis care este foarte solubil in alcool.
Punctul de topire al cerii pure este de 64℃ +/- 0,9℃.
Pentru ceara nepurificata, variatia punctului de topire este destul de importanta, minima
fiind de 62℃, iar maxima de 65℃. Punctul de solidificare este diferit de punctul de topire ;
pentru ceara pura el este de 63℃ . Masa volumica este de 927 kg/m3 minimum si 970 kg/m3
maximum (media : 953kg/m3) la 15℃.
Tehnologia cerii
In orice unitate apicola avem doua categorii: ceara din capacele si ceara provenita din
topirea fagurilor vechi. Acestor doua categorii de ceara li se aplica tehnologii diferite.
Ceara din fagurii vechi
Fagurii vechi topiti constituie material care include mari cantitati de propolis, de polen,
de coconi. Pentru a putea extrage cearea din acest amestec avem nevoie de un utilaj adecvat.
Cel mai bun este un topitor de ceara special conceput pentru aceasta, pentru cantitati
mici de faguri vechi, se pot improviza instalatii care sunt suficiente dar a caror randament nu
este intotdeauna foarte bun.
Topitoarele de ceara folosesc fie extractia cu vapori de apa, fie extractia cu apa calda.
In cazul topitoarele cu aburi, fagurii vechi sunt asezati intr-un cos metalic. Aburul
obtinut prin incalzirea cu gaz a rezervorului de apa situat la partea inferioara a topitorului trece
prin cos, topeste ceara se condenseaza. Astfel se colecteaza la iesire ceara topita si apa provenita
din condensare. Dupa ce extractia este terminata, se scoate cosul care nu contine decat reziduuri.
Acestea mai cuprind inca ceara care nu poate fi recuperata decat prin dizolvare in solventi
organici. Aceasta recuperare nu este rentabila decat la scara industriala cu conditia ca preturile
cerii si energiei sa dea un bilant favorabil.
In extractia cu apa calda, fagurii vechi sunt scufundati direct in apa. Pentru a-i impiedica
sa se ridice se pun intr-un cos sau intr-un sac de iuta. Cosul poate avea la partea superioara, un
piston care permite exercitarea unei presiuni. Sacul de iuta trebuie sa fie ingreunat cu cateva
pietre mari. Apa calda topeste ceara, care se ridica la suprafata si curge printr-o deschidere
practicata la partea superioara a cuvei.
Pentru obtinerea unei ceri pure care sa poata fi modelata in calupuri regulate, este absolut
necesar sa retopim ceara care iese din aparat, sau, cel putin, sa o mentinem in stare lichida cat
mai mult timp posibil, in asa fel ca separarea intre apa, impuritatile grele si ceara sa fie
completa. Dupa racire, se obtine un bloc al carui "fund" se taie ; este un amestec de diverse
impuritati care se aduna la limita dintre ceara si apa. Pentru a obtine calupuri de ceara fara
defecte, se toarna ceara lichida in forme de tabla cositorita sau vase emailate si se lasa sa se
raceasca cat mai lent posibil, etansand spatiul in care s-au pus formele umplute cu ceara lichida.
Fara aceasta precautie blocul de ceara se crapa sau se contracta in forma inestetica.
Ceara din capacele
In timpul operatiuniii de decapacire pe langa capacele avem si o cantitate destul de mare
de miere. Problema este separarea in cele mai bune conditii a cerii si mierii fara a afecta
calitatea acesteia din urma.
Se pun capacelele intr-o presa si se creste gradat presiunea. Munca nu este rapida si
capacitatea preselor este totusi limitata. Se lasa capacelele sa se separe de miere prin gravitatie,
fundul vasului fiind prevazut cu o sita, in camera incalzita, si avand grija sa miscam din cand in
cand capacelele, se obtine astfel o separare destul de satisfacatoare dar lenta.
Exista topitoare de capacele care realizeaza intr-o singura operatie separarea mierii de
ceara cu ajutorul unei incalziri suficiente pentru a topi ceara si a o separa astfel de miere.
Functionarea topitoarelor de capacele trebuie sa fie supravegheata cu multa atentie ca sa se evite
supraincalzirea atat de daunatoare mierii.
Exista centrifugi pentru capacele, care lucreaza foarte rapid si au un randament foarte
bun. Capacelele centrifugate sunt uscate si mierea care se scurge este curata.
Apilarnil
Apilarnilul este un produs apicol natural obtinut din stup. Are proprietati biotrofice,
energizante, vitalizante, tonifiante si psihotonice, ajuta la refacerea sistemului imunitar.
Apilarnilul este un produs apicol obtinut din larvele de trantor. Astfel intr-o colonie,
numarul indivizilor masculi este de 400-1800 trantori rareori depasind numarul de 2000.
Numarul de trantori crescuti si tolerati intr-o colonie de albine satisface necesarul
biologic, fiziologic normal de masculi pentru a asigura imperecherea
matcilor pe cale naturala. Pentru colectarea de apilarnil przinta interes in mod special doar staiul
embrionar si larvar. Apilarnilul in stare proaspata poate fi valorificat ca atare, se pastreaza la
rece la minimum -5°C. Pentru o perioada mai mare de timp apilarnilul se convesrva in depozite
frigorifice la temperaturi mai scazute de -20°C. Perioada optima de producere a apilarnilului
incepe o data cu inflorirea pomilor fructiferi. Odata ce timpul perminte putem incepe activitatea
de recoltare a apilarnilului, In a 10-a zi de la depunerea oului in celule, se vor scoate faguri cu
pricina din stup si se incepe recoltarea continutului integral al celulelor de trantori.
Aspectul produsului dupa recoltare este neomogen, fiind constituit din larve inglobate
intr-un lichid laptos, De aceea se foloseste, in prezent, pentru realizarea de preparate apiterapice,
fie in stare pura, fie in amestec cu alte produse apicole sau substante medicamentoase.
Dupa mixare produsul devine omogen, laptos. Culoarea lichidului si larvelor este usor
galbuie, cu tendinta ca in timp sa capete nuanta spre cenusiu. Gustul este usor astringent, fara
senzatii dezagreabile. Impuritati: la examenul microscopic al produsului triturat si centrifugat s-
au observat detritusuri celulare si celule de polen.
Pastura
Pastura nu este altceva decat polenul recoltat de albine si depozitat in faguri, unde sub
influenta temperaturii, a umiditatii, a conditiilor anaerobioza si a florei microbiene din stup este
transformata, prin reactii enzimatice, intr-un produs cu
conservabilitate si digestibilitate crescuta. In momentul in care polenul este adus in stup de
albinele culegatoare, este depozitat in stup. Pastura este hrana de baza a albinelor tinere
denumita si "painea albinelor", pastura are o compozitie mai scazuta decat polenul in
prograsimi, proteine si mai bogata in zaharuri si acid lactic permitand astfel o conservare mai
buna, fara a se observa modificari majore, cantitative sau calitative.
 Invelisul extern al polenului, exina, este distrus, determinind asimilarea mai usoar de
catre organism.
Pastura este recomandata in aceleasi afectiuni ca si polenul; efectul sau therapeutic este
insa mai puternic si se obtine in timp mai scurt.
Pastura poate fi recoltat prin taierea celulelor, rama asezandu-se orizontal cu speteaza de
jos spre lucrator. Cu ajutorul unui cutit cu o lama subtire si bine ascutita se taier orizontal randul
de jos de celule cu pastura, cat se poate mai aproape pe baza celulelor. Apoi fiecare rand este
sectionat pe verticala si oblic spre speteaza de sus a ramei, iar marginea inferioara a randului de
celule se indoaie inspre lucrator.
O alta metoda de a obtine pastura o putem avea prin taierea in fasii a fagurelui, se aseaza
pe o masa in pozitie orizontala si apoi se sectioneaza longitudinal prin mijlocul fiecarui rand de
celule. Pastura se scoate din celule prin scuturare, iar cantinatea care adera de peretii celulei se
scoate cu ajutorul unei andrele.
Pastura este folosita in stupina, in industria farmaceutica, in special pentru obtinerea
vitaminelor naturale. De asemenea se mai intrebuinteaza si in medicina pentru\ tratarea a o serie
de maladii ale sistemului nervos, endocrin şi in avitaminoze.
Tipuri de miere
Cele mai variate tipuri de miere
Ar fi ciudat ca un adept al mierii sa nu cunoasca cel putin cateva varietati de miere si
sa le inteleaga proprietatile astfel incat sa fie capabil sa le utilizeze in alimentatia sa. In cele ce
urmeaza sunt prezentate in ordinea popularitatii lor, diferite sortimente de miere
Riscuri pe care le implica consumul de miere
1. Conform tehnicilor Ayurveda, mierea genereaza caldura in corp si din aceasta cauza este
contraindicat consumul de miere pe canicula.
2. Niciodata sa nu se consume miere incalzita deoarece actioneaza asemenea unei otravi
3. Nu consumati niciodata mierea in cantitai egale cu diverse grasimi si uleiuri
4. Mierea este periculoasa pentru sugari
5. Desi mierea are numeroase beneficii pentru sanatate este recomandat ca femeile insarcinate si
cele care alapteaza sa consulte medicul curant inaite de a consuma acest produs alimentar.
Miere de salcam
Acest tip de miere este obtinut din florile de salcam si se caracterizeaza prin faptul ca are
o remarcabila puritate si claritate.
Este una dintre cele mai cunoscute si dulci sortimente de miere datorita gustului delicat
cu tenta florala.
Isi pastreaza starea lichida pentru o lunga perioada de timp datorita continutului ridicat
de fructoza.
Datorita continutului scazut de zahar, reprezinta cea mai buna alegere pentru diabetici.
Bine cunoscuta datorita proprietatilor sale terapeutice, acest tip de miere curate ficatul,
regleaza tranzitul intenstinal si reprezinta un antiinflamator pentru sistemul respirator. Acest tip
de miere este un excelent indulcitor, deoarece nu altereaza cu nimic gustul sau aroma bauturii.
Este extrem de delicioasa in ceai. Deasemenea, copiilor le place acest tip de miere foarte mult.
Miere de tei
Teiul, un copac cu flori mici, galbene, adunate in ciorchine, este intalnit pe arii extinse
mai ales in Danemarca. Acest copac este plantat in gradini, parcuri, de-a lungul strazilor si al
bulevardelor. Mierea de tei este atat de delicioasa incat va schimba complet parerea celora care
cred ca mierea nu este altceva decat apa cu zahar. Are o culoare glaben deschis si o aroma
dulceag-lemnoasa usor de recunoscut. Datorita proprietatilor antiseptice si terapeutice este
extrem de indicat sa fie utilizata inainte de culcare. Este recomandata in cazurile de anxietate si
insomnie, impreuna cu o baie in flori de tei inainte de culcare. Mierea de tei este utilizata si in
tratamentul raceli, al gripei si al bronsitei.
Miere poliflora
Acest tip de miere provine dintr-o mare varietate de flori. Culoarea sa variaza de la
foarte deschis la foarte inchis iar gustul de la usor si fructat pana la aromat si bogat, in functie de
floarea predominant Mierea poliflora este considerata o miere completa si este tipul cel mai des
utilizat pentru tratarea diverselor afectiuni. In compozitia sa intra: vitamine din grupul B si C,
enzime (invertaza, catalaza, amilaza), acizi organici si diverse saruri minerale.
Acest tip de miere este recomandata mai ales in tratarea anorexiei la copii, deoarece
