Cubello Giusepinna

Invatare in invatamant

Invatarea prin cooperare

Invatarea prin cooperare este o strategie de instruire stucturata si sistematizata, in cadrul

careia grupe mici lucreaza impreuna pentru a atinge un tel comun. Premisa invatarii prin
cooperare este aceea conform careia, subiectii care lucreaza in echipa sunt capabili sa aplice si sa
sintetizeze cunostintele in moduri variate si complexe, invatand in acelasi timp mai temeinic
decat in cazul lucrului individual.

Johnson, D. W, si Johnson, R. T. au scris mult despre invatarea prin cooperare. Studiul

lor din 1989, cerceteaza 193 de cazuri comparand efectele diferite ale invatarii prin cooperare
fata de tehnicile de invatare numite “traditionale”. Doar in 10% din cazuri, rezultatele metodelor
individuale au fost mai eficiente. Munca in echipa dezvolta capacitatea elevilor de a lucra
impreuna – o competenta importanta pentru viata si activitatea viitorilor cetateni.

Au fost create diverse denumiri pentru a ilustra munca colaborativa de invatare in grup,
cum ar fi:

- invatarea prin cooperare;

- invatarea colaborativa;

- invatarea colectiva;

- invatarea comunitara;

- invatarea reciproca;

- invatarea in echipa;
 - studiu de grup;

- studiu circular (Davis, G. B., 1993);

Invatarea prin cooperare determina dezvoltarea personala prin actiuni de

autoconstientizare in cadrul grupurilor mici. Ea solicita toleranta fata de modurile diferite de
gandire si simtire, valorizand nevoia elevilor de a lucra impreuna, intr-un climat prietenos, de
sustinere reciproca.

Cooperarea  (conlucrarea, munca alaturi de cineva), presupune colaborarea (participarea

activa la realizarea unei actiuni, bazata pe schimbul de propuneri, de idei).

Cu toate ca cele doua notiuni sunt sinonime, putem face unele delimitari de sens,
intelegand prin colaborare o forma de relatii intre elevi/studenti, ce consta in solutionarea unor
probleme de interes comun, in care fiecare contribuie activ si efectiv si prin cooperare o forma
de invatare, de studiu, de actiune reciproca, interpersonala/intergrupala, cu durata variabila care
rezulta din influentarile reciproce ale agentilor implicati (vezi Loretta Handrabura, 2003, p. 50).
Invatarea prin cooperare presupune actiuni conjugate ale mai multor persoane (elevi, studenti,
profesori) in atingerea scopurilor comune prin influente de care beneficiaza toti cei implicati.

Colaborarea se axeaza pe sarcini, iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.

Cooperarea este o forma de interactiune superioara in cadrul invatarii, incluzand colaborarea.

Competitia si colaborarea sunt practici care se intalnesc in scoala contemporana si sunt

ambele necesare. Competitia devine distructiva pentru armonia climatului educational atunci
cand este exacerbata si devine un scop in sine. Cadrele didactice trebuie sa echilibreze cele doua
forme de organizare a activitatii instructiv-educative, creand oportunitati de invatare axate pe
activitatile de grup ce favorizeaza cooperarea si intretin competitia constructiva.

1. Principiile invatarii prin cooperare

Invatarea prin cooperare este bazata pe urmatoarele principii:

 1. Interdependenta pozitiva, conform careia succesul grupului depinde de efortul depus
in realizarea sarcinii de catre toti membrii. Elevii sunt dirijati catre un scop comun, stimulati de o
apreciere colectiva, rezultatul fiind suma eforturilor tuturor.

2. Responsabilitatea individuala, care se refera la faptul ca fiecare membru al grupului isi

asuma responsabilitatea sarcinii de rezolvat;

3. Formarea si dezvoltarea capacitatilor sociale, stimularea inteligentei interpersonale

care se refera la abilitatea de a comunica cu celalalt, de a primi sprijin atunci cand ai nevoie, de a
oferi ajutor, la priceperea de a rezolva situatiile conflictuale. Elevi sunt invatati, ajutati
monitorizati in folosirea capacitatilor sociale colaborative care sporesc eficienta muncii in grup.

 Interactiunea fata in fata ce presupune un contact direct cu partenerul de lucru, aranjarea

scaunelor in clasa astfel incat sa se poata crea grupuri mici de interactiune in care elevii sa se
incurajeze si sa se ajute reciproc.

