ALIMENTELOR CONCEPT ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ Securitatea alimentară a consumatorului:cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimate în unităţi fizice, convenţionale (kilocalorii) şi în trofine (substanţe nutritive), pentru a-şi asigura echilibrul fiziologic şi a-şi acoperi cele 3 raţii de consum:
• raţia de creştere;
• raţia de întreţinere;
• raţia de activitate. Determinante majore ale conceptului de securitate alimentară:
• disponibilitatea hranei;
• posibilitatea de acces la hrană (determinată, în
general, de puterea de cumpărare);
• dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă.
Securitatea alimentară, din punct de vedere conceptual, este constituită din mai multe segmente:
• securitatea alimentară individuală (SAI);
• securitatea alimentară a familiilor (SAF);
• securitatea alimentară naţională (SAN).
Realizarea securităţii alimentare la nivel individual implică:
de rezervă) şi redistribuirea acestora prin intermediul comerţului;
• accesul efectiv al populaţiei la achiziţionarea de bunuri de
consum alimentar;
• respectarea dreptului oricărui om de a se hrăni, precum şi
dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă;
• existenţa unor mecanisme de prevenire şi gestionare a
crizelor. INDICATORII SECURITĂŢII ALIMENTARE
• indicatorii cererii de consum alimentar (indicele
preţurilor, costul întreţinerii alimentare, indicele puterii reale de cumpărare etc);
• indicatorii ofertei de produse alimentare (producţia
alimentară industrială pe locuitor, producţia agroalimentară în unităţi fizice, băneşti şi convenţionale pe persoană, indicatorii stocurilor de produse agroalimentare etc); • indicatorii consumului alimentar (consumul alimentar pe o persoană, ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum, indicatorii coşului alimentar etc);
• indicatorii sintetici ai securităţii alimentare
(raportul dintre stocul de cereale şi consumul de cereale la nivel mondial, variaţia producţiei de cereale în marile ţări importatoare, variaţia preţurilor la importurile de produse agroalimentare etc); • indicatorii reglării securităţii alimentare (indicatorii investiţiilor agroalimentare; indicatorii subvenţionării producţiei agroalimentare; indicatorii exportului de alimente etc);
(indicatorii deficitului alimentar pe grupe de produse şi produse de bază, numărul persoanelor care suferă de foame cronică, numărul persoanelor care suferă de malnutriţie etc). POLITICILE ALIMENTARE ŞI NUTRIŢIONALE – MIJLOACE DE REALIZARE A SECURITĂŢII ALIMENTARE
• Politicile alimentare - un set de măsuri cu caracter
orientativ, stimulativ sau restrictiv cu privire la cantitatea şi calitatea produselor destinate consumului uman, minimizarea costului social al alimentaţiei, eliminarea sărăciei şi a subconsumului populaţiei.
• Politicile nutriţionale au ca scop ameliorarea calităţii şi
cantităţii raţiilor alimentare în vederea satisfacerii nevoilor nutriţionale ale populaţiei, asigurării protecţiei consumatorilor şi reducerii riscurilor privind sănătatea. Fundamentarea şi elaborarea politicilor alimentare şi nutriţionale trebuie să plece întotdeauna de la evaluarea stării de nutriţie a populaţiei
Evaluarea stării de nutriţie presupune măsurarea:
• mărimii populaţiei şi structurii acesteia pe vârste şi pe
sexe (prin metoda recensământului);
• disponibilităţilor alimentare de care dispune colectivitatea
respectivă (prin metoda bilanţurilor alimentare şi metoda anchetei alimentare); • veniturilor alocate pentru satisfacerea nevoilor de hrană (metoda anchetei alimentare)
• consumului alimentar propriu-zis (prin metoda
producţiei şi metoda distribuţiei sau repartiţiei). Siguranţa alimentelor Igiena în industria alimentară constă în ansamblul condiţiilor şi măsurilor necesare pentru garantarea siguranţei alimentelor, de-a lungul întregului lanț alimentar.
Asigurarea inocuității alimentului reprezintă o premisă
esențială a garantării valorii igienice a produselor alimentare.
Inocuitatea reprezintă însuşirea unui agent fizic, chimic sau
biologic de a nu constitui un pericol pentru organism. Siguranţa alimentului se defineşte prin faptul că un produs alimentar preparat şi/sau consumat nu dăunează sănătăţii consumatorului.
Pentru atingerea acestui obiectiv, este necesar ca de-a
lungul întregului lanţ alimentar – definit ca o succesiune de etape şi operaţiuni necesare producerii, procesării, distribuţiei, depozitării şi manipulării alimentului şi a ingredientelor (componentelor) sale – riscurile/pericolele potenţiale pentru siguranţa alimentului să fie ţinute permanent sub control. Pericolele potenţiale se pot clasifica în:
• fizice (corpuri străine);
• chimice; • biologice.
Pericolele potenţiale fizice sunt reprezentate de: impurități
minerale agricole,impurități de origine vegetală sau animală, metale, plastic, hârtie, materiale de întreţinere, dăunători,obiecte personale. Pericolele potenţiale chimice constau în: substanțe toxice naturale, reziduuri de substanţe chimice agricole, poluanţi ai mediului, aditivi alimentari neautorizați sau folosiți în exces, substanțe toxice provenite de la utilaje și din materialele de ambalare.
Pericolele potenţiale biologice se referă la paraziţi și
microorganisme (bacterii, mucegaiuri, virusuri) ce pot afecta salubritatea alimentelor. Microorganismele patogene provoacă infecţii şi toxiinfecţii alimentare. Managementul siguranţei alimentelor
Standardul internaţional EN ISO 22000: 2005 – „Sisteme
de management al siguranţei alimentelor. Cerinţe pentru orice organizaţie din lanţul alimentar.”
Sistemul HACCP (Hazard Analysis and Critical Control
Points - Analiza Pericolelor și a Punctelor Critice de Control) Principiile sistemului HACCP • P1. Evaluarea riscurilor asociate lanţului alimentar.
• P2. Determinarea punctelor critice prin care se pot ţine
sub control riscurile identificate(un punct critic de control-orice punct sau procedură dintr-un sistem specializat în fabricarea de produse alimentare în care pierderea controlului poate avea drept consecinţă punerea în pericol a sănătăţii consumatorului;exemple: tratamentele termice, refrigerarea, congelarea).
• P3. Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate în
fiecare punct critic de control(o limită critică-toleranţa admisă pentru un anumit parametru al punctului critic de control;exemple: valorile temperaturii,umidităţii). • P4. Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control.
• P5. Stabilirea acţiunilor corective ce vor fi aplicate
atunci când este detectată o deviaţie de la limitele critice.
• P6. Organizarea unui sistem eficient de păstrare a
înregistrărilor sistemului HACCP.
• P7. Stabilirea procedurilor prin care se verifică dacă