COMUTARE ȘI RUTARE

3. RUTARE

După terminarea acestui capitol, veți fi capabili să:

Pagina 1 din 65
3.1. FUNCȚIILE UNUI ROUTER. DECIZII DE RUTARE

3.1.1 Funcțiile unui router

3.1.1.1 Caracteristicile unei rețele

Rețelele au un impact semnificativ asupra vieții noastre. Au schimbat modul în care trăim,
muncim și ne jucăm. Rețelele ne permit să comunicăm, să colaborăm și să interacționăm în
moduri în care nu s-au mai făcut până acum. Folosim rețeaua într-o varietate de moduri, inclusiv
aplicații web, telefonie IP, conferințe video, jocuri interactive, e-comerț, educație și altele.

Așa cum se prezină în figură, există multe structuri cheie și caracteristici legate de
performanță la care se face referire atunci când se discută despre rețele:
 Topologia - topologii fizice și logice. Topologia fizică constă în aranjarea
cablurilor, a echipamentelor de rețea și a sistemelor finale și descrie modul în care
echipamentele de rețea sunt de fapt interconectate prin mediile fizice. Topologia
logică este calea prin care datele sunt transferate într-o rețea, aceasta descrie cum
echipamentele rețelei sunt conectate, logic, cu utilizatorii rețelei.

Pagina 2 din 65
  Viteza - viteza este o măsură a ratei transferului de date, măsurată în biți pe
secundă (b/s), pe o legătură (link) în rețea.
 Costul - costul indică cheltuielile totale pentru achiziționarea componentelor
rețelei, instalarea și interconectarea acestora și mentenanței rețelei.
 Securitatea - securitatea arată cât de protejată este rețeaua, inclusiv informațiile
care sunt transmise în rețea. Subiectul "securitate" este important și tehnicile și
practicile sunt într-o continuă evoluție. Trebuie luată în considerare securitatea ori
de câte ori sunt acțiuni care afectează funcționarea rețelei.
 Disponibilitatea - disponibilitatea este o măsură a probabilității că rețeaua este
disponibilă atunci când este nevoie de ea.
 Scalabilitatea - scalabilitatea arată cât de ușor o rețea poate găzdui mai mulți
utilizatori și cerințele transmisiilor de date. Dacă o topologie de rețea este
optimizată pentru a îndeplini doar cerințele curente, poate fi foarte dificil și scump
să răspundă nevoilor noi atunci când rețeaua se dezvoltă.
 Fiabilitatea - funcționarea componentelor care alcătuiesc rețeaua, precum router-e,
switch-uri, PC-uri și servere și interoperabilitatea acestora.

Aceste caracteristici și atribuții oferă un mijloc de a compara diferite soluții în rețea.

Notă: În timp ce termenul "viteză" este frecvent utilizat când se face referire la lățimea de bandă
a rețelei, nu este corect din punct de vedere tehnic. Viteza reală pe care biții sunt transmiși nu
variază în același mediu. Diferența în lățimea de bandă este cauzată de numărul de biți transmiși
pe secundă, nu cât de repede se deplasează în mediul wireless sau fir.

3.1.1.2 Rutare

Cum un clic pe un link într-un browser returnează informațiile dorite în câteva secunde?
Deși există multe echipamente și tehnologii care lucrează împreună pentru a permite acest lucru,
echipamentul principal este router-ul. Mai simplu spus, un router conectează o rețea la altă rețea.

Comunicarea între rețele nu ar fi posibilă fără un router care să determine calea cea mai
bună către destinație și să redirecționeze traficul către următorul router de-a lungul unei căi.
Router-ul este responsabil pentru dirijarea traficului între rețele.

Pagina 3 din 65
 În următoarea figură, diagrama de topologie a rețelei este alcătuită din două host-uri, două
switch-uri și un router Cisco ISR.

Când un pachet ajunge pe o interfață a router-ului, acesta folosește tabela de rutare pentru a
determina cum să direcționeze pachetul către rețeaua destinație. Destinația pachetului IP poate fi
un server web din altă țară sau un server de e-mail din rețeaua locală. Router-ul este responsabil
să livereze pachetele cât mai eficient. Eficacitatea comunicațiilor din Internet depinde, în mare
măsură, de abilitatea router-elor de a transmite pachetele în cel mai eficient mod posibil.

3.1.1.3 Router-ele interconectează rețele

Majoritatea utilizatorilor nu sunt conștienți de prezența numeroaselor router-e în propria

rețea sau din Internet. Utilizatorii se asteaptă să aibă acces la paginile web, să trimită mail-uri și
să descarce muzică, indiferent dacă serverul accesat e în rețeaua proprie sau într-o altă rețea.
Profesioniștii în rețelistică știu că router-ul este responsabil pentru transmiterea pachetelor de la
o rețea la alta, de la sursa originară la destinația finală.

Un router conectează mai multe rețele, ceea ce înseamnă că are mai multe interfețe care
aparțin fiecare unei rețele IP diferite. Când un router primește un pachet IP pe o interfață, acesta
determină ce interfață utilizează pentru a redirecționa pachetul către destinație. Interfața utilizată
de router pentru a redirecționa pachetul poate fi destinația finală, sau poate fi o rețea conectată la
un alt router care este folosit pentru a ajunge la rețeaua destinație.

Pagina 4 din 65
 Router-ele au plăci de rețea și porturi specializate care interconectează echipamentele la
alte rețele. Figura următoare identifică câteva din aceste porturi și interfețe.

Fiecare rețea care se conectează la un router are nevoie de o interfață separată. Aceste
interfețe sunt utilizate pentru a conecta o combinație atât de rețele LAN, cât și de rețele WAN.
LAN-urile sunt rețele Ethernet care conțin echipamente intermediare (switch-uri) și echipamente
finale (PC-uri, imprimante și servere). WAN-urile sunt folosite pentru a conecta rețele pe o arie
geografică mare. De exemplu, o conexiune WAN este frecvent utilizată pentru a conecta un
LAN la rețeaua ISP (Internet Service Provider).

3.1.2 Conectarea echipamentelor

3.1.2.1 Conectarea la o rețea

Echipamentele rețelei și ale utilizatorilor finali se conectează la o rețea folosind o

conexiune Ethernet cu sau fără cablu. În figură, LAN-urile servesc exemplu de modul cum
echipamentele rețelei și ale utilizatorilor se pot conecta la rețea.

Echipamentele din LAN-ul Home Office se pot conecta astfel:

 laptop-urile și tabletele se conectează wireless (fără fir) la router-ul principal.
 imprimanta de rețea se conectează folosind un cablu Ethernet la portul de switch al
router-ului principal.
 router-ul principal se conectează folosind un cablu Ethernet la modem-ul ISP.
 modemul se conectează la rețeaua ISP.

Pagina 5 din 65
Echipamentele din LAN-ul Branch se conectează în felul următor:
 resursele companiei se conectează la switch-urile de Layer 2 folosind cabluri
Ethernet.
 PC-urile și telefoanele VoIP se conectează la switch-urile de Layer 2 folosind
cabluri Ethernet.
 laptop-urile și smartphone-urile se conectează fără fir la WAP (Wireless Access
Point).
 WAP se conectează la switch folosind cablu Ethernet.
 switch-ul de Layer 2 se conectează la o interfață Ethernet pe router-ul marginal
(border router) folosind cablu Ethernet. Un router marginal este un echipament care
stă la marginea rețelei și rutează traficul între acea rețea și alta, precum între LAN
și WAN.
 border router-ul se conectează la furnizorul WAN (SP - service provider).
 border router-ul se conectează, de asemenea, la un alt ISP (conexiune de rezervă).

Pagina 6 din 65
 Echipamentele din LAN-ul Central se conectează după cum urmează:
 PC-urile şi telefoanele VoIP se conectează la switch-uri de Layer 2 folosind cabluri
Ethernet.
 switch-urile de layer 2 se conectează redundant la switch-uri multistrat de Layer 3
folosind cabluri Ethernet de fibră optică.
 switch-urile multistrat de Layer 3 se conectează la o interfață Ethernet a router-ului
marginal folosind cabluri Ethernet.
 serverul Corporate este conectat printr-un cablu Ethernet la o interfață a border
router-ului.
 border router-ul se conectează la un WAN al unui SP.
 border router-ul se conectează, de asemenea, la un alt ISP (conexiune de rezervă).

În LAN-urile Central și Branch, host-urile sunt conectate fie direct, fie indirect (prin
WAPs) la infrastructura rețelei folosind switch-uri de Layer 2.

3.1.2.2 Documentarea adresării IP în rețea

Când se proiectează o rețea nouă sau se actualizează o rețea existentă, se va realiza

documentarea rețelei. Documentația ar trebui să conțină informații despre:
 numele echipamentelor
 interfeţele folosite în proiectare
 adresele IP şi măştile de subrețea
 adresele de default gateway

După cum se arată în figurile următoare, această informaţie este obţinută prin crearea a
două documente folositoare de reţea:

 diagrama topologiei - oferă o referință vizuală care indică conectivitatea fizică și

adresarea logică de Layer 3. Este creată, de regulă, folosind software-uri specifice
(exemplu: Microsoft Visio).

Pagina 7 din 65
  schema de adresare - un tabel care cuprinde numele echipamentelor din rețea,
interfețele acestora și adresele IPv4, măștile de subrețea și adresele de default
gateway care sunt alocate pe interfețele echipamentelor și host-urilor.

