Academia de Studii Economice din Moldova

Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA)

Catedra Geografia şi Economia Mediului, ASEM

Conferinţa Internaţională este consacrată

jubileului de 70 de ani de viaţă şi 49 de ani
de activitate ştiinţifică şi pedagogică
al doctorului habilitat, profesor universitar
Constantin Matei

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională

„Evoluţia demografică
şi politica securităţii demografice”
(22-23 aprilie 2010)

Chişinău – 2010
Editura ASEM
CZU 314.15/.18(042)

Coordonator: Prof. univ. dr. hab. Constantin Matei

Elaboarea politicilor demografice şi a politicii de securitate
demografică, actualmente, constituie probleme de prim-plan în
dezvoltarea economică şi socială a statului. Conferinţa actuală are
menirea de a întruni experţi în domeniu din mai multe state limitrofe, în
scopul elaborării unor propuneri referitoare la depăşirea crizei
demografice. Lucrarea dată cuprinde materialele Conferinţei
internaţionale cu genericul „Evoluţia demografică şi politica securităţii
demografice”. Declinul demografic, început la mijlocul anilor 90 ai
secolului XXI, are mai multe consecinţe negative, exprimate atât în
micşorarea semnificativă a efectivului populaţiei, cât şi în deteriorarea
structurii demografice şi dezechilibrul necunoscut până în vremea de
faţă a structurii pe vârstă a populaţiei. Evoluţia demografică actuală se
va reflecta negativ asupra formării situaţiei demografice a statului în
următoarele decenii. Aceasta determină elaborarea unor politici
demografice de securitate pentru perioada viitoare.
Organizarea conferinţei internaţionale şi publicarea materialelor
sunt realizate cu suportul financiar al Fondului Naţiunilor Unite
pentru Populaţie (UNFPA).
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII
„Evoluţia demografică şi politica securităţii demografice”, conf. şt. intern.
(2010 ; Chişinău). Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Evoluţia demografică şi
politica securităţii demografice”, (22-23 apr.2010) : consacrată jubileului de 70
de ani de viaţă şi 49 de ani de activitate şt. şi pedagogică al doct. habilitat, prof.
univ. Constantin Matei. – Ch. : ASEM, 2010. – 339 p.
Antetit.: Acad. de Studii Econ. din Moldova, Fondul Naţiunilor Unite
pentru Populaţie (UNFPA), Catedra Geografia şi Economia Mediului,
ASEM. – Texte: lb. rom., rusă. – Rez.: lb.engl. – Bibliogr. la sfârşitul art.
– 100 ex.
ISBN 978-9975-75-497-2.
314.15/.18(042)
E 95

ISBN 978-9975-75-513-9
© Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM
2
 Cuprins:
Gheorghe Paladi, academician AŞM, Politici demografice în
contextul îmbătrânirii populaţiei 8
Mirela Mazilu, dr. prof. univ. Universitatea din Craiova,
Evoluţia demografică ne trimite către o societate a bătrânilor! 17
Constantin Matei, dr. hab. prof. univ., ASEM, Managementul
demografic şi problemele securităţii demografice 24
Vasile Surd, dr. prof. Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-
Napoca, Evoluţia populaţiei universitare din România în
ultimul deceniu (2000-2010) 33
Ionel Muntele, prof., univ. dr., Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, Tendinţe recente în evoluţia unor indicatori de
fertilitate în Europa 38
Nicolae Popa, prof. univ. dr,. Universitatea de Vest din
Timişoara, Evoluţia populaţiei României la nivel regional,
după 1989 şi strategiile de dezvoltare durabilă 47
Olga Gagauz, dr. conf., IIESP, AŞM, Comportamentul
matrimonial: caracteristici structurale şi tendinţe prospective 54
Vitalie Sochircă, dr., conf. univ. Valeria Ambrosi, mast. USM,
Dinamica numerică şi distribuirea populaţiei pe localităţile
din municipiul Chişinău în perioada 1989-2008 61
Dumitru Tintiuc, dr. hab. prof., Leonid Margine, dr., Tudor
Grejdeanu, dr. hab., USMF „Nicolae Testemiţanu”, Anatolie
Bulgac, dr., Academia „Ştefan cel Mare”, Starea de sănătate a
persoanelor participante la lucrările de lichidare a
consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobâl 67
Diana Corcodel, dr. în medicină, IIESP AŞM, Semnificaţia
modului de viaţă sănătos în viziunea tinerilor 72

3
Dumitru Tintiuc, dr. hab., prof., Vlad Bădan, asistent, Anatol
Negară, dr., Tudor Grejdeanu, dr. hab., Natalia Blaja-Lisnic,
dr., Leonid Margine, dr., Alexandr Lavric, lector sup., USMF
„Nicolae Testemiţanu”, Unele particularităţi ale cauzelor de
deces al populaţiei de 80 de ani şi peste în Zona de Nord a
Republicii Moldova 78
Mihai Hachi, dr. conf. univ., ASEM, Influenţa dinamicii
mortalităţii populaţiei adulte asupra pieţei forţei de muncă
rurale din Republica Moldova 87
Mihai Palanciuc, dr. conf., Centrul Naţional de Management
în Sănătate, Influenţa mortalităţii populaţiei asupra situaţiei
demografice în Republica Moldova 95
Matei Mâtcu, dr., conf. univ. ASEM, Diferenţieri
geodemografice în spaţiul rural al Republicii Moldova în
contextul politicii demografice 101
Olga Cazanţeva, dr. conf., AŞM, Опыт
крупномасштабного Исследования демографической
ситуации в Чадыр-Лунгском районе АТО Гагаузия 110
Alic Bîrcă, dr. conf., ASEM, Comportamentul tinerilor pe
piaţa muncii din Republica Moldova 116
Maia Postică, dr. conf., USM, Rolul familiei în dezvoltarea
carierei 124
Vasile Guţuleac, dr. prof., Dorin Dumitraş dr.,
Universitatea Naţională Cernăuţi, Analiza dependenţei
stării sănătăţii populaţiei de situaţia ecologică: Bucovina
şi Nordul Moldovei 132
Petru Bacal, dr., lect. sup., ASEM, Impactul uman asupra
calităţii apei potabile în Republica Moldova 137

4
Andreea Pop, dr. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-
Napoca, Structuri demografice discordante şi efectele acestora
în organizarea antropică a spaţiului geografic din
microregiunea Reghin 144
Vasile Zotic, dr. conf., Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-
Napoca, Migraţia internă a populaţiei rurale din România
după anul 1989 152
Nicolae Boboc, dr. conf., Iurii Bejan, dr., AŞM, Aprecierea
gradului de modificare antropică a peisajelor geografice din
Republica Moldova 165
Helena Maria Sabo, dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca, Problema alimentaţiei pe plan global, în raport
cu evoluţia demografică şi problemele de mediu 171
Tudor Castraveţ, cercetător AŞM, Potenţialul ecologic al
landşaftului prin prisma acoperirii terenurilor ca o consecinţă
a presiunii demografice 176
Valentina Andriucă, dr. conf., UASM, Situaţia ecologică şi
calitatea apei potabile în localităţile rurale. Studiu de caz în
Podişul Codrilor 181
Natalia Ciubcenco, drd. Содержание предмета
исследования географии культуры 187
Andrei Crivenco, lector, Universitatea din Tiraspol, Система
расселения и поселения Приднестровского региона 192
Olga Burla, dr. conf., Universitatea din Tiraspol, Этический,
лингвистический и конфесональнный состав населения
Приднестровья 200
Mihail Burla, lector sup., Universitatea din Tiraspol,
Половозрастной состав и занятость населения
Приднестровья 206

5
Constantin Dobânda, dr. conf., Universitatea din Tiraspol,
Численность и плотность населения Приднестровского
региона 213
Rustanovici L, IIEŞP, AŞM, Вредные привычки как
фактор саморазрушительного поведения 221
Mirzoev S.S., dr. conf., Universitatea Duşanbe, Старение
населения и оценка ожидаемой продолжительности
жизни в Республике Таджикистан 227
Vladimir Fomenco, dr. conf. Universitatea din Tiraspol,
Миграции населения как фактор современной
демографической ситуации в Приднестровье 235
Sorin Pavel, prof., dr., Universitatea de Vest din Timişoara,
Evoluţia proceselor de îmbătrânire demografică în municipiul
Arad 244
Adrian Grozav, lect. univ, ASEM, Dinamica natalităţii pe
parcursul tranziţiei demografice 250
Victor Gâlcă, masterand, Universitatea Bucureşti Riscurile
socio-demografice ale declinului populaţiei Republicii
Moldova 257
Oana-Ramona Ilovan, lect. univ., dr., Universitatea „Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca, Elena Sochircă, drd., lect. univ.,
Universitatea din Tiraspol, Evoluţia numerică a populaţiei şi
problemele demografice în România şi Republica Moldova,
după 1990 267
Diana-Elena Alexandru, dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca, Criterii de eligibilitate şi oportunităţi de
angrenare a resurselor umane în dezvoltarea spaţiului rural
prin Programul European SAPARD 272

6
Marina Buciuceanu-Vrabie, dr. IIESP al AŞM, Aspecte de gen
ale pieţei muncii în condiţiile transformărilor socio-economice 282
Ramona Işfănescu, dr., Universitatea de Vest din Timişoara,
Evoluţia resurselor umane din Banatul Românesc după 1990 291
Inga Chistruga-Sinhevici, IIESP AŞM, Politici sociale de
susţinere a familiei tinere din Republica Moldova 297
Sergiu Baciu, lector sup., USM, Migraţia externă a populaţiei
Regiunii Economice de Nord a Republicii Moldova 304
Iacob Cocoş, lector univ., ASEM, Aspecte motivaţionale şi
etnice ale imigraţiei în Republica Moldova 310
Irina Raboşapca, drd. ASEM, La vulnérabilité d’une
population face aux risqués enveranementaux problemes et
tendanceis 315
Iurii Bejan, dr., Sergiu Iordan, drd., ASEM, Populaţia şi
aşezările urbane în bazinul râului Prut din Republica
Moldova 325
Valeriu Sainsus, dr. conf. ASEM, Politica familială prin
prisma politicii imigraţioniste. 331

7
 POLITICI DEMOGRAFICE ÎN CONTEXTUL
ÎMBĂTRÎNIRII POPULAŢIEI

Academician Gheorghe PALADI, AŞM

This article makes an analytical synthesis of evolution of population

aging in Republic of Moldova. Is highlighted that the economical and social
consequences of the population aging process are numerous and they touch
upon different spheres of the society, considerably influencing upon the
future socio-economical development of the country. The main task of the
modern society is to elaborate the adequate social programs to prevent the
negative effects of the population aging.

În secolul al XXI-lea, una dintre cele mai actuale probleme

ale omenirii va fi îmbătrânirea demografică a populaţiei, având
implicaţii importante asupra dezvoltării socio-economice a
diferitelor regiuni ale Terrei. Atât în ţările economic dezvoltate,
cât şi în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, ponderea
persoanelor vârstnice în structura populaţiei creşte cu ritmuri
rapide, impunând necesitatea elaborării unor politici specifice
în acest domeniu. Îmbătrânirea populaţiei constituie un rezultat
important al progresului social obţinut în diferite domenii:
medicină, calitatea vieţii, protecţie socială, şi se datorează
reducerii mortalităţii, în special, la persoanele vârstnice,
creşterii duratei medii a vieţii. În acelaşi timp, modificarea
structurii populaţiei este determinată de scăderea semnificativă
a natalităţii.
Îmbătrânirea populaţiei reprezintă un fenomen global
ireversibil, legat, în mod direct, de aspectele cotidiene ale vieţii
umane şi vizează problemele de care depinde prosperitatea
economică, investiţiile şi cheltuielile, piaţa forţei de muncă,
sistemele de sănătate, învăţământ, impozitarea şi transferul
proprietăţii altei generaţii. Acest proces influenţează şi
structura morbidităţii, a ratei mortalităţii populaţiei,
componenţei familiilor, condiţiilor de viaţă etc.

8
 Evident că procesul de îmbătrânire a populaţiei, în
Republica Moldova şi în alte ţări europene, are factori cauzali
şi mecanisme comune, însă, cu certitudine, există şi factori
specifici numai ţării noastre. Declinul demografic, care
durează, deja, mai mult de 17 ani, are o cauzalitate extrem de
complexă şi nu ar fi corect să interpretăm schimbările
intervenite ca fiind doar rezultatul crizei socio-economice.
Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen global, care se
derulează în toate ţările lumii şi se răsfrânge asupra tuturor
grupurilor populaţiei. Una dintre cele mai importante cauze ale
îmbătrânirii populaţiei constă în reducerea globală a natalităţii
şi scăderea ritmurilor de creştere a numărului de copii, ceea ce,
pe fundalul sporirii constante a numărului vârstnicilor duce la
schimbarea esenţei principiilor fundamentale ale societăţii –
echitate şi solidaritate, atât dintre reprezentanţii unei generaţii,
cât şi dintre reprezentanţii generaţiilor diferite.
Îmbătrânirea populaţiei comportă un caracter de lungă
durată. În secolul al XX-lea, ponderea persoanelor vârstnice în
structura generală a populaţiei a fost în creştere constantă.
Această tendinţă se va menţine şi în secolul nostru. Dacă, în
anul 1950, ponderea vârstnicilor în lume constituia 8%, atunci,
către anul 2050, conform prognozelor, aceasta va constitui
22%. Este puţin probabil că nivelul natalităţii va creşte până la
valorile anterioare, de aici rezultând că procesul de îmbătrânire
a populaţiei este un proces ireversibil şi ponderea tinerilor, care
anterior constituia o bună parte din populaţie, în secolul XXI,
mai degrabă, va descreşte.
Numărul persoanelor cu vârste peste 60 de ani, în anul
2006, a fost de 668 milioane de locuitori şi se estimează o
creştere până la 2 miliarde către anul 2050, moment în care
numărul persoanelor vârstnice, pentru prima dată în istoria
omenirii, va prevala asupra numărului copiilor (0-15 ani). După
numărul de vârstnici, în lume, primul loc îl ocupă Asia cu 54%,
în timp ce Europa deţine locul doi cu 22%.

9
 Problematica îmbătrânirii populaţiei şi aspectele socio-
economice ale calităţii vieţii persoanelor în etate s-au discutat
la cele mai importante foruri ştiinţifice internaţionale pe
problemele populaţiei organizate de ONU, în ultimele decenii.
În cadrul Conferinţei internaţionale în domeniul populaţiei şi
dezvoltării de la Cairo (1994), s-a menţionat faptul că
consecinţele socio-economice ale îmbătrânirii demografice
deschid pentru toate ţările posibilităţi noi, totodată, înaintând
provocări şi obiective noi.
În cadrul celei de a doua Asamblei Mondiale privind
îmbătrânirea populaţiei (Madrid, 2002), au fost analizate
rezultatele obţinute ce ţin de realizarea deciziilor primei
Asamblei pe problemele îmbătrânirii populaţiei (1982) şi s-a
aprobat strategia de acţiuni la nivel global, care a devenit un
moment de cotitură, pentru comunitatea internaţională, în ceea
ce priveşte necesitatea creării unei societăţii favorabile pentru
toate vârstele. În acest context, au fost elaborate următoarele
direcţii prioritare: oamenii în etate şi dezvoltarea societăţii;
fortificarea sănătăţii şi bunăstării vârstnicilor; crearea mediului
confortabil şi favorabil pentru viaţă.
În anul 2008, a ieşit de sub tipar raportul Băncii Mondiale
„De la roşu la gri. A treia tranziţie a populaţiilor în curs de
îmbătrânire din Europa de Est şi fosta URSS” [6], în care s-a
încercat determinarea posibilului impact al celei de-a treia
tranziţii. Raportul sugerează două mesaje centrale, care sunt
analizate prin suprapunere peste diversele modalităţi de
îmbătrânire din regiune:
• De la roşu la verde: îmbătrânire nu înseamnă neapărat
şi încetinire. Îmbătrânirea nu e un semn de stopare a
dezvoltării – dacă ţările pun în aplicare politici care să
stimuleze productivitatea şi participarea la forţa de
muncă.
• De la deficit financiar la echilibru: implementarea unor
politici înţelepte poate diminua impactul cheltuielilor

10
 legate de îmbătrânire. Se cunosc foarte bine politicile
de care este nevoie pentru a face faţă saltului preconizat
în cheltuielile publice – în special impactului asupra
sistemului de pensii şi de sănătate. Ele doar trebuie
adoptate şi implementate [1].
• Studierea problemei îmbătrânirii demografice a
populaţiei devine o preocupare a specialiştilor în
domeniul demografic, în special, în a doua jumătate a
secolului XX [2].
Cercetarea procesului de îmbătrânire demografică, în
literatura de specialitate din Republica Moldova, s-a dezvoltat,
în special, în ultimele două decenii. Problemele vizate au
devenit obiect de studiu în cadrul Centrului Cercetări Medicale
şi Socio-Demografice ale Familiei al AŞM, transformat ulterior
în Secţia Cercetări Socio-Demografice ale Familiei a
Institutului de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice al AŞM,
în prezent, Sectorul Demografic al Institutului Integrare
Europeană şi Ştiinţe Politice al AŞM. Rezultatele cercetărilor
au fost expuse în diferite lucrări ştiinţifice semnate de
Gh. Paladi, O. Gagauz, B. Gâlca, O. Penina ş.a. [3].
În Republica Moldova, fenomenul îmbătrânirii populaţiei a
luat amploare, în special, în ultimele două decenii, fiind
condiţionat, în primul rând, de scăderea drastică a natalităţii,
care s-a stabilit la valori reduse, neasigurând reproducerea
simplă a populaţiei. Alt fenomen care afectează grav structura
populaţiei este refluxul migraţional ale cărui efecte încă nu sunt
bine studiate şi conştientizate.
Până în anii 1986-1987, Republica Moldova intra în
numărul statelor cu populaţie tânără, deoarece ponderea
populaţiei cu vârsta de peste 60 ani nu depăşea pragul
îmbătrânirii de 12% din totalul populaţiei. Republica Moldova
a atins acest prag în anii 1988-1989. La Recensământul
populaţiei din 1989 ponderea acestei categorii de populaţie
constituia deja 12,6%. Pe parcursul anilor ’90, procesul de

11
îmbătrânire s-a intensificat, la Recensământul din anul 2004,
ponderea populaţiei cu vârsta de peste 60 ani a atins cota de
14,2%, iar, în 2008, a scăzut la 13,5%.
Se înregistrează o predominare a populaţiei vârstnice în
mediul rural. Numărul populaţiei rurale cu vârsta de peste 60
ani este mult mai mare în toate grupele de vârstă decât al
populaţiei urbane. Populaţia vârstnică, în mediul rural, este cu
68% mai numeroasă decât în mediul urban, iar în grupa de
vârstă de 60-69 ani – cu până la 1,6 ori (tabelul 1).
Tabelul 1
Repartizarea populaţiei vârstnice după mediul de trai
(2008), mii persoane
Grupa de vârstă Urban Rural Rural în % faţă de urban
60-64 49,5 69,9 141
65-69 46,9 78,4 167
70-74 33,7 67,1 199
75-79 24,3 53,9 222
80-84 14,0 28,6 204
85-89 5,1 12,5 245
90+ 1,5 3,1 206
Total 175,0 293,5 168

Se constată creşterea numărului şi a proporţiei persoanelor

foarte vârstnice (de 75 de ani şi peste) în totalul populaţiei în
vârstă de 60 de ani şi peste. Această tendinţă este o formă
specială a procesului de îmbătrânire demografică ce ar putea fi
denumită „îmbătrânire a bătrânilor” (tabelul 2).
O manifestare importantă a procesului de îmbătrânire
demografică a populaţiei este fenomenul feminizării procesului
de îmbătrânire, cu alte cuvinte, majorarea numărului femeilor
în populaţia de vârsta a treia. Din datele prezentate în tabelul 3,
se observă că, pe parcursul perioadei analizate, atât numărul,
cât şi ponderea persoanelor vârstnice sunt mai semnificative la
femei.

12
 Tabelul 2
Evoluţia populaţiei vârstnice în Republica Moldova
1998 2004 2008 2008
Grupa în %
% din % din % din
de faţă
mii totalul mii totalul mii totalul
vârstă de
populaţiei populaţiei populaţiei
1998
60-64 152,0 4,2 133,6 4,0 119,4 3,3 78
65-69 135,9 3,7 126,6 3,7 125,2 3,5 92
70-74 100,4 2,7 100,9 3,1 100,9 2,8 101
75-79 60,2 1,6 70,8 2,1 78,2 2,2 130
80-84 26,8 0,7 38,1 1,1 42,6 1,2 159
85-89 13,4 0,4 10,4 0,3 17,6 0,5 131
90 şi 2,3 0,1 4,5 0,1 4,4 0,1 191
peste
Total 491,0 13,4 486,9 14,2 488,3 13,6 99
Sursa: Populaţia Republicii Moldova pe vârste şi sexe, 2008

Tabelul 3
Repartizarea populaţiei vârstnice feminine
după mediul de trai (2008)
Grupa Total Urban Rural Total Urban Rural
de (mii) (mii) (mii) (%) (%) (%)
vârstă
60-64 66,8 27,1 39,7 100 40,6 59,4
65-69 74,0 27,3 46,7 100 36,9 63,1
70-74 61,7 21,0 40,7 100 34,0 66,0
75-79 49,5 15,8 33,7 100 32,0 68,0
80-84 29,1 9,8 19,3 100 33,6 66,4
85-89 12,3 3,7 8,6 100 30,1 69,9
90 şi 3,2 1,0 2,2 100 31,0 69,0
peste
Sursa: Populaţia Republicii Moldova pe vârste şi sexe, 2008

Conform rezultatelor prognozei demografice, deceniile

următoare se vor produce cu o expansiune rapidă şi intensivă a
populaţiei vârstnice, care va proveni din totalitatea generaţiilor
numeroase născute în perioada 1970-1990 [4]. Dacă fertilitatea

13
se va menţine la nivelul de 1,27 (scenariul I-pesimist), către
anul 2050 (sfârşitul perioadei de prognozare), raportul între
cele trei grupe mari de vârstă (copii, adulţi şi vârstnici) se va
modifica semnificativ, ponderea persoanelor în etate ajungând
la valoare de 30,3 la sută în structura generală a populaţiei,
totodată, se va reduce drastic ponderea copiilor, până la 11,8%.
Viitorii bătrâni vor fi generaţiile care sunt acum în viaţă,
numărul lor absolut în toate cele trei proiecţii realizate se
modifică, datorită ipotezei înaintate privind reducerea
mortalităţii şi, respectiv, creşterea speranţei de viaţă (figura1).
35,0

30,0

25,0

20,0
%

15,0

10,0

5,0

0,0
2005 2010 2015 2020 2025 2030 2035 2040 2045 2050 2055

I-pesimist II-moderat-pesimist III -optimist

Figura 1. Evoluţia proiectată a ponderii populaţiei

vârstnice (60 de ani şi mai mult)
Îmbătrânirea populaţiei ridică probleme extrem de
complexe pentru sistemul de asigurare socială şi ocrotire a
sănătăţii, având implicaţii importante asupra evoluţiei
raportului de dependenţă.
Numărul persoanelor în vârstă de pensionare (femei de 57
de ani şi mai mult, bărbaţi de 62 de ani şi mai mult) va atinge
proporţii impresionante. Dacă în anul 2010 (conform
scenariului I-pesimist) 548,5 mii persoane vor atinge vârsta de
pensionare, atunci, către anul 2020 – 680,6 mii, 2030 – 712,9

14
mii, 2040 – 727,2 mii şi către 2050 – 819,4 mii. Ritmul de
creştere anuală va oscila în limitele de 1,5-2,5%. Scenariile II –
moderat-pesimist şi III-optimist se bazează pe ipoteza de
reducere a mortalităţii, respectiv, creşterea duratei medii de
viaţă şi, ca urmare, se vor înregistra valori mai înalte ale
numărului de persoane în vârstă de pensionare.
Problema-cheie a politicii demografice constă în creşterea
natalităţii. Atât declinul demografic cât şi deteriorarea structurii
pe vârste îşi au originea în scăderea natalităţii. Fără o redresare
a fertilităţii feminine, natalitatea va scădea dramatic, în timp ce,
în condiţiile creşterii ponderii vârstnicilor în structura
populaţiei, mortalitatea generală va cunoaşte o majorare, chiar
dacă se va ameliora situaţia cu mortalitatea populaţiei în vârstă
aptă de muncă şi va creşte durata medie a vieţii. Fără
rezolvarea acesteia, nu va putea fi evitată depopularea ţării.
Complexitatea fenomenului natalităţii şi a factorilor ce îl
determină necesită aplicarea unui set de măsuri orientate spre
înlăturarea obstacolelor care condiţionează nivelul extrem de
scăzut al natalităţii.
În acest context, obiectivul important constă în ameliorarea
situaţiei în domeniul mortalităţii, fortificarea sănătăţii
populaţiei, în special, în vârstă aptă de muncă, creşterea duratei
medii de viaţă sănătoasă. Se cere menţionat că problemele
existente în ceea ce priveşte mortalitatea populaţiei, în mare
măsură, reprezintă un rezultat al trendului negativ al
mortalităţii de lungă durată. Fără îndoială, criza socio-
economică din anii ′90 ai secolului trecut a condiţionat
schimbările negative, precum şi a provocat deformări
calitative, care ar fi putut evitate în cazul dezvoltării socio-
economice durabile: întinerirea pierderilor speranţei de viaţă,
apariţia problemelor caracteristice ţărilor în curs de dezvoltare,
care, în perioada sovietică, păreau a fi rezolvate cu succes (aşa-
numitele boli sociale legate de condiţiile nefavorabile de trai,
antisanitarie, subnutriţie etc.).

15
 În condiţiile îmbătrânirii demografice, o importanţă
deosebită revine măsurilor ce ţin de protecţia socială a
persoanelor vârstnice şi crearea oportunităţilor egale pentru
toate grupurile de vârstă: formarea potenţialului naţional pentru
rezolvarea problemelor provocate de îmbătrânirea populaţiei
(pregătirea cadrelor medicale şi sociale); dezvoltarea
infrastructurii de deservire a persoanelor de vârstă înaintată:
ajutorul şi îngrijirea la domiciliu, programe de deservire socială
la nivel comunitar, instituţiile care acordă îngrijirea de lungă
durată; evitarea pensionării precoce. Elaborarea măsurilor ce ar
favoriza prelungirea activităţii de muncă după pensionare
(crearea condiţiilor de muncă favorabile pentru persoanele
vârstnice, excluderea discriminării la locul de muncă după
vârstă, creşterea competitivităţii a persoanelor vârstnice prin
recalificare etc.); ajustarea volumului pensiilor la standardele
calităţii vieţii, inclusiv prin majorarea vârstei de pensionare;
stimularea activităţii sociale a persoanelor vârstnice, susţinerea
organizaţiilor care reprezintă interesele lor.

Bibliografie:
1. „De la roşu la gri. A treia tranziţie a populaţiilor în curs de
îmbătrânire din Europa de Est şi din fosta URSS”. −
Washington, Banca Mondială, 2008, 45 p.
2. Урланис Б.Ц. Рост населения в Европе (опыт
исчисления). −М., 1941. 436 с.; Сови А. Общая теория
населения. − М., 1977; Trebici V. Populaţia Terrei. −
Bucureşti,1981; Balaci M., Demografia vârstei a treia. −
Bucureşti, 1998; Gheţău V. Declinul demografic şi viitorul
României. −Bucureşti, 2007, 73 p.; Gheţău V. Anul 2050.
Va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane
de locuitori? O viziune prospectivă asupra populaţiei
României în secolul XXI. − Bucureşti, 2004, 44 p.
3. Paladi Gh., Gagauz O.,Penina O. Îmbătrânirea populaţiei
în Republica Moldova: consecinţe economice şi sociale. −

16
 Chişinău, 2009. −204 p.; Gagauz O. Îmbătrânirea
populaţiei: probleme şi perspective // Valorificarea
rezultatelor ştiinţifice – baza dezvoltării a economiei
naţionale. Conf. şt. rep. – Chişinău, 2004. p.261-262;
Gagauz O. Problemele persoаnelor vârstnice în societatea
tranzitivă // Economie şi sociologie, 2004, nr. 3. p. 422-
425; Gîlca B. Menţinerea sănătăţii femeilor vârstnice.
Recomandări metodice / Ministerul Sănătăţii al RM. −
Chişinău, 2006, 28 p.; Paladi Gh., Matei C., Gagauz O.
Transformări demografice, viaţa familială şi sănătatea
populaţiei. – Chişinău, 2007;
4. Cartea Verde a populaţiei Republicii Moldova/ Comisia
Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare. − Chişinău, 2009.
− 56 p.; Paladi Gh., Gagauz O., Penina O. Prognoza
evoluţiei populaţiei Republicii Moldova în prima jumătate
a secolului XXI // Akademos. Revista de Ştiinţă, Inovare,
Cultură şi Artă. − Chişinău, 2009 nr.1(12), p.71-76.

EVOLUŢIA DEMOGRAFICĂ NE TRIMITE CĂTRE O

SOCIETATE A BĂTRÂNILOR!

Prof. univ. dr. Mirela MAZILU, Universitatea din Craiova

After 1989 year în Romania has a demographic decline with long
duration. Decrease of demographical effective will be present in future.
According to demographical prognostication the effective of population is
possible to reduce below 16-17 mln of habitants.
From this point of view elaboration and realising of demographical
policy is a basically necessity in demographical security of the states.

Motto:
„După încetarea Războiului Rece, îmbătrânirea populaţiei
va fi cea mai mare provocare pentru Europa. Dar pentru că

17
schimbările demografice sunt atât de lente, suntem în pericol
să nu le observăm”.
Helmuth Kohl

Schimbările politice, economice şi sociale pe care le-a

cunoscut România după decembrie 1989 şi-au pus cu duritate
amprenta pe evoluţia populaţiei şi a fenomenelor demografice.
Scăderea rapidă şi importantă a natalităţii, recrudescenţa
mortalităţii şi o migraţie externă negativă a cărei dimensiune
încă nu o cunoaştem, au schimbat dramatic peisajul demografic
al României. Anul 2009 este cel de-al 20-lea an de declin
demografic, perioadă în care România a pierdut aproape două
milioane de locuitori, ceea ce înseamnă 9% din populaţia pe
care o avea la începutul anilor 90. În ultimii aproape 20 de ani,
atât natalitatea, cât şi mortalitatea generală manifestă o
remarcabilă stabilitate, dar la valori care alimentează o
continuă scădere naturală a populaţiei. Reculul şi menţinerea
natalităţii la un nivel scăzut au accelerat procesul de
îmbătrânire demografică. Toate prognozele existente asupra
populaţiei, ţării, elaborate de organisme internaţionale [Divizia
de Populaţie a Naţiunilor Unite şi Eurostat – Oficiul de
statistică al UE] şi naţionale [Institutul Naţional de Statistică şi
Centrul de Cercetări Demografice al Academiei Române],
prefigurează o continuare şi o accentuare a declinului
demografic, a deteriorării structurii pe vârste şi accelerării
procesului de îmbătrânire demografică, cu toate consecinţele
economice şi sociale care i se asociază.
Avertismentul a fost lansat de fostul cancelar german,
Helmuth Kohl, în 1994, la o reuniune a şefilor de state şi
guverne din Uniunea Europeană. Un deceniu şi jumătate mai
târziu, schimbările demografice sunt ceva mai pregnante, dar
mulţi dintre liderii europeni, oricum, dintr-o altă generaţie
decât Helmuth Kohl, par să ignore, în continuare,
avertismentul.

18
 Cu toate acestea, fenomenul este real: părţi consistente ale
populaţiei europene îmbătrânesc, iar România este şi ar putea
deveni una din cele mai afectate naţiuni. Fenomenul antrenează
o sumă întreagă de schimbări, în sistemul de pensii,în
securitatea socială, în medicină, în obiceiurile de consum, în
structura populaţiei. Unele sunt benigne, altele pot fi
gestionate, dar pensiile şi securitatea socială au, deja, sau vor
avea, în timp, probleme serioase. Un studiu al Fondului
Monetar Internaţional estima, în urma cu trei ani, că raportul
dintre pensionari şi populaţia activă se va înjumătăţi, în
Europa, până în 2050, de la patru la două persoane active
pentru fiecare pensionar. Tot în 2006, un raport al Comisiei
Europene aprecia că forţa de muncă în UE va scădea cu 48 de
milioane de persoane, adică 16%, între 2010 şi 2050, în timp ce
numărul persoanelor în vârstă va creşte cu 77%, adică 58 de
milioane de persoane.
Cu alte cuvinte, Europa se îndreaptă, încet-încet, către un
scenariu de film Science Fiction, eventual cu tentă comică: un
continent-azil, cu mulţi bătrânei vegheaţi de delicate infirmiere
de origine asiatică sau indiană.
Populaţia României ar putea ajunge, undeva, între 13,3
milioane de locuitori, conform BERD, şi 16-17 milioane de
locuitori, în studii întocmite de UE, Banca Mondială sau ONU,
până în 2050. Or,pe agenda viitorului preşedinte şi a
următorului guvern ar trebui să se afle, la loc de frunte, şi
evoluţia demografică, pentru că mandatele lor reprezintă
perioada când se mai poate face ceva pentru dezamorsarea
acestei probleme în România, scrie [*** revista BUSINESS
Magazin]. Este o bombă cu ceas, în care timpul se măsoară în
vieţi omeneşti. Pentru România, scenariile elaborate fie de
organisme internaţionale, fie de experţi locali, sunt cât se poate
de pesimiste: după scăderea cu aproape două milioane de
locuitori înregistrată după Revoluţie, populaţia României ar
putea ajunge undeva între 13,3 milioane de locuitori, conform

19
BERD, şi 16-17 milioane de locuitori, în studii întocmite de
Uniunea Europeană, Banca Mondială sau ONU, până în anul
2050.
În tot ansamblul schimbărilor antrenate de evoluţiile
demografice, sistemul de pensii ocupă cel mai periclitat şi
expus loc. În România, se poate vorbi acum, în condiţii de criză
economică, de un sistem al pensiilor de stat, practic, în
faliment; cum altfel poate fi un sistem care se bazează pe
creditele angajate la FMI şi Uniunea Europeană de un stat
neputincios în a administra inclusiv nevoile induse de un aparat
administrativ imens, birocratic şi rezistent la schimbare?
Un posibil răspuns îl constituie Raportul, din septembrie
2009, al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor
Sociale şi Demografice din România. Un total de 382 de pagini
de analiză, grafice, scenarii, explicaţii şi potenţiale măsuri.
Spunem potenţiale, pentru că propunerile comisiei
prezidenţiale merg de la formulări pretenţioase, dar lipsite de
consistenţă, la recomandări greu realizabile, de genul „creşterea
numărului de contribuitori la sistem”.
Să reţinem din raport creşterea numărului de pensionari de
la 3,7 milioane, în 1990, la un maximum de 6,37 milioane în
2002 (6 milioane în 2007, cu cei 150.000 de pensionari din
sistemul MApN, al Ministerului de Interne şi al SRI), scăderea
numărului de salariaţi care contribuie la sistem, de la 8,156
milioane de persoane, în 1990, la 4,885 milioane de angajaţi în
2007 (şi mult mai puţini acum, după un an de criză, când
numărul şomerilor a crescut cu aproape un milion), precum şi
vârsta medie de pensionare în România – de 54 de ani.
Câtă vreme piramida vârstelor indică o populaţie tânără mai
numeroasă decât populaţia în vârstă, care primeşte o pensie,
atunci ceea ce oamenii, care gestionează sistemele de pensii
public şi privat, numesc „schema Ponzi” funcţionează, adică pot fi
plătite pensiile pentru un număr redus de pensionari, folosind
contribuţiile celor tineri. Un raport echitabil, cel puţin. „Când însă

20
raportul demografic şi de pe piaţa muncii se înrăutăţeşte, sistemul
public de pensii se gripează, aşa cum este cazul României acum”.1
Avem 4,4 milioane de salariaţi pentru aproape 4,9 milioane de
pensionari (numărul nu include pensiile agricultorilor şi pe cele
din sistemele MApN, MI şi SRI), adică un raport de 0,9 salariaţi
la un pensionar. În acest moment, deja presiunile financiar-
demografice pe sistemul public de pensii devin prea mari şi
nesustenabile, iar sistemul trebuie reformat, pentru că, altfel, în
scurtă vreme, schema piramidală se va prăbuşi”. Şi toate semnele
arată că prăbuşirea este iminentă. Apare, în mod firesc, întrebarea
„cât va trebui să muncească aceia care acum sunt abia pe băncile
şcolii, ca sa întreţină, peste 40 de ani, pensionarii de atunci?”, în
condiţiile în care un om activ va contribui pentru pensiile a doi
vârstnici. Nu doar această rată de dependenţă este îngrijorătoare,
cât mai ales ritmul alert în care s-a produs – doar 20 de ani. În
plus, rata de înlocuire, adică raportul pensie medie/salariu mediu
brut, se va reduce de la 40% în prezent, la 20% – evoluţie care
priveşte strict România, deşi sunt şi alte state din Europa care vor
suferi evoluţii similare.[3]
Cred că este abia începutul problemelor, iar România se
mai află, încă, în ceea ce specialiştii în demografie numesc
„fereastră de oportunitate”. „Încă avem pe piaţa muncii o
populaţie activă, a celor născuţi după 1967. Intervalul este
estimat de demografi la 8-10 ani, bazându-ne pe resursele
existente”, afirmă Laurian Traian Arghişan, Programme
Officer la UNFPA – Fondul ONU pentru Populaţie.
Tendinţa de scădere a populaţiei din România s-a păstrat şi
în anul 2008, numărul locuitorilor coborând cu circa 30.400 de
persoane, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de
Statistică. România a pierdut anul trecut populaţie cât un oraş
de 30.000 de locuitori. Astfel, la 31 decembrie 2008, populaţia

1
Crinu Andănuţ, directorul general al fondului de pensii Allianz-Ţiriac
Pensii şi preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din
România (APAPR).
21
României a fost estimată la 21,50 milioane persoane. La data
de 1 ianuarie 2008, populaţia României a fost de 21,53
milioane persoane. [Ziarul Financiar 16.02.2009]. În anul 2008,
s-au născut 222,7 mii de copii, cu 8,0 mii mai mulţi faţă de
anul precedent; rata natalităţii a fost de 10,4 născuţi-vii la 1000
locuitori (10,0‰ în anul 2007).[4]
România va avea 15,9 milioane de locuitori în 2050.
Populaţia României va fi de 15,9 milioane de locuitori în 2050,
spre deosebire de 21,3 milioane în 2008, potrivit unui raport
publicat de Naţiunile Unite, intitulat State of world population
2008. În acest raport, ONU preconizează o creştere a populaţiei
mondiale de la circa 6,8 miliarde de persoane, în 2008, la
aproximativ 9,2 miliarde, în 2050. Populaţia României ar putea
să scadă de la 21,53 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2008 la
21,49 milioane la 1 ianuarie 2009, potrivit primelor estimări ale
raportului Eurostat privind evoluţia demografică a UE.
Conform raportului, la 1 ianuarie 2009, UE va avea o populaţie
de o jumătate de miliard de locuitori. Populaţia UE27 a crescut
cu 4,4 la mie în 2008, datorită sporului natural pozitiv de 1,1 la
mie, plus migraţia netă de 3,3 la mie, arată estimările Eurostat.
În total, populaţia celor 27 de state membre ale UE a crescut cu
2,2 milioane de locuitori în 2008.
Noul context economic şi social, predominant de criză în
anii 1990, nu putea decât să accentueze dimensiunea scăderii.
[5] Fundamental însă, evoluţia descendentă are o natură
obiectivă, în care acţiunea factorilor socio-economici, relativ
bine cunoscuţi în literatura de specialitate, a fost întărită de
impactul unor factori noi, apăruţi în ţările europene dezvoltate
începând din anii 1970, având o natură predominant ne-
economică, şi care şi-au amplificat în timp influenţa asupra
fenomenului. Populaţia reprezintă elementul central în
definirea şi structurarea oricărei strategii pentru o dezvoltare

22
socio-economică durabilă.1 În momentul de faţă, România are
nevoie de o viziune realistă asupra dezvoltării sale economice
şi sociale pentru următoarele decenii, iar populaţia este factorul
major al acestei strategii.[8]
Bibliografie:
1. Blanc, O. Cours de Demographie, École des HEC,
Université de Lausanne, 1996-1997, p. 98.
2. Blanc, O. Dossier de Lectures Obligatoires, École des
HEC, Université de Lausanne, 1996-1997, p. 210.
3. Gheţău, V. „Situaţia demografică a României: stadiu
actual, factori de influenţă şi perspective”, în Caietele
sesiunilor de dezbatere a strategiei de dezvoltare durabilă a
României „Orizont-2025”, Bucureşti, 27 ian. 2004, p.22.
4. Gheţău, V. „Tranziţie şi demografie”, în Populaţie &
Societate nr. 1/ian-febr. 1997, Centrul de Cercetări
Demografice al Academiei Române, p. 5.
5. Grigorescu, C-tin, „Modificări demografice teritoriale în
anii tranziţiei”, în Probleme economice nr. 146, Academia
Română, CIDE, 2005, p. 7.
6. Mazilu M., Demografie – noţiuni generale, Editura Mirton,
Timişoara, 2007, p.135
7. Mihăescu C., Populaţie & Ocupare. Trecut. Prezent. Viitor,
Editura Economică, Bucureşti, 2001, p.36.
8. Sora, V. şi colectiv, Analiza statistico-demografică. Teorie
şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 49.
*** EUROSTAT pe site-ul europa.eu.int/comm/eurostat/ Tendinţe
sociale, INS, 2009.
*** Revista Business Magazin-2009.
*** Ziarul Financiarul -2009.

1
Mazilu Mirela Elena, Dezvoltarea durabilă – un compromis sau o
necesitate? – publicat în Analele Universităţii Craiova, Seria Ştiinţe
Economice, Editura Universitaria Craiova, 2005, ISSN: 12223-365X, pag.
105-115. Revistă B+ Cod CNCSIS:14
23
 MANAGEMENTUL DEMOGRAFIC ŞI PROBLEMELE
SECURITĂŢII DEMOGRAFICE

Dr. hab. prof. univ. Constantin MATEI, ASEM

The study reflects the importance of demographical management in the
elaboration of demographical policy. The demographical decline of
population from 1990 determines the necessity of the complex study upon
population in corresponding with strategy of demographical security,
priority of demographical policy based in demographical prognostication.

Activizarea cercetărilor ştiinţifice creează baza elaborării

politicii demografice, şi ridică ştiinţa demografică la un nou nivel
de dezvoltare şi importanţă practică. Dezvoltarea demografică, la
etapa actuală, influenţează real dezvoltarea socială şi economică a
statului. Argumentarea teoretică şi realizarea practică a politicii
demografice se adaptează la activitatea practică şi influenţează
atât asupra colectivităţilor umane, cât şi asupra fiecărei persoane
în parte. Toţi membrii societăţii, într-un mod sau altul, sunt
antrenaţi în fenomenele demografice (migraţie, natalitate,
nupţialitate, nivel de instruire etc.).
Politica demografică, la etapa contemporană, contribuie la
dirijarea şi dezvoltarea controlată a indicatorilor cantitativi, dar
şi calitativi ai întregului proces de reproducere a populaţiei.
Intensitatea dezvoltării sociale şi economice a societăţii
contemporane determină creşterea importanţei parametrilor
calitativi, deoarece ştiinţa actuală trebuie să dispună de
informaţie completă despre evoluţia demografică şi să se
adapteze la transformările sociale, economice sau demografice.
Deci, managementul demografic, la etapa contemporană,
trebuie să asigure schimbări calitative în reproducerea
populaţiei, în concordanţă cu obiectivele creşterii parametrilor
calitativi ai populaţiei. Numai managementul demografic, care
îmbină aspectele cantitative şi calitative ale reproducerii
populaţiei, poate corespunde cerinţelor contemporane şi
viitoare ale evoluţiei demografice şi dezvoltării sociale.
24
 Managementul demografic formează un sistem complex de
programe care studiază procesele de evoluţie şi transformare a
populaţiei, condiţiile, care determină această evoluţie, legităţile
funcţionale, mişcarea şi reproducerea populaţiei. Evoluţia
demografică este determinată de un set de factori, uneori, foarte
diverşi, care corelează factorii biologici, sociali, psihologici,
geografici, culturali, religioşi, familiali etc. Sub influenţa
acestor factori, se formează legităţile evoluţiei fenomenelor
demografice. Relaţiile dintre diferiţi factori, sunt destul de
stabile şi cu grad înalt de inerţie. De aceea, este absolut necesar
să se ţină cont de aceşti factori în procesul de prognoză pentru
viitor a situaţiei demografice.
Managementul demografic trebuie să dispună de un întreg
sistem de pârghii pentru a influenţa evoluţia fenomenelor
demografice şi proiectarea formării situaţiei demografice în
perspectivă. În funcţionarea efectivă a managementului
demografic, rolul dominant trebuie să aparţină instituţiilor
statale (sociale, economice, administrative) de toate nivelurile.
Elaborarea unui program complex de management demografic
trebuie să cuprindă mai multe etape:
- aprecierea şi analiza profundă a situaţiei demografice
formată la moment;
- evidenţierea şi studierea cauzelor care au determinat
situaţia demografică formată;
- evidenţierea elementelor care influenţează (care
stimulează sau reţin) dezvoltarea socială, economică,
formarea mentalităţii şi tendinţelor în evoluţia
demografică;
- evidenţierea nivelului de instruire a populaţiei,
structurii habitatului uman şi influenţa lor asupra
situaţiei demografice actuale şi de perspectivă;
- evidenţierea cauzelor, care influenţează favorabil
formarea situaţiei demografice, astfel încât, pentru
perioada proiectată, să devină punctul de reper în

25
 prognoza demografică şi prognoza situaţiei
demografice.
Programul complex de management demografic presupune
coordonarea şi aprobarea concepţiilor şi planurilor de
dezvoltare a economiei naţionale cu obiectivele şi direcţiile
evoluţiei situaţiei demografice. Pornind de la acest fapt, e cert
că este nevoie de o politică demografică activă, consecventă
care să aplice toate elementele şi pârghiile dirijării evoluţiei
demografice. Deci, managementul demografic, din punct de
vedere economic şi social, trebuie să cuprindă:
1. Studiul fundamental al întregului proces de producere şi
desăvârşire a condiţiilor de pregătire şi repartizare a
cadrelor, în funcţie de obiectivele dezvoltării
economice şi sociale.
2. Studiul condiţiilor de evoluţie demografică, care trebuie
să includă veniturile reale, puterea de cumpărare,
necesităţile populaţiei, serviciile, transportul, asigurarea
medicală şi socială.
3. Studiul detaliat al întregului spectru de probleme, care
determină reproducerea populaţiei (natalitate,
mortalitate, structură demografică, migraţie, sănătate
reproductivă, particularităţi teritoriale ale evoluţiei
demografice).
Orice limitare sau constrângere în abordarea aspectelor sau
a elementelor de management demografic pot semnificativ
influenţa negativ sau ştirbi măsurile şi pârghiile utilizate şi,
corespunzător, pot duce la rezultate neprevăzute. Totodată,
studiul managementului demografic nu trebuie să fie
transformat într-o „companie” vremelnică, ci să devină o
activitate stabilă şi continuă în desfăşurarea, dezvoltarea şi
renovarea elementelor şi măsurilor politicii demografice.
Numai în baza unui management demografic calitativ şi
calificat se pot elabora politici demografice de stat şi strategii
de securitate demografică. Doar prin stabilitatea şi renovarea

26
politicii demografice se poate ajunge la unele standarde ale
comportamentului demografic, care ar corespunde necesităţilor
dezvoltării sociale şi economice pentru o perspectivă mai
îndelungată.
Principiul de bază al politicii demografice îl continuă
abordarea complexă a problemelor evoluţiei demografice şi
studierea fundamentală a tuturor obiectivelor dirijării
demografice. Abordarea complexă se manifestă prin faptul că
evoluţia demografică este privită ca un sistem de cauze şi
consecinţe, care o determină şi într-o interacţiune cu toate
fenomenele demografice şi sociale. De aceea, problemele
demografice trebuie să fie abordate în corelaţie cu problemele
altor ştiinţe aferente – sociologie, economie, medicină,
ecologie etc. În acelaşi rând, problemele demografice trebuie să
fie tratate la diferite niveluri: naţional, regional, familial şi
individual.
În prezent, sunt discutabile componenta politicii
demografice şi limitele indicatorilor politicii demografice.
Interacţiunea fenomenelor demografice cu problemele
economice, sociale şi de alt aspect cu dezvoltarea medicinei,
culturii, legislaţiei creează dificultăţi în delimitarea certă a
problemelor demografice, sociale şi economice. Este cunoscut
faptul că problemele politicii demografice trebuie rezolvate, în
paralel, concomitent cu problemele politicii sociale şi politicii
economice, fiind parte componentă a ultimelor.
În majoritatea studiilor celor mai renumite şcoli
demografice, locul principal în cadrul politicilor demografice îl
ocupă măsurile de îmbunătăţire a situaţiei materiale a familiei
prin diverse forme: concediul de maternitate, securitatea femeii
în perioada de gestaţie, indemnizaţii la naşterea copilului,
indemnizaţii pentru îngrijirea copilului, plăţi suplimentare
pentru educaţia copiilor, instituirea măsurii despre mărimea
impozitelor şi înlesniri, credite şi înlesniri pentru familiile
tinere, pregătirea tinerilor pentru viaţa familială, repartizarea

27
mijloacelor de contracepţie, o serie de măsuri ce ţin de
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi, corespunzător,
reducerea nivelului morbidităţii şi mortalităţii populaţiei, şi
măsuri de influenţă asupra intensităţii şi direcţiilor migraţiei
populaţiei.
Practica multor state din Europa demonstrează că, chiar
dacă această politică demografică este destul de diferenţiată
atât regional, cât şi pe diferite grupe de populaţie, ea are o
influenţă de scurtă durată, este costisitoare, necesită permanent
schimbarea aspectului ei de abordare. Rezultate mult mai
favorabile în realizarea politicilor demografice obţin acele state
care creează unele infrastructuri bine chibzuite, pentru ca
viitoare mamă să nu se confrunte cu astfel de probleme,
precum pierderea locului de lucru şi nivelului de calificare,
creşterea şi educaţia copilului etc. Experienţa statelor nordice
(Norvegia, Suedia şi alte state) a dovedit că anume această cale
duce la creşterea eficienţei politicii demografice şi la rezultate
bune.
Este evident că, în asemenea caz, statul trebuie să
elaboreze o politică de lungă durată, complexă, care ar
cuprinde toate aspectele de activitate socială, demografică,
economică a statului în scopul realizării obiectivelor politicii
demografice. Aceste politici trebuie să cuprindă crearea unui
set întreg de instituţii sociale, care ar stimula populaţia la
naşterea primului sau următorului copil, instituţii de asistenţă
medicală pentru copii,mame şi populaţia de vârstă înaintată,
servicii sociale etc. Numai prin elaborarea unei politici
demografice reale şi efective se poate ajunge la elaborarea unei
strategii a securităţii demografice.
Securitatea demografică, ca noţiune demografică, este nouă
în ştiinţă, chiar dacă ea fost folosită la primii paşi ai dezvoltării
ştiinţei demografice (sec. XVII). De aceea, utilizarea noţiunii
de securitate demografică este actuală şi în vogă atât în
rândurile specialiştilor, cât şi ale politicienilor. Acest fapt a

28
determinat ca, în Republica Moldova, să se pună problema
elaborării unei Strategii a Securităţii Demografice. Se poate
menţiona că, în Republica Moldova, este necesar să se
elaboreze proiectul Strategiei Securităţii Demografice, doar în
lipsa unei politici demografice bine conturată. Intrarea acestei
strategii în impas se datorează atât lipsei unei concepţii clare de
securitate demografică, lipsei unei politici demografice, ca
suport de bază, cât şi faptului că elaborarea ei a fost făcută de
politicieni fără a consulta specialiştii în domeniu, luând ca bază
unele elaborări identice din statele limitrofe.
În linii mari, strategia de securitate demografică trebuie să
conţină un set de măsuri, sub formă de legi şi directive, care să
influenţeze evoluţia demografică a statului pentru perioada de
timp preconizată. Proiectul Strategiei Securităţii Demografice a
Republicii Moldova prezentat spre discuţie reprezintă o
simbioză a concepţiei politicii demografice cu cea a politicii
economice, sociale şi ecologice pentru următoarele decenii.
Proiectul este supraîncărcat cu informaţie care nu constituie
prerogativa strategiei securităţii demografice. Ca urmare,
proiectul este voluminos, greu de înţeles şi de realizat.
După părerea specialiştilor, Strategia Securităţii
Demografice a statului trebuie să traseze directivele de
activitate ale tuturor actorilor economici, sociali, politici,
teritoriali, în scopul redresării situaţiei demografice pe anumite
etape de dezvoltare ale statului. Pornind de la conţinutul
Strategiei Securităţii Demografice, se elaborează anumite
programe de dezvoltare demografică, ţinând cont de din
situaţia economică, socială şi demografică concretă pentru
fiecare etapă a proiectării demografice.
E cunoscut faptul că Strategia Securităţii Naţionale
cuprinde mai multe componente, precum securitatea
economică, demografică, ecologică, socială, alimentară etc.
Probabil, având în vedere securitatea concretă, la o anumită
etapă a dezvoltării statului, prioritară poate deveni una sau vreo

29
altă componentă a securităţi naţionale. Luând în considerare
dezvoltarea economică, politică şi socială a ultimelor decenii,
în Republica Moldova, prioritare au devenit securitatea
economică şi, respectiv, securitatea demografică. De aceste
componente depinde înseşi fiinţarea şi dezvoltarea statalităţii
naţionale. Declinul demografic profund şi de o durată mare
poate afecta semnificativ bazele demografice ale statului, care
se vor face resimţite peste două trei generaţii (deci, peste 40-60
ani). Însă, atunci redresarea situaţiei va fi imposibilă.
Actualmente, când, în cadrul populaţiei, se mai păstrează
unele tradiţii frumoase, precum menţinerea şi întărirea
instituţiei familiale cu copii, ataşamentul faţă de baştină,
părinţi, rude, pământul natal, toate acestea trebuie folosite ca
bază a elaborării politicii demografice şi, concomitent, a
Strategiei Securităţii Demografice. Neglijarea acestui fapt, la
etapa actuală, se poate solda cu consecinţe grave şi ireversibile
în evoluţia demografică a statului. Prognozele demografice de
avertisment, elaborate atât în Republica Moldova, cât şi în
instituţiile specializate internaţionale, demonstrează faptul că
reducerea efectivului populaţiei şi evoluţia tendinţelor negative
în structura populaţiei vor creşte în proporţii considerabile.
Caracteristic pentru perioada actuală a dezvoltării sociale şi
demografice, deocamdată, sunt numai semnalele de alarmă,
care parvin din declinul demografic. Însă, la moment, sunt
foarte modeste sau lipsesc completamente elaborările speciale
care pot duce la redresarea situaţiei demografice. Aceasta este
rezultatul lipsei studiilor profunde şi complexe ale problemelor
demografice. Studiile demografice prezente evidenţiază numai
aspectele negative ale declinului demografic, fără a efectua
elaborări, argumentate economic şi social, cum şi ce este
necesar de întreprins pentru menţinerea tendinţelor pozitive şi
micşorarea aspectelor negative ale evoluţiei demografice.
Pentru soluţionarea acestor dificultăţi, sunt necesare studii
fundamentale şi complexe, cu participarea specialiştilor

30
demografi, economişti, sociologi, jurişti, care ar putea
argumenta complex propunerea unor măsuri eficiente pentru
politicile demografice.
La sfârşit de mileniu doi şi început de mileniu trei,
Republica Moldova se confruntă, practic, cu toate problemele
demografice cunoscute în perioada contemporană. Evoluţia
fenomenelor demografice şi a tendinţelor stabile formate au
creat o situaţie demografică defavorabilă, cu o continuă
înrăutăţire. În acest plan, se pot menţiona problemele cele mai
pregnante şi cu o influenţă nefavorabilă de lungă durată, în
formarea situaţiei demografice, şi anume:
- micşorarea, cu ritmuri mari, a natalităţii, creşterea
infertilităţii şi, ca urmare, reproducerea limitată a
populaţiei;
- creşterea ratei mortalităţii populaţiei şi, în primul rând,
creşterea şi menţinerea la un nivel înalt a ratei
mortalităţii populaţiei masculine în vârstă de până la
60-65 de ani;
- scăderea ratei speranţei de viaţă la naştere a populaţiei.
Deşi, în ultimii ani, valorile acestui indicator au început
să crească, totuşi, ele rămân sub valorile anilor 1970-
1980;
- creşterea ratei divorţialităţii, în primul rând, în cadrul
populaţiei rurale. Numai în perioada 1980-2008 acest
indicator a crescut de zeci de ori;
- creşterea dezechilibrului în structura de vârstă a
populaţiei, manifestată în micşorarea ponderii
populaţiei tinere (până la 20 de ani) şi creşterea, cu
ritmuri tot mai înalte, a ponderii populaţiei de 60 de ani
şi peste;
- intensificarea procesului de îmbătrânire a populaţiei.
Dacă, pe parcurs de multe decenii, Republica Moldova
se caracteriza printr-o structură de vârstă a populaţiei
destul de favorabilă (populaţia tânără), atunci, în ultima

31
 perioadă, pe parcurs de numai 15-20 de ani, populaţia
statului a depăşit pragul îmbătrânirii demografice (12%)
şi se înscrie în rândul statelor cu o populaţie bătrână.
Acest, proces va căpăta valori deosebit de înalte după
2012-2015;
- intensificarea emigraţiei populaţiei, ca rezultat al crizei
economice şi al tuturor transformărilor economice,
politice şi sociale. Actualmente, peste hotarele statului
(în Vest şi Est), activează în limita de 500-600 mii de
persoane. Considerăm necesar să accentuăm că acestea
sunt persoane tinere, de vârstă reproductivă, de
calificare înaltă şi o practică profesională bogată;
- intensificarea procesului de depopulare, în primul rând,
a spaţiului rural, fenomen nefavorabil, cu care se
confruntă Republica Moldova. Totodată, are loc
procesul de concentrare a potenţialului uman în
municipiul Chişinău şi raioanele învecinate, în acelaşi
timp, centrele urbane (Bălţi, Orhei, Soroca, Cahul şi
altele) au devenit neatractive atât în migraţia internă, cât
şi în migraţia externă.
Toate acestea au determinat ca problemele demografice să
devină cele mai la modă, mai stringente şi alarmante nu numai
pentru specialiştii în domeniu, dar şi pentru instituţiile statale la
toate nivelurile. Despre faptul că alarma specialiştilor a fost
recepţionată de Guvern şi Parlament, ne mărturiseşte formarea
şi aprobarea Comisiei pentru Populaţie şi Dezvoltare pe lângă
Guvernul Republicii Moldova.
Datorită activităţii fructuoase a acestei comisii, pe parcurs
de aproape 2 ani şi insistenţei Biroului UNFPA al
reprezentanţei ONU din Moldova a fost elaborată, aprobată şi
publicată Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova.
Această lucrare a căpătat o rezonanţă foarte mare nu numai în
mass-media, dar şi în rândul specialiştilor şi în toate instituţiile
statale. Ideea de bază a acestei lucrări a fost ca, într-o formă

32
accesibilă, succintă, să se scoată la iveală toate problemele
demografice şi sociale create în situaţia demografică a statului.
A doua idee a fost ca, printr-o analiză profundă, să se
evidenţieze impactul problemelor demografice actuale asupra
dezvoltării sociale şi economice a statului în următorii 20-30 de
ani. Şi, în sfârşit, această lucrare trebuie să ajungă pe masa de
lucru a tuturor celor care sunt abilitaţi de a primi decizii
îndreptate spre redresarea situaţiei demografice şi sociale a
statului.
În concepţia specialiştilor, Cartea Verde a Populaţiei
trebuie să devină fundamentul elaborării programelor de
dezvoltare demografică şi a politicilor demografice de stat,
ulterior, în baza acestor două documente, să purceadă la
elaborarea unei Strategii de Securitate Demografică pentru
perioada proiectată.

EVOLUŢIA POPULAŢIEI UNIVERSITARE DIN

ROMÂNIA ÎN ULTIMUL DECENIU (2000-2010)
Prof. univ. dr. Vasile SURD,
Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca
The study is dedicated to university education problems after 1989 in
Romania. The political chance make the increase of the students in the
universities and logical the number of the university professors. Each
university should have a strategy with progressive requires.

Odată cu schimbarea codurilor politice în decembrie 1989,

învăţământul superior din România a fost marcat de o evoluţie
explozivă sub toate aspectele (creşterea numărului de
universităţi, de facultăţi, de studenţi şi cadre didactice).
În paralel, au apărut, pe harta ţării, noi centre universitare,
foste sate, transformate peste noapte în oraşe. Dacă, în anii
1980, în România erau 12 centre universitare consacrate
33
(Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Galaţi, Constanţa,
Suceava, Craiova, Ploieşti, Braşov, Târgu Mureş şi Oradea),
astăzi, figurează în categoria centrelor ce deţin universităţi un
număr de 77 de localităţi, unele dintre ele cvasianonime, în
trecut, sub aspectul acestei funcţii (Amara, Cernica, Geoagiu,
Beiuş, Crevedia etc.).
În anul 1985, pentru comparaţie, România avea 44 de
instituţii de învăţământ superior, cu 166.328 de studenţi, din
care 13.068 de studenţi străini, revenind 73 de studenţi la
10.000 locuitori, astăzi (2008) sunt 421 de studenţi la 10.000
de locuitori, o creştere de aproape şase ori. Învăţământul
superior era deservit de 13.250 de cadre didactice.
Aproape 50% dintre noile instituţii de învăţământ superior
sunt particulare, acestea asociind 41,9% din totalul studenţilor
înscrişi, 31,5% din totalul facultăţilor şi doar 15,4% din totalul
personalului didactic [după Anuarul Statistic al României,
2008].
Tabelul 1
Ponderea învăţământului superior privat în România
(2007-2008)
[după Anuarul Statistic al României, 2008]
Studenţi Personal
Denumire Instituţii Facultăţi
înscrişi didactic
Nr. 50 199 380 509 4920
% 47,1 31,5 41,9 15,4

Această creştere exponenţială a „apetitului pentru studii

superioare” are două motivaţii majore:
- pe de o parte, dorinţa României de a se înscrie în
indicatori buni de reprezentativitate privind gradul de
instruire al populaţiei (număr de studenţi/10.000 de
locuitori);
- pe de altă parte, pofta unor grupuri de interese, majoritar
din domeniul politicului, de a se îmbogăţi rapid pe seama
„poftei românilor” de a dispune de o diplomă
34
 universitară, şi a se mântui economic şi social printr-o
pregătire superioară.
S-au dezvoltat fără precedent formele de învăţământ la
seral, cu frecvenţă redusă şi învăţământul deschis la distanţă,
pe fondul unei crase insuficienţe a infrastructurilor pentru
studiu (săli, laboratoare, amfiteatre etc.). Cămine culturale,
cinematografe, case de cultură, biblioteci etc. au fost
transformate peste noapte în sedii şi lăcaşe de învăţământ
superior. În paralel, pe baza sumelor încasate de la studenţi, s-
au ridicat clădiri şi sedii noi, dotate la nivelele de exigenţă cele
mai elevate.
Dacă numărul instituţiilor şi facultăţilor s-a redus, în
ultimii 10 ani (2000-2010), numărul studenţilor a crescut
constant, de la 596.297 în anul academic 2002/2003, la
907.353 în 2007/2008 (o creştere de aproape 66%).
Cele mai semnificative creşteri au fost înregistrate în
învăţământul economic, juridic şi geografic.
Astfel, în anul 2002/2003, numărul studenţilor înscrişi la
învăţământul economic era de 158.185, pentru ca, în
2007/2008, să ajungă la 294.417 (o creştere de aproape 54%).
O creştere asemănătoare, dar la un nivel inferior, a înregistrat
învăţământul juridic (63.456 studenţi înscrişi în anul 2002/2003
şi 116.538 în anul 2007-2008, o creştere de 54,5%).
La învăţământul geografic, numărul studenţilor a crescut,
în acelaşi interval de timp, de la 10.326 la 18.312 (56,4%). În
schimb, ponderea absolvenţilor la aceste trei categorii de
învăţământ s-a situat sub media la nivel naţional (10,7% la
juridic, 12% la economic şi 13% la geografie).
O creştere mai lentă a înregistrat personalul didactic, de la
26.619 persoane în 2002/2003, la 31.961 în 2007/2008 (9,3%).
Acest fapt se explică, în bună măsură, printr-o slabă
motivaţie a absolvenţilor pentru învăţământul superior, datorită
retribuţiilor slabe, încărcarea cu norme a personalului existent,

35
la care se adaugă degradarea, fără precedent, a poziţiei
universitarilor în societate.
Procesul de masificare a învăţământului românesc a fost
acompaniat, în chip firesc, de slabe performanţe profesionale,
chiar în condiţiile în care „sita filtrului” la examen s-a lărgit
considerabil. Astfel, în niciunul dintre anii analizaţi, numărul
absolvenţilor din învăţământul superior românesc nu a depăşit
1/5 din totalul celor înscrişi (vezi tabelul 2). Ne situăm într-o
poziţie nefavorabilă la numărul de studenţi la 10.000 locuitori
(421) şi la numărul de studenţi/cadru didactic (28), la acest din
urmă indicator depăşind de cca trei ori media la nivelul ţărilor
cu economie avansată.
În pofida tentativelor de control de la nivel ministerial, a
modului de desfăşurare a activităţii unor facultăţi şi
universităţi, în special cele particulare (vezi cazul Universităţii
„Spiru Haret”), nu s-au semnalat rezultate notabile din punct de
vedere al ridicării standardelor de calitate.
Corupţia din unele facultăţi, mai ales în ceea ce priveşte
promovarea cadrelor, plagiatul la „lumina zilei” şi eliberarea de
diplome fără acoperire profesională constituie impedimentele
majore ale derulării unui învăţământ superior la cote de
normalitate [vezi articolul „Facultăţile din România, cele mai
corupte din Europa”, ziarul „Adevărul”, 21 ianuarie 2010].
Dacă adăugăm la cele semnalate anterior, extinderea
contagioasă şi tentaculară, pe orizontală şi pe verticală, a
formelor de învăţământ superior de tot felul, este dificilă
emiterea unor soluţii pentru o redresare rapidă şi dezirabilă.

36
 Tabelul 2
Evoluţia numărului de instituţii, a studenţilor şi
personalului didactic (2002-2008)
Anii
2002- 2003- 2004- 2005- 2006- 2007-
2003 2004 2005 2006 2007 2008
Specificativ
Instituţii de
învăţământ
superior 122 117 117 107 104 106
Facultăţi 742 754 742 770 755 631
Nr. studenţi 596.297 620.785 650.335 716.464 785.506 907.353
Nr. cadre
didactice 29.619 30.137 30.857 31.543 30.583 31.964
Nr.
studenţi/instituţie 4887 5305 5558 6695 7553 8560
Nr.
studenţi/facultate 803 823 876 930 1040 1438
Nr. cadre
didactice/instituţie 243 258 264 295 294 302
Nr. cadre
didactice/facultate 40 40 42 41 40,5 51
Nr. studenţi/cadru
didactic 20 21 21 23 27 28
Nr. Nr. 103.402 110.553 108.475 112.244 125.249 -
absolvenţi % 17,3 17,8 16,7 15,7 15,9 -

Pe de o parte, indicatorii internaţionali de comparabilitate,

ne înfăţişează o poziţie de inferioritate, ceea ce ne îndeamnă la
perpetuarea masificării învăţământului superior.
Pe de altă parte, o reducere semnificativă a numărului de
studenţi şi sporirea considerabilă a exigenţelor în pregătire, ar
încuraja învăţământul privat şi emigrările pentru studiu.
Aceasta este marea dilemă a învăţământului superior
românesc!!!
Strategia de dezvoltare a Universităţii „Babeş-Bolyai” din
Cluj-Napoca pe termen mediu (vezi raportul rectorului Andrei
Marga la întâlnirea cu stafful Universităţii, 18 ianuarie 2010,

37
Aula Magna) prevede păstrarea unei piramide cu o bază largă,
dar cu o proeminenţă vizibilă la vârf, ceea ce semnifică un larg
acces la studiu, dar o sporire progresivă a exigenţelor pe
măsura avansării în pregătire (anii termnali, studii masterale,
doctorat etc.).

Bibliografie:
1. Marga, Andrei. (2010), Facultăţile din România, cele
mai corupte din Europa, Ziarul „Adevărul”,
21.01.2010, Bucureşti.
2. Marga, Andrei. (2010), Discurs asupra dezvoltării
Universităţii „Babeş-Bolyai”, Aula Magna,
16.01.2010, Cluj-Napoca.
3. Surd, Vasile. (2003), Geodemografie, Editura „Presa
Universitară Clujeană”.
4. x x x (2008), Anuarul Statistic al României, Institutul
Naţional de Statistică, Bucureşti.

TENDINŢE RECENTE ÎN EVOLUŢIA UNOR

INDICATORI DE FERTILITATE
ÎN EUROPA

Prof. univ. dr. Ionel MUNTELE,

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Study represents the analysis of evolution Total Fertility Rate in
European countries. Appeal to make a classification of the countries in
report with evolution natality tendency. The author confirm that is a strong
relationship between economical development and demographical.

Acest studiu are ca punct de plecare un recent articol

publicat de Carl Haub pe site-ul Population Reference Bureau
[2009], asupra diferenţierii în Europa a două categorii de state:

38
unele în care se constată o redresare a ratei totale de fertilitate
(RTF), adesea, spectaculoasă, ca în cazul Rusiei; altele, în care
acest reviriment este, ori abia sesizabil, ori absent, cum este şi
cazul României, aceasta în condiţiile în care măsuri de
stimulare a familiei au fost puse în aplicare în toate statele
europene.

Figura 1. Tipologia dinamicii RTF în Europa

(1990-2008)
Pentru a elucida acest aspect, au fost efectuate două serii de
analize asupra evoluţiei RTF la nivel european, respectiv la
nivel naţional, pentru perioada 1990-2008. Perioada este
suficient de extinsă pentru a confirma tendinţele prezentate în

39
articolul amintit şi pentru a fundamenta câteva ipoteze de lucru
pentru explicarea particularităţilor României, în acest context,
dintr-o perspectivă geografică.
Analiza RTF la nivel european, conform informaţiilor
preluate de la EUROSTAT şi de la institutele naţionale de
statistică, distinge în prezent trei categorii de state, cu tendinţe
foarte clar diferenţiate (figura 1, 2a, 2b):
p )
1,40
4 5 6 7 8 9
1,00

0,60

0,20

-0,20

-0,60
90

92

94

96

98

00

02

04

06

08
19

19

19

19

19

20

20

20

20

20
Figura 2a. Profilul tipurilor 1-3
(raportul unitar faţă de media europeană)
p )
1 2
3
1 ,2 5

0 ,7 5

0 ,2 5

- 0 ,2 5
90

92

94

96

98

00

02

04

06

08
19

19

19

19

19

20

20

20

20

20

Figura 2b. Profilul tipurilor 4-9

(raportul unitar faţă de media europeană)

40
 a) state cu un nivel al RTF preponderent superior mediei
continentale (aceasta a evoluat de la 1,85 în 1990 la o valoare
minimă de 1,45 în 2002, după care s-a redresat sensibil, până la
1,55 în 2008). Se pot deosebi trei grupări distincte:
- Irlanda şi Islanda, state care au înregistrat permanent o
creştere pozitivă a abaterii standard faţă de media europeană,
având astfel o evoluţie divergentă faţă de restul statelor de pe
continent (tipul 1);
- Albania şi Turcia (inclusiv partea asiatică), state
predominant musulmane, cu o evoluţie anterioară diferită de
restul Europei. Scăderea continuă a RTF, extrem de rapidă în
cazul Albaniei, până la valori apropiate de medie este un semn al
finalizării tranziţiei demografice în întregul continent (tipul 2);
- ansamblul format din Serbia-Muntenegru (înainte de
divizare) şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, state cu o
pondere importantă a populaţiei musulmane (albaneză mai ales)
care le-a asigurat o RTF relativ ridicată. Acest nivel a început să
scadă dramatic după anul 2000, atingând valori inferioare mediei
continentale, tendinţă imputabilă atât finalizării tranziţiei
demografice, cât şi situaţiei economice precare;
b) state care au înregistrat o tendinţă continuă de distanţare,
în sens pozitiv, faţă de media continentală (tipurile 4,5). Sunt
exemplele tipice ale manifestării noii tranziţii demografice [vand
der Kaa 2001]. Aceste state sunt localizate în nord-vestul
Europei, suprapuse ariei în care a fost declanşată şi tranziţia
demografică (Franţa, Marea Britanie, Ţările de Jos, ţările
scandinave etc.). Majoritatea acestor state au ajuns, în prezent, la
valori ale RTF apropiate de nivelul de înlocuire a generaţiilor
(1,8-2). Rolul aportului migratoriu poate fi invocat în sprijinul
acestei tendinţe, dar foarte importantă este şi modificarea
comportamentului demografic, în favoarea familiei cu 2-3 copii.
Belgia, Olanda şi Luxemburg, se disting în cadrul acestui
ansamblu prin tendinţa de plafonare a RTF după anul 2000;

41
 c) state care continuă să înregistreze valori inferioare
mediei europene, localizate, în general, în sudul, centrul şi estul
continentului. Se deosebesc două grupări:
- fostele state comuniste (cu unele excepţii), în care
declinul RTF, după 1990, a atins cote dramatice, nivelul minim
fiind înregistrat, după caz, între 1995-2002, ulterior,
manifestându-se o tendinţă de plafonare şi, după anul 2000, de
redresare (tipurile 6,7). O distincţie netă separă statele care
conservau la începutul perioadei un nivel mai înalt al RTF şi la
care declinul a fost ceva mai tardiv, dar şi mai îndelungat,
recuperarea fiind abia la început (Polonia, Ungaria, Lituania şi
R. Moldova) de statele în care se poate vorbi de o modificare
bruscă a tendinţei, de la un declin brutal la o revenire
spectaculoasă adesea, imputabilă atât politicilor pronataliste (ca
în Fed. Rusă, Ucraina), dar şi modificărilor de comportament
demografic (amânarea naşterilor, creşterea frecvenţei cuplurilor
cu 2 copii etc., ca în Cehia, Estonia etc.). Această recuperare
poate fi şi conjuncturală, majoritatea acestor state beneficiind
de contingente numeroase de populaţie feminină tânără (20-35
de ani), provenită din anii 1975-1990, asupra cărora s-au
răsfrânt modificările menţionate mai sus;
- statele din sudul şi din centrul continentului, care
prezentau, la începutul anilor '90, cele mai reduse valori ale
RTF şi au înregistrat, mai degrabă, o stagnare, fără tendinţe
certe de redresare sau, în orice caz, cu o redresare imputabilă
masivei imigraţii (în Spania, mai ales). Există o sensibilă
diferenţă în acest sens între statele mediteraneene importante
(Grecia, Italia, Spania) şi Germania, pe de o parte (tipul 9), şi,
pe de altă parte, un grup format din România, Austria, Elveţia,
Croaţia, Portugalia etc. (tipul 8). Aceasta constă în nivelul mult
mai coborât la care a ajuns RTF şi prin semnele mai vizibile ale
unei redresări, în special în ultimii ani, în primul caz. România
face parte, astfel, dintr-o categorie de state care par a fi în
momentul de faţă în cea mai defavorabilă situaţie. În cazul

42
acesteia, poate fi invocată şi importanţa emigraţiei dar şi o
manifestare mai timpurie, încă din anii 1995-2000, a
modificării comportamentului demografic (în special,
amânarea naşterilor), care a condus, astfel, la atingerea mai
tardivă a nivelului minim al RTF (2003 în cazurile prezentate),
nivel care se menţine şi la ora actuală, cu toată prezenţa unei
extrem de timide redresări. Celelalte state (Austria, Elveţia,
Portugalia) justifică aceste tendinţe prin păstrarea unui
comportament favorabil familiei restrânse, în contextul unei
imigraţii puternice.

