ECHILIBRUL ECOLOGIC

Problematica complexă a mediului a urcat sensibil în topul actual al preocupărilor științifice,

însumând un volum impresionat de idei, întrebări, controverse interdisciplinare, argumente, care au
conturat necesitatea unei abordări globale. Mediul înconjurător este o noțiune fundamentală care stă la
baza ecologiei ca știință, fiind susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii
elementelor sale componente, de reglementare juridică. În legislația națională mediul este definit ca
,,ansamblul de condiții şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum
şi ființele vii, sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv
valorile materiale şi spirituale, calitatea vieții şi condițiile care pot influența bunăstarea şi sănătatea
omului”.
Dezvoltarea actuală a științei şi tehnicii, a cunoașterii, permite ca în analiza raporturilor dintre
om şi natură să se evidențieze nu numai locul real şi obiectiv al omului in natură, ci şi locul real şi
obiectiv al naturii in viața omului şi societății. De la apariția sa, omul a influențat mediul si a implicat
ecosistemele, in scopul îndeplinirii necesitaților sale.
Protecția mediului înconjurător a fost şi este de cele mai multe ori asociată fenomenului de
poluare, dar în realitate conținutul acestei noțiuni este mult mai cuprinzător. Protecția mediului are în
vedere următoarele acțiuni: gospodărirea rațională a resurselor, evitarea dezechilibrelor prin
conservarea naturii, evitarea poluării mediului precum, reconstrucția ecologică a acestuia. Deteriorarea
mediului presupune ,,alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale
şi antropice ale mediului, reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale şi
antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate, în principal, de poluarea
apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi
prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului,,. Poluarea este o problemă a fiecărei țări, dar, în
același timp, este şi o problemă internațională datorită consecințelor social-economice pe care le poate
produce (poluare transfrontieră).
Din secolul al XIX-lea, civilizația industrializată a sporit impactul omului asupra mediului,
ceea ce a condus la amplificarea unor efecte secundare negative (cum ar fi dispariția unor specii de
animale).
 Măsurile de protecție a mediului trebuie să cuprindă ,,instituirea unei obligații, stabilirea unor
condiții speciale şi stimularea unor interdicții privind utilizarea rațională a resurselor naturale,
prevenirea şi combaterea poluării mediului şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale asupra
elementelor sale componente. Toate aceste măsuri au un sigur scop şi anume cel de menținere a
echilibrului ecologic în vederea asigurării unor condiții de viață şi de muncă tot mai bune generațiilor
viitoare.
În societatea contemporană, creșterea economică se bazează în cea mai mare parte pe resurse
energetice neregenerabile şi pe relații care au ca scop profitul imediat. Din activitățile industriale rezultă
rezidiuri care se acumulează în cantități mari, astfel încât nu se mai reintegrează în natură şi provoacă
alterarea factorilor de mediu. Dincolo de un anumit prag, aceste fenomene nu mai pot fi compensate de
procesele care au loc în natură, transformările devenind ireversibile.
Pentru a putea prevenii poluarea este necesar să cunoaștem: care sunt efectele imediate şi pe
termen lung ale poluării, cum putem prevenii şi combate poluarea, ce costuri au măsurile antipoluante şi
cine le va suporta, până la ce nivel de creștere economică, mediul nu se va degrada.
O analiză a mecanismelor poluării, a efectelor şi implicațiilor include o strictă interdependență între
părțile componente ale mediului, acțiunea asupra unuia antrenând implicit influențe asupra celorlalți
(cu efect local sau la distanță). În mod evident, o economie ce provoacă schimbarea rapidă a climei -
de care depinde capacitatea sa de producere a hranei nu poate fi viabilă, ca şi aceea care conduce la
tăierea masivă a pădurilor ce asigură combustibilul, materia primă şi nu în ultimul rând oxigenul
necesar vieții. Problema poluării atmosferice este incontestabil cea mai gravă. Formele de poluare ale
aerului sunt multiple, în egală măsură fiind afectată şi structura planetei din punct de vedere geologic,
hidrologic şi biotic. S-a ajuns la smog, la problema rezidiurilor, la eutrofizarea apelor, la ploile acide, la
efectul de seră, la topirea ghețarilor şi la perioada de secetă din dorința omului de a acumula cât mai
multe bunuri materiale în dauna propriei sale existențe.
În fața acestor primejdii cu urmări care pot deveni catastrofale oamenii de știință au făcut front
comun, ei fiind totuși neputincioși în a rezolva aceste probleme, rolul primordial pentru crearea unei
noi dimensiuni viitoarei societăți viabile revenind tuturor comunităților umane.
Plecând de la problemele locale privind poluarea ireversibilă a aerului si ajungând la amenințarea
globală pe care o reprezintă schimbarea climei, reiese că aceste societăți sunt departe de a fi durabile,
ele pregătindu-şi cu rapiditate propria lor pieire.
Schimbările fundamentale din domeniul energetic, silvicultură, agricultură şi din alte domenii nu
pot avea loc fără modificări esențiale din punct de vedere social, economic si moral al societăților
umane. Deci, este necesară o perioadă de tranziție spre o societate viabilă atât pentru țările dezvoltate
cât şi pentru cele slab dezvoltate, pentru liderii politici şi populație care vor trebui să-şi adapteze munca
şi timpul liber la un nou set de principii, având ca obiectiv prosperitatea si protecția generațiilor
viitoare.
Societățile moderne încep să realizeze că sunt pe cale nu numai de a-şi distruge mediul
înconjurător dar chiar de a-şi submina propriul viitor. Foarte puține guverne şi agenții pentru dezvoltare
din întreaga lume au încercat să schimbe sensul acestor tendințe amenințătoare. Construirea unui viitor
stabil, adaptat necesităților ecologice, trebuie să aibă în vedere o viziune clară referitoare la un mediu
propice vieții.

Bibliografie:
1. Gheorghe Camaneci – “ Managementul mediului “ , editura Academia Brâncuşi, Târgu –Jiu, 2008 ;

2. Mirela Coman – “ Managementul Ecologic”, editura Riso, Cluj-Napoca, 2005