5. Impartirea sarcinilor in grup si reflectarea asupra modului cum se vor rezolva

sarcinile de catre fiecare membru in parte si de catre colectiv.

In invatarea prin cooperare se respecta principiile: egalitarist, antiierarhic si antiautoritar,

precum si cel al tolerantei fata de opiniile celorlalti si al evitarii etichetarii.

Profesorul se integreaza in activitarea colaborativa a elevilor, putand fi unul din membri

sau oferindu-si ajutorul, ori animand si stimuland activitatea. Agentii educationali se privesc
reciproc ca oameni, nu ca roluri. Evaluarea este un exercitiu democratic al puterii intr-o munca in
comun a dascalilor cu elevii.

2. Grupul – element central al invatarii prin cooperare

Directa implicare in sarcina este o conditie a activismului si a asigurarii unei invatari

temeinice. In sustinera acestei idei, Appelbaun P. sustine faptul ca “elevii invata mai bine atunci
cand le pasa despre ceea ce invata, cand sunt direct motivati sa realizeze un lucru, cand exista un
scop, cand exista o responsabilitate si un angajament asupra a ceea ce au de facut.” (2001, p.
117)
 Dezbatand structura relatiilor elev-elev, Deutsh M. si Hornstein H. A. (1978) si-au pus
urmatoarele intrebari:

Cand este invatarea mai productiva, atunci cand elevii lucreaza singuri sau atunci cand
se afla in grup?;

Ce diferente apar in interactiunea dintre elevi si in calitatea procesului de invatare,

datorita relatiilor de colaborare sau a celor competitive dintre ei?

Complexitatea problemei a determinat pe multi cercetatori sa analizeze factorii care

faciliteaza sau impiedica activitatea in grup. Iata cativa dintre factorii favorizanti ai invatarii
prin cooperare (vezi Watson, 1966):

1. Stimularea in sarcina este imbunatatita datorita prezentei altora;

2. Resursele grupului (de memorie, de stocare, de atentie etc.) sunt mai bogate decat in
cazurile individuale;

3. Exista sanse mari ca printre membrii grupului sa fie unul capabil sa descopere solutia;

 Greselile intamplatoare sunt compensate: in ciuda aparitiei acestora “rezultatul general al

grupului va fi mai precis decat cel al individului luat separat.”

5. “Petele oarbe” sunt corectate. “Este mai usor sa recunosti greselile altora decat pe cele
proprii.”

6. Stimularea aparitiei de idei noi este o rezultanta a interactiunii cumulative, “deoarece

fiecare membru dezvolta ideile celuilalt.”

7. Se invata din experienta altora. Exista multe dovezi (vezi Bandura sI Walters, 1963) ca
una din formele cele mai obisnuite si mai eficiente de a invata este observarea activitatii altora in
rezolvarea problemelor.

Dintre factorii care ingreuneaza activitatea in grup si care fac ca uneori grupurile sa fie
mai putin eficiente decat activitatea independenta, amintim urmatorii (vezi Watson,1966):
 1. Opozitia de scopuri, interese si obisnuinte ale membrilor poate face ca actiunea de
colaborare sa fie extrem de dificila;

2. Dificultatile de comunicare tind sa sporeasca pe masura ce grupul creste, iar pentru cei

timizi este mai greu sa participe activ atunci cand grupul este mai mare;

3. Dificultatile de coordonare cresc, de asemenea, pe masura ce grupurile sunt mai mari,

astfel incat este tot mai greu sa se realizeze un efort comun, integrat, fara sa se cheltuiasca mult
timp pentru rezolvarea si prevenirea dificultatilor de coordonare.

 Distragerea si supraestimarea care fac dificil de obtinut efortul individual concentrat,

sustinut, necesar pentru invatarea anumitor subiecte si pentru rezolvarea problemelor;

5. Dependenta excesiva de ceilalti poate fi favorizata de activitatea in grup. Faptul ca unii

membri din grup se bazeaza pe cei mai capabili, duce la lenevire si la evitarea propriilor
responsabilitati.

Calitatea superioara a produselor grupului este sustinuta de unii cercetatori fie in termeni
foarte optimisti (“nivelul atins de grup depaseste pe cel al elevului cel mai inteligent care
utilizeaza exclusiv mijloacele sale proprii” – G. Dubal, 1969), fie mai moderati (“desi grupul este
de obicei mai bun decat individul mediu, el este rareori mai bun decat cel mai bun individ” – A.
P. Hare, 1962).

