UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”ION IONESCU DE LA

BRAD”IAȘI

SECURITATEA ALIMENTARĂ PE FILIERA

LEGUME ȘI FRUCTE

Prof. Îndr. TPPA, ANUL IV, GRUPA 512

LUNGU ANA-MARIA

IORDĂCHEL LAVINIA

IRICIUC GEORGIANA

LUPU DANIELA

CUPRINS:
1. Aspecte teoretice

2. Piața - Cererea, oferta, prețul

3. Controlul calității pe flux a legumelor și fructelor

4. Politica alimentară privind legumele și fructele

5. Bibliografie.
 I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND SECURITATEA ȘI
SIGURANȚA ALIMENTARĂ

Alimentul este considerat ca fiind cel mai important factor care influențează
organismul, iar menținerea stării de sănătate a omului, care este practic legată de
“sănătatea alimentelor”, noțiune ce include atât calitatea biologică, conținutul și
structura substanțelor nutritive cât și starea de solubilitate.

Conceptul de securitate alimentară

Securitatea alimentară face parte din securitatea fiecărui stat din lume și
aceasta la rândul ei din securitatea globală. Asigurarea securității alimentare a
populației unui stat este în primul rând obligația acestuia.Un stat trebuie să-și
gestioneze eficient și rațional resursele altfel se pune în pericol însăși existența statului
și a poporului respectiv.

Securitatea alimentară reprezintă totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse la

nivel național și internațional pentru a asigura un grup de populație sau întreaga
populație a unei țări, că are asigurat accesul la o cantitate suficientă de hrană verificată
calitativ și posibil de a fi cumpărată în funcție de statutul social al fiecărui consumator.
Standardul de viață al timpurilor noastre a condus la progresul tehnologiei alimentare, a
impus schimbări în modul de păstrare al diferitelor alimente, de preparare și consumare
a acestora. Evoluțiile din ce în ce mai rapide din climatul concurențial, dublate de
așteptările și exigențele consumatorilor, au promovat o ofertă excedentară de produse
alimentare, determinând totodată, riscuri crescute de îmbolnăviri, datorate consumului
de alimente contaminate sau a tratării inadecvate a acestora.

Problema securității alimentare, a aprovizionării populației cu produse

agroalimentare de bază și de calitate corespunzătoare, constituie o preocupare majoră
cu care se confruntă, într-o masură mai mare sau mai mică toate țările lumii, dar în
primul rând cele subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Paradoxal că în perioada
curentă, în plină dezvoltare a unei societăți informatizate, foarte multe state se
confruntă cu acestă problemă.De aceea astăzi problema alimentară costituie un factor
care poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securității alimentare pentru
toți indivizii contribuie la liniștea socială din fiecare țară, la stabilitate și prosperitate.

Securitatea alimentară este o problemă complexă și generală a omenirii de

care toate țările lumii sunt responsabile.Acest lucru a fost demonstrat de diferite studii
privind alimentația populației, evoluția producției agricole, evoluția populației precum și
utilizarea resurselor. O alimentație adecvată trebuie să fie privită atât din punct de
vedere al cantității corespunzătoare de alimente cât a calității și a diversității acestora.

Conceptul de securitate alimentară a fost formulat pentru prima dată după cel
de-al doilea război mondial în cadrul dezbaterilor Organizației pentru agricultură si
alimentație (FAO) când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest ,,Proclamația
dreptului fiecșrui om de a mânca pentru a-si astâmpara foamea“.

FAO definește securitatea alimentară astfel:”accesul nemijlocit al tuturor

oamenilor la hrană de care au nevoie”pentru a-și satisface funcțiile vitale și pentru a
duce o viață sănătoasă și activă.

Dupa Mircea Bulgaru această definiție cuprinde trei elemente fundamentale:

- asigurarea disponibilităților alimentare îndestulatoare pentru consum;

- accesul efectiv al populației la achizitionarea de bunuri alimentare prin cererea

solvabilă a populatiei;

- un sistem agroalimentar și o piată corespunzătoare a bunurilor deconsum alimentar

(oferta)

- siguranța alimentelor care să permită o alimentație sănătoasă.

