Politica fiscală

Introducere

Politica fiscală este o componentă a politicii financiare, care alături de politică comercială,
politică monetară, politică valutară şi politică industrială formează politica economică. Aceasta
cuprinde atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor,
concretizând opţiunile statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile privind cheltuielile
publice ce se finanţează din resurse de natură fiscală.
Politica fiscală are la bază criteriul eficienţei fiscale, adică necesitatea de randament cât mai mare.
Trebuie să asigure mobilizarea unor venituri bugetare cât mai mari, în condiţiile încurajării
afacerilor economice, a investiţiilor, concomitent cu promovarea echităţii în contribuţia fiecăruia la
venituri, cu asigurarea protecţiei sociale.

Obiectivele politicii fiscale

Obiectivele principale ale politicii fiscale:

- combaterea evaziunii fiscale

- reducerea deficitului bugetar
- reducerea datoriei publice
- restructurarea şi creşterea economică
- dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora
- stabilizarea economică
-

Instrumentele politicii fiscale

Principalele instrumente ale politicii fiscale sunt reprezentate de:

- cheltuielile guvernamentale de bunuri şi servicii

- plăţile transferabile
- taxele
Cheltuielile guvernamentale de bunuri şi servicii

Cheltuielile guvernamentale de bunuri şi servicii efectuate de Guvern pot afecta direct cererea
agregată pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Orice achiziţie guvernamentală de bunuri se adaugă cererii de
bunuri şi servicii, așadar, cererea agregată la nivelul întregii economii se amplifică.

Plăţile transferabile

Plăţile transferabile semnifică o redistribuire a veniturilor în cadrul economiei, de la indivizi cu

venituri mari la indivizi cu venituri mai mici. Astfel, o schimbare în plăţile transferabile nu va afecta
direct cererea agregată, ci o va afecta indirect prin intermediul venitului disponibil şi al cheltuielilor de
consum.

Taxele

Taxele afectează cererea agregată pe două căi principale:

- prima cale este legată de efectul acestora asupra venitului disponibil al gospodăriilor

- a doua priveşte efectul lor asupra profitului şi costului bunurilor capitale ale firmelor

a) Taxele individuale - sunt taxe suportate de indivizii de la nivelul gospodăriilor, care consitituie
impozitele pe venit, plăţile pentru asigurări sociale, şomaj şi contribuţii. Plăţile pentru asigurări
sociale sunt utilizate pentru pensii şi ele nu sunt considerate instrumente ale politicii fiscale.

b) Taxele impuse firmelor - sunt taxe suportate de catre firme, care afectează cheltuielile cu bunurile
de investiţii. În general aceste taxe se împart în două categorii: impozit pe profit şi facilităţi
(scutiri) de impozite pentru investiţii.

Efectele politicii fiscale

Efectele politicii fiscale ar putea fi localizate, atât la nivel macro cât şi la nivel micro. La nivel
macro, aceste efecte sunt localizate în redistribuirea socială a resurselor, ieşirile sociale dinamice,
utilizarea "completă" sau parţială a pieţei, poziţia emigraţionistă şi echilibrul extern. La nivel
micro, astfel de efecte sunt reflectate în fluxurile de veniturile şi cheltuielile şi în structura
patrimoniului.
 Efectele politicii fiscale provoacă mici modificări, care pot provoca mari schimbări în situaţia
economică prin cheltuielile publice.

1. Efectul multiplicator

Prin cheltuieli publice venitul naţional creşte. Plăţile statului, fie merg direct la gospodăriile
particulare (de exemplu, beneficii pentru copii, angajaţii economisesc plata suplimentare) sau indirect
asupra întreprinderilor. Astfel, o cerere suplimentară se eliberează, care este mai mare în jurul uneia
multiple, ca valoarea reală a cheltuielilor publice suplimentare.

2. Efectul accelerator

Venitului naţional este descris drept efect multiplicator. Creşterea cererii conduce de la sine, la
creşterea capacităţii de utilizare în întreprinderi. Pentru a elimina blocajele, întreprinderile sunt "
forţate" să facă investiţii. Acest efect de la creşterea venitului naţional la creşterea investiţiilor este
numit efect accelerator.

Politica fiscală reflaţionară si deflaţionară

Politica fiscală reflaţionară/de expansiune (relaxată)

Aceasta este folosită pentru a spori nivelul de activitate economică în perioadele de recesiune sau de
decelerare economică.

