Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

C 10

5.3.2 Materiale şi ambalaje din materiale plastice

Generalităţi

Materiale plastice organice

Numite generic plastice, aceste materiale au apărut odată cu
dezvoltarea industriei petrochimice. Materialele plastice organice sunt
produse macromoleculare de sinteză obţinute în urma unor reacţii chimice
specifice. Din multitudinea de materiale plastice organice, în industria
alimentară procesatoare şi/sau pentru producerea ambalajelor se utilizează
doar o parte şi anume cele care sunt compatibile din punct de vedere fizico-
chimic, conform domeniului de utilizare.
Materialele plastice sunt produse de sinteză macromoleculare care
într-o anumită sau anumite faze sunt moi, vâscoase şi pot fi prelucrate uşor
prin modelare, prelucrări mecanice (aşchiere, deformare plastică ),
pneumatice (suflare – umflare – vacuumare ) la rece sau la cald sau prin
pulverizare pentru obţinerea unor pelicule foarte subţiri. Cu excepţia
prelucrărilor prin aşchiere şi a celor prin pulverizare, celelalte metode de
prelucrare se produc la cald, la temperatura de înmuiere.

Istoric:
Printre primele materiale plastice naturale au fost coarnele
animalelor, cauciucul natural, colagenul sau cazeina. Alături de fibrele
celulozice de origine vegetală, aceste produse sau substanţe au stat la baza
producerii unora dintre materialele plastice sintetice, cu care de altfel
seamănă.
Nitroceluloza este considerată primul material plastic creat artificial şi
a fost brevetat de către Alexander Parkes, în Birmingham, Anglia, în 1856.
Numită şi Parkesină, nitroceluloza a fost obţinută din celuloza extrasă din
fibre vegetale şi şi tratată cu acid azotic. Produsul numit nitrat de celuloză
sau piroxilină se poate dizolva şi în alcool iar după solidificare rezultă un
material transparent şi elastic, care prin încălzire poate fi modelat. Prin
adăugare de pigmenţi se pot obţine şi produse colorate.
În 1897, Hanovra, Germania, Wilhelm Krische, în colaborare cu
chimistul austriac (Friedrich) Adolph Spitteler a produs un material plastic
utilizând cazeina extrasă din lapte.
În 1893, chimistul francez Auguste Trillat a descoperit mijloacele de
a insolubiliza cazeina prin imersie în formaldehidă, producând material
comercializat ca galalit.
La începutul anilor 1900 chimistul belgian Leo Baekelanda produs
bachelita, primul material plastic termorigid utilizând fenol şi formaldehidă.
  1
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Celofanul a apărut ca o necesitate constatată de Dr. Jacques Edwin

Brandenberer, inginer textilist elveţian în anul 1900. Acesta s-a gândit la
realizarea unei substanţe transparente cu care să impermeabilizeze
materialele textile. După mai multe încercări , s-a oprit la viscoză dar
aceasta fiind prea dură, a adăugat glicerină. A rezultatul un produs pelicular
pe care l-a produs sub formă de folie şi l-a numit Cellophane (din
cuvintele cellulose şi diaphane - transparent).
După Primul Război Mondial, industria chimică a avut o dezvoltare
explozivă ceea ce adus la producerea de noi materiale plastice iar producţia
de masă a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Polistirenul
(PS) a fost produs prima dată de BASF în anul 1930.
Policlorura de vinil (PVC), create pentru prima dată în 1872, dar produse
comercial la sfârşitul anilor 1920.
În 1923 au fost produse răşinile fenol - furfurale.
În 1933, a fost descoperită polietilena iar în 1954, polipropilena care a
început să fie fabricată în 1957.
În 1954 s-a inventat polistirenul expandat iar în anul 1941 a fost
descoperit tereftalatul de polietilenă ( PoliEtilenTereftalat - PET) material
plastic revoluţionar care a dus la înlocuirea multor ambalaje (butelii) din
sticlă.
Folia stretch este un produs relativ nou pe care mulţi producători şi-l
revendică din punct de vedere al originalităţii. Iniţial a fost produs un tip de
folie utilizată pentru securizarea paleţilor cu produse ambalate. La începutul
anilor ’60 odată cu apariţia supermarketurilor, a începu să crească interesul
pentru acest produs ca ambalaj exterior, fiind utilizat pentru protejarea
produselor de pe paleţi împotriva prafului, umidităţii şi furtului de produse
din mijloacele de transport şi spaţiile de depozitare. Primele folii erau din
PVC şi polietilenă de joasă densitate ( LDPE ). Cum LDPE s-a dovedit mai
bună (elastică şi se mulează mai bine pe produs) toţi producătorii au trecut
la producerea de folii strech din LDPE iar spre sfârşitul anilor ’70 s-a trecut la
LLDPE (polietilenă liniară de joasă densitate). În anii ’80 s-a trecut la
producerea foliilor strech stratificate - cu trei straturi, în anii ’90 la cinci
straturi iar după anul 2000 la folii cu şapte şi nouă straturi.
În momentul de faţă, producţia de materiale (mase) plastice este
concentrată în ţările cu o industrie chimică foarte dezvoltată iar cei mai mari
producători de materiale plastice sunt poziţionaţi în trei ţări: SUA-12,
Japonia-8, Germania – 6. Dintre aceştia, liderul mondial este BASF.

