O retea este formata dintr-un grup de calculatoare care utilizeaza

in comun echipamente, date si aplicatii, adica resurse hardware si

software.
După aria de cuprindere se deosebesc reţele de calculatoare:
 locale-LAN (Local Area Network);
 metropolitane- MAN (Metropolitan Area Network);
 de arie largă- WAN (Wide Area Network).
Reţelele locale includ staţii (calculatoare, terminale) şi sistemul de
transfer date, plasate în aria uneia sau a cîtorva clădiri vecine la distanţe
de la sute de metri pînă la cîţiva kilometri.
Reţelele metropolitane cuprind aria unui oraş, asigurând distanţe
între componente de pînă la zeci de kilometri.
Reţelele de arie largă nu sunt limitate, practic, în aria posibilă de
cuprindere. În caz general terminalele, calculatoarele pot fi plasate în
cele mai îndepărtate colţuri ale Pământului.
Legăturile dintre componentele de bază ale unei reţele
caracterizează topologia reţelei. După topologie se deosebesc reţele
(fig.2): stea; arbore; magistrală; inel; plasă; fiecare-cu-fiecare sau
completă. La toate aceste topologii, cu excepţia topologiei magistrală,
staţiile şi nodurile de comutaţie sunt conectate prin canale punct-la-
punct, realizînd comunicarea directă, fără comutaţie, între perechile de
staţii sau noduri adiacente. La topologia magistrală, însă, toate staţiile
sunt conectate la un mediu comun de transmisie date.
Structuri topologice ale reţelelor de calculatoare.
Componentele hardware a reţelei de calculatoare:
Placa de reţea, numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de
reţea, este o piesă electronică proiectată petru a permite calculatoarelor
să se conecteze la o reţea de calculatoare. Termenul corespunzător în
engleză este Network Interface Card (NIC). Placa este de obicei
opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la
resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor de a crea conexiuni cu
alţi utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o
tehnologie radio fără fir de tip wireless.
Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, care îi
permite să fie adresată şi regăsită chiar în reţelele de întindere globală
maximă.
Modemul (modulator/demodulator): In general este un
dispozitiv care moduleaza si demoduleaza semnale. In comunicatia intre
calculatoare, este un dispozitiv folosit la convertirea semnalelor digitale
in analogice si convertirea semnalelor analogice in digitale.
Modemul deasemenea este un dispozitiv ce conectează un
calculator la reţeaua mondială, un dispozitiv uzual şi poate fi chiar un
dispozitiv de reţea.
Comunicatia la distante mari se face uzual prin infrastructura
reţelei telefonice, care este pusa la dispozitie de operatori nationali de
stat sau privati. Conectarea la linia telefonica a echipamentului de calcul
numeric se face prin echipamente numite Modem-uri.
Repetorul serie este un dispozitiv de nivel 1 ce are rolul de a
amplifica semnalul primit la portul de intrare. Acest dispozitiv era folosit
la reţelele de tip magistrală sau BUS ce aveau o viteză de pînă la
10Mb/s, sau la reţelele cu o topologie Token Ring.
Hub–ul sau repetorul de semnal multiport ca şi repetorul de
semnal are rolul de a amplifica semnalul primit pe un port şi a reda
semnalul amlificat pe toate celelalte porturi disponibile. Deasemenea
HUB – ul este un dispozitiv de nivel 1, şi se poate folosi deasemenea în
reţele cu topologii TOKEN RING, BUS, şi mai ales IERARHICE, in
cadrul ethernet şi fast ethernet.
Switch-ul este deasemenea un dispozitiv de nivel 2 deorece
lucrează cu adresele IP, pe care le memorează într-un tabel intern,
principala diferenţă faţă de Hub este aceea că switch ul preia semnalul
de la intrarea unui port, amplifică semnalul şi îl trimite mai departe
numai pe portul la care este conectată subreţeaua ce include Pc ul
destinaţie.
Routerul este un dispozitiv de nivel 3 şi el include toate
caracteristicile componentelor de mai sus şi altele în plus cum ar fi,
interconectarea a două sau mai multe reţele cu topologii funcţionale
diferite, mai are şi un rol de protecţie putînd filtra pachetele pe baza
cunor caracteristici bine definite de utilizator (Firewall), deasemenea
mai are rol de control al traficului internet putînd partaja în funcţie de
numărul de utilizatori conexiunea,mai poate avea un rol de scut antivirus
etc. Routerele pot fi de două feluri Hardware (dispoziti fizic asemănător
cu un switch, dar la nivel electronic este un calculator cu un sistem de
operare minimal, avînd o placă de bază, un procesor, memorie, hard disk
) şi software (care este un calculator Pc de tip IBM cu 2 sau mai multe
plăci de reţea, si cu un software, necesar reţelei respective).
Cablu coaxial consta dintr-un fir (coax cabluri) sau doua fire
(twinax cabluri) interioare unui cablu ecranat. Firul interior este inserat
intr-un material plastic, acesta la randul lui ecranat si izolat.
Perechi torsadate (twisted pair) - sunt mai multe perechi de fire
invelite intr-o aceeasi manta, fiecare pereche impletita in spirala. Prin
torsadare se impiedica aparitia inductiilor parazite reciproce in cele doua
fire ale perechii.
Se deosebesc perechi ecranate (shielded twisted pair - STP) si
neecranate (unshielded twisted pair - UTP) La STP ecranul este legat la
potentialul pamantului si suplimentar fiecare pereche este ecranata
separat pentru a impiedica inductia in/din perechile vecine.
Fibra optica (fiber optic FO): in locul curentului electric se
foloseste lumina drept purtatoare pentru semnalul cu informatie. In cablu
se gasesc una sau mai multe fibre transparente extrem de subtiri (cativa
mm) incastrate intr-un material dur, rezistent.
Componente software a reţelei de calculatoare.

