1.

Caracteristici ale conceptului de politica publica in acceptiunea unor sociologi si

politologi din literatura franceza.

In prezent, in literatura franceza exista un consens relativ in randul sociologilor si

politologilor cu privire la caracteristicile conceptului de pp, in sensul ca o politica publica
reprezinta in acelasi timp:
 un continut – activitatea publica apare sub forma unui continut. Pt a se genera
rezultate sau produse se aloca resurse. Aceste produse rezulta dintr-un proces de
munca si de actiune.
 un program – o politica publica nu se rezuma la un act punctual izolat. In spatele unui
act se afla un cadru mai general in care se integreaza actul respectiv. Desi acest cadru
nu este definit in mod explicit (prin legi), putem totusi sa reperam legaturi intre aceste
acte, o structura de referinta sau de orientare relativ permanenta.
 o orientare normativa – se presupune ca activitatea publica nu este rezultatul unor
raspunsuri aleatorii ci din contra, este expresia finalitatilor si preferintelor pe care
decidentul, constient sau nu, in mod voluntar sau fortat de imprejurari, nu poate decat
sa le accepte, pentru care este raspunzator.
 un factor coercitiv – activitatea publica provine din natura autoritara cu care este
investit actorul guvernamental, care exercita o coercitie bazata pe monopolul fortei.
Actul public se impune tocmai prin faptul ca este abilitat ca expresie a puterii publice.
Autoritatea cu care este investit actorul guvernamental se impune colectivitatii.
 un resort social - o pp se defineste in cele din urma prin resortul sau, prin cetatenii
ale caror situatii, interese, comportamente sunt afectate de aceste acte si dispozitii.
Analiza tb sa identifice publicul, indivizii, grupurile sau institutiile care intra in
campul de actiune guvernamentala avuta in vedere.

2. Formulati si explicati 3 definitii ale conceptului de pol publica : Thomas Dye , definitia
anglo-saxona, definita Guy Peters.

Conceptul de politica este esential pentru a intelege modul in care se guverneaza, spre
exemplu, impactul guvernarii asupra bunastarii cetatenilor este asociat cu termenul de
“politica sociala”. Termenul semnifica ceea ce Guvernul doreste sa faca.

Dye largeste sfera de cuprindere a notiunii de pol publica, aratand ca aceasta este alcatuita din
“tot ceea ce actorii guvernamentali hotarasc sa se faca sau sa nu se faca”.

Definitia lui Dye are cateva merite:

 in primul rand, stabileste clar faptul ca organele administrative reprezinta agentul
elaborarii politicilor publice, chiar dak exista o serie de alte grupuri din afara
organelor adm publice care pot influenta ceea ce acestea hotarasc, insa deciziile
acestora nu constituie esenta politicilor publice.
 in al doilea rand, Thomas Dye evidentiaza faptul ca politica publica implica o alegere
fundamentala din partea organelor administrative de a face sau nu ceva. Un concept
mai dificil de inteles este acela de nondecizie, de ex. decizia unei autoritati publice de
a nu actiona, de a nu crea un program. Acestea ar tb sa fie insa decizii deliberate.
In definitia anglo-saxona, termenul “policy” reprezinta transpunerea prioritatilor politice si a
principiilor guvernului in programe si punerea lor in practica pt a furniza schimburile dorite.
Practic, o politica publica reprezinta un program de actiune guvernamentala intru-un sector al
societatii sau intr-un spatiu geografic: sanatate, ordine publica, un oras sau o tara (determinate
in mod precis).

Guy Peters defineste politica drept “ansamblul care afecteaza direct sau indirect
cetatenii”,care opereaza pe 3 niveluri: alegerile publice, rezultatele politicilor si impactul
politicilor.

3. Definiti conceptele de policy making si policy cycling

“Policy” reprezinta un concept central atat in analiza cat si in practica modului in care se
guverneaza.

Unul dintre aspectele pe care tb sa le intelegem despre procesul de elaborare a politicii (policy
making) este faptul ca poate fi vazut atat ca un proces analitic cat si ca un proces politic:

Din perspectiva rezolvarii problemelor, policy making reprezinta cautarea de solutii pentru
problemele existente facand apel la rationalitate in vederea indeplinirii scopurilor publice. In
acest caz, cheia procesului de elaborare a politicii consta in definirea corecta a problemei,
identificarea si analiza unui set de solutii adecvat, selectarea alternativei care rezolva cel mai
bine problema.
Din perspectiva procesului politic atentia cade asupra conflictelor si dezacordurilor, asupra
luptelor pt a controla procesul de luare a deciziei, asupra urmarii propriului interes si
eforturilor de a defini scopurile publice.

Policy cycling – explica politicile ca pe o succesiune logica de “pasi” (ex.definirea problemei,

identificare raspunsurilor alternative, evaluarea optiunilor, decizia, implementarea, evaluarea).

4. Inventarierea principalelor abordari ale studiului politicilor publice realizate de

Howlett si Ramesh

 studiile privind analiza regimului politic – au indicat faptul ca pp variaza in functie

de natura sistemului politic si a legaturilor sale cu societatea;
 studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in constituirea pp sau ceea
ce au fost denumiti factori determinanti;
 studii care se concentreaza asupra continutului politicilor – natura problemei
politice si caile menite sa o solutioneze determina de multe ori felul in care politica va
fi tratata de sistemul politic. Cea mai buna modalitate de intelegere a pp este
focalizarea atentiei pe natura uneltelor, instrumentelor politice pe care organele
administrative le au la dispozitie pt a implementa pp;
 studii care se axeaza asupra impactului pp si asupra rezultatelor acesteia –
aceasta abordare furnizeaza putine informatii legate de procesul politic care a dus la
aceste rezultate.
2
5. Explicati care este aportul diferitelor discipline la elaborarea studiilor privind pp

Studiile despre politicile publice preiau elemente de la mai multe discipline:

 stiinta politica – preocupata de procesul prin care se iau deciziile privind politicile
 economia – preocupata de concepte precum: rationalitatea instrumentala,
cost/beneficii;
 administratia publica - preocupata de rolul birocratiei in formularea politicii si
implementarea deciziilor;
 psihologia – preocupata de logica, valori, etica;
 sociologia – preocupata de clasa ,statutul si problemele sociale.

Aceasta lista poate fi completata prin includerea altor perspective:

 antropologia si importanta culturii
 legile matematicii
 istoria si lectiile politice ale trecutului
 stiintele naturale etc.

6. Explicati diferenta dintre policy analysis si policy design

Policy Analysis (analiza politicilor) presupune o privire neutra, expertul studiaza o politica
publica fara sa isi asume, in mod constient, vreo alternativa prestabilita, o alegere precisa si
din mai multe optiuni posibile. Analiza consta in identificarea tuturor consecintelor pe care le
implica toate alternativele disponibile precum si in descrierea lantului de efecte previzibile.

In schimb, Policy Design (elaborarea politicilor) desmneaza o abordare mult mai activa, in
acest caz analistul nemailimitandu-se la simpla observare a alternativelor, ci elaboreaza el
insusi astfel de alternative. Expertul isi exprima, in mod constient, preferinta pt un rezultat
final care tb obtinut, pt un efect concret care trebuie indus. Odata tinta aleasa, el va modela
apoi mijloace si solutii care au cele mai mari sanse de a genera rezultatul dorit, de a atinge tina
stabilita.

7. Tipuri de analisti de politica publica (conceptia lui Durning si Osuna)

Durning si Osuna au identificat, in practica, cinci tipuri de analisti de politica publica:

 tehnicienii obiectivi – ce considera ca tine de responsabilitatea lor sa asigure
consultanta in formularea obiectivelor si implicit a consecintelor generate de politicile
propuse;
 consultantii pentru client – ce considera, de asemenea, ca intra in responsabilitatea
lor sa asigure consultanta in formularea politicilor tinand cont de integritatea analitica,
dar, in viziunea lor politica este parte esentiala a activitatii exercitate. Clientii sunt o
sursa de legitimitate si elementul central al muncii lor;

3
  activistii in directia problemelor – cred in implicarea personala in politica, dar nu
“umbresc” si nu nuanteaza politica in favoarea preferintelor personale;
 activisitii in directia problemelor ambivalente – sunt asemenea activistilor in
directia problemelor. Ei cred cu mai multa tarie in necesitatea obiectivitatii analizei
lor, dar recunosc, de asemenea, ca sunt mult mai interesati de rezultatele politicii
publice decat de integritatea analitica si responsabilitatea fata de client;
 sustinatorii clientului – sunt asemenea consultantilor pentru client dar sunt mai
inclinati spre activisti/avocati.

8. Modele de aparitie a politicilor publice

Exista 3 modele traditionale care explica aparitia politicilor publice:

A. Aparitia politicilor publice pornind de la cerere

Sursa politicilor publice este reprezentata de nevoile oamenilor, problemele unui anumit
sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati locale. Atunci cand amploarea lor creste, aceste
nevoi si probleme exprimate sunt receptate de persoane calificate, de intermediari politici sau
antreprenori politici care, in numele mandantilor lor vor face presiuni asupra autoritatilor
publice pt ca acestea sa intervina. Astfel, solicitarile izolate sunt amplificate de grupuri de
interese si de partide, pt a ajunge la pb de masa.

