PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII CONSUMATORILOR

PROF. ORODEL LILIANA, LICEUL TEHNOLOGIC

VIRGIL MADGEARU, ROSIORI

Indiferent de natura lor, vegetală, animală sau mixta, alimentele sunt indispensabile
pentru om, dat fiind faptul că acestea asigura energia şi substanţele nutritive de bază, foarte
necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice, creşterea şi dezvoltarea individului.
Se manifestă astăzi pe piaţa internă şi internaţională fenomenul de diversificare extremă a
categoriilor de produse alimentare care tot mai complexe şi colorat ambalate atrag tot mai
mulţi consumatori.
Cu toate acestea trebuie sa spunem că produsele alimentare au compoziţia complexă,
greu de desluşi uneori de către consumatori si că asociată cu o alimentaţie incorectă, săracă în
nutrienţi necesari organismului, precum si combinarea „periculoasă” a alimentelor, au condus
la creşterea riscurilor de îmbolnăvire prin intermediul alimentelor ingerate, pe fondul
factorilor stresanţi la care este supus omul zi de zi. Toate acestea aduc în prim plan necesitatea
revizuirii concepţiei despre nutriţia umană şi accentuarea caracterului ei de factor preventiv
pentru sănătate, dar si importanţa majoră pe care o prezintă siguranţa alimentară în contextul
unui comerţ extrem de dinamic si complex.
Se pune tot mai mult accent pe valoarea nutritiva a produselor comercializate si creste
răspunderea celor care fabrica si comercializează alimente, în ceea ce priveşte starea lor de
inocuitate.
În ultimii ani s-a produs, de asemenea, o sensibilizare a unui număr însemnat de
consumatori în ceea ce priveşte problema siguranţei alimentare, aceştia devenind din ce în ce
mai interesaţi, nu doar de calitatea, ci şi de provenienţa produselor agroalimentare consumate.
Se impune, în aceste condiţii, eliminarea oricărei deficienţe sau punct slab din circuitul
parcurs de produsele agroalimentare, de la poarta fermei la masa consumatorului. Rezolvarea
problemelor apărute presupune, între altele, o atenta gestionare a resurselor si factorilor
utilizaţi în producţia agricolă si alimentară, indiferent de natura acestora. Problema siguranţei
alimentare capătă noi valenţe pe fondul manifestării fenomenului globalizării, în condiţiile
dezvoltării comerţului cu produse agroalimentare fără precedent.
Conform Codex Alimentarius (colecție de standarde recunoscute pe plan internațional,
coduri de bune practici și linii directoare pentru produsele alimentare, la nivel internațional),
siguranța alimentară reprezintă „garanția faptului că alimentele nu vor dăuna consumatorilor
atunci când sunt pregatite și/sau consumate în conformitate cu specificațiile privind modul de
utilizare”. Produsele alimentare - procesate sau proaspete - ce sunt vândute consumatorilor
finali trebuie să nu afecteze sănătatea acestora.
Pentru ca alimentele comercializate să fie sigure și sănătoase este necesară existența
unor standarde înalte de calitate pe tot parcursul lanțului alimentar, de la fermă la
consumator. Astfel, siguranța alimentară urmărește:
• sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor;
• siguranța activităţilor de procesare a alimentelor și/sau a băuturilor, practici de igienă
și siguranța livrării, depozitării și transportului alimentelor;
Securitate alimentara – se refera la disponibilitatea alimentelor si la accesul oamenilor,
usor, la acestea. Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste 3 problematici ale securitatii
alimentare:
- Disponibilitate – cantitate suficienta;
- Acces – sa existe suficiente resurse (economice si fizice) pentru a avea alimentele
corespunzatoare dietei individuale;

1
 - Utilizare – de a fi avea suficiente informatii despre nutritie, apa si igiena
corespunzatoare.
- Stabilitate primelor 3 conditii.
Alimentul are capacitatea de a cumula substante chimice poluante din mediu
(contaminare intamplatoare) la care se adauga si aportul suplimentar de compuşi chimici
proveniti din tehnologia agricola sau alimentara (contaminare deliberata).
Toxicitatea compusilor chimici depinde de o serie de factori ca: periodicitatea si
cantitatea de contaminant chimic vehiculat; sinergismul sau antagonismul dintre poluant
chimic si aliment; atenuarea sau accentuarea toxicitatii poluantului functie de modificarile
metabolice ale tesutului animal sau vegetal.
Siguranţa alimentară înseamnă angrenarea tuturor factorilor şi aplicrea tuturor
normelor cere sprijină şi asigură realizarea unor produse alimentare al caror valoare nutritivă
şi consum stau la baza unei alimentaţii sănătoase. În limba engleză: Food Safety
Scopul principal al siguranţei alimentare este asigurarea protecţiei sănătăţii umane la
cel mai înalt nivel iar obiectivul este reprezentarea intereselor consumatorilor vizavii de
alimente.
Promovarea unui management performant si sporirea calităţii produselor agricole
vegetale va face sa crească competitivitatea pe piaţa naţională si internaţională. În concluzie,
siguranţa alimentelor trebuie sa constituie o responsabilitate a tuturor celor implicaţi în
domeniul alimentar, de la profesionişti la consumatori. Trebuie implementate, în fiecare
unitate de procesare a produselor alimentare, diverse proceduri si mecanisme de control, care
sa asigure faptul ca produsele care ajung pe masa consumatorului sunt calitative, cu un risc de
contaminare redus până la zero, în aşa fel încât populaţia să fie mai sănătoasă în urma
beneficiilor aduse de alimente sigure şi sănătoase. Asigurarea securităţii alimentare pe termen
lung prin diminuarea efectului factorilor care au condus la apariţia crizei alimentare trebuie să
aibă in vedere: creşterea susţinută a disponibilităţii alimentelor printr-o producţie sporită şi de
calitate a micilor fermieri, lărgirea acoperirii şi a eficienţei sistemelor de protecţie socială,
îmbunătăţirea managementului de risc alimentar, îmbunătăţirea accesului la pieţele
internaţionale de alimente, obţinerea unui consens internaţional mai extins referitor la
biocombustibili pentru evitarea politicilor şi practicilor păguboase, care ameninţă securitatea
alimentara globala În aceste condiţii, problematica legată de asigurarea inocuităţii bunurilor
alimentare, de-a lungul întregului lanţ alimentar, capătă o importantă deosebită

Bibliografie:

[1]. Dicţionar de Economie, Editura Economică, Bucureşti, 1999

[2]. Lavinia Mădălina Micu, Doru Ion Petanec - Calitatea si siguranţa produselor alimentare
în contextul reglementarilor impuse de Uniunea Europeana, Buletinul AGIR nr. 1-2/2008,
ianuarie-iunie, p.33-35
[3]. Manole, V. si colab. Agromarketing, Editia a II-a, Editura ASE, Bucureşti, 2003
Site-ul Comisiei pentru Siguranță alimentară: http://ec.europa.eu/food/index_en.htm
Site-ul Comisiei pentru Consumatori: http://ec.europa.eu/consumers/index_ro.htm
Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară: http://www.efsa.europa.eu/
Cadrul legislative al Uniunii Europene în domeniul siguranței alimentare: http://eur-
lex.europa.eu/en/legis/latest/chap1520.htm

2
 Legătura dintre aliment, alimentaţie şi nutriţie alimentară

Prof.Vîjă Ramona
Liceul Tehnologic ,, Nicolae Balcescu” Alexandria

Alimentul, component al hranei şi rezultat al activităţilor integrate în conceptul de alimentaţie,

asigură aportul de substanţe nutritive, energie, structuri şi informaţii, obligat necesare întreţinerii
activităţilor vitale ale organismului uman. Prin caracteristicile compoziţionale, ca purtător de utilităţi,
satisfăcând cerinţele fiziologice de nutriţie ale organismului uman în asigurarea homeostaziei interne
şi externe, alimentul, intră în entitatea proceselor fiziologice şi implicit în constituirea, funcţionalitatea
şi comportamentul organismului uman.

Alimentul este un sistem complex, deschis integrat într-o dublă interferenţă, atât în şi prin
mediul natural, respectiv cel creat de om-prin manifestări comportamentale, cât şi în procesele vitale
ale organismului, prin funcţiile sale de generator al acestor procese.

Sub aspectul funcţionalităţii sale, alimentul trebuie să intre în rezonanţă cu cerinţele organismului,
integrându-se în acesta, asigurându-i acestuia însăşi existenţa, în contextul multiplelor laturi ce-i
definesc „valoarea de întrebuinţare” şi potenţialul transferurilor solicitate de asimilarea şi
metabolizarea lui.

Hrana este o necesitate biologica care sigură stabilitatea relativă, diacronică, compoziţională
a biostructurilor organismului uman şi implicit, în condiţii de homestazie, stabilitatea sănătăţii
acestuia.

Alimentaţia definită succint ca „ansamblul activităţilor umane de a satisface prin alimente

nevoia de hrană, acoperă această nevoie, ca expresie exteriorizată a cerinţelor fiziologice de nutriţie a
organismului uman. În acest context conceptul de alimentaţie nu se referă doar la actul alimentar, de
ingestie, aşa cum se limitează în mod curent, ci la întregul proces realizat de om, în mediul său, pentru
a-şi asigura şi consuma hrana.

Nutriţia este un concept complex constituit din „ansamblul proceselor fiziologice legate de
schimbul de substanţe şi energie dintre organism şi mediu”, în condiţiile în care prin procesele de
digestie şi metabolice ale organismului uman acesta utilizează hrana, alimentele, pentru a-şi menţine
viaţa. Într-o explicitare mai concretă „nutriţia cuprinde procesele complexe prin care organismul
primeşte şi utilizează hrana primită pentru menţinerea funcţiilor organismului, pentru creşterea şi
înnoirea celulelor şi a ţesuturilor, astfel încât între „trofinele exo şi endogene” se realizează relaţii
metabolice, respectiv un bilanţ echilibrat între ceea ce omul metabolizează sau pierde şi ceea ce
primeşte din mediul ambiant .

Istoria nutriţiei este reprezentată de istoria rolului individual al fiecărui component al

alimentelor în sănătatea umană. Alimentele au fost cercetate prin toate componentelor lor, a fost
investigată biochimia fiecărui component şi a fost identificat rolul biologic. S-au catalogat simptomele
unor boli, s-au realizat teste clinice şi s-au detectat deficienţele, s-au formulat remedii prin diete. Cu
toate acestea, s-a pierdut din vedere calitatea întregului aliment şi ca dietă este mai mult decât o sumă
a părţilor ei componente deoarece deficienţa clinică este atribuită unui singur component dar starea de
sănătate o da alimentul în complexitatea lui.

3
 Starea de nutriţie reflectă implicarea în starea de sănătate a aportului proceselor de alimentaţie
în contextul stilului de alimentaţie, ca intervenţie exogenă în competiţie cu nivelul proceselor interne
de nutriţie (digestie-metabolice) prin asimilarea resurselor de hrană-alimente, în desfăşurarea
prelucrării acestora, răspunzând sau nu adecvat cerinţelor fiziologice de nutrienţi şi energie. Pentru a
se asigura în aceste condiţii „realizarea unui bilanţ echilibrat între ceea ce omul metabolizează sau
pierde şi ceea ce el primeşte din mediul ambiant, este necesar ca dieta să cuprindă toate trofinele
esenţiale, în anumite proporţii unele faţă de altele.

Starea de nutriţie depinde de impactul dietei utilizate împreună cu factori ai ecosistemului

uman, şi anume:

- acces la alimentele necesare acoperirii cerinţelor nutriţionale ale organismului;

- nevoi diferite ale organismului funcţie de vârstă, sex, activitate fizică, stil de viaţă, stil de
alimentaţie, stare de sănătate;
- implicaţii socio-culturale, religioase, economice, habitat, mobilitate, asupra stilului de
alimentaţie;
- oferta a pieţii;
- nivel educaţional privind necesitatea unei alimentaţii raţionale;
- nivel al asigurării siguranţei alimentare.
Implicarea acestor factori, într-o permanentă interferenţă cu cei ai aportului şi asimilării
hranei, creează prin lipsa rezonanţei intervenţiilor lor cu procesele metabolice ale organismului,
disfuncţii şi implicit stări patologice, prin carenţe, fie de aport, fie de asimilare a nutrienţilor,
determinând „stări nutriţionale deficitare şi implicit distrofii, afecţiuni cronice, toxiinfecţii, subnutriţii,
favorizând şi intervenţia bolilor infecţioase.

Evident dintr-o monitorizare eficientă a stării nutriţionale s-a impus, în plan extern,
organizarea unui sistem complex de indicatori, reflectând impactul factorilor menţionaţi, deşi nu
exhaustiv, permiţând prin integrarea lor caracterizarea „stării nutriţionale” de la nivel individual la cel
populaţional.

În acest scop FAO/OMS a promovat un complex de sisteme-monitorizări la nivel mondial al

„stării nutriţionale”- sănătate, promovând politici de asigurare prin securitatea alimentară, „securitatea
nutriţională„ sănătatea populaţiei.

Bibliografie:

- OUG nr. 97/2001, pivind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării

alimentelor, Legea nr. 57/2002 pentru aprobarea OUG nr. 97/2001;
- OG nr. 42/1995, privind producţia de produse alimentare destinate comercializării,
aprobată şi modificată prin Legea nr.123/1995 şi modificată prin OG nr. 33/1999,
aprobată prin Legea nr.183/2001;

Trasabilitatea în lanţul alimentar

Prof. Smircea Teodora

4
 Liceul Tehnologic,, Nicolae Balcescu” Alexandria

Trasabilitatea reprezintă capacitatea de a parcurge drumul înapoi al unui aliment, nutreţ,

animal (care este folosit pentru producţia de alimente destinate consumului uman) sau substanţă,
prin toate etapele de producţie şi distribuţie. Etapele de producţie şi distribuţie includ şi importul,
pornind de la producţia primară până la locul de vânzare. În cazul industriei alimentare, multe
companii au optat pentru implementarea sistemului de management al calităţii, pe baza cerinţelor
ISO 9001:2000, care are ca cerinţă stabilirea unui sistem de înregistrare, care să permită
trasabilitatea produselor. Cerinţele pentru documentarea pe suport de hârtie au fost revizuite. Astfel,
înregistrările pe suport electronic pot fi, în prezent, folosite ca o dovadă a conformităţii faţă de
cerinţe.

Trasabilitatea pe lanţul alimentar, care stabileşte legătura informaţională între diferite entităţi,
nu poate fi realizată fără o integrare bazată pe o abordare pe verticală a informaţiilor. În acest sens
este necesară o planificare riguroasă, încă din primele etape de dezvoltare, care să ia în considerare
trei elemente principale, esenţiale pentru succesul oricărui sistem de trasabilitate:

a compatibilitate;

b. informaţii standardizate;

c. definirea resursei care va face obiectul trasabilităţii.

În producţia primară, trasabilitatea a fost definită ca abilitatea de a identifica istoria produsului

de-a lungul lanţului alimentar, începând cu locul şi momentul producţiei, incluzând identificarea
input-urilor şi a operaţiilor de producţie folosite.

De curând, în legislaţie au fost introduse cerinţe legate de trasabilitatea animalelor. Cu toate

acestea, diferite scheme de asigurare a calităţii în fermă impun un oarecare nivel de trasabilitate la
producţia primară.

Sistemele de trasabilitate reprezintă o parte integrantă în alte sisteme care sunt considerate de
factorii de decizie, când sunt stabilite strategiilor legate de politica alimentară, prin faptul că:

 protejează sănătatea publică, prin retragerea produselor de pe piaţă, în caz de necesitate;

 ajută la prevenirea fraudelor, atunci când nu pot fi utilizate metode analitice pentru stabilirea
autenticităţii (ex. produse ecologice);
 ajută la controlul diferitelor boli (tuberculoza, salmoneloze, BSE);
 ajută la stabilirea măsurilor de control în caz de necesitate, când se constată cazuri de
contaminare a materiilor prime şi materialelor, care pot afecta sănătatea oamenilor şi
animalelor;
 ajută la controlul epizootiilor şi enzootiilor la animale, prin identificarea rapidă a cauzelor
bolilor şi surselor.
Diferitele scheme de asigurare a calităţii în ferme sunt în diferite stadii de dezvoltare şi, prin
urmare, standardele sunt diferite. Unele au cerinţe specifice de trasabilitate, altele nu au, în funcţie
de sectorul în care operează. Cele mai multe scheme stabilesc cerinţe, în funcţie de scopurile
urmărite. Astfel de scheme impun demonstrarea efectivă a unui sistem de trasabilitate şi pot solicita
ca aceasta să fie verificată periodic. În orice caz, la nivelul producţiei primare nu există mecanisme

5
sau scheme specifice de trasabilitate, cu excepţia fermelor de creştere a vacilor, unde aceste cerinţe
sunt obligatorii.

Sistemele de producţie ecologică pot fi considerate că au o astfel de cerinţă, impusă prin

implementarea cerinţelor de trasabilitate. În legislaţia privind produsele ecologice accentul este pus
pe verificarea proceselor şi menţinerea integrităţii produselor de-a lungul lanţului alimentar. Această
cerinţă poate fi dovedită prin certificarea unităţii de producţie şi procesare, ca fiind operator în
obţinerea de produse ecologice.

Trasabilitatea poate fi utilă pentru scopuri analitice, pentru a identifica posibilele cauze ale unei
probleme. De exemplu:

 identificarea tuturor locurilor posibile unde un pachet cu alimente poate veni în contact cu
alt produs care poate determina contaminarea;
 colectarea informaţiilor legate de istoricul temperaturii, de-a lungul lanţului alimentar sau al
termenului de valabilitate al acelui produs, informaţii care vor fi folosite pentru a determina
cât de mult a fost depozitat sau transportat produsul în afara limitelor critice de
temperatură.

Importanţa trasabilităţii pentru industrie

Pentru industria alimentară şi pentru sectoarele de procesare a produselor agricole şi
zootehnice, sistemele de trasabilitate sunt parte din capacitatea de:

 a satisface cerinţele legislative;

 a întreprinde acţiuni corective prompte, prin retragerea produselor de pe piaţă şi păstrarea
reputaţiei firmei (în cazul unui incident legat de calitatea şi siguranţa produselor
alimentare);
 a reduce la minim mărimea loturilor retrase de pe piaţă şi costurile implicate;
 a reduce la minim răspândirea oricărei boli contagioase în rândul animalelor;
 a proteja lanţul alimentar faţă de efectele unor boli apărute la animale;
 a furniza produse care să menţină şi să crească încrederea consumatorilor;
 a crea produse diferenţiate pe piaţă, în funcţie de modul de producţie.
Implementarea sistemelor de trasabilitate în producţie poate genera schimbări legate de sistemele
de control a proceselor.

Bibliografie:

- Legea nr. 37/2002 privind aprobarea OG nr.58/2000 pentru modificarea şi completarea

OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
- OG nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională în România - aprobată prin
Legea nr. 355/2002;
- OG nr. 38/1998 privind acreditarea şi infrastructura pentru evaluarea conformităţii
aprobată prin Legea nr. 245/2002;
- OMIR nr. 354/2003 privind recunoaşterea Asociaţiei de acreditare din România - RENAR
ca organism naţional de acreditare.

ALIMENTATIE, SURSA DE ENERGIE, CRESTERE SI REGENERARE.

6
LICEUL TEHNOLOGIC VIRGIL MADGEARU.
PROFESOR :IORDACHE ANA MARIA.

O alimentatie sanatoasa inseamna consumarea a diferite alimente apartinand

grupurilor alimentare de baza: proteine, precum carnea, ouale si legumele;
lactate; fructe si legume; cereale, precum painea si pastele fainoase; grasimi si
dulciuri. Desi pare simplu, nu este intotdeauna usor sa se stabileasca un regim
adecvat fiecarui individ.Uneori se consuma mai mult dintr-un singur grup
alimentar (preferat) si se evita consumarea altora sau se opteaza pentru
comoditate in defavoarea calitatii.

Studiile de specialitate, medicii şi nutriţioniştii deopotrivă sunt de acord asupra

faptului că procesul de îmbătrânire este accelerat în cazul în care alimentaţia e
nesănătoasă.

Încă din Antichitate, medicul grec Hipocrate, care a trăit 104 ani, scria: „Cu cât
ne hrănim mai mult şi mai bine, cu atât ne dărâmăm viaţa mai repede“.
Introducerea alimentaţiei carnare, prin vânătoare şi prin creşterea animalelor
domestice, a fost considerată drept cauza principală a scurtării duratei de viaţă.
Mesele copioase cu cărnuri, slănine, afumături, mezeluri, conserve, alcooluri
tari, cafele şi tutun dau multă satisfacţie pentru moment, dar, după vârsta de
40-50 de ani, dereglează ritmul digestiei şi favorizează apariţia obezităţii, cu
consecinţe grave asupra activităţii inimii. Prin modificarea toleranţei digestive şi
prin reducerea treptată a funcţiilor enzimatice, mâncărurile greu digerabile nu
sunt metabolizate normal, rămân mult timp în stomac (circa 8 ore) şi în
intestine (peste 20 de ore), se alterează şi produc acizi toxici care declanşează
boli digestive (gastrite, ulcere, colite, balonări, constipaţii, cancer de colon). În
unele cazuri, acestea măresc conţinutul de colesterol şi lipide din sânge, care se
depun pe pereţii vaselor sanguine, favorizând apariţia unor boli grave, ca
ateroscleroza, arterite, flebite, tromboze, ulcere varicoase. De asemenea,
consumul în exces de dulciuri concentrate solicită prea mult pancreasul şi duc,
uneori, la diabet zaharat.Alimentaţia normocalorică este cea ideală.

Alimentaţia trebuie să fie normocalorică, adică să conţină numai atâtea calorii

cât sunt necesare organismului, în funcţie de ritmul de consum pentru fiecare
vârstă, de efortul fizic şi intelectual depus. S-a demonstrat că persoanele care
au un aport caloric mai redus şi un consum minim de grăsimi sunt mai puţin

7
expuse la îmbolnăviri de cancere şi de afecţiuni cardiovasculare.

Stilul de alimentaţie în grabă, cu produse fast-food, încărcate cu grăsimi,

cărnuri şi zaharuri, predispune la dependenţă, prin declanşarea în creier a unor
reacţii care conduc la supraalimentaţie, urmată de celulită şi obezitate.

Un adult sănătos, cu o activitate moderată, care consumă zilnic 2.800-3.000

calorii, are nevoie, în medie, de 70-80 grame proteine (300-400 calorii), 300-
400 grame glucide (1.200-1.600 calorii) şi 80-100 grame lipide (700-800 calorii).
La acestea se adaugă 500-800 grame fructe şi legume, care aduc necesarul de
vitamine, minerale, glucide şi o parte din cantitatea de apă.

Pledoaria pentru cumpătare la mâncare şi băutură a fost lansată încă din

Antichitate. Pitagora menţiona că: „în cumpătare stă forţa spiritului“. Ulterior,
orientalii, în special tibetanii, au pledat pentru o reducere a cantităţii de hrană,
punând mare preţ pe felul cum se face masticaţia şi, mai ales, pe ritualul mesei,
în linişte şi respect. De altfel, popoarele care, prin tradiţie, exclud excesele
alimentare (ex. japonezii) au o rată mult scăzută a îmbolnăvirilor de
cancer.Obiceiul de a mânca mult atrage după sine boli grave.

Deprinderea de a consuma mai multă hrană decât este necesar rezultă dintr-o
educaţie familială defectuoasă, considerându-se normală alimentaţia fără
restricţie. Dacă unul dintre părinţi este obez, există probabilitatea de 50% ca şi
copilul să devină obez, iar dacă ambii părinţi sunt supraponderali, această
probabilitatea creşte la 80%.

Obezitatea nu este numai o problemă de estetică, ci şi o afecţiune extrem de

gravă, care duce la complicaţii asociate cu unele boli cronice: diabet zaharat,
creşterea colesterolului, tulburări de respiraţie cu bronşită cronică şi emfizem
pulmonar, afecţiuni hepatice cu ficat infiltrat de grăsimi şi litiază biliară,
constipaţii, hemoroizi, cancere (mai ales de sân), dureri articulare (gonartroze,
reumatism degenerativ, spondiloză, gută), boli ginecologice şi dermatologice
(eczeme, seboree), tulburări psihice (depresii, anxietate, tendinţă de izolare),
reducerea randamentului în activităţile fizice şi intelectuale, îmbătrânire
premnatură şi scurtarea vieţii, în medie, cu 10-13 ani. Aceasta justifică
binecunoscutul dicton popular: „Cu cât cureaua este mai lungă, cu atât viaţa
este mai scurtă“.Integraţi legumele uşor asimilabile în hrana zilnică.

8
Adoptarea unui regim alimentar natural asigură o hrană completă pentru
menţinerea energiei organismului, fără să ducă la anemierea trupului şi a mÎn
alimentaţia raţională, cu o hrană sănătoasă, se recomandă cât mai multe
legume nefierte, salate uşor asimilabile cu morcov (care previne îmbătrânirea
tenului şi apariţia ridurilor), salată verde, spanac, ţelină, ridichi, varză,
conopidă, mărar, pătrunjel, fasole păstăi, mazăre, soia, tomate, castraveţi,
ceapă, usturoi, praz, ardei, asmăţui, ciuperci.

Printre fructele cu mare eficacitate în păstrarea tinereţii ţesuturilor un loc

aparte revine merelor, consumate în stare crudă, coapte, compot, sucuri sau
siropuri.

Reţinem că fructele şi legumele sunt bogate în fibre (celuloză), cu rol în

stimularea tranzitului intestinal şi, de aceea, digestia lor se face în 20-30
minute, fără să fermenteze sau să putrezească pe căile digestive, evitând astfel
producerea de gaze, vărsături, arsuri, indigestii şi intoxicaţii ale sângelui. În
comparaţie, digestia cărnii se realizează în 10-15 ore, lăsând multe toxine,
constipaţii şi afecţiuni ale colonului.Folosiţi pentru asezonare plante
condimentare şi aromatice.

Aromatizarea şi condimentarea alimentelor se poate realiza tot cu produse

vegetale (chimion, coriandru, măghiran, tarhon, cimbru, muştar, frunze de
ţelină, ardei roşu, uneori cu busuioc, salvie, mentă, roiniţă etc). Prin
consumarea zilnică a acestor produse se asigură necesarul de proteine
asimilabile, calciu, riboflavone, vitamine, săruri minerale (Fe, Ca, Mg, K, Zn, Si)
şi enzime, cu rol biocatalizator. Fructele, legumele şi zarzavaturile proaspete au
o contribuţie însemnată în creşterea capacităţii de apărare a organismului. În
cazul unei alimentaţii deficitare în vitamine, scade activitatea fagocitară a
leucocitelor, precum şi producerea de anticorpi, organismul fiind uşor supus
agresiunilor maladive, cu o evoluţie severă.

Trebuie să reţinem că vitaminele sintetice fabricate în retortele fabricilor

chimice, nu conţin compuşi sinergici (enzime, activatori şi aditivi coenzimatici)
şi, de aceea, nu pot înlocui vitaminele naturale existente în plante. Fără
vitamine naturale din grupele B, C şi E, adulţii ar îmbătrâni încă de la vârsta de
25 de ani, devenind fiinţe suferinde şi obosite.Grâul germinat, sursă importantă
de proteine.

9
Alte alimente dietetice pot fi considerate: carne slabă (de pui, viţel), sardele,
peşte slab şi fructe de mare cu conţinut redus în lipide saturate, pâine integrală
(Graham), cereale germinate şi tărâţe (germenii de grâu, secară sau ovăz, în
doză de 500 g pe zi, dau un conţinut de proteine de patru ori mai mare decât
un ou), lapte degresat, iaurt, brânzeturi degresate, seminţe de bostan şi susan,
miere de albine bogată în mineralele necesare.Un produs de mare eficienţă
este drojdia de bere care conţine 16 vitamine, majoritatea din complexul B, 16
aminoacizi, 14 minerale şi un procent de 36% proteine (mai mult decât
muşchiul de porc). Se consumă zilnic câte 25-30 grame în formă crudă sau
adăugată în lapte, suc de roşie sau suc de fructe.

Toate aceste alimente dau energie, vitalitate, stare de relaxare şi sentimente de

bună dispoziţie, mai ales în condiţii de stres şi tensiune.Peste, ficat de peste,
icre si fructe de mare Sunt bogate in proteine usor asimilabile, iod, seleniu,
omega 3. Sunt de preferat proaspete (mai putin disponibile in Romania), mai
putin congelate sau in conserva. Modul de gatire optim este la abur sau fierte
(supa de peste). Pestii de apa dulce nu au cantitati semnificative de omega 3
iar pestii oceanici (mai ales pestii rapitori) tind sa acumuleze metale Carne si
organe Sunt bogate in proteine, minerale si vitamine (ficatul este cea mai densa
sursa de vitamine si minerale). Este foarte important sa provina de la animale
“curate” (hranite cu hrana cat mai naturala, ex. ierbivore hranite cu iarba). Este
foarte important sa mentinem temperaturile de gatit sun 120 de grade si sa
evitam arderea lor. Este de evitat carnea sub forma de pasta si se prefera
bucatile tocate mai mari. Supele de oase sunt bogate in colagen, foarte util in
conditiile unei diete moderne foarte sarace in aceasta proteina. Oua Alimentul
aproape complet, cu nenumarate beneficii, repus in drepturi dupa ce dogma
vanzatorilor de cereale a fost desfiintata. Consumul a 3 oua zilnic nu afecteaza
negativ starea de sanatate la omul sanatos. Ouale de prepelita contin chiar mai
mult colesterol decat cele de gaina, dar asta nu este o problema. Totusi, in ou
gasim reflectata compozitia nutritionala (in special la minerale) a nutreturilor
folosite si a modului de viata al gainilor. Este de preferat sa le mancam fierte
moi, galbenusul poate fi crud insa albusul are nevoie de tratament termic. Lista
de cumparaturi: oua de gaina de la tara sau bio, oua de alte tipuri, din surse
controlate....

Lapte si produse lactate Alimentul ideal pentru cresterea puilor, contine

10
proportii diferite de nutrienti in functie de specie si de modul de hranire. Sunt
de preferat lactatele de oaie si capra, de la animale pasunate. Daca se poate
nepasteurizate sau pasteurizate la temperaturi scazute. Daca lactatele sunt din
surse “industriale” atunci sunt acceptate si cele degresate, unii contaminanti
(pesticide) fiind concentrati in grasime. Branzeturile pot fi o sursa de sare si
histamina/tiramina asa ca trebuie folosite cu masura. Lactatele au o cantitate
mare de calciu, deci trebuie echilibrate cu surse de magneziu (frunze, nuci,
seminte). O parte dintre produse pot fi facute si acasa, cum ar fi iaurtul. Miere
si siropuri, produse ale stupului Mierea este prea apropiata de zahar pentru a
constitui o varianta benefica pentru sanatate daca se depasesc acele cateva
lingurite pe zi, tolerabile si in cazul zaharului alb. La fel si siropul de agave, artar
sau altele.

Alimente sanatoase pentru inima:

1. Varza contine fier si potasiu, necesare inimii si circulatiei sanguin.

2. Broccoli previne atacurile de cord si ateroscleroza prin continutul de calciu,

fier si caroten.

3. Ridichea apara impotriva atacurilor de cord.

4. Portocala are putine calorii, contine vitamina C si scade valoarea

colesterolului din sange.

5. Morcovul protejeaza inima datorita acidului folic si bioflavonoidelor din

continutul sau.

6. Pestele – acizii grasi Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si

calcifieri.

7. Ceapa imbunatateste activitatea inimii si circulatia sangvina, scazand

tensiunea arteriala.

8. Usturoiul previne accidentele vasculare cerebrale datorita continutului

ridicat de alicina.

9. Leurda (usturoi salbatic) curata sangele de toxine.

10. Sparanghelul curata cordul si vasele mari de sange.

11
11. Uleiul de masline energizeaza inima si reduce colesterolul.

12. Cicoarea scade colesterolul si tensiunea arteriala si curata sangele cu

ajutorul unor minerale specifice.

13. Somonul este o sursa de acizi grasi Omega 3 care reduc nivelul
trigliceridelor din sange.

14. Dovleacul are efecte benefice in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile de

inima.

15. Cartoful protejeaza impotriva accidentelor cerebro-vasculare si ofera o

mare cantitate de vitamina C sistemului vascular.

16. Paprika protejeaza vasele de sange si inima .

17. Rosiile normalizeaza tensiunea arteriala, fiind diuretice eficiente.

18. Maslinele reduc colesterolul rau si scad tensiunea arteriala.

19. Marul contine peste 300 de substante esentiale pentru protectia sistemului
vascular.

20. Fasolea neagra – o singura cana de fasole furnizeaza intre 120 si 320 de
miligrame de magneziu, prevenind astfel tulburarile de ritm cardiac.

21. Coacazele sunt excelente pentru circulatia sangelui, avand o concentratie

mare de minerale si vitaminele B, C, D si E.

22. Zmeura intareste sistemul imunitar, actionand ca o aspirina naturala.

23. Murele sunt considerate fructe cardioactive, ajutand la functionarea optima

a cordului.

24. Socul imbunatateste circulatia sanguina.

25. Piersicile contin vitamine si oligoelemente ce protejeaza inima.

26. Ciresele improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor si

siliciu.

27. Rubarba scade tensiunea arteriala si fortifica inima.

28. Grapefruit-ul previne obstructiile vasculare si tromboza datorita unei

12
enzime speciale.

29. Ciuperca Shiitake reduce colesterolul.

30. Prunele previn tromboza.

31. Curmalele reduc tensiunea arteriala si protejeaza impotriva aterosclerozei

fiindca sunt bogate in fier, calciu si potasiu.

32. Afinele – pigmentul lor albastru ajuta vasele sanguine sa devina mai
elastice.

33. Ovazul este benefic in bolile cardiovasculare.

34. Porumbul contine vitaminele D si K.

35. Ardeiul iute previne cresterea nivelului de zahar din sange ce poate duce la
formarea de colesterol pe vasele inimii.