Protocoale. Asigurarea conectivitatii fizice pentru o retea

reprezinta partea cea mai usoara. Adevarata greutate consta in
dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard pentru
calculatoare si alte dispozitive atasate la retea. Aceste mijloace
de comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale.
Protocoalele pentru retele LAN sunt numite frecvent
arhitecturi LAN, pentru ca sunt incluse in NIC. Ele predetermina in
mare masura forma, dimensiunea si mecanica retelei.

Drivere de dispozitiv. Un driver de dispozitiv este un program de

nivel hardware care controleaza un anumit dispozitiv. Un driver
de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare in miniatura
pentru o singura componenta hardware. Fiecare driver contine
toata logica si toate datele necesare pentru a asigura
functionarea corecta a dispozitivului respectiv. In cazul unei placi
de interfata cu reteaua (NIC), driverul include furnizarea unei
interfete pentru sistemul de operare al gazdei.

Software pentru comunicatii. Componentele hardware si

software de retea care au fost descrise anterior nu au capacitatea
de a-i permite unui utilizator sa foloseasca efectiv reteaua. Ele nu
fac decat sa asigure infrastructura si mecanismele care permit
utilizarea acesteia. Sarcina utilizarii efective a retelei cade in
seama aplicatiilor software specializate, care controleaza
comunicatiile.
Indiferent de tipul sau complexitatea aplicatiilor, software-ul
pentru comunicatii reprezinta mecanismul care face banda de frecventa
cu adevărat utilizabila.
 Modelul de referinta OSI
ISO a dezvoltat modelul de referinta OSI (Open Systems
Interconnection – interconectarea sistemelor deschise), pentru a
facilita deschiderea interconexiunii sistemelor de calculatoare. O
interconexiune deschisa este o interconexiune care poate fi
acceptata intr-un mediu multiproducator. Acest model a stabilit
standardul universal pentru definirea nivelurilor functionale
necesare acceptarii unei astfel de conexiuni intre calculatoare.
In urma cu aproape 20 de ani, cand a fost dezvoltat, modelul
de referinta OSI a fost considerat radical. La vremea respectiva,
producatorii de calculatoare blocau clientii in arhitecturi brevetate,
cu un singur producator. Comunicatia deschisa a fost privita ca o
invitatie la competitie. Din perspectiva producatorilor, competitia
era nedorita. Prin urmare, toate functiile erau integrate cat mai
compact posibil. Notiunea de modularitate functionala, sau
layering (stratificare), parea in antiteza cu misiunea oricarui
producator.
Este important de remarcat ca modelul a avut mare succes.
Abordarea integrata anterioara, brevetata, a disparut. Astazi,
comunicatiile deschise sunt un lucru necesar. In mod curios,
foarte putine produse respecta in totalitate modelul OSI. In
schimb, structura sa elementara, pe niveluri, este frecvent
adaptata noilor standarde. Pe de alta parte, nivelul de referinta
OSI ramane un mecanism viabil pentru explicarea functionarii
retelei.
In ciuda succeselor sale, continua sa existe numeroase
confuzii legate de modelul de referinta OSI.
Prima confuzie este aceea ca modelul de referinta OSI a fost
dezvoltat de International Standards Organisation (tot ISO), cu
sediul la Paris. Nu este adevarat. Modelul de referinta OSI a fost
dezvoltat de catre International Organization for Standardization.
Modelul OSI clasifica diferitele procese necesare intr-o
sesiune de comunicare pe sapte niveluri (straturi) functionale.
Organizarea acestor straturi are la baza secventa naturala de
evenimente care apare in timpul sesiunii de comunicare. Figura
1.2 prezinta modelul de referinta OSI. Nivelurile 1-3 asigura
accesul prin retea, in timp ce nivelurile 4-7 sunt dedicate logisticii
necesare pentru a comunica dintr-un capat in altul.

