Alimentatia ecologica

O posibilă
cale de asigurare a echilibrului
nutriţional
► Nutriţia a reprezentat dintotdeauna pentru specia umană un mijloc de
influenţare a stării de sănătate şi a evoluţiei sale biologice, problema
alimentară fiind una dintre cele mai acute probleme naţionale şi
internaţionale, intrând în sfera preocupărilor cu caracter universal ale
O.M.S., F.A.O.,U.N.I.C.E.F..
► Între alimentaţie şi starea de sănătate se manifestă o interacţiune
complexă, manifestată în dublu sens: pe de o parte, alimentele determină
starea de sănătate a individului prin calitatea lor igienică şi nutriţională, iar
pe de altă parte, situaţia patologică şi fiziologică influenţează regimul
alimentar şi nivelul asimilabilităţii acestuia. Dincolo de riscurile pe care le
prezintă lipsa valorii igienice a produselor, a inocuităţii acestora, o altă sursă
de subminare a sănătăţii indivizilor rezidă în însuşi caracterul hranei
consumate, în caracterul său mai mult sau mai puţin echilibrat, corect,
raţional.
► În prezent a devenit evidentă necesitatea punerii la dispoziţia consumatorilor
bunuri alimentare sigure nu numai din punct de vedere igienic, dar şi biologic
şi nutritiv, cu atât mai mult cu cât studiile efectuate pe plan mondial au
evidenţiat faptul că alimentaţia omului modern nu corespunde noilor solicitări
ale ambientului. Această situaţie se datoreşte faptului că, prin creşterea
ponderii populaţiei urbane (dependentă de produsele industrializate), a
crescut şi consumul de alimente cu grad ridicat de prelucrare tehnologică,
conservate şi păstrate timp îndelungat, ceea ce provoacă pierderi în nutrienţi
esenţiali, în primul rând în vitamine. Un factor de risc deosebit îl prezintă
creşterea consumului de produse rafinate cu o înaltă densitate calorică
(grăsimi, zahăr, făinoase albe, băuturi alcoolice, etc.), practic lipsite de
vitamine şi alţi compuşi activi din punct de vedere biologic. În acelaşi timp,
omul actual este solicitat în mai mare măsură sub aspect intelectual, este
supus la o gamă extrem de variată de stressuri; el trebuie să se adapteze la
accentuarea poluării mediului înconjurător, iar toate acestea necesită un
aport mai mare de substanţe biologic active pentru a neutraliza efectele
negative ale acestor solicitări.
► În aceste condiţii se impune formularea şi adoptarea practică a unor căi
concrete de realizare a unor produse alimentare echilibrate, capabile să
răspundă noilor cerinţe ale organismului în funcţie de particularităţile fiecărui
individ, fără a conduce însă la extrema reprezentată de exces.
Semnificaţiile alimentaţiei ecologice. Calitatea ecologică a
produselor alimentare

Noţiunea de alimentaţie ecologică, introdusă relativ recent în

circuitul internaţional, posedă profunde semnificaţii sanogenetice,
trofice şi social-economice. În linii generale, alimentaţia ecologică
se referă la consumarea unor produse diversificate, curate,
sănătoase, lipsite de reziduuri, cu un conţinut echilibrat în substanţe
bioactive şi minerale şi de calitate superioară, care să contribuie la
nutriţia raţională fiziologică a organismului uman.
Întrucât omul modern se confruntă cu dezechilibre alimentare care
influenţează în mod dramatic mortalitatea (inclusiv în ţările
industrializate unde proliferează bolile abundenţei), se impune
acordarea unei atenţii deosebite acelor bunuri alimentare care nu
afectează starea de sănătate a unei populaţii,indiferent de zona
ecologică unde aceasta se găseşte.