4.1.2.8 Activitate - Documentați Schema de Adresare

4.1.2.9 Packet Tracer - Documentarea Rețelei

3.1.3 Decizii de rutare

3.1.3.1 Alegerea celei mai bune rute

Funcțiile principale ale unui router sunt:

 determinarea celei mai bune căi pentru a trimite pachete
 redirecționarea pachetelor către destinația lor

Router-ul folosește tabela de rutare pentru a executa cele două funcții. Când un router
primește un pachet, examinează adresa de destinație a pachetului și folosește tabela de rutare
pentru a căuta cea mai bună cale către acea rețea. Tabela de rutare include, de asemeana,
interfața ce va fi folosită pentru a redirecționa pachetele către fiecare rețea cunoscută. Când este
găsită o potrivire, router-ul încapsulează pachetul într-un frame data link pe interfața de ieșire și
înaintează pachetul către destinația sa.

Este posibil ca un router să primească un pachet care este încapsulat într-un tip de frame
data link și să redirecționeze acel pachet pe o interfață care folosește un alt tip de frame data link.
Încapsularea data link depinde de tipul de interfață de pe router și de tipul de mediu la care se
conectează. De exemplu, un router poate primi un pachet pe o interfață Ethernet, dar trebuie să
redirecționeze pachetul pe o interfață configurată cu Protocol Point-to-Point (PPP).

Pagina 8 din 65
 În următoarele figuri este prezentat modul de transmitere a unui pachet de la PC sursă la
PC destinație. Este responsabilitatea router-ului de a găsi rețeaua destinație în tabela de rutare și
direcționarea pachetului către destinație. În acest exemplu, router-ul R1 primește pachetul
încapsulat într-un frame Ethernet. După re-încapsularea pachetului, R1 folosește adresa IP de
destinație a pachetului pentru a căuta în tabela de rutare adresa de rețea potrivită.

După ce este găsită adresa de rețea destinație în tabelul de rutare, R1 încapsulează pachetul
într-un frame PPP și transmite pachetul către R2. Un proces similar se realizează și de către R2.

Pagina 9 din 65
Notă: Router-ele folosesc rute statice și protocoale dinamice pentru a învața despre rețelele
remote (la distanță) și pentru a-și construi tabelele de rutare.

3.1.3.2 Mecanisme de redirecționare a pachetelor

Router-ele acceptă trei mecanisme de redirecționare a pachetelor:

Process switching - este un mecanism mai vechi de redirecționare a pachetelor și încă este
disponibil pentru router-ele Cisco.
Când un pachet sosește pe o
interfață, este transmis la nivelul
de control unde CPU potrivește
adresa de destinație cu o intrare în
tabela de rutare, apoi determină
interfața de ieșire și transmite
pachetul. Este important în a
înțelege că router-ul face acest
lucru pentru fiecare pachet, chiar
dacă destinața este aceeași pentru
un flux de pachete. Acest mecanism, process switching, este foarte lent și rar implementat în
rețelele moderne.

Fast Switching - acesta este

un mecanism comun de
transmitere a pachetelor care
folosește un cache de fast
switching pentru a stoca informații
despre următorul nod (next-hop).
Când un pachet sosește pe o
interfață, este transmis către
nivelul de control unde CPU caută
o potrivire în cache-ul de fast

Pagina 10 din 65
switching. Dacă nu găsește o potrivire în cache-ul respectiv, pachetul este redirecționat către
interfața de ieșire prin mecanismul process switching. Informația privind fluxul pentru pachet
este de asemenea stocată în cache-ul de fast switching. Dacă un alt pachet care merge către
aceeași destinație ajunge pe o interfață, informația next-hop din cache este refolosită fără
intervenția CPU-ului.

Cisco Express Forwarding (CEF) - CEF este un mecanism mai recent și este mecanismul
preferat de redirecționare a pachetelor pe router-ele Cisco. La fel ca fast switching, CEF
contruiește un Forwarding Information Base - FIB (bază de date cu informații de redirecționare)
și un tabel de adiacență. Cu toate
acestea, intrările din aceste tabele
nu sunt generate de pachetele
redirecționate, ci sunt generate de
schimbări produse în topologia
rețelei. Așadar, când o rețea
converge, FIB și tabelul de
adiacență conțin toate informațiile
pe care un router trebuie să le ia în
considerare când redirecționează
un pachet. FIB conține căutări
invers pre-calculate, informații despre next-hop-ul pentru rute, inclusiv interfața de ieșire și
informațiile de Layer 2. Cisco Express Forwarding este cel mai rapid mecanism de redirecționare
și este preferat pe router-ele Cisco.

3.1.3.3 Comutarea pachetelor între rețele

O funcție principală a unui router este să trimită mai departe pachete către destinația lor.
Acest lucru este îndeplinit prin folosirea unei funcții de comutare, care este procesul folosit de
un router pentru a accepta un pachet pe o interfață și a-l trimite mai departe pe o altă interfață. O
responsabilitate cheie a funcției de comutare este să încapsuleze pachete în tipul de frame data
link al interfeței de ieșire.

Notă: În acest context, termenul "comutare" înseamnă literalmente mutarea pachetelor de la

sursă la destinație și nu trebuie confundat cu funcția unui switch de Layer 2.

Pagina 11 din 65
 După ce router-ul a determinat interfața de ieșire folosind funcția de determinare a căii,
router-ul trebuie să încapsuleze pachetul în frame-ul data link al interfeței de ieșire. Ce face un
router cu un pachet primit de la o rețea și destinat altei rețele? Router-ul execută următorii trei
pași:
Pasul 1. Decapsulează pachetul de Layer 3 prin îndepărtarea antetului frame-ului de
Layer 2 şi trailer-ului.
Pasul 2. Examinează adresa IP destinaţie a pachetului IP pentru a găsi cea mai bună cale
din tabela de rutare.
Pasul 3. Dacă router-ul găseşte o cale către destinaţie, încapsulează pachetul de Layer 3
într-un frame nou de Layer 2 şi trimite frame-ul la interfaţa de ieşire.

După cum se arată în figură, echipamentele au adrese IPv4 de Layer 3 şi interfeţele

Ethernet au adrese data link de Layer 2. De exemplu, PC1 este configurat cu adresa IPv4
192.168.1.10 şi un exemplu de adresă MAC xx-xx-xx-xx-0A-10. Pe măsură ce un pachet trece
de la echipamentul sursă la echipamentul de destinaţie finală, adresele IP de Layer 3 nu se
schimbă. Cu toate acestea, adresele data link de Layer 2 se schimbă la fiecare hop ca pachetul să
fie decapsulat și încapsulat cu un nou frame de către fiecare router. Este foarte posibil ca
pachetul încapsulat cu un frame de Layer 2 să fie diferit decât cel cu care a fost primit. De
exemplu, un frame Ethernet încapsulat poate fi primit de către router pe o interfață și apoi este
procesat pentru a fi transmis pe interfața serială ca un frame încapsulat PPP (Point-to-Point
Protocol).

Pagina 12 din 65
Exemplu:

1. Transmiterea unui pachet

PC1 transmite un pachet către PC2. PC1 trebuie să determine dacă adresa IPv4 de
destinație este în aceeași rețea. PC1 determină propria subrețea prin a face o operație AND pe
propria adresă IPv4 și masca de subrețea. Această operație determină adresa de rețea căreia îi
aparține PC1. Apoi PC1 face aceeași operație AND și pentru adresa IPv4 de destinație a
pachetului și masca de subrețea a lui PC1.

Dacă adresa destinație a rețelei este pe aceeași rețea cu PC1, atunci PC1 nu folosește
default gateway. În acest caz, PC1 face referire la cache său ARP pentru adresa MAC a
echipamentului cu adresa IPv4 de destinație. Dacă adresa MAC nu este în cache, atunci PC1
generează o cerere ARP pentru a găsi adresa destinație pentru a finaliza pachetul și a îl transmite
către host-ul destinație. Dacă adresa destinație este pe o rețea diferită, atunci PC1 înaintează
pachetul către default gateway-ul propriu.

Pagina 13 din 65
 Pentru a determina adresa MAC a default gateway-ului, PC1 verifică tabela sa ARP pentru
adresa IPv4 a default gateway-ului și adresa MAC asociată.

Dacă nu există o intrare ARP pentru default gateway în tabela ARP, PC1 trimite o cerere
ARP. Router-ul R1 trimite înapoi un răspuns ARP. PC1 poate apoi redirecționa pachetul către
adresa MAC a default gateway-ului, respectiv interfața Fa0/0 a router-ului R1.

2. Înaintarea pachetului la următorul hop

Procesele următoare au loc când R1 primește frame-ul de Ethernet de la PC1:

1. R1 examinează adresa MAC destinație, care se potrivește cu adresa MAC a interfeței

receptoare (de intrare), FastEthernet 0/0. R1, așadar, copiază frame-ul în buffer-ul său.

2. R1 identifică câmpul Ethernet Type ca fiind 0x800, ceea ce înseamnă că frame-ul

Ethernet conține un pachet IPv4 în porțiunea de date a frame-ului.

3. R1 decapsulează frame-ul Ethernet.

4. Pentru că adresa IPv4 destinație a pachetului nu se potrivește cu niciuna dintre rețelele

direct conectate ale lui R1, acesta consultă tabela sa de rutare pentru a ruta acest pachet. R1 caută
în tabela de rutare pentru o adresă de rețea care să includă adresa IPv4 destinație a pachetului,
adresa de host din acea rețea. În acest exemplu, tabela de rutare are o rută pentru rețeaua
192.168.4.0/24. Adresa IPv4 de destinație a pachetului este 192.168.4.10, care este adresă IPv4
de host din acea rețea.