are in compozitie o mare cantitate de fier. Are un continut energetic de 3000 Kcal/Kg. Chiar
daca se cristalizeaza mierea poliflora nu isi pierde nici una din proprietatile curative.
Miere de rapita
Rapita este o planta oleaginoasa cu o arie larga de raspandire. Albinele apreciaza aceasta
planta, culegand mari cantitati de polen si nectar. De obicei mierea de rapita se obtine in luna
mai, daca insamantarea a fost realizata in toamna anului precedent. Mierea de rapita se
cristalizeaza foarte repede datorita continutului mare de apa (18% din componenta). Din aceasta
cauza acest tip de miere se poate cristaliza chiar in fagure si nu mai poate fi extrasa. Acest tip de
miere are o coloratie foarte slaba (sub 35mm pe scara Pfund).
Mirosul nu este unul foarte placut (are un usor iz de varza), in schimb gustul este
delicios, acest tip de miere nefiind unul foarte dulce.
Textura este una foarte fina. Are o aciditate slaba si un Ph ridicat. Conductibilitatea
slaba ne arata ca mierea de rapita nu este una foarte bogata in substante minerale. Glocoza
domina asupra fructozei si astfel se explica rapiditatea cu care acest tip de miere se cristalizeaza.
Asadar, mierea de rapita se gaseste in comert doar sub forma cristalizata, avand aspectul unei
creme. Se dizolva foarte greu in apa. Ca orice tip de miere are si proprietati curative, fiind
recomandabila mai ales in tratarea bolilor ce afecteaza rinichii. Uleiul de rapita contine si Q3,
care este extrem de necesara pentru oase.
Din aceasta cauza mierea de rapita este utilizata in tratamentul osteoporozei. Ajuta si la
refacerea si mentinerea elesticitatii peretilor vasculari. Consumul de miere de rapita protejeaza
ficatul, splina si pancreasul de diverse boli.
Miere de afine
Acest tip de miere este obtinut din florile mici si albe ale tufisurilor de afine. Este o
miere de culoarea ambrei, are un gust placut de afine. Extrem de delicioasa, poate fi folosita in
pregatirea diverselor preparate culinare.
Miere de mure
Este colectata din florile tufisurilor de mure. Are o culoare aurie, fiind mult mai aromata
si dulceaga decat alte tipuri de miere obtinute din fructe de padure.
Miere de floarea soarelui
Culoarea acestui tip de miere variaza de la auriu la galben mustar. Are un gust fructat,
unic. Se cristalizeaza foarte repede, formand o masa compacta. In sedimentul sau granulele de
polen pot ajunge si pana la 100%. Se cristalizeaza foarte repede, chiar in faguri si din acest
motiv trebuie extrasa extrem de repede. Este utilizata in consumul casnic dar si pentru
producerea de biscuiti si nugat.
Miere de mana
Acest tip de miere se obtine din substantele secretate de diverse insecte precum
Hemiptera, care traiesc pe partile verzi ale unei plante sau din secretiile provenite de la diverse
parti verzi ale plantelor.
Mierea de mana are in compozitia sa inhibina (un bactericid extrem de puternic), saruri
minerale, calciu si magneziu.
Are o valoare terapeutica deosebita deoarece organismul uman asimileaza mult mai bine
calciu si magneziu pe cale naturale decat pe cale artificiala. Mierea de mana poate fi de mai
multe tipuri,in functie de arborele de la care provine. Astfel ea poate fi de brad, de stejar, de
molid, etc.
Secretia de mana depinde de mai multi factori: factori interni (factorii genetici ai
insectelor), factorii externi (conditii meteo, sol, altitudine), factori biotici (pradatori, paraziti,
daunatori). Mana este de fapt un produs indirect care se obtine prin intermediul insectelor care
se hranesc cu sucul plantelor si apoi elimina zaharurile de care corpul lor nu are nevoie. Albinele
culeg aceste zaharuri.
Totusi aceasta este o munca extrem de dificila ca necesita un mare consum de energie
din partea albinei culegatoare. Din acest motiv albinele culegatoare de mana se epuizeaza mult
mai repede decat cele care culeg nectar din flori. Mierea de mana nu este una deosebit de
benefica pentru albine, deoarece pe timp de iarna ea poate provoca intoxicatii albinelor.
Nici pe timp de vara nu este un tip de miere pe care albinele ar trebui sa il consume,
deoarece se pot intoxica, daca mana contine zaharuri neasimilabile. Deobicei mierea de mana
datorita compozitie sale poate ramane ani de zile in stare lichida.
In anumite cazuri insa, devine atat de vascoasa incat nu poate fi extrasa din faguri decat
daca fagurii sunt topiti in cuptor deasupra unor gratare. Mierea de mana este un laxativ foarte
bun, are actiune antiseptica si antiinflamatoare, putand fi utilizata si pentru tratatrea afectiunilor
respiratorii.
Miere de trifoi
Produsa pe scara larga in Canada si Noua Zeelanda, mierea de trifoi este una dintre cele
mai populare in intreaga lume. Trifoiul alb este cultivat pe suprafete extinse in diverse parti ale
lumii nu doar ca planta furajera ci si ca sursa bogata de nectar.
Acest tip clasic de miere este extrem de gustos, astfel incat poate fi utilizata pentru
preparerea diverselor tipuri de prajituri sau alte produse de patiserie. In functie de zona in care
este cultivat trifoiul, culoarea acestui tip de miere variaza de la alb pana la cea a chihlimbarului.
Miere de papadie
Acest tip de miere este aproape la fel de galben ca si floarea din care provine, avand un
gust erbaceu extrem de interesant. Granuleaza extrem de rapid
Miere de dovleac
Acest tip de miere ce provine din florile de dovleac, se obtine mai ales la inceputul
toamnei. Are culoarea ambrei intunecate iar aroma sa este usor florala. Este o varietate de miere
extrem de apreciata de gurmanzi, putand fi utilizata cu succes in prepararea deserturilor dar si in
combinatie cu diverese ingrediente iuti, cum ar fi de exemplu sosul pentru barbeque. Are un gust
extraordinar si in amestec cu iaurtul sau presarata peste cartofi dulci. Contrar denumirii sale,
mierea de dovleac nu are nici pe departe gustul placintei de dovleac. Acest sortiment de miere
este unul sezoniere, doarece perioada de inflorire a dovleacului este de scurta durata iar
cantitatea de nectar per floare este redusa.
Miere de alfalfa
Mierea de alfalfa este produsa mai ales in SUA si in Canada, din flori albastre sau mov
ale plantei de alfalfa. Are o culoare deschisa iar aroma sa este florala si usor picanta. Natura sa
delicata fac ca acest tip de miere sa fie clasat printre primele optiuni cand vine vorba de
indulcitorul utilizat pentru consumul casnic. Totusi aceast sortiment de miere este mai putin
dulce decat altele. Mierea de alafalfa este utilizata pentru a trata afectiunile rinichilor. Mai mult
aceasta creste apetitul si ajuta la reglarea tarnzitului intestinal, fiind in acelasi timp si foarte
eficienta in tratarea tranzitului intestinal.
Miere de portocale
Acest tip de miere are ca și sursă diverse tipuri de citrice. Are o culoare deschisă, o
aroma fuctată și un gust puternic de citrice. Acest tip de miere este produs mai ales in Spania și
Mexic dar și in SUA.
Miere de eucalipt
Mierea de eucalipt provine de la una dintre cele mai diversificate familii de plante, ce
contine peste 500 de specii distincte si numerosi hibrizi. Tara de origine a acestei varietati de
miere este Australia, dar este produsa pe scara larga si in statul american California. Culoarea si
gustul sau variaza foarte mult, dar in general tinde sa aiba un gust floral usor mentolat. Este
utilizata pentru tratrea racelilor si a durerilor de cap, iar iubitori de ceai o considera ca fiind unul
dintre cei mai buni indulcitori naturali. Acest tip de miere este utilizat in tratarea ranilor, a
taieturilor, arsurilor si a ulcerului. Indeparteaza stresul si ajuta la intinerirea corpului dar si a
mintii. Indeparteaza durerile musculare si cele ale incheieturilor. Poate fi aplicata direct pe piele
pentru a trata inflamatiile.
Miere de avocado
Numele este unul inselator. Mierea de avocado nu are nici pe departe gustul fructului.
Acest tip de miere are o culoare inchisa si are o aroma foarte bogata. Acest tip de miere a fost
initial produsa in partea de sud a Mexicului, dar la ora actuala se produce pe scara larga si in
America Centrala, Australia si alte regiuni tropicale.
Miere de coriandru
Acest tip de mierea are o culoare deschisa, fiind asemanatoare cu cea de salcie. La
inceput are un gust foarte neplacut, dar dupa ce este lasata timp de 2 saptamani in maturator
descoperita, va capata un gust deosebit, usor suav.
Miere de iarba neagra
Acest tip de mierea are un gust amarui cu miros de caramel, avand o culoare inchisa cu
reflexe rosiatice. Are un continut ridicat de substante minerale si din aceasta cauza este
recomandata pentru a trata anemia, infectiile urinare si diverse afectiuni ale sistemului nervos.
Miere de mar
Are un gust si o aroma deosebita fiind recomandata pentru tratarea enterocolitei. Este
extrem de tonica si recomfortanta.
Miere de menta
Acest sortiment este unul extrem de aromat, are un gust dulce, o consistent uniforma,
vascoasa, culoarea sa variind de la verzui-brun la roscat.
ridicat de vitamina C. Usureaza digestia, durerile provocate de colici abdominale si combate
balonarea. Pentru aceste proprietati este un tip de miere extrem de cautat pentru consum.
Miere de salcie
Are o culoare galben auriu, gustul sau este putin amarui dar savoarea este una cu totul si
cu totul deosebita. Este foarte bogata in vitamina B si C. Cand zahariseste are aspectul unor
cristale marunte.
Miere de fenicul
Mierea de fenicul poate fi utilizata cu succes si la copiii mici. Acest tip de miere poate fi
utilizat pentru a trata tusea, raguseala, balonarea, retentia de apa in organism, gastrita si viermii
intestinali.
Miere de salvie
Poate fi utilizata cu succes pentru a reduce durerile de gat, tusea seaca si pentru a trata
afectiunile sistemului endocrin.
Miere de hrisca
Mierea de hrisca este produsa pe scara larga in Canada si SUA, in state precum:
Minnesota, New York, Ohio, Pennsylvania si Wisconsin. Are o culoare inchisa si este extrem de
bogata in fier, din aceasta cauza fiind extrem de apreciata de iubitori de miere. S-a descoperit ca
mierea de hrisca are mult mai multi compusi antioxidanti decat alte tipuri de miere. Este o
varietate de miere extrem de densa si inchisa la culoare. Multi experti recomanda utilizarea
acestui tip de miere pentru producerea miedului, deoarece mierea se dilueaza. Deasemenea
consumul ei reduce considerabil sansele de a face cancer sau diverse boli cardiovasculare.
Miere de manuka
Acest tip de miere este produs din nectarul cules dintr-un arbore de ceai ce creste in
regiunea de coasta a Noii Zeelande. Este faimoasa datorita factorului manuka care este unic in
lume. Are puternice proprietati antibacteriene, antivirale si antioxidante. Este extrem de
eficienta in tratarea ulcerului, a indigestiei si a durerilor de gat. Combate diverse alergii precum
si febra fanului. Trateaza cu eficienta acneea, artrita diverse rani usoare si arsuri.

