Suport de curs

Siguranța alimentului reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse la nivel național și

internațional pentru a asigura consumatorul că nu va suferi consecințe care să îl afecteze atunci
cand prepară sau consumă un produs alimentar.

În vorbirea curentă, noțiunea de siguranță alimentară se confundă adesea cu cea de

securitate alimentară.

Securitatea alimentara reprezintă totalitatea măsurilor si acțiunilor întreprinse la nivel

național si internațional pentru a asigura un grup de populație sau întreaga populație a unei țări, că
are asigurat accesul la o cantitate suficientă de hrană, verificată calitativ și care poate fi cumparată
în funcție de statutul social al fiecărui consumator.

Standardul de viață al timpurilor noastre a condus la progresul tehnologiei alimentare, a

impus schimbări în modul de păstrare, preparare și consumare a alimentelor. Evoluţiile rapide din
climatul concurențial, dublate de așteptările și exigențele consumatorilor, au promovat o ofertă
excedentară de produse alimentare, determinând riscuri crescute de îmbolnaviri cauzate de
consumul de alimente contaminate sau de tratări inadecvate ale acestora.

Calitatea și siguranța alimentelor se bazează pe eforturile tuturor celor implicați în lanțul

alimentar constituit din producția agricolă, procesarea, transportul și consumul.

Din statistici, realizate la nivel planetar, reiese că 79 % dintre bolile cauzate de alimente
contaminate se datoreaza restaurantelor si unităților de servire, 21% sectorului casnic şi 3 %
producatorilor de alimente.

Garantarea sigurantei alimentului se refera la încadrarea in limite maxime, stabilite ca

limite critice, privind conţinutul de aditivi, reziduuri de pesticide şi medicamente de uz veterinar,
substanţe alergene, microoganisme patogene, infestarea cu insecte sau paraziti.

Conceptele de securitate și siguranţă alimentară

Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume şi respectiv a
securităţii globale. Asigurarea securităţii alimentare, adică asigurarea aprovizionării populaţiei
cu produse agroalimentare de bază şi de calitate rezultate din gestionarea raţională a resurselor
interne prin politici specifice, intră în obligaţiile fiecărui stat. Acest fapt înseamnă să dispară
atât foametea evidentă (subalimentaţie) cât şi foametea ascunsă (malnutriţie).
 Conceptul de securitate alimentară a fost introdus prima dată de către organizaţia FAO,
în anul 1963 la lansarea manifestului ,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru
a-şi astâmpăra foametea“. Conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei – FAO/OMS 1992
şi Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale – FAO/OMS 1996, conceptul de
securitate alimentară este definit ca ”accesul tuturor oamenilor, în orice moment, la alimentele
de care are nevoie organismul uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă” (World Food
Summit 1996).

Conceptul de securitate alimentară a evoluat în timp şi în mod diferit pentru fiecare

stat. Evoluţia conceptului este în strânsă relaţie cu situaţia internaţională în diferite perioade
de timp, securitatea alimentară fiind un concept internaţional dinamic. Astăzi, avem o definiţie
mult complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivelele individual, casnic, naţional, regional
şi global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate momentele, au acces fizic şi economic,
la alimente suficiente, sigure şi nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele
alimentare, pentru o viaţă activă şi sănătoasă”.

Asigurarea securităţii alimentare a populatei, este obligaţia fiecărui stat. Problema

securității alimentare, a accesului populaţiei la produse agro-alimentare de bază şi de calitate
corespunzătoare, constituie o preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare
sau mai mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Problema accesului la alimente constituie un factor care poate duce la instabilitate pe plan
mondial. Asigurarea securităţii alimentare pentru toți indivizii, contribuie la liniştea socială, la
stabilitate şi la prosperitate.

După asigurarea unui sistem agricol sustenabil, astăzi atenţia este direcţionată spre
calitatea, siguranţa alimentelor şi protecţia socială în ţările dezvoltate. Situaţia este cu totul
diferită pentru ţările în curs de dezvoltare, care trebuie să îşi asigure consumul (cantitativ şi
calitativ) de alimente din resurse proprii prin consolidarea pieţelor agroalimentare. După
Mircea Bulgaru “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesară pentru un
individ, exprimată în unităţi fizice, convenţionale (calorii), şi trofine, pentru a-şi asigura
echilibrul fiziologic şi a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de întreţinere, raţia de creştere
şi raţia de activitate”.

Astăzi, problema securităţii alimentare este una complexă şi globală, de prioritate

maximă pentru asigurarea stabilităţii pe plan mondial. Ea este strâns legată de alimentaţia
populaţiei, dezvoltarea producţiei agricole şi utilizarea resurselor. Alimentaţia trebuie privită
atât sub aspectul cantitativ cât şi calitativ al produselor alimentare disponibile. Lipsa

3
alimentelor de bază în anumite părţi ale lumii duce la foamete, aceasta fiind o problemă
majoră a securităţii alimentare. Doar cooperarea internaţională la nivelul tuturor statelor va
putea conduce la găsirea unor soluţii optime ale acestei probleme globale.

Securitatea alimentară globală este rezultatul necesar al securităţii alimentare regionale,

fără ca această relaţie să fie adevărată şi invers. Securitatea alimentară globală nu înseamnă
implicit şi securitatea alimentară regională, existând regiuni ale globului care se pot confrunta
cu lipsa de hrană.

O alimentaţie adecvată trebuie privită din punct de vedere al cantităţii, calităţii şi

diversităţii acesteia.

Alimentele introduse în organism trebuie să fie diversificate, astfel încât, prin aportul
lor să asigure organismului substanţele necesare pentru satisfacerea funcţiilor fiziologice.
Acestea trebuie să conţină substanţele nutritive de bază: proteine, glucide şi grăsimi, de bună
calitate şi corespunzătoare din punct de vedere igienic, să conţină cantităţi suficiente şi
echilibrate de săruri minerale, microelemente şi vitamine, care prin procesele metabolice să
asigure buna funcționare a tutore proceselor biologice.

Alimentele conţin diverse substanţe nutritive, fiecare îndeplinind o anumită funcţie în

organism. Dacă un aliment este consumat în exces, iar altul nu este consumat îndeajuns, unele
funcţii ale organismului vor fi afectate, acest lucru reflectându-se în starea de sănătate. De aici
rezultă importanţa echilibrului alimentar şi nutriţional. Între nevoile nutritive ale organismului
şi cantitățile de substanţe nutritive aduse de alimente trebuie să existe un permanent echilibru,
în lipsa căruia alimentaţia devine deficitară, cu efecte negative asupra creşterii, capacităţii
de muncă şi stării de sănătate. Din acest punct de vedere, constituie o greşeală atât lipsa sau
insuficienţa unor substanţe nutritive, cât şi consumul exagerat al acestora faţă de nevoile
organismului. Riscul creşte atunci când consumul abuziv al unor substanţe se asociază cu
insuficienţa altora.

Din studiile efectuate de FAO rezultă că în lume se practică un regim alimentar

neechilibrat faţă de necesităţile fiziologice ale organismului uman. Pentru ca alimentaţia să
devină o cale de promovare a sănătăţii, este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive
ale organismului, cât şi compoziția şi valoarea nutritivă a produselor alimentare. În ultimele
decenii nutriționiştii s-au preocupat de trei aspecte de bază cu privire la alimente, conţinutul
energetic – caloriile, conţinutul proteic şi igiena alimentară.

4
 Conceptul de siguranţa alimentelor se referă în principal la trei caracteristici importante
pe care trebuie să le îndeplinească un produs alimentar ce conţine substanţe nutritive
biodisponibile:

1. să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive, radioactive,

microorganisme patogene, aditivi în exces;
2. să aibă valoare nutritivă, exprimată prin cantitatea şi calitatea principalilor
macronutrienţi (glucide, proteine, lipide) şi a micronutrienţilor (biominerale, vitamine,
substanţe biologic active);
3. să aibă valoare energetică.

Biodisponibilitatea unui aliment este influenţată de starea fiziologică a organismului,

natura alimentului şi a substanţelor contaminante, modalitatea de prelucrare a alimentului şi de
interacţiunile dintre componentele alimentului.
În principal, factorii exogeni de agresiune asupra alimentelor sunt următorii:
- Factorii de agresiune din mediu (aer, apă, sol);
- Reţetele produselor;
- Tehnologiile de fabricaţie;
- Ambalajele alimentare;
- Biodăunătorii (bacterii, mucegaiuri, insecte, rozătoare);
- Mediul spaţiilor de depozitare fixe şi mobile;
În scopul definirii siguranţei alimentelor se iau în considerare extrem de mulţi factori.
Se consideră că orice substanţă chimică poate fi definită în sine ca nesigură, dar pentru a defini
siguranţa unui aliment care o conţine este important a se considera concentraţia la care se găseşte
în acel aliment.
Conservarea alimentelor, la orice nivel inclusiv casnic, a devenit o strategie majoră pentru
realizarea securităţii alimentare şi a bunăstării.

Analiza riscului în siguranța alimentelor

Bolile transmise prin alimente rămân o mare problemă atât în ţările dezvoltate cât şi în
curs de dezvoltare, conducând nu numai la suferinţa umană, dar şi la pierderi economice
importante. În fiecare an 33% din populaţia ţărilor dezvoltate şi mai mult de 33% din cea a ţărilor
în curs de dezvoltare poate fi afectată de boli diareice transmise prin apă sau alimente, estimându-
se că în fiecare an mor circa 2,2 mii de oameni, cel mai adesea copii. Trebuie avut în vedere că
sistemele de siguranţă a alimentului la nivel naţional sunt influenţate de factori globali cum ar fi:
5
  creşterea volumului şi a densităţii comerţului internaţional cu produse alimentare;
 extinderea autorităţilor internaţionale şi naţionale şi a obligaţiilor legale ce rezultă din
acestea;
 creşterea complexităţii tipurilor de alimente şi a resurselor geografice;
 intensificarea și industrializarea agriculturii și respectiv a creșterii de animale (modificări
în practica agricolă și a climatului);
 creșterea călătoriilor de afaceri și a turismului;
 modificări în ceea ce privește modelele de tratament și manipulare;
 modificări în ceea ce privește modelele de hrană (dietă) şi preferinţele de preparare a
alimentelor (modificări în comportamentul uman şi ecologie);
 noi metode de procesare a alimentelor;
 noi alimente și tehnologii agricole;
 creșterea rezistenței bacteriilor la antibiotice;
 modificări ale interacțiunilor oameni/animale cu potențial de transmitere a bolilor.

