Sunteți pe pagina 1din 1

Curs de bioetică în cadrul disciplinei Morala Creștină

Pe data de 10 noiembrie 2019, studenții ciclului II de la Academia de Teologie Ortodoxă din


Moldova au avut ocazia să viziteze Catedra de Filozofie și Bioetică a Universității de Stat de
Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, unde au ascultat un curs susținut de către Prof.
Gramma Rodica. Acest eveniment a fost organizat de către Prot. Grigore Costin, căruia i se aduc
sincere mulțumiri, care a avut ca scop să familiarizeze tinerii teologi cu problemele societății
contemporane legate de progresul științific din medicină.
La curs s-a ridicat problema bioeticii, ceea ce înseamnă morală a științei în general și a medicinei
în special față de organismele vii, atât la nivel global, cât și la nivel național. Au fost abordate
teme legate de genetică, eutanasie, însămânțare artificială, avorturi și transplant de organe, ținând
cont de toate consecințele acestor practici, pozitive atât timp cât sunt îndreptate spre ajutorul
omului, dar și negative, atunci când știința depășește normele morale și dă naștere unor probleme
grave de ordin social, biologic și juridic. Posibilitățile științei sunt foarte mari, dar oare este
necesar ca omul să se implice în procesele pe care nu le poate controla, fără a ști care vor fi
consecințele? Oare are dreptul știința să decidă viața altor oameni, cine va trăi iar cine va muri?
Până unde are voie să se implice știința? – aceste întrebări au fost ridicate în cadrul cursului
prezentat, lăsându-i îngândurați pe toți participanții.
Introducerea în bioetică este foarte importantă pentru fiecare om în parte pentru a conștientiza
care este prețul unei vieți și de ce viața unui individ ar cântări mai mult decât viața altuia? Însă
pentru teologi, cunoașterea bioeticii are importanță deosebită. Teologii, clerul bisericesc
constituie baza morală a societății. Teologii sunt cei care pot să contribuie la educarea societății
în ceea ce ține de moralitate, și tot ei pot să contribuie la crearea unei baze juridice a statului
pentru a impune niște limite clare ce țin de atribuțiile științei medicale – atât de selective cu
viețile oamenilor. Fiecare om este responsabil de societatea în care trăiește. În mâinele fiecărui
dintre noi este viața viitoarelor generații, care pot fi distruse doar cu simpla nepăsare.

Mulțumiri pentru timpul oferit și cursul predat, aduse doamnei:


Gramma Rodica

Sincere mulțumiri pentru organizarea acestui eveniment interesant și util aduse profesorului:
Prot. Grigore Costin

Articol elaborat de studentul ciclului II, anul I,


la Specialitatea de Teologie și Asistență Socială
Nicu Ion.

S-ar putea să vă placă și