Miere de rozmarin
Acest tip de miere era considerat de catre romani ca fiind cel mai bun sortiemnt de miere
din lume. Are o culoare alba, fiind destul de rar comercializata in ciuda gustului extrem de
placut. Este utilizata pentru a trata insuficienta hepatica.
Miere de lavanda
Acest tip de miere de culoare crem, este foarte parfumat si are o granulatie extreme de
fina. Acest sortiment de miere este recomandat spre consum persoanelor care sufera de oboseala
cronica si epuizare fizica si intelectuala. Este utilizata si pentru a trata afectiunile pulmonare,
insomniile si migrenele. Deasemenea poate inlocui tratamentul medicamentos, in cazul in care
copilul dumneavoastra sufera de oxiuri.
Miere de castan
 Aceasta varietate de miere are culoarea chihlimbarului intunecat, aroma este intensa,
intepatoare, un pic amaruie. Ramane in stare lichida pentru o lunga perioada de timp. Ca produs
alimentar este consumat in combinatie cu diverse sortimente de branza.
Acest tip de miere este recomandat in tratarea urmatoarelor tipuri de afectiuni: boli de
stomac, boli intestinale, afectiuni renale, decongestionarea ficatului si a prostatei, osteoporoza.
Trebuie sa fiti atenti insa ca miere de castan salbatic contribuie la\ cresterea tensiunii arteriale.
Miere de rododendron
Acest tip de miere se cristalizeaza spontan dupa cateva luni, formand o masa compacta
de cristale fine sau o pasta din cristale mai mari si rotunde. Are o culoare alba, extrem de clara,
mai ales in stare cristalizata. Are un parfum delicat. Gustul este si el extrem de delicat, care
aminteste de marmelada facuta din fructe de padure. Se utilizeaza ca miere de masa.
Bolile albinelor
Albine sanatoase
Albinele, ca si orice organisme vii, se pot imbolnavi de diferite boli. Acestea, prin
moartalitea pe care o produc in randul indivizilor coloniei, reduc numarul albinelor si prin
aceasta familiile de albine se depopuleaza, devenind neproductive. in multe cazuri, se ajunge la
pierderi mari ducand la pagube insemnate pentru apicultori, prevenirea si depistarea lor
reprezinta un factor extrem de important in asigurarea sanatatii familiilor de albine.
In orice sistem de crestere a albinelor rentabilitatea si progresul nu pot fi asigurate decat
cu albine sanatoase, ce au o desfasurare normala a ciclului biologic. Toata lumea intelge teoretic
acest lucru doar ca in practica nu este realizat atat de simplu.
Principalele boli ale albinelor
Varrooa respectiv Varrooza este cea mai frecvent intalnita.Nosemoza este destul de des
intalnita si este cauzata de protozoarul Nosema apis, care se localizeasa si se inmulteste in
peretele intestinului mijlociu al albinei.Nosemoza este considerata boala a mizeriei. Nosemoza
apare in general la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, uneori reapare toamna. Bolile albinelor
se pot imparti in: boli infecto-contagioase si boli necontagioase.
Nosemoza
Boala parazitara
Este cauzata de protozoarul Nosema apis, care selocalizeaza si se inmulteste in peretele
intestinului mijlociu al albinei, unde produce toxine. Aici sporuleaza, forma sub care este
eliminat odata cu excrementele in stup.
La familiile puternice boala poate avea o forma latenta, care se transforma intr-o forma
acuta atunci cand echilibrul biologic al familiei este perturbat de interventia unor factori
favorizanti reprezentati de: familii slabe, iernare prelungita fara zboruri de curatire, miere de
mana, adaosuri in hrana a tot felul de fainuri si umiditate mare in stup. Numai examenul de
laborator certifica prezenta bolii. Nosema pare in general la sfarsitul iernii si inceputul
primaverii, uneori reapare toamna, Nosemoza este considerata boala mizeriei.
Raspandirea bolii de la o familie la alta se transimte prin hrana, miere, polen, faguri si
inventar contaminat.
Simptome
Simptomele in forma latenta de boala, manifestarile sunt sterse si de aceea se
diferentiaza greu de albinele sanatoase. Familiile prezinta neliniste, se dezvolta greu, prezinta
mici pete de diaree pe rame si stupi si inregistreaza o mortalitate sporita fata de normal.
Manifestarile in forma acuta de boala se recunosc dupa urmatoarele semne: au o activitate
redusa primavara sau dupa perioadele reci si ploioase din timpul verii si se depopuleaza cu toate
ca puietul este sanatos.
Albinele bolnave prezinta diaree de culoare bruna-deschisa, au abdomenul umflat, isi
pierd capacitatea de zbor, tremura, se tarasc in fata urdinisului, paralizeaza, dupa care mor in
masa. Albinele moarte de nosemoza au picioarele adunate sub torace si aripile intinse. Cand
nosemoza este asociata cu diaree, este greu de delimitat cele doua boli.
Podisorul, peretii stupului, fagurii si obiectele din jurul stupului sunt acoperite cu jeturi
de diaree.
Matcile infestate sunt la inceput mai agitate, apoi devin apatice si cu o mobilitate redusa,
cad de pe faguri, inceteaza depunerea oualor, nu se hranesc si dupa un timp mor. Spre deosebire
de albinele adulte infestate, matcile bolnave de nosemoza nu prezinta forme de diaree, din
contra sunt cu atat mai constipate cu cat gradul de infestare este mai mare.
Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mana dupa indepartarea capului,
permite sa se observe la albinele infestate unele modificari macroscopice. Astfel, intestinul
mijlociu este mai gros, are culoarea mata-albicioasa, iar striatiunile transversale nu se mai
observa.
Deoarece aceste simptome sunt caracteristice si altor boli, diagnosticul precis nu este
posibil decat prin examen de laborator, care consta in evidentierea sporilor de nosemoza intr-un
preparat examinat la microscop.
Tratamentul
Tratamentul se realizeaza prin administrare de Protofil, un produs care prin substantele
continute impiedica realizarea ciclului evolutiv al lui Nosema apis, inhiba flora patogena
intestinala si stimuleaza secretia enzimelor digestive ale albinelor si larvelor. Se administreaza
in sirop 17 ml la litru si in pasta, 3 ml la kilogram.
Cantitatea de Protofil ce se administreaza in sirop si pasta, cate 17-20 ml la litru de sirop
si 34ml la 1 kg de pasta de zahar.
Nosemoza poate fi combatta cu antibiotic, fumagilina, cunoscut in comert sub numele de
Fumidil B. Acest medicament se prezinta in flacoane de 25 g substanta totala, din care 0,5 g
substanta activa, din continutul unui flacon putandu-se trata 5 familii de albine. Acest produs se
poate administra in functie de anotimp, fie in sirop, fie in pasta sau serbet de zahar,
administrandu-se 50 ml sirop medicamentos rezultat din 1 g Fumidil B la 1 litru sirop, la un
interval de albine in 10 doze la interval de doua zile.
In lipsa acestor medicamente e vor utiliza ceaiuri din plante medicinale: sunatoar, flori
de coada soricelului, frunze de menta, flori de musetel, frunze si fflori de busuioc.
Cand nosemoza este diagnosticata cu certitudine, fa fi igienizata prin indepartarea
fagurilor vechi sau cu pete de diaree, iar familiile de albine vor fi transvazate pe rand in stupi
dezinfectati cu soda de rufe, 50 g la litru de apa calda.Pe cat posibil, vom pastra numai familii
puternice, bine dezvoltate.