Siguranţa şi securitatea alimentara

rezumat

Prof. Curea Gina-Georgeta

Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu” Alexandria
Politica securităţii alimentare a UE cuprinde lanţurile alimentare umane şi animale. Ea
furnizează o vastă legislaţie şi descrie responsabilitatea producătorilor şi a furnizorilor în
menţinerea calităţii alimentaţiei.
            Noţiunea de “siguranţă alimentară” cuprinde doua accepţiuni:
            - ea este sinonimă cu acoperirea cantitativă şi calitativă a nevoilor alimentare cu
alimente si apă;
            - securitatea sanitară a produselor destinate alimentaţiei umane.
            In Europa acest subiect are o preocupare majoră, deşi în primii ani după război a fost
pusă baza unei agriculturi intensive. După un timp însă, securitatea alimentară se extinde la
mediul inconjurător, prin prospectarea sănătăţii consumatorului, iar în perspectiva produsele
trebuie să atingă un nivel de securitate neegalat în trecut şi succesiunea unui număr de crize
legate de riscurile chimice sau biologice care au existat dintotdeauna. Există şi elementele de
criză ca dioxina, vaca nebună, gripa aviară, poluarea cu cianură, mareea neagra, care au creat
o anumită panică şi o nouă percepţie a riscului.
            In 2000 apare Cartea albă despre securitatea alimentara a comisiei Comunităţilor
Europene în care securitatea alimentară devine prioritate absolută şi o premiză a asigurării
unui nivel ridicat de protecţie a sănătăţii consumatorilor. Aceasta stabileşte şi politici
naţionale concrete în domeniu.
            Pe plan internaţional există mai multe instituţii cu misiuni în domeniul securităţii
alimentelor şi anume:
-        Organizatia Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură FAO;
-        Organizatia mondiala a sanatatii OMS;

13
-        Oficiul International al epizotiilor OIE;
Normele alimentare sunt realizate de Comisia organizaţiei Codex Alimentarius.
            Organizaţia mondială a comerţului OMC are şi ea un cadru legislativ care se referă la
schimburile internaţionale şi la reglarea conflictelor. Dar, există încă multe dificultăţi de
depăşit, cum ar fi:
            Echivalenţa sistemelor oficiale de control. Măsurile de control se mai numesc şi
“evaluare de conformitate”, acestea reprezentând acelaşi grad de importanţă ca şi
reglementările propriu-zise.  Evident, deosebit de important este sistemul de cooperare între
întreprinderi şi serviciile oficiale. Prin introducerea sistemului HACCP s-a emis ipoteza
rolului profesioniştilor de a stăpâni procesele industriale şi punctele critice ale acestora, cât şi
a serviciilor oficiale – de a evalua conformitatea acestor modalităţi. Aceeaşi idee stă la baza
luării în considerare a sistemelor de asigurare a calităţii aplicate voluntar de profesionişti, ce
decurg din normele standardelor ISO 9000, ISO 9001 pentru adaptarea planurilor de control şi
luarea celor mai corecte decizii.
            Definiţia anumitor produse:carnea pentru cârnaţi, siropurile, mierea, este clar să nu
corespundă din punct de vedere al compoziţiei pentru toate ţările având aceleaşi denumiri,
produse diferite ca şi compoziţie. Deci, în general legea ţării de consum o învinge pe aceea a
ţării exportatoare, readucând durabilitatea obstacolelor la schimburile comerciale.
            Utilitatea tehnologică – se referă la aditivi în special, deoarece trebuie ştiut dacă sunt
cu adevărat utili.
            Marcarea – este unul din cele mai importante mijloace de gestionare a riscurilor. În
amonte se impune marcarea originii tuturor materiilor prime, specificaţii calitative şi
modificările lor în urma prelucrării. Această marcare “ascendentă” este parte integrantă a
asiguraării calităţii prin sistemele normelor standardelor ISO 9000, pe baza cărora pot fi
prevenite anumite riscuri legate de originea materiilor prime. Marcarea “descendentă” sau în
aval este şi ea deosebit de utilă deoarece de ea depinde urmărirea loturilor susceptibile de a fi
retrase de bunăvoie de specialişti în caz de pericol.
            Desigur, reglementarea poate să impună necondiţionat respectarea regulilor de
marcare precis impuse, cu o condiţie esenţială în cadrul internaţional şi anume – să se
precizeze bine că se admite şi orice sistem prezentând garanţii echivalente.
            Indicarea obligatorie a anumitor corecturi în legătură cu istoricul unui produs – se
referă la a răspunde la intrebarea legată de preocuparea consumatorilor referitoare la anumite
procese de conservare, la folosirea hormonilor sau organismelor modificate genetic; de a fi
informaţi pentru a alege liber dacă consumă sau nu alimentele respective.
            Principiul precauţiei: Presupune ca atunci când nu posedăm informaţii ştiinţifice
suficiente despre periculozitatea unei practici sau a unei substanţe, este bine să ne abţinem de
a consuma alimentele respective.                
Experții în materie de siguranță a alimentelor consideră că operatorii cu activitate în
domeniul alimentar trebuie să respecte mai multe principii, în particular:
Siguranţa – asigurarea garanției că alimentele satisfac cerinţele tuturor legilor în
domeniul alimentar şi implementarea permanentă a acestor cerinţe pentru a pune pe piaţă
numai alimente sigure;
Colaborarea – operatorii cu activitate în domeniul alimentar trebuie să colaboreze cu
structurile statale şi operatorii relevanți în scopul reducerii sau înlăturării riscurilor privind
sănătatea publică;
Corectitudinea – produsele trebuie să fie mediatizate, prezentate sau etichetate în așa
mod ca să nu inducă în eroare consumatorii;

MANAGEMENTUL CALITĂŢII ŞI SIGURANŢEI ALIMENTELOR

14
 Prof. Raceanu Felicia – Clubul Copiilor Rosiorii de Vede

Rezumat

Siguranta alimentelor este legata de prezenta pericolelor de origine alimentara in

alimente in momentul consumului. Deoarece introducerea pericolelor de natura alimentara
poate sa apara in orice etapa a lantului alimentar, controlul adecvat pe tot parcursul lantului
alimentar este esential. Astfel siguranta alimentului este asigurata prin efortul combinat al
tutoror partilor participante in lantul alimentar, de la producatorii de furaje si pana la
magazinele de vanzare cu amanuntul .

Acest standard international specifica cerintele pentru un sistem de management al

sigurantei alimentelor care combina urmatoarele elemente cheie in vederea asigurarii
sigurantei alimentelor pe tot lantul alimentar, pana in momentul consumului final:

- comunicare interactiva;
- sistem de management;
- programe preliminare;
- principii HACCP.
Comunicarea intre organizatiile atat din amonte cat si din aval pe lantul alimentar este
esentiala pentru a asigura ca toate pericolele semnificative pentru siguranta alimentului sunt
identificate si controlate adecvat in fiecare etapa.

Cele mai eficiente sisteme de siguranta a alimentelor sunt stabilite, aplicate si actualizate
in cadrul unui sistem de management structurat si incorporat in activitatile generale de
management ale organizatiei.

Acest standard international integreaza principiile sistemului Hazard Analysis. Critical

Control Points (HACCP) [Analiza pericolelor. Puncte Critice de Control] si etapele de aplicare
elaborate de Comisia Codex Alimentarius.

Cheia pentru un sistem eficace de management al sigurantei alimentelor, eate analiza

pericolelor care ajuta la organizarea cunostintelor necesare de stabilire a unei combinatii
eficace de masuri de control. Pe parcursul analizei pericolelor organizatia stabileste strategia
pe care o va urma pentru a se asigura controlul pericolelor prin combinarea programelor
preliminare, programelor preliminare operationale si a planului HACCP.

Scopul acestui standard international este de a armoniza la nivel global cerintele pentru
managementul sigurantei alimentelor al organizatiilor din lantul alimentar. Este destinat
15
aplicarii de catre organizatiile care urmaresc un sistem de management al sigurantei
alimentului integrat, mai corent si concentrat, decat este cerut in mod normal de lege. Acest
standard cere unei organizatii sa intruneasca orice cerinta legala si reglementata aplicabila in
legatura cu siguranta alimentului.

Acest standard este aplicabil pentru toate organizatiile, indiferent de marime, care sunt
implicate direct sau indirect in lantul alimentar si care doresc sa implementeze sisteme care
duc la obtinerea constanta de produse sigure.

Acest standard international stabileste cerintele care permit unei organizatii:

a) sa planifice, sa implementeze, sa opereze, sa pastreze si sa actualizeze un

sistem de management al sigurantei alimentului;
b) sa demonstreze conformitatea cu cerintele legale si de reglementare
aplicabile privind siguranta alimentului;
c) sa urmareasca certificarea/inregistrarea sistemului sau propriu de
management al sigurantei alimentului de catre o organizatie externa, sau sa faca o
autoevaluare a conformitatii cu acest standard international.

Sistemul de management al sigurantei alimentului (SMSA)

Organizatia trebuie sa stabileasca, sa se documenteze, sa implementeze si sa mentina un

SMSA eficace si sa il actualizeze cand este necesar conform cerintelor acestui standard
international.

Organizatia trebuie:

 sa se asigure ca pericolele pentru siguranta alimentului care pot aparea legat de produsele
sale sunt identificate, evaluate si controlate astfel incat produsele organizatiei sa nu
dauneze, direct sau indirect, consumatorului;
 sa comunice informatii adecvate pe intreg lantul alimentar referitoare la problemele de de
siguranta a produselor sale;
 sa evalueze periodic si sa actualizeze, daca este necesar, SMSA pentru a se asigura ca
sistemul reflecta activitatile organizatiei si include cele mai noi informatii privind pericolele
supuse controlului.
Cerinte referitoare la documentatie

Documetatia pentru SMSA trebuie sa cuprinda:

 declaratii referitoare la politica de siguranta a alimentului si obiectivele sale;

 proceduri si inregistrari cerute de acest standard;
 documente ale organizatiei care asigura eficacitatea dezvoltarii,

16
implementarii si actualizarii SMSA.
Documentele cerute de SMSA trebuie sa fie controlate. Controalele trebuie sa asigure ca
toate modificarile propuse sunt analizate inainte de implementare pentru a determina
efectele lor asupra sigurantei alimentului si impactul lor asupra sistemului.

Trebuie elaborata o procedura documentata pentru a defini controalele necesare pentru:

- aprobarea documentelor inainte de emitere;

- analizarea si actualizarea documentelor, reaprobarea lor;
- asigurarea ca versiunile relevante ale documentelor aplicabile sunt disponibile

in punctul de utilizare;

- asigurarea ca documentele raman lizibile si usor de identificat.

Inregistrarile sunt documentele intocmite si pastrate pentru a face dovada conformitatii cu

cerintele si evidenta functionarii eficace a SMSA.

Responsabilitatea managementului

Managementul la cel mai inalt nivel trebuie sa:

1. Faca dovada angajamentului sau fata de implementarea SMSA si imbunatatirea lui

continua prin:

 demonstrarea faptului ca siguranta alimentului este sustinuta de obiectivele de

afaceri ale organizatiei;
 comunicarea in cadrul organizatieie a importantei satisfacerii cerintelor acestui
standard international si ale consumatorilor in ceea ce priveste siguranta alimentului.
2.Stabileasca politica referitoare la siguranta alimentului care trebuie sa fie:

 adecvata pozitiei organizatiei in lantul alimentar;

 conforma cu cerintele legale si ale consumatorilor privind siguranta alimentului;
 comunicata, implementata si mentinuta la toate nivelurile din organizatie;
 analizata pentru o adecvare continua.
3. Defineasca si sa comunice responsabilitatile si autoritatea in cadrul organizatiei, astfel
incat intreg personalul sa initieze, sa inregisreze actiuni si sa raporteze problemele SMSA
persoanelor desemnate.

4. Numeasca un conducator al echipei de siguranta a alimentului care sa:

 conduca echipa si sa organizeze activitatea ei;

 asigure instruirea si educarea corespunzatoare a membrilor echipei de
17
 siguranta a alimentului;
 asigure ca SMSA este stabilit, implementat, mentinut si actualizat.
5. Stabileasca masuri eficace de comunicare:

a) externa cu:
 furnizorii si contractantii;
 clientii si consumatorii, in legatura cu informatiile privind produsul, solicitarile,
contractele sau cererile de oferta, reclamatii.
 autoritatile legale si de reglementare;
b) interna in vederea informarii in timp util a echipei de siguranta alimentului
asupra modificarilor legate de:
 materii prime, ingrediente si servicii;
 sisteme si echipamente de productie;
 programe de curatenie si igienizare;
 sisteme de ambalare, depozitare si distributie;
 cerinte legale si de reglementare;
 cerinte ale clientilor;
 reclamatii ce indica pericole pentru siguranta alimentului asociate
produsului
6. Stabileasca proceduri pentru gestionarea situatiilor de urgenta si a accidentelor
potentiale care pot avea impact asupra sigurantei alimentelor.

7. Analizeze SMSA la intervale prestabilite de timp

Aceasta analiza include:

- evaluarea oportunitatilor de imbunatatire;

- evaluarea necesitatii schimbarii SMSA;
- inregistrarile privind analizele efectuate de management.
8. Asigure resursele adecvate pentru stabilirea, implementarea, mentinerea si
actualizarea SMSA.

Organizatia trebuie:

 sa identifice competentele necesare pentru personalul ale carui activitati au impact

asupra sigurantei alimentului;
 sa se asigure ca personalul responsabil pentru monitorizarea, corectiile si actiunile
corective din cadrul SMSA este instruit;
 sa constientizeze personalul de relevanta si importanta activitatilor sale in contributia
la siguranta alimentului;

18
  sa se asigure ca cerintele de comunicare, eficace sunt intelese de intreg personalul a
carui activitate are impact asupra sigurantei alimentului.
Bibliografie:

1. Rotaru, G., Sava, N., 2007, Managementul sigurantei in consum, suport de curs
electronic, Galaţi;

2. G., Rotaru, S. Stanciu, 2005, Studiul mărfurilor. Noţiuni fundamentale, Ed. Academica,
Galaţi.

ASIGURAREA CALITĂŢII PRODUSELOR ALIMENTARE

Prof.dr. Raceanu Serban – Colegiul National ,,Anastasescu” Rosiorii de Vede

Rezumat
Există o tendinţă mondială de creştere a exigenţelor clienţilor în ceea ce priveşte calitatea
produselor. În aceste condiţii, calitatea s-a impus ca factor determinant al performanţei
tehnico-economice a acesteia.
Principalii factori ai competitivităţii unei organizaţii sunt consideraţi astăzi calitatea şi preţul.
Calitatea a devenit elementul vital în lumea afacerilor de azi.
Un produs este considerat o achiziţie bună dacă îndeplineşte trei cerinţe de bază:
 preţ adaptat pieţii (cât mai mic);
 calitate exact aşa cum este cerută de client;
 precizie absolută în ceea ce priveşte condiţiile şi termenele de livrare.
Cerinţele consumatorului de produse alimentare depind de mai mulţi factori:
 mediul de viaţă;
 situaţia financiară;
 gradul de cultură, de instruire;
 sex, vârstă;
 obiceiuri, tradiţie;
 modul în care este promovat produsul.
Cum poate o organizaţie să-şi păstreze şi chiar să-şi câştige clienţii? Răspunsul nu este
decât prin cunoaşterea foarte bună a cerinţelor clienţilor (este foarte importantă relaţia client-
furnizor) şi chiar venind în întâmpinarea acestora.

Calitatea produselor alimentare

19
 Caracteristic pentru produsele alimentare este sensul complex al notiunii de calitate,
deoarece, spre deosebire de alte produse industriale, calitatea produselor alimentare are un
cuprins mult mai larg şi efecte mult mai profunde.
Calitatea produselor alimentare are implicaţii profunde, deoarece alimentaţia stă la baza
vieţii, constituind un factor cu acţiune permanentă şi care poate avea influenţă
determinantă asupra dezvoltării organismelor.

Realizând produse pentru colectivităţi mari (produsele de catering), specialiştii din

industria alimentară devin responsabili de starea de sănătate a naţiunii, participând la una
din cele mai eficiente căi de ocrotire şi promovare a sănătăţii. Pentru un produs alimentar,
toate elementele constituente ale acestuia reprezinta elemente constitutive ale calitatii.

Calitatea unui produs alimentar are următoarele valenţe: legală, nutritivă (biologică,
energetică, de protecţie şi sanogeneză, terapeutică), igienico-sanitară, tehnologică,
senzorială, socio-ecologică.

 Valenţa legală a produselor alimentare se refera la faptul ca un produs alimentar

trebuie să respecte toate reglementările legale pentru produsul respectiv.
Legislaţia alimentară nu este unică, înregistrându-se diferenţe mari de la o ţară la alta, ceea
ce creează dificultăţi, mai ales în cazul comerţului internaţional de produse alimentare.
Pe plan mondial si european se fac eforturi pentru armonizarea legislatiei alimentare.

În Uniunea Europeană există o serie de directive ale Consiliului European care vizează
aspecte concrete ale mărfurilor alimentare şi producerii acestora.
Aspectele legale ale alimentelor se referă în special la:

- igienă;
- aditivi utilizaţi;
- reziduuri toxice;
- contaminanţi,
şi într-o măsură mai mică la compoziţie.

Pe lângă cerinţele legale ale produselor propriu-zise, există şi unele reglementări legate
de ambalaje şi etichetare care trebuie de asemenea respectate.

Un anumit produs alimentar comercializat sau servit în reţeaua de alimentaţie publică

trebuie să respecte toate cerinţele legale impuse. Nu există posibilitatea unui compromis:
produsul fie e legal, fie nu e legal.

În scopul respectării tuturor cerinţelor legale, naţionale şi internaţionale, toate unităţile

implicate într-o formă sau alta în producţia şi comerţul de alimente trebuie să fie la curent cu
reglementările legislative, chiar şi cu cele în formă de proiect, pentru a-şi putea planifica din
timp toate activităţile într-un deplin cadru legal.

20
 Pentru a verifica dacă toate materiile prime şi produsele finite respectă cerinţele legale
sunt necesare analize fizico-chimice, microbiologice, senzoriale ale acestora. Datorită
complexităţii echipamentelor, aceste analize se fac de multe ori în laboratoare externe.

Activitatea de analiză a produselor constituie doar o simplă verificare a faptului că

lucrurile sunt corecte.

Pentru a asigura valenţa legală a produselor este nevoie să se aplice unele măsuri
preventive şi de asigurare a calităţii, deoarece atunci când în urma analizele se constată că
produsele nu corespund, este prea târziu să se mai facă ceva.

 Valenţa nutritivă este legată de compoziţia produsului alimentar în substanţe nutritive.

Valoarea sau calitatea nutritivă a unui produs alimentar este apreciată în funcţie de
capacitatea acestuia de a răspunde cerinţelor energetice, plastice ale organismului.
Necesităţile nutritive ale organismului uman variază în funcţie de:
 vârstă;
 ocupaţie;
 starea sănătăţii;
 climat.
Pentru fiecare ţară în parte nutriţioniştii au stabilit valori recomandate pentru necesarul
zilnic de substanţe nutritive: proteine, glucide, lipide, săruri minerale, microelemente, dar
există şi unele recomandări internaţionale (de exemplu, ale Comisiei Codex Alimentarius,
FAO/OMS).
Lumea se confruntă la ora actuală cu două aspecte negative:
(a)subnutriţia (în ţările subdezvoltate din Africa şi Asia);
(b) hipernutriţia (în ţările dezvoltate).
În ţările dezvoltate, principalul risc îl constituie alimentele superconcentrate. Deşi
populaţia din aceste ţări este mult mai conştientă de aspectele nutriţionale, în ultima perioadă
accentul s-a pus pe conţinutul de aditivi, reziduuri, contaminanţi.
Valoarea nutriţională este evaluată pe baza compoziţiei chimice determinate analitic. Tot
de aspectul sănătăţii ţin şi produsele profilactice, digestibilitatea, asimilabilitatea.
 Valenţa igienico-sanitară a produselor alimentare. Acest aspect al calităţii se suprapune
într-o oarecare măsură cu valenţa legală şi cu cea nutriţională. Deşi pentru un număr limitat de
contaminanţi, există limite maxime admise legal, sunt foarte multe alte substanţe sau compuşi
ce pot contamina alimentele într-o anumită etapă, periclitând sănătatea sau chiar viaţa
consumatorilor.
Inocuitatea se referă la lipsa dintr-un aliment a oricărui factor dăunător organismului
uman. Lipsa inocuităţii poate fi dată de toxicitatea naturală sau contaminarea (fizică, chimică,
radioactivă, biologică) a produselor alimentare.
Lipsa inocuităţii anulează celelalte aspecte ale calităţii.
 Valenţa tehnologică are un caracter subiectiv, întrucât depinde de atitudinea
producătorului sau a consumatorului privind posibilitatea şi uşurinţa de prelucrare a unui
anumit produs.
21
 În multe ţări există o tendinţă de consumare a alimentelor proaspete, naturale. Dar există şi
o tendinţă de preferare a alimentelor gata de consum (ready to eat, ready to heat). Aceste
tendinţe fac parte din ceea ce se defineşte ca convenience food.
Este important ca producătorii şi cei implicaţi în serviciile alimentare să-şi dezvolte
strategii în care să combine aceste tendinţe pentru satisfacerea unei game largi de
consumatori.
 Valenţa senzorială este cel mai important aspect al calităţii pentru consumator, întrucât
este singurul care poate fi sesizat şi apreciat.
Pe baza aprecierii senzoriale, un consumator va decide dacă un produs îi place sau nu şi
dacă îl acceptă sau nu. În aprecierea senzorială sunt implicate organele de simţ. Datorită
subiectivismului şi variabilelor în gusturi, caracteristicile organoleptice sunt complexe şi
această valenţă este greu de satisfăcut.
Pentru a satisface un număr cât mai mare de consumatori, producătorii pot pune la punct
teste aplicate consumatorilor pentru a stabili aspectul de acceptibilitate al unui anumit produs
alimentar. Aceste tehnici sunt dificile şi costisitoare.
 Valenţa estetică este un alt aspect al calităţii, care a căpătat din ce în ce mai multă
importanţă. Ea se referă la faptul că un produs alimentar trebuie să satisfacă şi cerinţele de
frumos şi plăcut ale consumatorilor. Calitatea estetică se referă la formă, dimensiuni, colorit,
mod de prezentare.
Pentru produsele ambalate, cerinţele estetice se extind şi asupra ambalajului, care trebuie
să atragă ca: formă, colorit, grafică şi materiale de ambalaj.
 Valenţa socio-ecologică nu este legată de calitatea produselor în mod direct. Aspectele
ecologice ale vieţii omului sunt considerate din ce în ce mai importante şi de aceea trebuie
analizat atent impactul asupra mediului al tuturor etapelor implicate în realizarea şi consumul
unui produs din stadiul de materie primă, ambalare şi consum.
Realizarea calităţii în producţie în epoca modernă este un proces complex, colectiv, cu
participarea a numeroşi factori obiectivi şi subiectivi, care se intercondiţionează şi se
integrează în produs.

Factorii calităţii în producţie

Diverşii factori care participă la crearea calităţii produsului pot fi grupaţi în factori
materiali (mecanici, fizici, chimici, energetici) şi umani.
Factorii noi sau reestimaţi ai calităţii produsului, începând cu cercetarea ştiinţifică,
proiectarea, execuţia, controlul calităţii şi terminând cu condiţiile consumului, au o pondere şi
o influenţă diferenţiată în funcţie de natura lor, de gradul de informare, de gradul de
tehnicitate, de distribuţia şi felul nevoii sociale.
Factorii care concură la crearea calităţii produsului au fost grupaţi prin modelare,
schematic, fie sub forma unei spirale, a unui triunghi (fig.1), bucle a calităţii, fie sub alte
forme.

CERINŢ
CERIN ŢELE
BENEFICIARULUI
(de fapt ale societăţii)

CALITATEA 22 CALITATEA
PRODUSULUI CONCEPŢIEI
 CALITATEA
CALITATIVE ALE CALITATIVE DIN
PRODUSULUI FINIT FABRICAŢIEI DOCUMENTA ŢIA TEHNICĂ
DOCUMENTAŢ TEHNIC Ă

Fig. 1. Triunghiul calităţii

Factorii calităţii produselor în comerţ

Factorii de influenţă asupra calităţii în comerţ şi mijloacele corespunzătoare de asigurare a
calităţii produselor până la vânzare sunt:
 acţiunea de contractare, livrare, recepţionare şi verificare a calităţii produselor;
 ambalarea şi preambalarea mărfii în comerţ; corelarea naturii şi dimensiunii produsului în
sistemele de ambalare cu natura şi felul ambalajului;
 corelarea sistemelor şi condiţiilor de transport cu natura produsului, cu ambalajul şi durata
transportului, cu perisabilitatea lui, s.a.;
 depozitarea produselor în condiţii şi cu mijloace potrivit specificului şi compatibilităţii lor;
 păstrarea produselor pe grupe şi compatibilităţi, în termenele de timp şi garanţie
corespunzătoare; verificarea periodică a calităţii produselor în depozite;
 respectarea condiţiilor de utilizare a produselor;
 creşterea componentei informatice a produsului (etichetarea).

23
Bibliografie:

1. Rotaru, G., Sava, N., 2007, Managementul sigurantei in consum, suport de curs
electronic, Galaţi;
2. Rotaru, G., Borda D., Sava N., Stanciu, S., 2005, Managementul Calităţii în Industria
Alimentară, Ed. Academica, Galaţi;

VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ – ALIMENTAȚIE SĂNĂTOASĂ

Prof. Bozeanu Liliana Florica, Liceul Tehnologic “ Sfântul Haralambie” Turnu-

Măgurele

Sănătatea este starea de bine fizic, mental şi social, nu numai lipsa bolii. Este o
condiţie esenţială pentru existenţa fiecărui individ, este o resursă pentru viaţă de zi cu zi, nu
obiectivul vieţii. Cea mai importantă influenţă asupra sănătăţii o contituie stilul de viaţă.
Sănătatea depinde în mare măsură de obiceiurile şi deprinderile care formează stilul nostru de
viaţă.
Ceea ce este mai esenţial, este faptul că stilul de viaţă este un factor ce poate fi
controlat, asfel ne putem controla şi sănătatea. Eliminând obiceiurile alimentare nesănătoase,
sedentarismul, fumatul, alcoolul, putem să ne menţinem mai sănătoşi. Menţinerea unei
sănătăţi psihice prin înlăturarea tensiunilor nervoase, a încordărilor şi a stresului este, o altă
abordare a unui stil de viaţă sănătos.
Promovarea unui stil de viaţă care să maximizeze, în limitele unor condiţii date,
sănătatea, bunăstarea şi împlinirea umană, reprezintă un obiectiv a cărui realizare presupune
acţiune conjugată a disciplinelor medicale şi comportamentale, a factorilor economici,
politici, sociali şi culturali.
Educaţia (care include şi autoeducatia, dezvoltarea personală) este un alt factor
important care intră în componentă stilului de viaţă sănătos. Stilul de viaţă sănătos înseamnă
să ne schimbăm modul de a trăi dar şi modul de gândire (nesănătos) cu un mod de trăi şi de
gândire sănătoasă constructivă, pozitivă. Să renunţăm prin informare, educare, autoeducare la
obiceiurile proaste, nesănătoase şi să le înlocuim prin obiceiuri bune, sănătoase pentru noi şi
cei din jurul nostru.
O importantă majoră în menţinerea sănătăţii constă în respectarea igienei.
Toate componentele modului de viaţă sunt importante pentru menţinerea stării de
sănătate, de aceea trebuie acordată o atenţie deosebită implementării şi respectării măsurilor
de optimizare a modului de viaţă.
Siguranţă alimentelor reprezintã o mare responsabilitate a tuturor factorilor implicaţi
în producere şi panã în momentul în care ajunge pe masă consumatorilor. Pentru menţinerea
calitãţii şi siguranţei alimentelor avem nevoie de proceduri sigure pentru a certifica
integritatea lor precum şi proceduri de monitorizare care să asigure posibilitatea ducerii la bun
sfârşit a acestor operaţiuni în cele mai bune condiţii.

24
 Siguranţă alimentelor va fi din ce în ce mai sigurã dacã toţi factorii implicaţi în acest
domeniu alimentar vor dovedi cã sunt foarte responsabili şi se vor preocupă permanent de
verificarea calitãţii alimentelor de la producãtori la consumatori.
Un element primordial se referã la faptul cã procedurile şi mecanismele de control
trebuie sã asigure siguranţă alimentelor care se comercializeazã, sã previnã riscul contaminãrii
astfel încât populaţia sã fie mai sãnãtoasã prin consumarea unor alimente sigure şi sãnãtoase.
Consumatorul are dreptul de a fi informat, de a alege şi de a beneficia de produse
sigure: alimentare, nealimentare sau de uz îndelungat. S-au luat măsuri de modernizare a
legislaţiei, de creare a unui cadru legislativ flexibil şi eficient pentru restabilirea încrederii
consumatorului în produsele aflate în circulaţie liberă pe piaţă europeană.
Producătorii trebuie să urmărească realizarea corectă a trasabilităţii - adică verificarea
produsului alimentar de la origine până la procesare, ambalare, transport, comercializare,
deoarece această joacă un rol major în asigurarea securităţii alimentare.
Consumatorul, care ar trebui să fie suveranul pieţii, este beneficiarul direct al
produselor care trec prin lanţul alimentar, siguranţă acestora fiind vitală pentru sănătatea
fiecăruia dintre noi. Calitatea unui produs este influenţată de numeroase activităţi
independente în timpul producerii lui. Calitatea se raportează la: utilitate, aptitudini de
utilizare, satisfacerea clientului, conformitatea cu cerinţele.
Securitatea alimentară reprezintă un aspect al protecţiei consumatorilor. În final,
consumatorul este cel care da o notă oricărui produs, iar banii săi face lumea să se învârtă.
Principiile unui stil de viaţă sănătos:
1. Respectă principiile unei nutritii optime (cantităţi potrivite, variate şi echilibrate)
Din fericire, să ai o dietă sănătoasă nu trebuie să fie o provocare pentru nimeni.
Funcţionează pe acelaşi principiu ca şi alte lucruri în viaţă: pe măsură ce practici ceva cât mai
mult, cu atât devine mai uşor de făcut. Principii de baza referitoare la dietă de care trebuie să
îi cont pentru a duce un stil de viaţă sănătos:
- Mănâncă alimente integrale, neprocesate. În general, ceea ce intră în stomac ar trebui să aibă
un singur ingredient: fructe, legume, nuci, unele tipuri de carne, ouă etc. Evita carbohidraţii
albi şi zaharurile din meniu. Redu cantitatea de pâine, peşte, prăjituri, produse de patiserie,
cereale cu arome, cartofi prăjiţi.
- Introdu varietatea în dietă ta. Organismul nostru este complex şi are nevoie de o cantitate
variată de nutrienţi pentru a funcţiona corect. Prin urmare, consumă produse din mai multe
grupe alimentare. Ai nevoie de toţi cei trei principali macronutrienti: proteine, grăsimi,
carbohidraţi.
- Consumă cantităţi mari de legume. Ai grijă să introduci zilnic în meniu cel puţin şapte porţii
de legume, obicei care influenţează starea ta de fericire şi de sănătate în general. Cele mai
multe legume nu au calorii, îţi dau o senzaţie de saţietate şi sunt bogate în vitamine şi
minerale. Încearcă să consumi cât mai multe tipuri de legume, de diferite culori. Şi fructele
sunt importante în dietă ta deoarece sunt bogate în antioxidanţi, însă unele conţin mult zahăr
şi de aceea trebuie consumate cu moderaţie.
- Practică mâncatul conştient. Acordă-i mesei tale timpul şi locul cuvenit pentru a te bucură de
acest obicei. În plus, vei mânca doar atât cât să te saturi: creierul tău îţi va comunica mult mai
repede când ai atins nivelul de saturaţie şi astfel vei evita mâncatul compulsiv. “E vorba
despre a fi mai conştient de cum mănânci decât despre ceea ce mănânci. Cei care mănâncă
conştient sunt conştienţi de obiceiurile lor alimentare şi de cum mănâncă. Ei sunt cu un pas
înaintea foamei. Ei mănâncă atunci când le e foame şi se opresc atunci când s-au săturat.
Mâncatul conştient te ajută să mănânci mai încet, să savurezi şi să nu mai mănânci pe pilot
automat.
2. Practică orice activitate fizică.

25
 Pentru a avea o viaţă lungă şi fără boli, alături de o dietă sănătoasă trebuie să faci şi
sport. Mai exact, orice tip de activitate fizică.
3. Oferă-i organismului suficient timp să se odihnească (relaxare, somn).
Realitatea este că, dacă nu dormi suficient, nu vei avea un nivel optim de energie şi de
productivitate în ziua respectivă. Este important să te trezeşti în fiecare dimineaţă la aceeaşi
ora şi să mergi la culcare când te simţi obosit. Dacă respecţi acest principiu timp de câteva
zile, organismul tău se va regla şi te vei simţi mai plin de energie pe zi ce trece.
4. Elimina stresul din viaţă ta.
Stresul nu numai că te face să fii irascibilă tot timpul, dar îţi afectează şi starea de
sănătate a organismului. Găseşte cea mai eficientă modalitate care te ajută să te relaxezi şi să
nu te mai gândeşti la probleme şi profită la maximum de ea.
5. Gândeşte pozitiv pentru a avea un stil de viaţă sănătos.
Pentru a avea un stil de viaţă sănătos, evita gândurile negative. Gândurile tale creează
realitatea în care trăieşti. Păstrează-ţi controlul asupra minţii şi influenţează-le în mod pozitiv.
Gândurile pozitive duc la sentimente şi la emoţii pozitive, care au un efect pozitiv asupra
întregului organism. Motivează-te cu idei pozitive. Persoanele care au o gândire pozitivă
rezolva mult mai bine o problema, scapă mai repede dintr-o situaţie dificilă în care se află şi
obţin rezultate superioare, atât la nivel fizic, cât şi intelectual decât alţii cu aptitudini
asemănătoare, dar care nu sunt optimişti. De asemenea, gândirea pozitivă îţi creşte imunitatea
organismului şi te ajută să scapi rapid de orice boală care te afectează. Tu singur îţi alegi
modul în care gândeşti. Însă dacă vrei să duci o viaţă lungă şi frumoasă, răspunsul este unul
singur: Gândeşte pozitiv! Gândeşte inteligent!.
6. Fii o persoană moderată.
Ultimul principiu al unui stil de viaţă sănătos este moderaţia. Găseşte un echilibru în
viaţă ta.
Poţi să faci aproape orice, dacă îl faci cu moderaţie.
De asemenea, prea multă moderaţie reprezintă o altă problema cu care trebuie să te
confrunţi. Ţine minte: Totul cu moderaţie, inclusiv moderaţia în sine.