Atunci cand intermediarii sunt insuficienti, autoritatea publica poate recurge la metode de
ascultare: studii ale nevoilor, marketing etc. Volumul cererilor ascultate si gradul lor de
bruiere depind de o serie de factori:

 presiunile diferitelor grupuri de interese asupra deciziilor politice – cu cat

sunt mai multe cresc sansele de a fi ascultate;
 diferentele existente intre capacitatile de analiza si influenta ale diferitilor
intermediari sau antreprenori politici – anumite persoane sau grupuri sunt
percepute de decidentii politici ca fiind purtatori de opinie. Este vb despre
persoane influente aflate in varful ierarhiei sociale
 sensibilitatile de perceptie diferite ale actorilor politici –problemele,
fenomenele sociale nu sunt percepute de actorii politici la fel. Pericolul este ca
sistemul politic sa nu fie prins intr-o retea de presiuni care sa nu-i permita o
ierarhizare a cererilor in functie de criterii obiective.

B. Aparitia politicilor publice prin impunerea ofertei

Nevoile incep sa se manifeste, iar autoritatile publice sunt acum cele care modeleaza nevoile.
In versiunea “usoara” a acestui model, cetatenii ajung, intro-o anumita masura, sa perceapa
bunurile si serviciile oferite de decidentii politici ca fiind aspiratii proprii. In versiunea “dura”
acest scenariu duce la ipoteze de manipulare prin care autoritatile publice influenteaza
perceptiile cetatenilor in privinta anumitor nevoi, facandu-i sa le resimta mai intens sau sa le
considere deja rezolvate.

4
 C. Inlantuirea politicilor publice

In realitate, nasterea unei politici nu se face neaparat intr-un gol, sub impulsul cererilor si
ofertelor, al nevoilor sociale sau al raspunsurilor politice. O actiune pub poate aparea pt ca o
pp preexistenta intampina dificultati. Nu exista nicio obligatie ca ele sa fie generate in mod
spontan, independent unele de celelalte, prin impulsul exclusiv initial al cererii si ofertei.

Abordarea numita “a grupurilor de interese” afirma ca scena politica este un loc de infruntari
si de negocieri intre grupuri de interse, partide, sindicate, asociatii, fiecare urmarindu-si
propriile interese.

Aceasta abordare porneste de la ideea conform careia in spatele interesului general si al

guvernului democratic se afla interesele sectoriale si jocurile utilitariste care influenteaza in
ultima instanta deciziile politice. Conform acestei abordari, aparitia pol pub este in special
modelata de legea grupului cel mai puternic.

9 .Explicati tipologia politicilor publice d.p.d.v al coercitei si al stilului

Din punctul de vedere al coercitiei, o pol pub poate fi calificata in 2 moduri:

- pe de o parte, aceasta coercitie se exercita in mod direct sau constrangator asupra
cetateanului sau, din contra, in mod indirect sau lejer;
ex.: at cand un agent de politie da o mustrare sau un sfat soferului in culpa
- pe de alta parte, aceasta coercitie ii afecteaza pe cei catre care este indreptata,
modificandu-le comportamentul acestora si limitandu-le autonomia sau, din contra, se
exercita printr-o presiune asupra mediului in care traiesc acestia;
ex.: astfel putem reduce consumul gospodariilor printr-o crestere a impozitului pe
venit sau printr-o diminuare a ch publice ale statului.
Intersectarea acestor parametrii ne permite sa facem dinstinctia intre 4 tipuri de pp2.

Tipologia pol publice bazata pe coercitie se prezinta astfel:

 o politica reglementara – este o actiune publica ce consta in adoptarea de
norme autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor.
ex.: codul rutier stab niste reguli de comportament;
Libertatile individuale ale destinatarilor politicilor sunt limitate, interesele lor sunt
transformate prin decret. Ripley si Franklin au completat aceasta tipologie prin
impartirea politicilor de reglementare in 2 categorii:
o politicile de reglementare competitive – presupun ca politicile
elaborate sa limiteze furnizarea de bunuri si servicii de catre una sau cateva
categorii desemnate de furnizori.
o politicile de reglementare protective – sunt cele care incearca sa
protejeze publicul in general de efectele negative ale activitatii private.
 o politica distributiva – reprezinta o actiune prin care puterea publica
autorizeaza cazuri speciale desemnate nominal.
ex: permisele de constructie;
 o politica redistributiva – consta in adoptarea de catre puterea publica a unor
criterii care confera acces la anumite avantaje, acest acces fiind acordat anumitor
grupuri de destinatari neindividualizati.
5
 ex.: asigurarile sociale;
 o politica constitutiva – actiunea publica defineste reguli privind puterea.
ex: prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme institutionale
sau administrative.

O alta clasificare imaprte politicile in functie de stilul acestora in:

 politici publice liberale – sunt cele care intervin acolo unde un interese individual
ameninta interesul public;
 politicile publice paternaliste – impun interesul public, uneori fara sa se preocupe
de impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individuale sau de
schimabrea nevoilor si asteptarilor oamenilor.

Richardson identifica, la randul sau, urmatoarele tipuri de stiluri de politica:

A. politici in care autorii politici cauta consensul;
B. politici in care autorii reactioneaza la probleme;
C. politici in care autorii impun decizii;
D. politici in care autorii anticipeaza probleme.

10. Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politici si rolul lor

Howlett si Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii: oficialii alesi(membri ai

executivului si ai legislativului), oficialii numiti in functie(functionarii), grupurile de interese,
grupurile de cercetatori si mass-media. Primele 2 categorii apartin statului iar celelate
societatii.

Rolul acestora in ciclul politicilor publice este diferit:

- executivul, guvernul sau cabinetul – rolul acestuia in procesul pol publice este cel
mai important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor (elaborarea,
implementarea, evaluarea). Puterea variaza in functie de regimul politic. In sistemele
parlamentare guvernele tb sa dispuna de o majoritate confortabila in cadrul
parlamentului pt ca propunerile pe care le inainteaza acestuia sa fie aprobate, in timp
ce in regimurile prezidentiale executivul are deseori sarcina dificila de a convinge
Congresul sa ii accepte propunerile;
- legislativul – acesta are un rol secundar, in sensul ca, in general el nu este cel care
initiaza propuneri de politici, desi acest lucru nu este exclus. El are rolul de a aproba
proiectele de legi inaintate de executiv, ocazie cu care poate aduce amendamente
acestora dar si de a finanta implementarea acestora;
- functionarii, mai ales cei de rang inalt, reprezinta, in perioada contemporana un
element principal al procesului politicilor publice mai ales datorita complexitatii
problemelor de guvernare. Atat executivul cat si legislativul apeleaza adesea la
expertiza functionarilor pt a-si transpune in practica propriile optiuni in ceea ce
priveste politicile publice;
- grupurile de interese – reprezinta principalul mijloc de reprezentare a opiniilor
publicului si de aducere a acestora in fara autoritatilor guvernamentale. Partidele
politice nu pot face acest lucru foarte bine, deoarece incearca sa acapareze puterea
guvernamentala pt propriul interes. Grupurile de interese pot pune la dispozitia

6
 oficialilor guvernamentali atat expertiza si informatii cat si importante resurse
financiare;
- grupurile de universitari, cercetatori si consultati – sunt formate din persoane ce
activeaza in cadrul universitatilor, institutelor de cercetare, firmelor de consultanta si
organismelor de tip think-thank;
- mass-media – joaca de multe ori rolul unui amplificator al problemelor publice sau a
unor solutii promovate de anumite grupuri de interese sau organisme de tip think-
thank. Ea reprezinta totodata o oportunitate pt ca anumite probleme sa ajunga in
atentia publicului;

In ceea ce priveste alegatorii si partidele politice, Howlett si Ramesh sunt de parere ca aceste
2 categorii apartin atat statului cat si societatii insa rolul lor in procesul formularii politicilor
publice este net diferit. Astfel, rolul alegatorilor este redus, ei nefiind implicati in mod direct,
ci prin intermediul reprezentantilor lor, oamenii politici alesi, care desi tin cont de opinia
publica atunci cand isi formuleaza politicile ei pot fi dominati de expertii existenti in anumite
domenii. Opinia publica detine o influenta vaga si difuza asupra agendei guvernamentale.

11. Enumerati modelele de comunitati politice si explicati unul dintre ele

Comunitatile politice reprezinta grupuri relativ stabile ale indivizilor din diferite organizatii,
care se gasesc ei insisi lasati impreuna sa adreseze in permanenta chestiuni politice, ei fiind
“grupati permanent in jurul oricarei surse de probleme”. Ei pot fi organizati sau nu, dar pot
juca un rol semnificativ in procesul politic.

