Sunteți pe pagina 1din 6

la

Geografia turismului

TEMA :

Realizat 
Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost
definit drept fiind: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre
Debord);
Tipul de turism defineşte esenţa fenomenului şi apare ca o sumă de însuşiri fundamentale
ce se intercondiţionează pe un anumit spaţiu, pe o perioadă de timp deteminată. Încercarea de
diferenţiere a activităţilor turistice şi clasificarea lor în tipuri şi forme este diferită în literatura de
specialitate.
Poser distinge 5 tipuri de turism (de tratament, de recreere vara, de sporturi de iarnă, de
recreere la distanţă scurtă, de tranzit).
Pe acelaşi spaţiu geografic se pot practica mai multe tipuri de turism în funcţie de resursele
de care dispune spaţiul respectiv. Aceasta este o tendinţă a turismului actual.
În prezent se disting mai multe tipuri de turism:
 Turism de recreere şi agrement – este la îndemâna tuturor turiştilor proveniţi din
medii sociale diferite. În special populaţia urbană este atrasă de natură, în timp ce
populaţia rurală participă mai puţin. Este un tip de turism practicat de toate grupele de
vârstă, dar mai ales de populaţia de vârstă matură şi de tineri. Durata este variabilă
predominând turismul de durată scurtă (week-end) sau medie, se efectuează la distanţe
diferite în funcţie de posibilităţile materiale ale turiştilor. Scopul principal al turismului de
recreere este schimbarea peisajului, care se poate considera şi atunci când evadezi dintr-o
natura în alta.
 Turismul de îngrijire a sănătăţii (balnear sau curativ) – îşi are originile în timpurile
antice, când oamenii cunoşteau şi exploatau proprietăţile curative ale apelor minerale şi
termale, ale curei heliomarine, nămolurilor. Este considerat cel mai vechi tip de turism, la
care participă mai mult persoanele învârstă. Prin amenajările corespunzătoare, are
avantajul că se practică tot timpul anului şi poate fi organizat corespunzător capacităţilor de
cazare. Se desfăşoară pe distanţe medii si lungi, în strânsă legătură cu durata concediului de
odihnă şi eficacitatea tratamentului curativ. Are nevoie de o infrastructură specializată şi de
dotări speciale (săli de proceduri, de gimnastică medicală, saune, băi, nămoluri, etc.)
precum şi de un personal calificat, ceea ce ridică costul serviciilor.
 Turismul cultural – cuprinde persoanele care vizitează obiective turistice aparţinând
patrimoniului cultural. Se adresează anumitor categorii de populaţie (elevi, studenţi,
intelectuali); atrage populaţia urbană şi rurală; durata este limitată la un timp scurt sau
mediu. Acest tip de turism este practicat frecvent de turiştii aflaţi în tranzit, care nu
utilizează prea mult infrastructură turistică. Fluxurile de turişti amatori de turism cultural
se îndreaptă spre oraşele mari ale lumii recunoscute prin arhitectura veche a clădirilor, prin
muzee sau prin concentrări de obiective turistice variate (Veneţia, Florenţa, Atena, Roma,
Paris, Londra, Beijing, Tokio, New York).
 Turism educaţional – cuprinde activităţile turistice organizate în scopuri educative, in
general pentru grupa de vârstă tânără.
 Turismul social – reflectă stratificarea socială (veniturile diferite ale populaţiei), pentru
populaţia cu venituri mici (sau cu handicap) anumite organisme (sindicate, case de ajutor)
sociale oferă înlesniri pentru a putea fi cuprinşi în activitatea turistică. Dezvoltarea acestui
tip de turism a fost posibilă datorită democratizării turismului (apariţiei turismului de masă
organizat).
 Turismul de tip complex – rezultă din asocierea pe acelaşi teritoriu a celorlalte tipuri.
Este cel mai realist întâlnit în practică, cuprinzând un mare număr de turişti de toate
vârstele şi profesiile, fiind practicat în special în perioada vacanţelor şi concediilor. Acest tip
are nevoie de o ofertă foarte largă, de o infrastructură şi servicii diversificate.