 În zilele noastre, stabilirea unei nutriţii corespunzătoare nu se poate realiza
decât după criterii ecologice, întrucât mediul ambiant natural, dar şi cel
artificial, industrial, condiţionează puternic alimentaţia, alături de condiţiile
geografice, climatice şi etnice. Din acest punct de vedere, diferenţierile
privind alimentaţia sunt foarte ample, atât pe zone ecologice globale, cât şi
în interiorul unui teritoriu naţional.
 În acest context, sensul ecologic al alimentaţiei este privit prin prisma
intervenţiei în economia naturii, prin cultivarea plantelor şi creşterea
animalelor într-un mediu înconjurător special, ceea ce conduce la un
anumit specific al nutriţiei umane.
 Manipularea unor componente ale ecosistemelor a produs modificări ale
însuşirilor biologice ale plantelor şi animalelor, rezultând de aici o
diversificare a alimentelor de origine animală şi vegetală. Cu timpul,
biocenozele artificiale le-au substituit pe cele naturale, amplificând
potenţial hrana populaţiei globului. Aşa cum am arătat în capitolul I,
această interpunere de factori ecologici cu alimentaţia reprezintă unul din
resorturile securităţii alimentare.
 Rezolvarea problema echilibrului nutriţional nu presupune numai acordul trebuinţe-
aport, ci impune în acelaşi timp îndeplinirea cerinţei ecologice a alimentaţiei şi
convergenţa acesteia cu factorii biotici toxici ai mediului ambiant. Astfel, degradarea
mediului are adeseori o influenţă directă, profundă asupra stării de nutriţie în ţările în
curs de dezvoltare. Spre exemplu, în regiunile cu lemn de foc disponibil în cantitate
mică, alimentele sunt insuficient fierte, fiind periculoase pentru sănătate (ex.:
maniocul, aliment de bază în unele zone, pentru a fi consumat fără pericol trebuie
bine fiert). Resursele piscicole sunt ameninţate cu degradarea, datorită administrării
proaste, presiunii demografice, contaminării apelor şi deturnării acestora către zonele
urbane, în industrie şi agricultură. Supraexploatarea rezervelor de peşte în multe
regiuni ale lumii au epuizat rapid stocul din această hrană, bogată în proteine,
indispensabilă pentru milioane de locuitori.
 De aceea, politicile alimentare şi nutriţionale se îmbină cu politicile ecologice , care
trebuie îndreptate cu precădere spre cauzele care afectează sănătatea şi nutriţia
populaţiei. Din punct de vedere ecologic, industria alimentară trebuie să se adapteze
la nevoile fiziologice de hrană a populaţiei, fabricând alimente echilibrate cantitativ şi
calitativ. Substanţele folosite în gastronomia industrială trebuie alese cu deosebită
atenţie în funcţie de cerinţele omului modern, dar opinia generală este aceea că,
pentru ca alimentul să prezinte rezonanţe sanogenetice, în compoziţia sa nu trebuie
să intervină substanţe sintetice, aditivi chimici, lucru posibil prin utilizarea
biotehnologiior alimentare.
 Asigurarea unui mediu sănătos depinde de stilul de viaţă, în cadrul căruia trebuie
promovat un mod raţional de consum din punct de vedere ecologic. De aceea, ţările
dezvoltate îşi reorientează continuu modul producţie şi consum, în vederea realizării
obiectivelor economice şi nutriţionale fără a dăuna ecologic altor naţiuni.
 Proteine animale corespunzătoare din punct de vedere ecologic pot fi furnizate
utilizând biotehnologiile şi pot fi introduse apoi în alimentaţia zilnică, aşa cum se
procedează în Japonia. Cultivarea bacteriilor şi algelor pe substraturi adecvate
poate oferi proteine de o bună calitate, bogate în lizină şi în vitamine din complexul
B; în acelaşi scop se pot folosi ciuperci producătoare de proteine cu calităţi
nutritive ridicate, care pot fi cultivate pe deşeuri ale industriei agro-alimentare.
