TEMA 5

SISTEMUL DE NORME ŞI NORMATIVE DE MUNCĂ.

PLANUL TEMEI

1. Caracteristica generala a sistemului de norme ale muncii.

2. Normele cheltuielilor de timp și normele rezultatelor muncii
3. Normele de servire, de dirijare și alte norme.
4. Felurile de normative ale muncii. Diferenţa dintre norme şi normative.

SCOPUL TEMEI

Scopul general al temei este de a prezenta sistemul de norme și normative ale muncii și caracteristica
lor.

OBIECTIVELE TEMEI

În conformitate cu scopul temei au fost trasate următoarele obiective:

- A prezenta caracteristica generală a sistemului de norme ale muncii;

- A explica normele cheltuielilor de muncă;
- A descrie normele rezultatelor muncii;
- A prezenta normele de servire și de dirijare;
- A explic ce reprezintă normativele de nuncă și care este fifirențadintre norme și normative.

COMPETENŢE DOBÂNDITE

- Însușirea conținutului normelor cheltuielilor și rezultatelor muncii;

- Cunoștințe aprofundate privind normele de servire și normele de dirijare;
- Însușirea diferenței dintre norme și normative de muncă.

PERFORMANȚELE AȘTEPTATE

Abilități de aplicare in practică a cunoștințelor dobândite.

1. Caracteristica generala a sistemului de norme ale muncii.

In cadrul oricărei întreprinderi este strict necesar de a duce evidența dependenței rezultatelor
şi cheltuielilor diferitor resurse, inclusiv a resurselor umane.
 In cazul utilizării forței de munca este necesar de dus evidenta rezultatelor muncii si
cheltuielilor de munca.
Evidenta rezultatelor muncii si cheltuielilor de munca se realizează cu ajutorul normelor de
muncă.
Conform articolului 166 al Codului Muncii al RM salariaților li se garantează aplicarea
sistemelor de normare a muncii stabilite de angajator împreună cu reprezentanții salariaților şi stipulate
în contractul colectiv de muncă sau în alt act normativ la nivel de unitate.
Urmare a aplicării sistemelor de normare apare sistemul de norme și normative.
În cadrul întreprinderii pentru măsurarea cheltuielilor și rezultatelor muncii se utilizează norme
de muncă, care reflectă diferite laturi ale procesului de muncă.
Prin norme de muncă se înțeleg normele de producție, de timp, de deservire, de personal care
se stabilesc de către angajator pentru salariați în concordanță cu nivelul atins al tehnicii și tehnologiei,
al organizării producției şi a muncii, astfel încât să corespundă condițiilor concrete din unitate şi să nu
conducă la suprasolicitarea salariaților (art.167., p1.).
Munca salariaților urmează a fi normată cu norme științific motivate.
Normele științific motivate reprezintă normele stabilite prin metoda analitică de normare a
muncii în baza argumentării complexe a mărimii cheltuielilor de muncă cu luarea în considerație a
factorilor tehnico-organizatorici, psihifiziologici, economico- sociali și de altă natură.
Norma de munca reprezintă cantitatea de munca ce se stabilește unui executant, individual sau
colectiv care are calificarea corespunzătoare, lucrează in ritm normal, cu intensitate normala pentru
efectuarea unor operații, lucrări sau servicii in anumite condiții tehnico - organizatorice precizate.
Normele de munca se stabilesc pentru toate categoriile de salariați.
Către normele de munca se înaintează următoarele condiții de calitate:
• Sa respecte cerințele organizării ergonomice a muncii,
• Sa reflecte progresul tehnic, in sensul sa se tina seama de noile condiții tehnico-