Un element major al atractivităţii îl constituie specificul gastronomic al unei regiuni.


Sunt cunoscute expoziţiile şi festivalurile generate de sărbătoarea vinului, a berii şi a altor
băuturi, precum şi a unor sortimente culinare. Producţia de vinuri constituie pentru anumite ţări
o atracţie turistică de sine stătătoare (Franţa, Spania, Italia). Particularităţile locale ale
sortimentelor de vinuri renumite oferite turiştilor în pivniţe de degustare şi vânzare, creează
fluxuri turistice continue.
 Turismul pentru cumpărături (Shopping) – se practică în special în regiunile turistice
renumite, în marele oraşe cu galerii şi centre comerciale, în magazine mici renumite pentru
anumite produse.
Turismul se desfăşoară în mai multe forme, în funcţie de: aria de provenienţă a turiştilor,
distanţa, durata şederii, tipul de transport utilizat, vârsta turiştilor, modul de organizare,
modul de desfăşurare, preţul plătit, particularităţile regiunii de destinaţie, interacţiunea
turiştilor cu locul de destinaţie, numărul turiştilor, etc.

În dependenţă de:
Aria de provenienţă – se individualizează:
- turismul intern sau naţional – cuprinde turiştii ce călătoresc în interiorul ţării
lor în diferite scopuri. Din numărul total al turiştilor, acestei categorii îi revine
majoritatea (peste 80 %) în Franţa, Marea Britanie, SUA. Este forma de turism cea
mai mult practicată datorită influenţelor costului, ale timpului liber, cunoaşterii unei
limbi de circulaţie internaţională. Acest tip nu aduce valută considerabilă, dar sigură
o funcţionare permanentă a infrastructurii şi staţiunilor turistice.
- Turismul internaţional – cuprinde turiştii ce călătoresc în altă ţară decât cea în
care locuiesc. Turiştii internaţionali traversează frontiere naţionale, utilizează valute
diferite, vorbesc limbi diferite. Fluxurile internaţionale au crescut în ultimii ani ca
urmare a ridicării gradului de bunăstare, de civilizaţie, a mobilităţii mai mari legate
de liberalizarea vizelor şi a formalităţilor legate de trecerea frontierelor. Atragerea
turiştilor internaţionali presupune existenţa unor obiective turistice deosebit de
atractive, infrastructură şi servicii de calitate superioară, dar şi o reclamă bine
echilibrată care împreună formează imaginea turistică a ţării. Pentru majoritatea
ţărilor, volumul turismului internaţional este mai important decât al turismului
intern, fiind o importantă sursă de venit. Dar în ţările cu teritorii vaste, în care
distanţele sunt considerabile, cu o mare varietate de resurse şi atracţii turistice,
volumul turismului intern îl depăşeşte pe cel extern (Franţa -80%, SUA -90%, Anglia
–85%, Olanda -50%). Din 1 ianuarie 1993, călătoriile între statele UE sunt
considerate interne.

Distanţa parcursă – se diferenţiază 3 tipuri de turism:


- Turism de distanţă mică – se limitează la deplasări scurte, cu o durată de câteva
ore până la un Week-end în zona înconjurătoare oraşului. Are specific recreativ
(păduri, lacuri, malurile apelor, poieni...) şi se practică la sfârşitul fiecărei zile de
lucru şi mai ales în week-end, sub forma de picnic sau masă la iarbă verde. Solicită
foarte rar cazare.
- Turismul de distanţă mare – presupune deplasări de durată medie şi lungă, fie
în interiorul sau exteriorul unei ţări şi antrenează un număr mare de persoane spre
obiective turistice renumite.
- Turism la distanţă foarte mare – se desfăşoară în ţările mari ale globului. Cei
care practică această formă de turism dispun de venituri mari şi utilizează mijloace
de transport rapide, în special avionul sau avionul combinat cu alte mijloace.
Presupune preţuri mari ale serviciilor, indiferent de nivelul acestora.

