CURS nr.

Sistemul European de supraveghere a sigurantei si

securitatii alimentare

„Iubeste–ti specia ca pe tine insuti”! Nicholas Georgescu–

Roegen

Totalitatea masurilor si actiunilor intreprinse la nivel national si

international pentru a asigura consumatorul, ca nu va suferi
consecinte care sa-i afecteze sanatatea, atunci cand prepara sau
consuma un produs alimentar, se incadreaza in conceptul de
siguranta alimentara. Analiza pericolelor in domeniul alimentar, este
esentiala pentru eficienta sistemului de management al sigurantei
alimentului, intrucat organizeaza cunostintele cerute pentru
proiectarea unei combinatii eficiente de masuri de control.Siguranta
alimentara exprima calitatile esentiale ale unui aliment. Un aliment
este sigur atunci cand prin consum nu altereaza si pericliteaza starea
de sanatate a organismului consumatorului.Totalitatea metodelor de
depistare a agentilor biologici patogeni viabili sau a toxinelor produse
de acestia reprezinta biodetectia contaminarii alimentelor, care
impreuna cu depistarea riscurilor fizice si chimice , reprezinta
activitatea obligatorie efectuata de autoritatile nationale si locale
pentru respectarea legislatiei si pentru a oferi garantii consumatorilor
ca pe parcursul prelucrarii, manipularii, depozitarii, distributiei si
comertului, produsele alimentare, sunt sigure pentru consum.
Analiza riscurilor de contaminare alimentara presupune trei activitati
principale :
 evaluarea riscului
 managementul riscurilor
 comunicarea riscului .
Evaluarea riscului se face analizand cat este intamplare si cat
este neglijenta, la aparitia unei contaminari patogene a alimentului,
dupa criterii clare de evaluare a acestor parametrii.Managementul
riscurilor, se traduce prin masuri elaborate pe baza unei cunoasteri
temeinice a riscurilor, rezultatul masurilor implementate, sunt
evaluate cantitativ si calitativ, iar ulterior perfectionate in functie de
rezultat.Comunicarea riscului este o conditie esentiala pentru
eliminarea acestuia, comunicarea interna sau externa, mobilizeaza
structurile sau persoanele, care pot actiona pentru evitarea lor.

TRASABILITATE SI S.R.A.A.F. (Sistemul Rapid de Alerta pentru

Alimente si Furaje al CE) IN INDUSTRIA ALIMENTARA

Notiunea de infrastructura critica reprezenta acea parte din

infrastructura nationala care este atat de vitala incat distrugerea
sau punerea ei in incapacitate de functionare poate sa
diminueze grav apararea sau economia. Se considera, ca aceasta
cuprinde in afara de telecomunicatii, sistemul de aprovizionare cu
electricitate si apa, depozitele de gaze si petrol, finantele si bancile,
serviciile de urgenta (medicala, politie si pompieri), precum si
agricultura, zootehnia si industria alimentara ce conditioneaza,
continuitatea guvernarii.
Modalitatea concreta de a proteja infrastructurile, ce pot
deveni critice, in industria alimentara presupune, in primul rand,
utilizarea unor instrumente legiferate, implementate procedural,
remarcand: Trasabilitatea, Sistemul Rapid de Alerta pentru
Alimente si Furaje al CE, Analiza Riscurilor si a Punctelor
Critice de Control- HACCP si Planul Alimentar de Aparare Food-
Defence , intocmit pe baza prevederilor Planurilor de Securitate
pentru Operatori(PSO).
Capacitatea de a reconstitui istoria, utilizarea sau localizarea
unui produs alimentar, a unei activitati sau a unor produse similare
sau activitati prin mijloace de identificare inregistrate conduc la
definitia trasabilitatii(Standard ISO 8402).In acelasi sens ,
trasabilitatea sau urmarirea produsului reprezinta capacitatea de a
urmari miscarea produsului alimentar, de-a lungul etapelor specifice
de productie, procesare si distributie. Un sistem de trasabilitate
implica, in practica, completarea si pastrarea sistematica si continua
a inregistrarilor care pot identifica fiecare unitate de urmarire (“lot sau
unitate trasabila”) cu atributele / informatiile cerute la fiecare etapa a
lantului alimentar pana la consumatorul final. Cu cat sunt mai multe
date/informatii inregistrate cu atat sistemul este mai complex si mai
costisitor. Agentii cu activitate in domeniul alimentelor , trebuie sa
detina sisteme si proceduri pentru identificarea tuturor
persoanelor fizice si juridice de la care s-a efectuat achizitia.
Alimentele care sunt introduse pe piata sau urmeaza sa fie introduse
pe piata , trebuie sa fie etichetate sau identificate corespunzator
pentru facilitarea urmaririi lor, prin documentatii sau informatii
adecvate, in conformitate cu cerintele relevante ale dispozitiilor mai
specifice(Art. 18 din Regulamentul CE Nr. 178/2002).
Un astfel de sistem ofera posibilitatea practica, rapida si certa
de a reconstitui, materiile prime ce constituie un produs alimentar
finit, sau invers in functie de situatia alimentara ce poate afecta
infrastructura critica.Astfel putem in conditii impuse, sa utilizam doua
proceduri eficiente, respectiv:
 returnarea - orice masura care are drept scop realizarea
returnarii unui produs periculos care a fost deja furnizat sau pus
la dispozitia consumatorilor de catre producator sau distribuitor”
 retragerea - orice masura care are drept scop prevenirea
distributiei, expunerii si oferirii catre consumatori a unui produs
periculos”.

Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje al CE,

este furnizorul de informatii structurilor centrale si locale, in scopul
facilitarii unei interventii eficiente. Transmiterea informatiei se va
realiza simultan, conform domeniilor de interventie si listei de
distributie.Chiar daca nu face obiectul sistemului rapid de alerta,
contaminarea intentionata cu scop criminal a alimentalor, va fi
adusa la cunostinta organelor abilitate. Toate structurile implicate
intr-o alerta rapida trebuie sa fie la curent cu toate datele, in privinta
alertei in care sunt implicate.

Evoluţia şi diversitatea abordării conceptului de securitate

alimentară.

Securitatea alimentară este o componentă a securităţii globale

şi a securităţii naţionale în fiecare ţară din lume. Viitorul omenirii este
indisolubil legat de asigurarea securităţii alimentare pentru toţi
(indivizi, popoare, omenirea în ansamblul său). Liniştea socială la
nivelul unei naţiuni, armonia şi stabilitatea familiei, colaborarea între
naţiunile lumii depind de asigurarea securităţii alimentare.
 Conceptul de securitate alimentară a fost formulat după al doilea
război mondial în cadrul dezbaterilor Organizaţiei pentru Agricultură
şi Alimentaţie (FAO). De-a lungul anilor acest concept s-a dezvoltat şi
s-a îmbogăţit, căutându-se soluţii care să acţioneze la nivel naţional,
regional şi global în scopul eradicării foametei.
FAO defineşte securitatea alimentară prin „accesul nemijlocit al
tuturor oamenilor la hrana de care au nevoie".
Din sinteza punctelor de vedere exprimate în cadrul conferinţelor
FAO şi pe baza a numeroase studii privind alimentaţia, evoluţia
producţiei agricole şi a populaţiei, utilizarea resurselor şi acţiunea
altor factori social-economici rezultă că securitatea alimentară este o
problemă generală a omenirii, de care comunitatea internaţională
este responsabilă.
Securitatea alimentară este un drept fundamental al omului, o
componentă esenţială a vieţii, a securităţii naţionale, o obligaţie
supremă a guvernelor.
O alimentaţie adecvată trebuie abordată sub aspectul cantităţii
de alimente necesare pentru a acoperi nevoile energetice ale
organismului, a calităţii şi diversităţii sortimentale, a conţinutului în
substanţe toxice şi a accesibilităţii populaţiei la procurarea
alimentelor.
Necesarul de hrană pentru desfăşurarea unei vieţi active diferă
pe categorii de vârstă, categorii profesionale, în funcţie de starea de
sănătate şi alţi factori psiho-sociali. Nevoile energetice ale unui
individ corespund aportului energetic alimentar care echilibrează
cheltuielile de energie la un subiect a cărui greutate, compoziţie
corporală şi nivel de activitate fizică sunt compatibile cu menţinerea
unei sănătăţi bune ce-i permite să exercite o activitate fizică şi
economică socialmente dorită .
Nevoile energetice sunt în funcţie de două variabile: sănătatea
fizică, exprimată prin masa corporală, şi activitatea psihică. Experţii
FAO, OMS, ONU au stabilit intervale diferite ale valorii consumurilor
energetice şi proteice care sunt compatibile cu asigurarea sănătăţii
indivizilor din toate grupele de vârstă şi sex.
Modelele naţionale de consum sunt influenţate în măsură
crescândă de tendinţele globalizării, care apropie standardele
alimentare şi promovează formele atractive de prezentare şi
distribuţie a alimentelor.
Există o tendinţă de internaţionalizare a modelelor de consum,
dar tradiţiile naţionale şi familiale au un rol important în stabilitatea
acestora. Pe termen scurt şi mediu, modelul de consum este relativ
stabil. Chiar şi în condiţiile îmbunătăţirii substanţiale a nivelului de
viaţă, într-o ţară sau alta, rămân în structura sortimentală alimentele
tradiţionale sau specifice zonei geografice. Fundamentul modelului
de consum este puterea de cumpărare a populaţiei, exprimată prin
nivelul veniturilor şi preţurile produselor alimentare.
Securitatea alimentară la nivel mondial este asigurată când toate
popoarele, inclusiv cele mai sărace, au acces la hrană. Accesul la
hrană şi, respectiv, cererea de alimente sunt în funcţie de venituri şi
preţuri, Modificarea lor radicală se poate realiza pe termen lung. Rolul
determinant în ameliorarea modelului de consum îl au creşterea
economică generală şi a producţiei agroalimentare, creşterea
veniturilor ţărilor sărace şi a categoriilor sărace ale populaţiei din
toate ţările.