 Promovarea bioproduselor alimentare este strâns legată de dezvoltarea alternativă a
agriculturii, de alegerea între două opţiuni: agricultura biologică, de artizanat,
aplicată pe suprafeţe reduse în mici ferme familiale, bazată numai pe îngrăşăminte
organice, rotaţia culturilor şi soiurilor rezistente genetic la boli, dar fără pesticide,
respectiv agriculturii ecologice, cu folosirea îngrăşămintelor organo-minerale, a
pesticidelor chimice şi biochimice şi a altor tehnici specifice aplicate în ferme
industriale, cu o mare eficienţă economică.
 Importanţa alimentaţiei ecologice constă deci în aceea că ea poate asigura nu numai
furnizarea bunurilor alimentare suficiente din punct de vedere cantitativ, dar şi o
alimentaţie raţională, echilibrată, în scopul menţinerii sănătăţii fizice şi psihice a
organismului pentru a favoriza procesul de evoluţie biologică a omului.
Legiferarea produselor alimentare ecologice

 În ultimii ani se pune din ce în ce mai mult problema producerii şi

comercializării unor produse agricole cultivate după tehnologii ecologice
sau biologice. Aceasta cerinţă este legată de faptul că în unle ţări,
consumatorii solicită produse agroalimentare cât mai eficiente din punct
de vedere biochimic şi fiziologic, cât mai “curate”, cu o mai mare
încărcătură de substanţe nutritive şi bioactive. Promovarea acestor
produse vizează satisfacerea exigenţelor unor grupe largi de consumatori,
diferiţi ca profesie, vârstă, sex, grad de cultură, venituri şi tradiţie, atât din
punct de vedere biologic, cât şi socio-cultural.
 Tendinţa de a obţine produse vegetale ecologice, diversificate, curate,
sănătoase, nemodificate genetic, libere de dăunători şi boli, lipsite de
reziduuri nocive, cu un conţinut ridicat în substanţe nutritive şi bioactive,
nepoluate - apare ca fiind motivată puternic de imperativul asigurării
echilibrului nutriţional şi a inocuităţii, de necesitatea de a transforma
alimentele în factori care generează şi întreţin sănătatea organismului.
 Produsele ecologice - componente ale ecosistemului - se cultivă având în
vedere principiile agriculturii ecologice sau biologice, după sisteme şi
metode de producţie reglate şi controlate, fără a se folosi substanţe chimice
de sinteză. Aceste produse sunt controlate şi certificate de un organism
special. În unele ţări, pentru a putea comercializa un produs biologic, toţi
operatorii cultivatori şi transformatori trebuie să respecte un caiet de sarcini
specifice, fiind în mod periodic controlaţi asupra respectării metodelor de
cultivare şi transformare. Produsele biologice sunt în acest mod identificate
prin referinţă la sistemul de control şi la menţiunea de “agricultură biologică”.
 La nivelul U.E. şi al ţărilor componente există o serie de reglementări
comunitare aplicabile produselor agricole vegetale şi animale. Astfel, în
Franţa, Ministerul Agriculturii a emis, gestionează şi fixează condiţiile de
utilizare pentru marca AB (aflată în proprietatea sa) care permite identificare
produselor brute sau transformate de natură biologică şi ecologică.
Denumirea “eco” sau “bio” este rezervată numai produselor care în
proporţie de 95% sunt obţinute prin tehnici biologice de cultură.
 Produsele biologice se comercializează în numeroase ţări, dar mai ales în
Franţa, Olanda, Italia, S.U.A., Cehia. În Franţa funcţionează peste 1800
magazine “bio” şi peste 80 de pieţe en gross cu o cifră de afaceri de 3
miliarde de franci, ceea ce reprezintă 0,4% din piaţa produselor alimentare.
În ultimii ani se manifestă tendinţa de dezvoltare a comerţului cu legume şi
fructe “bio”.
