Student:Del Prete Rosaria

Psihologia Educatiei 1.2

ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, afirma Fr.Schiller.

Parafrazându-l, aş putea spune că omul nu este întreg decât atunci când se joacă în grup.
Pornind de la această afirmaţie vreau să subliniez importanţa folosirii jocului ca strategie
ludică în învăţământul primar. Jocul implică un ansamblu de acţiuni şi procese psihice
care trezesc copilului buna dispoziţie, creând atmosfera favorabilă unei desfaşurări a
activităţii. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare,
achiziţionând cunoştinţe, formându–şi atitudini şi comportamente. Jocul, activitate cu
caracter dominant la această vârstă–conduce la cele mai importante modificări în psihicul
copilului. Funcţia principală a sa este aceea de a permite individului să–şi realizeze eul,
să–şi manifeste personalitatea, să urmeze pentru moment linia interesului său major. În
joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalitaţii: a capacităţilor intelectuale, a
calităţilor morale, a creativităţii. Prin joc toate aceste însuşiri se modelează în unitatea şi
interacţiunea lor. Jocul este deci puntea ce poate uni şcoala cu viaţa, activitatea ce poate
permite să treacă la munca serioasă .

Noi cei mari, uităm adesea c-am fost copii. Şi lucrul acesta ar trebui să ni-l
aducem aminte, mai ales când ne găsim în faţa copiilor. Pornind de la aceste afirmaţii, pot
exprima bucuria în care mă găsesc când mă aflu în aceasta lume: astfel mintea mi se
luminează şi se ascute, iar sufletul se înalţă în faţa adevărului şi a frumuseţii pure. Din
acest motiv mi-am pus fireasca întrebare: cunosc copilul? Cunosc sensul adânc al
primilor lui paşi în viaţă? Rousseau considera că, principala datorie a educatorilor este de
a ”studia mai bine elevii, căci desigur nu-i cunoaşteţi deloc “ (3-pag.30).
Creierul copilului fiind supus influenţelor externe, le preia şi le
interiorizează, de fapt el dobândeşte instrumentele culturii în care se naşte pentru a–i
rezista. Având la îndemână acest “tezaur”care se cheamă copil, se poate afirma că am
reuşit să–i descopăr binefacerile, “să intru în gândurile copilului” (Bruner). Acestea au
fost consideraţiile de la care s–a pornit spre a pune în evidenţă câteva din ideile care au
constituit obiect şi subiect de studiu în descoperirea copilului şi de a simţi permanent
“terapia benefică” a copilăriei.
Prin joc copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activitatea ce se
desfaşoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi, şi capătă mai
multă încedere în capacităţile lor, mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri. Vorbind
despre jocurile didactice, Ursula Şchiopu preciza că ele “educă atenţia, capacităţile fizice
intelectuale, perseverenţa, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie,
modulează dimensiunile etice ale conduitei”( 6).
 Prin joc se realizează cunoaşterea realităţii, se exersează funcţiile
psihomotrice şi socioafective, el are rolul de a bucura, destinde, delecta, de a crea confort
spiritual, de a compensa terapeutic tensiunea şi neîmplinirile individuale.
Socializarea conduitei copiilor, apariţia unor trăsături caracteriale are loc
în contextul jocului şi al activităţilor obligatorii, când relaţiile interpersonale şi cele de
grup sunt principalele modalitaţi de relaţionare.“ Fără joc, întreaga viaţă a copilului
degenerează ca o floare lipsită de apă şi de soare” (1- pg. 34), afirma Mihail Stoian. Tot
în această lucrare, Jean Piaget defineşte jocul ca “ pol al exerciţiilor funcţionale în cursul
dezvoltării individului “, celălalt pol fiind “exerciţiul neludic, când subiectul învaţă să
înveţe într-un context de adaptare cognitivă şi nu numai de joc ”..
Munca în grupuri stă la baza activităţilor didactice. Aceste activităţi
