Student: Cubello Giusepinna

Pedagogie 2.1

Invatarea in invatamant

Invatarea prin cooperare

Invatarea prin cooperare este o strategie de instruire stucturata si sistematizata, in cadrul

careia grupe mici lucreazaimpreuna pentru a atinge un tel comun. Premisa invatarii prin
cooperare este aceea conform careia, subiectii care lucreaza in echipa sunt capabili sa aplice si sa
sintetizeze cunostintele in moduri variate si complexe, invatand in acelasi timp mai temeinic
decat in cazul lucrului individual.

Johnson, D. W, si Johnson, R. T. au scris mult despre invatarea prin cooperare. Studiul

lor din 1989, cerceteaza 193 de cazuri comparand efectele diferite ale invatarii prin cooperare
fata de tehnicile de invatare numite “traditionale”. Doar in 10% din cazuri, rezultatele metodelor
individuale au fost mai eficiente. Munca in echipa dezvolta capacitatea elevilor de a lucra
impreuna – o competenta importanta pentru viata si activitatea viitorilor cetateni.

Au fost create diverse denumiri pentru a ilustra munca colaborativa de invatare in grup,
cum ar fi:

- invatarea prin cooperare;

- invatareacolaborativa;

- invatarea colectiva;

- invatarea comunitara;

- invatarea reciproca;
 - invatarea in echipa;

- studiu de grup;

- studiu circular ;

Invatarea prin cooperare determina dezvoltarea personala prin actiuni de

autoconstientizare in cadrul grupurilor mici. Ea solicita toleranta fata de modurile diferite de
gandire si simtire, valorizand nevoia elevilor de a lucra impreuna, intr-un climat prietenos, de
sustinere reciproca.

Cooperarea (conlucrarea, munca alaturi de cineva), presupune colaborarea (participarea

activa la realizarea unei actiuni, bazata pe schimbul de propuneri, de idei).

Cu toate ca cele doua notiuni sunt sinonime, putem face unele delimitari de sens,
intelegand prin colaborare o forma de relatii intre elevi/studenti, ce consta in solutionarea unor
probleme de interes comun, in care fiecare contribuie activ si efectiv si prin cooperare o forma de
invatare, de studiu, de actiune reciproca, interpersonala/intergrupala, cu durata variabila care
rezulta din influentarile reciproce ale agentilorimplicati (vezi LorettaHandrabura, 2003, p. 50).
Invatarea prin cooperare presupune actiuni conjugate ale mai multor persoane (elevi, studenti,
profesori) in atingerea scopurilor comune prin influente de care beneficiazatoti cei implicati.

Colaborarea se axeaza pe sarcini, iar cooperarea pe procesul de realizare a sarcinii.

Cooperarea este o forma de interactiune superioara in cadrul invatarii, incluzand colaborarea.

Competitia si colaborarea sunt practici care se intalnesc in scoala contemporana si sunt

ambele necesare. Competitia devine distructiva pentru armonia climatului educational atunci
cand este exacerbata si devine un scop in sine. Cadrele didactice trebuie sa echilibreze cele doua
forme de organizare a activitatii instructiv-educative, creandoportunitati de invatare axate pe
activitatile de grup ce favorizeaza cooperarea si intretincompetitia constructiva.

1. Principiile invatarii prin cooperare

Invatarea prin cooperare este bazata pe urmatoarele principii:

 1. Interdependenta pozitiva, conform careia succesul grupului depinde de efortul depus in
realizarea sarcinii de catretoti membrii. Elevii sunt dirijaticatre un scop comun, stimulati de o
apreciere colectiva, rezultatul fiind suma eforturilor tuturor.

2. Responsabilitatea individuala, care se refera la faptul ca fiecare membru al grupului isi

asuma responsabilitatea sarcinii de rezolvat;

3. Formarea si dezvoltarea capacitatilor sociale, stimularea inteligentei interpersonale

care se refera la abilitatea de a comunica cu celalalt, de a primi sprijin atunci cand ai nevoie, de a
oferi ajutor, la priceperea de a rezolva situatiile conflictuale. Elevi sunt invatati,
ajutatimonitorizati in folosirea capacitatilor sociale colaborative care sporesc eficienta muncii in
grup.

 Interactiunea fata in fata ce presupune un contact direct cu partenerul de lucru, aranjarea

scaunelor in clasa astfel incat sa se poata crea grupuri mici de interactiune in care elevii sa se
incurajeze si sa se ajute reciproc.

5. Impartirea sarcinilor in grup si reflectarea asupra modului cum se vor rezolva sarcinile

de catre fiecare membru in parte si de catre colectiv.

In invatarea prin cooperare se respecta principiile: egalitarist, antiierarhic si antiautoritar,

precum si cel al tolerantei fata de opiniile celorlalti si al evitariietichetarii.