Loca europeana
Boala bacteriana
Este cauzata de o flora bacteriana formata din Bacillus alvei, Bacillus orpheus,
Bacterium eurydice, Streptococcus pluton si Sterptococcus apis cu foarte mare rezistenta (20-40
ani) , care se prezinta, fie sub forma de bastonas cu extremitatile usor rotunjite, fie sub forma de
filament.
Loca europeana apare mai rar decat loca americana, este mai putin grava decat aceasta si
afeceaza puiteul necpacit. Apare in general primavara inaintea culesului de salcam sau in
golurile de cules de salcam sau in golurile de cule din timpul sezonului apicol, la familiile slabe
impachetate necoresunator si cu hrana insuficienta sau de slaba calitate.
Infectia are loc pe cale bucala prin intermediul hranei administrate puietuui de catre
albinele doici. Microbii introdusi in intestinul larvelor se inmultesc pe seama hranei existente in
intestinul acestora si elimina toxine care se raspandesc prin peretele intestinal in tot organismul,
provocand grave pererturbari prin trantori, furtisag, inventar nedezinfectant etc. Caldura din
timpul verii asociata cu culesuri abundte, determina o regresare treptata a bolii, care poate duce
in final la vindecari spontane.
Simptome
Larvele bolnave sunt nelinistite, isi schimba pozitia normala in celula, preyinta la inceput
o mare transparenta a tegumentuui chitinos, apoi devin galbene cu nuante din ce in ce mai
inchise pana la maroniu.Masa putrefiata este filanta (adera si se intinde sub forma unui fir atunci
cand este atinsa cu un betisor) , fapt ce o deosebeste de loca europeana.
Albinele lucratoare indeparteaza o parte din cadavrele larvelor, pentru ca matca sa poata
depune oua, ceea ce duce la aparitia unui puiet depus neuniform, imprastiat, spre deosebire de
cel din familiile sanatoase, care este asezat compact. in urma deshidratarii, cadavrul devine
complet uscat, aderent la peretele celulei cu care formeaza corp comun, greu de separat. .
Tratamentul
In combaterea acestei boli se recomanda:unificarea familiilor slabe, schimbarea
mattcilor, dezinfectia stupilor si efectuarea tratamentului medicamentos. Oxitetraciclina se poate
utiliza in doze de 0,5 g la un litru de sirop, administrarea facandu-se in trei doze a cate un litru la
interval de 7 zile. Oxitetraciclina sub forma uscata (pulbere) se amesteca cu zahar pudra in
cantitate de 5 g la 1 kg de zahar si se administreaza prin presarare in trei doze a cate 100 g
fiecare, la interval de 7 zile.
Eritromicina se foloseste in doza de 0,3 g la litru de sirop, cate 250-400 ml pentru o
familie de albine, de doua ori la interval de 3 zile, apoi inca de 3 ori la interval de 7 zile.
Streptomicina se utilizeaza in doze de 2.5 g la 1 gk zahra pudra, traatamentul consta in
pudrarea ramelor cu 80-100g amestec de 3 ori la interval de 3 zile sid e inca 2 ori la interval de
5-7 zile. In acelasi timp cu primele 3 tratamente se pot efetua si 3 administrari de sirop (preparat
dintr-un g de sirop la 1 litru de apa) in doza de 250 ml
Negamicinul se utilizeaza in doza de 0,4 g la litrul de sirop, cate 250 ml pentru o familie
de albine, de 2 ori la interval de 3 zile, apoi inca de 3 ori la interval de 7 zile. La aparitia bolii se
trateaza toate familiile de albine din stupina, ele fiind considerate contaminate.
Loca americana
Boala bacteriana
Este cauzata de Bacillus larvae, care da nastere la spori cand conditiile de viata ale
familiilor de albine sunt neprielnice. Contrar a ceea ce numele bolii ar putea lasa sa se inteleaga,
loca americana nu este originara din America.
Ea era deja cunoscuta in antichitate, dar agenul sau cauzal, Bacillus larvae, a fost izolat
in 1904 de americanul White. Este o boala infecto-contagioasa care afecteaza puietul de albina
determinandu-i moartea de regula in stadiul de puiet capacit, boala evoluand in tot sezonul activ
in lunile iulie-august.
Simptome
Boala se recunoaste relativ usor in primul rand dupa aspectul capacelelor de la puiet,
care sunt perforate si concave, ca urmare a faptului ca larvele adera de acestea, cat si de fundul
celulei.
Larvele prezinta culoarea galbena-castanie si miros asemanator cleiului de oase. Masa
putrefiata este filanta (adera si se intinde sub forma unui fir atunci cand este atinsa cu un betisor)
, acest fapt o deosebeste de loca europeana. Albinele lucratoare indeparteaza o parte din
cadavrele larvelor, pentru ca matca sa poata depune oua, ceea ce duce la aparitia unui puiet
depus neuniform, imprastiat, spre deosebire de cel din familiile sanatoase, care este asezat
compact. in urma deshidratarii, cadavrul devine complet uscat, aderent la peretele celulei cu care
formeaza corp comun, greu de separat.
Tratamentul
Combaterea bolii se realizeaza prin distrugerea familiilor slabe sau numai a fagurilor cu
semne de boala din familiile puternice. Tratamentul de loca americana se poate face cu
oxitetraciclina sau cu locamicin, preparate si administrate ca se pentru loca europeana sau prin
administrarea de negamicin si eritromicina.
Eritromicina se foloseste in doza de 0,3 g la litru de sirop, cate 250-400 ml pentru o
familie de albine, de doua ori la interval de 3 zile, apoi inca de 3 ori la interval de 7 zile.
Negamicinul se utilizeaza in doza de 0,4 g la litrul de sirop, cate 250 ml pentru o familie
de albine, de 2 ori la interval de 3 zile, apoi inca de 3 ori la interval de 7 zile. La aparitia bolii se
trateaza toate familiile de albine din stupina, ele fiind considerate contaminate.
Paratifoza (salmoneloza)
Boala bacteriana
Este cauzat de Bacillus paratyphi alvei, intalnit frecvent in tubul digestiv al albinelor
sanatoase si care devine patogen atunci cand rezistenta naturala a familiei scade sub actiunea
unor factori neprielnici, este o boala specifica albinelor adulte, care evolueaza in tot sezonul
activ. Albinele bolnave prezinta abdomenul balonat, au diaree, nu pot zbura, paralizeaza si mor.
Simptome
In forma avansata boala provoaca moartea albinelor si depopularea familiilor. Albinele
bolnave pierd capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului, au abdomenul balonat, prezinta
diaree, dupa care mor.
Tratamentul
Tratamentul consta in administrarea de oxitetraciclina sau streptomicina, ca in cazul
locei europene. Vindecarea are loc in decurs de 10-20 zile de la aplicarea tratamentului.
Septicemia
Boala bacteriana
Este cauzata de Bacillus apisepticus, care se intalneste frecvent in interiorul stupilor, insa
devine virulent numai in cazul cand rezistenta naturala a familiei scade. In aceste moment
partrunde in aparatul respirator al albinei si de aici in hemolimfa, unde se inmulteste si produce
moartea prin septicemie. Boala apare la albinele adulte in orice perioada a anului, fiind
favorizata de umiditatea crescuta din stupi. Evolutia bolii este usoara, inregistrandu-se vindecari
spontane cand cauzele favorizante dispar. Apare in mod razlet.
Simptome
Albinele bolnave au hemolimfa cu aspect laptos, prezinta mobilitate redusa, contractii
abdominale inainte de moarte, se tarasc in fata urdinisului, mor in numar mare, iar cadavrele se
descompun foarte repede, devin fragile, detasandu-se in partile componente la cea mai mica
atingere.