Pagina 14 din 65
 Ruta pe care R1 o găsește către rețeaua 192.168.4.0/24 are o adresă IPv4 next-hop
192.168.2.2 și o interfață de ieșire FastEthernet 0/1. Această înseamnă că pachetul IPv4 este
încapsulat cu un frame nou Ethernet cu adresa MAC destinație a router-ului next-hop. Pentru că
interfața de ieșire este pe o rețea Ethernet, R1 trebuie să rezolve adresa IPv4 next-hop cu o
adresă MAC destinație utilizând ARP.

3. Rutarea pachetului

Următoarele procese au loc când R2 primește un frame pe interfața sa Fa0/0:

1. R2 examinează adresa MAC destinație, care se potrivește cu adresa MAC a interfeței de

intrare (receptoare), FastEthernet 0/0. R2, așadar, copiază frame-ul în buffer-ul său.

2. R2 identifică câmpul Ethernet Type ca fiind 0x800, ceea ce înseamnă ca frame-ul

Ethernet conține un pachet IPv4 în partea de date a frame-ului.

3. R2 decapsulează frame-ul Ethernet.

4. Pentru că adresa de destinație IPv4 a pachetului nu se potrivește cu nici o adresă a

interfețelor lui R2, acesta consultă tabela sa de rutare pentru a ruta acest pachet. R2 caută în

Pagina 15 din 65
tabela de rutare pentru adresa de rețea de care aparține adresa IPv4 de destinație a pachetului
folosind același proces utilizat de către R1.

Tabela de rutare a lui R2 are o rută către rețeaua 192.168.4.0/24, cu o adresă IPv4 next-hop
192.168.3.2 și o interfață de ieșire Serial 0/0/0. Pentru că interfața de ieșire nu este o rețea
Ethernet, R2 nu trebuie să rezolve adresa IPv4 next-hop cu o adresă MAC destinație.

5. Pachetul IPv4 este acum încapsulat într-un frame data link nou și este transmis pe
interfața de ieșire Serial 0/0/0.

Pagina 16 din 65
 Când interfața este o conexiune serială punct-la-punct (P2P), router-ul încapsulează
pachetul IPv4 într-un frame data link corespunzător cu interfața de ieșire (HDLC, PPP etc.).
Pentru că nu există adrese MAC pe interfețele seriale, R2 setează adresa de destinație data link
cu una echivalentă de broadcast.

4. Ajungerea pachetului la destinație

Următoarele procese au loc când frame-ul ajunge la R3:

1. R3 copiază frame-ul legăturii de date PPP în buffer-ul său.

2. R2 decapsulează frame-ul legăturii de date PPP.

3. R3 caută în tabela de rutare adresa IPv4 destinație a pachetului. Tabela de rutare are o
rută către o rețea direct conectată la R3.

Pagina 17 din 65
 Pentru că interfața de ieșire este direct conectată la rețeaua Ethernet, R3 trebuie să rezolve
adresa IPv4 destinație a pachetului cu o adresă MAC destinație:
- R3 caută adresa IPv4 destinație a pachetului în cache-ul său ARP. Dacă intrarea nu
este în cache-ul ARP, R3 trimite o cerere ARP pe interfața sa FastEthernet 0/0. PC2
trimite înapoi un răspuns ARP cu adresa sa MAC. R3 apoi actualizează cache-ul
său ARP cu o intrare 192.168.4.10 și adresa MAC returnată cu răspunsul ARP.
- Pachetul IPv4 este încapsulat într-un frame data link nou și este transmis pe
interfața FastEthernet 0/0 a lui R3.
- Când PC2 primește frame-ul, examinează adresa MAC destinație, care se potrivește
cu adresa MAC a interfeței receptoare, interfața de rețea Ethernet. Așadar, PC2
copiază restul frame-ului în buffer-ul său.
- PC2 identifică câmpul Ethernet Type ca fiind 0x800, ceea ce înseamnă că frame-ul
Ethernet conține un pachet IPv4 în porțiunea de date a frame-ului.
- PC2 decapsulează frame-ul Ethernet și trece pachetul IPv4 către procesul IPv4 al
sistemului său de operare.

4.2.1.6 Activitate - Potriviți Adresarea Layer 2 și Layer 3

3.1.4 Determinarea rutei

3.1.4.1 Decizia de rutare

O funcție principală a router-ului este de a determina calea cea mai bună pentru a trimite
pachete. Pentru a determina calea cea mai bună, router-ul caută în tabela sa de rutare o adresă de
rețea care se potrivește cu adresa IP de destinație a pachetului.

Pagina 18 din 65
 Tabela de rutare caută rezultatele printr-una din cele trei căi de determinare:
 Rețea direct conectată - dacă adresa IP destinație a pachetului aparține unui
echipament pe o rețea care este direct conectată la una din interfețele router-ului,
acel pachet este înaintat direct către echipamentul destinație. Aceasta înseamnă că
adresa IP destinație a pachetului este o adresă de host în aceeași rețea ca și interfața
router-ului.
 Rețea remote (la distanță) - dacă adresa IP destinație a pachetului aparține unei
rețele la distanță, pachetul este înaintat către alt router. Rețelele la distanță pot fi
atinse prin înaintarea pachetelor către alt router.
 Nici o rută determinată - dacă adresa IP destinație a pachetului nu aparține unei
rețele conectate sau la distanță, router-ul determină dacă există un Gateway of last
resort disponibil. Un Gateway of last resort este setat atunci când o rută default este
configurată pe un router. Dacă există o rută default, pachetul este înaintat către
Gateway of Last Resort. Dacă router-ul nu are o rută default, atunci pachetul este
abandonat. Dacă pachetul este abandonat, router-ul trimite un mesaj ICMP de
indisponibilitate către adresa IP sursă a pachetului.

Diagrama logică din figura ilustrează procesul de decizie a router-ului în transmiterea

pachetului.

Pagina 19 din 65
3.1.4.2 Ruta cea mai bună

Determinarea celei mai bune rute implică evaluarea mai multor căi cu aceeași rețea
destinație și o selecție de căi (rute) optime sau scurte pentru a ajunge la acea rețea. Ori de câte ori
există mai multe rute către aceeași rețea, fiecare folosește o interfață de ieșire de pe router pentru
a ajunge la acea rețea.

Ruta cea mai bună este aleasă de către un protocol de rutare bazat pe metrica pe care o
folosește pentru a determina distanța pentru a ajunge la o rețea. O metrică este valoarea
cantitativă utilizată pentru a măsura distanța către o rețea anume. Ruta cea mai bună către o rețea
este ruta cu metrica cea mai mică.

Protocoalele de rutare dinamică utilizează de fel propriile lor reguli și metrici pentru a
construi și actualiza tabelele de rutare. Algoritmul de rutare generează o metrică, pentru fiecare
cale prin rețea. Metricile pot fi bazate pe o singură caracteristică sau pe mai multe caracteristici
ale unei căi. Câteva protocoale de rutare pot avea la bază selecția rutei pe mai multe metrici,
combinându-le într-o singură metrică.

Anumite protocoale dinamice și tipul de metrici pe care le folosesc sunt:

- Routing Information Protocol (RIP) - numărul de hop-uri (hop count).
- Open Shortest Path First (OSPF) – metrică bazată pe lățimea de bandă
(bandwidth) cumulată de la sursă la destinație.
- Enhanced Interior Gateway Routing Protocol (EIGRP) - metrică calculată din
lățimea de bandă, delay (întârziere), încărcare (load), siguranță (reliability).

Pagina 20 din 65
3.1.4.3 Load balancing

Dacă un router are două sau mai multe căi cu costuri de metrică egale către o destinație,
atunci router-ul înaintează pachetele
folosind ambele căi în mod egal.
Aceasta se numește - load balancing
(echilibrarea costurilor egale). Tabela
de rutare poate conține o singură rețea
destinație, dar să aibă mai multe
interfețe de ieșire, câte una pentru
fiecare cale cu metrici egale. Router-ul
înaintează pachetele folosind mai
multe interfețe de ieșire găsite în tabela
de rutare.

Dacă este configurat corect, echilibrarea solicitării poate mări eficiența și performanța
rețelei. Echilibrarea egală a costurilor solicitării poate fi configurată să utilizeze atât protocoale
de rutare dinamice cât și statice.

Notă: Doar EIGRP suportă load balancing pentru căi cu costuri inegale.

3.1.4.4 Distanța administrativă

Este posibil ca un router să fie configurat cu mai multe protocoale de rutare și rute statice.
În cazul în care se întâmplă acest lucru, tabela de rutare poate avea mai mult de o rută sursă
pentru aceeași rețea destinație. De exemplu, dacă RIP și EIGRP au fost configurate pe un router,
ambele protocoale de rutare pot învăța aceeași rețea destinație. Cu toate acestea, fiecare protocol
de rutare poate decide o cale diferită pentru a ajunge la destinație, bazat pe metricele protocolului
de rutare. RIP alege calea cea mai bună bazată pe numărul de hop-uri, în timp ce EIGRP alege
calea bazată pe componența metricei. Cum știe un router care rută să o folosească ?

Cisco IOS folosește ceea ce este cunoscut ca distanța administrativă (AD) pentru a
determina ruta pe care să o adauge în tabela de rutare. De exemplu, pentru aceeași rețea

Pagina 21 din 65
destinație, o rută statică are distanța administrativă 1, în timp ce o rută EIGRP-discovered are
distanța administrativă 90. Având în vedere cele două rute separate către aceeași destinație,
router-ul alege ruta cu cea mai mică AD. Când un router are posibilitatea de a alege între o rută
statică și o rută EIGRP, ruta statică are prioritate. În mod similar, o rută direct conectată, cu
distanța administrativă 0, are prioritate în fața unei rute statice cu AD 1.