Figura 3. Tipologia evoluţiei RTF în România (1990-2008)

Analiza aceluiaşi indicator la scară naţională, având drept

studiu de caz România, scoate în evidenţă existenţa unor

43
puternice disparităţi teritoriale (figura 3). Se poate afirma că
tendinţele observate la nivel european se manifestă diferenţiat
la nivel local sau regional, mediile naţionale fiind rezultatul
combinaţiei acestora. În cazul specific românesc, predomină
tendinţele care denotă o erodare puternică a vitalităţii
demografice, fără o relansare certă. Se disting astfel, la nivel
naţional, şase tendinţe esenţiale, expresie a unor ajustări la
evoluţia contradictorie din faza finală a tranziţiei demografice,
pe fondul unei vizibile apropieri a valorilor RTF la nivel
judeţean:

Copii femei
(15-49 ani)
0,40

0,30

0,20

0,10

0,00

-0,10

-0,20

-0,30
1 2 3 4
-0,40 5 6
90

92

94

96

98

00

02

04

06

08
19

19

19

19

19

20

20

20

20

20

Figura 4. Tipologia evoluţiei RTF în România

(1990-2008) – abaterea faţă de media naţională

- un prim grup este format din judeţele din N-E (cea mai
mare parte a Moldovei şi nordul Transilvaniei), regiuni
care au conservat, o perioadă mai îndelungată, o
vitalitate demografică remarcabilă. În acest caz, se

44
 remarcă importanţa mişcărilor migratorii recente (după
2001) în evoluţia indicatorului analizat, tendinţa
generală fiind aceea de scădere şi apropiere de valorile
medii, având ca punct de plecare un nivel net superior
însă;
- al doilea grup este format din judeţele din sud-estul
Transilvaniei, Crişana şi sud-estul Munteniei, care
înregistrează recent o tendinţă de redresare a
indicatorilor fertilităţii, până la valori superioare
judeţelor din primul grup. Importanţa componentei
etnice (maghiare sau ţigăneşti, după caz) nu poate fi
încă estimată;
- al treilea grup, cuprinde cea mai mare parte a judeţelor
din sudul ţării, care au avut, până în anul 2000, o
evoluţie similară cu grupul anterior, diferenţiindu-se
apoi prin continuarea degradării indicatorilor de
fertilitate. În acest caz, poate fi invocat şi procesul de
îmbătrânire a populaţiei, care a antrenat şi o reducere a
ponderii femeilor din prima parte a tranşei de vârstă
fertilă (15-30 ani);
- al patrulea grup cuprinde judeţele Constanţa, Ilfov,
Braşov, Arad şi Timiş, cu un grad de urbanizare ridicat
şi cu o atractivitate migratorie îndelungată, situaţie
favorabilă inserţiei unor noi comportamente
demografice care au condus la redresarea recentă a
RTF;
- al cincilea grup este format din judeţe cu un profil
asemănător (grad ridicat de urbanizare etc.), dar care
suportă mai dificil rigorile tranziţiei, neînregistrând
redresarea observată anterior (Hunedoara, Caraş-
Severin, Brăila, Prahova, Argeş);
- ultimul grup este format din judeţul Cluj şi municipiul
Bucureşti, care au înregistrat cea mai abruptă cădere a
indicatorilor de fertilitate şi la care redresarea acestora

45
 este de departe cea mai evidentă (oarecum similar cu
situaţia specifică Rusiei). Apropierea continuă faţă de
valorile medii este corelată cu procesul de
metropolizare şi cu integrarea mai avansată în
structurile economice internaţionale.

Concluzia acestor analize converge spre stabilirea unor

puternice corelaţii între evoluţia economică şi cea demografică
sau între aceasta din urmă şi o serie de variabile, precum gradul
de urbanizare, gradul de ocupare a forţei de muncă, nivelul
soldului migratoriu, durata tranziţiei demografice etc., la care
se adaugă şi o serie de particularităţi culturale. Poziţia
României, în acest context, este mai degrabă defavorabilă.

Bibliografie:
1. Haub C., Birth Rates Rising in Some Low Birth-Rate
Countries, Reports of Population Reference Bureau,
Washington, sept. 2009
2. Kaa, D. van de, Europe’s Second Demographic
Transition, Population Bulletin, nr.42, pp.1-57,
Washington, 2001
3. http://epp.eurostat.ec.europa-eu/, site consultat în
perioada 1.09-20.12.2009
4. http://www.insse.ro, site consultat în perioada 1.09-
20.12.2009

46
 EVOLUŢIA POPULAŢIEI ROMÂNIEI LA NIVEL
REGIONAL, DUPĂ 1989 ŞI STRATEGIILE DE
DEZVOLTARE DURABILĂ

Profesor dr. Nicolae POPA,

Universitatea de Vest din Timişoara
The study represents a short analysis evolution of population after
1989 in Romania. The principal place in study is the territorial aspect of
demographical evolution and geospace differences in the demographical
issues by regions.

Populaţia României, ca a mai tuturor ţărilor situate la

răsărit de fosta „cortină de fier”, a cunoscut un proces abrupt de
scădere după 1989. Declinul demografic a afectat toate
regiunile României, chiar dacă în grade diferite. Factorii
responsabili de scăderea populaţiei ţin, în principal, de
condiţiile social-economice interne şi de libertatea de circulaţie
transfrontalieră dobândită în preajma intrării României în
Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.
Evoluţia numerică a populaţiei evidenţiază indicii medii ai
natalităţii care au oscilat între valori de 13,5‰ în 1990 şi uşor
peste 10‰ în anii următori, pe un trend general descrescător,
cu o uşoară tendinţă de creştere recentă, încă neconfirmată ca
stabilă. În schimb, mortalitatea, care reflectă un complex de
factori de condiţionare mult mai simptomatic pentru condiţia
populaţiei unei ţări (Trebici, 1991), s-a menţinut la nivele
cuprinse între 10,6‰ în 1990 şi 12,1‰ în 2005, după care a
scăzut uşor, dar cu valori mereu mai mari decât cele ale
natalităţii. În aceste condiţii, bilanţul natural al populaţiei a
fost tot timpul deficitar, cu excepţia primilor 3 ani de după
revoluţia din 1989, când mai ales partea de nord-est a ţării,
tradiţional prolifică, a reuşit să echilibreze scăderea bruscă a
indicatorilor demografici naturali la nivel naţional.

47
 Tabelul 1
Indicatorii specifici ai populaţiei României (1990-2008)
1990 1995 2000 2005 2008
Numărul populaţiei
23.211.395 22.712.394 22.455.485 21.658..528 21.528.627
Natalitatea (‰)
13,5 10,4 10,4 10,2 10,3
Mortalitatea (‰)
10,6 12,0 11,4 12,1 11,8
Sporul natural (‰)
3,1 -1,6 -1,0 -1,9 -1,5
Emigranţi (‰)
l.d. 1,13 0,65 0,50 0,41
Imigranţi (‰)
l.d. 0,19 0,49 0,17 0,46
Spor migratoriu (‰)
l.d. -0,94 -0,16 -0,33 0,05
(Sursa: INSSE, Bucureşti, 2009)

Deschiderea frontierelor României şi reducerea treptată a

obstacolului vizelor au făcut ca fenomenul migraţiei externe să
se amplifice. Dacă migraţia definitivă oficială se păstrează în
limite rezonabile, antrenând un deficit demografic anual de sub
1‰ (chiar cu o creştere în 2008, de 0,05‰), migraţia pentru
muncă în alte state, în special în Spania, Italia şi Grecia, a luat
proporţii remarcabile. În multe localităţi din ţară, dar îndeosebi
în Moldova subcarpatică şi în Transilvania de nord şi est,
numărul celor plecaţi formează între 1/5 şi ½ din populaţia în
vârstă de 15-59 de ani (Rey et al., 2006). Pe de o parte,
consecinţele au fost benefice pentru statul român, care a asistat
la reducerea ratei şomajului, de la 11,8% în 1999 (maximumul
atins în urma repetatelor faze de închideri de întreprinderi şi
privatizări cu reduceri de personal), până la minimumul de 4%
din 2007. Pe de altă parte, au existat mai ales urmări
defavorabile, exprimate în golirea ţării de resursele de muncă
cele mai active şi adesea bine calificate, proces în urma căruia
se înregistrează o acută criză de forţă de muncă în tot mai

48
multe ramuri ale economiei, de la sănătate şi învăţământ, până
la ramurile lucrative din industrie, construcţii şi servicii.
Cum majoritatea celor plecaţi sunt tineri apţi de muncă şi
aflaţi la vârsta fertilă cea mai dinamică, în masa populaţiei, s-
au produs mutaţii care au schimbat complet mecanismele de
funcţionare ale comunităţilor locale, atât sub raport
demografic, cât şi din punct de vedere social şi economic. S-a
redus, astfel, foarte mult indicele de fertilitate feminină şi a
scăzut ecartul dintre judeţe, la acest indicator, de la 40 (Ilfov) –
80‰ (Vaslui) în 1990, la 32 (Gorj) – 49‰ (Ialomiţa) în 2008,
punându-se în pericol capacitatea de refacere a stocului
demografic a unor mari regiuni ale ţării.
Ca urmare, tot mai multe comunităţi rurale au devenit
neviabile, iar oraşele mici se ruralizează. Are loc un proces fără
precedent de regrupare şi polarizare demografică a populaţiei
României, în care sunt privilegiate aşezările cu poziţie
favorabilă, în timp ce teritorii întinse, mai ales rurale, se
depopulează şi îşi pierd potenţialul de atractivitate social-
economică. Abandonul proprietăţii, lăsate în paragină, este cu
atât mai evident cu cât densitatea medie a populaţiei unui areal
este mai redusă şi îmbătrânirea sa demografică mai accentuată.
Media naţională a indicatorilor demografici ascunde, însă,
disparităţi regionale semnificative, chiar dacă – faţă de ultimul
deceniu al perioadei socialiste – plaja de variaţie a majorităţii
indicatorilor este mai redusă (cu excepţia duratei medii de
viaţă). Aşa de pildă, pe fondul scăderii generale a numărului de
locuitori, remarcăm ponderea tot mai mare a Regiunii de Nord-
Est în populaţia ţării (17,3%) şi reducerea contribuţiei tuturor
celorlalte regiuni, cu excepţia regiunilor Sud-Est şi Bucureşti-
Ilfov, care au creşteri relativ uşoare.
Marile decalaje de spor natural dintre regiunile răsăritene şi
cele apusene ale României, tipice ultimelor două decenii ale
perioadei socialiste, se efilează cu repeziciune în primii ani de
evoluţie liberală. Ca urmare, în anul 2008, Regiunea de Nord-

49
Est nu mai înregistra decât un firav spor natural pozitiv, de
0,5‰ (graţie judeţului Iaşi), în vreme ce toate celelalte regiuni
aveau deficit natural. Valorile negative cele mai mari s-au
„mutat” din Banat spre sudul ţării şi se înregistrau în anul 2008
în Oltenia şi Muntenia (-4,2, respectiv -3,4‰).
Aplatizarea decalajelor demografice inter-regionale are loc pe
fondul unor mutaţii structurale profunde şi de durată, care, între
altele, marchează procesul lent, dar constant, de creştere istorică a
ponderii jumătăţii răsăritene în populaţia totală a spaţiului
românesc.
Această mutaţie nu caracterizează însă şi parametrii de
performanţă socială şi economică. În condiţiile în care, de două
decenii, România evoluează pe baza legilor economiei de piaţă,
fără a beneficia de politici eficiente de planificare regională, în
timp ce performanţa demografică – chiar atenuată – se menţine
în estul ţării, performanţa economică se concentrează din ce în
ce mai mult în capitală şi în regiunile istorice de la vest de
Carpaţi: Banat, Crişana, Transilvania.
Tabelul 2
Evoluţia unor indicatori demografici şi economici pe
regiuni de dezvoltare în România
Regiunea
Indicatorul Anul
N-E S-E Sud S-V Vest N-V Centru B-IF
Populaţie 1990 16,3 12,8 15,6 10,6 9,5 12,8 12,3 10,0
% din total ţară 2008 17,3 13,1 15,3 10,5 8.9 12,6 11,7 10,4
1990 7,3 3,9 1,3 1,7 0,1 3,1 3,3 0,1
Spor natural
2008 0,5 -1,6 -3,4 -4,2 -2,6 -0,9 -0,1 -0,2
Durata medie a 1990 70,32 69,48 69,21 69,33 68,29 68,75 70,59 70,11
vieţii (ani) 2008 73,14 72,19 72,97 72,81 72,47 72,39 73,34 74,46
1993 80,5 99,4 103,8 82,0 106,4 97,1 104,2 136,2
PNB/ locuitor (%
2000 70 89 81,5 83,7 103,1 93,0 103,3 206,8
faţă de RO=100)
2007 63,9 81,0 81,6 78,2 115,7 96,3 101,4 222,8
(Prelucrare după INSSE, Bucureşti, 2009)

Ca urmare a conjugării tradiţiei centraliste a statului român

cu comportamentul agenţilor economici în condiţii de piaţă
liberă, se constată accentuarea tendinţei de detaşare a regiunilor

50
mai bine dezvoltate, respectiv de scădere a performanţelor
regiunilor tradiţional rămase în urmă, care coboară în ierarhia
indicatorilor economici şi sociali. Din prima categorie, a
regiunilor performante la nivel naţional, cel mai bun exemplu
este cel al regiunii Bucureşti-Ilfov, dominată de Capitală, care
şi-a consolidat poziţia la nivel naţional, detaşându-se clar faţă
de al doilea eşalon de locuri centrale din România, format din
oraşele care au circa 300 mii locuitori. Dacă ponderea
demografică a Capitalei nu a cunoscut mutaţii evidente (9% din
populaţia ţării), ponderea sa economică este mult mai mare
astăzi decât acum două decenii. Contribuţia Bucureştiului a
crescut de la 13% din P.I.B. al României în 1989, la peste 22%
în 2007, iar tendinţa pare să continue.
S-au conturat, în acelaşi timp, regiuni care au acumulat un
potenţial demografic remarcabil, asociat însă cu o stare
economică generală precară, moştenită din trecutul istoric şi
reconfirmată în prezent, în ciuda industrializării promovate în
anii ‘70 şi ‘80 ai secolului XX. În ultimele două decenii,
situaţia lor s-a agravat prin incapacitatea comunităţilor locale
de a-şi restructura economia, altfel decât prin închiderea
unităţilor industriale şi întoarcerea la agricultura de subzistenţă
ori la serviciile cele mai banale. Este cazul unei mari părţi a
Regiunii de Nord-Est. În ciuda reducerii performanţelor sale
demografice, ponderea acestei regiuni în populaţia totală a
României nu a încetat să crească în ultimii 25 de ani, aşa cum
am văzut mai sus, trecând de la 16,45% în anul 1992, la
17,29% în anul 2008. Concomitent, ponderea sa în produsul
intern brut al ţării a fost în scădere constantă după 1990, când
era de 12,9%, ajungând la 11,1% în 2007 (prelucrare după
Anuarul Statistic al României, 1991, 2009). Ca urmare, şi
nivelul de trai al populaţiei locale cunoaşte decalaje din ce în ce
mai semnificative faţă de cel specific regiunilor mai avansate
ale ţării. Accentuarea rapidă a polarizării este subliniată şi de
creşterea decalajului dintre regiunea de dezvoltare aflată pe

51
primul loc la nivel naţional, din punct de vedere al
PIB/locuitor, regiunea Bucureşti-Ilfov, şi cea aflată pe ultimul
loc, Regiunea de Nord-Est. Astfel, dacă în 1993 decalajul era
de 1/1,6 (tabelul 2), în anul 2007, acesta ajunsese deja la 1/3,5
(conform datelor TEMPO-Online, INSSE, 2009), România
înscriindu-se astfel printre ţările UE cu cele mai mari
disparităţi inter-regionale.
A crescut diferenţa şi dintre Regiunea de Vest a României,
cea mai dezvoltată după regiunea Capitalei, şi celelalte regiuni.
Astfel, dacă din punct de vedere demografic vestul se află
astăzi pe ultimul loc, cu doar 8,9% din populaţia ţării, din punct
de vedere al PIB pe locuitor, poziţia sa nu a încetat să se
consolideze în ultimii ani, trecând de la 103,1% faţă de media
naţională, în anul 2000, la 115,7% în anul 2007. Rezultă, astfel,
o diferenţă de 1/1,8 între Regiunea de Vest (centrată pe Banat)
şi Regiunea de Nord-Est (centrată pe Moldova).
De altfel, accentuarea decalajelor de performanţă social-
economică dintre estul şi vestul României se înscrie în logica
gradientului european de dezvoltare, ale cărui valori scad
dinspre „dorsala europeană” (axa Bazinul Londrei – Ranstadt
Holland – Rhenania – nordul Italiei) spre est, sud şi vest.
Fenomenul poate fi urmărit şi în alte ţări, ca, de exemplu:
Polonia, Ungaria sau Italia.
În aceste condiţii, strategiile de dezvoltare durabilă a
României par să nu fi dat roade, cel puţin în componenta lor de
reducere a decalajelor dintre regiunile ţării. Odată depăşite
anumite praguri de diferenţiere, se pot crea presiuni de
descărcare inter-regională greu de controlat, cu efecte negative
atât în spaţiul de plecare (golit de forţele sale vitale), cât şi în
spaţiul de sosire (care tinde să aibă dificultăţi în integrarea
noilor veniţi).
Care ar putea fi soluţiile pentru a asigura, în primul rând,
echilibrul demografic al fiecărei regiuni a ţării? Acestea trebuie
căutate pe mai multe paliere ale complexului civilizaţional

52
naţional, şi anume: (a) în domeniul economic, printr-o politică
echilibrată de atragere a investiţiilor, în conformitate cu
potenţialul fiecărei regiuni, aplicând principiul european al
„discriminării pozitive”; (b) în sfera echipării infrastructurale,
pentru mai buna racordare a tuturor regiunilor la fluxurile
internaţionale de bunuri şi valori; (c) în domeniul politic, prin
practicarea unei descentralizări inteligente, în măsură să
permită punerea în valoare a resurselor şi energiilor creatoare
ale fiecărei regiuni; (d) în sfera subiectivă, a consolidării
sentimentului de apartenenţă la teritoriul de origine şi a
convingerii că reuşita profesională, construcţia carierei şi
satisfacţia de viaţă pot fi împlinite în propria
localitate/regiune/ţară.

Bibliografie:
1. Iaţu, Corneliu, (2006), Démographie et géographie du
travail en Roumanie postdécembriste, Editura Sedcom
Libris, Iaşi.
2. Popa, Nicolae, (2006), Frontiere, regiuni
transfrontaliere şi dezvoltare regională în Europa
Mediană, Editura Universităţii de Vest, Timişoara.
3. Rey, Violette, Groza, Octavian, Ianoş, Ioan, Pătroescu
Maria, (2006), Atlasul României, Editura Rao,
Bucureşti.
4. Trebici, Vladimir, (1991), Populaţia Terrei, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti.
5. * *, (2009), Baza de date Tempus on line, Institutul
Naţional de Statistică Bucureşti.

53
 COMPORTAMENTUL MATRIMONIAL:
CARACTERISTICI STRUCTURALE ŞI TENDINŢE
PROSPECTIVE

Dr. în sociologie, conferenţiar

Olga GAGAUZ, IIEŞP al AŞM
Based on nuptiality tables elaborated for 1988-89 and 2003-04 years,
the dynamics and characteristics of nuptiality of male and female never-
married hypothetical cohorts are examined. The differential between urban
and rural nuptiality, age-specific characteristics of first marriage and
causes of changes in matrimonial behavior are analyzed.

Comportamentul matrimonial prezintă o caracteristică a

nupţialităţii din punct de vedere al intensităţii, repartizării după
vârstă, inclusiv a vârstei medii la prima căsătorie, răspândirii
celibatului definitiv şi este o expresie a unui model cultural
complex sau a unor submodele culturale care s-au format pe
parcursul unei perioade îndelungate de dezvoltare istorică a
societăţii, ceea ce îi atribuie o anumită inerţie în modificarea sa.
În condiţiile transformărilor sociale profunde din ultimele
două decenii, liberalizării normelor morale cu privire la familie
şi căsătorie, accentuarea valorilor individualiste, în mare măsură,
au contribuit la modificarea comportamentului demografic al
populaţiei, inclusiv a comportamentului matrimonial.
Pentru prognozarea nivelului de reproducere a populaţiei,
perfecţionarea politicilor demografice, elaborarea programelor
de dezvoltare socio-economică atât la nivel naţional, cât şi
teritorial-administrativ este necesar de a avea informaţii cu
privire la particularităţile contemporane ale nupţialităţii,
tendinţele şi legităţile procesului dat.
Cel mai veridic instrument de măsurare a comportamentului
matrimonial îl reprezintă tabelul de nupţialitate, care permite
examinarea intensităţii căsătoriilor, precum şi influenţa factorilor
demografici şi socio-economici asupra acesteia [1]. În baza
datelor recensămintelor populaţiei Republicii Moldova din 1989
54
şi 2004, precum şi statisticii curente pentru anii alăturaţi de
recensămintele respective, pentru prima dată, au fost elaborate
tabelele complete de primo-nupţialitate pentru femei şi bărbaţi ai
generaţiilor ipotetice pentru anii 1988-1989 şi 2003-2004.
Rezultatele obţinute au oferit posibilitatea de a analiza dinamica
şi caracterul nupţialităţii la bărbaţi şi femei necăsătorite la
sfârşitul secolului XX − începutul secolului XXI. Analiza
probabilităţilor de primo-nupţialitate prezintă o importanţă
practică deosebită, dat fiind faptul că ponderea primelor căsătorii
este dominantă în numărul total al căsătoriilor încheiate pe
parcursul unui an, în care se înregistrează cel mai mare număr de
naşteri anuale, respectiv, vârsta şi intensitatea încheierii primelor
căsătorii, într-o măsură hotărâtoare, influenţează nivelul
natalităţii.
Compararea frecvenţelor de primo-nupţialitate pentru anii
1988-1989 şi 2003-2004 a demonstrat existenţa unor
modificări esenţiale în comportamentul matrimonial la femei şi
bărbaţi din generaţiile ipotetice: s-a redus intensitatea
nupţialităţii, în special, la vârstele tinere, şi la femei, şi la
bărbaţi; curbele probabilităţilor independente s-au deplasat în
dreaptă spre vârstele mai mature; a diminuat frecvenţa
încheierii primelor căsătorii la bărbaţi şi femei la grupul de
vârstă de 16-18 ani (figura 1).
În pofida faptului că structura populaţiei pe vârste şi sexe
este favorabilă pentru formarea pieţei nupţiale, se observă
scăderea ratei totale de primo-nupţialitate. Astfel, dacă în anii
1988-1989 acest indicator a fost la nivel de unu atât la femei,
cât şi la bărbaţi, atunci către anii 2003-2004, el a coborât la
0,73 la bărbaţi şi 0,71 la femei.

55
 0,7
bărbaţi (1988-1989)
0,6 femei (1988-1989)
bărbaţi (2003-2004)
0,5 femei (2003-2004)

0,4
b(x)
0,3

0,2

0,1

0
15 20 25 30 35 40 45 50

Figura 1. Probabilitatea independentă de încheiere a primei

căsătorii b(x), anii 1988-1989 şi 2003-2004

Scăderea ratei totale de primo-nupţialitate este însoţită de

creşterea indicatorilor de repartizare după vârsta la încheierea
primei căsătorii. Tendinţa de reducere a numărului de căsătorii
la vârste tinere şi foarte tinere, care s-a înregistrat în perioada
examinată, a contribuit la majorarea vârstei la încheierea primei
căsătorii atât la bărbaţi, cât şi la femei: vârsta medie la prima
căsătorie pentru persoanele ce s-au căsătorit până la 50 de ani
la bărbaţi a crescut cu 1,1 ani, iar la femei cu 0,4 ani; vârsta
medie la prima căsătorie, pentru persoanele ce s-au căsătorit
până la 30 de ani, la ambele sexe, s-a majorat cu 0,6 ani. Vârsta
mediană la bărbaţi a crescut cu 1,3 ani, la femei cu un an;
vârsta modală şi la bărbaţi, şi la femei a crescut cu un an
(tabelul 1).

56
 Tabelul 1
Vârsta medie la încheierea primei căsătorii
la femei şi bărbaţi ai generaţiilor ipotetice
pentru anii 1988-1989 şi 2003-2004
Vârsta medie Vârsta medie
la încheierea la încheierea
primei primei
căsătorii căsătorii
Vârsta Vârsta
Anii pentru pentru
mediană* modală**
persoanele ce persoanele ce
s-au căsătorit s-au căsătorit
în vârsta până în vârsta până
la 50 de ani la 30 de ani
1988- bărbaţi 24,7 23,8 23,4 22
1989 femei 22,7 21,6 20,9 20
2003- bărbaţi 25,8 24,4 24,7 23
2004 femei 23,1 22,2 21,9 21
* Vârsta la care 50% de persoane au încheiat prima căsătorie din
numărul total al celor care au încheiat prima căsătorie; **vârsta la care se
înregistrează cel mai mare număr al primelor căsătorii.

Una din caracteristicile importante ale comportamentului

matrimonial o reprezintă răspândirea celibatului definitiv
(ponderea persoanelor rămase necăsătorite la vârsta de 50 de
ani). Conform tabelelor de nupţialitate, nivelul celibatului
definitiv este minimal, pe când datele recensămintelor
populaţiei înregistrează creşterea acestui indicator în perioada
examinată de la 1% până la 3,5% la bărbaţi şi de la 1,5% până
la 3,2% la femei. Figura 2 ne demonstrează repartizarea
uniformă după vârstă a ponderii persoanelor necăsătorite la
ambele sexe, cu diminuarea disproporţiilor între femei şi
bărbaţi spre vârstele mature şi stabilirea unor valori
asemănătoare şi nesemnificative ale celibatului definitiv.

57
 100

90
bărbaţi
femei
80

70

60

% 50

40

30

20

10

0
15 20 25 30 35 40 45 50

Figura 2. Ponderea persoanelor necăsătorite pe sexe,

Recensământul populaţiei din 2004

Într-o măsură oarecare, scăderea intensităţii căsătoriilor se

explică prin răspândirea căsătoriilor neînregistrate, ceea ce
indirect se confirmă prin creşterea ponderii copiilor născuţi în
afara căsătoriei, dar înregistraţi conform cererii ambilor părinţi.
Însă, acestea, într-o mică măsură, justifică scăderea căsătoriilor
înregistrate, dat fiind faptul că ponderea căsătoriilor
neînregistrate, conform datelor Recensământului din 2004,
constituie 7,2%, totodată, acest indicator cuprinde atât primele
căsătorii, cât şi pe cele repetate. În plus, o mare parte a acestora
revin celor mai tinere grupuri de vârstă, în special de 15-19 ani
(40% la bărbaţi şi 29% la femei din numărul total de persoane
căsătorite oficial şi neoficial), pe când în grupurile de vârstă
mai mature, ponderea căsătoriilor neînregistrate diminuează.
Astfel, în grupul de vârstă de 20-24 de ani acest indicator la
ambele sexe este de două ori mai scăzut, iar spre 30 de ani şi
mai mult oscilează în limitele de 5-7%. Astfel, putem
concluziona că răspândirea preponderentă a căsătoriilor
neînregistrate la cele mai tinere grupuri de vârstă este
provocată de liberalizarea normelor comportamentale şi

58
reprezintă o etapă premergătoare a căsătoriei, totodată,
dimensiunile de scădere a nupţialităţii cu mult prevalează
asupra nivelului de răspândire a căsătoriilor neînregistrate.
Situaţia asemănătoare se înregistrează şi în alte ţări CSI, ceea
ce a permis constatarea că, în perioada de după anul 1990, a
avut loc reducerea reală a nupţialităţii, ci nu trecerea ei de la
forma înregistrată la cea neînregistrată [2].
O influenţă cu mult mai semnificativă asupra dinamicii
nupţialităţii a avut-o procesul de amânare a căsătoriei la vârste
tinere, provocat, în primul rând, de situaţia socio-economică din
ţară: scăderea nivelului de trai, şomajul, lipsa garanţiilor sociale,
dificultăţi în obţinerea unei locuinţe etc. Un impact important
asupra reproducerii populaţiei, inclusiv asupra procesului de
formare a familiilor, a exercitat migraţia de muncă în masă.
Conform datelor Recensământului populaţiei din 2004, ponderea
persoanelor temporar absente a constituit 8,1% din numărul total
al populaţiei (273 mii), din care 130 mii (47,7%) au lipsit în ţară
mai mult de un an, cea mai mare pondere (38%) revenind
grupului de vârstă 20-29 ani, deci vârstelor cu cel mai mare
potenţial de căsătorie. În afară de acestea, majoritatea experţilor
sunt unanimi de părerea că ponderea şi numărul persoanelor
implicate în migraţia de muncă este cu mult mai mare decât cele
înregistrate la recensământul populaţiei. Considerăm necesar să
menţionăm faptul că migraţia, în special, cea de lungă durată are o
influenţă semnificativă atât asupra indicatorilor nupţialităţii, cât şi
natalităţii.
În baza rezultatelor obţinute, constatăm că modificările
principale ale comportamentului matrimonial, în perioada dintre
două recensăminte ale populaţiei, în linii mari, se reduc la
următoarele:
- scăderea esenţială a intensităţii de primo-nupţialitate la
ambele sexe, în special, la grupuri de vârstă foarte
tinere (16-19 ani) şi tinere (20-29 ani);

59
 - deplasarea nupţialităţii spre vârstele mature şi a
calendarului nupţialităţii, semnificând epuizarea
tendinţei de lungă durată de întinerire a acesteia, care s-
a manifestat în ultimele două decenii ale secolului XX;
- majorarea duratei procesului de nupţialitate, în special la
bărbaţi şi diminuarea „vitezei” de încheiere a primelor
căsătorii, ce, într-o măsură egală, se manifestă la ambele
sexe;
- reducerea ponderii persoanelor căsătorite la o anumită
vârstă, fiind mai accentuată la bărbaţi, dat fiind faptul că,
la femei, probabilitatea independentă de primo-nupţialitate
a scăzut mai puţin în grupurile de vârstă tânără;
- creşterea celibatului definitiv, într-o măsură egală, la
ambele sexe.
Astfel, concluzionăm că nupţialitatea populaţiei din
Republica Moldova corespunde modelului contemporan
specific pentru majoritatea ţărilor europene, iar procesul de
modificare a comportamentului matrimonial marcat în perioada
de după anul 1990 se va extinde pe parcursul mai multor
decenii, având implicaţii importante asupra procesului de
reproducere a populaţiei.
Bibliografie:
1. Дарский Л.Е., Ильина И.П. Брачность в России.
Анализ таблиц брачности /Под ред. А.Г.Волкова.
−Москва, 2000. 144 с.
2. Борисов В.А., Синельников А.Б. Брачность и
рождаемость в России: демографический анализ. −
М.: НИИ семьи, 1996, с.41; Филиппова О.В.
Брачность населения в Республике Белоруссии в
конце XX века и ее динамика в 1988-1999 годах.
http://www.demoscope.ru-
weekly/2005/0191/analit03.php

60
 DINAMICA NUMERICĂ ŞI DISTRIBUŢIA
POPULAŢIEI PE LOCALITĂŢILE DIN MUNICIPIUL
CHIŞINĂU ÎN PERIOADA 1989-2008

Conf. univ. dr. Vitalie SOCHIRCĂ,

Masterand Valeria AMBROCI,
Universitatea de Stat din Moldova
Article refers to the numerical dynamics of population of the 35
settlements which currently are part of the Chişinău municipality. During
the reported period (1989-2008) in most localities the population increased
(contrary to general trend in the country), particularly as a result of
migratory growth. This confirms the attractiveness of city and suburban
area for migrants, even in a country affected by the process of
depopulation, and also intensifying of the suburbanization phenomenon.
Cuvinte-cheie: dinamică demografică, depopulare, suburbanizare.

Considerăm actuală abordarea acestui subiect, cel puţin

pornind de la faptul că populaţia municipiului Chişinău, privită
în ansamblu, înregistrează o tendinţă generală de creştere în
ultimele două decenii, spre deosebire de populaţia totală a ţării,
care se micşorează sistematic, începând cu anul 1991 [1, p. 9-
12; 2, p. 67-119]. Ne referim, preponderent, la alte localităţi
din cadrul municipiului decât Chişinăul, localităţi care stau, de
regulă, într-un con de umbră al capitalei.
Rezultate. Componenţa administrativ-teritorială a
municipiului Chişinău a suportat o serie de modificări în
perioada analizată, conform legilor adoptate în anii 1990, 1999,
2001 (intrată în vigoare din 2003). Actualmente, municipiul
Chişinău include 7 aşezări urbane (Chişinăul şi alte 6 oraşe) şi
28 de sate. Extinderea municipiului pe seama unor oraşe şi sate
din raioanele vecine (Criuleni, Străşeni, Ialoveni), bineînţeles
că a contribuit la sporirea mecanică a populaţiei. Prin urmare,
nu este relevantă urmărirea dinamicii populaţiei totale a
municipiului, limitându-ne doar la a menţiona că aceasta a avut
o tendinţă generală de creştere: de la 721,9 mii în anul 1989, la

61
786,3 mii în anul 2010. Creşterea se referă la populaţia rurală a
municipiului: de la 9,7 mii în anul 1989 la 69,1 mii în anul
2010, pe când cea urbană a avut o evoluţie variabilă [2, p. 182;
3]. Poate că, urmând această modalitate de creştere a populaţiei
municipiului, s-ar ajunge în curând la realizarea multrâvnitelor
prognoze demografice de prin anii 1970-1980 care vizau (sau
visau) ca la începutul secolului al XXI-lea Chişinăul să devină
oraş milionar.
Tabelul 1
Dinamica numerică a populaţiei localităţilor din municipiul
Chişinău în perioada 1989-2008
Soldul 1989- Soldul
1989* 2004* 2008** 2008 1989-
(mii locuitori) 2008 (%)
1 2 3 4 5 6
Or. Chişinău 661414 589445 630260 -31154 95,2
Or. Sângera 6881 7354 7395 514 107,4
s. Dobrogea 3780 3279 3205 -575 84,7
s. Revaca 915 976 981 66 107,2
Or. Durleşti 17937 15395 16109 -1828 89,9
Or. Vatra 3736 3296 3290 -446 88,06
Or. Codru 9892 14277 14414 4522 145,7
Or. Vadul lui 5037 4559 4547 -490 90,2
Vodă
Or. Cricova 7214 9878 10038 2824 139,1
c. Băcioi 10215 10619 10540 325 103,1
s. Băcioi 8255 8644 8582 327 103,9
s. Brăila 885 906 906 21 102,3
s. Frumuşica 550 555 555 5 100,9
s. Străisteni 525 514 497 -28 94,6
c. Condriţa 514 658 658 144 128
c. Ghidighici 5063 5094 5121 58 101,1
c. Truşeni 7030 7952 8252 1222 117,3
s. Truşeni 7030 7546 7845 815 111,5
s. Dumbrava - 406 407 1 100,2
c. Bubuieci 6900 6748 7128 228 103,3
s. Bubuieci 5779 5444 5817 38 100,6

62
 1 2 3 4 5 6
s. Bâc 896 1074 1080 184 120,5
s. Humuleşti 225 230 231 6 102,6
c. Budeşti 4017 5036 5026 1009 125,1
s. Budeşti 3490 4497 4485 995 128,5
s. Văduleni 527 539 541 14 102,6
c. Coloniţa 3250 3340 3349 99 103
c. Cruzeşti 1390 1655 1665 275 119,7
s. Cruzeşti 1360 1619 1622 262 119,2
s. Ceroborta 30 36 43 13 143,3
c. Tohatin 2018 2487 2509 491 124,3
s. Tohatin 1752 2098 2123 371 121,1
s. Buneţi 83 57 52 -31 62,6
s. Cheltuitori 183 332 334 151 182,5
c. Ciorescu 4902 7096 6947 2045 141,7
s. Ciorescu 4064 5525 5371 1307 132,1
s. Făureşti 518 466 466 -52 89,9
s. Goian 320 1105 1110 790 346,8
c. Grătieşti 5536 6242 6266 730 113,18
s. Grătieşti 4157 4689 4704 547 113,15
s. Hulboaca 1379 1553 1562 183 113,2
c. Stăuceni 5830 6833 7535 1705 129,2
s. Stăuceni 5234 6204 6905 1671 131,9
s. Goianul 596 629 630 34 105,7
Nou
Surse: * conform datelor recensămintelor generale ale populaţiei; **
[4, p. 119-120].

Dinamica numerică a populaţiei prezente (conform formulării

oficiale) pe localităţi, în perioada 1989-2008, reflectă o creştere a
populaţiei în 27 de localităţi (inclusiv 3 oraşe) şi o descreştere în 8
localităţi (inclusiv 4 oraşe) (tabelul 1). Cea mai mare diminuare a
efectivului numeric este în Chişinău – de circa 31,2 mii persoane
sau cu 4,8%. În date relative, s-a redus şi populaţia oraşelor
Durleşti, Vatra şi Vadul lui Vodă – cu 10-12%, iar dintre aşezările
rurale – în Dobrogea, Străisteni, Făureşti şi Buneţi (ultimul, care
este un cătun foarte mic, înregistrând şi cea mai spectaculoasă
descreştere, de minus 37,4%).

63
 Depopularea acestor localităţi este cauzată de câţiva factori
generali, caracteristici populaţiei întregii ţări:
• manifestarea tranziţiei demografice prin comportamentul
cel mai denatalist al populaţiei, prin descreşterea
nupţialităţii şi creşterea divorţialităţii, urmare a profundei
crize spirituale şi social-economice etc.; de exemplu, în
ultimul deceniu, bilanţul natural al populaţiei a înregistrat
valori negative în oraşele municipiului (cu excepţia
Chişinăului), în fiecare an (Vadul lui Vodă, Codru) sau în
majoritatea anilor (în celelalte 4 oraşe), precum şi în
aproximativ 1/3 din sate (abordarea mai detaliată a acestui
subiect constituie tema unei alte investigaţii);
• starea economică deplorabilă a majorităţii păturilor
sociale, care a cauzat reducerea fertilităţii, creşterea
morbidităţii şi a mortalităţii;
• emigrarea în masă a populaţiei tinere şi fertile (acest
factor fiind determinant pentru oraşul Chişinău, în care
bilanţul natural este pozitiv în toată perioada, iar cel
migratoriu este negativ);
• îmbătrânirea demografică etc.
În acelaşi timp, au influenţat şi unii factori locali:
falimentarea Combinatului de carton din Dobrogea, unde
lucrau o bună parte din locuitorii satului; poziţia geografică
nefavorabilă, dimensiunile mici şi infrastructura cvasiabsentă
în satele mici: Străisteni, Făureşti şi Buneţi.
În oraşele Sângera, Cricova şi Codru, populaţia a sporit cu
circa 7-46%, urmare, aproape exclusiv, a soldului migratoriu
pozitiv (stabilirea în aceste suburbii a noilor-veniţi luând amploare
în perioada de tranziţie). Dintre localităţile rurale, o creştere mai
accentuată au avut-o un grup de 7 sate (Bâc, Budeşti, Ceroborta,
Ciorescu, Condriţa, Tohatin, Stăuceni şi Cheltuitori), cu un spor
de 20-83% şi mai ales Goian (populaţia căruia a sporit de 3,5 ori).
Localizarea acestor sate în proximitatea capitalei şi includerea lor
administrativă în municipiul Chişinău, au favorizat popularea

64
vertiginoasă. Nu trebuie neglijată nici exurbaţia, din varii motive,
mai ales a persoanelor de vârsta a treia. Un caz aparte este satul
Dumbrava, din comuna Truşeni, sectorul Buiucani al
municipiului, care apare în anii 1992-1993 (conform hotărârilor
de Guvern, iniţial, ca vile de vară), fiind recunoscut oficial în anul
2001 sub denumirea actuală, populaţia sporind rapid până la peste
400 de locuitori în prezent. Mai menţionăm că o bună parte din
localităţile sus-numite au fost incluse în ariile de extindere a
spaţiului rezidenţial conform Planului Urbanistic General al
Chişinăului.
Distribuţia pe categorii, în funcţie de dimensiunea
demografică a localităţilor, este relativ omogenă (tabelul 2).
Majoritatea absolută a populaţiei revine, aşa cum e firesc,
oraşului Chişinău, celelalte oraşe încadrându-se între 3290 de
locuitori (Vatra) şi, respectiv, 16109 (Durleşti). Aşezările
rurale sunt, de regulă, mari, 10 având peste 3000 de locuitori,
dintre care se remarcă satul Băcioi (8582 de locuitori) – cel mai
mare din municipiu. Sunt prezente şi 2 localităţi, cu un număr
mai mic de 100 de locuitori: Buneţi şi Ceroborta.
Tabelul 2
Distribuţia localităţilor din municipiul Chişinău pe
categorii în funcţie de numărul de locuitori (anul 2008)
Numărul Ponderea, Numărul Ponderea,
Categoria
de localităţi % de locuitori %
Sub 100 2 5,7 95 0,01
101-300 1 2,9 231 0,03
301-500 4 11,5 1704 0,23
501-1000 6 17,1 4271 0,57
1001-3000 5 14,3 7497 0,99
3001-5000 6 17,1 23580 3,12
5001-8000 6 17,1 38454 5,09
8000-20000 4 11,4 49143 6,51
Mai mult de 20000 1 2,9 630260 83,45
Total 35 100,0 755235 100,0
Sursa: [4, p. 119-120].

65
 În concluzie, subliniem accentuarea fenomenului de
suburbanizare în cadrul municipiului Chişinău, care se produce
parţial şi prin exurbaţie, având, deseori, un caracter spontan,
nereglementat şi însoţit de numeroase probleme.

Propuneri: considerăm oportună promovarea unei politici

de descentralizare a populării municipiului Chişinău şi de
stimulare a dezvoltării altor localităţi decât capitala (inclusiv
cele rurale), prin dezvoltarea infrastructurii sociale şi aplicarea
unor pârghii economice şi administrative, pentru a reduce
fluxurile pendulatorii exagerate cu capitala.

Bibliografie:
1. Mâtcu M., Sochircă V., Geografia umană a Republicii
Moldova. – Chişinău: ARC, 2001, 200 p.
2. Sochircă E., Studiu geodemografic şi social al
municipiului Chişinău, teză de doctor în geografie (cu
titlu de manuscris). – Chişinău: 2010, 198 p.
3. www.statistica.md
4. Populaţia Republicii Moldova pe vârste şi sexe, în
profil teritorial la 1 ianuarie 2008. Culegere statistică /
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova. –
Chişinău, 2008, 160 p.

66
 STAREA DE SĂNĂTATE A PERSOANELOR
PARTICIPANTE LA LUCRĂRILE DE LICHIDARE
A CONSECINŢELOR CATASTROFEI NUCLEARE
DE LA CERNOBÂL

Dr. hab. prof. Dumitru TINTIUC,

Dr. Leonid MARGINE,
Dr. hab. Tudor GREJDEANU,
USMF „Nicolae Testemiţanu”,
Dr. Anatolie BULGAC, Academia „Ştefan cel Mare”
The nuclear catastrophe at Chernobyl has a considerable impact on
the morbidity and death rate of the population of the Republic of Moldova.
The case-study provided below, reveals the results of the investigation on
the morbidity and death rate of people who participated in the liquidation of
the consequences of the disaster as composed with the evolution of this
phenomenon in the framework of population of the Republic of Moldova.

La 26 aprilie 1986, a avut loc cea mai mare catastrofă din

istoria energiei atomice. În urma accidentului de la Centrala
Nucleară Electrică Cernobâl, au avut de suferit nemijlocit peste 7
milioane cetăţeni din Ucraina, Belarus şi Federaţia Rusă, precum
şi cetăţeni din alte state, inclusiv din Republica Moldova. Radiaţia
ionizantă – gamma, a fost şi este factorul nociv principal al
catastrofei de la Cernobâl, care a acţionat asupra sănătăţii celor
contaminaţi. Accidentul de la Cernobâl a contribuit la
contaminarea radioactivă a unor teritorii masive. Spectograma
radiaţiei externe de la Cernobâl a fost alcătuită de peste 20
radionuclizi. [1]
Persoanele participante la lucrările de lichidare a
consecinţelor catastrofei de la Cernobâl, aşa-zişii „lichidatori”,
au fost supuse acţiunii radiaţiei ionizante şi a altor factori
nocivi. Ca rezultat, indicii morbidităţii, invalidităţii şi
mortalităţii acestei categorii de persoane sunt mult mai mari
decât indicii de sănătate a populaţiei Republicii Moldova. La
lucrările de lichidare a consecinţelor catastrofei de la Cernobâl,
67
au luat parte sute de mii de oameni din mai multe ţări, care au
fost supuşi dozelor mici de radiaţie „gama” – până la 1 Gy.
Această iradiere nu a provocat boala actinică acută, dar s-a
manifestat, pe parcursul anilor, cu dereglări multiple şi
complexe de sănătate, care au dus la pierderea vitalităţii,
apariţia invalidităţii şi mortalităţii.[1,2]
În anii 1986-1988, în zona Cernobâl au lucrat circa 3000 de
cetăţeni din Republica Moldova. S-a efectuat un studiu al sănătăţii
acestor persoane care ne-a permis să formulăm unele concluzii.
În a.1986, în medie, „lichidatorii” moldoveni au lucrat în
zona de 30 km o perioadă de 3 săptămâni (20 zile); în 1987 – 3
luni (90 zile); în 1988 – 6 luni (180 zile). Doza medie de
radiaţie absorbită de ei a alcătuit circa – 10 Bar. [1] Dereglările
de sănătate printre „lichidatori” sunt reflectate prin nivelul
morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii.
Morbiditatea generală, printre „lichidatori”, este de 1,49
cazuri pentru o persoană şi este de 2,3 ori mai mare decât
morbiditatea generală a populaţiei Republicii Moldova.
În grafic, este reprezentată morbiditatea generală (la 1
persoană) în populaţia Republica Moldova şi la „lichidatori”.

1,6 1,49
1,4
1,2
1
0,79
0,8
0,65
0,6
0,4
0,2
0
Populaţia RM mun.Chişinău "Lichidatori"

Figura 1. Morbiditatea „lichidatorilor” şi populaţiei RM

68
 În structura morbidităţii, de asemenea, sunt schimbări
esenţiale. Dacă, în rândul populaţiei Republicii Moldova,
predomină:bolile aparatului respirator – 22%, bolile aparatului
digestiv – 12%, bolile sistemului nervos – 9%, atunci printre
„lichidatori” predomină: dereglările nervoase şi psihice – 46%,
bolile aparatului digestiv – 27%, bolile aparatului circulator –
15%. [3,5]
Invaliditatea, printre „lichidatori, alcătuieşte 73% şi este,
de multe ori, mai mare decât invaliditatea generală a populaţiei
Republicii Moldova, care are indicele de 4,4%. Un studiu al
dinamicii invalidităţii printre „lichidatori” în funcţie de timpul
trecut de la supunerea la radiaţie, ne arată că ponderea majoră a
apariţiei invalidităţii (circa 60%) revine perioadei 10 – 15 ani
după iradiere. [1] Structura invalidităţii printre „lichidatori”, de
asemenea, diferă de invaliditatea generală a populaţiei
Republica Moldova. În structura invalidităţii printre lichidatori
predomină: bolile sistemului nervos – 90%, tulburările mintale
şi de comportament – 8%. Invaliditatea generală a populaţiei
este predominată de: bolile aparatului circulator – 46%,
tumorile maligne – 20,5%. [1] Pierderea vitalităţii şi
invaliditatea sunt cauzate, în special, de patologiile sistemului
nervos, care progresează mult mai repede decât patologiile
celorlalte sisteme şi organe.
De asemenea, s-a efectuat un studiu al dependenţei
invalidităţii, printre „lichidatori”, de doza şi durata supunerii la
radiaţia ionizantă. Considerăm că este de menţionat faptul că
„lichidatorii”, atât în anul 1986, cât şi în anii 1987-1988, au
fost iradiaţi într-o doză de circa 10 Băr, cu un număr de zile
lucrătoare în zona de 30 km, corespunzător – 20: 90: 180 de
zile, ceea ce corespunde unui raport de timp de 1: 4,5: 9.
Invaliditatea, printre „lichidatorii” anului 1986, constituie 85%,
1987 – 79%, 1988 – 77%.
În tabel, aceşti indici sunt reprezentaţi astfel:

69
 Tabelul 1
Nivelul invalidităţii printre „lichidatori”
Nr. Anul Doza Zilele
% invalidităţii
crt. participării absorbită lucrate
1. 1986 10 Băr 20 zile 85%
2. 1987 10 Băr 90 zile 79%
3. 1988 10 Băr 180 zile 77%

Mortalitatea printre „lichidatori” este, de asemenea, mai

mare decât mortalitatea populaţiei Republicii Moldova. Ea
constituie 7,2%, contra 1,2% şi este de 6 ori mai mare decât
mortalitatea generală a populaţiei RM. [1, 4] În Republica
Moldova, persoanele participante la lucrările de lichidare a
catastrofei de la Cernobâl sunt privilegiate. Aceste persoane
sunt echivalate în drepturi cu asemenea categorii de cetăţeni,
ca: participanţii şi invalizii de război, invalizii de muncă,
victimele represiunilor politice ş.a. Protecţia medico-socială a
acestei categorii de cetăţeni este relatată şi asigurată atât de
legislaţia RM, cât şi de legislaţia internaţională.
Concluzii:
1. Gama-iradierea este un factor nociv, care duce la
dereglări grave de sănătate.
2. Gama-iradierea acţionează, preponderent, asupra
structurilor sistemului nervos central.
3. Dereglările de sănătate la persoanele supuse gama-
iradierii sunt mai grave şi mai des întâlnite decât la
populaţie şi anume:
- morbiditatea – de 2,3 ori mai mare;
- invaliditatea – de 17 ori mai mare;
- mortalitatea – de 6 ori mai mare.
4. Ponderea majoră a invalidităţii (60% revine perioadei
de 10-15 ani după supunerea la radiaţie.
5. Evidenţa medicală tardivă şi tratamentul medicamentos
neritmic, influenţează negativ asupra sănătăţii
„lichidatorilor”.
70
 6. Persoanele participante la lucrările de lichidare a
urmărilor catastrofei de la Cernobâl, în Republica
Moldova, sunt protejate de Stat.
7. Protecţia medico-socială a „lichidatorilor” include
diferite compensaţii şi alocaţii băneşti, care alcătuiesc,
la moment, 90% din salariul mediu lunar pe ţară.
8. Primăriile, asociaţiile invalizilor şi alte organizaţii
obşteşti nu sunt responsabile de soarta, modul şi nivelul
de viaţă al „lichidatorilor”.
9. Nu este rezolvată problema alimentaţiei calorice,
vitaminizate şi ritmice a „lichidatorilor”.
Propuneri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale a
acestei categorii de cetăţeni:
1. Evidenţa medicală continuă;
2. Elaborarea pentru fiecare cetăţean a unui plan complex
de diagnosticare, tratament şi reabilitare;
3. Asigurarea obligatorie cu necesarul medical prevăzut de
legislaţie.
Propuneri pentru îmbunătăţirea asistenţei sociale a acestei
categorii de cetăţeni:
1. A numi responsabili întru îndeplinirea prevederilor
legislaţiei, privind asistenţa socială a acestei categorii
de cetăţeni asistenţii sociali din primăriile de la locul de
trai.
2. Secţiile Asistenţă Socială Teritoriale să elaboreze un
sistem efectiv de asigurare socială complexă a acestei
categorii de cetăţeni.

Bibliografie:
1. Margine L. Consecinţele de sănătate ale accidentului
nuclear Cernobâl: deficienţe, incapacităţi, invaliditate (la
persoanele care au participat la lichidarea catastrofei de la
Centrala Nucleară Electrică de la Cernobâl), Chişinău,
2006, pag.11, 24, 46, 60, 79.

71
2. Bleandur O.V., Dedin G. „Strategia monitoringului
radioecologic în RM” (Cercetări radiaţionale în RM.
Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-Practice”
10-12 octombrie 2000. Chişinău 2000, pag.3-13.
3. Chirca L. Materialele Conferinţei Internaţionale Ştiinţifico-
Practice. Structura morbidităţii şi dispensarizarea
persoanelor supuse acţiunii radiaţiei ionizante în urma
accidentului de la SAE Cernobâl. Chişinău 2000, pag.74-78.
4. Nacu A., Boşneaga E., Calenici E. „Anale ştiinţifice ale
USMF „Nicolae Testemiţanu”. Probleme clinico-
terapeutice, Chişinău, 2000, pag.42-44.
5. Anuarul Statistic al Ministerului Sănătăţii (indicii de
activitate a instituţiilor curative), anii 1986-2004.

SEMNIFICAŢIA MODULUI DE VIAŢĂ SĂNĂTOS ÎN

VIZIUNEA TINERILOR

Dr. în medicină, Diana CORCODEL,

IIEŞP al AŞM
In this article, author explores teenagers' attitudes to their own health.
There is makes an analyse of skills, habits and perceptions of their own
health care based on the results of a social survey „Attitude of the young to
their own health” (D.Corcodel, L.Rustanovici, 2009). In this article are
reflected the factors that are develop the health responsibility among
teenager and the importance attributed to their own health.

Factorii determinanţi ce influenţează starea de sănătate a

populaţiei sunt factorii biologici-ereditari, factorii ambientali,
de comportament şi serviciile de sănătate. Astfel, aceşti factori
se regăsesc în modul de viaţă care determină sănătatea socială,
în medie, la nivel de 55%, biologia umană şi genetică – la nivel
de 15-20%, mediul ambiant, condiţiile climaterice – la nivel de
25%, în timp ce nivelul asistenţei medicale determină doar 8-
72
10% din sănătate [1]. În ceea ce priveşte sănătatea generaţiei
tinere, în prezent, se conturează unele tendinţe negative,
precum consumul excesiv de tutun, alcool/droguri, nivelul
ridicat al infecţiilor cu transmitere sexuală, şomajul şi migraţia
tinerilor, informarea insuficientă referitoare la autopromovarea
sănătăţii proprii, ca rezultat, accesul limitat la serviciile de
sănătate etc., fenomene ce pot predispune la dezvoltarea, în
viitor, a maladiilor netransmisibile. Luând în considerare faptul
că acestei vârste îi este propriu un comportament cu risc sporit,
este necesară oferirea unui suport informaţional pentru
adoptarea unui mod de viaţă sănătos şi minimalizarea
riscurilor pentru sănătatea proprie. Modul de viaţă sănătos
(MVS) include activitatea fizică, menţinerea corpului într-o
formă corespunzătoare, alimentaţia adecvată, echilibrul dintre
muncă şi odihnă, igiena personală, armonia dintre relaţiile
interpersonale şi un mediu de viaţă sigur [2]. Consecinţele
sociale ale nerespectării MVS se manifestă prin pierderi
economice şi investiţii financiare suplimentare în domeniul
protecţiei sociale şi de reabilitare a populaţiei, în special a
segmentului în vârsta aptă de muncă, deoarece este stabilit că
40 la sută din decesele premature sunt provocate de stilul de
viaţă, se poate aprecia că un număr considerabil de decese ar
putea fi evitate/amânate ca rezultat al modificărilor de
comportament [3].
Cercetarea efectuată „Atitudinea tineretului studios faţă de
sănătatea proprie” (dr. D. Corcodel, L. Rustanovici, anul
2009, 300 de respondenţi), a fost axată pe studierea
comportamentului de autopromovare a stării de sănătate a
tinerilor, abordat în aspect subiectiv (adresarea la instituţii
medicale, prezenţa şi prevalenţa deprinderilor dăunătoare,
atitudinile respondenţilor faţă de sănătatea proprie, cunoştinţe
referitoare la MVS etc.), dar şi în aspect obiectiv (prezenţa
bolilor cronice, petrecerea timpului liber etc.).

73
 Datele cercetării au relevat că marea majoritatea a
intervievaţilor (83%) au remarcat că, în primul rând,
responsabilitatea pentru sănătate le revine lor; a doua poziţie a
ocupat familia tinerilor cu 55%, iar în al treilea rând – lucrătorii
medicali 53% (tabelul 1). Dacă ne raportăm la studiile
întreprinse anterior, datele confirmă, de asemenea, că 62%
dintre tinerii intervievaţi au considerat că ei sunt responsabili
pentru propria sănătate, pe locul II (44%) s-a situat familia
tinerilor, iar locul III a revenit lucrătorilor medicali (36%) [2].

Tabelul 1
Opinia respondenţilor cu privire la ierahia responsabilităţii
pentru sănătate proprie (în %, 300 respondenţi)
În În al În al
Indicele
primul II-lea III-lea
sintetic
rând rând rând
Eu însumi/însămi 72,1 9,4 8 83,2
Medicii 12,1 29,2 42,4 55,2
Familia 9 45,5 19,8 53
Statul 4,5 11,5 17,4 21,8
Şcoala 2,4 4,5 11,8 11,7
Altceva 0 0 0,7 0,4

Prezintă interes opinia tinerilor respondenţi referitor la

importanţa sănătăţii pentru ei. Este încurajator faptul că marea
majoritatea au fost întru totul de acord că „Sănătatea este cel mai
important lucru în viaţa omului, de aceea, orice decizie trebuie
luată, în primul rând, fără a afecta sănătatea”, în timp ce doresc
să trăiască făcând abstracţie de faptul că îşi pun în pericol
sănătatea fiecare al cincilea respondent sau doresc să trăiască fără
restricţii doar circa 12 la sută dintre tineri (tabelul 2).

74
 Tabelul 2
Opinia respondenţilor referitor la importanţa sănătăţii
(%, 300 respondenţi)
În ce măsură eşti de acord cu următoarele Total Parţial
Dezacord
afirmaţii de de
total
privind importanţa sănătăţii? acord acord
Sănătatea este cel mai important lucru în viaţa
omului, de aceea, orice decizie trebuie luată, în
primul rând, fără a afecta sănătatea 72,1 25,9 3,0
Sănătatea, desigur, este importantă, dar nu
întotdeauna este posibil să am grijă de ea 42,5 49,1 9,3
Sănătatea este la fel de importantă ca şi
serviciul, studiile, odihna, petrecerea timpul
liber etc. 42,4 41,3 16,3
Chiar dacă îmi pune în pericol sănătatea, vreau
să trăiesc şi să am plăcere maximă de la viaţă 18,1 49,9 38,0
Vreau să trăiesc aşa cum îmi doresc, fără
restricţii 11,7 41,3 47,0

Referitor la faptul ce influenţează cel mai mult starea de

sănătate a omului, conform opiniei tinerilor, variantele de
răspuns au fost distribuite în felul următor: atitudinea faţă de
sănătatea proprie 58,7%, deprinderile nesănătoase – 46,5%,
suprasolicitarea nervoasă, stresul permanent – 46,2%, mediul
ambiant şi ereditatea cu circa 37% fiecare, practicarea regulată
a sportului 25,7%, calitatea asistenţei medicale – 24%, situaţia
materială bună 8,3% (răspuns multiplu). În acelaşi timp, de
către respondenţi au fost desemnaţi factorii ce afectează cel mai
mult starea sănătăţii la moment şi anume: consumul de droguri
cu 65,7%, fumatul – 62,6%, consumul de alcool – 58,5%, mod
sedentar de viaţă – 50,2%, urmat de alimentaţia insuficientă,
nepracticarea sportului şi alimentaţie excesivă cu valori ce
variază 45-35% (răspuns multiplu). În această ordine de idei,
se cere menţionat că perceperea MVS în viziunea tinerilor
(răspuns multiplu), cei mai mulţi respondenţi au optat pentru
evitarea/lipsa deprinderilor nocive – 75%, urmat de respectarea

75
igienei personale – circa 70%, alimentaţie corectă şi
neconsumarea drogurilor, respectiv 67% şi 65%. Doar 40 la
sută au selectat respectarea unui regim raţional de odihnă şi
somn, în timp ce practicarea sportului şi adresarea la timp la
medic au fost menţionate doar de fiecare al cincilea tânăr.
Rezultatele obţinute conclud că tineretul studios percepe corect
semnificaţia MVS, dar, în acelaşi timp, fiecare al treilea tânăr
inclus în cercetare fumează zilnic, periodic fumează 15,1%;
consum săptămânal de bere au indicat 39%, urmată de vin (1-3
ori pe lună – 35%). Jumătate dintre respondenţi au selectat
practicarea exerciţiilor fizice sau sportului de 2-3 ori pe
săptămână, iar 24,1% doar de 2-3 ori pe lună. Astfel,
perceperea MVS şi adoptarea respectării lui în viaţa cotidiană
vine în contradicţiie cu comportamentul tinerilor, care vizează
acest comportament de sănătate [4].
Referitor la sursele de informare în ce mod tinerii au aflat
cel mai mult despre MVS, variantele de răspuns au fost
distribuite în modul următor: indiscutabil, rolul principal a
revenit părinţilor/familiei menţionat de marea majoritatea a
tinerilor 84%; programe televizate, Internetul şi lucrătorii
medicali menţionate de o jumătate dintre respondenţi [2]. Este
important şi rolul profesorilor, date prezentate în figura 1.
Comparativ cu datele cercetărilor anterioare, există o
corespundere între sursele reale de informare şi sursele
solicitate de tineri, în general (UNICEF, Studiul CAP, 2005):
majoritatea tinerilor – 87% au indicat că au fost informaţi
despre modul sănătos de viaţă de la părinţi, 72% din mass-
media, 44,7% s-au informat la şcoală, iar 40,6% de la lucrătorii
medicali, ceea ce denotă ponderea acestor componente ca
valoare.

76
 Părinţi 83,7

Programe televizate 58,5

Internet 53,6

Lucrători medicali 52,6

Profesori 41,9

Prieteni 33,9

Rude 32,5

Ziare, reviste pentru tineri 29,1

Colegi 15,6

Altceva 2,8

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90

Figura 1. Ierarhia surselor de informare a respondenţilor

referitor la MVS (%, răspuns multiplu)

În perspectivă, este necesară menţinerea/îmbunătăţirea

sănătăţii tinerilor prin formarea motivaţiei pentru un stil de
viaţă sănătos, dezvoltarea şi aplicarea activităţilor de informare
pentru profesori, părinţi şi tineri referitor la MVS, promovarea
comportamentului sigur pentru sănătate şi minimalizarea
riscurilor existente pentru sănătatea proprie. Rezultatele
studiului conchid că prezenţa cunoştinţelor corecte la tineri va
contribui la evitarea şi preîntâmpinarea abordării unor
comportamente riscante. Este necesară colaborarea
Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei în vederea
elaborării şi implementării programelor de instruire/educaţie,
ce ar contribui la formarea abilităţilor părinţilor de comunica cu
copiii/tinerii despre MVS, necesitatea continuării cercetărilor
în domeniul dat. Strategiile de intervenţie în prevenire a
deprinderilor nocive trebuie să fie axate pe explicarea
consecinţelor acestor noxe şi riscului continuu.

77
 Bibliografie:
1. Tintiuc D., Eţco C., Grossu Iu. ş.a., Medicina socială şi
Management. Chişinău, C.E.P. Medicina, 2002, pag. 125-
142.
2. Sănătatea şi dezvoltarea tinerilor (Studiu de evaluare a
cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor tinerilor). UNICEF,
Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, Chişinău, 2005, 198 p.
3. Михайлова О. Доступность здорового образа жизни
для молодёжи: региональный аспект // Автореферат
диссертации на соискание ученой степени кандидата
социологических наук // Саратов 2007, 25 стр.
4. Corcodel D., Rustanovici L. „Atitudinea şi percepţiile
tineretului studios privind sănătatea proprie” // Conferinţa
ştiinţifico-practică internaţională „Probleme social-
economice ale dezvoltării comunităţilor rurale” IIEŞP al
AŞM, Chişinău, 2009, pag. 138-142.

UNELE PARTICULARITĂŢI ALE CAUZELOR DE

DECES AL POPULAŢIEI DE 80 DE ANI ŞI PESTE ÎN
ZONA DE NORD A REPUBLICII MOLDOVA
Prof. dr. hab. Dumitru TINTIUC; Asist. Vlad BĂDAN;
Dr. Anatol NEGARĂ; Dr. hab. Tudor GREJDEANU;
Dr. Natalia BLAJA-LISNIC; Dr. Leonid MARGINE,
Lect. sup. Alexandr LAVRIC, USMF „Nicolae Testemiţanu”
Death rate is an age function, but its causes greatly differ from age to
age. This case-study reveals the population death-rate evolution aged 80
years and over, depending on peculiarities that caused the death. It was
stated that the mail place among these causes is occupied loy such diseases
as: cardiovascular diseases, malignant tumor and breathing apparatus
diseases.

78
 În cadrul planurilor naţionale de asigurare a serviciilor de
sănătate, elaborarea şi fundamentarea programelor de sănătate,
planificarea resurselor şi optimizarea reţelei sanitare,
cunoaşterea reală a stării de sănătate a populaţiei pe diferite
grupe de vârstă şi sex au un rol primordial. În acest sens, este
necesară organizarea şi desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice de
studiere a stării sănătăţii diferitelor categorii de populaţie,
inclusiv a populaţiei longevive – 80 de ani şi peste [1,2].
Totodată, studiile demografice din ultimii ani evidenţiază
schimbări esenţiale în structura demografică a populaţiei. Acest
important fenomen demografic se datorează modificărilor
înregistrate de evoluţia principalilor indicatori ai migraţiei
naturale a populaţiei – natalitatea şi mortalitatea – caracterizaţi
printr-o tendinţă constantă de scădere a natalităţii şi fertilităţii,
pe de o parte, şi prin scăderea mortalităţii generale (dar mai
ales a mortalităţii infantile, a copiilor şi adulţilor tineri), pe de
altă parte, fenomen cunoscut sub denumirea de „tranziţie
demografică” [3, 4].
Procesul actual al îmbătrânirii demografice a impus
necesitatea studierii nivelului şi structurii mortalităţii specifice
a vârstei înaintate (peste 80 de ani), în scopul elaborării unor
metode profilactice eficiente, care ar contribui la îmbunătăţirea
calităţii vieţii acestui segment de populaţie [5, 6].
Metodologia de studiere a mortalităţii, utilizată în această
lucrare a fost structurată după experienţele mai multor autori şi
statistica modernă. Nivelul şi structura mortalităţii persoanelor
în vârstă de 80 de ani şi peste, conform certificatelor de deces,
oglindesc, în exclusivitate, datele referitoare la înregistrările
medicale ale cauzelor de deces pe parcursul anilor 2001-2007.
Rezultatele primite caracterizează amplu fenomenul cercetat –
mortalitatea prin cauză de deces a persoanelor de vârsta de 80
de ani şi peste în raionul Donduşeni. Este evident că, odată cu
vârsta, creşte şi mortalitatea, în special din cauza maladiilor

79
cronice netransmisibile ce s-au înregistrat la vârsta de 80 de ani
şi peste.
Studiile epidemiologie efectuate asupra fenomenului de
ofensivă continuă a bolilor cronice netransmisibile tind să
definească nişte legităţi în evoluţia acestui proces, spre a se
putea măsura intensitatea fenomenului şi a se explica cauzele
reale ale variaţiilor de mortalitate, înregistrate la persoanele de
80 de ani şi peste.
Din rezultatele acestei ample analize (figura 1), s-a dedus
că primul loc, în cauzele de deces al persoanelor de 80 de ani şi
peste, le revine maladiilor cardiovasculare, care au constituit în
anul 2005 – 9712,5 cazuri de deces (la bărbaţi – 12021,4, la
femei – 5672,2) la 100000 de locuitori, în anul 2009, a
constituit – 4950,7 cazuri de deces (la bărbaţi – 8346,1, la
femei –3171,0) la 100 000 de locuitori cu o neesenţială scădere
a indicatorilor cauzei de deces.

14000
12021,4 11868,3
12000
9712,5
10000 8995
8346,1
8000
5672,2 6163,5
4950,7
6000
3171
4000

2000

Pe Republică Bălţi Donduşeni

Figura 1. Dimensiunile mortalităţii, prin maladiile

cardiovasculare, a populaţiei de vârstta de 80 de ani şi peste
în perioada 2005-2009 la 100 000 de locuitori
(pe Republică, Bălţi şi Donduşeni)

80
 Locul doi, în cauza de deces (figura 2) a persoanelor de 80
de ani şi peste, le revine maladiilor aparatului respirator, ce au
constituit în 2005 – 1378,2 cazuri de deces (la bărbaţi – 1378,2,
la femei – 535,9) la 100 000 de locuitori, în anul 2009, a
constituit – 849,3 cazuri de deces (la bărbaţi – 1301,7, la femei
– 491,3) la 100 000 de locuitori cu o scădere neesenţială a
indicatorilor cauzei de deces prin această patologie.

2 000
1563,1
1500

100 0 848,5 893,2

616,2
494,4 485,5 382,8
500 229,7 306,2

Pe Re publică Bălţi Donduşe ni

Figura 2. Dimensiunile mortalităţii prin tumori maligne

a populaţiei de vârsta de 80 de ani şi peste în perioada
2005-2009 la 100 000 de locuitori
(pe Republică, Bălţi şi Donduşeni)
Locul trei, în cauza de deces (figura 3) al persoanelor de 80
de ani şi peste, le revine tumorilor maligne ce au constituit în
anul 2005 – 494,4 cazuri de deces pe Republică, în timp ce în
raionul Donduşeni au constituit – 382,8 în municipiul Bălţi –
1563,1 la 100 000 de locuitori. Deci, în concluzie, ponderea
cauzei de deces, prin tumori maligne, al persoanelor de vârsta
de 80 de ani şi peste s-a înregistrat în municipiul Bălţi, în anul
2001, şi a constituit – 848,5 cazuri în 2009 – 1563,1 cazuri de
deces la 100000 de locuitori.

81
 1400 1301,7
1148,5
1 200
1000 849,2 849,3
798
80 0
535,9 491,3
600
378,2 312,6
400
200
0

Pe Re publică Bălţi Donduşe ni

Figura 3. Dimensiunile mortalităţii, prin maladiile

aparatului respirator, a populaţiei de vârsta de 80 de ani
şi peste în perioada 2005-2009 la 100 000 de locuitori
(pe Republică, Bălţi şi Donduşeni)

Locul patru în cauza de deces (figura 4) al persoanelor de

80 ani şi peste le revine maladiilor aparatului digestiv ce au
constituit, în 2005, la 100 000 de locuitori, pe Republică, s-au
înregistrat – 376,1cazuri de deces în municipiul Bălţi – 401,9
şi, în mediul rural, Donduşeni – 76,6 cazuri. În anul 2009,
indicatorii înregistraţi ai cauzei de deces prin maladiile
aparatului digestiv la persoanele de vârsta de 80 de ani şi peste
a constituit – pe Republică – 607,4, în municipiul Bălţi – 446,6
şi mediul rural Donduşeni – 306,2 cazuri de deces la 100000 de
locuitori.
Deci, în concluzie, se înregistrează în dinamică o creştere a
cauzelor de deces, prin maladiile aparatului digestiv, ce au
constituit în anul 2009 – pe Republică – 607,4 cazuri de deces
la 100000 de locuitori, mediul urban, municipiul Bălţi – 446,6
şi mediul rural Donduşeni – 306,2 cazuri de deces la 100000 de
locuitori.