Durata călătoriei – se disting 3 forme:


- Turism de durată scurtă – (1-3 zile) se practică la sfârşitul săptămânii şi uneori
în timpul concediului. Este specific turiştilor din zonele urbane care se îndreaptă la
sfârşit de săptămână spre zonele periurbane. Pune accent pe latura recreativă dar şi
culturală.
- Turism de durată medie – se practică în timpul concediilor anuale pe distanţe
mari şi foarte mari. În cadrul lui se întâlnesc toate tipurile şi formele de turism.
- Turism de lungă durată – considerat pe o perioadă de o lună sau mai mult, este
specific grupelor de populaţie care beneficiază de perioade lungi de timp liber: elevi
şi studenţi în timpul vacanţelor de vară, liber profesionişti, pensionari. Aceştia
practică toate tipurile de turism, dar mai ales turismul de vizitare a rudelor şi
prietenilor, turism curativ, de recreere.

Tipul de transport utilizat – sunt utilizate toate mijloacele de transport: rutier, feroviar,
aerian, naval, transport pe cablu, cu animale, cu bicicleta pe munte, mersul pe jos.
- Turism rutier – este utilizat de cele mai multe persoane, fiind considerat cea mai
dinamică forma de turism actual. Turiştii preferă să utilizeze maşina personală care
le oferă independenţă, dar şi surprize, îşi pot schimba continuu traseul sau pot opta
pentru alte obiective în timpul călătoriei.
- Turism feroviar – asigură un confort sporit, siguranţă şi viteză mare, fiind utilizat
pentru distanţe mari. Turiştii preferă călătoriile în circuit la preţuri mai reduse, cu
dormitul în tren pentru a câştiga timp şi bani, sau doar deplasarea până la o localitate
de sejur.
- Turism aerian – s-a dezvoltat după 1950 pe distanţe medii şi mari. Este practicat
de persoanele cu venituri mari şi cuprinde în mare măsură turismul de faceri. Se
observă o creştere continuă a călătoriilor cu avioanele mici, particulare şi cu
elicopterele.
- Turismul naval – utilizează navele de pasageri fluviale şi maritime, croaziere,
pentru călătorii de distanţe lungi. Pentru amuzamentul turiştilor se utilizează toate
tipurile de ambarcaţiuni mici.

Vârsta turiştilor – în general se remarcă 3 grupe:


- tinerii (elevi şi studenţi) în timpul vacanţelor practică turism de agrement şi
cultural.
- Persoanele mature care practică toate tipurile şi formele de turism.
- Pensionerii, persoanele care s-au retras din activitate şi care preferă staţiunile
balneoclimatice.

Gradul de organizare:
- Turism neorganizat – este practicat de cei care doresc să aibă libertate de alegere
a condiţiilor călătoriei şi sejurului. Este preferat de tot mai multă lume care nu
utilizează serviciile turistice oferite de agenţii specializate. Creşterea lui se datorează
sporirii veniturilor individuale sau pe familie.
- Turismul organizat – cuprinde grupurile de turişti şi chiar turiştii individuali care
apelează la serviciile unor agenţii specializate. El creează unele avantaje, atât celor
care îl practică, cât şi celor care îl organizează: oferă comoditate şi siguranţă
turiştilor, oferă siguranţă organizatorilor în ocuparea eficientă a bazelor de cazare.
- Turism semiorganizat – turiştii utilizează cazarea şi uneori masa în unităţi
specializate, dar îşi organizează programul individual. Această formă este preferată
de tinerii cu posibilităţi financiare mai reduse.

Modul de desfăşurare – se deosebesc:


- Turismul continuu – se practică în marile oraşe, în staţiunile balneoclimaterice şi
pretutindeni unde există baze de cazare. Deşi se practică tot timpul anului,
înregistrează variaţii ale fluxurilor turistice în funcţie de sezon.
- Turismul sezonier – este dependent de factorul climatic la care se adaugă şi
perioada vacanţelor. În zona temperată se observă 2 maxime ale acestei forme de
turism, unul vara (turismul litoral şi montan) şi celălalt iarna (predominant turismul
montan).
- Turismul de circumstanţă – se desfăşoară pe o durată scurtă, în orice perioadă a
anului. Este determinat de desfăşurarea unor evenimente sau manifestări de durată
scurtă: competiţii sportive, festivaluri, târguri, expoziţii, reuniuni internaţionale. În
această categorie se include şi turismul de afaceri sau profesional.