Indiferent de gradul de satisfacere al sistemelor de control la nivel național, elementele

de bază ale sistemelor de siguranță alimentară la nivel național trebuie să aibă în vedere că
responsabilitatea pentru siguranța alimentelor revine atât producătorilor de materii prime de
origine vegetală/animală, procesatorilor, distribuitorilor, precum și consumatorului, dar și
sistemului de control: Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor,
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

Elementele de siguranță a alimentelor la nivel național sunt următoarele:

 legi alimentare, politici alimentare, reglementări și standarde;

 instituții cu responsabilități clar definite privind managementul controlului alimentului și
sănătatea publică;
 capacitatea științifică;
 management integrat asemănător;
 inspecție și certificare;
 laboratoare de diagnostic și analiză;
 standarde cadru;
 echipament pentru infrastructură;
 structuri monitorizate și capabilități;
 examinarea problemelor de sănătate umană care sunt în legatură cu ingerarea de alimente;
 învățare;
6
  informarea publicului, educație și comunicație.

Pentru a fi siguri că produsele alimentare nu prezintăniciun risc pentru sănătatea

oamenilor, este necesară analiza riscului în siguranța alimentului, această analiză constituind și
primul principiu al HACCP (Hazard Analysis Critical Control Poin).

Conform Codex Alimentarius, hazardul reprezintă orice agent biologic (mucegaiuri,

virusuri, paraziti, prioni), chimic (unii aditivi, micotoxine, metale grele) și fizic (nisi, pământ,
frunze, oase, plastic, inele, monede) care se gasește într-un produs alimentar sau care poate ajunge
în acesta și care are poate produce un efect negativ asupra sănătații omului.

Analiza riscului cuprinde 3 componente:

 evaluarea riscului;
 managementul riscului;
 comunicarea riscului.

Evaluarea riscului constă din: identificarea hazardului, caracterizarea lui, evaluare

expunerii lahazard, caracterizarea riscului. Evaluarea riscului se bazeaza pe date stiintifice.

Managementul riscului se deosebeste de evaluarea riscului prin politica de cantarire a

alternativelor, în consultare cu toate partile interesate.

Comunicarea riscului reprezinta un schimb interactiv de informatii si opinii pe tot

parcursul procesului de analiza a riscului, factorii legatide risc, managerii de risc, consumatori,
industrie etc.

Codex Alimentarius
La nivel international, în cadrul Comitetului Codex pe probleme generale, legatura cu
problemele de siguranta o au urmatoarele Comitete Codex:

 Comitetul Codex pentru Aditivi (CCFA = Codex Committee on Food Additives),

 Comitetul Codex pentru igienă alimentară (CCFH = Codex Committee on Food Hygiene),
 Comitetul Codex pentru reziduurile de pesticide (CCPR = Codex Committee on Pesticide
Residues),
 Comitetul Codex pentru reziduurile de medicamente veterinare (CCRVDF = Codex
Committee on Residues of Veterinary Drugs in Foods),
 Comitetul Codex pentru contaminanţi (CCC = Codex Committee on Food Contaminants),

7
 Aceste comitete sunt în subordinea Comisiei Codex Alimentarius, care acţionează ca
manageri ai riscului. Evaluarea riscului, pentru a avea suportul realizării standardelor, se face de
către următoarele corpuri de experţi FAO/WHO (OMS):

 pentru aditivi lucrează Joint FAO/WHO (OMS) Expert Committee on Food Additives
(JECFA);
 pentru reziduuri de pesticide lucrează Joint FAO/WHO Meetings on Pesticide Residues
(JMPR);
 pentru microorganisme lucrează Joint FAO/WHO (OMS) Expert Meetings on
Microbiological Risk Assessment (JEMRA).

În plus, evaluarea riscului poate fi făcută ocazional de experţi consultanţi ad-hoc, de către
echipe de evaluare ale guvernelor naţionale. Aşa cum s-a arătat, Comitetele Codex acţionează ca
manageri de risc în sensul că organizează şi direcţionează procesul de luare de decizii care rezultă
la evaluarea riscurilor şi a altor factori legitimi cum ar fi opţiunile de fezabilitate a managementului
riscului ţinându-se cont de interesele membrilor Codex în a recomanda standarde pentru protejarea
sănătăţii publice şi asigurarea de bune practici în comerţul cu alimente. în activităţile lor pot fi
incluse şi dezvoltarea de instrumente pentru riscul managementului precum texte, ghiduri,
standarde pentru combinaţii de hazarduri în alimente specifice. Toate propunerile de lege ale
diferitelor comitete, pe probleme generale, sunt trimise în final către CAC (Codex Alimentarius
Commission) pentru adoptarea finală şi publicarea în Codex Alimentarius.

Activitatea JECFA (Joint FAO/WHO Expert Committee on Food Additives) din cadrul
Comitetului Codex are ca punct de plecare un dosar care cuprinde numeroase informaţii primite
de la o comisie de analiză formată din specialişti în domeniul sănătăţii, nutriţiei, igienei,
toxicologiei, comisie care activează în cadrul JECFA.

Pentru un aditiv se propune:

 Doza zilnică ingerată acceptabilă - cantitatea de aditiv alimentar (mg) raportată la

kilocorp, care poate fi ingerată zilnic, pe toată durata vieţii, fără a avea un risc apreciabil
pentru sănătate (se are în vedere individul standard de 60 kg);
 Doza zilnică ingerată acceptabilă temporar (ADI temporar) reprezintă acea doză pentru
care, după JECFA, există date suficiente ca substanţa să fie considerată sigură pentru o
perioadă scurtă de timp, dar aceste date sunt [nsuficiente pentru a considera că substanţa
este sigură pentru toată viaţa. în acest caz, la stabilirea ADI temporar se foloseşte un factor
de siguranţă mai mare decât în cazul ADI. ADI temporar se exprimă în mg/kilocorp.

8
  Doza zilnică ingerată acceptabilă „nespecificată" (ADI-nespecificat) se referă la un aditiv
care are o toxicitate foarte scăzută pe baza datelor disponibile şi care prin ingerare nu
prezintă un risc pentru sănătate. Un aditiv trebuie folosit conform bunei practici de
producţie (GMP - Good Manufacturing Practice). Pentru a evalua ADI este necesară ca pe
animalele de experienţă să se stabilească NOAEL (No Observed Adverse Effect Level -
Nivelul care nu produce un efect advers observabil). Pentru a determina ADI, valoarea
NOAEL se divide cu factorul de siguranţă (FS) care este egal cu 100. Pentru majoritatea
aditivilor alimentari sunt stabilite valorile ADI.
 Doza maximă teoretică ingerată zilnic (TMDI) - reprezintă doza care este calculată prin
înmulţirea mediei zilnice de aliment care este ingerat din fiecare grupă cu nivelul maxim
de aditiv folosit într-un produs alimentar, în conformitate cu Standardele Codex.

Activitatea JMPR pentru pesticide.

În cazul pesticidelor, analiza riscului este, de regulă, iniţiată de Codex Committee on

Pesticide Residues (CCPR) în calitate de manager, iar evaluarea riscului este făcută de JMPR (Joint
FAO/WHO Meetings on Pesticide Residues) pe baza evaluării toxicologice a reziduurilor de
pesticide din produs, evaluare care conduce la TDI - Tolerable Daily Intake (Doza zilnică ingerată
tolerabilă).

În plus, JMPR propune şi limitele maxime (Maximum Residue Limits - MRLs) în

produse. MRLs se estimează în condiţiile în care pesticidele sunt folosite în concordanţă cu ghidul
de bună practică în agricultură (GAP).

Activitatea JECFA pentru reziduuri de medicamente veterinare.

Având în vedere importanţa pentru sănătatea umană a reziduurilor de medicamente de uz

veterinar, analiza de risc este iniţiată de Codex Committee on Residues of Veterinary Drugs in
Food (CCRVDF). Procesul poate fi cerut şi de reprezentantele FAO/WHO din ţările membre UE,
stabilindu-se un ADI pentru medicamentul respectiv având în vedere factorul de siguranţă
(NOAEL) care are la bază animalul model cel mai sensibil. La stabilirea ADI se are în vedere şi
activitatea antimicrobiană a reziduurilor medicamentului ingerat odată cu alimentul şi care poate
modifica flora intestinală cu impact asupra sănătăţii oamenilor. Această etapă se constituie ca fiind
etapa de caracterizare a riscului. JECFA estimează şi cantitatea potenţială de medicament veterinar
ce poate fi ingerată de om (TMDI) respectiv PMTI din carne şi lapte şi, în consecinţă, propune
MRL (Maximum Residue Limits) în condiţiile în care se are în vedere o bună practică a folosirii

9
medicamentelor veterinare (GPVD). MRL propus de JECFA este trimis de CCRVDF la guvernele
ţărilor membre ale UE.