ALIMENTAȚIA CORECTĂ-PRIMUL PAS CĂTRE O VIAȚĂ

SĂNĂTOASĂ

Prof. Mazilu Aurelia Violeta,Liceul Tehnologic ”Sf. Haralambie Turnu Măgurele

Adoptarea unui regim alimentar sănătos asigură o hrană completă pentru menţinerea
energiei organismului, fără să ducă la anemierea trupului şi a minţii. De aceea,se
recomandă,pentru un stil de viaţă sănătos să se renunţe la alimentele de tip fast-food, la
preparatele bogate în grăsimi, la consumul excesiv de cafea şi alcool şi să se consume ceea ce
natura ne oferă cu generozitate: fructe şi legume proaspete, sucuri naturale, lactate şi alimente
preparate termic într-un timp cât mai scurt, astfel încât produsul final să nu piardă
proprietăţile benefice (vitamine, săruri minerale) .
Studiile de specialitate, medicii şi nutriţioniştii deopotrivă sunt de acord asupra faptului
că procesul de îmbătrânire este accelerat în cazul în care alimentaţia e nesănătoasă. Încă din
Antichitate, medicul grec Hipocrate, care a trăit 104 ani, scria: „Cu cât ne hrănim mai mult şi
mai bine, cu atât ne dărâmăm viaţa mai repede“. Introducerea alimentaţiei carnare, prin

26
vânătoare şi prin creşterea animalelor domestice, a fost considerată drept cauza principală a
scurtării duratei de viaţă. Mesele copioase cu carne, slănină, afumături, mezeluri, conserve,
alcooluri tari, cafea şi tutun dau multă satisfacţie pentru moment, dar, după vârsta de 40-50 de
ani, dereglează ritmul digestiei şi favorizează apariţia obezităţii, cu consecinţe grave asupra
activităţii inimii. Prin modificarea toleranţei digestive şi prin reducerea treptată a funcţiilor
enzimatice, mâncărurile greu digerabile nu sunt metabolizate normal, rămân mult timp în
stomac, circa 8 ore şi în intestine peste 20 de ore, se alterează şi produc acizi toxici care
declanşează boli digestive (gastrite, ulcere, colite, balonări, constipaţii, cancer de colon). În
unele cazuri, acestea măresc conţinutul de colesterol şi lipide din sânge, care se depun pe
pereţii vaselor sanguine, favorizând apariţia unor boli grave, ca ateroscleroza, arterite, flebite,
tromboze, ulcere varicoase. De asemenea, consumul în exces de dulciuri concentrate solicită
prea mult pancreasul şi duc, uneori, la diabet zaharat.
Pentru o viață sănătoasă, alimentaţia trebuie să fie normocalorică, adică să conţină numai
atâtea calorii cât sunt necesare organismului, în funcţie de ritmul de consum pentru fiecare
vârstă, de efortul fizic şi intelectual depus. S-a demonstrat că persoanele care au un aport
caloric mai redus şi un consum minim de grăsimi sunt mai puţin expuse la îmbolnăviri de
cancere şi de afecţiuni cardiovasculare.
Stilul de alimentaţie în grabă, cu produse fast-food, încărcate cu grăsimi, cărnuri şi zaharuri,
predispune la dependenţă, prin declanşarea în creier a unor reacţii care conduc la
supraalimentaţie, urmată de celulită şi obezitate.
Un adult sănătos, cu o activitate moderată, care consumă zilnic 2.800-3.000 calorii, are
nevoie, în medie, de 70-80 grame proteine (300-400 calorii), 300-400 grame glucide (1.200-
1.600 calorii) şi 80-100 grame lipide (700-800 calorii). La acestea se adaugă 500-800 grame
fructe şi legume, care aduc necesarul de vitamine, minerale, glucide şi o parte din cantitatea
de apă.
Peste aceste plafoane, cantitatea de alimente se măreşte numai în situaţia unei activităţi fizice
mai intense. Este foarte dăunătoare hrana consumată în exces, peste potenţialul de prelucrare a
aparatului digestiv, care devine supraîncărcat şi suprasolicitat. La persoanele gurmande se
deschide uşor calea spre îngroşarea vaselor sanguine, cu flebite, tromboze şi ateroscleroză, ca
factori principali ai îmbătrânirii precoce, creşterea colesterolului depus în interiorul arterelor,
formarea de cheaguri de sânge, irigarea defectuoasă a creierului şi o suprasolicitare a inimii,
aflată într-o continuă oboseală.
Pledoaria pentru cumpătare la mâncare şi băutură a fost lansată încă din Antichitate. Pitagora
menţiona că: „în cumpătare stă forţa spiritului“. Ulterior, orientalii, în special tibetanii, au
pledat pentru o reducere a cantităţii de hrană, punând mare preţ pe felul cum se face
masticaţia şi, mai ales, pe ritualul mesei, în linişte şi respect. De altfel, popoarele care, prin
tradiţie, exclud excesele alimentare (ex. japonezii) au o rată mult scăzută a îmbolnăvirilor de
cancer.
Deprinderea de a consuma mai multă hrană decât este necesar rezultă dintr-o educaţie
familială defectuoasă, considerându-se normală alimentaţia fără restricţie. Dacă unul dintre
părinţi este obez, există probabilitatea de 50% ca şi copilul să devină obez, iar dacă ambii
părinţi sunt supraponderali, această probabilitatea creşte la 80%.
Obezitatea nu este numai o problemă de estetică, ci şi o afecţiune extrem de gravă, care
duce la complicaţii asociate cu unele boli cronice: diabet zaharat, creşterea colesterolului,
tulburări de respiraţie cu bronşită cronică şi emfizem pulmonar, afecţiuni hepatice cu ficat
infiltrat de grăsimi şi litiază biliară, constipaţii, hemoroizi, cancere (mai ales de sân), dureri
articulare (gonartroze, reumatism degenerativ, spondiloză, gută), boli ginecologice şi
dermatologice (eczeme, seboree), tulburări psihice (depresii, anxietate, tendinţă de izolare),
reducerea randamentului în activităţile fizice şi intelectuale, îmbătrânire premnatură şi

27
scurtarea vieţii, în medie, cu 10-13 ani. Aceasta justifică binecunoscutul dicton popular: „Cu
cât cureaua este mai lungă, cu atât viaţa este mai scurtă“.
Prin alternanţa între perioadele de îngrăşare şi cele de slăbire, apare pericolul instalării
unor afecţiuni cardiace: hipertensiune arterială (frecventă la peste 50% dintre obezi),
ateroscleroză coronariană (instalată de 10 ori mai devreme decât la cei cu o greutate normală),
hemoragii cerebrale, cardiopatie ischemică, palpitaţii, slăbirea inimii şi insuficienţă cardiacă.
La nivelul vaselor sanguine apar accidente vasculare, varice, ulcere varicoase, tromboze şi
embolii, toate greu vindecabile.
Adoptarea unui regim alimentar natural asigură o hrană completă pentru menţinerea
energiei organismului, fără să ducă la anemierea trupului şi a minţii. .
În alimentaţia raţională, cu o hrană sănătoasă, se recomandă cât mai multe legume
nefierte, salate uşor asimilabile cu morcov (care previne îmbătrânirea tenului şi apariţia
ridurilor), salată verde, spanac, ţelină, ridichi, varză, conopidă, mărar, pătrunjel, fasole păstăi,
mazăre, soia, tomate, castraveţi, ceapă, usturoi, praz, ardei, asmăţui, ciuperci.
Printre fructele cu mare eficacitate în păstrarea tinereţii ţesuturilor un loc aparte revine
merelor, consumate în stare crudă, coapte, compot, sucuri sau siropuri.
Fructele şi legumele sunt bogate în fibre (celuloză), cu rol în stimularea tranzitului
intestinal şi, de aceea, digestia lor se face în 20-30 minute, fără să fermenteze sau să
putrezească pe căile digestive, evitând astfel producerea de gaze, vărsături, arsuri, indigestii şi
intoxicaţii ale sângelui. În comparaţie, digestia cărnii se realizează în 10-15 ore, lăsând multe
toxine, constipaţii şi afecţiuni ale colonului.
Aromatizarea şi condimentarea alimentelor se poate realiza tot cu produse vegetale
(chimion, coriandru, măghiran, tarhon, cimbru, muştar, frunze de ţelină, ardei roşu, uneori cu
busuioc, salvie, mentă, roiniţă etc). Prin consumarea zilnică a acestor produse se asigură
necesarul de proteine asimilabile, calciu, riboflavone, vitamine, săruri minerale (Fe, Ca, Mg,
K, Zn, Si) şi enzime, cu rol biocatalizator. Fructele, legumele şi zarzavaturile proaspete au o
contribuţie însemnată în creşterea capacităţii de apărare a organismului. În cazul unei
alimentaţii deficitare în vitamine, scade activitatea fagocitară a leucocitelor, precum şi
producerea de anticorpi, organismul fiind uşor supus agresiunilor maladive, cu o evoluţie
severă.
Vitaminele sintetice fabricate în retortele fabricilor chimice, nu conţin compuşi sinergici
(enzime, activatori şi aditivi coenzimatici) şi, de aceea, nu pot înlocui vitaminele naturale
existente în plante. Fără vitamine naturale din grupele B, C şi E, adulţii ar îmbătrâni încă de la
vârsta de 25 de ani, devenind fiinţe suferinde şi obosite.
Alte alimente dietetice pot fi considerate: carne slabă (de pui, viţel), sardele, peşte slab şi
fructe de mare cu conţinut redus în lipide saturate, pâine integrală (Graham), cereale
germinate şi tărâţe (germenii de grâu, secară sau ovăz, în doză de 500 g pe zi, dau un conţinut
de proteine de patru ori mai mare decât un ou), lapte degresat, iaurt, brânzeturi degresate,
seminţe de bostan şi susan, miere de albine bogată în mineralele necesare.
Un produs de mare eficienţă este drojdia de bere care conţine 16 vitamine, majoritatea din
complexul B, 16 aminoacizi, 14 minerale şi un procent de 36% proteine (mai mult decât
muşchiul de porc). Se consumă zilnic câte 25-30 grame în formă crudă sau adăugată în lapte,
suc de roşii sau suc de fructe.
Toate aceste alimente dau energie, vitalitate, stare de relaxare şi sentimente de bună
dispoziţie, mai ales în condiţii de stres şi tensiune.
Principalii duşmani ai sănătăţii sunt alcoolul și tutunul
Alcoolurile tari şi tutunul, consumate în mod constant şi în cantităţi mari, afectează întreg
organismul, provocând tulburări morfofuncţionale neuroendocrine, cardiovasculare, renale,
musculare şi în special hepatice. Se produc tulburări complexe, cu scăderea capacităţii fizice
şi intelectuale şi scăderea duratei de viaţă. Semnele clinice sunt la început moderate ca:

28
oboseală, ameţeli, cefalee, insomnii, tulburări de echilibru, de memorie, dureri la mers forţat.
Treptat, fenomenele se agravează cu riscul apariţiei anginei pectorale şi a infarctului de
miocard, ramolismentul, hemoragia cerebrală, arteriopatia periferică a membrelor inferioare,
până la cangrenă.
La femei, abuzul de alcool duce la deteriorarea pielii, prin vasodilataţie cutanată, până la
îmbătrânirea prematură a tenului, ce devine ofilit, ridat, zbârcit. Alcoolurile tari dăunează
asupra sistemului nervos, distrug trupul, memoria şi creierul.
Tutunul, prin substanţele toxice pe care le conţine, produce o uzură prematură şi
îmbătrânire precoce, fumatul fiind considerat una dintre cele mai periculoase toxicomanii prin
caracterul său de masă. Dacă fumatul începe din perioada de creştere, produce o scădere în
dezvoltarea corpului.
Pentru o viață sănătoasă se exclud băuturile răcoritoare sintetice, cu mult zahăr şi aditivi
sintetici, (E-uri) şi înlocuirea lor cu sucuri naturale, preparate în casă, eventual fără zahăr. Cu
mare efect se recomandă ca dimineaţa şi seara să se consume o limonadă cu multă lămâie şi
cu 1-2 linguriţe de miere.
Alimentele cu restricţie sau chiar eliminate dintr-un regim sănătos sunt: grăsimile animale
(slănină, şuncă, untură), carnea de porc, mezeluri, afumături, conserve şi peşte gras. Acestea
sunt considerate de specialişti drept veritabile otrăvuri sau chiar bombe cu efect întârziat
introduse în corp, unde declanşează dispepsii, enterite, apendicită, gută, febră tifoidă,
dizenterie, tuberculoză şi cancer.
Alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-
un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea. Nici un aliment nu
poate aduce, singur, toate principiile nutritive de care are nevoie organismul, ci doar o
alimentaţie variată, moderată şi echilibrată.
Soluțiile pentru un stil de viață sănătos și echilibrat sunt urmatoarele:
 mănâncă alimente variate
 mănâncă la ore fixe,stând la masă
 consumă produse zaharoase și sare în cantități moderate
 mănâncă doar dacă îți este foame și niciodata din obișnuință
 redu cantitățile de mâncare cu valoare energetică mare.
 consumă cel puțin doi litri de apa pe zi
O importanţă majoră în menţinerea sănătăţii constă în respectarea igienei. Igiena are mai
multe aspecte care încep cu igiena personală (curăţenia corpului, a hainelor şi încălţămintei),
continuă cu igiena de la domiciliu (iluminarea, igienizarea şi aerisirea locuinţelor, prepararea
bucatelor în condiţii salubre), cu igiena muncii (eliminarea riscurilor nocive) şi terminând cu
sănătatea publică (supravegherea asigurării populaţiei cu apă şi produse alimentare inofensive
pentru sănătate, salubrizarea şi înverzirea teritoriilor întru prevenirea răspândirii
maladiilor).Toate componentele modului de viaţă sunt importante pentru menţinerea stării de
sănătate, de aceea trebuie acordată o atenţie deosebită implementării şi respectării masurilor
de optimizare a modului de viaţă.

Bibliografie

1. C, Banu, Produsele alimentare si inocuitatea lor, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1982

2. C, Banu, Suveranitate, securitate si siguranta alimentara, Ed. ASAB, 2007
3. I, Serban, Notiuni elementare de igiena, , Ed. Semne, Bucuresti, 2007
4. C, Savu, Siguranta alimentelor – riscuri si beneficii, Ed. Semne, Bucuresti, 2004

29
 5. www.ghiduldesanatae.ro

HRĂNIŢI-VĂ SĂNĂTOS ŞI VEŢI TRĂI FRUMOS!

Negrilǎ Aurora, Liceul Tehnologic “Sf. Haralambie” Turnu Mǎgurele

Alimentația reprezintǎ o preocupare majorǎ a omului modern. Odatǎ cu evoluția

omenirii a evoluat și s-a diversificat și alimentația. Hrana prelucratǎ a reprezentat un salt
calitativ în alimentația omului. Dar astǎzi, în sec XXI, prelucrarea excesivǎ s-a transformat
într-un adevǎrat bumerang. Cu cât alimentele sunt mai prelucrate și mai rafinate cu atât sunt
mai dǎunǎtoare pentru organism. Sunt bine cunoscute efectele negative ale celor trei produse
albe care nu prea mai pǎstreaza nimic din produsul original: SAREA, ZAHĂRUL ŞI FĂINA
– cu cât sunt mai albe și superrafinate, cu atât sunt mai dǎunǎtoare.
În special generația tânǎrǎ și populația activǎ care este atât de ocupatǎ este mai puțin
preocupatǎ de siguranța alimentarǎ. Tinerii pǎrinți fiind ocupați cu job-ul oferǎ copiilor bani,
iar copii își cumpǎrǎ snacks-uri și cipsuri, precum și alte alimente cu un termen de valabilitate
foarte mare, care sunt adevǎrate bombe alimentare, prin conținutul mare de E-uri, conservanți,
amelioratori de gust, coloranți, ș.a.
O alimentație nesǎnǎtoasǎ are consecințe dezastruoase asupra sǎnǎtǎții organismului
producând multe neajunsuri ca: obezitatea – rǎspunzǎtoare de apariția diabetului de tip II
(chiar de la vârste tot mai fragede determinând izolarea lor de cǎtre colectiv), patologia
anumitor organe sau aparate și în consecințǎ îmbolnǎvirea; stare de disconfort. De aceea și
mǎsurile ce se impun trebuie luate cât mai rapid și cu responsabilitate maximǎ pentru a
contracara efectul dezastruos al unei alimentații nesigure și periculoase.
S-a dovedit cǎ cel mai bun medic este natura, și cǎ cel mai ușor este sǎ previ o boalǎ
decât sǎ o tratezi, de aceea siguranța alimentarǎ trebuie privitǎ ca o problemǎ extrem de
importantǎ.
Multe dintre boli reprezintǎ consecința stilului de viațǎ nesǎnǎtos având la bazǎ o
alimentație incorectǎ și haoticǎ asociatǎ cu alți factori ca: sedentarismul, fumatul, excesul de
alcool, moștenirea geneticǎ etc., iar contracararea acestor factori se realizeazǎ exact prin
mǎsurile opuse: mișcarea, educația de la cele mai fragede vârste pentru siguranța alimentarǎ,
etc.
… Iatǎ secretul unei vieți sǎnǎtoase!
Se spune cǎ “Haina se pǎstreazǎ de nouǎ, iar sǎnǎtatea de tânǎr”. Ceea ce este foarte
adevǎrat, dar din pǎcate printre preocupǎrile tinerilor – siguranța alimentarǎ – nu prea intrǎ în
sfera preocupǎrilor lor. Aici trebuie sǎ intervinǎ educația, încǎ din familie, de la cele mai mici
vârste când exemplul personal conteazǎ foarte mult, copii având tendința de a imita. Degeaba
îi spunem copilului cǎ nu sunt bune produsele de Fast – Food, dacǎ nu te preocupi sǎ-i faci un
sandwich sǎnǎtos plus un fruct, ci îi dai bani sǎ și-l procure. În zadar îi explici cǎ nu sunt bune
dulciurile în exces, dacǎ nu faci în casǎ o prǎjiturǎ cât mai naturalǎ, ci îl trimiți sǎ cumpere
dulciuri ambalate cu ani de zile termen de valabilitate sau de la cofetǎrie prǎjituri pline de
margarinǎ, coloranți, afânǎtori și alte ingrediente care le fac atât de aspectuase și apetisante,
dar atât de periculoase. Cel mai sǎnǎtos ar fi sǎ-i oferim mâncare gǎtitǎ în casǎ cu legume
sǎnǎtoase, fructe în locul dulciurilor industriale, și sucuri naturale în locul celor carbogazoase
și energizante.

30
 Educația pentru o alimentație sǎnǎtoasǎ se face cu efort susținut zilnic. Copilul trebuie
urmǎrit și îndrumat cu tact și dragoste, pentru a-l convinge cǎ-i vrem binele, și cǎ nu este un
moft, al nostru, al adulților, cǎ vrem noi neapǎrat sǎ-l dirijǎm sau direcționǎm pe o cale aleasǎ
de noi.
Este greu, dar meritǎ efortul, dacǎ vrem sǎ avem generații tinere sǎnǎtoase, optimiste
și echilibrate.
Necesitǎ întradevǎr mult efort, dar meritǎ orice sacrificiu.
Siguranța alimentarǎ este o preocupare primordialǎ a fiecǎrei țǎri în parte, dar și
mondialǎ, în contextul globalizǎrii, a liberei circulații a oamenilor și a mǎrfurilor.
În acest sens au loc colocvii, mese rotunde, dezbateri, sesiuni de comunicǎri științifice,
simpozioane și proiecte, congrese naționale și internaționale. O astfel de preocupare este
materializatǎ, chiar în activitatea de fațǎ.
Mai existǎ marcate și urmǎtoarele zile cu referire la alimentație și sǎnǎtate, astfel:
- 16 Octombrie – Ziua Internaționalǎ a Alimentației;
- 19 Septembrie – Ziua Mondialǎ a apei potabile;
- 15 Martie – Ziua Internaționalǎ a drepturilor consumatorilor;
- 7 Aprilie – Ziua Mondialǎ a Sǎnǎtǎții;
- 22 Mai – Ziua Mondialǎ a Obezitǎții;
- 27 Octombrie – Zilele Cardiologiei din România;
- 17 Noiembrie – Ziua Internaționalǎ de luptǎ împotriva tutunului.
Un rol important în realizarea unei alimentații sǎnǎtoase și a unei vieți de calitate îl are
PREVENŢIA – care se realizeazǎ printr-un stil de viațǎ sǎnǎtos, astfel:
- Alimentație sǎnǎtoasǎ, mediteraneanǎ – fǎrǎ grǎsimi, bazatǎ pe legume fructe și lactate;
- Consumul a cel puțin 2 litri de lichide pe zi – apǎ, ceaiuri, sucuri naturale (interzis
sucurile acidulate, bǎuturile energizante și alcoolul);
- Excluderea cu desǎvârșire a prǎjelilor și rântașurilor;
- Interzicerea reutilizǎrii uleiurilor la prǎjeli;
- Consumarea pe tot posibil a legumelor și fructelor în stare proaspǎtǎ;
- Înlocuirea prǎjelilor cu prelucrarea preparatelor la abur, fierte, coapte sau fripte;
- Respectarea programului de trei mese pe zi și douǎ gustǎri și pe cât posibil la ore fixe;
- Respectarea cantitǎții optime de alimente necesare la o masǎ.
Alimentația corectǎ atât pentru copii cât și pentru adulți presupune întocmirea unui
meniu complet respectându-se urmǎtoarele recomandǎri:
- Evitarea asocierii alimentelor din aceeași grupa la felurile de mâncare servite;
- Evitarea la cinǎ a preparatelor care solicitǎ un efort digestiv mare ori excitant sau a
cǎror combinație produce efecte digestive nefavorabile (de exemplu iahnia de fasole cu
iaurt sau cu compot);
- Se recomandǎ ouǎle servite ca ompletǎ la cuptor sau poșate (ou ochi în apǎ clocotitǎ) și
nu sub form/ de ochiuri prǎjite;
- Îmbogǎțirea rației în vitamine și sǎruri minerale prin utilizarea de salate din cruditǎți și
adǎugarea de legume – Frunze în supe sau ciorbe;
- Interzicerea folosirii cremelor cu ouǎ și frișcǎ, a maionezelor, indiferent de anotimp, cât
și a ouǎlor fierte (nesecționate dupǎ fierbere).
Toți trebuie sǎ fim conștienți de beneficiile unei alimentații sǎnǎtoase. Exemplul
personal conteazǎ foarte mult. Familia are un rol decisive în formarea bunelor obiceiuri
alimentare încǎ de mic.
Viitorul unei națiuni reprezintǎ o preocupare realǎ și majorǎ a oricǎrui stat, de aceea
toate structurile (Guvernul, Organizațiile nongurnamentale, fundațiile) cu eforturi conjugate
urmǎresc formarea unor generații de tineri, sǎnǎtoși și educați care vor duce mai departe
națiunea noastrǎ.

31
 Orice stat trebuie sǎ dovedeascǎ responsabilitate în ceea ce privește națiunea. O națiune
trebuie sǎ fie sǎnǎtoasǎ pentru a putea muncii și educatǎ pentru a muncii cu simț de
rǎspundere, cu dǎruire, seriozitate și pasiune. Numai așa, prin educație vom reuși sǎ ne creem
bunurile necesare unui confort decent, sǎ ajungem din urmǎ națiunile dezvoltate și sǎ ne
aducem și noi contribuția la patrimoniul universal de valori materiale și imateriale. Astfel se
va vorbi în termini laudativi despre România, ale cǎrei frumuseți si bogǎții au impresionat o
lume întreagǎ.

SIGURANȚA ALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA, PE BAZA CODEX

ALIMENTARIUS

Prof. ec. Paraschiv Daniela Carmen

Școala superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, București

Introducere
. Într-o piață internațională în care se comercializează și se cosumă cantitatăți mari de
alimente datorită creșterii populațiiei globului care a ajuns la 6 miliarede, asigurarea calității
hranei pe baza unor standarde internaționale, regionale sau locale sunt, prioritare pentru
sănătatea și existența umanității. Teme precum Organismele Modificate Genetic, avantajele și
dezavantajele alimentelor care se bazează pe aceste produse, produsele ecologice, agricultura
intensivă care utilizează îngrășăminte chimice, industria alimentară și aditivii alimentari vor
fi dezbătute în mass-media și, vor continua să preocupe opinia publică. Standardele Codex
Alimentarius se utilizează în mod facultativ în relațiile comerciale internaționale, .urmărind să
încurajeze și promoveze elaborarea și aprobarea definițiilor și a cerințelor pentru produsele
alimentare, să ajute la armonizarea lor și, prin punere în practică, să faciliteze comerțul
internațional
Organizarea Comisiei pentru Codex Alimentarius
Codex Alimentarius a fost adoptat în 1961, în cea de-a 11-a sesiune a Conferinței FAO
și în 1963 în cea de 16-a sesiune a Organizației Sănătății Mondiale, fiind modificat în 1966 și
2006.
Codex Alimentarius conține standarde pentru alimente formulate cu scopul de a
proteja sănătatea consumatorilor și de a asigura practici corecte pentru comerțul intern și
internațional cu alimente. Acest Codex pentru alimente vizează de asemenea : promovarea
coordonării implementării tuturor standardelor alimentare prin activitățile întreprinse de
organizațiile guvernamentale și neguvernamentale internaționale, stabilirea priorităților și
inițierea elaborării proiectelor de standarde prin intermediul și cu ajutorul organizațiilor
desemnate, finalizarea elaborării standardelor regionale sau internaționale și includerea lor în
Codex Alimentarius , modificarea standardelor publicate, după caz, în funcție de evoluția
alimentelor.
Calitatea de membru al Comisiei este deschisă tuturor națiunilor membre și membrilor
asociați ai FAO și OMS, care sunt interesați de elaborarea și aplicarea de standardele
internaționale pentru produsele alimentare .
Comisia instituie un comitet executiv a cărui componență ar trebui să asigure o
reprezentare adecvată a diferitelor zone geografice ale lumii, cărora le aparțin membrii

32
Comisiei. Între sesiuni, comitetul executiv acționează în calitate de organ executiv al
Comisiei.
Comisia mixtă denumită în continuare "Comisia", este deschisă tuturor națiunilor
membre și membrilor asociați ai FAO și / sau OMS. Calitatea de membru va fi acordată
acelor națiuni eligibile care au notificat FAO sau directorului general al OMS , dorința lor de
a fi luate în considerare ca membrii ai Comisiei.
De asemenea, organizațiile de integrare economică regională pot obține calitatea de
membre în cadrul Comisiei .
În prezent, Comunitatea Europeană a aderat ca membru cu drepturi depline la Codex
Alimentarius. Procedura de lucru adoptată constă în întruniri ale membrilor UE, stabilirea
unei poziții comune și susținerea ei numai de către delegația Uniunii Europene. Ca membru al
UE, țara noastră participă la întâlnirile Comitetelor Codex, atât în mod mediat, prin delegația
UE cât și direct. UE, prin organismele sale, a impus legislația referitoare la trasabilitate,
etichetare, procedurile de autorizare, monitorizare, supraveghere, testare etc
Directorii generali ai FAO și OMS convoacă sesiuni ale Comisiei , iar locația
reuniunii se stabilește de către autoritățile din țara gazdă.
Fiecare membru al Comisiei va avea un reprezentant în cadrul reuniunii, care poate fi
însoțit de unul sau mai mulți supleanți și consilieri. În ședințele plenare ale Comisiei,
reprezentantul unui membru poate desemna un supleant care are dreptul de a vorbi și a vota în
numele delegației sale cu privire la orice problemă pusă în discuție .
Directorii generali ai FAO și OMS, în urma consultării cu Președintele Comisiei sau
cu Comitetul executiv, pregătesc ordinea de zi provizorie pentru fiecare sesiune a Comisiei.
Primul punct de pe ordinea de zi provizorie este adoptarea Agendei de lucru. Fiecare membru
al Comisiei are dreptul la un vot pentru aprobarea soluțiilor propuse în cadrul reuniunii
Comisiei
Orice națiune membru și orice membru asociat al FAO sau OMS, care nu este un
membru al Comisiei, dar are un interes deosebit în activitatea Comisiei, poate, pe baza unie
cereri comunicate directorului general al FAO sau OMS, să participe la sesiunile Comisiei și
a organelor sale subsidiare în calitate de observator.
La fiecare sesiune, Comisia aprobă un raport conținând punctele de vedere,
recomandări și concluzii, inclusiv atunci când au solicitat o declarație de opinii minoritare.
Recomandările Comisiei referitoare la politica , programul sau implicații financiare
pentru FAO și / sau OMS vor fi aduse de către directorii generali în atenția organelor de
conducere ale FAO și / sau OMS pentru a adopta măsurile corespunzătoare.
Respectând dispozițiile propriului regulament de procedură, Comisia poate stabili
procedurile de elaborare a standardelor la nivel mondial și a standardelor pentru o anumită
regiune sau grup de țări, și, atunci când este necesar, să modifice aceste proceduri.
Comisia va depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu privire la adoptarea
sau modificarea standardelor prin consens. Deciziile de a adopta sau modifica standardele pot
fi luate prin vot numai în cazul în care astfel de eforturi pentru a ajunge la un consens au
eșuat.
Codex Alimentarius este o colecție de standarde de produse alimentare adoptate la
nivel internațional și textele conexe prezentate în mod unitar. Aceste standarde alimentare și
textele conexe vizează protejarea sănătății consumatorilor și asigurarea practicilor corecte în
comerțul cu alimente.
Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate produsele alimentare principale,
indiferent dacă sunt produse finite, semifabricate , pentru a fi distribuite către consumator.
Standardele Codex și textele aferente acestora nu sunt un substitut sau o alternativă la
legislația națională. Legile fiecărei țări și procedurile administrative conțin prevederi cu
caracter obligatoriu pentru organizațiile economice .

33
 Comisia Codex Alimentarius și organismele sale subsidiare se angajează să
revizuiască ori de câte ori este necesar standardele Codex și textele lor conexe pentru a se
asigura că acestea sunt în concordanță și reflectă cunoștințele științifice actuale și alte
informații relevante.
Codex Alimentarius este însă autoritatea de referință în ceea ce privește elaborarea
standardelor de calitate, a standardelor din domeniul sănătății și siguranței, standardelor de
nutriție sau a metodelor de standardizare uniformă. Există, în prezent, aproximativ 270 de
Codexuri pentru standarde în diferite domenii.
Analizarea și exemplificarea unor definiții utilizate în Codex Alimentarius
a) Alimentul înseamnă orice substanță, indiferent dacă este prelucrată, semi-prelucrată
sau brută, care este destinată consumului uman, și include și băuturile, guma de mestecat și
orice substanță care a fost utilizată în fabricarea, prepararea sau tratamentul "produse
alimentare", dar nu include produse cosmetice sau tutun sau substanțe utilizate numai ca
medicamente.
b) Igiena produselor alimentare cuprinde condițiile și măsurile necesare pentru
producerea, prelucrarea, stocarea și distribuirea produselor alimentare destinate să asigure
siguranța potrivită unor produse sănătoase pentru consumul uman.
c) Aditiv alimentar este orice substanță care nu este în mod normal consumată ca
aliment în sine și care nu este utilizat în mod normal, ca ingredient tipic al produsului
alimentar, indiferent dacă are sau nu are valoare nutritivă, adăugarea intenționată în hrană
pentru a aplica un proces tehnologic (inclusiv pentru a asigura valoare organoleptică),cu
scopul de a fabrica, prelucra, prepara, trata, ambala, transporta sau depozita aceste alimente,
ceea ce are drept rezultat, sau poate fi de așteptat, în mod rezonabil să aibă ca rezultat, (în
mod direct sau indirect), în ea sau prin subprodusele sale, să devină o componentă sau care
afectează în alt mod caracteristicile unor alimente .
Termenul nu include "contaminanți" sau substanțe adăugate în alimente pentru
menținerea sau îmbunătățirea calităților nutritive. O bună practică de fabricație în utilizarea
aditivilor alimentari presupune: - cantitatea de aditiv adăugată la produsele alimentare nu
depășește suma necesară în mod rezonabil pentru a realiza efectul dorit fizic, nutrițional sau a
altor caracteristici ale produselor alimentare; - cantitatea de aditiv care devine o componentă a
produselor alimentare, ca urmare a utilizării sale în fabricarea, prelucrarea sau ambalarea unui
produs alimentar și care nu are ca scop să realizeze nici un efect tehnologic, fizic sau de altă
natură în produsul alimentar în sine, este redus în mod rezonabil, pe cât este posibil.
În martie 1997, Standardele generale pentru aditivi alimentari (GFSA) au fost
adoptate, de către guvernele statelor semnatare ale Codexulu, în scopul utilizării lor de către
producătorii de alimente, în conformitate cu așa-numita „Good Manufacturing Practice”.
Standardele generale pentru aditivi alimentari stabilesc pe plan internațional regulile
de utilizare a acestora.
Încă din 1970, Uniunea Europeană a decis ca fiecare aditiv autorizat să fie semnalat,
pe etichete sau ambalaje, prin bine-cunoscutul cod E, pentru a facilita informarea
consumatorilor. În legislația Uniunii Europene, cerințele privind aditivii alimentari sunt
specificate mai exact prin intermediul Directivelor: • pentru îndulcitori: Directiva
Parlamentului și Consiliului European 94/35/EC din 30 iunie 1994; • pentru coloranți:
Directiva Parlamentului și Consiliului European 94/36/EC din 30 iunie 1994 • pentru alți
aditivi: Directiva Parlamentului și Consiliului European 95/2/EC din 20 februarie 1995.
Toți aditivii autorizați de Ministerul Sănătății și Familiei prin Ordinul nr. 975/1998
sunt preluați din „Codex Alimentarius”. Acesta conține aproximativ 250 de aditivi alimentari
ce pot fi folosiți cu aprobarea MSF în funcție de grupa alimentară în care sunt incluși. De
asemenea, FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură) și OMS (Organizația
Mondială a Sănătății), împreună cu specialiști și experți ai Uniunii Europene, organizează

34
periodic studii, analizând dacă o substanță este permisă sau respinsă ca aditiv și în ce condiții
poate fi folosită. Acest comitet recomandă și cantitățile maxime care pot fi utilizate. Produsele
alimentare care se obțin sau sunt fabricate după rețete şi / sau tehnologii noi sau care conțin
materii prime, aditivi alimentari sau adjuvanți tehnologici noi, sub aspectul folosirii lor pentru
prima dată în industria alimentară, vor fi supuse Ministerului Sănătății spre avizare sanitară.
Astfel că, pentru fiecare aditiv alimentar propus spre folosire este necesară obținerea
avizului sanitar. În cazul amestecurilor de aditivi importați, care au diferite denumiri
comerciale, acestea se vor aviza sanitar pentru a verifica dacă atât compoziția, cât și doza de
utilizare recomandată sunt corespunzătoare.
Avizul sanitar pentru aditivii alimentari folosiți în România este valabil timp de trei
ani de la data emiterii. În cadrul acestei perioade, el poate fi retras, dacă se constată că este
folosit necorespunzător sau dacă aditivul avizat are efecte negative asupra sănătății sau
mediului, necunoscute la dată emiterii avizului.
Cremvustii contin următorii aditivi: E230, E301, E407, E450,631, E 1422 .
Efecte posibile generate de unii aditivi existență în muștar, la un consum pe termen
lung pot fi:
Arome generate de aditivi – termenul se referă la produsele care nu sunt destinate
consumului sub această formă şi care sunt adăugate produselor alimentare pentru a le da sau
modifica mirosul și/sau gustul.
E102 – tartrazină, colorant sintetic. A fost interzis în SUA, Norvegia, Austria pentru
că a fost considerat răspunzător de agravarea astmului, de producerea de iritații la nivelul
pielii și de distrugerea ADN-ului.
E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele.
Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
E211 – benzoat de sodiu este un conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în
mediul acid. generează unele alergii.
E224 – disulfit de potasiu, aditiv alimentar folosit ca şi conservant. La persoanele
astmatice poate provoca probleme respiratorii. Poate cauza alergii şi probleme digestive în
doze mari.
E330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al
acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare.
Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor. Nu trebuie consumate alimente ce
conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale
aparatului digestiv şi diaree.
E412 – guma de guar este un agent de îngroșare. Poate provoca alergii.
E415 – guma de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei
de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulență, diaree, crampe
abdominale și scăderea glicemiei.
E950 – acesulfam de potasiu este un îndulcitor sintetic care are o putere de îndulcire
de 200 de ori mai mare decât zahărul, lipsit de calorii și asupra căruia există suspiciuni privind
declanșarea unor afecțiuni identice cu ale aspartamului.
d) Contaminant înseamnă orice substanță care nu este adăugată în mod intenționat la
produsele alimentare, care este prezent în produsele alimentare, cum ar fi un rezultat al
producției (inclusiv operațiunile efectuate în creșterea culturilor, creșterea animalelor și
medicină veterinară), fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportul sau
depozitarea unor astfel de alimente sau ca urmare a contaminării mediului.
e) Nivelul maxim stabilit de Codex pentru un contaminant într-un produs alimentar
sau furaj este concentrația maximă a acestei substanțe recomandate de către Comisia Codex
Alimentarius să fie permisă în mod legal în acea marfă.

35
 f) Limita maximă Codex de reziduuri de pesticide este concentrația maximă a unui
reziduu de pesticide (exprimat în mg / kg), recomandat de Comisia Codex Alimentarius să fie
permis în mod legal în sau pe produse alimentare și hrana pentru animale.
g) Limita maximă Codex pentru reziduurile de medicamente de uz veterinar este
concentrația maximă de reziduuri care rezultă din utilizarea unui medicament de uz veterinar
(exprimat în mg / kg sau g / kg, în funcție de greutatea în stare proaspătă), care este
recomandat de Comisia Codex Alimentarius să fie permisă sau recunoscută ca fiind
acceptabilă în sau pe un produs alimentar în mod legal.
h) Trasarea/ Trasabilitatea Produsului este capacitatea de a urmări circulația unui
produs alimentar între etapele specifice de producție, prelucrare și distribuție.
Legislația românească care se aplică pentru siguranța alimentară include : Ordonanța
de Guvern nr. 42/2004 privind organizarea activității veterinare, aprobată prin Legea nr.
215/2004, cu modificările și completările ulterioare stabilește responsabilitatea ce revine
Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor; Ordinele numărul
79 și 80 din 23.09.2004 ale Președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor, pe baza cărora s-a înființat Punctul Național de Contact Codex
Alimentarius, respectiv Secretariatul Operațional Codex Alimentarius.
Punctul Național de Contact Codex în România, Secretariatul Operațional , Comitetul
Național Codex Alimentarius și structura de contact cu Autoritatea Europeană pentru Siguran-
ța Alimentară (EFSA). sunt componente ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor.
Începând din 1991, reglementările UE în privința agriculturii ecologice protejează
identitatea și valoarea adăugată a etichetelor „organic”, „biologic” „eco” și „bio”. Agricultura
ecologică este definită în legislația UE și, la nivel internațional, într-un capitol din Codex
Alimentarius. Pentru a încuraja comerțul cu produse ecologice, Comisia Europeană caută să
ajungă la o recunoaștere reciprocă a standardelor ecologice între UE și țările necomunitare ,
promovează consumul de produse ecologice incluse în Codex Alimentarius .
În România, controlul și certificarea produselor ecologice sunt asigurate în prezent de
organisme de inspecție și certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independență, imparțialitate și competență stabilite
în Ordinul nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție
și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare și de supraveghere a
activității organismelor de control.
Armonizarea legislației romțnești cu normele europene în vigoare, prioritatea numărul
unu pentru orice organizație din domeniul agroalimentar este aceea de a se asigura că
siguranța produselor sale nu a fost compromisă în cadrul lanțului alimentar, iar acest lucru se
poate realiza prin implementarea și certificarea unui Sistem de Management al Siguranței
Alimentelor. Fiecare organizație trebuie să demonstreze abilitatea de a controla riscurile
referitoare la siguranța alimentelor, în scopul furnizării de produse finale sigure, care să
îndeplinească cerințele de siguranță a alimentelor agreate de către consumatori și autoritățile
de reglementare din domeniu.
HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point) este un sistem al siguranței
alimentare
recunoscut la nivel internațional, bazat pe o analiză sistematică și preventivă a procesului de
producție, ce dovedește că riscurile legate de siguranța produselor alimentare sunt identificate,
evaluate și ținute sub control.
Concluzii
Ceea ce este important de subliniat este că standardele Codex Alimentarius sunt norme
consultative. Momentan nu este oportună impunerea prevederilor Codex Alimentarius, fiecare
stat membru al Comisiei hotărând, în funcție de necesitățile și sistemele legislative proprii, în

36
ce măsură este necesară transformarea unor aspecte ale Codex Alimentarius în norme
obligatorii. Stabilirea de standarde obligatorii de calitate și de siguranță alimentară a fost
unanim acceptată de toate statele membre, iar Codex Alimentarius constituie baza în
elaboraraea acestor norme obligatorii de conduită aplicate în industria alimentară și comerțul
cu produse alimentare.