82
 700
535,9 607,4
6 00
446,6
500 40 1,9
376,1 390,2
400 306,2
300
153,1
200 76,6
100
0

Pe Re publică Bălţi Donduşe ni

Figura 4. Dimensiunile mortalităţii, prin maladiile

aparatului digestiv, a populaţiei de vârsta de 80 de ani şi
peste, în perioada 2005-2009 la 100 000 de locuitori
(pe Republică, Bălţi şi Donduşeni)

Locul cinci (figura 5), în cauza de deces a persoanelor de

vârsta de 80 de ani şi peste, le revine traumelor ce au constituit,
în anul 2005, la 100 000 de locuitori, pe Republică – 167,7, în
mediul urban municipiul Bălţi – 44,6 decese şi-n mediul diul rural,
raionul Donduşeni – 382,6 cazuri, în comparaţie cu anul 2009,
ce a constituit în Republică – 158,9%ooo, în mediul urban,
municipiul Bălţi – 223,3 şi mediul rural, Donduşeni – 382,8
cazuri de deces la 100000 de locuitori În concluzie, se cuvine
menţionat
men ţionat ccăă indicatorii, în anul 2009, mai măriţi au fost
înregistraţi
înre gistraţi în mediul rural cu – 382,8 cazuri de deces, apoi
urmaţi
urm aţi de mediul urban – 223,3 şi indicatorii cei mai mici s-au
înregistrat
înre gistrat pe Republică – 158,9 cazuri la 100000 de locuitori.
Pe primul loc, în structura cauzei de deces al persoanelor
de 80 de ani şi peste s-a înregistrat mortalitatea prin traume,
media perioadei 2005-2009 fiind repartizată astfel:
• Pe Republică – 12,6%
• Mediul rural (Donduşeni) – 8,4%

83
 • Mediul urban (Bălţi) – 4,1%.
1400
1148,5
120 0
1000
800

60 0
382,8 223,3 382,8
400 267,9
167,7 180,1 158,9
200 44,6

Pe Re publică Bălţi Donduşe ni

Figura 5. Dimensiunile mortalităţii, prin traume, a

populaţiei de vârsta de 80 de ani şi peste în perioada
2005-2009 la 100 000 de locuitori
(pe Republică, Bălţi şi Donduşeni)

Deci, din cele înregistrate, se poate concluziona că

indicatorii prin traume la persoanele de vârsta de 80 de ani şi
peste sunt mai măriţi pe Republică şi constituie – 12,6% şi cu o
pondere mai mărită în mediul rural de – 8,4% în comparaţie cu
mediul urban de – 4,1%.
Pe locul doi, în structura cauzei de deces al persoanelor de
80 de ani şi peste, s-au înregistrat traumele, maligne media
perioadei 2005-2009 fiind repartizată astfel:
• Pe Republică – 9,4%
• Mediul urban (Bălţi) – 8,0%
• Mediul rural (Donduşeni) – 1,3%.
Din studiul realizat, se poate concluziona că indicatorii prin
tumori maligne, înregistraţi la persoanele de vârsta de 80 de ani
şi peste, sunt mai măriţi pe Republică cu 9,4% şi cu o pondere

84
mai mărită în mediul urban – 9,4%, în comparaţie cu mediul
rural – 1,3%.
Pe locul trei, cu aceeaşi indicatori în structura cauzei de
deces al persoanelor de 80 de ani şi peste, se includ maladiile
cardiovasculare şi maladiile aparatului respirator ce au
înregistrat:
• Pe Republică – 5,6% (5,6%);
• Mediul rural (Donduşeni) – 3,1% (3,5%);
• Mediul urban (Bălţi) – 82,5% (2,1%);
Din datele raportate, se poate concluziona că indicatorii
privind maladiile cardiovasculare şi maladiile respiratorii la
persoanele de vârsta de 80 de ani şi peste, sunt mai măriţi pe
Republică şi constituie – 5,6% (5,6%) şi cu o pondere mai
mărită în mediul rural cu -3,1% (3,5%) în comparaţie cu
mediul urban cu 2,5% (2,1%).
Pe Republică – 9,4%;
• Mediul urban (Bălţi) – 8,0%;
• Mediul rural (Donduşeni) – 1,3%.
Pe locul patru, în structura cauzei de deces al persoanelor
80 ani şi peste, s-au înregistrat maladiile aparatului digestiv cu
o pondere de:
• Pe Republică – 5,0%;
• Mediul urban (Bălţi) – 4,1%;
• Mediul rural (Donduşeni) – 0,8%.
În consecinţa celor cinci cauze de deces, ce înregistrează
cea mai mare pondere în structura cauzei de deces, se poate
confirma care este cota acestor patologii la vârsta de 80 de ani
şi peste la nivel de Republică, urban şi rural.
• Pe Republică constituie – 38,2%;
• Mediul urban (Bălţi) – 20,8%;
• Mediul rural (Donduşeni) – 17,1%.
Deci, ponderea totală a celor cinci cauze de deces la
persoanele de vârsta de 80 de ani şi peste le revine 38,2% la nivel
republican, 20,8% – în mediul urban şi 17,1% – în mediul rural.
85
 CONCLUZII:
1. Cercetările efectuate, confirmă că, în următorii 25 de ani,
se estimează că populaţia vârstnică va creşte cu 88%, în
comparaţie cu creşterea cu doar 45% a populaţiei în
vârstă aptă de muncă, ceea ce va crea mari probleme
social-economice şi de sănătate în rândul familiei şi
societăţii.
2. Procesul actual al îmbătrânirii demografice a impus
necesitatea studierii nivelului şi structurii mortalităţii
specifice a vârstei înaintate (peste 80 de ani), în scopul
elaborării unor metode profilactice eficiente, care ar
contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestui segment
de populaţie.
3. Studiile epidemiologice efectuate asupra fenomenului de
creştere continuă a bolilor cronice netransmisibile tind să
definească nişte legităţi în evoluţia acestui proces, spre a
se putea măsura intensitatea fenomenului şi a se explica
cauzele reale ale variaţiilor de mortalitate, înregistrate la
persoanele de 80 de ani şi peste.
4. Cercetările efectuate au dedus că primul loc în cauzele de
deces al persoanelor de 80 de ani şi peste le revine
maladiilor cardiovasculare, locul doi – maladiilor
aparatului respirator, locul trei – tumorilor maligne, locul
patru – maladiilor aparatului digestiv şi locul cinci –
traumelor şi otrăvirilor.

Bibliografie:
1. Borzan Cristina Maria, Mocean Florea. Sănătate publică,
Ediţia Medicală Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj-
Napoca, România, 2002, 274 p.
2. Duda Rene. Gerontologie medico-socială, Ed. Junimea,
Iaşi, România, 1983, 185 p.

86
3. Enăchescu D., Marcu Gr.M. Sănătate Publică şi
Management sanitar, colecţia Medicinalis, Editura All,
Bucureşti, România, 1995, 320 p.
4. Melnic B. Omul. Geneza existenţei umane // Chişinău,
1998, 220 p.
5. Duda Rene. Sănătate Publică şi Management. Moldtip,
Iaşi, România, 1996. 220 p.
6. Ţагсă М., Demografie, Iaşi, 1997.

INFLUENŢA DINAMICII MORTALITĂŢII

POPULAŢIEI ADULTE ASUPRA PIEŢEI FORŢEI DE
MUNCĂ RURALE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Conf. univ. dr. Mihai HACHI, ASEM

The volume of labor force is influenced to a great extent by the
evolution of demographic indicators, among which is also registered the
mortality. The mortality among rural working labor force increased in the
researched period in comparison with similar segments of urban
population, as well as men's supramortality in the rural area, that
registered an increasing trend in comparison with the feminine one, leading
to a decrease of the rural labor force potential.

Fenomenele şi procesele demografice predetermină

volumul resurselor de forţă de muncă, de aceea, impactul
evoluţiei indicatorilor demografici asupra cantităţii de muncă
disponibilă este decisiv. Unul dintre aceşti indicatori, prin
manifestarea sa de durată, a avut un impact considerabil asupra
pieţei forţei de muncă.
Mediul rural al R. Moldova şi-a adus întotdeauna o
contribuţie esenţială la formarea pieţei forţei de muncă, atât
pentru spaţiul rural, cât şi pentru economia Republicii, în
ansamblu. Satul a fost mult timp considerat „rezervorul
demografic” de bază al ţării. Acesta de secole a reprezentat

87
mediul în care s-a format potenţialul uman şi economic al ţării.
Dovadă este şi faptul că 44,5% din populaţia urbană actuală
este de origine rurală, iar populaţia rurală, actualmente,
constituie circa 58,7% din totalul populaţiei.
Dintre cele două componente ale creşterii naturale, care
influenţează direct volumul resurselor de muncă, cea mai
importantă este mortalitatea. Mortalitatea, ca componentă a
creşterii naturale a populaţiei, are o influenţă directă şi rapidă
asupra altor fenomene demografice şi demoeconomice, cum ar
fi: structura de vârstă a populaţiei, gradul de activitate şi de
ocupare a forţei de muncă, consumul etc. Analiza mortalităţii
în cadrul populaţiei adulte din mediul rural prezintă o
importanţă atât teoretică, cât şi practică.
În perioada ce a urmat după Cel de-al Doilea Război
Mondial şi până la sfârşitul anilor ′70, evoluţia ratei generale a
mortalităţii, în mediul rural, a avut tendinţe generale
asemănătoare mortalităţii urbane:
- scăderea fermă a mortalităţii generale;
- schimbarea structurii mortalităţii pe cauze de deces;
- reducerea decalajelor în mortalitatea specifică dintre
cele două medii de trai;
- creşterea sistematică a duratei medii de viaţă etc.
(tabelul 1).
Rata mortalităţii populaţiei rurale a fost, în toate perioadele,
superioară celei urbane, datorită unui standard de viaţă mai
scăzut al satului. Până în anii ′90, nu existau mari diferenţe între
ratele de mortalitate pe cele două medii de trai. Dar traiectoria
dezvoltării mediului urban a fost mult mai ascendentă, oraşele
fiind poli de atractivitate sporită pentru populaţia din mediul
rural prin multitudinea de oportunităţi pe care le oferă populaţiei
pe multiple planuri. În consecinţă, satul a pierdut mult din
potenţialul demografic, segmentul tânăr fiind cel care a migrat
ireversibil. Satul a fost neglijat în toate timpurile, practic, prin
politicile sociale, economice, regionale ale statului care au fost

88
nefavorabile mediului rural. Pe fondul îmbătrânirii populaţiei
rurale, dar şi în condiţiile unei longevităţi mai mici a vieţii
populaţiei rurale, ratele mortalităţii, în mediul rural, au început
să crească mai rapid decât cele din mediul urban, atingând
diferenţa cea mai mare în anul 2005 (2,5 p.p.), aceasta
menţinându-se şi în perioada următoare.

Tabelul 1
Rata generală de mortalitate în perioada 1950-2008

Rata generală de mortalitate

Rata de mortalitate
În Mortalitatea rurală
Anii Rural rurală
ansamblu comparativ
(‰) în % faţă de 1950
(‰) cu cea generală
1950 11,2 11,6 103,6 100
1960 6,4 6,6 103,1 57
1970 7,4 7,8 105,4 67
1980 10,1 11,5 113,8 99
1990 9,7 11,9 122,7 103
2000 11,0 13,2 120,0 114
2005 12,0 14,5 120,8 125
2006 11,7 14,0 120,0 121
2007 11,7 13,9 118,8 120
2008 11.8 13.6 115,3 111
Sursa: calculat în baza datelor statistice pentru anii respectivi

Analiza ratelor mortalităţii, în mediul rural, a populaţiei

adulte, care, în mare parte, formează forţa de muncă, în
intervalul 1990-2008, ne permite să formulăm unele concluzii
(tabelul 2).

89
 Tabelul 2
Ratele mortalităţii în mediul rural pe unele grupe de vârstă
şi sexe (decedaţi la 1000 de persoane)

Grupa 1990 2000 2008

de
vârstă
(ani) Ambele Ambele Ambele
Masculin Feminin Masculin Feminin Masculin Feminin
sexe sexe sexe

Total 11,79 12,43 11,22 13,07 13,70 12,49 13,60 14,25 12,98
15-19 1,13 1,50 0,73 0,74 0,99 0,48 0,55 0,79 0,30
20-24 1,08 4,20 1,01 1,15 1,69 0,59 1,09 1,59 0,52
25-29 2,16 3,50 0,89 1,75 2,57 0,93 1,35 1,87 0,77
30-34 2,60 3,82 1,38 2,54 3,88 1,33 2,35 3,45 1,22
35-39 3,79 5,34 2,29 3,72 5,45 2,10 3,39 4,95 1,81
40-44 5,63 8,07 3,49 5,45 7,59 3,40 6,20 9,26 3,15
45-49 8,62 12,23 5,78 8,60 12,34 5,19 8,72 12,37 5,16
50-54 12,61 16,37 9,63 12,80 17,30 9,09 13,02 18,48 7,86
55-59 17,39 22,42 13,43 20,00 28,03 14,16 20,59 27,81 14,35
60-64 24,64 31,43 19,70 28,63 37,71 22,12 24,38 32,18 18,43
Sursa: conform datelor BNS

- Pe ansamblul perioadei analizate, rata mortalităţii pe

ambele sexe a fost în creştere, ca expresie a îmbătrânirii
populaţiei rurale, mult mai accentuate decât a celei
urbane. În intervalul de timp analizat, rata mortalităţii în
mediul rural a crescut cu 15%;
- Ratele de mortalitate pe grupe de vârstă comportă variaţii
mari. Dacă la grupele mai tinere din cadrul populaţiei
adulte (15-39 de ani), în intervalul dat de timp, s-a
înregistrat o îmbunătăţire a parametrilor daţi, apoi la
grupele de vârstă cu un grad mai înalt de antrenare în
activitatea economică, ratele mortalităţii au fost în
creştere, accentuându-se cu înaintarea spre încheierea
perioadei active. Explicaţia poate fi de ordin biologic, dar
şi din cauza supramortalităţii segmentelor ocupate în
activitatea social-economică;
- Ultimele 5 grupe cincinale de vârstă (40-64 de ani) au
avut un trend categoric negativ, deoarece mortalitatea

90
 specifică a crescut continuu, cunoscând o intensificare
mai mare la grupele de vârstă mai înaintate;
- Pe sexe, scăderile cele mai importante ale ratelor de
mortalitate le-au avut femeile la toate grupele de vârstă
aptă de muncă, exceptând grupa 55-59 de ani. Evoluţia
ratelor de mortalitate masculină diferă de cea feminină.
Dacă la primele 5 grupe cincinale ratele mortalităţii
masculine au avut o uşoară tendinţă de descreştere, apoi
la următoarele 5 grupe, creşterile ratelor de mortalitate au
fost constante, variind cu 14% la grupa de vârstă 40-44 de
ani şi cu 24% la grupa de vârstă 55-59 de ani.
Supramortalitatea masculină are la bază mai multe cauze, cele
mai importante fiind speranţa de viaţă la naştere mai mică a
bărbaţilor decât a femeilor, gradul mai înalt de antrenare a
acestora în activitatea economică şi-n special în profesii ce
comportă un grad de risc mai mare, asociate frecvent cu unele
practici dăunătoare vieţii ca stresul, fumatul, alcoolismul etc. E
ştiut, de asemenea, faptul că femeile duc un mod de viaţă mai
ordonat decât bărbaţii. Supramortalitatea masculină s-a accentuat
în timp.
Analizând raportul de supramortalitate masculină1 (figura 1),
constatăm că deşi, per ansamblu, raportul nu s-a modificat foarte
mult, la grupele de vârstă adultă, fenomenul s-a intensificat,
practic, la toate grupele de vârstă de-a lungul perioadei analizate,
sporurile supramortalităţii masculine fiind mai mari decât cele
înregistrate la femei. Dacă la grupele de vârstă 20-24 şi 25-29 de
ani supramortalitatea masculină s-a diminuat puţin, tendinţa
pozitivă pentru acestea are un însemnat potenţial de reproducere şi
de participare la activitatea de muncă, fiind segmentul cel mai
dinamic şi flexibil al forţei de muncă. În anul 2008, maximumul
supramortalităţii este localizat la segmentele mai tinere ale
populaţiei masculine, semnalând faptul că, în cadrul aceleiaşi

1
Raportul dintre ratele specifice de vârstă ale bărbaţilor, comparativ cu cele
ale femeilor.
91
categorii de vârstă, mor de aproape 3 ori mai mulţi bărbaţi decât
femei. Manifestarea acestui fenomen afectează potenţialul forţei
de muncă, mai exact numărul şi structura forţei de muncă
(populaţia activă şi ocupată).
Evoluţia raportului de supramortalitate masculină în mediul rural pe grupe de
vârstă în anii 1990, 2000, 2008 (unităţi)

Total pe 10 grupe de vârstă

2008
60-64
2000
55-59
1990
50-54
45-49
40-44
35-39
30-34
25-29
20-24
15-19
total

0 1 2 3 4 5

Sursa: calculat în baza datelor BNS

Semnificativ este faptul că în perioada de tranziţie la

economia de piaţă a avut loc o majorare a mortalităţii în rândul
populaţiei adulte, comparativ cu celelalte două grupe mari de
populaţie (tabelul 3).
Astfel, ponderea mortalităţii în rândul populaţiei, care
constituie potenţialul lucrativ al satului, este destul de mare.
Dacă mortalitatea specifică femeilor cuprinse între vârsta de
15-59 de ani nu s-a modificat mult în intervalul de timp
analizat, înregistrându-se chiar un uşor declin, apoi ponderea
mortalităţii masculine rurale de aceeaşi vârstă a oscilat mult, în
2008, fiind depăşit nivelul anului de referinţă 1990 şi
constituind peste 1/3 din totalul decedaţilor în rândul populaţiei
masculine pe cele 3 grupe mari de vârstă. Aceasta confirmă
încă o dată tendinţa de creştere a ratei mortalităţii masculine în
vârstă adultă, fapt alarmant atât pentru situaţia pieţei forţei de
muncă, cât şi pentru echilibrul demografic, social al satului.

92
 Tabelul 3
Ponderea deceselor în mediul rural
pe cele 3 grupe mari de vârstă
1990 1995 2000 2008
Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei
Total 100 100 100 100 100 100 100 100
0-14 ani 6,3 4,6 4,4 3,5 3,0 2,0 1,7 1,5
15-59 ani 35,6 20,3 33,3 22,8 31,4 16,6 37,1 18,1
60+ 58,1 75,1 62,3 74,2 65,6 81,4 61,2 80,4
Sursa: calculat în baza datelor „Populaţia şi procesele demografice în
R. Moldova, Chişinău, 2008, p. 38; datele pentru anii 1990 şi 1995 sunt
pentru mediul rural, în ansamblu, pe Republică

Din perspectiva studiului realizat, sunt importante de

analizat cauzele de deces care au condus la o astfel de evoluţie
a mortalităţii în rândul populaţiei apte de muncă din mediul
rural, determinate de factorii social-economici (grupa de cauze
de deces: accidente, traume, intoxicaţii), pornind de la premisa
că această clasă este una dintre principalele în mortalitatea
populaţiei antrenată în activităţi economice.
Tabelul 4
Structura deceselor populaţiei rurale adulte în vârstă aptă
de muncă şi principalele clase ale cauzelor de deces, 2007
Clase ale cauzelor de deces bărbaţi femei
Boli ale aparatului circulator 25,7 21,2
Accidente, intoxicaţii şi traume 22,9 13,0
Tumori maligne 14,2 20,2
Boli ale aparatului digestiv 4,1 3,3
Boli ale aparatului respirator 7,2 3,3
Boli infecţioase şi parazitare 5,6 3,4
Alte cauze 10,3 16,9

Datele atestă o supramortalitate masculină mai înaltă la clasa

accidente, intoxicaţii şi traume, dat fiind gradul mai înalt de
antrenare a bărbaţilor în activitatea de muncă şi în activităţi

93
supuse riscului profesional, precum şi la categoria boli ale
aparatului respirator, explicaţia constând în modul de viaţă al
bărbaţilor. Mortalitatea populaţiei rurale adulte în vârstă aptă de
muncă este mai înaltă decât în mediul urban. Rata mortalităţii
rurale mai înalte s-a datorat, în mare măsură, accesului limitat la
serviciile medicale de calitate, gradului scăzut al securităţii
muncii, caracterului predominant al muncii fizice, precum şi
culturii sanitare scăzute. În condiţiile în care ponderea populaţiei
în vârstă de muncă este într-o scădere continuă, este foarte
important ca statul să pună în aplicare toate pârghiile pentru
îmbunătăţirea parametrilor de sănătate ai populaţiei.
În prezent, se discută tot mai mult despre relansarea social-
economică a satului prin stimularea plasării investiţiilor de
capital, prin dezvoltarea businessului mic şi mijlociu în mediul
rural, dar acest lucru nu va deveni posibil în lipsa forţei de
muncă tinere. Populaţia tânără, în cea mai mare parte, pleacă la
studii în oraşe sau migrează fără a se mai întoarce înapoi. Lipsa
infrastructurii sociale şi economice face satul neatractiv,
contribuindu-se la îmbătrânire continuă a acestuia.
Este important ca politica regională de dezvoltare să
încurajeze, prin acţiuni concrete, satul, periferia, întrucât
crearea unor locuri de muncă în mediul rural ar contribui la
menţinerea populaţiei şi la păstrarea vitalităţii mediului rural.
În ansamblu, putem concluziona că o tendinţă a dinamicii
mortalităţii populaţiei rurale se caracterizează prin majorarea ratei
mortalităţii în rândurile populaţiei apte de muncă din cauza
accentuării mortalităţi specifice şi mai ales la populaţia masculină.
Această situaţie poate diminua, în perspectivă, atât potenţialul
forţei de muncă rurale, cât şi potenţialul demografic în ansamblu.

Bibliografie:
1. Mihăescu, Constanţa. Populaţie şi ocupare: trecut, prezent
şi viitor. – B., 2001.

94
2. Problemele metodologice ale prognozei demografice. –
coord. C. Matei, Chişinău, 2002.
3. Populaţia şi procesele demografice în R. Moldova. –
Chişinău, 2008.
4. Mâtcu, Matei, Hachi Mihai. Populaţia rurală a Republicii
Moldova. Cercetări geodemografice. – Chişinău, 2008.
5. Forţa de muncă în Republica Moldova: ocupare şi şomaj. –
Chişinău, 2008.
6. www.statistica.md

INFLUENŢA MORTALITĂŢII POPULAŢIEI ASUPRA

SITUAŢIEI DEMOGRAFICE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
Conf. dr. Mihai PALANCIUC, Centrul Naţional de
Management în Sănătate
The demographic situation is determined by the evolution of a number
of demographic phenomena. A specific role is played by the mortality of
population that influences significantly on age and sex structure of
population and is in complies with the demographic situation.
This report presents a comparative analysis of transformation of the
demographic situation from the Eurasian states under the influence of the
population mortality evolution.

Republica Moldova se încadrează, cu unele excepţii, în

limitele medii europene ale ratei natalităţii (10,6‰) şi
mortalităţii (12‰) şi nu face excepţie de la evoluţia
fenomenelor demografice înregistrate pe plan european.
Ritmurile cu care decurge evoluţia acestor fenomene în
Republica Moldova se măsoară în câteva decenii, pe când
tranziţia demografică în ţările europene se desfăşoară pe
parcurs de câteva secole.[1]
În perioada de după anul 1990, se constată o micşorare
impunătoare a numărului populaţiei în Republica Moldova,
drept urmare a micşorării semnificative a ratei natalităţii şi
95
creşterii ratei mortalităţii populaţiei – situaţie care trezeşte o
nelinişte atât în rândurile specialiştilor în demografie, cât si în
organele de conducere a statului.
Pentru a produce o claritate asupra principalilor indicatori
demografici din Republica Moldova, în tabelul 1, sunt
prezentate date despre natalitate, mortalitate şi spor natural (în
‰) precum şi speranţa de viaţă la naştere (ani), în comparaţie
cu media indicatorilor ţărilor Uniunii Europene (UE) pentru
anul 2007 din baza de date a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
(OMS).[2] De asemenea, la fiecare indicator sunt prezentate
date la încă două ţări, una cu cea mai înaltă şi alta cu cea mai
mică valoare din cele peste douăzeci de ţări şi grupe de ţări
incluse în această bază. După cum observăm, pe toate
variantele de indicatori, Republica Moldova înregistrează
valori nefavorabile în comparaţie cu UE.
Tabelul 1
Indicii demografici ai populaţiei Republicii Moldova şi UE
în anul 2007
Speranţa
Sporul
Natalitatea Mortalitatea de viaţă la
Ţara natural
%o %o naştere
%o
(ani)
Rep. Moldova 10,6 12,04 -1,42 68,95
UE 10,55 9,68 0,87 79,09
Kazahstan 20,79 - - 66,38
Austria 9.17 - - -
Lituania - 14,52 - -
Azerbaidjan - 5,88 11,83 -
Islanda - - - 81,6
Serbia - - -4,7 -

Natalitatea populaţiei în Republică este relativ la acelaşi

nivel cu UE şi de două ori mai joasă decât acelaşi indicator din
Kazahstan – ţară cu cea mai înaltă natalitate din cele peste
douăzeci de ţări supuse comparaţiei în baza de date OMS.
Mortalitatea este cu 2,36‰ mai înaltă decât acelaşi indicator

96
din UE şi de două ori mai înaltă ca în Azerbaidjan care
înregistrează 5,88‰. Sporul natural, în Republica Moldova,
este cu 2.3‰ mai redus ca media în ţările UE şi incomparabil
cu sporul natural înregistrat în Azerbaidjan, care este de
11,83‰. Speranţa de viaţă la naştere ne demonstrează că
populaţia ţării noastre trăieşte, în medie, cu 10,14 ani mai puţin
decât populaţia ţărilor UE şi cu 12,65 ani mai puţin decât
populaţia Islandei, care înregistrează cea mai înaltă speranţă de
viaţă (81,6 ani).
În această lucrare, ne vom axa mai mult asupra mortalităţii
populaţiei, care reprezintă componenta negativă a mişcării
naturale a populaţiei, fiind fenomenul demografic al deceselor,
într-o populaţie dată, într-o perioadă dată de timp (un an) având
la bază decesul ca eveniment demografic. Este caracterizată
prin influenţa directă asupra unor astfel de indicatori, cum sunt
nivelul natalităţii, sporul natural, speranţa de viaţă, cu
implicaţii în creşterea numerică a populaţiei atât în structura pe
grupe de vârstă a populaţiei, cât şi în realizarea unui echilibru
în structura populaţiei pe grupe de vârstă. Mortalitatea este
unul din indicatorii demografici utilizaţi în măsurarea stării de
sănătate a populaţiei prin identificarea problemelor de sănătate
şi stabilirea priorităţilor acestora, permite stabilirea obiectivelor
în cadrul programelor de sănătate, serveşte în procesul de
planificare a resurselor în sistemul de sănătate, precum şi
evaluarea calităţii şi eficacităţii activităţii în sistemul serviciilor
de sănătate. Mortalitatea este un fenomen puternic, care
depinde, în mare măsură, de dezvoltarea economică şi socială
şi de alte caracteristici ale unei societăţi.
Conform bazei de date OMS, constatăm că rata mortalităţii
populaţiei Republicii Moldova, după mărime, se află pe locul
cinci după Lituania, Serbia, R. Belarus şi Letonia. În tabelul 2,
este prezentată mortalitatea populaţiei în Republica Moldova şi
media aceluiaşi indicator al ţărilor

97
 Tabelul 2
Dinamica mortalităţii generale a populaţiei Republicii
Moldova şi UE la 1000 populaţie
Anii
Ţara
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Republica
Moldova 11,33 11,04 11,54 11,92 11,56 12,43 12,03 12,04
UE 10,01 9,92 10 10,14 9,75 9,81 9,68 9,68
Lituania 13,57 14,01 13,9 13,95 13,85 14,25 14,47 14,52
Azerbaidjan 5,8 5,59 5,89 6 5,97 - - 5,88

UE, precum şi ţările care înregistrează cel mai înalt,

precum şi cel mai redus indicator al mortalităţii. Din tabel,
observăm dinamica mortalităţii înregistrate începând cu anul
2000 până în 2007. Chiar şi în această scurtă perioadă de timp,
vedem că indicatorii mortalităţii din diferite ţări au o tendinţă
spre schimbare (micşorare sau creştere). Cel mai stabil este
indicatorul mortalităţii populaţiei din Azerbaidjan fiind, în
acelaşi timp, şi cel mai mic, din toate ţările care formează baza
de date a regiunii europene OMS, înregistrând o creştere
neînsemnată doar cu 0,08‰. Mortalitatea ţărilor UE
demonstrează o scădere a acestui indicator cu 0,42‰ în 2007,
iar în Republica Moldova, indicele mortalităţii populaţiei în cei
opt ani înregistrează o creştere de 1,07‰ la fel ca şi în Lituania
– ţară cu cel mai înalt indicator al mortalităţii, care
înregistrează o creştere în această perioadă cu 0,95‰ mai mult
decât în anul 2000. După cum se poate observa, în Republica
Moldova, constatăm o creştere alarmantă a mortalităţii în
comparaţie cu ţările sus-menţionate.
O influenţă majoră în mortalitatea generală a populaţiei îi
revine mortalităţii specifice pe cauze de deces. Conform datelor
statistice din Anuarul Sănătatea Publică în Moldova al
Centrului Naţional de Management în Sănătate, peste 90% din
decese revin doar la cinci cauze (maladii). [3]

98
 Pe primul loc, în structura mortalităţii specifice pe cauze de
deces, se află decesele cauzate de bolile cardiovasculare (tabelul
3). Din această cauză, pe parcursul anilor 2007-2008, au decedat
56,2% şi 56% corespunzător din toată populaţia decedată în aceşti
ani. Ponderea acestora s-a majorat în perioada 1990-2008 de la
424,9 la 657,4 decese la 100000 de locuitori ori cu 155%, faţă de
anul 1990. De aici vedem că micşorarea mortalităţii cauzate de
bolile cardiovasculare ar putea aduce rezultate esenţiale. Pe locul
doi în structură, se situează tumorile care constituiau, în anul
2008, 13,4%. Din această cauză, în anul menţionat, numărul
deceselor a crescut faţă de 1990 cu 20%.
Tabelul 3
Structura mortalităţii generale a populaţiei
pe cauze de deces (anii 2007-2008 în %)
(fără raioanele de est ale Republicii Moldova)
Cauza decesului Toată Populaţia aptă de
populaţia muncă
2007 2008 2007 2008
Bolile aparatului 56,2% 56% 25,7% 25,7%
circulator
Tumori 12,7% 13,4% 17,1% 18,4%
Bolile aparatului digestiv 9,9% 9,6% 16,5% 15,7%
Traume şi otrăviri 8,5% 8,5% 21,3% 20,9%
Bolile aparatului 6% 5,9% 6,5% 7,3%
respirator

Locul trei, în structură, revine bolilor aparatului digestiv –

9.9% în anul 2007 şi 9,6% în 2008. Decesele cauzate de traume
şi otrăviri s-au plasat pe locul patru şi au înregistrat câte 8,5%
pentru ambii ani de studiu. Pe ultimul loc, din cele cinci, sunt
bolile aparatului respirator cu o pondere de 5,9% în anul 2008.
O atenţie deosebită merită studierea mortalităţii specifice
pe cauze de deces în vârstă aptă de muncă, de care, în mare
măsură, depind un şir de indicatori importanţi atât demografici,
cât şi socio-economici. După cum observăm în tabelul 3,

99
pentru această categorie de vârstă, principalele cauze sunt
aceleaşi cinci menţionate anterior, care totalizează 88% din
toate decesele, dar cu unele schimbări în ponderea lor. În prim-
plan, rămân bolile aparatului circulator (25,7%), locul doi
revine traumelor şi otrăvirilor, ceea ce înseamnă că 29,9% din
toate decesele persoanelor în vârstă aptă de muncă revin
persoanelor, practic, sănătoase. Pe locul trei, sunt plasate
tumorile (18,4%) urmate de bolile aparatului digestiv (15,7%),
din care circa 80% revin hepatitelor cronice şi cirozelor
hepatice şi locul cinci – bolilor aparatului respirator 7,3%.
În concluzie, putem menţiona că atât mortalitatea generală a
populaţiei, cât şi mortalitatea specifică pe cauze de deces trebuie
să fie în permanenţă studiate şi să se afle în vizorul conducerii
sistemului de sănătate pentru elaborarea programelor profilactice,
de reducere a noxelor, a fumatului, a măsurilor de micşorare a
morbidităţii populaţiei. Micşorarea mortalităţii este un deziderat
care poate fi atins numai prin consolidarea tuturor forţelor de plan
socio-economic, medical şi managerial.
Este necesar să se facă o cercetare pentru evaluarea ştiinţifică
a necesităţilor reale ale populaţiei Republicii Moldova în servicii
de sănătate şi elaborarea măsurilor pentru satisfacerea acestor
necesităţi, care vor putea influenţa direct ameliorarea situaţiei
demografice şi securităţii demografice în ţară.
Bibliografie:
1. Cartea Verde a Populaţiei Republicii Moldova /Comisia Naţ.
Pentru Populaţie şi dezvoltare/grupul de autori: Constantin
Matei, Gheorghe Paladi, Valeriu Sainsus [et al]; consultanţi
interni: Serghei Scherbov, Nicolai Botev, Vasile Gheţău. –
Ch.: Statistica, 2009 (Tipogr. „Nova-Imprim” SRL) 6.
2. Европейская база данных «Здоровье для всех» (Н FA –
ДВ), EPБ ВОЗ. File version 01.01. 2009.
3. Anuarul Sănătatea Publică în Moldova (anul 2008),
/Red.şef.: M. Ciocanu, Centrul Naţional de Management în
Sănătate. Chişinău 2009.
100
 DIFERENŢIERI GEODEMOGRAFICE ÎN SPAŢIUL
RURAL AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL
POLITICILOR DEMOGRAFICE

Conf. univ. dr. Matei MÂTCU, ASEM

Dans cette oeuvres on analyse les études géodémographique
éffectuaient pour les éspaces rurale de République de Moldova dans les
années 1950-2009. Sont comparés l′évolution de structure demographique
de population rurale en base des matériels de recencement de 1959, 1970,
1979, 1989, 2004.
On analyse la situation économique, sociale et démographique dans
l′éspace rural dans les régions du Nord, du Centre et du Sud.
Dans toutes les régions on constate une situation de crise
démographique. Sont élabores des politiques démographique aux niveaux
national et régional.

1. Dinamica numărului populaţiei rurale

Situaţia demografică actuală din spaţiul rural al Republicii
este o consecinţă a fenomenului de tranziţie demografică, care
s-a manifestat pe parcursul ultimilor şase decenii. Conform
datelor Biroului Naţional de Statistică, din anul 2009, populaţia
rurală a Republicii Moldova a constituit 2091,4 mii persoane,
alcătuind 58,6% din totalul populaţiei. În raioanele din stânga
Nistrului şi municipiul Tighina (Bender), conform datelor
statisticilor locale din regiune, numărul populaţiei rurale oscila,
în prima jumătate a anilor 2000, în limita de 200-205 mii de
locuitori.
Din anul 1950 şi până în 2009, numărul populaţiei rurale,
în ansamblu, pe Republică, a sporit de la 1902,6 mii la 2293,6
mii, adică cu 391 mii de persoane, ceea ce alcătuieşte 20,5%
din nivelul anului 1950. Totodată, ponderea populaţiei rurale,
în urma procesului urbanizării a diminuat în perioada
respectivă de la 83 la 58,6% (figura 1).

101
 mii %
2500 90
2400 80
2300 70
2200 60
2100 50
2000 40
1900 30
1800 20
1950 1955 1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2009

numărul populaţiei rurale (mii)

ponderea populaţiei rurale faţă de total (în %)

Figura 1. Evoluţia efectivului populaţiei rurale

a Republicii Moldova (1950-2009)

Din anul 1950 până în 1975, se remarcă o tendinţă de

creştere continuă a numărului populaţiei, însă proporţia de
creştere s-a modificat de la o perioadă la alta. Astfel, cea mai
mare creştere a fost înregistrată în primul deceniu al acestei
perioade (1950-1960), când numărul populaţiei rurale a sporit
cu 395 mii sau cu 19,7%. Această evoluţie de creştere evidentă
se datorează, în primul rând, menţinerii ratei relativ înalte de
natalitate în limita de 32-40% şi o reducere de aproximativ
două ori a indicatorilor deceselor.
În următoarele decenii, se înregistrează o încetinire a
ritmului de creştere a populaţiei rurale, fapt ce se explică prin
reducerea de mai departe a ratei natalităţii. Astfel, din anul
1960 până în 1970, acest indicator a sporit cu 141,0 mii de
persoane sau cu 7,1%, iar după anul 1970, se înregistrează o
diminuare treptată a ritmului de creştere a populaţiei rurale [1].
În anul 1975, numărul populaţiei rurale a atins cota cea mai
înaltă din întreaga perioadă postbelică, constituind 2449,1 mii
de persoane. În următoarele două decenii (1975-1995),
102
caracterul evoluţiei efectivului populaţiei rurale s-a modificat
în direcţia diminuării acestui indicator. Pe parcursul perioadei
indicate, numărul populaţiei rurale s-a redus cu 134,2 mii de
locuitori sau cu 5,4%. Reducerea, în perioada respectivă, a
numărului populaţiei rurale se datorează, în primul rând,
transformărilor socio-economice ce au avut loc: accelerarea
procesului de urbanizare, cauzat de dezvoltarea cu ritmuri mari
a industriei, iar odată cu aceasta extinderea fluxului de migranţi
de la sat spre oraş. Totodată, se remarcă o tendinţă continuă de
reducere a ratei mortalităţii şi fertilităţii şi, respectiv, a
bilanţului natural [2].
Din anul 2001 şi până în 2009, are loc o reducere
încontinuu a numărului populaţiei rurale, constituind
aproximativ 5 mii de persoane anual. Bilanţul natural al
populaţiei rurale, după anul 2000, capătă valori negative
(tabelul 1).

mii
2150
2140
2130
2120
2110
2100
2090
2080
98

99

00

01

02

03

04

05

06

07

08

09
19

19

20

20

20

20

20

20

20

20

20

20

Figura 2. Evoluţia efectului populaţiei rurale a Republicii

Moldova (1998-2009), fără teritoriile din stânga Nistrului şi
municipiul Tighina (Bender)

Cauzele acestui fenomen demografic sunt puse pe seama

crizei economice declanşate după anul 1991 şi, respectiv, a
declinului economic şi a sferei sociale din perioada dată.
103
 2. Evoluţia fenomenelor demografice din spaţiul rural
Situaţia demografică actuală, din spaţiul rural al
Republicii,constituie o consecinţă a fenomenului de tranziţie
demografică, care se manifestă pe parcursul perioadei
postbelice. Evoluţia principalelor fenomene demografice –
natalitatea şi mortalitatea pe parcursul deceniilor postbelice,
atât în mediul rural, cât şi în cel urban a avut aceleaşi tendinţe
de reducere, însă evoluţia valorilor acestor fenomene a fost
diferită de la o perioadă la altă.
În intervalul 1950-1960, rata natalităţii populaţiei rurale s-a
redus brusc de la 40,8 la 31,6% (tabelul 1).
Tabelul 1
Mişcarea naturală a populaţiei rurale din Republica
Moldova (la 1000 de locuitori)
Bilanţ Decedaţi sub un an
Anii Născuţi-vii Decedaţi
natural la 1000 născuţi vii
1950 40,8 11,6 29,2 123,0
1955 32,2 8,8 23,4 89,0
1960 31,6 6,6 25,0 49,0
1965 21,5 6,2 15,3 33,0
1970 19,8 7,8 12,0 24,3
1975 21,0 10,4 10,6 48,5
1980 20,4 11,6 8,8 38,4
1985 22,1 13,2 8,9 36,7
1990 18,5 11,9 6,6 20,6
1995 14,9 14,7 0,2 22,3
2000* 11,4 13,2 -1,8 16,0
2005* 11,5 14,5 -3,0 12,1
2007* 11,6 13,9 -2,3 11,8
Sursa: Anuarele statistice ale Republicii Moldova pe anii respectivi;
Численность, состав и движение населения Молдавской ССР,
Статистический сборник, Кишинев, 1978 г. стр.44-45.
* Fără datele respective ale raioanelor din stânga Nistrului şi
municipiul Tighina (Bender).
Totodată, în perioada indicată, s-a redus şi indicatorul
deceselor (aproximativ de 1,7 ori) şi, drept rezultat, bilanţul
natural se păstrează la o cotă destul de înaltă – în limita de 25-

104
29‰. Valoarea indicatorului natalităţii continuă să se reducă şi
mai departe stabilindu-se, în perioada 1965-1980, la cota de
21-22‰. Deoarece, în perioada indicată, rata deceselor
sporeşte din nou, bilanţul natural al populaţiei rurale a scăzut
brusc de la 15,3‰ la 8,8‰.
În următoarele două decenii (1980-2000), rata natalităţii
continuă să se reducă, iar cea a mortalităţii a sporit de la 11,5 la
13,2‰. Drept rezultat al acestei tendinţe, bilanţul natural s-a
redus treptat. După anul 2000, rata natalităţii continuă să se
reducă lent, menţinându-se la cota de 11‰, iar cea a deceselor
a sporit treptat. Pe parcursul următorilor ani, bilanţul natural al
populaţiei rurale capătă valori negative care se stabilesc în
limita de 1,8-3‰.
Această situaţie de criză demografică, din perioada anilor
primului deceniu al secolului XXI, reflectă costul perioadei de
tranziţie ce se caracterizează printr-un declin economic destul
de aprofundat.
3. Diferenţieri regionale geodemografice
La baza diferenţierii regionale ale fenomenelor
demografice, stau mai mulţi factori: tendinţa generală a
evoluţiei fenomenelor demografice ce se manifestă în profil
teritorial, deosebiri în nivelul de dezvoltare economică şi în
nivelul de trai al populaţiei, structura etnică a populaţiei cu
tradiţiile sale specifice, nivelul general de cultură şi modul de
viaţă etc. Având în vedere totalitatea acestor factori,
diferenţierile geodemografice din spaţiul rural poartă un
caracter mai pronunţat pe direcţia Nord-Sud.
Raioanele din Regiunea de Nord se caracterizează prin
cea mai scăzută rată de natalitate pe fondul celorlalte regiuni,
constituind 8-10 naşteri la 1000 de locuitori, aflându-se sub
media pe Republică la indicatorul respectiv. Cele mai mici
valori ale acestui indicator sunt caracteristice pentru raioanele:
Ocniţa – 8,5‰, Donduşeni – 9,3, Briceni – 10‰. Rata
deceselor oscilează pe unităţi administrative în limita de 14-

105
17‰. Cei mai mari indicatori ai deceselor sunt caracteristici
pentru raioanele: Donduşeni – 17,2‰, Briceni – 16,9‰, Edineţ
– 15,6‰. Bilanţul natural al populaţiei din regiunea dată se
caracterizează prin valori negative cuprinse în limita de 4-10‰.
Cei mai mari indicatori ai deficitului natural sunt caracteristici
pentru raioanele Donduşeni (-9,1‰) şi Ocniţa (-5,8‰) [3].
În Regiunea de Centru, rata natalităţii este mai mare decât
în nordul Republicii cu două puncte, oscilând între 10,5 şi
13,4‰. Cei mai mari indicatori ai natalităţii sunt înregistraţi în
raioanele periurbane ale Chişinăului – Ialoveni – 13,4‰,
Criuleni – 13,2‰, Străşeni – 12,9‰. În celelalte raioane, indi-
catorul dat se apropie de media pe Republică. Indicatorul
deceselor în regiunea respectivă scade oscilând pe unităţi
administrative de la 10,9 la 14,9‰. În majoritatea raioanelor
din regiune, se înregistrează un bilanţ natural negativ, care are
valori cuprinse între 0,8 şi 3,6%. Valori mai mari ale
indicatorului respectiv sunt caracteristice pentru populaţia
raioanelor Călăraşi – 3,9‰ şi Dubăsari – 3,6‰.
Rata populaţiei vârstnice a Regiunii de Centru uşor
depăşeşte media pe Republică constituind 13,6‰ din totalul
populaţiei, oscilând pe unităţile administrative în limita de la
11,1% (raionul Ialoveni) până la 14,1% (raionul Ungheni)
(figura 3).
În unităţile administrative ale Regiunii de Sud, rata
naşterilor oscilează în limita valorilor de 10,0 şi 12,4‰
apropiindu-se de indicatorul mediu pe Republică. Cea mai
înaltă rată de natalitate din regiune este caracteristică pentru
populaţia din UTA Găgăuzia – 12,4‰. Aici se mai păstrează
tradiţiile moştenite din trecutul istoriei de a avea mulţi copii,
dar, totodată, criza economică din ultimele două decenii are un
impact negativ asupra reproducerii populaţiei.

106
 %
100%
90% 21,3 18,8 21,2 21,4 21,4
80%
70% Grupele
60% 0-15 ani
de vârstă:
50% 62,6 62,0 65,2 64,8 66,3 16-56/61
40%
30% 57/62+
20%
10% 16,1 19,2 13,5 13,8 12,3
0%
Total pe Nord Centru Sud UTA
republică Găgăuzia
RegiunIle

Figura 3. Populaţia rurală pe grupe de vârstă, în profil

teritorial, în % (anul 2008)
Întocmit după sursele: [3, pag.16], [4, pag.118]

Bilanţul natural al populaţia din regiunea dată constituie,

atât valori pozitive, cât şi negative. Însă dimensiunea valorilor
negative ale acestui fenomen sunt cu mult mai mici,
comparativ cu celelalte regiuni. Din cele 9 unităţi
administrative ale regiunii, numai în două din ele se
înregistrează un bilanţ pozitiv al reproducerii populaţiei – în
UTA Găgăuzia (1,5‰) şi în raionul Cahul (0,7‰).
În raioanele rurale din stânga Nistrului, conform datelor
din ultimii ani rata natalităţii este cu mult mai mică, comparativ
cu celelalte regiuni constituind 7‰, iar indicatorul mortalităţii
este relativ mare (15‰) şi, drept rezultat, se înregistrează un
bilanţ natural negativ, care atinge cota de 8‰.
Din analiza trăsăturilor geodemografice regionale din
spaţiul rural al Republicii, denotă faptul că, pe parcursul
ultimelor două decenii, se resimte o tendinţă de reducere
continuă a indicatorului natalităţii şi, respectiv, a bilanţului
natural, care capătă valori negative tot mai mari, îndeosebi în
raioanele din Regiunea de Nord. Totodată, se remarcă o

107
creştere lentă a indicatorului deceselor în toate regiunile, cu
excepţia UTA Găgăuzia.
4. Politici demografice
Tendinţele actuale ale evoluţiei fenomenelor demografice,
din spaţiul rural al Republicii, vor avea pe viitor un şir de
consecinţe negative, precum sunt:
• reducerea efectivului populaţiei care intră în vârsta aptă
de muncă;
• modificarea structurii pe vârstă şi gen a populaţiei;
• accelerarea procesului de îmbătrânire a populaţiei şi,
respectiv, indicatorului sarcinii demografice, precum
este numărul populaţiei în vârstă de 60 de ani şi peste la
100 de copii în vârstă de 0-14 ani;
• intensificarea procesului de depopulare a satelor, fapt ce
va avea consecinţe destul de drastice pentru dezvoltarea
socio-economică a spaţiului rural, inclusiv pierderea
genofondului reproductiv de bază al ţării.
Ţinând cont de diferenţierile geodemografice din spaţiul
rural al Republicii, politicile demografice trebuie să fie
orientate la aplicarea măsurilor corespunzătoare, atât la nivel
macroeconomic, cât şi la nivel regional. Astfel, în Regiunea de
Nord, trebuie să fie luate în calcul în realizarea acestor politici
astfel de indicatori demografici specifici pentru regiune,
precum sunt cota relativ mare a populaţiei vârstnice şi bilanţul
negativ al populaţiei rurale, care este cu mult mai mare
comparativ cu celelalte regiuni. De asemenea, este important
ca, la determinarea politicilor demografice, să se ţină cont şi de
astfel de indicator al îmbătrânirii populaţiei, precum este
numărul populaţia în vârsta de 60 de ani şi peste la 100 copii în
vârsta de 0-14 de ani. Indicatorul respectiv oscilează destul de
mult în profil regional, de la 104,1 în Regiunea de Nord, la
63,4 în Regiunea de Centru [4].
Securitatea demografică este corelată în mod direct şi cu
indicatorul mortalităţii infantile. În cazul dat este necesar ca în

108
politicile demografice regionale să se ţină cont de variaţiile
destul de mari ale acestui indicator care oscilează pe unităţi
administrative de la 3,9‰ în raionul Ocniţa, la 30‰ în raionul
Rezina. Indicatori similari, relativ mai mari, sunt caracteristici
şi pentru raioanele Ştefan-Vodă – 19,6‰, Edineţ, Făleşti,
Cantemir câte 16,2‰.
În promovarea politicilor demografice la sat, este necesar să
se ţină cont nu numai de particularităţile fenomenelor
demografice, dar şi de indicatorii de dezvoltare umană ale
comunităţilor rurale, care, în prezent, sunt cu mult mai
nefavorabili decât ai celor din mediul urban. În majoritatea
localităţilor rurale, îndeosebi în cele mici, tot mai mult se
manifestă procesul de degradare economică, având drept cauză
lipsa locurilor de muncă, productivitatea foarte redusă a muncii
din sectorul agrar, degradarea infrastructurilor fizice şi sociale [5].
Toate aceste procese, atât cele demografice, cât şi socio-
economice, în complexitatea lor, trebuie să fie luate în calcul la
determinarea politicilor demografice nu numai la nivel
naţional, dat şi la cel regional şi local.

Bibliografie:
1. Anuarele Statistice ale RSSM şi Republicii Moldova din
anii respectivi (1950-2009).
2. Mâtcu M., Hachi M. Populaţia rurală a Republicii
Moldova: cercetări geodemografice, Editura ASEM,
Chişinău, 2008.
3. ... Populaţia şi procesele demografice în Republica
Moldova, Culegere statistică, Chişinău, 2008.
4. ... Populaţia Republicii Moldova pe vârste şi sexe, în
profil teritoriul la 1 ianuarie 2008, Culegere statistică,
Chişinău, 2008.
5. Raportul Naţional al Republicii Moldova la Conferinţa
Noţiunilor Unite pentru problemele aşezările umane
(Habitat), Chişinău, 1996.

109
 ОПЫТ КРУПНОМАСШТАБНОГО ИССЛЕДОВАНИЯ
ДЕМОГРАФИЧЕСКОЙ СИТУАЦИИ В ЧАДЫР-
ЛУНГСКОМ РАЙОНЕ АТО ГАГАУЗИЯ

О.И. КАЗАНЦЕВА,
Институт экологии и географии АНМ

Evolution of population in the territorial profile is conservational

from demographical point of view. Administrative units analysis (Gagauz
units and Ciadar-Lunga raion) from South part Republic of Moldova show
the same discrepancy in demographical evolution of the population.

Население Чадыр-Лунгского района на 1 января 2009

г. составляло 62,4 тыс. человек: за период 2000-2008 г.г.
оно сократилось на 2%. Основной причиной этого является
изменение направленности демографических процессов в
районе: снижение рождаемости и увеличение смертности,
что отображено на рисунках 1и 2.

Рисунок 1. Динамика рождаемости населения

в Чадыр-Лунгском районе (2004-2008 гг.)

110
 Рисунок 2. Динамика смертности населения
в Чадыр-Лунгском районе (2004-2008 гг.)
Результатом изменившегося уровня рождаемости и
смертности явилось снижение естетственного природста
населения, что отображено на рисунке 3, который в 2007 г.
достиг отрицательных значений.

Рисунок 3. Динамика естественного прироста

населения Чадыр-Лунгского района (2004-2008 гг.)
Вместе с тем, следует отметить резкий рост
естественного прироста населения в 2008 г., который
рассматривается специалистами, прежде всего, как рост за

111
счет отложенных рождений второго ребенка в семье (в
связи с некоторым улучшением социально-эономического
положения населения в стране) и поэтому не может
считаться устойчивой тенденцией. Подтверждением
гипотезы о дальнейшем снижении естественного прироста
населения может служить анализ соотношения числа
браков и разводов.
Как следует из рисунка 4, в последние годы
наблюдается уменьшение числа заключаемых браков, при
этом доля разводов уменьшается незначительно, оставаясь
примерно на том же уровне. Уменьшение числа
залючаемых браков может расматриваться в качестве
одного из факторов, влияющих на снижение рождаемости.

Рисунок 4. Изменение числа браков и разводов

населения Чадыр-Лунгского района (2004-2008 гг.)

Большинство населения района проживает в сельской

местности, доля городского населения составляет лишь 31%.
В состав района входит 9 коммун (Казаклия, Кириет-Лунга,
Гайдары, Джолтай, Баурчи, Бешгиоз, Томай, Копчак, Чадыр-
Лунга), население которых преимущественно занято в
сельскохозяйственном производстве.

112
 Анализ численности населения и его динамики по
коммунам Чадыр-Лунгского района за 2001-2008 г.г.
показывает, что изменение численности населения на
уровне коммун является разнонапраленным.
Так, как следует из рисунка 5, наиболее существенное
сокращение населения произошло в Чадыр-Лунге, в то
время как в других коммунах (Баурчи, Казаклия, Копчак,
Гайдары) население увеличилось.

Рисунок 5. Численность населения по коммунам

Чадыр-Лунгского района за 2001 и 2008 гг.

Одним из важнейших факторов, влияющих на

динамику численности населения, являются миграционные
процессы. АТО Гагаузия является одним из районов
страны, где отток населения наиболее значителен. По
абсолютному количеству выехавшего за границу потеря
населения здесь одна из самых высоких в стране (около
11%), что отображено на рисунке 8. Внешняя миграция
представляет большую проблему для социально-
экономического развития региона, поскольку эмигрируют
в основном лица трудоспособного возраста.

113
 Важнейшей характеристикой населения является
соотношение трудоспособного и нетрудоспособного
населения, поскольку оно характеризует население с точки
зрения обеспеченности трудовыми ресурсами и величины
показателя демографической нагрузки. По соотношению
трудоспособного и нетрудоспособного населения коммуны
района различаются очень значительно, что отображается
на рисунке 6.

Рисунок 6. Соотношение трудоспособного и

нетрудоспособного населения
по коммунам Чадыр-Лунгского района (2008 г.)

Наибольшая доля трудоспособного населения в

общей численности характрена для Чадыр-Лунги,
повышенная доля – для Баурчи, Казаклии, Копчак. Именно
избыточные трудовые ресурсы региона при отсутствии
рабочих мест являются причиной массовой миграции
населения.
Вместе с тем, следует отметить тревожную
тенденцию увеличения инвалидности населения. Число
инвалидов увеличивается во всех трех группах

114
инвалидности, но особенно быстро – во второй. Эта
закономерность нашла свое отображение на рисунке 7.
Неблагоприятные демографические процессы
проявляются в величине показателя демографической
нагрузки, который очень сильно различается по отдельным
коммунам.

Рисунок 7. Динамика и структура инвалидности

населения Чадыр-Лунгского района (2005-2008 гг.)

Рисунок 8. Величина показателя демографической

нагрузки по коммунам Чадыр-Лунгского района (2008 г.)

115
 Низким уровнем демографической нагрузки
отличаются Чадыр-Лунга, Кириет-Лунга, Гайдары.
Остальные коммуны имеют высокий уровень
демографической нагрузки, что обусловливает усложнение
проблем социальной защиты населения и формирования
социальных фондов.
Таким образом, Чадыр-Лунгский район
характеризуется в целом положительной тенденцией
естественного прироста, что обеспечивает высокую
обеспеченность трудовыми ресурсами. Однако низкий
уровень социально-экономического развития региона
обусловливает рост инвалидизации населения и массовую
миграцию населения, в результате чего складывается
сложная социальная ситуация и усиливается ее
напряженность.

COMPORTAMENTUL TINERILOR PE PIAŢA MUNCII

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Conf. univ. dr. Alic BÎRCĂ, ASEM

The research identifies the behaviour of the young population in the
labour market. }n the last period of time the young population Republic of
Moldova meet many difficulty in the intention to incorporate your self in the
labour market. This situation determines the younger to migrate in intention
to have one place of work.

Trecerea de la societatea industrială la cea informaţională

sau la cea bazată pe cunoaştere implică schimbări majore în
evoluţia structurală a meseriilor şi profesiunilor. Pornind de la
aceasta, tinerii trebuie să se orienteze din start, în alegerea
meseriei, astfel încât să fie de perspectivă şi, totodată, să
prezinte interes pentru ceea ce fac.

116
 Tineretul este considerat forţa motrice de dezvoltare a oricărei
societăţi şi, totodată, constituie viitorul acesteia. Ţinând cont de
faptul că persoanele tinere beneficiază de aşa calităţi, cum sunt:
flexibilitatea, adaptabilitatea sporită la schimbare, spiritul de
creativitate, ingeniozitatea, capacitatea de a însuşi mai rapid
ineditul etc., ar trebui să le plaseze pe acestea într-o situaţie mai
avantajoasă, comparativ cu celelalte categorii ale populaţiei, în
general, şi ale forţei de muncă, în special. De fapt, situaţia este
inversă, persoanele tinere acced, din ce în ce mai greu, pe piaţa
muncii datorită condiţiilor şi cerinţelor impuse de angajatori.
Înaintarea unor cerinţe la angajare din partea angajatorilor, cum ar
fi experienţa profesională, considerată de mulţi specialişti în
domeniu ca una subiectivă, face să împiedice încadrarea tinerilor
pe piaţa muncii şi, totodată, să sporească armata de şomeri din
rândul tinerilor.
Tinerii, pe piaţa muncii, reprezintă persoanele cu vârsta
cuprinsă între 15 şi 24 de ani. Acest grup ocupaţional este prezent
pe piaţa muncii destul de modest. De obicei, în ţările cu economie
concurenţială, persoanele din această categorie de vârstă sunt
preocupate mai mult de alte activităţi, mai utile din punctul lor de
vedere, decât desfăşurarea unor anumite activităţi. Acest fapt, este
explicat, în primul rând, prin nivelul de calificare redus şi
experienţa în muncă insuficientă de care dispun tinerii, care le
asigură, respectiv, un salariu inferior faţă de salariile practicate
pentru celelalte categorii de persoane. Din acest considerent,
tinerii sunt predispuşi să se preocupe mai mult de procesul de
investire în capitalul lor uman, care, în perspectivă, pot să le aducă
venituri mai mari decât veniturile salariale obţinute în prezent în
urma prestării serviciilor de muncă.
În general, vorbind despre evoluţia ocupării tinerilor din
Republica Moldova din ultimii ani, se poate constata că aceasta
a fost influenţată de mai mulţi factori de ordin demografic,
economic şi social, care a condus la o creştere a populaţiei
tinere atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în totalul

117
populaţiei ocupate. În tabelul 1, este prezentată evoluţia
principalilor indicatori ocupaţionali referitori la populaţia
tânără (15 – 24 de ani).
Tabelul 1
Evoluţia principalilor indicatori ocupaţionali referitori la
populaţia tânără (15 – 24 de ani), mii persoane

2000 2008
Indicatorii 15 – 24 15 – 24
Total Total
de ani de ani
Populaţia ocupată 3639 643,0 3575 672,5
Populaţia economic 1655 233,9 1303 139,9
activă
Populaţia ocupată 1515 197,0 1251 124,3
Şomerii, BIM 140 36,6 52 15,6
Populaţia inactivă 1984 409,1 2272 532,6
Rata de activitate, % 45,5 36,3 36,4 20,8
Rata de ocupare, % 41,6 30,6 35,0 18,5
Rata şomajului, % 9,2 18,5 4,0 11,2
Sursa: Biroul Naţional de Statistică

După cum rezultă din tabelul 1, populaţia economic activă

cu vârsta de 15-24 de ani s-a redus de la 233,9 mii de persoane,
în anul 2000, până la 139,9 mii persoane în anul 2008,
respectiv s-a redus şi rata de activitate a acestei categorii de
vârstă, de la 36,35 în anul 2000, până la 20,8% în anul 2008.
Aceeaşi tendinţă o constatăm şi în cazul populaţiei ocupate
pentru perioada 2000-2008. Rata de ocupare pentru această
perioadă de timp s-a redus de la 30,65 până la 18,5%. Faptul că
rata de activitate şi cea de ocupare sunt cu mult inferioare
pentru persoanele tinere, comparativ cu restul populaţiei, ne
permite să concluzionăm că persoanele cu vârsta cuprinsă între
15 şi 24 de ani se află mai mult în proces de formare
profesională, în vederea obţinerii unei anumite meserii sau
profesiuni. Totodată, constatăm că rata şomajului pentru
această categorie de vârstă este cu mult mai mare faţă de rata

118
şomajului în general. Din tabel, observăm că rata şomajului
pentru persoanele cu vârsta de 15 – 24 de ani este de două ori
mai mare (18,5%) faţă de rata şomajului în general – 9,2%. În
anul 2008, această diferenţă este cu mult mai mare, de aproape
trei ori, 11,2% – pentru persoanele tinere, faţă de 4,0% – rata
şomajului în general.
În anul 2008, din numărul total de 124,3 mii de persoane
ocupate cu vârsta de 15 – 24 de ani, 73,9% au fost salariaţi,
20,3% – lucrători pe cont propriu şi 5,8% – lucrători familiali
neremuneraţi. De asemenea, putem constata că, în anul 2008,
nicio persoană cu vârsta de 15 – 24 de ani nu a fost înregistrată
în calitate de patron. Aceasta ne demonstrează încă o dată
faptul că persoanele cu vârsta de 15-24 de ani întâmpină cu
mult mai multe impedimente în dezvoltarea propriei afaceri,
faţă de restul persoanelor, ceea ce conduce la descurajarea lor
în iniţierea propriei afaceri. În astfel de situaţii, se impune o
sustenabilitate mai mare din partea statului, atât material, cât şi
moral, în vederea lansării tinerilor în afaceri în schimbul
renunţării la plecarea în străinătate.
Este relevant de analizat structura ocupaţională a
persoanelor cu vârsta de 15-24 ani pe activităţi economice
(tabelul 2).
Potrivit tabelului 2, ponderea cea mai mare a persoanelor
ocupate cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani se atestă în
comerţ, hoteluri şi restaurante – 14,0% din totalul populaţiei
ocupate în acest domeniu de activitate. Printre domeniile de
activitate mai puţin preferabile pentru persoanele tinere se
consideră agricultura. Din populaţia ocupată în agricultură,
doar 7,8% sunt persoane tinere cu vârsta de 15-24 de ani.
Aceasta se explică prin faptul că agricultura este un domeniu
mai puţin atractiv pentru tineri, precum şi faptului că salariile
practicate în agricultură sunt cele mai mici, comparativ cu
celelalte domenii de activitate. De asemenea, observăm o
pondere relativ mică a persoanelor tinere ocupate în

119
administraţia publică, învăţământ şi sănătate. Aceasta poate fi
explicată prin faptul că, la finalizarea studiilor, persoanele în
cauză pot să depăşească vârsta caracteristică acestei categorii.

Tabelul 2
Structura ocupaţională a persoanelor cu vârsta
de 15-24 de ani pe activităţi economice în anul 2008
Ponderea
persoanelor
Persoanele cu vârsta de 15-24
Tipurile Populaţia cu vârsta de ani
de activităţi economice ocupată de 15-24 în totalul
de ani populaţiei ocupate
pe activităţi
economice
Total pe economie 1251,0 124,3 9,9
Agricultură, economia
vânatului şi piscicultură 388,6 30,3 7,8
Industrie 163,4 19,5 11,9
Construcţii 82,8 11,6 13,2
Comerţ, hoteluri şi
restaurante 208,9 29,3 14,0
Transporturi şi comunicaţii 70,8 5,3 7,5
Administraţie publică,
învăţământ, sănătate şi
asistenţă socială 248,2 16,2 6,5
Alte activităţi 88,4 12,1 13,7
Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În afară de structura ocupaţională pe activităţi economice,

este important de văzut care este structura persoanelor tinere
ocupate pe grupe de ocupaţii (tabelul 3).

120
 Tabelul 3
Structura ocupaţională a persoanelor cu vârsta
de 15 – 24 de ani pe grupe de ocupaţii în anul 2008

Ponderea
persoanelor
Persoanele cu vârsta de 15-24
Grupe Populaţia cu vârsta de ani
de ocupaţii ocupată de 15-24 în totalul
de ani populaţiei ocupate
pe grupe de
ocupaţii
Total pe economie 1251,0 124,3 9,9
Conducători ai autorităţilor
publice de toate nivelurile,
conducători şi funcţionari
superiori din unităţile
economico-sociale şi politice 85,6 3,8 4,4
Specialişti cu nivel superior de
calificare 169,4 14,4 8,5
Specialişti cu nivel mediu de
calificare 82,8 11,6 14,0
Funcţionari publici 23,4 3,2 13,7
Lucrători în servicii, gospodăria
de locuinţe şi deservire
comunală, comerţ şi asimilaţi 161,9 24,4 15,1
Lucrători calificaţi în agricultură,
silvicultură, vânătoare,
piscicultură şi pescuit 164,5 12,1 7,4
Muncitori calificaţi în
întreprinderi industriale mari şi
mici, în meserii de tip artizanal,
în construcţii, transporturi,
telecomunicaţii, geologie şi
prospectare geologică 131,9 19,7 14,9
Operatori, maşinişti la instalaţii
şi maşini, lăcătuşi asamblori 112,7 11,7 10,4
Muncitori necalificaţi 314,3 27,9 8,9
Sursa: Biroul Naţional de Statistică

121
 Din tabel, se observă că cea mai mică pondere a
persoanelor cuprinse în categoria de vârstă de 15-24 de ani se
atestă la categoria conducătorilor, aceasta constituind 4,4% din
totalul populaţiei ocupate. De asemenea, constatăm o pondere
relativ mare la categoria muncitorilor necalificaţi în această
categorie de vârstă. Ţinând cont de faptul că suntem în faza de
dezvoltare a unei societăţi informaţionale, muncitorii
necalificaţi nu prea îşi găsesc locul într-o astfel de societate,
ceea ce face ca viitorul acestora să fie sumbru, dacă nu vor
investi în formarea lor profesională.
Un alt aspect al comportamentului tinerilor pe piaţa muncii
ţine de şomajul în rândul acestora. Tradiţional, şomajul în
rândul tinerilor este mai mare faţă de cel înregistrat în alte
grupuri ocupaţionale. Acest fapt este determinat, în primul
rând, de specificul ocupării tineretului care se confruntă cu
probleme mai mari în ceea ce priveşte integrarea lor
profesională. Potrivit datelor statistice, din numărul total de
51,7 mii de şomeri, stabilit conform BIM, 15,6 mii şomeri erau
tineri din grupa de vârstă de 15-24 de ani, ceea ce constituiau
30,2%. Dintre aceştia, 69,9% erau tineri şomeri fără experienţă
în muncă.
Un alt indicator al pieţei muncii îl reprezintă populaţia
inactivă. Potrivit Anchetei Forţei de Muncă, în anul 2008,
populaţia inactivă tânără (15 – 24 de ani) a constituit 532,6 mii
de persoane. Din aceştia, 367,0 mii de persoane erau elevi sau
studenţi, în timp ce 75,9 mii de persoane erau declarate plecate
la muncă peste hotare. Este important de a analiza structura
tinerilor plecaţi la muncă peste hotare în funcţie de nivelul de
instruire (tabelul 4).

122
 Tabelul 4
Structura persoanelor tinere cu vârsta de 15-24 de ani,
declarate plecate la muncă peste hotare
în funcţie de nivelul de instruire

Ponderea acestora în
totalul persoanelor cu
Nivel de instruire Mii de persoane
vârsta cuprinsă
între 15-24 de ani
TOTAL 75,9 100
Studii superioare 5,0 6,6
Studii medii de specialitate 3,3 4,3
Studii secundare 14,3 18,8
profesionale
Studii liceale sau medii 22,2 29,2
generale
Studii gimnaziale 30,0 39,5

După cum rezultă din tabelul 4, majoritatea persoanelor

plecate la muncă peste hotare sunt fără studii profesionale:
39,5% din cei plecaţi la muncă peste hotare din categoria de
vârstă de 15 -24 de ani au doar studii gimnaziale, în timp ce
29,2% sunt cu studii liceale sau medii generale. Doar 6,6% din
cei declaraţi plecaţi la muncă peste hotare din această categorie
de vârstă sunt cu studii superioare. Aceasta ne permite să
concluzionăm că persoanele cu studii superioare sau medii de
specialitate mai uşor se pot încadra pe piaţa muncii din
Republica Moldova, iar plecarea peste hotare nu este unica
soluţie în vederea obţinerii unui anumit venit salarial. Prin
urmare, politica guvernamentală, din ultimii cinci ani, de a
restricţiona accesul la studii superioare al tinerilor o putem
considera una eronată. Mai mult, politica guvernului trebuia
orientată în asigurarea continuităţii studiilor profesionale
absolvenţilor de gimnazii pentru a evita plecarea în masă a
acestora la muncă în străinătate.

123
 Din numărul total de 75,9 mii de persoane cu vârsta de 15-
24 de ani declarate plecate la muncă în străinătate, 50,4 mii de
persoane îşi desfăşurau activitatea în Federaţia Rusă, 10,7 mii
de persoane – în Italia, 3,5 mii de persoane – în Ucraina etc.
Aşadar, tinerii din Republica Moldova suportă, în mod
evident, consecinţele unor dezavantaje pe piaţa forţei de
muncă. Există o corelaţie negativă între vârstă şi riscul de a fi
şomer, astfel încât persoanele din grupa de vârstă de 15 – 24 de
ani se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a fi şomeri
decât celelalte grupe de vârstă. Tinerii continuă să fie
dezavantajaţi pe piaţa muncii, datorită asocierii lor cu lipsa de
experienţă şi cu neîncrederea potenţialilor angajatori, fiind
obligaţi, în acelaşi timp, să concureze cu migranţii mai
experimentaţi care revin în ţară. Pentru a diminua şomajul în
rândul tinerilor este nevoie şi de o stimulare financiară a
angajatorilor pentru angajarea tinerilor în cadrul organizaţiilor
pe care le conduc.

ROLUL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA CARIEREI

Conf. univ. dr. Maia POSTICĂ, USM

In the current economic situation, the human and managerial potential
plays a special role. Thus, the company’s efficiency depends a lot on the
managers at every hierarchy level. The national economists did not examine
the carrier promotion problems as being possible to plan and manage for
the past two decades. Nowadays training is a major factor due to increasing
experience and competition on the labour market. In this context, a series of
factors ad principles, such as technological impact, communication, reward
methods, territorial deployment deduced by foreign experts has to be
analysed. These are becoming more and more actual in our country, as it
provides the difference between the company’s and opponent’s
performance.

124
 În condiţiile economiei concurenţiale, un rol deosebit îl are
valorificarea potenţialului uman şi a celui managerial. Astfel,
eficienţa activităţii firmei depinde mult de activitatea
managerilor de toate nivelurile ierarhice. Dacă acum circa două
decenii economiştii din ţara noastră nu tratau problemele
avansării în carieră ca fiind posibile de planificat şi gestionat,
astăzi, creşterea experienţei şi a concurenţei pe piaţa forţei de
muncă pune pe primul plan instruirea continuă ca factor
determinant, de rând cu realizarea unor performanţe în
activitatea profesională şi cariera managerială.
În acest context, trebuie studiaţi o serie de factori şi principii
deduse de experţii străini, care au devenit actuale şi în ţara
noastră, cum ar fi factorii tehnologici şi funcţionali, socioculturali,
procesul de comunicare, sistemul de stimulare, criteriile de
promovare etc., care se corelează cu acţiunile concurenţilor şi
condiţiile mediului de afaceri de pe piaţa internă şi externă.
Pentru relevarea problemelor şi direcţiilor de perfecţionare
a managementului carierei, s-a efectuat un sondaj la care au
participat 53 de persoane, care deţin posturi (funcţii) de
conducere sau activează în subdiviziunile funcţionale în calitate
de specialişti. Din participanţi 47,06% sunt bărbaţi şi 52,94%
femei, 38,24 la sută au 25-35 de ani, 29,41% – 36-45 ani şi
26,47% – 46-55 ani. Majoritatea absolută a respondenţilor au
studii superioare de licenţă – 61,76%, 20,59% sunt deţinători ai
diplomelor de studii medii de specialitate (colegiu) şi 14,71%
au susţinut teza de master.
În literatura de specialitate, sunt prezentate multiple
sugestii şi păreri referitoare la vârsta optimă a managerului,
părerile sunt destul de variate, sondajul efectuat permite să
concluzionăm că nu există o părere unică între specialişti.
Astfel, toţi participanţii la sondaj au indicat vârsta optimă
pentru un conducător de nivel inferior (lower) este de 25-35 de
ani, pentru managerii de la nivelul mediu (funcţional) şi de la

125
nivelul superior (top), vârsta optimă este indicată de 36-45 de
ani, 50% şi 36,71% respectiv tabelul 1.
Tabelul 1
Vârsta optimă a managerului

Vârsta Vârsta optimă (ani)

Managerului 25-35 36-45 46-55 56-65 >66
Top/Superior 25.0 35.71 32.14 7.14 0
Middle/Mediu 37.5 50.0 12.5 0 0
Lower/Inferior 100 0 0 0 0

În general, suntem de părerea că este imposibil de

evidenţiat şi de argumentat vârsta optimă în activitatea
managerului. Sunt multe exemple de manageri eficienţi şi la
vârsta de 25 de ani, şi la cea de 65 de ani. Însă, menţionăm că,
în ultimii 20 de ani, practic, în toate firmele şi corporaţiile mari
este atestată o tendinţă de a promova la posturile de conducere
candidaţi de vârstă 30-35 de ani, iar conducătorilor aflaţi la
vârstă de prepensionare (mai mult de 50-55 de ani) li se propun
posturi de consultant, referent etc.
Apreciind cariera profesională, în general, şi cariera
managerială, în particular, mai mult de 2/3 dintre participanţii
la sondaj au indicat că cariera este rezultatul unor activităţi bine
planificate şi doar 33,33% susţin că cariera este o întâmplare,
un „noroc” în activitatea profesională. Este interesant faptul că
72,22% dintre doamnele participante la sondaj au accentuat că
cariera trebuie să fie planificată şi 61,11% de bărbaţi sunt de
acord cu această definiţie (figura 1).

Figura 1. Reuşita în cariera profesională

126
 Referitor la conţinutul carierei manageriale, 31,43% dintre
respondenţi susţin că cariera este un proces de valorificare a
calităţilor, capacităţilor şi aptitudinilor, 22,86% evidenţiază
cariera de conducător ca o profesie specială şi 17,14% relevă în
carieră o succesiune de posturi, în acelaşi timp sunt bine
pronunţate şi diferenţe în tratarea noţiunii de carieră de către
angajaţii bărbaţi şi femei, astfel 12,5% dintre bărbaţi indică că
cariera este un proces de mobilitate internă şi externă, iar
doamnele nu acceptă aşa apreciere, dar 10,5% dintre ele
accentuează că cariera de manager este o serie de roluri
manageriale, pe când respondenţii bărbaţi care sunt de acord cu
această constituţie doar 6,25% din total.
Asupra carierei managerului contemporan influenţează
multipli factori din mediul ambiant, rolul familiei, după părerea
noastră, are o importanţă mare, însă, mult timp, n-a fost
analizat şi studiat în lucrările specialiştilor autohtoni din
domeniul economic. Rezultatele sondajului reprezintă o
argumentare a acestei ipoteze:

Figura 2. Rolul familiei în cariera managementului

Astfel, 35,29% dintre respondenţi au răspuns că familia îi
susţine în dorinţa de a progresa pe scara ierarhică, iar cca 55%
dintre membrii familiei managerilor relevă în carieră doar
aspecte materiale şi posibilităţi de creştere a bunăstării,
asigurării securităţii familiei. Respondenţii femei în mare
majoritate, 72,22%, evidenţiază că familia, susţine cariera lor,
fiindcă este un factor de creştere a bunăstării, în timp ce doar
127
37,5% dintre respondenţii bărbaţi au indicat acelaşi rol al
familiei, ca urmare diferă şi rolul familiei în susţinerea
managerilor bărbaţi în dorinţa de a face carieră – 43,75% dintre
bărbaţi şi 27,78% dintre doamne obţin susţinerea familiei în
realizarea carierei.
În procesul planificării carierei, un loc deosebit îi revine
fixării obiectivelor carierei în general şi carierei manageriale în
particular. Participanţii la sondaj au accentuat 3 obiective de
bază ale carierei, 28,21% dintre respondenţi au insistat la
obiectivul de a fi de folos societăţii, 20,51% de a valorifica
potenţialul (autoconfirmarea şi activitatea interesantă la
posturile de conducere), figura de mai jos:

1 – dorinţa de a aduce folos societăţii,

2 – tendinţa de valorificare a potenţialului – autoafirmare,
3 – lucru interesant,
4 – stimulente materiale,
5 – recunoaştere publică,
6 – activitate creativă,
7 – posibilitate de luare a deciziilor,
8 – putere,
9 – stabilitate financiară,
10 – altul/indicaţi.

Figura 3. Obiectivele carierei

Menţionăm că, la fixarea obiectivelor carierei, au fost

depistate deosebiri între stabilirea obiectivelor de către bărbaţi
şi femei, astfel bărbaţii accentuează ca obiectiv principal al
carierei dorinţa de a aduce folos societăţii, 31,58% dintre
128
respondenţi, iar femeile menţionează acest obiectiv în 25% din
cazuri, dar, în prim-plan, pun activitatea interesantă la posturile
de conducere.
În activitatea managerului, un rol important îi revine
procesului de instruire şi perfecţionare, de fapt, fără o
perfecţionare continuă este imposibilă asigurarea unei o
conduceri eficiente. Teoreticienii managementului evidenţiază
un şir de bariere tipice, obstacole cu activitatea managerului, a
procesului de perfecţionare (figura 4).