Howlett si Ramesh au inventariat existenta mai multor modele de comunitati politice:

- Modelul triunghiului de fier;
- Modelul reteleor de interese sau de probleme;
- Modelul coalitiilor de sprijin;
- Modelul retelelor administrative;
- Modelul comunitatilor administrative

Modelul triunghiului de fier – alcatuit de reprezentantii grupurilor de interese, ai

legislativului si ai agentiilor guvernamentale din SUA care au dezvoltat un sistem de sprijin
reciproc. Aceste grupari au fost acuzate ca au acaparat procesul politicilor publice, subminand
principiile democratiei populare prin faptul ca au acordat intaietate propriilor interese, si nu
celor ale populatiei.

12. Explicati diferentierea actorilor politici in functie de capacitatea lor de a se mobiliza

in jurul problemelor (Cobb si Elder)

Avem 2 tipuri de actori politici:

 Actori propriu-zisi – acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme de
participare si organizare (partide, asociatii, miscari sociale). Cei mai activi constituie

7
 grupuri de identificare. Cei mai putin activi devin grupuri de atentie in raport cu
problemele;
 Grupuri de public – acestia sunt spectatori. Cei mai implicati si cei mai informati
formeza publicul interesat, atent iar cei mai neimplicati – publicul in general.

Conceptul de actor poate fi impins si mai departe. Putem vorbi despre existenta unui
antreprenoriat politic. Diferiti indivizi, grupuri, coalitii mobilizeaza rss pe piata politica si pun
in aplicare strategii pt ca autoritatea pub sa ia in considerare noi mize.

Se disting 2 tipuri principale de antreprenori:

 elite sociale – grupuri sau indivizi care detin pozitii de elite sociale, culturale,
economice sau politice care au un rol permanent
 miscari sociale – se regasesc in cadrul unor ansambluri mai difuze, anonime, a caror
actiune este punctuala si episodica.

13. Explicati cele doua dimensiuni ale politici

Exista 2 dimensiuni ale politicii, una verticala si una orizontala si acest fapt are un impact
asupra modului in care intelegem politica.

In cadrul dimensiunii verticale politica este considerata drept o regula care are in vedere
transmiterea de sus in jos a deciziilor autorizate. Decidentii autorizati aleg mijloacele de
actiune si le trasmit functionarilor subordonati pentru a le implementa. Este posibil si ca
subordonatii sa trimita mijloacele de actiune spre aprobare, insa tot decidentii politici trebuie
sa-si exprime autoritatea.

In cadrul dimensiunii orizontale politica este privita ca o structurare a actiunii. Ea se refera la

relatiile dintre participantii la procesul de formulare si implementare a politicii, care se afla in
diferite organizatii, la ceea ce se afla in afara liniei autoritatii ierarhice. Aceasta dimensiune
recunoaste faptul ca activitatea politica are loc atat peste granitele organizationale, cat si in
interiorul lor si are in vedere structura intelegerilor si acordurilor dintre participantii aflati in
diferite organizatii.

Cele doua dimensiuni nu sunt alternative fiecare tinzand sa o inglobeze pe cealalta in sensul
ca implementarea deciziei autorizate presupune cooperarea si a altor persoane din afara liniei
de autoritate ierarhica.

14. Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele

Modelele procesului politic sunt :

1. Modelul sistemic al procesului politicii publice;
2. Modelul procesual al politicii publice;
3. Modele recente ale procesului politicii publice:
a. Modelul “metaforei curentilor” a lui Kingdom
b. Modelul coalitiilor de sprijin
8
 c. Modelul echilibrului punctual

Modelul sistemic al procesului politicilor publice

Modelul sistemic al procesului politicilor publice elaborat de David Easton porneste de la

premisa conform careia procesul politicii publice este rezultatul unui sistem, care influenteaza
si care este influentat de mediul in care actioneaza.
Sistemul primeste inputuri si raspunde cu outputuri. Inputurile sunt multe si iau forma
problemelor, presiunilor, informatiei sau orice alt aspect la care sistemul reactioneaza.
Outputurile reprezinta decizii de politica publica de a face sau a nu face ceva.
Mediul de elaborare a politicii contine caracteristici ale sistemului institutional, social,
politic si economic in care are loc elaborarea politicii. Intre mediu si sistemul politicii au loc
legaturi de influenta reciproce.
Mediul institutional are in vedere modul de organizare a sistemului politic (puterea
legislativa, executiva, judecatoreasca), modul de impartire a competentelor.
Mediul social are in vedere natura si alcatuirea populatiei si a structurii sale sociale (varsta,
rasa, sex).
Mediul economic include distributia avutiei in cadrul societatii, natura capitalului, inflatia,
costurile fortei de munca si a materiilor prime.
Inputurile sistemului de elaborare a politicii reprezinta cereri introduse in sistem cu scopul de
a face ceva in legatura cu o problema. Votul pare sa fie cel mai evident input. Este cea mai
uzuala forma de participare politica. O alta categorie de inputuri este prezentata de opinia
publica, de satisfactia pe care o au cetatenii de situatia curenta si preferintele lor specifice fata
de o anumita politica.
Outputurile sunt reprezentate de decizii, de ceea ce guvernele hotarasc sa faca sau sa nu faca.
Outputurile se materializeza in legi, supravegheri, evaluari.
Cutia neagra (black box) – incercarea de a considera procesul politicii publice drept
produsul unui sistem reprezinta o provocare pt orice analist. Dificultatea vine din a intelege
cum aceste inputuri se transforma in outputuri. Chiar dak acest model este simplist, el ne ajuta
sa intelegem anumite aspecte ale procesului politcii publice.

15. Explicati cele doua functii (fatete) ale activitatilor guvernamentale

Cele doua functii ale activitatilor guvernamentale sunt:

1. Gestiunea interna desemneaza mobilizarea de catre o autoritate publica a resurselor

proprii pentru a produce rezultate specificate in mod concret si usor de inndividualizat.
Autoritatea dispune de mijloace cum ar fi de personal, materiale, credite fianciare pe care
le utilizeaza pentru a fi transformate in produse.

Aceasta activitate publica este in principiu reglementata in interiorul autoritatii luate in

considerare. Aceasta este delegata cu aigurarea eficientei, cu ajustarea resurselor si a
produselor, responsabila cu o functie de productie. Pt a face acest lucru, dispune de
instrumente de gestiune.

Exista o opozitie radicala intre autoritatea publica si intreprindere. Tine de finalitatile

fiecareia dintre ele. Intreprinderea urmareste o finalitate interna, pt proprietarii sau
9
 membrii sai (bunastarea, prestigiul, satisfactia membrilor, profitul, cota de piata a
intreprinderii). In schimb, autoritatea publica se legitimeaza prin urmarirea unor finalitati
externe. Exteriorul organizatiei pub este cel care incita organizatia la actiune. De unde
decurge si a doua functie de productie.

2. A doua functie este managementul politicilor publice, ce are in vedere

transformarea produselor in efecte sau impacturi. Pe scurt, orice interventie publica
concreta trebuie sa duca la o modificare a starii naturale a lucrurilor in societate si poate fi
atasata de unul sau mai multe efecte sau impacturi.

16. Explicati care este rolul analistului in identificarea schimbarilor sociale aduse de
politica (parametrii ce trebuiesc identificati)

Pentru un analist, orice politica publica tine de o teorie a schimbarii sociale sau o teorie
cauzala. Teoria inseamna ca o relatie cauza-efect este inclusa in dispozitiile care
reglementeaza si fundamenteaza actiunea publica avuta in vedere. Aceasta cauzalitate este
observata prin obiectivele, continuturile si instrumentele de actiune pe care autoritatea
guvernamentala le are la dispozitie pentru a genera efecte sau impacturi asupa societatii.

Identificarea fenomenelor normative, a credintelor si reprezentarilor care s-au inscris in

fiecare politica publica, in ceea ce priveste functionarea societatii si schimbarea sociala, poate
fi realizata sistematic cu ajutorul urmatorilor parametrii:
 obiectivele urmarite de politica publica avute in vedere
 cetatenii vizati de politica publica
 responsabilii cu punerea in aplicare carora li s-a incredintat misiunea de
implementare a masurilor guvernamentale

17. Tipurile de agende

Cobb si Elder disting existenta a doua tipuri principale de agende: agenda formala sau
institutionala ce permite problemelor sa fie inscrise in cadrul de actiune administrativa, si, pe
de alta parte, agenda sistemica sau publica prin care problemele sunt supuse dezbaterilor
publice.

 Agenda institutionala include probleme care tin, prin consens sau functie, de competenta
autoritatii publice respective. Astfel, Constitutia unui stat enumera probleme,
institutionalizeaza modul de aparitie a acestora, calendarul de rezolvare a problemelor si
ordinea de zi a organismelor politice si administrative. Un exemplu elocvent este bugetul.
Acesta este standardizat in mod automat in fiecare an. Alte probleme pot fi de naturi
diferite, aparitia lor nefiind definita din punct de vedere institutional sau neintervenind in
mod recurent.

 Agenda publica sau sistemica este alcatuita din probleme care nu tin de competenta
obisnuita a autoritatii publice dar care sunt percepute in mod obisnuit de membrii
comunitatii politice ca necesitand atentie publica si ca avand legatura cu autoritatea
10
 publica respectiva. Putem spune ca un exemplu ar fi dreptul de a da viata unei fiinte, care,
inaintea oricarei experiente este o libertate ce tine de indivizi iar interventia oricarei
autoritati publice in procreare fiind exclusa.