I. Autoritatea Europeană pentru Siguranța alimentelor (EFSA)

Sarcinile Autorității sunt urmatoarele:

 furnizarea institutilor Comunitatii si Statelor Membre a celor mai bune avize stiintifice
posibile in toate cazurile prevazute de legislatia comunitara ;
 promovarea si coordonarea punerii la punct a metodelor uniforme de evaluare a riscurilor
in domeniul acoperit de misiunea sa ;
 asigurarea unei asistente stiintifice si tehnice Comisiei in domeniul misiunii sale si, la
cerere pentru interpretare examinarea avizului asupra evaluarii riscurilor ;
 impunerea de studii stiintifice necesare intelegerii misiunii sale ;
 cerectarea, colectare, analizarea si rezumarea datelor stiintifice si tehnice in domeniile
acoperite de misiunea sa ;
 conducerea unei actiuni de identificare si caracterizare a riscurilor emergente ;
 stabilirea unei retele de organisme operante in domeniu si asigurarea functinarii sale ;
 depunerea unei sustineri stiintifice si tehnice, la cereea Comisiei, in vederea ameliorarii
cooperarii intre Comunitate, tarile aplicante, organizatiile internationale si tarile terte ;
 asigurarea ca publicul si partile interesate receptineaza rapid, usor, obiectiv imformatiile ;
 exprimarea de o maniera autonoma a propriilor concluzii si orientari ;
 efectuarea a tuturor sarcinilor din domeniu date de catre Comisie.

Misiunea EFSA este de a furniza consultanţă şi asistenţă ştiinţifică şi tehnică în toate

domeniile cu impact asupra siguranţei alimentare. Aceasta constituie o sursă independentă de
informaţii şi asigură comunicarea riscurilor către publicul larg. Participarea în cadrul EFSA este
deschisă statelor membre ale UE şi ţărilor care aplică legislaţia comunitară în materie de siguranţă
alimentară.

EFSA este, de asemenea, responsabilă cu:

 coordonarea evaluării riscurilor şi identificarea riscurilor care apar;

 furnizarea de consultanţă ştiinţifică şi tehnică Comisiei, inclusiv în cadrul procedurilor de
gestionare a crizelor;
 culegerea şi publicarea de date ştiinţifice şi tehnice din domeniile siguranţei alimentare;

10
 crearea de reţele europene ale organismelor care activează în domeniul siguranţei
alimentare.

Calitatea şi siguranţa produselor alimentare în viziunea Politicii

Europene pentru Calitate

În condiţiile mediului social-economic actual, calitatea a devenit un instrument strategic al

managementului global al întreprinderilor, precum şi un element determinant al
competitivităţii acestora. De asemenea, prin importanţa pe care o are pentru consumatori şi
cetăţeni, calitatea constituie un factor esenţial în slujba societăţii civile şi a mediului
înconjurător.
În acest context, managerii sunt interesaţi şi preocupaţi din ce în ce mai intens de problemele
de calitate în relaţie cu profitabilitatea şi cu mediul extern al firmei, incluzând calitatea în
cadrul proceselor de planificare strategică. Noile orientări sunt cauzate de competiţia pe pieţele
internaţionale, într-o economie care se globalizează în ritm accelerat, creşterea aşteptărilor şi
exigenţelor clienţilor precum şi presiunile exercitate de diverse grupuri de interes social.
Această schimbare de atitudine cu privire la abordarea calităţii depăşeşte graniţele unei
companii sau ţări, regăsindu-se şi la nivelul diferitelor structuri regionale sau mondiale. În
acest sens evidenţiem Politica Europeană în domeniul Calităţii (PEC) care este o prioritate a
UE, reprezentând componenta esenţială a politicii de dezvoltare a competitivităţii industriei
europene.
Alături de Viziunea Europeană pentru Calitate (promovată de EOQ - European Organization
for Quality şi sprijinită de Comisia Europeană - Directoratul General III), PEC stabileşte cadrul
global necesar dezvoltării acelor condiţii tehnice şi politice care sunt indispensabile pentru
ameliorarea calităţii produselor şi serviciilor, a competitivităţii organizaţiilor europene şi a
calităţii vieţii oamenilor, adresându-se deopotrivă, întreprinderilor, autorităţilor publice şi
consumatorilor.
Noua Viziune Europeană pentru Calitate cultivă conceptul "MADE in EUROPE" care devine
sinonim cu: standarde înalte, design excelent, etică în management, colaborare şi parteneriate
de calitate între sectoarele publice şi private. Acest concept va fi emblema modernă a
produselor şi serviciilor oferite de europeni întregului comerţ internaţional, o filozofie a
calităţii şi respectului faţă de consumator şi faţă de protecţia consumatorului, prin produsul şi
serviciul european oferit spre consum.

11
În acest cadru general referitor la abordarea calităţii, produsele alimentare ocupă un loc
deosebit de important în politica UE, exigenţele calitative impuse acestor produse sunt datorate
pe de o parte perspectivelor creşterii numerice a consumatorilor odată cu acceptarea de noi
membri (şi implicit creşterea substanţială a comerţului cu produse alimentare) iar pe de altă
parte numeroaselor şi costisitoarelor crize din domeniul agroalimentar cu care s-a confruntat
(criza ESB-encefalopatiei spongiforme bovine, a nitrofuranilor, a hormonilor, a micotoxinelor
etc.) şi care au periclitat încrederea în calitatea şi siguranţa alimentelor din UE.
În acest context, Uniunea Europeană recomandă monitorizarea produselor alimentare începând
cu etapa obţinerii materiilor prime şi până la consumatorul final. Această strategie are ca
obiectiv protecţia şi recâştigarea încrederii consumatorilor din statele membre prin adoptarea
unor acţiuni legislative concrete, bazate în primul rând, pe principiul precauţiei.
De-a lungul existenţei sale, Uniunea Europeană a urmărit să asigure membrilor ei cu drepturi
depline, avantaje pe care singuri nu le-ar fi obţinut, şi anume cele patru libere circulaţii: pentru
persoane, mărfuri, capitaluri şi forţă de muncă. Produsele acceptate pe piaţă circulă liber, fără
a mai fi supuse verificărilor multiple şi costisitoare ca timp şi bani. Pentru atingerea acestui
deziderat însă, trebuie realizată şi dovedită conformitatea cu standarde armonizate la nivel
european care conferă prezumţia de seriozitate în ceea ce priveşte realizarea calităţii şi mai ales
menţinerea constanţei acesteia.
În Uniunea Europeană vor fi înlocuite specificaţiile naţionale referitoare la calitate cu directive
care au un caracter comun. Directivele UE stabilesc condiţiile minimale care trebuie
îndeplinite de anumite produse şi servicii pentru a putea fi vîndute pe piaţa europeană. Pentru
produsele care intră sub incidenţa acestor directive, furnizorii trebuie să demonstreze
concordanţa cu standardele în vigoare ale Uniunii Europene. Obiectivul urmărit prin iniţierea
unei strategii naţionale de implementare a sistemelor calităţii în domeniul producţiei
alimentare este satisfacerea cerinţelor consumatorilor şi implicit creşterea profitabilităţii
firmelor.
Implementarea sistemelor de management al calităţii şi implicit certificarea acestora presupune
voinţă, eforturi, timp şi cel mai important, schimbarea mentalităţii faţă de conceptul de calitate.
Salariaţii implicaţi în implementarea acestor sisteme trebuie să perceapă calitatea ca pe un
întreg, care include servicii, ordine, disciplină, atitudine faţă de muncă, faţă de colectiv şi,
foarte important, atitudine faţă de furnizor şi faţă de client.
De asemenea, instituţiile statului trebuie să aibă în vedere găsirea unor instrumente de sprijin
material şi promoţional, pentru toate organizaţiile care depun eforturi susţinute şi obţin
rezultate importante în direcţia dezvoltării propriei competitivităţi prin calitate.

12
Aşadar, considerăm că educaţia pentru calitate şi implicarea activă, coerentă şi susţinută din
partea statului, prin implementarea unei strategii pentru calitate la nivel naţional, constituie
principalele "forţe" care pot contribui la generalizarea implementării şi certificării sistemelor
de management al calităţii în domeniul agro-alimentar. În ansamblu, putem considera că
certificarea calităţii se dovedeşte un succes ce trebuie administrat şi utilizat ca atare la toate
nivelurile, şi în mod special la cel al agenţilor economici pentru care a fost conceput.
Asigurarea unui cadru legislativ coerent şi creşterea interesului agenţilor economici pentru
implementarea sistemelor de management al calităţii corespunzător orientărilor actuale ale
standardelor internaţionale şi europene în domeniu contribuie substanţial la calitatea şi
competitivitatea produselor alimentare romaneşti.

Managementul siguranţei produselor alimentare corespunzător

principiilor HACCP şi standardului ISO 22000

ISO 22000 este un standard al sistemului de management al sigurantei alimentare la nivel

mondial pentru intregul lant alimentar de aprovizionare, de la cultivatori si producatori pana
la procesare si ambalare, transport si puncte de vanzare. Se extinde si la furnizorii de produse
si servicii nealimentare, cum ar fi curatarea si producerea echipamentelor, si poate fi utilizat
de catre organizatii de orice dimensiune. Specifica cerintele pentru un sistem de management
al sigurantei alimentare, care implica o comunicare interactiva, un sistem de management,
precum si programe preliminare. Standardul se concentreaza pe asigurarea lantului de
aprovizionare, daca principiile sistemului de management au fost acoperite si daca sunt aliniate
cu principiile HACCP ale Codex Alimentarius

În perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, industria alimentară trebuie să se

alinieze, sub toate aspectele, la cerinţele unei producţii moderne de alimente, ceea ce impune
tuturor participanţilor la lanţul alimentar (producători, procesatori, transportatori, distribuitori,
comercianţi) revizuirea atitudinii faţă de producţia igienică. Aceasta presupune proiectarea şi
implementarea unui sistem de management al siguranţei alimentului bazat pe principiile
HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points - Analiza riscurilor şi punctele critice
de control). Un astfel de sistem, ale cărui cerinţe sunt specificate în standardul SR EN ISO
22000:2005, combină patru elemente cheie pentru siguranţa alimentelor pe tot lanţul alimentar,
de la sursa de materie primă pînă la consumator:
13
 comunicare interactivă, care implică atît comunicarea dintre organizaţiile aflate în
amonte şi în aval pe lanţul alimentar, cît şi comunicarea internă organizaţiei, pentru a
asigura că toate pericolele semnificative pentru siguranţa alimentului sunt identificate şi
controlate adecvat în fiecare etapă din lanţul alimentar;
 sistem de management structurat şi încorporat în activităţile generale de management
ale organizaţiei;
 programe preliminare, necesare şi esenţiale pentru: 1a) menţinerea unui mediu igienic
pe tot lanţul alimentar, adecvat pentru producţia, manipularea
şi furnizarea de alimente sigure pentru consumul uman; b)controlul probabilităţii de
manifestare a pericolelor pentru siguranţa alimentului în produs şi/sau proliferarea pericolelor
pentru siguranţa alimentului în produs, sau în mediul de procesare.
 principii HACCP.
HACCP este un sistem care permite identificarea, evaluarea şi controlul permanent al
riscurilor asociate produselor alimentare. Rezultatele practice obţinute prin implementarea
acestui sistem îl recomandă ca fiind cea mai eficientă soluţie pentru asigurarea inocuităţii
alimentelor în toate verigile lanţului alimentar.
Deoarece este o metodă preventivă de control a siguranţei produselor alimentare, sistemul
deplasează practic centrul de greutate de la controlul la "capăt de linie" spre o metoda pro-
activă, preventivă, de control al pericolelor potenţiale. Recunoscand eficacitatea sa în
monitorizarea şi ţinerea sub control a tuturor categoriilor de riscuri specifice produselor
alimentare, Comisia Codex Alimentarius a adoptat "Liniile Directoare pentru Aplicarea
Sistemului HACCP" (22 iulie 1993). Totodată, a fost revizuit şi "Codul Internaţional de Bune
Practici - Principii Generale de Igienă Alimentară", sistemul HACCP devenind parte integrantă
a acestuia.

Principalele organizaţii naţionale implicate în asigurarea

siguranţei alimentelor

1. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu standardele şi siguranţa

alimentelor, etichetarea şi tehnologia produselor alimentare
2. Ministerul Sănătăţii, care se ocupă cu aspectele privind igiena alimentară, controlul
microbian şi problemele de nutriţie
3. Ministerul Mediului, care se ocupă în general de siguranţa apei
4. Autoritatea de Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor ANSVSA

14
5. Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor ARSA
6. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ANPC

Acest sistem organizaţional colaborează strâns pentru o cât mai mare siguranţă şi un risc cât
mai redus asupra sănătăţii omului care rezultă din consumul alimentelor de pe piaţă.
La nivel internaţional, în domeniul asigurării siguranţei alimentelor acţionează organizaţii
precum:
- FAO (Food and Agriculture Organization)
- WHO (World Health Organization)
- EFSA (European Food Safety Authority); pentru garantarea unui nivel ridicat al siguranţei
alimentare a fost creată Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (European
Food Safety Authority – EFSA), autoritate independentă cu rolul de a furniza Comisiei date
despre existenţa sau posibilitatea apariției unor riscuri în domeniul siguranței alimentare.
Printre atribuțiile acestei autorități sunt: consultanța științifică asupra tuturor aspectelor legate
de siguranța alimentară, elaborarea sistemelor de alertă rapidă, comunicarea și dialogul cu
consumatorii, colaborarea cu agențiile naționale, contribuind la asigurarea unui nivel înalt de
protecție și încredere a consumatorilor.

Aceste instituţii iau decizii privind evaluarea criteriilor de siguranţă a alimentelor, stabilirea
unor standarde internaţionale de siguranţă a acestora precum şi armonizarea comerţului
internaţional şi protecţia sănătăţii publice, oferind şi consiliere ştiinţifică independentă privind
riscurile noi sau existente.
În cadrul acestor organizaţii internaţionale funcţionează o Comisie a Codex-ului Alimentarius
care stabileşte standardele unui număr de 237 tipuri de produse alimentare şi 41 de coduri de
practică igienică şi tehnologică pentru toate alimentele de bază. Această Comisie a evaluat de
asemenea şi siguranţa a peste 7000 de aditivi şi contaminanţi alimentar.

Principalele obiective privind îmbunătăţirea şi siguranţa

alimentelor

Principalele obiective privind îmbunătăţirea şi siguranţa alimentelor, reducerea efectelor

adverse ale contaminanţilor din mediu asupra sănătăţii publice, se realizează prin următoarele
acţiuni specifice:

15
1. Îmbunătăţirea valorii nutritive a alimentelor cu minimizarea riscului bolilor acute şi cronice
2. Aderarea tuturor ţărilor la standardele internaţionale
3. Aplicarea unor reglementări legislative specifice
4. Educarea populaţiei asupra riscurilor specifice la anumiţi agenţi contaminanţi
5. Încurajarea şi finanţarea cercetărilor cu privire la identificarea şi reducerea riscurilor
potenţiale de contaminare a mediului

În cadrul politicii UE, principiul de bază privind siguranţa alimentelor constă într-o
abordare integrată „de la fermă la consumator", care vizează toate sectoarele lanţului alimentar
– de la producţia de furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia
primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vânzarea cu amănuntul, până la
consumator, dar vizează şi importul şi exportul alimentelor. Această abordare complexă şi
integrată, în cadrul căreia responsabilităţile operatorilor şi autorităţilor competente sunt clar
definite reprezintă o politică alimentară mai coerentă mai eficientă şi mai dinamică.
În ultimii ani s-au făcut progrese însemnate în domeniul siguranţei alimentelor, prin
implementarea programelor HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Point).
În România, există Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor (ANSVSA) care se ocupă cu probleme de legislaţie şi normele de siguranţă
alimentară, de evaluarea riscului şi de standardele de calitate a alimentelor. Standardele de
siguranţă a alimentelor, STAS-urile sunt elaborate de Institutul Român de Standardizare, care
se reactualizează periodic după reglementările Uniunii Europene. Aceste STAS-uri cuprind
standardele de calitate şi cele ale metodelor de analiză. Acestea din urmă se referă la parametrii
din STAS-urile de calitate.

Legislaţie naţională în domeniul securităţii şi siguranţei

alimentului

La nivel internaţional, securitatea alimentară este monitorizată de către organisme

specializate: FAO, CE-USDA, care elaborează şi implementează politici de securitate
alimentară, pentru a feri populaţia globului de subnutriţie şi maladii conexe care să decimeze
populaţia.
Pe glob, oricare ar fi diferenţele între ţări sau regiuni geografice, de ordin social-economic,
politic sau cultural, fiecare individ deţine un drept fundamental - dreptul la hrana.
Materializarea acestui deziderat nu se realizează pretutindeni, de aceea preocupările

16
autorităţilor cu atribuţii în domeniu, trebuie să determine necesarul fiziologic în produse
alimentare, ținând cont de toţi factorii implicaţi, precum şi optimizarea raportului dintre nevoi
şi resursele alimentare disponibile.

Romania de la intrarea în U.E. a adoptat şi implementat standardele europene cu privire la

securitatea alimentară. Aplicarea standardelor europene, conform legislaţiei române, este
obligatorie pentru toate unităţile care alcătuiesc lanţul alimentar, producţie agricolă, industrie
alimentară şi alimentaţie publică. Politica alimentară a U.E., este reflectată în Cartea Albă a
Siguranţei Alimentare, apărută în 12 ianuarie 2000, aceasta este un instrument care asigură un
nivel înalt de protecţie a sănătăţii consumatorilor. Documentul indică elementele principale ale
unei politici preventive, modernizarea legislaţiei în domeniu, consolidarea controlului de-a
lungul întregului lanţ alimentar, în vederea garantării unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii
umane.
Prevederile acestui document sunt transpuse în practică prin standarde diverse, care se
corelează între ele, ducând la scopul final, securitatea alimentară.
1. HG 283/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1415/2009
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia.
2. Ordin ANSVSA nr. 17/30.03.2011: Program Strategic 2011 - Norme metodologice de
aplicare a Programului de Supraveghere şi Control în domeniul Siguranţei Alimentului.

3. Ordin nr. 36 din 16 aprilie 2008 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă
standardele europene şi internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor
Legislația alimentară reprezintă dispozițiile legislative, reglementări și regulamentele
administrative privitoare la mărfurile alimentare în general și securitatea lor în particular, la
nivel comunitar și național. Ea urmărește toate etapele producției, transportului și distribuției
alimentelor și in același mod pentru hrana animalelor destinate producerii de alimente.
Marfa alimentară (sau alimentul) reprezintă toate substanțele sau produsele prelucrate, parțial
lucrate sau neprelucrate destinate consumării, incluzând și băuturile, gumele de mestecat,
inclusiv apa utilizată în cursul preparării, fabricării sau altor tratamente.
Ce este un produs sigur?

Un produs sigur, este acela care nu prezintă nici un risc sau numai riscuri reduse, compatibile
cu utilizarea sa şi considerate acceptabile pentru un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii şi a
siguranţei consumatorilor.
Un produs este considerat sigur dacă este conform dispoziţiilor specifice referitoare la
siguranţa sa.
17
Cum este asigurată securitatea?

1. Obligaţia generală de securitate

Toate produsele comercializate în cadrul Uniunii Europene trebuie să fie sigure. Această
obligaţie se aplică tuturor produselor şi tuturor serviciilor susceptibile de a fi utilizate de către
consumatori, indiferent că le sunt destinate direct sau că le sunt puse la dispoziţie indirect, de
exemplu în cadrul unei prestări de servicii.
* Obligaţia este impusa atât producătorilor, cât şi distribuitorilor:

– Producătorii trebuie să ia masuri adecvate astfel încât, într-o ordine descrescatoare a

priorităţilor, să elimine riscurile privind utilizarea normală sau rezonabil previzibilă a
produselor pe care le comercializează, să le reducă şi să-i informeze pe consumatori asupra
acestor riscuri. Aceste măsuri pot lua forme diferite (retragerea produselor de pe piaţă,
furnizarea unor instrucţiuni de utilizare clare şi detaliate etc.).