Profesorul se integreaza in activitareacolaborativa a elevilor, putand fi unul din membri

sau oferindu-si ajutorul, ori animand si stimuland activitatea. Agentiieducationali se privesc
reciproc ca oameni, nu ca roluri. Evaluarea este un exercitiu democratic al puterii intr-o munca in
comun a dascalilor cu elevii.

2. Grupul – element central al invatarii prin cooperare

Directa implicare in sarcina este o conditie a activismului si a asigurarii unei invatari

temeinice. In sustinera acestei idei, Appelbaun P. sustine faptul ca “elevii invata mai bine atunci
cand le pasa despre ceea ce invata, cand sunt direct motivati sa realizeze un lucru, cand exista un
scop, cand exista o responsabilitate si un angajament asupra a ceea ce au de facut.
 Dezbatand structura relatiilor elev-elev, Deutsh M. si Hornstein H. A. (1978) si-au pus
urmatoareleintrebari:

Cand este invatarea mai productiva, atunci cand elevii lucreaza singuri sau atunci cand se
afla in grup?;

Ce diferente apar in interactiunea dintre elevi si in calitatea procesului de invatare,

datorita relatiilor de colaborare sau a celor competitive dintre ei?

Complexitatea problemei a determinat pe multicercetatori sa analizeze factorii care

faciliteaza sau impiedica activitatea in grup. Iatacativa dintre factorii favorizanti ai invatarii prin
cooperare (vezi Watson, 1966):

1. Stimularea in sarcina este imbunatatita datorita prezentei altora;

2. Resursele grupului (de memorie, de stocare, de atentie etc.) sunt mai bogate decat in
cazurile individuale;

3. Exista sanse mari ca printre membrii grupului sa fie unul capabil sa descopere solutia;

 Greselileintamplatoare sunt compensate: in ciuda aparitiei acestora “rezultatul general al

grupului va fi mai precis decat cel al individului luat separat.”

5. “Petele oarbe” sunt corectate. “Este mai usor sa recunostigreselile altora decat pe cele
proprii.”

6. Stimularea aparitiei de idei noi este o rezultanta a interactiunii cumulative, “deoarece

fiecare membru dezvolta ideile celuilalt.”

7. Se invata din experienta altora. Exista multe dovezi (vezi Bandura sIWalters, 1963) ca
una din formele cele mai obisnuite si mai eficiente de a invata este observarea activitatii altora in
rezolvarea problemelor.

Dintre factorii care ingreuneaza activitatea in grup si care fac ca uneori grupurile sa fie
mai putin eficiente decat activitatea independenta, amintim urmatorii (vezi Watson,1966):
 1. Opozitia de scopuri, interese si obisnuinte ale membrilor poate face ca actiunea de
colaborare sa fie extrem de dificila;

2. Dificultatile de comunicare tind sa sporeasca pe masura ce grupul creste, iar pentru cei

timizi este mai greu sa participe activ atunci cand grupul este mai mare;

3. Dificultatile de coordonare cresc, de asemenea, pe masura ce grupurile sunt mai mari,

astfel incat este tot mai greu sa se realizeze un efort comun, integrat, fara sa se cheltuiasca mult
timp pentru rezolvarea si prevenirea dificultatilor de coordonare.

 Distragerea si supraestimarea care fac dificil de obtinut efortul individual concentrat,

sustinut, necesar pentru invatarea anumitor subiecte si pentru rezolvarea problemelor;

5. Dependenta excesiva de ceilalti poate fi favorizata de activitatea in grup. Faptul ca unii

membri din grup se bazeaza pe cei mai capabili, duce la lenevire si la evitarea propriilor
responsabilitati.

Calitatea superioara a produselor grupului este sustinuta de unii cercetatori fie in termeni
foarte optimisti (“nivelul atins de grup depaseste pe cel al elevului cel mai inteligent care
utilizeaza exclusiv mijloacele sale proprii” – G. Dubal, 1969), fie mai moderati desi grupul este
de obicei mai bun decat individul mediu, el este rareori mai bun decat cel mai bun individ.

Comparand travaliul in grup cu cel individual, W. Doise si G. Mugny, specifica faptul ca

dupa natura sarcinii, dupa resursele individuale ale membrilor grupului si dupa modul lor de
interactiune, travaliul unui grup poate fi inferior, egal sau superior celui al individului confruntat
izolat cu aceeasi sarcina.

Analizand dinamica grupului ca instument de actiune psihosociala, Dumitru Cristea

specifica faptul ca se constituie “un camp dinamic, a carei organizare, unitate si functionalitate se
bazeaza pe interdependenta membrilor, care suporta la randul lor toate efectele acestora. Acest
fapt deschide calea utilizarii grupului ca sistem de formare si schimbare psihosociala.

Exista insa trei tipuri generale de grupuri:

 • grupuri de invatare informale;

• grupuri de invatare formale;

• studiu in echipa ;

Grupurile informale de invatare sunt create ad-hoc, temporar, prin adresarea solicitarii

elevilor de a forma o echipa prin simpla intoarcerecatre colegul de banca si a discuta o problema
data pentru cateva minute. La fel de rapid pot fi create grupuri de cate 3-4 elevi pentru a rezolva
o problema, a gasisolutii unei situatii create ori a raspunde la o intrebare.