Aceste 2 tipuri de agenda reprezinta 2 idealuri-tip. Altfel spus, agenda publica este destinata
discutiilor in timp ce agenda institutionala este destinata actiunii.

18. Mentionati care sunt parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre
pe agenda (in viziunea lui Cobb, Elder si Walker)

Cobb si Elder mentioneaza 5 parametrii care sporesc probabilitatea ca o problema sa intre pe

agenda:
 ambiguitatea definitiei problemei – problema tb sa fie ambigua, caracterul sau
imprecis permitand multiple intrari posibile si atragerea de aliante vaste;
 persistenta in timp – problema nu eset definita intr-un spatiu momentan ci este relativ
persistenta, inscriindu-se intr-o durata mai mare;
 simplitatea – problema tb sa fie enuntata in termeni simpli;
 noutatea – o problema noua mobilizeaza mai mult decat o miza recurenta, care are in
spate o experienta trecuta indelungata si la care tinta interesata a fost deja expusa;
 caracterul imperfect al problemei – publicul se arata mai sensibil la mizele care
evoca imperfectiuni decat la cauzele mai banale.

De asemenea, Walker afirma ca atractivitatea unei probleme creste dak aceasta are un impact
asupra unui numar mare de oameni; tb sa exista dovezi concrete ca problema este serioasa si
reala. Ea este mai usor de inscris in agenda dak exista o solutie usor de inteles pt problema.

19. Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o autoritate publica
cu privire la o cerere de inscriere in agenda

Odata ce problema publica a fost constientizata de autoritatea publica, aceasta este nevoita sa
aleaga din gama de raspunsuri posibile pe care el le poate ofei in raport cu o cerere de
inscriere pe agenda:
 poate refuza inscrierea cererii. Are posibilitatea de a formula un refuz frontal sau de
a adopta o tactica mai indirecta de refuzare. Poate actiona asupra problemei insesi
(prin dezamorsarea, inchiderea, luarea in deradere a acesteia etc) sau asupra
antreprenorilor si grupurilor (prin discreditarea liderilor, prin scurtcircuitarea acestora
pt a se adresa direct grupurilor etc).
 poate raspunde favorabil la cerere, dar in functie de grade diferite. Ea poate:
- transmite un semnal simbolic;
- invoca o constrangere care sa permita evitarea actiunii;
- amana examinarea problemei;
- stabili o procedura de solutionare a problemei, fara vreun angajament cu privire la
continut.;
- solutiona o mica parte a problemei, care are o valoare simbolica, fara a trece de
fapt la fondul problemei;
11
 - anticipa aparitia cererii, fara sa astepte ca aceasta sa se dezvolte prin medierea
antreprenorilor terti.

20. Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pt ca o miza sau o problema
sa fie inscrisa pe agenda Guvernului

Inscrierea pe agenda este un proces de concurenta intre mize multiple si intre ierarhii. Cobb si
Elder definesc conditiile necesare si suficiente pentru ca o miza sau o problema sa fie inscrisa
pe o agenda guvernamentala. Exista 3 tipuri de conditii:

 miza sau problema tb sa tina de competenta autoritatilor publice in general, daca

nu de cea a unei autoritati publice specifice – actiunea politica cu ocazia inscrierii in
agenda consta in reconsiderarea portofolilui de sarcini atribuite autoritatii publice. Unii
actori politici doresc ca acest portofoliu sa se extinda (ex: legiferarea in materie de
procreatie) altii doresc sa limiteze acest portofoliu (ex: liberalizarea transportului
aerian sau privatizarea intreprinderilor).

 miza este perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia

publicului – o astfel de situatie este perceputa ca nesatisfacatoare. Se creaza anumite
diferente intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de
puternice pentru a ne face sa consideram ca situatia este inaceptabila si ca necesita o
actiune publica;

 aceasta problema si miza pe care o poate constitui tb sa fie abordate in termeni de

atentie publica - adica nu toate cererile pot fi solutionate de o autoritate publica, ele
tb sa fie codificate si traduse intr-un limbaj adecvat pt autoritatea publica. Intr-un fel,
ea se politizeaza prin mediatizare deoarece problemele sunt numeroase si fiecare
individ sau grup are o cerere care tb solutionata.

Pentru ca o problema sa fie inscrisa pe agenda institutionala, actorii politici trebuie sa se

sesizeze. Punerea pe agenda necesita multa insistenta. Insa odata ajunsa acolo, urmatoarea
provocare o constituie mentinerea ei si este necesara o actiune continua pt rez problemei.

21. Modelele de elaborare a agendei Guvernului in opinia lui Cobb, Ross si Ross si
Howlett si Ramesh.

Cobb, Ross si Ross au dezvoltat 3 astfel de modele de elaborare a agendei care difera in
functie de regimul politic existent in tara respectiva:

 modelul de initiere din exterior – problemele sunt formulate de gruparile

neguvernamentale iar apoi sunt dezvoltate pentru a ajunge mai intai pe agenda publica
si apoi pe cea oficiala. Acest model se aplica in situatia in care o grupare aflata in afara
structurilor administratiei publice:
1. formuleaza o nemultumire;

12
 2. incearca sa atraga interesul asupra problemei din partea unui nr cat mai mare
de grupari pt a introduce problema pe agenda publica;
3. ca sa poata exercita suficienta presiune asupra responsabililor cu luarea
deciziilor pt ca apoi problema sa ajunga pe agenda oficiala. Acest model se
regaseste in societatile liberal-pluraliste.
 modelul de mobilizare – se poate utiliza in cazul in care decidentii politici incearca sa
transfere o problema dp agenda oficiala pe cea publica. Acest model se intalneste in
regimurile totalitare;

 modelul de initiere din interior – este cel in care propunerile apar in cadrul unitatilor
administrative sau al grupurilor strans legate de acestea. Problema este apoi extinsa la
grupurile care o identifica si care pot crea suficienta presiune asupra decidentilor pt ca
aceasta sa ajunga pe agenda oficiala. Populatia nu are nicio implicare iar initiatorii
problemei nu depun eforturi pt ca aceasta sa ajunga pe agenda publica, ba dimpotriva.

Howlett si Ramesh aratau faptul ca stabilirea agendei nu depinde de regimul politic, ci mai
degraba de interactiunea dintre subsistemele administrative si natura problemei care tb
solutionata. Howlett si Ramesh au construit un model de stabilire a agendei care depinde de 2
variabile: initiatorul dezbaterii in legatura cu solutionarea problemei, care poate fi statul sau
societatea, si masura in care populatia sprijina rezolvarea acesteia. Pe langa cele 3 tipuri de
agende acestia mai adauga unul denumit de consolidare, care se aplica atunci cand organele
administrative initiaza procesul de solutionare a problemei, pt care exista sustinerea
populatiei.

22. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre ele

Modelele de luare a deciziilor publice sunt:

a. Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational comprehensiva;
b. Modelul rationalitatii limitate al lui Simon;
c. Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March;
d. Modelul incremental al lui Lindbolm;
e. Modele mixte.

Modelul rationalitatii limitate al lui Simon

Herber Simon a demonstrat ca cele ce declanseaza frecvent decizia sunt problemele

organizationale. In acest sens, daca se pune o problema cunoscuta, decidentul va aplica
acesteia un proces pe care il cunoaste pt a incerca sa o rezolve. Daca problema este
necunoscuta, atunci decidentul va incerca sa vada daca aceasta nu seamana cu o alta
problema astfel incat sa-i aplice o solutie de rutina prin proximitate. Numai in cazul in care
acesta nu o va gasi, decidentul va incerca sa gaseasca o solutie noua, ceea ce este relativ putin
frecvent in practica. In final el a demonstrat ca procesul de rezolvare a problemelor conduce
la obtinerea unor solutii satisfacatoare, nu a unor solutii optimale.

El a aratat faptul ca comportamentul real nu corespunde rationalitatii absolute sau obiective,

dinc el putin 3 motive:
 insuficienta cunoasterii
13
  dificultatile anticiparii
 limitele variatiilor de comportament
Printre altele, a mai demonstrat ca decidentul este puternic influentat de mediul sau
organizational, de regulile de management proprii organizatiei, de jocurile de influenta din
cadrul ierarhiei organizationale. Actorii organizatiilor actioneaza conform unei rationalitati
limitate, alegerile realizate si deciziile luate sunt supuse unor constrangeri care provin din
insasi natura umana.

Decidentul se loveste de constrangeri majore, care tin de mai multi factori:

 informatiile lipsesc si costa
 sunt putine situatii in care managemerul public actioneaza in avans
 criteriile de alegere sunt rare
 situatia de alegere declanseaza o tensiune psihologica

Paradigma elaborata de Simon ofera cheia pt a intelege de ce un decident public se comporta

asa cum se comporta.

23. Explicati succint etapele procesului decizional

Procesul decizional are doua faze principale: faza de formulare si cea de legitimizare.