– Distribuitorii nu pot comercializa produse despre care ştiu sau ar fi trebuit să ştie, pe baza
informaţiilor pe care le deţin, că nu satisfac obligaţia de securitate. Nu sunt vizaţi decât
distribuitorii a căror activitate nu are efect asupra caracteristicilor de siguranţă ale produsului.
Sunt stabilite măsuri de supraveghere pentru controlul conformităţii produselor cu aceasta
obligaţie de siguranţă.
2. Informaţii care trebuie oferite

Producătorii trebuie să transmită consumatorilor toate informaţiile utile astfel încât aceștia să
poată evalua şi preveni riscurile inerente ale utilizării produsului. Aceste informaţii permit
consumatorilor să-şi ia anumite precauţii.

Pentru a putea furniza informaţii complete, producătorii trebuie să ia masurile necesare pentru
a cunoaşte:

–riscurile inerente ale unui produs în timpul utilizării sale normale;

–riscurile rezonabil previzibile atunci când nu sunt imediat perceptibile fără un avertisment
adecvat.

Mai mult, trebuie luate măsuri pentru a asigura trasabilitatea produselor.

In acest fel, este posibilă cunoaşterea alcăturirii lor exacte şi a regulilor respectate în cursul
fabricării.
SUPRAVEGHEREA PIEŢEI LA NIVEL EUROPEAN
* Uniunea Europeana a stabilit reguli de securitate pentru produsele sau serviciile
comercializate pe teritoriul său. Supravegherea aplicării acestor reguli este asigurată de
Statele Membre şi este coordonată la nivel european.
1. De ce a fost stabilită o supraveghere europeană?

Colaborarea între autorităţile naţionale de supraveghere este necesară pentru asigurarea unui
nivel ridicat de siguranţă a produselor şi serviciilor. Fiecare Stat Membru trebuie să colecteze

18
informaţii referitoare la produsele puse pe piaţa naţională şi să ia măsurile necesare pentru ca
toate produsele comercializate să fie sigure. Odată produsul pus în comercializare pe piaţa unui
Stat Membru, acesta poate circula liber pe tot teritoriul Uniunii. Este necesar deci ca acţiunea
Statelor Membre să fie coordonată şi să se asigure o circulaţie eficientă a informaţiilor în cazul
apariţiei unei lipse de conformitate a produselor.
2. Ce măsuri au fost luate pentru asigurarea supravegherii?

a. Cooperarea administrativă

Autorităţile naţionale de supraveghere şi Comisia cooperează pentru a asigura o aplicare

corectă şi uniformă a regulilor de siguranţă. Acestea fac schimb de informaţii la cerere sau în
cadrul diferitelor mecanisme constituite.
b. Controlul măsurilor care restrâng libertatea de circulaţie a produselor

Comisia Europeană este cea care asigură controlul în cadrul unor proceduri diferite. Când o
autoritate naţională de supraveghere constată că un produs prezintă un pericol important, ea
trebuie, fie să restrângă sau să interzică punerea acestuia pe piaţă, fie să-l retragă de pe piaţă.
Statul Membru trebuie apoi să avertizeze imediat Comisia Europeană. Aceasta începe prin a
verifica pertinenţa măsurii. În cazul în care consideră masura justificată, avertizează celelalte
State Membre pentru a putea lua măsuri similare.
Legea 150/2004 privind siguranța alimentară – Legislația în domeniul alimentelor
Art. 5.
* (1) Legislația în domeniul alimentelor urmărește unul sau mai multe obiective generale ale
protecției vieții și sănătății umane, a intereselor consumatorilor, folosirea de practici
corecte în comerțul cu alimente, având în vedere, atunci când este cazul, protecția sănătății
și bunăstării animalelor, a sanatatii plantelor și a mediului înconjurător.
* (2) Legislația în domeniul alimentelor urmărește realizarea liberei circulații a alimentelor
și a hranei pentru animale fabricată, precum și comercializarea în conformitate cu
principiile si cerințele generale prevăzute în acest capitol.
* (3) La elaborarea sau adaptarea legislației în domeniul alimentelor vor fi luate în
considerare standardele internaționale existente sau în stadiul de a fi adoptate, în afara
cazurilor în care aceste standarde sau elementele vizate de aceste standarde nu vor constitui
un mijloc eficient sau adecvat în realizarea obiectivelor acestei legislații, sau dacă există o
motivație științifică, sau în cazul în care acestea pot determina un nivel de protecție diferit
de cel stabilit ca adecvat la nivel comunitar.
Art. 14. – Pentru asigurarea siguranței alimentelor se vor respecta următoarele cerințe:
* a) alimentele nu trebuie puse pe piață dacă nu sunt sigure
* b) alimentele sunt considerate nesigure, dacă sunt dăunătoare pentru sănătate sau
inadecvate consumului uman;
* c) pentru a determina daca un aliment nu este sigur, se va ține seama de condițiile normale
de utilizare a alimentelor de către consumator la fiecare etapă a producției, procesării și
distribuției, precum și de informațiile furnizate consumatorului, inclusiv informațiile de pe
etichetă sau alte informații generale puse la dispoziția consumatorului privind evitarea
efectelor dăunatoare sănătății personale, determinate de un anumit aliment sau categorie
de alimente;

19
 * d) pentru a stabili dacă un aliment este dăunator pentru sănătate, trebuie avute în vedere
efectele probabile imediate și/sau pe termen scurt și/sau pe termen lung ale acelui aliment
asupra sănătății persoanei care îl consumă, precum și efectele asupra generațiilor viitoare,
posibilele efecte toxice cumulate, precum și sensibilitatea asupra sănătății unei anumite
categorii de consumatori;
* e) pentru a determina daca un aliment este sau nu inadecvat pentru consumul uman, trebuie
să se analizeze dacă alimentul este inacceptabil pentru consumul uman în conformitate cu
destinația sa, din punct de vedere al contaminării, determinate de factori externi sau nu, de
alterare, deteriorare sau degradare;
* f) în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, șarjă sau transport de alimente
din aceeași clasă sau cu aceeași descriere, se va presupune că toate alimentele din
respectivul lot, șarjă sau transport sunt nesigure, în afara cazului în care în urma unei
evaluari detaliate nu se descoperă nici o dovadă care să indice că și restul lotului/șarjei sau
transportului este nesigur;
* g) conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui aliment nu va
împiedica autoritățile competente să ia măsurile necesare în vederea impunerii de restricții
la punerea pe piață sau în vederea retragerii acestuia de pe piață, în cazul în care există
motive care arată că alimentele nu sunt sigure, deși aparent acestea sunt conforme.

