Tema 9.

Eficienţa activităţii bancare

-1-
Veniturile bancare reprezintă valorile sau sumele încasate sau care urmează a fi încasate din
dobînzile aferente creditelor acordate şi altor investiţii, livrările de bunuri, executările de lucrări,
prestările de servicii şi din avantajele pe care banca a consimţit să le primească, executarea unei obligaţii
legale sau contractuale din partea tertilor, sumele sub forma veniturilor excepţionale şi a altor sume,
obţinerea cărora reprezintă scopul activităţii băncii.
Procesul de creare a veniturilor băncilor constă din patru etape deosebit de importante şi anume
crearea, facturarea, încasarea şi incorporarea.
Crearea veniturilor este momentul în care se constituie rezultatul ca produs al activităţii
consumative de resurse, cum ar fi: stabilirea dobânzilor de încasat de la debitori sau hotărârea de a vinde
active.
Facturarea constă în transferarea dreptului de proprietate de la unitatea bancară către client, de
exemplu, momentul acordării creditului.
Încasarea constituie o etapă în care rezultatul vândut se transformă în bani, de exemplu, încasarea
efectivă a dobînzii pentru creditul acordat, sau încasarea activului vândut.
Incorporarea este o etapă strict contabilă prin care veniturile sunt înglobate în rezultatele
necesare absorbirii cheltuielilor corespondente.
După natura lor, veniturile bancare se divizează în următoarele categorii de venituri:
1. Venituri din dobânzi – se acumulează din activitatea de bază a băncii, mai sunt numite şi venituri din
activitatea operaţională sau venituri procentuale. Aceste venituri includ:
 veniturile aferente dobînzii de la creditele acordate bancilor, persoanelor fizice şi juridice,
guvernului;
 veniturile aferente dobînzii de la contul NOSTRO în BNM;
 veniturile de la plasările la termen în alte bănci;
 veniturile de la plasările OVERNIGHT;
 venituri în urma încasării dobînzilor aferente investiţiilor în valori mobiliare de stat şi
corporative;
 veniturile aferente operaţiunilor de factoring, leasing financiar, cambii bancare, etc. Aceste
venituri se reflectă în evidenţa contabilă a băncii conform principiului specializării exerciţiului, adică în
momentul calculării lor, fără a lua în consideraţie momentul achitării efective a acestora.
2. Venituri neaferente dobânzii – sunt veniturile formate în rezultatul desfăşurării activitaţii
neoperationale a băncii, din această cauză mai sunt numite şi venituri neoperaţionale sau venituri
neprocentuale. Aceste venituri includ veniturile formate în urma încasării comisioanelor de la următoarele
tipuri de activităţi şi servicii prestate:
 operaţiunile de creditare;
 investiţiile în valori mobiliare;
 operaţiuni cu valutele străine etc.
3. Venituri extraordinare – sunt veniturile care apar foarte rar în activitatea bancară, ele includ veniturile
de la creditele care au fost anulate înainte şi la moment achitate. Ele mai încorporează sumele primite de
la organele de stat, companiile de asigurari sub formă de recuperare a pierderilor din calamităţi, perturbări
politice, accidente şi alte evenimente excepţionale.
Indicatorii de analiză a veniturilor bancare
Randamentul economic, exprimat ca raport între cheltuielile totale şi veniturile totale, calculate
conform modelului de profitabilitate al băncii:
Cheltuieli totale
×100
Randamentul economic = Venituri totale
Se consideră că eficienţa centrului de profit este mai ridicată în situaţia în care indicatorul
înregistrează valori reduse, un factor de influenţă reprezentându-l cheltuielile, altele decât cele bonificate
la resursele atrase, care trebuie permanent diminuate în scopul îmbunătăţirii performanţelor bancare.