Formularea desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe agenda
guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii. Formularea
incorporeaza atat planificarea rationala cat si reactii subiective. Procesul consta in a determina
care actiuni sunt posibile si care nu. Responsabilii politici, serviciile aflate in slujba lor, fac
studii pt a identifica obiectivele si fatetele lor operationale, pt a descoperi factorii care
cauzeaza problema, pt a mobiliza cunostintele disponibile si pt a stabili un diagnostic.

Formularea se imparte la randul sau in 2 subetape: cea a analizei si cea a selectiei.

Analiza defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor si
alternativelor. Consecintele, avantajele si inconvenientele, efectele induse si efectele urmarite
sunt anticipate si explicitate.
Selectia reprezinta procesul de reducere a optiunilor la o singura alegere.

O atentie tb acordata de asemenea stilului de formulare propunerilor. Avem 3 tipuri de

formulari: rutiniera, analoga si creativa.
Formularea rutiniera reprezinta un proces repetitiv si neschimbat , de reformulare a
propunerilor similare din cadrul unui domeniu stabilit pe agenda institutionala.
Formularea analoga vizeaza tratarea unei noi probleme pornind de la ceea ce s-a facut
anterior pt rezolvarea unei probleme similare.
In formularea creativa tratarea unei probleme se face in mod diferit de ceea ce s-a intamplat
in acel moment.

Faza de legitimare coincide cu momentul in care individul sau grupul caruia ii revin dreptul
si sarcina de a decide, ia decizia efectiva. El voteaza, hotaraste. In teorie, el detine autoritatea,
monopolul alegerii. In practica se observa ca acest lucru se intampla destul de rar.

14
Legitimizarea nu este un act protocolar. Prin semnatura sa, el confera legitimitate unei alegeri
si o oficializeaza, ii confera autoritate.

Legitimizarea este un element central intr-un sistem politic, implica autoritate, aprobare,
obligatie, sustinere. O modalitate de a masura legitimitatea este de a analiza sprijinul
disponibil pt guvern si pt ceea ce face acesta.

24. Enumerati care ar fi problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati

Problemele implementarii unei politici in cadrul unei societati sunt:

 autonomia dezvoltarii sociale VS. eforturile de a influenta intr-un anumit fel
aceasta dezvoltare. Dezvoltarea societatii poate fi influentata dar nu poate fi cu
adevarat “controlata”;
 complexitatea crescanda a mediului in care traim, care face mult mai dificila
anticiparea conditiilor necesare pt implem cu succes a politicii;
 nicio politica nu este realizata in izolare. Pot fi realizate sute de alte politici in
acelasi timp;
 influenta considerabila exercitata de valori, atitudini si comportamente, atat ale
oamenilor cat si a institutiilor;
 problema cauzata de consecintele nedorite ale politcii care pot discredita
implementarea ei;
 problema simularii politicii.

Practica a demonstrat ca, odata cu trecerea timpului, actorii isi vor ajusta punctele de vedere in
fct de rezultate. In mod efectiv, exista o distanta semnificativa intre cele 2 fatete ale punerii in
aplicare:
 dispozitiile stabilite de factorii de decizie;
 procesele concrete care se deruleaza pe teren.

25. Explicati modelul de implementare top-down

Aceasta perspectiva considera procesul politicii ca pe o exercitare a autoritatii. Ea vede

determinarea scopurilor ca fiind in centrul procesului si explica restul procesului ca urmarire
a acestor scopuri, culminand cu constatarea atingerii (sau nu) a acestora.

Ea explica rolul participantilor in cadrul actiunii in functie de relatia acestora cu autoritatea.

Aceste figuri ale autoritatii sunt numiti “factori de decizie” si sunt cei care aleg obiectivele si
modul de atingere a acestora. Alti participanti la procesul politic sunt numiti subordonati ai
factorului de decizie. Mai exista si “implementatorii” al caror rol este de a duce la indeplinire
deciziile autoritatilor si care pot fi eventual subiecti ai analizei evaluatorilor, care vor raporta
factorilor de decizi daca obiectivele au fost sau nu indeplinite.

Perspectiva traditionala asupra executiei era urmatoarea:

15
  procesul decizional si cel de executie sau lumea politica si cea administrativa sunt
foarte clar delimitate;
 procesul de decizie se afla inaintea executiei;
 executantul primeste o sarcina de la decident pe baza unor criterii tehnice, de
competenta si fidelitate;
 politica publica este comunicata si incredintata executantului sub forma de
interactiuni specifice detaliate, programe de activitate;
 executantul pune in aplicare instructiunile in conformitate cu obiectivele si indicatiile
date de factorul de decizie.
Modelul top-down si-a concentrat atentia asupra controlului si executiei, adica asupra
subordonatilor si superiorilor ierarhici, asupra relatiei dintre administratie si grupul-tinta. Din
perspectiva top-down, gradul de indeplinire a obiectivelor politicii depinde in mare masura de
modalitatea de implementare. Deficitele de implementare pot fi datorate atat organizarii cat si
comportamentului executantilor.

Primele critici ale modelului top-down considerau ca abordarea de sus in jus rareori poate fi
eficace deoarece nu ia in considerare factorii care cauzeaza intarzierea, proasta coordo-nare,
incoerenta obiectivelor si conflictele. Astfel s-a ajuns la concluzia ca cei mai importanti
decidenti nu sunt cei formali ci birocratii care comunica direct cu grupurile sociale. Controlul
ierarhic din partea decidentilor este practic imposibil, iar obiectivele politicilor aproape
niciodata nu sunt clare.

26. Explicati modelele alternative de implementare

Modelul bottom-up (de jos in sus)

Acest mod de abordare se bazeaza pe situatiile concrete in care se gasesc cetatenii pentru a
prescrie un proces generat de punerea in aplicare, care sa fie implementat in special in cazul
tarilor cu economie mixta.

Aceasta abordare porneste de la toti actorii publici si privati implicati in programele de

implementare si analizeaza obiectivele personale si organizationale ale acestora, strategiile lor
si relatiile de contacte pe care le-au construit.

Hjern si Porter sugerau ca atentia nu ar trebui focalizata asupra unei singure organizatii,
ci asupra tuturor actorilor implicati de a caror seriozitate si capacitate depinde succesul sau
esecul unui program.

Principalul avantaj al abordarii de jos in sus este faptul ca ea isi indreapta atentia asupra
relatiilor oficiale si neoficiale care alcatuiesc retelele administrative implicate in elaborarea si
implementarea politicilor.

Modelul de planificare inainte si inapoi (Forward and Backward mapping)

Potrivit lui Elmore, “planificarea in amonte pune explicit in discutie ipoteza ca cei care
stabilesc politicile publice ar trebui sa exercite sau chiar exercita o anumita influenta
determinanta asupra ceea ce se intampla in procesul de implementare.: Trebuia abandonata
16
ideea conform careia factorii de decizie ii controleaza sau ii pot controla pe cei insarcinati cu
punerea in actiune.

Planificarea inapoi incepe cu o tinta relativ precisa la nivelul inferior al sistemului si defineste
capacitatile si resursele necesare pt ca acestea as fie atinse.
Implicatia este destul de clara: “capacitatea de a rezolva probleme ale sistemelor complexe nu
depinde de controlul ierarhic, ci de maximizarea discretiei in punctul in care problema este
urgenta.

Richard Elmore a combinat elemente de planificare inapoi cu elemente de planificare inainte.

Privind atat inainte cat si inapoi putem intelege ca cei de la nivelul cel mai inalt al elaborarii
politicii fac alegeri in ceea ce priveste instrumentele pt structura de implementare luand in
considerare motivatiile si nevoile celor aflati la nivelul de jos al implementarii.

Modelul de abordare sistemica

Modul sistemic de abordare are 2 avantaje: in primul rand detecteaza efectele de retroactiune
pe care le antreneaza insusi continutul politicii publice. In al doilea rand, determina punerea in
aplicare drept o activitate constituanta a sistemului politic.

In loc sa fie liniar si unidirectional, procesul punerii in aplicare apare schimbat de un principiu
la circularitatii. Acesta poate fi definit ca o declaratie de preferinte guvernamentale,
mediatizata de un anumit nr de actori care creaza un proces circular caracterizat prin relatii
reciproce de putere si de negocieri.

Asadar, orice participant la procesul de punere in aplicare poate, in orice moment, sa intervina
asupra oricarei alte parti a procesului, chiar daca, dpdv oficial, acestuia i-a trecut randul la
actiune. Decizia nu este niciodata definitiv formulata, nici chiar atunci cand aceasta a ajuns in
mainile executantilor.

27. Aratati care pot fi cauzele disfunctionalitatilor de implementare a politicilor publice

Implementare exista in momentul in care intentiile creatorilor de politici au fost urmate si

obiectivul dorit ar trebui sa fi fost atins. Unii autori au identificat cauzele disfunctionali-tatilor
de implementare ca fiind:
 numarul mare de participanti la proces, fiecare cu o perspectiva diferita asupra
problemei si diversificare scopurilor. Cu cat o politica depinde mai mult de clarificari
si explicatii, cu atat mai mult cresc sansele ca obiectivele initiale sa nu fie atinse;
 ambiguitatea scopului initial;
 obiectivul nu a fost considerat ca fiind prioritar;
 nu au existat suficiente resurse pt a-l indeplini;
 a existat un conflict cu alti participanti importanti;
 lucrurile facute nu au avut impactul asteptat;
 grupul vizat de politica a fost greu de implicat, contactat;
 in timp, circumstantele s-au schimbat si atentia a fost acaparata de alte probleme,
aparent mai importante.