Modelul de Numarul
referinta nivelului
OSI
Aplicatie 7
Prezentare 6
Sesiune 5
Transport 4
Retea 3
Legatura 2
de date
Fizic 1

Figura 1.2 Modelul de referinta OSI

Nivelul 1: Fizic
Primul nivel este numit nivel Fizic. Acest nivel raspunde de
transmiterea sirului de biti. El accepta cadre de date de la nivelul
2, Legatura de date, si transmite serial, bit cu bit, structura si
continutul acestora.
De asemenea, este raspunzator pentru receptionarea, bit cu
bit, a sirurilor de date care sosesc. Aceste siruri sunt transmise
apoi nivelului Legatura de date, pentru a fi refacute cadrele.
Acest nivel vede, literalmente, numai cifre de 0 si 1. El nu
are nici un mecanism pentru determinarea semnificatiei bitilor pe
care ii transmite sau ii primeste, ci este preocupat exclusiv de
caracteristicile fizice ale tehnicilor de transmitere a semnalelor
electrice si/sau optice. Acestea includ tensiunea electrica utilizata
pentru transportul semnalului, tipul mediului si impedantele
caracteristice si chiar forma fizica a conectorului utilizat la capatul
mediului de transmisie.
 Nivelul 2: Legatura de date
Al doilea nivel al modelului de referinta OSI est nivelul
Legatura de date. Ca toate celelalte, nivelul Legatura de date are
doua seturi de responsabilitati: transmisie si receptie. El raspunde
de asigurarea validitatii cap-la-cap a datelor transmise.
Din punct de vedere al transmisiei, nivelul Legatura de date
raspunde de gruparea in cadre a instructiunilor, datelor si asa mai
departe. Un cadru este o structura inerenta nivelului Legatura de
date, care contine informatii suficiente pentru a asigura
transmiterea reusita a datelor, prin reteaua locala, spre destinatie.
Un transfer reusit presupune ca, la sosirea la destinatie,
cadrele sa fie intacte. Prin urmare, cadrele trebuie sa contina un
mecanism de verificare a integritatii continutului in timpul
transferului.
Pentru o livrare garantata a datelor trebuie sa se intample
doua lucruri:
 Nodul initial trebuie sa primeasca o confirmare pentru
fiecare cadru care a fost primit intact de catre nodul destinatar.
 Inainte de a confirma primirea unui cadru, nodul destinatar
trebuie sa verifice integritatea continutului cadrului respectiv.
Exista numeroase situatii care pot face ca la transmiterea
cadrelor, acestea sa nu ajunga la destinatie sau sa se deterioreze
si sa devina inutilizabile in timpul transferului. Nivelul Legatura de
date este raspunzator de detectarea si corectarea tuturor erorilor
de acest tip.
Nivelul Legatura de date este raspunzator si de
reasamblarea in cadre a oricaror siruri binare primite de la nivelul
Fizic. Totusi, dat fiind ca sunt transmise atat structura, cat si
continutul unui cadru, nivelul Legatura de date nu reconstruieste
cu adevarat un cadru. In schimb el pastreaza biti sositi pana cand
are un cadru complet.
Nivelurile 1 si 2 sunt necesare oricarui tip de comunicatie,
indiferent daca reteaua este LAN sau WAN.
 Nivelul 3: Retea
Nivelul Retea raspunde de stabilirea rutei care va fi utilizata
intre calculatorul initial si cel de destinatie. Acest nivel nu are
inclus nici un mecanism de detectie/corectie a erorilor de
transmisie si, prin urmare, este obligat sa se bazeze pe serviciul
fiabil de transmisie cap-la-cap al nivelului Legatura de date.
Nivelul retea este utilizat pentru stabilirea comunicatiilor cu
sistemele de calculatoare care se gasesc dincolo de segmentul
LAN local. El poate face acest lucru pentru ca are propria
arhitectura de adresare pentru rutare, care este separata si
diferita de adresarea calculatoarelor la nivelul 2.
Printre protocoalele rutabile se numara:
 IP (Internet Protocol)
 IPX (Internet Packet Exchange)
 AppleTalk
Utilizarea nivelului Retea este optionala. Acesta este
necesar numai daca sistemele de calculatoare se afla in
segmente ale retelei separate printr-un router.