urmăresc să dezvolte la copii un simţ al identităţii şi preţuirii de sine, cooperarea,
respectul şi integrarea în comunitatea elevilor. Modalităţile de lucru şi metodele aplicate
cer moduri diferite de dispunere a mobilierului şi organizarea elevilor în formaţii
de lucru de diferite mărimi. Se ţine cont de nivelul de dezvoltare al fiecărui copil prin
metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a elevilor clasei.
Activitatea este organizată pe centre de activitate (de alfabetizare, de lectură, de ştiinţe,
de matematică, de arte, de teatru şi jocuri), care răspund intereselor şi nevoilor
elevilor şi includ activităţi pe mai multe niveluri şi cu materiale diferite, organizate
logic, ţinând cont de cerinţele şi stilurile individuale de învăţare.
Trebuie să înţelegem dinamismul învăţării şi să dezvoltăm metode care
vin în întâmpinarea acestui dinamism. “Când mediul de învăţare în care elevii petrec
majoritatea timpului este organizat în aşa fel încât încurajează interacţiunea elev–
elev, când cooperarea dintre elevi este preţuită, temele şi materialele sunt sintetizate,
iar elevii au libertatea de a-şi urmări propriile idei, copiii devin mai dornici să-şi
asume riscuri şi să muncească în aşa fel încât să fie capabili de a răspunde la
provocările intelectuale curente” (Brooks , 1993, p.9) din (6-pg.91).
Climatul pozitiv al clasei va fi creat prin :
-existenţa unei atmosfere de încredere; -simţul apartenenţei la comunitate; -implicare
în luarea deciziilor; -amabilitate şi încurajare din partea colegilor; -energia şi starea de
spirit a învăţătoarei; -aşteptări clare în privinţa rezultatelor învăţării; -corectitudine şi
echitate în participare. Conlucrarea înlocuieşte competiţia în munca solitară, iar imensul
beneficiu al cooperării devine real pentru copii.
“Învăţarea prin cooperare este o strategie psihopedagogică derivată din şi
asociată în bună măsură curentului psihopedagogiei umaniste, dar este înrudită şi cu
teoriile psihologice socio-constructive şi cele socio-culturale, fiind considerată un
instrument important pentru promovarea motivaţiei de învăţare” (Eggen şi
Kauchak,1992-5).Strategia este de asemenea utilă în dezvoltarea gândirii critice, ca şi în
dezvoltarea abilităţilor empatice ale elevilor, în plan cognitiv şi emoţional.
Când abordăm învăţarea prin cooperare trebuie să ţinem seama de multiple
cerinţe:
-constituirea grupurilor eterogene (5 – 7 elevi);
-desfăşurarea activităţii din punct de vedere metodic;
-monitorizarea grupurilor de către învăţător (urmăreşte activitatea, intervine la nevoie,
îmbogăţeşte sarcinile, evaluează învăţarea);
-responsabilitatea personală şi de grup;
-climatul clasei.
Această metodă reprezintă utilizarea, ca metodă instrucţională a grupului
mic de copii, astfel încât aceştia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru al
grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.
Învăţarea prin cooperare are loc atunci când copiii lucrează împreună,
pentru a rezolva una şi aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a creea idei
noi, combinaţii noi, sau chiar inovaţii autentice. Învăţarea prin cooperare se poate aplica
cu succes mai ales la temele de recapitulare, sistematizare, consolidare, fixare, formare de
abilităţi intelectuale şi practice, pe parcursul unei ore întregi, ori secvenţial.
Ce fac copiii ?
Copiii se ajută unii pe alţii să înveţe, împărtăşindu-şi ideile. Stau unii lângă
alţii, explică ceea ce ştiu, celorlalţi, discută fiecare aspect al temei pe care o au de
rezolvat împreună, se învaţă unii pe alţii. Copiii trebuie să fie capabili: să asigure
conducerea grupului, să coordoneze comunicarea, să stabilească un climat de încredere,
să poată lua decizii, să medieze conflicte, să fie motivaţi să acţioneze conform cerinţelor
educatoarei.
Ce face învaţătoarea?