4.2.2.5 Activitate - Ordonați Pașii în Procesul de Înaintare a Pachetului

Pagina 22 din 65
3.2. CONFIGURAREA INIȚIALĂ A UNUI ROUTER

3.2.1 Setările de bază pe un router

3.2.1.1 Configurarea inițială a unui router

Switch-urile și router-ele Cisco au mai multe asemănări. Acestea suportă sisteme de

operare similare, mai multe comenzi identice și structuri de comenzi similare. În plus, ambele
echipamente au pași similari de configurare inițială.

Pe un router Cisco, ar trebui realizate, mai întâi, următoarele configurări de bază:

 numele router-ului - pentru a diferenția un router de alte router-e.

 securizarea acces-ului la management - securizarea modului privilegiat EXEC,

user EXEC și acces-ul remote și criptarea parolelor la un nivel înalt.

Pagina 23 din 65
  configurarea unui banner - oferă o notificare a accesului neautorizat la router.

Notă: Întotdeauna trebuie executată salvarea modificărilor efectuate pe router și verificarea

configurației de bază și operațiile router-ului.

3.2.1.2 Configurarea unei interfețe cu adresă IPv4

O caracteristică distinctivă între switch-uri și router-e este tipul de interfețe pe care le

suportă fiecare. De exemplu, switch-urile de Layer 2 suportă LAN-uri și, prin urmare, au
multiple porturi FastEthernet sau GigabitEthernet.

Router-ele suportă LAN-uri și WAN-uri și se pot interconecta diferite tipuri de rețele, prin
urmare, ele suportă multe tipuri de interfețe. De exemplu, router-ele ISR au una, două sau trei
interfețe Gigabit Ethernet integrate și sloturi High-Speed WAN Interface Card (HWIC) pentru a
adăuga alte tipuri de interfețe de rețea, inclusiv interfețe seriale, DSL și cablu.

Pentru a fi disponibilă, o interfață trebuie să fie:

 configurată cu o adresă IPv4 și o mască de subrețea - se utilizează comanda

ip address ip_address subnet_mask, în submodul de configurare a interfeței
specificate.

 activată - implicit, interfețele LAN și WAN ale unui router nu sunt activate. Pentru
a activa o interfață, trebuie folosită comanda no shutdown. De asemenea, interfața
trebuie să fie conectată la un alt echipament (un switch sau un alt router) pentru ca
layer-ul fizic să fie activ.
Pagina 24 din 65
 În topologia anterioară, pe router-ul R1 sunt configurate următoarele adrese IPv4:

Opțional, interfața poate fi configurată cu o descriere scurtă. Textul de descriere este

limitat la 240 caractere. În rețele enterprise, o descriere poate fi de ajutor în depanare prin
furnizarea informației despre tipul de rețea la care este conectată interfața. Dacă interfața se
conectează la un ISP, este utilă folosirea unei conexiuni terțiare și a informației de contact.

Notă: În funcție de tipul de interfață, pot fi necesari parametrii adiționali, de exemplu: semnalul
de tact pentru sincronizare. Dacă la o interfață serială a unui router se conectează un cablu serial
cu un capăt DCE, parametrul trebuie configurat cu comanda clock rate. Folosind, din greșeală,
comanda clock rate pe o interfață DTE, se generează un mesaj de eroare.

Pagina 25 din 65
3.2.1.3 Configurarea unei interfețe cu adresă IPv6

Configurarea unei interfețe IPv6 este similară cu cea pentru IPv4. Majoritatea comenzilor
de configurare și verificare IPv6 din IOS Cisco sunt similare cu cele pentru IPv4.

O interfață IPv6 trebuie să fie:

 configurată cu o adresă IPv6 și un prefix - se utilizează comanda ipv6 address

ipv6_address/prefix_length [link-local | eui-64], în submodul de configurare al
interfeței
 activată - intefața trebuie activată folosind comanda no shutdown.

Notă: O interfață își poate genera propria adresă IPv6 link-local fără a avea o adresă unicast
globală folosind comanda ipv6 enable.

Spre deosebire de IPv4, interfețele IPv6 vor avea mai mult de o adresă IPv6. La un nivel
minim, un echipament IPv6 trebuie să aibă o adresă IPv6 link-local dar, cel mai probabil, va avea
și o adresă IPv6 unicast globală. IPv6 suportă de asemenea capacitatea ca o interfață să aibă
multiple adrese IPv6 unicast globale din aceeași subrețea. Următoarele comenzi pot fi folosite
pentru a genera static adrese IPv6 unicast globale sau link-local:

 ipv6 address ipv6_address/prefix_length - creează o adresă IPv6 unicast globală

cum este specificată.
 ipv6 address ipv6_address/prefix_length eui-64 - configurează o adresă global
IPv6 unicast cu un identificator de interfață (ID) pe 64 de biți a adresei IPv6
folosind procesul EUI-64.
 ipv6 address ipv6_address/prefix_length link-local - configurează static o adresă
link-local pe o interfață care este folosită în locul adresei link-local care este
configurată automat când adresa IPv6 unicast globală este atribuită unei interfețe
sau activată folosind comanda ipv6 enable. Comanda ipv6 enable, este folosită
pentru a crea automat o adresă IPv6 link-local, indiferent dacă a fost sau nu
atribuită o adresă unicast globală.

Pagina 26 din 65
În topologia de mai sus, R1 trebuie configurat să suporte următoarele adrese IPv6:
- 2001:0DB8:ACAD:0001:/64 sau 2001:DB8:ACAD:1::/64
- 2001:0DB8:ACAD:0002:/64 sau 2001:DB8:ACAD:2::/64
- 2001:0DB8:ACAD:0003:/64 sau 2001:DB8:ACAD:3::/64

Pagina 27 din 65
3.2.1.4 Configurarea interfeței de loopback

Interfața de loopback este o interfață logică internă a router-ului. Nu este asociată unui port
fizic și, prin urmare, nu poate fi conectat niciun alt echipament. Este considerată o interfață
software care este plasată automat într-o stare Up (pornit), atâta timp cât router-ul funcționează.

Interfața de loopback este folosită în testarea și administrarea echipamentului pentru că

asigură, cel puțin o interfață care va fi întotdeauna disponibilă. De exemplu, aceasta poate fi
utilizată în scopuri de testare, prin emularea rețelelor din spatele router-ului.

În plus, adresa IPv4 atribuită interfeței de loopback poate fi importantă pentru procesele de
pe router care utilizează adresa IPv4 a interfeței în scopuri de identificare. Prin activarea
interfeței de loopback, router-ul va folosi întotdeauna această adresă a interfeței de loopback
pentru identificare, decât o adresă IP atribuită unui port fizic care poate fi dezactivat.

Activarea unei interfețe de loopback și atribuirea unei adrese IP acesteia se realizează

utilizând următoarea secvență de comenzi:

Router(config)# interface loopback number

Router(config-if)# ip address ip_address subnet_mask

Router(config-if)# exit

Pagina 28 din 65
 Pot fi activate mai multe interfețe de loopback pe un router. Adresa IPv4 pentru fiecare
interfață de loopback trebuie să fie unică si nefolosită de altă interfață.

4.1.3.5 Packet Tracer - Configurarea Interfețelor IPv4 și IPv6

3.2.2 Verificarea conectivității un router

3.2.2.1 Verificarea setărilor IPv4 pe interfața unui router

Există mai multe comenzi show care pot fi folosite pentru a verifica funcționarea și
configurarea unei interfețe. Următoarele trei comenzi sunt utile pentru a identifica rapid starea
unei interfețe:
 show ip interface brief - afișează un rezumat pentru toate interfețele inclusiv
adresa IPv4 a interfeței și starea de funcționare curentă.
 show ip route - afișează conținutul tabelei de rutare IPv4 stocată în RAM.
 show running-config interface interface_id - afișează comenzile configurate pe o
interfață specifică.

Figura următoare afișează rezultatul comenzii show ip interface brief. Output-ul arată că
interfețele LAN și link-urile WAN conectate sunt activate și funcționale (Status-ul "up" și
Protocol-ul "up"). Un afișaj diferit ar indica o problemă fie cu cablarea fie cu configurarea.

Pagina 29 din 65
Notă: În figură, interfața Embedded-Service-Engine0/0 specifică router-elor ISR Cisco G2 este
afișată, dar este în afara scopului acestui material.

Figura următoare afișează rezultatul comenzii show ip route. În Cisco IOS 15, interfețele
active apar în tabela de rutare cu două intrări corelate identificate prin codul ‘C’ (Connected -
Conectat) sau ‘L’ (Local). În versiunile anterioare de IOS, apare o singură intrare cu codul ‘C’.
Output-ul comenzii show ip route arată intrările celor trei rețele conectate direct și interfețele cu
rutele de host locale. O rută de host local are o distanță administrativă 0. Are de asemenea o
mască /32 pentru IPv4 și o mască /128 pentru IPv6. Ruta host-ului local este ruta de pe
echipamentul ce are atribuită adresa IP. Este folosită pentru a permite router-ului să proceseze
pachetele destinate acelui IP.

Figura următoare arată rezultatul comenzii show running-config interface. Output-ul

comenzii arată configurarea curentă pe interfața specifică.

Pagina 30 din 65
 Alte două comenzi sunt folosite pentru a aduna informații mai detaliate despre interfețele
router-ului:
 show interfaces - afișează informații despre interfață și fluxul de pachete pentru
toate interfețele de pe echipament.
 show ip interface - afișează informații legate de IPv4 pentru toate interfețele de pe
echipament.