Ponderea veniturilor din dobânzi în total active:
Venituri din dobânzi
×100
Total active
Ponderea veniturilor din alte surse decât dobânzile în total active:
 Venituri din alte surse decât dobânzile
×100
Total active
1. Venit aferent dobînzilor/Active generatoare de dobîndă - arată rata medie a dobînzii la activele
generatoare de dobîndă. Cu cît valoarea indicatorului este mai înaltă, cu atît este mai bine pentru
perspectiva financiară a băncii. Totodată, valoarea indicatorului, trebuie comparată cu rata medie
înregistrată de grupul respectiv de active pentru a determina poziţia băncii privind dobînda;
2. Venit neaferent dobînzilor/Active totale - ajută la înţelegerea şi analiza surselor de venituri ale
băncii;
3. Venituri aferente dobînzilor la valorile mobiliare investiţionale/Total valori mobiliare
investiţionale - este recomandat a fi folosit la determinarea şi analiza ratei dobînzii la aceste active;
4. Venituri aferente dobînzilor la valorile mobiliare cumpărate pentru vînzare/Total valori
mobiliare cumpărate pentru vînzare este recomandat a fi folosit la determinarea şi analiza ratei dobînzii la
aceste active;
5. Venituri aferente dobînzilor la credite/Total credite generatoare de dobîndă este recomandat a
fi folosit la determinarea şi analiza ratei dobînzii la aceste active.
Rata profitului se calculează şi în domeniul bancar ca expresie a raportului procentual dintre
profitul net şi veniturile totale, cu relaţia:
Pr ofit net
Rata profitului = Venituri totale
Acest indicator reflectă eficienţa cheltuielilor făcute de managementul băncii, cheltuieli aferente
gestionării resurselor şi plasamentelor, a riscurilor şi asigurării funcţionării băncii. Mărimea acestui
indicator depinde, în primul rînd, de raportul între veniturile şi cheltuielile bancare şi în al doilea rînd de
structura veniturilor şi costurilor bancare.
Rata utilizării activelor reflectă capacitatea managementului de a investi în active care aduc
cîştig. Mărimea acestui indicator depinde de mărimea dobînzii pe piaţă şi de structura activelor bancare.
Maximizarea indicatorului se realizează pentru un anumit nivel dat al ratei dobînzii pe piaţă prin creşterea
ponderii activelor care aduc cele mai mari venituri (cele mai rentabile). Aceste active sunt, însă, şi cele
mai riscante, creşterea nu poate fi nelimitată pentru că şi posturile de active nevalorificate sunt necesare
pentru desfăşurarea normală a activităţii bancare.
Venituri totale
Rata utilizării activelor = Active totale
Gradul de acoperire a cheltuielilor de funcţionare (generale şi administrative) din comisioane–
reflectă măsura în care veniturile obţinute din operaţiunile efectuate în numele clienţilor acoperă
cheltuielile proprii cu funcţionarea băncii:
Venituri din comisioane
Gradul de acoperire a cheltuielilor de funcţionare din comisioane = Cheltuieli cu functionarea x100
Interpretarea economică - dimensionarea cheltuielilor cu funcţionarea băncii se efectuează în
strictă corelare cu volumul de activitate, numărul optim de personal şi gradul de funcţionalitate şi utilizare
a spaţiului în care se desfăşoară activitatea bancară.
Cheltuielile cu funcţionarea băncii trebuie să asigure operativitatea serviciilor bancare prestate în
condiţii moderne şi ergonomice pentru personalul angajat. O rată înaltă a acestui criteriu reflectă o bună
organizare a activităţii şi a fluxurilor bancare precum şi o poziţie importantă deţinută în sistemul
concurenţial bancar ca urmare a calităţii şi diversităţii serviciilor oferite clienţilor.
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioane– reflectă eficienţa utilizării
timpului de lucru de către personalul angajat al băncii, ca urmare a operaţiunilor efectuate atît pentru
clienţii săi, cît şi pentru activitatea proprie:
Venituri din comisioane
Gradul de acoperire a cheltuielilor cu salariile din comisioane= Cheltuieli cu salariile
x100
Interpretarea economică - având în vedere că operaţiunile ce se comisionează sunt producătoare
de venituri pentru bancă, iar cele efectuate în nume propriu nu produc venituri, dar sunt necesare în
activitatea bancară, prin informatizarea băncii se creează premisele pentru reducerea celei de-a doua
categorii, cu efect direct asupra evaluării reale a aportului angajaţilor băncii la obţinerea profitului şi
determinării gradului în care personalul este corect dimensionat.