 Produsele rezultate din agricultura ecologică reprezintă componente
ale ecosistemului care se comercializează în stare proaspătă sau
transformate (conservate casnic şi industrial). Ele sunt obţinute
conform criteriilor ecologice, după anumite metode de cultivare, fără
utilizarea substanţelor chimice de sinteză, fiind reglementate şi
controlate periodic. Produsele pot purta denumirea de ecologice
(“eco”) sau biologice (“bio”), cu condiţia să obţină certificarea de la
un organism guvernamental abilitat în acest scop.
 În multe ţări industrializate există practica certificării ecologice a
unei activităţi sau a unui produs, care obligatoriu trebuie înregistrat
la oficiul mediului după ce a trecut prin mai multe faze de verificare
şi control din punct de vedere al posibilităţilor de poluare. În această
operaţie sunt implicate o serie de organisme şi ministere al căror
aviz pentru certificarea ecologică este absolut necesar. În
Germania, de exemplu, se pune accentul pe elaborarea de noi
tehnologii de protecţie cu norme şi reglementări foarte precise.
Astfel, în martie 1993 a intrat în vigoare norma de producţie
intitulată “Produse suportabile pentru mediu”, care conţine - pentru
toate fazele din fabricaţia şi viaţa unui produs - reglementările ce
permit utilizarea şi în final reciclarea acestuia, fără a provoca daune
mediului.
 În Germania, Franţa, Anglia, certificarea ecologică se face la peste 3.000 de produse
care au trecut examenul criteriilor de performanţă şi au fost declarate “curate”, adică
nepoluante pentru mediul ambiant.După avizarea favorabilă, marca poate fi
reprezentată pe eticheta produsului, pe care se înscriu date privind motivele pentru
care produsul este considerat compatibil cu mediul ambiant, arătând astfel că
produsele ecologice posedă unele caracteristici specifice şi corespund unor reguli
stabilite anterior cu privire la producere, transformare şi condiţionare. Astfel,
produsele ecologice se etichetează distinct, pentru a le marca calitatea nepoluantă şi
de a le deosebi de produsele curente, tradiţionale.
 O atenţie deosebită se acordă denumirii de origine controlată - noţiune definitorie
pentru toate categoriile de produse horticole - care permite consumatorului să
dispună de produse cu o identitate sigură atunci când însuşirile de calitate sunt
fundamental legate de locul de origine şi condiţiile ecologice ale producţiei (spre
exepmlu, la vin, băuturi tip Cognac, şampanie, struguri de masă, fructe). Mai ales
pentru produsele vegetale “bio” şi “eco”, apelaţia de origine are o importanţă
deosebită, deoarece este legată de mediul geografic, de factorii pedo-climatici
delimitaţi pe un anumit areal.
 Conversia agriculturii clasice, convenţionale trebuie să se facă în mod treptat, la
început în agricultura ecologică pe suprafeţe mari, care să cuprindă şi zone şi
microzone compacte, libere de boli şi dăunători, şi numai după aceea în agricultura
biologică, dacă aceasta cade de acord cu cerinţele, consumurile de produse ale
societăţii şi cu exigenţele economice. Demn de reţinut este faptul că nu se pot
produce vegetale “bio” având în vedere numai criteriile de sanogeneză, respingând pe
cele strict alimentare, nutritive şi financiar-economice.
 Obţinerea şi promovarea produselor “eco” şi “bio” este posibilă prin
intermediul unei politici coerente şi de lungă durată, care să ţină
seama de următoarele elemente:
a) 􀂉 ansamblul interacţiunilor dintre tehnicile de cultură, mediu şi
vegetaţia consumabilă;
b) 􀂉 introducerea şi generalizarea tehnologiilor mai puţin poluante sau
nepoluante;
c) 􀂉 promovarea metodelor operaţionale ce permit evaluarea calităţii
produselor;
d) 􀂉 controlul produselor de la producător până la consumator.
La comercializarea bioproduselor se impune cunoaşterea exactă a
originii lor, aria geografică a terenului unde s-au cultivat şi
componenţa chimică a acestuia. Produsele trebuie să provină dintr-
o producţie ce se limitează la o tehnologie strict ecologică sau
biologică, ce posedă notorietate locală sau naţională şi care fac
obiectul unei proceduri de recunoşatere de către factorii
guvernamentali abilitaţi în acest scop.