17
28. Aratati care sunt diferentele dintre implementarea unui proiect sau program si cea a
unei politici in viziunea lui Crosby si Brinkerkoff

In opinia lui Crosby si Brinkerkoff, diferentele sunt:

 implementarea politicii este rareori un proces linear si coerent. Spre deosebire de
aceasta, programele si proiectele au un inceput si un sfarsit. Ele au termene bine
stabilite, tinte si obiective clar specificate in fiecare faza, iar planurile si actiunile sunt
definite pt a atinge aceste tine. Ca rezultat, implementarea politicii poate fi uneori
multidirectionala, fragmentata, impredictibila si pe un termen foarte lung.
 efortul de implementare a politcii nu poate fi condus doar de o singura
organizatie (minister, departament, agentie). Spre deosebire de aceasta, proiectele
si programele au un manager de proiect sau un conducator de program. Implementarea
politcii necesita insa, in cele mai multe cazuri, actiuni concertate ale mai multor
ministere, agentii sau grupuri, din cadrul sau din afara guvernului, din societatea civila
sau din sectorul privat.
 implementarea politicii creaza castigatori si perdanti, in timp ce proiectele si
programele furnizeaza beneficii tuturor celor pe care ii afecteaza. Cand se schimba
politcile apar noi grupuri de beneficiari, in timp ce alte grupuri, care aveau de castigat
de pe urma politcii, se pot afla acuma in situatia de perdanti.
 noile politici in general nu sunt insotite de bugete, ceea ce nu este cazul proiectelor
si a programelor. In lipsa bugetelor, acestea din urma nu ar putea exista. Sper
deosebire de acestea, politicile, deseori sunt insotite doar de o promisiune de resurse.

29. Explicati ciclul implementarii unei politici in viziunea lui Crosby si Brinkerkoff

In opinia lui Brinkerkoff si Crosby, ciclul implementarii unei noi politici prezinta
urmatoarele faze:

 Legitimizarea politicii reprezinta acea faza in care anumiti indivizi, grupuri sau
organizatii declara acea politica drept necesara si vitala, chiar daca aceasta presupune
costuri serioase. Acestia ar trebui sa posede credibiliate, resurse politice si sa fie
dispusi sa piarda capital politic pentru a sustine noua politica.
 Construirea bazei de sustinere – deoarece suportul politicii este frecvent absent, este
necesara dezvoltarea unei clientele care sa sustina reforma; reforma trebuie sa fie
promovata. Sustinatorii sunt aceia care vor beneficia de schimbare intr-o anumita
masura. Construirea bazei de sustinatori completeaza si amplifica procesul de
legitimizare, mobilizeaza stakeholderi in favoarea noii politici.
 Acumularea resurselor – reprezinta acea faza de alocare a resurselor umane, tehnice,
materiale si financiare necesare implementarii reformei. Datorita faptului ca resursele
externe nu acopera decat o parte din ceea ce este necesar, pt a aduna suficiente resurse
este necesar sa luam o parte de la vechile politici. Avand in ve-dere insuficienta
resurselor pentru problemele obisnuite ale activitatii guvernului este clar ca are lor o
crestere a competitiei in ceea ce priveste alocarea resurselor. Designul organizational
sau modificarea – este o etapa absolut necesara atunci cand se stabilesc noi sarcini si
obiective. Ea ridica si unele probleme. In primul rand, datorita existentei unor
proceduri si rutine adanc inradacinate a unor aliante cu vechea clientela, se manifesta o
18
 rezistenta fata de aceste schimbari. In al doilea rand, sarcinile cerute de reforma pot fi
substantial diferite de cele curente si, ca urmare, poate exista o lipsa de capacitate
organizationala in a le gestiona. Deoarece este foarte greu sa se instituie noi obiceiuri
si sarcini intr-o organizatie deja existenta, este preferabil sa se creeze noi structuri
decat sa se reformeze cele vechi.
 Mobilizarea resurselor si actiunile. Pt ca schimbarea politicii sa isi atinga rezultatele,
resursele si actiunile tb mobilizate in cel mai adecvat mod. Inainte ca resursele sa fie
mobilizate, iar actiunile sa fie initiate, schimbarea politicii reprezinta doar un exercitiu
pe hartie. Ea insa tb sa se transforme in realitate. Mobilizarea resurselor include atat
planificare cat si actiune. Ea cuprinde pregatirea unor planuri concrete de actiune,
stabilirea tintelor de performanta si a standardelor si apoi conducerea tuturor acestor
activitatilor.
 Monitorizarea progresului si a impactului schimbarii politicii – daca schimbarile
de politica au succes, atunci impactul lor va fi evident, prin transformarea
comportamentelor, prin beneficiile mai mari sau imbunatatite ale consumatorilor sau
clientilor, printr-o productie mai eficienta. Monitorizarea este vitala si in stabilirea
responsabilitatilor, pt a ne asigura ca managerii politici si agentiile de implementare isi
indeplinesc obligatiile prevazute. Deoarece imple-mentarea politicii implica diverse
organizatii, problema este cine monitorizeaza si raporteaza astfel incat sa se obtina o
imagine cuprinzatoarea a impacturilor politicii care ar putea fi uneori problematice.

30. Explicati clasificarea instrumentelor administrative (Howlett si Ramesh)

O clasificare a instrumentelor administrative este cea realizata de Howlett si Ramesh, ca-re au

alcatuit o lista de 10 tipuri de instrumente administrative, grupate pe 3 categorii (instrumente
voluntare, mixte si obligatorii), asezate in ordinea crescatoarea a nivelului de implicare al
statului. Acestea sunt: familia si comunitatea, organizatiile voluntare, pietele private,
informarea si influentarea, subventiile, licitarea drepturilor de proprietate, impozitele si taxele,
reglementarile, intreprinderile private si furnizarea directa.

 Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a
statului, in care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Administratia
nu se implica in rezolvarea unei probleme de interes public deoarece considera ca
aceasta poate fi rezolvata mai bine de catre familie, comunitate, ONG-uri sau de piata.
 Instrumentele obligatorii – presupun cel mai mare grad de coercitie si constau in
diectionarea actiunilor persoanelor fizice sau juridice in limitele constitutionale si care
acorda o putere neinsemnata de decizie indivizilor, organizatiilor implicate. Acestea
cuprind: reglementarile, intreprinderile publice sau furnizarea directa a bunurilor sau
serviciilor de catre organele administrative.
 Instrumentele mixte combina caracteristicile intrumentelor voluntare cu cele
obligatorii. Intre acestea se numara raspandirea de informatii si influentarea
persoanelor fizice sau juridice de catre organele administrative, subventionarea unor
activitati.

19
31. Obiectivele evaluarii

Evaluarea vizeaza mai multe obiective:

 intarirea cunoasterii efectelor actiunii publice prin confruntarea rezultatelor unei
politici cu obiectivele initiale;
 optimizarea alocarii resurselor financiare, maetriale si umane ale politicii sau
programului evaluat;
 disemniarea bunelor practici in cadrul administratiei si a unei culturi a
rezultatelor in scopul imbunatatirii managementului programelor si politicilor
existente;
 imbunatatirea transparentei acitunii publice in fata cetatenilor: exigenta
democratiei locale este susceptibila de a favoriza dezvoltarea evaluarii;
 modificarea politicilor existente daca acest lucru se impune.

32. Functiile evaluarii

Evaluarea poate indeplini 5 functii principale:

1. Evaluarea – instrument al deciziei publice: o autoritate publica responsabila tb sa

poata sa dispuna de proiecte care se adapteaza spatiului sau de actiune, mediului economic
si social si care raspunde unor preocupari precise. Pt a indeplini acest obiect de sprijin in
luarea deciziei, evaluarea tb sa contina un raport final de evaluare si sa aiba urmatoarele
caracteristici:
 analiza precisa a resurselor endogene si exogene ale teritoriului sau ale admi-
nistratiei studiate cu scopul aprecierii capacitatii de autofinantare;
 punerea in perspectiva avand la baza diferitele dimensiuni ale politici publice;
 analiza detaliata a nevoilor colectivitatii;
 analiza raspunsurilor furnizate pentru asteptarile exprimate.

2. Evaluarea – un instrument de gestiune economica: chiar daca gestionarul dispune

de rss disponibile pt a-si finanta politicile, este important ca acestea sa fie duse la bun
sfarsit fara a greva capacitatile generatiilor viitoare. Evaluatorul tb sa propuna
mandatarului un tablou care sa defineasca un program, pt a-i permite acestuia:
 pe de-o parte, pregatirea unui buget cat mai just posibil (pt ca bugetul sa fie
cheltuit rational)
 iar pe de alta, controlul cheltuielilor publice.