Bibliografie

 WHO și FAO, manualul de proceduri al Comisiei Codex Alimentarius,, a 9-a ediție,

Roma , 2010
 Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Durabile, Publicația tematică nr.36, an II,
Codex Alimentarius, RDNR, 2015
 www.fao.org
 www.codexalimentarius.org
 www.ec.europa.eu

CULTIVAREA LEGUMELOR ECOLOGICE

ILEANA MELANIA MIHAIL – LICEUL TEHNOLOGIC “EMIL

RACOVIŢÔ,ROŞIORII DE VEDE

Pentru stabilirea unui echilibru în grădina de legume și cultivarea legumelor

ecologice, în primul rând trebuie să realizăm un gard viu natural din arbori și arbuști care să
ofere găzduire insectelor păsărilor reptilelor care au o acțiune de prădători, adică acele care se
hrănesc cu insectele care sunt inamicii plantelor. Desigur din moment ce vrem o gradină
ecologică tratamentele chimice trebuiesc eliminate deoarece vor ucide atât insectele și
animalele utile cât și pe cele nedorite. Cu mult timp în urmă bătrânii noștri nu aveau nevoie
de substanțe chimice pentru cultivarea legumelor deoarece în natură era un echilibru, în
epoca contemporană acest echilibru s-a distrus tocmai datorită folosirii substanțelor chimice
care au ucis nu numai dăunătorii dar și dușmanii lor naturali.
Fertilizările organice (cele cu gunoi de grajd și compost), se fac toamna, pe durata iernii
fertilizanții naturali se descompun îmbogățind solul cu substanțe nutritive de care au nevoie
legumele. Fertilizanții organici conțin toate substanțele chimice de care au nevoie plantele
noastre, mai mult aceste substanțe sunt bine echilibrate, folosirea îngrășămintelor chimice,
mai ales folosirea lor irațională, poate crea dezechilibre nutriționale la nivelul solului care nu
au efect pozitiv asupra dezvoltării plantelor. Rotația si asocierea culturilor au un rol important
la cultivarea ecologică, unii dăunători nu supraviețuiesc daca nu au ca hrană planta preferată.
Cultivarea mai mulți ani pe același teren a unei singure plante poate să aibă ca efect
sărăcirea terenului în elemente nutritive, dezvoltarea paraziților și a buruienilor infestante
deoarece aceștia se adaptează unui mediu de viață neschimbat.
Pentru o rotație corectă a culturilor este bine să considerăm
următorii factori: exigențele nutritive ale legumelor, alternarea plantelor apartenente la familii
botanice diferite, alternarea de legume cu dezvoltare vegetativă diferită,cultivarea de legume

37
cu fructificare diferită (pentru tuberculi, pentru frunze, pentru fructe). Alegerea de soiuri
rustice este indicată pentru grădina ecologică, sunt rezistente și robuste. Și asocierea
legumelor, adică a cultiva pe aceeași suprafață legume diferite (praz cu varză și țelină) se
ajută reciproc in lupta împotriva bolilor și dăunătorilor. Asocierea corectă a legumelor este o
metodă eficientă pentru a realiza o grădină 100% ecologică. O particularitate a grădinii
biologice este că se pot folosi cu eficiență atât măsuri preventive cât și preparate vegetale care
îndepărtează dăunătorii și contribuie eficient la
menținerea sănătății legumelor ecologice.

Plante ecologice

Pentru culturile ecologice de legume metodele de combatere a bolilor și dăunătorilor

sunt preventive și curative. La nivel preventiv se pot adopta soluții care întăresc imunitatea
naturală a plantelor și limitează dezvoltarea paraziților și a germenilor patogeni; aceste măsuri
preventive constau în respectarea tehnicilor de cultivare (tăieri adecvate la arbuști și pomi
fructiferi, eliminarea ierburilor din grădină, rotația culturilor), cultivarea de soiuri rustice,
rezistente, îngrijirea plantelor care adăpostesc prădătorii naturali ai paraziților. La nivel
curativ metodele de luptă biologică sunt cele care acționează direct eliminând cauza
problemei, ca ultimă resursă se pot folosi produse din plante cu efecte antiparazitare,
anticriptogamice, cu un minim impact ambiental. Prevenirea
bolilor și dăunătorilor se poate face folosind metode simple și eficiente. Un teren fără
probleme, lipsit de larvele paraziților, de sporii ciupercilor dăunătore este un prim pas pentru
cultivarea ecologică; sterilizarea pământului duce la obținerea de rezultate foarte bune. Poate
să pară complicat dar în funcție de cantitatea de pământ care urmează să fie sterilizată se
folosesc metode diferite, de exemplu pentru mici răsadnițe pământul se poate steriliza și în
cuptorul de la aragaz, pentru plantele de pe terasă sau balcon pământul se sterilizează în saci
de plastic ținuți la soare câteva luni, căldura din interiorul sacului ucide paraziții și sporii
38
ciupercilor patogene în acest fel se regenerează și pământul. Sterilizarea suprafețelor mai mari
din grădină se face acoperind pământul cu folii de plastic transparente după ce pământul a fost
irigat în prealabil, razele soarelui încălzesc terenul distrugând larvele dăunătorilor și
ciupercile și bacteriile patogene. Și cura integrității plantelor este importantă, o rană duce la
expunerea la aer a țesuturilor vii ale plantei fiind un punct de intrare a virușilor și bacteriilor,
toate daunele mecanice cauzate de utilizarea defectuoasă a uneltelor de lucru, de grindină sau
de alte intemperii naturale deschid strada bolilor și paraziților. Insectele pot fi combătute
eficient folosind capcane simple confecționate din borcane sau sticle de plastic, unde se pune
puțin cu sirop de zahăr.  Multe probleme se pot preveni cu metode eficiente care nu implică
folosirea de produse chimice, dar care împiedică răspândirea bolilor și paraziților.

CULTIVAREA LEGUMELOR ECOLOGICE (REZUMAT)

ILEANA MELANIA MIHAIL – LICEUL TEHNOLOGIC “EMIL

RACOVIŢÔ,ROŞIORII DE VEDE

Pentru stabilirea unui echilibru în grădina de legume și cultivarea legumelor

ecologice, în primul rând trebuie să realizăm un gard viu natural din arbori și arbuști care să
ofere găzduire insectelor păsărilor reptilelor care au o acțiune de prădători, adică acele care se
hrănesc cu insectele care sunt inamicii plantelor. Desigur din moment ce vrem o gradină
ecologică tratamentele chimice trebuiesc eliminate deoarece vor ucide atât insectele și
animalele utile cât și pe cele nedorite. Cu mult timp în urmă bătrânii noștri nu aveau nevoie
de substanțe chimice pentru cultivarea legumelor deoarece în natură era un echilibru, în
epoca contemporană acest echilibru s-a distrus tocmai datorită folosirii substanțelor chimice
care au ucis nu numai dăunătorii dar și dușmanii lor naturali.
Fertilizările organice (cele cu gunoi de grajd și compost), se fac toamna, pe durata iernii
fertilizanții naturali se descompun îmbogățind solul cu substanțe nutritive de care au nevoie
legumele. Fertilizanții organici conțin toate substanțele chimice de care au nevoie plantele
noastre, mai mult aceste substanțe sunt bine echilibrate, folosirea îngrășămintelor chimice,
mai ales folosirea lor irațională, poate crea dezechilibre nutriționale la nivelul solului care nu
au efect pozitiv asupra dezvoltării plantelor. Rotația si asocierea culturilor au un rol important
la cultivarea ecologică, unii dăunători nu supraviețuiesc daca nu au ca hrană planta preferată.

39
 Cultivarea mai mulți ani pe același teren a unei singure plante poate să aibă ca efect
sărăcirea terenului în elemente nutritive, dezvoltarea paraziților și a buruienilor infestante
deoarece aceștia se adaptează unui mediu de viață neschimbat.
Pentru o rotație corectă a culturilor este bine să considerăm
următorii factori: exigențele nutritive ale legumelor, alternarea plantelor apartenente la familii
botanice diferite, alternarea de legume cu dezvoltare vegetativă diferită,cultivarea de legume
cu fructificare diferită (pentru tuberculi, pentru frunze, pentru fructe). Alegerea de soiuri
rustice este indicată pentru grădina ecologică, sunt rezistente și robuste. Și asocierea
legumelor, adică a cultiva pe aceeași suprafață legume diferite (praz cu varză și țelină) se
ajută reciproc in lupta împotriva bolilor și dăunătorilor. Asocierea corectă a legumelor este o
metodă eficientă pentru a realiza o grădină 100% ecologică. O particularitate a grădinii
biologice este că se pot folosi cu eficiență atât măsuri preventive cât și preparate vegetale care
îndepărtează dăunătorii și contribuie eficient la menținerea sănătății legumelor ecologice.     

10 mic dejunuri sănătoase şi rapid de preparat

FLORESCU CARMEN-COLEGIUL TEHNIC “A. SALIGNY”, ROŞIORII DE VEDE

ROŞIOARÃ VIVIANE IULIANE - LICEUL TEHNOLOGIC “EMIL

RACOVIŢÔ,ROŞIORII DE VEDE

Deşi carnea rămâne alimentul de bază al românului, există nenumărate persoane care,
din ce în ce...nu mai consumă carne, sau consumă din ce în ce mai puţină.
Nu mai e o noutate pentru nimeni că medicii recomandă să luăm în fiecare
dimineaţă micul dejun şi să ne facem o adevărată rutină din arta mâncatului sănătos. Pe cât de uşor

40
e de spus, pe atât de greu este de respectat.
Pe lângă faptul că micul dejun ne ajută sa ne menţinem inima sănătoasă şi să stăm departe
de diabet, acesta ne asigură energia pentru prima parte a zilei, când se presupune că suntem foarte
productivi. Studiile au arătat că momentele în care muncim cel mai bine şi
creierul nostru se află la capacitate maximă sunt în intervalul 8.00 - 15.00, după care energia scade
treptat până la sfarşitul zilei. De aceea, n-ar fi indicat să sărim peste mic dejun,oricât de grăbiţi
am fi.

Iată mai jos 10 feluri de mic-dejun, uşor de preparat, cu puţine calorii şi foarte gustoase:

1. O cană de ceai negru, pâine prăjită unsă cu avocado, o felie branză şi un bol cu roşii cu
busuioc.

2. Iaurt grecesc cu cereale sau lapte de soia cu cereale. Mult mai rapid de preparat ca cel de
la varianta 1 şi foarte hrănitor.

3. Două ouă fierte cu o felie de branză, câteva măsline şi câteva roşii tăiate cuburi
amestecate cu puţin ulei de măsline şi busuioc.

4. Un bol cu fructe. O banană, un măr sau alte fructe pe care le aveţi prin casă.

5. Cateva felii de caşcaval cu ardei gras sau alte legume şi un iaurt. Dacă aveţi probleme cu
stomacul, evitaţi castraveţii, s-ar putea să vă strice ziua.

6. Un sandviş cu somon, puţina lămâie, o salată de roşii cu ulei de măsline, fără ceapă,
şi un pahar de iaurt.

7. O salată cu avocado, roşii, salată verde, brânza, nuci, ardei gras şi ulei de măsline.
Puteţi să mai adaugaţi şi nişte ton sau piept de pui.

8. Salata de vinete cu pâine prajită, rosii, o felie de branză şi un ou fiert.

9. Un ou ochi cu o felie de pâine neagră, o salată verde sau o salată de roşii, plus un
iaurt.

41
 10.O omletă cu brânză sau legume, plus un iaurt şi o salată.

Recomand să înlocuiţi untul cu avocado, este mult mai sănătos, şi laptele dulce cu iaurt.

10 mic dejunuri sănătoase şi rapid de preparat

(REZUMAT)

FLORESCU CARMEN-COLEGIUL TEHNIC “A. SALIGNY”, ROŞIORII DE VEDE

ROŞIOARÃ VIVIANE IULIANE - LICEUL TEHNOLOGIC “EMIL

RACOVIŢÔ,ROŞIORII DE VEDE

42
 Pe lângă faptul că micul dejun ne ajută sa ne menţinem inima sănătoasă şi să stăm departe
de diabet, acesta ne asigură energia pentru prima parte a zilei, când se presupune că suntem foarte
productivi. Studiile au arătat că momentele în care muncim cel mai bine şi
creierul nostru se află la capacitate maximă sunt în intervalul 8.00 - 15.00, după care energia scade
treptat până la sfarşitul zilei. De aceea, n-ar fi indicat să sărim peste mic dejun,oricât de grăbiţi
am fi.

Iată mai jos 10 feluri de mic-dejun, uşor de preparat, cu puţine calorii şi foarte gustoase:

1. O cană de ceai negru, pâine prăjită unsă cu avocado, o felie branză şi un bol cu roşii cu
busuioc.

2. Iaurt grecesc cu cereale sau lapte de soia cu cereale. Mult mai rapid de preparat ca cel de
la varianta 1 şi foarte hrănitor.

3. Două ouă fierte cu o felie de branză, câteva măsline şi câteva roşii tăiate cuburi
amestecate cu puţin ulei de măsline şi busuioc.

4. Un bol cu fructe. O banană, un măr sau alte fructe pe care le aveţi prin casă.

5. Cateva felii de caşcaval cu ardei gras sau alte legume şi un iaurt. Dacă aveţi probleme cu
stomacul, evitaţi castraveţii, s-ar putea să vă strice ziua.

6. Un sandviş cu somon, puţina lămâie, o salată de roşii cu ulei de măsline, fără ceapă,
şi un pahar de iaurt.

7. O salată cu avocado, roşii, salată verde, brânza, nuci, ardei gras şi ulei de măsline.
Puteţi să mai adaugaţi şi nişte ton sau piept de pui.

8. Salata de vinete cu pâine prajită, rosii, o felie de branză şi un ou fiert.

9. Un ou ochi cu o felie de pâine neagră, o salată verde sau o salată de roşii, plus un
iaurt.
10.O omletă cu brânză sau legume, plus un iaurt şi o salată.

Recomand să înlocuiţi untul cu avocado, este mult mai sănătos, şi laptele dulce cu iaurt.

INSECURITATEA ALIMENTARĂ DATORATĂ MICOTOXINELOR ȘI

MICROORGANISMELOR PATOGENE
-rezumat-

Elena-Mihaela Strâmbeanu, Școala Postliceală Sanitară „Fundeni”,

București

Asigurarea securității alimentare a populației reprezintă o tendință modernă a sec.

XXI. Dreptul la hrană reprezintă una dintre cerințele de bază ale omului, acesta fiind esențial

43
pentru ca oamenii să se poată bucura de celelalte drepturi ale lor, cum ar fi dreptul la sănătate,
la educație, la muncă și la altele care decurg din acestea.
În cadrul ecosistemului uman, alimentele și alimentația reprezintă principalele aspecte
ale vieții deoarece rolul și influența acestora asupra stării de sănătate a individului precum și
nenumăratele riscuri pe care le presupun factorii tehnologici și de mediu constituie preocupări
extrem de importante ale domeniilor de activitate destinate să satisfacă cerințele majore de
hrană ale populației.
Pentru regnul animal, deci și pentru specia umană alimentația reprezintă sursa și
regulatorul proceselor de schimb, adică factor activator permanent care modelează procesele
metabolice asociate totodată și cu o plăcere curentă alocată principalelor evenimente periodice
sau cotidiene din existența omului.
Astfel, alimentele au o triplă valență: asigură necesarul nutrițional al omului, au
motivație emoțională bazată pe tonusul și experiența organelor de simț, adică a analizatorilor
și nu în ultimă instanță implicații simbolice conferite ancestral de către oameni.
Alimentația modernă s-a dezvoltat plecând de la o combinație existențială de substanțe
nutritive care se regăsesc în toată gama de alimente, motiv pentru care există variate
posibilități de asociere dintre acestea, având ca scop final asigurarea necesarului fiziologic
zilnic de substanțe nutritive ce trebuie alocate diferitelor categorii de consumator.
Principalele substanțe nutritive care furnizează aproximativ 60-70% din energia
necesară metabolismului provin din grupa glucidelor și a alimentelor ce conțin amidon. Restul
energetic este asigurat de către proteine și lipide, indiferent dacă sunt de origine vegetală sau
animală.
Alimentele și produsele culinare pot vehicula se pot presupune doar accidental
impurități capabile să le afecteze calitatea acestora, astfel încât acest fapt trebuie ținut sub
control pornind de la cunoașterea posibilelor surse care vor altera categoriile de alimente.
Din totalitatea factorilor agresori, purtătorii de agenți poluanți sunt apa, aerul,
componentele rețetelor, tehnicile de procesare, microorganismele accidentale și nu în ultima
instanță personalul care manipulează alimentele pornind de la produsele brute până la cele
finite.
Alimentele constituie unica legătură biologică a organismului uman cu mediul
ambiant, astfel încât orice perturbare a mediului își găsește în aliment vehiculul ideal pentru a
accede la organismul uman.
Mediul înconjurător influențează alimentele pe tot parcursul lor, pornind de la materia
primă până la produsul finit, în diferite momente astfel încât relația aliment-mediu determină
modificări nefavorabile ale produselor alimentare destinate inițial consumului uman țin în
subsidiar și consumului animal. Cei mai importanți factori care atentează la siguranța
alimentară destinată omului sunt aditivii alimentari, microorganismele patogene, pesticidele,
poluarea cu metale și metaloizi toxici, micotoxinele și factorii degradativi ai produselor
culinare în timpul circuitului lor din punct de vedere logistic.
Având în vedere că există nenumărate căi și momente propice alterării alimentelor,
internațional s-a creat un cadru legislativ privind igiena preparării și comercializării
produselor culinare.
Agenții economici implicați în producția și comercializarea mărfurilor alimentare
trebuie să asigure compatibilitatea și conformitatea acestora cu reglementările europene în
cadrul cărora calității produselor alimentare comercializate li se acordă o atenție deosebită.
Respectându-se legislația elaborată pe plan mondial de către Codex Alimentarius și
FAO/OMS se elaborează standarde cu caracter internațional care trebuie întâi acceptate și
respectate în totalitate de către statele membre ale acestor organisme.

44
 Urmare unui stil de viață sănătos din punct de vedere alimentar asociat cu exercițiile și
activitatea fizică se menține o sănătate atât fizică cât și mentală astfel încât costurile
economice scad proporțional cu creșterea nivelului sanogen uman.

SIGURANŢA ALIMENTAŢIEI

prof. Cojocaru Corina-Gabriela şi psiholog Carp Adriana,

Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări Iaşi

Conform Codex Alimentarius (colecție de standarde recunoscute pe plan internațional,

coduri de bune practici și linii directoare pentru produsele alimentare, la nivel internațional),
siguranța alimentară reprezintă „garanția faptului că alimentele nu vor dăuna consumatorilor
atunci când sunt pregătite și/sau consumate în conformitate cu specificațiile privind modul de
utilizare”.
Cadrul general al protecţiei consumatorilor la comercializarea produselor şi serviciilor
de piaţă este asigurat de Legea nr. 296/2004 (Codul consumului) şi O.G. nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Cadrul special al protecţiei consumatorilor
privind producţia, circulaţia şi comercializarea alimentelor este asigurat de O.G. nr. 97/2001,
care stabileşte cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul
şi comercializarea alimentelor, responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente,
organizarea controlului oficial al alimentelor şi sancţiunile în vederea protejării calităţii
alimentelor.
Standardele înalte de siguranţă sunt importante pentru sănătatea consumatorului, iar
acestea se aplică atât produselor alimentare fabricate în UE, cât şi celor importate. Politica UE
privind siguranța alimentară se dezvoltă pe baza unei consilieri științifice fundamentale.
Comisia Europeană îşi bazează deciziile de a acţiona pe principiul precauţiei. Cu alte
cuvinte, dacă oamenii de ştiinţă afirmă că există cel puţin un pericol potențial, Comisia va
retrage produsul de pe piață fără să aştepte dovezile ştiinţifice. De asemenea, un rol important
în luarea deciziilor privind siguranța alimentară îl deține Autoritatea Europeană pentru
Siguranţa Alimentară, care acordă consiliere atunci când se elaborează proiecte legislative
sau în cazul în care factorii de decizie politică se confruntă cu o ameninţare
Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt abilitate să adopte reglementări
comune privind controlul oficial al alimentelor

SĂNĂTATE PENTRU MINTE, CORP ȘI SUFLET

Prof. ASANDEI ELENA

Grădinița PN Nr.7 Târgoviște

În viaţă avem foarte multe lucruri pe care le considerăm valoroase, însă cel mai de
preţ lucru este sănătatea. Grădinița poate oferi un cadru ideal pentru furnizarea de strategii de
promovare a sănătății, oportunități pentru ca preșcolarii să învețe despre comportamente
sănătoase și să practice comportamente sănătoase.

45
 Pornind de la aceste considerente, împreună cu o colegă de la altă grădiniță am inițiat
și derulat un parteneriat pe tema educației pentru sănătate: ”Sănătate pentru minte, corp și
suflet” ( proiect derulat pe doi ani ). Prin acest proiect ne-am propus să promovăm alimentația
sănătoasă și mișcarea fizică în rândul preșcolarilor.
Scopul proiectului este adoptarea unui comportament sănătos privind consumul zilnic
de apă, fructe şi legume şi activitatea fizică zilnică, în rândul copiilor preșcolari. Ca obiective
generale pot enumera: cunoaşterea modalităţilor de menţinere şi îmbunătăţire a stării de
sănătate; formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de propria sănătate şi a celor din
jur ; sporirea capacității de a răspunde rapid şi într-un mod coordonat la ameninţările
împotriva sănătăţii; promovarea sănătăţii şi a prevenirii bolilor prin abordarea factorilor cu
influenţă asupra sănătăţii în cadrul tuturor activităţilor.
Obiectivele operaționale urmărite sunt: să conştientizeze rolul alimentelor în
dezvoltarea armonioasă şi necesitatea meniului diversificat; să înţeleagă necesitatea mişcării
pentru menţinerea sănătăţii; să participe la acţiuni de prevenire a unor atitudini şi
comportamente dăunătoare sănătăţii; să respecte cerinţele igienico-sanitare cu privire la
consumul de fructe şi legume. Rezultatele așteptate în urma derulării acestui proiect sunt:
formarea deprinderii de a aplica în practică noile cunoştinţe de educaţie pentru sănătate sub
îndrumarea adulţilor; creşterea consumului de alimente care îmbunătăţesc starea de sănătate
şi renunţarea la cele periculoase; renunţarea la timpul petrecut în faţa calculatorului /
televizorului pentru puţin sport.
Ca activități ce se vor desfășura în cadrul parteneriatului pot fi enumerate: campanii de
informare - educare - comunicare care vor avea drept temă promovarea comportamentelor pe
care le dorim adoptate; activităţi tematice cu copiii (ateliere gastronomice, expoziţii desene,
scenete ); activităţi tematice cu părinţii (şedinţe cu părinţii, invitarea la spectacole ); activităţi
tematice cu prezenţa unor invitaţi speciali; distribuire materiale informative; organizarea de
excursii tematice; organizarea de activități extraşcolare sportive; instituirea, în cele 2 unități
de învăţământ implicate în proiect, a unor “ Reguli de aur ” - 5 minute de înviorare în fiecare
dimineaţă și includerea în meniul zilnic a unui fruct.
Evaluarea proiectului s-a realizat, după primul an, prin editarea unei cărți de colorat
”Culorile sănătății”, realizarea unui album cu fotografii din timpul activităților, iar la sfârșitul
acestui an școlar, se va realiza un calendar 2017 cu fotografii din timpul activităților.
Activitățile derulate în cadrul proiectului au fost diseminate în cadrul comisiilor
metodice, a cercurilor pedagogice, cât și prin articole în diferite publicații.

BIBLIOGRAFIE:
**** ” Promovarea sănătății și educație pentru sănătate ”, Ed. PUBLIC H PRESS, București,
2006
Alimente sigure şi sănătoase pe masa consumatorului

Prof. Psih. FILIMON ANA-MARIA

Școala Gimn. “N. Drăgan”, Galda de Jos Alba

Conform Codex Alimentarius (colecție de standarde recunoscute pe plan internațional,

coduri de bune practici și linii directoare pentru produsele alimentare, la nivel internațional),
siguranța alimentară reprezintă „garanția faptului că alimentele nu vor dăuna consumatorilor
atunci când sunt pregatite și/sau consumate în conformitate cu specificațiile privind modul de
utilizare”. Produsele alimentare - procesate sau proaspete - ce sunt vândute consumatorilor

46
finali trebuie să nu afecteze sănătatea acestora, ca urmare a consumului direct sau al
preparării, în funcție de destinația fiecăruia.
Pentru ca alimentele comercializate să fie sigure și sănătoase este necesară existența
unor standarde înalte de calitate pe tot parcursul lanțului alimentar, de la fermă la
consumator. Astfel, siguranța alimentară urmărește:
A. Sănătatea și bunăstarea animalelor și sănătatea plantelor;
B. Siguranța activităţilor de procesare a alimentelor și/sau a băuturilor, practici de
igienă și siguranța livrării, depozitării și transportului alimentelor;
C. Etichetarea produselor alimentare și informarea consumatorului.
Ne vom opri asupra puctului C, pentru o descriere mai amănunțită.
Etichetele alimentelor trebuie să ofere consumatorilor toate informațiile esențiale privind:
compoziția produsului, cine este producătorul, metodele de păstrare și de preparere.
Pe ambalajul alimentului vom urmări mai multe categorii de indicatori: termen de
valabilitate, eticheta compozițională, eticheta nutrițională, mențiunile privind alergenii,
indicații de păstrare și preparare-consum, coordonatele precise și reale ale fabricantului.
a) Termen de valabilitate
b) Eticheta compozițională
c) Eticheta nutrițională
d) Menținerea alergenilor
Consumatorii europeni au dreptul la o alimentație sigură și sănătoasă. Indiferent de
unde este achiziționată, alimentele trebuie să fie sănătoase și nutritive. Pentru ca alimentele
care ajung pe masa consumatorului să fie sigure, este necesară existența unor standarde
comune pe întreg teritoriul Uniunii Europene, precum și existența unui cadrul legal la nivel
european pentru implementarea lor. Astfel, Uniunea Europeană (UE) şi-a asumat rolul de a
coordona strategiile naţionale privind siguranţa alimentară și a dezvoltat o abordare integrată,
cu scopul de a asigura dreptul consumatorilor europeni la o alimentaţie sănătoasă.

SUNTEM CEEA CE MÂNCĂM

Rezumat

Prof. înv. Primar Chisăliță Daniela,

Școala Gimnazială Constantin Ioan
Motaș, Mediaș

Sănătatea este ceva de la sine înțeles, la care majoritatea dintre noi nu ne facem timp
să ne gândim. Această atitudine de totală neatenție este aproape generalizată. Majoritatea
părinților ignoră faptul că prin modul lor de viață, adică alimentație, fumat, consum de cafea,
droguri sau alcool, determină starea de sănătate a copiilor lor, contribuind la fericirea sau la
nefericirea lor.
Obiceiurile alimentare sunt decisive pentru sănătatea noastră. Alimentația vegetariană
presupune mai puține riscuri pentru sănătate decât cea care presupune produse de origine
animală. Creșterea de aproape 20 de ori în greutate, de la naștere până la maturitate, se
datorează alimentelor absorbite și reținute în organismul uman. În loc să spunem „suntem
ceea ce mâncăm”, am putea spune „suntem ceea ce absorbim și reținem”.
Oamenii sunt sisteme biologice care convertesc în energie utilă, energia pe care o
primesc sub formă de alimente. Această energie este utilă pentru activitatea desfășurată,
pentru menținerea temperaturii corpului, pentru creștere. Majoritatea alimentelor consumate

47
reprezintă un complex de grăsimi, proteine, glucide, apă, fibre, vitamine, substanțe chimice și
minerale. Contribuția acestora poate varia foarte mult.
Legătura dintre nutriție și sănătate, dar și boală este de multă vreme recunoscută.
Nutriția este considerată un factor de mediu foarte important, care influențează evoluția
bolilor și răspunsul la tratament. Pentru a ne schimba obiceiurile, ar trebui să ne dorim
schimbarea, căci vechile obiceiuri ne-au condus spre comoditate și nu este ușor să scăpăm de
ele. Dorința de schimbare, oricât ar fi de puternică, nu este îndeajuns dacă nu știm ce să
schimbăm și nu înțelegem de ce trebuie să o facem. Efortul conștient de a pune în practică
noul mod de a trăi, va deveni cu timpul un automatism.
În comportamentul omului intervin trei aspecte: alimentul ca hrană, alimentul ca
stimulent al tonusului, alimentul cu semnficații simbolice. Actul hrănirii nu reprezintă doar
ocazia de a satisface nevoile noastre nutritive. În spatele acțiunii de a mânca se află o ființă
rațională dublată de una a cărei conformație este legată de educația pe care a primit-o.
Foamea este rezultatul perceperii nevoii organice de material nutritiv. Apetitul și
repulsia față de alimente apar ca urmare a asocierii dintre efectele ingestiei unei mâncări și
calitățile sale senzoriale. Există posibilitatea ca omul să nu-și aleagă produsele alimentare
corespunzătoare necesităților sale metabolice. O persoană poate să fie atrasă de un produs viu
colorat, aromatizat, dulce sau picant sau poate să consume un aliment lipsit de însușiri
exterioare deosebite.
Nutriționiștii moderni consideră că orice schimbare alimentară poate fi propusă doar
după o pregătire a populației. Făcându-se apel la adaptabilitatea lor, poate că oamenii vor
putea fi convinși să abandoneze tradiții alimentare care fac rău sănătății și să își însușească un
mod de alimentație cât mai corect.
Obezitatea se caracterizează printr-o importantă creștere în greutate în raport cu talia,
vârsta, sexul persoanei respective și reprezintă o boală metabolică complexă datorată unei
depuneri excesive de grăsimi, cauzată și de sedentarism.Singura metodă utilă este schimbarea
obiceiurilor alimentare, evitarea sedentarismului în favoarea exercițiului fizic, adoptarea unei
diete hipocalorice, repartizată în mese mici și dese.
Alimentația rațională reprezintă un izvor de sănătate, iar produsul unei minți sănătoase
este un organism sănătos.
CONSIDERAŢII PRIVIND INOCUITATEA ALIMENTELOR

Prof. Barbu Octavia

Colegiul Agricol “Dr. C. Angelescu” Buzău

Siguranţa alimentelor trebuie să constituie o responsabilitate a tuturor celor implicaţi

în domeniul alimentar, de la profesionişti la consumatori. Trebuie implementate, în fiecare
unitate de procesare a produselor alimentare, diverse proceduri şi mecanisme de control, care
să asigure faptul că produsele care ajung pe masa consumatorului sunt calitative, cu un risc de
contaminare redus până la zero, în aşa fel încât populaţia să fie mai sănătoasă în urma
beneficiilor aduse de alimente sigure şi sănătoase.
Alimentele furnizează organismului substanţele nutritive de care acesta are nevoie
pentru asigurarea energiei necesare proceselor vitale, pentru sinteza substanţelor proprii şi
pentru formarea substanţelor active, care favorizează desfăşurarea normală a proceselor
metabolice.
Într-o perioadă în care alimentaţia este dominată de produse intens procesate, care
păstrează destul de puţine caracteristici ale materiilor prime şi capătă trăsături acentuat
artificiale, influenţa alimentaţiei asupra sănătăţii omului reprezintă un aspect de maximă
importanţă. Conştientizarea multiplelor riscuri şi pericole ce sunt asociate cu diferite tipuri de

48
alimente constituie primul pas în garatarea obţinerii unor alimente salubre, de calitate care să
protejeze sănătatea oamenilor.
Fiind produse de natură organică, alimentele sunt uşor supuse unor procese de
degradare fizico-chimică, constituind în acelaşi timp un mediu trofic favorabil dezvoltării unei
mari diversităţi de microrganisme organotrofe, care pot produce alterarea lor. Prin alterare şi
contaminare produsele alimentare îşi pierd valoarea nutritivă şi salubritatea. Astfel în urma
metabolismului microbian pot apare substanţe de descompunere toxice pentru organismul
uman, sau microorganismele pot elimina în mediu toxine care pot determina diferite forme de
toxiinfecţii alimentare.
Pericolele biologice din alimente sunt reprezentate de microorganisme patogene
(bacterii, virusuri) sau de alterare care determină boli ce survin după ingestia de alimente sau
de băuturi contaminate. Unele microorganisme periculoase trăiesc în organismul animalelor
sau în mediul înconjurător. Ele ajung în alimente de pe mâinile muncitorilor, de pe ustensile,
suprafeţe de lucru, echipamente, din apă, echipamentul de igienizare, ambalaje sau alte
produse. Numeroase microorganisme se dezvoltă în timpul producţiei, al depozitării sau
transportului, mai ales când nu se respectă temperatura adecvată.
Deşi procesarea termică distruge majoritatea formelor vegetative de microorganisme,
produsul tratat termic poate fi supus contaminării datorită erorilor de manipulare ulterioară. În
condiţii prielnice de mediu, anumite specii bacteriene îsi pot dubla numărul la fiecare 20-30
de minute.
Prezenţa în alimente a microorganismelor de alterare şi a celor patogene care provoacă
diferite boli se determină pe baza controlului microbiologic al acestora. Controlul
microbiologic completează controlul organoleptic şi cel fizico-chimic al oricărui aliment, prin
acest control complex definindu-se calitatea oricărui produs.
Pentru a fi eficient, controlul microbiologic al alimentelor trebuie să se desfăşoare atât
la unităţile producătoare de materii prime alimentare, la unităţile prelucrătoare, cât şi la cele
de desfacere, ceea ce impune analiza alimentelor în ceea ce priveste calitatea lor
microbiologică la fabricare, depozitare şi la punerea în consum.
Controlul microbiologic al fiecărui aliment trebuie efectuat după o metodologie
specifică, stabilită prin norme STAS sau alte normative în vigoare. Un aliment trebuie admis
astfel în prelucrare sau în consum numai dacă îndeplineşte condiţiile de calitate fixate de
aceste normative.
Bolile induse în urma consumului de alimente insalubre, cum sunt toxiinfecţiile
alimentare (TIA) sunt în cel mai bun caz cauzatoare de disconfort şi în cel mai rău caz pot fi
fatale. Maladiilor produse în urma consumului de alimente nu se limitează numai la afectarea
sănătăţii, ci au consecinţe negative asupra comerţului, turismului şi pot fi asociate cauzal cu
pierderi financiare însemnate, şomaj sau chiar litigii. Alimentele improprii pentru consum
reprezintă întotdeauna o pierdere şi o cauză de afectare negativă a încrederii consumatorului şi
a comerţului.
Din această perspectivă, se justifică importanţa covârşitoare a controlului eficient al
igienei în industria alimentară, care reprezintă un mijloc vital pentru evitarea efectelor adverse
pe care bolile cu origine alimentară şi alterarea alimentelor le exercită asupra sănătăţii
oamenilor şi asupra economiei. Toţi cei implicaţi în diferite etape ale lanţului alimentar, de la
fermieri şi crescători de animale, până la persoane care manipulează alimente şi chiar
consumatorii deţin responsabilitatea privind garanţia faptului că alimentul este apt şi sigur
pentru consum.
Când nu se respectă normele de igienă specifice la obţinerea, prelucrarea, trasportul,
depozitarea, comercializarea şi utilizarea alimentelor acestea se pot transforma în produse
dăunătoare sănătăţii. Principalele modificări nedorite ale produselor alimentare sunt:
impurificarea, alterarea, contaminarea cu microorganisme patogene pentru om, cu substanţe

49
chimice toxice, mutagene sau cancerigene. Impurificarea alimentelor constă în prezenţa unor
corpuri străine, de exemplu: un ciob de sticla, un cui, un fir de păr, etc. Alterarea alimentelor
se produce prin procese chimice de putrefacţie, fermentaţie şi râncezire putând produce
îmbolnaviri. Contaminarea alimentelor cu bacterii patogene determina TIA cu manifestări
digestive în principal.
HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point). HACCP este un sistem al siguranţei
alimentare recunoscut la nivel internaţional, bazat pe o analiză sistematică şi preventivă a
procesului de producţie, ce dovedeşte că riscurile legate de siguranţa produselor alimentare
sunt identificate, evaluate şi ţinute sub control. HACCP presupune identificarea riscurilor,
controlul şi monitorizarea punctelor critice ale proceselor unde ar putea fi compromisă
calitatea produselor alimentare. Trebuie să se aplice întregului lanţ de producţie: începând cu
creşterea plantelor şi a animalelor până la produsul finit, achiziţionat de către consumator.
Este recomandat ca HACCP să fie folosit împreună cu bunele practici de igienă şi producţie,
împreună cu care formează elementele necesare securităţii alimentare. Este, de asemenea,
recomandat să fie implementat împreună cu un Sistem de Management al Calităţii.
În concluzie, sistemul HACCP asigură o protecţie juridică fabricantului sau
comerciantului de produse alimentare, prin înregistrările valorilor indicatorilor igienici ai
produselor ofertate în orice moment. Unităţile industriei alimentare, prin structură şi
responsabilităţi, trebuie să manifeste o mai mare disponibilitate spre aplicarea principiilor
sistemului non-defecte în activitatea de fabricare şi comercializare a produselor sale. Ori de
câte ori există tendinţa accentuării exigenţei asupra calităţii igienice a segmentului sau tipului
de produs vizat de planul HACCP sau la modificarea legislaţiei de ofertare din domeniul
produselor alimentare, se impune o îmbunătăţire a planului anterior HACCP, pentru
suplimentarea eficienţei sistemului până la atingerea noilor performanţe igienice impuse de
piaţă sau legislaţie.