3.2.2.2 Verificarea setărilor IPv6 pe interfața unui router

Comenzile pentru verificarea configurației interfeței IPv6 sunt similare cu comenzile

folosite pentru IPv4.

Comanda show ipv6 interface brief din figură prezintă un rezumat pentru fiecare dintre
interfețele router-ului. Afișajul [up/up], pe aceeași linie cu numele interfeței, indică stările
interfeței pentru Layer1, respectiv Layer 2 (similar cu coloanele Status și Protocol din comanda
echivalentă pentru IPv4).

Pagina 31 din 65
 Output-ul arată două adrese IPv6 configurate pe interfață. O adresă este adresa IPv6
unicast globală care a fost introdusă manual. Cealaltă adresă, care începe cu FE80, este adresa
unicast link-local pentru acea interfață. O adresă link-local este adăugată automat la o interfață
ori de câte ori este atribuită o adresă unicast globală. O interfață de rețea IPv6 este obligatoriu să
aibă o adresă link-local, dar nu este necesar să aibă o adresă unicast globală.

Output-ul comenzii show ipv6 interface gigabitEthernet 0/0 prezentat în figura următoare
ne arată starea interfeței și toate adresele IPv6 ce aparțin acelei interfețe. Împreună cu adresele de
link local și unicast global, output-ul include și adresele multicast atribuite interfeței, adresele cu
prefixul FF02.

Comanda show ipv6 route poate fi utilizată pentru a verifica dacă rețelele IPv6 și anumite
adrese ale interfeței IPv6 au fost instalate în tabela de rutare IPv6. Comanda show ipv6 route va
afișa doar rețele IPv6, nu și rețele IPv4.

În tabela de rutare, un ‘C’ alături de rută indică faptul că este o rețea conectată direct.
Atunci când interfața router-ului este configurată cu o adresă unicast globală și este în starea
“up/up”, prefixul IPv6 și lungimea prefixului sunt adăugate în tabela de rutare IPv6 ca o rută
conectată.

Adresa IPv6 unicast globală este configurată pe interfața instalată și în tabela de rutare ca
rută locală. Ruta locală are prefixul /128. Rutele locale sunt utilizate de tabela de rutare pentru a
procesa în mod eficient pachete cu adresă de destinație, adresa interfeței router-ului.

Pagina 32 din 65
 Comanda ping pentru IPv6 este identică cu comanda folosită pentru IPv4 cu excepția
faptului că se utilizează adresă IPv6. Așa cum se arată în figura următoare, comanda ping este
folosită pentru a verifica conectivitatea de Layer 3 dintre R1 și PC1.

Alte comenzi utile de verificare a adresării IPv6 sunt:

 show interface
 show ipv6 routers

3.2.2.3 Opțiuni de filtrare pentru output-ul comenzii show

O caracteristică foarte utilă care îmbunătățește experiența utilizatorului în command-line

interface (CLI) prin filtrarea output-ului comenzii show. Opțiuni de filtrare sunt folosite pentru a
afișa anumite secțiuni din output. Pentru a activa filtrarea comenzii, se introduce “|” după
comanda show și apoi se introduce un parametru de filtrare și o expresie.

Parametrii de filtrare care pot fi configurați după linie includ:

 section - arată întreaga secțiune care pornește cu expresia de filtrare

Pagina 33 din 65
  include - include toate liniile de afișare care se potrivesc cu expresia de filtrare
 exclude - exclude toate liniile de afișare care se potrivesc cu expresia de filtrare
 begin - arată toate liniile de afișare de la un punct anume, începând cu linia care se
potrivește expresiei filtrului

Notă: Filtrele de afișare pot fi folosite în combinație cu oricare comanda show.

Figurile următoare prezintă exemple cu diferite filtre de afișare pentru comanda show.

4.1.4.5 Packet Tracer - Configurarea și Verificarea unei Rețele Mici

4.1.4.6 Laborator - Configurarea Setărilor de Bază ale Router-ului cu CLI IOS
4.1.4.7 Laborator - Configurarea Setărilor de Bază ale Router-ului cu CCP

Pagina 34 din 65
3.2.3 Funcționarea unui router

3.2.3.1 Tabela de rutare

Tabela de rutare a unui router stochează informații despre:

 Rute direct conectate - aceste rute provin din interfețele active ale router-ului.
Routerele adaugă o rută conectată direct atunci când o interfață este configurată cu
o adresă IP și este activată.
 Rute remote (la distanță) - acestea sunt rețele la distanță conectate la alte routere.
Rutele către aceste rețele pot fi configurate static sau dinamic folosind protocoale
de rutare dinamică.

Mai exact, o tabelă de rutare este un fișiser de date în RAM care este folosit să stocheze
informații despre rețele conectate direct și la distanță (remote). Tabela de rutare conține asocieri
de rețea sau următorul hop. Aceste asocieri indică router-ului că o anumită destinație poate fi
atinsă în mod optim prin trimiterea pachetului către un router specific care reprezintă următorul
hop în drumul spre destinația finală. Asocierea next hop poate fi de asemenea interfața de ieșire
către următoarea destinație.

Pagina 35 din 65
3.2.3.1 Sursele tabelei de rutare

Pe un router cu Cisco IOS, comanda show ip route poate fi utilizată pentru a afișa tabela
de rutare IPv4 al unui router. Un router asigură și informații adiționale ale rutei, inclusiv modul
în care a fost învațată rută, cât timp a fost ruta în tabelă și ce interfață specifică trebuie folosită
pentru a ajunge la o destinație predefinită.

Intrările în tabela de rutare pot fi adăugate de:

 Interfețe de rute locale - adăugate atunci când o interfață este configurată ca fiind
activă. Această intrare este afișată numai în IOS 15 sau mai nou pentru rute IPv4 și
toate versiunile IOS pentru rutele IPv6.
 Interfețe conectate direct - adăugate la tabela de rutare atunci când interfața este
configurată ca fiind activă.
 Rute statice – adăugate atunci când o rută este configurată manual și interfața de
ieșire este activă.
 Protocoale de rutare dinamică - adăugate atunci când protocoalele de rutare care
învață dinamic despre rețea, precum EIGRP sau OSPF, sunt implementate și
rețelele sunt identificate.

Sursele intrărilor din tabela de rutare sunt identificate de către un cod. Codul identifică
modul în care a fost învățată ruta. De exemplu, codurile comune includ:

 L - identifică adresele atribuite la interfața unui router. Permite router-ului să

determine când să primească un pachet pentru interfață.
 C - identifică o rețea direct conectată.
 S - identifică o rută statică creată pentru a ajunge la o rețea specifică.
 R - identifică o rețea învățată dinamic de la un alt router utilizând protocolul de
rutare RIP.
 D - identifică o rețea învățată dinamic de la un alt router utilizând EIGRP.
 O - identifică o rețea învățată dinamic de la un alt router utilizând OSPF.
 B - identifică o rețea învățată dinamic de la un alt router utilizând BGP

Pagina 36 din 65
 Figura următoare arată tabela de rutare a lui R1 într-o rețea simplă.

3.2.3.2 Intrări de rutare pentru rețele remote

Ca administrator de rețea, este necesar să știți cum să interpretați conținutul unei tabele de
rutare IPv4 și IPv6. Figura afișează o intrare în tabela de rutare IPv4 pe R1 pentru ruta către
rețeaua remote 10.1.1.0/24.

Pagina 37 din 65
Intrarea din figura de mai jos identifică următoarele informații:

 Route source (Sursa rutei) - identifică modul în care a fost învățată ruta.
 Destination network (Rețeaua de destinație) - identifică adresa rețelei la distanță.
 Administrative distance (Distanța administrativă) - identifică siguranța sursei
rutei. Valorile mai mici indică sursa rutei preferată.
 Metric (Metrica) - identifică valoarea atribuită pentru fiecare rețea la distanță.
Numerele mai mici indică rute preferate.
 Next-hop (Următorul hop) - identifică adresa IPv4 a router-ului următor către care
să fie înaintat pachetul.
 Route timestamp (Amprenta de timp a rutei) - identifică timpul care a trecut de
când a fost învățată ruta.
 Outgoing interface (Interfața de ieșire) - identifică interfața de ieșire folosită
pentru a înainta pachetul către destinația finală.

4.3.1.4 Activitate - Interpretați Conținutul Intrărilor unei Tabele de Rutare

Pagina 38 din 65
3.2.4 Rute conectate direct

3.2.4.1 Interfețe conectate direct

Un router instalat de curând, fără nici o interfață configurată, are o tabelă de rutare goală,
așa cum se arată în figură.

Înainte ca starea interfeței să fie considerată up/up și adăugată în tabela de rutare IPv4,
interfeței îi trebuie:

 să-i fie atribuită o adresă IPv4 sau IPv6 validă folosind, în submodul de configurare
al subinterfeței, comanda ip address ip_address subnet_mask
 să fie activată folosind comanda no shutdown.
 să primească un semnal de la alt dispozitiv (router, switch, host etc.).

Când interfața este activă, rețeaua și acea interfață sunt adăugate în tabela de rutare ca o
rețea direct conectată.

Pagina 39 din 65
3.2.4.2 Intrări de rețele direct conectate

O interfață activă, configurată corespunzător și direct conectată creează de fapt două intrări
în tabela de rutare. Figura afișează intrările din tabela de rutare IPv4 pe R1 pentru o rețeaua
direct conectată 192.168.10.0/24.

