Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al

Cercetării și Educației‖, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu‖ din Cahul, 7 iunie 2018, Volumul I

CONDIŢIILE GENERALE ALE NULITĂŢII ÎN PROCESUL CIVIL

Tatiana CRUGLIŢCHI, lect. sup. univ.,

Catedra de Drept privat
Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii de Stat „Alecu Russo‖ din Bălţi

Abstract: The nullity itself represents one of the most relevant civil procedural penalty. The
nullity juridical regimme concerns the procedure of capitalizing the nullity in the juridical procedural
order. Setting up the value in the civil procedure includes the examination of the problems referring to
the issues of invocating, stating and declaring the nullity.

Regimul juridic al nulităţii poate cuprinde, de o manieră mai generală, condiţiile de invocare a
nulităţii, ca şi efectele acesteia, deosebit de cazurile în care ea operează, deoarece între etiologia cazurilor
de nulitate şi efectele acesteia, pe de o parte, şi cazurile de nulitate, pe de altă parte, există o legătură
strânsă şi necesară. Într-un sens restrâns, tehnic şi obişnuit, regimul juridic al nulităţii desemnează numai
totalitatea regulilor cărora le este supusă nulitatea, reguli care privesc trei aspecte: mijloacele de invocare
a nulităţii; când şi cât timp poate fi invocată nulitatea; efectele invocării nulităţii.
În fond, principalul rost al procedurii civile este de a impune un număr de dispoziţii legale
necesare pentru derularea procesului, dispoziţii care în alcătuirea lor, trebuie să aibă ca punct de plecare
atât o bună organizare şi administrare a justiţiei, cât şi o bună protecţie a drepturilor persoanei.
Astfel, nulitatea procesuală apare ca principalul mijloc de control al regularităţilor actelor de
procedură şi de sancţionare a celor care sunt contrare normelor formale.
În literatura de specialitate1 s-a precizat opinia, conform căreia, constatarea şi declararea nulităţii
presupune îndeplinirea unor condiţii generale privitoare la însăşi existenţa sancţiunii. Condiţiile generale
ale nulităţii vizează trei aspecte:
a) încălcarea oricăror dispoziţii procedurale;
b) producerea unei vătămări;
c) vătămarea să nu poată fi anulată într-un alt mod, decât prin anularea actului.
Pe lângă aceste condiţii, care privesc situaţiile de încălcare a oricăror dispoziţii procedurale,
indiferent de natura şi importanţa actului procedural, există şi condiţii speciale ale nulităţii, care diferă
după natura actelor de procedură, cât şi condiţii care vizează numai modul de valorificare a nulităţii în
procesul civil.
Deci, invocarea, constatarea şi declararea nulităţii presupun existenţa unor condiţii generale care
să reglementeze aplicarea acestor sancţiuni. Codul de procedură civilă al RM (CPC al RM) nu conţine
prevederi exprese ce ar consacra exhaustiv aceste condiţii. Ele însă pot fi deduse prin intermediul
interpretării logico – juridice, care ne duce la concluzia că vor fi lovite de nulitate acele acte de procedură
care nu corespund exigenţelor de formă şi conţinut. De exemplu, art. 166 CPC al RM reglementează
condiţiile de fond şi de formă înaintate faţă de cererea de chemare în judecată. Dacă ea nu va fi întocmită
cu respectarea acestor prevederi, judecătorul, conform art. 171 alin. 1 CPC al RM va pronunţa o încheiere
de a nu-i da curs. Ca rezultat, ea nu-şi va produce efectele juridice, deci va fi nulă. Se mai cere de
menţionat faptul că sancţiunea nulităţii care o loveşte nu este definitivă, deoarece judecătorul va acorda
reclamantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor din cerere. Şi în cazul în care le va lichida în
termen, cererea se va considera depusă din momentul prezentării ei iniţiale.
Acest amănunt subliniază încă o dată că funcţiile sancţiunilor procedurale nu se limitează la
pedepsirea persoanei vinovate de nesocotirea normelor procedurale, ci urmăresc educarea părţilor în
spiritul disciplinei procesuale şi a optimei administrări a justiţiei.
Un alt exemplu de nulitate poate fi desprins din conţinutul art. 136 alin. 2 CPC al RM, care
prevede că înainte de audierea martorului, el trebuie să fie prevenit de răspundere penală ce o va purta
pentru depoziţiile false făcute cu bună ştiinţă ori pentru refuzul sau eschivarea de a face depoziţii. Dacă
martorul nu va semna o declaraţie că i s-au explicat obligaţiile şi răspunderea ce o poartă, atunci
depoziţiile sale nu vor putea servi ca mijloc de probaţie (actul va fi nul).
a) În legătură cu prima condiţie a nulităţii se impun următoarele precizări: neobservarea formelor
legale trebuie să îmbrace o anumită gravitate, există neregularităţi ale actelor de procedură care sunt