organizatorice introduse in procesul tehnologic, sau orice alte modificări cu scopul să
mărească gradul de tehnicitate si de organizare a unității;
• Sa fie progresive, adică sa fie proiectate la nivel superior celui realizat in perioada
anterioara;
 • Sa fie accesibile, adică sa ofere posibilitatea de a fi realizata de către orice muncitor care
sI-a însușit calificarea corespunzătoare lucrării si respecta condițiile tehnice sI
organizatorice prevăzute;
• Sa aibă un grad de încordare care să permită îndeplinirea lor la nivelul proiectat.
Norma de munca se poate exprima diferit după cum se exprima raportul dintre rezultatele muncii
si timpul de munca prestat,
În practica se alege forma de exprimare cea mai corespunzătoare specificului producției respective
si formei de salarizare aplicate pe locul de munca respectiv.
In cazurile in care salarizarea se face in acord, normele se exprima sub forma:
• normei de timp;
• normei de producție.
Pe locurile de munca la care operațiile, produsul sau însușirile materialelor folosite se schimba
des, sau durata de executare a lucrărilor este mare forma cea mai potrivita de exprimare a normei de munca
este norma de timp.
În cazurile in care salarizarea se face după timpul lucrat sau in regie, norma de munca se exprima
sub forma sarcinii de munca sau sub forma sferei de atribuție.
Sfera de atributii reprezinta ansamblul atributiilor si sarcinilor de munca stabilit unui executant cu
calificarea corespunzatoare si lucreaza cu intensitate normala pentru a indeplini in cadrul procesului de
productie la care participa sau activitatii pe care o desfasoara in conditii tehnice precizate.
Norma sau zona de deservire este locul de munca delimitat prin suprafata sau inzestrarea sa in care
un executant isi exercita atributiile si sarcinile de munca, de exemplu numarul de razboaie pentru o
tesetoare, numarul de masini sau puncte de ungere pentru un ungator, etc.
Normele de muncă se clasifică după mai multe criterii:
După sfera de aplicare pot fi:
• Locale - Norma de muncă locală este aprobată de conducerea unității în care a fost elaborat
studiul pentru fundamentarea ei și în condițiile tehnice si organizatorice specifice în care
urmează sa se aplice in mod exclusiv.
• Unificate - Norma de muncă unificată este aprobată la diferite niveluri pe economie,
cunoscută sub denumirea de normă de muncă unificată republicană, pe minister sau alt
organ central. Norma de muncă unificată este stabilită pentru aceleași elemente ale
procesului de producție si pentru condiții de muncă identice în mai multe unități.
 După nivelul de complexitate se deosebesc:
• Norme de munca pe elemente se refera la efectuarea unei sigure operații sau lucrări (norme
de timp, producție, sfera de atribuții, norma de servire sau de personal).
• Norme de munca grupate se constituie prin însumarea unor norme pe elemente pentru
efectuarea unui grup de operații sau lucrări. (norme de timp).
Din punct de vedere al stadiului de aplicare normele de timp pot fi:
• Norme definitive au parcurs etapa de experimentare si au fost investite cu puterea de
aplicare de către cel îndreptățit sa le aplice.
• Norme de însușire se aproba pe termen de pana la 6 luni, iar in cazuri bine justificate pana
la 12 luni.
• Norme provizorii apar in mod accidental si pot fi aprobate pe termen de cel mult 3 luni
pana la aprobarea unor norme definitive.