Intrările din tabela de rutare pentru rețelele direct conectate este mai simplă decât intrările
pentru rețelele remote. Intrările conțin următoarele informații:

 Route source (sursa rutei) - identifică modul în care a fost învățată ruta.
Interfețele direct conectate au două coduri sursă ale rutei. ‘C’ identifică o rețea
direct conectată. ’L’ identifică adresa IPv4 atribuită interfeței router-ului.
 Destination network (rețeaua de destinație) - adresa rețelei remote.
 Outgoing interface (interfața de ieșire) - identifică interfața de ieșire pe care o
folosește atunci când înaintează pachetele către rețeaua destinație.

Notă: Înainte de IOS 15, intrările de rută locală în tabela de rutare (L) nu erau afișate în tabela de
rutare IPv4. Intrările rutei locale (L) au fost întotdeauna o parte a tabelei de rutare IPv6.

Pagina 40 din 65
3.2.4.3 Exemple de rute direct conectate

Pagina 41 din 65
 După ce se adaugă fiecare interfață, așa cum este arătat în figurile anterioare, tabela de
rutare adaugă automat intrările conectate - C și locale - L. Figura următoare prezintă un exemplu
de tabelă de rutare cu interfețele direct conectate ale lui R1 configurate și activate.

3.2.4.4 Exemple de rute direct conectate IPv6

Exemplul din figură arată pașii de configurare pentru interfețele direct conectate ale lui R1
cu adresele IPv6 indicate. Mesajele informaționale de Layer 1 și Layer 2 sunt generate în timp ce
interfețele sunt configurate și activate.

Pagina 42 din 65
 Comanda show ipv6 route prezentată în figura următoare este utilizată pentru a verifica
faptul că rețelele IPv6 și adresele IPv6 specifice ale interfeței au fost instalate în tabela de rutare
IPv6. Precum IPv4, un 'C' alături de rută indică faptul că este o rețea direct conectată. Un 'L'
indică faptul că ruta este locală.

Într-o rețea IPv6, ruta locală are prexiul /128. Rutele locale sunt folosite de către tabela de
rutare pentru a procesa eficient pachetele care au ca adresă destinație adresa interfeței de pe
router.

Pagina 43 din 65
 Se observă, de asemenea, că există rute instalate pe rețeaua FF00::/8. Această rută este
necesară pentru rutarea multicast.

Figura următoare arată cum comanda show ipv6 route poate fi combinată cu o rețea
destinație specifică pentru a afișa detaliile despre cum a fost învățată acea rută de către router.

4.3.2.5 Packet Tracer - Investigarea Ruterlor Direct Conectate

Pagina 44 din 65
3.3. RUTAREA STATICĂ. RUTAREA INTER-VLAN

3.3.1 Rutare statică

3.3.1.1 Rute statice

După ce interfețele direct conectate sunt configurate și adăugate în tabela de rutare, atunci
rutarea statică sau dinamică poate fi implementată.

Rutele statice sunt configurate manual. Ele definesc o cale explicită între două
echipamente de rețea. Spre deosebire de protocolul de rutare dinamică, rutele statice nu sunt
actualizate automat și trebuie să fie reconfigurate manual dacă topologia rețelei se schimbă.
Beneficiile utilizării rutelor statice includ eficiența securității și a resurselor. Rutele statice
folosesc mai putină lățime de bandă decât protocoalele de rutare dinamică și nu este folosit nici
un ciclu CPU pentru a calcula rutele de comunicare. Dezavantajele principale în utilizarea rutelor
statice este lipsa de reconfigurare automată dacă topologia rețelei se schimbă.

Există două tipuri de rute statice în tabela de rutare:

 Ruta statică spre o rețea specifică
 Ruta statică default

O rută statică poate fi configurată pentru a ajunge la o rețea remote (la distanță) specifică.
O rută statică este identificată în tabela de rutare cu codul ‘S’. Rutele statice IPv4 sunt
configurate folosind, în modul de configurare globală, comanda.

ip route network_address subnet_mask {next_hop_ip | exit_intf}

Următorii parametrii sunt necesari pentru a configura o rutare statică:

 network_address - adresa rețelei de destinație, a rețelei remote, care trebuie
adăugată în tabela de rutare.
 subnet_mask - masca de subrețea a rețelei remote care trebuie adăugată în tabela
de rutare. Masca de subrețea poate fi folosită pentru a sumariza un grup de rețele.

Pagina 45 din 65
 Trebuie utilizați, de asemenea, și unul din cei doi parametri:
 ip_address - adresa IP a router-ului vecin conectat care este folosit pentru a
redirecționa pachetul către rețeaua destinație remote, numit și next hop.
 exit_intf - interfața de ieșire utilizată pentru a redirecționa pachetul către route-ul
next hop.

O rută statică default este o rută statică care potrivește toate pachetele. Decât să se
stocheze toate rutele la toate rețelele în tabela de rutare, un router poate stoca o singură rută, ruta
default, pentru a reprezenta orice rețea care nu este în tabela de rutare.

Router-ele folosesc de obicei rute statice default care sunt fie configurate local, fie învățate
de la un alt router, folosind un protocol de rutare dinamic. O rută statică default este utilizată
atunci când nu există alte rute în tabelă care se potrivesc cu adresa IP a pachetului. Cu alte
cuvinte, dacă nu există o potrivire mai specifică, atunci ruta statică default este utilizată ca
Gateway of Last Resort.

Așa cum se prezintă în figură, sintaxa comenzii pentru o rută statică default este similară
cu oricare altă rută statică, cu excepția faptului că adresa rețelei este 0.0.0.0 și masca de subrețea
este 0.0.0.0. Pentru a configura rută statică default IPv4, se folosește, în modul global de
configurare, comanda:

ip route 0.0.0.0 0.0.0.0 {exit-intf | next-hop-ip}

Notă: O rută statică IPv4 default este numită în mod obișnuit ruta quad-zero.

O rută statică default este similiară cu default gateway-ul pe un host. Ruta statică default
specifică punctul de ieșire folosit atunci când tabela de rutare nu conține o cale pentru rețeaua
Pagina 46 din 65
destinație. O rută statică default este mai folositoare atunci când un router are doar o ieșire către
alt router, atunci când router-ul se conectează la un router central sau furnizor de servicii.

În figurile de mai jos este prezentat un scenariu simplu despre cum pot fi aplicate rutele
default și statice pentru topologia de mai jos.

3.3.1.2 Exemple de rute statice

Pagina 47 din 65
 Figura anterioară arată configurația unei rute statice IPv4 default pe R1 către interfața
Serial 0/0/0. Configurarea rutei generează o intrare ‘S*’ în tabela de rutare. Litera ‘S’ semnifică
faptul că sursa rutei este o rută statică, în timp ce asteriscul (*) identifică această ruta ca fiind un
posibil candidat pentru a fi ruta default. De fapt, a fost aleasă ca rută default după cum reiese din
linia:

Gateway of Last Resort is 0.0.0.0 to network 0.0.0.0

Figura următoare prezintă configurarea a două rute statice pe router-ul R2 pentru a ajunge
la două LAN-uri pe R1. Ruta către 192.168.10.0/24 a fost configurată folosind o interfață de
ieșire în timp ce ruta 192.168.11.0/24 a fost configurată folosind adresa IPv4 a next hop-ului.
Deși amândouă sunt acceptate, există anumite diferențe în modul în care acestea funcționează.
Deoarece aceste rute statice sunt către rețele specifice, output-ul indică faptul că Gateway of Last
Resort nu a fost setat.

6.2.2.4 Packet Tracer - Configurarea IPv4 Static și Rute Default

6.2.2.5 Laborator - Configurare IPv4 Static și Rute Default

Pagina 48 din 65
3.3.1.3 Exemple de rute statice IPv6

Similar IPv4, IPv6 suportă rute statice și rută statică default. Ele sunt folosite și configurate
precum rutele statice IPv4. Pentru a configura o rută statică IPv6 default, se folosește, în modul
global de configurare, comanda:

ipv6 route ::/0 {ipv6_address | interface_type interface_number}

Figura arată configurația unei rute statice default pe R1 pe interfața Serial 0/0/0.

Observăm în output-ul din figura următoare faptul că, configurarea rutei statice default a
generat o intrare ‘S’ în tabela de rutare. Litera ‘S’ înseamnă că sursa rutei este o rută statică. Spre
deosebire de ruta statică IPv4, nu există Gateway of Last Resort identificat explicit.

Pagina 49 din 65
 Precum IPv4, rutele statice sunt rute explicit configurate pentru a ajunge la o rețea remote
specifică. Rutele IPv6 statice sunt configurate folosind, în modul global de configurare,
comanda:

ipv6 route ipv6-prefix/prefix-length{ipv6-address|interface-type

interface-number}

Exemplul din următoarea figură prezintă configurarea a două rute statice pe R2 pentru a
ajunge la două LAN-uri pe R1. Ruta către LAN-ul 2001:0DB8:ACAD:2::/64 este configurată cu
o interfață de ieșire, în timp ce ruta către 2001:0DB8:ACAD:1::/64 este configurată cu adresa
IPv6 next hop. Adresa IPv6 next hop poate fi IPv6 global unicast sau adresă link-local.

Figura prezintă tabela de rutare cu noile rute statice instalate.

Pagina 50 din 65
 În figura următoare este arătat modul de verificare a conectivității către LAN-ul
2001:0DB8:ACAD:4::/64 pe R2 de la R1.