Nivelul 4: Transport
Nivelul Transport ofera un serviciu similar nivelului Legatura
de date, prin faptul ca raspunde de integritatea cap-la-cap a
transmisiunilor. Spre deosebire de nivelul Legatura de date,
nivelul Transport este capabil sa realizeze aceasta functie dincolo
de segmentul LAN local. El poate sa detecteze pachetele care
sunt abandonate de routere si sa genereze automat o cerere de
retransmisie.
O alta functie semnificativa a nivelului Transport este
resecventierea pachetelor, daca ele nu au ajuns in ordine. Acest
lucru se poate intampla din diverse motive. Este posibil ca
pachetele sa urmeze cai diferite prin retea, de exemplu, sau ca
unele pachete sa se deterioreze in timpul transferului. In acest
caz, nivelul Transport este capabil sa identifice secventa de
pachete initiala si sa le rearanjeze in acea succesiune inainte de
a trimite continutul lor nivelului Sesiune.

Nivelul 5: Sesiune
Al cincilea nivel al modelului de referinta OSI este numit
nivelul Sesiune. Acest nivel este relativ neutilizat ca nivel separat;
numeroase protocoale includ functiile acestui nivel in nivelurile lor
Transport.
Functia nivelului Sesiune OSI este de a gestiona fluxul
comunicatiilor in timpul conexiunii dintre doua doua sisteme de
calculatoare. Acest flux de comunicatii este cunoscut ca sesiune.
Acest nivel determina daca respectivele comunicatii pot fi uni sau
bidirectionale. El asigura, de asemenea, ca o cerere este
satisfacuta inainte de a fi acceptata una noua.

Nivelul 6: Prezentare
Nivelul Prezentare este responsabil cu gestionarea modului
in care sunt codificate datele. Nu toate sistemele de calculatoare
utilizeaza aceeasi metoda de codificare a datelor, iar nivelul
Prezentare are rolul de translator intre metodele de codificare a
datelor, altfel incompatibile, ca transformarea din ASCII in binar,
samd.
Nivelul Prezentare poate fi utilizat pentru a media diferentele
dintre formatele in virgula mobila, ca si pentru asigurarea
serviciilor de criptarea si decriptare.

