Ministerul Educației al Republicii Moldova

Centrul de Excelență în Energetică și Electronică

Catedra: Calculatoare

Disciplina: Arhitectura Calculatoarelor și Echipamenre Periferice

Dare de Seamă
lucrare de laborator N9
Tema: Studierea echipamentelor de rețea

A efectuat: elevul grupei SE-141

Palamaru Alexei

A verificat: professor disciplini de specialitate

Patraș Grigore

Chișinău, 2017
Scopul lucrării: a face cunoștință cu echipamentele de rețea.
Descriere: o rețea are în alcătuirea sa este o serie de componente elementare care
asigură buna ei functionare, precum și integrarea sa în cadrul altor rețele.
În mare parte, componentele unei rețele ar fi: hub, plăci de rețea (NIC), switch,
router, bridge, gateway.  

HUB

Un hub suportă de la 8 la câteva sute de stații. Mai multe hub-uri pot fi utilizate
pentru a suporta un număr mare de utilizatori. Hub-urile sunt la rândul lor
conectate între ele folosind orice mediu fizic. Deoarece distanța limită între hub-uri
este aproximativ 100m, proiectanții utilizează deseori cabluri de interconectare de
un tip superior pentru a mări distanța dintre hub-uri.

Caracteristicile fizice principale ale unui cablu metalic sunt: grosimea (diametrul),
firului activ  si diametrul  exterior. În plus, sistemul de cabluri e caracterizat prin:
impedantã, capacitate, atenuare, viteza semnalului, caracteristici de zgomot.
Hub-urile pentru cablaje se numesc "wiring hubs". Aceste tipuri de hub-uri oferã
un punct de control pentru cablajele aferente computerelor.

Ele oferă administratorului rețelei un punct central de localizare a cablajelor, ceea

ce facilitează monitorizarea, mutarea si eventuala mărire a sistemului. Ele servesc
deasemenea pentru a conecta o zonă locală într-o rețea cu magistrală de mari
dimensiuni.

Hub-urile au început a fi dotate si cu interfete ATM începând cu 1993.

Unele dintre noile facilități de hub sunt:
- procesarea semnalelor de alarmã pentru a determina dacã o problemã poate fi
rezolvatã fãrã a fi necesarã  anuntarea administratorului retelei;
- pornirea automatã a retelei si oprirea sa la momente specificate de timp;
- capacitatea de a administra reteaua;
- operarea ca servere de terminal;
- posibilitatea de a actiona ca gateway-uri de Ethernet;
- platforme de aplicatie: procesoare RISC cu discuri de Gbytes integrate în locatii
de hub-uri protejate fizic.

- lărgime de bandă de frecventă dedicată unei stații;

- gateway-uri (porti);
- suport de bridge (punte) între FDDI si token ring;
- functii de securitate;
- posibilitatea de comutare port cu port;
- hub-uri pentru LAN-uri (Local Area Networks) necablate.

La nivel general, hub-urile pot fi caracterizate în hub-uri Ethernet cu configuratie

fixă, hub-uri Ethernet cu configuratie modulară si multislot si hub-uri multifuncție
și mixte. 

SWITCH

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale conectării

rețelelor și ale lucrului în rețea, apărut în ultima perioada a anilor '90 este viteza
mare cu care evoluează tehnologiile. În alte industrii, tehnologiile experimentează
creșteri revoluționare cam de la 5 la 15 ani sau chiar mai mult.

Cursa pentru a asigura rezolvarea problemelor cu maximum de eficiență și viteza

este deschisă, și toți, de la vânzători la corporațiile ce achiziționează produsele
lupta pentru respectarea regulilor acesteia.

Dispozitive asemănătoare cu hub-urile sunt si switch-urile. Ele sunt dispozitive ce

citesc adresa de destinație din headerul pachetului de date și-l redirectionează la
portul de destinație corespunzător
Un bridge comandat conectează două rețele locale comandate pe o legătură care de
obicei este înceată, pe când un bridge local conectează două retele locale adiacente
local împreună.

Bridge-urile nu cunosc protocoalele de nivel înalt, asta însemnând că ele se vor

descurca cu adresele de IP,IPX și în același timp cu orice noi protocoale care vin
odată cu acestea. Totodată, bridge-urile asigură un mod de a segmenta rețelele care
folosesc protocoale ne-routabile, cum ar fi NetBEUI.
Figura 3

Bridge-urile sunt adesea mult mai dificil de controlat decât router-ele. Protocoalele
de tipul IP-ului au asociate protocoale de rout-are foarte sofisticate, oferind Fig
administratorului de rețea posibilitatea de a exercita un control riguros asupra rout-
arii. Din acest motiv bridge-urile sunt potrivite pentru rețele simple, de dimensiuni
reduse.
Există două tipuri principale de bridge-uri :
1. transparente
- sunt folosite în general pentru a interconecta segmentele unei retele Ethernet.
2. rutele sursă
- sunt folosite în general pentru a interconecta segmente Token Ring.