1 – lipsa timpului liber,

2 – probleme personale şi de familie,
3 – deplasări frecvente,
4 – lipsa stimulentelor materiale,
5 – lipsa posibilităţii de avansare în post,
6 – lipsa condiţiilor de valorificare a potenţialului,
7 – insuficienţa de bani pentru instruirea personală,
8 – altele/indicaţi/.

Figura 4. Bariere în instruirea şi perfecţionarea

profesională

Aproximativ o treime din cei chestionaţi au evidenţiat că

barieră a perfecţionării este insuficienţa de bani, 23,53% – lipsa
timpului liber, 14,71% – probleme personale şi de familie şi
lipsa posibilităţii de avansare. Respondenţii bărbaţi insistă
asupra barierei lipsei timpului liber, astfel au răspuns 31,25
dintre participanţii la sondaj. Doamnele, însă, în calitate de cea
mai „grea” barieră evidenţiată, lipsa de bani pentru instruire –
38,89% dintre respondenţi, iar 22,22% dintre doamne relevă ca
barieră problemele personale şi de familie, spre comparaţie

129
doar 6,25% dintre bărbaţi au indicat această limită a procesului
de perfecţionare profesională.
Activitatea managerului, mai ales a top-managerilor, este
bazată pe deplasări frecvente, schimbările şi transferurile pe
verticală şi orizontală sunt de neevitat, iar pentru corporaţiile
multinaţionale deplasările în alte ţări sunt cerinţe funcţionale
ale postului de conducere. Majoritatea participanţilor la sondaj
sunt dispuşi să activeze în altă ţară, astfel au răspuns 52,94%.

Figura 5. Acceptul de a lucra în altă ţară

În calitate de motive ale transferului, au fost indicate de

47,37% dintre respondenţi, posibilitatea de a obţine stimulente
materiale mai mari decât în ţară, iar 15,79% sunt gata să
activeze în străinătate fiindcă doresc o activitate mai
interesantă, cauza posibilităţi de avansare în carieră.
Motivele neacceptării plecării peste hotare, subliniate de
către respondenţi ne permite să depistăm şi unele cerinţe ale
managerilor autohtoni. Astfel, 30% dintre respondenţi nu
doresc să activeze în altă ţară, fiindcă nu cunosc şi în plus, nu
simt necesitatea de a învăţa o limbă străină, de a se adapta la o
nouă cultură, la un nou sistem de valori etc. În viziunea
noastră, este cel mai mare neajuns al managerilor şi
specialiştilor din Republica Moldova, fiindcă, în condiţiile
economiei concurenţiale, globalizării, integrării economice,
managerii care sunt în stare să se adapteze rapid la schimbările
permanente ale mediului ambiant, inclusiv cel internaţional, nu
au şansă de activitate eficientă, iar întreprinderile de acest tip

130
de conducere nu au şansa de a supravieţui pe piaţa
concurenţială. Cu regret, 20% dintre respondenţi au indicat că
frica de schimbare este cauza nedorinţei de a lucra în alte ţări.
În procesul cercetării, s-a constatat că, la diferite etape ale
carierei, pot să apară diferite limite, bariere şi obstacole. Acest
fapt remarcă importanţa evitării sau a anihilării factorilor cu
influenţă negativă în carieră. Ca urmare, cariera managerială
poate fi tratată ca un proces controlabil, în mare parte, şi
gestionabil.
Bibliografie:
1. Anuarul Statistic al Republicii Moldova – Chişinău:
Cartea Moldovei: Universitas, 2006, 2007, 2008.
2. Băieşu, M. Administrarea personalului în businessul
mic, Economie şi Finanţe. – 2001.
3. Băieşu, M. Strategii şi măsuri de prevenire şi reducere
a stresului la nivelul organizaţiilor. Economica. – 2002.
4. Paşa, F. Evoluţia carierei profesionale, Tribuna
Economică. – 2006. – Nr 3.
5. Petrescu, I. Carierele manageriale în secolul XXI,
Economica. – 2006. – Nr 2.
6. Petrescu, I. Management inovaţional – Sibiu: Alma
Mater, 2006.
7. Petrescu, I. Managementul personalului organizaţiei –
Bucureşti: Editura Expert, 2003.
8. Егоршин, А. П. Основы управления персоналом:
учебное пособие – Нижний Новгород: НИМБ, 2003.
9. Маслов, В. И. Стратегическое управление
персоналом в условиях эффективной
организационной культуры: учебник – М.:
Финпресс, 2004.
10. Молл, Е. Г. Управление карьерой менеджера –
СПб.: Питер, 2003.
11. Носс, И. Н. Психология управления персоналом
предприятия – М.: КСП «Плюс», 2002.

131
 12. Травин, В. В. Развитие управленческого
потенциала – Москва: Дело, 2003.
13. Фокс, И. И. Как стать первоклассным
руководителем: правила привлечения лучших
специалистов – М., 2005. – 172 с.
14. Цветаев, В. М. Кадровый менеджмент – Москва:
Проспект, 2004.

ANALIZA DEPENDENŢEI STĂRII SĂNĂTĂŢII

POPULAŢIEI DE SITUAŢIA ECOLOGICĂ: BUCOVINA
ŞI NORDUL MOLDOVEI

Prof. dr. Vasile GUŢULEAC,

Dr. Dorin DUMITRAS,
Universitatea Naţională Cernăuţi
The research is focus in the analysis and correlation of health
population and geographical environment from Bucovina region and North
Moldova. The results show that geographic environment of the steppe
determine the high level of mortality in comparing with forest zone were the
mortality is low.

Studierea dependenţei stării sănătăţii populaţiei de situaţia

ecologică se bazează pe principiul geoecologic: aprecierea
stării ecologice în complexurile landşaftice de rang local şi
regional [1], având în vedere şi indicii de sănătate ai populaţiei.
Cercetările complexe medico-geoecologice în raioanele
Bucovinei (regiunea Cernăuţi, judeţul Suceava) şi Nordului
Republicii Moldova au permis evidenţierea în practică a
factorilor mediului ambiant care influenţează asupra sănătăţii
omului.
Regiunea cercetată (Bucovina şi nordul Moldovei) se
deosebeşte printr-o structură landşaftică cu un nivel ridicat al
transformării complexurilor teritoriale naturale (CTN), mai ales
132
al celor selitebe. Specificul regiunii studiate constă în prezenţa
landşafturilor etajate (sub formă de fâşii altitudinale), care
contribuie la formarea sistemelor landşafto-geochimice tip
cascadă. Analiza efectuată permite evidenţierea raioanele
ecologo-landşaftice (26 de raioane) [2]. Legităţile repartizării
lor sunt arătate pe hărţile landşafto-geochimice la scară medie
şi mare (figura 1).
Ca normă geochimică a condiţiilor de viaţă ale omului în
mediul landşaftic serveşte concentraţia de fond a elementelor
chimice. În landşafturile cercetate, s-a constatat fondul
geochimic depăşit la elemente ca molibden, zinc şi seleniu,
având cauze naturale. Această depăşire nu afectează
vieţuitoarele, ea este în raport cu clarcul scoarţei terestre. În
cazul selenei, aceasta formează o provincie biogeochimică.
Fondul geochimic prezintă şi carenţe în elementele Cr, Ni,
Mn. În limitele regiunii cercetate, s-a evidenţiat un nivel ridicat
al poluării radioactive ca urmare a catastrofei de la Cernobâl.
Tehnogeneza a schimbat brusc starea ecologică a
landşafturilor urbane. S-au format câmpuri geochimice cu
contrast ridicat în limitele cărora elementele Hg, Zn, Pb, Ni şi
compuşii NO2, HN3 prezintă maxime în stratul de zăpadă, iar
elementele Pb, Sn, Cr, Mo, Cu, V – în soluri.
Landşafturile elementare aparţinând claselor geochimice
H–Ca şi Ca–Fe sunt transformate în CTN tehnogene,
aparţinând clasei Ca. Duritatea apelor subterane depăşeşte
normele admise. O influenţă negativă asupra stării de sănătate a
populaţiei o are poluarea complexă. Se constată un proces de
migrare radială şi laterală în funcţie de morfologia substratului.
O mobilitate ridicată s-a evidenţiat la elementele Cu, Mn, Fe,
Cr, Ni, Zn, Pb. Aceste elemente se acumulează în barierele
geochimice (biogene, tehnogene). La aceste elemente, se mai
adaugă Co, As, Sr – 90, Cs – 13.7.
Aprecierea stării ecologo-geochimice a landşafturilor
antropice se realizează cu ajutorul coeficienţilor geochimici,

133
indicii sumari de poluare (Zc), la care mai adaugă aşa-numiţii
indici intensivi şi integrali (Pj şi In) ai pericolului ecologic [2].
Se are în vedere şi posibilităţile landşaftului de autoepurare,
exprimat prin coeficientul de migraţie locală (Km) care
prezintă valori ridicate în limitele landşafturilor eluviale şi
transeluviale argiloase şi argilo-nisipoase. Acumularea
maximală a poluanţilor are loc în landşafturile cu substrat lutos
şi vegetaţie naturală [3,4].
În baza analizei conjugate a indicilor sumari de poluare
tehnogenă (Zc), a pericolului ecologic (Pj) şi indicilor stării
sănătăţii (Bx – indice intensiv de îmbolnăvire, la 100.000 de
locuitori) se apreciază starea medico-ecologică a landşafturilor
selitebe. Cercetările ecologo-landşaftice regionale (folosind
analiza plurifactorială) a permis să determinăm fiecare formă
nozologică (de boli) pe fondul unităţilor de landşaft, având în
vedere factorii de mediu (conţinutul elementelor majore şi
oligoelementelor, condiţiile de mediu acid-bazic şi oxidant-
reducător, gradul de poluare şi autoepurare etc.). S-a evidenţiat
că procentajul îmbolnăvirilor populaţiei din mediul rural este
mai ridicat în cazul landşafturilor aparţinând clasei Ca (stepă
cu fâneaţă) şi mai redusă în cazul peisajelor clasei acide
(silvostepă, păduri de foioase şi în amestec).
Analiza complexă medico-geochimică a permis stabilirea
corelării îmbolnăvirilor copiilor de alopecie (Cernăuţi, 1988)
cu factorii poluanţi din mediul ambiant, care au acţionat
sinergic (oligoelemente toxice, compuşi organici, radionuclizi).
În limitele oraşului, au fost stabiliţi indici integrali ai
pericolului ecologic (Ip > 50), ceea ce dovedeşte că valoarea
respectivă este o limită care, odată depăşită, produce modificări
biologice majore în organism [5].
Analiza geoecologică a permis aprecierea stării mediului în
regiunea studiată, conducând la formarea unui model sistemic
de monitoring a gradului de poluare, cu scopul de a găsi cele

134
mai adecvate metode de prevenire şi combatere a proceselor de
impurificare a mediului ambiant [6].
Principala sarcină a cercetărilor viitoare a landşafturilor
natural-antropice constă în elaborarea unor noi principii şi
metode de optimizare a calităţilor ecologo-geochimice ale
acestora, ceea ce poate fi realizat printr-o legislaţie adecvată,
care să poată controla influenţa comunităţilor umane asupra
mediului înconjurător.

Figura 1. Raionarea ecologo-landşaftică

a regiunii Cernăuţi şi nordului Moldovei
Raioanele: 1 – Zastavna, 2 – Repujineţ (Nistrean), 3 –
Chiţmani (Prutean), a – Lujeni (Prutean), 4 – Hotin – Vest, a –
Dobranin, 5 – Hotin – Est, a – Clişcăuţi, b – Ruhotin, 6 –
Rangaci, 7 – Noua Suliţă, a – Tarasăuţi, 8 – Chelmenet, 9 –
Percovet (Nistrean), 10 – Secureni, 11 – Novodneistrovsk, 12 –
Herta, 13 – Banila pe Ceremuş, 14 – Brusnita, 15 – Cernăuţi-
Storojineţ, 16 – Taraseni, 17 – Hliboca-Camenca, 18 – Bahna,
19 – Siret-Sireţel, 20 – Crasnoilsc, 21 – Berehomet-Carpaţi, a –
Siret-Саrpаţі, b – Vijenca, 22 – Putila-Carpaţi, a – Ceremuş, b
– Putila, c – Seletin-Ialovicior, 23 – Percalab, a-Sarata
Percalab, 24 – Edineţ-Donduşeni, 25 – Glodeni (Prutean), 26 –
Bălţi.

135
 ___ ____
1-26 – nr. raioanelor, --- hotarul subraţionului, ..
hotarul de stat.

Bibliografie:
1. Гродзинський М. А. Основи ландшафної екології. –
Київ: Либідь, 1994. – 222с. [Grodzinski M. A. Bazele
ecologiei landşaftiсе. – Kiev, 1994. – 222 p., în lb.
ucraineană].
2. Vasile N. Guţuleac. Ecologia landşaftului: Manual. –
Cernăuţi: Ruta – Alexandru cel Bun, 2003. – 240 p.
3. Guţuleac V. N. and Branduş C. The Influece of
Demographic Aspect on the Properties of Bucovina
Soils // Tоwards/Sustainable Land Use. ISCO, Bonn,
Germania, 1996.
4. Dumitraş Dorin, Guţuleac Vasile. Medical-
geographical analysis of the Suceava Country territory
(population mortality rate) //Present Environment And
Sustainable Development, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, 2009. – Volume 3. – P. 43-49.
5. Гуцуляк В. М. Медична географія (екологічний
аспект) – Чернівці: Рута, 1997. – 72 с. [Guţuleac V.
N. Geografia medicală. – Cernăuţi: Ruta, 1997. – 72 p.,
în lb. ucraineană].
6. Roşu Al., Ungureanu I. Geografia mediului
înconjurător. – Bucureşti: Edit. Didactică şiPedagogică
1977. –210 p.

136
 IMPACTUL UMAN ASUPRA CALITĂŢII APEI
POTABILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Lect. sup. dr. Petru BACAL, ASEM

Water quality is strongly affected by the increased impact waste, by the
washing of vehicles in the areas of protection of sources of water, polluted
storm water, and by inefficiency of captures installations groundwater and
of biological wastewater treatment plant. Large rivers water is moderately
polluted, and the small rivers is highly polluted. A critical situation is found
in communal ponds and water courses within rural villages.

Actualmente, calitatea apei potabile este puternic afectată

de impactul sporit al deşeurilor animaliere, de spălarea
mijloacelor de transport în zonele de protecţie a surselor de
apă, de gradul sporit de uzură şi de ineficienţa sondelor de
captare a apelor subterane şi a staţiilor de epurare.
Apele subterane sunt principala sursă de aprovizionare cu
apă potabilă în majoritatea absolută a localităţilor, iar râurile
servesc, cu precădere, pentru deversarea apelor reziduale
poluate. Asupra calităţii apelor subterane şi de suprafaţă, un
impact masiv îl au complexurile zootehnice, în care se
stochează circa 6 milioane m3 de dejecţii animaliere [1, p. 106].
La acestea, se adaugă peste 13 milioane m3 de bălegar din
gospodăriile casnice, împrăştiate haotic pe malurile râpelor,
râurilor mici şi în apropierea fântânilor. O altă sursă majoră de
impact o constituie haldele de făină de calcar, amplasate în
perimetrul carierelor, îndeosebi din partea de nord-vest a
Republicii [2].
O soluţionare urgentă o necesită poluarea excesivă a
surselor subterane de apă potabilă, starea deplorabilă a
sondelor de captare şi apeductelor, a sistemelor de canalizare şi
a staţiilor de epurare. Conform datelor Serviciului sanitaro-
epidemiologic, peste 30% din totalul fântânilor şi izvoarelor
investigate nu corespund cerinţelor igienice, iar în raioanele
Râşcani, Şoldăneşti, Călăraşi, Hânceşti şi Cahul − peste 60%
137
(tabelul 1). Ponderea probelor de apă din aceste surse ce nu
corespund indicilor sanitaro-chimici este de 84%, iar a indicilor
microbiologici − 41%, inclusiv în rn. Edineţ, Rezina, Teleneşti,
Ialoveni, Nisporeni, Basarabeasca, Cahul şi în mun. Bălţi −
peste 60% [3, p. 34].
Ca urmare a controlului efectuat în anul 2008 de către
Inspectoratul Ecologic de Stat la 4716 sonde (2/3 din cele
existente), s-a stabilit că peste ½ din ele nu se exploatează. În
Regiunea de Nord, ponderea sondelor neexploatate este de ≈
70%, în Regiunea de Sud − 50%, iar în Regiunea de Centru −
40%. Ponderea maximă se atestă în municipiul Bălţi (83%) şi
în raioanele Rezina (85%), Hânceşti (64%), Călăraşi (56%),
Leova (72%) şi Căuşeni (65%). O bună parte din cele ce
funcţionează au termenul de exploatare depăşit (25 de ani) şi se
află într-o stare avariată. După falimentarea multor
întreprinderi, sondele acestora au rămas fără supraveghere şi
contribuie la poluarea apelor subterane în [1, p. 91]. Ponderea
probelor necorespunzătoare din sursele centralizate subterane,
în localităţile situate pe malul drept al Nistrului, a constituit
67% după indicatorii sanitaro-chimici şi 17% după cei
microbiologici. În primul caz, situaţia cea mai gravă se
înregistrează în raioanele Glodeni, Şoldăneşti, Călăraşi, Anenii
Noi, Căuşeni şi în municipiul Bălţi, unde nu corespund aproape
100% din probele prelevate. Depăşiri considerabile ale
indicilor microbiologici se constată în raioanele Edineţ (55%)
şi Hânceşti (tabelul 1).

138
 Tabelul 1
Ponderea surselor şi probelor de apă ce nu corespund
cerinţelor sanitaro-igienice [3]
Ponderea probelor de apă ce nu
corespund indicilor
Surse Surse
descentralizate centralizate
Nr. Unitatea Ponderea fântânilor (fântâni) subterane
crt. administrativă necorespunzătoare

Microbiolo-

Microbiolo-
Sanitaro-

Sanitaro-
chimici

chimici
gici

gici
1 2 3 4 5 6 7
1. Briceni 21 91 19 67 -
2. Ocniţa 24 78 32 - 22
3. Edineţ 3 94 63 53 55
4. Donduşeni 10 92 17 73 9
5. Drochia 26 84 28 - -
6. Soroca 19 90 40 67 25
7. Floreşti 6 98 27 61 3
8. Râşcani 61 94 21 63 6
9. Glodeni 9 89 27 100 -
10. Făleşti 13 91 10 97 -
11. Bălţi 51 88 73 100 30
12. Sângerei 4 100 44 100 14
13. Şoldăneşti 60 72 55 - 17
14. Rezina 31 63 64 50 20
Regiunea de Nord 24 88 37 76 20
15. Teleneşti 8 98 68 90 22
16. Orhei 38 88 25 59 10
17. Criuleni 23 52 40 30 18
18. Dubăsari 58 58 43 37 11
19. Anenii Noi 23 99 35 100 8
20. Ialoveni 33 83 85 26 18
21. Străşeni 37 72 38 59 23
22. Călăraşi 71 91 24 100 -
23. Nisporeni 37 93 84 85 13
24. Ungheni 17 68 40 56 14
25. Hânceşti 58 78 38 77 39
26. Chişinău 60 37 27 21

139
 1 2 3 4 5 6 7
Regiunea de Centru 37 78 47 62 18
27. Căuşeni 48 95 29 96 7
28. Ştefan-Vodă 20 81 30 59 -
29. Cimişlia 4 98 22 5 14
30. Basarabeasca 9 100 64 71 -
31. Leova 22 77 26 79 12
32. Cantemir 25 69 32 85 6
33. Cahul 97 86 76 35 -
34. Taraclia 51 85 29 74 6
35. UTA Găgăuzia 25 96 45 77 17
Regiunea de Sud 33 87 39 65 10
Total 31 84 41 67 17

Astfel, majoritatea apei potabile utilizate din sursele

subterane, îndeosebi din cele necentralizate, prezintă un grad
sporit de poluare. De asemenea, apa multor sonde conţine
cantităţi excesive de ioni de amoniu şi nitriţi, în special, în
oraşele Orhei, Criuleni, Hânceşti, Leova, Căuşeni şi Ialoveni.
Conţinutul ridicat de fluor (2-16 mg/l) şi fluoroză dentară
sporită se înregistrează în rn. Glodeni, Făleşti, Ungheni,
Călăraşi, Hânceşti, Căuşeni, Criuleni, Nisporeni şi în UTA
Găgăuzia. Concentraţii excesive de sodiu (200-560 mg/l) şi
amoniac (2-10 mg/l) se constată în toate raioanele, dar mai
frecvent în Regiunea Centrală; de fier (1-2,5 mg/l) – în mun.
Bălţi, rn. Făleşti, Edineţ, Sângerei şi Cahul [4].
Din cele peste 600 staţii de epurare a apelor, existente la
sfârşitul anilor ’80, în anul 2008, funcţionau doar 1541, din care
85 (55%) realizează epurarea parţială, 41 (27%) − insuficientă
şi doar 28 (18%) − normativă. De asemenea, din cele 260 de
staţii inspectate, 73 de staţii sunt demontate sau au utilajul grav
deteriorat, 51 de staţii necesită modernizare tehnologică, 65
trebuie supuse reconstrucţiei, iar 54 de staţii urmează să fie
reconstruite [1, p. 92]. O situaţie critică se constată în oraşele
Soroca, Rezina, Criuleni, Călăraşi, care nu dispun de staţii de

1
Fără Unitatea Teritorial Autonomă din Stânga Nistrului (UTA SN).
140
epurare a apelor comunale. O influenţă negativă manifestă şi
acumularea apelor uzate în acumulatoare şi platouri de nămol
permeabile şi pe câmpurile de filtrare, de unde apele uzate
nepurificate pătrund în sol şi în apele freatice. Ca urmare a
acestei situaţii, circa 2/3 din apele reziduale evacuate (au fost
insuficient purificate. Circa 10% (8 mln. m3) au fost evacuate
fără epurare şi doar un sfert din volumul total al apelor
evacuate au fost normativ purificate [5]. Prin urmare, putem
vorbi despre o stare tensionată, iar în unele zone – chiar critică
a gospodării resurselor de apă şi a incidenţei bolilor digestive
cronice, îndeosebi în raioanele Călăraşi, Floreşti, Hânceşti şi
Anenii Noi.
Cu toate că se observă o continuă reducere a deversărilor
apelor uzate, calitatea apei râurilor mari rămâne, în continuare,
moderat poluată (clasa a III-a). Concentraţia substanţelor
nocive creşte considerabil în aval de centrele urbane, care
evacuează masiv ape insuficient epurate sau fără epurare. O
situaţie critică s-a creat în oraşul Otaci, în aval de hotarul cu
Ucraina şi în lacul de acumulare de la Dubăsari. Evacuarea
apelor din lacul de acumulare de la Novodnestovsk modifică
regimul termic natural al apelor, dereglează procesul de
reproducere şi de vieţuire a organismelor acvatice, intensifică
procesele de eutrofizare a apelor [6]. Concentraţia metalelor
grele în lacul de acumulare de la Dubăsari este de 10 ori mai
mare faţă de cea înregistrată la începutul deceniului trecut.
După indicatorii biologici apa râului Nistru este puternic
poluată în aval de Soroca, Criuleni, Bulboaca, Tighina şi
Tiraspol. Cele mai poluate sectoare ale râului Prut sunt în aval
de Ungheni, Leova şi Cahul. O altă problemă recentă care
necesită o soluţionare urgentă, este poluarea excesivă cu
produse petroliere a lacului Beleu din rezervaţia ştiinţifică
„Prutul de Jos” [7, p. 185].
Ca urmare a impactului sporit cu deşeuri animaliere şi
comunale, evacuării de ape reziduale purificate insuficient sau

141
neepurate, majoritatea absolută a râurilor mici şi mijlocii sunt
puternic poluate (clasa a IV-a). O situaţie mai satisfăcătoare se
constată în unele lacuri de acumulare din albia acestor râuri,
unde se petrec mai intens procesele de autoepurare a apelor.
Poluarea maximă se atestă la indicii substanţe organice
biodegradabile, nitriţi, amoniu, produse petroliere, fenoli,
compuşi ai cuprului, detergenţi etc. Cele mai frecvente cazuri
de poluare înaltă se înregistrează în râurile Bâc (secţiunea din
aval de Chişinău şi Calfa), Răut (în aval de Donduşeni, Bălţi şi
la gura de vărsare în râul Nistru), Lunga (în perimetrul oraşului
Ceadâr-Lunga, unde s-au depistat depăşiri ale CMA la nitriţi,
de 95 de ori), Cogâlnic (în aval de Hânceşti) şi Gârla Mare. În
apa râului Bâc, în amonte de Chişinău, consumul chimic şi
biologic de oxigen depăşeşte de 2-3 ori CMA, iar în aval – de
5-15 ori. Foarte intensiv poluează apa şi gunoiştile amplasate
ilegal pe malurile râului Bâc, gunoaiele aruncate haotic,
spălatul mijloacelor de transport pe malurile acestuia, deoarece
produsele petroliere şi detergenţii pătrund direct în apă, unde
perturbează procesele biochimice şi distrug organismele
acvatice [7, p. 187]. Foarte alarmante sunt şi valorile indicilor
microbiologici ai iazurilor comunale, majoritatea cărora nu au
fost curăţate în ultimii 15-20 de ani [2].
Pentru diminuarea impactului asupra calităţii apei potabile,
în Republică, este necesară: a) extinderea spaţială şi renovarea
reţelelor locale şi interraionale de aprovizionare cu apă potabilă
din sursele de suprafaţă, îndeosebi în Regiunea de Nord a
Republicii, a apeductelor centralizate şi a sistemelor de
canalizare; b) reconstrucţia staţiilor de epurare biologică şi
folosirea unor instalaţii moderne de epurare a apelor; c) tratarea
fizico-chimică a apei fântânilor şi executarea lucrărilor de
salubrizare din preajma acestora; d) conservarea, lichidarea şi
înlocuirea sondelor uzate periculoase; e) curăţarea iazurilor
comunale puternic contaminate cu agenţi microbiologici
patogeni. În acest context trebuie să se acorde prioritate

142
raioanelor, localităţilor şi secţiunilor hidrografice cu situaţie
critică.

Bibliografie:
1. Anuarul IES – 2008 „Protecţia mediului în Republica
Moldova”. Chişinău, 2009. 288 p.
2. Bacal P. Impactul uman asupra mediului ambiant. În:
Republica Moldova 2007: Raportul de Stare a Ţării.
Centrul Analitic Independent „Expert Grup”. Chişinău,
2007, p. 185-191.
3. Starea sanitaro-igienică şi epidemiologică în Republica
Moldova. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de
Medicină Preventivă. Chişinău, 2009. 186 p.
4. Strategia privind aprovizionarea cu apă şi canalizare a
localităţilor din Republica Moldova. În: Monitorul
Oficial din 13.06.2007.
5. Rapoartele privind calitatea factorilor de mediu şi
activitatea Agenţiilor şi Inspecţiilor Ecologice pentru anii
2003-2008.
6. Ropot V. Resursele de apă, cantitatea, calitatea,
utilizarea şi protecţia lor. În: Studii şi comunicări
practice privind managementul resurselor de apă în
condiţiile unui mediu vulnerabil. Chişinău: Universul,
2002. p. 16-31.
7. Anuarul privind calitatea factorilor de mediu şi activitatea
Inspectoratului Ecologic de Stat în anul 2007. Chişinău,
2008. 202 p.

143
 STRUCTURI DEMOGRAFICE DISCORDANTE ŞI
EFECTELE ACESTORA ÎN ORGANIZAREA
ANTROPICĂ A SPAŢIULUI GEOGRAFIC
DIN MICROREGIUNEA REGHIN

Dr. Andreea POP, Universitatea „Baleş-Balyai” Cluj-Napoca

The research reflects the disagreement of demographical problems in
the micro region Reghin. Demographical risks are in correlation with
anthropic organisation of the geographical environment. In time the
demographical risks make heavy economical development.

Omul, fiinţă dotată cu inteligenţă şi conştientă de sine, a

căutat de-a lungul timpului să adapteze spaţiul, să îl organizeze
conform nevoilor sale de adăpost, siguranţă, hrană, socializare,
confort, introducând astfel în spaţiul geografic structuri noi, tot
mai complexe şi mai extinse pe măsura dezvoltării societăţii
umane. Astfel, cantitatea şi calitatea geosistemului demografic
se reflectă în gradul de organizare a spaţiului.
În sens geografic, populaţia umană reprezintă un ansamblu
sau o colectivitate de locuitori în continuă mişcare, în cadrul
căreia au loc permanent evenimente demografice care modifică
efectivul şi structura acesteia şi care ocupă un anumit teritoriu,
prin evenimente demografice înţelegându-se, la modul general:
naşteri, decese, deplasări în masă de populaţii/indivzi,
îmbătrânire.
Din perspectivă sistemică, populaţia unui teritoriu poate fi
considerată sistem închis, dacă raportarea se face la nivel
planetar (fluxurile de populaţie între Pământ şi cosmos sunt
nesemnificative în perioada dată); în această situaţie, intrările
sunt reprezentate de naşteri, ieşirile fiind date de decese.
Populaţia se comportă ca sistem deschis, dacă se face
raportarea la nivelul diferitelor regiuni sau teritorii, în cazul de
faţă – Microregiunea Reghin. Aceasta este o microregiune de
tip funcţional, unde vectorii sunt orientaţi spre centrul

144
gravitaţional reprezentat de oraşul Reghin – oraş municipiu de
rang II în ierarhia naţională, de importanţă locală (36 000 de
locuitori).

Figura 1. Încadrarea teritorială a Microregiunii Reghin

Pentru stabilirea limitelor microregionale, s-a aplicat

modelul Reilly-Converse, model ce postulează ideea că un oraş
atrage cumpărători din zona rurală înconjurătoare în mod direct
proporţional cu populaţia sa şi invers proporţional cu pătratul
distanţei. Astfel, microregiunea Reghin însumează 21 de
comune arondate judeţului Mureş şi oraşul Reghin ca centru
polarizator.
Ca sistem deschis, populaţia unui teritoriu şi implicit cea
microregională înregistrează intrări în sistem prin naşteri (N) şi
imigrări (I), ieşirile fiind reprezentate atât de decese (M), cât şi
de emigrări (E). În această situaţie, bilanţul populaţiei, la un
moment dat, poate fi exprimat prin formula [5]:
Pt = Po + ( N − M ) + ( I − E )

145
 Structura internă a geosistemului demografic, poate unul
dintre cele mai dinamice sisteme ale spaţiului geografic, o
constituie subsistemele reprezentate de subpopulaţii; acestea
fiind determinate de o caracteristică geodemografică: sex,
vârstă, stare civilă, nivel de instruire etc.
Conexiunile dintre subansambluri sunt reprezentate de
fluxurile din interiorul populaţiei: spor natural (N-M) şi spor
migratoriu (I-E), acestea determinând dinamica sistemului în
întregul său (ca evoluţie cantitativă) şi modificările structurii
interne (mai ales a raporturilor dintre subpopulaţii); toate
acestea determină starea populaţiei la un moment dat, iar
dinamica asigură succesiunea lor în timp.
În urma analizei indicilor demografici cu largă
aplicabilitate în studiile de gen, se remarcă unele structuri
demografice discordante în Microregiunea Reghin. Structura
discordantă presupune abaterea acesteia de la normalitatea
considerată a fi starea de echilibru ce caracterizează majoritatea
sistemelor de o anumită categorie, de un anumit fel.
Analiza dinamicii populaţiei şi a structurilor acesteia pune
în evidenţă unele fenomene, structuri discordante ce se pot
constitui în risc demografic. Riscul demografic a fost definit în
literatura de specialitate ca „...un proces (fenomen) social
extrem, periculos pentru individ şi societate, în ansamblul ei.
Consecinţele extreme ale riscurilor demografice sunt
materializate în dezastre sociale. Pe lângă consecinţele de
ordin economic şi social, „produsul extrem” al riscurilor
demografice se măsoară în numărul victimelor, ca şi în cazul
riscurilor naturale” [4. p.184].
În acest sens, riscul demografic poate fi reprezentat de
orice aspect al colectivităţii umane (sistemului de populaţie),
care determină o modificare majoră în structura şi viaţa
colectivă, respectiv în funcţionarea sistemul de populaţie.
Luând în calcul activităţile complexe ce caracterizează o
populaţie umană şi considerând structura sistemului

146
demografic din Microregiunea Reghin, risc demografic îl pot
constitui discordanţele de la nivelul bilanţului demografic
general, indicele de feminizare, indicele de îmbătrânire
demografică, indicele de dependenţă economică. Au fost
selectate aceste categorii de indici datorită puterii lor de
sintetizare a situaţiilor reflectate de structura pe vârste şi
structura populaţiei active economic, respectiv a puterii
economice a populaţiei.
Ca imagine globală a dinamicii naturale şi a celei
migratorii, bilanţul demografic general reprezintă sinteza
tuturor indicilor menţionaţi ca potenţiali generatori de riscuri
demografice.
Structurile demografice discordante din perspectiva
bilanţului demografic sunt localizate în unităţile administrativ-
teritoriale Beica de Jos, Chiheru de Jos, Cozma, Vătava, unde
se înregistrează scăderi de populaţii cauzate de un accentuat
bilanţ demografic natural negativ. Diminuarea efectivului de
populaţie se materializează în depopularea arealului respectiv,
ce determină neutilizarea optimă a resurselor mediului,
frecvent asociată cu deteriorarea structurii antropice deja
construite (gospodării, căi de comunicaţie etc.).
30,00
25,00
20,00
15,00
10,00
5,00
0,00
s

nti
s

lita
in

a
iu
au
da

sti

ni
sti

tru

ni
nis

t os

-5,00
a
Jo

Jo
zm
Jo

t ele
da

nc
rgh
gh

t av

de
se
Mu
ne

ne
rag
De

sto
ea

as
Alu

Ba

Ho
de

de

Lu
de
Re

Co

Su

ivo
Pe

Va
Gu

Iba
ve

lov
sii-
Br

-10,00
Fa

Ra
ru

ciu
co
ica

Vo
Ru

So
ihe
an

Ide
Be

-1 5,00
Ch
Br

-20,00
-25,00

Bilant demografic general Bilant demografic natural Bilant demografic migatoriu

Figura 2. Bilanţul demografic general în microregiunea Reghin,

2002 (‰)

147
 Indicele de feminitate reprezintă o stare defavorabilă
îndeosebi în mediul rural, unde predominarea activităţilor din
sectorul primar necesită munci adecvate efortului bărbaţilor.
Valori ridicate ale acestui indice, respectiv feminizarea
populaţiei presupune indisponibilitatea la efort pentru
efectuarea muncilor agricole. În această privinţă, se evidenţiază
populaţiile din comunele Aluniş şi Deda, unde indicele de
feminizare depăşeşte 110, respectiv 105 femei la 100 de
bărbaţi. La nivel de localitate, se remarcă Aluniş (115 femei la
100 de bărbaţi), Chiheru de Jos (114 femei la 100 de bărbaţi),
Uricea (111 femei la 100 de bărbaţi).

Figura 3. Îmbătrânirea demografică a populaţiei (2002)

Conform grilei de clasificare a populaţiilor după indicele
de îmbătrânire demografică, propusă de C. Vert [6], analiza
repartiţiei teritoriale a indicelui de îmbătrânire demografică
pune în evidenţă o populaţie foarte îmbătrânită în aproape
întreg teritoriul, cu excepţia comunei Răstoliţa. Analiza
valorilor la nivel de unitate administrativ-teritorială evidenţiază
comunele Chiheru de Jos (175,22%), Cozma (165,67%), Lunca

148
(143,62%) şi Vătava (143,68%) cu structuri demografice
discordante sub aspectul structurii pe vârste. La nivelul
localităţilor, se evidenţiază satele Poarta (360%) şi Nadăşa
(328,21%) aferente comunelor Fărăgău, respectiv Beica de Jos.
Ca raport între numărul populaţiei întreţinute economic şi
numărul populaţiei economic active, dependenţa economică
indică la câte persoane se împarte venitul obţinut de un individ
în urma efectuării unei activităţi legale şi înregistrată. Întreaga
microregiune prezintă o structură discordantă sub acest aspect,
în medie, 100 de persoane economic active întreţinând 180 de
persoane. Situaţiile cele mai discordante apar la nivelul
comunelor Petelea şi Beica de Jos cu 350 de persoane
întreţinute şi Ruşii-Munţi cu 321 de persoane întreţinute de
către 100 de persoane economic active. Acest aspect implică
apariţia fenomenului de sărăcie în cadrul comunităţilor umane
amintite anterior.
Tabelul 1
Valorile indicilor demografici discordanţi din
Microregiunea Reghin

Bilanţul Raportul de
Unitatea Îmbătrânirea Indicele de
Nr. demografic dependenţă
administrativ- demografică (%) feminitate (%)
crt. natural (‰) economică (%)
teritorială
1992 2002 1992 2002 1992 2002 1992 2002
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. Reghin 2,13 1,32 33,51 58,10 112,56 134,43 99,38 103,34
2. Aluniş -2,63 -6,19 107,32 123,48 216,15 277,57 111,36 111,13
3. Batos -2,46 -2,16 58,14 66,33 158,11 239,54 100,00 99,09
4. Beica de Jos -8,97 -14,12 100,31 123,35 249,70 350,40 98,90 103,35
5. Brâncoveneşti -4,67 -8,38 87,57 113,91 141,95 179,41 104,02 101,61
6. Breaza -2,37 -4,67 92,58 110,17 121,19 277,20 103,77 102,48
7. Chiheru de Jos -16,77 -11,99 145,54 175,22 118,96 205,96 100,10 101,39
8. Cozma -30,59 -18,69 180,72 165,67 155,56 187,50 100,79 98,77
9. Deda -6,39 -4,07 81,05 92,83 160,27 228,18 105,68 104,92
10. Fărăgău 3,38 -5,96 80,97 101,37 171,25 229,82 103,67 98,44

149
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
11. Gurghiu 2,47 -0,78 55,06 69,64 137,05 201,84 90,03 95,89
12. Hodac 0,40 0,60 57,19 65,68 144,42 234,30 95,28 97,27
13. Ibăneşti -4,73 -4,39 67,87 81,86 107,28 203,36 88,37 98,29
14. Ideciu de Jos -10,75 -4,51 71,09 95,17 112,39 207,99 93,52 94,09
15. Lunca -6,66 -7,60 98,30 143,62 102,71 101,91 100,51 100,63
16. Petelea -1,12 1,06 51,41 56,35 223,77 350,57 99,35 100,14
17. Rastoliâa 1,84 4,58 36,35 51,28 169,72 246,81 99,06 94,59
18. Ruşii-Munţi -4,74 -10,10 85,15 98,41 148,75 321,72 100,87 100,36
19. Solovastru 5,14 -4,17 78,52 92,92 142,77 185,27 103,98 100,92
20. Suseni -4,91 -4,31 73,63 97,33 146,18 228,01 102,39 103,78
21. Vătava -0,84 -7,76 98,56 143,68 81,18 141,24 97,83 96,41
22. Voivodeni -6,69 -13,30 99,82 121,55 141,64 194,73 102,67 102,17
23. Mediu rural -3,39 -4,75 81,00 93,47 151,92 216,59 99,10 100,15
24. Mediu urban 2,13 1,32 33,51 58,10 112,56 134,43 99,38 103,34
25. Microregiune -1,29 -2,48 60,56 80,37 135,41 180,54 99,20 101,31

Structurile demografice discordante identificate în cadrul

microregiunii determină o pierdere constantă a populaţiei cu
modificări semnificative în cadrul subpopulaţiei
microregionale tinere, a celei feminine şi a subpopulaţiei active
economic, fenomene cu o strânsă intercondiţionare ce
determină reacţii în lanţ.
Riscurile induse de aceste structuri au implicaţii majore
asupra modului şi gradului de organizare antropică a spaţiului
geografic microregional prin nevalorificarea şi neexploatarea
optimă a resurselor naturale, în cazul de faţă a terenului agricol
din arealul de câmpie aferent celor două comune (Beica de Jos
şi Chiheru de Jos); acest aspect este amplificat de fenomenul de
feminizare a populaţiei din mediul rural, unde, datorită
predominării sectorului primar de activitate, era necesară o
bună reprezentare a forţei de muncă masculine.
Predominarea unui bilanţ demografic natural negativ, în
intervalul 1992-2002, şi menţinerea acestor valori inclusiv în
2006, respectiv necompensarea pierderilor naturale de

150
populaţie prin fenomenul migraţional, determină scăderea
presiunii demografice în „zonele fierbinţi” ale microregiunii,
respectiv în arealele de circulaţie intensă, cu o bună echipare
edilitară, forţa de atracţie manifestată de acestea fiind astfel
amplificată. Diminuarea efectivului total demografic conduce
la depopularea satelor atât pe cale naturală, cât şi prin procesul
emigraţional, îndeosebi a acelora situate în afara axelor de
circulaţie şi cu o infrastructură edilitară slabă. Un exemplu
edificator în acest sens este satul Valea Ungurului din comuna
Cozma care, la recensământul din 2002, înregistra 9 locuitori,
sau satul Hodaia din comuna Fărăgău cu zero locuitori.
Reducerea drastică a populaţiei unui sat implică în timp
deteriorarea infrastructurii deja existente, respectiv pierderea
investiţiilor făcute în aşezarea respectivă.
Ca raport între populaţia activă economic şi cea care
trebuie întreţinută, raportul de dependenţă economică reflectă
disponibilitatea financiară a populaţiei dintr-o aşezare umană.
În urma analizei teritoriale a structurilor demografice
discordante, se remarcă individualizarea a trei areale cu
probleme demografice: arealul aferent comunelor Beica de Jos
şi Chiheru de Jos, situat în partea sud-estică a microregiunii, în
zona joasă; arealul vestic, aferent comunei Cozma, localizat tot
în partea de câmpie a microregiunii, respectiv arealul din nord-
vest unde este localizată comuna Vătava.
Situaţia acestor zone se datorează poziţionării lor în afara
axelor principale de fluxuri ale microregiunii, respectiv a
nivelului de dotare şi, uneori, a managementului local.

Bibliografie:
[1]. Benedek, J. (1998), Relaţiile oraş-spaţiu rural. Abordare
teoretică, Studia UBB, Geographia, XLIII, 1, Cluj-
Napoca.
[2]. Cocean, P. (2002), Geografie regională, Edit. Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napopca.

151
 [3]. Ilieş, A., Staşac, M. (2000), Studiul geografic al
popuaţiei, Edit. Universităţii din Oradea.
[4]. Surd, V. (2001), Geodemografie, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
[5]. Trebici, V. (1979), Demografia, Edit. Ştiinţifică şi
Pedagogică, Bucureşti.
[6]. Vert, C. (1995), Analiza geodemografică, Edit. Mirton,
Timişoara.
[7]. Zotic, V. (2005), Componentele operaţionale ale
organizării spaţiului geografic, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
[8]. *** (2008), Cartea Primăriilor-jud.Mureş, Editura
Edipres Tipo, Tg.Mureş.
[9]. *** Fişa localităţilor Aluniş, Batoş, Beica de Jos,
Brâncoveneşti, Breaza, Chiheru de Jos, Cozma, Deda,
Fărăgău, Gurghiu, Hodac, Ibăneşti, Ideciu de Jos, Lunca,
Petelea, Răstoliţa, Reghin, Ruşii-Munţi, Suseni,
Solovăstru, Vătava, Voivodeni.
[10]. wwww.mures.insse.ro

MIGRAŢIA INTERNĂ A POPULAŢIEI RURALE DIN

ROMÂNIA DUPĂ ANUL 1989
Conf. univ. dr. Vasile ZOTIC, Universitatea „Babeş-Bolyai”,
Cluj-Napoca
Retrospective recent migration in Romania shows that the educational
level of migrants is changed as well demographical also. Attractiveness of
settlements depends from age and priorities. Revitalisation of rural
settlements is a way to stops the depopulation process.

1. Retrospectiva migraţiilor recente din România

România este departe de a prezenta o vastă cultură a
migraţiei, fie ea internă, dar mai ales externă. În mod

152
tradiţional, România a fost una dintre cele mai slab dezvoltate
state europene, cu o economie dominată de agricultură. La
sfârşitul ultimului război mondial, 74% din populaţie locuia în
mediul rural, populaţia urbană devenind majoritară abia spre
sfârşitul regimul comunist. Conform datelor recensământului
din 2002, aproximativ 47% din populaţie locuia încă la sate, cu
alte cuvinte, de 4-5 ori mai mult decât în majoritatea ţărilor din
vestul Europei şi de 2-3 ori mai mult decât în alte ţări foste
comuniste. Scăderea ponderii populaţiei rurale s-a realizat
parţial pe seama migraţiei, însă o importanţă însemnată au
avut-o creşterea demografică şi industrializarea, care au adus
cu ele transformarea unor localităţi rurale în oraşe.
Fluxul migrator important a fost însă cel de la sat la oraş,
stopat în anii `80 printr-un control strict al intrărilor legale în
oraşe şi al distribuţiei locuinţelor. S-au adăugat aici
principalele fluxuri către centrele urbane importante, acestea
având o tradiţie în atragerea migranţilor. Începutul fenomenului
migraţional rural-urban a fost anii `50-`60, iar apogeul – în anii
`70 prin industrializarea masivă, la care se adaugă atracţia
exercitată de centrele universitare şi cu funcţie economică
mixtă: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Galaţi,
Braşov, Ploieşti etc. În fine, al treilea flux migrator important,
înainte de 1989, a fost cel al „moldovenizării” unor zone
industriale (în special Braşov) şi mai ales a Văii Jiului.
Important a fost, însă, în ultimele decenii de comunism,
fenomenul navetismului, implicând zilnic ponderi importante
din populaţia rurală. Aceştia, de regulă muncitori necalificaţi,
calificaţi, personal cu studii superioare (mai ales ingineri şi
cadre didactice), străbăteau zilnic distanţa care îi separa de oraş
(uneori şi câte 40-50 de km) pentru a ajunge la locul de muncă.
În ceea ce priveşte migraţia externă, înainte de 1944, a
existat un singur val important, vizând migraţia ţăranilor
români ardeleni către Lumea Nouă. O bună parte au revenit în
Transilvania după acumularea unor mici averi, alţii au rămas în

153
SUA. Aceştia nu au constituit însă o diasporă şi nici nu au
căutat să îşi menţină tradiţiile, cum au făcut-o de pildă alte
grupuri etnice – polonezii, italienii, irlandezii etc. – preferând
să fie mai degrabă asimilaţi de populaţia majoritară din zona în
care s-au stabilit. S-ar putea adăuga aici elitele micii boierimi
din secolul XIX, care îşi realizau studiile universitare în
principale capitale europene (Paris, Viena, Berlin, mai rar la
Londra), acestea însă au fost departe de a constitui un fenomen
de masă, mai ales după înfiinţarea universităţilor româneşti de
la Iaşi şi Bucureşti. Migraţia unei mici părţi a aristocraţiei
locale spre şi dinspre Istanbul în perioada fanariotă (sec. XVII-
XIX) a fost mai degrabă accidentală şi, oricum, încheiată după
începutul secolului XIX. Absenţa unei culturi migratorii s-a
menţinut şi după 1944. O parte a elitei interbelice a fost silită
să părăsească România după instaurarea regimului comunist de
către armata sovietică, însă majoritatea acestei elite a sfârşit în
închisorile comuniste. Migranţii înspre vest din timpul
comunismului au fost puţini şi au fost departe de a constitui
diaspore sau comunităţi importante. Relaţiile dintre migranţii
români din vest erau subminate şi de suspiciuni privind
apartenenţa la poliţia politică românească (securitatea), de
experienţele negative din ţară şi, nu neapărat, în ultimul rând,
de lipsa tradiţională de colaborare în afara familiei extinse.
Migraţia circulatorie la studii în universităţi vestice de la
sfârşitul anilor `60, începutul anilor `70 a afectat aproape
exclusiv copiii protipendadei comuniste, reprezentând un
fenomen marginal. Migranţii perioadei comuniste plecau mai
ales din motive economice, motivaţi de absenţa libertăţilor
politice, dar şi din raţiuni economice, în căutarea unui trai mai
bun. Fluxul nu a fost unul însemnat, volumul emigraţiei
româneşti situându-se între aproximativ 10000 la începutul
anilor `70 şi crescând la 26000-30000 în anii `80, cu un salt
brusc către 40000 în 1988-1989 (rata generală de emigrare la
nivel naţional era de cca 1,8‰) Aproape 40% dintre emigranţi

154
au fost însă etnici germani şi evrei. Importantă, în acest sens, a
fost „vânzarea” de către regimul comunist a etnicilor germani
şi evrei către Germania de Vest, respectiv Israel. Ponderea
acestora în populaţie, însemnată la sfârşitul războiului, este
astăzi, practic, nulă, comunitatea iudaică numărând abia câteva
mii, iar germanii puţin sub 100000 de persoane. Ambele etnii
sunt reprezentate astăzi mai ales de o populaţie puternic
îmbătrânită. În fine, un alt flux migrator extern s-a înregistrat
spre sfârşitul regimului comunist când mulţi români treceau
graniţa (ilegal) către Ungaria şi fosta Iugoslavie, cu scopul de a
emigra definitiv din ţară. Valul cuprindea mai ales etnici
maghiari, dar şi mulţi etnici români.
Din punct de vedere al structurii educaţionale a
emigranţilor din anii `80, ponderea cea mai importantă o deţin
absolvenţi de studii universitare: între 12 şi 16% din fluxul
migrator în intervalul 1975-1989, în timp ce ponderea în
întreaga populaţie ocupată a absolvenţilor de învăţământ
superior cunoaşte un maximum de 8,5% abia la sfârşitul anilor
`90. În mod similar, migraţia externă este dominată de
populaţia tânără şi foarte tânără: aproximativ jumătate din
fluxul migrator este constituit de grupele de vârstă cuprins între
18 şi 40 de ani, în timp ce alt sfert este dat de cei sub 18 ani.
Structura pe sexe a fost echilibrată, cu un uşor plus în favoarea
femeilor (54-55% din volumul migraţiei externe) la începutul
anilor `70, semn al numărului mare de emigrări prin căsătorie.
Pe plan intern, anul 1990 aduce cu sine o explozie a
schimbărilor de domiciliu dintr-o localitate în alta. Ţinută sub
control strict de către regimul comunist prin constrângeri
legislative, rata migraţiei interne este, în 1990, de 4 ori mai
mare decât în anul anterior. După această dată, cunoaşte o
stabilizare la nivele cuprinse între 10,6‰ şi 14,7‰, superioare
cu 4-5 puncte celor din deceniul 9. Liberalizarea mobilităţii
spaţiale imediat după 1989 a adus cu sine corectarea

155
constrângerilor nenaturale, urmată de o domolire a
fenomenului, stabilizat la valorile sale fireşti.
2. Migraţia populaţiei rurale – concept
„Mobilitatea teritorială a populaţiei sau mobilitatea
geografică semnifică migraţia, care presupune expansiunea şi
retracţiunea oamenilor într-un anumit spaţiu prin deplasare,
schimbare de loc şi de locuinţă, adică plecarea sau venirea
individuală sau pe grupe, fie zilnic, fie sezonier sau definitiv”
[1]. Astfel, în funcţie de aceste criterii, migraţiile pot fi:
temporare – având durata mai mare de o lună; permanentă –
având durata mai mare de un an. De asemenea, migraţia
populaţiei poate fi externă (internaţională) şi internă (în
interiorul ţării). Putem numi migraţie schimbarea de domiciliu
a unei persoane pe teritoriul unui stat sau a altui stat, dar şi
deplasarea pentru muncă într-o altă localitate, navetismul.
Analiza migraţiei ridică o problemă majoră determinată de
definirea actului migratoriu ca atare, atât din punct de vedere
conceptual, cât, mai ales, din punct de vedere practic, adică de
înregistrare, clasificare şi prelucrare a informaţiei. Migraţia este
de mai multe tipuri, mişcările teritoriale propriu-zise ale
populaţiei fiind atât de frecvente şi realizate în scopuri şi
perioade atât de diferite, încât este dificil de delimitat ceea ce
este „efectiv” migraţie de ceea ce ar fi (ex. Deplasarea în scop
turistic sau de afaceri). Cât priveşte înregistrarea migraţiilor, ea
este o operaţie dificilă de vreme ce actul în sine nu este perfect
definit.
După cum evidenţiază şi titlul, în această lucrare, ne vom
referi numai la migraţia internă a populaţiei rurale reprezentate
de intrările şi ieşirile de persoane din mediul rural, lăsând la o
parte schimburile cu exteriorul ţării şi mişcările care implică
exclusiv populaţia urbană. În acest sens, s-au utilizat două
surse principale de date: cele provenite din recensămintele
populaţiei şi locuinţelor şi cele obţinute din prelucrarea datelor
curente asupra schimbărilor de domiciliu sau de reşedinţă

156
centralizate în anuarele statistice. Datorită faptului că doar
schimbarea de domiciliu sau de reşedinţă, menţionată în actul
de identitate, indică o părăsire a vechii locuinţe, vom folosi
doar acest element pentru evaluarea fenomenului de migraţie,
renunţând la analiza schimbărilor de reşedinţă. În ceea ce
priveşte sursa datelor, vom opta pentru cele surprinse în
anuarele de statistică deoarece acestea sunt în măsură să ne
arate ce se întâmplă în fiecare an, putând astfel corela
schimbările în structura şi intensitatea migraţiei cu alte
transformări sociale, economice geografice politice etc. În
final, ţinem să precizăm că nu va fi considerată migraţie
schimbarea domiciliului în interiorul unei localităţi sau dintr-o
localitate în alta, ambele aparţinând aceleiaşi comune.
3. Analiza mişcării migratorii a populaţiei rurale din
România după 1989
În analiza mişcării migratorii a populaţiei rurale, un prim
obiectiv îl constituie determinarea intensităţii fenomenului,
reliefat de rata migraţiei brute. Având în vedere că ne referim
la populaţia rurală, din migraţia totală am exclus migraţia
interurbană.
După cum se poate observa, intensitatea migraţiei interne a
populaţiei rurale este maximă în anul 1990, depăşind 20‰, ca
mai apoi, chiar în anul următor, să scadă semnificativ,
menţinându-se până în ultimii ani la valori de 5-10‰. Aceste
valori sunt relativ modeste, la fel şi rata migraţiei interne totale
(urban şi rural) fapt ce determină o mică variabilitate a
raportului dintre populaţia rurală şi cea urbană între anii 1990-
2006, procentul populaţiei urbane rămânând superior celei
rurale în acest interval de timp, iar ponderea populaţiei rurale
din populaţia totală a României fiind în scădere continuă,
atingând cea mai mică valoare în anul 2006 (44,8%).

157
 (‰)
25

20

15

10

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Figura 1. Rata generală a migraţiei populaţiei rurale

între anii 1990 şi 2006 în România

3.1. Orientarea fluxurilor migratorii

În funcţie de tipurile de localităţi existente, mobilitatea
teritorială ia forma interrurală, interurbană, precum şi între
localităţile urbane şi rurale. În toate aceste cazuri, mobilitatea
teritorială se desfăşoară sub formă de fluxuri cu două sensuri,
de sosire (imigrare) şi de plecare (emigrare). Astfel, putem
vorbi de următoarele fluxuri: din rural în urban, din rural în
rural, din urban în rural şi din urban în urban, având în vedere
că luăm în discuţie doar populaţia rurală, ne vom referi doar la
primele trei fluxuri. Din analiza datelor privind fluxurile putem
observa, în primul rând, faptul că anul 1990 marchează un
moment excepţional, când aproape 550000 de persoane renunţă
la domiciliul din mediul rural în favoarea oraşelor. În următorii
ani, valoarea fluxului rural-urban scade, dar se menţine
superior celui urban-rural până în anul 1997, când se
inversează ierarhia celor două fluxuri, cel urban-rural fiind
superior în fiecare an până în 2006, existând atât intervale de
creştere, cât şi de scădere, predominantă fiind însă tendinţa

158
ascendentă. Fluxul din rural în rural nu prezintă variaţii
semnificative menţinându-se relativ constant.
Pentru a analiza schimburile de populaţie între urban şi
rural, sunt importante doar fluxul din urban în rural, respectiv
din rural în urban. Astfel, putem afirma că, în ultimii ani,
numărul persoanelor care pleacă (îşi schimbă domiciliul) din
urban în rural este evident mai mare şi în creştere faţă de
persoanele care urmează calea inversă (figura 2).
(persoane)
100000

50000

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
-50000

-100000

-150000

-200000

-250000

-300000

-350000

-400000

grupa 20-39 ani grupa 40-59 ani

(persoane)
600000

550000

500000

450000

400000

350000

300000

250000

200000

150000

100000

50000

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

R->U U->R R->R

Figura 2. Structura fluxurilor migraţiei interne urbane şi rurale,

determinate de schimbarea de domiciliu şi evoluţia sporului migratoriu
din mediul rural pe principalele grupe de vârstă,
între anii 1990 şi 2006, în România

159
 Pentru a înţelege mai bine fenomenul, se impune
introducerea în analiză şi variabila vârstă. Astfel, prin analiza
sporului migratoriu din mediul rural pe anumite grupe de vârstă
(sunt urmărite grupele de vârstă de 20-39 de ani şi respectiv
40-59 de ani) se observă producerea unui spor pozitiv începând
cu anul 1996, însă această creştere are loc pe seama grupei de
vârstă de 40-59 de ani, în timp ce grupa de vârstă 20-39 de ani
înregistrează un spor pozitiv doar din anul 2004, în restul
anilor, fiind negativ, dar având o tendinţă de scădere.

3.2. Cauze şi consecinţe

Fiind parte a întregului teritorial, populaţia este considerată
în timpul analizei „ca produs şi factor al întregului teritorial”
[2], aceeaşi perspectivă putându-se aplica şi în cazul studiului
migraţiei. Anul 1990 reprezintă un moment excepţional, când
mai bine de trei sferturi de milion de oameni îşi schimbă legal
domiciliul, urcând rata de migraţie la 33,9‰. Factorul
determinant îl constituie, în mod evident, componenta
administrativ-juridică care a facilitat posibilitatea schimbării
domiciliului. Mai exact, până în 1989, imigraţia în oraşe a fost
controlată de regimul comunist, iar odată cu schimbarea
acestuia au fost ridicate şi restricţiile fapt ce a dus la valori de
ridicare a ratei migraţiei din mediul rural spre urban.
Începând cu mijlocul anilor ’90, direcţia principală de
migraţie devine cea urban-rurală. În prima parte a intervalului
considerat, un rol important îl deţin factorii economici şi
politico-administrativi. Un număr tot mai mare de persoane de
la oraş sunt afectate de restructurarea economică, cu precădere
în industrie, domeniu în care numărul salariaţilor a scăzut
semnificativ. Pierderea locurilor de muncă sau nesiguranţa
acestora, costul tot mai ridicat al traiului la oraş, dificultatea în
achiziţionarea unei locuinţe, precum şi lipsa de perspective
profesionale pentru populaţia tânără au condus la o reorientare
spre rural. Această orientare a fost facilitată de o serie de

160
decizii politico-administrative, mai exact adoptarea legii
fondului funciar în 1991, un urma aplicării acesteia
transformând mulţi locuitori ai oraşelor în proprietari ai unor
loturi de pământ. În această situaţie, mulţi dintre aceştia au
preferat traiul la ţară unde aveau asigurate posibilităţi de
supravieţuire pe termen scurt şi mediu, practicând, cea mai
mare parte dintre ei, o agricultură de subzistenţă. Creşterea
numărului populaţiei ocupate în agricultură are ca efect
prelungirea intervalului de timp în care mica proprietate
rămâne dominantă în defavoarea celor de dimensiuni mari şi
medii, ori o agricultură de subzistenţă se regăseşte în premisele
dezvoltării spaţiului rural.

Figura 3. Distribuţia spaţială a bilanţului migratoriu în

România în anul 1989, 1990, 2000 şi 2006 [3]

161
 În ultima parte a intervalului studiat, putem lua în calcul şi
alte cauze ale fenomenului migraţional din mediul rural.
Primele sunt de ordin practic: suprapopularea oraşelor, lipsa
terenurilor şi a fondurilor pentru construcţia de locuinţe în
oraşe, reducerea diferenţierilor de ordin habitaţional dintre
oraşe şi sate, dezvoltarea infrastructurilor edilitare şi
modernizarea căilor de comunicaţie din mediul rural etc. A
doua categorie de cauze se situează la nivelul de concepţie a
individului asupra mediului rural. Valul mişcărilor ecologiste
de dimensiuni planetare a determinat oraşul şi marele public să
se intereseze mai mult de natură, tendinţă de pe urma căreia
ruralul are de profitat. Existenţa agitată şi aproape anonimă a
individului în mediul urban face ca ruralitatea să fie idealizată
cu calmul său. Naturalul a devenit astfel un argument de
publicitate. Un apartament care are priveliştea unui spaţiu
verde capătă valoare, la fel şi o vilă la o lizieră de pădure.
Habitatul individual este preferat celui colectiv, foarte des
întâlnit în oraş, şi astfel un număr tot mai mare de persoane
părăsesc oraşele în favoarea satelor unde construcţia de
locuinţe creşte. Consecinţa imediată a acestui fapt este
modificarea raportului dintre vatră şi moşia localităţilor din
spaţiul rural. Terenurile iniţial agricole, cu funcţie de producţie,
îşi schimbă utilitatea trecând în componenţa vetrei, unde vor
deveni amplasament pentru noile construcţii, infrastructuri
edilitare, drumuri publice sau străzi. Aceste modificări
structurale majore ale componentelor spaţiului rural ca urmare
a migraţiei populaţiei, se observă, cu precădere, în localităţile
din apropierea centrelor urbane, în localităţile situate la distanţe
mai mari fenomenul fiind de mică amploare.
Mediul rural a devenit din ce în ce mai atractiv pentru
populaţia de peste 40 de ani, care este, de obicei, mai
vulnerabilă pe piaţa muncii din mediul urban şi care se
îndreaptă către zonele rurale, unde încep să desfăşoare o
activitate de subzistenţă. Populaţia activă tânără migrează în

162
mediile urbane, în căutarea unui loc de muncă mai bun şi a
unui mod de viaţă mai atractiv. Consecinţa evidentă este
îmbătrânirea demografică puternică a ruralului (23,8% vârstnici
în rural, faţă de 15,9% în urban) care determină, de asemenea,
o rată anuală mai mare de decese şi un spor natural puternic
negativ la sate (- 4‰).
(‰)
6

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

-2

-4

-6

Rural Urban

Figura 4. Evoluţia sporului natural pe medii rezidenţiale

între anii 1990 şi 2006, în România
Acest proces de îmbătrânire demografică are un rol major
în amplificarea discrepanţelor între mediul rural şi cel urban.
Un indicator relevant în suprinderea efectelor migraţiei rurale
este nivelul sărăciei, datele ultimei anchete INS [4] arată că
ponderea populaţiei rurale aflate sub pragul sărăciei este de
peste 3 ori mai mare decât cea a fragmentului corespunzător
din urban: 29,9% la sate, faţă de 9,2% la oraşe. De asemenea,
există un decalaj în durata medie a vieţii, în favoarea urbanului
(73,3 ani, faţă de 71,6 ani în rural). Toate aceste elemente ale
fenomenului migraţional şi efectele sale afectează starea
cantitativă şi calitativă a populaţiei rurale din România, aflată

163
într-un puternic declin demografic, care, mai degrabă, se
răsfrânge negativ şi asupra dezvoltării spaţiului rural.

4. Concluzii
Desigur că analiza acestui fenomen nu este simplă şi, în
mod cert, este prematur să se tragă concluzia că exodul urban a
început. Se pare că este vorba, mai degrabă, de o extindere a
oraşului asupra zonelor rurale înconjurătoare sau o dezvoltare a
siturilor turistice decât de o revitalizare profundă a ruralului
îndepărtat, unde continuă declinul demografic. Pe de altă parte,
criza economică şi şomajul au încetinit migraţia spre oraşe. În
sfârşit, dacă jumătate din comunele rurale se află în curs de
revitalizare, cealaltă jumătate continuă să se depopuleze.
Prăpastia continuă să se mărească între comunele plasate în
zona de atracţie a unui oraş sau care beneficiază de vecinătatea
unui sit industrial, resurse turistice şi teritorii rurale sărace,
unde continuă declinul demografic şi economic. Pornind de la
realitatea că aproape 80% din teritoriul României este
reprezentată de spaţiul rural unde locuiesc şi lucrează cca ½ din
populaţie, şi unde se regăsesc majoritatea resurselor, deducem
importanţa ruralului şi a studierii caracteristicilor şi evoluţiei
componentelor sale. Această importanţă a fost recunoscută şi
de autorităţi care, în ultimii ani, au deplasat accentul de la
politica agrară la politica dezvoltării rurale care are printre
obiectivele principale schimbarea direcţiei migraţiei. Acest
obiectiv este posibil a fi realizat prin diminuarea disparităţilor
teritoriale dintre urbanul şi ruralul din România.

Bibliografie:
[1]. Ilinca, N. (1999), Geografie umană. Populaţia şi
aşezările omeneşti. Editura Corint, Bucureşti.
[2]. Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

164
 [3]. Groza, O., Muntele, I., Ţurcănaşu, G., Rusu, Al.,
Boamfă, I. (2008), Atlas teritorial al României.
http://www.mie.ro/_documente/atlas/atlas.htm
[4]. INS (2009), Raportul CPARDS.

APRECIEREA GRADULUI DE MODIFICARE

ANTROPICĂ A PEISAJELOR GEOGRAFICE DIN
REPUBLICA MOLDOVA

Conf. dr. Nicolae BOBOC, AŞM,

Conf. dr. Iurii BEJAN, AŞM
In the territory of Republic of Moldova, using geographic information
systems, have been highlighted five categories of municipalities, which are
distinguished by the degree of anthropogenic transformation of landscapes:
fully modified, heavily modified, substantially modified, changed
moderately and poorly modified. Completely changed municipalities occupy
about 13.2% of the territory and the heavily modified – 11.2%. About 2/3 of
the land are occupied by moderate and weak altered landscapes.

Aprecierea mediului înconjurător reprezintă un proces de

analiză a stării acestuia în raport cu anumite criterii. În calitate
de criterii, pot fi acceptate diferite variabile (indicatori), care
caracterizează starea neafectată a complexurilor naturale sau
caracteristicile de fond ale mediului. Un rol deosebit în
aprecierea gradului de modificare antropică aparţine criteriilor
ecologici, care reprezintă gradul de influenţă antropică asupra
peisajelor geografice (landşafturilor) sau ecosistemelor, când
modificările principalelor caracteristici structurale şi
funcţionale ale mediului (productivitatea, intensitatea
circuitului biologic, diversitatea speciilor, gradul de stabilitate)
nu depăşesc valorile modificărilor naturale.
Pot fi evidenţiate două grupe principale de criterii
ecologice: criterii ce caracterizează starea componentelor

165
peisajelor geografice (ale aerului, apelor, solurilor şi ale păturii
biogeocenotice) şi criterii integrale, care caracterizează
sistemele naturale în ansamblu.
Utilizarea criteriilor menţionate permite aprecierea
gradului şi a direcţiei de modificare a peisajelor în timp şi
spaţiu. Criteriile temporale (dinamice) caracterizează viteza de
declanşare a modificărilor nefavorabile. Criteriile spaţiale
descriu dimensiunile arealelor cu modificări antropice ale
mediului (geosistemelor). În procesul de apreciere a acestui
indice, pentru evaluarea modificărilor antropice ale mediului,
este necesar să se ţină cont de diferenţierea teritorială naturală a
peisajelor (landşafturilor). Aprecierea gradului de modificare
antropică a peisajelor din Republica Moldova, în prezenta
lucrare, a fost realizată în baza analizei criteriilor spaţiale.
Conform gradului de transformare a structurii naturale prin
activitatea umană, A. M. Reabcikov [7] evidenţiază şase
categorii de peisaje: peisaje artificiale, peisaje modificate sau
culturale, peisaje puternic modificate, moderat modificate, slab
modificate şi peisaje nemodificate. A.G. Isacenko [4] propune
o clasificare calitativă mai concisă, deosebind peisaje
convenţional nemodificate (primare), slab modificate, puternic
modificate şi peisaje culturale (artificiale).
Problema modificărilor antropice ale peisajelor este
abordată în multe lucrări, însă ca model a servit clasificarea
peisajelor după gradul de modificarea a structurii orizontale a
teritoriului [5], după ponderea peisajelor antropizate şi a celor
antropice. Astfel, pot fi evidenţiate 6 categorii de comune:
complet modificate, puternic modificate, considerabil
modificate, moderat modificate, slab modificate şi
nemodificate. Comune în care predomină peisajele
nemodificate în limitele Republicii nu se întâlnesc, fapt pentru
care am exclus această categorie. La baza acestei clasificări s-
au aflat criteriile de variabilitate a peisajelor după gradul de

166
transformare antropogenă în baza a doi indicatori – densitatea
populaţiei şi suprafaţa terenurilor agricole.
Pentru atingerea obiectivelor propuse cu ajutorul
Sistemelor Informaţionale Geografice au fost efectuate
următoarele activităţi:
• a fost calculată densitatea populaţiei la nivel de comune
după datele anului 2008;
• în baza Cadastrului funciar al anului 2008, a fost
apreciată ponderea terenurilor agricole pe comune,
regiuni şi subregiuni peisagistice.
Aceste date au permis elaborarea hărţilor densităţii
populaţiei şi a ponderii terenurilor agricole. Utilizarea
procedeelor de suprapunere (overlay) a permis aprecierea
indicelui de modificare antropică şi elaborarea hărţii gradului
de modificare a peisajelor geografice.
Conform clasificării densităţii populaţiei (peste 125
loc./km2, 100-125 loc./km2, 75-100 loc./km2, 50-75 loc./km2 şi
sub 50 loc./km2) [2] şi a suprafeţei cu terenuri agricole (peste
80%, 60-80%, 40-60%, 20-40% şi sub 20%) [3], după valoarea
gradului de modificare antropică a peisajelor, au fost deosebite
cinci categorii de comune:
I. Complet modificate, cu o densitate foarte înaltă a
populaţiei (peste 125 loc./km2) şi o pondere a terenurilor
agricole de peste 80%. La această categorie, se atribuie
comunele din partea de est a Podişului Codrilor Bâcului şi din
Câmpia Nistrului Inferior. Această categorie reprezintă 13,2%
din suprafaţa Republicii. La ea se atribuie, de asemenea,
arealele oraşelor şi cele ale câtorva areale rurale din jurul
municipiilor Chişinău, Tighina şi Tiraspol (figura 1).
II. Puternic modificate cu o densitate înaltă a populaţiei
(100-125 loc./km2) şi o pondere a terenurilor agricole între
60% şi 80%. Aceste comune reprezintă 11,2% din suprafaţa
Republicii. Aceste peisaje sunt frecvente în Regiunea
Câmpiilor şi Dealurilor de stepă din Moldova de Nord (Câmpia

167
Cuboltei şi Dealurile Ciulucurilor). Cea mai mare frecvenţă a
peisajelor puternic modificate se înregistrează în bazinul
Răutului şi în cursul inferior al Nistrului.
III. Considerabil modificate cu o densitate medie a
populaţiei (75-100 loc./km2) şi o pondere a terenurilor agricole
între 40% şi 60%. Reprezintă peisaje dominante; ele ocupă 36,9%
din suprafaţa Republicii. Sunt prezente în toate regiunile fizico-
geografice, dar sunt mai frecvente în Podişul Nistrului, Colinele
Tigheciului, Câmpia Cahulului, estul Podişului Moldovei de
Nord, sudul Codrii de Sud şi în estul Câmpiei Ialpugului.

Figura 1. Gradul de modificare antropică a peisajelor naturale

168
 IV. Moderat modificate cu valoarea mică a densităţii
populaţiei (50-75 loc./km2) şi ponderea terenurilor agricole
între 20% şi 40%. De asemenea, au o frecvenţă apreciabilă, cu
o pondere de 30,1% din suprafaţă Republicii. Aceste peisaje se
evidenţiază, în primul rând, în arealele cu un grad foarte înalt
de împădurire din nord-vestul Podişului Codrilor Bâcului, din
vestul Câmpiei Prutului de Mijloc sau cele din regiunile cu o
densitate relativ mică a populaţiei – Podişul Râbniţei.
V. Slab modificate cu o densitate foarte mică a
populaţiei (sub 50 loc./km2) şi o pondere a terenurilor agricole
mai mică de 20%. Această categorie de comune reprezintă
8,6% din suprafaţa Republicii. Prezintă o răspândire insulară,
întâlnindu-se în regiunile cu un grad foarte înalt de împădurire,
cum sunt comunele Căpriana, Lozova, Scoreni, Sadova,
Ivancea, Donici etc. din Codrii Bâcului sau comunele Pruteni,
Hânceşti, Călineşti din Câmpia Prutului de Mijloc.
Conform figurii 1, peisajele complet şi puternic modificate
ocupă 24,4% din suprafaţa Republicii, considerabil şi moderat
modificate – 67%, iar cele slab modificate – 8,6%. Astfel,
practic, toate peisajele geografice au fost, într-o anumită
măsură, modificate, ceea ce reprezintă un indice foarte mare,
care cu mult depăşeşte valorile critice admisibile. Un grad mai
mic de antropizare este caracteristic pentru unele regiuni din
limitele Codrilor Bâcului şi din lunca Prutului de Mijloc,
fenomen determinat de acordarea statutului de arii protejate
unor sectoare cu vegetaţie silvică reprezentativă (rezervaţiile
„Codri”, „Plaiul Fagului” şi „Pădurea Domnească”), dar şi a
condiţiilor naturale mai dificile pentru valorificare agricolă sau
populare. În ultimii ani, se observă şi unele tendinţe
contradictorii: 1) reducerea numărului populaţiei, care
contribuie la reducerea presiunii antropice asupra peisajelor şi
2) creşterea presiunii antropice asupra peisajelor silvice (tăierea
pădurilor pentru lemn de foc) din cauza situaţiei economice
dificile. Presiunea antropică intensă şi de lungă durată (de peste

169
200 de ani) a determinat modificarea aproape completă a
structurii primare peisagistice, ce a contribuit la degradarea
tuturor componentelor de mediu şi a condiţiilor de trai în
ansamblu. Valorificarea excesivă a resurselor naturale a afectat
îndeosebi caracteristicile calitative şi cantitative ale peisajelor
silvice şi ale celor de stepă, contribuind la reducerea
suprafeţelor, la parcelarea excesivă, diminuarea productivităţii
acestor categorii de peisaje etc.).