Solutii economice:

- reducerea impozitelor
- creşterea cheltuielilor publice

Instrumentele politicii fiscale expansioniste sunt:

- scăderea elementelor de control

- permiterea unor posibile deprecieri deosebite
- investiţii, prime şi subvenţii
- repartizarea ordinelor publice
- dezvoltarea beneficiilor de securitate socială
- promovarea programelor ocupaţionale.
 Politica fiscală deflaţionară/de contracție (restrictivă)

În timpul unui boom, în cazul în care economia este în creştere dincolo de capacitatea sa, inflaţia şi
balanţa de plăţi ar putea avea probleme, astfel este nevoie ca economia să se contractă.

Solutii economice:

- creşterea impozitelor
- reducerea cheltuielilor publice.

Instrumentele politicii fiscale restrictive sunt:

- creşterea elementelor de control

- demontarea posibilelor deprecieri
- neacordarea subvenţiilor
- reducerea ordinelor publice
- neacordarea beneficiilor de securitate socială

Limitele politicii fiscale

Politica fiscală prezintă un mare succes în ţările dezvoltate, dar numai parţial în ţările în curs de
dezvoltare. Structura sistemului fiscal în ţările în curs de dezvoltare este rigidă şi îngustă. Astfel,
condiţiile care să conducă la creşterea gradului de integrare a politicilor fiscale sunt absente şi grav
ratate. În contrast, sunt unele impedimente pentru punerea sa în aplicare în ţările în curs de dezvoltare:

1. Lipsa informaţiilor statistice în ceea ce priveşte veniturile, cheltuielile, economiile, investiţiile,

ocuparea forţei de muncă face dificilă formularea raţională şi eficientă a politicii fiscale pentru
autorităţile publice.

2. Politica fiscală nu poate reuşi decât dacă oamenii înţeleg implicaţiile acesteia şi cooperează cu
guvernul.

3. O scară largă a evaziunii fiscale, de către persoane care nu sunt constiente de rolurile lor în
dezvoltare, are un impact asupra politicii fiscale.
4. Politica fiscală necesită demersuri administrative eficiente pentru a avea succes.

Sistemul fiscal din Romania

In Romania sarcina administrării unui sistem fiscal si a unei strategii fiscale revine legislativului
(Parlamentului) si executivului (Guvernului). Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde
cerintelor impuse de reforma sociala si economica aflata in plina desfasurare. De asemenea, sistemul
fiscal din Romania trebuie sa aiba criterii precise si sa existe o manifestare de vointa din ambele parti,
inclusiv vointa politica.

Prin reforma fiscală ce se înfaptuieste în Romania se tinde la imbunatatirea structurii impozitelor :

prin cresterea ponderii impozitelor indirecte, in principal, prin cresterea accizelor, taxei pe valoarea
adaugata si taxelor vamale. In acelasi timp, urmeaza ca ponderea impozitelor directe sa scada
(impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc) in raport cu cea a impozitelor
indirecte.

Contribuţii sociale obligatorii

a) Contribuţia de asigurări sociale (CAS)

b) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS)
c) Contribuţia de asigurări sociale de şomaj

În categoria persoanelor ce datorează contribuţii de asigurări sociale obligatorii (CAS) sunt

persoanele pentru următoarele categorii de venituri:
– venituri din salarii sau asimilate salariilor
– venituri din activităţi independente;
– indemnizaţii de şomaj
– indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate

CAS
 Contribuţia pentru asigurări sociale este cea mai importantă şi se plăteşte atât de angajat, cât şi de
angajator, iar în schimbul acesteia statul este obligat să asigure pensia publică. Contribuţia pentru
asigurări sociale se stabileşte prin aplicarea unei cote de impunere la Fondul de salarii.

CASS
Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate se plătesc atât de angajat cât şi de angajator fiind
obligatorii.
Fondul asigurarilor sociale de sănătate are la baza principiul solidarităţii sociale. Toate
contribuţiile plătite de către persoanele active în cursul unui exerciţiu sunt sursă de plata pentru
cheltuielile necesare celor care se îmbolnăvesc în cursul aceluiaşi exerciţiu financiar

Contribuţia de asigurări sociale de şomaj

Contribuţia de asigurări sociale pentru şomeri se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru
şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu excepţia plăţilor compensatorii şi
a veniturilor de completare acordate salariaţilor din industria de apărare, în perioada de reducere
temporară a activităţii.