Securitatea alimentară are drept componente de bază:

* Asigurarea disponibilităţilor alimentare pe locuitor (exprimate în
calorii şi proteine).
* Nivelul de dezvoltare economică şi stabilitatea resurselor.
* Capacitatea de cumpărare a populaţiei şi accesul permanent la
hrană a întregii populaţii, obţinută la preţuri rezonabile.
* Securitatea alimentelor, care să permită o alimentaţie
sănătoasă etc.
Securitatea alimentară nu depinde numai de creşterea producţiei
agricole sau de disponibilul de hrană pe plan mondial, întrucât nu
toate ţările au acces la aceasta. Decalajele dintre ţările bogate şi
ţările sărace, precum şi distorsiunile pieţei mondiale au amplificat
înrăutăţirea alimentaţiei în zonele sărace ale lumii, ceea ce necesită
mutarea centrului de greutate a producţiei alimentare dinspre ţările cu
excedente către ţările cu deficit de hrană.
Măsurile de limitare a producţiei agricole în ţările dezvoltate, în
scopul echilibrului pieţei mondiale agricole, nu rezolvă gravele
probleme ale securităţii alimentare mondiale. Cu toate că un rol
important în asigurarea acesteia îl are comerţul internaţional, mutarea
centrului de greutate a producţiei agroalimentare către ţările sărace
ar trebui să producă o schimbare majoră în modul de realizare a
acesteia. Atâta timp cât ţările dezvoltate subvenţionează exportul
surplusurilor agricole spre ţările sărace, în detrimentul creşterii
producţiei interne a acestora, ca şi sistemul de ajutor alimentar care
nu intră în categoria urgenţe, aceste ţări nu-şi pot asigura o securitate
alimentară durabilă. Ajutorul extern pentru aceste ţări ar trebui utilizat
pentru obiective pe termen lung, cum sunt proiectele de ameliorare a
terenurilor agricole, construirea infrastructurilor rurale etc.
Securitatea alimentară a fiecărei ţări poate fi asigurată, în
primul rând, din resurse interne. Prin politicile agricole
practicate de ţările lumii, atingerea acestui scop a fost posibilă
doar în ţările dezvoltate. Sunt cunoscute obiectivele Politicii
Agricole Comunitare care iniţial a avut ca ţintă asigurarea securităţii
alimentare pentru toate statele membre ale Comunităţii Europene şi
creşterea veniturilor agricultorilor.
Asigurarea auto suficienţei alimentare - concept legat de
securitatea alimentară - a fost şi rămâne şi în prezent un obiectiv
de bază al politicilor agroalimentare în ţările lumii în care acest
nivel nu este atins. Chiar şi ţările cu resurse agricole extrem de
reduse, cum este cazul ţărilor producătoare de petrol din Orientul
Apropiat, fac eforturi intense de a-şi spori gradul de autosuficienţă
alimentară. Considerentele care stau la baza politicilor
agroalimentare în aceste ţări ţin de insecuritatea alimentară creată de
importul mare de alimente şi dependenţa de piaţa mondială, de
exigenţele crescânde ale consumatorilor faţă de \ alimente şi mai ales
de preferinţele pentru produsele agricole proaspete obţinute ; pe plan
intern, ca şi de anumite restricţii de ordin religios pentru carne.
Securitatea alimentară este un concept dinamic care a
evoluat diferit în \ timp şi spaţiu. In ţările dezvoltate securitatea
alimentară s-a realizat prin formarea unui sistem agricol viabil şi a
economiei agroalimentare moderne. Susţinerea agriculturii timp
îndelungat, prin practicarea unor politici agricole ; costisitoare, a
permis dezvoltarea capitalului şi realizarea unei performanţe
constante pe ansamblul sectorului alimentar. în aceste ţări
corelarea politicilor nutriţionale cu politicile alimentare, pe baza
unui nivel ridicat al puterii de cumpărare a majorităţii populaţiei
şi a unor politici sociale de sprijin a categoriilor defavorizate,
asigură necesarul cantitativ şi calitativ de alimente pentru toţi.
Pieţele agroalimentare sunt saturate şi se află sub control evoluţiile
producţiei agricole şi evoluţiile demografice, în condiţiile protecţiei
sociale asigurate la nivel ridicat.
În ţările dezvoltate conceptul de securitate alimentară are în
prezent conotaţii diferite faţă de perioada postbelică. Accentul
