Algele

R E A L I Z AT D E C O T E N C O L I L I A N A

PROFESOR:VLADIMIR NICODIM
Caracterizare
generală
• Algele sunt capabile de a realiza procesul de fotosinteză
 cu ajutorul pigmentului care este frecvent clorofila sau 
ficocianina. Astfel din apă, săruri minerale, CO2 folosind
ca sursă de energie lumina solară și în prezența
pigmentului verde clorofilă, sintetizează substanțe
organice.
• Majoritatea algelor sunt organisme acvatice, dar se
întâlnesc și pe uscat: pe sol și pietre, pe copaci etc.
Corpul algelor (talul) poate fi unicelular, colonial sau
pluricelular. Celula algelor este protejată de un perete
din celuloză și pectină. În citoplasmă se află unul sau
câteva nuclee, mitocondrii, reticul endoplasmatic,
vacuole, dictiozomi, cloroplaste (cromatofori).
Cromatoforii pot avea formă de cupă, panglică, stea,
spirală, numărul oscilând de la unul până la câteva sute.
Corpul algelor pluricelulare nu este diferențiat în țesuturi
și organe. În funcție de dispoziția celulelor, el poate fi
filamentos sau lamelar.
 Clasificare
Algele albastre-verzi sunt organisme procariote, singurele alge aparținând Regnului
Monera, încrengătura cyanophyta. Toate formele sunt autotrofe. Culoarea o datorează 
pigmentului albastru ficocianina, care, împreuna cu clorofila, dau algei culoarea
albastră-verzuie. Pigmenții sunt împrăștiați haotic în citoplasmă. Citoplasma mai
conține granule amidonoase de rezervă. Aceste alge se pot aranja sub formă de lanțuri,
colonii sau filamente. Fiecare celulă din aceste forme „multicelulare” este identică cu
cealaltă. Astfel, reproducerea este asexuată. De cele mai multe ori, aceasta constă în
formarea celulelor în cadrul filamentelor în urma procesului de diviziune celulară.

Algele verzi (Clorophyta) desemnează un grup de alge a căror pigmenți fotosintetici principali sunt 
clorofila, a și b, și pigmenți xantofili și carotenici.[2] Unele alge verzi, Streptophyta, sunt originea
plantelor terestre; această ipoteză este confirmată de prezența clorofilei și similarității a diferitelor
părți ale plantei și algei, și de studiile filogenetice. [3] Algele verzi nu formează un coerent complet, ele
sunt reprezentate de diferiți taxoni ce sunt înrudiți filogenetic. Acestea prezintă caractere generale:
trăiesc în ape dulci sau salmastre, pe soluri sau în locuri umede, au tal și se hrănesc autotrof.[4]
 Predomină pigmentul verde datorită cloroplastului;[2] nutrienții sunt depozitați sub formă de amidon
în plastidă și în stromă.[4] Reproducerea este, în principal, sexuată, dar poate fi și asexuată prin
zoospori.
Algele roșii (Rhodophyta) grupează aproximativ 6000 specii și a căror
caracteristică comună este prezența pigmentului roșu numit ficoeritrină.
Marea majoritate a algelor roșii sunt eucariote multicelulare. Își
depozitează nutrienții sub formă de amidon floridean (sub formă de
vezicule în cadrul citoplasmei celulare), iar peretele celular este alcătuit
din pectină și celuloză. Conțin ficobiliproteină: ficoeritrină, ficocianină
 și aloficocianină, ce se găsesc în corpusculi, numiți ficobelizomi, iar
clorofila este de tip a.

Algele brune (Phaeophyceae) cuprind aproximativ 1500 specii și a căror

caracteristică majoră este prezența pigmentului fucoxantină și a clorofilei de
tip a și c. Acestea au un tal relativ mare, putând ajunge până la 60 m. Peretele
celular este format din sulfați fucani și acid alginic și nu prezintă amidon ca
substanță de rezervă. Reproducere Modalitatea factorilor de mediu prin spori
 flagelați, respectiv sexuată prin gameți masculini flagelați. Are clorofilă.
La alge, dezvoltarea are loc în funcție de un ciclu sau
ciclomorfoză (aceasta depinde de complexitatea structurii
„plantei” acvatice și, în consecință, de modul de
reproducere).
Algele care nu au (sau au în cazuri excepționale)
capacitatea de a se reproduce sexual, ca urmare a
dezvoltării, schimbă doar structura corpului. Conceptul de
ciclomorfoză se aplică unor astfel de plante acvatice
(exemple de alge: hyella, albastru-verde, glenodinium).
Ciclomorfoză se caracterizează printr-un grad ridicat de
plasticitate. Trecerea etapelor depinde în mare măsură de
condițiile ecologice ale mediului. Manifestarea strict a
tuturor etapelor ciclomorfozei nu are loc întotdeauna,
unele pot chiar „renunța” la secvența generală.
Trecerea strictă prin toate etapele ciclului de viață al
algelor (în diagrama de mai sus) este observată exclusiv la
acele plante acvatice care ocupă stadiul superior al
evoluției (de exemplu, cele brune).
 • În care dintre mări se efectuează cea mai largă cultivare a
acestor „plante” marine? Conform datelor de referință,
cantitatea maximă de alge se găsește în Marea Albă. Pe mal
se află satul Rebolda (în zona insulei Solovetsky), unde sunt
angajați în extragerea și achiziționarea acestor daruri de apă.
• Aici există 2 tipuri de alge brune: celebrul alge și fucus
(„struguri de mare”).
• Pe lângă mâncare, aceste „plante” sunt folosite pentru a
produce substanțe biologic active care sunt folosite în
medicină. Acestea sunt preparate foarte utile, deoarece
conțin alge ecologice din Marea Albă.
• Astfel de produse scad nivelul colesterolului din sânge,
îmbunătățesc funcționarea glandei tiroide, previn
dezvoltarea bolilor legate de vârstă asociate vaselor de sânge
și așa mai departe. „Strugurii de mare” sunt buni pentru

Cultivarea algelor tratarea problemelor cu varicele, celulita și ridurile.