Profesorul poate crea oricand grupuri informale de lucru in clasa, de orice marime, pentru
a aprecia gradul de intelegere de catre elevi a unui material sau a le oferi sansa de a aplica ceea
ce au invatat ori fie doar pentru a schimba forma de organizare a colectivului in vederea
cresteriimotivatiei si trezirii atentiei.

Grupurile formale de invatare sunt echipe stabilite dinainte pentru a rezolva o sarcina

anume, a efectua un experiment in laborator, a redacta un raport de cercetare.

Elevii lucreazaimpreuna mai mult timp (cateva zile sau saptamani) sau pana termina
proiectul de cercetare.

Studiul in echipa implica derularea muncii colaborative pe o perioada lunga de timp

(chiar si un semestru). Echipele isi stabilesc regulile si respon-sabilitatile, precum si planul de
lucru. Activitatea e bazata pe cooperarea intre membrii si pe sprijin reciproc.

Evaluarea finala se face de obicei oferind tuturor membrilor echipei acelasi calificativ ce
rezulta din masurarea si aprecierea rezultatului colectiv. Acest fapt stimuleaza conlucrarea si
ajutorul reciproc si nu incurajeazacompetitia in interiorul echipei ci intre echipe.

Exista cateva reguli care trebuiesc respectate atunci cand se organizezainvatarea pe

echipe :
 - elaborarea unui plan de lucru in care se trec: elementele importante de studiat, sarcinile
fiecarui membru, sub-temele, aplicatiile, locul de desfasurare, sedintele de studiu;

- explicatiile profesorului asupra importantei temei de studiu si a avantajelor lucrului in

grup pentru rezolvarea ei;

- oferirea elevilor spre rezolvare a unei sarcini relevante din punct de vedere social, a unei
probleme cu larga aplicabilitate a carei importanta sa stimuleze participarea elevilor;

- optarea pentru un numar optim de membri in grup (4–5) si crearea unor echipe
eterogene, dorindu-se ca fiecare sa aibe ocazia de a invata de la celalalt ceva si ocazia de a oferi
ceva, de a-si aduce contributia acolo unde este mai bun (specialist);

- crearea posibilitatii membrilor echipei de a fi consiliati, indrumati, de a avea acces la

informatii si materiale;

- crearea unei atmosfere propice de lucru si a unui spatiu adecvat;

- explicarea modului de evaluare a muncii colective si a fiecarui membru in parte;

Pentru evitarea situatiei in care unii elevi muncesc si pentru altiiWalvoord (1986)
recomanda urmatoarea strategie: profesorul poate sa ceara din partea elevilor sa prezinte sub
anonimat situatia pe care o inregistreaza fiecare cu privire la cine a depus un efort deosebit in
activitate (implicare inalta) si cine s-a situat la polul opus (slaba impicare). Daca mai multi elevi
indica faptul ca un membru al echipei a avut cea mai slaba contributie, acela va primi un
calificativ mai mic fata de restul grupului. Cunoscand acest lucru fiecare se mobilizeaza.
Strategia functioneaza, spune Walvoord, mai ales daca elevii au ocazia de a discuta despre acest
lucru in mijlocul proiectului, iar cel vizat are timp sa-si remedieze comportamentul.

Metodele interactive de grup determina si stimuleaza munca colaborativadesfasurata de

cei implicati in activitate (elevii), in cadrul careia, toti “vin” (participa) cu ceva si nimeni nu
“pleaca” cu nimic. Profitul este atat al grupului (solutionarea problemei, gasirea variantei
optime), cat si al fiecarui individ in parte (rezultatele obtinute, efectele aparute in planurile
cognitiv, emotional-afectiv, compor-tamental; o invatare noua)
 Experientele de invatare in grup sunt marcate de dialog reflexiv, de stimularea atitudinii
metacognitive (crearea de moduri alternative de gandire, oferind o baza rationala pentru
negocierea interpersonala a sensurilor, o cale de a ajunge la intelegerea reciproca), de crearea de
jurnale reflexive si de stimularea gandirii critice.

Increderea in procesul de invatare eficienta conduce la diminuarea controlului si la

instaurarea unor relatii de munca degajate intre educator si educat.

Bibliografie

1. Ausubel, D. P.; Robinson, F. G.,(1981), Învăţarea în şcoală, E.D.P., Bucureşti;

2. D' Hainaut, L.,( 1981), Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, E.D.P., Bucureşti ;
3. Dinu, Mihai, (1998), Introducere în teoria comunicării, Bucureşti
4. Doise, W., Deschamp, J., Mugny, J.,C., (1996), Psihologie socială experimentală, Ed.
Polirom, Iaşi
5. Doise, Willem, Deschamp, Jean-Claude, Mugny, Gabriel, (1999), Educaţie interculturală,
Editura Polirom, Iaşi,