3. Evaluarea – un instrument de management: aplicarea unei politici publice

presupune: punerea in practica a unor delegari de activitate, pe masura ce politica
avanseaza, si realizarea unor parteneriate intre diferitele persoane si organisme
responsabile cu aplicarea sa. Evaluarea poate ajuta indivizii sa-si inteleaga mai bine
munca, sa le indice rolul lor in punerea in practica a politicii si in atingerea rezultatelor.

4. Evaluarea – un mijloc de comunicare si de legitimizare a actiunii publice: in

contextul amplificarii participarii cetatenilor la luarea deciziilor publice, evaluarea poate

20
 aduce un raspuns cetatenilor, oferindu-le informatii importante privind proiectele care vor
fi lansate, rezultatele asteptate si motivele care au stat la baza conceperii lor.

5. Evaluarea – ca mijloc de formare, de schimbare a politicilor: o evaluare reusita tb

sa aiba drept obiectiv final formarea orientata spre imbunatatirea conceperii si
managementului politicilor.

33. Explicati diferenta dintre evaluarea politicii publice, controlul administrativ, auditul,
controlul de gestiune si monitorizarea.

Evaluare politicilor publice nu are nicio legatura cu controlul administrativ. Controlul

vizeaza regularitatea, legalitatea actelor initiate de un serviciu public, si nu eficacitatea sau
efectele actiunii acestuira. Controlul administrativ vizeaza functionarea interna a serviciilor
publice, nu pe cea externa sau efectul actiunii publice asupra societatii.

Evaluarea nu este sinonima nici cu auditul, intrucat auditul este mai preocupat de analiza
concordantei contabile si a corectitudinii financiare. El verifica integritatea conturilor si
optimizarea financiara. Auditul nu poate fi decat un instrument de control, el nerecomandand
solutii de imbunatatire decat in domeniul bugetar, in schimb evaluatorii dispun de un spectru
de observare suficient de larg pt a adapta recomandarile lor referitoare la eficacitatea
politicilor.

Evaluarea este diferita de controlul de gestiune. Controlul de gestiune analizeaza relatia

dintre mijloace si realizari, in timp ce evaluarea politicilor publice analizeaza relatia dintre
realizarile publice si impactul lor aspura mediului social si natural. Controlul de gestiune este
axat pe controlul organizatiilor si se ocupa de eficienta interna, in timp ce evaluarea vizeaza sa
controleze impactul actiunii asupra mediului ocupandu-se de eficacitatea externa a actiunii
publice.

Evaluarea nu trebuie confundata cu monitorizarea, ce reprezinta acel proces prin care

creatorii de politici publice, managerii programelor, finantatorii pot urmari daca politicile se
deruleaza conform programului de implementare stabilit. Desi cele 2 sunt strans corelate,
evaluarea examineaza mai multe aspecte decat monitorizarea, care se limiteaza la a urmari
masura in care progresele financiare si fizice inregistrate la un anumit moment in
implementare sunt in conformitte cu planificarea initiala.

34. Tipurile de evaluari in viziunea lui Howlett si Ramesh

O prima clasificare a evaluarilor o face Howlett si Ramesh, in functie de modul in care sunt
derulate, de actorii implicati si de efectele obtinute:

 evaluarea administrativa – reprezinta tipul de evaluarea realizata de organele

administrative, eventual de agentii specializate in evaluarea politicilor publice, dar de
cele mai multe ori este realizata de supraveghetori financiari, judecatoresti etc. Acest

21
 tip de evaluare isi propune in general sa verifice eficienta utilizarii banului public, in
conditiile respectarii principiilor justitiei si democratiei.
 evaluarea judiciara - reprezinta tipul de evaluare care se concentreaza pe aspectele
legale ale implementarii programelor si nu pe bugete, eficienta sau cheltuieli. Este
realizata de curtile judecatoresti si analizeaza posibilele conflicte dintre programele
unei guvernari si prevederile constitutionale sau intre standardele de comportament
administrativ si drepturile individuale.
 evaluarea politica – este acel tip de evaluare care incearca sa analizeze succesul sau
esecul unei politici, utilitatea ei, in vederea mentinerii sau modificarii acesteia. Are un
caracter unilateral si poate fi intreprinsa de oricine este interesat de fenomenul po-
litic:cetateni, organizatii ale societatii civile etc. O forma de evaluare politica poate fi
considerat referendumul sau alegerile.

35. Clasificarea tipurilor de evaluari din perspectiva realizarii

O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate avea la baza drept criteriu perspectiva
din care se realizeaza: un ex-post (a posteriori), una ex-ante (a priori) si una intermediara (pe
parcurs).

 Evaluarea ex-post este retrospectiva – dupa generarea impactului unei politici

publice, analistul incearca sa inteleaga ce s-a intamplat si sa elaboreze cunostinte
privind realitatea. Ea poate avea in vedere atat masurarea rezultatelor cat si studi-erea
procesului prin care s-a ajuns la aceste rezultate.

Identificarea si masurarea rezultatelor unei politici publice constituie nucleul dur al

intregii evaluari. Aceasta etapa vizeaza in mod direct cuantificarea efectelor unei
politici.

Cel de-al doilea obiectiv al evaluarii – aprecierea impactului, a eficientei si efica-

citatii unei politici publice – se bazeaza in principal pe intelegerea procesului de
punere in practica a unei politici publice.

 Evaluarea ex-ante, care este prospectiva, este utilizata ca instrument care sa spri-jine
luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. Ea se bazeaza pe metode de
calcul economice, de exemplu abordarea cost-beneficii.
Evaluarea ex-ante trebuie sa includa 6 elemente principale:
- luarea in considerare a experientei dobandite;
- contextul socio-economic al interventiei;
- optiunile strategice, prioritatile retinute;
- cuantificarea obiectivelor;
- estimarea impactului socio-economic scontat si alocare de resurse;
- modalitatile de punere in practica a programului.

 Evaluarea intermediara – are drept obiect determinarea primelor rezultate ale

politicii sau programului. Aceste studii furnizeaza informatii care pot fi utilizate pentru
imbunatatirea programului aflat in derulare.

22
 Ele pot fi folositoare si in cadrul programelor ale caror costuri variabile detin o
pondere ridicata in totalul costurilor. In asemenea cazuri evaluarea poate fi utilizata
pentru a determina daca un program aflat in derulare ar trebui sa continue. Ea consta
in:
- a stabili daca prioritatile retinute sunt intotdeauna pertinente in raport cu
evolutiile contextului;
- a analiza coerenta dintre nevoi, obiective si rezultate scontate;
- a analiza adaptarea sistemului de punere in practica si urmarire;
- a prezenta rezultatele gratie unei analize a indicatorilor si a se pronunta asupra
rezervei de performanta.

36. Prezentati criteriile de evaluare DAC folosite la nivelul UE

Criteriile de evaluarea DAC folosite la nivelul UE sunt:

1. Relevanta – relevanta unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta
masura in care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se adreseaza
corect problemelor identificate. Schimabarile privind natura problemelor identificate
initial sau anumite circumstante in care are loc implementarea pot face politica sau
proiectul irelevante pentru problemele-nevoile pe care au fost menite sa le rezolve.
2. Eficienta – criteriul de eficienta se refera la cat de bine au fost folosite resursele
disponibile pentru a transforma activitatile propuse in rezultatele scontate. Acest
criteriu vizeaza aspecte legate de rentabilitate – obtinerea de rezultate mai bune si mai
ieftine prin alte modalitati.
3. Eficacitatea – criteriul de eficacitate incearca sa identifice daca politica sau pro-iectul
si-a atins obiectivele stabilite in faza de programare.
4. Impactul – termenul de impact se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse
de o anumita politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane decat
principalii beneficiari dintr-un anumit sector, o anumita regiune sau chiar din toata
tara.
5. Sustenabilitatea – criteriul de sustenabilitate arata daca exista probabilitatea ca
rezultatele pozitive ale politicii sa continue si dupa incetarea interventiei si, daca
impactul pe termen lung al politici poate fi mentinut la nivel de sector sau regiune.
6. Coerenta – studiul coerentei se divizeaza in 3 teme majore:
- coerenta interna: studierea diferitelor actiuni ale politicii pt a verifica daca ele
interactioneaza fara a pierde din eficacitate si a testa daca nu exista suprapuneri
de actiuni
- coerenta externa: realizarea unei comparatii cu alte aplicari ale politicii sau
programului intr-un perimetru comparabil; se verifica apoi daca politica
prezinta o dezvoltare optima
- coerenta nevoilor: verificarea modului in care programul, politica raspund in
mod real nevoilor zonei carora le sunt dedicate.