Aranjează mobilierul din clasă în mod corespunzător. Ideal este formarea
grupurilor în număr de câte patru copii, aranjaţi de o parte şi de alta a unei măsuţe.
Stabileşte criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul abilităţilor într-un anumit
domeniu) şi dimensiunea grupului (de la 2 la 6 copii). Stabileşte regulile de lucru (se
vorbeşte pe rând, nu se atacă persoana ci opinia sa, se consultă între ei, nu se
monopolizează discuţia, nu rezolvă unul singur sarcina, se lucrează cu culori diferite,
etc.) Explică foarte clar obiectivele activităţii, specifică timpul pe care îl au copiii la
dispoziţie. Pregăteşte spaţiul şi suportul pentru Turul galeriei .
Profesorul care utilizează strategia învăţării prin cooperare trebuie să
deţină următoarele competenţe: - competenţa energizantă ( capacitatea de a-i face pe
elevi să dorească să se implice în activitate); - competenţa empatică ce presupune
abilitatea de a lucra cu elevii reuşind să se transpună în situaţiile pe care aceştia le
parcurg; -competenta ludică (capacitatea de a răspunde jocului prin joc); -competenţa
organizatorică ( abilitatea de a organiza colectivul în echipe de lucru şi de a menţine şi
impune respectarea regulilor); -competenţa interrelaţională ce presupune disponibilităţi
de comunicare cu elevii, menită să dezvolte şi la aceştia abilităţile sociale necesare
integrării optime în colectiv, precum şi alte competenţe: ştiinţifice, psihopedagogice şi
metodice, manageriale şi psihosociale.
”Învăţarea prin cooperare reprezintă folosirea grupurilor mici în scopuri
instrucţionale, astfel încât elevii îşi maximizează atât propria învăţare, cât şi a celorlalţi
colegi”(4-pg. 55). Printr-o astfel de situaţie de învăţare elevii depind într-un mod pozitiv
unii faţă de ceilalţi, iar această interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de
grup, devotament de tipul “înotăm sau ne înecăm cu toţii” .
Avantajele cooperarii :
-scopul grupului , maximizarea învăţării tuturor membrilor, îi motivează pe elevi să
obţină mai mult decât achiziţii strict personale, ci rezultate bune pentru echipă ;
-membrii grupului se consideră, fiecare în parte şi ca grup, responsabili pentru a face
muncă de calitate ;
-ei îşi oferă reciproc sprijin personal şi intelectual, bazat pe devotament şi grijă faţă de
celălalt;
-ei învaţă deprinderi sociale şi le folosesc pentru a-şi coordona eforturile pentru
îndeplinirea scopurilor;
-toţi membrii acceptă responsabilitatea de a conduce grupul; ca rezultat, grupul reprezintă
mai mult decât suma părţilor;
-toţi elevii au performanţe şcolare mai bune decât dacă ar lucra individual;
-se fondează o varietate largă de forme de interacţiune (învaţare în cuplu, în grupuri
eterogene), care facilitează apariţia sentimentelor de acceptare şi simpatie;
-instaurează în grup buna înţelegere, armonia, conduita de facilitare a succesului
celorlalţi.
Caracteristicile de bază ale învăţării prin cooperare sunt: obiectivele de
grup; responsabilitate individuală; asigurarea şanselor egale de succes pentru fiecare
membru al grupului; focalizarea pe sarcină; comunicarea deschisă, sinceră a unor
informaţii semnificative între participanţi; accentuarea asemănărilor şi minimalizarea
diferenţelor dintre membrii grupului; atitudinea pozitivă a membrilor grupului (între ei,
unii faţă de ceilalţi).
Rezultatul va fi eficient dacă se vor respecta regulile colaborării şi
facilitării sociale şi dacă se creează condiţii cerute de orice joc cu parteneri egali: -elevul
este conştient că este utilă colaborarea; -elevii din grup se acceptă reciproc; -ei
cooperează pentru ca grupul cooperator să fie util şi optimal pentru fiecare;- se urmăreşte
sarcina propriu-zisă şi nu succesul unui grup; - se dezvoltă canalele de comunicare şi
bogăţia de informaţii necesare activităţii; -are loc o coordonare a activităţilor pe unitaţi de