Bibliografie:

Banu C., ş.a., 1999, Manualul inginerului de industrie alimentară, vol. II, Editura Tehnică,
Bucureşti
Rotaru G., Moraru C., 1997, HACCP, Analiza riscurilor, Punctele critice de control,
Editura Academică, Galaţi
Tofan C., 2004, Microbiologia alimentară, Editura AGIR, Bucureşti
PRODUCEREA ȘI CERTIFICAREA ALIMENTELOR ORGANICE

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Prof. Felea Camelia, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Galați

 Ce înseamnă mâncare organică sau produse agricole ecologice?

Produsele agricole bio sunt realizate respectând standardele organice/bio/ecologice
naționale sau europene.

 Ce produse agricole și ce tipuri de mâncare pot fi certificate organic?

50
 Următoarele tipuri de produse pot fi certificate bio: legume, fructe, carne, lactate, mâncare
pentru bebeluși, vinuri, bere, iaurt, prăjituri, produse de patiserie, cereale, pâine, biscuiți, mezeluri,
sucuri, fructe conservate, ceai sau cafea.

În producerea lor este interzisă utilizarea substanțelor chimice artificiale, a fertilizatorilor,

pesticidelor, a aditivilor alimentari, a organismelor modificate genetic, a radiaților cu raze X.

Pentru a fi comercializate ca produse ecologice, acestea trebuie certificate.

 Cine produce mâncare ecologică?

Oricine vrea acest lucru și obține certificarea, inclusiv mici sau mari fermier care vând în
hyper-market-uri.

 Care sunt reglementările din România în ceea ce privește certificarea produselor alimentare?
Se aplică aceleași reglementări legale ca în Uniunea Europeană.

 Cine controlează procesul de certificare a producătorilor agricoli ecologici?

Procesul de certificare este supravegheat de autoritățile statului.

 De ce este nevoie de certificare organică la mâncarea bio?

Certificarea organică are rolul de a-i proteja pe consumatori, de a-i ajuta să diferențieze ușor
produsele organice adevărate față de cele care ar putea doar să îi păcălească pe oameni.

 Care sunt siglele aplicate pe eticheta mâncarii și produsele agricole bio?

În Uniunea Europeana, standardele produselor agricole bio sunt stabilite prin lege și este
interzisă utilizarea abuzivă a cuvintelor: „organic”, „bio” sau „ecologic”. Pentru produsele certificate
bio au fost stabilite sigle distincte, ușor de recunoscut de către consumatori. Printre aceste sigle
naționale se numără:

 Există și o siglă a Uniunii Europene pentru produsele agricole sau a altor tipuri de produse care
au legătura cu domeniul agricol?
Da, este obligatorie din iulie 2010.

 Ce legi privind produsele bio există în România?

Legislația națională în ceea ce privește produsele agricole organice este disponibilă
pe website-ul Ministerului Agriculturii .

 Ce rol au organismele de certificare a produselor agricole și a mâncării?

Organismele de certificare trebuie să se asigure că producătorii respectă regulile impuse
privind certificarea. Unele dintre aceste organizații, cum ar fi Soil Association au reglementări mai
stricte chiar decât cele ale guvernului.

51
  Cine certifică în mod concret produsele agricole și mâncarea bio în Uniunea Europeană?
La nivelul fiecărei țări există organisme de certificare, controlate de o autoritate
guvernamentală (departamente din Ministerul Agriculturii, Agenții etc.). Aceste organisme au o
tradiție îndelungată, de peste 50 de ani în Marea Britanie sau de peste 25 de ani în Franța. Printre
aceste organizații de certificare ecologică se numără:

– Soil Association si Organic Farmers and Growers – în Marea Britanie

– Agrocert, Ecocert, Qualite France – în Franta

– Biokreis, Bioland, Biopark, Ecoland – în Germania

 Cine certifică produsele agricole și mâncarea bio?

Organisme de inspecție și certificare aprobate de forurile legale pentru efectuarea inspecției
și certificării produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul țării unde se dorește certificarea.

 Există produse organice necertificate?

Da, există, dar legal nu pot fi numite așa. Este vorba de micii fermieri care produc natural,
fără chimicale, dar care nu și-au certificat produsele. Să cumperi de la acești producători este o
decizie de încredere, dacă îi cunoști și știi că produc în condiții bune, atunci este în regulă. Doar că
aceste produse nu pot fi comercializate cu denumirea „organic”, „bio” sau „ecologic”. Pentru unii
producători, certificarea înseamnă doar birocrație, acte și cheltuieli.

 Ce produse nu pot fi utilizate în fabricarea mâncării organice?

Pesticide, fertilizatori, hormoni de creștere, aditivi sau organisme modificate genetic.

 Ce poziție are Uniunea Europeană față de agricultura ecologică?

În Uniunea Europeana, agricultura biologică este considerată un domeniu prioritar și este
încurajată logistic și financiar.

Sloganul operațional este „Agricultura ecologică. Bună pentru natură, bună pentru tine”.

La baza sprijinului pentru agricultura ecologică stau următoarele principii: protecția resurselor
naturale, biodiversitate, protecția animalelor, dezvoltarea comunităților locale, calitatea alimentelor.

Valorile definitorii ale Uniunii Europene în ceea ce privește agricultura organică sunt: utilizarea
resurselor regenerabile, sănătatea animalelor, utilizarea metodelor naturale ale mediului pentru
combaterea dăunătorilor și a bolilor, utilizarea restrictivă a pesticidelor chimice de sinteză, a
îngrășămintelor chimice, și deloc a hormonilor de creștere, a antibioticelor și a modificărilor genetice.

 Mâncarea organică procesată poate fi certificată bio?

Da, cu condiția ca ingredientele din care este facută să fie organice. Nu este nevoie ca 100%
din ingrediente să fie organice, ci un anumit procent care variaza de la țară la țară.

CONCLUZII

52
 Sectorul agroalimentar ecologic are o semnificaţie imensă pentru orice țară, atât pentru
România cât și pentru Uniunea Europeană, din punct de vedere economic, comercial şi social, cu un
număr mare de oameni implicaţi în mod direct sau indirect în producere, prelucrare şi vînzarea
produselor sănătoase, ecologice, care un efect benefic atât pentru sănătatea omului cât și pentru
sănătatea mediului din care provin materiile prime certificate ecologic.

Comerţul cu produse agroalimentare reprezintă unul dintre cele mai mari sectoare a
comerţului mondial iar produsele ecologice tind să aibă o piață din ce în ce mai mare.

Pentru a putea profita pe deplin de acest acces, autorităţile au ajustat sistemele şi legislaţia
pentru a asigura respectarea standardelor UE cu privire la calitate şi siguranţă.

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.madr.ro/

2. http://ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro

3. www.mapam.ro

4. http://eur-lex.europa.eu/en/index.htm

5. IFOAM şi FIBL - Raport “Lumea agriculturii organice, statistici şi trenduri”, ediţia 2007

ALIMENTATIA COPIILOR PRESCOLARI

MANAILA FLORENTINA –SCOALA GIMNAZIALA “MIHAI DRAGAN” BACAU

Primii ani de viață sunt deosebit de importanți pentru formarea obiceiurilor sănătoase. În
această perioadă,copiii își formează preferințele legate de gusturi, își dezvoltă abilitățile fizice
de bază și atitudinile legate de alimentație și de mișcare.Experiențele pe care copiii le
acumulează în acești ani constituie baza obișnuințelor pe care și le vor consolida pe parcursul
întregii vieți, a stilului de viață pe care îl vor adopta.
Copiii care învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să
facă mișcare,să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de
adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel, putem spune
că investiția în educația copiilor are efecte peste generații și este, în fond, o premisă a
dezvoltării durabile a unei națiuni . Este important ca cei mici să trăiască experiențe plăcute și
educative în legătură cu alimentația sănătoasă și cu activitățile fizice, pentru a învăța cum să
trăiască sănătos – mâncând suficiente fructe și legume, luând micul dejun zilnic, bând apă și
făcând mișcare. Aceste comportamente îi ajută să crească și să se dezvolte armonios, să aibă
vitalitate și putere de învățare și să rămână sănătoși pe parcursul vieții.

53
 Consumul regulat al micului dejun este o componentă importantă pentru o dietă sănătoasă
și adduce un substanțial aport nutritiv (vitamine, minerale și fibre). Indicele de masă corporală
este, în general, mai scăzut la tinerii care consumă regulat micul dejun, pe când performanțele
școlare sunt mai crescute .Consumul zilnic al micului dejun scade semnificativ odată cu
vârsta, atât în rândul fetelor, cât și al băieților. În România, un număr semnificativ mai redus
de elevi consumă regulat micul dejun, comparative cu alte țări. Băieții obișnuiesc în mai mare
măsură să mănânce la micul dejun în aproape toate țările.
În România se menține același model, decalajul crescând odată cu vârsta.În majoritatea țărilor
adolescenții care provin din familii cu un statut socio-economic mai ridicat obișnuiesc
semnificativ mai mult să ia micul dejun zilnic, pentru România această diferență fiind
evidentă doar pentru fete. Intervențiile pentru creșterea consumului regulat de mic dejun se
bazează pe oferirea gratuită a micului dejun pentru copiii din școli și grădinițe, mai ales că
acestea au o eficacitate crescută pentru copiii cu statut socio-economic scăzut .
Consumul de fructe și legume în perioada copilăriei are multiple efecte benefice asupra
sănătății. Acestea contribuie la o bună sănătate și creștere, la dezvoltarea intelectuală optimă,
la un nivel scăzut al indicelui de masă corporală și la o creștere a densității osoase la băieți.
Consumul de fructe și legume în timpul copilăriei se reflectă asupra stării de sănătate a
viitorului adult. Consumul acestora poate fi îmbunătățit prin creșterea disponibilității fructelor
și a legumelor acasă și promovarea consumului în rândul părinților,furnizarea de fructe și
legume în școli și crearea de activități școlare în grădina școlii. Înlocuirea gustărilor
nesănătoase și a alimentelor hipercalorice cu fructe și legume contribuie la prevenirea și
tratamentul obezității, mai ales că forma și culoarea acestora poate stimula consumul prin
inițierea intervențiilor adecvate.
Consumul de băuturi îndulcite este în creștere peste tot în lume, fiind însoțit de sporirea
numărului de persoane obeze și supraponderale. Consumul regulat de băuturi îndulcite
conduce la creșterea aportului caloric, creșterea în greutate, a riscului de supraponderalitate și
obezitate, precum și a frecvenței bolilor asociate obezității.Recomandările OMS includ
evitarea băuturilor îndulcite și consumul de apă în cantități adaptate necesităților copilului. De
exemplu, pentru un copil de grădiniță se recomandă aproximativ 800 ml/zi de apă, iar pentru
un copil de gimnaziu aprox. 1200 ml/zi de apă. Aceste cantități sunt orientative, fiind adaptate
condițiilor de mediu (vor crește pe timpul verii), activității fizice desfășurate etc.
Activitatea fizică moderat-intensă este recomandată pentru efectele asupra sănătății pe
termen scurt și lung, fiind importantă atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală.
Activitatea fizică susținută îmbunătățește performanțele cognitive și academice. Activitatea
fizică este asociată cu o bună stare de sănătate cardiovasculară și musculo-scheletală, precum
și cu o reducere a depresiei și a anxietății în rândul copiilor. Lipsa activității fizice susținute
asociată cu alte comportamente sedentare conduce la apariția obezității, una dintre cele mai
importante probleme de sănătate publică în Europa și Statele Unite ale Americii .
Beneficiile activității fizice pentru copii sunt :
• dezvoltarea oaselor, a mușchilor și a articulațiilor ;
• inimă și plămâni sănătoși ;
• coordonarea și controlul mișcărilor ;
• menținerea unei greutăți corporale adecvate ;

54
• îmbunătățirea autocontrolului privind anxietatea și depresia ;
• creșterea încrederii în sine, a capacității de a se exprima în societate, a capacității de
integrare și
interacțiune socială ;
• scăderea probabilității de a adopta alte comportamente nesănătoase ca : fumatul, consumul
de alcool
sau de droguri ;
• performanțe școlare mai bune.
Recomandări adresate copiilor, pentru a fi mai activi :
• urcă scările în loc să folosești liftul ;
• dacă poți, mergi pe jos sau cu bicicleta până la destinație ;
• fă mișcare împreună cu colegii, familia sau prietenii ;
• ia o pauză de la lecții și fă mișcare sau o scurtă plimbare ;
• mergi să-ți vizitezi colegii în loc să le dai telefon sau să le trimiți e-mailuri ;
• alătură-te unui grup care practică un sport.
Comportamentele asociate sedentarismului se referă la absența sau la reducerea la minim a
activității fizice și la consumul unei cantități mici de energie. Efectele sedentarismului,
privitul îndelungat la emisiunile de la televizor sau utilizarea excesivă a computerului în
timpul copilăriei și al adolescenței se asociază cu creșterea în greutate la vârsta adultă .

La toate categoriile de vârstă și ambele sexe, România ocupă locuri fruntașe în ceea ce
privește comportamentele sedentare. Recomandările actuale susțin faptul că timpul petrecut
de un copil la televizor sau calculator să nu fie mai mare de 1-2 ore pe zi

Obiectivele pentru asigurarea unei alimentații de calitate în timpul copilăriei includ

asigurarea nutrimentelor și a energiei suficiente din alimente pentru o creștere adecvată.
Alimentația de calitate este esențială pentru reducerea îmbolnăvirilor din perioada copilăriei,
promovarea unei sănătăți optime și prevenirea bolilor cronice la viitorul adult. Obiceiurile
alimentare se formează în copilărie și vor dura toată viața, de aceea este important să
intervenim cât mai repede în comunitate. De exemplu, în cazul copiilor care se deprind să
exploreze și să se bucure de o gamă largă de gusturi și texturi, probabilitatea de a avea ca
adulți o dietă variată, conform ghidurilor dietetice, este mai mare, iar copiii care se deprind să
bea apă pentru a-și potoli setea este mai puțin probabil să devină obezi prin consumul de
băuturi îndulcite. Se recomandă ca orice copil să consume zilnic legume și fructe, alături de
cereale (inclusive pâine, orez, paste și tăiței) preferabil integrale, carne slabă, pește sau pasăre,
lapte, iaurt și brânză proaspătă ; să aleagă apa ca băutură ; să aleagă în meniu alimente cu
conținut redus de sare, de zahăr și de aditivi ; să facă exerciții fizice zilnice în aer liber. Astfel

55
o dietă sănătoasă și activitatea fizică reduc riscul obezității în viața adultă, asigurând, de
asemenea, o dezvoltare armonioasă la copil .

Copiii pot dezvolta capricii cu privire la alimente (să fie mofturoși) și pot fi descriși de
părinții lor drept „consumatori dificili”. Prevenirea acestui lucru depinde de dieta sănătoasă a
întregii familii, iar copiii în mod firesc urmează modelul unei alimentații de calitate. Folosirea
hranei, a snackurilor și a dulciurilor în sistemele de recompensă și pedepsire pentru un
comportament inadecvat pot conduce la obiceiuri de hrănire nesănătoase. Creșterea rapidă a
prevalenței obezității la copii și adolescenți în toate țările are consecințe serioase privind
sănătatea publică, inclusiv dezvoltarea diabetului zaharat și a infiltrării grăsimilor în ficat.

Creșterea timpului afectat vizionării emisiunilor TV, activitățile bazate pe utilizarea

computerului, lipsa activității fizice și ingestia de alimente fast-food alături de substituirea în
creștere a apei cu băuturi energizante (cu o energie mai mare), toate acestea pot conduce la
obezitate.

Cauzalitatea obezității este multifactorială și, ca urmare, prevenirea și tratamentul trebuie să

fie de asemenea multifactoriale, iar copiii trebuie încurajați de mici să își dezvolte obiceiuri
nutriționale sănătoase și să practice exerciții fizice, deoarece intervențiile sunt cele mai
eficiente în perioada de formare a comportamentelor. Copiii cei mai expuși riscului privind
problemele nutriționale sunt cei care trăiesc în sărăcie și ai căror părinți, în special mamele, nu
au beneficiat de educația modernă.

Părinții care au program prelungit e posibil să nu aibă timp suficient pentru a pregăti copiilor
lor mese sănătoase la întoarcerea lor acasă. Ca urmare, centrele de îngrijire a copiilor trebuie
să preia rolul de a asigura mese nutriționale cuprinzătoare și să le folosească ca bază a
educării nutriționale și a cultivării alegerilor alimentare adecvate.

Măsurile care previn excesul de greutate și obezitatea la copii trebuie să intervină atât asupra
comportamentelor alimentare cât și asupra activității fizice și trebuie să implice individul
alături de familie, școală sau loc de muncă, zonă de reședință și comunitatea din care face
parte, împreună cu instituțiile sanitare.

Pentru o alimentație echilibrată se recomandă ca următoarele alimente să facă parte din dieta
școlarului :

• cereale : pâine, orez, paste făinoase, ca sursă principală de energie (calorii) ; alimentele
integrale prezintă avantaje nutriționale care le fac de preferat sortimentelor rafinate ;

• carne, lactate, ouă – surse de proteine de înaltă calitate biologică ; alternativ : legume în
combinații care să asigure necesarul de aminoacizi esențiali ;

• lapte, iaurt și brânzeturi ; acestea reprezintă o bună sursă de calciu ; în cazul în care, din
diferite motive, laptele și lactatele nu sunt incluse (de exemplu, regim vegetarian), alimentele
din soia (și tofu) sunt o bună alternativă din punct de vedere al aportului de calciu ;

În concluzie :

56
-Creșterea rapidă a prevalenței obezității la copii în toate țările are consecințe serioase privind
sănătatea publică, inclusiv dezvoltarea diabetului zaharat. Cauzalitatea este multifactorială și,
ca urmare, prevenirea și intervențiile comunitare trebuie să fie, de asemenea, multifactoriale și
să includă aplicații active privind prioritățile de alimentație în cadrul colectivităților noastre
de copii

– Obezitatea și supraponderalitatea determinate pe baza greutății și a înălțimii autodeclarate

sunt în creștere, fiind mai mari la băieți ca frecvență, ceea ce constituie o importantă problemă
de sănătate publică, din cauza afecțiunilor asociate și a repercusiunilor psihosociale.

– Autopercepția statusului ponderal este diferită în funcție de sex, numărul fetelor care
consideră că au greutate mai mare decât normal fiind mai mare, similar modelului din alte țări

– Consumul micului dejun în România nu este un comportament frecvent întâlnit, situând

România printer țările cu cea mai mică prevalență a consumului zilnic de mic dejun, mai ales
în rândul fetelor și al copiilor provenițidin familii cu un status socio-economic scăzut.

– România ocupă locuri fruntașe în ceea ce privește prevalența consumului zilnic de băuturi
îndulcite, dar cu o tendință de scădere . Copiii proveniți din familii cu status socio-economic
mai ridicat au un consum semnificativ mai mare față de cei proveniți din familii cu nivel
scăzut.

– Adolescenții din România – băieți și fete – ocupă ultimele poziții în Europa în privința
activității fizice zilnice. Fetele desfășoară activitate fizică mai puțin decât băieții. Activitatea
fizică desfășurată scade cu vârsta, simultan cu creșterea comportamentelor sedentare.

– Comportamentele sedentare sunt mai frecvente cu cât vârsta copilului este mai mare, copiii
având printre cele mai mari prevalențe ale comportamentelor sedentare.

– Sunt necesare intervenții pentru adoptarea comportamentelor alimentare sănătoase

(consumul micului dejun, consumul de fructe și legume, consumul de apă în locul băuturilor
îndulcite) și stimularea activității fizice în detrimentul comportamentelor sedentare.

Bibliografie

1. MINCA DG, MARCU MG.”Sănătate publică şi management sanitar.Note de curs

pentru învatamant postuniversitar.Ediţia a doua revizuită.Editura universitară”Carol
Davila” Bucureşti;2005,
2. Ordin nr.15630\2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor
şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi
adolescenţi,publicat în MO, Partea 1, nr 651 din 15.09.2008.

SĂNĂTATEA ÎNTRE EDUCAȚIE ŞI NECESITATE(rezumat)

Prof. Țolea Nicoleta, Clubul Copiilor Câmpulung,Argeș

57
 Educația pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii omului sănătos
care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri de populaţie, precum
şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui comportament sanogenic.
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale
omului. De altfel cuvântul sănătate care evoca o stare atât de preţioasă fiecăruia apare frecvent în
vorbirea curentă nelipsind aproape niciodată cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile strămoşilor
noştri romani se încheiau de obicei cu urarea : vale (fi sănătos).
Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în
întregime ‘sanatatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic’ (Schopenhauer).
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate consta în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, aunei concepţii şi a unui comportament
igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului,
adaptării lui la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a
acesteia la opera de ocrotire a sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei
opinii de masă, fundamentată ştiinţific, față de igiena individuală şi colectivă, față de alimentaţie,
îmbrăcăminte, munca şi odihnă, față de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor naturali
de călire a organismului, față de evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a
asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de invesigație şi tratament.
.Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale  culturii,trebuie să deţină un fond
material, fizic, care  să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea având viabilitate doar atunci
când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi  cu
aplicabilitate  practică.
Există mai multe argumente ce pot fi  aduse în favoarea realizării educaţiei pentru sănătate în
cadrul  unităţilor de învăţământ
-în primul rând, unul dintre scopurile în sine  ale activităţii din învăţământ este informarea
autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite domenii ale  culturii şi ştiinţei, în paralel cu
dezvoltarea de abilităţi  practice. În acest sens, educaţia pentru sănătate, ca parte a ştiinţelor
medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a unui  bagaj informativ corect din punct de
vedere ştiinţific, cât mai ales  crearea unor comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini
ce  corespund idealului educaţional.
-școala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul maselor de tineri. Nici o
altă instituţie nu are  abilitatea şi capacitatea de a cuprinde şi de a se  adresa, în timp, unui
procent atât de ridicat din  populaţie.
-unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit  este iniţierea şi
realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere.Conduita preventivă
devine astfel un comportament care se edifică în timp în  paralel cu dezvoltarea educativă.
Asupra unei persoane deja formate, adulte,astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus
decât  acţiunile similare, realizate la vârste mai timpurii.
-școala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală,oferind cadrul
educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile de studiu oficiale din  şcoli dobândesc
implicit, la nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare decât subiectele nesusţinute de
acest for competent. Întroducerea -Educaţiei pentru sănătate- ca disciplină în şcoli reprezintă
implicit recunoaşterea oficială a  importanţei acesteia  pentru viaţa individului.
Educaţia pentru sănătate are trei laturi : cognitivă, care constă în comunicarea şi însuşirea de
noi cunoştinţe necesare apărării şi menţinerii sănătăţii ; motivaţională, adică asigură convingerea
populaţiei privind necesitatea prevenirii şi combaterii bolilor şi a dezvoltării armonioase a
organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneză ; comportamentă-volitională, care constă
în însuşirea deprinderilor şi obişnuinţelor sanogenice, cu aplicarea lor în practică cotidiană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte educaţie pentru sănătate drept armă cea mai
eficace a sănătăţii populaţionale, ceea ce impune « să fie asigurată educaţia pentru sănătate a

58
populkatiei şi să fie determinate castele sectoare în care aceasta să participe la aplicarea tuturor
programelor de sănătate publică, pentru a marca astfel răspunderea personală şi colectivă a
tuturor membrilor societăţii în ocrotirea sănătăţii umane ».
Sublinez importanţa celor trei principii de bază ale educaţie pentru sănătate. Primul este cel al
prioritații : cu cât intervenţia în « cariera sănătăţii » este mai timpurie, cu atât educaţia pentru
sănătate va fi mai eficace. Al doilea principiu, al specificităţii şi autorităţii, consideră că opinia
celor cu autoritate legitimă este mai credibilă, mai cu seamă dacă aceştia constituie un exemplu
grăitor de comportament sanogenic. Al treilea se referă la integrarea educaţiei pentru sănătate în
obiectivele politicii social-sanitare a statului ; educaţia pentru sănătate trebuie să fie strâns legată
de condiţiile concrete ale societăţii şi să fie compatibilă cu statutul social-economic şi cultural al
acesteia, precum şi cu progresele înregistrate în domeniul ştiinţelor medicale.
Intercondiţionarea dintre educaţie şi sănătate este fundamentată prin funcţiile majore ale
educaţiei pentru sănătate : funcţia sanogenică şi funcţia prevențională.
Funcţia sanogenică are ca scop optimizarea sănătăţii individuale şi comunitare, pentru
atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populaţiei sănătoase, educaţia sanogenică
constituind o parte integrantă a medicinii omului sănătos.
Funcţia preventională vizează atingerea obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi terţiare.
Potenţialul de sănătate individuală îmbracă o arie largă de manifestări, cuprinse între cei 2
poli : sănătatea optimă şi exitusul. Indiferent de configuraţia stării de sănătate, oscilând între cele
limite, actul educaţional interferează toate treptele stării de sănătate sau de boală. Din acest punct
de vedere, sănătatea este privită ca o calitate a vieţii, rezultantă a unui mod de viaţa sanogen, care
reprezintă, în esenţă sa, un fapt de educaţie.
În practica activităţii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme şi mijloace.
Chiar pentru aceeaşi acţiune medicală pot fi utilizate mai multe forme de metode(conferinţe,
convorbiri, lecţii, proiecţii de filme, etc.). În general, sunt preferate metodele practico-aplicative.
Gradele educaţiei pentru sănătate :
-Educaţia pentru sănătate de gradul zero, care reprezintă o parte componentă a formării
profesionale, asigurând cadrelor din profesiile nemedicale, cu rol tereminant în dezvoltarea
economico-socială, şi cadrelor de răspundere în organizarea şi conducerea vieţii sociale o mai
mare competenţă în anumite probleme de sănătate.
-Educaţia pentru sănătate de gradul I cuprinde noţiunile teoretice şi aspectele practice care
trebuie integrate în pregătirea profesională a cadrelor ocupând funcţii cu caracter predominant
educativ, pentru că, prin activitatea lor profesională, să contribuie la includerea efectivă a
aducației pentru sănătate în formele de instruire şi educaţie de la nivelul tuturor treptelor
sistemului instructiv-educativ.

-Educaţia pentru sănătate de gradul II înglobează ansamblul teoretic şi practic al măsurilor

educationale destinate întregii populaţii. În acest caz, scopul este obținerea unei cooperări
eficiente în aplicarea politicii sanitare, cooperare întemeiată pe receptivitate şi comportament
adecvat promovării sănătăţii.
Nu mai încape nici o îndoială că medicina modernă vă deveni din ce în ce mai mult
preventivă, îndreptându-se spre o medicină a omului sănătos.
Profilaxia nu mai poate fi redusă numai la metodele ei mai vechi cum ar fi : prezentarea la
vaccinări contra bolilor infecţioase, trebuie să ne bazăm pe o profilaxie activă, pe participarea
întregii populaţii la obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viaţă care
asigura sănătatea, protecţia mediului înconjurător, dobândirea unei culturi medicale.
« Trebuie să ştim ce nu trebue să facem pt. noi înşine » şi în acest scop o bună cultura sanitară
are o valoare incomensurabilă.

59
 Bibliografie :

-http://www.educatiapentrsanatate.go.ro/metodologia.htm
-http://www.ms.ro/ms/infosan7/PN25.htm

Ivan Aurel : « Medicina omului sănătos », Ed. Medicală, Bucureşti, 1993

ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ

Autorii: Prof. Cătălina Simona Leancă

Prof. Elena Leancă
Grădinița cu P.P. ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Botoșani

“ALŢI OAMENI TRĂIESC CA SĂ MĂNÂNCE, DAR EU MĂNÂNC CA SĂ TRĂIESC”.

SOCRATE
Alimentaţia reprezintă un obicei necesar supravieţuirii dar, în acelaşi timp atât de
periculos dacă este realizată în mod necorespunzător. În acest sens să ne amintim un proverb
egiptean care spune „Jumătate din ceea ce mănânci te ajută să trăieşti; celaltă jumătate îl ajută
pe doctorul tău să trăiască.”
Trebuie, astfel, să înţelegem că în farfuria din faţa noastră se poate ascunde atât
secretul tinereţii şi sănătăţii cât şi demonul îmbătrânirii şi îmbolnăvirilor. Vechea zicală
conform careia: “Suntem ceea ce mâncăm” este in mare parte adevarată. Corpul omenesc este
alcătuit din celule aranjate ca şi cărămizile într-o construcţie. Celulele au nevoie de substanţe
nutritive pentru a creşte si a se înmulţi, iar aceste substanţe sunt preluate din mâncare.
Alimentele pe care le consumăm conţin diverse substanţe nutritive, fiecare îndeplinind o
anumită funcţie în organism. Unele construiesc și repară ţesuturi iar altele furnizează energie
sau elimină toxinele care, dacă nu ar fi eliminate, ar fi un pericol pentru organism. O
alimentaţie necorespunzătoare poate să ducă la o serie de îmbolnăviri cu caracter de masă:
avitaminoze, rahitism, ateroscleroză sau să scadă rezistenţa organismului la infecţii, substanţe
toxice.
Dreptul la sănătate e un drept fundamental al omului. Noi, cadrele didactice, trebuie să
conştientizăm copiii asupra faptului că sănătatea este o valoare şi o condiţie indispensabilă
pentru celelalte activităţi umane, iar o alimentație corectă are un rol esențial în menținerea
sănătății. Deci, e important să consumăm o varietate de alimente care, împreună, să conţină
cantitatea potrivită din fiecare substanţă nutritivă. Dacă un aliment este consumat în exces, iar
altul nu este consumat îndeajuns, unele funcţii ale corpului vor fi afectate, reflectându-se în
starea generală a sănătăţii . Dar, omul modern se hrãneste într-un mod nesãnãtos, mãnâncã
prost și mult.
Noi, românii, mâncăm prea mult aproape din orice: prea mult zahăr, prea multă
grăsime și prea multă sare. Consumăm prea multe calorii. Pe deasupra, mai mâncam si de
prea multe ori pe zi.

60
 Progresele ştiinţei şi tehnicii din ultimele decenii se văd pretutindeni. Modul de viaţă
al generaţiei actuale se deosebeşte foarte mult de cel al generaţiilor anterioare şi lucrul acesta
poate fi văzut chiar şi numai comparând felul în care se hrăneau bunicii sau părinţii noştrii cu
alimentaţia noastră.
Hrana pe care astăzi o consumăm este prelucrată, rafinată, îndulcită, sărată şi procesată
chimic pentru a produce senzaţii gustative bogate în calorii, dar sărace în substanţe nutritive.
Consumul repetat de produse alimentare în compoziţia cărora intră aditivi sintetici poate duce
la o slăbire a sistemului imunitar, la agravarea unor afecţiuni mai vechi şi la apariţia altora
noi. Echilibrul nutrițional - poate fi asigurat în alimentație prin alegerea celor mai multe porții
din grupele de alimente situate la baza piramidei -cereale, legume și fructe – și mai puține
porții din grupele din vârful piramidei – grăsimi și dulciuri. Grăsimile, uleiurile și dulciurile
(unt, margarina, bomboane și băuturi dulci), situate în vârful piramidei, trebuie consumate cu
moderație.
Poți contribui la promovarea unor principii sănătoase de alimentație, oferind un
exemplu bun copilului tău. Obiceiurile alimentare corecte și activitatea fizică regulată trebuie
să facă parte integrantă din viața familiei tale. Respectarea unor principii alimentare este mai
ușoaraă atunci când intreaga familie aderă la acestea. Nu cumpăra prea des dulciuri și gustări
bogate în calorii, băuturi carbogazoase și înghețată.
Niciun aliment consumat separat (sau grup de alimente) nu poate furniza toate
vitaminele și mineralele necesare. Varietatea constă în alegerea de alimente din toate grupele,
dar și în consumul de alimente diferite în cadrul aceleiași categorii.
Probabil că ați observat faptul că celor mici le plac cruditățile, dar știți de ce? Acest
lucru se întâmplă deoarece copiii simt ce este sănătos pentru ei. Însă nu este de ajuns să le
placă lor cruditățile atât timp cât mamele se străduieasc să prepare mâncarea cât mai
sofisticat, crezând că dacă îi hrănesc cu alimente crude, nu au grijă de ei.
Astfel, dacă doriți să asigurați copiilor dumneavoastră o sănătate bună încă de la
început, aveți grijă ca alimentele crude, naturale, ecologice și fără aditivi chimici să nu
lipsească din alimentația acestora.
Nu numai organismul uman se poate menține sănătos cu ajutorul crudităților. În
grădinile zoologice animalele sunt hrănite cu alimente crude deoarece altfel se îmbolnăvesc.
Este mare păcat că majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de aceste lucruri care ne
periclitează sănătatea încă de la începutul vieții. Acest lucru se datorează faptului că viața
noastră a ajuns să fie influențată de interesele economiei de piață, bolnavii constituind o sursă
de venituri pentru cei sănătoși; dar, paradoxal, oamenii sănătoși devin din ce în ce mai puțini.
Sănătatea noastră depinde în mare măsură de hrana zilnică. Cu cât alimentaţia este mai
sofisticată, mai industrializată, cu atât este mai nocivă si mai toxică. Procesul de digestie este
unul din cei mai mari consumatori de energie, fie că ne place sau nu, să recunoaştem acest
lucru. După o masă copioasă apare o stare de somnolenţă, nivelul de energie scade iar
organismul se concentrează pe prelucrarea alimentelor si uneori chiar pe anihilarea
“toxinelor”.
Unii oameni se bucură că au ce mânca din belșug, mănâncă mai mult decât este
necesar, dar în timp, acest mod de viață duce la obezitate, boli, îmbătrânire prematură. Merg
la doctor, încep să ia medicamente, care, fiind substanțe chimice, vor agresa organismul și vor
avea efecte secundare nocive. Scopul hranei noastre trebuie să fie acela de a oferi

61
organismului elementele nutritive necesare. Cu cât alimentația este mai apropiată de natură,
fără să fie trecută prin procesul prăjirii, cu atât energia consumată este mai mică.
Asa se face cã o persoanã din douã suferã de exces de greutate (depãsirea cu peste
10% a greutãtii normale). Aceasta are efect nefast asupra sistemului osos, a scheletului și
asupra aparatului motor, în special asupra pãrtii inferioare a corpului. Cu cât excesul în
greutate este mai mare cu atât creste și procentajul persoanelor care suferã de maladii
coronariene (anginã pectoralã, infarct miocardic, ateroscleroza), sau cu afecțiuni cancerigene,
cum ar fi cancerul intestinelor. Statisticile aratã cã peste 30% dintre obezi mor din cauza
bolilor de ficat sau a diabetului. De asemenea obezii pot avea probleme mult mai mari decât
cei cu greutate normalã în cazul unor inteventii chirurgicale.
„Dacă reuşim să găsim pentru fiecare om, echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile
fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult, nici mai puţin, am reuşi să descoperim mijlocul de
întreţinere al sănătăţii.”[Hipocrat] Fructele de orice fel nu trebuie consumate înainte sau
imediat după masă. Întrucât se "grăbesc" să fie primele digerate, vor face ca celelalte alimente
să intre în fermentaţie înainte de a părăsi stomacul, vor întârzia procesul de digestie şi vor
împiedica organismul să asimileze toate substanţele nutritive necesare.
Obiceiul(din păcate, foarte frecvent la noi) de a mânca un fruct ca desert este, cum nu
se poate mai nesănătos. Iată câteva sfaturi pentru a te bucura din plin de avantajele fructelor:
- Consumă fructe cu cel puţin o jumătate de oră înainte de masă sau la trei ore după ce
ai mâncat ceva consistent;
- Dacă vrei, poţi alcătui un mic dejun sau o cină numai din fructe. Câteva astfel de
meniuri te vor ajuta şi la o cură de dezintoxicare a organismului;
- Dacă-ţi faci suc de fructe, încearcă să nu adaugi zahăr sau apă minerala. Foloseşte
apă plată sau, cel mai sănătos, doar sucul stors din fructe;
- Deoarece şi sucurile naturale au acelaşi efect ca fructul întreg, pentru a le consuma,
respectă aceleaşi intervale faţă de o masă principală;
- Nu servi masa în picioare sau în grabă deoarece stomacul face un efort mare şi se
poate îmbolnavi;
- Serveşte masa la aceeaşi oră, fii liniştit la masă, nu citi, nu vorbi, nu privi la televizor
în timp ce mănânci;
- Nu mânca foarte mult la o singură masă, nu-ţi încărca stomacul şi nu bea prea multă
apă sau suc dintr-o dată pentru că aşa îţi vei obosi stomacul şi el se va îmbolnăvi;
- Nu vorbi în timp ce mănânci;
- Bea apă sau suc numai după ce ai mâncat;
- Vesela şi locul unde se serveşte masa trebuie să fie curate;
- Alimentele consumate trebuie să fie proaspete, spălate sau preparate igienic, în vase
curate;
- Alimentele trebuie acoperite şi păstrate în locuri speciale pentru a se evita contactul cu
insecte, rozătoare şi alte elemente care le pot infecta;
- Masa va fi servită numai cu mâinile curate.
Bibliografie:
1. Dr. Ovidiu Chiș, ”Ghid de alimentație sănătoasă”, Editura Amanda Kali, București,
2006;
2. Dr. Joel Fuhrman, ”Mănâncă pentru a trăi”,Editura Life Style, București, 2013;

