Unii economişti presupun în plus existenţa unui număr foarte mare de agenţi pe piaţă.

Existenţa
multor întreprinderi foarte mici-spun ei- ar conduce la imposibilitatea influenţării preţului.Este
adevărat că pe o piaţă cu concurenţă perfectă sunt intotdeauna mulţi agenţi economici,dar unele
ramuri pot prezenta trăsăturile concurenţei perfecte chiar si în condiţiile existenţei unui număr
restrâns de firme pe piaţă.Însă totuşi părerea mea rămîne aceea că este un plus faptul că creste
numărul agenţilor economici şi anume să observăm acest fapt în RM,fiindcă datorită lor
economia va creşte iar odată cu apariţia concurenţei mai largi va cîştiga nu doar producătorul dar
şi consumatorul
Concurenţa perfectă reprezintă o structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare
de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea/ieşirea liberă pe/de pe piaţă a firmelor.
Metodologia de analiză ştiinţifică este însă astfel construită încât studiază mai întâi situaţiile
perfecte din punct de vedere al condiţiilor care le caracterizează, trage concluziile ce se impun,
după care trece la analiza situaţiilor din realitate şi compară cu ce se deosebesc acestea de cazul
ideal. Şi încearcă să înţeleagă ce ar trebui făcut pentru a elimina imperfecţiunile realităţii şi a
ajunge la situaţia ideală sau, dacă vreţi, teoretică.
Concurența se numește perfectă , dacă sînt îndeplinite simultan următoarele două ipoteze:

-transparența perfectă a pieței : în sensul că toți agenții cunosc tipul și calitatea produsului
,prețului său etc.

-perfecta mobilitate a factorilor de productie : acestia fiind orientati de fiecare data spre
acele activități în care sunt folosiți cel mai bine.

Firma cometitivă este acea firmă care activează în condițiile concurenței perfecte si este
,,acceptatoare,, de preț , în sensul că prețul pieței este ceva dat din afară pentru toți vînzătorii.
Cererea pentru producția unei firme este perfect elastică, fiecare producător vinde producția
la unul și același preț al pieței. Din aceste considerente, graficul cererii pentru producția firmei
reprezintă o linia orizontală
Graficele venitului mediu și marginal coincid cucurba cererii pentru producția firmei
.Venitul mediu (AR), venitul marginal (MR) al firmei competitive în condițiile concurenței
perfecte, la orice nivel al producției , sunt egale cu prețul pieței, AR=MR=Pe

Pe termen scurt echilibrul firmei competitive, volumul optim de producție si maximizarea

profitului pot fi realizate cu condiția egalității costului marginal si venitului marginal.Este vorba
despre respectarea regulii universale:
MC=MR
În condițiile concurenței perfecte venitul marginal de la realizarea oricărei unități de bun este
același, el rezultă din prețul pieței. Din aceste considerente egalitatea se reprezintă astfel:
În interpretarea grafică, echilibrul firmei competitive este reprezentat în punctul E , cu
parametrii Qoptim ,Pe .În dependență de nivelul costurilor medii individuale sunt diferite și
rezultatele financiare din activitatea economică a firmelor concurențiale pe termen scurt.
Pe termen lung, în condiții de fluiditate, numărul firmelor în ramură permanent se modifică.
Unele firme vin în căutarea unui profit mai mare, comparativ cu alte ramuri ,alte firme, ce
suportă pierderi, pleaca din ramură. O stabilizare a situației, echilibru pe termen lung apare doar
în cazul stanilirii prețului de piață al produsului la nivelul minim al costurilor medii. În aceste
condiții, profitul economc in ramură dispare:
Concurența imperfectă , desemnează acea situație de piață în care firmele sunt capabile să
influențeze prin acțiunile lor prețul produselor și cantitățile oferite și cerute de piață și în care
toate trăsăturile concurenței pure sunt încălcate, astfel : prețurile sunt controlate , fluiditatea și
transparența dispar, atomicitatea și omogenitatea sunt înlocuite cu diversificarea, apare
rivalitatea în relațiile cu publicul.Acest tip de concurență este prezent în economiile diferitelor
țări prin forme variate, numite structuri de piață cu concurență imperferfectă.
Monopolul se caracterizează prin existenţa unui singur producător al unui bun omogen care se
confruntă cu o infinitate de cumpărători existenţi pe piaţă. Produsul realizat de oîntreprindere ce
deţine monopolul nu mai are un alt substitut pe aceea piaţă, situaţie ce nu se regăseşte în
realitate, fiind doar o ipoteză, ca şi în cazul pieţei cu concurenţă perfectă.
Concurenţa monopolistică este una dintre cele mai răspândite forme ale concurenţei
imperfecte, considerându-se că reuşeşte să combine atributele monopolului, ca de
exemplu,puterea de piaţă, cu atributele concurenţei perfecte şi anume, inexistenţa
supraprofiturilor.

Piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea produselor şi existenţa

unui număr mare de vânzători de dimensiuni relativ reduse.
Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de întreprinderi ce produc bunuri
similare sau diferenţiate, între ele putându-se stabili înţelegeri în privinţa fixării preţurilor.
Monopson (din greacă monos = singur + opsônein = a se aproviziona, prin franceză monopsone)
este un termen economic care desemnează o structură a pieței cu concurență imperfectă, în
cadrul căreia există un singur cumpărător pentru un anumit bun și mulți vânzători pentru acel
bun.
Oligopson este un termen care desemnează o formă a pieței cu concurență imperfectă, în cadrul
căreia un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi, marfă care
este furnizată de mai mulți producători sau ofertanți.
Concurența perfectă trebuie să îndeplinească șase parametri:
Atomicitate- pe o piață oarecare, există un număr mare de mici producători și consumatori,
fiecare fiind însă atât de neînsemnat, încât acțiunile unuia nu au impact asupra cantităților
produse sau prețurilor de vânzare ale celorlalti, firmele considerând prețul dat.
Omogenitate- produsele diferitelor firme sunt identice,substituibile,încât cumpărătorii sunt
indiferenţi de la ce producător procură marfa.
Transparenţa pieţei- toţi agenţii economici dispun de informaţie perfectă(despre
preţ,tehnologii,resurse,posibilul profit)
Mobilitate- resursele (incluzând informația) sunt mobile, firmele producătoare putând părăsi
piețele în care înregistrează pierderi, orientându-se spre cele profitabile.
Intrare liberă- orice firmă poate intra sau ieși de pe piață după bunul plac.
Aceste condiții sunt într-atît de aspre, încît în practica reală este imposibil sa fie indeplinite
simultan.
CONCURENŢA PERFECTĂ rămâne un model de liberă rivalitate economică, cu care se
confruntă situaţii reale. „Perfecţiunea” ei este legată de un şir de avantaje (merite), printre care:
 repartiţia eficientă a resurselor, în conformitate cu preferinţele consumatorilor, ce se
confirmă prin egalitatea preţului pieţei (utilităţii marginale) şi costului marginal ( P=MC)
 stabilirea în termen lung a preţurilor joase, la nivelul minim al costurilor medii pe ramură
(P=ATCmin)
 aspiraţia firmelor pentru realizarea inovaţiilor tehnologice cu scopul de a obţine profit
economic în termen scurt.
CONCURENŢEI PERFECTE îi sunt specifice şi dezavantaje printre care:
 lipsa diferenţierii, varietăţii bunurilor produse.
 tendinţa spre frânarea PTŞ în termen lung, din lipsa profitului economic şi, deci, a
resurselor dezvoltării ulterioare a firmei.
 accesibilitatea de imitare de către firmă a inovaţiilor firmei concurente.
 În raport cu piata cu concurenta pura si perfecta, piata  cu concurenta imperfecta se
distinge prin mai multe trasaturi:
 1. existenta unui numar restrâns de firme producatoare sau cumparatoare, care asigura o
cantitate mare, respectiv întreaga cantitate a ofertei sau cererii unui produs, în virtutea
carei situatii impune pretul sau  îl influenteaza în mod hotarâtor;
 2.  produsele sunt diferentiate prin caracteristici intrinseci sau extrinseci. Diferentierea
produselor face parte din politica producatorilor care, în acest fel, detin, cel putin
provizoriu, un fel de monopol;
 3.se manifesta bariere de intrare de natura tehnologica, comerciala, economica, financiara
sau legislativa. Marile firme existente în ramura produc bunul cu costuri reduse datorita
avantajului pe care îl reprezinta economia de scara si stocul de cunostinte rezultat din
propria activitate de inovare;
 4. piata este mai mult opaca decât transparenta. Agentii sunt incomplet informati. Riscul
si incertitudinea afecteaza deciziile agentilor economici în domeniul cererii si al ofertei;
 5.  factorii de productie se caracterizeaza printr-o rigiditate mai mare sau mai mica, ceea
ce  contravine fluiditatii cererii si ofertei de bunuri economice.
Marile firme comerciale îşi elaboreaza propriile strategii prin care încearca să îşi apere
produsul de concurenţii de pe diferite pieţe, prin care vor să câştige cât mai mulţi clienţi, vor
să câştige piaţa unui produs şi să se impunăUnii economişti presupun în plus existenţa unui
număr foarte mare de agenţi pe piaţă.Existenţa multor întreprinderi foarte mici-spun ei- ar
conduce la imposibilitatea influenţării preţului.Este adevărat că pe o piaţă cu concurenţă
perfectă sunt intotdeauna mulţi agenţi economici,dar unele ramuri pot prezenta trăsăturile
concurenţei perfecte chiar si în condiţiile existenţei unui număr restrâns de firme pe
piaţă.Însă totuşi părerea mea rămîne aceea că este un plus faptul că creste numărul agenţilor
economici şi anume să observăm acest fapt în RM,fiindcă datorită lor economia va creşte iar
odată cu apariţia concurenţei mai largi va cîştiga nu doar producătorul dar şi consumatorul .