Tratamentul
Nu exista un tratament specific septicemiei, s-a constata ca antibioticele (oxitetraciclina)
impiedica aparitia altor complicatii.
Puietul saciform
Boala virotica
Este produsa de un virus filtrabil, apare in tot cursul sezonului activ, dar cu frecventa
vara. Este mai putin raspandit si mai putin grav. Infestarea puietului are loc prin hrana
contaminata, imbolvanirea larvelor avand loc dupa capacire.
Simptome
Moartea puietului se produce dupa capacire, celulele au capacelele concave, perforate si
mai inchise la culoare. Larvele devin galbene, cenusii sau brune, cu capul de o culoare mai
inchisa decat corpul, sunt intoarse complet cu partea ventrala in sus, iar cu cea dorsala se
sprijina pe peretii inferiori ai celulei, luand aspectul unor pungi (saci cu lichid). Acest continut
nu este vascos sau filant, nu este mirositor, iar larvele nu adera de peretii celulei, putand fi
indepartate din stup. Prin uscare, corpul se transforma intr-o crusta..
Tratamentul
in tratamentul acestei boli se recomanda cloromicetina sau sulfatiazoltul combinat, cu
stretptomicina si teramicina, insotite de un cules abundent, hraniri stimulente, masuri de igiena
adecvate, intarirea familiilor bolnave.
Boala neagra (paralizia cronica)
Boala virotica
Este cauzata de un virus ARN care afecteaza nimfele, albinele inainte de eclozionare,
albinele tinere si cele adulte. Viroza se transmite prin ingestie sau prin aspersia materialului ivral
de pe suprafata corpului prin contat.
Simptome
Albinele bolnave isi pierd capacitatea de zbor, se tarasc in fata urdinisului, fac miscari
dezordonate, prezinta abdomenul marit si corpul negru, cu aspect unsuros, ca urmare a caderii
invelisului pilos si mor cu aripile tinute sub forma de acoperis, departate si in jos. Albinele din
stupii afectati nu mai aduna rezerve de miere, ci dimpotriva consuma tot ce culeg. in interiorul
stupului, albinele bolnave cad de pe faguri, se agita pe fundul stupului, o parte ies pe urdinis, cad
cu fata dorsala spre pamant, se agita, au trompa intinsa si nu pot sta in pozitie normala.
Tratamentul
In combaterea virozelor se poate administra oxitetraciclina (teramicina), protofil, micocidin.
Ascosferoza (puietul varos)
Boala micotica
Este cauzata de Ascosphaera apis, care se gaseste sub forma saprofilata in stup, chiar si
la familiile sanatoase. De regula se manifeta in lunile aprilie-iunie, fiind favorizata de umiditatea
crescuta din stup, mucegai si temperaturi scazute. Primul puiet afectat este cel de trantor,
deoarece se afla la marginile fagurilor unde umiditatea este mai mare si temperatura mai mica.
Afecteaza puietul capacit si necapacit.
Simptome
Larvele se innegresc, isi pierd segmentatia, pielea se aspreste si se acopera pe tot corpul
cu un miceliu alb, ramanand liber numai capul larvei, care apare ca un buton uscat. Larva
moare, iar in urma evaporarii apei, isi reduce volumul, se usuca, devine dura asemanatoare unor
pietricele de var, de unde si denumirea populara de "puiet varos". Culoarea ei este alba-galbuie,
atunci cand a fost parazitata cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci cand
miceliile s-au contopit si au dat nastere la corpi fructiferi. Puietul mumifiat este raspandit
neregulat pe suprafata unui figure si nu adera de peretii celulei, putand fi scos de albine. Larvele
indepartate din cellule sunt raspandite in fata urdinisului sau pe scandura de zbor, boala fiind
astfel foarte repede recunoscuta de apicultor.
Tratamentul
Se administreaza cate 100-150 g Micocidin, prin imprastiere cu mana peste rame.
Tratamentul se repeta de 3-5 ori, primele doua tratamente facandu-se la interval de 3-4 zile, iar
ultimele la 7 zile. Daca infectia este grava se poate administra si sub forma de sirop (1 kg
Micocidin la un litru de apa), de 3 ori, cate 250 ml, concomitant cu primele trei administrari de
Micocidin pulbere. Codratinul se poate administra fie amestecat cu zahar pudra in proportie de
25 g la un kg zahar, fie dizolvat in solutie de zahar (30 g zahar la un litru apa), in proportie de 25
g preparat la un litru solutie. in functie de marimea familiei de albine si intensitatea infectiei, se
administreaza 100-120 g preparat diluat in zahar pudra, cu mana sau cu o sita printre rame, peste
albine. Tratamentul se aplica de 4-5 ori, primele doua tratamente la interval de 3 zile, ultimele la
interval de 5-7 zile.
Codratinul dizolvat in solutie de zahar mai poate fi administrat si cu ajutorul unui
aspirator, cate 200 ml pentru o familie, tratandu-se astfel toate ramele cu sau fara puiet pe
ambele parti de 5-6 ori. Primele doua tratamente la interval de 3 zile, ultimele la interval de 5-7
zile. Se recomanda ca acest produs sa nu se administreze in timpul culesurilor principale, iar
fagurii goi de la rezerva, din stupinele infectate, inainte de a fi introdusi in stup, sa fie aspersati
sau stropiti cu o solutie de zahar cu Codratin si lasati sa se usuce.
Aspergiloza (puietul pietrificat)
Boala micotica
Este provocada de Aspergillus flavus si mai rar de Aspergillus niger. Aspergiloza poate
aparea in tot cursul sezonului activ, fiind favorizata de excesul de umiditate. Miceliul se
dezvotla in celule, putand fi confudnata cu polenul galben de umiditate. Miceliul se dezvolta in
celule, putand fi confudat cu polenul galben-verzui. El se intinde pe suprafata fagurelui sub
forma de insule. Infestarea se realizeaza odata cu recoltarea polenului. Puietul bolav se
deshidrateaza pana cand are o consistent dura, se acopera cu un mucegai galben-cenusiu, apoi
verzui.
Simptome
In prima faza, ciuperca se dezvolta pe fagurii cu pastura si albine moarte, dupa care ataca
larvele, care se deshidrateaza, devin de consistenta dura (puiet pietrificat) si capata culoare
galbuie, daca sunt invadate de micelii lipsite de formatiuni spongioase, sau culoare galbena-
verzuie, daca miceliile au spori. Miceliul care le inconjoara adera strans la peretii celulei, asa
incat larvele nu pot fi extrase de catre albine, iar apoi ciuperca se extinde si pe suprafata
fagurelui, pe diferite portiuni. La albinele adulte, miceliul de nuanta verzuie apare pe suprafata
corpului, in spatiile dintre inelele abdominale. Albinele bolnave de aspergiloza devin la inceput
nelinistite, apoi prezinta miscari anormale, cad de pe faguri, nu pot zbura, paralizeaza si mor.
Tratamentul
In forma incipienta a bolii se transvazeaza familiile in alti stupi cu faguri noi, se topesc
fagurii vechi, se dezinfecteaza intregul utilaj si se aplica tratamentul specific pentru loca
americana. Daca albinele adulte sunt afectate, familia de albine se arde. Este foarte periculoasa
intrucat poate provoca afectiuni pulmonare si la om.
Amibioza
Boala parazitara Este provocata de protozorul Malpighamoeba mellificae care se localizeaza in
epiteliul tubilor Mlpighi. Amibioza apare spe sfarsitul iernii si ineputul primaverii. Infestarea are
loc pe cale bucala.
Simptome
Simptomele specifice amibiozei sunt: albinele preyinta tulburari nervoase, abdomenul marit si o
diaree pronuntata cu miros neplacut.
Tratamentul
Nu exista un tratament specific contra amibiozei, fiind recomandate doar masuri profilactice
(igiena, intretinere)