timp; -se acordă o mai mare atenţie planificării etapelor de învaţare; -se dezvoltă
sentimente pozitive: stimă, spirit de echipă, înţelegere şi unele calităţi ale voinţei:
răbdare, decizie colectivă, autocontrol.
În învăţarea prin cooperare elevii trebuie să cunoască anumite tehnici de
lucru în grup, precum şi anumite deprinderi sociale care le sunt necesare pentru a lucra
împreună eficient. În cooperare, elevii învaţă atât subiectele ştiinţifice (sarcina de lucru)
prezentate cât şi deprinderile sociale ( munca în echipă).
”Este imposibil ca elevii să înveţe ceva cât timp
gândurile lor sunt robite şi tulburate de vreo patimă.
Întreţineţi-i deci într-o stare de spirit plăcută ,
dacă vreţi să vă primească învăţăturile. Este tot atât
de imposibil să imprimi un caracter frumos şi armonios
într-un suflet care tremură, pe cât este de greu să tragi
linii frumoase şi drepte pe o hârtie care se mişcă.”
(John Locke-“Some Thoughts Concerning Education”(-6).
În abundenţa informaţională cu care societatea actuală se confruntă, sistemul
educaţional are dificilul rol de a forma personalităţi care să ştie să discearnă informaţia
preţioasă de cea excedentară, de a extrage esenţialul din general. Într-o societate
postmodernistă, cunoaşterea trebuie să fie funcţională, utilă; înveţi nu doar pentru „a şti”
şi a stoca o serie de informaţii din diferite domenii, pentru a demonstra cât de „educat
eşti”, cât înveţi pentru „a face”, pentru „a folosi” ceea ce ştii, pentru „a aplica” ceea ce ai
acumulat, în folosul tău şi al celorlalţi. A şti ce să faci cu ceea ce ai învăţat este
dezideratul major al educaţiei postmoderniste.
Alternativa Step by Step oferă cadrul educaţional optim pentru realizarea
acestora deoarece: -amenajarea spaţiului permite lucrul pe grupe mici, în perechi, şi
individual; -momentul Întâlnirii de dimineaţă conduce elevii spre reactualizarea,
consolidarea şi fixarea corectă a cunoştinţelor;
-lecţiile desfăşurate pe centre de interes dau libertate elevilor să-şi înceapă ziua cu ce le
place, să depună efort conştient şi responsabil pentru o învăţare activă;
-evaluarea la scaunul Autorului permite exprimarea opiniilor atât în legatură cu propriile
lucrări cât şi cu cele făcute de colegii lor. Are la baza 2 principii: -cantitatea determină
calitatea şi amânarea evaluării, judecăţii ideilor celorlalţi.
 Dinamica socială actuală este caracterizată de „mutaţii” diverse ce aduc o
serie de provocări în faţa educaţiei. Societatea cere tipul de om instruit, educat, tolerant,
cooperant, prietenos, moral. Se impune ca şcoala, cadrele didactice să organizeze
procesul instructiv–educativ într-o manieră cât mai accesibilă, eficientă şi atractivă. În
contextul reformei învăţământului, disciplinele şcolare îşi propun dezvoltarea
competenţelor ce ţin de comunicare, colaborare, cooperare. Suntem astfel, receptivi la tot
ce este nou, îmbinăm tradiţionalul cu modernul, promovăm strategii didactice noi.

Bibliografie folosită în lucrare

1. Barbu, H.; Popescu, E.; Şerban, F. (1994): Activităţi de joc şi recreativ-distractive,

Bucureşti, E.D.P.
2. Dima, Silvia (1997): Copilăria –fundament al personalităţii, editată de Revista
Învăţământul preşcolar
3. Dragu, Anca; Sorin Cristea (2003): Psihologie şi pedagogie şcolară, Constanţa,
Ovidius University Press
4. Kate, Burke Walsh (1999): Crearea claselor orientate dupa necesităţile copiilor de 8,
9, 10 ani, Iaşi, C.E.D.P. Step by Step
5. Vrăşmaş, Traian (2004): Şcoala şi educaţia pentru toţi, Bucureşti, Editura Miniped

6. Kate, Burke Walsh (1999): Predarea orientată după necesităţile copilului- vârsta 6-7
ani, Iaşi, C.E. D. P. Step by Step
7. Kate, Burke Walsh (1999): Crearea claselor orientate dupa necesităţile copiilor de 8,
9, 10 ani, Iaşi, C.E.D.P. Step by Step