62
3. Radu M. Olinescu,”Totul despre alimentația sănătoasă”, Editura Niculescu,
București, 2004;
4. Dr. Emil Rădulescu,”Alimentația inteligentă”, Editura Viață și Sănătate, București,
2003.
5.
6. MIEREA, UN ALIMENT COMPLEX PENTRU O VIAŢĂ
SĂNĂTOASĂ
7.
8. Rezumat
9.
10. Prof. dr. bilog Olaru Livia-Irina, Şcoala Postliceală Sanitară “Fundeni”, Bucureşti
11.
12.
13. Mierea este un produs apicol, obţinut prin transformarea şi prelucrarea nectarului florilor sau a manei
de către albine, produs depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana familiei de albine.
14. După provenienţa mierii, aceasta se clasifica în: miere de nectar (florală), miere de mană
(extraflorală) şi miere de zahăr industrial. Mierea florală se clasifică după speciile de plante melifere
de la care albinele au adunat nectar, în miere monoflorală şi miere poliflorală. Mana este un produs al
unor insecte care se hrănesc cu sucuri ale plantelor, eliminând ulterior zaharurile de care nu mai au
nevoie. Albinele adună aceste produse pe care le transformă în miere. Mierea de zahăr industrial nu
este admisă ca miere naturală, ea netrebuind să fie comercializată.
15. Compoziţia chimică a mierii diferă în funcţie de: compoziţia nectarului sau a manei, de plantele
melifere, sol, apă, aer, de modul de producere, extragere, depozitare a mierii. Totuşi, elementele care
intră în compoziţia mierii pot fi clasificate în două grupe: elemente majore (reprezentate de apă şi
zaharuri) şi elemente minore (reprezentate de substanţele nezaharoase – săruri minerale, vitamine,
enzime, proteine, lipide, hormoni, antibiotice, pigmenţi vegetali).
16. Pe lângă proprietăţile curative ale mierii, aceasta, datorită conţinutului său, este în primul rând un
aliment. Un kilogram de miere are o valoare calorică de aproximativ 300 de calorii.
17. Doza de consum a mierii pentru adulţi este de 1-3g/kg corp/zi, împărţite în trei reprize. Doza pentru
copii este jumătate din doza pentru adult, adică aproximativ 0,5-1,59g/kg corp/zi, împărţită în trei
reprize.
18.
19. Compoziţia generală a mierii este suportul pentru efectele farmacologice ale mierii, dintre care
menţionăm: acţiunea antibacteriană şi antibiotică, antiseptică, antioxidantă, antianemică, anticarii
dentare, behică (calmarea tusei), biostimulatoare, calmantă, cardioprotectoare, cicatrizantă,
depurativă, emolientă, febrifugă (scade febra), hepatoprotectoare, imunostimulatoare, laxativă,
nutritivă, energizantă, regenerativă, sedativă.
20.
21. Datorită compoziţiei complexe a mierii, aceasta se utilizează în: afectiuni dermatologice, afecţiuni
digestive, boli de nutriţie, afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale cailor respiratorii superioare şi
inferioare, afecţiuni endocrine, afecţiuni ginecologice, afecţiuni neuropsihice, afecţiuni
oftalmologice, afecţiuni renale.
22.
23. Fiecare sortiment de miere are proprietăţi speciale din punct de vedere terapeutic, legate de specia
plantei melifere de la care a fost recoltat nectarul. Principalele tipuri de miere sunt:
24. a) mierea polifloră - provine din nectarul mai multor tipuri de plante; are calităţi nutritive şi terapeutice
importante, putând fi utilizată în majoritatea afecţiunilor.
25. b) mierea de salcâm - se utilizează în principal, pentru calmarea tusei şi în bolile cardiovasculare;
sortimentul se mai utilizează şi în astenii, nevroze, gastrite, ulcer, infecţii bronhopulmonare, astm
bronşic, tuberculoză, reumatism, întărirea sistemului imunitar.
26. c) mierea de tei – calmează sistemul nervos, combate insomnia, are efect sedativ, reduce spasmul
digestiv şi pulmonar.
27. d) mierea de floarea-soarelui - combate febra, ajută la normalizarea tensiunii arteriale, este utilă în
bronşite şi afecţiuni ale stomacului.
28. e) mierea de răpiţă - este folosită în principal în tratamentul osteoporozei; este indicată în afecţiuni
cardiovasculare, respiratorii etc.
29. f) mierea de salcie – conţine vitamine (B6 şi C) şi salicozidă (care în organism dă naştere aspirinei
naturale); are efecte tonice, anestezice, antiseptice, sedative, antireumatice;

63
 30. g) mierea de pin - utilizată în calmarea tusei.
31. h) mierea de păducel - utilizată pentru toate bolile cardiovasculare.
32. i) mierea de iarbă neagră - este diuretică, antiseptică pentru căile urinare, benefică în hipertensiune
arterială.
33. j) mierea de levănţică - se recomandă în cazul pacienţilor epuizaţi fizic şi psihic.
34. k) mierea de molid şi brad - acţionează în general asupra aparatului respirator, datorită proprietăţilor
antiinfecţioase, expectorante, antitusive, bronhodilatatoare.
35. l) mierea de rozmarin - se recomandă în bolile hepatice, în stimularea funcţiilor intestinale şi ale
stomacului.
36. m) mierea de trifoi - este diuretică, expectorantă, laxativă şi se recomandă în bolile de stomac şi în
bolile intestinale.
37. n) mierea de mure – este antidiareică.
38. o) mierea de coriandru – este indicată în gastrita hiperacidă şi în ulcerul gastroduodenal.
39.
40. Mierea poate fi administrată sub multe forme farmaceutice: miere brută; miere dizolvată în lichid;
miere folosită în aplicaţii locale; sirop (miere amestecată cu extracte din plante medicinale);
supozitoare vaginale sau rectale pe bază de miere; picături de nas şi ochi; capsule pe bază de miere.
41.
42. Mierea se administrează în cantităţi diferite la adulţi şi la copii.
43. Astfel, pentru adulţi, cantitatea ideală de miere este de 1-3 g/kg corp/zi, împărţită în trei reprize, cu o
oră şi jumătate înainte de masă, sau la 3 ore după masă; mierea mai poate fi administrată şi 30-60 g
(dimineaţa, înainte de micul dejun), 40-80 g (la prânz, cu o oră şi jumătate înainte de masă sau la 2-3
ore după masă) şi 30-60 g (seara, înainte de culcare).
44. Pentru copii, mierea se administrează în general 0,8 g/kg corp/zi, împărţite în trei reprize, cu o oră şi
jumătate înainte de masă sau la 2 ore după masă.
45. Se impune precizarea conform căreia, o lingură de miere cântăreşte în general 21 g; o linguriţă cu miere
cântăreşte aproximativ 7 g.
46.
47. Mierea are contraindicaţii la persoanele cu diabet zaharat, cu obezitate, cu insuficienţă pancreatică, cu
gastrectomie, în tulburări alergice, la sugari (copii sub 1 an).
48. Reacţiile adverse ale mierii pot presupune alergie sau indigestie.

Calitatea şi siguranţa produselor alimentare în contextul reglementărilor

impuse de Uniunea Europeană

Autor:Prof. Olmazu Anisoara-Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Această lucrare reprezintă o sinteză a câtorva aspecte legate de calitatea şi siguranţa

produselor alimentare, în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene. În realizarea lucrării s-a avut în
vedere faptul că alimentul este un sistem aflat în strânsă legătură cu individul, este legătura biologică
a omului cu mediul înconjurător. Deci, orice perturbare a mediului îşi găseşte în aliment mijlocitorul
ideal pentru a ajunge la om.

Alimentele, fie ele de origine vegetală sau animală, sunt indispensabile pentru om, întrucât asigură
energia şi substanţele nutritive de bază, foarte necesare pentru buna desfăşurare a proceselor

64
metabolice, creşterea şi dezvoltărea individului. Hrana reprezintă, de fapt, regulatorul proceselor de
schimb dintre organism şi mediul înconjurător.

În ultimul timp, explozia de alimente tot mai divers şi colorat amabalate pentru a atrage
consumatorul, compoziţia lor complexă şi o alimentaţie incorectă, săracă uneori în nutrienţi necesari
organismului, precum şi combinarea „periculoasă” a alimentelor, au condus la creşterea riscurilor de
îmbolnăvire prin intermediul alimentelor ingerate, pe fondul factorilor stresanţi la care este supus
omul zi de zi, au determinat o revizuire a concepţiei despre nutriţia umană şi accentuarea
caracterului ei de factor preventiv pentru sănătate. Se pune tot mai mult accent pe valoarea nutritivă
a produselor comercializate şi creşte răspunderea celor care fabrică şi comercializează alimente, în
ceea ce priveşte starea lor de inocuitate.

Cei mai importanţi factori purtători de agenţi poluanţi şi care influenţează alimentele pe întregul lor
lanţ, de la materie primă până la produs finit, sunt: apa, aerul, reţetele produselor, tehnicile de
prelucrare, microorganismele şi alţi biodăunători. Calitatea produselor alimentare poate fi afectată şi
influenţată de factori interni cum ar fi: compoziţia chimică a produsului, însuşirile biologice,
proprietăţile fizice – şi de factori externi – dintre care fac parte solicitările mecanice în timpul
manipulării produselor, compoziţia aerului atmosferic, temperatura aerului, umiditatea aerului,
lumina şi alte radiaţii. O alimentaţie săracă în substanţe nutritive de bază (proteine, glucide, lipide,
vitamine, săruri minerale, apă) atrage după sine efecte negative asupra sănătăţii omului, reducându-i
astfel capacitatea de muncă, rezistenţa în faţa factorilor stresanţi şi la acţiunea agenţilor patogeni de
tot felul şi, totodată, amplifică gravitatea unor afecţiuni metabolice etc. Deşi au fost stabilite legături
între alimentaţie şi sănătate încă din cele mai vechi timpuri, studiul alimentaţiei umane a intrat mai
târziu în sfera cercetărilor ştiinţifice. Cel care a semnalat pentru prima dată această relaţie între
sănătate şi alimentaţie raţională a fost Hipocrate, care a precizat: „dacă reuşim să găsim pentru
fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice am reuşit să descoperim mijlocul de
întreţinere a sănătăţii”. Problema unei alimentaţii ştiinţifice şi raţionale, pe plan mondial, constituie
preocuparea fundamentală a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.). Constituit încă
din octombrie 1946, acest organism specializat al O.N.U. îşi are activitatea structurată după două
principii:

-ameliorarea nutriţiei să devină un obiectiv esenţial al dezvoltării rurale;

-dezvoltarea economică şi socială a fiecărei ţări trebuie măsurată în termeni de ameliorare
nutriţională.

Concentrarea eforturilor tuturor celor implicaţi în lanţul complex de fabricare a produselor

alimentare, care include producţia agricolă, procesarea şi transportul, precum şi asigurarea
trasabilităţii produsului până la consumator ar conduce la obţinerea de produse calitative şi sigure.
Conform Uniunii Europeane şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - siguranţa alimentelor este o
responsabilitate a tuturor, începând de la originea lor până în momentul în care ajung pe masă. O
prioritate importantă pentru fermieri este aceea de a se asigura că produsele lor – de origine
vegetală sau animală – sunt produse sigure. Astăzi, fermierii pot beneficia de consultanţă agricolă,
care le poate oferi sfaturi despre utilizarea corectă a produselor fertilizante, a pesticidelor şi a altor
produse de acest gen. Pesticidele sunt supuse unor teste riguroase înainte de a fi permise de către
autorităţile naţionale sau europene. În urma testului, pentru a putea fi utilizat conform instrucţiunilor
sale, pesticidul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, dintre care le menţionăm pe următoarele:

65
-să acţioneze conform scopului;
-să nu aibă efecte secundare negative asupra oamenilor, în timpul utilizării la fermă sau în urma
reziduurilor care
se află in alimente;
-să nu inducă efecte negative asupra mediului înconjurător.

Alimentele prezintă, însă, riscul de a fi contaminate pe tot parcursul lanţului tehnologic, cu substanţe
chimice sau diverşi agenţi patogeni. Contaminarea produselor alimentare de origine vegetală poate fi
de două tipuri, în funcţie de factorii care o determină:

contaminare biologică – produsă de bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi. La acest tip de contaminare,
produsele prezintă în cele mai multe cazuri semne vizibile, organoleptice.
contaminare chimică – produsă de substanţe chimice provenite din mediu, reziduuri de metale grele
sau altele care ajung în produse neintenţionat sau accidental, în timpul manipulării substanţelor, în
procesele pe care le implică agricultura, prelucrarea produselor, transport sau ambalarea.

Toate studiile efectuate cu privire la toxicitatea contaminaţilor chimici s-au realizat pe animale, şi din
această cauză, nu se ştie întotdeauna cu siguranţă dacă substanţele au aceleaşi efecte şi asupra
oamenilor. Până acum se cunosc o multitudine de compuşi care reduc inocuitatea produselor
alimentare, cu influenţe negative asupra sănătăţii consumatorului. De aceea este foarte important a
se cunoaşte modalitatea de pătrundere a acestora în produsele alimentare, precum şi posibilităţile
de evitare a contaminării sau poluării. Printre contaminanţii vizaţi se remarcă: • folosirea
permanentă sau ocazională a unor substanţe chimice în agricultură, care pot acţiona în primul rând
asupra ficatului, produc perturbări în metabolism şi au acţiune cancerigenă. Comisia Codex
Alimentarius a elaborat Standardul CAC / RS 71 – 1976 (seria a cincea) privind limitele maxime
internaţionale recomandate pentru reziduuri de pesticide; • produşi toxici care pot contamina direct
sau indirect produsele sau se pot forma în acestea în timpul proceselor de prelucrare şi conservare
(contaminarea produselor de origine vegetală cu nitrozamine, în situaţia în care au fost cultivate pe
terenuri tratate cu îngrăşăminte azotoase etc.). Aceşti produşi toxici au acţiune iritantă asupra
tubului digestiv, provocând congestii şi hemoragii, creşterea tensiunii arteriale, afectarea ficatului;

• poluare chimică din utilaje sau ambalaje, atunci când acestea conţin metale toxice: cupru, plumb,
aluminiu ş.a

plumbul poate provoca saturnism, boală cu efecte somatice şi genetice; aluminiul se depune în
ţesuturile cerebrale etc.). Unele substanţe grele pătrund în organism şi se depozitează în diferite
ţesuturi, exercitându-şi acţiunea toxică după ce s-au acumulat într-o anumită cantitate. Prezenţa
metalelor grele în produsele alimentare este reglementată prin norme de igienă elaborate de
Ministerul Sănătăţii; • exploziile nucleare, folosirea pe scară largă a radiaţiilor ionizante, a
elementelor radioactive şi a energiei nucleare; • poluarea chimică cu aditivi alimentari, atunci când
aceştia depăşesc limitele admisibile prevăzute de legislaţia igienico-sanitară. Conform manualului
procedural al Comisiei Codex Alimentarius (FAO/ OMS), aditivii alimentari sunt reprezentaţi de orice
substanţă, chiar de natură microbiologică, care nu este consumată în mod natural ca aliment şi care
nu este folosită în mod natural ca ingredient, chiar dacă are sau nu valoare nutritivă, a cărei adăugare
în produsele alimentare este legată de un scop tehnologic şi organoleptic. Odată cu pătrunderea pe
piaţa românească a unor produse din Uniunea Europeană, în cererea de produse cerealiere,

66
oleaginoase şi zaharoase pentru consumul uman se va pune tot mai mult accent pe calitate în toate
etapele filierei, începând cu producţia agricolă, continuând apoi cu recepţionarea şi depozitarea pe
categorii de calitate a seminţelor de consum, astfel încât comercializarea produselor cerealiere şi
oleaginoase va fi îmbunătăţită.

Promovarea unui management performant şi sporirea calităţii produselor agricole vegetale va face să
crească competitivitatea pe piaţa naţională şi internaţională.

În concluzie, siguranţa alimentelor trebuie să constituie o responsabilitate a tuturor celor implicaţi în

domeniul alimentar, de la profesionişti la consumatori. Trebuie implementate, în fiecare unitate de
procesare a produselor alimentare, diverse proceduri şi mecanisme de control, care să asigure faptul
că produsele care ajung pe masa consumatorului sunt calitative, cu un risc de contaminare redus
până la zero, în aşa fel încât populaţia să fie mai sănătoasă în urma beneficiilor aduse de alimente
sigure şi sănătoase.

BIBLIOGRAFIE 1. Banu C., Dima D. Folosirea aditivilor în industria alimentară, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1998. 2. Diaconescu I. Merceologie alimentară, Editura Eficient, Bucureşti, 1998. 3.
Pamfilie Rodica Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1996. 4. Sîrbu A. şi colab. Merceologie alimentară, Editura Independenţa, Piteşti, 2001.

5. *** OMS 611 / 1995 pentru aprobarea normelor de igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a
acestora.

6. *** OUG 97 / 2001 privind reglarea producţiei, circulaţiei şi comercializării Alimentelor.

HACCP - Hazard Analisys and Critical Control Point

Autor: Prof. Dr Gheorghescu Daniela, Liceul Tehnologic” Virgil

Madgearu”, Rosiori de Vede

Sistemul HACCP îşi are începuturile în “Failure Mode and Effect Analysis” – sistem
ingineresc de observaţii asupra produselor, tuturor componentelor lor şi a etapelor de
producere, şi care ar putea anticipa apariţia unor probleme în cadrul întregului sistem.
Sistemul HACCP a fost instituit în anul 1960 de către compania Pillsbury în proiectele sale de
cercetare şi realizare a produselor alimentare destinate programelor spaţiale americane.
Alături de compania Pillsbury, la fundamentarea metodei HACCP au colaborat Agenţia
Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiul Cosmic a SUA (NASA), laboratoarele Natick ale
Armatei SUA şi Grupul de Proiectare pentru Laboratoare Spaţiale ale Forţelor Aeriene ale
SUA. Aceste proiecte au demarat în cadrul Programelor Cosmice Americane. Problema pe
care acest grup de cercetare a trebuit să o rezolve a fost obţinerea de produse alimentare
încapsulate pentru membrii misiunii spaţiale, absolut sigure pentru consum. Aceasta
presupunea lipsa oricăror contaminări: cu agenţi patogeni de origine bacteriană sau virală,
toxine, substanţe chimice, corpuri străine periculoase, care ar fi putut produce îmbolnăviri sau
răniri, cu efecte catastrofale asupra întregii misiuni. Rezolvarea acestei probleme a fost destul
de complicată, întrucât unica modalitate de rezolvare a acestei probleme putea fi îndeplinită
numai prin testarea produsului finit.

67
 Metoda HACCP a fost pentru prima dată prezentată în public la Conferinţa Naţională
pentru Protecţia Alimentelor din 1971, în cadrul căreia compania Pillsbury a obţinut
contractul pentru pregătirea de specialişti din rândul FDA (Food and Drugs Administration -
SUA) pentru aplicarea HACCP.

În anul 1975, metoda HACCP a fost adoptată de către Departamentul Agriculturii

SUA pentru inspecţia fabricilor de preparate de carne. Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
Comisia Internaţională de Specificare Microbiologică a Produselor Alimentare au
sprijinit utilizarea sistemului HACCP.

Comisia Codex Alimentarius încurajează şi recomandă implementarea metodei HACCP

în industria alimentară. De asemenea, legislaţia recentă a Uniunii Europene recomandă
implementarea sistemului de management al calităţii bazate pe HACCP în ţările care doresc
să exporte produse alimentare în Uniunea Europeană.

Toate activităţile şi fluxurile desfăşurate în cadrul sistemului HACCP trebuie

documentate şi înregistrate pentru a se dovedi autorităţilor competente şi clienţilor implicarea
în abordarea siguranţei de către management, angajaţi şi organizaţie în ansamblu.

Documentarea şi implementarea sistemului HACCP se realizează pe baza unui plan

HACCP elaborat de echipa HACCP a organizaţiei. Planul HACCP, similar cu un plan al
calităţii, defineşte procesul HACCP aplicat unui anumit produs şi este structurat astfel încât
să materializeze cele opt  principii ale managementului calitatii.

Pentru ca un sistem HACCP să funcţioneze efectiv şi să obţină suportul managementului

organizaţiei, trebuie să fie proiectat, aplicat şi menţinut în cadrul unui sistem de management
structurat şi încorporat în activităţile generale de management.

Industria alimentara: cum sa asiguram calitatea

produselor pentru export

Autor: Prof.Pufu Doina Mihaela, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”,

Rosiori de Vede
Intreprinderile exportatoare ale industriei alimentare trebuie sa se organizeze pentru a
corespunde exigentilor calitatii ale pietilor indrumatoare.
Nu putem face fata in exportarea produselor din industria alimentara fara a ne
comfirma exigentilor calitatii pe pietile indrumatoare. Produsele nu vor putea corespunde in
exclusivitate normelor si regulamentelor oficiale in vigoare pe piata importatoare: in afara de
aceasta ele trebuie sa indeplineasca specificarile cumparatorilor si gusturile consumatorilor.
Pentru ca produsul sa atinga nivelul dorit, cadrele dirijante ale intreprinderilor
de prelucrare din tarile exportatoare trebuie sa cunoasca in mod temeinic aceste
diverse exigente si sa creeze conditiile necesare pentru a raspunde la ele. O intreprindere va
parveni la nivelul calitatii care ii va permite, in termen de lunga durata,
de a vinde articolele sale cu succes pe pietile exterioare, numai daca grija

68
pentru calitate prezida in toate activitatile sale, de la receptia materiei
prime pina la distribuirea finala a produsului in strainatate.
Defectiunile ce risca de a prezenta produsele alimentare
pot avea diferite cauze: materia prima de o calitate insuficienta, personalul rau
format sau putin motivat, metodele de fabricare inadecvate, etc. Nu lipsesc nici
exemplele: cutiile ruginite, botite sau marginile neregulate; fructe uscate, mucegaite, cafenii la
culoare, decolorate sau cu aspect putin apetisant, articole
alimentare reimbalate care sint contaminate de materii straine sau a caror
greutate nu corespunde indicatiilor ce figureaza pe pachete. Defecte de acest
fel nu sint, in nici caz, admise pe pietile exterioare. Aceste defectiuni se explica prin lipsurile
analizate mai sus.
Majoritatea materiilor prime utilizate in industria
alimentara se deterioreaza cu timpul. Asadar, anume de ele
depind in mare masura calitatea produselor gata de exportare. Materiile
prime de calitate rea nu vor da niciodata un rezultat final bun,
chiar daca nu avem nici o obiectie metodelor de fabricare. A intelege natura
diverselor componente ale unui articol dat si defectele pe care pot sa le prezinte, constituie
deci o etapa esentiala daca intentionam sa obtinem un produs finit calitativ. Deasemenea, e
important de a sesiza bine consecintele probabile care vor avea
loc din cauza materiilor prime defectate, nu numai calitatea
produsului gata, dar deasemenea si eficacitatea procesului de
fabricare. Pentru a sti in ce mod sa prevenim aceste neajunsuri, e bine sa ne referim la o
descriere si clasificare a defectelor posibile.
Defectiunile afectind materiile prime pe care le foloseste
industria alimentara pot lua nastere la locul de producere in
timpul transportarii sau la antrepozitul uzinei.
Daca alegerea materiei prime este importanta, atunci cea a ambalajului nu e mai putin
importanta. O conditie rau conceputa poate face produsul inacceptabil penrtu cumparatorul
strain si sa-i reduca durata vinzarii. Un ambalaj rau ales poate duce la inlaturarea unui articol
care, de la inceput era de calitate.
Devotamentul personalului si atitudinea lui de a indeplini bine sarcinile
care i-au fost incredintate, deasemenea trebuie sa ocupe un loc de frunte in
programul de control al calitatii industriei alimentare.
Defectiunile produselor finite adesea aduc la perturbari in lantul de prelucrare.
O manutentie rea a articolelor perisabile sau delasare in intretinerea materialului sau in
operatiunile industriale aduc inevitabil la grave neajunsuri ale calitatii produselor. Daca
personalul de producere nu respecta anumite principii, anume in ceea ce
priveste igiena personala in timpul lucrului, calitatea produselor va suferi, ceea ce va

69
 avea o consecinta defavorabila in succesul efortului de
exportare.
Tehnicienii de laboratoare vor extrage atunci modelele pe care le vor contrlola, si ei
vor eticheta parcelele.
Esantionarea va urma o procedura de sondare stabilita. Daca e vorba de marfuri ce
necesita un control microbiologic, extragerile se vor face din toate parcelele. In alte cazuri, ei
vor transporta cel putin primele cinci livrari. Laboratorul va aplica metodele ce vor fi definite
fie de intreprindere in specificarile sale, fie de normele nationale sau internationale
recunoscute. Rezultatele vor fi consemnate intr-un registru. Fiecare tehnician va avea un
registru de acest fel, deasemenea un dosar unde va inscrie datele analitice de baza si calculele
efectuate. Fiecare analiza terminata va constitui obiectivul unui raport.
Respectarea normelor calitatii trebuie sa fie controlata pe parcursul intregului proces
industrial. Orice element gasit defectat la o etapa critica de producere va fi eliminat. La
sfirsitul lantului se vor extrage modele dintre produsele gata: aceasta este etapa cruciala, in
consecinta careea articolele ce nu corespund specificarilor vor fi suprimate de stoc. Partile
satisfacatoare vor fi conditionate, etichetate si transportate la depozit de produse penrtu
expediere. Controlul calitatii deasemenea va trebui efectuat la etapa de ambalare, precum si in
timpul stocajului inainte de expediere. E bine de a proceda la o noua verificare, daca aceasta e
posibil, cind marfa ajunge pe piata straina.
Responsabilii de controlul calitativ joaca un rol important in sistemul de verificare a
calitatii unei intreprinderi. Anume ei asigura respectarea metodelor aprobate si corespunderea
produsului si echipamentului specificarilor tehnice si calitative la toate etapele de fabricare.
Pentru a impiedica prezenta defectiunilor la produsele alimentare destinate exportarii, uzinele
de prelucrare sint obligate sa fixeze specificari fondate pe exigentele pietii straine si sa
supravegheze respectarea lor.
Intreprinderea va trebui ca urmare sa formuleze propriile sale exigente sub forma de
specificari aplicabile materiei prime, proceselor industriale si produsului gata, tinind cont de
normele si regulamentele in vigoare pe piata internationala (asa ca cele ce au fost definite de
Organizatia internationala de normalizare ( ISO ), de Codex Alimentarius , progam de norme
alimentare stabilit in comun acord cu Organizatia Natiunilor Unite pentru alimentare si
agricultura ( FAO ) si Organizatia mondiala a sanatatii ( OMS ) si , sub forma de recomandari,
de Comisia economica a Natiunilor Unite pentru Europa . Fara specificari, nu vom sti cum sa
avem un control serios al calitatii . Din pacate, majoritatea intreprinderilor mici ale industriei
alimentare nu-si fac griji in aceasta privinta si produc articole de calitate inegala.

70
 Sucurile din fructe: sanatate si exces

Prof. Stoica Maria - Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de Vede

Sucurile naturale din fructe ocupa un loc important in alimentatia oamenilor, intrucat sunt o
sursa importanta de vitamine, minerale si fibre. Evident ca cele mai bune sunt cele pe care ti le
prepari singura acasa, dar daca totusi nu ai timp si optezi pentru cele din comert, ai grija de
sanatatea ta si alege numai produse 100% naturale!

Oferta in ceea ce priveste sucurile este foarte bogata la ora actuala. Pentru a-ti mentine
starea de sanatate, citeste de fiecare data eticheta produselor pe care le cumperi si alege mereu
sucuri naturale care sa nu contina substante nocive sau o cantitate mare de zahar.Sucurile sunt bune
in anumite cantitati
"Pentru o persoana sanatoasa, sunt recomandate doua pahare de suc natural, cate unul la fiecare
gustare (400 ml, in total, zilnic)", sustine dr. Luana Sebestyen, medic specialist Diabet, Nutritie si Boli
Metabolice. "Evident ca aceasta cantitate variaza in functie de necesitatile fiecarei persoane: varsta,
sex, probleme de sanatate, greutate etc.", adauga specialistul.La copii consumul de sucuri de fructe
trebuie sa fie mai mic. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, copiii cu varsta cuprinsa intre 1-6
ani au nevoie de pana la 170 ml de suc, iar cei intre 7-18 ani nu au nevoie de mai mult de 350 ml. Cu
toate ca in majoritatea cazurilor de obezitate la copii exista o legatura clara intre aceasta problema si

71
consumul sucurilor, totusi cercetarile arata ca sucurile stoarse din fructe nu prezinta niciun pericol
daca sunt consumate cu moderatie.Consumul de sucuri naturale la romani
Potrivit statisticilor, spre deosebire de alti europeni, romanii consuma o cantitate mai mica de suc,
astfel incat consumul pe cap de locuitor este undeva la 10 litri. Specialistii spun ca se observa o
tendinta in crestere pentru produsele sanatoase obtinute prin proceduri tehnologice avansate care
pastreaza calitatea ingredientelor naturale folosite. Astfel, chiar si in vara aceasta, se preconizeaza un
consum crescut de sucuri naturale.
Conform raportului de monitorizare a pietei MEMRB, in primele trei luni ale acestui an, piata de
bauturi necarbonatate este impartita in 34% suc natural si nectar si 66% still drinks. Preferintele
romanilor in materie de arome sunt: in ceea ce priveste sucul 100% si nectarul - portocale (25%),
mixuri de fructe (multifruct - 13.2%), piersici (12.5%), pere (7.3%), iar in ceea ce priveste bauturile tip
still drinks - portocale (30%), mixuri de fructe (19%), piersici (15%), grapefruit (12,6%). Sucurile
naturale nu trebuie sa contina conservanti, coloranti, arome artificiale sau fructe si legume
modificate genetic. Lucrul acesta este legat si de procesul tehnologic de imbuteliere.
Astfel, din punct de vedere tehnologic (cu mare impact asupta gustului si calitatii sucului), se pot
folosi urmatoarele tipuri de imbuteliere:

-imbuteliere la rece (Cold Filling);

-imbuteliere la cald (Hot Filling);

-imbuteliere in mediu steril (Aseptic Filling).

Impactul asupra gustului si a calitatii produselor este dat de caracteristicile celor 3 metode de
imbuteliere si anume:

 pentru imbutelierea la rece este necesara folosirea conservantilor pentru a impiedica

formarea bacteriilor si pentru a da termenul de valabilitate mare al produselor;
 cea de-a doua metoda, imbutelierea la cald, nu foloseste conservanti, in schimb vorbim
despre fierberea sau coacerea sucului pentru a elimina potentialele bacterii. Imbutelierea
sucului se face la temperaturi cuprinse intre 80-90 grade Celsius pentru a steriliza sticlele si
capacele;
 cea mai avansata metoda de imbuteliere este aceea in mediu steril (imbutelierea aseptica);
pentru ca nu foloseste conservanti, sucul fiind imbuteliat rece si in felul acesta sunt pastrate
toate caracteristicile fructelor.

"Aseptic Filling este o metoda de ultima generatie care reuseste sa pastreze toate caracteristicile
fructelor - gust, miros, culoare si oferind siguranta in consum a celor care opteaza pentru astfel de
sucuri", declara Shachar Shaine, Presedinte Carlsrom Beverage.

Trasabilitatea produselor alimentare-componenta de baza a

sigurantei alimentare

72
Autor: Prof.Petrescu Nicoleta, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”,
Rosiori de Vede

Siguranta alimentelor este o componenta importanta a calitatii produselor alimentare si a

aparut ca o necesitate a protejarii consumatorilor, fiind reglementata de o serie de documente
generale sau specifice, pe grupe de produse, atat la nivel national cat si european.

Initial, notiunea de siguranta alimentara a aparut sub denumirea de securitatea

alimentelor si reprezenta asigurarea unei alimentatii corespunzatoare a intregii populatii a Terrei,
pentru a putea desfasura o viata activa si sanatoasa.

Securitatea alimentara constituie o componenta a calitatii vietii, in timp ce siguranta

alimentara reprezinta o componenta a calitatii produselor alimentare, existand astfel, intre cele
daoua notiuni un raport de incluziune.
In Uniunea Europeana exista metodologii de aplicare standardizate a trasabilitatii pe diferite
ramuri ale industriei alimentare, in functie de gradul de risc si de specificul activitatii.

De asemenea, producatorii de alimente au devenit tot mai constienti si interesati de

calitatea alimentelor, fiind preocupati de lantul de operatii tehnologice, aprovizionare-distributie, sa
indeparteze neconformitatile, sa creasca eficacitatea tehnologica, sa innoiasca si sa diversifice gama
sortimentala.

Din punctul de vedere al procesatorului trasabilitatea urmareste identificarea si inregistrarea

produsului de la receptia materiilor prime, producerea si ambalarea produselor finite pana la
distributie (livrarea marfurilor), fiind un element util in implementarea sistemelor de management
ale calitatii la nivelul productiei si furnizarii de servicii, iar pentru lucratorii din industria alimentara un
instrument necesar in aplicarea bunelor practice de productie (GMP) si implementarea sistemului
managerial de siguranta alimentara bazat pe metoda HACCP.

Doar o trasabilitate completa a produselor poate asigura inocuitatea produselor si poate

evita practica comerciala nedorita de sustragere a alimentelor de pe piata in cazul evidentierii
ulterioare a unor riscuri de contaminare anterior neidentificate.

Un sistem de trasabilitate al alimentelor adecvat poate reduce riscurile la care sunt supuse
companiile producatoare de alimente, pentru a identifica, a izola si a corecta problemele de criza a
sigurantei alimentare, rapid si efectiv, astfel incat sanatatea consumatorilor sa fie protejata iar
pierderile economice, inclusiv raspunderea juridica sa fie minime.

Trasabilitatea trebuie urmarita pe tot fluxul tehnologic al alimentelor de la materii prime

(grau, lapte, carne, peste, etc.) pana la consumarea produselor finite (“de la ferma la furculita”) .
Trasabilitatea mai poate fi definita ca o posibilitate de reconstituire a traseului urmat de un produs
in orice etapa a fabricatiei, cu ajutorul inregistrarilor efectuate, demonstrand astfel modul in care
functioneaza sistemul.

73
 In Romania, prin legea 150/2004 privind siguranta alimentelor s-au prelucrat majoritatea
cerintelor Uniunii Europene, trasabilitatea fiind definita ca “posibilitatea identificarii si urmaririi,
pe parcursul tuturor etapelor de productie,procesare si distributie a unui aliment, a hraneipentru
animale, a unui animal destinat pentru productia de alimente sau a unei substante care urmeaza
sau poate fi incorporate intr-un aliment sau hrana pentru animale”.

Practica in domeniul trasabilitatii demonstreaza ca procedurile de masurare reprezinta

puncte critice pe intregul lant alimentar (aprovizionare…distributie), pornind de la caracterizarea
materiilor prime, procesarea la parametrii tehnologici stabiliti, pana la ambalarea produselor finite.

Pentru a asigura o trasabilitate completa pana la consummator este necesara respectarea

cerintelor corespunzatoare privind etichetarea, atat pentru produsul preambalat cat si pentru
produsul livrat vrac. Trasabilitatea permite “vizualizarea” produsului in orice etapa a fabricatiei sau
postprocesare, fiind un instrument util in:

 Conducerea proceselor (aprovizionare, productie, distributie), conform sistemelor de

management al calitatii;
 Alocarea corespunzatoare a resurselor si o mai buna gestionare a lor la nivel managerial;
 Verificare conformitatii produselor si proceselor cu reglementarile legislative in domeniul
alimentar si specificatiile tehnologice in vigoare prestabilite;
 Asigurarea cerintelor de siguranta a alimentului in relatie cu protectia consumatorilor;
 Cresterea satisfactiei la consumatorii finali.
Pornind de la trasabilitatea produselor se poate realize schimbul optim de informatii intre toate
segmentele lantului alimentar, permitand totodata o transparenta totala a tuturor activitatilor care
se desfasoara referitor la produsele respective.

Transferul de informatii in ambele directii permite cresterea eficientei in organizarea si

conducerea fluxului alimentelor, cu respectarea riguroasa a legislatiei alimentare. Trasabilitatea
produsului reprezinta un instrument necesar pentru “tinerea sub control” a calitatii igenice a
produselor (inocuitate), totodata conferind incredere si satisfactie consumatorilor, vis-a-vis de
calitatea alimentelor respective.