Bugetul UE: POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ după 2020

Comisia Europeană a publicat propuneri de regulamente privind modernizarea și simplificarea
politicii agricole comune (PAC). Este vorba despre propuneri pentru un regulament privind
planurile strategice PAC (o nouă modalitate de lucru propusă care vizează plățile directe către
fermieri, sprijinul pentru dezvoltarea rurală și programele de sprijin sectorial), un regulament
privind organizarea comună a piețelor (OCP) și un regulament orizontal privind finanțarea,
gestionarea și monitorizarea PAC. Aceste propuneri concretizează ideile pentru viitorul PAC,
astfel cum au fost expuse în Comunicarea privind viitorul sectorului alimentar și al agriculturii,
prezentată de Comisie în noiembrie 2017. De ce este nevoie de o reformă a politicii agricole
comune? Încă din 1962, politica agricolă comună (PAC) și-a îndeplinit cu succes obiectivul inițial
de a le acorda sprijin pentru venit fermierilor în scopul de a garanta aprovizionarea cu alimente de
bună calitate, sigure și la prețuri accesibile a cetățenilor europeni. Datorită capacității sale de
adaptare în tot acest timp, PAC nu a încetat să fie importantă. Lumea se schimbă rapid și tot astfel
se întâmplă și cu provocările cu care se confruntă nu doar fermierii, ci și societatea noastră în
ansamblu. Schimbările climatice, volatilitatea prețurilor, incertitudinea politică și economică,
depopularea zonelor rurale și importanța tot mai mare a comerțului mondial: fermierii se adaptează
în permanență la circumstanțele în schimbare, iar legiuitorii trebuie să le asigure acestora sprijinul
adecvat pe baza unor norme clare și simplificate pe termen mediu și lung. PAC este liderul unei
tranziții către o agricultură mai sustenabilă. Această politică trebuie să consolideze reziliența
sectorului și să sprijine venitul fermierilor și viabilitatea fermelor lor. PAC trebuie să se asigure
20
că agricultura are un rol central în raport cu provocările legate de mediu și climă și trebuie să
integreze pe deplin inovările digitale care facilitează activitățile fermierilor, reduc birocrația și
ajută la reînnoirea generațiilor. Având în vedere că 50 % din populația UE trăiește în zone rurale,
trebuie să se depună eforturi pentru a menține aceste zone atractive și dinamice pentru oamenii
care trăiesc în ele, în ceea ce privește atât creșterea și locurile de muncă, cât și infrastructura,
mobilitatea și serviciile de bază. Contribuind la dinamica economică în zonele rurale și la viața
socioculturală a acestora, agricultura UE deține un rol important, la fel ca și noua PAC, deoarece
urmărește să mențină peste tot în Europa agricultura sustenabilă și să investească în dezvoltarea
zonelor și comunităților rurale. Propunerile legislative de astăzi introduc o politică simplificată și
modernizată mai bine pregătită să facă față acestor provocări și obiective. Ce buget este disponibil
pentru PAC în perioada 2021-2027? Propunerea Comisiei pentru cadrul financiar multianual
(CFM) aferent perioadei 2021-2027 include 365 de miliarde EUR pentru PAC (în prețuri curente).
Acest cuantum corespunde unei proporții medii de 28,5 % din bugetul general al UE pentru
perioada 2021-2027. Din acest cuantum pentru PAC, suma de 265,2 miliarde EUR este destinată
plăților directe, 20 de miliarde EUR merg către măsurile de sprijinire a pieței (FEGA), iar 78,8
miliarde EUR sunt pentru dezvoltarea rurală (FEADR). Un cuantum suplimentar de 10 miliarde
EUR va fi disponibil prin intermediul programului de cercetare al UE Orizont Europa, în scopul
sprijinirii cercetării și inovării specifice în sectoarele alimentar, agricol, al dezvoltării rurale și al
bioeconomiei. Care sunt obiectivele viitoarei PAC pentru perioada 2021-2027? Viitoarea PAC se
va concentra pe nouă obiective generale care reflectă importanța politicii din punct de vedere
economic și social și din punctul de vedere al mediului: sprijinirea unui venit fiabil și a rezilienței
fermelor pe întregul teritoriu al UE, în vederea îmbunătățirii securității alimentare; 1.
îmbunătățirea orientării spre piață și sporirea competitivității, inclusiv punerea unui accent mai
puternic asupra cercetării, tehnologiei și digitalizării; 2.ameliorarea poziției fermierilor în cadrul
lanțului valoric;3. contribuția la energia sustenabilă, precum și la atenuarea schimbărilor climatice
și la adaptarea la acestea; 4. promovarea dezvoltării durabile și a gestionării eficiente a resurselor
naturale precum apa, solul și aerul; 5. contribuția la protejarea biodiversității, îmbunătățirea
serviciilor ecosistemice și conservarea habitatelor și a peisajelor; 6. atragerea tinerilor fermieri și
facilitarea dezvoltării întreprinderilor din zonele rurale;7. promovarea ocupării forței de muncă, a
creșterii, a incluziunii sociale și a dezvoltării locale în zonele rurale, inclusiv a bioeconomiei și a
silviculturii sustenabile; 8. îmbunătățirea răspunsului pe care agricultura UE îl oferă la cerințele
societății în ceea ce privește hrana și sănătatea, inclusiv alimentele sigure, hrănitoare și obținute
prin intermediul producției sustenabile, precum și bunăstarea animalelor. 9. Promovarea
cunoștințelor, a inovării și a digitalizării în agricultură și în zonele rurale reprezintă un obiectiv
transversal. Cum vă așteptați să îndepliniți aceste obiective? Viitoarea PAC va crea mai multe
21
beneficii pentru cetățenii noștri, în același timp simplificând și modernizând în mod semnificativ
felul în care funcționează politica, pentru fermieri și statele membre deopotrivă. Accentul se va
pune de acum mai degrabă pe rezultate și performanță decât pe norme și conformitate. Trecerea
de la o abordare de tip soluție universală la o abordare adaptată înseamnă că politica va fi mai
apropiată de cei care o pun în aplicare pe teren. Această abordare va oferi mult mai multă libertate
statelor membre în a decide modul optim în care să îndeplinească obiectivele comune, răspunzând,
în același timp, nevoilor specifice ale propriilor fermieri, comunități rurale și societăți în general.
La nivelul UE, accentul se va pune pe: stabilirea de obiective comune;întocmirea unei liste a
intervențiilor necesare și a unui set comun de măsuri pe care statele membre să le poată utiliza
pentru a realiza obiectivele comune; protejarea pieței unice și menținerea unor condiții de
concurență echitabile pentru toți fermierii din întreaga Uniune; asigurarea măsurilor de protecție
pentru a garanta că politica realizează obiectivele pentru care este destinată și furnizarea unui set
de indicatori pentru evaluarea progreselor.Statele membre vor putea să adapteze instrumentele la
propriile nevoi specifice, prezentând modalitatea în care intenționează să facă acest lucru într-un
plan strategic PAC cuprinzător. Aceste planuri strategice PAC vor expune modul în care fiecare
țară propune să îndeplinească obiectivele generale ale PAC, ținând seama de propriile nevoi
specifice. Planurile vor defini o strategie și vor explica în ce fel acțiunile din ambii piloni vor
contribui la realizarea acestor obiective. De asemenea, planurile vor stabili țintele pentru
îndeplinirea acestor obiective; progresele înregistrate în direcția atingerii acestor ținte vor fi
evaluate la nivel de stat membru și vor fi verificate de Comisia Europeană în cadrul unui nou
exercițiu anual de monitorizare și revizuire. Pentru fiecare plan strategic PAC va fi nevoie de
aprobarea prealabilă a Comisiei Europene pentru a se asigura că acesta rămâne coerent cu
obiectivele de la nivelul întregii UE, că păstrează caracterul comun al acestei politici și că planul
respectiv nu denaturează piața unică și nici nu duce la sarcini excesive pentru beneficiari sau
administrații. Cum veți evalua rezultatele? Va fi convenit un set comun de indicatori de rezultat la
nivelul UE pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru fermieri în fiecare stat
membru. Anual, țările vor transmite Comisiei un raport de performanță în care vor indica
progresele înregistrate, pe baza acestor indicatori specifici de rezultat. Comisia va analiza
rapoartele și va lua în considerare elaborarea unor recomandări pentru îmbunătățirea
performanțelor, dacă este necesar. Va fi introdus și un nou sistem de sancțiuni și recompense
posibile, în scopul de a se asigura înregistrarea de progrese. De exemplu, statele membre care își
ating țintele în domeniul climei, al mediului și al biodiversității vor fi eligibile pentru o recompensă
de până la 5 % din alocarea lor pentru dezvoltare rurală la sfârșitul perioadei CFM. Dimpotrivă,
atunci când raportul anual de performanță indică progrese insuficiente, Comisia va putea interveni
pentru a se asigura că finanțarea este direcționată mai bine către rezultate. Aceste mecanisme ar
22
putea include, de exemplu (în funcție de natura performanțelor insuficiente), impunerea unui plan
de acțiune specific care să reorienteze programul în direcția corespunzătoare, suspendarea și/sau
reprogramarea plăților. În ce mod se va simplifica situația pentru fermieri și administrațiile
naționale? Și cum se modernizează PAC? Fermierii știu cel mai bine ce fel de sprijin le este necesar
pentru a obține rezultate mai bune. Datorită noilor planuri strategice PAC, statele membre pot
colabora cu fermierii pentru a stabili ce trebuie făcut la nivel național sau regional în vederea
îndeplinirii obiectivelor convenite ale UE, beneficiind de mai multă flexibilitate în alegerea celor
mai potrivite măsuri pentru obținerea rezultatelor dorite. Lista măsurilor ample convenite la nivelul
UE va fi și ea raționalizată - de exemplu, noua PAC definește opt mari domenii de acțiune în cadrul
dezvoltării rurale (mediu și climă; tineri fermieri; instrumente de gestionare a riscurilor; cunoștințe
și informații, etc.) în locul celor 69 de măsuri și submăsuri actuale. Această abordare care
presupune ca statele membre să fie mai responsabile de felul în care pot îndeplini în mod optim
obiectivele generale, spre deosebire de o abordare de tip soluție universală, excesiv de prescriptivă,
va fi mai simplă și mai eficace. Comisia se va concentra și pe asigurarea funcționării eficace a
sistemelor de guvernanță în fiecare stat membru, acordându-le statelor membre, în schimb,
posibilitatea de a decide dacă propunerile sunt eligibile pentru sprijin din partea UE în loc să
verifice eligibilitatea condițiilor pentru fiecare proiect beneficiar în parte, cum se întâmplă acum.
Noua PAC va încuraja utilizarea noilor tehnologii atât de către fermieri, cât și de către
administrațiile naționale, pentru ca munca acestora să fie mai simplă. De exemplu, va fi dezvoltat
un nou sistem de monitorizare bazat pe observarea sistematică, pe tot parcursul anului, prin
teledetecție, a activităților agricole. Acest sistem va înlocui, ori de câte ori este posibil, metodele
tradiționale de verificare precum controalele la fața locului, reducându-se astfel semnificativ
sarcina legată de control. Va fi încurajată și folosirea mai intensă a altor instrumente digitale,
precum așa-numita cerere cu informații geo-spațiale, care utilizează tehnologia prin satelit, pentru
a le da posibilitatea fermierilor să întocmească cereri de plată precise pentru terenurile lor,
diminuând astfel incidența erorilor în declarații și evitând sancțiunile. Cererile pentru sprijin direct
ale fermierilor le vor parveni acestora completate în prealabil de administrațiile statelor membre
cu cât mai multe informații actualizate și fiabile, recurgând la instrumente existente cum ar fi
sistemul de identificare a parcelelor agricole, ceea ce duce la mari economii de timp pentru
fermieri. În cadrul noii PAC, statele membre vor avea obligația de a pune la dispoziția fermierilor
un sistem de servicii de consiliere agricolă, care va include o gamă largă de aspecte detaliate în
chiar textul regulamentului. Printre ele se numără: consiliere cu privire la toate cerințele și
condițiile de la nivelul fermei care decurg din planul strategic PAC al fiecărei țări; modul de a
asigura conformitatea cu legislația de mediu privind apa, pesticidele, aerul curat etc.; gestionarea
riscurilor și accesul la inovare și tehnologie. Aceste servicii de consiliere vor fi integrate complet
23
în sistemele mai complexe de cunoștințe și inovare în agricultură (AKIS) ale statelor membre, care
includ și cercetătorii, organizațiile de fermieri și alte părți interesate relevante. Fermierii vor fi
tratați în mod egal în întreaga UE? Noul cadru al PAC prevede convergența sporită a nivelurilor
plăților directe între statele membre, eliminând 50 % din discrepanța existentă între nivelurile
ajutoarelor pe hectar în UE și 90 % din media UE. Aceasta contribuie și la angajamentul Comisiei
de a asigura o distribuire mai echitabilă a plăților directe. Cum puteți asigura o distribuire mai
echitabilă a plăților către fermieri și către fermele mai mici și medii? Plățile directe vor continua
să constituie o parte esențială a politicii, deoarece venitul fermierilor trebuie sprijinit pentru a avea
un sector agricol inteligent și rezilient. Comisia propune o reducere a plăților începând de la 60
000 EUR și plafonarea obligatorie pentru plăți peste 100 000 EUR pe fermă. Se vor lua în
considerare pe deplin și costurile cu forța de muncă. Această măsură este concepută pentru a
asigura o distribuire mai echitabilă a plăților. Cuantumurile astfel disponibilizate vor fi
redistribuite în interiorul fiecărui stat membru fie printr-o plată directă redistributivă, fie prin
intermediul dezvoltării rurale, în principal pentru a se asigura că o proporție mai ridicată din
alocarea pentru plăți directe a fiecărei țări merge către ferme mici și medii. Statele membre vor
putea, de asemenea, acorda fermelor mici o sumă fixă pe an, ceea ce reprezintă o procedură
administrativă mult mai simplă pentru destinatari, care nu ar mai trebui să completeze cereri anuale
pentru a-și primi plățile. Fiecare stat membru în parte va trebui să definească modul de clasificare
a fermelor mici, întrucât sectorul agricol al fiecărei țări este diferit de celelalte. Fiecare țară va
trebui de asemenea să aplice definiții mai stricte pentru a se asigura că numai fermierii veritabili
primesc sprijin. La fel ca și în cazul fermelor mici, se va lăsa fiecărui stat membru posibilitatea de
a decide asupra definiției exacte (sub rezerva aprobării de către Comisie în cadrul planului strategic
PAC), pe baza unei serii de factori precum evaluări ale venitului, forța de muncă ocupată în fermă,
obiectul de activitate al întreprinderilor și/sau includerea lor în registrul întreprinderilor. Definiția
trebuie să fie de așa natură încât să garanteze că nu se poate acorda sprijin celor a căror activitate
agricolă reprezintă doar o parte nesemnificativă a activităților lor economice generale sau a căror
activitate economică principală nu este agricultura. Regulamentul prevede de asemenea că
definiția convenită în fiecare stat membru nu trebuie să-i excludă automat pe fermierii care
desfășoară mai multe activități (și anume cei care desfășoară activități agricole, dar sunt implicați
și în activități nonagricole în afara propriilor ferme). Cum vor beneficia tinerii fermieri de viitoarea
PAC? Atragerea tinerilor către acest sector și ajutarea lor să înființeze întreprinderi viabile este
doar una dintre prioritățile principale ale PAC după 2020. Tinerii fermieri vor beneficia de o serie
de măsuri, unele obligatorii, altele voluntare: statele membre vor trebui să rezerve cel puțin 2 %
din alocarea lor națională destinată plăților directe în mod special pentru a-i sprijini pe tinerii
fermieri să se instaleze în această profesie, fie sub forma unei plăți complementare în raport cu
24
sprijinul pentru venitul lor de bază, fie prin granturi pentru instalare; țările sunt libere să rezerve o
sumă mai mare pentru a-i încuraja pe tinerii fermieri, dacă consideră acest lucru necesar;
cuantumul maxim al ajutorului acordat pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru întreprinderile
rurale nou-înființate va fi majorat până la 100 000 EUR; planul strategic PAC al fiecărei țări va
trebui să prezinte o strategie specifică de atragere și sprijinire a tinerilor fermieri, inclusiv
modalitatea în care sprijinul național și cel din partea UE poate fi folosit în mod mai coerent și mai
eficace; finanțarea pentru dezvoltarea rurală poate fi folosită pentru a sprijini scheme destinate să
faciliteze accesul la terenuri și la transferul acestora – în mod tradițional o barieră majoră pentru
tinerii fermieri care aleg să practice această profesie; Aceste scheme ar putea include: parteneriate
între ferme reunind generații diferite de fermieri; servicii de planificare a preluării fermelor de
către generația următoare sau a transferului acestora; brokeraj pentru achiziția de terenuri;
organizații naționale sau regionale inovatoare a căror activitate constă în promovarea și facilitarea
serviciilor de conectare a tinerilor fermieri cu fermierii vârstnici, etc; tinerii fermieri vor continua
să beneficieze de sprijin pentru investiții și de sprijin pentru transferul de cunoștințe/formare din
fondurile pentru dezvoltarea rurală; statele membre vor avea posibilitatea de a crea instrumente
financiare de sprijin al capitalului circulant pentru tinerii fermieri, care adesea se confruntă cu
dificultăți mari în a acumula fonduri date fiind investițiile ridicate și ratele scăzute de rentabilitate
ale unei ferme în faza inițială. Comisia va consolida totodată cooperarea cu Banca Europeană de
Investiții, în special prin intermediul platformei fi-compass, pentru a trage învățăminte din
experiențele și bunele practici legate de schemele specifice pentru tinerii fermieri. Cum va sprijini
noua PAC acțiunile legate de mediu și acțiunile climatice? Trei dintre cele nouă obiective specifice
din viitoarea PAC vor viza mediul și clima – incluzând schimbările climatice, resursele naturale,
biodiversitatea, habitatele și peisajele. În planurile lor strategice PAC, statele membre vor trebui
să indice modul în care intenționează să realizeze aceste obiective, asigurându-se că fermierii lor
îndeplinesc toate cerințele referitoare la mediu și climă. Statele membre vor explica în detaliu și
modul în care vor folosi finanțarea din ambii piloni ai PAC în sprijinul strategiei lor. Anual vor fi
stabilite și evaluate ținte pentru a măsura progresele. Pentru a se garanta un nivel ridicat de ambiție
cu privire la climă, mediu și biodiversitate, se va recurge la modalități diverse: Un nou sistem de
„condiționalitate” va face ca sprijinul pentru venitul tuturor fermierilor (și alte plăți legate de
suprafață și animale) să depindă de aplicarea unor practici agricole favorabile mediului și climei.
Condiționarea sprijinului de standarde mai ridicate reprezintă o îmbunătățire a normelor existente
din cadrul PAC actuale. Un nou sistem, al așa-numitelor „programe ecologice” finanțate din
alocările naționale destinate plăților directe, va fi obligatoriu pentru statele membre, deși fermierii
nu vor fi obligați să participe la ele. Aceste programe ecologice vor trebui să vizeze obiectivele
PAC legate de mediu și climă în moduri complementare celorlalte instrumente relevante
25
disponibile și să depășească nivelul deja impus prin cerințele privind condiționalitatea. Cu toate
acestea, fiecare stat membru va putea să conceapă aceste programe după cum consideră necesar.
Un exemplu ar putea fi un program ecologic menit să finanțeze eliminarea completă a
îngrășămintelor pentru a îmbunătăți calitatea apei. Plățile în cauză ar putea fi acordate fie ca un
complement la plățile directe ale fermierilor, fie ca scheme autonome cadrul cărora valorile plăților
se bazează pe costurile suplimentare și pe pierderile de venit pe care le suportă fermierii. Se va
solicita statelor membre să dedice cel puțin 30 % din bugetul lor pentru dezvoltarea rurală
măsurilor legate de mediu și climă. Finanțarea din cadrul dezvoltării rurale va fi utilizată pentru a
sprijini acțiunile favorabile mediului și climei, în special așa-numitele „angajamente de agromediu
și climă” care, la rândul lor, vor fi puse la dispoziție în mod obligatoriu de statele membre, dar vor
fi voluntare pentru fermieri. Bugetele pentru dezvoltarea rurală pot fi folosite și pentru a finanța o
serie de alte acțiuni precum transferul de cunoștințe, investițiile favorabile mediului, inovarea și
cooperarea. Acest sprijin s-ar putea adresa fermierilor, administratorilor de păduri și altor părți
interesate din zonele rurale. Finanțarea dedicată măsurilor legate de mediu în zone care se
confruntă cu constrângeri naturale, precum zonele montane sau costiere, se va adăuga acum la
finanțarea de 30 % din sectorul dezvoltării rurale. În conformitate cu angajamentele Uniunii de a
pune în aplicare Acordul de la Paris și cu angajamentul față de obiectivele de dezvoltare durabilă
ale Organizației Națiunilor Unite, este de așteptat ca acțiunile din PAC să contribuie la acțiunile
climatice într-o proporție reprezentând 40 % din bugetul general al PAC. Care este rolul cercetării,
al inovării și al noilor tehnologii în viitoarea PAC? Viitoarea PAC va încuraja investițiile mai mari
în cunoștințe și inovare și va permite fermierilor și comunităților rurale să profite de avantajele pe
care le oferă. Principalele instrumente de sprijinire a inovării în cadrul noii PAC vor continua să
fie parteneriatul european pentru inovare (EIP-AGRI), în special prin sprijinul acordat proiectelor
ascendente de inovare desfășurate de grupuri operaționale. Abordarea inovării de către EIP-AGRI
se concentrează pe schimbul de cunoștințe, în care toți actorii sunt implicați activ în proces. Va fi
disponibilă o finanțare suplimentară de 10 miliarde EUR prin intermediul programului de cercetare
al UE Orizont Europa, menită să sprijine cercetarea și inovarea specifice în sectoarele alimentar,
agricol, al dezvoltării rurale și al bioeconomiei. Orizont Europa va deține un rol esențial în crearea
în comun a cunoștințelor necesare pentru modernizarea sectorului agricol. Sinergiile stabilite între
Orizont Europa (cu proiecte transnaționale) și PAC (cu proiecte la nivel regional/local și rețelele
PAC) vor contribui la crearea sistemului de cunoștințe și inovare în agricultură al cărui scop este
de a accelera adoptarea de practici inovatoare în rândul tuturor actorilor din zonele rurale. Ce este
o organizare comună a piețelor (OCP)? De ce privește aceasta numai anumite sectoare? O
organizare comună a piețelor (OCP) se referă la setul de norme utilizate pentru a organiza piața
unică a produselor agricole. Aceste norme se referă la o gamă largă de aspecte: plasa de siguranță
26
a pieței (intervenție publică și ajutoare pentru depozitare privată), măsuri excepționale în cazul
perturbării pieței, standarde de comercializare, programe școlare pentru distribuire de lapte, fructe
și legume către elevi, dispoziții comerciale și un număr de programe operaționale pentru o serie
de sectoare: sectorul fructelor și legumelor, sectorul apicol, sectorul vitivinicol, cel al hameiului și
cel al măslinelor. În mare parte, Regulamentul OCP va rămâne neschimbat în viitoarea PAC, cu
câteva excepții. O schimbare importantă este aceea că programele operaționale sus-menționate vor
trebui integrate în planul strategic PAC al fiecărei țări, iar statele membre vor avea posibilitatea
(dacă consideră necesar) de a concepe programe operaționale (numite și intervenții sectoriale)
pentru alte sectoare. Acestea pot fi toate sectoarele agricole – de la cereale și carne la semințe,
plante vii și arbori –, dar cu excepția alcoolului etilic și a tutunului. Statele membre pot rezerva
până la 3 % din bugetul lor aferent pilonului 1 pentru aceste intervenții sectoriale. Aceste scheme
îi vor sprijini pe producătorii care se reunesc în cadrul organizațiilor de producători în scopul de a
întreprinde acțiuni comune în favoarea mediului sau de a-și consolida o poziție mai bună în lanțul
alimentar. Există sprijin specific pentru anumite sectoare? Anumite sectoare ale unor produse
specifice care se confruntă cu dificultăți vor beneficia în continuare de sprijin suplimentar pentru
a-și îmbunătăți competitivitatea, sustenabilitatea sau calitatea (cunoscut ca sprijin cuplat pentru
venit sau sprijinul cuplat voluntar din actuala PAC). Aceste sectoare trebuie considerate
importante din motive economice, sociale sau de mediu.