Bibliografie:
1. Boboc N., Bejan Iu., Consideraţii privind evaluarea
gradului de stabilitate ecologică a peisajelor din
Republica Moldova. Ecologie şi protecţia mediului –
cercetare, implementare, management, Materialele
Conferinţei Jubiliare, INECO – 15 ani, Chişinău, 2006,
pag. 4-7.
2. Buletinul statistic al populaţiei Republicii Moldova la
1.01.2008, Departamentul Statistică şi Sociologie,
Chişinău, 2008, 48 pag.
3. Cadastrul funciar al R. Moldova la 1.01.2008, Agenţia
de Stat pentru Relaţii Funciare şi Cadastru, Chişinău,
2008, 864 pag.
4. Исаченко А.Г., Ландшафтоведение и физико-
географическое районирование. Москва, Высшая
школа, 1991, 366 стр.
5. Николашвили Д.А., Комплексная оценка
антропогенной трансформации ландшафтов
Грузии. Известия РАН. Серия географическая, 2008,
№2, стр. 112-115.
6. Рыбарски Л., Гайссе Е., Влияние состава угодий на
экологическую стабильность территории,
Татранска Ломница, 1988, 145 стр.
7. Рябчиков А.М., Структура и динамика геосферы.
Москва, Мысль, 1972.

170
 PROBLEMA ALIMENTAŢIEI PE PLAN GLOBAL,
ÎN RAPORT CU EVOLUŢIA DEMOGRAFICĂ
ŞI PROBLEMELE DE MEDIU

Dr. Helena Maria SABO,

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
The UNO prognostication mentions that the increase of population in
next 50 years will be about 10 billons. The efforts to ensure the population
with food will not be possible throw new technologies. Many scientific
researchers identify the famine that the same serious problem likes
pollution, criminality or nuclear problem. The discrepancy at global level
are alarming.

1. Creşterea populaţiei
Trebuie avut în vedere faptul că populaţia îşi asigură hrana
din produsele resurselor din sol. De aceea, calitatea, cantitatea
şi posibilităţile tehnologice utilizate în vederea prelucrării lor
devin valori importante. Se apreciază că actuala populaţie a
lumii se va dubla în următorii 40 de ani (estimare făcută de
UNEPD, 1996). Este clar că, în aceste condiţii, şi necesarul de
hrană va creşte. Prognozele ONU în viitorii 50 ani susţin o
creştere a populaţiei până la 10 miliarde de oameni. La nivelul
consumatorului actual de hrană, la distribuţia acestuia pe plan
global, eforturile de asigurare a hranei în ciuda existenţei
tehnologiilor dezvoltate, vor fi imense.
Creşterea producţiei de hrană implică şi probleme de
mediu: modificări climatice, scăderea biodiversităţii, noi
aporturi şi cerinţe de apă dulce, degradarea solurilor....etc. În
special despădurirea, duce la creşterea numărului terenurilor
agricole, la necesitatea fertilizării lor, a irigării lor, toate aceste
ducând la formarea unui mediu natural entropiat, la degradarea
mediului natural pedologic şi automat la scăderea capacităţii de
asigurare a hranei pe termen mediu şi lung.

171
 2. Subnutriţia şi supraalimentaţia
Unul din pradoxurile lumii contemporane constă în
existenţa unor ţări şi populaţii care se confruntă cu grave
probleme alimentare, care duc până la o destabilizare a vieţii
internaţionale. Mulţi oameni de ştiinţă consideră că foamea
este o problemă la fel de gravă precum poluarea, criminalitatea
sau problema nucleară.
Discrepanţele la nivel global sunt aproape alarmante.
Ţările dezvoltate (reprezentând 22% din populaţia Globului)
produc 60% din producţia de cereale, 66% din carne şi 80% din
producţia de lapte ( ONU, FAO 1999). În ţările în curs de
dezvoltare, s-a înregistrat o creştere a producţiei de alimente cu
117% (1990), în special, în Asia. Cert este că Africa, exportator
de alimente înainte de 1960, a devenit dependentă de ajutoare
alimentare după 1998 (UNPD). În lume, există peste 1,2
miliarde de oameni (în special, Africa, Asia, America Latină)
care suferă de foame, peste 2 miliarde sunt malnutriţi, ceea ce
înseamnă că peste 3,2 miliarde de oameni nu se hrănesc
suficient, din care 500 milioane sunt copii.
De aici rezultă o altă problemă, aceea legată de sănătate:
femei şi copii subdezvoltaţi, subponderali, cu deficienţe fizice,
intelectuale, în timp ce, în SUA, 75% din locuitori sunt obezi!
O ironie a SUA este şi faptul că peste 3 milioane de persoane
sunt şi aici subnutriţi (50% copii – din care 76% sunt negri sau
emigranţi; după cum arată ONU, FAO din 1999). Pe plan
mondial, se adaugă existenţa unor ţări ca India, China, unde se
cultivă plante modificate genetic. Foarte interesante sunt, în
acest sens, prognozele FAO – ONU, care nu se hazardează să
facă prognoze pe termene mai lungi. De aceea, ne putem
permite să afirmăm că numărul celor înfometaţi în Africa Sub-
Sahariană s-a dublat. Se apreciază că în lume, în jur de 40.000
de oameni mor zilnic de foame (Serageldin, 2002). America
Latină are şi ea mulţi flămânzi, datorită creşterii numărului
fermierilor industriali. Probleme mari întâlnim în Columbia,

172
Brazilia, Argentina...cu creşterea numărului de plante
modificate genetic sau a pesticidelor.
O altă problemă o reprezintă India, în care există foarte
multe ferme de maximum 2 ha, acestora li se adaugă şi
necesitatea irigaţiilor, tot mai des. În aceste condiţii este foarte
greu de presupus că producţia de pe 1 ha va putea hrăni 6-7
persoane şi să mai asigure şi hrana pentru populaţia urbană de
încă un miliard (ONU, FAO – The State of Food INsecurity in
the World, 1999). Majoritatea copiilor înfometaţi suferă de o
boală numită „kwashiorkor”, o formă ciudată de rahitism (piele
întinsă în jurul oaselor, stomacurile umflate). Copiii din ţările
dezvoltate au şi ei „burţile umflate”, dar din cauza
supraalimentaţiei. La nivel global, cei mai mulţi subponderali
sunt în: Bangladesh (56%), India (53%), Etiopia (48%),
Vietnam ( 40%), Nigeria (39%), iar cei supraponderali în: SUA
(75%), UK (66%), Federaţia Rusă (54%), Germania (50%),
.....( raport ONU- FAO, 1999).
O problemă a lumii moderne este atât una de natură nativă,
cât şi datorită modernismului ca trend – acea preferinţă a
mâncărurilor grase, prăjite şi cu mult zahăr. Cei care profită,
este clar, sunt tot marile companii de genul McDonalds, Coca-
Cola, Pepsi. O nouă orientare este aceea a strategiei de
marketing: oamenii să mănânce şi să plătească mai mult, iar
producătorul să câştige mai mult. Profesorul Kelly Brown, de
la Universitatea Yale, a denumit-o „mediu toxic alimentar”,
prezent în ţări ca: India, Chile, Brazilia, dar şi Rusia şi
România. Infarctul miocardic a crescut cu 72% după 1995,
cancerul de colon cu peste 22%, diabetul cu 96%, cancerul se
sân 22%, ....etc.
Foametea şi alimentaţia necorespunzătoare sunt
responsabile şi de creşterea costurilor sociale. performanţele
şcolare ale copiilor, productivitatea muncitorilor sunt scăzute,
iar costurile cu sănătatea cresc. Lista problemelor de sănătatea
ar putea, desigur, continua.

173
 Cea mai afectată de sărăcie este categoria femeilor, în
special, a celor din lumea a treia. Se naşte inevitabil un cerc
vicios, ele vor naşte copii slabi, subnutriţi.....etc.
Clima şi modificările de climă duc automat la sărăcie şi la
creşterea foametei.
Sistemele terestre de azi se află într-o continuă degradare şi
ca urmare a încălzirii globale a climei. Se pare că ne apropiem
de limitele capacităţii de suportare a Terrei şi, totuşi, populaţia
Globului se va dubla în următorii 30-40 ani.
3. Prognoze, managementul resurselor de hrană, soluţii
Prognozele privitoare la asigurarea hranei se împart în 2
categorii: una pesimistă, alta optimistă. Cele optimiste susţin
varianta măririi productivităţii prin extinderea tehnologiilor
occidentale, inclusiv prin cultivarea plantelor modificate
genetic. Cele pesimiste susţin că se va înregistra menţinerea
actualei producţii alimentare, chiar dacă vom avea o uşoară
scădere, din cauza poluării, încălzirii climei, populaţia va creşte
şi vom avea de-a face cu o dramă alimentară, cu implicaţii
sociale, politice, ecologice, greu de estimat. Referitor la
fondurile alocate sănătăţii şi aici vom înregistra o discrepanţă
enormă între bogaţi şi săraci. Naţiunile Unite prin organisme
specializate autonome: FAO, FIDA, organisme de genul
ECOSOC, PNUD, UNCTAD, Banca Mondială, FMI;
UNESCO, organizaţii ONU, ca: CEE, SELA...etc., toate au ca
obiective îmbunătăţirea nivelului de nutriţie a popoarelor lumii.
Salvarea unei părţi a omenirii de la foamete şi a alteia de la
supraalimentare se va putea face numai în condiţiile în care
managementul resurselor de hrană la toate nivelele, inclusiv cel
politic, va avea ca prioritate „Nutriţia”.
Principalele strategii vor trebui să vizeze:
• eradicarea sărăciei, prin asigurarea locurilor de muncă,
astfel încât populaţia să aibă acces la hrană, inclusiv la
produsele din propria lor ţară,
• alocarea unor fonduri băneşti şi de tehnologie pentru

174
 producerea de hrană, şi nu alocarea de hrană pentru cei
înfometaţi, ea fiind o soluţie de scurtă durată,
• dezvoltarea industriilor de prelucrare a hranei,
• reducerea pierderilor de hrană,
• practicarea unei agriculturi intensive numai în zonele în
care condiţiile o permit,
• elaborarea şi implementarea unor programe urgente şi
competente de reducere a degradării mediului, în
general, şi a celui agricol, în special,
• reducerea ritmului de despădurire în zonele umede şi
raţionalizarea despăduririlor în celelalte zone, sau
reîmpădurirea lor,
• întreprinderea de acţiuni de reducere a degradării
solului,
• elaborarea de programe de utilizare raţională a apei, în
special, inundaţii,
• alocarea unor fonduri băneşti din partea ţărilor bogate,
pentru educaţie, ţărilor sărace,
• cointeresarea comunităţilor locale, regionale, în
derularea unor programe-ţintă,
• remodelarea mediului nutriţional prin oferirea
diverselor programe educaţionale (educaţia
environmentală).

Bibliografie:
1. Brown, R.L., Eco-economie, Editura Tehnică Bucureşti,
2001.
2. Colditz, G. (1999), Harward School of Public Health,
The Economic Costs of Obesity and Inactivity; SUA
3. Duma, S., Resursele de mediu, Ed. Universitară
Bucureşti, 2006.
4. ONU-FAO, The atate of food and agriculture, Rome,
Italy, 1996.

175
 5. Sabo H., Umwelterziehung-Educaţia environmentală în
Şcoli, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008
6. Sabo H, Mac I., Umwelterziehung-Educaţia
environmentală în Universităţiile de Ştiinţe Aplicate,
Nürnberg/Germania, Editura Druck Zentrum, 2008.
7. Sabo H, Umwelterziehung-Educaţia environmentală şi
Religia, Nürnberg/ Germania, Editura Druck Zentrum,
2009.
8. UNPD, World popultion prospects, to 2050, UNPD,
NY, SUA, 1998.

POTENŢIALUL ECOLOGIC AL LANDŞAFTULUI PRIN

PRISMA ACOPERIRII TERENURILOR ŞI CA O
CONSECINŢĂ A PRESIUNII DEMOGRAFICE

Cercetător Tudor CASTRAVEŢ, AŞM

This article applies the ecological potential, as a method to measure
and assess the integrity of large-scale ecosystems in Moldova in basis of the
land cover. The indicator of ecological potential of the landscape is based
on vegetation types and physiognomy of the landscape that are both natural
features and also on the intensity of land use. Net Landscape Ecological
Potential is a macro indicator derived from the Land and Ecosystem
Accounts and spatial analysis tools developed by the European
Environment Agency. NLEP allows connecting ecological potential and
anthropogenic pressure from land use and impact detection. [1] In the
article was used a simplified variant of the method of the European
Environment Agency.

Introducere
Acest articol aplică Potenţialul Ecologic, ca metodă de a
măsura şi evalua integritatea ecosistemelor la scară mare, în
Republica Moldova, în baza acoperirii terenului. Indicatorul
potenţialului ecologic al peisajului se bazează pe tipurile de
vegetaţie şi fizionomia peisajului care sunt ambele
176
caracteristici naturale, precum şi pe intensitatea utilizării
terenurilor. Potenţialul Ecologic Net al Peisajului (The Net
Landscape Ecological Potential) este un macro-indicator ce
derivă din Land and Ecosystem Accounts (LEAC) şi
instrumentele de analiză spaţială dezvoltate de către Agenţia
Europeană de Mediu. NLEP permite conectarea potenţialului
ecologic şi a presiunii antropice prin utilizarea terenurilor şi
detectarea impactului. [1] În articol, s-a utilizat o variantă
simplificată a metodei Agenţiei Europene de Mediu.
Metodologia aplicată
Arealele „verzi” reprezintă caracteristici ale peisajului
favorabile pentru natură şi pentru populaţia umană. Pădurile,
păşunile şi alte terenuri uscate seminaturale sau naturale,
zonele umede şi obiectele acvatice sunt tipurile de acoperire a
terenului considerate favorabile pentru sistemele naturale.
Acestea pot fi sau să nu fie desemnate pentru protecţie.
Straturile informaţionale ale acoperirii terenului au fost extrase
din imaginile satelitare Landsat ETM pentru anul 2000. S-a
obţinut din clasele numite prin unirea straturilor de hartă într-
unul singur, utilizând o aplicaţie SIG (Sistem Informaţional
Geografic, [2]). Similar a fost creat stratul informaţional al
arealelor „ne-verzi” care includ spaţiul construit şi căile de
transport (figura 1).
Pentru fiecare dintre aceste două straturi vectoriale s-au
construit zone tampon de 500 m, arealele obţinute fiind
considerate drept zone de influenţă a domeniilor respective:
natural şi antropic. Prin combinarea celor două hărţi, obţinem
harta Potenţialului Ecologic al Landşaftului cuprinzând patru
clase ale potenţialului (figura 2).

177
 Figura 1. Distribuţia arealelor „verzi” (stânga) şi „ne-
verzi” (dreapta)
Prima clasă include arealele „verzi” – cele mai valoroase.
Clasa a doua cuprinde sectoarele în care s-au intersectat
arealele „verzi” şi „ne-verzi” ele sunt favorabile ca şi coridoare
de conexiune, reprezentând spaţii rurale. În cadrul acestora,
presiunea antropică este atenuată de către influenţa benefică a
arealelor „verzi”. A treia clasă este formată din suprafeţele care
nu au intrat în niciunul din cele două tipuri de areale (verzi şi
ne-verzi). Sunt reprezentate preponderent de terenuri arabile şi
plantaţii multianuale. Spaţiile „ne-verzi” reprezintă peisajele cu
cea mai redusă valoare naturală, fiind ocupate de spaţiul
construit: rural şi urban şi de căile de transport.
Rezultate
Repartiţia Potenţialului Ecologic al Landşaftului este
reprezentată în figura 2 ca valori medii la nivelul unităţilor
administrative de nivel doi. Se observă astfel că valori maxime
ale potenţialului ecologic se înregistrează în regiunile de podiş

178
şi valori minime (gradele 3-4) – în regiunile de câmpie. De
asemenea, se observă o descreştere a calităţii mediului de la
nordul Republicii spre sud. Câmpia Nistrului Inferior şi
Câmpia Ialpugului înregistrează cel mai slab potenţial, iar
Podişul Codrilor – cel mai ridicat.

Figura 2. Repartiţia densităţii populaţiei şi a potenţialului

ecologic al landşaftului
Acest fapt se datorează, în primul rând, condiţiilor naturale,
cum ar fi distribuţia pădurilor sau a bazinelor acvatice, dar şi a
factorului antropic. Astfel, dacă observăm corelaţia dintre
potenţialul ecologic al landşaftului şi densitatea populaţiei la
nivel de comună (figura 2), putem vedea o oarecare legătură
directă între acestea (figura 3). [3]
Concluzii
Metoda prezintă o serie de avantaje, dar şi dezavantaje.
Avantajele constau în faptul că se pot observa variaţii temporale
în cazul utilizării unor seturi de date din diferite perioade de
timp. Indicatorul este flexibil vis-à-vis de schimbările pozitive,

179
dar şi negative. Dezavantajele constau în faptul că indicele
potenţialului ecologic al landşaftului nu se bazează pe date
ecologice cantitative, ci este unul strict calitativ.

Figura 3. Corelaţia dintre potenţialul ecologic al

landşaftului şi densitatea populaţiei
Bibliografie:
1. Land accounts for Europe 1990-2000, Towards integrated
land and ecosystem accounting, EEA Report No 11/2006
http://reports.eea.europa.eu/eea_report_2006_11/en
2. GRASS Development Team, 2009. Geographic
Resources Analysis Support System (GRASS) Software,
Version 6.4.0. http://grass.osgeo.org
3. R Development Core Team, 2009, R: A Language and
Environment for Statistical Computing, R Foundation for
Statistical Computing, Vienna, Austria, ISBN 3-900051-
07-0, http://www.R-project.org

180
 SITUAŢIA ECOLOGICĂ ŞI CALITATEA APEI
POTABILE ÎN LOCALITĂŢILE RURALE. STUDIU DE
CAZ ÎN PODIŞUL CODRILOR

Conf. univ. dr. Valentina ANDRIUCĂ, UASM

This work is meant for investigating the ecological situation of the
Straseni and Ungheni districts’ localities, also for evaluating the ecological
stability and the level of the anthropogenic impact, determining the
ecological risk’s factors – the soils’ erosion, the cumulation of the animal
wastages from the private sector in relation with the water’s quality from
the (spring) wells. The use of the springs from the highly protected area of
the Scientifical Reservation „Codrii”, village Lozova, confirms the
polutting of the waters from the rural area under the influence of the animal
wastages’ impact and allows monitoring the water’s quality.

Cunoaşterea calităţii apelor, protecţia resurselor acvatice, prin

minimizarea şi evitarea impactului antropic rural, sunt
componente ale utilizării durabile a resurselor naturale şi
acţiunilor de interes naţional. Aceasta se încadrează direct în
Programul Naţional de Asigurare a Securităţii Ecologice din ţară.
În Republica Moldova, asigurarea populaţiei cu apă potabilă de
calitate este problemă prioritară atât în aspect ecologic, cât şi
social, inclusiv sănătate publică. Conform unor date [1; 2; 3], apa
folosită în alimentaţie determină până la 20-25% din cazurile de
boli diareice acute şi de hepatită virală A (HVA) şi circa 25-30%
din bolile somatice (netransmisibile). O răspândire largă au
maladiile endemice provocate de factorul hidric, dintre care cele
mai frecvente sunt: patologia dentară (fluoroza, caria dentară),
patologia glandelor endocrine (guşa endemică), patologia
sistemului osteoarticular (fluoroza endemică a scheletului),
patologia sistemului urogenital (litiaza urică) etc. Calitatea apei
influenţează, de asemenea, asupra stării funcţionale şi patologiei
aparatelor cardiovascular şi digestiv, sistemelor-nervos central şi
periferic etc. Substanţele chimice din apă, alături de fermenţi,
hormoni, vitamine se implică direct în metabolismul din organism

181
în calitate de catalizatori biologici ai proceselor chimice din
ţesuturi [4].
Cercetările efectuate în cadrul Academiei de Ştiinţă a
Moldovei, al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină
Preventivă şi al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie
„Nicolae Testemiţanu” demonstrează că, în ţara noastră, apele
subterane sunt supramineralizate, au o duritate sporită şi sunt
poluate cu nitraţi. Ca factor ce influenţează asupra sănătăţii
populaţiei are importanţă nu doar compoziţia generală a apei
potabile, dar şi fiecare substanţă chimică în parte. Este
cunoscut faptul că apa utilizată trebuie să corespundă anumitor
cerinţe igienice, care garantează proprietăţile organoleptice,
chimice şi bacteriologice. În caz contrar, apare necesitatea
găsirii unor surse alternative de apă potabilă [5; 6; 7].
Se ştie că, în Republica Moldova, doar 50% din apele
freatice din spaţiul rural pot fi utilizate în scopuri potabile fără
tratare prealabilă. Apele freatice sunt însă extrem de
vulnerabile faţă de impactul antropogen, mai ales în localităţile
rurale unde sursele de poluare, deşeurile, îndeosebi cele
animaliere intravilan, sunt surse difuze şi punctiforme.
Cunoaşterea factorilor de poluare a apelor freatice, căilor
de pătrundere a poluanţilor în fântâni, unele măsuri de protecţie
care pot fi rapid aplicate, cât şi conştientizarea necesităţii
măsurilor care se impun, pot minimiza impactul antropic şi
reduce nimerirea poluanţilor în apele freatice.
În studiul de faţă, s-au cercetat localităţile rurale din
raioanele Străşeni (27) şi Ungheni (34) şi s-au analizat datele
gradului de arătură, împădurire şi coeficientul stabilităţii
ecologice. A fost analizată eroziunea solurilor pentru toate cele
61 de localităţi cercetate. S-a calculat şi evaluat acumularea
deşeurilor animaliere conform metodologiei Institutului de
Pedologie şi Agrochimie „N. Dimo” [8]. Starea calitativă a
apei din fântânile de tip mină a fost evaluată conform datelor
Centrului de Medicină Preventivă şi Rapoartelor anuale ale

182
Inspecţiilor Ecologice raionale (Străşeni şi Ungheni, 2008).
Calitatea apei a fost evaluată conform Standardului 2874-82.
Evaluarea calităţii apei potabile a fost efectuată pe un eşantion
de câte 20 de fântâni pentru fiecare localitate (Dolna, Chelăuza,
Grebleşti, Lozova, Micleuşeni, Pănăşeşti, Rădeni, Recea,
Româneşti, Scoreni, Oneşti). În localitatea Dolna, 30% din
fântâni nu corespund cerinţelor de calitate, în Chelăuza – 75%,
Grebleşti – 50%, Lozova – 60%, Micleuşeni – 60%, Pănăşeşti
– 90%, Rădeni – 90%, Recea – 85%, Romăneşti – 80%,
Scoreni – 95%, Oneşti – 95%. A fost evaluată starea ecologică
generală a comunei Oneşti în baza unui sistem de indici care
include componenta factorilor naturali şi indicii care
caracterizează activităţile antropice. A fost calculat pericolul
ecologic (nivelul impactului antropogen asupra
agrolandşaftului), care constituie 0,861 şi corespunde nivelului
critic. în această localitate, sunt înregistrate 60 de fântâni, apa
cărora nu corespunde indicilor calitativi pentru apa potabilă,
îndeosebi după conţinutul de nitraţi, reziduuri, duritate,
conţinutul de Ca++, Mg++. De asemenea, s-a calculat cantitatea
de gunoi de grajd care se acumulează anual din sectorul
individual al localităţilor raionului Străşeni şi Ungheni, inclusiv
Oneşti, Lozova şi Todireşti.
În scopul monitorizării indicilor calitativi ai apei potabile
din localitatea Lozova, în anul 2009, s-au prelevat şi analizat
probele unui izvor din zona strict protejată a rezervaţiei
„Codrii”. Rezultatele se prezintă în tabelul 1. Problema
monitorizării calitative a apei potabile este una prioritară, din
motivul că asupra indicilor calitativi influenţează atât sursele
geochimice, cât şi factorii impactului antropic. Este foarte
important ca în monitoringul ecologic integrat să fie utilizate
puncte de comparaţie, fără impact antropic, dar cu aceleaşi
condiţii naturale şi indici geochimici de fond. Astfel de surse
sunt punctele amplasate în Rezervaţiile ştiinţifice. Calitatea
apelor în fântânile localităţii Lozova indică un nivel înalt de

183
poluare antropică intravilan, dat fiind că apa izvorului din zona
strict protejată a rezervaţiei „Codrii” corespunde, după toţi
parametrii analizaţi, indicilor stabiliţi pentru apa potabilă.
Conform datelor CMP Ungheni (2008) în raion există 5624
de fântâni de mină şi 42 de izvoare, din care 583 sunt
paşaportizate. Conform analizelor efectuate de CMP Ungheni
în raion, 1689 (64%) corespund cerinţelor sanitare şi 958
(36%) de probe nu corespund normelor sanitare. În raion,
există 42 de izvoare, din care numai 10 corespund normelor
sanitare [6].
Tabelul 1
Indicii calitativi ai apei din izvorul Rezervaţiei Ştiinţifice
„Codrii” (anul 2009)
Nr. CMA,
Indicatori hidrochimici mg/dm3
crt. mg/dm3
1 Mineralizarea (concentraţia sărurilor solubile) 388 <1500
2 Calciu, Ca2+ 80,2 180
3 Magneziu, Mg2+ 31,6 40
4 Sodiu, Na+ şi Potasiu, K+ 34,5 170
5 Sulfaţi, SO42- 16,6 <500
6 Hidrocarbonaţi, HCO3- 423 nelimitat
7 Cloruri, Cl- 24,8 <350
8 Suma ionilor/cationilor 611
9 Reacţia pH 7,20 6,5-8,5
10 Duritatea totală 6,60 < 10,0
11 Ioni de amoniu (N-NH4) Abs 2,0
12 Nitraţi (N-NO3) 0,41 11,2
13 Nitriţi (N-NO2) abs 1,0
Sursa: datele autorului

Pentru toate localităţile din raionul Ungheni a fost

apreciată stabilitatea ecologică şi cantitatea de gunoi de grajd
formată anual. Indicii de calitate ai apelor din fântâni sunt
direct influenţaţi de cantitatea deşeurilor animaliere acumulate
şi de riscul ecologic de eroziune, instabilitate generală
ecologică. Pentru raionul Ocniţa, a fost stabilit un indice

184
corelativ înalt (R=63) între indicii calitativi ai apelor din
fântâni şi cantitatea totală de deşeuri animaliere din localităţi.
Analiza comparativă a gradului de arătură, de împădurire
arată că localităţile raionului Ungheni sunt neomogene după
cota arabilului şi împăduririi. Evaluarea acestor indici deviază
de la valori mici până la mari ale gradului de arătură, de la 22
(Rădenii-Vechi) la 70,2% (Todireşti). Localitatea de referinţă
Todireşti, care a fost luată în studiu de caz, se caracterizează cu
cel mai înalt grad de arătură, iar gradul de împădurire este
extrem de mic, ceea ce majorează riscul ecologic al acestei
localităţi. Pentru toate comunele s-a calculat indicele
echilibrului ecologic, care este foarte variabil – de la foarte
mare (comunele Sineşti, Buciumeni, Corneşti, Rădenii-Vechi,
Năpădeni, Teşcureni) până la mic (Morenii Noi, Pârliţa). În
localitatea Todireşti, acest parametru este mediu. Toate
localităţile raionului Ungheni sunt ecologic instabile.
Instabilitatea ecologică se explică prin cota înaltă a terenurilor
erodate. Conform acestui indice excepţie face doar localitatea
Rădenii-Vechi, evaluată cu stabilitate ecologică nesigură, care
favorizează nimerirea în bazinele acvatice a deşeurilor
animaliere, cu un impact grav pentru apele freatice şi de
suprafaţă din bazinul Prutului.
Concluzii:
1. Sursele de poluare pentru apele din raionul Străşeni
sunt obiectele industriale, terenurile agricole, deşeurile
menajere şi cele ale vităritului privat. Calitatea apelor
potabile din fântânile de mină din multe localităţi ale
raionului este nesatisfăcătoare după indicii fizico-
chimici, ecotoxicologici şi microbiologici. Foarte
tensionată este situaţia în localitatea Scoreni, Oneşti.
2. Examinarea detaliată a factorilor de instabilitate
ecologică din raionul Străşeni arată că cota arabilului
este medie şi constituie 42%, din care 16,1% revine
plantaţiilor multianuale. Un grad de arătură mai mare se

185
 atestă în satele Chirianca (70%), Grebleşti (67%) şi
Zubreşti (66%). Un grad de împădurire mai mic decât
media pe raion sunt în 19 comune şi doar în 8
depăşeşete media pe raion (or. Străşeni, Bucovăţ,
Căpriana, Dolna, Lozova, Scoreni). În raion, sunt
localităţi foarte stabile ecologic, cu grad de împădurire
peste 50% din suprafaţă – Căpriana 79%, Lozova 63%,
Scoreni 68%. Aceste localităţi sunt zone de tampon şi
stabilizează o suprafaţă mult mai mare decât înseşi
localităţile. Datele arată că aceste localităţi au şi
indicele echilibrului ecologic înalt, care nu pot fi
tampon pentru sursele punctiforme şi difuze de poluare
a apelor freatice.
3. Localităţile raionului Străşeni sunt diverse, după
coeficientul stabilităţii ecologice, care variază de la 0,07
în localitatea Zubreşti, până la 0,24 în comuna
Căpriana. Cele mai tensionate poziţii de stabilitate
ecologică sunt în or. Bucovăţ, Cojuşna, Găleşti,
Grebleşti, Pănăşeşti, Romăneşti, Sireţi, Tătăreşti,
Ţigăneşti, Voinova, Vorniceni, Zubreşti.
4. Pentru ameliorarea situaţiei este necesară paşaportizarea
surselor de apă potabilă şi gestionarea corectă a tuturor
deşeurilor din localitate, salubrizarea mai eficientă,
tehnologii de stocare şi utilizare a deşeurilor animaliere.

Bibliografie:
1. Mihăilescu C. Resursele acvatice ale Republicii Moldova.
Fântâni şi izvoare. Chişinău, 2008. 198 p.
2. Cojocaru M. Apa – cea mai enigmatică substanţă de pe
Terra. În: Revista Apelor. 2007, nr. 2, p. 22-23.
3. Moşanu E., Tărîţă A., Sergentu E., Sandu M. şi alţii.
Calitatea apei izvoarelor şi cişmelelor din raioanele
Glodeni şi Făleşti. În: Mediul ambiant. 2009, nr. 5, p. 1-3.

186
 4. Mihăilescu C. Starea actuală, monitoringul şi calitatea
resurselor acvatice în Republica Moldova. În.: Mediul
ambiant. 2005, nr. 19, p. 2-5.
5. Andrieş S. Managementul deşeurilor organice,
nutrienţilor şi protecţia solului. Chişinău, 2005.
6. Friptuleac Gr. Aspecte ale morbidităţii populaţiei din
localităţile adiacente râului Bâc. În: Mediul ambiant.
2004, nr. 4, p. 1- 3.
7. Malai E. Apa şi sănătatea. În: Eu şi Dunărea. Chişinău,
2006, p. 54-58
8. Sandu M. Consideraţii despre cercetările ştiinţifice
privind utilizarea raţională, protecţia şi regenerarea
resurselor acvatice. În: Mediul ambiant. Ediţie specială,
2005, p. 10-11.

СОДЕРЖАНИЕ ПРЕДМЕТА ИССЛЕДОВАНИЯ

ГЕОГРАФИИ КУЛЬТУРЫ

Аспирантка Наталия ЧУБЧЕНКО, МЭА

The study represents a general analysis in cultural geography
domain. Author try to identify the principal element of cultural geography
which in the future time will be the theme of doctoral research.

Эволюция географии как фундаментальная наука в

20-м веке привела к выделению в её составе целого ряда
дисциплин гуманитарной направленности. Одной из них
стала география культуры. Подобно многим
географическим дисциплинам, её одновременно можно
назвать наукой новой и очень молодой. Этот парадокс
объясняется тем, что описание географических
особенностей культуры имеет многовековую историю. С
незапамятных времен каждый путешественник считал

187
своим долгом отметить, какие традиции, нравы, обычаи
характерны для той местности, которую посетил автор. И
только в 20-м столетии, когда накопилось огромное
количество фактического материала, появилась острая
необходимость в его систематизации, выявлении
взаимосвязей и закономерностей, построении
географических моделей. В этот момент и происходит
рождение географии культуры.
География культуры появилась на стыке двух
«больших» наук – географии и культурологии. Изучением
культуры в различных её проявлениях занимаются многие
общественные науки – это и философия, и социология, и
политология, но только культурология никогда не могла
обойтись без географического подхода; она всегда
подразумевала конкретную территорию, поскольку её
исследования всегда были привязаны к конкретным
точкам, ареалам, населённым носителями определённой
культуры. Поэтому и все основные направления, и
подходы в географии культуры появляются на том этапе,
когда эта дисциплина ещё не отделилась от культурологии.
Первое направление предполагало выделение и
разграничение культурных пространств, население
которых характеризовалось определенными культурными
признаками. Причем такие исследования проводились на
различных территориальных уровнях – от глобального до
локального. Географический подход в наибольшей степени
был использован теми авторами, которые пытались найти
территориальную привязку для всех мировых культурных
пространств, и подбирали топонимы, определяющие их
местоположение. Выделив конкретную территорию для
исследования особенностей культуры, необходимо было
определить, какие именно культурные характеристики
должны быть изучены. Таким образом, вторым
источником география культуры становится

188
этнография, обладающая богатым фактическим материалом
традиций, обычаев, верований многих народов мира.
Следующим важнейшим контекстом
географического исследования культуры стал
природный. Огромные природные различия между
территориями являются очевидным фактом. Столь же
очевидная зависимость культурного развития от
природных условий предполагает, что анализ культуры в
природном контексте вскрывает глубокие географические
различия. В этой связи в культурологии сформировался
культурно-экологический подход.
Культурно-географический подход неразрывно связан
с историческим контекстом. Элементы пространственной
динамики культурогенеза прослеживаются уже в работах
основателей цивилизационного подхода: цивилизации
подобно людям, рождаются и умирают, занимая и
«освобождая» для других определенные географические
пространства. И всегда на планете есть точка, где можно
ожидать новый культурный толчок, могущий дать начало
новой культуре.
На современном этапе с достаточной степенью
условности можно выделить ряд направлений
исследования географии культуры, которые станут
основой нового исследования для географического
пространства Республики Молдова.
1. География религий занимается анализом
конфессиональной карты мира, исследуя распространение
«частных» религиозных обычаев и верований, сложных
комплексов, именуемых религиями, культурных групп,
выделяемых по конфессиональному признаку. Не
последнее место в исследованиях занимает
географический анализ деятельности созидателей религии.
Исследования в рамках географии религии определяют
конфессиональную структуру населения. При этом

189
большое внимание уделяется компактным изолированным
группам, а также отдельным религиозным традициям,
позволяющим по-новому взглянуть на конфессиональную
картину страны.
2. Этническая география – второе наиболее
развитое направление географии культуры. В
географическом ключе оно исследует проблему
этнической идентичности. Наиболее важной задачей
этнической географии является изучение распространения
этнических и субэтнических групп. Одной из проблем
исследования является этническая самоидентификация,
которая достаточно изменчива, особенно в периферийных,
пограничных районах. Также интерес представляет
изучение компактных этнических ареалов, среди которых
наиболее интересны изолированные, анклавные и
реликтовые.
3. Лингвистическая география. В центре внимания
находится ещё один важнейший культурный признак –
язык. Самым простым и очевидным направлением
лингвистической география является картирование ареалов
распространения лингвистических групп разного порядка.
Помимо распространения культурных групп,
объединяемых по лингвистическому признаку, может
исследоваться распространение отдельных
лингвистических характеристик – фонетических,
лексических и пр.
4. География искусства посвящена
территориальным аспектам этого важнейшего направления
в творческой деятельности человека. К числу наиболее
важных исследовательских задач относятся: определение
центров искусств, мест зарождения, ареалов и путей
распространения различных стилей, анализ связи
произведений искусства с местами, где они зародились.

190
География искусства имеет своё внутренние деление в
соответствии с видами искусства. Например, оправдано
выделение географии живописи, музыки, географии
литературы, географии архитектуры, скульптуры и др.
5. География науки раскрывает территориальные
особенности научного творчества, а также связанного с
ним образовательного процесса. Одно из возможных
направлений – создание динамической картины
распространения центров науки и образования. Более
сложным, но при этом очень важным является изучение
распространения определенных культурных норм,
характерных для научной деятельности и образовательного
процесса, научных школ, течений.
6. География бытовой культуры. Это направление,
как и этническая география, тесно связано с этнографией.
Оно занимается вопросами распространения различных
особенностей повседневной, бытовой культуры, используя
прежде всего материалы этнографических исследований.
Наиболее развитым течением является география типов
жилищ и различных их деталей (двор, печь и др.). Свою
территориальную специфику имеют и другие характерные
элементы быта – особенности питания, употребления тех
или иных продуктов, традиционные транспортные
средства, тягловая сила и др.
7. География народной культуры. Если география
искусства в большей степени затрагивает вопросы
индивидуального творчества, связанного с конкретными
авторами, то география народной культуры работает с
образцами искусства народного происхождения.
Предметом исследования могут стать фольклорные
традиции – народные песни, танцы, сказания, былины.
География народной культуры также может рассматривать
праздники, традиционные развлечения, спортивные игры.

191
 8. География поселенческой культуры. В рамках
этого направления, пересекающегося с географией
населения, изучаются различные типы поселений.
Например, большое развитие получили исследования
процесса урбанизации и связанной с ним городской
культуры. Интерес также представляют различные типы
городских и сельских поселений, внутренняя структура
городского или сельского пространства (например,
рисунок жилищ и улиц). Культурная специфика
поселенческой культуры определяется не только типом
поселений, но и социальным составом.
9. География политической культуры неразрывно
связана с политической географией и представляет собой
своеобразное пересечение культурной и политической
географии. В политике, как и в другой сфере человеческой
деятельности, формируются свои культурные нормы и
образцы, которые могут изучаться культурой географией.
С развитием географических исследований в данном
направлении в перспективном будущем могут выделиться
и другие направления географии культуры.

СИСТЕМА РАССЕЛЕНИЯ И ПОСЕЛЕНИЯ

ПРИДНЕСТРОВСКОГО РЕГИОНА

Преподаватель Андрей КРИВЕНКО,

Тираспольский государственный университет
Upon system distribution of the human setting the principal roll hold
the geographical situation of the region. The settlement human system is in
correlation with system of transportation. Demographical evolution from
last decade determine appearing of the depopulation process at the same
time for rural and urban settlement.

192
 Современная система расселения Приднестровского
региона, согласно местному законодательству,1 включает город
Тирасполь – столицу ПМР, города республиканского подчине-
ния: Бендеры, Дубоссары и Рыбница (последние – центры
административных районов), города местного значения:
Каменка, Григориополь, Слободзея (центры административных
районов).
В подчинении Тираспольского горсовета находятся город
Днестровск, село Кременчуг, Бендерского горсовета – села
Варница, Гыска, Протягайловка.
Система расселения административных районов
включает (кроме городов – районных центров) 11 поселков и
144 сельских поселений.
Современная система поселений региона характеризуется
преобладанием линейного расселения. Главная ось системы
расселения Приднестровья расположена вдоль реки Днестр. В
населенных пунктах, размещенных в долине Днестра,
сконцентрировано более 80% всего населения региона. Кроме
Днестра, на конфигурацию сети расселения влияют
транспортные магистрали (Тирасполь-Каменка, Кишинев-
Бендеры-Тирасполь-Одесса, Кишинев-Дубоссары-Полтава).
Ведущее положение в системе расселения региона играет
Тираспольско-Бендерская биполярная городская агломерация,
расположенная на юге Приднестровья. На севере региона в ка-
честве регионального ядра сети расселения выступает город
Рыбница.
В регионе преобладают малые и средние города,
численность населения которых не превышает 50 тыс. человек.
Устойчивые депопуляционные тенденции последних
десятилетий привели к сокращению численности населения
всех административных единиц региона (таблица 1).

1
Закон ПМР № 155-З-III от 17 июля 2002 г. «Об административно-
территориальном устройстве ПМР».
193
 Таблица 1
Численность городского и сельского населения
Приднестровья по данным переписей населения, человек
Административно- 1989 2004
территориальная
городское сельское всего городское сельское всего
единица
Каменский район 13689 20946 34635 10323 16961 27284
г. Каменка 13689 - 13689 10323 - 10323
Сельские поселения - 20946* 20946 - 16961 16961
Рыбницкий район 61352 34458 95810 53648 29051 82699
г. Рыбница 61352 - 61352 53648 - 53648
Сельские поселения - 34458 34458 - 29051 29051
Дубоссарский район 35806 11951 47757 23650 13799 37449
г. Дубоссары 35806 - 35806 23650 - 23650
Сельские поселения - 11951** 11951 - 13799 13799
Григориопольский район 13251 39877 53128 11473 36527 48000
г. Григориополь 11712 - 11712 10252 - 10252
поселок Маяк 1539 - 1539 1221 - 1221
Сельские поселения - 39877 39877 - 36527 36527
Слободзейский район 30326 79812*** 110138 23477 72265 95742
г. Слободзея 19040 - 19040 16062 - 16062
поселок Первомайск 7199 - 7199 4434 - 4434
поселок Красное 4087 - 4087 2981 - 2981
Сельские поселения*** - 79812 - 72265 72265
Бендеры (горсовет) 129969 9494**** 139463 97027 7983 105010
г. Бендеры 129969 - 129969 97027 - 97027
село Гыска - 6072 6072 - 4841 4841
село Протягайловка - 3422 - 3142 3142
Тирасполь (горсовет) 198834 1106 199940 158069 1094 159163
г. Тирасполь 181862 - 181862 144199 - 144199
г. Днестровск 14876 - 14876 12382 - 12382
поселок Ново- 2096 - 2096 1488 - 1488
Тираспольский - 1106 1106 - 1094 1094
село Кременчуг
ПМР – всего 483227 197644 680871 377667 177680 555347

*Левобережье
**Левобережье (без сел, не принявших юрисдикцию ПМР, –
21642 человека; Васильевка – 136 человек, Дороцкое – 3330, Кочиеры
– 4190, Кошница – 5135, Новая Маловата – 1886, Погребя – 749,
Пырыта – 3036 человек, Маловата – 3180).
***Без с. Копанка (5699 человек).
****Без с. Варница (4930 человек). С учетом села Гыска – 6072
человека.
Примечание. В 1989 г. – наличное населения, в 2004 г. –
постоянное население.

194
 В регионе наблюдаются существенные различия по
административно-территориальным единицам между
размерами сельских поселений. Для южных районов
типичны крупные села людностью от нескольких тысяч до
10 тыс. жителей. Для севера Приднестровья наиболее ха-
рактерны сельские поселения людностью от 0,5 до 1,5 тыс.
человек (таблица 2).
Так, в Каменском, Рыбницком и Дубоссарском
районах отсутствуют села с численностью населения более
3 тыс. человек. При этом доля мелких поселений с
численностью менее 300 жителей превышает 40%. В
Григориопольском районе существенна доля мелких
поселений (до 300 человек). В то же время в районе
расположено несколько сел с людностью более 3 тыс. че-
ловек. Наиболее крупные сельские поселения
расположены в Слободзейском районе (таблица 2).
Самым маленьким селом Приднестровья является
Сухая Рыбница (по данным переписи населения 2004 г.
здесь проживало всего 2 человека), самым крупным –
село Парканы (Слободзейский район) – 10543 человек
(таблица 3).
Для сельских населенных пунктов региона
характерны два типа планировки: компактный и линейный.
Компактный тип распространен на юге Приднестровья, что
определяется равнинностью местности и наличием
большого ресурса площади для селитьбы. Линейная
планировка типична преимущественно для сел севера
региона. Здесь села вытянуты вдоль долин рек, в первую
очередь вдоль долины реки Днестр.

195
 Таблица 2
Людность сельских поселений Приднестровского
региона по данным переписи 2004 г., количество сел/%
Районы
Численность Приднестров-
Григорио-
населения, Камен- Рыбниц- Дубоссар- Слобод- ский регион
поль-
человек ский* кий** ский зейский**** – всего
ский***
Менее 100 4/18,2 14/29,8 3/14,3 8/27,6 3/13,6 32/22,2
101-300 5/22,7 8/17,0 6/28,6 5/17,3 3/13,6 27/18,7
301-500 1/4,6 6/12,8 - - 4/18,3 11/7,6
501-700 2/9,1 3/6,4 5/23,8 1/3,4 - 11/7,6
701-1000 3/13,6 5/10,6 3/14,3 2/6,9 - 13/9,0
1001-1500 2/9,1 6/12,8 3/14,3 3/10,4 2/9,1 17/11,8*****
1501-2000 2/9,1 3/6,4 - 3/10,4 - 8/5,6
2001-2500 2/9,1 - - 1/3,4 - 3/2,1
2501-3000 1/4,5 2/4,2 - 2/6,9 - 5/3,5
3001-4000 - - 1/4,7 2/6,9 1/4,5 5/3,5******
4001-5000 - - - 1/3,4 2/9,1 4/2,8*******
5001-6000 - - - 1/3,4 2/9,1 3/2,1
6001-7000 - - - - - -
7001-8000 - - - - 2/9,1 2/1,4
8001-9000 - - - - 1/4,5 1/0,7
9001-10000 - - - - - -
Более 10000 - - - - 2/9,1 2/1,4
Итого 22/100 47/100 21/100 29/100 22/100 144

*Включая поселок Солнечное.

**Включая поселок «железнодорожная станция Колбасна».
***Включая поселки Глинное, Карманово, Колосово.
****Включая поселок «железнодорожная станция
Новосавицкая».
***** С учетом села Кременчуг, находящегося в подчинении
Тираспольского горсовета.
******С учетом села Протягайловка, находящегося в
подчинении Бендерского горсовета.
*******С учетом села Гыска, находящегося в подчинении
Бендерского горсовета.

196
 Таблица 3
Динамика численности населения крупнейших сел
Приднестровского региона*

2004 к
1989 к
Села 1979 1989 2004 1989,
1979, %
%
Парканы 11269 10945 10543 97,1 96,3
Суклея 10426 11421 10001 109,5 87,6
Кицканы 9276 9334 8952 100,6 95,9
Ближний Хутор 7135 8324 7291 116,7 87,6
Чобручи 8165 7873 7176 96,4 91,1
Глиное 7196 6430 5251 89,4 73,0
Малаешты 5664 5592 5243 98,7 93,8
Терновка 4870 4900 5015 100,6 102,3
Гиска** - - 4841 - -
Карагаш 4853 5187 4766 106,9 91,2
Незавертайловка 6939 5841 4742 84,2 81,8
*Указаны все сельские поселения с населением свыше 4 тыс.
человек.
**До 1990 г. село Гыска входило в состав Каушанского района
МССР.

Населенные пункты Приднестровья выполняют

широкий спектр функций. Наиболее мно-
гофункциональным является город Тирасполь, который
выделяется своим столичным политико-
административным статусом, обусловливающим
осуществление общего управления государством и
административно-территориальными единицами,
проведение электоральных кампаний, осуществление
законодательной, судебной, военно-стратегической,
внешнеполитической и другой деятельности. Являясь
центром по отношению к другим административно-
территориальным единицам региона, Тирасполь выступает

197
в качестве источника политических, социальных,
экономических и иных инноваций. Город выполняет также
производственные, торговые, распределительные,
транспортные, рекреационные, социально-бытовые,
образовательные, культурные, информационные и
конфессиональные функции.
Город Бендеры в основном сосредотачивает
производственные, транспортные и военно-стратегические
функции. Рыбница выделяется своим промышленным
потенциалом и административными функциями.
Дубоссары отличаются сочетанием административных,
производственных, рекреационных и военно-
стратегических функций. Григориополь и Слободзея
сочетают административные и агропромышленные
функции, Каменка – административные, рекреационные и
агропромышленные, Днестровск – производственные и
рекреационные.
Поселки, как правило, монофункциональны. Так,
Первомайск выполняет таможенные функции, Красное –
агропромышленные, Маяк – радио- и телетрансляционные.
Для сельских поселений типичны преимущественно
аграрные или агропромышленные функции. Ряд поселений
(сел и поселков) выполняет железнодорожные функции
(Ливада, Новосавицкая и Пост «47 км» – в Слободзейском
районе), поселок железнодорожная станция Колбасна
(Рыбницкий район) – военно-складские. Некоторые при-
днестровские села выполняют конфессиональные
функции. Например, село Кицканы, где расположен Ново-
Нямецкий монастырь, и село Рашково – центр
католической общины региона.
Несмотря на сокращение абсолютной численности
городского населения, доля городских жителей остается
достаточно высокой. Регион отличается сравнительно
высоким уровнем урбанизации (таблица 4).

198
 Таблица 4
Уровень урбанизации
В том числе
Все население
городское сельское
Год тыс. тыс. тыс.
% % %
человек человек человек
1989* 680,9 100 483,2 71,0 197,7 29,0
2004* 555,4 100 377,7 68,0 177,7 32,0
2009** 525,1 100 358,6 68,3 166,5 31,7
*По данным переписи населения
**По данным текущего учета на 1 июля

Среди административных районов наиболее высока

доля городского населения в Рыбницком (65,7% на 1 июля
2009 г.) и Дубоссарском (63,1%) районах. Аналогичный
показатель в Каменском районе составил 38,6%,
Григориопольском – 26,5%, Слободзейском – 24,1%.
В системе расселения региона высока доля
пригородного населения, для которого характерны
интенсивные маятниковые передвижения. В последние
годы в регионе получили развитие отдельные элементы
субурбанизации. Так, часть состоятельных городских
жителей поселяются в близлежащих к Тирасполю селах
(Ближний Хутор, Терновка, Суклея), в которых создается
инфраструктура, характерная для урбанизированных
территорий.

199
 ЭТНИЧЕСКИЙ, ЛИНГВИСТИЧЕСКИЙ И
КОНФЕССИОНАЛЬНЫЙ СОСТАВ НАСЕЛЕНИЯ
ПРИДНЕСТРОВЬЯ

Старший преподаватель Ольга БУРЛА,

Тираспольский государственный Университет
The Transnistrian region has the social structure of population
complicated. At the same time with aboriginal population (moldavian-
romanian, ucranian) population are high rate of russion, bulgar, gagauz
nation. Political transformation after 1990 have not influence the nation
structure of population.

Этнический состав населения Приднестровского

региона отличается исключительной пестротой, которая во
многом обусловлена межрегиональными миграциями –
перемещением и интенсивным взаимодействием
различных этносов. Приднестровский народ –
полиэтническая общность, сформированная в результате
взаимодействия славянских, романских, тюркоязычных,
германских и иных этносов. Для населения республики
характерна единая территория, единая история, особый
менталитет, преимущественно региональная, а не
этническая идентичность («признак землячества»).
На формирование современного этнического состава
населения оказали влияние следующие факторы:
− экономико-географическое положение –
порубежное положение на стыке славянской и
романской культур (цивилизаций);
− исторические – длительное развитие региона в
составе Российской империи, вхождение в МАССР,
составной части Украины с 1924 г. по 1940 г.,
развитие в составе МССР (союзной республики
СССР) с 1940 г. по 1991 г.;

200
 − экономические – строительство в 50-80-е гг. XX в.
крупных экономических объектов, которое
способствовало иммиграции специалистов
(представителей этносов республик бывшего СССР);
− особенности естественного движения, характерные
для различных этнических групп населения;
− политическая и социально-экономическая
нестабильность региона, желание значительной части
населения региона (немцев, евреев, русских,
украинцев) воссоединиться с исторической родиной;
− иммиграционная политика постсоветских республик.
В населении Приднестровья преобладают этносы
романской (молдаване), славянской (украинцы, русские,
болгары, белорусы, поляки), германской (немцы, евреи) и
индоарийской (цыгане) групп индоевропейской семьи.
Из представителей других этнических групп
выделяются гагаузы (тюркская группа алтайской языковой
семьи). Другие этносы не играли и не играют
существенной роли в этногенезе Приднестровья.
По данным переписи от 12 января 1989 г., в общей
численности населения молдаване составили 33,5%,
русские – 30,5%, украинцы – 28,3%, болгары – 2,2%, евреи
– 1,9%, белорусы – 0,8%, гагаузы – 0,7%, немцы – 0,7%,
представители других этносов – 1,4%.
Для региона характерна относительная
демоэтническая стабильность – за межпереписной период
соотношение между основными этносами существенно не
изменилось. За 1989-2004 гг. на 1,6% сократилась доля
молдаван, почти неизменной осталась доля гагаузов и
русских, незначительно выросла доля украинцев, болгар.
Значительно сократилась доля евреев – с 1,9% до 0,2% и
немцев – с 0,7% до 0,4% (таблица 1).

201
 Таблица 1
Этнический состав населения Приднестровья, в %*
В том числе
Всего
молда- укра- бол- гага- бело- нем-
Год ване
русские
инцы гары узы русы цы
евреи другие
12.01.1989,
% 100 33,5 30,5 28,3 2,2 0,7 0,8 0,7 1,9 1,4
11.11.2004,
% 100 31,9 30,4 28,8 2,5 0,7 0,7 0,4 0,2 4,4
Разница,
процентных
пунктов - -1,6 -0,1 0,5 0,3 - -0,1 -0,3 -1,7 3,0
*По данным переписей населения соответствующих лет

Следует выделить определенные особенности

распределения этносов внутри республики. В городах,
играющих ведущую роль в межрегиональном
экономическом, политическом и культурном развитии,
этнический состав населения характеризуется значительным
разнообразием. Здесь проживают представители всех
этносов, населяющих регион. Они выделяются высокой
долей представителей русского этноса (таблица 2).
Таблица 2
Этнический состав населения, в %*
В том числе
Всего
молдаване

украинцы

белорусы

Административно-
бол-ары

гагаузы
русские

немцы

другие
евреи

территориальная единица

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Приднестровье 10031,930,428,8 2,5 0,8 0,7 0,4 0,2 4,3
Тирасполь (горсовет) 10015,241,633,0 1,5 1,2 1,1 0,5 0,4 5,5
Бендеры (горсовет) 10024,644,217,8 3,2 1,1 0,7 0,3 0,4 7,7
Районы
Каменский 10047,8 6,9 42,5 0,2 0,2 0,3 0,1 0,0 2,0
Рыбницкий 10029,817,245,4 0,4 0,2 0,5 0,2 0,2 6,1

202
 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Дубоссарский 10050,119,028,3 0,4 0,2 0,5 0,2 0,1 1,2
Григориопольский 10064,815,317,4 0,5 0,2 0,4 0,7 0,0 0,7
Слободзейский 100 41,526,621,7 7,7 0,5 0,5 0,5 0,0 1,0
*По данным переписи от 11 ноября 2004 г.

Сельская местность в этническом отношении более

однородна. В сельских поселениях проживают
преимущественно автохтонные (коренные) этносы –
молдаване и украинцы. На юге Приднестровья в сельской
местности сравнительно высок удельный вес русских, а в
отдельных селах (например, в селе Парканы
Слободзеского района) – болгар. В Каменском районе
имеется село со значительным польским населением
(Слобода-Рашково).
Сложившийся в настоящее время этнический состав
населения является в значительной степени результатом
проводимой государственной политики, направленной на
максимальное сохранение этнических ценностей (языка,
культуры, особенностей быта, национальной кухни,
традиций). Так, согласно Конституции (ст. 12)
официальными языками Приднестровья являются русский,
молдавский и украинский, что соответствует этническому
составу населения региона. На базе официальных языков
функционируют средства массовой информации.
Например, газеты «Приднестровье», «Днестровская
правда» издаются на русском языке, газета «Гомiн» – на
украинском, газета «Адевэрул Нистрян» – на молдавском.
Радио- и телетрансляции осуществляются на русском,
молдавском и украинском языках. На официальных языках
издается учебная литература и осуществляется обучение в
системе общего и профессионального образования.
Для этносов, проживающих в ПМР, характерны
этническая толерантность, взаимная поддержка,
открытость к культурам друг друга. Национальная

203
политика и межэтнические отношения в Приднестровье
обусловили устойчивый интернациональный менталитет.
Демоэтнические процессы в регионе сопровождаются
этногенетической миксацией, частичной ассимиляцией и
межэтнической консолидацией населения.
Языковой состав населения Приднестровья тесно
связан с этническим составом. В то же время, наибольшее
распространение получил русский язык, который
используется в качестве официального языка и языка
межнационального общения. Русский язык является
основным в органах законодательной, исполнительной и
судебной власти. На нем, за редким исключением,
осуществляется делопроизводство. Его считают родным
представители многих этносов. Среди других наиболее
распространенных языков следует отметить молдавский,
украинский и болгарский. На этих языках осуществляется
общее и профессиональное образование.
Конфессиональный (религиозный) состав
населения. Три крупнейших народа Приднестровья
(молдаване, русские и украинцы) исповедуют
православие. Территория региона находится в управлении
Тираспольско-Дубоссарской епархии Молдавской
Митрополии Московского Патриархата Русской
Православной Церкви.
В регионе широко представлены и другие
конфессии, среди которых выделяются старообрядцы,
протестанты (лютеране, баптисты, адвентисты), католики,
мусульмане, иудеи, кришнаиты (таблица 3). Часть
населения относит себя к неверующим (атеистам).
Многовековое совместное проживание на
территории края представителей разных народов, ку л ьтур
и религий с фор миров ало осо б ый т олеран т ный
менталитет населения (терпимое отношение
представителей разных религий друг к другу).

204
 Конфессиональный состав населения
административно-территориальных единиц ПМР не
отличается существенно от среднереспубликанских
показателей (табл. 3).
Таблица 3
Конфессиональный состав населения административно-
территориальных единиц ПМР, человек*
В том числе
Административно-
другие
территориальные право- като- проте- не
иудеи конфес- атеисты
единицы Всего славные** лики станты указано
сии
Приднестровье
человек 555347 492128 2250 485 2053 5219 19969 33243
% 100 88,6 0,4 0,1 0,4 0,9 3,6 6,0
Горсоветы
Тираспольский 159163 133920 360 149 593 1690 10027 12424
Бендерский 105010 88712 237 192 517 1485 3490 10377
Районы
Каменский 27284 25707 751 4 50 43 239 490
Рыбницкий 82699 71945 694 86 191 730 2276 6777
Дубоссарский 37449 35420 35 18 131 212 1113 520
Григориопольский 48000 44631 39 11 206 317 1326 1470
Слободзейский 95742 91793 134 25 365 742 1498 1185

*По данным переписи населения 11 ноября 2004 г.

**Включая старообрядцев

В заключение следует подчеркнуть, что только

сбалансированная межэтническая, лингвистическая и
межконфессиональная региональная политика может быть
гарантом сохранения межэтнической и
межконфессиональной стабильности, а также максимальной
реализации этнических и конфессиональных потребностей
жителей региона в обозримом будущем.

205
 ПОЛОВОЗРАСТНОЙ СОСТАВ И ЗАНЯТОСТЬ
НАСЕЛЕНИЯ ПРИДНЕСТРОВЬЯ

К.г.н. Михаил БУРЛА, доцент,

Государственный Тираспольский Университет
The demographical structure of population is a basically one in
demographical analysis. The increase of female population is a result of
ageing population. The ageing of population is a large tendency in
demographical issues, which make a change in labour force. The negative
phenomenon has impact upon labour force and occupation of the
population.

Половой состав населения Приднестровья

характеризуется существенным превышением количества
женщин над количеством мужчин во всех
административно-территориальных единицах (таблица 1).
По данным переписи населения 1989 г., на 1000 женщин
приходилось 890 мужчин, в городских поселениях – 908, в
сельских – 846. По данным переписи 2004 г., на 1000
женщин приходилось 853 мужчин, в городских поселениях
– 832, в сельских – 900. Наиболее высока доля женщин в
городах Бендеры и Тирасполь, что в значительной мере
обусловлено специализацией их хозяйства.
Таблица 1
Численность мужчин и женщин*
Административно- В том числе
территориальная Оба пола мужчины женщины
единица человек % человек %
1 2 3 4 5 6
Тирасполь (горсовет) 159163 72239 45,4 86924 54,6
Бендеры (горсовет) 105010 46956 44,7 58054 55,3
Каменский район 27284 12762 46,8 14522 53,2
Рыбницкий район 82699 38136 46,1 44563 53,9
Дубоссарский район 37449 17269 46,1 20180 53,9

206
 1 2 3 4 5 6
Григориопольский
48000 23430 48,8 24570 51,2
район
Слободзейский район 95742 44876 46,9 50866 53,1
Приднестровье –
555347 255668 46,0 299679 54,0
всего
Городское население 377667 171513 45,4 206154 54,6
Сельское население 177680 84155 47,4 93525 52,6
*По данным переписи населения 11 ноября 2004 г.

Соотношение полов по возрастным группам

характеризуется преобладанием численности и доли
мужчин среди населения моложе трудоспособного
возраста, что объясняется особенностями рождаемости (на
каждые 100 новорожденных девочек приходится 104-107
мальчиков). В группах населения трудоспособного
возраста и старше преобладают женщины, что является
следствием более высокой смертности мужчин в средних и
старших возрастных группах (таблица 2).
Таблица 2
Половозрастной состав населения*
Все В том числе
население мужчины женщины
Возрастная группа
человек % человек % человек %
Моложе трудоспособного
возраста (до 16 лет) 95899 17,3 49272 19,3 46627 15,5
В трудоспособном
возрасте (мужчины 16-59
лет, женщины 16-54 года) 348679 62,8 171909 67,2 176770 59,0
Старше трудоспособного
возраста (мужчины 60
лет и старше, женщины
55 лет и старше) 110769 19,9 34487 13,5 76282 25,5
Всего 555347 100 255668 100 299679 100
*По данным переписи 2004 г.

207
 За межпереписной период (1989-2004 гг.) в общей
численности населения произошло значительное
сокращение абсолютного количества и доли детей (до 14
лет) вследствие снижения рождаемости: в Тирасполе – с
23,1% до 14,5%, Бендерах – с 23,4% до 14,5%, Рыбнице – с
27,5% до 15,8%, в Дубоссарах – с 25,2% до 14,7%, в
сельских поселениях Рыбницкого района – с 23,0% до
17,0%, Слободзейском районе – с 27,2% до 17,1%.
Для республики характерна достаточно высокая доля
лиц в трудоспособном возрасте, что является следствием
высокого уровня рождаемости и положительного сальдо
миграций в 60-80-е годы XX в.
Особенности естественного и миграционного
движения населения обусловили тенденцию роста доли
лиц старших возрастов. Несмотря на незначительный рост
абсолютной численности пенсионеров, происходит
достаточно быстрое увеличение их доли в общей
численности населения. Также происходит увеличение
значений коэффициента зависимости, отражающего
соотношение численности пенсионеров и лиц в
трудоспособном возрасте. Особенно интенсивно растет
величина коэффициента нагрузки пенсионерами,
отражающего количество пенсионеров, приходящееся на
1000 человек среднесписочной или списочной численности
занятых (таблица 3).
Для характеристики старения населения также
рассчитывают коэффициент старения населения,
отражающего долю лиц в возрасте 60 лет и старше в общей
численности населения. Для подробного анализа
рассчитывают общий и частные (для мужчин и женщин)
коэффициенты старения населения (таблица 4). Данные
таблицы свидетельствуют о существенном росте как
общего, так и частных коэффициентов старения населения.

208
 Таблица 3
Доля пенсионеров в общей численности населения и
коэффициент нагрузки пенсионерами

Доля
Коэффициент
пенсионеров
Численность Численность Численность нагрузки
в общей
населения, пенсионеров, занятых, пенсионерами,
численности
Год тыс. человек тыс. человек тыс. человек человек на
населения,
1000 занятых
%
1996 616,8 130,3 21,1 225,8 577,1
1998 603,6 132,6 22,0 208,6 635,7
2000 589,8 134,0 22,7 205,5 652,1
2002 571,6 136,2 23,8 186,1 731,9
2004 554,4 134,7 24,3 172,6 780,4
2006 540,6 133,3 24,7 161,0 828,0
2008 527,5 133,2 25,3 149,7 889,8

Таблица 4
Коэффициент старения населения (К) в некоторых
административно-территориальных единицах ПМР*
Административно- К старения К старения К старения
территориальная единица общий мужчин женщин
1989 2004 1989 2004 1989 2004
Тирасполь (горсовет) 11,7 16,2 9,1 12,8 13,8 18,9
Бендеры (горсовет) 10,6 15,4 7,9 12,3 13,3 17,9
Рыбница (город) 9,3 14,6 6,8 12,4 11,6 16,4
Дубоссары (город) 11,7 17,6 8,8 14,2 14,2 20,4
Районы
Рыбницкий (села) 23,0 25,7 16,9 20,3 27,8 30,2
Григориопольский 12,3 16,0 8,5 11,9 15,6 19,9
Слободзейский 13,4 17,2 9,7 13,4 16,6 20,6
*По данным переписей соответствующих лет.
Примечание. Сопоставления по сельским поселениям
Каменского и Дубоссарского районам невозможны в силу
несовпадения границ указанных районов в 1989 г. и 2004 г.

209
 По данным переписи 1989 г., численность мужчин в
возрасте 60 лет и старше во всех административно-
территориальных единицах ПМР была ниже численности
женщин.
В поселениях, подчиненных Тираспольскому
горсовету, численность лиц старше 60 лет составила 21158
человек, из которых мужчин – 7602 (35,9%), женщин –
13556 (64,1%); Бендерскому горсовету – 13750, мужчин –
5011 (36,4%), женщин – 8739 (63,6%). Аналогичные
показатели в городе Рыбница составили соответственно
5635 человек, в том числе мужчин – 1999 (35,5), женщин –
3636 (64,5); сельских поселениях Рыбницкого района –
7898, мужчин – 2578 (32,6%), женщин – 5320 (67,4%);
городе Дубоссары – 4143, мужчин – 1489 (35,9%), женщин
– 2654 (64,1%); Григориопольском районе – 6640, мужчин
– 2092 (31,5%), женщин – 4548 (68,5%).
За межпереписной период сложившееся соотношение
не претерпело значительных изменений. По данным
переписи 2004 г. доля мужчин по административно-
территориальным единицам ПМР составила немногим
более ⅓ общей численности населения старше 60 лет. В
поселениях, подчиненных Тираспольскому горсовету,
численность лиц старше 60 лет составила 25707 человек,
из которых мужчин – 9250 (36,0%), женщин – 16457
(64,0%); Бендерскому горсовету – 16145, мужчин – 5774
(35,8), женщин – 10371 (64,2%); в городе Рыбница – 7807,
мужчин – 3064 (39,2%), женщин – 4743 (60,8%); в сельских
поселениях Рыбницкого района – 7454, мужчин – 2706
(36,3%), женщин – 4748 (63,7%); в городе Дубоссары –
4157, мужчин – 1529 (36,8%), женщин – 2628 (63,2%); в
сельских поселениях Григориопольского района – 6050,
мужчин – 2226 (36,8%), женщин – 3824 (63,2%); в
городских поселениях Григориопольского района – 1628,
мужчин – 565 (34,7%), женщин – 1063 (65,3%); в сельских

210
поселениях Слободзейского района – 12718, мужчин –
4702 (37,0%), женщин – 8016 (63,0%); в городских
поселениях Слободзейского района – 3757, мужчин – 1320
(35,1%), женщин – 2437 (64,9%).
Демографические процессы существенно отразились
на параметрах трудовых ресурсов и занятости населения.
Значительно сократилась численность трудовых ресурсов,
в первую очередь трудоспособного населения в
трудоспособном возрасте, экономически активного и
занятого населения. При этом темпы сокращения
показателей занятости значительно превышают темпы
сокращения общей численности населения, что приводит к
росту коэффициента демографической нагрузки. Общий
(суммарный) коэффициент демографической нагрузки
(Скдн) увеличивается высокими темпами (таблица 5), что в
условиях кризисной экономики и отсутствия роста
производительности труда обусловливает существенные
проблемы в социальной сфере.
В долгосрочном периоде абсолютная численность
занятых и их доля в общей численности населения имеют
устойчивую тенденцию к сокращению. За 1991-2008 гг.
абсолютная численность занятых в хозяйстве региона
сократилась с 273,5 до 149,7 тыс. человек. Если в 1991 г.
доля занятых в общей численности населения составила
почти 40%, то в 2008 г. – 28,4%. При этом доля занятых в
общей численности населения существенно ниже, чем в
развитых странах. Например, в 2006 г. доля занятых в
общей численности населения составила в Швейцарии
54,7%, в Норвегии – 51,1%, в Японии – 49,9%, России
48,6%, Республике Корея – 48,0%, Швеции – 47,3%,
Финляндии – 47,2%.
Анализ распределения занятого населения по сферам
хозяйства и видам деятельности за 1991-2008 гг.
свидетельствует о значительном сокращении абсолютной

211
численности и доли лиц, работающих в материальном
производстве – со 169,2 до 54,0 тыс. человек (на 115,2 тыс.
человек, или на 68,1%). В то же время абсолютная
численность занятых в сфере услуг сократилась лишь на
8,6 тыс. человек, или 8,2%.
Таблица 5
Трудовые ресурсы и занятое население (на конец года),
тыс. человек*
2008 к
Показатель 2000 2002 2004 2006 2008
2000, %
Трудовые ресурсы – всего 409,3 406,9 342,3 337,3 322,3 78,7
В том числе:
- трудоспособное население в
трудоспособном возрасте 390,1 385,1 321,3 313,6 300,7 77,1
- лица старше и моложе
трудоспособного возраста 19,2 21,8 21,0 23,7 21,6 112,5
Экономически активное 208,4 189,0 176,4 163,6 152,3 73,1
население
В том числе:
- занятое население 205,5 186,1 172,6 161,0 149,7 72,8
- безработные 1,9 1,9 3,2 2,1 1,8 94,7
- ищущие работу 1,0 1,0 0,6 0,5 0,8 80,0
Численность населения 589,8 571,6 554,4 540,6 527,5 89,4
Отношение занятых к общей
численности населения, % 34,8 32,6 31,1 29,8 28,4 -6,4**
Скдн *** 1,87 2,07 2,21 2,36 2,52 -
*Рассчитано по данным Государственной службы статистики
Министерства экономики ПМР.
**Процентных пунктов.
***Количество иждивенцев на одного занятого.

Доля сферы материального производства в общей

численности занятых в 1991 г. составила – 61,9%, в 2008 г.
– 36,1%. Доля лиц, занятых в сфере материального
производства, в общей численности населения в 1991 г.
составила 24,6%, а в 2008 г. – 10,2%. Приведенные данные

212
свидетельствуют о существенном росте демографической
нагрузки, особенно на одного занятого в сфере
материального производства.
При сложившейся более низкой производительности
и интенсивности труда, чем в развитых странах (например,
в 2006 г. производительность труда в США составила 63,9
тыс. долл., в Люксембурге – 55,6, в Бельгии – 55,2, в ПМР
– 3,6 тыс. долл.), современная структура занятости
обусловливает непомерную демографическую нагрузку
для одного работающего и невозможность создания
достаточных бюджетных и инвестиционных ресурсов для
оптимального решения социальных проблем и
расширенного экономического воспроизводства.

ЧИСЛЕННОСТЬ И ПЛОТНОСТЬ НАСЕЛЕНИЯ

ПРИДНЕСТРОВСКОГО РЕГИОНА

К.г.н. Константин ДОБЫНДА, доцент,

Приднестровского университета, Тирасполь
The study reflects the demographical tendencies in the last decade in
Transnistrian region. Analysis of the Census data 2004, put in evidence the
new demographical modification and give the chance to establish the flow
of emigration from region

Численность населения – важнейший отправной

показатель, необходимый при демографической и социально-
экономической характеристике любой страны. Изменение
численности населения определяет качественные и
количественные параметры демографической ситуации,
состояние и перспективы развития системы расселения,
позволяет выявить потенциальные возможности населения

213
как субъекта хозяйственной деятельности и потребителя
материальных и духовных благ.
Достоверный анализ динамики численности
населения республики, отдельных административно-
территориальных единиц и населенных пунктов в
значительной степени определяется статистической базой,
основу которой составляет периодический и текущий учет
населения, административным статусом и юрисдикцией
отдельных поселений.
Следует отметить, что с 1990 г. в качестве базового
показателя использовалась величина численности
населения региона, равная 740 тыс. человек. Эта величина
была получена в результате суммирования численности
населения Тираспольского и Бендерского горсоветов, а
также пяти административных районов бывшей
Молдавской СССР (Каменского, Рыбницкого,
Дубоссарского, Григориопольского, Слободзейского). При
этом не был учтен тот факт, что Дубоссарский и
Каменский районы включали поселения, расположенные
не только на левом, но и на правом берегу. В указанную
численность было также включено количество жителей
левобережных сел Дубоссарского района (Пырыта – 3036
человек по данным переписи 1989 г., Кошница – 5135,
Погребя – 749, Дороцкое – 3330, Васильевка – 136,
Кочиеры – 4190, Новая Маловата – 1886, Маловата – 3180
человек) и правобережных – Варница (Бендерский
горсовет) и Копанка (Слободзейский район), которые не
приняли юрисдикцию Приднестровья.
По данным переписи населения от 12 января 1989 г. в
сельских населенных пунктах Дубоссарского района
проживало 42710 человек, в том числе в правобережных
поселениях – 9116 человек, в левобережных поселениях,
не принявших юрисдикцию Приднестровья, – 21642
человек, в левобережных поселениях, принявших

214
юрисдикцию Приднестровья, – 11952 человек. В сельских
населенных пунктах Каменского района проживало 47227
человек, в том числе в правобережных поселениях 26275
человек, в левобережных поселениях – 20952 человек. В
сельских поселениях Слободзейского района проживало
85479 человек, в том числе в населенных пунктах,
принявших юрисдикцию Приднестровья, 79780 человек, в
с. Копанка, не принявшего юрисдикцию Приднестровья, –
5699 человек. В селе Варница, которое также не приняло
юрисдикцию Приднестровья, проживало – 4930 человек.
Суммарная численность населения вышеперечислен-
ных сел по данным переписи 1989 г. составила 67662 тыс.
человек. В то же время в состав Приднестровья вошло село
Гыска (входящее ранее в состав Каушанского района МССР)
с численностью населения 6072 человек. С учетом
абсолютного прироста численности населения за 1989 г. (8,1
тыс. человек) ошибка в оценке численности населения по
состоянию на 1990 г. составила более 60 тыс. человек.
Представляется правильным использовать в качестве
базового показателя для анализа и сопоставлений
численность населения только тех поселений, которые
находятся под юрисдикцией Приднестровья. Тем более, что
только по этому кругу поселений осуществляется текущий и
периодический демографический учет и реализуется
соответствующая социальная и демографическая политика.
Число жителей, проживающих в этих поселениях, по данным
переписи 1989 г. составило 680,9 тыс. человек (таблица 1).
Исключение упомянутой ошибки и использование
предлагаемой величины представляется весьма важным, так
как от достоверности демографических статистических
данных зависит эффективность проводимой экономической
политики, разработки и реализации социальных программ,
развитие социальной инфраструктуры, проведение
соответствующей демографической политики.

215
 Таблица 1
Численность населения Приднестровья (на начало года)*

На
На
Среднегодовая начало Среднегодовая
начало
Год численность, Год года, численность,
года, тыс.
тыс. человек тыс. тыс. человек
человек
человек
1989** 680,9 - 2002 580,5 576,1
1995 639,0 634,3 2003 571,6 566,8
1996 629,6 623,2 2004 562,0 558,2
1997 616,8 612,8 2005 554,4 551,0
1998 608,7 606,2 2006 547,5 544,0
1999 603,6 600,8 2007 540,6 537,1
2000 597,9 593,9 2008 533,5 530,5
2001 589,8 585,2 2009 527,5 -
*В поселениях, принявших юрисдикцию Приднестровья
**По данным переписи населения (на 12 января 1989 г.)
Примечание. По данным переписи 2004 г. (11 ноября)
численность населения Приднестровья составила 555,4 тыс. человек.
Абсолютная убыль населения за 12.11-31.12.2004 г. составила 0,9 тыс.
человек.