1
Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. I. –Arad: Ed. Servo – Sat, 2000, pag.264
111
 Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al
Cercetării și Educației‖, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu‖ din Cahul, 7 iunie 2018, Volumul I

indiferente din punct de vedere sancţionator, actele astfel afectate producându-şi în întregime efectele.1
Formele legale sunt totalitatea regulilor de drept procesual civil, iar formele de procedură sunt
toate dispoziţiile, normele, regulile care privesc mersul procesului înaintea justiţiei, tot ce legea prescrie
că trebuie urmat pentru executarea hotărârilor şi tot ce poate avea legătură directă cu funcţia legală a
organelor judecătoreşti.2
Sancţiunea nulităţii şi-a găsit o mai detaliată reglementare în CPC al României, potrivit căruia
sunt afectate de nulitate nu doar actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, ci şi cele exercitate de
un judecător necompetent. La o primă analiză am putea constata că suntem în prezenţa unei nulităţi
absolute, comparativ cu nulitatea relativă ce afectează actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale.3
În procedura franceză, atunci când un act este nul sau inutil pentru procedura în curs, funcţionarul
care l-a îndeplinit trebuie să achite cheltuielile ocazionate. Sub rezerva sancţiunilor disciplinare,
funcţionarul poate, conform dreptului comun, să fie obligat la despăgubiri şi la o amendă.4
b) A doua condiţie priveşte cauzarea unei vătămări uneia din părţi prin neregularitatea actului.
Mai întâi, noţiunea de „vătămare‖ nu trebuie confundată cu „interesul‖, după cum vătămarea nu este
reductibilă exclusiv la un prejudiciu patrimonial.
Interesul de a cere anularea unui act de procedură este, ca în toate cazurile în care se pretinde ceva
– pe cale principală sau pe cale de excepţie – justificarea juridică sau morală a acelei pretenţii ori, în alţi
termeni, folosul practic urmărit prin invocarea nulităţii.5
În cazul nulităţii actelor de procedură, interesul de a cere anularea actului nu este suficient, fiind
necesară şi existenţa unei vătămări.
În al doilea rând, vătămarea poate să îmbrace forma unui prejudiciu patrimonial, adică să aibă un
conţinut economic, exprimabil în bani, după cum poate lua forma unui prejudiciu moral sau procesual.6
Conceptul de vătămare, practic, nu face decât să reitereze şi să asigure o garanţie în plus a
protejării drepturilor şi a îndeplinirii obligaţiilor procesuale.
În privinţa aceasta de largă accepţiune, putem afirma că, deşi vătămarea nu există ca noţiune şi
concept în legislaţia procesuală din Republica Moldova, absenţa ei nu se resimte ca o adevărată lacună,
drepturile şi obligaţiile părţilor fiind destul de bine protejate şi de instituţiile procesual civile existente în
ţara noastră.
Nulitatea decurge din simpla încălcare a unor dispoziţii imperative, care consacră regulile
esenţiale pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei. Prin urmare, vătămarea este presupusă în toate aceste
situaţii şi ea decurge din însăşi încălcarea legii. Într-adevăr, neobservarea regulilor procesuale care exced
interesului părţilor nu pot fi lipsite de sancţiune. Partea care invocă nulitatea nu va fi ţinută să
demonstreze prejudiciul – vătămarea – produs.
Constatarea existenţei vătămării este lăsată la aprecierea instanţei, care o poate deduce din
împrejurările cauzei şi din importanţa şi finalitatea formei de procedură încălcate. Dovada vătămării este
diferită. În cazul nulităţilor exprese, vătămarea se prezumă şi rareori cealaltă parte se angajează să
răstoarne prezumţia de vătămare, dovedind inexistenţa acesteia.
c) În legătură cu cea de-a treia condiţie, anularea actelor de procedură nu este şi nu trebuie să fie
decât un ultim remediu, în înţelesul că actul neregulat întocmit trebuie pe cât posibil, să fie salvat. În
situaţia, în care actul urmează să fie refăcut în întregime, când deci nulitatea este totală, se va anula mai
întâi actul neregulat şi apoi se va întocmi un alt act, în conformitate cu formele legale; în acest caz însă,
efectele juridice ale noului act se vor produce de la această dată.
În principiu, instanţa care constată sau declară nulitatea dispune şi refacerea actului. Dacă însă
instanţa s-a declarat necompetentă în condiţiile legii şi dosarul a fost trimis altei instanţe, refacerea actului
va fi dispusă de instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa. Soluţia este aceeaşi şi în cazul în care
nulitatea priveşte însăşi hotărârea pronunţată în cauză. De această dată actul nul va fi refăcut de către
instanţa de control judiciar care, desfiinţând hotărârea, rejudecă ea pricina. În caz de casare cu trimitere,
refacerea o va opera instanţa căreia i se trimite cauza spre rejudecare.
Problema înlăturării efectelor negative, care decurg din nerespectarea regulilor de desfăşurare a