În functie de interconectarea ce se realizează bridge-urile pot fi clasificate astfel:

1. pentru legãturi de tipul segment la segment
2. pentru legãturi de tipul cascadă multiplă
3. pentru interconecterea backbone-urilor în scopul evitãrii "gâtuirii de trafic"
4. de tip multiport ce permit ca mai multe LAN-uri să partajeze un aceleiași bridge.
To Segment 1

Segment 1
Segment 2

To Segment 2

ROUTER

Router-ele, care sunt echipamente de dirijare (routing) a traficului de date

realizează conexiuni la un nivel arhitectural superior fată de bridge-uri. Router-ele
asigură controlul fluxului pentru pachetele de date recepționate din LAN, prin
aceasta crescând siguranța conexiunii permitând și utilizarea unei varietăți de
subrețele de interconectare.
Router-ele operează cu un protocol WAN specific sau cu un număr de protocoale.
Dacă sunt utilizate protocoale multiple pentru interconectarea LAN-urilor, un
manager poate selecta un router separat pentru fiecare protocol, sau să aibă un
router capabil de a recunoaște mai multe protocoale.

 În continuare sunt prezentate câteva caracteristici de bază ale router-elor

- operează la nivel LLC si retea. 
-  subrețelele conectate la router sunt independente.
- router-ele sunt adresate în mod explicit de stații. 
- spațiu de adresa separat în diferite domenii administrative. 
- adresare ierarhică.
- topologii de interconectare complexî incluzând tehnologii diferite.
- instalare, configurare mai pretențioasă.
- de obicei facilitãti de administrare retea sophisticate.
- conectivitate locală si la distantă.
- topologii de interconectare complexe.
- procesare de pachete relativ complexă.  

Gateway Termenul gateway, în mediul TCP/IP se referã la un dispozitiv hardware

utilizat pentru conectarea a douã retele fizice, de acelasi tip sau diferit, ce folosesc
protocolul IP.
 În continuare sunt prezentate câteva caracteristici de bazã ale gateway-urilor:
- disponibil de la începutul anilor '80;
- subsistemele conectate la gateway sunt independente;
- gateway-urile sunt explicit adresate de cãtre statii;
- adresare ierarhic;
- dirijare static sau dinamic;
- spatiu de adresa separat în diferite domenii administrative;
- topologii de interconectare complexa;
- conectivitate locala si la distanta;
- recomandabil pentru interconectarea LAN-urilor aflate la distanta, si a
WAN-urilor;
- facilitati medii de administrare retea ;
- opereaza la, sau deasupra nivelului transport;
Pentru accesul la distante mari se pot utiliza gateway-uri pentru separarea retelelor
regionale sau nationale.  PC-urile si statiile obtin accesul fizic la retea cu ajutorul
unui modul de interfata cu reteaua NIC (Network Interface Card).
PLACĂ DE REȚEA(NIC)

O placă de rețea, numită și „adaptor de rețea” sau „placă cu interfață de rețea”, este
o piesă electronică proiectată pentru a permite calculatoarelor să se conecteze la
o rețea de calculatoare.
Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card, abreviat NIC.
Pentru PC-uri placa este de obicei opțională; când este instalată într-un computer
ea permite accesul fizic la resursele rețelei. Rețeaua permite utilizatorilor să creeze
conexiuni cu alți utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o
tehnologie radio, deci fără fir, de tip wireless.
În ziua de azi conectarea la Internet (pe calea: PC - placă de rețea - rețea până la
furnizorul de conexiune cu Internetul - Internet) a devenit primordială și foarte
răspândită.
Fiecare placă de rețea poartă un identificator unic propriu, care îi permite să fie
adresată și regăsită chiar și în rețelele cele mai mari, de întindere globală maximă.
Miniaturizarea permanentă a redus necesitatea plăcilor de rețea ca piesă separată;
funcționalitatea necesară a rămas însă aceeași, fiind acum integrată pe placa de
bază (motherboard).

Concluzie
O reţea este un grup de calculatoare şi alte echipamente, conectate între ele prin
cabluri, astfel încât fiecare echipament poate interacţiona cu oricare altul.
Calculatoarele se conectează între ele în reţele pentru a putea folosi în comun
resurse din cele mai diferite (fişiere, periferice ). Server-ul este calculatorul central,
ale cărui resurse sunt folosite în comun de utilizatorii reţelei. Clientul este
calculatorul care se conectează la server şi foloseşte resursele acestuia.