Scopul vizitei:
- Turism de vacanţă – poate fi de „soare, mare şi plajă” (în care sunt importante
vremea bună şi activităţile de pe plajă) şi „turism de vizitare şi cultural” (pentru care
sunt importante noile destinaţii şi diferitele stiluri de viaţă).
- Turism de interes comun – cuprinde persoanele ce călătoresc cu un scop comun
atât pentru vizitator cât şi pentru vizitat: vizite la rude şi prieteni, motive religioase,
de sănătate, în scopuri educaţionale....
- Turismul de faceri – include persoanele care participă la conferinţe, congrese,
simpozioane, târguri, expoziţii sau alte întâlniri. Spre deosebire de turiştii propriu-
zişi, care îşi aleg locul şi timpul vacanţei, călătorii cu scop de afaceri sunt constrânşi
de locul şi timpul deplasării. Este tot o activitate de recreere a oamenilor de afaceri
practicată după ce şi-au încheiat activităţile profesionale. Ei folosesc restaurante şi
hoteluri de bună calitate, participă la spectacole, vizitează obiective turistice naturale
şi culturale. Unele firme practică iniţiativa de a-şi recompensa personalul
trimiţându-l spre destinaţii turistice renumite.

Criteriul cauzal al participării – turiştii pot fi delimitaţi în:


- turişti propriu-zişi
- personalul profesional - care contribuie la desfăşurarea activităţilor turistice
(şoferi, ghizi, însoţitori de grup, etc.). se consideră că aceştia îşi îndeplinesc o
activitate profesională, dar utilizează şi baza de cazare, alimentaţie, vizitează
obiective turistice.

Numărul turiştilor – care participă la o călătorie turistică putem vorbi de:


- Turism de grup – se caracterizează prin organizarea călătoriei de către agenţiile de
turism specializate având o serie de trăsături: grupurile cuprind un număr mare de
persoane, oferă comoditate turiştilor neimplicaţi în organizarea călătoriei, oferă
facilităţi la tarife, la obţinerea vizelor; contribuie la extinderea turismului de masă.
- Turism individual – este o formă ce se dezvoltă tot mai mult în ultima perioadă pe
măsură a creşterii veniturilor populaţiei. Este practicat de persoanele cu venituri
mari şi timp liber. Turistul se preocupă personal de organizarea vizitei, având deplina
libertate de a-şi modifica opţiunile pe parcursul călătoriei.
- Turismul de masă – Marea participare a populaţiei la mişcarea turistică, sub
formă de grupuri organizate, dar şi a turismului individual sau în familie a generat
ceea ce în toate manualele de turism se numeşte „turism de masă”. Explozia
turismului de masă s-a datorat relaxării legislaţiei muncii, care a creat un timp liber
mai îndelungat pentru muncitori şi un venit net disponibil. Alte motive ale creşterii
rapide a turismului de masă au fost legiferarea vacanţelor plătite, investiţiile masive
făcute de stat în infrastructura de transport în special în aeroporturi, care au
favorizat călătoriile la distanţă mare, şi în bază de cazare, de alimentaţie şi de
agrement.