23
37. Prezentati tipurile de indicatori utilizati in evaluare

Tipurile de indicatori utilizati in evaluarea politicilor publice sunt:

 indicatorii de rezultate si de impact: sunt cei care pun in evidenta volumul
produselor si serviciilor furnizate de autoritatile publice si efectele obtinute in urma
acestora.
ex.: intr-un program de construire a unei autostrazi, indicatorul de rezultate poate fi nr de
kilometri dati in folosinta, iar cel de impact reducerea nr de accidente cu un anumit
procent pe acea ruta;
 indicatorii de eficacitate: acea categorie de indicatori care contin informatii asupra
gradului in care obiectivele politicii au fost realizate.
ex.: intr-un program de tratare a persoanelor consumatoare de droguri, drept obiective
pot fi nr pers dependente care au fost tratate, reducerea nr de actiuni de violenta;
Indicatorii de eficacitate ar trebui sa contina informatii despre:
- gradul in care se produc efecte neasteptate asupra populatiei, efecte pozitive sau
negative;
- calitatea serviciilor prestate in acord cu necesitatile si asteptarile populatiei
destinatare.
 indicatorii de activitate, de proces: se utilizeaza pentru substituirea indicatori-lor de
eficacitate deoarece sunt mai usor de calculat.
ex.: nr de ore de munca lucrate, nr de cereri la care s-a dat raspuns etc;
 indicatori de eficienta: sunt necesari pentru a pune in corelatie rezultatele obtinute cu
volumul de resurse consumate in acest scop.

38. Enumerati categoriile de metode si tehnici de evaluare si exemplificati pentru fiecare

categorie

Tehnicile si metodele pot fi clasificate in mai multe categorii:

 tehnici de planificare si structurare a evaluarii: tehnica de delimitare a problemei
sau a conceptului de evaluat.
 tehnici de colectare si prezentare a datelor: anchetele sociale asupra beneficiarilor
sau asupra factorilor interesati relevanti.
 tehnici de analiza a informatiilor: analiza input/output, modelele econometrice,
analiza regresiei, metodele experimentale, ancheta Delphi, analiza SWOT;
 tehnici de realizare a unei judecati evaluative: analiza cost-beneficii, analiza cost-
eficacitate, evaluarea impactului de gen, paneluri.

39. Prezentati o tehnica de evaluare dintr-o anumita categorie

Tehnica de delimitare a problemei sau a conceptului de evaluat presupune utilizarea mai

multor metode pt a obtine o harta: utilizarea tablourilor, fotografiilor, conceperea hartilor sau
conceperea web-urilor.

24
Intocmirea hartilor de impact este utilizata in urmatoarele cazuri:
 pt a defini efectele care vor fi evaluate, in cazul in care actiunile publice au obiective
multiple si unde acestea nu au fost strict delimitate prin asocierea unor indicatori
 atunci cand obiectivele nu sunt stabilite cu precizie

Pasii de realizare sunt urmatorii:

 identificarea partilor interesate care vor fi implicate in delimitare;
 stabilirea a ceea ce dorim sa delimitam(scopurile initiale ale politicii, populatia care a
fost afectata de politica respectiva si caracteristicile sale);
 se stabilesc:
- nivelul la care s-au observat efectele politici(local, regional, national etc);
- temele sau continutul politicii;
- ciclul politicii;
- trenduri si traiectorii;
- costurile;

Informatiile pot proveni din:

 datele existente: documentele scrise produse de organizatiile evaluate, rapoarte sau
procese-verbale de inspectie, studii si evaluari asupra unor domenii conexe etc
 noi anchete: anchete statistice, exhaustive sau prin sondaj
 spusele expertilor: care sunt deosebit de importante at cand intrebarile de evaluare sau
caracter tehnic

Poate ajuta in formularea intrebarilor de cercetare si pt ca rss destinate evaluarii sa fie mai
bine folosite. Tehnica este urmata de o evaluare in context partenerial deoarece se bazeaza pe
agregarea punctelor de vedere individuale, cu scopul de a atinge consensul intre parteneri.

40. Prezentati caracteristicile schimbarii politice in viziunea lui Crosby si Brinkerhoff

In viziunea lui Crosby si Brinkerhoff, caracteristicile schimbarii politice sunt urmatoarele:

1. Stimulii pentru schimbarea politicii vin adesea din surse aflate in afara
guvernului - noi lideri politici, grupuri de interese puternice cu o noua agenda, donori
internationali (Banca Mondiala, USAID);
2. Deciziile de schimbare a politicii au un puternic caracter politic – reforma politicii
este de natura politica, ea avand in vedere chestiuni fundamantale despre ce trebuie
facut, cum trebuie facut si cum se vor imparti beneficiile;
3. Desi politicienii si grupurile de interes pot avea un rol important in initierea
schimbarii politicii, cei mai implicati in formularea politicilor de schimbare tind
sa fie insa tehnocratii. Ei actioneaza in general sub influenta u-nor calcule
decizionale si sunt preocupati de gasirea unor solutii tehnice, de maximizarea iesirilor
si de rationalizarea consumului de resurse.
4. Reformatorii sunt, in mod frecvent, nou-veniti in cadrul guvernelor si nefa-
miliarizati cu mediul implementarii politicii.
5. Resursele necesare pentru a conduce schimbarea politicii, fie ca nu exista, fie nu
se afla la locul potrivit deoarece bugetele sunt concepute intr-un ciclu anual si nu pot
include resursele necesare pentru noi eforturi.
25
 6. Schimbarea politicii necesita ca organizatiile guvernamentale sa se adapteze la
aceste noi sarcini, aceste schimbari facandu-se adesea cu dificultate. Noile po-litici
presupun modificari extensive sau chiar crearea de noi organizatii.

Evident, implementarea unei politici depinde de modul in care sunt distribuite costurile
si beneficiile in urma schimbarii.

45. Factorii favorizanti ai aparitiei unor disfunctionalitati de implementare (in vizi-unea

lui Brewer si Leon)

Brewer si Leon au identificat o serie de factori favorizanti ai aparitiei unor disfunctionali-tati

in implementarea politicilor. Dificultatile legate de punerea in aplicare cresc cu atat mai mult
cu cat:
 sursa politicii (nivelul autoritatii unde a fost conceput continutul) se gaseste mai
departe de executanti;
 politica urmand a fi pusa in aplicare nu este suficient de clara si de precisa in for-
mularea programelor destinate indeplinirii obiectivelor (fie din cauza caracterului prea
succint si prea abstract, fie din cauza complicatiilor pe care le comporta);
 politica declanseaza reactii ostile la nivelul opiniei publice in fata carora executantii se
simt dezarmati;
 executantii nu considera ca li se ofera stimulente pozitive pentru a reusi.

46. Cauzele disfunctionalitatilor de implementare determinate de birocratie

Cauzele care tin de birocratie si care genereaza disfunctionalitatile care apar in momentul
punerii in aplicare sunt:
 interventia, in acelasi domeniu, a mai multor politici diferite – obiectivele
diverselor programe sunt mai mult sau mai putin bine articulate intre ele, spre ex. familiile
care beneficiaza de 3 sau 4 politici sectoriale diferite: ajutor social, ajutor de somaj etc.
 slaba motivatie a functionarilor publici – cariera acestora garanteaza un minimum
de avansare ierarhica;
 caracterul public al administratiilor – obiectivul unei politici de stat include
elemente normative sau calitative, cum ar fi interesul general sau calitatea vietii;
 modalitatile de gestiune administrativa – o serie de regulamente stricte ordoneaza
alocarea si cheltuirea rss financiare si utilizarea rss materiale;
 natura tehnologiilor administrative - consta in a distribui hotararile factorilor de
decizie in sarcini operationale incredintate factorilor de punere in aplicare sub forma de
reguli si proceduri;

26
47. Factorii de alegere a tehnicilor si metodelor de evaluare

Alegerea metodelor si tehnicilor de evaluare depinde de urmatorii factori:

 tipul interventiei socioeconomice, respectiv in functie de aria politicilor publice:
agricultura, dezvoltare rurala, politici privind intreprinderile, transport, ocupare si resurse
umane, securitate, mediu, energie, cercetare etc;
 scopul evaluarii: responsabilizarea, imbunatatirea managementului, explicarea a ceea
ce merge si ce nu etc.;
 stadiul din ciclul programului sau politicii: analiza prospectiva sau retrospectiva;
 stadiul in procesul evaluarii: planificarea si structurarea evaluarii, obtinerea da-telor,
analiza datelor, emiterea de concluzii.

Avem si cateva consideratii care se impun metodelor de evaluare:

 pe de-o parte, este necesara concentrarea eforturilor in gasirea unor indicatori in-terni,
simpli si permanenti pentru a se putea duce la bun sfarsit evaluarea in viitor a respectivelor
politici;
 iar pe de alta parte, este necesar ca informatiile obtinute sa poata fi utilizate pentru
analizarea eficacitatii, eficientei si impactului politicii asupra administratiei si a societatii
in general.

48. Formele de modificare a politicilor publice

Exista 2 formule de modificare a pp:

 prima formula, mai normala, presupune reajustari minore ale politicilor si programelor ca
rezultat al invatamintelor trase. Procesul normal de schimbare poate fi explicat in diferite
moduri, dar se pune accent pe faptul ca in procesul politic, este implicat acelasi grup de
actori pe o perioada lunga de timp. S-a observat ca, in numeroase tari, majoritatea
politicilor puse in practica reprezinta, intr-o oarecare masura, o continuare a politicilor si
practicilor anterioare.
 a doua formula, mai substantiala, transforma fundamental politicile publice pe baza
formarii sociale, si poate fi denumita schimbare paradigmatica a politicii publice.

27
28