Comparand travaliul in grup cu cel individual, W. Doise si G. Mugny, specifica faptul ca

“dupa natura sarcinii, dupa resursele individuale ale membrilor grupului si dupa modul lor de
interactiune, travaliul unui grup poate fi inferior, egal sau superior celui al individului confruntat
izolat cu aceeasi sarcina.” (1998, p. 38)

Analizand dinamica grupului ca instument de actiune psihosociala, Dumitru Cristea

specifica faptul ca se constituie “un camp dinamic, a carei organizare, unitate si functionalitate se
bazeaza pe interdependenta membrilor, care suporta la randul lor toate efectele acestora. Acest
fapt deschide calea utilizarii grupului ca sistem de formare si schimbare psihosociala.” (p. 278)

Exista insa trei tipuri generale de grupuri:

 • grupuri de invatare informale;

• grupuri de invatare formale;

• studiu in echipa (adaptat dupa Johnson, D. W, Johnson, R. T. si Smith, 1991):

Grupurile informale de invatare sunt create ad-hoc, temporar, prin adresarea solicitarii

elevilor de a forma o echipa prin simpla intoarcere catre colegul de banca si a discuta o problema
data pentru cateva minute. La fel de rapid pot fi create grupuri de cate 3-4 elevi pentru a rezolva
o problema, a gasi solutii unei situatii create ori a raspunde la o intrebare.

Profesorul poate crea oricand grupuri informale de lucru in clasa, de orice marime, pentru
a aprecia gradul de intelegere de catre elevi a unui material sau a le oferi sansa de a aplica ceea
ce au invatat ori fie doar pentru a schimba forma de organizare a colectivului in vederea cresterii
motivatiei si trezirii atentiei.

Grupurile formale de invatare  sunt echipe stabilite dinainte pentru a rezolva o sarcina
anume, a efectua un experiment in laborator, a redacta un raport de cercetare.

Elevii lucreaza impreuna mai mult timp (cateva zile sau saptamani) sau pana termina
proiectul de cercetare.

Studiul in echipa implica derularea muncii colaborative pe o perioada lunga de timp

(chiar si un semestru). Echipele isi stabilesc regulile si respon-sabilitatile, precum si planul de
lucru. Activitatea e bazata pe cooperarea intre membrii si pe sprijin reciproc.

Evaluarea finala se face de obicei oferind tuturor membrilor echipei acelasi calificativ ce
rezulta din masurarea si aprecierea rezultatului colectiv. Acest fapt stimuleaza conlucrarea si
ajutorul reciproc si nu incurajeaza competitia in interiorul echipei ci intre echipe.

Exista cateva reguli care trebuiesc respectate atunci cand se organizeza invatarea pe

echipe (vezi Davis, G. B., 1993):
 - elaborarea unui plan de lucru in care se trec: elementele importante de studiat, sarcinile
fiecarui membru, sub-temele, aplicatiile, locul de desfasurare, sedintele de studiu;

- explicatiile profesorului asupra importantei temei de studiu si a avantajelor lucrului in

grup pentru rezolvarea ei;

- oferirea elevilor spre rezolvare a unei sarcini relevante din punct de vedere social, a unei
probleme cu larga aplicabilitate a carei importanta sa stimuleze participarea elevilor;

- optarea pentru un numar optim de membri in grup (4–5) si crearea unor echipe
eterogene, dorindu-se ca fiecare sa aibe ocazia de a invata de la celalalt ceva si ocazia de a oferi
ceva, de a-si aduce contributia acolo unde este mai bun (specialist);

- crearea posibilitatii membrilor echipei de a fi consiliati, indrumati, de a avea acces la

informatii si materiale;

- crearea unei atmosfere propice de lucru si a unui spatiu adecvat;

- explicarea modului de evaluare a muncii colective si a fiecarui membru in parte;

Pentru evitarea situatiei in care unii elevi muncesc si pentru altii Walvoord (1986)
recomanda urmatoarea strategie: profesorul poate sa ceara din partea elevilor sa prezinte sub
anonimat situatia pe care o inregistreaza fiecare cu privire la cine a depus un efort deosebit in
activitate (implicare inalta) si cine s-a situat la polul opus (slaba impicare). Daca mai multi elevi
indica faptul ca un membru al echipei a avut cea mai slaba contributie, acela va primi un
calificativ mai mic fata de restul grupului. Cunoscand acest lucru fiecare se mobilizeaza.
Strategia functioneaza, spune Walvoord, mai ales daca elevii au ocazia de a discuta despre acest
lucru in mijlocul proiectului, iar cel vizat are timp sa-si remedieze comportamentul.