3.3.2 Rutare Inter-VLAN

VLAN-urile sunt folosite pentru segmentarea rețelelor cu switch-uri. Switch-urile de Layer

2 pot fi configurate de un administrator în rețea cu peste 4000 de VLAN-uri. Cu toate acestea,
ele au funcționalitate IPv4 și IPv6 foarte limitată și nu pot îndeplini funcția de rutare realizată de
router-e. În timp ce switch-urile de Layer 2 câștigă mai multe funcționalități IP, cum ar fi
capacitatea de a efectua rutare statică, aceste switch-uri nu pot suporta rutarea dinamică. Cu un
număr mare de VLAN-uri posibile pe aceste switch-uri, rutarea statică este insuficientă.

Un VLAN este un domeniu de broadcast, astfel

încât computerele de pe VLAN-uri separate nu pot
comunica fără intervenția unui echipament de rutare.
Orice echipament de Layer 3 care suportă rutare,
precum un router sau un switch multilayer, poate fi
folosit pentru a efectua funcția de rutare. Indiferent de
echipamentul folosit, procesul de redirecționare al
traficului de rețea de la un VLAN la altul folosind
rutare este cunoscut și ca rutare inter-VLAN.

Pagina 51 din 65
3.3.2.1 Rutare inter-VLAN clasică

Prima soluție pentru rutare inter-VLAN s-a bazat pe router-e cu multiple interfețe fizice.
Fiecare interfață trebuie să fie conectată la o rețea separată și configurată cu o subrețea distinctă.

În această abordare legacy/clasică, rutarea inter-VLAN este realizată prin conectarea

diferitelor interfețe fizice ale router-ului la porturi fizice ale switch-ului. Porturile switch-urilor
conectate la router sunt puse în modul acces și fiecare interfață fizică este atribută unui VLAN
diferit. Fiecare interfață a router-ului poate accepta trafic de la VLAN-ul asociat cu interfața
switch-ului la care este conectat și traficul poate fi rutat către alte VLAN-uri conectate la alte
interfețe.

Notă: Topologia folosește legături paralele pentru a construi trunk-urile între switch-uri pentru a
obține agregarea și redundanța legăturilor. Cu toate acestea, legăturile redundante fac topologia
mai complexă și pot introduce probleme de conectivitate dacă nu este gestionată în mod
corespunzător. Protocoale și tehnici, precum spanning tree și EtherChannel ar trebui
implementate pentru a gestiona legături redundante. Aceste tehnici depășesc scopul acestui
material de curs.

Așa cum este arătat în continuare, procesul de rutare inter-VLAN clasică (legacy) parcurge
etapele descrise mai jos. În acest exemplu, router-ul a fost configurat cu două interfețe fizice
separate pentru a interacționa cu VLAN-uri diferite și de a efectua rutarea între acestea.

1. PC1 pe VLAN 10 comunică cu PC3 pe VLAN 30 prin intermediul router-ului R1.

2. PC1 și PC3 sunt pe VLAN-uri diferite si au adresele IP pe diferite subrețele.

3. Router-ul R1 are câte o interfață configurată separat pentru fiecare dintre VLAN-uri.

4. PC1 trimite trafic unicast destinat pentru PC3 pe switch-ul S2 pe VLAN 10, unde este
apoi înaintat pe interfața trunk către switch-ul S1.

Pagina 52 din 65
 5. Switch-ul S1 apoi înaintează traficul unicast către router-ul R1 pe interfața G0/0.

6. Router-ul rutează traficul unicast prin interfața G0/1, care este conectată la VLAN 30.

7. Router-ul înaintează traficul unicast către switch-ul S1 pe VLAN 30.

8. Switch-ul S1 apoi înaintează traficul unicast către switch-ul S2 prin legăturile trunk
active, după care switch-ul S2 poate înainta traficul unicast către PC3 pe VLAN 30.

Pagina 53 din 65
Notă: Această metodă de rutare inter-VLAN nu este eficientă și în general nu mai este
implementată în switched networks (rețelele cu switch-uri). Este prezentat pentru a întelege
scopul rutării inter-VLAN.

3.3.2.2 Router-on-a-stick

În timp ce rutarea inter-VLAN clasică necesită mai multe interfețe fizice atât pe router cât
și pe switch, o implementare de actualitate a rutării inter-VLAN nu necesită acest lucru. În
schimb, versiuni mai noi de software-uri pentru router permit configurarea unei interfețe de
router ca legătură trunk, ceea ce înseamnă că este necesară o interfață fizică pe router, pentru
legătura la switch, prin care să ruteze pachete între mai multe VLAN-uri.

“Router-on-a-stick” este un
tip de configurare în care o singură
interfață fizică rutează traficul
între mai multe VLAN-uri pe o
rețea. Așa cum se arată în figură,
router-ul conectat la switch-ul S1
folosește o singură conexiune
fizică de rețea (în mod trunk).

Pagina 54 din 65
 Interfața router-ului este configurată să funcționeze ca o legătură trunk și este conectată la
portul unui switch care este configurat în modul trunk. Router-ul efectuează rutare inter-VLAN
prin acceptarea traficului VLAN-etichetat pe interfața trunk ce vine de la un switch adiacent și
apoi rutează intern între VLAN-urile care utilizează subinterfețe. Router-ul înaintează apoi
traficul rutat, VLAN-etichetat, pentru VLAN-ul destinație, pe aceeași interfață fizică pe care o
folosește pentru a primi trafic.

Subinterfețele sunt interfețe virtuale create la nivel de software, asociate cu o singură

interfață fizică. Subinterfețele sunt configurate în software pe un router și fiecare subinterfață
este configurată independent cu o adresă IP și o atribuire VLAN. Subinterfețele sunt configurate
pe diferite subrețele corespunzătoare atribuirii lor VLAN pentru a facilita rutarea logică. După ce
o decizie de rutare a fost luată pe baza VLAN-ul destinație, frame-urile de date sunt etichetate cu
ID-ul de VLAN și trimise înapoi pe interfața fizică.

Procesul router-on-a-stick îndeplinește funcția de rutare parcurgând următorii pași:

1. PC1 pe VLAN 10 comunică cu PC3 pe VLAN 30 prin router-ul R1 folosing o singură

interfață fizică a router-ului.

2. PC1 trimite trafic unicast către switch-ul S2.

3. Switch-ul S2 etichetează traficul unicast ca fiind originar din VLAN 10 și înaintează

traficul unicast pe legătura trunk către switch-ul S1.

Pagina 55 din 65
 4. Switch-ul S1 înaintează traficul etichetat pe cealaltă interfață trunk pe portul F0/5 către
interfața de pe router-ul R1.

5. Router-ul R1 acceptă traficul unicast etichetat pe VLAN 10 și îl rutează către VLAN 30

folosind subinterfețele configurate.

6. Traficul unicast este etichetat cu VLAN 30 deorece este trimis de pe interfața de router
către switch-ul S1.

7. Switch-ul S1 înaintează traficul unicast etichetat cu VLAN 30 pe o legătura trunk către

switch-ul S2.

Pagina 56 din 65
 8. Switch-ul S2 elimină etichetarea VLAN a unui frame unicast și înaintează frame-ul la
PC3 pe portul F0/6.

Notă: Metoda router-on-a-stick de rutare inter-VLAN nu depășește 50 de VLAN-uri.

3.3.2.3 Configurarea rutării inter-VLAN

Pentru a permite rutarea inter-VLAN folosind router-on-a-stick, trebuie activat modul

trunk pe portul switch-ului care este conectat la router.

În figură, router-ul R1 este conectat la switch-ul S1 pe portul trunk F0/5. VLAN-urile 10 și

30 sunt adăugate switch-ului S1.

Pagina 57 din 65
 Deoarece portul switch-ului F0/5 este configurat ca port trunk, portul nu trebuie atribuit la
niciun VLAN. Pentru a configura portul switch-ului F0/5 ca port trunk, se rulează comanda
switchport mode trunk în submodul de configurare al interfeței F0/5.

Notă: Router-ul nu suportă Dynamic Trunking Protocol (DTP), care este folosit de către switch,
deci nu pot fi folosite comenzile: switchport mode dynamic auto sau switchport mode dynamic
desirable.

Configurația router-ului este diferită când configurarea router-on-a-stick este folosită în

comparație cu rutarea inter-VLAN clasică. În figură se arată că pe router sunt configurate mai
multe subinterfețe.

Fiecare subinterfață este creată folosind, în modul global de configurare, comanda:

interface interface_id.subinterface_id

Pagina 58 din 65
 Sintaxa pentru subinterfață este: interfața fizică, în acest caz g0/0, urmată de punct și
numărul subinterfeței. Numărul subinterfeței este configurabil, dar reflectă de obicei numărul
VLAN-ului. În acest exemplu, se folosesc 10 și 30 ca numere de subinterfață pentru a face mai
ușoară recunoașterea VLAN-urilor la care sunt asociate. Subinterfața GigabitEthernet0/0.10 este
creată folosind comanda interface g0/0.10, în modul global de configurare.

Înainte de a atribui o adresă IP la o subinterfață, aceasta trebuie configurată să opereze pe

un VLAN specific și folosim comanda:

encapsulation dot1q vlan_id

În acest exemplu, subinterfața G0/0.10 este configurată pentru VLAN 10.

Apoi, se alocă adresa IP pentru subinterfață folosind, în submodul de configurare al

subinterfeței, comanda ip address ip_address subnet_mask. În acest exemplu, subinterfeței
G0/0.10 îi este atribută adresa IP 172.17.10.1 folosind comanda: ip address 172.17.10.1
255.255.255.0.