1
Ungureanu O. Nulităţile procedurale civile. –Bucureşti: Ed. All Beck, 1998, pag.66
2
Leş I. Sancţiunile procedurale în materie civilă. –Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1997, pag.53
3
Leş I. Comentariile Codului de procedură civilă.Vol. I. - Bucureşti: ALL Beck, 2005, pag.271
4
Vincent J., Guinchard S. Procédure civile. - Paris: Ed. Dalloz, 2001, pag.465
5
Popa M. Teoria generală a nulităţii actelor de procedură civilă. –Bucureşti: Ed. All Beck, 2003, pag.197
6
Leş I. Comentariile…, op.cit, pag.267
112
 Conferința științifică internațională „Perspectivele și Problemele Integrării în Spațiul European al
Cercetării și Educației‖, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu‖ din Cahul, 7 iunie 2018, Volumul I

procesului civil, se pune în termeni diferiţi în cazul celor două categorii de nulităţi: absolute şi relative.
Simpla invocare a necompetenţei judecătorului are drept consecinţă nulitatea actelor de
procedură, fără ca instanţa să aibă efectiv posibilitatea de a înlătura consecinţele negative ale nesocotirii
dispoziţiilor legale. De exemplu, potrivit art. 388 alin. 1 CPC al RM „hotărârea primei instanţe urmează a
fi casată, independent de argumentele cererii de apel, dacă: a) pricina a fost judecată de un judecător care
nu era în drept să participe la judecarea ei...‖
Suntem în prezenţa unei nulităţi absolute, ce se caracterizează prin imposibilitatea de a înlătura
vătămarea produsă. Prin înlăturarea efectelor negative ale încălcării normelor imperative se instituie
anularea actului, ca şi în cazul nesocotirii principiilor fundamentale ale procesului civil.
În cazul nulităţii relative, anularea actului de procedură se poate dispune doar dacă nu există o
altă posibilitate de a înlătura efectele negative ce decurg din neobservarea dispoziţiilor legale.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la citarea părţilor atrage nulitatea actelor următoare,
inclusiv a hotărârii pronunţate în asemenea condiţii. Nulitatea actelor procedurale ulterioare unei citaţii
ilegale poate fi evitată prin ratificarea lor de partea interesată.
Într-adevăr, partea nelegal citată şi care se înfăţişează la un termen ulterior poate să nu solicite
refacerea actelor întocmite dacă apreciază că aceasta corespunde intereselor sale. În acest fel, prin voinţa
părţii şi sub controlul instanţei de judecată, nulitatea poate fi evitată.
Preşedintele şedinţei va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu
a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. Aceasta constituie o
obligaţie legală.
Părţile în drept să invoce nulitatea relativă au obligaţia de a se stărui pentru înlăturarea vătămării
prin alte mijloace legale. La rândul său, instanţa este ţinută să ia măsurile necesare pentru îndreptarea
neregularităţilor săvârşite. Aceste premise constituie reguli esenţiale cu privire la regularitatea actelor de
procedură.
Exemplificativ, ele pot fi deduse din conţinutul art. 168 alin. 1 CPC al RM „când lichidarea
imediată a neajunsurilor nu este posibilă, cererea se consemnează în registrul de intrare a documentelor,
iar reclamantului i se va acorda un termen pentru a aduce cererea în conformitate cu art. 166 CPC al RM‖.
Art. 368 alin. 1, şi art. 438 alin. 3 conţin prevederi similare ce vizează cererea de apel şi recurs împotriva
deciziilor instanţei de apel.

Referinţe bibliografice:
1. Deleanu I. Tratat de procedură civilă. Vol. I. –Arad: Ed. Servo – Sat, 2000
2. Leş I. Comentariile Codului de procedură civilă.Vol. I. - Bucureşti: ALL Beck, 2005
3. Leş I. Sancţiunile procedurale în materie civilă. –Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 1997
4. Popa M. Teoria generală a nulităţii actelor de procedură civilă. –Bucureşti: Ed. All Beck, 2013
5. Ungureanu O. Nulităţile procedurale civile. –Bucureşti: Ed. All Beck, 1998
6. Vincent J., Guinchard S. Procédure civile. - Paris: Ed. Dalloz, 2011

113