Nivelul 7: Aplicatie
Nivelul de varf al modelului de referinta OSI se numeste
nivel Aplicatie. In ciuda numelui sau, acest nivel nu include
aplicatii. In schimb, el asigura interfata dintre aplicatiile respective
si serviciile retelei. Acest nivel poate fi considerat motivul initierii
sesiunii de comunicare.
 Modelul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet
Protocol) a fost creat de US DoD (US Department of Defence -
Ministerul Apărării Naţionale al Statelor Unite) din necesitatea unei
reţele care ar putea supravieţui în orice condiţii. DoD dorea ca, atâta
timp cât funcţionau maşina sursă şi maşina destinaţie, conexiunile să
rămână intacte, chiar dacă o parte din maşini sau din liniile de transmisie
erau brusc scoase din funcţiune. Era nevoie de o arhitectură flexibilă,
deoarece se aveau în vedere aplicaţii cu cerinţe divergente, mergând de
la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real.
Aceste cerinţe au condus la alegerea a patru niveluri pentru
modelul TCP/IP: Aplicaţie, Transport, Reţea (sau Internet) şi Acces la
Reţea.
Nivelul Aplicaţie
Nivelul aplicaţie se referă la protocoalele de nivel înalt folosite de
majoritatea aplicaţiilor, precum terminalul virtual (TELNET), transfer de
fişiere (FTP) şi poşta electronică (SMTP). Alte protocoale de nivel
aplicaţie sunt DNS (Domain Name Service), NNTP sau HTTP.
În majoritate implementărilor, nivelul aplicaţie tratează nivelurile
inferioare ca o "cutie neagră" care oferă o infrastructură sigură de
comunicaţii, deşi majoritatea aplicaţiilor cunosc adresa IP sau portul
folosit. Majoritatea protocoalelor de la nivelul aplicaţie sunt asociate cu
modelul client-server. Serverele au de obicei asociate porturi fixe,
atribuite de IANA: HTTP are portul 80, FTP portul 21, etc. În schimb,
clienţii folosesc porturi temporare.
Nivelul Transport
Este identic cu cel din modelul OSI, ocupându-se cu probleme
legate de siguranţă, control al fluxului şi corecţie de erori. El este
proiectat astfel încât să permită conversaţii între entităţile pereche din
gazdele sursă, respectiv, destinaţie. În acest sens au fost definite două
protocoale capăt-la-capăt.
Primul din ele, TCP (Trasmission Control Protocol). El este un
protocol sigur orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi
trimişi de pe o maşină să ajungă fără erori pe orice altă maşină din inter-
reţea. Acest protocol fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi
pasează fiecare mesaj nivelului internet. TCP tratează totodată controlul
fluxului pentru a se asigura că un emiţător rapid nu inundă un receptor
lent cu mai multe mesaje decât poate acesta să prelucreze.
Al doilea protocol din acest nivel, UDP (User Datagram
Protocol), este un protocol nesigur, fără conexiuni, destinat aplicaţiilor
care doresc să utilizeze propria lor secvenţiere şi control al fluxului.
Protocolul UDP este de asemenea mult folosit pentru interogări rapide
întrebare-răspuns, client-server şi pentru aplicaţii în care comunicarea
promptă este mai importatntă decât comunicarea cu acurateţe, aşa cum
sunt aplicaţiile de transmisie a vorbirii şi a imaginilor video.
Nivelul Reţea (Internet)
Scopul iniţial al nivelului reţea era să asigure rutarea pachetelor în
interiorul unei singure reţele. Odată cu apariţia interconexiunii între
reţele, acestui nivel i-au fost adăugate funcţionalităţi de comunicare între
o reţea sursă şi o reţea destinaţie.
În stiva TCP/IP, protocolul IP asigură rutarea pachetelor de la o
adresă sursă la o adresă destinaţie, folosind şi unele protocoale
adiţionale, precum ICMP sau IGMP. Determinarea drumului optim între
cele două reţele se face la acest nivel.
Comunicarea la nivelul IP este nesigură, sarcina de corecţie a
erorilor fiind plasată la nivelurile superioare (de exemplu prin protocolul
TCP). În IPv4 (nu şi IPv6), integritatea pachetelor este asigurată de
sume de control.
Nivelul Acces la reţea
Se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a ZU-
ului pe o legătură fizică, incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de
medii de transmisie, adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic.
Modelul de referinţă TCP/IP nu spune mare lucru despre ce se
întâmplă acolo, însă menţionează că gazda trebuie să se lege la reţea,
pentru a putea trimite pachete IP, folosind un anumit protocol. Acest
protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la
reţea.
 Internetul este o retea globala formata prin interconectarea mai
multor calculatoare, ce faciliteaza comunicarea intre utilizatori prin
transferul de date de pe un calculator pe altul prin intermediul
protocolului TCP/IP.
Internetul aste alcătuit azi din zeci sau sute de milioane de
calculatoare, dispuse pe întregul glob, staţionare sau mobile, reţea ce
deţine cantităţi uriaşe de informaţii, din care foarte multe pot fi
consultate fără restricţii, iar unele contra cost sau numai cu diferite
parole de acces. În cadrul reţelei Internet poate fi folosită poşta
electronică sau pot fi consultate site-uri ale reţelei WWW.
Calculatoarele conectate la Internet ar putea folosi unul sau mai
multe din urmatoarele servicii:
 Electronic mail (e-mail) – Permite sa trimiti si sa primesti
mesaje. Permite acces la grupuri de discutii adesea numite Listservs
dupa numele programului cu care opereaza. Acest serviciu functioneaza
prin intermediul urmatoarelor protocoale:
 POP3 (Post Office Protocol) – Se refera la calea prin care un
client de e-mail ca Eudora sau Outlook Express primeste un mail de la
un server de email. Comunica pe portul 110, 995
 IMAP (Internet Message Access Protocol) – Acest protocol
incepe sa inlocuiasca protocolul POP ca protocol principal folosit de
clienti de e-mail in comunicare cu serverele de e-mail. Folosind IMAP
un clinet nu numai ca poate sa primeasca e-mail-uri dar poate de
asemenea sa manipuleze mesajele stocate pe server, fara a trebuie sa
copieze in calculatoarele personale acele mesaje. Asa ca mesajele pot fi
sterse, schimbata starea lor, pot si administra mai multe casute de e-mail.
Comunica pe portul 220, 143, 993
 HTTP (Hypertext Transfer Protocol) – Un protocol de
mutare a fisierelor hypertext de-a lungul Internet-ului. Are nevoie de un
client HTTP la un capat si un server HTTP la celalalt capat. Protocolul
HTTP este cel mai folosit in World Wide Web (WWW). Comunica pe
portul 80
  SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) – Un protocol
pentru transferarea e-mail-urilor de la un server la altul. Comunica pe
portul 25, 465, 587