Acest proces este repetat pe toate subinterfețele router-ului care sunt necesare pentru a ruta
traficul între VLAN-urile configurate pe rețea. Fiecărei subinterfețe a router-ului îi trebuie
atribuită o adresă IP într-o subrețea unică pentru ca rutarea să aibă loc. De exemplu, cealaltă
subinterfață a router-ului, G0/0.30, este configurată să utilizeze adresa IP 172.17.30.1, care este
dintr-o subrețea diferită față de G0/0.10.

După ce subinterfețele au fost configurate, ele trebuie să fie activate.

Spre deosebire de o interfață fizică, subinterfețele nu sunt activate cu comanda no

shutdown în submodul de configurare al subinterfeței din software-ul Cisco IOS. Introducerea
comenzii no shutdown la nivel de subinterfață nu are nici un efect. Atunci când se activează
interfața fizică cu comanda no shutdown, toate subinterfețele configurate pe acea interfață sunt
activate. De asemenea, dacă interfața fizică este dezactivată, toate subinterfețele sunt dezactivate.
În acest exemplu, comanda no shutdown este introdusă în modul de configurare pentru interfața
G0/0, care la rândul ei, activează toate interfețele configurate.

Subinterfețele individuale pot fi închise administrativ folosind comanda shutdown.

Pagina 59 din 65
3.3.2.4 Verificarea configurării rutării Inter-VLAN

În mod implicit, router-ele Cisco sunt configurate să ruteze traficul între subinterfețele
locale. Ca rezultat, rutarea nu trebuie activată în mod specific.

În figura următoare, comanda show vlans afișează informații despre subinterfețele VLAN
în Cisco IOS.

Output-ul comenzii arată cele două subinterfețe VLAN configurate, GigabitEthernet0/0.10

și GigabitEthernet0/0.30.

Examinarea tabelei de rutare se face utilizând comanda show ip route.

În acest exemplu, rutele definite în tabela de rutare indică faptul că sunt asociate cu
subinterfețele specifice, nu cu interfețele fizice separate. Există două rute în tabela de rutare: o
rută este pentru subrețeaua 172.17.10.0/24, care este atașată la subinterfața locală G0/0.10, iar
cealaltă rută este pentru subrețeaua 172.17.30.0/24, care este atașată la subinterfața locală
G0/0.30. Router-ul folosește această tabelă de rutare pentru a determina unde să trimită traficul
pe care îl primește. De exemplu, dacă router-ul primește un pachet pe subinterfața G0/0 destinat
subrețelei 172.17.30.0, va identifica faptul că trebuie să trimită pachetul pe subinterfața G0/0.30
pentru a ajunge la host-urile subrețelei 172.17.30.0.

Pagina 60 din 65
3.3.2.5 Testarea configurării rutării inter-VLAN

După ce router-ul și switch-ul au fost configurate să efectueze rutare inter-VLAN,

următorul pas este de a verifica conectivitatea host-la-host. Acces-ul la echipamentele de pe
VLAN-urile remote poate fi verificat cu comanda ping.

Pentru exemplul prezentat în figură, comenzile ping și tracert sunt inițiate de pe PC1 către
adresa destinația a lui PC3.

Testarea ping

Comanda ping trimite o cerere echo ICMP către adresa destinație. Când un host primește o
cerere echo ICMP, răspunde cu echo reply ICMP pentru a confirma că a fost primită cererea de

Pagina 61 din 65
ICMP. Comanda ping calculează timpul scurs folosind diferența dintre timpul de când a fost
trimisă cererea și timpul de când a fost primită cererea. Timpul scurs este folosit pentru a
determina latența conexiunii. Când se primește cu succes un răspuns, se confirmă faptul că există
o legătură între echipamentul emițător și cel receptor.

Testarea tracert

Tracert este un utilitar folositor pentru a confirma calea rutată aleasă între două
echipamente. Pe sistemele UNIX, utilitatea este specificată de traceroute. Tracert folosește, de
asemenea, ICMP pentru a determina calea aleasă, dar folosește echo-uri ICMP cu valori
specifice time-to-live definite pe frame.

Valoarea time-to-live determină exact la câte hop-uri de router e permis echo-ul ICMP să
ajungă. Prima cerere echo ICMP este trimisă cu o valoare time-to-live setată să expire la primul
router pe ruta către echipamentul destinație.

Când cererea echo ICMP expiră pentru prima rută, un mesaj ICMP este trimis înapoi de la
router la echipamentul de origine. Echipamentul înregistrează răspunsul de la router și continuă
să trimită o alta cerere echo ICMP, dar de data aceasta cu o valoare time-to-live mai mare. Acest
lucru permite ca cererea echo ICMP să treacă prin primul router și să ajungă la al doilea
echipament pe ruta către destinația finală. Acest proces se repetă recursiv până când cererea echo
ICMP este trimisă până la capăt către echipamentul de destinație. După ce comanda tracert
termină de rulat, se afișează o listă a interfețelor router-ului în care se observă că cererea echo
ICMP a ajuns la destinație.

În exemplu dat, comanda ping a fost capabilă să trimită o cerere echo ICMP către IP-ul de
destinație al PC3. De asemenea, tracert confirmă că drumul către PC3 trece prin adresa IP de
subinterfață 172.17.10.1 a router-ului R1.

Pagina 62 din 65
3.4. REZUMAT

Există multe structuri cheie și caracteristici de performanță menționate când se discută

despre rețele: topologie, viteză, cost, securitate, disponibilitate, scalabilitate și fiabilitate.

Switch-urile și router-ele Cisco au mai multe asemănări. Acestea suportă un sistem de

operare similar, structuri similare de comandă și mai multe comenzi identice. O caracteristică
distinctivă între switch-uri și router-e este tipul de interfețe pe care le suportă fiecare. După ce o
interfață este configurată pe ambele echipamente, comenzile show corespunzătoare trebuie
folosite pentru a verifica interfețele active.

Scopul principal al router-ului este de a conecta mai multe rețele și de a redirecționa

pachete de la o rețea la alta. Acest lucru presupune că un router are de obicei mai multe interfețe.
Fiecare interfață este membru sau host pe o rețea IP diferită.

Cisco IOS folosește ceea ce este cunoscut ca distanța administrativă (AD) pentru a
determina ruta pe care să o adauge în tabela de rutare IP. Tabela de rutare este o listă cu rețele

Pagina 63 din 65
cunoscută de către router. Tabela de rutare include adresele de rețea pentru propriile interfețe,
care sunt rețele direct conectate, precum și adrese de rețea pentru rețele remote. O rețea remote
este o rețea care poate fi accesată doar prin redirecționarea pachetului către alt router.

Rețelele remote sunt adăugate în tabela de rutare în două moduri: fie manual de către
administratorul de rețea configurând rute statice sau prin implementarea unui protocol de rutare
dinamică. Rutele statice nu au așa multe avantaje față de protocoalele de rutare dinamică; cu
toate acestea, rutele statice pot necesita mai multă mentenanță dacă topologia se schimbă
constant sau este instabilă.

Router-ele iau decizia principală de direcționare a traficului la Layer 3, Layer-ul Rețea. Cu

toate acestea, interfețele router-ului participă la Layer-ele 1, 2 și 3. Pachetele IP de Layer 3 sunt
încapsulate într-un frame data link de Layer 2 și sunt codificate în biți la Layer 1. Interfețele
router-ului participă în procesele de Layer 2 asociate cu încapsularea lor. De exemplu, o interfață
Ethernet pe un router participă în procesul ARP similar ca și alte host-uri din acel LAN.

Tabela de rutare IP este, de fapt, o structură ierarhică, care este folosită pentru a accelera
procesul de căutare atunci când se dorește localizarea unei rute și direcționarea pachetelor.

Tabela de rutare IPv6 conține componente similare cu cele din tabela de rutare IPv4,
aceasta fiind populată folosind interfețe direct conectate, rute statice și rute învățate dinamic.

Rutele statice pot fi configurate cu o adresă next-hop, care este de obicei adresa IP a
router-ului următor. Când este utilizată o adresă IP next-hop, procesul tabelei de rutare trebuie să
rezolve această adresă pe o interfață de ieșire. Pe legăturile seriale punct-la-punct, este de obicei
mai eficient să se configureze rută statică pe o interfață de ieșire. Pe rețelele multi-acces, precum
Ethernet, pot fi configurate pe ruta statică atât adresa IP next-hop cât și interfața de ieșire.

Rutele statice pot avea o distanță administrativă default cu valoarea 1. Această distanță
administrativă se aplică și la rutele statice configurate cu adresă IP next-hop dar și la rutele
configurate cu interfață de ieșire. Dacă ruta statică este configurată cu o adresă IP next-hop sau o
interfață de ieșire și dacă interfața de ieșire care este utilizată pentru a redirecționa acel pachet nu
este în tabela de rutare, ruta statică nu este inclusă în tabela de rutare.

Pagina 64 din 65
 Rutarea inter-VLAN este procesul de rutare al traficului între VLAN-uri diferite, folosind
fie un router dedicat fie un switch multi-layer. Rutarea inter-VLAN facilitează comunicarea între
echipamentele izolate de către limitele VLAN.

Rutarea inter-VLAN legacy (clasică) depinde de portul fizic al router-ului care trebuie să
fie disponibil pentru fiecare VLAN configurat. Acest proces de rutare a fost înlocuit de către
topologia router-on-a-stick care se bazează pe un router extern cu subinterfețe conectate la un
switch Layer 2. Folosind router-on-a-stick, adresarea IP corespunzătoare și informațiile de
VLAN trebuie să fie configurate pe fiecare subinterfață logică. De asemenea, pentru a se potrivi
cu interfața trunk a switch-ului trebuie să fie configurată și încapsularea trunk.

Pagina 65 din 65