Динамика численности населения региона в целом,

отдельных административно-территориальных единиц
и поселений определяется его естественным и
механическим движением. До начала 90-х годов
наблюдался постоянный рост численности населения,
обусловленный естественным и механическим приростом.
С 1992 г. наметилась устойчивая тенденция сокращения
численности населения. Первоначально она была
обусловлена миграционной убылью (за исключением
1993 г.), а с 1995 г. и естественной убылью населения.
Между двумя переписями населения в результате
естественной и механической убыли количество жителей
Приднестровья сократилось с 680,9 до 555,4 тыс. человек.
216
Тенденции динамики населения, сложившиеся в
межпереписной период, сохранились и в последующие
годы. По данным текущего учета 1 июля 2009 г. в
Приднестровье проживало 525,1 тыс. человек (таблица 2).

Таблица 2
Численность населения по административно-
территориальным единицам, тыс. человек
Административно- 2009
Абсолют-
территориальная 1989* 2009** в%к
ная убыль
единица 1989
Тирасполь (горсовет) 199940 150340 -49600 75,2
Бендеры (горсовет) 139463 101325 -38138 72,7
Районы:
Каменский 34635 24627 -10008 71,1
Рыбницкий 95810 76865 -18945 80,2
Дубоссарский 47757 36004 -11753 75,4
Григориопольский 53128 45069 -8059 84,8
Слободзейский 110138 90827 -19311 82,5
Приднестровье - всего 680871 525057 -155814 77,1
*По данным переписи населения от 12 января 1989 г.
**По данным текущего учета на 1 июля

Наиболее высокими темпами за рассматриваемый

период сокращалась численность населения Каменского
района и населенных пунктов Бендерского горсовета
(таблица 2).
Сокращение численности населения республики
отражает общие тенденции динамики численности
населения, характерные как для бывших европейских
республик СССР, так и государств Восточной и
Центральной Европы.
Определенный интерес представляет анализ
соотношения постоянного, наличного и временно
отсутствующего населения.
217
 Постоянная численность населения по данным
переписи 1989 г. составила 677947 человек (в том числе
городского – 481328, сельского – 196619 человек), а
наличного населения – 680871 (в том числе городского –
483227, сельского 197644). Общая численность наличного
населения на 2924 человек превышала численность
постоянного населения, городского – на 1899, сельского –
на 1025 человек. Эти показатели свидетельствуют о
миграционной привлекательности региона.
По результатам переписи 2004 г. наблюдалась иная
тенденция. Численность наличного населения оказалась на
36312 человек меньше, чем постоянного (таблица 3), что
является косвенным признаком того, что часть населения
республики на момент переписи находилась на заработках
в других странах, или обучалась за рубежом.
Наиболее высока численность и доля временно
отсутствующего населения в городе Бендеры и районах с
высокой долей сельского населения, расположенных вдали
от крупных городов – Каменском и Григориопольском
(таблица 3). Среднее положение занимает Дубоссарский
район. Наименьшей является доля временно
отсутствующего населения в Слободзейском районе
(таблицы 3, 4), что обусловлено его близостью к двум
крупным городам – Тирасполю и Бендерам. Для
постоянного населения сел района характерны
интенсивные маятниковые многоцелевые перемещения
населения в указанные города.
Регион имеет сравнительно высокую плотность
населения, являясь одним из самых густонаселенных на
постсоветском пространстве. Плотность населения
Приднестровья сопоставима с аналогичными показателями
ряда стран Восточной и Западной Европы - Австрии – 99
чел./км², Франции -111, Польши – 118, Чехии -130,

218
Швейцарии -183, Люксембурга -192, Италии – 196 чел./км²
(2006 г.).
Таблица 3
Временно отсутствующее население в общей
численности постоянного населения*
Всего В том числе временно
Административно-
постоянного отсутствующее
территориальная
населения,
единица человек %
человек
Тирасполь – горсовет 159163 4548 2,9
Бендеры – горсовет 105010 11916 11,3
Районы
Каменский 27284 2540 9,3
Рыбницкий 82699 5277 6,4
Дубоссарский 37449 3092 8,3
Григориопольский 48000 4299 9,0
Слободзейский 95742 4640 4,8
Городское население 377667 23793 6,3
Сельское население 177680 12519 7,0
Приднестровье - всего 555347 36312 6,5
*По данным переписи населения 2004 г.

В то же время, абсолютная убыль населения привела к

некоторому сокращению плотности населения (таблица 5).
Внутри региона наиболее высокая плотность
населения характерна для городских агломераций,
пригородной сельской местности и ареалов концентрации
крупных сельских поселений.

219
 Таблица 4
Количество и доля временного отсутствующего
сельского населения в общей численности постоянного
населения*
В том числе временно
Всего постоянного
Административно- отсутствующее
сельского населения,
территориальная единица население
человек
человек %
Село Кременчуг
(Тираспольский горсовет) 1094 97 8,9
Села Гыска,
Протягайловка 7983 764 9,6
(Бендерский горсовет)
Районы
Каменский 16961 1575 9,3
Рыбницкий 29051 2471 8,5
Дубоссарский 13799 1292 9,4
Григориопольский 36527 2952 8,1
Слободзейский 72265 3368 4,7
Сельское население - всего 177680 12519 7,0
*По данным переписи населения 2004 г.
Таблица 5
Динамика плотности населения Приднестровья
(на начало года)
Численность Плотность Численность Плотность
Год населения, населения, Год населения, населения,
тыс. человек человек/км2 тыс. человек человек/км2
1989* 680,9 189,6 2004** 554,4 154,3
1996 629,6 175,3 2006 547,5 152,4
2001 589,8 164,2 2009*** 525,1 146,2
*По данным переписи 12 января 1989 г.
**По данным переписи 11 ноября 2004 г.
***На 1 июля
Примечание. Плотность рассчитана с учетом величины
площади, находящейся под юрисдикцией Приднестровья.

220
 Среди административных районов высокой
плотностью населения выделяются Слободзейский,
Дубоссарский и Рыбницкий районы (таблица 6).

Таблица 6
Плотность населения в административных районах
Приднестровья (01.01.2009 г.)
Район ЧН*ПР**ПН*** Район ЧН*ПР**ПН***
Каменский 24,9434,5 57,3 Григориопольский
Рыбницкий 77,3850,2 90,9 45,3822,0 55,1
Дубоссарский 36,1397,0 90,9 Слободзейский 91,3873,0 104,6
*ЧН – численность населения, тыс. человек
**ПР – площадь района, км²
***ПН – плотность населения, человек/км²

ВРЕДНЫЕ ПРИВЫЧКИ КАК ФАКТОР

САМОРАЗРУШИТЕЛЬНОГО ПОВЕДЕНИЯ

Л. РУСТАНОВИЧ, ИЕИРН АНМ

Based on the results of a social survey “Attitude of the young to their
own health” (D.Corcodel, L.Rustanovici, 2009), the problem of hazardous
habits among the young (smoking, alcohol abuse etc.) as a factor of self-
destructive behavior is examined. Some proposals about developing the
behavior aimed at self-preservation are presented.

Здоровье – первая и важнейшая потребность человека,

определяющая его способности к умственному и
физическому труду. Здоровье, сохраняемое и укрепляемое,
обеспечивает долгую и активную жизнь, являясь важнейшим
условием жизненного успеха для всех людей, а,
следовательно, для общества и государства. В последние
десятилетия прослеживается негативная тенденция к

221
ухудшению здоровья населения. Объясняется это не только
экономической ситуацией, нарастанием процессов
социальной напряженности в обществе, ухудшением
экологической обстановки, а также и безответственным,
потребительским, а порой и пренебрежительным
отношением к собственному здоровью.
Усиление профилактической направленности в
современном обществе предусматривает возрастание
ответственности человека за свое здоровье и
самосохранительное поведение, которое определяется
самооценкой здоровья и уровнем информированности о
факторах риска и мерах по их снижению. Особое значение
это приобретает для наиболее динамичной части общества –
студентов, проходящих стадию достижения биологического
и психологического созревания, усваивающих
общеобразовательные и культурные функции.
Важные теоретико-методологические разработки
концепции самосохранительного поведения были сделаны
А.Антоновым, И.Журавлевой, Л.Шиловой, которые
определили, что в целом самосохранительное поведение
означает уровень осведомленности, компетентности
индивида в области здоровья и его сбережения, степень
соответствия поступков молодого человека требованиям
здорового образа жизни, предписаниям наук о здоровье.
Проблема самосохранительного поведения заключается в
несоответствии, порой резко выраженном противоречии,
между сознанием молодежи и ее поведением. Характер
самосохранительного поведения может быть как
позитивным, так и негативным. Позитивное направлено на
сохранение и укрепление здоровья, а негативное, напротив,
на его разрушение (это система действий, приносящих
ценность здоровья в жертву другим интересам) ради
достижения других целей [1, 2].

222
 Негативное саморазрушительное поведение
характеризуется нежеланием считаться с нормами здорового
образа жизни, что особенно характерно для учащейся и
студенческой молодежи, которая редко ценит здоровье в
силу своего возраста. Самочувствие и состояние здоровья
человека напрямую зависят от его умения преодолевать
вредные привычки. Широкое распространение в обществе
вредных привычек, связанных с употреблением алкоголя и
табакокурения, малоподвижным образом жизни. Именно
они во многом определяют специфику саморазрушительного
поведения [3].
В настоящее время во всем мире разворачивается
кампания по борьбе с курением, ограничением потребления
алкоголя. По результатам исследования «Здоровье и
развитие молодежи» (Moлдова, 2005 г.) было выявлено, что
употребление алкогольных напитков – распространенное
явление среди молодёжи, а пропорция употребляющих
спиртное растет с возрастом – от 65,4% в группе 10-14 лет
до 83,9% в группе 15-18 лет и 96,2% в группе 19-24 года.
В социологическом исследовании «Отношение
учащейся молодежи к собственному здоровью» (Коркодел
Д., Рустанович Л., 2009, 300 респондентов возрасте от 16-26
лет, выборка стратифицированная, погрешность +5%)
рассматривались следующие аспекты: самооценка
собственного здоровья, регулярность занятий физической
культурой, наличие факторов риска – курение, употребление
алкогольных напитков, профилактические меры и др.
Полученные результаты показали распространенность
употребления алкогольных напитков в среде учащейся
молодёжи: на первом месте находится пиво (еженедельно
39%). Усиленная реклама пива как образа жизни
преуспевающего человека привела к тому, что подавляющая
часть молодежи не представляет, как можно проводить свой
досуг без пива. Употребление слабоалкогольных напитков

223
носит массовый характер и становится их нормой жизни. На
втором месте по распространенности употребления
алкогольных напитков следует вино (1-3 и более раз в месяц
– 35%). Почти половина всех опрошенных (45%)
употребляют крепкие напитки (водка и коньяк). В
отношении распространённости употребления алкогольных
напитков в среде молодежи, то не употребляющих алкоголь
не оказалось.
Среди факторов, способствующих саморазрушительному
поведению, одно из главных мест занимает курение. Табачная
зависимость – официально признана болезнью, а
табакокурение широко распространено во всех странах мира и
является одной из главных причин преждевременной смерти
от заболеваний, связанных с курением. Табакокурение убивает
5 млн. людей каждый год, являясь единственной и устранимой
причиной. Прогнозируется, что к «2020 году в развивающихся
странах каждый год будет умирать более 7 миллионов людей в
результате болезней, связанных с табаком. Это больше, чем от
малярии, травматизма и условий жизни вместе взятых»
(материалы ВОЗ, июль 2006).
К курению приобщено значительное число детей и
подростков во всех странах мира. Изучение образа жизни
школьников в развитых странах с высоким уровнем жизни
указывает на высокую распространенность вредных
привычек. Обследование швейцарских школьников 12-14
лет показало, что до 80% из них рискуют стать постоянными
курильщиками. Регулярными курильщиками являются 11%
американских учащихся, обучающихся в 12-х классах
(Е. Simantov, C. Schoen and J. D. Klein, 2000). Среди
литовских школьников 5-9 классов ежедневно курят до 20%
(Э. Ю. Гринене., 2006). Среди школьников Хорватии
ежедневно курят 19,3% юношей и 21,3% девушек (V. Juresa,
D. Petrovic, 2005). Первый опыт курения 20-30% школьников
Украины и Беларуси приобретают в возрасте до 10 лет. К

224
числу постоянных курильщиков среди 13-15-летних можно
отнести каждого третьего юношу и каждую пятую девушку
(Даниленко Г., Клыгина И., Застенская И., 2006 и др.) [4].
Согласно исследованию, проведенному Национальным
Научно-практическим Центром профилактической
медицины, курят 15% из всей молодежи Республики
Молдова, в возрасте 13 лет (24% юноши, 6,9% девушки).
Исследование «Здоровье и развитие молодежи» выявило, что
молодежь из городской местности курит в 4,4 раза чаще, чем
из сельской местности (17,3% и соответственно 3,9%),
юноши курят чаще, чем девушки (19,1% и соответственно
6,4%). Распространение курения увеличивается с возрастом:
3,6% в возрастной группе 10-14 лет, 14,3% в возрастной
группе 15-18 лет и 24,6% в группе 19-24 лет. Если учитывать
учебное заведение, то больше курящих наблюдается в
колледжах (31%), и в высших учебных заведениях (24,5%).
Мотивы курения учащаяся молодежь указала следующие: 1)
чтобы выглядеть взрослым – 48,3%; 2) чтобы успокоиться –
46,6%; 3) чтобы казаться более современным – 43%; 4)
чтобы утвердиться среди сверстников – 39,8%; 5) потому что
зависят от курения – 26,1%.
Результаты исследования показали, что ежедневно курят
36,2%, иногда 15,1% от общего числа опрошенных.
Достаточно активными курильщиками являются девушки –
38,8%, по сравнению с 33,8% юношей. Самая высокая доля
курящей молодежи зарегистрирована в высших учебных
заведениях – 29%, затем следуют колледжи, где курящая
молодежь составляет - 12,2% и самый маленький процент
курящей молодежи в лицеях – 9,6%. В связи с этим можно
сделать вывод, с увеличением возраста процент учащейся
молодежи, имеющих вредные привычки, растет. Наши данные
позволили выявить две важные тенденции в распространении
табакокурения. Первая – преимущественный прирост числа
курящих среди девушек, что приводит к сглаживанию

225
традиционных различий в распространенности курения среди
учащейся молодежи разного пола. Вторая тенденция –
курящих среди учащейся молодёжи больше в высших учебных
заведениях, т.е. с увеличением возраста процент учащейся
молодёжи, которая курит, растет. Таким образом, высокая
распространённость вредных привычек среди молодёжи с
тенденцией роста при снижении возраста их формирования
является неблагоприятным для прогноза здоровья
подрастающего поколения в ближайшем будущем. За
последнее десятилетие произошло не только количественное
увеличение распространённости табакокурения среди
молодёжи и употребления таких алкогольных напитков, как
пиво, но и качественное изменение – увеличение доли
учащейся молодёжи со сформировавшейся зависимостью к
курению. Совершенно очевидно, что профилактические
программы формирования устойчивых стереотипов здорового
образа жизни должны начинаться в более ранних возрастных
группах. Решение задачи по снижению распространенности
вредных привычек среди молодёжи требует взаимодействия и
объединения усилий педагогов, родителей, социальных
работников и врачей.
Необходимо принятие решения об ограничении
рекламы алкогольных напитков, нужна активная реклама в
СМИ составляющих здорового образа жизни и вытеснение
социально опасной рекламы. Исключительно важными
являются меры по снижению пресса скрытой и явной
рекламы в интересах производителей и поставщиков
табачной продукции, организация и проведения среди
молодежи мероприятий с целью формирования у них
потребности в здоровом образе жизни, ответственного
отношения к здоровью. Средства массовой информации,
телевидение, Интернет должны формировать новую моду
среди молодёжи – модно и хорошо быть свободным от
вредных привычек и здоровым.

226
 Литература
1. Журавлева И.В. Социальные факторы ухудшения
здоровья населения. / Социология социальных
трансформаций.- М., 2001. – С.510-512.
2. Социология семьи: Учебник / Под ред. Проф.
А.И.Антонова – 2-е изд., М.: ИНФРА-М, 2005. С.33.
3. Димов В.М. Саморазрушительное поведение /
Социология и здравоохранение / Курс лекций.
Алматы, 1998.
4. Журавлева М.С., Сетко Н.П. Распространенность
вредных привычек среди подростков как медико-
социальная проблема современного общества.
Материалы Вс. научно-практ.конференции 15-17 мая
2006 г. Москва С. 53-54.

СТАРЕНИЕ НАСЕЛЕНИЯ И ОЦЕНКА

ОЖИДАЕМОЙ ПРОДОЛЖИТЕЛЬНОСТИ
ЖИЗНИ В РЕСПУБЛИКЕ ТАДЖИКИСТАН

С.С. МИРЗОЕВ,
Таджикский национальный университет
The ageing process is with specifically aspects for each country. The
Tadgikistan is not out of this tendency. The qualitative criteria of
appreciation ageing process are de range of population after age 60+
(65+), medium age of population, life expectancy etc. Each country have
such expectancy of life which is according to population level of life.

В современный период глобализации и мирового

финансового кризиса демографический фактор оказывает
всестороннее влияние на экономическое, социальное,
геополитическое, национальное, культурное и научно-
техническое развитие общества. Демографическая
ситуация в Таджикистане отличается своими
227
специфическими особенностями. Продолжающееся
увеличение численности населения и высокий темп
рождаемости, слишком высокая детская смертность,
неэффективная миграционная политика и отрицательное
сальдо миграции негативно влияют на структуру и
качество населения. В связи с этим большой научный и
практический интерес представляют отдельные
демографические процессы и тенденции их развития.
Улучшение качества населения на данный момент
является основной целью демографической политики
страны. Снижение детской и младенческой смертности,
рост ожидаемой продолжительности жизни и
благосостояния населения, сокращение иждивенческой
нагрузки и другие факторы приводят к снижению бедности
и, безусловно, положительно влияют на благосостояние
населения и процесс старения.
Старение населения является результатом
длительных демографических изменений, сдвигов в
характере воспроизводства населения, в рождаемости и
смертности, а также результатом увеличения средней
продолжительности предстоящей жизни и уменьшения
смертности в старшем возрасте. Старение одновременно
влияет на развитие общества как экономической, так и с
социальной точки зрения. Как и для других
демографических процессов, для оценки состояния
процесса старения применяется система показателей,
которые характеризуют его различные стороны. Эти
показатели можно разделить на структурные, т.е.
выражаемые с помощью отношений численности и доли
различных возрастных групп населения, и показатели,
связанные с возрастом. К последним относятся: ожидаемая
продолжительность жизни, медианный возраст и средний
возраст населения. По мере увеличения доли пожилых
людей среди населения, средний возраст и медианный

228
возраст повышаются. Для успешного решения вызываемых
проблем прежде всего необходимо ясное понимание
изменения возрастного состава населения. Поэтому
изменение тенденций развития процесса старения тесно
связано с возрастной структурой изменения
иждивенческой нагрузки населения (см. таблицу 1).

Таблица 1
Возрастная структура населения и иждивенческая
нагрузка1
на на на на на
1.01. 1.01. 1.01. 1.01. 1.01.
2005 г. 2006 г. 2007 г. 2008 г. 2009 г.
Моложе трудоспособного
возраста 2579,5 2566,9 2572,8 2589,7 2622,5
В трудоспособном
возрасте 3842,3 3984,4 4121,3 4254,0 4373,2
Старше трудоспособного
возраста 358,6 369,0 369,7 372,0 378,1
Все население 6780,4 6920,3 7063,8 7215,7 7373,8
Иждивенческая нагрузка2 765 736 713 696 686
Моложе трудоспособного
возраста (%) 38 37 36,4 35,9 35,6
В трудоспособном
возрасте (%) 56,7 57,6 58,3 59 59,3
Старше трудоспособного
возраста (%) 5,3 5,4 5,3 5,1 5,1
Все население 100 100 100 100 100

В качестве критерия для оценки демографического

старения в Таджикистане используется доля в населении лиц
старше 60-лет (старше трудоспособного), а в развитых
странах и в международной практике этот возраст достигает

1
Источник: авторские расчеты по данным Госкомстата Республики
Таджикистан.
2
На 1000 лиц трудоспособного возраста приходится нетрудоспособных,
дети и пенсионеры.
229
65-лет. Соответственно, для измерения старения населения
используются специальные шкалы. Если в качестве критерия
используется возраст 60-лет, то применяется шкала Ж. Божё-
Горнье и Э. Россета. Если в качестве критерия используются
возраст 65-лет, то применяется шкала демографического
старения ООН. Доля лиц в возрасте 60-лет (старше
трудоспособного) в среднем за 2005 и 2009 год в
Таджикистане составляет всего 5,2%. Если применять шкалу
Божё-Горнье и Э Россета, то этап старения и уровень
старости населения называется «демографическая
молодость», потому что составляет менее 8%.
Численность и доля населения трудоспособного
возраста возросла за пять лет 530,9 тыс. человек или на
13,8%, а иждивенческая нагрузка – соотношение между
детьми, пенсионерами и трудоспособным населением –
уменьшилась до 79 человек, или количество
нетрудоспособной части населения увеличилось за этот
период на 19,5 тыс. человек или на 5,4%. Если в 2005 году
доля лиц моложе трудоспособного возраста составила 38%,
то на 1.01.2009 год этот показатель составил 35,6%, т.е. за
этот период доля лиц моложе трудоспособного возраста
снизилась на 2,4%. На 1.01.2005 году трудоспособная часть
населения составила 56,7% от всей численности населения, а
на 1.01 009 года их доля составила 59,3%, или доля лиц
старше трудоспособного на 1.01.2005 году составила 5,3% и
на 1.01 2009 года снизилась до 5,1%.
Если сравнить иждивенческую нагрузку мужчин и
женщин получается следующая картина: в рассматриваемый
период иждивенческая нагрузка женщин больше, чем у
мужчин. Соответственно, численность и доля мужчин в
трудоспособном возрасте увеличилась до 275,4 тыс. человек,
или на 14,2%, а женщин до 255,8 тыс. человек, или на 13,3%,
исходя из того, что женщины живут дольше, чем мужчины.

230
 3000
2500 2579,5 2566,9 2572,8 2589,7 2622,5
2000
1500
1000
500 358,6 369 369,7 372 378,1
0
2005 2006 2007 2008 2009

Моложе трудоспособного возраст а

Ст арше трудоспособного возраста

Рисунок 1. Пропорция населения моложе трудоспособного

и старше трудоспособного возраста по официальной
статистике на начало периода за 2005-2009 годы
(тыс. человек)
Поэтому, если численность мужчин старше трудоспособного
возросла на 1.01 2005 года и составила 151,6 тыс. человек, то
на 1.01.2009 года их численность уменьшилась и составила
149,6 тыс. человек, а численность женщин этого возраста
увеличилась до 228,5 тыс. человек, или возросла на 10,4%.
Если на 1.01.2005 года на 1000 мужчин трудоспособного
возраста приходилось 758 нетрудоспособных детей и
пенсионеров, то на 1.01 009 года этот показатель снизился до
674 человек. Если на 1.01.2005 года на 1000 женщин
трудоспособного возраста приходилось 770
нетрудоспособных детей и пенсионеров, то этот показатель
на 1.01.2009 года составил 698 человек (см. таблицу 2).
Отметим, что ожидаемая продолжительность жизни в
пожилом возрасте является важной характеристикой
процесса старения. Если рассматривать динамику
изменения ожидаемой продолжительности жизни при
рождении за пять лет, можно сказать, что ее тенденция
сильно не изменяется, и в среднем составляет 69,9 лет. За

231
пять лет ожидаемая продолжительность жизни женщин
увеличилась на 2,3 года, а у мужчин на 1,1 год.
Таблица 2
Возрастная структура населения и иждивенческая
нагрузка мужчин и женщин1
на1.01.2005 г. на 1.01.2006 г. на 1.01.2007 г. на 1.01.2008 г. на 1.01.2009 г.
м. ж. м. ж. м. ж. м. ж. м. ж.
Моложе
трудоспособного 1315,6 1263,9 1310,6 1256,3 1313,2 1259,6 1321,9 1267,8 1339,7 1282,8
возраста
В
трудоспособном 1934,2 1908,1 2005,7 1978,7 2077,0 2044,3 2146,5 2107,5 2209,6 2163,6
возрасте
Старше
трудоспособного 151,6 207,0 156,2 212,8 154,0 215,7 151,2 220,8 149,6 228,5
возраста
Иждивенческая
758 770 731 742 706 721 686 706 674 698
нагрузка
Моложе
трудоспособного 38,7 37,4 37,7 36,4 37 35,8 36,5 35,2 36,2 34,9
возраста (%)
В
трудоспособном 56,9 56,5 57,8 57,4 58,6 58 59,3 58,6 59,8 58,9
возрасте (%)
Старше
трудоспособного 4,4 6,1 4,5 6,2 4,4 6,2 4,2 6,2 4,0 6,2
возраста (%)
Все население 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

74 73,4 73,5
72 72,3
71,1 71,1 71 70,6
70 70,1
69,1 69,1 68,6
68 67,9 68,1
67 67,1
66
64
62
2001 2002 2003 2004 2005

ожидаемая продолжительность жизни все население мужчины женщины

Рисунок 2. Различия в ожидаемой при рождении

продолжительности жизни мужчин и женщин1
1
Источник: Авторские расчеты по данным Госкомстата Республики
Таджикистан.
232
 Ожидаемая продолжительность жизнь тесно связана с
иждивенческой нагрузкой и, соответственно, с
уменьшением иждивенческой нагрузки, увеличивается
средняя ожидаемая продолжительности жизни населения.2

2001 2002 2003 2004 2005

Ожидаемая
продолжительности
69,1 69,1 70,1 71,0 70,6
жизни всего
населений (лет)
Иждивенческая
888 842 802 765 734
нагрузка

1000
888 842
800 802 765 734
600
400
200
69,1 69,1 70,1 71 70,6
0
2001 2002 2003 2004 2005

Ожидаемая продолжительность жизны Иждивенческая нагрузка

Совершенно очевидно, что вопрос пенсионного

возраста должен рассматриваться с позиций социально-
экономической целесообразности. Проблема повышения
пенсионного возраста в Республике Таджикистан в
последние годы является очень актуальной, вследствие
чего несколько раз были изменены его возрастные
границы. Прежде всего необходимо учитывать, что
занятость является важной формой участия человека в
общественной жизни, его социальной интеграции в

1
Источник: Статистический сборник РТ.
2
Источник: Статистический сборник РТ.
233
развитии и самореализации. Ранний выход на пенсию
существенно увеличивает риск бедности, несет угрозу
снижения социального статуса и утраты общественных
связей. Если рассмотреть динамику изменения
численности пенсионеров за последние 10 лет, можно
сказать, что их число неизменно растет.
600

500

400

300

200

100

0
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Таджикистан г.Душанбе ГБАО

Хатлонская область Согдийская область РРП

Рисунок 4. Динамика изменения численности

пенсионеров за 1999-2008 гг.

Средняя продолжительность жизни является одним

из основных интегральных показателей, характеризующих
состояние здоровья населения, качество его жизни,
правильное питание, здоровый образ жизни, уровень
медицинского обслуживания на данной территории.
Величина средней продолжительности жизни населения
определяется уровнем смертности от основных ее причин в
данном регионе. Исходя из этого, Всемирная Организация
Здравоохранения рекомендовала рассматривать среднюю
продолжительность жизни, как важнейшую медико-
демографическую характеристику состояния здоровья
населения, поставив основной задачей повышение
продолжительности предстоящей жизни при рождении.

234
 В целом, процесс старения населения следует
расценивать как положительное явление, которое
свидетельствует о достаточно высоком уровне
социального развития, в частности об успехах
человечества в области снижения смертности и увеличения
продолжительности жизни населения.
Мы имеем ту продолжительность жизни, которая
адекватна нашему жизненному уровню. Иными словами,
какова цена человека, таково и здоровье.

МИГРАЦИИ НАСЕЛЕНИЯ КАК ФАКТОР

СОВРЕМЕННОЙ ДЕМОГРАФИЧЕСКОЙ
СИТУАЦИИ В ПРИДНЕСТРОВЬЕ

Кандидат наук В.Г. ФОМЕНКО, доцент,

Тирасполь
The actual migration of population is dominants in the
demographical evolution of the East European countries. For East region
in the Republic of Moldova migration have a high rate in report with
economical and social factors. At the same time the basically roll have the
political transformation after 1990. In very short time the region became
from attractive region in the region with negative balance of migration.

Механическое движение населения Приднестровья

характеризовалось на протяжении 90-х гг. большими
миграционными потерями. Текущие данные о миграции
населения получаются в результате разработки
поступающих от органов внутренних дел первичных
документов статистического учета прибытия и убытия,
которые составляются при регистрации населения по месту
жительства. До начала 90-х гг. XX в. регион имел
положительное сальдо миграции (таблица 1). Миграционная
привлекательность региона обусловливалась сравнительно
235
высоким уровнем жизни, экономической и политической
стабильностью, благоприятными природными условиями.
Количество выезжающих на заработки не поддается
полному учету. Это объясняется тем, что органы статистики
учитывают лишь тех, кто выписался с места жительства,
официально уведомив об этом местные власти, и
отправился за пределы региона на постоянное место
жительства – это безвозвратная эмиграция. Большая часть
трудовых мигрантов уезжает на время (так называемая
циркулярная или круговая миграция). Депопуляционные
масштабы такого социального явления, как трудовая
миграция, очевидны, так как около трети трудоспособного
населения республики зарабатывает на жизнь за пределами
региона.
Механическая убыль населения (отрицательное
сальдо миграции) имеет устойчивую тенденцию к
сокращению. История миграционных потерь региона
отражает изменение его демографических параметров на
протяжении всего рассматриваемого периода. Так,
непосредственно в годы обострения молдо-
приднестровского конфликта эмиграция из региона
превысила 30 тыс. человек в год. При этом по инерции
регион сохранял демографическую привлекательность
(аттрактивность) на протяжении первой половины 90-х гг.
Только в 1992 г. отрицательное сальдо миграции
существенно превысило 10 тыс. человек, а в дальнейшем
масштабы миграционных потерь хотя и оставались
значительными, но все же не столь крупными.
В 1990-1991 гг. регион еще сохранял положительное
сальдо миграций. Распад СССР, военно-политический
конфликт 1992 г., отсутствие международного политико-
правового статуса, распространение множества кризисных
экономических явлений, внешние ограничения,
невозможность реализации в полном объеме гражданских

236
прав лицами, имеющими гражданство стран с более
высоким уровнем развития (России, Украины),
обусловили потерю Приднестровьем миграционной
привлекательности и интенсивную эмиграцию населения
(таблица 1).
Таблица 1
Миграционное движение населения

прирост (убыль)

прирост (убыль)
Миграционный

Миграционный
Прибыло

Прибыло
Выбыло

Выбыло
Годы

Годы

1989 32865 30154 2711 1999 13669 16820 -3151

1990 36029 32926 3103 2000 12081 17448 -5367
1991 30359 29095 1264 2001 12000 18090 -6090
1992 21478 32242 -10764 2002 11360 16797 -5437
1993 22658 21539 1119 2003 9457 15418 -5961
1994 18326 20184 -1858 2004 8597 12793 -4196
1995 14513 22777 -8264 2005 8364 11660 -3296
1996 12416 23139 -10723 2006 7418 10908 -3490
1997 14707 20311 -5604 2007 6996 10826 -3830
1998 14507 17239 -2732 2008 6883 10226 -3343

Военная фаза конфликта привела к массовому исходу

мирного населения из Приднестровья – в 1992 г. регион
покинули 32,2 тыс. человек. До конца 90-х гг.
эмиграционные потери региона оставались исключительно
большими 17-20 тыс. человек ежегодно (рисунок 1). На
протяжении периода с 2001 по 2008 гг. отмечается
значительное сокращение числа эмигрантов – с 18,1 до
10,2 тыс. человек. Сокращение числа выезжающих
объясняется сокращением численности населения, а также
тем, что ее уже покинула наиболее активная и
востребованная на зарубежных рынках часть
экономически активного населения. Еще одним фактором

237
сокращения эмиграции является снижение финансовых
возможностей приднестровского населения для
обеспечения выезда на постоянное место жительства за
пределы региона.

Рисунок 1. Динамика абсолютного прироста (убыли)

населения ПМР
События начала 90-х гг. превратили регион в горячую
точку, что привело к сокращению количества въезжающих
более чем в два раза. В дальнейшем ухудшение
экономической ситуации, формирование экономики
выживания и неопределенность статуса региона привели к
утрате регионом иммиграционной привлекательности.
Иммиграция стремительно сокращается. Если в 1992 г. в
регион въехали 21,5 тыс. человек, то в 2000 г. – всего лишь
12,1 тыс. человек. К 2008 г. количество иммигрантов
сократилось втрое в сравнении с началом 90-х гг. и
составила менее 7 тыс. человек.
Отрицательное сальдо миграции резко выросло в
середине 90-х гг. и превысило 10 тыс. человек. Далее
отмечается постепенное его снижение до 2–3 тыс. человек
в конце 90-х гг. На современном этапе отрицательное
238
сальдо миграции стабилизировалось на высокой отметке в
3-4 тыс. человек (например, в 2008 г. оно составило 3,3
тыс. человек). В относительных показателях
миграционные потери региона сократились с 15,7‰ в 1996
г. до 6,3‰ в 2008 г.
Особое место в миграционных процессах населения
играет транзитная («сквозная») миграция через
территорию региона в Молдову и страны Евросоюза.
Однако этот тип миграций по данному маршруту резко
ограничен пограничными барьерами миграционных служб
Украины, Молдовы, Румынии. Поэтому основные
миграционные потоки направляются в обход региона.
Выталкивающие причины эмиграции на протяжении
90-х гг. сменились с военно-политических, в первой
половине десятилетия, на социально-экономические на
рубеже веков. На протяжении 90-х гг. огромные масштабы
приобрела так называемая «челночная миграция» на
одесский «Седьмой километр», в Румынию, Турцию,
Польшу и др. страны. Однако, география эмиграции на
протяжении последних десятилетий остается стабильной:
более 50% выезжают в Россию, около 30% – в Украину,
около 15% – в страны дальнего зарубежья, 5% – в другие
страны СНГ.
Данные о выехавших из республики в 2007 г.
превышают 10 тыс. человек и не отражают реальных
масштабов трудовой эмиграции. Главными причинами
трудовой эмиграции специалистов называют
наблюдающуюся длительное время стагнацию в
экономике Приднестровья, неудовлетворенность людей
низкой заработной платой, уровнем жизни и социального
обеспечения, неуклонное снижение количества рабочих
мест, неопределенность политико-правового статуса
республики. За последние несколько лет республику
покинуло около 100 тысяч человек, или почти пятая часть

239
населения, причем большинство выезжающих составляют
представители наиболее экономически активной и
трудоспособной группы граждан (25-40 лет). Молодежь
покидает родные места преимущественно безвозвратно.
География эмиграционных потоков широка.
К вышеперечисленным факторам, способствующим
эмиграции, следует добавить неустойчивую работу многих
предприятий, недостаточно высокую заработную плату в
аналогичных видах деятельности по сравнению с
сопредельными странами (Украиной, Россией,
Белоруссией, странами ЕС), стимулирующих поиск более
высокооплачиваемой работы и желание самореализации,
выезд на учебу в другие страны. Среди причин эмиграции
можно выделить и стремление значительной части
населения воссоединиться с исторической Родиной (в
первую очередь, с Россией, Украиной, Израилем,
Германией). Миграционный обмен наиболее
интенсивен с Россией, Украиной, Молдовой, Германией
(рисунок 2).
Польша Санкт- Москва
Германия Петербург
Беларусь

Италия
Западная
Приднестровье Сибирь

Румыния

Болгария Одесса

Греция Израиль
Украина
Турция

Рисунок 2. География эмиграционных связей региона∗

∗Толщина стрелок отражает интенсивность миграционных потоков.

240
 Важным шагом по повышению эффективности
миграционного контроля в 2005-2007 гг. стала программа
компьютеризации постов миграционного контроля. В ее
рамках была создана единая информационная сеть и
введена в действие программа «Лицо», позволяющая
повысить эффективность работы по выявлению и
задержанию различных категорий нелегальных мигрантов
– лиц, уклоняющихся от службы в вооруженных силах,
лиц без гражданства и прочих.
В последние годы резко возрастают масштабы
миграционной нагрузки на сотрудников постов
миграционного контроля. Масштабы нелегальной миграции
и через территорию региона возрастают. Подразделениями
по делам миграции в отчетном периоде отмечается
существенный рост (на 9% в сравнении с 2006 г.)
административных протоколов за нарушение правил
пребывания на территории региона.
Особенно следует выделить 1992 г., когда, вследствие
военного конфликта, во всех административно-
территориальные единицах республики было
зафиксировано отрицательное сальдо миграции населения.
В 1993 г. в целом по региону было зафиксировано
положительное сальдо миграций, которое носило
компенсационный характер после военно-политических
событий 1992 г. Определенный поток иммигрантов был
вызван этнической политикой в Республике Молдова,
обусловившей существенный отток русскоязычного
населения. Начиная с 1994 г., численность выбывших
(эмигрантов) ежегодно превышала численность
прибывших (иммигрантов), что привело к устойчивой
миграционной убыли населения.
Эмиграция оказывает существенное влияние на
половозрастной, этнический, социальный и
профессиональный состав населения. В половой структуре

241
эмигрантов и иммигрантов преобладают женщины и
взрослые. Как правило, регион покидают
высококвалифицированные специалисты, имеющие
возможность найти более высокооплачиваемую работу по
специальности. Многие лица, временно работающие в
России, Украине, проявляют устойчивую склонность к
выезду на постоянное место жительства в указанные страны.
Отток из региона высококвалифицированной, молодой и
активной части людей обусловливает определенные
диспропорции в половозрастном составе населения и
трудовых ресурсах.
Для региона также характерны внутренние миграции
(село-город, город-село, город-город, село-село) и
маятниковые перемещения населения (не связанные со
сменой места жительства). Наибольшей интенсивностью
характеризуются миграции из сельских населенных пунктов
в города Тирасполь, Бендеры, Рыбница, наименьшей – между
сельскими населенными пунктами. Маятниковые
перемещения населения характерны для пригородных зон, а
также осуществляются между городами Тирасполь-Бендеры,
Тирасполь-Днестровск, Слободзея-Тирасполь, Рыбница-
Резина (Республика Молдова). Внутренние миграции и
маятниковые перемещения населения вызваны
преимущественно трудовыми, служебными,
образовательными, социально-бытовыми и рекреационными
причинами. Интенсификации маятниковых перемещений
способствует развитая сеть автобусного и троллейбусного
сообщения между городами, между городами и
пригородными зонами (ареалами) республики.
Во внешних миграциях традиционно доминируют
крупные города. Миграционная подвижность горожан
значительно выше, чем сельских жителей, поэтому роль
жителей городов превалирует в формировании
миграционной ситуации в регионе. Если сельское население

242
играет ведущую роль во внутренних миграциях и в
маятниковых перемещениях населения, то горожане
доминируют во внешних миграциях. Так, в 1990 г. доля
горожан среди иммигрантов достигла 72%, а среди
эмигрантов – 70%, в 2008 г. соответственно – 70,5% и 72,6%.
Внешние миграции способствуют устойчивому
сокращению численности населения, создавая
существенные диспропорции в половозрастной,
профессиональной, этнической, конфессиональной,
социальной и территориальной структурах населения.
Миграционная убыль населения является
классическим показателем, отражающим кризисные
явления в политическом и социально-экономическом
развитии. Катастрофичность ситуации усугубляется тем,
что уезжают в основном трудоспособные люди, в том
числе значительное количество ученых и выпускников
общеобразовательных учреждений, обладающих высоким
интеллектуальным потенциалом. Определенные
сложности в миграционных процессах обусловлены,
казалось бы, вполне обоснованным (с точки зрения защиты
прав гражданина) механизмом квотирования мест в вузах
России и Украины для выпускников общеобразовательных
школе. Выпускники, пользующиеся данными льготами,
проявляют повышенную миграционную склонность и
после окончания соответствующих учебных заведений на
родинуне возвращаются.
Рост миграционных потерь, в том числе «утечка
умов», обусловливает необходимость выработки
государственной миграционной политики, направленной
на нейтрализацию их негативных депопуляционных
последствий.
Литература
1. Атлас Приднестровской Молдавской Республики.
Издание второе. Тирасполь, 2000.
243
2. Мошняга В. Демографическая ситуация в
Приднестровье в постконфликтный период // Молдова –
Приднестровье: общими усилиями – к успешному
будущему. Социальные аспекты. Кишинев: Cu drag, 2009.
3. Статистический ежегодник ПМР. Статистический
сборник (за 1990, 1995–1999 гг.), (за 1998–2002 гг.), (за
2002–2007 гг.) – Тирасполь, 2000, 2003, 2008.
4. Смоленский Н.Н. Демографическая обстановка и
миграционная ситуация в Приднестровской Молдавской
Республике, их влияние на формирование регионального
рынка труда // Труд и социальные отношения. – 2007. –
№6.
5. Фоменко В.Г. Геодемографическая ситуация и
система расселения ПМР // Экономика Приднестровья.
№10, 2005.

EVOLUŢIA PROCESULUI DE ÎMBĂTRÂNIRE

DEMOGRAFICĂ ÎN MUNICIPIUL ARAD
Prof. univ. dr. Sorin PAVEL, Universitatea de Vest. Timişoara
The demographic process of ageing is characteristic for all European
states and also for Romania. With reference to Romania, district Arad
differs by advanced rhythms of ageing as compare to other regions.
Beginning with 1900 years unitiel 2002 an analyses base don
population census, of the evolution of this process from Arad district is
carried out.

În analiza îmbătrânirii demografice, pentru a putea asigura

comparabilitatea datelor între diferitele recensăminte, s-a
adoptat împărţirea în trei mari grupe pentru perioada 1930-
2002 şi anume: 0-19 ani (tineri), 20-64 de ani (adulţi) şi peste

244
65 de ani (vârstnici)1.
Alegerea grupei de vârstă tinere (0-19 ani), deşi nu este
unanimă în studiile de specialitate, utilizându-se şi cea de 0-14
ani, corespunde unei viziuni a geografiei moderne, bazată pe
faptul că majoritatea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 0 şi 19 ani
îşi efectuează studiile tocmai în acest interval şi, oricum, mai
aproape de limita de vârstă, când tinerii sunt consideraţi majori
(18 ani). Cealaltă limită, de 60-64 de ani, care constituie grupa de
vârstă superioară faţă de categoria adulţilor, corespunde iarăşi
unei viziuni moderne de tratare, având în vedere că, în majoritatea
statelor lumii, vârsta de 64-65 de ani este o limită de pensionare,
iar în ultimul timp se vehiculează chiar ideea de a se ajunge treptat
la pragul de 70 de ani pentru pensionare.
Structura pe grupe de vârstă pentru primele decenii ale
secolului XX, relevată de cele trei recensăminte din 1900, 1910
şi 1930, denotă o pondere importantă a populaţiei tinere care se
menţine la peste 40% până în anul 1910. A existat astfel o
concordanţă între creşterea populaţiei pe ansamblu şi proporţia
tinerilor. Se remarcă în acelaşi timp o creştere a ponderii
populaţiei vârstnice ce poate fi pusă pe seama îmbunătăţirii
condiţiilor sanitare şi a creşterii speranţei de viaţă.
Tabelul 1
Evoluţia structurii pe grupe mari de vârstă (1900-1930)2
Grupele de vârstă Indicele
Peste 60 Vârsta medie de
Anii 0-19 ani 20-59 de
de ani îmbătrânire
(%) ani (%) demografică
(%)
1900 41,8 51,4 6,8 30,05 0,16
1910 40,5 52,0 7,5 30,37 0,18
1930 31,5 59,7 8,8 30,89 0,28

1
Pentru anii 1900 şi 1910 grupa vârstnică a fost calculată totalizând
grupele de peste 60 de ani, întrucât datele din recensămintele pentru aceşti
ani nu cuprind subintervale la această categorie.
2
Valori calculate pe baza datelor din Recensămintele austro-ungare (1900,
1910) şi Recensământul populaţiei României (1930)
245
 Datele pentru anul 1930 indică o proporţie mai scăzută a
tinerilor (31,5%), sub media altor oraşe de aceeaşi talie din
România, ceea ce poate indica un avans serios în derularea
tranziţiei demografice (tabelul 1). Pe de altă parte, populaţia
vârstnică a înregistrat o creştere semnificativă (populaţia de
peste 60 de ani, în anul 1930, reprezenta 8,8% din populaţia
totală), fapt care poate fi pus pe seama îmbunătăţirii condiţiilor
sanitare şi a creşterii speranţei de viaţă pentru că indicele de
îmbătrânire demografică1 nu era mai mare de 0,28% în 1930,
valoare ce indică o populaţie tânără.
Comparaţia cu anul 1966 trebuie făcută având în vedere şi
consecinţele Celui de-al Doilea Război Mondial (ce s-au
manifestat, cu precădere, până în anul 1956). Cu tot aportul
natalist specific perioadei de după război, anul 1966 arată o
tendinţă de îmbătrânire marcată de creşterea ponderii populaţiei
vârstnice, peste pragul de 10%. Indicele de îmbătrânire
demografică pentru anul 1966 a fost de 0,40, valoare aflată la
limita inferioară a unui grad mediu de îmbătrânire demografică
(tabelul 2). Măsurile nataliste luate în 1967 au adus la
recensământul din anul 1977 un spor de populaţie tânără mai
mic de 1%, fără să oprească creşterea populaţiei vârstnice cu
peste 2%, faţă de anul 1966. Se observă că aceste măsuri nu au
avut în oraşul Arad un rezultat foarte spectaculos; îmbătrânirea
demografică a continuat, ajungând, în anul 1977, la o valoare
de 0,45, reflectând, deja, o structură matură, caracterizată prin
tendinţa de reducere proporţională a populaţiei tinere, în
paralel cu avansul procesului de îmbătrânire.
Perioada postcomunistă, marcată în primii anii de
caracterul regresiv al sporului migratoriu şi reducerea abruptă a
natalităţii, a inaugurat o etapă a unei structuri foarte
îmbătrânite. Cifrele pentru anul 1992 nu surprind întru totul
acest fapt, pentru că populaţia oraşului a integrat, în aceşti

1
Indicele de îmbătrânire demografică s-a calculat ca raport între populaţia
de peste 60 de ani şi cea de sub 20 de ani
246
primi ani de după 1990, un spor important de populaţie tânără
şi adultă provenind din persoanele care nu au putut să-şi
stabilească oficial reşedinţa în oraş, anterior anului 1989,
datorită restricţiilor din perioada comunistă. Aşa se explică
creşterea uşoară a ponderii populaţiei tinere şi gonflarea
grupelor adulte în defavoarea celor vârstnice. În schimb, datele
recensământului din 2002 reflectă clar o structură îmbătrânită
cu o scădere abruptă a grupelor tinere şi o creştere importantă a
grupei vârstnice. Indicele de îmbătrânire demografică a ajuns,
în anul 2002, la 0,54 indicând, în mod clar, o populaţie
îmbătrânită. Raportul de dependenţă de vârstă1 a devenit
îngrijorător ajungând la 669‰ în 1992 şi 569‰ în 2002.
Tabelul 2
Evoluţia structurii pe grupe mari de vârstă (1966-2002)2
Grupele de vârstă
Vârsta Indicele
Anii Peste 65 medie de îmbătrânire
0-19 ani 20-64 ani
ani demografică
(%) (%)
(%)
1966 27,3 61,9 10,8 37,94 0,40
1977 28,0 59,9 12,1 36,50 0,45
1992 28,5 61,5 10,0 37,27 0,35
2002 23,4 64,0 12,6 39,94 0,54

Piramida vârstelor pentru anul 1930 (figura 1) indică o

populaţie tânără, chiar dacă baza piramidei se îngustează de la
nivelul grupei de 10-14 ani. Faptul se datorează, evident,
primei conflagraţii mondiale, ce a generat în mod
corespunzător o reducere a natalităţii. Grupa de 20-24 de ani,
corespunzătoare naşterilor din 1900, indica o natalitate încă

1
Se calculează raportând populaţia în vârstă de sub 20 de ani şi cea de
peste 60 de ani la populaţia cuprinsă între 20 şi 60 de ani şi exprimă
numărul de persoane tinere şi vârstnice întreţinute de 1000 de persoane de
vârstă adultă (C. Vert, 1995).
2
Valori calculate pe baza datelor din Recensămintele populaţiei României
(1966, 1977, 1992, 2002)
247
importantă specifică acelui moment. Este de observat, totuşi, că
redresarea natalităţii în primii 5-10 ani după război a fost
urmată de o perioadă de reducere a acesteia, fapt ce indică
începutul procesului de îmbătrânire demografică.
M F

peste 85 ani
peste 85 ani
80-84 ani
80-84 ani
75-79 ani
75-79 ani
70-74 ani
70-74 ani
65-69 ani
65-69 ani
60-64 ani
60-64 ani
55-59 ani
55-59 ani
50-54 ani
50-54 ani
45-49 ani
45-49 ani
40-44 ani
40-44 ani
35-39 ani
35-39 ani
30-34 ani
30-34 ani
25-29 ani
25-29 ani

20-24 ani 20-24 ani

15-19 ani 15-19 ani

10-14 ani 10-14 ani

5-9 ani 5-9 ani

0-4 ani 0-4 ani

6000 5000 4000 3000 2000 1000 0 0 1000 2000 3000 4000 5000

Figura 1. Piramida vârstelor (1930)

Pentru anul 2002, piramida vârstelor indică, însă,
simptome avansate de îmbătrânire demografică (figura 2). Baza
piramidei s-a îngustat abrupt în ultimii zece ani. Se observă
cele două mari excrescenţe, la nivelul grupei de 30-34,
respectiv, 45-49 de ani corespunzătoare celor două puseuri de
creştere a natalităţii, din ultima jumătate de secol. Partea
superioară a piramidei este mai lată decât în 1992, iar grupele
vârstnice mult mai bine reprezentate decât în 1992.

248
 M F

80-84 ani 80-84 ani

70-74 ani 70-74 ani

60-64 ani 60-64 ani

50-54 ani 50-54 ani

40-44 ani 40-44 ani

30-34 ani 30-34 ani

20-24 ani 20-24 ani

10-14 ani 10-14 ani

0-4 ani 0-4 ani

9000 8000 7000 6000 5000 4000 3000 2000 1000 0 0 2000 4000 6000 8000 10000

Figura 2. Piramida vârstelor (2002)

Plecând de la structura pe grupe de vârstă, se poate calcula

un indicator sintetic care poate releva caracteristici importante
ale proceselor demografice. Este vorba de vârsta medie a
populaţiei a cărei valoare poate argumenta evoluţia proceselor
demografice, îndeosebi a celor de îmbătrânire sau întinerire
demografică (tabelele 1 şi 2). Valorile pentru perioada 1900-
1930 se dispun cu consecvenţă crescător, dar într-un ritm foarte
lent, ceea ce arată că ritmul alert al procesului de îmbătrânire
demografică a debutat mai târziu în perioada de după Cel de-al
Doilea Război Mondial. Începutul procesului alert de
îmbătrânire demografică, în anii ’60, este confirmat de datele
privind vârsta medie din anul 1966, care marchează o creştere
abruptă ce nu va fi întreruptă decât din 1967, ca efect al
măsurilor nataliste şi al bilanţului migratoriu pozitiv. Ultimele
recensăminte din 1992 şi 2002 relevă, de asemenea, o creştere
de proporţii (de la 37, 27 ani la 39, 94 ani) ca urmare a

249
reducerii bilanţului natural, dar şi a migraţiilor externe care au
afectat, cu precădere, populaţia tânără.

Bibliografie:
Bacci, M. L., 2003, Populaţia în istoria Europei, Editura
Polirom, Iaşi
Bizerea, M., Ardelean, V., 1970, Contribuţii la studiul
geografic al oraşului Arad, în Studii de geografie a Banatului,
I, Timişoara
Cucu, V., 1974, Geografia populaţiei şi aşezărilor umane,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
*****. 1930, Recensământul general al populaţiei
României din 29 decembrie 1930, Editura Institutului Central
de Statistică, Bucureşti
*****, 1977, Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 5
ianuarie 1977, Direcţia Centrală de Statistică, Bucureşti
*****, 1992, Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7
ianuarie 1992, Comisia Naţională pentru Statistică, Bucureşti
*****, 1990-2006, Anuarul Statistic al României, Comisia
Naţională pentru Statistică, Bucureşti

DINAMICA NATALITĂŢII PE PARCURSUL

TRANZIŢIEI DEMOGRAFICE

Lect. univ. Adrian GROZAV, ASEM

Changes in the birth rate dynamics on the territory of Republic of
Moldova began in the first decades of the XXth century, but the most
considerable ones occurred beginning with the 50s of the same century.
These changes in the birth rate dynamics happened under the influence of
different factors such as modernization and had an impact on all birth rate
indicators such as: general fertility rate, age-specific fertility rate.

250
 Tranziţia natalităţii de la tipul de reproducere tradiţional la
cel contemporan (raţional) are o influenţă enormă asupra
mişcării naturale a populaţii şi a contribuit la modificarea a
numeroşi indici ce ţin de natalitate. Natalitatea, în perioada
tradiţională de reproducere, era destul de mare, iar tranziţia
natalităţii pe teritoriul dat, ca şi în majoritatea statelor lumii, a
început ceva mai târziu decât tranziţia mortalităţii.
Din datele despre mişcarea naturală aduse de către
A. Zaşciuk, se poate remarca faptul că, în perioada 1843-1859,
rata natalităţii era de peste 40 de naşteri la 1000 de locuitori
[1, p.200]. Din datele expuse mai sus, rezultă că, până la
sfârşitul secolului al XIX-lea, nu ar fi existat careva tendinţe de
micşorare a natalităţii. Prezenţa unei natalităţi atât de ridicate
ne vorbeşte despre prezenţa uni tip de reproducere tradiţional.
În comparaţie cu alte state din Europa, care au intrat mai
devreme în tranziţia demografică, natalitatea în Basarabia era
cu mult mai mare, ceea ce denotă că în statele date atât tranziţia
mortalităţii, cât şi tranziţia natalităţii a început mai devreme.
Cauza că în Basarabia, tranziţia natalităţii a început mai târziu
demonstrează faptul că mortalitatea era destul de mare. O altă
cauză se explică prin menţinerea unor norme culturale şi
sociale pe o perioadă mai îndelungată, totodată, aici a
influenţat şi nivelul mai scăzut de dezvoltare economică.
Din datele mişcării naturale a populaţiei, rezultă că,
începând cu anul 1925, pe teritoriul Basarabiei, se observă
tendinţe de micşorare a ratei natalităţii. O confirmare a faptului
că natalitatea a început să scadă la mijlocul anilor 20 ai secolului
al XX-lea, constă în faptul că rata natalităţii în Basarabia s-a
micşorat în anul 1940 cu 31%, faţă de anul 1920, ceea ce
demonstrează că rata natalităţii a scăzut de la 38,7 naşteri la
1000 de locuitori, până la 26,6 naşteri la 1000 de locuitori.
Către anul 1950, rata natalităţii în Republica Moldova a
fost de 38,9 naşteri la 1000 de locuitori. O rată ridicată la
începutul anilor 50 ai secolului al XX-lea, după ce a început

251
tranziţia natalităţii, se explică ca şi în cazul perioadei ce-a
urmat după Primul Război Mondial, creşterea natalităţii este
legată de preluarea naşterilor amânate pe parcursul Celui de-al
Doilea Război Mondial.
Tendinţele de micşorare a natalităţii, care au început la
mijlocul anilor 20 ai secolului al XX-lea, au continuat şi după
anul 1950, doar în perioada 1950-1960, rata natalităţii a scăzut
de la 38,9 naşteri la 1000 de locuitori la 29,3 naşteri la 1000 de
locuitori, o scădere cu 25%, continuând să scadă şi după anul
1960. Perioada anilor 60 ai secolului al XX-lea se
caracterizează printr-o scădere accelerată a ratei natalităţii.
Scăderea accelerată a natalităţii în perioada anilor 60 este
legată de tranziţia demografică [2, p.53].
Începând cu anul 1965, în dinamica natalităţii se
înregistrează o stabilitate relativă, care oscilează în jurul valorii
de 20‰, această valoare menţinându-se până în anul 1982, după
care se observă o uşoară creştere, în anul 1986, acest indicator
ajungând la 22,3‰. Se poate remarca faptul că, în perioada
1965-1988, în Republica Moldova, se instalează o perioadă
stabilă a ratei natalităţii, ceea ce ar corespunde cu a patra fază de
desfăşurare a tranziţiei demografice, fază în care, în dinamica
ratei natalităţii, se observă o anumită stabilitate. În perioada
1988-1989, rata natalităţii, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a
micşorat de la 20,5‰ la 10,6‰, deci, o micşorare de 43,3%.
Un indicator mult mai important decât rata brută a natalităţii
în studierea natalităţii este rata generală a fertilităţii. Rata
generală a natalităţii, reprezentând numărul de naşteri care revin
la 1000 de femei în grupa de vârstă fertilă, între 15-49 de ani.
Conform datelor figurii 1, se poate vedea dinamica ratei
generale a fertilităţii, în perioada 1930-2006. În anul 1930, în
Basarabia, la 1000 de femei în grupa de vârstă 15-49 de ani
reveneau 151,9 de naşteri. Tranziţia natalităţii, începută la
mijlocul anilor 20 ai secolului al XX-lea, a contribuit la
micşorarea ratei generale a fertilităţii, iar către perioada 1958-

252
1959, acest indicator coboară la 111,7 naşteri la 1000 de femei
de vârstă fertilă. Datele figurii 2.4 demonstrează că, pentru anii
1965-1989, rata fertilităţii generale variază de la 79,2 naşteri
până la 75,0 de naşteri la 1000 de femei de vârstă fertilă. În
anul 2000, rata generală a fertilităţii în Republica Moldova a
fost de 37,0 de naşteri la 1000 de femei în vârstă de 15-49 de
ani, acest indicator continuând să scadă ajungând, în anul 2005,
la 32,6 naşteri, după care se observă o creştere până la 37,1
naşteri la 1000 de femei în grupa de vârstă 15-49 de ani. În
anul 2007, rata fertilităţii generale pe teritoriul Republicii a
atins un indice de 37,8 naşteri la 1000 de femei din grupa de
vârstă 15-49 de ani.
160 151,9
140
111,7
120
100 79,2 75 75
71,6
80
60 37 32,6 37,1 37,8
40
20
0
30

89

00

05

06

07
95

96

97

97
19

19

20

20

20

20
-1

-1

-1

-1
58

65

69

78
19

19

19

19

Figura 1. Rata fertilităţii generale, în anii 1930-2006

[prelucrare după 3-6]

Pentru a înţelege mai bine acele modificări care au

intervenit în urma desfăşurării tranziţiei natalităţii, este
necesară analiza altui indicator, cum ar fi rata natalităţii pe
grupe de vârstă. Trecerea de la un tip de reproducere la altul
duce cu sine la modificarea fertilităţii în toate grupele de vârstă.
Modificările ratei natalităţii în grupele de vârstă reprezintă un
proces demografic destul de esenţial, ceea ce ne vorbeşte
despre schimbarea comportamentului reproductiv. Rata
fertilităţii pe grupe de vârstă, în perioada 1958-2006, a scăzut

253
în toate grupele de vârstă, iar cele mai semnificative modificări
s-au înregistrat atât în grupele de vârstă mici, cât şi în grupele
mari de vârstă. Concentrarea maximumului fertilităţii, în anii
1958-1959, în grupa de vârstă 25-29 de ani, denotă prezenţa
unei fertilităţi de tip „tardiv”, nu numai datorită înregistrării
unui maximum al fertilităţii în grupa de vârstă 25-29 de ani,
precum şi a prezenţei unei fertilităţi ridicate şi în grupele de
vârstă de 30-34 de ani şi 35-39 de ani.
Un indicator destul de important, în studierea natalităţii, îl
reprezintă rata totală de fertilitate, ceea ce reprezintă numărul
de copii ce revin la 1000 de femei în vârstă fertilă. Din datele
din a doua jumătate a secolului al XX-lea, rata totală a
fertilităţii, pe teritoriul Republicii Moldova, s-a modificat
foarte mult, observându-se o scădere continuă.
În anii 1958-1959, rata totală de fertilitate, în Republica
Moldova, constituia 3,57 copii pentru o femeie. Scăderea
natalităţii, pe parcursul anilor 60 ai secolului al XX-lea, a
contribuit la faptul că, în anii 1969-1970, indicatorul dat să
ajungă la 2,56 copii la o femeie. În anii 1979-1980, rata totală a
fertilităţii a scăzut la 2,38 copii la o femeie, după care, în
perioada 1985-1990, se observă o creştere a indicatorului dat,
ajungând la sfârşitul perioadei până la 2,75 copii la o femeie în
vârstă fertilă. În anul 1990, rata totală a fertilităţii pe teritoriul
Republicii ajunge la 2,39 copii la o femeie. Scăderea natalităţii,
începută în anii 90 ai secolului al XX-lea, a contribuit la
scăderea rapidă a ratei totale a fertilităţii, iar în anul 1995, rata
totală a fertilităţii a coborât la 1,76 copii la o femeie în vârstă
fertilă.
În perioada 1990-1995, rata totală fertilităţii a coborât sub
2,1 copii la o femeie, ceea ce ne demonstrează că acest
indicator a scăzut sub nivelul de înlocuire a generaţiilor. În
anul 2007, rata totală a fertilităţii în Republica Moldova a ajuns
la 1,26 copii, un nivel mult mai mic decât minimumul necesar
pentru reproducerea îngustă, fapt ce va contribui, în viitorul

254
apropiat, la crearea unei situaţii de catastrofă. Din sursele
demografice existente, s-a observat că, dacă rata totală a
fertilităţii scade sub 1,5 copii la o femeie, numărul populaţiei se
va reduce la jumătate într-o perioadă de 53 ani.
Printre factorii primordiali care au contribuit la micşorarea
natalităţii în perioada desfăşurării tranziţiei demografice se
poate remarca creşterea gradului de instruire, îndeosebi a
gradului de instruire a femeilor, ocuparea femeilor în afara
gospodăriei casnice, decizia formării unei cariere, aici se poate
remarca aşa-numitul factor al dorinţei mobilităţii sociale –
conform acestui concept fiecare familie, într-o societate
democratică, se străduie să se ridice pe o poziţie socială cât mai
înaltă. Cu cât familia se găseşte pe o poziţie mai înaltă, cu atât
îi este mai dificil să se menţină pe poziţia dată, cu un număr tot
mai mare de copii.
Nu în ultimul rând asupra micşorării natalităţii, un rol
important, îndeosebi în ultimele decenii, îl are şi factorul costul
îngrijirii copiilor. Este dificilă determinarea costului direct al
îngrijirii copilului, deoarece aceste cheltuieli nu pot fi analizate
direct şi chiar dacă ar fi posibil de-a reţine toate cumpărăturile
destinate copilului, suma dată poate fi mai mică decât costul
real al îngrijirii unui copil. Venirea pe lume a unui copil este
însoţită de schimbarea modului de viaţă al familiei. Familia
este impusă să determine alegerea unui anumit comportament,
de a merge la cinema sau de-a privi acasă televizorul, de a
merge într-o vacanţă costisitoare sau a se reţine de la această
călătore şi toate aceste pot fi incluse în costul de îngrijire al
copilului. Timpul pentru educare, costul educaţiei şi al studiilor
copiilor joacă un rol decisiv în determinarea numărului copiilor
în familie [7, p.33-35].
Tranziţia natalităţii a contribuit la trecerea de la o „familie
creată de soartă” la o „familie modelată de sine însuşi” [8,
p.141-161]. Tranziţia demografică a dus la trecerea de la o
societate în care exista o fertilitate naturală la una conştientă.

255
 Actualmente, în familii, există tendinţa de-a avea 1-2 copii,
iar ponderea cea mai mare din numărul născuţilor revenindu-i
primului născut. Alături de modelul familiei cu 2 copii, apare şi
un alt model „0” – copii, tot mai des răspândit în societatea
occidentală, care, în ultimii ani, capătă o răspândire şi în
Republica Moldova.
În scopul redresării situaţiei demografice create în
Republica Moldova, sunt necesare de întreprins măsuri
adecvate şi de lungă durată, cum ar fi:
- crearea unei politici demografice pronataliste eficiente,
iar problema micşorării natalităţii să fie şi problema
principală a situaţiei demografice existente;
- promovarea politicii demografice trebuie sa fie
orientată îndeosebi în încurajarea naşterii celui de-al
doilea copil şi a următorilor copii;
- susţinerea familiilor tinere nu doar în plan financiar prin
acordarea unor indemnizaţii la naşterea copiilor, dar şi
asigurarea familiilor cu locuinţe, locuri de muncă,
crearea unor facilităţi în procurarea unor bunuri de uz
casnic de lungă durată;
- familiarizarea populaţiei de sex feminin cu metodele
noi de contracepţie cu scopul micşorării numărului
avorturilor, care au un efect negativ asupra fertilităţii
feminine;
- redresarea economică, în acest mod, oprind emigraţia şi
atragerea populaţiei care lucrează peste hotare înapoi în
ţară, deoarece o pondere mare a persoanelor care doresc
să emigreze sau se găsesc peste hotare fac parte din
grupele fertile de vârstă.

Bibliografie:
1. Защук А. Материалы для географии и статистики
России, СПб,1862, I 552c., II. 260c.

256
 2. Матей К., Прока В. География населения
Молдавской ССР и демографические процессы.
Кишинев. 1985. 118c.
3. Anuarul Statistic al României 1933, 385p.
4. Население, здравоохранение и социальное
обеспечение в Молдавской ССР. Кишинёв
1981.157с.
5. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 1996, 528p.
6. Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2008, Chişinău
2008. 578p.
7. Golini A., Ekert-Jaffe Olivia, Famiglia figli e societa,
Torino 1991, 359p.
8. Lloyd C. and Ivanov S. The effects of immproved child
survival on family planning practice and fertility.
Studies in family planning 19 (3): 1988. 141-161p.

RISCURILE SOCIO-DEMOGRAFICE ALE

DECLINULUI POPULAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

Masterand Victor GÂLCĂ, Universitatea din Bucureşti

Population decline in the Republic of Moldova contribute to start many
social and economical risks. Such so, we feel impact of ageing migration
phenomena which determine the unfavourable demographical
transformation in demographical issues.

Populaţia unei ţări este cea care contribuie la dezvoltarea

socio-economică a acesteia şi cea care pune în valoare resursele
existente ale ţării: cele naturale, economice şi culturale.
Dezvoltarea durabilă a oricărei ţări depinde, deci, de utilizarea
potenţialului uman. Totuşi, paradoxal, deşi există o relaţie
direct proporţională între populaţie şi dezvoltare, importanţa
indicatorilor demografici, a prognozelor şi, ulterior, a

257
politicilor demografice este trecută cu vederea. Acest lucru se
datorează faptului că, spre regret, o disciplină extrem de
importantă – demografia – este, practic, necunoscută publicului
larg, inclusiv guvernanţilor.
În esenţă, toate ramurile sectorului productiv şi
neproductiv, precum şi întreaga activitate a societăţii, pot fi
apreciate conform influenţei lor favorabile sau nefavorabile
asupra nivelului de trai, calităţii vieţii populaţiei, speranţei de
viaţă la naştere a populaţiei şi altor indicatori demografici şi
sociali.
Populaţia deţine un rol principal în definirea strategiilor şi
politicilor de dezvoltare socio-economică durabilă a oricărei
ţări. Tabloul demografic este extrem de sensibil la efectele
politicilor publice (economice şi sociale) şi a performanţelor
acestora, având un efect direct asupra structurii populaţiei ţării.
Este bine cunoscut faptul că politica demografică are un impact
considerabil asupra creşterii populaţiei şi disponibilitatea forţei
de muncă în viitor.
Multitudinea transformărilor de ordin politic, economic şi
social, pe care Republica Moldova le-a cunoscut începând cu
anul 1991, şi-au lăsat o amprentă majoră asupra evoluţiei
fenomenelor şi proceselor demografic. Peisajul demografic al
ţării este total diferit de cel de acum două decenii, iar evoluţiile
demografice actuale şi cele care, cel mai probabil, vor continua
să aibă loc, vor modifica în continuare demografia ţării. Din
păcate, schimbările care au avut şi au loc sunt predominant
negative şi ar trebui să constituie motive de reală preocupare nu
numai pentru lumea ştiinţifică, ci şi pentru clasa politică.
Pornind de la datele demografice existente, referitoare la
structura populaţiei, mişcarea naturală a acesteia, dar şi a
prognozelor demografice, putem constata o situaţie foarte
îngrijorătoare a tabloului demografic din Republica Moldova.
În cele ce urmează, voi face o trecere în revistă a situaţiei
demografice şi a problemelor depistate.

258
 Din perspectiva structurii populaţiei, în primul rând,
constatăm faptul că Moldova este, preponderent, o ţară rurală,
gradul de urbanizare fiind de 39,7%, de aproape două ori ca
media Uniunii Europene şi cu 11% mai mic decât media
mondială. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât rata de
urbanizare a ţării este în continuă scădere începând cu anul
1990, având o valoare negativă. În perioada 2005-09, aceasta a
fost de -1,3%. Astfel, Republica Moldova ocupă locul I în lume
după regresul urban.
Structura pe sexe a populaţiei arată diferenţe semnificative
între numărul de bărbaţi şi cel al femeilor începând cu vârsta de
35 de ani. Raportul de masculinitate în totalul populaţiei este
de 92,6%, spre comparaţie, media EU-27 este de 95,3% în timp
ce media globală este de 101%. Analizat pe grupe de vârstă,
observăm că, la 45 de ani, raportul de masculinitate este de
90%, la 60 de ani, acesta este de 79%, iar începând cu vârsta de
75 de ani, numărul de femei este dublu celui al bărbaţilor de
aceeaşi vârstă. Astfel, constatăm o feminizare semnificativă a
populaţiei de peste 60 de ani.
Structura pe vârste este caracterizată de fenomenul
îmbătrânirii demografice. Observăm o scădere a ponderii
copiilor (grupa de vârste 0-14 ani) din totalul populaţiei de la
23,8% în 2000, la 17,6% în 2009, echivalentul a -6,2%.
Comparativ cu Uniunea Europeană, deşi şi aceasta se confruntă
cu o scădere a ponderii copiilor din totalul populaţiei, scăderea
procentuală a grupei de vârstă 0-14 ani, în Republica Moldova,
este de aproape 4 ori mai mare (scăderea în EU-27: -1,6%). În
acelaşi timp, ponderea vârstnicilor (65+) a crescut de la 9,4%
în 2000, la 10,3% în 2009.
Pe măsură ce ponderea vârsnicilor (65+) din totalul
populaţiei creşte, observăm creşterea coeficientului de
îmbătrânire demografică. În decursul ultimilor 40 de ani, acesta
a crescut de la 9,7% (în 1970), la 13,7% (în 2009). Ştiinţa
demografică spune că atunci când coeficientul de îmbătrânire

259
depăşeşte 12%, acea populaţie este una îmbătrânită. Întrucât
numărul copiilor este în continuă scădere putem afirma că în
viitorul apropiat coeficientul de îmbătrânire va fi în creştere.
Ca urmare a creşterii ponderii vârstnicilor din efectivul
populaţiei, şi rata de dependenţă demografică creşte. Astfel, în
2009, aceasta era de 60 (dependenţi la 100 de persoane de
vârstă aptă de muncă). Dintre aceştia, 32% îi reprezintă
vârsnicii. În acelaşi an, raportul de dependenţă al vârstnicilor
era de 25% în ţările Uniunii Europe şi de doar 12% în lume.
În analiza piramidei vârstelor, observăm un declin
demografic evident, cu diferenţe semnificative între generaţii.
Dacă, în perioada de până la 1990, cu excepţia Baby-Boomului
din 1950-60, piramida vârstelor avea o creştere relativ
echilibrată, începând cu 1990, se atestă o reducere extremă a
numărului de nou-născuţi. Astfel, dacă între anii 1985-1989
ponderea grupei de vârstă 0-4 ani era de peste 10,1% din totalul
populaţiei, în perioada 2005-2009, aceasta a ajuns să reprezinte
5,3%, adică de două ori mai puţin numeroasă. În comparaţie cu
Uniunea Europeană, deşi aceasta arată, de asemenea, un declin
demografic, reducerea numărului noilor generaţii este mult mai
temperată decât în Republica Moldova.
În ceea ce ţine de instituţia familiei, deşi numărul noilor
căsătorii, dar şi al ratei nupţialităţii este în creştere – în mare
parte, datorită intrării în vârstă reproductivă a generaţiilor
născute în anii 1985-89, care sunt mult mai numeroase decât
cele anterioare – observăm o creştere şi a numărului
divorţurilor. Astfel, raportul dintre numărul de divorţuri şi cel
al căsătoriilor este de 47% în ansamblu pe ţară. Spre
comparaţie, în EU-27, aceasta este de 41,7%. Constatăm, de
asemenea, diferenţe extrem de mari în raportul
căsătorii/divorţuri dintre mediul urban şi cel rural. Astfel, în
mediul urban, raportul este de 80%, în timp ce, în mediul rural,
este de 14%.