Servere pentru reţele

- World Wide Web (WWW) sau pe scurt Web, este uriaşă
colecţie de documente care conţin informaţii ce sunt păstrate pe
calculatoare răspândite în toată lumea. WWW a fost creat în Elveţia la
Centre Europeen de Recherche Nucleare (CERN).
Accesul la o pagină Web, a unui site Internet (site-urile fiind
constituite din pagini Web) se poate face printr-un program, ca de
exemplu Microsoft Internet Explorer, Opera, Mozilla FireFox, etc.
- FTP sau File Transfer Protocol – Permite unui calculator sa
primeasca rapid, vizioneze si sa salveze fisiere de pe un alt calculator
strain. Comunica pe portul 21
- Telnet – Permite utilizatorului unui calculator sa se autentifice
pe un alt calculator si sa foloseasca resursele acelui calculator ca si cum
ar fi resursele propriului sau calculator. Comunica pe portul 23
- BitTorrent este un protocol care permite descărcarea rapidă de
fişiere folosind o cantitate minimă din lăţimea de bandă disponibilă a
conexiunii la Internet. Spre deosebire de alte metode de download,
BitTorrent maximizează viteza de transfer împărţind fişierul în bucăţele
şi descărcând acele bucăţele pe rând de la utilizatorii care le au deja.
Acest proces poate face fişierele voluminoase, dar populare, ca de
exemplu episoade ale emisiunilor de televiziune sau filme şi
videoclipuri, să poată fi descărcate cu viteze mult mai mari decât este
posibil cu protocoale similare
- IRC (Internet Relay Chat) – Practic un imens chat cu mai
multi useri. Sunt cateva server imense de IRC in lume care sunt
conectate intre ele. Oricine poate creea un canal si oricine tasteaza ceva
pe acel canal poate fi vazut de membrii intregului canal. Canalele private
pot (sunt) fi create pentru o conferinta intre mai multe persoane.
Comunica pe portul 6665-6669
 - SSH (Secure Socket Shell) – este o comanda de baza si un
protocol Unix pentru accesul securizat la un calculator aflat la distanta.
Este folosit la scara larga de administratorii de retea pentru a controla
serverele la distanta. SSH este de fapt o suita de trei utilitare – slogin,
ssh si scp – care sunt versiuni securizate ale primelor utilitare Unix
rlogin, rsh si rcp. Comenzile SSH sunt encriptate si securizate folosind
cateva cai. Atat serverul cat si clientul sunt autentificati folosind un
certificat digital, iar parolele sunt protejate prin encriptare. SSH
foloseste cheia publica de criptare RSA pentru ambele conexiuni si
autentificare. Algoritmii in incriptare include Blowfish, DES si IDEA.
IDEA este standard. SSH opereaza pe portul 22.