 -2-
Cheltuielile bancare reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru resursele
împrumutate sau atrase, servicii primite şi lucrări prestate de terţi da care beneficiază banca, materialele
consumate, remunerarea salariaţilor, executarea unor obligaţiuni legale sau contractuale, cheltuieli
excepţionale.
În funcţie de sursele de intrare, cheltuielile bancare se clasifică în:
Cheltuieli aferente dobânzilor;
Cheltuieli neaferente dobânzilor.
Cheltuielile se determină ţinîndu-se cont de patru aspecte esenţiale în activitatea băncii:
angajarea, consumul, plata ţi imputarea.
Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligaţia bănească generatoare de plăţi sau
consumatoare de resurse. În cazul contractării unui depozit, angajarea cheltuielilor intervine în momentul
în care s-a creat obligaţia bănească de a rambursa depozitul, inclusiv dobînda aferentă.
Consumul este specific utilizării efective sau „sacrificării” resurselor în scopul satisfacerii
cerinţelor activităţii bancare. De exemplu, utilizarea depozitelor primite în scopul plasării sub formă de
credite în economie.
Plata constă în achitarea unei sume de bani ca echivalent în cadrul relaţiilor financiare. Achitarea
obligaţiei băncii faţă de creditor reprezintă o plată ca echivalent. În schimb, plata mpozitului pe profit
reprezintă un transfer fără echivalent.
Imputarea reprezintă momentul cînd cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor
obţinute.
Contabilitatea cheltuielilor bancare se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor:
•Cheltuieli aferente dobînzilor;
•Cheltuieli neaferente dobînzilor;
•Alte cheltuieli.
La cheltuielile aferente dobînzilor se referă:
 sume de bani plătite clienţilor sub formă de dobînzi fixate sau variabile;
 plasamentele bancare;
 dobînzi achitate la certificatele de depozit etc.
La cheltuielile neaferente dobînzii, se referă:
☺cheltuieli privind remunerarea muncii;
☺cheltuieli legate de prime;
☺cheltuieli legate de achitarea impozitelor şi taxelor;
☺cheltuieli privind plata serviciilor de consulting şi auditing etc.
Alte cheltuieli:
☻amenzi, penalităţi, sancţiuni plătite de bancă;
☻cheltuieli extraordinare;
☻plata impozitelor şi taxelor;
☻pierderi din vînzarea valorilor mobiliare, a activelor fixe şi a altor materiale etc.
Rata cheltuielilor cu dobânzile faţă de total active
Cheltuieli cu dobinda
Total active
Indicatorii cheltuielilor sunt folosiţi pentru determinarea eficienţei folosirii resurselor de către
bancă, precum şi costului acestor resurse. Menţionăm următorii indicatori:
1. Cheltuieli aferente dobînzilor/Total obligaţiuni pe care se plătesc dobînzi - este aplicabil la
determinarea şi analiza ratei dobînzii la toate obligaţiunile pe care se plătesc dobînzi. Cu cît este mai joasă
rata dobînzii, cu atît este mai bine pentru perspectiva financiară a băncii. Totodată, valoarea indicatorului
trebuie comparată cu rata dobînzii la venitul aferent dobînzilor. Dacă este mult mai mare decît ratele de
pe piaţă, urmează să fie identificată cauza. Dacă este mult mai joasă decît ratele de pe piaţă, banca se
confruntă cu riscul ca depozitele să fie posibil transferate la o altă bancă, care oferă o rată a dobînzii mai
avantajoasă;
2. Cheltuielile neaferente dobînzilor/Total active - este folosit pentru determinarea nivelului
acestor cheltuieli şi compararea lor cu alte bănci. La determinarea acestui indicator sînt considerate
salariile şi primele funcţionarilor, cheltuielile privind mijloacele fixe şi alte cheltuieli neaferente
dobînzilor raportate la Total active;
3. Cheltuieli aferente dobînzilor la mijloace băneşti datorate băncilor/Total mijloace băneşti cu
dobîndă datorate băncilor - este folosit pentru a determina cheltuielile băncii pentru acest tip de finanţare;
4. Cheltuieli aferente dobînzilor la depozite/Total depozite cu dobîndă - este folosit pentru a
indica cheltuielile băncii pentru acest tip de depozite;