Acarapioza
Boala parazitara
Este provocata de un acarian numit Acarapis wodi, care are corpul oval, de culoare galbuie,
acoperit cu perisori si 8 picioare.
Simptome
Albinele bolnave nu mai pot zbura, cad pe pamant, sunt cuprinse de tremuratori, tin aripile
departate si se aduna in grupuri mici inainte de a muri.
Tratamentul
Tratamentul se efectueaza cu substante chimice volatile sau fumigene.
Brauloza
Boala parazitara
Este produsa de Braula coeca, numit popular paduchele albinelor. Se gaseste pe toracele
albinelor lucratoare si al matcilor. Adultii au culoare brun-roscata, se hranesc cu hrana din gusa
albienlor, scop in care excita cu membrele anterioare aparatul bucal al acesteia provocand
reflexul de regurgitare. Paduchele ierneaza in stup, iar primavara, femela depune oua pe fata
interna a capaceleleor, din care ies larve ce se hranesc cu ceara si polen. Acestea se transforma
in nimfa si adult.
Simptome
Albinele sunt nelinistite, iritate, au o activitate redusa si puterea familiei scade treptat. Parazitii
se vad cu ochiul liber atat pe corpul albinelor cat si pe cel al matcilor.
Tratamentul
Tratamentul se realizeaza in luna septembrie-octombrie cand familiile au putin puiet sau deloc si
cand parazitii isi inceteaza inmultirea. Pentru tratament se pot folosi: tutunul, naftalina,
camforul, fenotiazina, sineacarul, varachetul si perezinul. Tratamentul se repeta de cateva ori in
decurs de 21 zile.
Senotainioza
Boala parazitara
Este provocata de larvele mustei Senotainia tricuspis. Mustele ataca albinele in zbor sau cand ies
pe urdinis unde depun cate o larva pe corpul acestora. Dupa 10-12 zile , larvele patrund in
cavitatea toracica si se hranesc cu hemolimfa si tesuturile moi din corpul albinei.
Simptome
Albinele culegatoare se debiliteaza, isi pierd capacitatea de zbor si familiile se depopuleaza
rapid. Uneori, la albinele moarte se pot observa trepidatii ale abdomenului, datorate miscarilor
pe care le fac larvele parazite din organismul lor in cautarea hranei. Diagnosticul se bazeaza pe
semnele clinice si pe examenul de laborator.
Tratamentul
Combaterea se realizeaza prin punerea pe capacul stupilor a unor farfurii albe umplute cu apa si
petrol in care mstele se ineaca sau a unui carton alb imbibat cu o solutie formata din insecticide,
amidon sau faina de grau.
Triungulinoza
Boala parazitara
Este produsa de larvele gandacului Meloe variegatus sau Meloe proscarabeus, cunoscut sub
denumirea populara de gandacul puturos. Femela depune ouale in pamant, din care ies larve
colorate castaniu, care se urca pe plante asteptand intre flori albinele, de care se agata, ii
perforeaza tegumentul si ii consuma hemolimfa.
Simptome
Este recunoscuta prin faptul ca in fata stupului se vad albine care prezinta miscari convulsive si
isi perie corpul cu picioarele.
Tratamentul
Tratamentul se realizeaza prin presararea pe fundul stupului a 10 g de naftalina