Controlul ecologic al produselor
agro-alimentare

 Un alt aspect esenţial al politicii de securitate alimentară îl constituie

controlul eficient al produselor obţinute agro-industrial, deoarece în
circuitul economic se pot introduce produse de slabă calitate, murdare,
nesortate şi chiar poluate, care atentează la sănătatea şi viaţa
consumatorului. Cercetarea şi supravegherea unor asemenea produse
este esenţială din punct de vedere igienic şi medical, pentru a reduce sau
elimina eventualele maladii rezultate din consumul lor.
 În societăţile industriale, preluarea de către industria alimentară a
aprovizionării cu alimente a populaţiei presupune o specializare care
prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje. Astfel, industria este capabilă
de a produce majoritatea alimentelor cu un preţ cu mult mai convenabil şi
într-un timp mai scurt decât cei care la prepară, însă uneori, datorită
condiţiilor necorespunzătoare, statul, împreună cu organizaţiile
nonguvernamentale, este dator să preia funcţia de control care să
garanteze maximum de prospeţime, compatibilitate şi igienă a produselor
comercializate en-gross sau en-detail.
 Controlul produselor de natură • protejarea consumatorului de
vegetală şi animală este efectuat eventualele daune provocate
diferit în statele lumii, dar se sănătăţii sale de substanţele
bazează pe principii comune: nocive existente în alimente, de
• existenţa unei legislaţii bine pusă înşelare sau derută;
la punct, obligatorie pentru toţi • autorizarea exclusiv pentru
producătorii şi comercianţii; importul de produse
• efectuarea controlului de către agroalimentare ce corespunde
organele de stat abilitate (mai ales exigenţelor igienice în vigoare.
cele din domeniul sănătăţii şi
agriculturii);
• autorizarea Poliţiei de a efectua
controlul produselor fabricate şi
comercializate;
• colaborarea instanţelor de
control cu consumatorii, institutele
de cercetare şi laboratoarele de
analize fizice şi chimice;
 Şi în ţara noastră, în vederea practicării unei industrii alimentare ecologice, s-a
impus introducerea licenţelor de fabricaţie la carne, lapte, conserve de peşte,
legume, fructe, băuturi răcoritoare şi vin, care obligă alinierea a producătorilor la
standardele internaţionale. Pe această cale, agenţii economici sunt obligaţi să
practice tehnologii moderne, nepoluante, sanogenice, cu garantarea calităţii şi
originalităţii produselor fabricate, evitându-se astfel produsele falsificate,
degradate şi alterate, contrare cerinţelor pieţei şi normelor sanitare.
 Licenţele de fabricaţie a produselor alimentare se acordă agenţilor economici de
către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor prin Direcţia de Politici
Agroalimentare, care are are drept obiectiv, printre altele, supravegherea şi
controlul activităţii producătorilor în domeniul respectării normelor ecologice. În
această acţiune sunt angrenate Agenţia de supraveghere şi protecţia mediului şi
Poliţia sanitar-veterinară.
 Pe lângă ministerul de resort, un rol deosebit revine Ministerului Comerţului,
Ministerului Sănătăţii care, în colaborare cu asociaţiile patronale din industria
agro-alimentară, trebuie să elaboreze strategia şi programele de producere,
fabricare şi condiţionare a alimentelor, acordă licenţele pentru import-export şi
preiau iniţiativele legislative în domeniu.
 Controlul produselor se face prin Poliţia sanitară şi de medicină preventivă
din Ministerul Sănătăţii şi Poliţia sanitar-veterinară din cadrul Ministerului
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. O verigă importantă o reprezintă
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Oficiile pentru
Protecţia Consumatorilor, care prin intermediul laboratoarelor LAREX,
efectuează analizele necesare asupra produselor puse în vânzare, din
import sau autohtone.