Metodele interactive de grup determina si stimuleaza munca colaborativa desfasurata de

cei implicati in activitate (elevii), in cadrul careia, toti “vin” (participa) cu ceva si nimeni nu
“pleaca” cu nimic. Profitul este atat al grupului (solutionarea problemei, gasirea variantei
optime), cat si al fiecarui individ in parte (rezultatele obtinute, efectele aparute in planurile
cognitiv, emotional-afectiv, compor-tamental; o invatare noua)
 Experientele de invatare in grup sunt marcate de dialog reflexiv, de stimularea atitudinii
metacognitive (crearea de moduri alternative de gandire, oferind o baza rationala pentru
negocierea interpersonala a sensurilor, o cale de a ajunge la intelegerea reciproca), de crearea de
jurnale reflexive si de stimularea gandirii critice.

Increderea in procesul de invatare eficienta conduce la diminuarea controlului si la

instaurarea unor relatii de munca degajate intre educator si educat.

Etapele invatarii prin cooperare

Invatarea prin cooperare presupune o dinamica si un activism sustinut continuu de

eforturile participantilor. Etapele stategiei de munca in echipa presupun considerarea  factorilor
favorizanti si defavorizanti ai rezolvarii de probleme in colectiv.

O prima etapa are in vedere constituirea grupului de lucru. Membrii acestuia trebuie sa

indeplineasca anumite calitati pentru a facilita solutionarea problemei puse in discutie: sa fie
toleranti fata de parerile colegilor, sa detina optime abilitati de comunicare  a ceea ce doresc sa
transmita, sa nu fie egoisti, sa acorde ajutor si sa primeasca ajutor atunci cand au nevoie.

A doua etapa se concretizeaza atunci cand participantii se confrunta cu situatia de

rezolvat si sunt stimulati sa lucreze impreuna pentru a o rezolva. In aceasta etapa are loc
familiarizarea cu elementele problemei, analiza acestora si stabilirea prioritatilor si a
responsabilitatilor.

A treia etapa este destinata reflectiilor, incubatiei si tatonarilor. Este faza documentarii si

a cercetarii care se poate intinde pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.

A patra etapa este rezervata dezbaterilor colective, cand sunt confruntate ideile, sunt
analizate erorile si punctele forte. „Calitatea invatarii prin cooperare depinde de
calitatea dezbaterii democratice instaurate intre elevi prin dubla exigenta a rigorii intelectuale si
a eticii comunicationale (a asculta si a respecta partenerul, a cauta sa-i intelegi opiniile, modul de
a gandi, a avea nevoie de pareri si puncte de vedere diverse pentru a-si construi propria
gandire).” (Musata Bocos, 2002, p. 218)
 A cincea etapa se refera la structurarea demersurilor catre finalul dezbaterii cu obtinerea
concluziilor si cu solutionarea problemei. Are loc integrarea noilor achizitii in sistemul celor
existente prin restructurarea celor existente in lumina celor nou dobandite.

Conditiile desfasurarii etapelor cooperarii eficiente se refera la relatiile de buna intelegere

intre membrii echipei de lucru, la acceptarea din partea tuturor membrilor grupului a planului de
lucru in vederea atingerii telului comun, la adoptarea unui mod comun de comunicare a
rezultatelor si de evaluare a solutiei.

 Efectele favorabile ale invatarii prin cooperare

Strategia invatarii prin cooperare ofera elevilor ocazia de a-si concretiza nevoia de a lucra
impreuna, intr-un climat colegial de intrajutorare si de sprijin reciproc. Grupul da posibilitatea
testarii ideilor, revizuirii opiniilor si dezvoltarii inteligentei interpersonale.

Lucrul in grup acopera neajunsurile invatarii individualizate, accordand o importanta

considerabila dimensiunii sociale, prin desfasurarea proceselor interpersonale.