cade pe calitatea şi securitatea alimentelor şi pe protecţia
socială a categoriilor de persoane.
 Ţările dezvoltate sunt preocupate de protecţia sănătăţii
consumatorilor ca măsură fundamentală de securitate alimentară. în
acest scop, Uniunea Europeană a elaborat o legislaţie alimentară
foarte severă, pe care o adaptează permanent la situaţiile noi
apărute, cum este cazul encefalitei spongiforme (boala vacii nebune).
Pentru a evita riscurile umane, pe baza unor cercetări ştiinţifice
riguroase, Comisia Europeană a elaborat legislaţia privind „Politica
consumatorilor şi protecţia sănătăţii lor". In acest cadru sunt abordate
problemele biotehnologiilor în sectorul agroalimentar şi exigenţele
faţă de organismele modificate genetic, agricultura biologică,
protecţia alimentelor prin apelul la originea alimentelor, atestatele
privind specificitatea produselor etc.
Politica agricolă şi alimentară a Uniunii Europene are ca
orientare prioritară în prezent exigenţele consumatorilor şi
securitatea alimentelor. Agricultorii fac eforturi de a răspunde în cea
mai mare măsură cererii consumatorilor, iar consumatorii sunt
conştientizaţi de faptul că aceştia au un rol important în asigurarea
securităţii alimentelor, protecţia mediului, liniştea socială şi echilibrul
economic.
Componentele nutriţionale, standardele de calitate şi securitatea
alimentelor care parcurg filiere lungi, de la producătorii agricoli la
procesatori, depozitare, distribuţie până la consumatorii finali
constituie repere esenţiale ale abordării securităţii alimentare.
Abordarea acesteia are loc în condiţiile unor politici de mediu extrem
de restrictive privind apărarea sănătăţii populaţiei. Politicile
alimentare în aceste ţări pun un accent important pe creşterea calităţii
vieţii întregii populaţii.
Securitatea alimentară în ţăriie în curs de dezvoltare se asigură
limitat şi în condiţii dificile, iar în ţăriie cele mai sărace foametea este
extinsă. Insecuritatea alimentară permanentă în aceste ţări este
consecinţa sărăciei care nu permite asigurarea unui minim cantitativ
de alimente. La aceasta se adaugă calitatea slabă, lipsa diversificării
şi o structură a consumului caracterizată prin ponderea scăzută a
proteinei animale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că nutriţia
necorespunzătoare se înregistrează atât în cazul populaţiei ţărilor
sărace, care consumă prea puţine calorii, cât şi al „înfometaţilor
mascaţi" din ţările mai puţin sărace şi bogate. Malnutriţia se exprimă
prin deficienţă sau exces în aportul de elemente nutritive.
 Foametea, cea mai gravă formă de malnutriţie, este prezentă în
ţările în curs de dezvoltare, dar se poate găsi pe arii restrânse şi în
ţările industrializate.
În ultimele decenii a apărut un nou tip de malnutriţie,
generat de supraalimentaţie, în procesul de trecere de la o
alimentaţie tradiţională, bogată în cereale şi legume, la o alimentaţie
bogată în grăsimi şi zaharuri. Această trecere denumită şi „tranziţie
nutriţională" se datorează creşterii veniturilor populaţiei, migrării
către oraş, emancipării femeilor, absenţei unor reglementări în
industria alimentară, lipsei de educaţie, necesităţii reducerii timpului
de preparare a hranei şi extinderii consumului de alimente preparate
etc. SUA se află în fruntea acestui
val de supraconsum. OMS a denumit supraalimentaţia ca fiind una
dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din timpul nostru.
Există şi o a treia categorie de persoane malnutrite. Foamea
parţială sau foamea acută cuprinde o populaţie numeroasă, care din
cauza carenţei anumitor elemente nutritive este expusă unor boli
grave.
Problema securităţii alimentare va cunoaşte în viitor mutaţii
importante ca urmare a accentuării globalizării, a integrării pieţelor
agroalimentare şi declinului preţurilor produselor agricole. In aceste
condiţii, este imperios necesar ca ţările în curs de dezvoltare să îşi
consolideze pieţele proprii pentru a nu depinde de marile companii
agroalimentare care se extind cu repeziciune în lume.