Comisia propune menținerea listei existente a sectoarelor potențial eligibile (altfel spus, sectoarele
care au fost eligibile pentru a primi sprijin cuplat voluntar din 2013 încoace - cea mai recentă listă
este disponibilă aici). De asemenea, Comisia propune extinderea acestei liste pentru a include
culturile nealimentare (altele decât speciile forestiere cu ciclu de producție scurt și cu excepția
arborilor) folosite pentru obținerea de produse care au potențialul de a înlocui combustibilii fosili.
Statele membre eligibile pot aloca un maximum de 10 % din plățile lor directe pentru sprijinul
cuplat pentru venit. O proporție suplimentară de 2 % poate fi rezervată pentru acordarea de sprijin
în favoarea culturilor proteice. Există un regim special pentru regiunile ultraperiferice ale UE?
Date fiind provocările speciale din punct de vedere agricol care afectează regiunile ultraperiferice
ale UE, este disponibil sprijin suplimentar pentru fermieri în cadrul PAC. Finanțarea propusă
pentru aceste regiuni - departamentele franceze de peste mări (Guadelupa, Guyana Franceză,
Martinica, Réunion, Colectivitatea Saint-Martin și Mayotte), Azore și Madeira și Canare - este
stabilită la 627,63 milioane EUR pe an pentru perioada de șapte ani. Plățile directe disponibile
pentru fermieri în regiunile ultraperiferice vor rămâne mult peste nivelurile sprijinului plătit în alte
state membre. Cifra respectivă nu include finanțarea suplimentară posibilă pentru aceste regiuni
din bugetul destinat dezvoltării rurale. Aceasta poate fi utilizată pentru a sprijini acțiuni de