Puietul racit
Boala necontagioasa
Boala apare atunci cand cuibul este supradimensionat in lunile reci de primavara si cand exista
un dezechilibru intre cantitatea de puiet si cantitatea de albine acoperitoare. Puietul racit are
forma si consistenta normala, dar este lipsit de luciu.
Boala de mai
Boala necontagioasa
Aparitia ei este favorizata de timpul neprielnic, absenta prelungita a culesului, lipsa de apa li
alterarea polenului inf faguri
Anomaliile matcilor
Boala necontagioasa
Pot fi provocate de boli infecioase sau de tulburari de natura neifectioasa. Cea mai frecventa
anomalie intalnita o repreyinta matcile trantorite (albinele ouatoare), care depun in exclusivitate
oua de trantori
Diareea albinelor
Boala necontagioasa
Apare in timpul iernii si se manifesta prin eliminarea de excremente de culoare castanie, cu
miros de putrefactie. Cauzele favorizante sunt: miere de calitate inferioara, variatii de
temperatura, supraincarcarea tubului digestiv, absenta matcii, zgomotele etc. Pentru prevenirea
unor infectii secundare se administreaza sirop caldut cu penicilina.
Intoxicatiile albinelor
Boala necontagioasa
Pot fi provocate de polen sau nectar toxic, miere de mana, stropiri cu substante chimice
(insecticide, funicide, erbicide) si excese de medicamente. Intoxicatiile albinelor nu se trateaza,
se previn
Colony Collapse Disorder sau CCD
Ce este Colony Collapse Disorder
Colony Collapse Disorder sau pe scurte CCD este o boala misterioasa aparuta recent in care
familiile de albinele semidomesticite, sunt determinate sa paraseasca stupul si sa nu se mai
intoarca ceea ce duce la moartea familiei. Aceasta boala a aparut pentru prima data la sfarsitul
anului 2006 in America de Nord. Incepand de la aceasta data ea a fost subiectul a numeroase
cercetari pentru a determina care este cauza acestei maladii.
Agentii patogenti, diversi virusi, toxinele din mediul inconjurator chiar si undele emise de
telefoanele mobile au fost investigate pentru a vedea care este cauza acestei boli nemaintalnite
pana acum.
Pana acum singurul factor care a fost determinat ca avand legatura cu CCD este un virus
cunoscut sub denumirea de Israeli Acute Paralysis Virus (IAPV).
Totusi nu s-a putut dovedi ca IAPV este singura cauza a CCD, dar a fost identificat la toate
familiile suferinde de CCD. O posibila explicatie ar fi aceea ca CCD este provocat de IAPV in
corelatie cu alti factori de stres. La ora actuala se fac cercetari pentru a verifica aceasta ipoteza.
Dusmanii albinelor
Albinele precum si produsele lor pot fi atacate de o serie de raufacatori provocand stricaciuni
cuibului familiei de albine, fie micsoreaza populatia e albine din cuib.
Galerioza (gaselnita sau molia cerii)
Gaselnita (Galleria mellonella) de sex femel este un fluture gri-inchis lung de 9-17 mm, iar
masculul este mai mic.
In perioada de imperechere masculul emana un miros aromat, prin care atrage femela. Dupa
iesirea din gogosi, fluturii se imperecheaza, iar apoi femela intra noaptea in cuib depunand 700-
1000 oua, din care dupa 10 zile ies larve, care timp de 30 de zile sapa galerii in faguri,
distrugand celulele si consumand ceara. apoi ele isi tes gogosi si se transforma in nimfa.
Pentru prevenirea dezvoltarii gaselnitei se recomanda intretinerea unor familii de albine
puternice, cu cuibul bine acoperit de albine; dezinsectizarea fagurilor ori de cate ori este nevoie.
In cazul unui atac masiv se recomanda indepartarea fagurilor puternic atacati, iar la cei mai
putin atacati se va depista si se vor deschide galeriile cu ajutorul unui varf de cutit sau cu un cui,
permitand astfel albinelor sa efectueze mai bine operatiunile de indepartare a larvelor si de
refacere a celulelor deteriorate.
Fluturele (cap de mort)
Fluturele cap de mort (Acherontia atropos) este un fluture mare, de marimea palmei unui om
atunci cand are aripile desfacute. Denumirea ii vine de la un desen asemanator craniului unui om
ce il are pe partea dorsala a aripilor.
Patrunde noaptea pe urdinis scoţand un sunet asemanator cu al matci si se hraneste cu miere. La
plecare, fiind prea voluminos, daca urdinisul nu este destul de inalt nu mai poate sa iasa si este
omorat de albine
Viespile
Viespile ataca albinele din familiile slabe, in special toamna cand albinele nu zboara, pentru a le
consuma mierea, acestea fiind mai rezistente la frig. Se cunosc multe specii de viespi
daunatoare: Vespa crabro, Vespa germanica, Vespa gallica, Vespa silvestris, Vespa media etc.
Vespa crabro sau gargaunul este cea mai daunatoare dintre speciile de viespi, caci pandeste
albinele la urdinis, le ataca din zbor si le mananca.
Viespile traiesc in colonii adapostite in scorburile copacilor, in soproane, poduri, stresini sau in
pamant. Atacul lor se produce dimineata, cand timpul este mai racoros si albinele sunt mai putin
vioaie si se apara mai greu sau chiar deloc.
Combaterea viespilor consta in depistarea si distrugerea cuiburilor cu insecticide, mai ales
primavara, cand sunt in numar mai mic, putandu-se distruge femelele care supravietuiesc
solitare, oprind astfel aparitia generatiilor tinere.
Barzaunele (viespe mare zis si Lupul albinelor)
Lupul albinelor (Philanthus triangulum) se aseamana cu viespile, dar este mult mai mare. El isi
face cuibul in pamant si sapa multe galerii pe unde circula. De obicei ataca albinele lucratoare ce
se intorc de la cules. Atacul de viespi are loc in general toamna cand familiile incep sa
slabeasca. Combaterea acestei insecte se face in mod asemanator cu a viespilor, sau prin
omorarea ei cu o paleta in timp ce zboara prin stupina, avand un zbor lent, apicultorului i s-e
recomanda sa aiba grija sa-si protejeze capul de un eventual atac al acestora.
Prigoria
Prigoria (Merops apiaster) cunoscuta si sub denumirea de albinarel, este o pasare mica, cu un
colorit al penajului foarte frumos. Traieste in regiuni cu terenuri puternic erodate (rape), unde isi
construieste cuiburi sub forma de galerii adanci de 1-2 m sau in scorburile copacilor.
Pe timp rece si innorat, cand nu gasesc hrana, prigoriile se aduna in stoluri mari, atacand
albinele din stupina sau pe cele ce se intorc de la cules, acestea avand un zbor mai greoi si mai
lin. Atacurile sunt mai numeroase in luna iunie, cand isi cresc puii si in luna august cand se
pregatesc de plecare spre tarile calde. O prigorie poate consuma intr-o zi 60-80 de albine.
Combaterea prigoriilor atunci cand numarul lor este foarte mare se poate face prin distrugerea
cuiburilor cu diferite substante de tip respirator.
Ciocanitoarea
Ciocanitoarea sau ghionoaia poate sa perforeze, iarna, peretii stupilor, in special a celor
amplasati in paduri. In astefel de cazuri se impune tinerea la distanta a acestora de stupi prin
plase protectoare sau diferite sperietori.
Soareci
Soarecii, indiferent daca sunt de casa, de camp sau de padure patrund si se instaleaza in stupi
toamna pentru iernare, pe la urdinis sau prin alte crapaturi, consuma miere, pastura, distrug
fagurii si deranjeaza albinele. Prezenta soarecilor in stupi poate fi constata prin ascultare, dupa
rumegusul de faguri amestecat cu albine roase si fecale de soareci de la urdinisurile stupirlor. In
cazul in care se constata patrundera soarecilor se intervine imediat pentru a se elimina
daunatorii.
Pentru a impiedica patrunderea lor in stup, la urdinis se instaleaza gratii sau reducatoare de
urdinis, a caror deschidere verticala sa nu depa seasca 8 mm. Primavara, fagurii atacati de
soareci se topesc, iar stupii se spala pentru a indeparta mirosul.
Combaterea soarecilor si sobolanilor se poate face pe cale mecanica, chimica sau biologica,
dintre acestea, cea mai eficace este cea chimica si se bazeaza pe momeli cu diferite rodenticide.
Ursii bruni
Ursii bruni pot produce pagube stupinelor amplasate in zona de munte prin atacarea stupilor si
distrugerea acestora pentru a consuma fagurii cu miere. Indepartarea ursilor se realizeaza prin
provocarea de zgomote sau focuri de noapte in apropierea stupinei. In general, pierderile anuale
cauzate de ursi familiilor de albine sunt reduse.
Taxonomie
Descoperirile paleontologice plaseaza aparitia albinelor solitare in urma cu 50-25 milioane de
ani,iar a elor care-si fac rezerve de hrana,in urma cu 20-10 milioane de ani.
Omul vremurilor indeparate,in cautarea hranei energetice,omora albinele si le lua mierea,iar
apoi a inceput sa le faca adaposturi primitive. Rasele de albine principale Albina indiana uriasa-
are cele mai mari dimensiuni corporale(dintre albinele europene) si poate zbura pana la 2.000m
inaltime.onstruieste un singur fagure(pe crengi),cu celule de dimensiuni egale,unde poate
depozita pana la 35kg de miere.Nu are valoare economica deoarece este o rasa salbatica si nu se
poate adapta la stup.
Albina pitica galbena-traieste in acelari areal ca si albina Indiana uriasa(Filipine,Celyon,s.a.),are
cele maimmici dimensiuni,singurlu fagure avand 15 cm si in el inmagazinea 500g de
miere.Specia este foarte blanda,dar lipsita de valoare economica.
Albina indiana-este mai mica decat albinele melifere(combinate) si traieste in China,India si
japonia.Construieste pana la 12 faguri in scorburi sau stupi primitivi si imagazineaza pana la 4
kg miere.Ele sunt blande,insa au valoare economica doar locala.
Apis mellifear-este raspandita pe toate continentele,este exploata in stupi dezvoltati si are o
valoare economica mai mare deoarece are instinctul de a aduna multa miere.
Albina romaneasca (Apis mellifera carpatica) sa format in conditiile specifice pedoclimatice si
de baza melifera din zona carpato-danubiana. Climatul temperat
continental de la noi din tara este caracterizat prin precipitatii relativ reduse, variatii mari de
temperatura si vanturi puternice.
Din punct de vedere taxonomic, sunt acceptate pentru albina noastra, cinci zone bioapicole
principale (de referinta):
· Campia sudica dunareana (inclusiv Dobrogea si Delta);
· Zona colinara subcarpatica;
· Campia Vestica (inclusiv Banatul);
· Podisul Transilvaniei;
· Podisul Moldovei.
 Gen Artropode Structura