Clasificare:
Materialele plastice sunt o gamă largă de compuşi organici sintetici sau
semisintetici, care la temperaturi relativ joase sunt maleabile şi astfel pot fi
modelate în diferite forme sare apoi se solidifică.

  2
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Plasticitatea este proprietatea generală a materialelor care se pot

deforma ireversibil, plastic, fără a se rupe. De la această proprietate reală
derivă şi numele lor. Materialele plastice sunt de obicei polimeri sau produse
organice cu masă moleculară ridicată ce conţin adesea şi alte substanţe.
Materialele plastice sunt de obicei produse de sinteză, derivate cel mai
frecvent din produse petrochimice, dar sunt şi variante fabricate din
materiale regenerabile, cum ar fi acidul polilactic din porumb sau celulozicele
din căptuşelile de bumbac. Acidul polilactic este unpoliester alifatic
termoplastic produs din amidonul din porumb sau din trestia de zahăr. Este
biodegradabil în anumite condiţii, cum ar fi prezenţa oxigenului, şi este greu
de reciclat.
Datorită costurilor reduse, uşurinţei de fabricaţie, versatilităţii şi a
impermeabilităţii la apă, materialele plastice sunt utilizate într-o multitudine
de produse pentru diferite domenii începând de la agrafe şi folii,până la
elemente ale navelor spaţiale.
Din totalul materialelor plastice produse, 30% este utilizat pentru
ambalaje alimentare şi nealimentare
Materialele plastice pot fi clasificate după mai multe criterii:
Structura chimică: acrilicele, poliesterii, silicoanele, poliuretanii şi materialele
plastice halogenate.
Procesul chimic utilizat în sinteza lor: produse de condensare, polimerizare şi
reticulare.
Proprietăţi fizice: duritatea, densitatea, rezistenţa la tracţiune, rigiditate-
elasticitate, rezistenţa la temperaturi ridicate (majoritatea se înmoaie şi se
topesc la temperaturi între 100 şi 300oC), termoizolante,conductibilitate
electrică,elasticitate. Majoritatea materialelor plastice sunt izolatoare din
punct de vedere electric dar sunt şi bune conducătoare de electricitate.
Proprietăţi chimice ca rezistenţa şi reacţia la diverse produse şi procese
chimice: solvenţi organici, reacţii de oxidare,radiaţii ionizante la temperatura
mediului ambiant sau la temperaturi ridicate.
Din punct de veder al structurii moleculare şi al modului de
solidificare: materiale cristalizate sau materiale amorfe. Multe materiale
plastice sunt complet amorfe, cum ar fi cele termorigide: Unele materiale
plastice sunt parţial cristaline / parţial amorfe sau semicristaline. La
temperatura de înmuiere creşte flexibilitatea moleculară iar la temperatura
de topire, forţele de atracţie intermoleculare sunt depăşite.
Impactul asupra mediului ambiant: Materialele plastice obişnuite nu sunt
biodegradabile, ele rezistă zeci, iar unele sute de ani. De aceea acolo unde
se poate, ele trebuie înlocuite cu materiale biodegradabile. Materialele
plastice biodegradabile sunt materiale plastice care se degradează sau se
descompun la expunerea la radiaţii solare sau ultraviolete, apă sau
umezeală, bacterii, enzime sau abraziune eoliană.

  3
Ambalaje Alexe-Nicolae ORMENIŞA

Comportamentul la cicluri de încălzire – modelare - răcire:

După ce au fost aduse la temperatura de înmuiere, prelucrate şi răcite,
nu toate materialele plastice se comportă la fel. De aceea ele se clasifică în
trei grupe:
1. Termoplastice: sunt materiale plastice care suportă un număr mare
de cicluri de încălzire –răcire succesive fără să sufere modificări
succesive. Ele păot fi modelate uşor şi sunt cel mai uşor de reciclat.
2. Semitermoplastice: după primul ciclu de încălzire – răcire, îşi
modifică semnificativ proprietăţile. De aceea, numărul de cicluri de
îcălzire – răcire este limitat (două, trei);
3. Termorezistente: sunt acele materiale plastice care odată răcite, îşi
modifică ireversibil proprietăţile din punct de vedere al prelucrabilităţii
pe cale termică. Ele se pot înmuia - topi şi prinde formă o singură
dată: după ce s-au solidificat, rămân solide. În procesul de încălzire -
menţinere, apare o reacţie chimică ireversibilă.

Multitudinea de forme, tipologia şi modul de formare al ambalajelor din

materiale plastice sunt foarte diversificate. Practic în orice domeniu industrial
se găsesc elemente şi ambalaje din materiale plastice

Materialele plastice ne-au invadat spaţiul şi viaţa

Tenologia şi modul de prelucrare depind de grupa din care materialul plastic

face parte.
Metode: :
semifabricate sub formă de granule : extrudare, injectare, presare în matriţe
la cald sau pentru sinterizare - coacere:
semifabricate sub formă de folii: laminare – calandrare, termoformare;
soluţii (plastic+solvent): pulverizare – uscare

  4