Si in Romania companiile care au implementat sistemul HACCP, au inteles ca “siguranta

alimentului nu este negociabila, iar afacerea nu este obligatorie” si ca sanatatea omului este
foarte importanta, incat putem afirma:

“SANATATEA NU ESTE TOTUL,

DAR FARA SANATATE TOTUL ESTE NIMIC “

Aditivii Alimentari

74
Autor: Prof. Dragoi Doina, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de
Vede

Aditivii alimentari sunt substanţe chimice adăugate în diverse produse alimentare

pentru a le îmbunătăţi aspectul, gustul sau a le prelungi termenul de valabilitate. Litera "E"
simbolizează faptul ca au fost testate minim 6 ani si atestate la nivel european.
Aditivii alimentari pot fi autorizaţi doar dacă:
- sunt necesari din punct de vedere tehnologic pentru producţie,
- nu înşeală consumatorul,
- nu reprezintă un risc pentru sănătatea consumatorului.
Utilizarea aditivilor alimentari trebuie să fie întotdeauna precizată pe ambalajul
produselor, pe categorii (antioxidanţi, conservanţi, coloranţi, etc.). se precizează fie numele
aditivului fie denumirea E-număr.
Oamenii de ştiinţă afirma că, în cantităţi mici , consumul lor nu constituie un pericol
pentru organism. De aceea normele pentru utilizarea aditivilor alimentari prevăd cantităţile
maxime de substanţă care pot fi folosite în diversele categorii de produse alimentare.
Laboratoarele de la noi nu pot detecta toţi aditivii ce sunt introduşi în alimente, iar de
multe ori produsul este introdus pe piaţă doar prin datele furnizate de producător. Exista astfel
riscul de a nu se respecta cantitatea adaosurilor sintetice conform reglementarilor legale.
Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei
globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul
al III-lea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie. La
această oră, este ştiut că mulţi dintre aditivii alimentari utilizaţi la pregătirea mezelurilor,
alimentelor preambalate sau semi-preparate, sunt cancerigeni. În multitudinea de aditivi
folosiţi în industria alimentară, cei mai periculoşi pentru sănătatea organismului sunt cei de
sinteză, adică cei obţinuţi prin procedee chimice nenaturale.
Nu este de mirare, ca unii dintre noi ne îmbolnăvim de aceasta maladie necruţătoare.
Mai mult decât atât, multe chimicale au fost considerate pana in prezent "nevinovate". Odată
cu aflarea unor date suplimentare despre acţiunea lor în organism, ele sunt descoperite acum
ca fiind cancerigene. Aditivii alimentari - în atenţia organismelor internaţionale „E“- urile
ameninţă sănătatea.
Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii dintre care enumerăm pe cele mai
răspândite:edulcoranţii - pentru îndulcit,coloranţii - pentru a schimba sau a da culoare (E100-
E180),acidifianţii - dau un gust uşor acid, corectorii de aciditate - cresc sau diminuează
aciditatea,emulgatorii - asigura un amestec omogen intre apa şi grăsimile alimentare (E400-
E500), conservanţii - Întârzie sau împiedică alterarea alimentelor. (E200-E290) ,corectorii de
gust şi de miros schimbă/îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor,propulsorii - unele gaze
care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, gaze de ambalaj - asemănătoare
aerului,antioxidanţi - limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul (E300-
E337).

75
 Rolul trasabilitatii in siguranţa alimentelor

Autor: Prof.Dumitrache Marcela Carmen, Liceul Tehnologic” Virgil

Madgearu”, Rosiori de Vede

Într-o perioadă în care alimentaţia este dominată de produse “artificializate” în urma

unor procesări intense, în care se păstrează destul de puţine caracteristici ale materiilor prime,
influenţa alimentelor asupra sănătăţii omului este un aspect de actualitate. De aceea, este
nevoie de multă transparenţă şi de conştientizarea reducerii riscurilor de orice natură.
Necesitatea de a oferi garanţie şi siguranţă alimentară poate fi exprimată de la conţinutul unei
farfurii cu mâncare până la existenţa vieţii în sine.
În acest context, apar tot mai frecvent întrebări, cum ar fi: Ce reprezintă siguranţa
alimentară? Produsele ecologice sunt mai sigure? Alimentele au influenţă asupra sănătăţii
noastre? Care este drumul parcurs de alimente până la consumatorul final? Mulţi dintre noi
am dori răspunsuri cât mai concrete la aceste întrebări deoarece siguranţa alimentară trebuie
să rămână obiectivul principal al unei societăţi civilizate .
Siguranţa alimentelor este un deziderat greu de atins şi asigură că alimentele nu vor
determina efecte nedorite consumatorului atunci când acestea respectă recomandările
producătorului. Întreruperea uneia sau mai multor verigi din lanţul alimentar de la producător
la consumator, aduce periodic sectorul agro-alimentar în centrul atenţiei. Siguranţa reflectă
caracterul inacceptabil al apariţiei oricărei lacune în evaluarea şi controlul siguranţei
alimentelor, cât şi al trasabilităţii.
Trasabilitatea permite urmărirea unui produs mergând pe traseul acestuia de la materia
primă până la expunerea în vederea comercializării, inclusiv la consumator. Dacă acest cuvânt
este relativ recent, principiul însă, nu este nou.
Consumatorul percepe trasabilitatea ca pe o însuşire ce permite parcurgerea fluxului
unui produs alimentar, “de la fermă la masa consumatorului” sau “de la furcă la furculiţă”.
Atunci când vorbim despre termenul “trasabilitate” trebuie să avem în vedere cele
două dimensiuni ale sale: administrativă şi calitativă.
Trasabilitatea administrativă interesează produsul de la obţinerea materiei prime până
la consumul produsului finit şi reprezintă într-o anumită măsură istoricul produsului sau
cartea sa de identitate. Din acest moment devine posibilă urmărirea produsului pe parcursul
lanţului alimentar, pentru a identifica, de exemplu, lotul de fabricaţie, ferma de origine a unui
animal. Această trasabilitate este numită ascendentă şi are menirea ca în orice punct al
lanţului de aprovizionare să poată fi regăsite originea şi caracteristicile unui produs. În acelaşi
mod, plecând de la un lot de materie primă se poate face enumerarea tuturor produselor finite
care rezultă din el şi se poate preciza destinaţia lor finală. Este vorba despre trasabilitatea
descendentă, indispensabilă pentru efectuarea retragerilor sau repunerilor produselor pe piaţă.
Ea se bazează pe “trasabilitatea logistică” sau urmărirea cantitativă, aplicată pentru localizarea
produselor, pentru determinarea destinaţiilor şi/sau a provenienţelor.
Trasabilitatea calitativă permite păstrarea evenimentelor marcante ale fiecărei etape
din “viaţa” produsului. Este vorba mai ales de toate elementele distinctive, cum ar fi semnele
sau mărcile de calitate, care privesc în acelaşi timp alimentul şi mediul în care este produs, dar

76
şi ansamblul de controale şi autocontroale la care a fost supusă “cartea de identitate” a
produsului.
Trasabilitatea calitativă adaugă, într-o oarecare măsură, “diplomele” sale şi carnetul
său de sănătate la care se alătură toate menţiunile de pe ambalaje şi etichete, obligatorii sau
lipite de bună voie, care pot fi considerate ca participante la trasabilitatea produsului.

SISTEMUL EUROPEAN DE SIGURANTA A ALIMENTELOR: O RESPONSABILITATE

A TUTUROR

Autor: Prof.Oprescu Eugenia, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori

de Vede

Calitatea si siguranta alimentelor se bazeaza pe eforturile tuturor celor implicati in lantul

complex care include al productia agricola, procesarea, transportul si consumul. Conform Uniunii
Europeane si Organizatiei Mondiale a Sanatatii - siguranta alimentelor este o responsabilitate a
tuturor, incepand de la originea lor pana in momentul in care ajung pe masa.

Cadrul si regulamentul Uniunii Europene

Politica sigurantei alimentelor din cadrul UE ia in considerare intregul lant al alimentelor

destinate consumului de catre animale sau oameni. Ea pune la dispozitie reglementari extinse si
subliniaza responsabilitatea producatorilor si a furnizorilor in ceea ce priveste participarea lor la
asigurarea calitatii aprovizionarii cu alimente. Reglementarile UE sunt printre cele mai stricte din
lume.

Agricultura si transport

Calitatea materiilor prime, neprocesate, este cruciala in siguranta si calitatea produsului finit. De
aceea, este nevoie de o abordare sistematica pe tot traseul alimentelor, pentru a evita contaminarea
lor si pentru a identifica unele riscuri posibile.

Producerea alimentelor

Industria procesarii alimentelor are ca datorie sa fie la inaltimea asteptarii consumatorului,

anume ca produsele pe care le cumpara sa fie sigure si conforme cu toate cerintele impuse de lege.
Aceasta industrie se bazeaza pe sisteme moderne de management al calitatii pentru a asigura
calitatea si siguranta produselor pe care le scot pe piata.

Rolul consumatorului in practicile legate de siguranta alimentelor

77
 Consumatorul reprezinta punctul final al lantului alimentar. Un aliment care s-a aflat in bune
conditii la momentul achizitionarii trebuie sa fie tratat cu atentie pentru a se evita contaminarea in
gospodarie. Pentru a ne asigura ca mancatul ramane o experienta placuta si lipsita de amenintarea
imbolnavirii, trebuiesc luate o serie de masuri.

Provocari in domeniul sigurantei alimentelor

Riscul ca alimentele sa fie contaminate cu substante chimice sau microorganisme exista pe tot
parcursul lantului alimentar. In general, siguranta alimentelor este amenintata de factori care se
impart in doua categorii:

-Contaminare biologica - bacterii, fungii, virusi sau paraziti. La un astfel de tip de contaminare,
alimentele prezinta in cele mai multe cazuri semne usor de identificat ---- -Contaminanti
chimici - care includ substante chimice provenite din mediu, reziduuri de medicamente de uz
veterinar, metale grele sau alte reziduuri care ajung in alimente neintentionat sau accidental, in
timpul proceselor pe care le implica agricultura sau cresterea animalelor si a pasarilor, prelucrarea
alimentelor, transportul sau ambalarea

Concluzii:

Siguranta alimentelor nu poate deveni un fapt real decat daca ea constituie o

responsabilitate a tuturor celor implicati in domeniul alimentar, de la profesionisti la consumatori.
De-a lungul lantului alimentar, sunt implementate diverse proceduri si mecanisme de control, care se
asigura ca alimentele care ajung pe masa consumatorului sunt comestibile si ca riscul contaminarii
este resus la minim, in asa fel incat populatia sa fie mai sanatoasa in urma beneficiilor aduse de
alimente sigure si sanatoase. Totusi, riscul zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de
faptul ca cea mai buna legislatie si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul
impotriva celor care au intentii rele. Cel mai bun mod in care putem sa punem in practica siguranta
alimentelor este sa fim bine informati referitor la principiile de baza ale producerii alimentelor si a
tratarii lor sigure la noi acasa.

Alimentaţia Raţionalǎ

Autor: Prof.Oprescu Mircea Adi, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”,

Rosiori de Vede

78
 UE dispune de o strategie detaliată privind siguranţa alimentară. Aceasta acoperă nu numai
siguranţa alimentelor, ci şi sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a plantelor. Standardele înalte de
siguranţă se aplică atât produselor alimentare fabricate în UE, cât şi celor importate.

În lupta lor pentru., prelungirea vieţii, cercetătorii din domeniul medicinii fac eforturi
deosebite. Dar pentru a putea trăi sănătoşi şi a ne bucura de această stare nu sînt suficiente numai
eforturile oamenilor de ştiinţă care se ocupă de această problemă, trebuie sǎ muncim, dar trebuie
sǎ ne odihnim, sǎ avem un mod de viaţă raţional, fără excese.

Tabelul de mai jos contine o lista a microorganismelor care sunt cel mai frecvent asociate cu
bolile datorate alimentelor, precum si exemple de alimente care vehiculeaza tipic aceste boli.

CAUZA ALIMENTE CARE SUNT CEL MAI DES ASOCIATE PROBLEMEI

BACTERIA

Baccilus cereus Orez gatit si reincalzit, carne gatita, budinci, legume si peste. O
trasatura comuna mancarurilor care sunt contaminate cu Baccilus
cereus este manipularea incorecta a alimentelor dupa ce au fost gatite.

Clostridium perfringens Mancaruri reincalzite - alimente tip bufet, carne si pui gatit, fasole, sos,
friptura si supe

Clostridium botulinum Conserve de legume, peste, carne si pui, deschise si tinute apoi in
gospodarie

Escherichia coli (E. coli) Salate si legume crude, carne gatita "in sange", branza, lapte
nepasteurizat

Campylobacter jejuni Lapte crud, pui

Listeria monocytogenes Lapte nepasteurizat si produse lactate nepasteurizate (branzeturi moi),

carne cruda, pui, fructe de mare, legume, pate de ficat, pui afumat,
carne afumata

Salmonella Peste sau carne insuficient preparata, scoici, salade, oua si produse
lactate

Staphylococcus aureus Sunca, pui, oua, inghetata, branza, salata, crema de zahar ars si sosuri
sau produse de patiserie umplute cu smantana. Tratare sau igienizarea
incorecta a alimentelor ar putea constitui o sursa de infiltrare a
Staphylococcus aureus in alimente

Staphylococcus aureus Sunca, pui, oua, inghetata, branza, salata, crema de zahar ars si sosuri
sau produse de patiserie umplute cu smantana. Tratare sau igienizarea
incorecta a alimentelor ar putea constitui o sursa de infiltrare a
Staphylococcus aureus in alimente

79
Vibrio parahaemolyticus si Pesti sau scoici insuficient gatite sau crude
alti germeni din genul
vibrio de origine marina

BIBLIOGRAFIE:

1. Mircea Diaconescu – „Alimentaţia raţionalǎ”,Editura Militarǎ, Bucureşti -1979;

2. *** Informatii generale referitoare la siguranta alimentelor- comunicat de presǎ;

Siguranta Alimentara-importanta pentru consumatori

Prof. Piper-Savu Cristiana Mirela, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”,

Rosiori de Vede

Prof. Piper Florin, Scoala Gimnaziala „ Mihai Eminescu”, Rosiori de Vede

Consumatorii europeni doresc ca alimentele sa fie sigure si sanatoase. Preocuparea
majora a Uniunii Europene este aceea de a se asigura ca alimentele consumate sunt toate la
acelasi nivel al standardelor, pentru toti cetatenii sai, indiferent daca alimentele sunt produse
in interiorul UE, sau sunt importate. Nu exista nimic pe lume despre care sa se poata spune ca
se afla la risc zero, sau reprezinta risc 0, dar UE face tot ce-i sta in putinta, printr-o strategie
cuprinzatoare de siguranta a alimentului, pentru a tine riscurile la un nivel minim, cu ajutorul
standardelor moderne pentru aliment si de igiena, elaborate doar in baza celor mai avansate
cunostinte stiintifice. Siguranta alimentului incepe de la ferma. Regulile trebuie sa se aplice de

80
la ferma la furculita, atat pentru alimentele produse in UE, cat si pentru cele importate din
cele patru zari ale lumii.
Siguranta alimentului reprezinta o prioritate de varf pentru UE. Reglementarile aferente
s-au consolidat si inasprit din 2000 incoace, in scopul asigurarii ca alimentele consumate de
cetatenii europeni sa fie sigure. Autoritatile UE evalueaza cu atentie riscurile si cauta sa
obtina cel mai bun aviz stiintific, inainte de a impune restrictii, sau de a aviza, la randul sau,
orice produs, ingredient, aditiv, sau OMG.
Siguranta nu inseamna insa uniformitate. UE promoveaza diversitatea, bazata pe
calitate. Legislatia europeana protejeaza alimentele traditionale si produsele provenind din
anumite zone geografice, asigurand consumatorii cu informatii care sa-i ajute sa le poata
distinge de copii. UE isi incurajeaza tot mai insistent fermierii sa se concentreze asupra
calitatii, nu numai a alimentelor, dar si a mediului in care isi realizeaza produsele.
UE respecta si dreptul consumatorului la alegere bazata pe informatie. Incurajeaza
dezbaterile publice, cere etichetare informativa si publica avizele stiintifice pe care le
primeste, astfel incat consumatorii sa poata avea incredere in alimentele pe care le consuma.
Comisia Europeana apreciaza siguranta alimentara ca fiind unul dintre cele mai
importante aspecte asupra caruia sa se axeze cercetarea si inovarea. În acest scop, prin Carta
Alba a Sigurantei Alimentare (2000) a instituit EFSA - Autoritatea Europeana pentru
Siguranta Alimentara.
EFSA furnizeaza informatiile stiintifice independente in toate problemele privind
alimentul si siguranta alimentului – inclusiv sanatatea si bunastarea animalelor si protectia
plantelor – si consiliere stiintifica privind nutritia, totul servind la elaborarea si ajustarea
legislatiei comunitare. EFSA comunica publicului intr-o maniera deschisa si transparenta date
privind toate actele elaborate. Evaluarea riscului pentru diferite situatii, pe care o desfasoara
EFSA, furnizeaza managerilor de risc (din cadrul institutiilor UE cu rol in elaborarea de
reglementari – Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Europei) baza de
fundamentare stiintifica necesara definirii politicilor legislative si a masurilor de
reglementare, necesare asigurarii unui inalt nivel de protectie in relatia cu siguranta
alimentelor. EFSA s-a nascut prin regulamentul Parlamentului European si al Consiliului
European (EC) din 28 ianuarie 2002.
Politica sigurantei alimentelor din cadrul UE ia in considerare intregul lant al alimentelor
destinate consumului de catre animale sau oameni. Ea pune la dispozitie reglementari
extinse si subliniaza responsabilitatea producatorilor si a furnizorilor in ceea ce priveste
participarea lor la asigurarea calitatii aprovizionarii cu alimente. Reglementarile UE sunt
printre cele mai stricte din lume.
Calitatea materiilor prime, neprocesate, este cruciala in siguranta si calitatea produsului
finit. De aceea, este nevoie de o abordare sistematica pe tot traseul alimentelor, pentru a
evita contaminarea lor si pentru a identifica unele riscuri posibile.
De la ferma, produsul agricol este transportat catre fabrici - industria prepararii alimentelor.
Acest pas al lantului alimentar beneficiaza de o legislatie privind standardele de calitate:

 Legislatia UE privind igiena si a siguranta alimentelor, referitor la modul de transport si

depozitare
 Normele Organizatiei Internationale de Standardizare (ISO - International Standards
Organization contin un capitol referitor la depozitarea si livrarea produselor alimentare
 Codex Alimentarius, infiintat in anul 1962 de Organiyatie Mondiala a Sanatatii - World Health
Organsation (WHO) si Organizatia Mondiala pentru Alimwntatie si Agricultura - Food and

81
 Agriculture Organisation (FAO) includ subiectul transportarii si al depozitarii in recomandarile
generale asupra pastrarii alimentelor
Industria procesarii alimentelor are ca datorie sa fie la inaltimea asteptarii consumatorului, anume ca
produsele pe care le cumpara sa fie sigure si conforme cu toate cerintele impuse de lege. Aceasta
industrie se bazeaza pe sisteme moderne de management al calitatii pentru a asigura calitatea si
siguranta produselor pe care le scot pe piata. Cele trei sisteme principale care se folosesc sunt:

-Bune Practici de Productie - Good Manufacturing Practises (GMP). Acestea impun conditiile si
procedeele de prelucrare - bazate pe o indelungata experienta - care s-au dovedit a asigurala o
calitate constanta si siguranta alimentelor.

 Analiza riscului si Punctele de Critice de Control - Hazard Analysis and Critical Control Points
(HACCP)
 Standarde de Asigurare a Calitatii - Quality Assurance Standards.


Rolul substanţelor minerale în alimentaţia umană

Prof. Popescu Cristian, Scoala Gimnaziala” Alexandru Deparateanu”, Rosiori

de Vede

Analiza chimică a corpului omenesc a arătat ca 96% din greutatea sa este reprezentată de
compuşi ai C, H, O şi N, sub formă de substanţe organice şi 4% reprezintă substanţele chimice incluse
în categoria mineralelor. Corpul omenesc conţine în jur de 25 de minerale esenţiale, unele aflate în

82
cantitate mai mare (macroelemente), altele în doze infime (oligoelementele), dar toate la fel de
importante pentru bună funcţionare a organismului.

Numite şi săruri organice, substanţele minerale se găsesc în produsele alimentare vegetale şi

animale în cantităţi variate. Asemănător cu apa, sărurile minerale nu au o funcţie nutritivă şi nici
energetică. Rolul elementelor minerale în organismul uman este variat, complex şi specific.
Organismul uman are nevoie de anumite minerale, în diferite cantităţi. Toate sunt esenţiale, iar lipsa
uneia dintre ele – chiar şi a celor în cantităţi minuscule – poate face diferenţa între sănătate şi boală.
Aceste minerale magice sunt aproape întotdeauna ignorate când se fac investigaţii asupra
problemelor de sănătate, cu excepţia fierului şi poate a calciului. Dar ceea ce este evident este că ele
reprezintă deseori un factor-cheie în declanşarea bolilor, iar un simplu supliment poate produce
îmbunătăţiri considerabile.

În funcţie de ordinul de mărime în care se găsesc în produsele alimentare, sărurile minerale

au fost grupate astfel:

▬ macroelemente, de ordinul gramelor la 100 g produs, care apar sub formă de cloruri,
fosfaţi, carbonaţi, citraţi, oxalaţi etc. (C, Ca, Cl, F, H, K, Mg, N, Na, O, P, Si, S);
▬ microelemente, de ordinul miligramelor la 100 g produs, care apar sub formă de săruri
sau combinaţii complexe (Al, B, Br, Cr, Co, Fe, I, Mn, Mo etc.);
▬ ultramicroelemente, de ordinul microgramelor la 100 g produs, care sunt elemente
componente ale radioactivităţii naturale (As, Cd, Hg, Ni, Pb, U).
Nevoia organismului uman de elemente minerale este acoperită în general printr-o
alimentaţie echilibrată. Dacă dieta este echilibrată, iar principalele grupe alimentare variază, este
puţin probabil să fie nevoie de suplimente minerale, doar dacă nu este cazul vreunei probleme de
sănătate particulară. Etichetele trebuie citite cu atenţie. Anumite produse nu fumizează prea multe
dintre mineralele cu adevărat necesare.

Bibliografie:
1. Ion Diaconescu – Bazele merceologiei II, Editura Uranus, Bucureşti, 2002;
2. Georgeta Bărbulescu – Merceologie alimentară, Editura Didactică şi
Pedagogică,
3. Bucureşti, 2003

SIGURANŢA ALIMENTELOR - PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Prof. Petrescu Camelia, Scoala Gimnaziala „ Alexandru Deparateanu”,

Rosiori de Vede
Alimentele si alimentaţia reprezintă o problema deosebit de importanta in orice societate si
are consecinţe economice, sociale, influenţează mediul si sănătatea umana. Prioritara este desigur
protecţia vieţii si sănătăţii, dar toate activităţile din domeniul alimentar trebuie sa aibă in

83
consideraţie si aspecte ca cele legate de producţia agricola, dezvoltarea industriala, relaţiile
comerciale sau relaţia cu mediul.

Industria procesării alimentelor are ca obiectiv principal asigurarea parametrilor calitativi ai

produselor, astfel încât acestea sa fie sigure si conforme cu toate cerinţele impuse de lege.
Îmbunătăţirea activităţii solicita implicarea angajaţilor si conştientizarea lor permanenta, cu privire la
responsabilităţile ce le revin in realizarea calităţii si a siguranţei alimentare a produselor fabricate.

Codul de bune practici a producătorului de bunuri alimentare trebuie sa conţină următoarele

prevederi:

 Demonstrarea conformităţii cu cerinţele legale si de reglementare privind siguranţa

alimentului:
o Bune practici de producţie (Good Manufacturing Practices - GMP) - condiţiile si
procedeele care asigura o calitate constanta si siguranţa alimentelor.
o Analiza riscurilor si punctele critice de control (Hazard Analysis and Critical Control
Points - HACCP), centrata asupra identificării riscurilor potenţiale si a controlării lor in
timpul procesului de producţie.
o Standarde de asigurare a calităţii - aderarea la standardele stabilite de organizaţiile
internaţionale de standardizare si autoevaluarea conformităţii cu standardele
romaneşti care transpun legislaţia europeana: SR 13462-1, SR 13462-2, SR 13462-3.
 Sa planifice, sa implementeze, sa opereze, sa păstreze si sa actualizeze un sistem de
management al siguranţei alimentului orientat către furnizarea de produse, care in
conformitate cu utilizarea lor finala, sunt sigure pentru consumator.
 Evaluarea gradului de satisfacţie a consumatorilor privind siguranţa alimentului.
 Asigurarea trasabilităţii produselor, prin comunicarea eficienta cu furnizorii si clienţii, cu alte
părţi implicate in lanţul alimentar.
 Asigurarea monitorizărilor, înregistrărilor si păstrarea documentelor pentru a demonstra
conformitatea produselor si serviciilor.
 Certificarea sistemului de management al siguranţei alimentului de către organisme de
certificare si actualizarea acestuia, ori de cate ori acest lucru se impune pentru asigurarea ca
organizaţia/unitatea se conformează politicii declarate de siguranţa a alimentului.
 Sa identifice, sa implementeze si sa cultive competentele necesare pentru personalul ale
cărui activităţi au impact asupra siguranţei alimentului.
 Sa se asigure ca personalul responsabil pentru monitorizarea si aplicarea acţiunilor corective
din cadrul sistemului de management al alimentului este instruit.
 Sa se asigure ca personalul este conştient de importanta si relevanta activităţilor sale
individuale in contribuţia la siguranţa alimentului.
Securitatea produselor alimentare pe care le consumam este esenţiala pentru sănătatea noastră,
referindu-se la întregul parcurs al alimentelor, de la producătorii de materii prime pana la produsul
finit consumat zilnic de fiecare dintre noi. Elementele definitorii pentru securitatea alimentara sunt
reprezentate de:
- Calitatea materiilor prime care intra in procesul de fabricaţie;
- Procesul de producţie al alimentelor;

- Depozitarea si transportul alimentelor;

- Modul si condiţiile de comercializare a alimentelor. Securitatea alimentara consta in respectarea

normelor igienico-sanitare in procesul de producţie si are in vedere "garantarea sănătăţii populaţiei

84
prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrităţii, prospeţimii si
al valorii nutritive a alimentelor."

Pentru protejarea sănătăţii consumatorului este nevoie de norme care sa reglementeze

principiile generale si exigentele privind condiţiile de fabricaţie, compoziţia si comercializarea
produselor alimentare. Toate aceste cerinţe definesc conceptul de securitatea alimentelor –
producerea si comercializarea de alimente sigure pentru consumator, de alimente care sa
corespunda cerinţelor nutritive si de calitate având ca scop final menţinerea stării de sănătate.

Pentru asigurarea protecţiei consumatorilor pe linia siguranţei alimentului, un rol important îl

joaca îmbogăţirea si diversificarea cunoştinţelor privind drepturile si responsabilităţile ce le revin
acestora:

 alegerea produselor nefalsificate si serviciilor sigure, conform intereselor proprii, pentru

îndeplinirea utilizării preconizate;
 informarea completa, concreta si inteligibila a consumatorilor cu privire la parametrii
produselor/ serviciilor si condiţiile tehnice prescrise privind manipularea, depozitarea,
păstrarea, instrucţiuni de folosire, riscuri previzibile etc.;
 protejarea împotriva publicităţii înşelătoare, subliminala, cu respectarea criteriilor concrete
de promovare a calităţii;
 protejarea intereselor economice ale consumatorilor la achiziţionarea de produse si servicii,
prin informaţii referitoare la categoria calitativa a produsului/serviciului, timpul de realizare,
riscuri previzibile, preturi si tarife, etc.

Aditivi Şi Ingredienţi Alimentari

Prof. Rotaru Carmen, Scoala Gimnaziala „ Alexandru Deparateanu”. Rosiori de Vede

Pentru a legifera aditivii şi pentru a informa consumatorii, fiecare aditiv este codificat
cu un număr. În Europa, acest cod este sub forma: E număr. Această numerotare a fost
adoptată şi extinsă de către Codex Alimentarius pentru a identifica la nivel internaţional toţi
aditivii, mai ales a celor care sunt aprobaţi pentru utilizarea în industria alimentară. Dacă în
Europa prefixul codificarii este E, ţările din afara Europei folosesc numai numărul nu şi litera
E.
Prezentăm în continuare o clasificare a aditivilor alimentari, lăsând pe fiecare să decidă care
sunt nocivi şi care nu, pentru a lua o decizie conştientă atunci când cumpără alimentele de
fiecare zi.

85
Aditivii alimentari sunt divizaţi în câteva grupe, deşi există câteva suprapuneri între ele.
Acizi alimentari- sunt adaugaţi ca şi conservanţi, antioxidanţi şi pentru aromă - oţet, acid
citric, tartric, malic, fumaric şi lactic.
Regulatori de aciditate- sunt utilizaţi pentru a schimba sau a controla aciditatea şi
alcalinitatea alimentelor.
Agenţi de afânare- previn proprietatea unor substanţe de a se lipi (lipiciozitatea).
Agenţi antispumanţi-reduc sau previn spumarea în alimente.
Antioxidanţi- cum ar fi vitamina C, actionează ca un conservant prin inhibarea efectelor
oxigenului în alimente şi poate fi benefic pentru sănătate.
Agenţi suport- cum ar fi amidonul, fără să afecteze valoarea nutriţională.
Se observă, fără îndoială, numărul crescând de substanţe chimice, artificiale care pătrund în
alimentaţia noastră de zi cu zi şi le înlocuiesc pe cele “vii”, invocând protecţia microbiologică de
durată, calitatea vizuală, olfactivă şi de gust a alimentelor. Unii ar putea spune că acesta este un mic
preţ pe care trebuie să îl plătim pentru evoluţia tehnică a “civilizaţiei” pe care a atins-o umanitatea.
Ţine doar de noi dacă vrem sau nu să ne aliniem în totalitate acestor credinţe.

În încheiere, dorim să aducem o notă de optimism acestei prezentări.

Reamintim faptul ca oamenii sunt extrem de diferiţi unii faţă de alţii, prin bagajul genetic foarte
variat, prin comportament, tradiţii şi obiceiuri, atitudini faţă de ei înşişi şi faţă de mediul înconjurător,
reacţii reflexe sau dobândite. Sunt persoane foarte sensibile faţă de orice substanţă ingerată şi
persoane care consumă întreaga viaţă alimente în exces şi de calitate îndoielnică dar nu se resimt în
nici un fel. Prin urmare, ţine numai de noi dacă vom observa din ce categorie facem parte, vom
analiza sau nu alimentele pe care le consumăm, ne vom îngrozi sau nu de ideea existenţei unor
oameni manipulativi care ne controlează din umbră.

Reamintim deasemeni de relativitatea lumii în care trăim, de faptul că fiecare persoana e

responsabilă de viaţa sa şi de modul în care şi-o crează, fiind singura care percepe realitatea.

Siguranta alimentara si sanatatea consumatorilor

Profesor: Dumitrache Liviu, Colegiul Tehnic” Anghel Saligny, Rosiori de Vede

86
 Consumatorul are dreptul de a fi informat, de a alege şi de a beneficia de produse sigure:
alimentare, nealimentare sau de uz indelungat. S-au luat masuri de modernizare a legislatiei, de
creare a unui cadru legislativ flexibil si eficient pentru restabilirea increderii consumatorului in
produsele aflate in circulatie libera pe piata europeana.
        Producatorii trebuie sa urmareasca realizarea corecta a trasabilitatii - adica verificarea
produsului alimentar de la origine pana la procesare, ambalare, transport, comercializare, deoarece
aceasta joaca un rol major in asigurarea securitatii alimentare.
        Formularea politicilor agricole in Romania, pornind de la cele europene vor duce la
dezvoltarea unei agriculturi durabile, care va lua in considerare componenta ecologica, dar si cea de
protectie a consumatorilor.

Crearea unei agriculturi durabile va tine cont de noile tehnici ale ingineriei, pentru eliminarea
anumitor factori de risc care s-ar putea regasi in anumite puncte ale lantului alimentar.
        Astfel, consumatorul roman va avea de ales dintr-o gama diversa de produse alimentare, care
in ultimele decenii au evoluat de la produs natural la produs imbogatit si s-a ajuns la aliment
functional. În ultimul timp, pe piata europeana au aparut alimentele modificate genetic, fara insa ca
acestea sa-si faca aparitia si pe piata romaneasca. Desi, alegerea finala apartine consumatorului,
sarcina producatorului in acest caz este de a informa corect consumatorul printr-o etichetare
corespunzatoare. Aceasta presupune nu numai inscriptionarea corecta a produsului alimentar, ci si
specificarea daca este ecologic, modificat genetic sau iradiat pentru distrugerea parazitilor si a
bacteriilor patogene.

Cercetarile stiintifice arata ca produsele bio sunt benefice sanatatii umane, in tara noastra
doar 1% din romani consuma alimente ecologice. Studiile dovedesc ca anual consumam 20 de
kilograme de aditivi alimentari de persoana. Produsele bio se obtin prin practicarea sistemului de
agricultura ecologica. Acest sistem interzice folosirea organismelor modificate genetic, a
fertilizantilor si pesticidelor de sinteza, a stimulatorilor, a regulatorilor de crestere, a hormonilor si a
antibioticelor. Hrana ecologica este curata si potrivita metabolismului uman. Multe dintre legumele si
fructele comercializate in supermarketuri au un aspect artificial si sunt total lipsite de gust. Rolul
agriculturii ecologice este tocmai acela de a conferi produselor, prin respectul fata de natura si de
legile ei, gust, textura si calitati autentice. S-au realizat cercetari pentru observarea diferentei dintre
produsele conventionale si cele ecologice si a efectului pe care acestea le au asupra sanatatii umane.
Testele s-au facut pe animale, iar rezultatele au fost intotdeauna favorabile consumului de alimente
bio.
Consumatorul, care ar trebui sa fie suveranul pietii, este beneficiarul direct al produselor care
trec prin lantul alimentar, siguranta acestora fiind vitala pentru sanatatea fiecaruia dintre noi.
Calitatea unui produs este influentata de numeroase activitati independente in timpul producerii lui.
Calitatea se raporteaza la: utilitate, aptitudini de utilizare, satisfacerea clientului, conformitatea cu
cerintele.

Riscul zero in alimente nu exista si trebuie sa fim constienti de faptul ca cea mai buna
legislatie si cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja intru totul impotriva celor care au

87
intentii rele. Cel mai bun mod in care putem sa punem in practica siguranta alimentelor este sa fim
bine informati referitor la principiile de baza ale producerii alimentelor si a tratarii lor sigure la noi
acasa.

Asigurarea calitatii se face prin acoperirea completa a cerintelor clientului, verificarea

permanenta in cadrul ciclului de productie cu respectarea tehnicilor si materialelor folosite, pentru a
fi conforme cu cele prestabilite. Calitatea produselor alimentare este definita prin indicatori de
calitate, stabiliti si consemnati in norme de calitate.

Obiectivele normarii calitatii alimentelor vizeaza:

a) punerea in consum a alimentelor bogate in substante nutrive (proteine, glucide, lipide, saruri
minerale si vitamine);

b) siguranta alimentelor, adica asigurarea conditiilor pentru ca alimentele:

- sa nu sufere degradari fizice, fizico-chimice, biochimice, microbiologice care sa le afecteze

inocuitatea;

- sa nu contina specii de microorganisme peste limitele admise prin reglementarile legale;

- sa nu fie infestate cu insecte si paraziti;

- sa nu devina vatamatoare pentru organismul uman;

c) asigurarea consumarii cu placere a alimentelor.

Normarea se refera la : calitati nutritionale, igenice, organoleptice, de intrebuintare.

Calitatile nutritionale sunt date de componentele chimice, biochimice, plastice si energetice

care satisfac, prin consumul alimentului, cerinte fiziologice de nutritie ale organismului uman;

Calitatile igenice sau inocuitate, reprezentate de continutul in substante toxice sau

microorganisme patogene, care prin consum nu afecteaza sanatatea consumatorului;

Calitatile organoleptice, reprezentate de ansamblul caracteristicilor alimentului si care pot fi

percepute senzorial de consumatori: forma, culoare, aspect, miros, gust, consistenta;

Calitatile de intrebuintare, referindu-se la satisfacerea cerintelor consumatorului pentru a

folosi alimentele in procesele de alimentatie - nutritie.

Punerea in consum public, depozitarea, transportul sau prelucrarea produselor alimentare

care un indeplinesc conditiile stabilite prin norme atrage raspunderea materiala, disciplinara,
contraventionala sau penala, in conditiile stabilite de lege.

Este indicat sa incurajam si sa protejam, prin adoptarea unei legislatii corespunzatoare,

producerea principalelor alimente de consum la noi in tara si sa evitam pe cat posibil importul
produselor alimentare. Pentru aceasta, producatorii agricoli trebuie sa fie ajutati prin acordarea
subventiilor pentru agricultura si sa valorificam fiecare “portiune” de pamant care a ramas
necultivata. Este important, datorita schimbarilor climatice, a secetelor prelungite sa punem in
functiune sau sa construim sisteme performante de irigatii.