260
 Mişcarea naturală a populaţiei este caracterizată începând
cu anul 1997 de un spor natural negativ, cu o valoare de -0,1‰
în 2009. Valoarea negativă a sporului natural este determinată,
pe de o parte, de reducerea considerabilă a natalităţii de la
21,5‰ în 1985, la doar 10,9‰ în 200, iar pe de altă parte, de
creşterea ratei de mortalitate de la 9,3‰ în 1975 la 11,8‰ în
2009.
Indicatorii fertilităţii arată o tendinţă de reducere a
numărului de noi naşteri, dar şi a amânării vârstei la care are
loc naşterea. Dacă, în 2001, rata specifică de fertilitate a grupei
de vârste 20-24 de ani era cu aprox. 30% mai mare decât cea a
grupei 25-29, respectiv 98‰, faţă de 67‰, în 2009, acestea au
valori foarte apropiate, în jurul valorii de 80‰. Rata totală de
fertilitate este de aproape 2 ori mai mică decât cea necesară
simplei înlocuiri a populaţiei (2,1).
Rata de mortalitate s-a majorat de la 9,3‰ în 1975, până la
12,4‰ în 2005, cu o scădere nesemnificativă în 2008, când
aceasta a fost 11,8‰. Rata de mortalitate pe sexe arată că între
vârstele 20-44 de ani, numărul deceselor bărbaţilor sunt de 3
ori mai multe ca al femeilor. Principalele cauze de deces sunt
bolile aparatului circulator şi tumorile maligne. Rata de
mortalitate infantilă este de 12,2‰, cu mult peste media EU-
27, de doar 4,7‰. În acelaşi timp, şi rata mortalităţii materne
este ridicată 15,8, faţă de 9 în Uniune Europeană.
Speranţa de viaţă la naştere este îngrijorător de mică – 68,5
ani (64,5 ani la bărbaţi şi 72,6 la femei); media EU-27 este cu
10 ani mai mare – 78,2 ani (74,9 la bărbaţi şi 81,4 la femei).
O altă problemă îngrijorătoare este cauzată de procesele
migraţionale. Astfel, se poate observa că, în anii ce au urmat,
după independenţa Republicii Moldova, rata de emigraţie este
superioară ratei de imigraţie, ceea ce se soldează cu o valoare
negativă a migraţiei nete; aceasta ajungând şi la valori precum -
1,24‰ în 2003, dar a fost redusă în ultimii ani până la -0,62‰
în 2009, din cauza crizei economico-financiare globale. Dacă

261
aceste date reflectă datele cu privire la migranţii permanenţi, se
estimează că numărul emigranţilor temporari este de 705.533,
adică 19,7% din populaţie şi 27,4% din populaţia economic
activă a ţării.
Prognozele demografice arată o reducere a populaţiei cu
aproximativ 1 milion de locuitori în perioada 2010-2050. De
asemenea, se estimează o distorsionare semnificativă în
structura pe vârste a populaţiei, caracterizată de un amplu
proces de îmbătrânire demografică. Astfel, prognozele arată că,
în 2050, grupa de vârste 60+ va reprezenta peste 30% din
totalul populaţiei. Se atestă, de asemenea, o reducere a ponderii
grupei de vârste 0-14 ani până la 12% din totalul populaţiei. O
consecinţă majoră a schimbării structurii pe vârste a populaţiei
va fi creşterea ratei de dependenţă demografică până la 94%.
Analizând datele prezentate, putem constata că situaţia
demografică a Republicii Moldova este caracteristică
fenomenului de declin demografic. „Declinul demografic şi
deteriorarea structurii pe vârste sunt faţetele cele mai vizibile şi
cele mai preocupante ale situaţiei demografice. După aproape
două decenii de declin al situaţiei demografice, în lipsa unor
factori de schimbare a evoluţiei, viitorul demografice al ţării
este sumbru” (CNPD, 2009, 37).
Reducerea dramatică a indicatorilor de natalitate, creşterea
mortalităţii, schimbarea structurilor pe vârste a populaţiei
reprezintă un grav impact socio-economic prin variate riscuri
socio-demografice. În cele ce urmează, voi încerca să prezint
ansamblul acestora, din analiza datelor demografice curente şi
a prognozei demografice prezentate în capitolele anterioare.
Este necesar de conştientizat impactul pe care fiecare dintre
indicatorii demografici îl poate avea asupra sistemului
economico-social al ţării.
Cu regret, datele prognozei nu prezintă informaţii cu
privire la evoluţia tuturor indicatorilor, în special a ratelor
indicatorilor demografici, de aceea, baza principală a estimării

262
riscurilor socio-demografice le voi face din analiza structurii pe
vârste prognozate.
Evoluţia structurii pe vârste a populaţiei, în perioada de
referinţă (2010-2050), arată o schimbare esenţială a ponderilor
grupelor mari de vârstă din totalul populaţiei. Conform
prognozei, ponderea persoanelor vârstnice (grupa de vârstă
60+) va creşte până la 30,3-31,9%, ceea ce reprezintă dublul
ponderii actuale a aceleiaşi grupe de vârstă. În acelaşi timp,
ponderea grupei de vârste cuprinse între 0-14 va scădea până la
11,8% (cu aprox. 5% mai puţin decât ponderea curentă)
conform scenariului pesimist, 13,3% conform scenariului
moderat şi 14,7% – scenariului optimist.
Rata de natalitate scăzută, din ultimele 2 decenii, are ca
principal efect reducerea numărului de nou-născuţi. „Scăderea
natalităţii ori menţinerea ei la un nivel scăzut pentru o lungă
perioadă de timp, duce la deteriorarea structurii pe vârste a
populaţiei” (CNPD, 2006, 9), lucru demonstrat şi de
prognozele demografice. Un prim efect negativ, care se va
resimţi ca urmare a natalităţii reduse, va fi reducerea populaţiei
de vârstă şcolară. Din analiza prognozei demografice, putem
observa faptul că, în perioada de referinţă (2010-2050),
numărul acestora se va înjumătăţi faţă de valorile curente.
Acest lucru „va influenţa întregul sistem educaţional, având
implicaţii majore asupra vieţii economice şi sociale” (CNPD,
2009, 34). Implicaţiile asupra sistemului educaţional vor fi, în
primul rând, de ordin instituţional. O posibilă consecinţă a
numărului redus al copiilor de vârstă şcolară ar putea fi
reducerea numărului instituţiilor de învăţământ şi cumularea
şcolarilor din mai multe localităţi, în special în mediul rural,
într-o singură instituţie. De asemenea, acest lucru va avea drept
efect reducerea corpului didactic al respectivelor instituţii
şcolare.
Dublarea ponderii persoanelor vârstnice din totalul
populaţiei, către anul 2050, reprezintă, în acelaşi timp, şi o

263
dublare a numărului acestor persoane. Se cunoaşte că anume
persoanele din grupa de vârstă 60+ sunt cele mai dependente de
sistemul de sănătate publică. „Populaţia de vârsta a treia, în
continuă creştere numerică, este o categorie socială vulnerabilă,
cu nevoi specifice comparativ cu celelalte segmente ale
populaţiei” (CNPD, 2006, 25). Această categorie de vârstă are
nevoie de o asistenţă socială şi medicală specială. Din această
perspectivă, trebuie să fie conştientizat faptul că, pe procesul de
îmbătrânire demografică a populaţiei din Republica Moldova,
va avea drept efect principal creşterea excesivă a cheltuielilor
pentru serviciile de sănătate, inclusiv a medicamentelor, dar şi
a consumului-utilizării serviciilor de sănătate, prin intermediul
unităţilor medicale şi a spitalelor. Totodată, este evident că şi
cheltuielile cu pensiile vor creşte, implicaţiile economice fiind
considerabile.
O consecinţă directă a creşterii ponderii populaţiei
vârstnice este reducerea ponderii populaţiei din grupa de vârste
14-60. Acest lucru se va răsfrânge direct asupra sistemului
economic al ţării, întrucât reducerea atât procentuală, dar şi
numerică a respectivei grupe de vârstă reprezintă reducerea
populaţiei în vârstă aptă de muncă, economic active, respectiv
a resurselor umane ale ţării. În egală măsură, reducerea
populaţiei economic activă şi creşterea populaţiei dependente,
în special grupa de vârstă 60+, va avea implicaţii majore asupra
sistemului de contribuţii sociale. După cum putem observa din
prognoza demografică, către 2050, rata de dependenţă
demografică va fi de 94%, ceea ce reprezintă, practic, o dublare
a indicatorului faţă de perioada actuală. Altfel spus, dacă în
prezent fiecare „dependent” este susţinut prin sistemul de
contribuţii sociale de către 2 persoane, către 2050, acest raport
va fi de 1 la 1.
Un alt risc socio-demografic major este legat de procesele
migraţionale. Cu regret însă, lipsa datelor reale despre numărul
migranţilor face extrem de dificilă estimarea riscurilor acestui

264
fenomen. După cum am menţionat anterior, numărul
emigranţilor temporari este estimat ca fiind de peste 700 mii de
persoane. Totuşi, „potrivit studiilor efectuate de Organizaţia
Internaţională pentru Migraţie, persoanele care se află peste
hotare o perioadă mai mare de 3-5 ani se integrează în ţara de
destinaţie, pierd legăturile cu patria, în special, în cazul
decesului rudelor de gradul întâi, şi nu revin în patrie”
(UNFPA, 2007, 12). Astfel, putem considera emigrarea ca fiind
un risc sporit al proceselor demografice prin implicaţiile pe
care le are asupra declinului populaţiei.
Concluzii:
Evoluţiile estimate în acest articol din perspectiva
schimbării structurii pe vârste a populaţiei vor avea o serie de
consecinţe sociale şi economice. Sunt necesare politici socio-
demografice complexe, de care Republica Moldova nu
dispune. Îmbătrânirea demografică va necesita măsuri politice
adaptive care ar schimba tendinţele demografice curente.
În acelaşi timp, pentru planificarea dezvoltării durabile a
situaţiei socio-economice a ţării, proiectările demografice sunt
esenţiale. După cum am arătat în acest articol, problemele şi
riscurile demografice sunt sporite, cu un impact considerabil
asupra sistemului economic al ţării. Creşterea ratei de
dependenţă, ca urmare a îmbătrânirii demografice şi a reducerii
natalităţii va reprezenta o povară extremă asupra sistemului de
sănătate şi cel al asigurărilor sociale şi al pensiilor.
Astfel, consider că politica demografică trebuie să fie axată
pe structura şi evoluţia demografică, aceasta fiind un indicator
important al proceselor demografice. Esenţa de bază a
politicilor demografice, este păstrarea şi dezvoltarea capitalului
uman. În această ordine de idei, domeniile prioritare ale unei
strategii demografice trebuie să vizeze creşterea natalităţii,
scăderea nivelului morbidităţii şi a mortalităţii, reducerea
migraţiei externe, ale căror sarcini necesită reprezentare

265
pronunţată în cadrul strategiile de creştere economică şi
dezvoltare socială pe următoarea perioadă.
Unul dintre elementele de bază ale politicilor reproductive
trebuie să fie păstrarea nivelului de înlocuire al populaţiei,
sănătatea reproducerii, sănătatea populaţiei, eradicarea sărăciei
şi practicarea unui mod de viaţă sănătos. Pentru a influenţa
sporirea natalităţii, o posibilitate ar fi elaborarea la nivel
naţional a unei politici de stimulare a numărului de naşteri de
rând cu eficientizarea prestaţiilor sociale acordate la naştere
pentru îngrijirea şi întreţinerea copilului, cu asigurarea unui
suport real pentru familiile tinere.
*Notă: datele din acest articol sunt cele oficiale ale BNS 2009 şi
calcule proprii ale autorului în baza acestora şi se regăsesc în lucrarea de
dizertaţie „Populaţia Republicii Moldova: Indicatori şi Riscuri
Demografice”, susţinută de autor în februarie 2010 la Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti.

Bibliografie:
1. BNS (2009). Populaţia şi Procesele Demografice în
Republica Moldova. Chişinău: Editura Statistică
2. CNPD (2006). Cartea Verde a Populaţiei. Bucureşti:
f.e.
3. CNPD (2009). Cartea Verde a Populaţiei. Chişinău:
Editura Statistica
4. Gagauz, Olga; Penina, Olga (2009). Dezvoltarea
Demografică a Republicii Moldova: Situaţia Actuală şi
Tendinţe Viitoare. Procesele Socio-Demografice în
Societatea Contemporană: De la Meditaţii la Acţiuni.
48-56. Chişinău: Editura Nova-Imprim.
5. Gâlcă, Victor (2009). Direcţiile Politicilor Demografice
din Moldova. Procesele Socio-Demografice în
Societatea Contemporană: De la Meditaţii la Acţiuni.
273-276. Chişinău: Editura Nova-Imprim.
6. Preda, Marian (coord.) (2010). Riscuri si inechităţi
sociale în România. Raportul Comisiei Prezidenţiale

266
 pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice. Iaşi:
Editura Polirom
7. UNFPA (2007). Informaţie privind Situaţia
Demografică în Republica Moldova. Chişinău: f.e.

EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI ŞI

PROBLEME DEMOGRAFICE ÎN ROMÂNIA
ŞI REPUBLICA MOLDOVA, DUPĂ 1990

Lect. univ. dr. Oana-Ramona ILOVAN,

Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca,
Lect. univ. Elena SOCHIRCA, Univ. Tiraspol
The general development of the Republic of Moldova and România has
defined a number of similarities in population development in the transition
period (first of all, population reduction). At the same time, a number of
other factors, such as the geographical position, historical factors define a
range of differences.

Evoluţia demografică a populaţiei României şi Republicii

Moldova are multe trăsături comune, determinate de
vecinătatea geografică şi particularităţi asemănătoare în
dezvoltarea social-economică începând cu anii '90 ai secolului
trecut. Ambele state se confruntă cu aceleaşi probleme
demografice materializate în descreşterea numărului de
locuitori, scăderea natalităţii, creşterea mortalităţii, accentuarea
procesului de îmbătrânire demografică etc.
Situaţia demografică actuală a României şi Republicii
Moldova se caracterizează ca fiind în „declin demografic”, cu o
descreştere continuă a efectivului numeric de locuitori,
determinată de bilanţul natural şi migratoriu negativ.
Mecanismele care au condus la reducerea efectivului populaţiei
şi deteriorarea structurii pe vârste a populaţiei sunt reprezentate
de fertilitate, migraţiune externă şi mortalitate generală.
267
Componenta majoră a declinului demografic rămâne a fi
migraţia externă, orientată aproape în totalitate spre ţări
dezvoltate.
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, în anul
2008, populaţia Republicii Moldova constituia 3572,7 mii
persoane, ceea ce este cu aproximativ 82,9 mii mai puţin decât
populaţia înregistrată în anul 1998 (în această perioadă BNS
oferă date privind populaţia ţării, cu excepţia localităţilor din
stânga Nistrului şi a municipiului Tighina). În ultimul deceniu,
se înregistrează o descreştere relativ lentă, cu aproximativ 5 mii
de persoane anual, după care începe o descreştere mai rapidă,
cu 7-11 mii persoane anual (tabelul 1).
Intensificarea descreşterii numerice a populaţiei Republicii
Moldova este legată de aprofundarea crizei economice care au
determinat înrăutăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei,
micşorarea valorilor bilanţului natural şi ale soldului migraţiei
externe.
Evoluţia numerică a populaţiei României se caracterizează
prin aceleaşi trăsături, însă descreşterea numărului de locuitori
este mai spectaculoasă. Astfel, în perioada 1998 – 2008
numărul de locuitori se micşorează cu aproape un milion de
locuitori (998,4 mii persoane) (tabelul 1). Ritmurile înalte de
scădere a populaţiei s-au menţinut pe tot parcursul perioadei
analizate, cea mai mare descreştere înregistrându-se la mijlocul
anilor '90 şi în ultima perioadă (2003-2008), când populaţia se
reduce cu 60 mii persoane anual. Cauzele descreşterii sunt
valorile negative ale bilanţului natural şi migratoriu extern.
Descreşterea numărului de locuitori a fost determinată, în
special, de scăderea naturală.

268
 Tabelul 1
Evoluţia numerică a populaţiei Republicii Moldova şi
României în perioada 1990 – 2008
REPUBLICA MOLDOVA ROMÂNIA

Urban, în %

Urban, în %
Rural, în %

Rural, în %
Anul
Numărul

Numărul
Urban

Urban
Rural

Rural
total

total
1990* 4359,4 2053,1 2306,3 47,1 52,9 23206,7 12608,8 10597,8 54,3 45,7
1995* 4345,7 2016,8 2328,9 46,4 53,6 22680,9 12457,1 10223,7 54,9 45,1
1996* 4331,9 1987,6 2344,3 45,9 54,1 22607,6 12411,1 10196,4 54,9 45,1
1997* 4317,5 1978,4 2339,1 45,8 54,2 22545,9 12404,7 10141,2 55,0 45,0
1998 3655,6 1522,9 2132,7 41,7 58,3 22502,8 12347,8 10154,9 54,9 45,1
1999 3649,9 1516,8 2133,1 41,6 58,4 22458,0 12302,7 10155,2 54,8 45,2
2000 3644,1 1514,2 2129,9 41,5 58,5 22435,2 12244,6 10190,6 54,6 45,4
2001 3635,1 1486,4 2148,7 40,9 59,1 22408,4 12243,7 10164,6 54,6 45,4
2002 3627,8 1485,2 2142,6 40,9 59,1 21794,8 11608,7 10186,0 53,3 46,7
2003 3618,3 1484,1 2134,2 41,0 59,0 21733,6 11600,1 10133,4 53,4 46,6
2004 3607,4 1477,9 2129,5 41,0 59,0 21673,3 11895,5 9777,7 54,9 45,1
2005 3600,4 1476,0 2124,4 41,0 59,0 21623,8 11879,8 9743,9 54,9 45,1
2006 3589,9 1469,8 2120,1 40,9 59,1 21584,3 11913,9 9670,4 55,2 44,8
2008 3572,7 1476,1 2096,6 41,3 58,7 21504,4 11804,4 9700,0 54,9 45,1
*inclusiv teritoriile din stânga Nistrului şi municipiul Tighina
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Institutul
Naţional de Statistică al României

Există diferenţe semnificative în evoluţia populaţiei urbane

şi a celei rurale. În mediul urban al populaţiei Republicii
Moldova, procesul de reducere a început după anul 1990, iar în
mediul rural descreşterea începe după anul 1996. Ritmurile
descreşterii efectivului numeric pe medii, la fel, au fost diferite:
populaţia urbană a descrescut cu ritmuri mai mari, iar cea
rurală cu ritmuri mai lente. Cauzele descreşterii mai pronunţate
a populaţiei urbane sunt multiple, cele mai importante fiind
emigraţia mai intensă a populaţiei urbane peste hotare ca
rezultat al informării mai bune, revenirea în mediul rural a unei
părţi a populaţiei urbane, la începutul anilor 90, în speranţa
redresării situaţiei materiale etc.

269
 Schimbarea efectivului numeric al populaţiei urbane şi
rurale a dus la schimbarea coraportului dintre ele în totalul
populaţiei R. Moldova. Astfel, începând cu anul 1990,
ponderea populaţiei urbane se află în descreştere (mai ales în
perioada 1990-2001) pe fondul creşterii ponderii populaţiei
rurale.
În România, se păstrează aceleaşi tendinţe în evoluţia
populaţiei urbane şi rurale. Ritmurile de descreştere a
populaţiei urbane au fost mai înalte decât cele ale populaţiei
rurale. Ponderea populaţiei urbane cunoaşte o evoluţie
oscilatorie, cu tendinţa de creştere uşoară, atingând valoarea de
55,2 % în anul 2006.
Micşorarea efectivului numeric al populaţiei este
determinată de valorile negative ale bilanţului natural şi ale
celui migratoriu. În Republica Moldova, în anul 1990,
indicatorii natalităţii erau de 17,7‰, atingând cea mai scăzută
valoare, de 9,9 ‰ în anul 2002, după care urmează o perioadă
de relativă stagnare (tabelul 2). Reducerea nivelului de trai al
populaţiei, nivelul mai scăzut al asistenţei medicale au
condiţionat creşterea valorilor mortalităţii. Astfel, dacă, în anul
1990, rata mortalităţii era de 9,7‰, în anul 2005, rata a fost de
12,4‰.
Scăderea ratei natalităţii şi creşterea ratei mortalităţii au
determinat o schimbare a valorilor bilanţului natural. Începând
cu anul 1999, în R. Moldova, se înregistrează un deficit natural,
în anul 2005, crescând până la -1,9‰.
În România, bilanţul natural înregistrează valori negative
cu 4 ani mai devreme decât în R. Moldova. Valorile acestui
indicator au variat de la -0,9‰ în anul 2000, până la -2,7‰ în
anul 2002 (tabelul 2). În perioada 1990-2008, se înregistrează
progrese în reducerea mortalităţii infantile.

270
 Tabelul 2
Ratele mişcării naturale a populaţiei în cadrul populaţiei
Republicii Moldova şi României, în ‰

Mortalitate

Mortalitate
mortalităţii

mortalităţii
a infantilă

a infantilă
natalităţii

natalităţii
natural

natural
Bilanţ

Bilanţ
Anul

Rata

Rata

Rata

Rata
1990* 17,7 9,7 8 19 13,6 10,6 3,0 26,9
1995* 13 12,2 0,8 21,2 10,4 12,0 -1,6 21,2
1996* 12 11,5 0,5 20,2 10,2 12,7 -2,5 22,3
1997 12,5 11,8 0,7 19,8 10,5 12,4 -1,9 22,0
1998 11,3 10,9 0,4 17,5 10,5 12,0 -1,5 20,5
1999 10,6 11,3 -0,7 18,2 10,4 11,8 -1,4 18,6
2000 10,2 11,3 -1,1 18,3 10,5 11,4 -0,9 18,6
2001 10 11 -1 16,3 9,8 11,6 -1,8 18,4
2002 9,9 11,6 -1,7 14,7 9,7 12,4 -2,7 17,3
2003 10,1 11,9 -1,8 14,4 9,8 12,3 -2,5 16,7
2004 10,6 11,6 -1 12,2 10,0 11,9 -1,9 16,8
2005 10,5 12,4 -1,9 12,4 10,2 12,1 -1,9 15,0
2006 10,5 12 -1,5 11,8 10,2 12,0 -1,8 13,9
2007 10,6 12 -1,4 11,3 10,0 11,7 -1,7 12,0
2008 10,9 11,8 -0,9 - 10,3 11,8 -1,5 11,0
*inclusiv teritoriile din stânga Nistrului şi municipiul Tighina
Sursa: Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Institutul
Naţional de Statistică al României

Transformările politice şi economice au influenţat evoluţia

demografică în ambele state. Pot fi evidenţiate mai multe
tendinţe ale evoluţiei demografice, printre care diminuarea
numărului de locuitori şi depopularea spaţiului rural. Valorile
negative ale bilanţului natural pe parcursul unei perioade
îndelungate de timp au determinat o îmbătrânire demografică
accentuată. Ca urmare a impactului migraţiei asupra situaţiei
demografice şi a deficitului natural, numărul populaţiei va
continua să se micşoreze şi în următoarele decenii şi, ca
urmare, va creşte dezechilibrul în structura pe vârste şi sexe a
271
populaţiei. Schimbările demografice în numărul şi structura
populaţiei pot avea cele mai diverse implicaţii – de ordin
social, economic, demografic şi chiar politic – pentru ambele
state. Atât România, cât şi R. Moldova au nevoie de o politică
familială elaborată cu multă grijă şi responsabilitate, stabilă,
orientată spre perspectivă, care să nu urmărească efecte
imediate şi care să întrunească consensul clasei politice, al
societăţii civile, al opiniei publice şi al specialiştilor.

Bibliografie:
1. Cartea Verde a Populaţiei. Republica Moldova. Chişinău:
Statistica, 2009. 56 pag.
2. Cartea Verde a Populaţiei. România. Bucureşti, 2006.
3. Gheţău V., Declinul demografic şi viitorul populaţiei
României. Buzău: Alpha MDN, 2007. 74 pag.
4. Matei C., Problemele metodologice ale prognozei
demografice. Chişinău: Evrica, 2002. 152 pag.
5. Sochircă V., Antipova E., Baciu S., Evaluarea comparativă
a situaţiei demografice în Republica Moldova şi Belarus în
perioada de tranziţie. În: „Procesele socio-demografice în
societatea contemporană: de la meditaţii la acţiuni”.
Chişinău, 2009, p.60

CRITERII DE ELIGIBILITATE ŞI OPORTUNITĂŢI DE

ANGRENARE A RESURSEI UMANE ÎN
DEZVOLTAREA SPAŢIULUI RURAL PRIN
PROGRAMUL EUROPEAN SAPARD

Dr. Diana-Elena ALEXANDRU,

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Economical and social development rural space is a basil problem in
big number of the state in the world. Project elaboration and programs for

272
rural space is a vital problem in our modernity to ensure the durable
economical development for this category of settlements.

Pentru stabilirea delimitării ajutorului financiar oferit ţărilor

candidate din centrul şi estul Europei, în perioada de pre-aderare la
Uniunea Europeană, în cadrul diferitelor domenii de finanţare,
programul de dezvoltare rurală SAPARD, realizat prin alocarea
instrumentului financiar cu acelaşi nume, s-a adresat dezvoltării
rurale, implicit spaţiului rural şi populaţiei locuitoare în acest spaţiu
de referinţă. Necesitatea derulării acestui program în spaţiul rural
românesc a derivat din evaluarea acestuia de către organismele
Uniunii Europene, subliniind variate discrepanţe şi
disfuncţionalităţi, care s-au dovedit problematice, cu preponderenţă
în ceea ce priveau elementele de identificare şi caracterizare a
spaţiului rural, în relaţie de corespondenţă cu statele membre ale
spaţiului european comun. Având în vedere poziţionarea Politicii
Agricole Comune, ca importanţă, între celelalte politici comunitare
de coordonare a procesului de dezvoltare teritorială durabilă, s-a
considerat necesară iniţierea unor măsuri active de implementare şi
ajustare a viitoarelor principii şi legi directoare pentru politica de
dezvoltare rurală, reprezentând al doilea pilon de structură al
acesteia, care urma să funcţioneze după momentul integrării încă
din perioada de pre-aderare pentru a uşura funcţionarea procesului
atât din punct de vedere al statului beneficiar, al populaţiei
beneficiare, al sectoarelor de activităţi economice implicate şi, nu în
ultimul rând, al zonei instituţionale, indubitabil în proces de
transformare obligatorie.
Analizat prin prisma a trei paliere de acţiune, dezvoltare
economică rurală, componenta umană şi componenta teritorială,
Programul SAPARD reflectă trăsături specifice de adresabilitate,
trăsături care au rămas imprimate atât în timpul derulării
programului, cât şi după finalizarea implementării acestuia.
Programul asociază oportunităţile de dezvoltare ale spaţiului rural,
concretizate în axele şi priorităţile formulate în Planul Naţional de
Dezvoltare Rurală sub formă de măsuri, cu disponibilitatea

273
resurselor naturale posibile a mijloacelor, posibile activităţi
economice tradiţionale şi alternative, aducătoare de venituri pentru
categorii specifice de populaţie rezidentă în zonele rurale. Astfel,
după cum sunt menţionate în articolul 2, titlul 1 al Reglementării de
Consiliu nr. 1268/1999, programul se adresează şi finanţează
proiecte de investiţie pentru îmbunătăţirea calităţii proceselor de
exploatare a terenurilor agricole, pentru îmbunătăţirea procesului de
prelucrare primară a produselor agricole, pentru îmbunătăţirea
activităţilor de control de calitate veterinar şi fitosanitar al
produselor agricole, pentru protejarea mediului şi menţinerea
peisajului rural, pentru crearea unui mediu de dezvoltare economic
alternativ alături de activităţile economice primare majoritare în
spaţiul rural, pentru păstrarea identităţii şi tradiţionalismului rural,
pentru dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, pentru
îmbunătăţirea metodelor de utilizare raţională a resurselor de apă şi
pentru îmbogăţirea şi conservarea patrimoniului forestier şi
conservarea şi recoltarea fructelor de pădure.
Abordând în proporţie echivalentă componenta umană, dacă
considerăm limitele largi acordate acesteia în privinţa statutului de
beneficiar, programul nu numai că se adresează direct prin
formularea unor măsuri specifice de finanţare a proiectelor care
afectează majoritatea populaţiei locuitoare, care îşi poate exprima
disponibilitatea de deveni beneficiar al unui demers de formare a
grupurilor de producători, sau pentru participarea la traininguri
specializate, organizate de instituţii şi personal calificat pentru
ridicarea calităţii profesionale a populaţiei active, ci şi stabileşte
limitele teritoriale, de vârstă şi categorie educaţională în
conformitate cu legislaţia în vigoare, în mod indirect, prin
declararea eligibilă a numeroase categorii de potenţiali beneficiari,
categorii fundamentate de un suport legislativ riguros formulat, prin
decretarea acestora înainte şi în timpul derulării programului, de
altfel, modificările de ordin legislativ fiind mai mult decât necesare
în condiţiile îndeplinirii tuturor normelor impuse de funcţionarea şi
existenţa acestora în mod echivalent cu structurile europene.

274
Datorită importanţei subiectului pentru clarificarea funcţionării
programului din punct de vedere al componentei active, care
activează efectiv procesul de dezvoltare prin iniţierea de proiecte,
analiza tipurilor de beneficiari va fi realizată sub forma unei
categorii speciale de discuţie, menţionând astfel tipurile şi cadrul
legislativ în care au fost definite şi reglementate.
a) Societăţi comerciale cu capital privat, având categorii
reglementate prin Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale. Acestea includ următoarele categorii: SNC –
societate în nume colectiv; SCS – societate în comandită
simplă; SA – societate pe acţiuni; SCA – societate în
comandită pe acţiuni; SRL – societate cu răspundere
limitată.
b) Societăţi comerciale cu capital privat (SPR) provenite din
societăţile înfiinţate conform Legii nr. 15/1990 privind
reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi
completările ulterioare.
c) Cooperative de consum (CC) reglementate prin Legea nr.
109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de
consum şi a cooperaţiei de credit şi Legea nr. 1/2005.
d) Cooperative meşteşugăreşti înfiinţate şi reglementate prin
Legea nr. 1/2005.
e) Asociaţii şi grupuri de producători cu personalitate
juridică, categorii reglementate prin Legea nr. 338/2005
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005
privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de
producători, pentru comercializarea produselor agricole şi
silvice: AS – asociaţii de producători; GP – grupuri de
producători.
f) Categoria beneficiarilor de tip administraţie, specifici şi
eligibili doar pentru lucrările finanţate pentru modernizarea
infrastructurii tehnico-edilitare rurale: CL – Consiliile
locale ale comunelor din România, organizate şi devenite

275
 funcţionale conform Legii nr. 215/2001; ACL – Asociaţii,
cu statut juridic, între Consiliile Locale ale comunelor din
România, reglementate prin Legea nr. 215/2001; ANIF –
Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (fostă
Societatea Naţională „Îmbunătăţiri Funciare”), înfiinţată
prin Legea nr. 138/2004, în timp ce condiţiile de
funcţionare şi organizare au fost reglementate prin
Hotărârea de Guvern nr. 1309/2004.
g) Producători agricoli individuali – persoane fizice
autorizate (PFA), categorie reglementată pentru înfiinţare şi
funcţionare prin Legea nr. 300/200, adoptată în urma
Hotărârii de Guvern nr. 661/ 2001.
h) Asociaţii familiale cu profil agricol (AS) – cadrul pentru
funcţionare şi organizare fiind stabilit tot prin Legea nr.
300/2004.
i) Societăţi agricole (SA) organizate şi devenite funcţionale
odată cu aprobarea Legii nr. 36/1991.
j) Asociaţii fără scop patrimonial (non-profit), iniţiate şi
organizate numai pentru înfiinţarea şi dotarea cercurilor de
maşini agricole, reglementate prin Ordonanţa de Guvern
nr. 26/2000.
k) Proprietari individuali de pădure – persoane fizice
autorizate (PFA) – categorie de beneficiari care întrunesc
caracteristici şi reguli de organizare şi funcţionare stabilite
prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr.
300/2004.
l) Persoane fizice devenind eligibili pentru înscrierea pentru
finanţare prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000;
singura oportunitate de finanţare le este acordată pentru
lucrări de împădurire a terenurilor, activitate specifică
măsurii 3.5. Silvicultura.
m) Unităţi de cult (UC) – biserici, mănăstiri, reglementate prin
Art.186 din Statutul nr. 4593/1949 pentru organizarea şi

276
 funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de
Decretul nr. 233/1949, cu modificările ulterioare;
n) Unităţi de învăţământ (UI) – şcoli, organizate şi
funcţionând conform Legii nr. 84/1995 cu modificările şi
completările ulterioare; singura oportunitate de finanţare le
este acordată pentru lucrări de împădurire a terenurilor,
activitate specifică măsurii 3.5. Silvicultura.
o) Asociaţii de proprietari de păduri private (APP),
reglementate prin Ordonanţa de Guvern nr. 26/2000.
Conform ghidurilor specifice de accesare a unui proiect cu
finanţare prin Programul SAPARD, observăm selecţia iniţială a
beneficiarilor, făcută încă din stadiul de informare asupra detaliilor
unei cereri de finanţare. Prin menţionarea condiţiilor specifice1 pe
care beneficiarul este obligat să le îndeplinească, se produce o
selecţie, nu în mod deosebit discriminatorie, dar cu limite evidente
adresate unei anumite categorii de populaţie din spaţiul rural.

1
În “Ghidul solicitantului”, punctul B, “Informaţii cu caracter punctual”, se
precizează astfel: “… în cazul proiectelor pe măsura 1.1 beneficiarul şi/sau
responsabilul tehnic al proiectului trebuie să dovedească o pregătire
profesională...experienţă profesională în domeniu de minim 3 ani, sau ca
responsabilul tehnic de proiect va urma un curs de pregătire profesională...”;
„în cazul proiectelor din cadrul măsurilor 3.1 şi 3.4, beneficiarii (persoanele
fizice şi/sau responsabilii tehnici trebuie să dovedească o pregătire
profesională, că au cunoştinţe profesionale în domeniu...)”.
277
278
 În concluzie, nu numai că se oferă avantaje certe
potenţialilor investitori sau întreprinzători tineri, dar cel mai
important fapt îl constituie gradul de educaţie pe care îl deţin
sau pe care au posibilitatea să-l dobândească prin cursuri
specializate de training organizate de diferite asociaţii sau
instituţii, sau de centre de reconversie profesională. Prin aceste
condiţii de eligibilitate, ale beneficiarului1, în primul rând, se
urmăreşte scopul de a popula un teritoriu cu populaţie de
calitate, de a atrage tineri cu pregătire superioară din mediul
urban, sau de a instrui populaţia existentă deja în spaţiul rural
românesc. Absorbţia fondurilor SAPARD în teritoriu poate fi
condiţionată şi de tipul de beneficiar care este eligibil pentru
realizarea unui proiect de dezvoltare. Unul din criteriile după
care se va evalua efiecienţa implementării în teritoriu a
programului de dezvoltare rurală, va fi disponibilitatea
financiară a beneficiarilor, condiţiile de contractare fiind
aceleaşi pentru fiecare solicitant. Astfel se ridică o problemă
deosebită prin faptul că beneficiarii declaraţi eligibili trebuie să
demonstreze accesul la suma financiară de care au nevoie
pentru realizarea proiectului, ca mai apoi aceste plăţi să fie
plătite/decontate de către autoritatea contractantă, în acest caz,
Agenţia de Plăţi. Astfel, se va realiza o corelaţie între tipul de
beneficiar acceptat de fiecare măsură în parte şi numărul de
proiecte contractate.
Dintr-un total de 4588 de proiecte contractate pentru
finanţare la nivel naţional, se evidenţiază cele iniţiate prin
atitudinea şi puterea financiară a locuitorilor, atât individual
sub forma Persoanei Fizice Autorizate sau asociaţie familială,
cât şi grupat, sau în asociere, deşi cazurile de asociere în
activităţile de exploatare agricolă s-au dovedit o provocare la

1
„În România, se impun o serie de politici structurale cu două ţinte: una
adresată producătorilor care optează pentru activităţi neagricole şi alta
adresată celor care au nevoie de ajutor pentru a-şi exercita ocupaţia agricolă
în condiţii de rentabilitate”, citat din PNADR, p. 28.
279
care populaţia din mediul rural nu a avut reacţia scontată,
conform datelor înregistrate.
Astfel, 301 beneficiari se înscriu în listele de finanţări
contractate sub forma asociaţiilor familiale. Dintre aceştia,
majoritatea (239) practică activităţi agricole de exploatare
vegetală şi animală în ferme de mărime mică şi medie,
încadraţi conform cererilor de finanţare în cadrul măsurii de
investiţii în exploataţiile agricole, în timp ce un număr relativ
redus se angajează de asemenea în activităţi agricole (cu
deosebire activităţi apicole), dar fiind încadraţi în cadrul
măsurii 3.4 de dezvoltare a mediului economic rural, sub forma
activităţilor aducătoare de venituri alternative.
Numărul beneficiarilor de tip persoană fizică autorizată se
dublează, comparativ cu asociaţiile familiale, ceea ce denotă
individualismul devenit mod de viaţă, după anul 1991, odată cu
retrocedarea domeniilor funciare, înregistrându-se in final 601
de proiecte. Dintre acestea, 360 se înscriu în cadrul măsurii 3.1,
ca proiecte de dezvoltare a exploataţiilor agricole, 221 se
înscriu în cadrul măsurii 3.4 cu activităţi în domeniul
turismului, dar şi în domeniul fermelor de melci, ciuperci şi
broaşte, bineînţeles, apărând din nou activităţile apicole.
Conservarea biodiversităţii apare în fundal cu un număr
restrâns de proiecte la nivel naţional, important fiind faptul că
şi în acest caz finanţările pentru conservarea fâneţelor naturale
prin practici agricole tradiţionale s-au acordat individual.
În ceea ce priveşte fenomenul de asociere în agricultură,
numărul iniţiativelor ajunge la 84 de proiecte finanţate.
Devenite funcţionale prin Legea 36 din 1991, societăţile
agricole dau populaţiei din zonele rurale, care beneficiază de
efectele legii fondului funciar 18 din 1991, precum şi celei
neintegrate în aceste prevederi, oportunitatea de a exploata
pământul în forme de asociere simplă, fără personalitate
juridică, între două sau mai multe familii în scopul exploatării
terenurilor agricole, creşterii animalelor, aprovizionării,

280
depozitării, condiţionării, prelucrării şi vânzării produselor,
prestării unor servicii, precum şi a altor activităţi. Grupurile de
producători reprezintă o altă categorie de beneficiari, care a
fost subliniată prin crearea unei măsuri specifice de finanţare în
cadrul programului, în care s-au evidenţiat patru proiecte
contractate, cu menţiunea că, în cadrul acestei măsuri, cota
financiară, datorată de potenţialul beneficiar, a fost substituită
din bugetul naţional. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul
contractelor încheiate în cadrul măsurii de conservare a
biodiversităţii în spaţiul rural. În acest sens, majoritatea
asociaţiilor agricole pentru creşterea animalelor sau pentru
bunele practici de exploatare a pământului şi chiar persoanele
fizice autorizate care au iniţiat un astfel de proiect au beneficiat
atât de ajutorul financiar nerambursabil prin programul
SAPARD, cât şi de ajutorul financiar de la bugetul naţional. În
cazul constituirii grupurilor de producători, care se consideră a
fi una din măsurile semnificative de organizare a populaţiei
rurale din punct de vedere al activităţilor agricole, practic,
iniţiativele au depins doar de potenţialii beneficiari.

Bibliografie:
*** Ghidul solicitantului, Măsura 1.1, 1.2, 2.1, 3.1, 3.2, 3.3
3.4, 3.5, Agenţia SAPARD, http://www.sapard.ro/modules
/freecontent/index.php?id=4
*** Legea nr.36 din 30 aprilie 1991 privind societăţile
agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în
Monitorul Oficial nr. 97 din 6 mai 1991,
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=11617
*** Council Regulation No 1268/1999 of 21 June 1999 on
Community support for pre-accession measures for agriculture
and rural development in the applicant countries of central and
eastern Europe in the pre-accession period, Official Journal of the
European Communities, L 161/87,
http://europa.eu.int/eurlex/pri/en/oj/dat/1999/l_161/l_161

281
19990626en00870093.pdf#search=%22%20council%20regulatio
n%201268%2F1999%22
*** Legea nr. 300 din 28/06/2004 privind autorizarea
persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară
activităţi economice în mod independent,
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_4409/
Constituire/persoana/fizica/ autorizata/si/asociatie/familiala.html
*** Planul naţional de dezvoltare 2007- 2013,
http://www.inforegio.ro/user/File/PND_2007_2013.pdf
*** Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală
2004-2006, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

ASPECTE DE GEN ALE PIEŢEI MUNCII ÎN

CONDIŢIILE TRANSFORMĂRILOR SOCIO-
ECONOMICE

Dr. Mariana BUCIUCEANU-VRABIE, IIESP, AŞM

This article makes an analytical synthesis of gender aspects of labour
force in the Republic of Moldova. Demographic transition reduces
progressively the availability of human resources in the labor market, which
configures the economic behavior of men and women. Despite the high level of
working-age population in Moldova, the rate of employment is very low,
registering a decline over recent years. In the labour market, gender disparities
and inequalities are maintained, which affects women’s position. Caring
obligations have a different impact on women in comparison with men and this
is reflected in their employment levels. Occupational preferences of women are
most affected by the lack of work and private life balance. Thus, to promote and
explore full potential of economically active population, the employment
strategies need to be adjusted to gender mainstreaming. In coming decades, the
decrease in working-age population as a result of demographic changes will
require more active involvement of women labor force.

Dezvoltarea relaţiilor de piaţă se soldează cu schimbarea

structurală a economiei, care, la rândul său, determină tendinţele

282
şi dinamica pe piaţa muncii. Pe de altă parte, însă, în ultimele
decenii, în Republica Moldova, se înregistrează creşterea ponderii
populaţiei în vârsta aptă de muncă, marcând comportamentul
economic al bărbaţilor şi al femeilor. Raportându-ne la datele
statisticii oficiale, constatăm: că, deşi potenţialul populaţiei în
vârsta aptă de muncă (65,9% în 2008, comparativ cu 59,3% în
1990), e în creştere, caracterul economic activ al populaţiei, cât şi
cel ocupaţional, indiferent de sex, a scăzut semnificativ. În anul
2008, ponderea populaţiei economic active din totalul populaţiei
de 15 ani şi peste înregistrează – 36,5%, iar ponderea populaţiei
ocupate – 35% [1, p.19]. Faţă de anul 2000, aceşti indicatori au
scăzut cu 9,0% şi, respectiv, 6,6% (tabelul 1). Concomitent cu
descreşterea indicatorilor ocupaţionali au loc modificări
semnificative în structura populaţiei ocupate în funcţie de vârstă,
sex, mediu, domeniu de activitate.
La nivel european, cele mai recente statistici [2] arată că, la
sfârşitul anului 2008, 45% din piaţa muncii era ocupată de femei,
înregistrându-se un salt major faţă de cele sub 30% care se
înregistrau în anii ’70 ai secolului trecut. În ciuda creşterii rolului
femeii în societate, precum şi a participării acestora pe piaţa muncii,
diferenţele dintre femei şi bărbaţi în sectorul ocupaţional sunt încă
prezente. În Republica Moldova, din numărul total al populaţiei
angajate, până în anul 2005, ponderea femeilor era într-o creştere
constantă faţă de cea a bărbaţilor, în anul 2006 cotele devin, practic,
egale, iar în 2008 ponderea bărbaţilor prevalează nesemnificativ cu
0,6 puncte procentuale (49,7% femei şi 50,3% bărbaţi). În acelaşi
timp, de-a lungul anilor, rata participării femeilor în cadrul activităţii
economice înregistrează cifre mai mici, comparativ cu cele ale
bărbaţilor, înregistrând în anul 2008, 41,5% versus 47,3%. Tendinţa
de micşorare a ratei de ocupare pe piaţa muncii, prezentă în ultimii
nouă ani pentru ambele sexe, este însoţită şi de o diferenţă de gen în
favoarea bărbaţilor (45,2%), comparativ cu rata de ocupare a
femeilor (40,1%) pentru anul 2008. Menţionăm că, în 2005,
Republica Moldova se afla pe locul 5 între ţările aflate în comparaţie,

283
după nivelul ratei de participare a femeilor la forţa de muncă, cu
puţin înaintea României şi cu aproape 10% în faţa Italiei. În 2006,
rata de participare a femeilor la forţa de muncă a scăzut cu aproape
5%, în vreme ce, în majoritatea celorlalte ţări, a crescut. Una dintre
explicaţiile posibile ale fenomenului, fiind imigraţia legală sau
ilegală a forţei de muncă.
Tabelul 1
Repartizarea populaţiei de 15 ani şi peste după participarea la
activitatea economică, în Republica Moldova, anii 2000-2008
Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Persoane economic active (mii pers.)
Total 1654,7 1616,7 1615,0 1473,6 1432,5 1422,3 1357,2 1313,9 1302,8
Bărbaţi 828,0 806,6 795,3 731,2 701,6 689,5 690,2 663,0 658,8
Femei 826,7 810,1 819,7 742,4 730,9 732,8 666,9 650,8 644,0
Persoane ocupate
Total 1514,6 1499,0 1505,1 1356,5 1316,0 1318,7 1257,3 1247,2 1251,0
Bărbaţi 747,4 736,5 730,9 661,3 631,5 629,7 628,6 621,5 628,8
Femei 767,2 762,5 774,2 695,2 684,6 689,0 628,7 625,7 622,3
Şomeri
Total 140,1 117,7 109,9 117,1 116,5 103,7 99,9 66,7 51,7
Bărbaţi 80,6 70,1 64,4 69,9 70,1 59,8 61,7 41,5 30,0
Femei 59,5 47,6 45,4 47,2 46,4 43,9 38,2 25,2 21,8
Persoane economic inactive
Total 1992,3 1175,9 1208,5 1380,5 1448,6 1483,2 1576,0 1617,9 1639,0
Bărbaţi 467,3 503,5 530,8 610,9 654,5 679,0 691,2 724,8 732,6
Femei 1074,5 672,5 677,7 769,6 794,1 804,2 884,8 893,1 906,4
Rata de activitate (%)
Total 45,4 57,9 57,2 51,6 49,7 49,0 46,3 44,8 44,3
Bărbaţi 63,9 61,6 60,0 54,5 51,7 50,4 50,0 47,8 47,3
Femei 43,5 54,6 54,7 49,1 47,9 47,7 43,0 42,2 41,5
Rata de ocupare
Total 41,5 53,7 53,3 47,5 45,7 45,4 42,9 42,5 42,5
Bărbaţi 57,7 56,2 55,1 49,3 46,6 46,0 45,5 44,8 45,2
Femei 40,4 51,4 51,7 46,0 44,9 44,8 40,5 40,5 40,1
Rata şomajului
Total 8,5 7,3 6,8 7,9 8,1 7,3 7,4 5,1 4,0
Bărbaţi 9,7 8,7 8,1 9,6 10,0 8,7 8,9 6,3 4,6
Femei 7,2 5,9 5,5 6,4 6,3 6,0 5,7 3,9 3,4
Sursa: datele BNS, http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=
=320&id=2294

284
 La nivel european, cele mai recente statistici [2] arată că, la
sfârşitul anului 2008, 45% din piaţa muncii era ocupată de
femei, înregistrându-se un salt major faţă de cele sub 30% care
se înregistrau în anii ’70 ai secolului trecut. În ciuda creşterii
rolului femeii în societate, precum şi a participării acestora pe
piaţa muncii, diferenţele dintre femei şi bărbaţi în sectorul
ocupaţional sunt încă prezente. În Republica Moldova, din
numărul total al populaţiei angajate, până în anul 2005,
ponderea femeilor era într-o creştere constantă faţă de cea a
bărbaţilor, în anul 2006 cotele devin, practic, egale, iar în 2008
ponderea bărbaţilor prevalează nesemnificativ cu 0,6 puncte
procentuale (49,7% femei şi 50,3% bărbaţi). În acelaşi timp,
de-a lungul anilor, rata participării femeilor în cadrul activităţii
economice înregistrează cifre mai mici, comparativ cu cele ale
bărbaţilor, înregistrând în anul 2008, 41,5% versus 47,3%.
Tendinţa de micşorare a ratei de ocupare pe piaţa muncii,
prezentă în ultimii nouă ani pentru ambele sexe, este însoţită şi
de o diferenţă de gen în favoarea bărbaţilor (45,2%),
comparativ cu rata de ocupare a femeilor (40,1%) pentru anul
2008. Menţionăm că, în 2005, Republica Moldova se afla pe
locul 5 între ţările aflate în comparaţie, după nivelul ratei de
participare a femeilor la forţa de muncă, cu puţin înaintea
României şi cu aproape 10% în faţa Italiei. În 2006, rata de
participare a femeilor la forţa de muncă a scăzut cu aproape
5%, în vreme ce, în majoritatea celorlalte ţări, a crescut. Una
dintre explicaţiile posibile ale fenomenului, fiind imigraţia
legală sau ilegală a forţei de muncă.
Din perspectiva grupelor de vârstă, delimităm că, în anul
2008, pentru categoriile de vârstă marginale (15-24 de ani şi
după 55 de ani), rata de ocupare a femeilor (16,1% şi respectiv
46,6%) este mai scăzută decât cea înregistrată la bărbaţi (20,5%
şi 67%) (figura 1).

285
 Figura1. Distribuţia persoanelor ocupate pe grupe de
vârste şi sexe, 2008, %
Sursa: datele BNS, http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=
=320&id=2294

Aceste diferenţe se explică prin regularităţi comune

diferitelor ţări, inclusiv Moldova:
• În grupele de vârstă mai tânără (15-24/25-34 de ani)
fetele, de regulă, mai mult timp se reţin în familie,
încep să lucreze mai târziu, apoi anume aceste perioade
de vârstă revin căsătoriilor, naşterii şi îngrijirii primilor
copii. Totodată, mai multe femei decât bărbaţi îşi
întrerup activitatea economică sau ies de pe piaţa
muncii pentru a avea grijă de copiii de vârstă
preşcolară, or, conform datelor statistice [3, p.72], în
anul 2007, atât rata de activitate (43,1%), cât şi cea de
ocupare (41,4%) scade în cazul femeilor care au cel
puţin un copil de vârstă preşcolară, comparativ cu
bărbaţii care sunt în aceeaşi situaţie (64,1% şi respectiv
59,8%).
• Scăderea ratei de ocupare a femeilor după vârsta de 55
de ani ar putea fi argumentată de pensionarea precoce a
femeilor.
Observăm că, începând cu vârsta de 35 de ani, ponderea
femeilor ocupate (53%), cât şi rata de ocupare (61%) a
acestora, este superioară decât cea a bărbaţilor (47% şi
respectiv 57,3%), menţinându-se până la 50-54 de ani cu
52,5%. Creşterea nivelului de ocupaţie pentru aceste grupe de
286
vârstă, parţial, este influenţat de nivelul scăzut al veniturilor
populaţiei şi, respectiv, necesitatea celui de-al doilea
„susţinător” al familiei, femeile orientându-se nu atât la un
salariu mare, cât la o ocupaţie mai stabilă, şi concentrându-se,
astfel, în sistemul oficial de ocupare, care acordă un minimum
de garanţii sau facilităţi sociale. Pe de altă parte, bărbatul fiind
orientat spre un venit maxim, în condiţiile unei concurenţe
puternice pe piaţa muncii, se orientează, mai degrabă, spre
sectorul neoficial de activitate economică, în urma cărora
probabilitatea înregistrării acestora de către organele de
statistică este foarte mică [4, p.43]. O altă explicaţie este şi
plecarea frecventă a bărbaţilor, în comparaţie cu femeile, la
câştig peste hotare, aici ne raportăm nu doar la migraţia forţei
de muncă de lungă durată, dar şi la cea sezonieră.

Figura2. Distribuţia populaţiei ocupate după activităţi economice

şi sexe, 2008 (%)
Sursa: Piaţa muncii în Republica Moldova, 2009. BNS, Chişinău, 2009

În această ordine de idei, dacă analizăm populaţia ocupată

după statutul profesional, observăm că, în perioada 2000-2008, a

287
crescut decalajul de gen dintre ponderea persoanelor salariate şi
nesalariate în câmpul muncii. Femeile, într-un număr mai mare
decât bărbaţii, se plasează la categoria salariaţi, constituind în anul
2008 – 52% din totalul efectivului angajat în economie. Începând
cu anul 2006, este în creştere diferenţa dintre numărul femeilor şi
cel al bărbaţilor cu statut „nesalariat”, constituind pentru 2008,
zece la sută în favoarea bărbaţilor (55%).
Repartizarea femeilor, conform structurii pe ramuri a
ocupării forţei de muncă, diferă şi ea. Specialiştii europeni
susţin că piaţa muncii este formată din două lumi diferite, doar
un sfert din totalul angajaţilor lucrând în domenii mixte [5].
Astfel, inclusiv la nivel naţional, delimităm existenţa unui
“domeniu al femeilor”, în special în sfera bugetară, care
concentrează un număr de profesii mai puţin plătite, unde
femeile ocupă majoritatea locurilor de muncă: învăţământ,
sănătate, administraţie publică, servicii sociale, urmat
îndeaproape de comerţ, afaceri hoteliere şi restaurante (Figura
2). Conform raportului OIM [6], femeile obţin mai multe slujbe

Figura 3. Repartizarea femeilor ocupate după nivelul de instruire

(dinamica anilor 2000-2008, %)

288
decât în trecut, dar acestea rămân a fi mai prost plătite şi mai
instabile decât cele ocupate de bărbaţi.
Divizarea bărbaţilor şi femeilor ocupate în interiorul
ramurilor, în general, se caracterizează prin segregarea
verticală semnificativă – predominarea bărbaţilor în funcţiile de
conducere şi posturile de răspundere în conformitate cu
particularităţile ramurii. Poziţiile pe care le deţin femeile pe
piaţa muncii nu reflectă, însă, nivelul înalt de studii al acestora,
în comparaţie cu cel al bărbaţilor. În ţările membre ale Uniunii
Europene, femeile reprezentau, în 2006, 58,9% din potenţialul
cu nivel superior de studii ocupat în economie. La nivel
naţional, în anul 2008, ponderea femeilor cu nivel superior de
studii în totalul populaţiei ocupate a constituit 54,4% fiind în
dinamică pozitivă faţă de anul 2000 cu circa 2% (figura 3).
Numărul femeilor cu nivel mediu de specialitate, la fel, este
superior celor al bărbaţilor pe piaţa muncii, cu circa 23%. În
distribuţia pe sexe, cota femeilor cu studii superioare (22,4%)
şi medii de specialitate (20,5%), în totalul femeilor ocupate, o
depăşeşte, semnificativ, pe cea a bărbaţilor, aceştia având un
potenţial mai mare doar în rândul persoanelor cu nivel
secundar profesional de instruire (32,7%). Din totalul
specialiştilor cu nivel superior şi nivel mediu de calificare, în
anul 2008, 63,4% şi respectiv 71,7% – constituiau femeile.
Deşi constatăm un potenţial mai înalt de calificare
profesională, în pofida studiilor înalte, femeile nu au o
salarizare echitabilă în raport cu bărbaţii, câştigând, în medie,
cu circa 30% mai puţin decât bărbaţii.
Ţinând cont de cele expuse, constatăm următoarele: deşi
ponderea populaţiei apte de muncă e înaltă în Republica Moldova,
nivelul de ocupare a acesteia este foarte scăzut, înregistrând o
tendinţă constantă de diminuare pe parcursul ultimilor ani; în
câmpul ocupaţional, se menţin disproporţiile de gen după nivelul de
studii, activităţi economice şi statut profesional; ocupabilitatea
populaţiei structurată pe grupe de vârstă diferă la femei şi bărbaţi,

289
femeile fiind mai implicate în raport cu bărbaţii, începând cu vârsta
de 35 de ani şi menţinându-se până la 50-54 de ani; preferinţele
ocupaţionale, pe piaţa muncii, ale femeii sunt orientate foarte mult
de prezenţa copiilor, în special, de vârstă preşcolară. Astfel, în
promovarea şi valorificarea întregului potenţial economic activ al
populaţiei, este importantă ajustarea strategiilor ocupaţionale la o
abordare integratoare de gen, întrucât scăderea ulterioară a
populaţiei în vârstă aptă de muncă, ca rezultat al evoluţiei
demografice în deceniile viitoare [7, p.32-36], va necesita o
implicare mai activă a femeilor pe piaţa muncii. Delimitarea
nevoilor specifice de integrare în câmpul ocupaţional, precum şi
oportunităţile de reconciliere a vieţii profesionale cu viaţa de
familie ar facilita participarea economică activă a femeilor.

Bibliografie:
1. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statis
tics/themes
2. Piaţa muncii în Republica Moldova, 2009. BNS,
Chişinău, 2009
3. Femei şi Bărbaţi în Republica Moldova, Chişinău, 2008
4. Aspecte gender ale sistemului de pensionare al
Republicii Moldova. Chişinău, 2007
5. Holding a job – Having a life. EQUAL events outcome.
Luxembourg, 2007
6. Equality at work: Tackling the challenges 2007. Global
Report under the follow-up to the ILO Declaration on
Fundamental Principles and Rights at Work //
http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/---dgreports/-
--dcomm/---
webdev/documents/publication/wcms_082607.pdf
7. Cartea verde a populaţiei. Republica Moldova, 2009.
UNFPA, Chişinău, 2009
8. Femei şi bărbaţi pe piaţa muncii în Republica Moldova.
Raport Analitic. BNS, Chişinău, 2008

290
 EVOLUŢIA RESURSELOR UMANE DIN BANATUL
ROMÂNESC DUPĂ 1990

Lector univ. dr. Ramona IŞFĂNESCU,

Universitatea de Vest din Timişoara, România
In evolution of human resources in last stage we identify the territorial
discrepancies. The causes of discrepancies are low natural increase and
migration. The Banat region has a diminish of demographical potential
with negative repercussion upon labour force

Situat în partea de sud-vest a României, între Dunăre la

sud şi Mureş la nord, Banatul românesc reprezintă o unitate
teritorială bine individualizată la nivelul României, a cărei
evoluţie istorică şi-a pus amprenta asupra organizării şi
dezvoltării ulterioare a acestui spaţiu. De fapt, Banatul
românesc reprezintă doar o parte din vechea unitate politico-
administrativă austriacă ce se întindea, spre vest, până la Tisa.
În urma tratatelor de pace de la Versailles (1919), vechiul
Banat a fost divizat în trei părţi: partea orientală a revenit
României, cea vestică a fost anexată regatului iugoslav şi o
mică porţiune din nord-vest a fost atribuită Ungariei. În
prezent, din suprafaţa totală a Banatului istoric (28.526 km²),
României îi revine 66,5% (18 966 km²), Serbiei, 32,5% (9 276
km²), iar Ungariei doar 1% (284 km²). Banatul românesc
cuprinde 192 de unităţi administrative, din care 4 municipii, 16
oraşe şi 172 comune.
La nivelul anului 2007, Banatul avea un număr de
1.056.206 de locuitori (4,9% din populaţia ţării), fiind în
scădere cu 19.833 de locuitori, faţă de valoarea înregistrată la
recensământul din 2002.
Dacă, pe tot parcursul secolului XX, Banatul a înregistrat o
creştere continuă a populaţiei, începând cu anul 1990 debutează
o perioadă de regres evident (tabelul 1).

291
 Tabelul 1
Evoluţia şi ponderea populaţiei Banatului la nivel naţional
în perioada 1930-2007
Anul 1930* 1948* 1956* 1966* 1977 1992* 2002 2007
Banat 965674 1020552 988719 1064211 1089461 1131172 1073716 1056206
% din total
ţară 6,76 6,43 5,65 5,57 5,05 4,96 4,97 4,90
Sursa: date prelucrate după INSSE, (*) – după, C. Vert, 2002

Între 1930-1992, populaţia a crescut cu 17,1%, singura

perioadă de scădere fiind înregistrată între 1948-1956, cauzată
de Cel de-al Doilea Război Mondial. Anii cu natalitate ridicată
de după război au compensat pierderile înregistrate, astfel,
încât valorile de la recensământul din 1956 evidenţiază doar o
parte din dimensiunea declinului demografic din anii ′40. După
1990, sporul natural redus şi emigraţia externă au generat o
dinamică negativă, în perioada dintre ultimele două
recensăminte (1992 şi 2002) populaţia scăzând cu 5,9%.
Efectele demografice şi economice ale acestei evoluţii se vor
vedea în timp şi vor atrage după sine schimbări atât la nivelul
populaţiei în vârstă de muncă, cât şi la nivelul altor categorii de
subpopulaţii (populaţia şcolară, populaţia de vârstă fertilă).
Este interesant de urmărit diferenţierile teritoriale ale
dinamicii populaţiei care apar la nivel de oraşe şi comune într-o
perioadă dată, în funcţie de care putem individualiza ariile de
creştere şi descreştere ale populaţiei. O asemenea analiză a fost
realizată pentru perioada 1992-2002, pe baza datelor furnizate
de ultimele două recensăminte ale populaţiei (figura1). Astfel,
se constată că ariile de creştere a populaţiei se suprapun, în
general, zonei de câmpie a Banatului, dinamica pozitivă
înregistrată la nivelul aşezărilor fiind rezultatul unui complex
de factori socio-economici locali. În funcţie de factorii care au
generat aceste creşteri, putem grupa aşezările în două categorii.
O primă categorie cuprinde aşezările din apropierea marilor
centre urbane, Timişoara şi Arad, care au înregistrat în perioada

292
analizată cele mai mari creşteri (între 8% şi 13%). Acestea
sunt, în mare măsură, rezultatul impactului în teritoriu al celor
două oraşe şi forţei de atracţie ridicate a acestora pentru
populaţia rurală şi cea a oraşelor mici din Banat, sporul
migratoriu fiind principala cale de creştere numerică a
populaţiei. Acest influx demografic se datorează instalării
populaţiei în localităţile din periurban, din cauza lipsei de
locuinţe şi a preţurilor ridicate ale terenurilor din oraşe, pe de o
parte, şi a dorinţei populaţiei urbane cu venituri ridicate de a
„evada” spre un spaţiu care este asociat mintal, cu un spaţiu
mai „verde” şi mai curat, aflat încă în echilibru cu natura
[Melinda Cândea şi colab, 2006], pe de altă parte. De
asemenea, localizarea unui număr ridicat de activităţi
industriale şi comerciale în spaţiul periurban au determinat o
creştere a cererii de forţă de muncă. Dintre comunele care au
înregistrat creşteri importante amintim: Şag (12,5%), Sânandrei
(12,2%), Sânmihaiu Român (12,2%), Dumbrăviţa (11,3%),
Moşniţa Nouă (9,4%), Giroc (8,7%), Remetea Mare (6,7%),
Becicherecu Mic (5,2%), toate situate în apropierea
municipiului Timişoara, Fântânele (8,6%), Secusigiu (3,7%),
Felnac (2,7%), situate în proximitatea municipiului Arad.
Comunele din cea de-a doua categorie sunt localizate în
vestul regiunii, în Câmpia Arancăi şi Câmpia Jimboliei.
Valorile ridicate ale ratei de variaţie a populaţiei sunt
consecinţa unui spor natural ridicat, pe fondul unui
comportament demografic diferit de cel care caracterizează
populaţia din Banat. Aceste schimbări demografice sunt
rezultatul influxului important de populaţie din alte regiuni ale
ţării în perioada comunistă şi mai ales după 1990, imigranţi
tineri, în special ţigani şi ucrainieni, care au ocupat casele
etnicilor germani ce au emigrat. Aceştia au revigorat
comportamentul demografic prin modelul familial cu mai mulţi
copii, un rol deosebit în menţinerea natalităţii la valori ridicate
avându-l şi politicile pronataliste din ultimii ani. Astfel se

293
explică valorile ridicate înregistrate de comunele: Teremia
Mare (7,2%), Lovrin (4,5%), Comloşu Mare (2,6%), Sânpetru
Mare (2,1%) etc.
Ariile de scădere a populaţiei se suprapun în general
părţilor sudică, estică şi de nord-estică a Banatului. În cadrul
acestora, se evidenţiază, prin frecvenţă mai pronunţată de
diminuare a populaţiei: partea sudică a Munţilor Banatului,
partea de vest a Munţilor Poiana Ruscă, şi Dealurile Lipovei.
Scăderea populaţiei se datorează îmbătrânirii accentuate a
populaţiei, înregistrându-se fenomenul de „golire” naturală a
satelor. Acesta este rezultatul plecării definitive a unui număr
însemnat de persoane, în perioada anilor '70 şi '80, spre marile
centre urbane din apropiere (Timişoara, Reşita, Arad, Lugoj,
Caransebeş, Deva).

Figura 1. Rata de variaţie a populaţiei, pe comune, în

perioada 1992-2002

294
 Sporul natural scăzut şi menţinerea unui sold migratoriu
negativ accentuează tendinţă de îmbătrânire a populaţiei din
spaţiul rural montan, cu repercusiuni grave asupra vieţii socio-
economice a comunităţilor respective. De altfel, toate comunele
din judeţul Caraş-Severin au înregistrat scăderi importante de
populaţie, majoritatea dintre ele înregistrând valori de peste 5%.
De asemenea, micile oraşe care ar trebui să fie poli de creştere
locală, au înregistrat, la rândul lor, o dinamică negativă în ultimul
deceniu. Restructurarea activităţilor industriale după 1990, mai
ales a sectoarelor minier şi siderurgic, explică descreşterile de
populaţie la nivelul oraşelor: Anina (-19,1%), Moldova Nouă
(-17,5%), Reşiţa (-13,3%), Oţelu Roşu (-10,1%) şi Bocşa
(-11,70%). Scăderi de populaţie au înregistrat şi oraşele din judeţul
Timiş, factorul determinant fiind sporul natural negativ. Chiar şi
municipiul Timişoara, cel mai important centru urban al regiunii, se
încadrează în tendinţa generală de scădere a populaţiei (-4,9%),
fenomen întâlnit nu doar în Banat, ci la nivelul întregii ţări.
Concluzie. Analiza întreprinsă evidenţiază faptul că Banatul a
înregistrat după 1990 o diminuare continuă a potenţialului
demografic, cu repercusiuni negative asupra volumului resurselor de
muncă. În condiţiile menţinerii unei natalităţi scăzute şi a diminuării
forţei de atracţie a regiunii la nivel naţional, dimensiunea declinul
demografic va creşte. Este o situaţie generalizată la nivel naţional,
care impune găsirea unor mijloace ori căi de stimulare a natalităţii .
Redresarea situaţiei demografice, mai ales în mediul rural, trebuie să
apară ca un element important în strategiile de dezvoltare economică
şi socială la nivel naţional şi regional. În prezent, ariile urbane şi
periurbane rămân cele mai importante rezervoare de forţă de muncă,
fiind singurele spaţii care înregistrează o dinamică pozitivă a
principalilor indicatori demografici.
Bibliografie:
1. Ancuţa, Cătălina, (2008), Studiul geografic al disparităţilor
teritoriale din Banatul Românesc, Editura Mirton, Timişoara,
(277p.).
295
2. Cândea Melinda, Bran, Florina, Cimpoeru Irina, (2006),
Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului
geografic, Editura Universitară, Bucureşti, (363p.).
3. Dragomir, S. (1944), Le Banat roumain. Esquisse historique,
Centrul de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania, Sibiu,
(42p).
4. Haţegan, I., (2003), Habitat şi populaţie în Banat (secolele XI-
XX), Editura Mirton, Timişoara, (233p.).
5. Işfănescu, Ramona, (2005), Depresiunea Făgetului – aspecte
geodemografice, Colocviul naţional de geografia populaţiei şi
aşezărilor umane, ediţia a XIV-a, 4-6 iunie 2004, Ed. Mirton,
Timişoara (pp. 67-77).
6. Munteanu, I., Munteanu, Rodica, (1998), Timiş-monografie,
Editura Marineasa, Timişoara, (350 p.).
7. Munteanu, I., Munteanu, Rodica, (2002), Timişoara –
monografie, Editura Mirton, Timişoara, (572 p.).
8. Petre, Gh., (2007), Disparităţi teritoriale privind vitalitatea,
îmbătrânirea şi dependenţa demografică, în vol. „Statistica
românească după aderare-provocări şi perspective”, Institutul
Naţional de Statistică, Bucureşti (pp.463-478).
9. Popescu, V. (2003), Evoluţia aşezărilor rurale din Banat,
Editura Waldpress, Timişoara, (127p.)
10. Vert, C., (2002), Tipuri de peisaje rurale în Banat, Editura
Mirton, Timişoara.
***, (1987), Geografia României, Vol. III, Editura Academiei,
Bucureşti, (655p.).
***, (1992), Geografia României, Vol. IV, Editura Academiei,
Bucureşti, (580p.).
***, (1998-2008), Anuarul Statistic al României, Institutul
Naţional de Statistică, Bucureşti.
***, (2002), Breviar statistic. Regiunea V Vest, Direcţia Generală
de Statistică Regională Timiş, Institutul Naţional de
Statistică .

296
 POLITICI SOCIALE DE SUSŢINERE A FAMILIEI
TINERE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Inga CHISTRUGA-SÎNHEVICI, IIEŞP

In this article, the author examines the measures aimed to influence
demographic behavior, structure and functions of young families. The
following measures are included in family policies aimed to influence
demographic behavior, family structure and functions: a) legislative
measures and b) economic and social measures. Currently, it is necessary
to have holistic approach of young family’s problems, to develop and to
implement a coherent social policy for young families which will take into
account the diagnosis of existing situation and the institutional structure of
the country

Republica Moldova nu are o politică familială explicită,

dar una implicită, în sensul că politica actuală nu cuprinde, în
mod expres, măsuri pentru familie recunoscute astfel, în mod
oficial, sau programe specifice vizând atingerea unor obiective
precise şi explicite. În politicile familiale, sunt incluse
următoarele măsuri orientate să influenţeze comportamentele
demografice, structura şi funcţiile familiei: a) măsurile
legislative (reglementarea căsătoriei/celibatului, cuplurilor
consensuale, vârsta minimă de căsătorie, desfacerea căsătoriei,
întreţinerea copiilor, stabilirea accesului la mijloacele de
control al fecundităţii, reglementarea avortului, drepturile şi
obligaţiile părinţilor faţă de copiii minori etc.) şi b) măsuri
economice şi sociale. Printre principalele măsuri economice şi
sociale existente în Republica Moldova se enumeră
următoarele:
- Prestaţiile (beneficiile) familiale în bani şi natură
(alocaţiile pentru copii, beneficiile legate de maternitate).
Indemnizaţiile de maternitate se acordă femeilor cu o
durată de şaptezeci de zile calendaristice înainte de naştere şi
cincizeci şi şase de zile calendaristice după naştere. În cazul
naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii,

297
femeile beneficiază de un concediu de maternitate de şaptezeci
de zile calendaristice după naştere.
Indemnizaţia unică la naştere. Cuantumul se stabileşte
anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale şi diferă în
dependenţă de rangul copilului. Pe parcursul perioadei cuprinse
între 2000 şi 2010, indemnizaţia unică la naşterea primului
copil a crescut de la 144 de lei până la 1700 de lei. În 2008,
raportul dintre mărimea acestei indemnizaţii şi minimumul de
existenţă pentru un copil era de 87,8%. Până în 2005,
indemnizaţiile plătite pentru fiecare următor copil erau mai
mici decât cele alocate pentru naşterea primului copil, în
condiţiile când sporul natural al populaţiei era negativ. Corect
era încurajarea naşterii celui de-al doilea copil din momentul în
care familiile tinere nu refuză apariţia primului copil, dar a
următorilor. Din 2005 până în 2007, indemnizaţia unică la
naşterea primului copil şi următorului erau egale, iar începând
cu 2008, indemnizaţia la naşterea primului copil este mai mică
decât la naşterea fiecărui copil următor. Totuşi, diferenţa dintre
indemnizaţia unică la primul copil şi la următorul copil nu este
considerabilă. Aceasta din urmă la fel s-a majorat de la 108 lei
în 2000 până la 2000 de lei în 2010. În 2008, suma acestei
indemnizaţii acoperea 109,7% din minimumul de existenţă al
unui copil, cu toate acestea, transferul bănesc este unic şi
asigură financiar existenţa unui copil doar pentru o perioadă
foarte mică de timp
Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului. Femeile
asigurate au dreptul la indemnizaţia lunară pentru îngrijirea
copilului de la data naşterii până la vârsta de 3 ani, dacă nu
revin în câmpul muncii. Cuantumul lunar al acestei
indemnizaţii este de la 5 la 30% din baza de calcul stabilită şi
nu poate fi mai mică de 300 de lei. În 2008, mărimea medie a
indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului până la 3 ani
pentru persoanele asigurate a fost de 322,6 lei. Femeile
neasigurate beneficiază de această indemnizaţie de la naşterea

298
copilului până la 1,5 ani, dacă nu se încadrează în câmpul
muncii după naşterea copilului şi constituie 150 lei. Chiar dacă,
la moment, se înregistrează creşterea cuantumului la aceste
indemnizaţii, în 2008, ele permiteau acoperirea minimumului
de existenţă pentru copii în proporţie de doar 30 la sută în cazul
indemnizaţiilor pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la
1,5 ani pentru persoane neasigurate şi în proporţie de 66 la sută
pentru persoanele asigurate [2]. Reglementările juridice
garantează că de indemnizaţie pentru creşterea copilului poate
beneficia unul dintre părinţi, unul dintre bunici sau altă rudă,
care se ocupă de îngrijirea copilului. Cu toate acestea, în anul
2008, de această indemnizaţie au beneficiat 25613 mame, 601
taţi şi 1021 alte persoane [3, p. 28].
Indemnizaţia lunară pentru întreţinerea copilului de 1,5/3
ani la 16 ani se acordă în baza testării veniturilor şi au drept
scop susţinerea celor mai nevoiaşi. Femeile asigurate
beneficiază de această indemnizaţie de la vârsta copilului de 3
ani, femeile neasigurate de la vârsta de 1,5 ani a copilului, dacă
venitul mediu lunar pentru fiecare membru al familiei, în
semestrul precedent, nu a depăşit suma de 54 lei. Mărimea
medie a acestor plăţi acoperea valoarea medie a minimumului
de existenţă pentru copii în proporţie doar de 7,8% în 2008 [2].
Concedii medicale pentru îngrijirea copilului mic. În cazul
îmbolnăvirii copilului până la vârsta de 7 ani, al copilului cu
handicap cu afecţiuni intercurente până la împlinirea vârstei de
16 ani, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav se
stabileşte mamei pentru o perioadă de cel mult 14 zile
calendaristice (în cazul acordării asistenţei medicale de
ambulator) sau pentru o perioadă de cel mult 30 zile
calendaristice (în cazul acordării asistenţei medicale în
staţionar). Cuantumul indemnizaţiei depinde de venitul mediu
lunar asigurat şi durata stagiului de cotizare.
Alocaţiile pentru copii se acordă persoanelor cu dizabilităţi şi
familiilor acestora: persoane cu dizabilităţi din copilărie, copii cu

299
dizabilităţi până la 16 ani, copii sub 18 ani care şi-au pierdut
întreţinătorul, persoane care îngrijesc la domiciliu un copil invalid
cu severitatea I etc. Cuantumul unei alocaţii de stat în 2008 a fost
de 198 de lei, comparativ cu 2003, când era de 83 de lei [3, p. 40].
- Serviciile sociale în favoarea familiei – asistenţa medicală,
servicii de îngrijire a copiilor, servicii orientate spre timpul liber şi
dezvoltarea psihică, intelectuală şi motorie a copilului, terapia de
familie, servicii de îndrumare a adulţilor în relaţiile cu copiii,
consiliere şi îndrumare familială, ajutor menajer. Ne vom opri mai
detaliat la primele două servicii, fiindcă celelalte servicii în
favoarea familiei nu sunt formate, fie se implementează doar în
capitală şi doar unele în oraşele mai mari din ţară.
Printre categoriile care beneficiază de asigurarea medicală
obligatorie şi gratuită se enumeră şi femeile gravide şi copiii până
la 18 ani. Mai multe rapoarte analitice estimează tendinţa de
descreştere a mortalităţii copiilor şi a unor indici în domeniul
sănătăţii mamei şi copilului. În anul 2008, rata mortalităţii
infantile a constituit 12,7‰, comparativ cu 1990 când era de
19‰. În anul 2008, în sistemul de sănătate activau 440 de medici
pediatri sau 5,6 medici la 10 mii de copii în vârstă de 0-17 ani.
La sfârşitul anului 2008, în ţară, funcţionau 1349 de instituţii
preşcolare, din care, în mediul urban, erau amplasate 23,4% din
totalul grădiniţelor, iar în mediul rural, respectiv 76,6% [2], cu
toate acestea, în aproximativ 270 de localităţi din ţară nu există
nicio instituţie preşcolară [5]. Rata de cuprindere în învăţământul
preşcolar, în anul 2008, a fost 74,4% (în mediul urban de 90,8%,
iar în mediul rural de 65,2%). Faptul că majoritatea copiilor
cuprinşi în instituţiile preşcolare au vârsta între 3 şi 6 ani (105,5
mii sau 85,2%) denotă existenţa unui număr insuficient de servicii
de îngrijire a copiilor de vârstă până la 3 ani şi respectiv
imposibilitatea părinţilor tineri cu copii de a se reîntoarce peste
puţin timp pe piaţa muncii. Printre principalele programe
guvernamentale şi neguvernamentale care au avut ca scop
ameliorarea situaţiei în domeniul educaţiei preşcolare se enumeră:

300
Planul Naţional de Acţiuni „Educaţie pentru toţi” pe anii 2004-
2008; Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune
Rapidă”, Planul Naţional de Dezvoltare 2008-2011.
- Sistemul de asistenţă socială (asistenţa familiilor în
condiţii de risc) este destinat, în funcţie de nevoi, grupurilor
celor mai defavorizate sau chiar individualizată şi cuprinde
beneficii în bani, natură, servicii.
- Politica financiară (subvenţii, credite pentru nevoi
speciale – achiziţionarea unei locuinţe, bunuri de folosinţă
îndelungată, reparaţii în casă) în favoarea familiilor tinere în
Republica Moldova este, practic, inexistentă. Chiar dacă, în
majoritatea programelor electorale, este inclus obiectivul cu
privire la crearea unui sistem de creditare preferenţial pentru
familiile tinere, până la etapa actuală nu s-a reuşit aplicarea lui
în practică. La 18 iunie 2008, Guvernul Republicii Moldova a
aprobat hotărârea „Privind susţinerea socială a familiilor tinere
care activează în sectorul bugetar, în sistemul asigurărilor
obligatorii de asistenţă medicală şi în sistemul public de
asigurări sociale la procurarea (construcţia) sau închirierea
locuinţei în anii 2008-2010”. Potrivit calculelor organizaţiei
Expert-grup, de compensaţii unice ar trebui să beneficieze
4700 de familii tinere [4, p. 10]. Este necesar de specificat,
compensaţiile pentru procurarea locuinţei sunt preconizate doar
pentru familiile tinere care au copii1, iar compensaţii lunare
pentru chirie (300 de lei pe lună) pentru cele care nu au copii.
Deşi, pentru acoperirea financiară a hotărârii date, s-a făcut
trimitere la suma de 100 mln. lei, stipulate în bugetul de stat
pentru acţiunile Anului Tineretului, în bugetul de stat, însă, nu
erau prevăzute în mod expres resurse pentru asemenea acţiuni
[4, p. 11]. Chiar dacă sumele care s-au preconizat a fi acordate

1
Cuantumul compensaţiei unice se diferenţiază în dependenţă de numărul
copiilor, astfel pentru familiile tinere cu un copil – 30000 lei, cu doi copii –
40000 lei şi cu 3 şi mai mulţi copii 50000 lei.
301
familiilor tinere sunt modeste, până la etapa actuală asemenea
hotărâre nu a fost materializată completamente.
- Veniturile şi repartiţia lor (garantarea veniturilor familiale
minime necesare unui trai decent etc.). În trimestrul III al anului
2009, venitul disponibil mediu lunar pentru o persoană a fost de
1272,5 lei, iar minimul de existenţă lunar pe o persoană de 1085,4
lei. Minimumul de existenţă pentru copii reprezenta, în medie,
1021,4 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în
dependenţă de vârsta copilului, de la 427,5 lei pentru un copil în
vârstă de până la 1 an până la 1126,1 lei pentru un copil în vârstă
de 7-16 ani [1]. La 13 iunie 2008, Parlamentul a adoptat Legea cu
privire la ajutorul social nr. 133-XVI, care are drept scop
asigurarea unui venit lunar minim garantat familiilor defavorizate,
prin acordarea ajutorului social.
- Sistemul fiscal. În Republica Moldova, cuplurile care au
copii în întreţinere beneficiază de reducere de impozit de 1800
lei pentru fiecare copil.
Tabelul 1
Susţinerea statului în soluţionarea
problemelor familiilor tinere
Da Nu Îmi vine greu să
răspund
Ajutor financiar familiilor tinere 10,8 81,5 7,8
Repartizarea spaţiului locativ 9,5 84,5 6,0
În domeniul sănătăţii 19,8 66,0 14,2
Organizarea odihnei 11,3 77,5 11,2
În domeniul educaţional 25,8 58,4 15,9
Sursa: Studiul autorului „Probleme sociale de adaptare a familiei
tinere la transformările social-economice din R.M.” (N=600 de tineri soţi
căsătoriţi, 2007)

Din analiza anterioară, reiese că majoritatea măsurilor incluse

în politica familială existentă nu sunt specifice familiei tinere în
particular, dar caracteristice tuturor tipurilor de familii în general.
În ansamblu, am putea menţiona că cadrul normativ din
Republica Moldova este favorabil, însă nu toate hotărârile de
302
guvern din ultimii ani sunt aplicate în practică1 din cauza
multitudinii de probleme socio-economice cu care ne confruntăm
şi imposibilităţii acoperirii acestora din resursele bugetului de stat.
Situaţia dată este conştientizată de tinerii soţi, considerând că cel
mai semnificativ statul se implică în domeniul educaţional –
25,8% şi în domeniul sănătăţii – 19,8% (tabelul 1).
Actualmente, este imperioasă abordarea holistică a
problemelor familiei tinere şi elaborarea, respectiv
implementarea unei politici sociale coerente pentru familiile
tinere, care să ţină cont de diagnoza situaţiei existente şi de
structura instituţională a ţării. Susţinerea reală din partea
statului este necesară pentru toate familiile, dar îndeosebi
pentru cele tinere, fiindcă, din toate etapele ciclului familial,
cea mai critică, din punct de vedere economic şi social, este cea
de constituire a cuplului şi de apariţie a primului copil.
Bibliografie:
1. Comunicat de presă „Minimumul de existenţă în
trimestrul III 2009” // statistica.md
2. Comunicat de presă „Situaţia copiilor în Republica
Moldova în anul 2008”. // statistica.md
3. Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.
Raportul social anual 2008. – Chişinău, 2009.
4. Prohniţchi V (coord.). Realitatea economică. Publicaţie
lunară de analize şi prognoze. Nr. 4. – Chişinău, 2008.
5. Vlădicescu N. Educaţia preşcolară din Republica
Moldova din perspectiva incluziunii şi a echităţii
sociale. – Chişinău, 2008.