Turismul urban – este o formă tradiţională de turism ce înregistrează o dinamică sporită


în funcţie de renumele oraşului, preferat de anumite categorii de turişti. Se remarcă prin
dimensiuni culturale, istorice, sportive, de afaceri, comerţul cu amănuntul. Prin aşezarea lor în
lungul râurilor, lacurilor sau pe ţărmurile mărilor, oraşele au un grad de atracţie turistică ridicat.
Marile oraşe ale lumii, situate la intersecţii de drumuri, atrag nenumăraţi turişti prin obiectivele
culturale, istorice, religioase, economice, de faceri.
Indiferent de motive turismul urban ocupă un loc important în turismul mondial. Se disting
2 tipuri de spaţii urbane turistice:
1. Polinucleare şi multipolare – care cuprind marile capitale istorice occidentale (Paris,
Londra, New York, Roma) şi est-europene (Moscova, Budapesta, Varşovia, Praga);
2. Mononucleare şi unipolare – cuprind oraşele turistice de mărime mică şi medie (sub
500 mii locuitori), dar care au un patrimoniu cultural deosebit (Florenţa, Pisa)
renumit în turismul internaţional. Aici o categorie aparte o formează şi oraşele
centre de pelerinaj, care atrag anual milioane de pelerini din întreaga lume:
Ierusalim, Mecca.

Turismul rural – este o formă de turism care se desfăşoară în spaţiul rural şi dispune de
o structură funcţională de servicii şi cazare eterogenă. Veniturile obţinute din turism au un
caracter permanent, iar serviciile sunt oferite de un personal angajat şi specializat.
Cavaco (1995) consideră turismul rural drept „un loc de întâlnire unde cultura rurală se
întâlneşte cu cultura urbană, aceasta din urmă fiind extrem de sensibilă la natură şi elementul
bucolic”.
În ultimii ani se constată o expansiune a turismului rural. Consumatorii reevaluează
valorile culturale şi importanţa peisajului.
Printre structurile turismului rural putem menţiona:
- pensiuni turistice, moteluri, campinguri, tabere şcolare, tabere de creaţie artistică,
tabere pentru activităţi ecologice, sate de vacanţă, etc.
În prezent, în cadrul turismului rural se dezvoltă formele de turism cultural şi ecologic. Se
organizează simpozioane, conferinţe, concursuri şi expoziţii de interes local, care contribuie la
creşterea circulaţiei turistice locale şi la ridicarea gradului de cultură, de educaţie şi de civilizaţie
a locuitorilor satelor.
Fără îndoială această formă de turism s-a dezvoltat valorificând caracteristicile favorabile
pentru cele 3 elemente principale ce contribuie la înfăptuirea actului turistic:
- spaţiul rural
- populaţia rurală
- produsele naturale (bogăţii naturale).

Dezvoltarea turismului rural produce schimbări importante în viaţa satelor, şi anume:


- se valorifică resursele proprii specifice (balneare, naturale, gastronomice, artizanale,
folclorice)
- apariţia diferitor construcţii, puncte de informare, unităţi de deservire, amenajări
pentru sport, echipamente igienico-sanitare.
- Evitarea procesului de depopulare rurală, prin apariţia unor soluţii noi de
ocupare a forţei de muncă.
- Dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primară a produselor agricole.
- Valorificarea resurselor de apă locale , etc.

Agroturismul – valorifică potenţialul economic al gospodăriilor locale prin dezvoltarea


unor servicii de găzduire şi de valorificare a produselor din gospodăria proprie şi locale. Având
un caracter complex el îmbină mai multe elemente:
- mediul natural utilizat ca resursă turistică;
- serviciul de cazare şi dotările proprii gospodăriei ţărăneşti
- serviciile agroturistice: servirea mesei, însoţire şi călăuză turistică, practicarea
unor sporturi (ex. călăria).

Scopul acestei activităţi - este obţinerea de venituri şi creşterea bunăstării familiilor şi a


comunităţii locale.
Agroturismul de asemenea, oferă posibilitatea de a privi sau chiar de a participa la
obiceiurile tradiţionale: şezători, hore săteşti, colinde, hramuri bisericeşti, nunţi, târguri
tradiţionale, spectacole folclorice. Este o formă de turism care implică multă imaginaţie, oferă
multă varietate şi unicitate în realizarea serviciilor.

“Este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de


refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a
sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al dezvoltări comerţului,
industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).

Bibliografie:
1. Mihaela Dinu – „Geografia turismului”.
2. Pompei Cocean – „Geografia generală a turismului”