27
refacere, conservare și consolidare a biodiversității în sectorul agricol și forestier și de promovare
a dezvoltării economice în zonele rurale în aceste regiuni ultraperiferice. Contribuția UE la
schemele de dezvoltare rurală din aceste zone a fost majorată la 70 %, față de aproximativ 40 %
în alte regiuni. Cum îi va ajuta noua PAC pe fermieri să facă față crizelor și riscurilor? Actuala
PAC îi ajută deja pe fermieri să gestioneze incertitudinea propriei profesii, prin sprijinul pentru
venit (plăți directe), măsuri de piață, sprijin pentru instrumentele de gestionare a riscurilor, formare
și investiții în cadrul dezvoltării rurale. Noua PAC menține această abordare, dar introduce
totodată îmbunătățiri: actualele dispoziții privind intervenția publică, depozitarea privată și
măsurile excepționale sunt neschimbate și sunt în continuare disponibile pentru a-i sprijini pe
fermierii UE dacă este nevoie; statele membre vor avea de asemenea posibilitatea în viitor de a
dedica până la 3 % din alocarea lor din pilonul 1 pentru a contribui la sprijinirea altor sectoare
decât cele (precum cel al fructelor și legumelor, cel vitivinicol sau cel al uleiului de măsline) care
deja beneficiază de programe sectoriale. Se urmărește stimularea acțiunilor desfășurate de
organizațiile de producători în favoarea competitivității, a sustenabilității și a gestionării
riscurilor/crizelor, printre altele; practica existentă de rezervare a unei părți din finanțarea generală
din cadrul pilonului 1 va fi menținută în scopul de a se înființa o „rezervă pentru agricultură”, care
poate fi utilizată pentru măsuri de piață și măsuri excepționale de sprijin. Această rezervă va fi de
minimum 400 de milioane EUR în total în fiecare an și va fi alimentată prin reportarea rezervei
pentru situații de criză din 2020 (adică din cadrul actualei PAC și actualul CFM) în 2021; în anii
următori, toate fondurile nefolosite vor fi din nou reportate. Opțiunea de a reporta rezerva în loc
de a o alimenta din nou anual și de a realoca statelor membre fondurile nefolosite va contribui la
reducerea semnificativă a sarcinii administrative; statele membre vor trebui să acorde sprijin
pentru instrumentele de gestionare a riscurilor în cadrul dezvoltării rurale pentru a-i ajuta pe
fermieri să gestioneze riscurile legate de producție și venit independente de voința lor; Acest tip
de sprijin, care va fi sub formă de contribuții financiare la primele pentru sistemele de asigurări și
fondurile mutuale, incluzând atât riscurile legate de producție, cât și pe cele legate de venit, va fi
obligatoriu pentru toate statele membre. Devine obligatoriu în cadrul dezvoltării rurale sprijinul
pentru diferite acțiuni precum investițiile și formarea destinate a-i ajuta pe fermieri să prevină
riscurile sau să facă față consecințelor acestora; va fi creată o platformă la nivelul UE privind
gestionarea riscurilor, sub forma unui centru unic reunind mai multe părți interesate, care să îi ajute
pe toți actorii implicați, de la fermieri și autoritățile publice la institutele de cercetare și sectorul
privat, să partajeze cunoștințe și să facă schimb de experiență și bune practici; vor putea fi de
asemenea folosite instrumente financiare pentru a facilita accesul la capitalul circulant, de exemplu
pentru a-i ajuta pe fermieri să se descurce în situația unei lipse temporare a lichidităților, ca urmare
a unei crize neașteptate; programul Orizont 2020 va finanța cercetarea în domeniul gestionării
28
riscurilor, al digitalizării fermelor și al utilizării inteligente a volumelor mari de date în agricultură,
în timp ce parteneriatul european pentru inovare (EIP-AGRI) poate sprijini și proiecte din
domeniul gestionării riscurilor. Cum va contribui noua PAC la viitorul zonelor rurale din UE?
Având în vedere că peste 50 % din populația UE trăiește în zone rurale, este important să ne
asigurăm că aceste zone vor rămâne atractive, dinamice și sustenabile; cu locuri de muncă bune și
de calitate, cu creștere economică și acces la infrastructură, mobilitate și servicii de bază de
calitate. Agricultura este nucleul multor comunități rurale și la fel este și PAC datorită sprijinului
pe care îl acordă fermierilor și comunităților rurale. Prin simplificarea dezvoltării rurale, cu
obiective ample stabilite la nivelul UE și mai multă flexibilitate pentru statele membre de a-și
adapta acțiunile la propriile nevoi specifice, se va asigura că sprijinul din dezvoltarea rurală rămâne
eficace peste tot în UE. Majorarea ratei de cofinanțare pentru statele membre va permite acestora
să mențină un nivel ambițios al investițiilor în zonele rurale. Și din acest motiv, viitoarea finanțare
din cadrul dezvoltării rurale va fi direcționată către domenii în care poate crea valoare adăugată
reală - dezvoltarea economiei locale, rurale și agricole -, în timp ce alte fonduri UE se vor concentra
pe proiecte mari de infrastructură, inclusiv banda largă. Un elementcheie al viitoarei politici de
dezvoltare rurală va fi promovarea dezvoltării satelor inteligente în zonele rurale, împreună cu o
infrastructură locală mai bună. Care este diferența dintre prețurile curente și cele constante și care
sunt adevăratele economii din viitorul buget PAC? Cum va fi distribuit bugetul PAC între statele
membre? Comisia a oferit o transparență fără precedent prin prezentarea, la 2 mai, pentru prima
oară, a propunerii sale pentru un nou buget al UE pe termen lung atât în prețuri curente, cât și în
prețuri constante din 2018. Cu toate acestea, prețurile curente reprezintă cuantumurile efective pe
care le vor primi beneficiarii finali din bugetul UE. Fiecare buget anual al UE este convenit în
prețuri curente, iar statele membre contribuie la bugetul general al UE în prețuri curente. Este
aceeași metodologie care a fost folosită în trecut pentru exprimarea bugetului PAC, ceea ce face
actualele propuneri comparabile direct cu bugetele precedente. Prețurile constante, care elimină
inflația, sunt folosite pentru a compara impactul economic al investițiilor pe o durată mai lungă de
timp. Este ușor să se treacă de la prețuri constante la prețuri curente și invers deoarece Comisia
folosește (și a folosit dintotdeauna), la calculele sale, ca substituent pentru ratele viitoare ale
inflației, o rată anuală fixă a inflației de 2 %. Drept urmare, se propune o reducere de aproximativ
5 % a bugetului PAC în prețuri curente, ceea ce echivalează cu o reducere de aproximativ 12 % în
prețuri constante din 2018, fără inflație.

29