Prezentarea datelor statistice privind veniturile fiscale, produsul intern brut si gradul de
fiscalitate inregistrate la nivelul României în perioada 2000-2013

Se constată o creştere semnificativă a veniturilor curente în anul 2013 comparativ cu 2010. De

asemenea, se poate observa faptul că veniturile bugetare care sunt constituite din impozite și taxe în
timp ce veniturile din capital şi încasările din rambursarea împrumuturilor acordate dețin ponderi
nesemnificative.
 Evoluţia veniturilor financiare publice în perioada 2010-2013

100000
90000
80000
70000
60000
50000
40000
30000
20000
10000
0
2010 2011 2012 2013

Venituri totale Venituri curente

Venituri fiscale Impozit pe venit, profit si câștiguri din capital
Impozit si taxe pe bunuri si servicii Contributii asigurari
Venituri nefiscale Venituri din capital
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

Sursa: www.mfinanţe.ro

Evoluţia PIB al României în perioada 2000-2006

625.6
578.6 587.4

503.9 513.6
491.3

404.7

342.4
287.2
238.7
189.1
151.4 136.8 139.8
122 136.4 136.5
116.7 121.2 115.9
97.1
80.3 79.2
44.8 48.4 50.3 58.9
40.2

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

PIB - mlrd. RON PIB - mlrd. EURO

Sursa: www.insse.ro
 Se observă creşterea de la an la an a PIB al României în perioada 2000-2006. Această creştere este
datorată în primul rând cererii interne de bunuri şi servicii, a căror creştere s-a produs graţie măsurilor
de politică fiscală adoptate la finele anului 2004, măsuri prin care a fost redusă cota de impunere în
cazul venitului şi a profitului, care, anterior era cuprinsă între 18 şi 40%. După aplicarea acestor
măsuri, cota de impozit a ajuns la valoarea de 16%. Această creştere a PIB s-a datorat şi susţinerii de
către stat a sectorului privat, fapt ce a determinat o sporire a investiţiilor străine pe teritoriul României.

În anul 2008, PIB-ul cresște cu aproximativ 100 miliarde RON comparativ cu anul 2007. După
această perioadă favorabilă, PIB înregistrează o diminuare de 12,6 miliarde Ron în anul 2009 în
comparaţie cu anul 2008. Acest fapt se datorează apariţiei crizei economico-financiare ce se manifestă
la nivel mondial începând cu sfârşitul anului 2008 şi până în prezent. Efectele crizei sunt negative,
generând reducerea locurilor de muncă, sporirea ratei şomajului, diminarea încasărilor la bugetul
statului dar şi creşterea împrumuturilor statului pe plan internaţional.

Gradul de fiscalitate al României în perioada 2006-2013

Gradul de fiscalitate se calculează ca raport procentual între veniturile fiscale și Produsul intern brut
(Vf/PIBx100%). Se observă în primă fază o diminuare a gradului de fiscalitate ajungând de la 11
puncte procentuale în anul 2006 la 10 puncte procentuale în anul 2009. Începand cu perioada
următoare, se înregistrează o creştere a acestui indicator ajungând să înregistreze o valoare de 12.87%
în 2012.

Gradul de
Perioada Venituri fiscale PIB fiscalitate
Vf/PIBx100 %
2006 37900.1 342400 11
2007 44916.7 404700 11.1
2008 54980 503900 10.91
2009 49405 491300 10.06
2010 56305.1 513600 10.96
2011 69527.7 547829 12
2012 75615.8 578600 12.87
2013 80175.2 625600 12.81
 Gradul de fiscalitate al României în perioada 2006-2013 Mil. lei

700000 14

600000 12

500000 10

400000 8

300000 6

200000 4

100000 2

0 0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

PIB Gradul de fiscalitate

Sursa: www.mfinanţe.ro

Creșterea gradului de fiscalitate denotă o presiune fiscală mai mare la nivelul agenților economici,
cu implicații negative asupra întregii economii. Însă, nivelul acestuia rămâne discutabil, fiind necesară
o exprimare a mărimilor luate în considerare în valoare reală. Totuși, problema fiscalității în România
trebuie să reprezinte un element central al politicilor macroeconomice, de modul în care sunt
fundamentate și aplicate măsurile fiscale fiind dependentă dezvoltarea economică și socială.