2. Normele cheltuielilor și rezultatelor muncii

Normarea muncii angajaților se efectuează cu aplicarea următoarelor feluri de norme de muncă,

care reflectă diferite laturi ale procesului de muncă:
Cele mai larg utilizate sunt:
• Normele de timp
• Normele de producție
• Normele de servire
• Normele de personal
• Normele de dirijare
• Sarcinile normate
Norma de timp reprezintă timpul stabilit unui executant care are calificarea corespunzătoare si
lucrează cu intensitate normala pentru efectuarea unei unități de lucrare, unui produs, in condiții tehnice
si organizatorice precizate.
Norma de producție determină numărul unităților de producție care trebuie să fie fabricate de
către un lucrător sau o echipă într-un anumit interval de timp (oră, schimb).
Norma de producție se determină în unități naturale (bucăți, metri) și exprimă rezultatul
activității unui muncitor.
 Norma de servire determină numărul obiectelor de producţie (maşini, utilaje, strunguri, locuri de
muncă) care sunt întărite după un muncitor şau o echipă.
Norma de personal – reflectă necesarul de personal pentru îndeplinirea unui anumit volum de
producție
Norma de conducere reprezintă numărul lucrătorilor, care se supun unui manager.
În scopul sporirii eficacității muncii salariaților retribuiți pe unitate de timp, lor li se stabilesc
sarcini normate pe baza felurilor de norme susmenționate.
Sarcina normată reprezintă volumul stabilit de lucrări, pe care salariatul sau un grup de salariați îl
îndeplinesc în timpul schimbului de muncă sau în altă unitate de timp de muncă , la lucrări retribuite pe
unitate de timp.
Norma de producție se exprima in unități naturale - buc., kg., m. etc. - pe unități de timp-om (zi-
om, ore-om, min.-om, s.-om) si se utilizează, de regula, in cazul producției de masa si de serie mare.
Există două forme ale cheltuielilor de muncă:
• Cheltuieli de timp – manopera
• Cheltuieli de muncă – cheltuieli de energie fizică şi intelectuală.
În dependență de aceasta pot fi evidențiate:
• Norme a cheltuielilor de timp
• Norme a cheltuielilor de energie a lucrătorilor
Norma cheltuielilor de timp reprezintă timpul necesar pentru îndeplinirea unei unități sau a unui
volum de muncă de către unul sau câțiva muncitori.
În dependență de condițiile concrete cheltuielile de timp pot determina durata de lucru, timpul
cheltuit pentru îndeplinirea unei unități de către unul sau câțiva muncitori precum şi numărul acestora.
Către normele de timp se referă manopera lucrărilor şi norma de muncitori.
Norma duratei de timp reprezintă timpul necesar pentru îndeplinirea unei unități de produs la o
unitate de utilaj sau un loc de muncă.
Acest timp cuprinde durata de acțiune tehnologică asupra obiectului muncii şi a întreruperilor
necesare într-o unitate de timp.
Drept măsurător servesc unitățile de timp ( minute, ore).
Manopera unei operații determină cheltuielile de timp efectuate de către un muncitor sau câțiva
pentru a îndeplini o unitate de produs la o anumită operație.
 Aceste cheltuieli de timp sunt influențate atât de durata operației cât şi de numărul de muncitori
încadrați în îndeplinirea ei.
Are drept măsurător om-ore sau om-minute.
Din definiția manoperei reiese următoarea dependență:
M=D*C,
Unde: D- durata operației, minute
C – numărul de muncitori încadrați la îndeplinirea operației date.
Unitatea de măsură a manoperei este om-minute, om-ore.
Complexitatea muncii reprezintă acțiunea sumară a tuturor factorilor procesului de muncă asupra
organismului omului.
O derivată a complexității muncii este intensitatea muncii.
Asupra complexității muncii influențează factorii mediului muncii (condițiile sanitar-igienice,
estetice, etc.).
Normele complexității muncii reglementează sarcinile admise asupra organismului muncitorului,
de aceea ele se utilizează pentru determinarea timpului de odihnă, diferitor compensații pentru condiții
dificile de muncă.
Rezultatele muncii ale unui muncitor se exprimă prin cantitatea de producție sau volumul lucrărilor
efectuate.
Către normele rezultatelor muncii se referă în primul rând normele de producție şi sarcinile
normate.
Norma de producție se exprima in unități naturale - buc., kg., m. etc.
Pentru anumite grupe de muncitori şi funcționari rezultatele muncii sunt greu de determinat ca
volum de muncă.
Către normele rezultatelor muncii se referă nu numai indicatorii volumului de muncă (normele
de muncă, sarcinile normate), dar şi normele de utilizare a utilajului, şi normele de utilizare a capacității
de producție, care se determină în dependență de specificul condițiilor de producție, timpul necesar de
lucru a utilajului, timpul de aflare a acestuia în reparație, gradului de utilizare a capacității de producție a
secției, sectorului, etc.
Structura cheltuielilor şi rezultatelor muncii poate fi prezentată în felul următor:
 Fig.1 Componența cheltuielilor și a rezultatelor muncii

3. Normele de servire, de dirijare și alte norme

La normele de muncă se referă şi normele de servire şi normele de dirijare.

Aceste norme, la fel ca şi normele rezultatelor muncii se stabilesc în baza normelor de timp.
După conținutul economic, normele de servire şi de dirijare se deosebesc de normele cheltuielilor
şi rezultatelor muncii.
Normele de servire determină numărul obiectelor de producție (mașini, utilaje, strunguri, locuri
de muncă) care sunt întărite după un muncitor sau o echipă.
Norma de conducere reprezintă numărul lucrătorilor, care se supun unui manager.
Aceste norme caracterizează zonele şi frontierele locurilor de muncă ale operatorilor care
deservesc mai multe locuri de muncă, ale muncitorilor care se preocupă de reparație, ale maiștrilor etc.
De mărimile zonelor de servire şi dirijare depinde în mare măsură cheltuielile şi rezultatele
muncii.
Spre exemplu, numărul unităților de utilaj necesare de servit de către un muncitor, nemijlocit
influențează norma de muncitori, norma de timp, norma de producție
Normele de servire şi de dirijare nu pot măsura nemijlocit cheltuielile şi rezultatele muncii.
 Ele se referă la caracteristicile normative de organizare ale procesului de muncă la fel ca şi
formele de divizare şi cooperare a muncii.
Ele mai pot fi numite şi norme de structură a procesului de muncă, care determină raportul
optimal dintre numărul de lucrători de diferite categorii, precum şi dintre numărul acestora şi numărul de
utilaje pe care le deservesc.