Clasa Insecta Impartita in cap, torace,

abdomen
Clasificare Hymenoptere Hymenoptere
Familii mari Apidea Albine
Familie Apidae Albine si bondari
Subfamilii Apinae Colonii sociale perene
Gen Apis Albis
Specie mellifera Albina occidentala

Subiect Apis mellifera:

Repartitie geografica Subgen

Regiunea central ligustica, carnica, macedonia, sicula, cecropia

mediteraneana si Europa de
sud est:

\Regiunea vest mediteraneana mellifera, iberica, sahariensis, intermissa

si nord vestul Europei:

Orientul mijlociu meda, adami, cypria, caucasica, armeniaca,

anatolica

Africa: intermissa, major, sahariensis, adansonii,

unicolor,
capensis, monticola, scutellata, lamarkii,
yementica,
litorea

Dezvoltarea familiei de albina - de la ou la albina adulta

Albina lucratoare
In prima zi dupa depunere,oul sta vertical in celula,a doua zi se inclina putin pentru ca a
treia zi sa fie complet culcat pe fundul celulei.In a treia zi de la depunere in celula, rupand
foitele embrionare, eclozioneaza tanara larva. Ea seamana cu un viermisor alb stralucitor si este
curbata ventral -invers decat oul. Datorita ingrijirii de catre albinele doici, larva creste timp de
cinci zile in ritm accelerat, masa corpului larvei ocupand toata celula.
In interiorul celulei larva tese o gogoasa si in ziua a 14-a de la depunerea oului se
formeaza nimfa.In ziua a 21-a iese albina lucratoare.
Matca
Matca se dezvolta din acelasi ou ca si albina lucratoare.Diferenta este ca depunerea oului
de catre matca se face in celule speciale numite botci si in modul de hranire.Cand albinele se
pregatesc de roire,ele construiesc botci pe marginea fagurilor,botci de roire, in care matca
depune oua.
Cand familia ramane orfana dintr-un anumit motiv,albinele cladesc in mijloculfagurelui
botci de salvare,prin modificarea celulelor de lucratoare ce contin larve mai tinere de 3
zile.Aceste larve sunt hranite pana la capacirea botcilor numai cu laptisor de matca.
Durata totala a dezvoltarii este de numai 16 zile la matca fata de douazci si unu de zile la
lucratoare. Trebuie tinut cont de faptul ca durata dezvoltarii nu este foarteexacta. Ea poate fi mai
scurta sau mai lunga, in functie de rasele de albine si, mai ales in functie de conditiile exterioare
si de conditiile de alimentatie a larvelor. Temperatura mentinuta la nivelul puietului consituie
factorul esential.
Tot asa cum la ecloziune lucratoarea nu si-a desavarsit dezvoltarea fiziologica, nici matca nu
este matura din punct de vedere sexual. Trec cel putin trei saptamani intre depunerea oului din
care rezulta o matca si momentul in care, imperecheata, aceasta inepe sa oua la randul sau.
Trantorii
La masculi (trantori) dezvoltarea dureaza cel mai mult, in medie 24 de zile. Puietul de
trantori se recunoaste in stup nu numai dupa faptul ca acesta ocupa celulele mari, dar si dupa
forma deosebita a capacelelor. In loc sa fie plate, ca la albinele lucratoare, aceste sunt bombate.
Puietul de trantor este deseori grupat catre marginea ramelor, spre partea lor inferioara, sau in
primul cat, atunci cand matca are accel la el.
Anatomie
Albina lucratoare
Albina lucratoare adulta este alcatuita din cap, torace si abdomen, culoarea ei fiind bruna cu
pete variate de la cenusiu la negru si de la portocaliu la galben. Corpul ei este protejat de un
invelis tare numit cuticula chitinoasa, pe suprafata careia sunt inserati numerosi peri cu forme si
functii mecanice si senzoriale. Cuticula chitinoasa protejeaza de asemenea si picioarele iar pe
aripi ea este mai subtire. Elemente morfologice distincte ale albinei lucratoare - capul, privind
din fata, are forma triunghiulara;
· ochiul compus contine 4000-6000 fatete hexagonale (omatidii);
· toracele este acoperit cu peri desi si scurti;
· tibia este mai dezvoltata si prezinta corbicule;
· aripa contine 15-27 carlige (hamuli);
· dispune de un creier propri-zis mare (lobi protocerebrali si deutocerebrali dezvoltati);
· musculatura segmentelor abdominale 3 si 4 este mai putin dezvoltata decat musculatura
acelorasi segmente la trantor;
· lungimea tubului digestiv este de 35mm;
· are cea mai dezvoltata gusa (capacitate maxima de 75mg);
· acul este drept (partea vulneranta nu este curbata), placile sunt mai mici ca la matca iar
lantetele acului au 10 zimti;
Trantorul se deosebeste de albina lucratoare prin marime si prin forma capului care este mult
mai mare iar din fata apare aproape circular. Regina are un corp mai alungit decat al unei albine
lucratoare. Capul ei este mai rotunjit in raport cu al unei lucratoar.
Elemente morfologice distincte ale trantorului- capul, privind din fata, are forma aproape
rotunda;
· ochiul compus contine 6000-8000 fatete hexagonale (omatidii);
· toracele trantorului este acoperit cu peri desi si lungi;
· tibia la trantor este mai subtire;
· aripa contine 13-29 carlige (hamuli);
· datorita lobilor optici foarte dezvoltati, trantorul e considerat a avea cel mai dezvoltat creier (ca
masa si volum);
· musculatura segmentelor abdominale 3 si 4 este mai dezvoltata decat musculatura acelorasi
segmente la lucratoare si matca;
· lungimea tubului digestiv este de 47mm;
· gusa mai putin dezvoltata;
· organul de aparare lipseste;
Elemente morfologice distincte ale matcii- capul, privind din fata, are forma
de oval rotunjit;
· ochiul compus contine 3000-4000 fatete hexagonale (omatidii);
· toracele matcii este acoperit cu peri desi si scurti;
· tibia la matca este mai subtire;
· aripa contine 13-23 carlige (hamuli);
· creierul propriu-zis al matcii (lobii protocerebrali si deutocerebrali) e putin dezvoltat;
· musculatura segmentelor abdominale 3 si 4 este mai putin dezvoltata decat musculatura
acelorasi segmente la trantor;
· lungimea tubului digestiv este de 39mm;
· gusa mai putin dezvoltata;
· acul matcii are forma de secere (partea vulneranta este curbata ventral),
placile sunt mai mari ca la lucratoare, intregul organ fiind mai bine atasat de membrana camerei
acului; lantetele au doar 3 zimti;
Psihologia albinelor
Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte Ordinul
Hymenoptera (are doua perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis specia
mellifera pe care o ingrijim.
La acest ordin apare viata sociala si organizarea indiviziilor in familie, echivaland prin
functionalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea muncii, ingrijirea in comun a
urmasilor, adunarea si prelucrarea in comun a hranei, concentrarea puterii reproducatoare a
organsimului la una singura din femele -matca si la cativa masculi trantorii si reglarea in comun
a caldurii organismuui social.
Date fiind aceste perfectionari, familia albinei melifere este considerata in zoologie ca
"supraorganism" - in care functiile de nutritie, respiratie, aparare si reproductie au atat nivel
individual cat si social.
Aparitia a doua caste la sexul femel (matca si lucratoarea) este expresia inaltei diviziuni
a muncii atinsa de specie in indeplinirea functiilor sociale. De retinut: nu matca, unica, este
noutatea in evolutie, ci lucratoarea -aceasta este, in perfectiunea ei - o minunata diversiune de la
dezvoltarea reproductiva, normala, a femelei.
Albinele dovedesc un spirit de echipa real, spre deosebire de alte vietuitoare care traiesc
in grupuri din motive egoiste, potrivit unui studiu publicat in Journal of Evolutionary Biology,
informeaza BBC News Online. Cercetatorii de la Universitatile britanice Oxford si Edinburgh
au folosit modele matematice pentru a studia “comportamentul de turma”.
Comunicare
In timp stiinta a demonstrat ca albinele comunica intre ele in diverse situatii. In clipul de
mai jos descoperim cum o albina a descoperit o sursa de nectar, apoi ajunsa in stup, le descrie
colegelor cum sa ajunga la sursa si cat dureaza clatoria.
Albinele se anunta una pe alta atunci cand dau peste o floare periculoasa, se arata intr-un
studiu publicat in revista Animal Behaviour, citat de BBC. Cercetatorii au facut descoperirea
dupa ce au asezat albine moarte pe flori si au observat cum reactioneaza nou-venitele la pericol.
Albinele nu doar ca nu se mai apropiau de pericol, dar comunicau mesajul si la intoarcerea in
stup, printr-un dans special.
Cercetatorii au studiat si acest tip complex de comunicare, descoperit de biologi in urma
cu 40 de ani, si au aflat ca figurile de opt pe care albinele le realizeaza in dans transmit detalii
precise despre pericol. Unghiul in care se misca albina comunica distanta si directia in care
restul stupului trebuie sa se deplaseze pentru a descoperi sursele mai sigure de hrana.
Kevin Abbott si Reuven Dukas de la Universitatea Hamilton din Ontario, Canada, au
dresat albinele sa zboare catre doua flori artificiale ce contineau aceeasi concentratie de hrana,
iar pe una dintre ele au asezat albinele moarte, astfel incat sa fie vizibile pentru albinele nou-
venite.
Datele inregistrate de ei indica faptul ca albinele ce se intorceau de la florile „sigure”
executau 20-30 de rotatii in plus in dans fata de cele care au trecut pe langa florile „periculoase”.
Descoperirea demonstreaza ca albinele recunosc florile cu risc ma mare, ce ar putea adaposti
pradatori ca paianjenii.