Cooperarea asigura o relatie deschsa intre parteneri, dezvota atitudini si comportamente

bazate pe incredere, favorizand formarea atitudinii pozitive fata de invatare si fata de scoala.
Munca in echipa are efecte semnificative asupra pesonalitatii elevilor/studentilor, prezenta par-
tenerilor de interactiune constituind un stimulent intelectual si un declansator al schimbului de
opinii si informatii. Solutiile emise pot suferi in cadrul grupului imbunatatiri si ajustari, analiza
critica dezvoltand capacitatile autoevaluative ale participantilor. Productivitatea sporita pe
unitatea de timp, apreciata prin numarul de dificultati rezolvate, si dupa gradul lor de
complexitate recomanda folosirea strategiile de invatare prin cooperare in clasa. La acest fapt se
adauga si calitatea mai buna a raspunsurilor, instalarea unui climat motivant de lucru,
caracterizat printr-o tensiune crescuta pentru finalizarea sarcinii comune.

Invatarea prin cooperare valorizeaza schimburile intelectuale si verbale si mizeaza pe o

logica a invatarii care tine cont de opiniile celorlalti.

5. Competentele profesorului necesare sustinerii invatarii prin cooperare

 Invatarea prin cooperare solicita efort intelectual si practic atat din partea elevilor cat si
din partea profesorului care coordoneaza bunul mers al activitatii. Utilizand strategia invatarii
prin cooperare, profesorul trebuie sa detina urmatoarele competente:

- competenta energizanta: are in vedere capacitatea profesorului de a-i face pe elevi sa

doreasca sa se implice in activitate, in rezolvarea problemei date. Elevii trebuie incurajati si
stimulati sa nu se opreasca la prima solutie descoperita, ci sa se antreneze in cautarea de solutii
alternative.

- competenta empatica: presupune abilitatea de a lucra cu elevii/studentii reusind sa se

transpuna in situatiile pe care acestia le parcurg. In acest mod, profesorul isi va cunoaste mai
bine discipolii si va imbunatatii comunicarea cu ei;

- competenta ludica: se refera la capacitatea profesorului de a raspunde jocului elevilor

sai prin joc, favorizand integrarea elementelor ludice in activitatea de invatare pentru a o face
mai atractiva si pentru a intretine efortul intelectual si fizic al elevilor;

- competenta organizatorica: are in vedere abilitatile cadrelor didactice de a organiza

colectivul in echipe de lucru si de a mentine si impune respectarea regulilor care privesc
invatarea prin cooperare, in grup. Totodata, profesorul este cel care poate interveni in situatii
limita, in situatii de criza, aplanand conflictele si favorizand continuarea activitatii pe directia
dorita. El mentine legatura dintre interventiile participantilor si subiectul discutiei, evitand
devierile;

- competenta interrelationala: ce presupune disponibilitati de comunicare cu elevii,

menita sa dezvolte si la acestia abilitatile sociale necesare integrarii optime in colectiv. Toleranta
si deschiderea fata de nou, precum si incurajarea originalitatii raspunsurilor copiilor, va avea ca
efect crearea de disponibilitati asemanatoare elevilor sai in relatiile cu ceilalti.

Alaturi de aceste competente nu trebuie neglijate cele necesare si specifice tuturor

cadrelor didactice:
 • competentele stiintifice, disciplinare, care se refera la corectitudinea stiintifica, la
calitatea, structurarea, logic interna si transpozitia didactica a continuturilor care vor contribui la
atingerea obiectivelor stabilite si la dezvoltarea la elevi a structurilor operatorii, afective,
motivationale, volitive si actionale;

• competentele psihopedagogice si metodice prin care se asigura eficienta

psihopedagogica a demersurilor instructiv-educative, logica didactica, profesorul mediind
legatura elevului cu obiectul de invatamant;

• competentele manageriale si psihosociale ce tin de managementul educational si de

organizarea relatiilor sociale in clasa de elevi;

Rolurile profesorului se redimensioneaza si capata noi valente, depasind optica

traditionala prin care el era doar un furnizor de informatii. In organizarea invatarii prin cooperare
el devine un coparticipant, alaturi de elev la activitatile desfasurate. El insoteste si incadreaza
elevul pe drumul catre cunoastere. Dimensiunile procesului de invatamant (predarea-invatarea-
evaluarea) capata, in cazul strategiilor de lucru in echipa, valente formative si formatoare,
incurajand progresul individual si colectiv, personal si social.