4. Felurile de normative ale muncii. Diferența dintre norme şi normative.

Normele de muncă se determină în baza normativelor de muncă elaborate în mod centralizat sau
la nivel local.
Normativele de muncă reprezintă mărimile reglementate ale cheltuielilor de muncă pentru
îndeplinirea elementelor sau complexelor de lucrări, deservirea unei unități de utilaj, a locului de muncă,
subdiviziuni structurale, precum și a efectivului de salariați necesar pentru îndeplinirea funcțiilor de
producere și administrare sau a volumului de lucrări prevăzut pentru o unitate de măsură, în dependență
de condițiile tehnoco-organizatorice și factorii de producție.
Normativele de muncă cuprind:
• Normativele de timp
• Normativele întreruperilor reglementate
• Normativele de personal
• Normativele timpului de servire
• Normativele regimului de funcționare a utilajului.
Normativele de muncă după nivelul adoptării lor pot fi: (fig.2)
• Normative inter ramurale
• Normative ramurale
Normative locale.
După conținut normativele de muncă se clasifică în:
• normativele condițiilor de muncă,
• normative ale regimului de lucru a utilajului,
• normative de timp,
• normative ale ritmului de muncă
• şi normative de personal.
 Normative de muncă

Normative interramurale Normative ramurale Normative locale

Normative de muncă
Normative de muncă cu
elaborate pentru lucrările Normative de muncă
caracter unificat elaborate
specifice unei ramuri elaborate în unități pentru
ținând cont de condițiile
concrete. La elaborarea lor lucrările specifice unității
tehnico-economice
se efectuează cercetări în date, pentru care lipsesc
generaligate în unități din
unitățile unei ramuri normative
diferite ramuri
aparte

Fig. 2. Felul normativelor de muncă după nivelul de adoptare

Normativele condițiilor de muncă caracterizează parametrii procesului de producție şi a mediului
de producție care influențează sănătatea omului şi rezultatele activității angajaților.
Normativele regimului de lucru a utilajului conțin parametrii utilajului în baza cărora se determină
cele mai eficiente regimuri ale procesului tehnologic, care asigură productivitatea dorită a utilajului cu
cheltuielile minimale ale forței de muncă vii şi materializate. În dependență de regimul de lucru ales se
determină mărimea timpului de lucru al utilajului şi aparatajului.
Normativele de timp conțin cheltuieli reglementate de timp pentru îndeplinirea diferitor elemente
ale procesului de muncă (mișcărilor de muncă şi a.) pentru fabricarea anumitor detalii, pârți componente
sau produsului în întregime precum şi pentru deservirea unei unități de utilaj, a unui loc de muncă.
Normativul ritmului de muncă determină ritmul reglementat pentru îndeplinirea anumitor lucrări.
Actualmente astfel de normative se utilizează în industria constructoare de mașini.
Normativele de muncitori determină numărul reglementat de muncitori necesari pentru
îndeplinirea unui anumit volum de lucru.
Între normele şi normativele prezentate pot fi evidențiate următoarele diferențe:
Normelor le corespund strict anumite mărimi ale factorilor care determină mărimea acestora în
condițiile unui proces de producție concret.
Normativele se determină pentru o multitudine de mărimi ale factorilor.
Norma este valoarea funcției pentru anumite valori ale factorilor.
 Diferența dintre normativ şi normă se determină în primul rând de diferența dintre funcție şi o
mărime a acestea.
Normativele se folosesc deseori pentru determinarea anumitor norme pentru un anumit tip de
lucrări. Norma se stabilește pentru o lucrare concretă.
Normativele funcționează o perioadă îndelungată. Normele se revăd periodic în dependență de
modificarea condițiilor pentru care ele au fost stabilite
LITERATURA RECOMENDATA
1. Codul Muncii al Republicii Moldova, COD Nr. 154 din 28.03.2003 // Monitorul Oficial Nr. 159-
162 din 29.07.2003.
2. Б. М. Генкин «Организация, нормирование и оплата труда на промышленных предприятиях.