1
Un exemplu elocvent este că punctele c) şi d) din art. 12 al Legii „Cu
privire la Tineret” (nr. 279-XIV) nu sunt realizate (sistem de subvenţii
pentru familiile tinere cu copii ţinând cont de bugetul lor şi acoperirea
dobânzii bancare pentru construcţia sau procurarea de locuinţă.
303
 MIGRAŢIA EXTERNĂ A POPULAŢIEI REGIUNII
ECONOMICE DE NORD A REPUBLICII MOLDOVA

Lect. sup. Sergiu BACIU, magistru, USM

Migration of population became the dominant process in the evolution
of demographical situation in the Republic of Moldova. The study reflects
the migration impact upon population from North Region Republic of
Moldova based in the census data 2004.

Migraţia populaţiei a avut şi va avea un rol însemnat în

dezvoltarea societăţii. Ea este una din formele de adaptare a
oamenilor la condiţiile schimbătoare ale vieţii comunităţii şi
influenţează substanţial geografia, structura şi dinamica
populaţiei.
Conform datelor Recensământului populaţiei 2004, în ultimii
doi ani, înainte de recensământ, pe teritoriul regiunii au sosit 1220
de persoane din afara Republicii. Ponderea cea mai mare de 83%
aparţine celor sosiţi din ţările CSI şi Baltice şi doar 17% celor
sosiţi din alte ţări, ceea ce constituie 26,2% şi respectiv 16,4% din
totalul pe Republică. Cele mai atractive pentru imigranţi au fost
municipiul Bălţi cu 19,9% pentru ţările CSI şi Baltice şi 24,5%
pentru alte ţări, urmat la distanţă de raionul Floreşti cu 10,5% şi
respectiv 14,4%. Cele mai mici ponderi revin raioanelor
Şoldăneşti, Donduşeni, Glodeni şi Râşcani.
În urma analizei tabelului 1, scoatem în evidenţă faptul că
începând cu circa 5 ani până la recensământ şi până la
recensământ au părăsit teritoriul regiunii circa 90 mii de oameni.
Înrăutăţirea continuă a situaţiei economice, la fel şi
atractivitatea salariilor mai mari de peste hotare au determinat
creşterea continuă a numărului celor care pleacă. Astfel dacă cu
circa 5 ani înainte de recensământ absentau doar 3,8% din
totalul ponderii celor plecaţi, atunci cu mai puţin de un an
înainte de recensământ acest număr atinge cifra de 61%. Deci

304
cea mai mare parte din populaţia temporar absentă au părăsit
ţara până la doi ani înainte de recensământ.
Tabelul 1
Populaţia temporar absentă plecată peste hotare, după ţara
în care se află, şi durata absenţei

Durata, ani Ponderea, %

Ţara total
sub 1 1-2 3-4 5+ sub 1 1-2 3-4 5+
Total Regiune 93079 56743 23694 9073 3569 61,0 25,5 9,7 3,8
Austria 58 22 23 8 5 37,9 39,7 13,8 8,6
Bulgaria 29 10 5 8 6 34,5 17,2 27,6 20,7
Canada 46 10 16 14 6 21,7 34,8 30,4 13,0
Cehia 504 243 149 71 41 48,2 29,6 14,1 8,1
Cipru 255 170 69 15 1 66,7 27,1 5,9 0,4
Franţa 1549 510 758 245 36 32,9 48,9 15,8 2,3
Germania 311 117 104 61 29 37,6 33,4 19,6 9,3
Grecia 1379 318 459 380 222 23,1 33,3 27,6 16,1
Irlanda 118 39 61 15 3 33,1 51,7 12,7 2,5
Israel 310 108 135 42 25 34,8 43,5 13,5 8,1
Italia 9023 3640 3758 1273 352 40,3 41,6 14,1 3,9
Marea Britanie 158 58 67 23 10 36,7 42,4 14,6 6,3
Portugalia 1710 510 687 403 110 29,8 40,2 23,6 6,4
România 2949 1013 841 708 387 34,4 28,5 24,0 13,1
Rusia 70117 47626 15243 5177 2071 67,9 21,7 7,4 3,0
SUA 211 81 71 42 17 38,4 33,6 19,9 8,1
Spania 692 266 294 118 14 38,4 42,5 17,1 2,0
Turcia 250 94 88 45 23 37,6 35,2 18,0 9,2
Ucraina 2579 1478 634 311 156 57,3 24,6 12,1 6,0
Alte ţări 571 261 167 95 48 45,7 29,2 16,6 8,4
Nedeclarată 260 169 65 19 7 65,0 25,0 7,3 2,7
Sursa: [1] cu prelucrarea autorului

La nivel de raioane (tabelul 2) ponderea celor temporar

absenţi sub un an durată este cea mai mare, în acest sens
evidenţiindu-se raioanele Râşcani, Făleşti şi Sângerei.
Cei mai mari donatori de populaţie, în cadrul regiunii, sunt
raioanele Sângerei, Floreşti, Făleşti şi municipiul Bălţi. Cei mai

305
mici donatori de populaţie sunt raioanele Şoldăneşti,
Donduşeni, Rezina şi Briceni.
Tabelul 2
Populaţia temporar absentă plecată peste hotare, după
durata absenţei în profil teritorial
Uniatatea Durata, (ani) Ponderea,%
total
administrativă sub 1 1-2 3-4 5+ sub 1 1-2 3-4 5+
Municipiul Bălţi 8593 4306 2420 1142 725 50,1 28,2 13,3 8,4
Raionul Briceni 4656 2498 1463 533 162 53,7 31,4 11,4 3,5
Raionul Donduşeni 3685 2010 1066 454 155 54,5 28,9 12,3 4,2
Raionul Drochia 8307 5167 2344 637 159 62,2 28,2 7,7 1,9
Raionul Edineţ 5929 3647 1463 554 265 61,5 24,7 9,3 4,5
Raionul Făleşti 8880 6082 1830 675 293 68,5 20,6 7,6 3,3
Raionul Floreşti 9057 5272 2637 903 245 58,2 29,1 10,0 2,7
Raionul Glodeni 6679 4137 1652 659 231 61,9 24,7 9,9 3,5
Raionul Ocniţa 6831 4243 1640 693 255 62,1 24,0 10,1 3,7
Raionul Rezina 4056 2338 1148 415 155 57,6 28,3 10,2 3,8
Raionul Râşcani 6026 4315 1072 416 223 71,6 17,8 6,9 3,7
Raionul Sângerei 9678 6489 2064 805 320 67,0 21,3 8,3 3,3
Raionul Soroca 7714 4540 1966 919 289 58,9 25,5 11,9 3,7
Raionul Şoldăneşti 2988 1699 929 268 92 56,9 31,1 9,0 3,1
Sursa: [1]

Destinaţiile celor temporar absenţi sunt multiple. Astfel, la

nivel de regiuni ce mai mare pondere revine spaţiului CSI,
căruia îi revin 78,1%. Ţărilor Europei le revin 19,9% şi doar
1,8% revine Asiei, Americii şi celorlalte regiuni luate
împreună. Acest lucru este determinat de faptul că pentru
plecarea în spaţiul CSI (în special Rusia) este nevoie de o sumă
mică de bani, nu este nevoie de acte speciale şi nu se întâlnesc
bariere lingvistice mari (majoritatea celor absenţi cunosc la
nivel de conversaţie limba rusă).
În cadrul CSI, 96,5% revin Federaţiei Ruse, la distanţă foarte
mare fiind urmată de Ucraina. În cadrul Federaţiei Ruse, centrele
majore de atracţie sunt oraşele Moscova şi Sankt-Peterburg şi
suburbiile lor – cele mai dezvoltate centre economice din Rusia.
306
 În cadrul statelor Europei, destinaţia principală pentru
populaţia regiunii este Italia căreia îi revin 48,8% din totalul celor
plecaţi în ţările europene. Ea este urmată la distanţă mare de
România (16,0%), Portugalia (9,3%), Franţa (8,4%), Grecia
(7,5%) şi Spania (3,7%) care împreună constituie 44,9%. În
cadrul ţărilor Europei este evidentă dominarea Europei de Sud
care atrage aproximativ 70% din numărul celor absenţi temporar.
Analiza celor temporar absenţi pe vârste şi genuri scoate în
evidenţă dominaţia genului masculin şi a vârstelor cuprinse între
20 şi 44 de ani (tabelul 3). Este cunoscut faptul că populaţia
masculină migrează preponderent spre ţările CSI, iar cea feminină
spre ţările Europei, în special cea de Sud.
Tabelul 3
Populaţia temporar absentă, plecată peste hotare, pe genuri
şi grupe de vârstă
Total Structura, %
grupa ambele ambele
masculin feminin masculin feminin
sexe sexe
0-4 923 473 450 1,0 0,9 1,2
5-9 1239 617 622 1,3 1,1 1,6
10-14 1518 800 718 1,6 1,5 1,9
15-19 7744 4670 3074 8,3 8,5 8,1
20-24 16956 10797 6159 18,2 19,6 16,2
25-29 14964 9186 5778 16,1 16,7 15,2
30-34 12132 7245 4887 13,0 13,1 12,9
35-39 10456 6108 4348 11,2 11,1 11,5
40-44 11282 6487 4795 12,1 11,8 12,6
45-49 8576 4767 3809 9,2 8,6 10,0
50-54 4617 2594 2023 5,0 4,7 5,3
55-59 1414 797 617 1,5 1,4 1,6
60-64 446 254 192 0,5 0,5 0,5
65-69 171 68 103 0,2 0,1 0,3
70+ 163 48 115 0,2 0,1 0,3
nedeclarat 478 244 234 0,5 0,4 0,6
Total 93079 55155 37924 100 100 100
Sursa: [1] cu prelucrarea autorului

307
 După motivul absenţei, ponderea majoră o deţin cei plecaţi
la lucru – 89,9%, urmaţi la distanţă foarte mare de cei plecaţi la
studii şi alte motive (tabelul 4). În aspect statal, motivul la
lucru pentru majoritatea statelor cu excepţia României, unde, la
studii, sunt orientaţi circa 60% din cei temporar absenţi.
Tabelul 4
Populaţia temporar absentă plecată peste hotare, după ţara
în care se află, şi motivul absenţei
motivul în % faţă de total
Ţara total la la alt la la alt
lucru studii motiv lucru studii motiv
Total 9307
Regiune 9 83615 4630 4834 89,8 5,0 5,2
Austria 58 51 4 3 87,9 6,9 5,2
Bulgaria 29 14 10 5 48,3 34,5 17,2
Canada 46 21 8 17 45,7 17,4 37,0
Cehia 504 480 17 7 95,2 3,4 1,4
Cipru 255 235 1 19 92,2 0,4 7,5
Franţa 1549 1375 86 88 88,8 5,6 5,7
Germania 311 195 53 63 62,7 17,0 20,3
Grecia 1379 1254 44 81 90,9 3,2 5,9
Irlanda 118 111 3 4 94,1 2,5 3,4
Israel 310 263 13 34 84,8 4,2 11,0
Italia 9023 8491 251 281 94,1 2,8 3,1
Marea
Britanie 158 126 28 4 79,7 17,7 2,5
Portugalia 1710 1564 44 102 91,5 2,6 6,0
România 2949 1017 1787 145 34,5 60,6 4,9
7011
Rusia 7 65169 1688 3260 92,9 2,4 4,6
SUA 211 108 63 40 51,2 29,9 19,0
Spania 692 598 48 46 86,4 6,9 6,6
Turcia 250 224 7 19 89,6 2,8 7,6
Ucraina 2579 1680 404 495 65,1 15,7 19,2
Alte ţări 571 424 57 90 74,3 10,0 15,8
Nedeclarată 260 215 14 31 82,7 5,4 11,9
Sursa: [1] cu prelucrarea autorului

308
 Acelaşi lucru se observă şi la analiza populaţiei temporar
absente în profil teritorial (tabelul 5). Doar în cinci unităţi
administrative (raioanele Ocniţa, Briceni, Donduşeni, Edineţ şi
municipiul Bălţi) ponderea absenţilor pe motiv de lucru este de
până la 90%, în celelalte nouă ea fiind mai mare. Cu o anumită
doză de probabilitate, se poate spune că cea mai mare parte a
celor absenţi pe motiv de lucru sunt angajaţi în construcţii. Este
mică ponderea celor plecaţi la muncă în bază de contract, iar
ponderea celor plecaţi pe cale legală este şi mai mică.
Tabelul 5
Populaţia temporar absentă plecată peste hotare, după
motivul absenţei, pe raioane
motivul În % faţă de total
Unitatea
total la la alt la la alt
administrativă
lucru studii motiv lucru studii motiv
Municipiul Bălţi 8593 7218 736 639 84 8,6 7,4
Raionul Briceni 4656 4158 276 222 89,3 5,9 4,8
Raionul Donduşeni 3685 3297 199 189 89,5 5,4 5,1
Raionul Drochia 8307 7686 356 265 92,5 4,3 3,2
Raionul Edineţ 5929 5331 297 301 89,9 5 5,1
Raionul Făleşti 8880 8045 388 447 90,6 4,4 5
Raionul Floreşti 9057 8180 476 401 90,3 5,3 4,4
Raionul Glodeni 6679 6147 292 240 92 4,4 3,6
Raionul Ocniţa 6831 5496 423 912 80,5 6,2 13,4
Raionul Rezina 4056 3761 216 79 92,7 5,3 1,9
Raionul Râşcani 6026 5458 260 308 90,6 4,3 5,1
Raionul Sângerei 9678 8897 349 432 91,9 3,6 4,5
Raionul Soroca 7714 7124 253 337 92,4 3,3 4,4
Raionul Şoldăneşti 2988 2817 109 62 94,3 3,6 2,1
Sursa: [1]

Concluzii şi sugestii
1.Migraţiile externe din cadrul Regiunii Economice de
Nord a Republicii Moldova sunt stimulate de situaţia precară a
economiei regiunii şi a ţării determinată de nerentabilitatea
activităţilor agricole şi lipsa altor activităţi economice, care ar
aduce venituri stabile mari;

309
 2.Efectele creşterii permanente a numărului celor plecaţi
sunt multiple şi, preponderent, negative – schimbarea structurii
demografice şi respectiv îmbătrânirea demografică, diminuarea
valorilor bilanţului natural şi asigurarea economiei cu resurse
de forţă de muncă etc.
3.Creşterea economică şi crearea de locuri de muncă bine
plătite ar fi soluţia perfectă pentru menţinerea populaţiei în
teritoriu, dar care în condiţiile de criză economică mondială
este greu-realizabilă. Pentru diminuarea parţială a efectelor
negative ale migraţiei externe, consider ca soluţie oportună
liberalizarea circulaţiei spre ţările Europei de Vest.

Bibliografie:
1. Biroul Naţional de Statistică, Recensământul populaţiei,
Volumul II, Migraţia populaţiei, Editura „Statistica”,
Chişinău, 2006

ASPECTE MOTIVAŢIONALE ŞI ETICE ALE

IMIGRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Lect. univ. Iacob COCOŞ, ASEM

Migration of population ranks the principal place in evolution of
demographical phenomena in the Republic of Moldova. The actual study is
focus upon evolution and structure of immigration after year 2000. Was
establish that immigrations a priority for persons in medium age with high
level in education. The principal causes of immigration are study, place of
work, repatriate.

Evoluţia social-economică,precum şi politică, în ultimii ani,

creează unele premise ale unor schimbări în domeniul
migraţiei,impunând acordarea unei atenţii considerabile faţă de
această problemă atât la nivel naţional, cât şi global. Migraţia, ca
fenomen demografic, aduce multe probleme ce ţin de: mişcarea şi

310
plasarea forţei de muncă,lezarea drepturilor omului,pătrunderea în
ţară a străinilor,traficul ilegal de fiinţe umane,înrăutăţirea situaţiei
criminogene etc.
Problemele imigraţiei au devenit destul de actuale în
Republica Moldova, odată cu obţinerea independenţei şi
liberalizării relaţiilor externe. Procesele migraţioniste externe
constituie un element obligatoriu al fenomenului globalizării,
având o influenţă, tot mai mare, asupra proceselor demografice
din interiorul Republicii.
În prezent, în Republica Moldova, ca şi în alte state cu
economia în tranziţie, soldul migratoriu este negativ. Astfel, în
perioada 2000-2007, numărul celor plecaţi peste hotare a
depăşit de 4,3 ori numărul celor veniţi. Aprofundarea
decalajului de dezvoltare economică dintre R. Moldova ţi
statele Europei de Vest încurajează tot mai mult fluxurile
migratorii externe, determinând emigrarea masivă a populaţiei
Republicii Moldova [1].
În aceleaşi timp, se înregistrează şi unele fluxuri de imigrare.
Astfel, în perioada 2000-2007, numărul imigranţilor legali a fost
de 13 331, cu o tendinţă de creştere în ultimii ani. Scopul imigrării
este diferit, însă, se evidenţiază trei motive de bază: imigraţia de
familie – 30,7%, la studii – 35,1% şi la muncă – 34,2% [2; 3].
În ultimii ani, se observă o modificare a structurii imigranţilor
conform scopului sosirii (figura 1). Astfel, scade numărul celor
veniţi la studii şi creşte numărul celor veniţi la muncă sau în
scopuri de afaceri. De asemenea, se majorează numărul
imigranţilor care sosesc în scopul reîntregirii familiei.
Din punct de vedere al nivelului de studii al imigranţilor
(figura 2), predomină cei cu studii medii generale (47,8%) şi de
specialitate (18,2%), dar şi a celor cu studii superioare (28,7%)
[2]. Tendinţa generală, din ultimii ani, arată că creşte numărul
imigranţilor cu studii superioare şi medii de specialitate, care vin
în Republica Moldova, în special, în scopuri de afaceri. Structura
imigranţilor este mai mult favorabilă, deoarece, pe lângă

311
activizarea mediului de afaceri, are loc şi atragerea investiţiilor de
peste hotare. Majoritatea celor care imigrează în scopuri de
afaceri, pe lângă cunoştinţele din domeniu, mai aduc cu sine şi un
important capital financiar.

2500

2000

1500
Persoane

1000

500

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Anul

imigraţie de familie la studii la muncă

Figura 1. Structura imigranţilor conform scopului sosirii [3]

2500

2000

1500
persoane

1000

500

0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Anul

superioare medii de specialitate medii generale medii incomplete primare sau fără studii

Figura 2. Structura imigranţilor după nivelul de studii [3]

312
 Pornind de la cele menţionate, este clar că, în structura pe
sexe a imigranţilor, vor predomina bărbaţii, care reprezintă
71,2% din numărul total de imigranţi [2]. Aici, poate fi
menţionat exemplul studenţilor arabi, care, iniţial, imigrează
temporar cu scopul de a obţine studii (predominant în medicină),
iar mai apoi se căsătoresc şi imigrează definitiv. Pe parcursul
perioadei 2000-2007, 31,5% din imigranţi erau originari din
statele arabe (figura 3). În ultimii ani, se modifică structura
imigranţilor conform cetăţeniei. Spre exemplu, dacă, în anul
2000, numărul de imigranţi din Siria era de 232 de persoane,
atunci, în 2007, ei reprezentau numai 31 de persoane. În aceeaşi
perioadă, numărul de imigranţi turci a crescut de 3 ori, de la 154
de persoane la 462. De asemenea, este în creştere şi numărul de
imigranţi originari din Rusia (de 3,7 ori), România (de 2 ori) sau
Ucraina (de 2 ori). Din punct de vedere numeric, începând cu
anul 2005, predomină imigranţii din Turcia (22,3%), după care
urmează statele din C.S.I. – Ucraina (19%) şi Rusia (12,8%) [3].
Dacă, în cazul cetăţenilor turci şi a celor români, se poate vorbi
despre imigrarea predominant în scopuri de afaceri, atunci în
cazul imigranţilor din Rusia şi Ucraina principala cauză este
repatrierea şi imigraţia de familie [2].

Figura 3. Structura imigranţilor conform cetăţeniei [3]

313
 În perioada 2000-2007, a fost mare şi numărul repatriaţilor.
În total, în această perioadă, s-au repatriat 12106 persoane, cu o
medie anuală de 1510 persoane [3], ceea ce este de 5 ori mai
puţin decât în perioada 1992-1996 [1]. Mai mult de jumătate
(50,1%) din numărul celor repatriaţi în perioada 2000-2007 sunt
originari din Rusia, iar încă 28,5% sunt originari din Ucraina.
Structura populaţiei repatriate este dominată de moldo-români,
în vârstă aptă de muncă, cu studii medii generale sau superioare,
venite în scopul angajării la muncă [3].
În concluzie, menţionăm că în perioada analizată s-au
petrecut unele modificări în structura imigranţilor. Modificările
pozitive se referă la creşterea numărului de imigranţi cu studii
superioare şi a celor veniţi în scopuri de afaceri sau de
reîntregire a familiei. Acest fapt se explică într-o măsură şi pe
contul soldului mare al emigraţiei în statele CSI. Modificările
negative ţin de structura etnică a imigranţilor, printre care
creşte numărul turcilor şi arabilor,se explică în ultimii ani prin
pătrunderea firmelor turceşti în comerţul şi construcţiile civile
ale R. Moldova. Aceasta poate crea pe viitor unele probleme.
Se impune implicarea mai activă a statului în politica
migraţionistă, ce va stimula repatrierea şi imigraţia temporară
în scopuri de afaceri, impunerea unor bariere artificiale pentru
imigranţii de altă etnie şi confesie.
Legislaţia în vigoare reglementează migraţia populaţiei
garantând un minimum posibil, fiind în acelaşi timp imperfectă
faţă de multe cerinţe .Lipsa unui sistem unic automatizat de
evidenţă a persoanelor care intră şi pleacă din ţară,unei
concepţii şi programei naţionale de reglementare a migraţiilor
nu permit o analiză profundă a migraţiei populaţiei şi forţei de
muncă.
Un rol important revine structurilor statale în controlul
ieşirii şi intrării tuturor categoriilor de migranţi şi combaterii
imigraţiei ilegale de muncă.

314
 Implementarea concepţiei politicii migraţioniste va permite
reglementarea eficientă a proceselor de migrare, întărirea
securităţii frontierei de stat, crearea unei bănci de date despre
toate categoriile de migranţi, efectuarea evidenţei cetăţenilor
străini şi a apatrizilor pe teritoriul ţării, prognozarea fluxurilor
migratorii, preîntâmpinarea şi combaterea migraţiei ilegale şi a
traficului de fiinţe umane. E nevoie de un curaj adecvat pentru
combaterea activităţii criminal-mafiotice în condiţiile de criza
profundă şi sărăcia actuală din ţară.

Bibliografie:
1. Matei C., ş.a., Impactul migraţiei populaţiei asupra
situaţiei demografice din Republica Moldova. ASEM,
Chişinău, 2006, 178 pag.
2. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 2007.
Departamentul Statistică şi Sociologie, Chişinău, 2008,
703 pag.
3. Mişcarea migratorie a populaţiei R. Moldova pe anii
2000-2007. Biroul Naţional de Statistică a Republicii
Moldova. Chişinău, 2009.

LA VULNÉRABILITE D’UNE POPULATION FACE

AUX RISQUÉS ENVERANEMENTAUX :
PROBLEMES ET TENDANCES

Drd. Irina RABOŞAPCA, ASEM

The environment has always been a determining factor for humans,
being strongly influenced and changed by men. This relationship has
continuously changed its intensity and priorities. If at the beginning of its
evolution, Homo sapiens was an integral part of nature, respecting its laws
and restrictions and adapting to the conditions provided by nature, then
along with the development of human civilization and with the scientific and
technical progress, the man increasingly emphasized the submission of

315
environment, often making it irrationally and foolishly. Overexploitation of
the environmental resources, pollution beyond the limits of the environment
self-purification capacity and deforestation cause irreversible changes in
the natural course of natural processes, that, ultimately, materialize in
many cataclysms and catastrophes.

La sollicitation des ressources naturelles, la pollution qui

dépasse la capacité d’autoépuration, le déboisement, la croissance
urbaine et économique etc. provoquent des cataclysmes naturels
et technologiques (figura 1, figura 2) qui, en dernière instance, se
matérialisent par de nombreux changements irréversibles dans le
déroulement des processus naturels. La cause principale de
dégradation continue de l’environnement mondial est un schéma
de consommation et de production non viable, notamment dans
les pays industrialises [1]

Figura 1. Les catastrophes naturelles (1900-2008)

316
 Figura 2. Les catastrophes technologiques (1900-2008)
Surs : www.em-dat.net

L’augmentation du nombre de catastrophe de ces dernières

décennies résulte essentiellement de la croissance
démographique et économique dans les nombreuses zones
exposées. Les conséquences néfastes, des phénomènes et
processus énumérés visent des espaces très larges, affectent
directement les performances économiques, diminuent l’espace
vital, causent le refuge massif de la population des régions
inondées ou fortement polluées, engendrent la réduction de la
capacité de production et déclenchent certaines crises
économiques et civiles … Entre les années soixante et les
dernières décennies, les préjudices économiques ont été
multipliés par 7 ou plus (figura 3).

317
 Figura 3. Les pertes économiques causées par les
catastrophes technologiques (I) et par les catastrophes
naturelles (II)
Surs: www.em-dat.net

En fait, face à ces situations alarmantes l’humanité devrait

prendre conscience qu’elle est, au cours de la deuxième moitié
du XXe siècle, dans une nouvelle phase de son évolution:
l’époque des risques d’environnement.

318
 Nouvelle époque qui se caractérise tant par le péril d’une perte ou
d’un préjudice matériel (figura 3), que par le danger qui attente à la
sante et à la vie des hommes (fig. 4) ou même à l’existence de la
civilisation humaine. Dans le contexte de l’accélération des rythmes de
développement et des mutations qui ont eu lieu les derniers siècles
dans la société humaine, l’incertitude et la vulnérabilité face aux
risques ont devenue des traits distinctifs de celle-ci. Cette incertitude
est par ailleurs amplifiée par le caractère imprévisible, multifactoriel et
flexible de nombreux phénomènes et processus. Cette incertitude tient
en grande partie au fait que nous n’avons qu’une connaissance
imparfaite du fonctionnement des écosystèmes et que nous ne
maîtrisons pas les effets des interventions de l’homme sur ces derniers.

Figura 4. Les pertes humaines causées par les catastrophes

technologiques (I) et par les catastrophes naturelles (II)
Surs: www.em-dat.net

319
 Le concept de risque fait référence à la survenue soudaine
et inopinée, parfois imprévisible, d’une agression d’origine
naturelle ou technologique, dont les conséquences pour la
population sont dans tous les cas tragiques en raison d’un
déséquilibre brutal des besoins et des moyens de secours
disponibles. Les dommages sont plus eleves pour les
événements naturels que pour les eveniments technologiques.
Ces différences sont à relier notamment à une plus grande
fréquence des eveniments naturels très dommageables (figura
1, figura 2). Les conséquences de ces derniers ont augmenté de
façon dramatique. Il se caractérise par des événements
ponctuels d’une faible probabilité de réalisation mais d’une très
grande gravité (nombreuses victimes, dommages importants
aux biens et à l’environnement).
Le risque résulte en effet de la confrontation d'un territoire
et d’un phénomène menaçant très aléatoire notamment quant à
sa nature, sa probabilité et son intensité. Il ne suffit pas de
connaître l’aléa et les enjeux pour évaluer le risque. La
vulnérabilité qui permet de mesurer la propension et les enjeux
du territoire (population, infrastructures, habitants...) à subir ou
à résister aux aléas, doit également être prise en compte. Le
développement de l’urbanisation renforce la plus grande
vulnérabilité des sociétés nouvelles dans la mesure où celles-ci
sont de plus en plus dépendantes de réseaux urbains. La rupture
de réseaux de communication et énergétiques peut affecter les
biens et les activités situés hors des zones d’aléas, parfois sur
de très grandes distances. [2., p.373] Donc, la croissance de
l’exposition et la vulnérabilité implique que des phénomènes
que ont eu lieu dans le passe seront, s’ils se reproduisent a
l’identique, beaucoup plus meurtriers et plus dommageables.
En fait, la vulnérabilité est une notion complexe, encore
peu analysée. D’âpres l’étymologie, la vulnérabilité est le fait
d’être sensible aux blessures, aux attaques ou d’éprouver des
difficultés pour recouvrer une sante mise en péril. Alors que les

320
risques se rapportent a l’exposition a des dangers externes sur
lesquels on a peu de controle, la vulnerabilite mesure la
capacite a gere ces dangers sans souffrir de perte
potentiellement irreversible a long terme du bien-etre. Cette
définition implique la prise en compte de deux effets de la
vulnérabilité aux risques naturels: les dommages potentiels ou
la capacité d’endommagement des phénomènes naturels
menaçants; les difficultés qu’une société mal préparée
rencontre pour réagir a la crise, puis restaurer l’équilibre en cas
de sinistre (perturbations directes et indirectes, immédiates et
durables). [3. p. 2] La notion de vulnérabilité est aujourd'hui
couramment utilisée pour designer un état de fragilité, une
propension à subir des dommages ou une faible capacité à faire
face a des événements désastreux.
La détermination de la vulnérabilité représente l’une des
étapes consacrée a l’étude des réponses et des modes de
comportement d’une société dans un périmètre expose aux
risques naturels ou technologiques. L’analyse des facteurs de
vulnérabilité donne le moyen de prévoir l’amplitude des
préjudices potentiels, car elle fournit une mesure quantitative
de l’exposition des éléments et une mesure qualitative de la
capacitaire réponse d’un individu ou d’un groupe expose à un
sinistre. En effet, la qualité de la réponse d’un individu ou d’un
groupe sinistre modifie la vulnérabilité. [4, p.37]
La vulnérabilité peut être physique, socio-économique et
conjoncturelle. La vulnérabilité physique désigne celle des
matériaux et du bâti, elle est déterminée à l’aide de critères des
phénomènes créateurs de dommages et de critères de vulnérabilité
phtisique et technique. Cet aspect introduit également la plus ou
moins capacité des biens mobiliers, immobiliers et patrimoniaux à
résister a un événement naturel exceptionnel. On peut rattacher à
cette définition les travaux portant sur les degrés
d’endommagement ou les type cout-bénéfice. [5, p. 2] La
vulnérabilité socio-économique concerne les populations et les

321
biens exposes, elle se décompose en plusieurs volets,
sociodémographique, socioculturelle ou cognitive et perceptive,
fonctionnelle ou techniques et enfin politico/administrative ou
institutionnelle. A la échelle internationale, on observe une
opposition majeure entre les pays du tiers monde, au sein desquels
se compte la grande majorité des victimes des catastrophés, et les
pays développes, ou les préjudices humains sont moins importants
mais les dommages économiques considérables. (figura 4) Dans
les pays en développement, cette vulnérabilité est telle que le cout
moyen global des dommages engendres par une catastrophe dans
une grande ville peut représenter 10 a 50% du PIB national
annuel. [4, p. 37] Au total, 90% des victimes et 75% des
dommages économiques résultant des désastres naturels
surviennent dans les pays en développement et surtout dans leurs
villes. La vulnérabilité accrue devient endémique dans les milieux
urbains des ces pays, puisqu’ils concentrent les populations les
plus nombreuses et les plus exposées aux risques naturels
(séismes, inondations, éruptions volcaniques, glissements de
terrain), technologiques (incendies, pollutions) et sociaux
(insécurité).
En fete, on peut citer comme facteurs de vulnerabilite:
- La pauvrete et le faible developpement humain;
- Absance d’infrastructure de defense contre les
phenomenes climatiques;
- Disparites en matiere de developpement humain ;
- Acces limite a l’assurance ;
- Absance des itudes.
Deux facteurs sont extérieurs au milieu urbain proprement
dit. Premier facteur, l’accélération de la croissance urbaine,
forte au xx-e siècle, particulièrement depuis 30 à 40 ans dans
les pays en développement. En 2008, 3.3 milliards de
personnes vivaient dans les villes, soit à peu près 50% de la
population mondiale. La population urbaine a connu une

322
croissance des plus rapides au XXe siècle: elle est passée de
220 millions à 2.8 milliards d'habitants.
Table 1
L’évolution de la population urbaine et le taux
d'urbanisation dans le monde
Population Taux d'urbanisation
Anne
urbaine (millions) (%)
1800 29 3,0
1900 224 13,6
1950 706 28,2
2002 >3000 > 50
2008 3300 >50
Surs: D. Noin, Geographie de la population mondiale, 1992,
FNUAP 2002,

D'ici 2030, ce chiffre devrait avoisiner les 5 milliards, soit

60% de la population mondiale. La croissance des villes sera,
au cours des décennies à venir, d'une ampleur sans précédent
dans le monde en développement. Le phénomène sera
particulièrement frappant en Afrique et en Asie où la
population urbaine doublera de 2000 à 2030. D'ici 2030, les
villes du monde en développement, grandes et petites,
abriteront 81 % de la population urbaine de la planè. [8]
Second élément extérieur, le déséquilibre des facteurs de
développement socio-économique et les choix politiques dans
l’aménagement du territoire: concentration excessive des villes et
des pôles industriels, réseaux ou relais urbains incomplets,
politique insuffisante de logement et de relogement, etc.
Pratiquement, toutes les activités humaines sont des sources
potentielles de risque, néanmoins, les type et les sources les plus
dangereuses sont: les évacuations accidentelles de substances
nocives issues d’installations industrielles, les émissions et les
résidus qui résultent de ces mêmes installations, les activités
agricoles qui affectent la santé des hommes et la qualité de
l’environnement, l’urbanisation et l’infrastructure associée a celle-
ci. En d’autres termes, toutes les activités économiques ont un
323
coût, au sens large, on dira qu’elles ont un coût social, qui
comprend l’ensemble des coûts à supporter par la société.
Bien qu’en République de Moldavie plusieurs aspects du
management des risques et leur assurance, tel que le risque
financier, bancaire ..., aient été analysés, on constate actuellement
l’absence d’un ouvrage fondamental portant sur le Management
du risque d’environnement et sur sa vulnérabilité. Ce domaine n’a
pas eu l’attention méritée tant du point de vue théorique, que
pratique. Donc, il est nécessaire de définir et de caractériser le
concept de vulnérabilité et la façon dont il est applicable au risque
environnemental. Il s’agit, en effet, de montrer pourquoi cette
solution ne va pas tout naturellement de soi? Dans ce contexte, la
nécessité d’une recherche plus ample du risque d’environnement
et de sa vulnérabilité devient très actuelle.
Bibliographie:
1. Chapitre IV de l’Agenda 21, le Sommet de la Terre de Rio, en
1992.
2. L’environnement en France, Institut français de
l’environnement, 2006 (497p.).
3. Jean-Claude Thouret et Robert D’Ercole, Vulnérabilité aux
risques naturels en milieu urbain: effets, facteurs et réponses
sociales, 1996, Paris.
4. Chordon Anne-Catherine, Thouret Jean-Claude, Cartographie
de la vulnérabilité d’une population citadine face aux risques
naturels: le cas de Manizales; Mappemonde, 1994.
5. Barroca Bruno, Pottier Nathalie, Lefort Emilie, Analyse et
évolution de la vulnérabilité aux inondations du bassin de l’orge
aval, Septièmes Rencontres de Theo Quant, janvier 2007.
6. Rousseau Sophie, Culpabilités, risque et vulnérabilité, 2001 dans
Pauvreté et développement socialement durable, Dubois J-L.,
Lachaud J-P., Montaud J-M., Pouille A. (eds), PUB, Bordeaux,
pp.11-22.
7. www.em-dat.net
8. http://www.bretagne-solidarite-internationale.org
324
 POPULAŢIA ŞI AŞEZĂRILE URBANE ÎN BAZINUL
RÂULUI PRUT DIN REPUBLICA MOLDOVA

Dr. Iurii BEJAN, cercetător ştiinţific superior, AŞM

Drd. Sergiu IORDAN, ASEM
Urban population in the region during the years 1991-2009 was reduced by
about 22.5 thousand people. Depopulation has affected all types of cities.
Essential changes occurred in the evolution of birth rate and mortality. Thus, the
natural balance came from very high positive values (9.3 ‰) to a period of crisis
in the negative (-1.5 ‰) today.

Introducere. Bazinul r. Prut reprezintă o regiune strategică a

Republicii Moldova, fiind situată în imediata apropiere a României,
ţară membră a Uniunii Europene. Suprafaţa bazinului, pe toată
întinderea sa, nu depăşeşte lăţimea de 50 km, ceea ce reprezintă un
avantaj enorm în perspectiva adoptării legii privind „micul trafic de
frontieră”. Un rol important în dezvoltarea relaţiilor comerciale cu
România îi revine populaţiei urbane din această regiune.
Obiect şi metode. În calitate de obiect de studiu, a servit
populaţia urbană din bazinului r. Prut prin evidenţierea
particularităţilor sale demografice. În soluţionarea scopului propus,
am utilizat mai multe principii metodologice al repartiţiei,
ierarhizării şi cel al istorismului [1].
Principalele activităţi vizate au fost: analiza dinamicii
numărului populaţiei; clasificarea oraşelor în funcţie mărime şi
structură demografică; analiza potenţialului uman şi evidenţierea
unor priorităţi de dezvoltare.
Rezultate şi discuţii. În prezent, reţeaua de aşezări urbane din
bazinul r. Prut cuprinde 15 oraşe (figura 1), ceea ce reprezintă ¼
din numărul total pe republică. Majoritatea oraşelor (excepţie
Lipcani, Cupcini, Costeşti, Corneşti şi Iargara) sunt centre raionale.

325
45 37,9 39,4
40
35
30
25 18,4
20 16,6 14,7
15
9,8 9,3 7,6 11,7 10,9
10 2,7 6 2,5
5,6 4,9
5
0
Lipcani

Briceni

Ocniţa

Edineţ

Cupcini

Glodeni

Făleşti

Ungheni

Corneşti

Nisporeni

Leova

Cantemir

Iargara

Cahul

Costești
Figura 1. Numărul populaţiei localităţilor urbane (mii loc.) din
bazinul r. Prut
Numărul populaţiei urbane în regiune este de 198 de mii
locuitori sau 13,4% din cea urbană pe Republică. Gradul de
urbanizare în regiune este de 25,4%, fiind cu mult mai mic decât
media pe Republică (41,3%). Din punct de vedere ierarhic, oraşele
din regiune pot fi clasificate în 4 grupe. Astfel, se observă că cea
mai mare parte a populaţiei (75,1%) este concentrată în oraşele ce
au peste 10 mii de locuitori (figura 1), toate deţinând, în prezent,
funcţia de centru raional. Numărul populaţiei în aceste oraşe nu s-a
modificat esenţial în ultimii 20 de ani, ceea ce denotă prezenţa unui
important potenţial economic.
În ultimii 20 de ani, populaţia urbană din regiune s-a redus cu
circa 22,5 mii de locuitori, cauzată de criza economică, care a
contribuit la scăderea principalilor indicatori demografici. Cele mai
esenţiale reduceri s-au observat după anul 1994 (figura 2), când
scade mult rata natalităţii, creşte rata mortalităţii, iar bilanţul
migratoriu devin negativ. Criza economică a generat o migraţie
intensă a populaţiei din localităţile urbane mici. Printre localităţi,
cele mai mari reduceri numerice se atestă în oraşele mari ale
326
regiunii – Cahul (de la 44,6 mii loc. în anul 1992 la 39 mii loc. în
anul 2008) şi Ungheni (de la 40,2 mii loc. în anul 1996 până la 37,8
mii loc. în anul 2008). În anii 2008-2009, se observă o stagnare a
populaţiei urbane din regiune la nivel de 198 mii loc (figura 2).
225

220

215

210
mii loc.

205

200

195

190

185
19901991199219931994199519961997199819992000200120022003200420052006200720082009

Figura 2. Dinamica numărului populaţiei urbane

în bazinul r. Prut
Evoluţia numerică a populaţiei urbane din regiune este rezultatul
fenomenului de reproducere a populaţiei. În prezent, pornind de la
coraportul efectivului numeric al celor născuţi şi al celor decedaţi, se
poate evidenţia tipul îngust de reproducere, când numărul celor
născuţi este mai mic decât al celor decedaţi. Cu numai 18 ani în
urmă, în regiune, se înregistra tipul lărgit de reproducere, iar rata
natalităţii depăşea de peste, ori pe cea a mortalităţii.
Rata natalităţii în regiune este în prezent de 8,9‰ şi este stabilă
începând cu anul 2003. Cea mai mare valoare, în perioada anilor
1991-2006, s-a înregistrat în anul 1991 (16,1‰), iar cea mai mică –
în anul 2000 (8,4‰). La nivel de oraşe, rata natalităţii variază de la
7,4‰ în or. Ocniţa până la 12,2‰ în or. Corneşti (ultimul
reprezentând o excepţie în această privinţă). În principalele oraşe
ale regiunii, acest indicator nu diferă esenţial şi variază între 8,2‰
şi 8,8‰.

327
 Rata mortalităţii depăşeşte, în prezent, pe cea a natalităţii şi
constituie 10,4‰. Indicatorul respectiv a crescut destul de mult în
perioada analizată, de la 6,8‰ în anul 1991 până la 10,4‰ în anul
2006. Creşterea ratei mortalităţii survine atât ca rezultat al
modificărilor în structura pe vârste (scăderea ponderii populaţiei
tinere şi creşterea celei vârstnice), cât şi ca o consecinţă a crizei
economice, nivelului scăzut al asigurării sociale etc. În profil
spaţial, cele mai mici valori se înregistrează în oraşele mari din
regiune (Ungheni – 7,5‰, Cahul – 9,1‰), unde nivelul de trai este
mai înalt. Valorile maxime se atestă în cele mai mici oraşe (Lipcani
– 17,4‰, Corneşti – 16,3‰, Costeşti – 14,1‰), unde nivelul de
trai se apropie tot mai mult de cel rural.
Bilanţul natural, începând cu anul 1999, înregistrează valori
negative, cu tendinţe permanente de scădere. Dacă în anul 1991
acesta era de 9,3‰, atunci, în anul 1998, ajunge la valori nule, iar
în prezent este de -1,5‰. Printre oraşe, valori pozitive se
înregistrează în Ungheni – 0 ,7‰ (avantajul poziţiei economico-
geografice, nivelul de dezvoltare economic mai înalt) şi Cantemir –
4,5‰. Oraşul Canemir, pe toată pe perioada analizată, are cele mai
mari valori, ceea ce se explică prin specificul etno-cultural al
populaţiei, predominarea activităţii agricole, ceea ce-l cataloghează
mai mult drept o aşezare de tip rural.
Structura populaţiei se bazează pe gruparea populaţiei în
funcţie de caracteristicile demografice fundamentale – sexul şi
vârsta. Necesitatea cunoaşterii structurii populaţiei după sex şi
vârstă rezultă din importanţa acestor caracteristici în aprecierea
locului şi rolului fiecărei persoane în procesul reproducerii
populaţiei, în activitatea economică şi în organizarea socială [2].
În structura pe sexe a populaţiei urbane din regiune, se observă
o predominare a populaţiei feminine (52,8%) faţă de cea masculină
(47,2%). Această structură variază în funcţie de grupa de vârstă şi
este considerată una normală. Dezechilibre mai mari în structura pe
sexe apar la populaţia vârstnică, în special la cea de peste 50 de ani,

328
ce se explică prin faptul că în rândurile populaţiei mature nivelul
mortalităţii la bărbaţi este mai ridicat ca la femei.
Cunoaşterea structurii populaţiei după vârstă are o mare
importanţă în aprecierea populaţiei active, potenţialul resurselor de
muncă, în baza cărora se poate realiza o planificare economică şi
socială [2]. O imagine generală a structurii după vârstă se obţine
prin determinarea ponderii fiecărei grupe în totalul populaţiei. La
nivel de bazin, structura după vârstă atestă caracterul evident matur
al populaţiei (71%). Tendinţa generală în evoluţia structurii pe
vârste a populaţiei constă în reducerea ponderii populaţiei tinere
(16%) şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice (13%). Astfel,
putem constata că spaţiul urban din regiune este bine asigurat cu
forţă de muncă, însă tot mai intens se manifestă procesul de
îmbătrânire demografică a populaţiei.
La analiza pe intervale mai mici de vârstă, se observă că cea
mai numeroasă (16,3%) este populaţia cuprinsă între vârstele 16 şi
23 de ani. Aceştia reprezintă actualii studenţi, tineri specialişti sau
eventuali şomeri, care se încadrează sau se vor încadra în câmpul
muncii. Situaţia se complică prin criza economică persistentă şi
creşterea ratei şomajului.
În grupa tânără a populaţiei (sub 10 ani), se observă o îngustare
esenţială a bazei piramidei, ca o consecinţă a micşorării ratei
natalităţii ce s-a înregistrat în ultimii 10-15 ani. Această situaţie
cauzează şi cauza nu numai probleme sociale (numărul de copii la
grădiniţă sau de elevi la şcoală), dar şi economice (gradul de
asigurare cu forţă de muncă, potenţialul reproductiv al populaţiei).
O altă problemă ţine de creşterea ponderii populaţiei vârstnice sau
pensionare. Se prognozează că pe viitor ponderea lor va continua să
crească, mărindu-se astfel presiunea asupra fondului social şi,
nemijlocit, asupra populaţiei active.
Concluzii şi recomandări. Criza economică care a afectat
întreaga populaţie a Republicii s-a răsfrânt mult şi asupra regiunii
bazinului r. Prut. Aceasta a contribuit la scăderea principalilor
indicatori demografici din regiune. Populaţia urbană din regiune s-a

329
redus în perioada 1991-2009 cu circa 22,5 mii de locuitori.
Fenomenul de depopulare a afectat toate tipurile de oraşe.
Modificări esenţiale s-au înregistrat în evoluţia ratei natalităţii şi a
mortalităţii. Astfel, bilanţul natural a ajuns de la valori pozitive
foarte înalte (9,3‰) până la perioada de criză la cele negative (-
1,5‰) din prezent. Regiunea este bine asigurată cu forţă de muncă.
Populaţia în vârstă aptă de muncă depăşeşte 2/3 din cea totală. O
problemă gravă o constituie manifestarea procesului de îmbătrânire
demografică, care constă în reducerea ponderii populaţiei tinere şi
creşterea ponderii vârstnicilor. Luând în consideraţie evoluţia
principalilor indicatori demografici, se poate menţiona că în regiune
se observă o tendinţă de micşorare a populaţiei urbane. Această
tendinţă se va menţine până când se vor înregistra progrese
esenţiale în dezvoltarea economică a oraşelor.

Bibliografie:
1. Cocean P., Geografia Regională, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2005, 189 pag.
2. Matei C., ş.a. Geografia economică şi socială mondială,
Vol. I, Chişinău, Evrica, 1999.
3. Populaţia Republicii Moldova pe vârste şi sexe, în profil
teritorial la 1 ianuarie 2008, Culegere statistică, Biroul
Naţional de Statistică al Republicii Moldova, Chişinău,
2008.
4. Matei C., Mâtcu M., ş.a., Impactul migraţiei populaţiei
asupra situaţiei demografice din Republica Moldova,
ASEM, Chişinău, 2006, 176 pag.
5. Mâtcu M., Sochircă V., Geografia Umană a Republicii
Moldova, Chişinău, Editura ARC, 2000, 200 pag.
6. Nimigeanu V., Metodologia cercetărilor geografice
regionale, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1984, 306 pag.
7. Buletinul statistic al populaţiei Republicii Moldova la
1.01.2009, Departamentul Statistică şi Sociologie,
Chişinău, 2009, 48 pag.

330
 POLITICA FAMILIALĂ PRIN PRISMA POLITICII
IMIGRAŢIONISTE

Conf. univ. dr. Valeriu SAINSUS, ASEM

Its time, to put in profound debate the place of immigration policy. The
economical criteria of migration policy should be reflecting the large aspects after
registration of the families. The immigration rate should be according with
demographical genofound. The state is in right to control the direction of
assimilation process.

Este valoros să punem în dezbateri profunde aspectul loial, la

moment, al politicilor migraţioniste. Nu putem dezvolta acelaşi
concept al politicii familiale pentru toate etniile care tind să se
stabilească în spaţiul ţării. Este necesar de a acorda prioritate, în
politica familială, etniilor europene şi, dimpotrivă, de a respinge,
prin toate căile posibile, în politica familială, civilizaţiile asiatice
sau cele musulmane. Practica, analizele, observaţiile de numai un
deceniu demonstrează clar legitatea că, în urma închegării familiei
cu reprezentanţi asiatici, este asimilată populaţia spaţiului nostru.
Sunt moştenite tradiţii, obiceiuri şi mod de viaţă străin spaţiului
nostru, ce sunt transmise la generaţiile noi, care pot şi sigur vor
afecta procesele demo-sociale ale ţării. Aceste măsuri nu contravin
proceselor de integrare şi dezvoltare socio-economică, cu atât mai
mult, că ideea europeană se bazează pe crearea spaţiului sigur al
civilizaţiei europene, al valorilor acesteia.
Politica familială trebuie să vizeze şi criterii economice,
precum este nivelul de instruire, gradul de ocupare până la
intenţia de stabilire în spaţiu dat, profesia şi probabilitatea de a
se încadra în societate, în câmpul muncii. Nu este mai puţin
importantă sursa de existenţă atât pentru persoana imigrantă, cât
şi pentru întreaga familie. Considerăm oportun că este iraţional
de a înregistra căsătoria, dacă lipseşte asemenea criteriu. Iată
câteva repere, în elaborarea criteriilor de apreciere a politicii
familiale. Menţionăm că măsurile indicate nu contravin

331
documentelor UE şi, în special, Consiliului UE de la Lisabona
pe problema în cauză (martie, anul 2000).
Este important de a ţine cont de faptul ca persoana, care tinde
să se implanteze în spaţiul ţării prin intermediul familiei, să aibă un
termen de minimum cinci ani până la acordarea cetăţeniei, în care
să se analizeze: însuşirea limbii, gradul de posedare a ei, gradul de
acomodare la condiţiile socio-economice, desfăşurarea activităţii
economice, încadrarea în câmpul muncii, asigurarea familiei, traiul
în comun, apariţia urmaşilor, integrarea lor în societate. Aceste
criterii sunt obligatorii mai ales pentru persoanele ce reprezintă etnii
cu profunde deosebiri sociale în raport cu societatea
moldovenească.
Durabilitatea familiei mixte în timp (ca limită este apreciată
perioada de 5 ani) trebuie să fie un indicator de bază în aprecierile
intenţiei definitive de a migra şi a intenţiei de asimilare definitivă.
Politica familială trebuie să menţină un grad de loialitate în
raport cu etniile apropiate de societatea spaţiului nostru (care, din
anumite motive, s-au pomenit în afara spaţiului, dar au făcut studii
aici) sau de etniile statelor vecine (Ucraina) mai ales populaţia care,
în trecutul apropiat, s-a pomenit în afara graniţelor ţării. Acestea ar
fi unele recomandări pentru integrarea familiilor concetăţenilor
noştri, dar ar permite şi o atitudine tratare privilegiată reciprocă
dintre conaţionalii din statele vecine şi concetăţenii noştri. În plus,
acest element ţine de relaţiile bilaterale dintre state, care sunt atât de
valoroase pentru ţară în condiţiile create.
Dar politica familială prezintă un spectru mult mai larg în
raport cu populaţia tânără sau cea care intenţionează să întemeieze
o familie.
Elaborând politica demografică familială de perspectivă pentru
Republica Moldova, este necesară cultivarea, la masele largi de
tineret, a viziunilor despre mărimea medie a familiei sau mărimea
optimă a familiei. S-a creat un stereotip al comportamentului
demografic şi orientare spre familia cu un copil, sau aplanare a
naşterii pentru perioade mai târzii ori definitiv.

332
 Este inoportun să promovăm familia numeroasă, deoarece astfel
de tip de familie este ireală în condiţiile socio-economice create, iar
familia fără sau cu puţini copii constituie o normă a vieţii la tineretul
contemporan. În caz contrar, factorul uman al spaţiului nostru este
sortit spre reducere sigură şi lentă. Promovarea, prin politica
demografică a familiilor numeroase, va stârni o reacţie inversă la
populaţia de vârstă reproductivă. Tânăra familie, de cele mai deseori,
doar copie idealul numărului de membri a familiei părinţilor, iar
generaţia de vârstă reproductivă provine din familii de 4-5 persoane.
Mediul de trai al copiilor este un aspect important pentru noile
politici demografice. Comparativ cu alte ţări din regiune, în
Republica Moldova, este înregistrată cea mai înaltă proporţie a
copiilor care nu locuiesc cu mama şi/sau tata. Doar circa 2/3 sau
69% dintre copiii sub 15 ani locuiesc cu ambii părinţi, iar 15% de
copii locuiesc numai cu mama, deşi tatăl lor este în viaţă, 5% din
copii locuiesc doar cu tata, deşi mama este în viaţă, şi 7% nu
locuiesc cu niciunul din părinţii biologici, deşi ambii părinţi sunt în
viaţă. Acestea sunt doar câteva spicuiri în orientarea măsurilor
pentru politica familiară.
Potrivit Studiului demografic şi de sănătate în Republica
Moldova, realizat în anul 2005, trei pătrimi dintre mamele copiilor
sub 15 ani, care nu locuiesc în aceeaşi gospodărie cu copilul/copiii
lor, se află peste hotare (76%), circa 1/5 dintre mame locuiesc în
altă gospodărie în R. Moldova. Circa jumătate dintre taţii care nu
locuiesc în aceeaşi gospodărie cu copiii lor, se află peste hotare
(circa 46%) şi aproape acelaşi procent locuiesc în altă gospodărie în
R. Moldova.
Politica familială trebuie să aibă ca scop întărirea familiei şi
influenţa prin intermediul ei a natalităţii. Aceasta este calea cea mai
eficientă sub toate aspectele demografic, economic şi social.
Este important de a veni cu unele modificări în legea despre
imigraţie pentru perioada de perspectivă la noţiunea „cotă de
imigrare”, ce este stabilită de 0,05% la sută din numărul total al
populaţiei cu domiciliul stabil pe teritoriul Republicii Moldova.

333
Modificarea este necesară din motivul că numărul populaţiei este
într-o reducere sigură, iar depopularea este un element demografic,
deja, specific spaţiului şi încorporat în interiorul factorului
demografic.
Revizuirea politicii migraţioniste a statelor din CSI (în
persoana Rusiei, Ucrainei) va stimula imigrarea concetăţenilor
noştri, dar şi a conaţionalilor din spaţiul Ucrainei, deja sunt făcute
încercări, remanieri cu esenţă ideologică în direcţia dată, dar fără
reacţii din partea statului, guvernanţilor. Ca reacţie de răspuns la
restricţiile introduse poate servi monitorizarea intrării şi ieşirii din
spaţiul nostru, precum şi determinarea perioadei de aflare pentru
statele date. Este important de a ţine cont, în perspectiva apropiată,
că şi ţările vecine (România) ce este în etapă avansată de integrare
în UE şi NATO vor recurge la modificări ale politicii imigraţioniste
impuse de etapa ce o parcurg.
Prin politica imigraţionistă, ţara trebuie să manifeste grijă,
atenţie faţă de concetăţenii din spaţiile ţărilor lumii. Prin aceasta
„salvăm” spaţiul în condiţiile globalizării, regionalizării vieţii
economice pentru naţiunea de bază. Aceasta este o direcţie
strategică a statelor lumii în promovarea politicii migraţioniste din a
doua jumătate a secolului XX, ea persistă şi la statele noi
independente, state ca Rusia, Ucraina, unde scopul urmărit constă
în apărarea intereselor naţionale ale concetăţenilor naţionali mai
ales din spaţiu ex-URSS. Dar, desigur, persistă şi sunt evidente
interesele politice care prevalează.
Elaborarea este necesară şi din motivul că, practic, spaţiul CSI
nu mai are perspective, odată cu acceptarea strategiei de integrare
europeană a ţării. Din aceste considerente, este importantă
includerea acestei modificări în conceptul politicii imigraţionale
pentru evitarea unor probleme care nu sunt la etapă dată, dar, în
perspectivă, pot apărea neapărat. Cu atât mai mult că statele din
CSI dezvoltă deja asemenea politică (de exemplu, în Rusia), iar
măsurile trebuie să fie reciproce. Rusia deja dezvoltă o campanie
antiimigraţională pentru populaţia Republicii Moldova, la început

334
în urbele mari ale Rusiei (în special, în oraşul Moscova), iar în
prezent, pe tot spaţiul, unde încearcă de a prezenta concetăţenii
noştri drept „concurenţi periculoşi” sau „pericol direct” pentru
populaţia aptă de muncă din teritorii. Statul Republica Moldova,
rămâne indiferent faţă de aceste probleme şi ideologii ce sunt
dezvoltate, dar periculoase pentru societatea noastră. Esenţa acestei
campanii este de a institui o blocadă economică ţării în condiţiile
unei menţineri şi creşteri rapide a ratei şomajului. Politica
imigraţionistă a Rusiei are scop direcţionat de a face dependentă
ţara şi prin intermediul factorului uman, de a subordona spaţiul
periferic al hotarelor intereselor sale.
Menţionăm că ţara nu mai poate fi tratată de pe poziţiile demo-
economice în postura de exportator de resurse de forţă de muncă.
Pentru Rusia, cu o piaţă mare a muncii, Republica Moldova nu poate
crea o concurenţă în acest domeniu, dar este o sursă valoroasă de
realizare a forţei de muncă din ţară, care este temporar neangajată.
Măsurile Rusiei în acest domeniu sunt extrem de exagerate, inclusiv
în componenţa CSI-ului, acestea au afectat interesele naţionale, fără
ca ele să fie sensibilizate de organele de resort.
Prin elaborarea politicii imigraţionale este important de a ţine
cont ce reprezintă potenţialii imigranţi, naţionalitatea, profesia,
nivelul de calificare, structura demografică (sexul, vârsta), situaţia
familială, scopul de stabilire, durata de timp. Luând în consideraţie
influenţa imigraţiei asupra pieţei muncii şi a situaţiei demografice,
ultimele caracteristici sunt primordiale. Preferenţial este stabilirea
limitei stricte de vârstă până la care persoana poate imigra, dar
ţinându-se cont de caracteristicile sociale. Aceasta va salva ţara de
potenţialii imigranţi care sunt incapabili de a desfăşura o activitate
economică de perspectivă şi ar fi potenţiali siguri inapţi de a munci,
dar care se vor bucura de protecţie socială, odată cu căpătarea
cetăţeniei. Drept criteriu de orientare în limita vârstei de imigrare
considerăm că ea poate fi media vârstei populaţiei Republicii
Moldova. Principiul dat va salva statul de povara socială de
întreţinere a potenţialilor imigranţi în vârsta de pensie. Rolul şi

335
esenţa de bază în politica imigraţională sunt atragerea forţei de
calificaţie înaltă, potenţială economic, competitivă.
Modernizarea, retehnologizarea economiei constituie un merit
al politicii imigraţionale de perspectivă, dar, concomitent, şi o
pârghie eficientă pentru atingerea scopului strategic de dezvoltare
durabilă demo-economică.
Politica imigraţională este strict necesară din motivul că ne-am
pomenit în prag de depopulare, proces care este inevitabil, pornind
de la evoluţia mişcării naturale, dar şi celei migratorii. Este periculos
pentru ţară de a atrage populaţie la voia întâmplării din alte spaţii
pentru a soluţiona problema depopulării într-o perioadă fulger.
Prin intermediul politicii imigraţionale, scopul strategic urmărit
este atragerea populaţiei autohtone care, în etapele trecutului
apropiat, au cedat spaţiul dat. Este o condiţie care poate fi realizată
prin acordarea priorităţilor populaţiei ce se încadrează la categoria
de populaţie autohtonă, de origine din spaţiul ţării. Prioritate
urmează a fi acordată şi populaţiei din statele vecine, mai ales
România şi Ucraina. Anume, din ultima ţară, se simte un flux de
imigranţi ce doresc de a se strămuta stabil cu locul de trai în spaţiul
ţării, prin intermediul studiilor, întregirii familiei. Etapa de
dezvoltare a ultimului deceniu a confirmat că spaţiul nostru nu este
atractiv pentru populaţia României, dar avem un flux invers de
emigranţi din Republica Moldova. Strămutările de populaţie dintre
aceste două ţări nu ating dimensiuni mari şi poartă un caracter mai
mult particular şi episodic, ce nu se încadrează la categoria de
fenomen cu caracter pronunţat de masă pentru ţară.
Politica imigraţională figurează şi ca pârghie ce vizează unul
din cele mai valoroase concepte demografice, cum este genofondul
demografic. Ignorarea acestui principiu ar crea probleme majore
ţării (ca exemplu serveşte Franţa, cu populaţie musulmană
considerabilă stabilită în teritoriu).
La elaborarea politicii migraţioniste, este necesar de a ţine cont
în noile condiţii de cele trei faze ale procesului migraţional:
predispunerea populaţiei către migraţie (mobilitatea migratorie),

336
procesul de strămutare (migraţia propriu-zisă), acomodarea,
adaptarea noilor migranţi. Este un element larg utilizat de statele
lumii, mai ales cele care se confruntă cu fenomenul de depopulare.
De asemenea, pentru atingerea scopului este strict necesar de a
cosubordona scopul cu direcţiile, tipurile şi diferenţierile teritoriale
ale procesului migratoriu.
În condiţiile de criză demografică, de reducere a numărului
populaţiei stabilizarea şi creşterea este posibilă numai prin atragerea
în spaţiul ţării a populaţiei autohtone, dar şi crearea unor facilităţi
pentru această categorie. Ţara nu-şi poate permite măsuri cu
conţinut economic pentru a stimula atragerea populaţiei în spaţiul
ţării din motivul posibilităţilor limitate economice, dar şi celor
spaţiale. În lumina documentelor de la Lisabona, este importantă
elaborarea unei politici de integrare a imigranţilor.
Este important de a conştientiza că imigraţia este condiţionată
de modificări sociale în viaţa persoanei sau individului (căsătorie,
divorţ, finalizarea studiilor, pensionarea, stabilirea la locul de trai al
părinţilor sau al copiilor, transferarea de capital, dezvoltarea
afacerilor etc.) sau anumite aspiraţii. În promovarea acestei politici,
e important de a ţine cont ca procesul de imigrare în ţară să nu
capete dimensiuni de fenomen în masă, precum şi faptul ca să fie
simţite aspectele ascunse ale imigraţiei sau ale stabilirii. Este
cunoscut, deja, faptul că populaţia sub diferite pretexte se
statorniceşte într-o localitate sau alta sau, dintr-o ţară în alta. Este
important ca, prin intermediul organelor de securitate, sau a celor
de menţinere, control al ordinii publice, să fie supraveghetă
activitatea celor stabiliţi.
Imigranţii în societate nu trebuie să depăşească 15-20%.
Atingerea acestei cote sau depăşirea ei dă naştere fenomenului de
„limită psihologică”. În momentul când se depăşeşte această
barieră, populaţia aborigenă suferă un disconfort (efecte ale acestui
fenomen sunt resimţite, deja, în capitalele şi metropolele Rusiei),
iar populaţia sosită nu se asimilează, creează infrastructura lor şi
încep o viaţă după legile proprii. În unele cazuri, disconfortul este

337
resimţit inclusiv de la 5% şi depinde de particularităţile culturale ale
celor sosiţi. Păstrarea acestei bariere în politica demografică reduce
pericolul de „conflict al culturilor” în societate1. TP PT

Cercetările în domeniul imigraţiei sunt vaste, putem afirma cu

siguranţă că există momente pozitive şi negative, dar care se
intercalează la nivel local. Momentul pozitiv constă în faptul că
influenţează simţitor nivelul de dezvoltare, iar cel negativ –
imigranţii sunt potenţialii neangajaţi în câmpul muncii pe termen
scurt şi, adeseori, pe termen lung.
Conceptul de bază al noii politici migraţioniste trebuie să fie
protecţia valorii demo-economice a factorului uman prin prisma
structurii demo-sociale a populaţiei, acest criteriu este un imperativ
al etapei de perspectivă a dezvoltării.
a) Mijloace, modalităţi, căi de realizare a politicii migraţioniste
Mijloacele politicii migraţioniste sunt exclusiv economice.
Acestea valorează prioritar în condiţiile economiei de piaţă. Printre
ele se nominalizează compensaţiile, privilegiile. Privelegiile în
condiţiile de atragere a populaţiei trebuie să prevaleze, în caz
contrar, efectele sunt nule.
Este deosebit de importantă includerea în politica migraţională
a poziţiilor clare în vederea migraţiei ilegale. Migraţie ce vizează
nu numai interesele naţionale, dar şi securitatea statului. De pe
aceste poziţii, totuşi, ţara trebuie să se conducă de principii cu
caracter liberal de a chema statele lumii întru respectarea drepturilor
de bază ale cetăţenilor migranţi nelegali din spaţiu acestora, precum
şi a principiilor general umane. Aceleaşi principii e necesar să fie
respectate şi în spaţiul ţării – Republica Moldova pentru imigranţi.
Controlul migraţiei ilegale reprezintă una dintre cerinţele
integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi, totodată, o
necesitate stringentă pentru stăpânirea situaţiei infracţionale interne,
având în vedere faptele conexe – trafic de droguri şi persoane,
furturi etc. – săvârşite de migranţi pentru a-şi atinge scopul mult
dorit şi respectiv ajungerea în Spaţiul Schengen.
1
TP PT Таманцев Я, Столкновение с востоком неизбежно. Сегодня – ру 2006.
338
 În vederea formării fluxurilor de migranţi (ilegali) nu este
recomandabilă utilizarea măsurilor de restricţie. În condiţiile de
democratizare, liberalizare economică, măsurile de restricţie vor crea
reacţie inversă, particularitate care este cunoscută pentru majoritatea
statelor de origine a migranţilor nelegali. Migranţii ilegali prin
expresia lor socială reprezintă cea mai activă parte a societăţii, dar şi
receptivă la noile măsuri de administrare, modificări ale legislaţiei,
de aceea, orice restricţie va genera noi valuri de migraţie sau noi
forme de ilegalitate. În perioada de democratizare, restricţiile nu pot
figura ca pârghii de stopare a migraţiei ilegale. Restricţiile sunt
periculoase şi din motivul că practica ultimului deceniu
demonstrează clar că majoritatea persoanelor care au fost în
ilegalitate mai devreme sau mai târziu şi-au legalizat prezenţa în
statele date, temporar sau definitiv. Aceasta este o confirmare că va
isca ideea plecării prin ilegalitate şi a altor generaţii, inclusiv cu orice
preţ pentru persoana doritoare. Pentru organele de decizie, este
important de a conştientiza că ilegalitatea este ultima soluţie pentru
persoanele ce o acceptă. Ilegalitatea a devenit o formă de migraţiune,
care nu are specific numai local. Ea persistă la state cu nivel diferit de
dezvoltare economică.
Unica cale este crearea condiţiilor social-economice
adecvate perioadei de dezvoltare, dar şi apropiate cu statele din
aria geografică sau apropiate de politica social-economică a
statelor europene sau media nivelului de viaţă globală. Măsură
ce ar diminua migraţia şi ar reîntoarce migranţii, activitate eficientă
aplicată în Franţa, în anii 1970-1980, pentru a stopa fluxul
migraţional.
Ca măsură eficientă asupra migraţiei ilegale este utilizarea
surselor de informare în masă despre pericolul ilegalităţii,
posibilitatea de a migra pe cale legală, avantajele de ordin
economic, social, precum şi gradul sporit de securitate a vieţii. Nu
mai puţin important este şi faptul ca statul să creeze condiţii de
manifestare pentru populaţia din spaţiul naţional.

339
Redactor literar: Constantin Crăciun
Operator: Tatiana Vais
Redactor tehnic: Feofan Belicov

Semnat pentru tipar 14.04.10

Coli editoriale 21,3. Coli de autor 17,0.
Coli de tipar 21,5. Tirajul 100 ex..

Tipografia Departamentului Editorial-Poligrafic al ASEM

Chişinău – 2005, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni 59,
tel. 402-986

340
 Academia de Studii Economice din Moldova
Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA)
Catedra Geografia şi Economia Mediului, ASEM

Conferinţa Internaţională este consacrată

jubileului de 70 de ani de viaţă şi 49 de ani
de activitate ştiinţifică şi pedagogică
al doctorului habilitat, profesor universitar
Constantin Matei

Conferinţa Ştiinţifică Internaţională

„Evoluţia demografică şi politica securităţii
demografice”
(22-23 aprilie 2010)

Nr. 18 – 340p. A5 Şrift 12

Simb = 528922

K = 1,2, Simb x 1,2= 783719

13.04.10
15,8 c.a. , venit: c.a.

Chişinău – 2010
Editura ASEM

341