88
 Contributia consumatorilor la degradarea mediului este insemnata iar pagubele cauzate sunt
uneori iremediabile. De aceea, pentru protectia mediului inconjurator este foarte importanta
constientizarea consumatorilor privind impactul pe care il au obisnuintele lor de viata asupra
acestuia.

Consumatorii pot contribui la protejarea mediului prin adoptarea unui comportament

ecologic concretizat in schimbarea obisnuintelor de consum prin alegerea unor produse ecologice,
alegerea si utilizarea unor produse reciclabile care pot fi reparate si reconditionate.

Securitatea alimentara reprezinta un aspect al protectiei consumatorilor. In final,

consumatorul este cel care da o nota oricarui produs, iar banii sai fac lumea sa se invarta.

Lista scurta a bacteriilor periculoase pentru sanatate

Prof. Enache Paul - Colegiul National Anastasesescu Rosiorii de Vede

Prof. Enache Madalina - Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

89
 Multe tipuri de bacterii sunt prezente în alimente în mod natural, în timp ce altele își găsesc drumul spre
alimente din apa contaminată,sol,aer,animale,echipamente sau oameni. În timp ce unele distrug produsele
alimentare,cele mai multe bacterii nu cauzează rău oamenilor.

Înțelegerea ecologiei bacteriale și recunoașterea multora dintre practicile greșite de igienă nu ne dau
instrumente pentru prevenirea bolilor generate de alimente.

Microorganismele predominante implicate în bolile alimentare

1)Campilobacter jejuni- nu a fost recunoscută ca geratoare de boli până în 1970 dar acum este recunoscută
ca fiind principala cauză a bolilor alimentare în multe țări de pe mapamond.

Ea este prezentă în mod natural în intestinul unui număr mare de animale domestice și păsări.

Poate fi izolată frecvent pe pielea păsărilor de curte și în laptele nefiert.

Acest organism este sensibil la căldură.

Prepararea adecvată a hranei ,reîncălzirea și controlul transmiterii contaminării de la hrana nepreparată la

cea gătită sunt cele mai importante mecanisme ale controlului primar în bucătărie.

2)Staphylo cocus aureus(stafilococul auriu)- este important din punct de vedere medical cât și al hranei . El
este rezistent la multe antibiotice și este responsabil pentru multe boli ale animalelor cu sânge cald. Îmbolnăvirea
este cauzată de producerea unei toxine în hrană ca rezultat al înmulțirii bacteriilor.

Tulpinele umane au șanse mai mare de a produce toxina. El poate face parte din flora nazală normală sau de
pe pielea umană ca și în erupțiile de pe piele(ca de exemplu la acnee).

Organismul este distrus la temperaturi înalte,dar toxinele sunt adesea rezistente la căldură. Igiena personală
a celor care manevrează hrana este foarte importantă în prevenirea sau minimalizarea transferului organismului în
hrană.

3)SalmonellaSPP.a fost izolată prima dată de Solomon și Smith în 1885 la porcine infectate cu holeră canină.
De atunci diferite serotipuri de salmonella au fost izolate dintr-o varietate de surse. Toate sunt considerate
potențial patogene pentru animale și oameni.

Sursa primară de salmonella este tractul intestinal al unei varietăți de animale,incluzând omul.

Salmonella poate supraviețui bine în mediul înconjurător și se răspândește ușor.

Contaminarea de la hrana nepreparată la cea gătită sau contaminarea primeia dintre ele sunt principalele
cauze ale izbucnirii epidemiilor.

4)LIsteria Monocytogenes-este cunoscută de cel puțin 60 de ani,dar nu a fost pusă în legătură cu bolile
alimentare decât în anii 1980.Este larg răspândită în mediul înconjurător și este transmisă de multe animale
domestice și sălbatice. Organismul nu este rezistent la căldură,dar este foarte tolerant la rece și se poate înmulți
chiar la temperaturi mai mici de 1 grad celsius, deși mai încet . De aceea frigiderele trebuie bine curățate ,iar
temperatura interioară să fie cât mai mică. Mâncarea trebuie acoperită,iar cea gătită să stea deasupra celei crude.

Trebuie bine curățate hainele și resturile de hrană crudă de carne, pește și legume.

90
 5)Escherichia Coli-Multe lanțuri ale E.C. nu sunt periculoase.

Dar un număr de serotipuri sunt patogene.

Fecalele umane și ale animalelor sunt sursa primară de intrare a acestei bacterii în lanțul alimentar.

Legumele și fructele pot fi contaminate intern sau extern. Dacă organismele atacă țesuturile interne ale
acestora,va fi dificil să le înlăturăm prin spălare.

Prin tocarea cărnii suprafața crește și prin urmare crește și încărcătura bacteriană. De aceea este important
ca mâncarea ce conține carne tocată să fie foarte bine preparată termic.

Hamburgherii gătiți impropriu au fost adesea implicați în intoxicații alimentare.

6)Clostridium Perfringens-a fost asociat încă din 1895 cu diareea la om, deși abia în 1940 s-a confirmat ca
fiind implicat în hrana otrăvitoare. Este larg răspândită în sol și este o componentă minoră a florei intestinale la om
și la animale.

Enterotoxina degajată de ea în organele interne provoacă boli de scurtă durată,în general.

Doza de infectare este mare și de aceea pentru declanșarea bolii ar trebui ca dezvoltarea sa aibă loc înainte
de ingerarea hranei.

7)Clostridium Botulinum- este una dintre cele mai importante bacterii generatoare de boli
alimentare,datorită severității simptomelor cauzate de neurotoxine puternice.În trecut a fost asociată cu proteine
din conserve,ambalate necorespunzător.

Trăiește pretutindeni pe glob în special în sol și anumite tulpini pot fi găsite în sedimente asociate cu medii
acvatice.

Mierea a fost asociată cu botulismul la copii dar cercetările asupra mostrelor comerciale nu au identificat o
incidență mare a sporilor.

Dezvoltarea mucegaiului reduce aciditatea roșiilor până la un nivel la care este posibilă dezvoltarea C.
botulinum.De aceea produsele din tomate mucegăite nu trebuie consumate.

Este important să se urmeze indicațiile producătorului produselor alimentare referitor la temperatura de

stocare.

8)Yerisinia enterocolitica-a fost recunoscută ca o cauză importantă a bolilor alimentare din 1980.Se găsește
în mediul înconjurător dar și în organismul animalelor și este asociată în general cu regiunile cu climă temperată.

Porcii sunt direct sau indirect sursa primară a tulpinelor patogene ce pot cauza infecții la om.

Hrana si apa contaminată sunt sursa principală a acestora și în special carnea de porc crudă sau gatită
insuficient.

9)Bacilus cereus-a fost suspectat drept cauză a îmbolnăvirilor încă de la începutul secolului XX. Cauzează
două tipuri de îmbolnăviri prin enterotoxine:diaree și vomă.

91
 Enterotoxina diareică este sensibilă la căldură, dar toxina emetică (care induce voma)este foarte rezistentă
la căldură și nu este neutralizată prin procesele normale de gătire.

Bacilus cereus se găsește în special în sol și în apă.

Materia primară vegetală pentru prepararea hranei este sursa principală.

Porumbul,orezul,fasolea,cartofii,sunt surse recunoscute.

Prezența bacililor în hrana procesată este adesea asociată cu abilitatea sporilor de a supraviețui procesului
de preparare termică.

Multe îmbolnăviri au fost determinate de consumul de orez fiert, stocat la temperatura mediului înainte de
consum. Prăjiturile cu cremă de ou ca și lapte praf preparat și neconsumat imediat au fost adesea cauza unor
îmbolnăviri. Prin păstrarea hranei la sub 5 grade celsius sau peste 60 grade celsius se poate preveni îmbolnăvirea.

Alimentatia Sãnãtoasã

Informatician Florea Dan, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Contabil sef Badea Elena, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Alimentatia reprezintã domeniul în care se fac cele mai grave erori. Omul modern se
hrãneste într-un mod nesãnãtos, mãnâncã prost si mult. Asa se face cã o persoanã din douã suferã de
exces de greutate (depãsirea cu peste 10% a greutãtii normale). Aceasta are efect nefast asupra
sistemului osos, a scheletului si asupra aparatului motor, în special asupra pãrtii inferioare a corpului.
Cu cât excesul în greutate este mai mare cu atât creste si procentajul persoanelor care suferã de
maladii coronariene (anginã pectoralã, infarct miocardic, ateroscleroza), sau cu afectiuni cancerigene,
cum ar fi cancerul intestinelor. Statisticile aratã cã peste 30% dintre obezi mor din cauza bolilor de
ficat sau a diabetului. De asemenea obezii pot avea probleme mult mai mari decât cei cu greutate
normalã în cazul unor inteventii chirurgicale.

Cea mai mare gresealã fãcutã în domeniul nutritiei, priveste absorbtia excesivã a hidratilor de
carbon, care sunt lipsiti de valoare nutritivã si care se gãsesc în: zahãr, dulciuri, fãinã, bãuturi
alcoolice. Acestea sunt transformate de organism în depuneri de grãsimi.

92
 Obezii se aflã în interiorul unui cerc vicios. Grãsimea nu mai este la modã, iar mass media
înfãtiseazã sãptãmânal o imagine care contravine modului de viatã a persoanei obeze. Astfel, aceasta
se confruntã, mai mult sau mai putin, cu un stres psiho-social, iar reactia ei este, în general, sã
mãnânce tot mai mult.

Multe persoane, în special femei, iau medicamente de sintezã pentru slãbit, care au efectul
de a le suprima pofta de mâncare, actionând ca un laxativ. Folosirea permanentã a acestor
medicamente creazã dependentã si perturbã metabolismul apei si a sãrurilor din organism,
provocând edeme, rinichii sunt afectati, se produc tulburãri psihice si de ritm cardiac. Au apãrut
regimurile pe bazã de pulberi, care, în prima fazã, produc o scãdere însemnatã în greutate, deoarece
organismul pierde multã apã, dar nu scade si grãsimea.

Toate aceste cure de slãbire restrictive au marele dezavantaj cã persoana nu învatã sã-si
înlocuiascã modul de nutritie nesãnãtos cu obiceiuri alimentare mai bune, astfel cã majoritatea îsi
regãsesc vechea greutate la numai câteva sãptãmâni de la terminarea regimului, ele fiind mai
dezechilibrate decât înainte din acest punct de vedere.

Regimul disociat propune o alternativã blândã si eficace, pe termen lung, în curele radicale si
restrictive, care au ca scop scãderea greutãtii prin prevenirea persoanei de anumite alimente.
Aceasta înseamnã cã unele alimente se potrivesc mai bine între ele decât altele. Dacã alimentele care
nu se potrivesc se consumã împreunã, se produce pentru o scurtã duratã o dereglare digestivã, în
primul rând balonare, apoi o mãrire a organelor digestive.

Digestia are loc mai usor dacã sucurile gastrice prelucreazã un singur fel de alimente. De
exemplu, legumele verzi se potrivesc cu carnea, decât cele care contin amidon, deoarece acestea din
urmã se digerã în mediu alcalin, spre deosebire de carne cãreia îi trebuie un mediu acid.

Este importantã separarea proteinelor de glucide, care practic nu este posibilã 100%, dar
dacã se reuseste sã se rezolve la douã treimi din alimente este foarte bine.

Alimentele cu calorii negative sunt cele consumatoare de grãsimi. În cea mai mare parte sunt
reprezentate de legume, fructe si condimente si sunt bogate în sãruri minerale, vitamine, contin
putine proteine si hidrati de carbon, iar procentul lor caloric va fi de 90 de calorii la 100 de grame. Pe
de altã parte aceste alimente au în compunerea lor peste 90-95% apã. Consumarea în mod regulat a
acestor alimente produce un efect caloric negativ, care duce la o pierdere în greutate.

Busuiocul, cimbrul, mãrarul, usturoiul, pãtrunjelul, menta, salvia, cimbrisorul, chimionul,

ienupãrul pe lângã faptul cã amelioreazã mult gustul mâncãrii, contribuie la procesul de digerare si
eliminare a grãsimilor.

Fructele cum ar fi: ananasul, merele, portocalele, cãpsunele, afinele, zmeura, mango, grapefruit,
lãmâia au rol în distrugerea proteinelor.

O hranã sãnãtoasã este o hranã proaspãtã, variatã, bogatã în substante vitale, alcalinã, cu
multe vitamine, cu sãruri minerale si oligoelemente.

Este recomandat ca de trei ori pe sãptãmânã sã nu se consume carne, aceasta fiind înlocuitã cu
preparate din soia.

93
 Efectele aditivilor alimentari asupra sanatati consumatorilor

Prof. Pîrnac Cornelia – Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de Vede

In viata de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atat de "firesti", incat aproape nimeni nu mai
sesizeaza pericolul pe care ele il reprezinta in mod real.

Produsele alimentare sunt obtinute astazi cu ajutorul tehnologiilor si procedeelor moderne,

iar cererea tot mai mare care se inregistreaza duce la o supraproductie si o oferta variata din partea
producatorilor alimentari. Astfel se face tot posibilul ca alimentele sa aiba succes, sa poata fi
conservate pe perioade cat mai lungi, sa aiba culori cat mai atractive, gust cat mai placut si sa fie cat
mai bogate in vitamine chiar daca sunt obtinute pe cale artificiala.

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se intelege orice substanta care, in mod
normal, nu este consumata ca aliment in sine si care nu este ingredient alimentar caracteristic, avand
sau nu o valoare nutritiva si prin a carui adaugare intentionata la produsele alimentare in scopuri
tehnologice, in decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament si ambalare a unor
asemenea produse alimentare devine o componenta a acestor produse alimentare.

94
 In timp, consumul constant de produse alimentare aditivate sintetic produce in organismul
uman un adevarat bombardament asupra organelor interne. Pentru a arata ca nu tot ce este frumos
colorat este si sanatos voi da cateva exemple de alimente al caror continut este nesanatos:

-Bauturile racoritoare abunda in aditivi periculosi. Acidul citric (E 330) produce afectiuni ale cavitatii
bucale si are actiune cancerigena puternica. Este cel mai des utilizat, dar si cel mai daunator. Dar si
aditivii de gust si culoare, gen E 123, E 110 şi E 102, sunt extrem de periculosi.

-Vinurile albe sunt tratate cu metabisulfit - o substanta nociva pentru aparatul digestiv, care da
limpezime bauturii si opreste procesul de fermentare. Si in procesul de pasteurizare a berii sunt
folosite, de asemenea, substante chimice care declanseaza migrene.

-Bauturile tari, precum lichiorurile, contin coloranti - E 102, E 110 - periculosi pentru sanatate. Vodca
nu prezinta pericol, fiindca alcoolul nu necesita conservant, dar ea poate fi otravitoare daca
metanolul, care se produce accidental in procesul industrial de obtinere a etanolului, nu este eliminat
integral.

-Supele concentrate (la plic) sunt preparate cu glutamat de sodiu (E 621) - considerat unul dintre cei
mai cancerigeni aditivi alimentari. Pentru prepararea acestor produse alimentare, supele si ciorbele
sunt supuse unui tratament de deshidratare, in urma caruia rezulta un praf, care apoi este amestecat
cu aromatizanti, conservanti, coloranti si glutamat de sodiu (E 621). Tot el este folosit si pentru
conservarea mezelurilor, laptelui, branzeturilor si ciupercilor preambalate. Riscul? Glutamatul de
sodiu poate produce boala Alzheimer.

-Margarina este un produs care a aparut in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand untul era o
raritate in acele vremuri. Acest produs alb, asemanator untului, cu o structura moleculara
asemanatoare plasticului, a fost imbunatatit de-a lungul timpului cu o serie de aromatizanti, vitamine
sintetice şi coloranti. Consumul excesiv al acestui produs este periculos, fiindca grasimile sintetice din
margarina acopera membrana celulelor sistemului imunitar, paralizandu-l. Aceste substante iau locul
celor naturale menite sa curete peretii vaselor de sange, favorizand hepatita si declansand afectiuni
ale creierului, inimii si sistemului circulator.

-Mezelurile nu se mai prepara dupa retete traditionale, fiindca astazi producatorii doresc profituri
uriase, marind astfel cantitatea sortimentelor cu diverse substante chimice, cum ar fi nitratii si nitritii.
Ca si in cazul margarinei, mezelurile sunt preparate cu grasimi vegetale extrem de periculoase,
conservantul folosit fiind teribilul glutamat de sodiu (E 621).

-Guma de mestecat este un produs destinat in special copiilor. Cu toate acestea,produsul este
preparat cu foarte multe E-uri, consumul regulat al acestui produs putand provoca boli ale invelisului
bucal din cauza substantei E 330 si chiar cancer prin folosirea excesiva a doua E-uri renumite: E 950 si
E 951(aspartanul).

Potrivit rapoartelor organizatiilor internationale, mortalitatea in randul populatiei globului,

cauzata de consumul alimentelor imbogatite cu substante artificiale, se afla pe locul al III-lea, dupa
consumul de droguri si medicamente si dupa accidentele de circulatie.

Asadar trebuie acordată atentia cuvenita capitolului “alimentatie” si sa se facă eforturi pentru a
incerca o mâncare cât mai sănătoasă . Cu siguranta este imposibil sa se renunte la toate alimentele

95
care contin E-uri dar daca ne preocupa starea noastra de sanatate ar trebui limitat sau chiar evitat
consumul anumitor categorii de produse alimentare care in spatele unei culori frumoase, unui gust
delicios, miros imbietor, timp de preparare rapid,ascund adevarate otravuri.

Bibliografie:

www.naturalmall.ro/aditivii_alimentari.pdf

http:// http://www.popeanga.go.ro/comert/referate/aditivi.htm

http://www.adevarul.ro/articole/2007/aditivii-alimentari-ne-mananca-zilele.html

http://www.terapiinaturiste.ro/alimentatie-hrana.php

http://ro.wikipedia.org/wiki/Aditivi_alimentari

Controlul de calitate al alimentelor

Secretar sef Stanescu Sanda, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Secretar Calineata Maria, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Alimentul este cel mai important factor care influnteaza organismul, dar mentinerea starii de
sanatate a omului este data de “sanatatea alimentelor”, notiune ce include atat calitatea biologica
(continutul si structura substantelor nutritive), cat si starea de solubilitate.

96
 Elementele favorizante ale cresterii importantei calitatii alimentelor ca factor al
competitivitatii firmelor, concurentei producatorilor de produse alimentare, “astazi” sunt:

 intensificarea concurentei pentru a vinde mai mult si pentru fidelizarea clientilor;

 cresterea exigentei unor categorii de clienti privind continutul in anumite elemente (grasimi,
zaharuri, termen de valabilitate, cerinte ecologice etc);
 cresterea complexitatii produselor alimentare (produse preparate, semipreparate,
conservate, congelate, folosirea aditivilor alimentari);
 diversificarea deosebit de dinamica a ofertei de produse alimentare sub impactul dezvoltarii
rapide a stiintei si tehnologiei;
 dezvoltarea legislatiei si activitatilor de protectie a consumatorilor.
.CONCEPTUL DE CALITATE

In termeni simpli, calitatea este maniera de a fi bun sau rau a unui lucru. Notiunea de
calitate a preocupat filozofii si oamenii de stiinta de-a lungul timpului. Astfel, Hegel considera
ca “ceva este prin calitatea sa ceea ce este, si atunci cand isi pierde calitatea inceteaza prin
aceasta de a fi ceea ce este”.

Standardul ISO 8402 – Terminologia calitatii – defineste calitatea ca o multime de

proprietati si caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi confera acestuia capacitatea
de a satisface exigente explicite sau implicite. Termenul de calitate un este folosit pentru a
exprima superlativul. Asigurarea calitatii se face prin verificarea permanenta prin control, in
cadrul ciclului de productie a respectarii manoperelor, tehnicilor si materialelor folosite
pentru a fi conforme cu cele prestabilite.

.OBIECTIVELE NORMARII CALITATII ALIMENTELOR

Obiectivele normarii calitatii alimentelor vizeaza:

 punerea in consum a alimentelor bogate in nutrine;

 siguranta alimentelor;
 calitati nutitionale
 calitati de intrebuintare.

Bibliografie:

 Standardul ISO 8402



97
 Raţia caloricǎ în alimentatie

Bibliotecar Mirea Florica, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de

Vede

Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respiratia,
activitatea inimii, a creierului, ficatului, excretiei, activitatea musculara, cresterea si reproducerea nu
ar fi posibile. Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea (arderea) substantelor
calorigene (monozaharide, acizi grasi si aminoacizi). Producerea de energie se realizeaza in special pe
seama glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol deosebit in crestere si reproducere. Neutilizarea
totala a energiei furnizate duce la depozitarea glucidelor si lipidelor in tesutul adipos, ficat si muschi.

98
 Excesul alimentar si sedentarismul creeaza premi-zele obezitatii. Cand nevoile energetice nu
sunt acoperite prin aport alimentar, timp indelungat, apare denutritia (slabirea). Pentru mentinerea
functiilor sale vitale, organismul are nevoie de o cantitate de energie calorica minima. Acesta este
metabolismul bazal, care se defineste astfel: energia necesara unui individ aflat in stare de veghe, in
repaus fizic si psihic, de cel putin 12 ore dupa ultima masa si la cel putin 24 de ore dupa ingestie de
proteine, in conditii de neutralitate termica, adica la o temperatura a mediului ambiant de 20-21°.
Deci chiar in repaus complet are loc o cheltuiala minima de energie, un consum de alimente
necesar functionarii inimii, plamanilor, circulatiei etc. Valoarea metabolismului bazai variaza cu
greutatea individului, suprafata corporala, diferite stari fiziologice (graviditate, alaptare etc). si unele
functii glandulare influenteaza metabolismul bazai. Astfel hipertiroidismul il mareste. Calculul
metabolismului bazal se face tinand seama ca adultul normal are nevoie de o calorie pentru fiecare
kg corp greutate ideala pe ora. De exemplu: un adult de 70 kg are nevoie de 1680 calorii (1 x 70 x 24
= 1680). Nevoile energetice bazale sunt mai crescute la copil si scad cu varsta. Pentru cheltuielile
energetice suplimentare (in special efortul), organismul necesita un supliment energetic. Se stie ca un
gram de lipide elibereaza 9,3 calorii, iar un gram de glucide si de proteine cate 4,1 calorii. Se cunosc
astazi nevoile calorice pentru diferite activitati fizice si profesii ale adultului intre 25-40 de ani.
Raportate la kg corp/greutate ideala, nevoile calorice in raport cu munca depusa sunt :

- repaus la pat 20-25 calorii/kg corp/zi;

- munca usoara 30-35 calorii/kg corp/zi;
- activitate fizica moderata 35-45 calorii;
- munca fizica intensa si prelungita 40-45 calorii;
- munca foarte grea 50-60 calorii si chiar mai mult.

Alti autori calculeaza surplusuri de calorii in functie de diferitele activitati astfel:

- pentru viata sedentara 8-900 calorii peste metabolismul bazai;
- pentru activitate fizica usoara 900-1400 calorii in plus;
- pentru activitatea moderata 1400-1800 calorii in plus;
- pentru munca grea 1800-4500 calorii in plus.

Bibliografie.

 Iulian Mincu, Alimantatia ratiomnala, editura medicala, 1978

Piramida alimentelor

99
 Prof. Badea Neluta, Colegiul Tehnic” Anghel Saligny, Rosiori de Vede

Prima piramidă a alimentelor, un fel de "Biblie a dietei echilibrate", propusă în anul 1992 de
USDA (Departamentul de Agricultură al SUA), avea la bază cerealele integrale. În 2005, Walter C.
Willet a modificat-o, punând la bază exerciţiul fizic.

Piramida alimentelor descrie diferitele grupe de alimente şi importanţa fiecăreia. Ea vă este

utilă pentru a pune la punct o alimentaţie sănătoasă, echilibrată şi săracă în grăsimi.

Prima grupă

Aceasta pleacă din vârful piramidei. Aici se regăsesc grăsimile, dulciurile şi uleiurile. Sunt plasate aici
tocmai pentru că nu trebuie consumate foarte des. Însă, în nici un caz, nu trebuie excluse. Alături de
unt şi zahăr, mai sunt incluse şi biscuiţii, prăjiturile şi băuturile dulci. Acestea ajută la reglarea
glicemiei, iar uleiurile sunt necesare pentru fixarea calciului în oase, au efecte antioxidante şi previn
bolile cardiovasculare.

A doua grupă

Este grupa cărnurilor. Include atât carnea roşie, cea de pui, peşte, cât şi produsele din soia. Se
regăsesc însă şi nucile, alunele şi seminţele. Aceste alimente au un conţinut crescut de fibre,
proteine, calciu, fier şi zinc. Ai voie să consumi elemente din aceasta categorie de două-trei ori pe zi.

A treia grupă

Aici sunt prezente produsele lactate. Acestea conţin o cantitate mare de calciu, iar cele mai
sănătoase sunt cele degresate pentru că au mai puţine grăsimi saturate şi pot fi consumate chiar şi
de patru ori pe zi. Ouăle, spre exemplu, sunt şi ele o sursă de Omega 3. Conţin calciu care ajută la
formarea şi întărirea oaselor şi a dinţilor. La fel şi laptele.

A patra grupă

Este grupa fructelor. Indiferent că vorbim de cele proaspete sau conservate. Cele conservate au însă
un conţinut mai mare de zahăr, deci implicit şi mai multe calorii. Fructele proaspete conţin o
cantitate mai mare de vitamina A şi C şi sunt mai sărace în grăsimi şi calorii. Tocmai din acest motiv,
nutriţioniştii recomandă a fi consumate de cel puţin patru ori pe zi.

A cincea grupă

O reprezintă legumele care sunt foarte sărace în grăsimi şi în plus conţin o cantitate mare de
vitamine şi fibre. Nutriţioniştii ne recomandă să le consumăm crude, pentru că o mare parte a
vitaminelor este distrusă prin fierbere.

A şasea grupă

Este baza piramidei şi este grupa alimentelor care au un conţinut de amidon crescut. Aici găsim
următoarele alimente: pâine, cereale, orez, paste, cartofi. Din acest grup, trebuie consumate
alimente cât mai des faţă de orice grup al piramidei. Aproximativ o treime din dieta zilnică trebuie să

100
conţină alimentele acestea. Conţin carbohidraţi şi sunt importante pentru că asigură energia
organismului.

Alimentaţie sănătoasă – stil de viaţă sănătos

Prof. Traila Dobrescu Luiza, Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori

de Vede

Alimentaţia este fără indoială obiceiul care influenţează cel mai mult sănătatea
oamenilor,fiind un proces voluntar si conştient,si de aceea, educabil. Educatia nutriţională reprezintă
o importanţă deosebită în educaţia unui copil,de aceea,la orele de Educaţie Tehnologică si la
Dirigenţie au fost incluse ore in planificarea semestrială privind educaţia pentru sănătate.

Prezentarea şi discutarea unor reguli necesare in alimentaţia şcolarului pentru a obtine

rezultate optime la învăţătură si pentru a evita îmbolnăvirile, sunt foarte importante. În cadrul şcolii
noastre, s-a realizat un proiect educaţional cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei (1979 – 2008),
16.10.2008, având următoarele obiective: elevii să descifreze noţiunea de regim alimentar echilibrat;
să identifice elementele sărace in grasimi, colesterol, sare, sodiu, zahăr, şi să aleaga regimul
alimentar bazat pe legume, fructe si produse cerealiere. Este important să fie cunoscute toate

101
tipurile de alimentaţie,cu avantajele si riscurile pe care fiecare le impune. Nutriţioniştii s-au
preocupat în general de trei aspecte de bază ale alimentelor: igiena alimentară, caloriile si proteinele.

Conversaţiile legate de alimentaţie apar încă de la grădiniţă, în urma cărora copilul se

familiarizează cu noţiunile de alimente, fructe, legume, sănătate. La începutul şcolarităţii, în cadrul
disciplinei Abilităţi practice, fructele şi legumele vor face obiectul unor jocuri senzoriale, se prepară
salate, sucuri şi îşi găsesc locul dezbaterile cu problematizare despre ceea ce este bine să mănânce
un şcolar – primele noţiuni de educaţie nutriţională.

Eficienţa educaţiei alimentare / nutriţionale poate fi apreciată numai prin efectele pe termen
mediu şi lung asupra comportamentului viitorului cetăţean; copilul trebuie să manifeste însă un
comportament corect în ceea ce priveşte rolul sau de consumator, aplicarea regulile de igienă
alimentară.

În această societate tehnologizată, introducerea conţinuturilor de educaţiei nutriţională în

cadrul demersului educaţional, duce la cultivarea unui veritabil spirit social, la formarea unor
cetăţeni responsabili pentru viaţa umană pe Terra dar şi formarea unei atitudini morale şi
responsabile.
Un studiu efectuat la Spitalul de Copii din Boston ne informeaza că numarul copiilor care vor
deveni adulţi si vor suferi de boli cardiace va fi cu 16% mai mare decât in prezent. Cercetătorii au
stabilit că cu cât un copil este mai gras intre 7 şi 13 ani, cu atat riscul dezvoltării unei boli de inimă
este mai mare.

În România, un studiu realizat de o companie farmaceutică arată că 37% din populaţie suferă
de obezitate, această boală fiind tot mai des întâlnită la copii. Pentru a combate obezitatea, Uniunea
Europeană a adoptat o serie de măsuri cum ar fi promovarea activităţilor sportive în scoli şi
interzicerea publicităţii băuturilor zaharate in şcoli.

Bibliografie:

- Călin, Maria – Teoria educaţiei, Editura All, Bucureşti, 1996;

- Momanu, Mariana – Introducere în teoria educaţiei, Editura Polirom, Bucureşti, 2002.

102
 Alimentaţia raţională-un mod de siguranţă alimentară

Autori: prof. Țuia Marian-Florin – Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”,

Rosiori de Vede

prof. Tuia Steluța- Liceul Tehnologic” Virgil Madgearu”, Rosiori de Vede

Siguranţa alimentară se referă la condiţiile şi practicile rezervate calităţii alimentelor în

prevenirea contaminării şi îmbolnăvirii.

O alimentaţie adecvată calitativ şi cantitativ este indispensabilă pentru asigurarea creşterii şi

dezvoltarii armonioase, furnizând organismului energia si substanţele proteice necesare unei bune
funcţionări.

Cercetarea legăturii dintre alimentaţie şi sănătate a făcut multe progrese, numeroase lucrări
ştiinţifice permiţând punerea în evidenţă a rolului factorilor nutriţionali (exces sau insuficienţă) în
evoluţia unor boli, mai cu seamă cele cu caracter cronic. Anumiţi factori nutriţionali pot fi corelaţi cu
o creştere a incidenţei multor stări patologice cum ar fi bolile cardiovasculare, obezitatea,
osteoporoza, unele forme de cancer şi în egală măsură cu evoluţia unor stări alergice .

103
 Toate alimentele oferite consumatorilor trebuie să fie în concordanţă cu standardele (UE)
privind siguranţa alimentară.Alimentele sigure reprezintă un drept al consumatorului care trebuie să
fie constient că sănătatea şi siguranţa proprie este protejată.

Siguranţa produselor alimentare pe care le consumăm este esenţială pentru sănătatea

noastră, referindu-se la întregul parcurs al alimentelor, de la producătorii de materii prime, până la
produsul finit consumat zilnic, de fiecare dintre noi.Siguranţa alimentară constă în respectarea
normelor igienico-sanitare în procesul de producţie şi are în vedere: „garanţia sănătăţii populaţiei,
prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrităţii prospeţimii şi
al valorii nutritive a alimentelor”.

Elementele definitorii pentru siguranţa alimentară sunt:

 Calitatea materiilor prime care intră în procesul de fabricaţie ;

 Igiena in : - procesul de productie al alimentelor
- depozitarea si transportul alimentelor

-modul si condiţiile de comercializare a alimentelor

 Supravegherea şi controlul privind siguranţa pe întregul lanţ alimentar .

OBIECTIVE PRIVIND SIGURANŢA ALIMENTELOR :

►supravegherea şi controlul pieţei agro-alimentare şi importului

►delimitarea şi întărirea sistemelor de supraveghere şi control intern şi la frontieră

►cooperarea eficientă între autorităţile implicate

► aplicarea în mod eficient a sistemelor de evaluare a riscului (management si comunicare)

► informarea promptă şi transparentă a consumatorilor

► educarea şi instruirea personalului

Strategia UE privind alimentele are la bază trei elemente principale: legislaţia privind
siguranţa alimentelor şi a furajelor, o consiliere ştiinţifică fundamentată necesară luării deciziilor în
domeniu şi o politică de punere în aplicare şi de control. Legislaţia acoperă multiple domenii, de la
furaje şi alimente, până la igiena alimentară, aplicând aceleaşi standarde ridicate pe tot teritoriul
Uniunii.

Pentru o alimentaţie ratională trebuie să pornim de la cerinţele energetice reale ale

organismului, determinate prin cercetări efectuate în domeniul fiziologiei, care, fundamentând
stiinţific modul cum se desfasoară procesul de nutriţie, au stabilit natura, proporţia si cantitatea
tuturor factorilor nutritivi – reclamaţi de metabolismul bazal, precum şi de desfăşurarea diferitelor
activităţi.

Specialiştii precizează că dacă nu se pleacă de la aceste date precis determinate există

pericolul atât al subnutriţiei, cât şi al supranutriţiei, ambele generatoare, în timp, de stări patologice,
de boli.

104
 Pentru a se stabili toate elementele necesare unei alimentaţii raţionale s-au întreprins şi se
întreprind în continuare numeroase studii şi cercetări vizând compoziţia alimentelor, valoarea lor
nutritivă, procesul de nutriţie în sine etc., toate în ideea stabilirii unor norme şi reguli de igienă
alimentară care să asigure menţinerea sănătaţii, a capacităţii ridicate de muncă, precum şi sporirea
longevităţii.

Aşa cum s-a amintit, pentru a ne hrăni raţional se impune cunoasterea factorilor nutritivi
necesari alimentaţiei, valoarea lor energetică, precum şi cantitatea acestora continută în diverse
alimente. În general, alimentele pe care omul le consumă conţin proteine, lipide, glucide, săruri
minerale si vitamine. Toate aceste substanţe nutritive pe care organismul le încorporează din mediul
extern şi pe baza cărora se realizează funcţia generală de nutriţie sunt cunoscute sub numele generic
de trofine .

Proteinele sau, aşa cum se mai numesc, protidele sunt compuşi macromoleculari cu greutăţi
ce pot varia în limite foarte largi care se găsesc în componenţa tuturor structurilor celulare ale
materii vii.

Lipidele. Denumirea de lipide este de origine greacă. Lipos înseamnă gras, grăsime. După
provenienţă, lipidele pot fi de origine animală – seul, untura, slanina, untura de peşte, untul, frişca,
smântana, galbenuşul de ou, creierul etc. – sau de origine vegetală – uleiul de măsline, de floarea-
soarelui, de porumb, de soia, de dovleac etc.

Glucidele sunt substanţe alcătuite din carbon, hidragon şi oxigen. Se mai numesc si hidraţi
de carbon, deoarece hidrogenul şi oxigenul se găsesc în molecula lor într-o proporţie asemănătoare
cu aceea a apei.

Mineralele. În afară de substanțe organice-protide, lipide și glucide-organismul are nevoie de

o serie de substanțe anorganice,fără de care viața ar fi imposibilă.

Vitaminele. Sunt substanţe cu structură chimică diversă care, în cantităti foarte mici, au un
rol esenţial în menţinerea proceselor celulare vitale. Lipsa lor în alimentaţie duce la grave îmbolnăviri
de nutriţie deoarece sinteza acestora în organism nu este posibilă. Denumirea de vitamine (vita în
limba latină înseamnă viaţă) dat acestei clase de substanţe este sugestiv pentru importanţa lor vitală.

Apa are o deosebita importanta pentru organism, fiind indispensabila vietii.Pierderea a 10 %din apa
organismului duce la moartea lui. Are rolul de a dizolva substantele minerale si nutritive , le
transporta la celule, unde sunt transformate, dupa care transporta resturile rezolvate din reactii la
organele de eliminare;rinichi, piele, plamani, etc.

In mod normal, organismul are nevoie de o anumita cantitate de proteine, glucide, lipide, vitamine,
minerale, apa, in functie de sex, , varsta, activitate desfasurata, , starea fiziologica sau patologica in
care se afla. In alimentatia rationala a omului normal primele trei principii nutritive trebuie sa se afle
intr-o anumita proportie din valoarea calorica a ratiei zilnice, care este in medie de 15% proteine,
30% lipide si 55 % glucide.

Prin urmare, o alimentatie rationala trebuie sa fie si sanatoasa, ceea ce implica siguranta
alimentara pentru organismul uman. Daca un om se hraneste rational, cu produse de calitate, este
mai viguros si capabil sa-si desfasoare la capacitate maxima munca.

105
106