 Calitatea produselor ecologice trebuie să fie conforme cu cele mai exigente
norme sanitare şi de calitate aprobate de U.E., conform sistemelor “Hazard
Analysis and Critical Control Points” (H.A.C.C.P.) şi “Standard Sanitation
Organisation Procedures” (S.S.O.P.).
 În România, legiferarea produselor alimentare ecologice este realizată prin
ordonanţa de urgenţă nr. 34/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 172 din
data de 21.04.2000.
 Conform acestui act normativ, producţia ecologică, definită ca fiind
“obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de
sinteză” are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate
şi echilibrate, care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea
consumatorilor (excluzând organismele modificate genetic şi derivatele lor).
 Produsele ecologice obţinute vor  Etichetele vor cuprinde o siglă
fi etichetate corespunzător, astfel specifică produselor ecologice
încât prin conţinutul etichetei controlate.
cumpărătorul să fie informat că  Orice operator în acest domeniu
acestea au fost obţinute în (persoană fizică sau juridică)
conformitate cu metodele de trebuie să îşi înregistreze
producţie ecologice prevăzute. activitatea la Autoritatea
 Eticheta produselor ecologice va Naţională a Produselor
indica în mod obligatoriu: Ecologice. Ordonanţa menţionată
- numele şi adresa producătorului include un sistem de sancţiuni
sau prelucrătorului; pentru nerespectarea
- denumirea produsului, inclusiv prevederilor sale.
metoda de producţie ecologică
utilizată;
- numele şi marca organismului
de inspecţie şi certificare;
- condiţiile de păstrare;
- termenul minim de valabilitate;
- interzicerea depozitării în
acelaşi spaţiu a produselor
ecologice alături de alte produse.
 Tendinţa accentuată a urbanizării
în ţările în curs de dezvoltare,
unde ritmul de concentrare urban
este dublu faţă de ţările
industrializate, alături de alţi factori
(ex.: creşterea populaţiei) ridică
problema dublării capacităţilor de
producţie agricolă şi alimentară şi
a modernizării sistemului de
distribuţie.
 Aceasta presupune introducerea
de modificări substanţiale în
producţia agroalimentară, de a
elabora principiile unor sisteme
naţionale şi internaţionale de
aprovizionare. Criteriile pentru
perfecţionarea sistemului de
alimentaţie pe plan naţional se pot
rezuma la următoarele:
1. sistemul trebuie să dispună de cantităţi
suficiente de alimente sănătoase şi
nutritive, care să corespundă
necesităţilor şi tradiţiilor naţionale;
2. sistemul trebuie să conserve cu grijă
resursele naturale şi pentru generaţiile
viitoare prin strategii agro-alimentare
pe termen scurt, mediu şi lung;
3. sistemul trebuie să aibă în permanenţă
capacitatea de a mări propria sa
productivitate;
4. sistemul trebuie să fie compatibil cu
alte sisteme sociale şi economice, cu
valorile proprii ale unei societăţi
umane.
• În S.U.A. şi alte ţări dezvoltate aceste criterii funcţionează
optim, ceea ce se concretizează în productivitatea în creştere a
sistemului agro-alimentar, în marea varietate a ofertei şi în
faptul că alimentele au preţul de vânzare relativ scăzut.
Consumatorii plătesc 17-20% din buget pentru cheltuielile
alimentare, comparativ cu ţările în dezvoltare (care alocă în
acest sens peste 50%), acesta fiind şi un ndicator al gradului de
civilizaţie.
• Multitudinea aspectelor ce concură la realizarea unei alimentaţii
suficiente şi raţionale se corelează cu măsurile destinate
ameliorării sănătăţii publice, care privesc în acelaşi timp starea
agriculturii şi modernizarea tehnologiilor, educaţia nutriţională a
colectivităţilor şi conexiunile între serviciile sociale cu implicaţii
în sfera alimentaţiei şi nutriţiei.