 Proprietățile
medicinale
• Analiza nutrițională a algelor a determinat că acestea conțin niveluri
scăzute de calorii; cu toate acestea, sunt bogate în proteine, fibre,
minerale și vitamine. La fel, au aminoacizi esențiali, glicină, alanină,
arginină și acid glutamic, precum și polifenoli, elemente bioactive cu o
capacitate oxidativă ridicată.
• Algele au o valoare nutritivă ridicată, fiind în multe cazuri superioare
plantelor terestre în acest sens. Conțin vitaminele A, B1, B2, C, D și E,
precum și elementele minerale calciu, fosfor, fier, potasiu, sodiu și iod.
• În acest sens, consumul frecvent de alge face posibilă reglarea
nivelului de glucoză din sânge, purificarea acestuia și detoxifierea
sistemului digestiv și limfatic. Algele marine au proprietăți
antiinflamatorii, antivirale și imunologice, prevenind diferite boli și
întărind sistemul imunitar.
• Nivelul ridicat de iod din algele marine este eficient pentru tratarea
problemelor legate de glanda tiroidă. Incorporarea în sistemul
hormonal a unor niveluri suficiente de iod îmbunătățește sistemul
imunitar, stimulează crearea de proteine și îmbunătățește reacțiile
hormonale.
 Macroalgele
• Macroalgele sunt organisme multicelulare, fotosintetizante,
formate dintr-un aparat vegetativ (numit tal), care se dezvoltă
în mediul marin fixate de un substrat variat: stânci, pietre,
diguri portuare. Existența algelor este condiționată de lumină
(necesară procesului de fotosinteză), substrat (cu o preferință
pentru un substrat rugos, cu asperități, în detrimentul celui
neted), hidrodinamism, salinitate, temperatura apei și
nutrienți.
• Sub denumirea generică de vegetație submersă, la litoralul
românesc se întâlnesc alge verzi, roșii și brune, conform
pigmenților dominanți din structura internă a acestora, alături
de o categorie aparte, așa-numitele plante superioare marine
(posesoare de rizomi, frunze, flori și chiar fructe), care
formează adevărate ,,pajiști” subacvatice.

• Importanța macroalgelor se datorează rolului de
• Contaminarea mediului marin cu
protecție a țărmului împotriva eroziunii
(împiedicând pătrunderea unei mari cantități de
suspensii în apă și, implicit, creșterea gradului de
turbiditate) și de factor de epurare biologică a
nutrienților și a metalelor grele din mediul marin.
La țărmul românesc al Mării Negre, algele
marine sunt cantonate în zona de mică adâncime,
între 0-10 m, și se află sub permanenta influență
a factorilor antropici, fiind printre primele
elemente biologice care se resimt în urma
alterării mediului marin, considerate indicatori ai
calității acestuia.
ape menajere sau industriale, accentuată în timpul se
zonului estival, când turismul este intens,
are consecințe nefavorabile asupra vegetației algale, 
fiind una dintre cauzele care
au dus la reducerea calitativă a speciilor sensibile, lo
cul lor fiind preluat de specii oportuniste de alge ver
zi, mult mai rezistente la factorii poluanți. Acestea au
o 
capacitate de reproducere accentuată și, odată smulse
 de valuri de pe substrat,
sunt generatoare de depozite pe țărm.
• În alte țări, genul a fost intens exploatat în vederea obținerii
agarului, conducând la reducerea drastică a stocurilor
de Phyllophora. „Câmpul de Phyllophora al lui Zernov” are în
prezent la litoralul românesc un reprezentant, Phyllophora
brodiei, care, deși sub formă de pâlcuri, începe treptat să se
refacă, după ce în trecut operațiunile de dragare și eutrofizarea
au avut un impact dramatic asupra acestor alge.
• Macroalgele sunt furnizoare de servicii ecosistemice,
referindu-ne aici la rolul lor în mediul natural, dar și la faptul
că pot fi sursa unor substanțe cu potențial valorificabil în
domenii diverse (biologie, medicină, cosmetică etc.), putând fi
în viitor un răspuns la problemele cu care se confruntă
societatea. Protejarea ecosistemului marin este absolut
necesară, deoarece macroalgele reprezintă un domeniu unic ce
menține echilibrul biologic în mediul acvatic.
• Dezvoltarea excesivă a algelor pe durata sezonului cald
este considerată un răspuns normal al acestora la
condițiile de mediu (temperatura ridicată și cantitatea
mare de nutrienți din apă, alături de o transparență
favorabilă procesului de fotosinteză). Simpla existență a
macrofitelor este un indiciu al regenerării mediului
marin, iar prezența speciilor perene (capabile de a se
dezvolta pe o durată de mai mulți ani), sensibile la
modificările mediului marin, oglindește un echilibru
între factorii chimici și fizici din mediul marin.