Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Modernismul este un curent literar susținut în perioada interbelică

prin activitatea lui Eugen Lovinescu la cenaclul și revista
„Sburătorul”(1919). În vederea modernizării literaturii române, criticul
recomanda : evoluția poeziei de la epic la liric și a prozei de la liric la
epic, creerea romanului obiectiv și a celui de analiză psihologică,
inspirația din mediul citadin și din dramele de conștiință ale
intelectualului respectiv valorificarea unor idei filosofice profunde.
Lucian Blaga este unul dintre reprezentanții de seamă ai
modernismului românesc, însă, în opera sa se regăsesc și influențe
expresioniste.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul
de debut al lui Lucian Blaga „Poemele luminii”(1919) și este o artă
poetică modernă, deoarece exprimă concepția autorului despre
menirea lui și a artei sale, anticipând sistemul filosofic de mai târziu.
Poezia se încadrează în modernism prin tematica filosofică a
cunoașterii, dar și prin influențele expresioniste : aspirația spre absolut,
exacerbarea eului, trăirile devenind cosmice, metafizice.
Caracterul modern se remarcă și la nivel stilistic respectiv
prozodic.Astfel, se remarcă preferința pentru metaforele revelatorii, în
special din câmpul semantic al misterului : „corola de minuni”, „vraja
nepătrunsului ascuns”, „largi fiori de sfânt mister”, „taina nopții”.
Compozițional, poezia este alcătuită din douăzeci de versuri libere ce
valorifică tehnica ingambamentului.
Tema poeziei este cunoașterea, ideea poetică exprimând
atitudinea poetului filosof de a proteja misterele lumii din iubire și prin
iubire. În relație cu textul poetic, tema este ilustrată și prin cele două
metafore „Lumina altora” și „lumina mea” care descriu cele două tipuri
de cunoaștere din sistemul filosofic blagian : cunoașterea paradisiacă
– intenția de descifrarea a misterelor universului și cunoașterea
luciferică – dorința de potențare a acestor taine.
 Titlul poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o
metaforă revelatorie care exprimă crezul artistic al poetului că datoria
sa este să potențeze misterele universului, „corola de minuni”, și nu să
le lămurească, să le reducă,  „nu strivesc”. Pronumele la persoana I
„eu” este expresia lirismului subiectiv ce caracterizează poezia, dar
poate corespunde și influențelor expresioniste (exacerbarea eului).
Incipitul reia titlul accentuând ideea că eul liric este adeptul
cunoașterii luciferice. Verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă
refuzul cunoașterii de tip rațional, cunoașterea paradisiacă, iar
metafora revelatorie „corola” întruchipează imaginea perfecțiunii, a
absolutului, a misterelor universale. Determinantul „de minuni”
sugerează revelația artistului în fața frumuseții lumii.
Aceași idee este accentuată prin verbul la forma negativă „nu
ucid/ cu mintea” refuzul cunoașterii logice, raționale. Verbele negative
se asociază metaforei „calea mea” ce sugerează destinul poetic
asumat.
Versul următor se constituie într-o enumerație de metafore
revelatorii ce sugerează teme ale creației poetice blagiene, dar și
unele dintre cele mai frumoase taine ale lumii, reprezentate de : „flori”
ce simbolizează natura, viața, frumusețea; „ochi” – sufletul uman,
spiritualitatea; „buze” – cu dublă semnificație, de sărut, iubire, dar și de
cuvânt și „morminte” ce sugerează moartea care însă în opera
blagiană nu este văzută ca un sfârșit dramatic, ci ca „marea trecere”
într-o altă lume.
Secvența următoare se constituie pe baza antitezei dintre
formele pronominale „altora” și ”mea”, respectiv între metaforele
„lumina mea” și ”Lumina altora”. Motivul luminii devine un simbol al
cunoașterii în dubla sa ipostază : „lumina altora” reprezintă
cunoașterea de tip rațional, logic(paradisiacă), iar „lumina mea”
sugerează cunoașterea de tip intuitiv(luciferică). Opoziția dintre cele
două sintagme poetice este potențată și de antiteza verbelor
„sugrumă” – „sporesc”, respectiv de conjuncția adversativă „dar”.
Repetișia pronumelui personal „eu” și verbul la persoana I singular
„sporesc” accentuează opțiunea poetică pentru cunoașterea luciferică.
 Ampla comparație separată prin linii de pauză se constituie într-o
explicație a ideii exprimate anterior. Astfel cunoașterea pe care poetul
o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii care nu
definește misterul nopții ci îl potențează : „și-ntocmai cum cu razele ei
albe luna/ nu miscșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina
nopții/ așa îmbogășesc și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt
mister.”
Finalul poeziei are rol concluziv pentru mesaul operei.
Cunoașterea poetică este un act de contemplație : „și tot ce-i nențeles/
se schimbă în nențelesuri și mai mari/ sub ochii mei”, dar și de iubire:
„căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.
În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian
Blaga este o artă poetică modernă atât prin valorificarea problematicii
filosofice a cunoașterii, cât și prin faptul că interesul autorului e
deplasat de la tehnica poetică la relația poest-lume și poet-creație.