Securitatea alimentară a fiecarei țări poate fi asigurată in primul rând din

resursele interne prin politicile practicate de fiecare țară. Securitatea alimentară este un
concept deosebit de dinamic care a evoluat în timp.Astfel în țările dezvoltate,
securitatea alimentară s-a realizat prin crearea unui sistem agricol viabil prin practicarea
unor politici îndelungate și costisitoare de susținere a agriculturii. Astăzi în aceste țări
conceptul a dobândit alte înțelesuri. Datorită faptului ca în aceste țări s-a reușit să se
asigure hrana în cantități îndestulătoare, se pune în prim plan calitatea, siguranța
alimentelor si protecția socială, deci sunt preocupate de protecția sănătații
consumatorilor.

Securitatea alimentară în țările în curs de dezvoltare este mai dificil de realizat

și în condiții nefavorabile. În aceste țări consumul de alimente este foarte scăzut atât din
punct de vedere cantitativ cât și calitativ, fiind caracterizat printr-o structură în care
produsele de origine animală au ponderea foarte mică, iar această situație este întâlnită
în foarte multe țări ale lumii.Este foarte important ca aceste țări să-și asigure hrana din
resursele proprii, să-și consolideze piețele agroalimentare pentru a dobândi
independența față de țările dezvoltate mari producătoare de produse alimentare. Acestă
masură este necesară și pentru România care este o țară în curs de dezvoltare.

Securitatea alimentară la nivel individual este”dreptul de a mânca”. Dupa

Mircea Bulgaru “securitatea alimentară este dată de cantitatea de alimente necesară
pentru un individ exprimată în unități fizice, conventionale(calorii), si trofine pentru a-și
asigura echilibrul fiziologic si a-și acoperi rațiile zilnice de consum : rația de întreținere,
rația de creștere și rația de activitate.”

Omenirea a fost și este în luptă continuă pentru hrană.Foametea a fost o

problema generală a omenirii pe parcursul întregii istorii.Cauzele foametei au fost
secetele cumplite, războaiele, de asemenea foametea a dus la izbucnirea unor revolutii.
Foametea a determinat în diferite perioade moartea a milioane de oameni.Moartea prin
foamete a fost prezentă din cele mai vechi timpuri și a continuat în secolul nostru si
continuă si astăzi.

Organismul uman pentru a supraviețui și a-și îndeplini măcar principalele

functii vitale are nevoie de 42 de elemente nutritive, altfel în lipsa acestora organismul
uman degradează.Degradarea prin foame nu se manifesta doar în fizicul omului ci și la
nivelul activității psihice. Astăzi conform statisticilor FAO 14 %, adica 861.6 milioane
locuitori din populația planetei suferă de deficit alimentar iar un numar foarte mare dintre
aceștia sunt copii ce nu depășesc vârsta de 5 ani.
 În România copiii sub 5 ani care suferă de malnutriție au o pondere de 3,2 % în
totalul copiilor sub 5 ani.

Un procent de 2,5 % din totalul populației României adică aproximativ 550.000 de

persoane suferă de malnutriție.

Foametea este o problema majoră a securității alimentare și a securității

generale în epoca contemporană deoarece implică mai mult sau mai puțin toate statele
lumii și afectează domenii largi ale vieții social-economice. Soluționarea acestei
probleme globale s-ar putea realiza doar prin cooperare internațională, la care ar trebui
să participe toate țările atât cele sărace cât si cele bogate.

Abordări conceptuale privind securitatea alimentara

Alimentele si alimentația reprezintă o problemă deosebit de importantă în orice

societate și are consecințe economice, sociale, influentează mediul și sănătatea
umană. Prioritară este desigur protecția vieții si sănătații, dar toate activitățile din
domeniul alimentar trebuie să aibă în considerație și aspecte ca cele legate de
producția agricolă, dezvoltarea industrială, relațiile comerciale sau relația cu mediul.

Securitatea produselor alimentare pe care le consumam este esentială pentru

sănătatea noastră, referindu-se la întregul parcurs al alimentelor, de la producătorii de
materii prime până la produsul finit consumat zilnic de fiecare dintre noi. Elementele
definitorii pentru securitatea alimentară sunt reprezentate de:

 Calitatea materiilor prime care intră în procesul de fabricație;

 Procesul de producție al alimentelor;
 Depozitarea și transportul alimentelor;
 Modul si condițiile de comercializare a alimentelor.

Securitatea alimentară constă in respectarea normelor igienico-sanitare în

procesul de producție și are în vedere "garantarea sănatății populației prin consumul de
alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrității, prospețimii și al
valorii nutritive a alimentelor." Ordinul ministrului sanatatii Nr. 975 din 16 decembrie
1998 privind aprobarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente.
 Pentru protejarea sănătății consumatorului este nevoie de norme care să
reglementeze principiile generale și exigentele privind condițiile de fabricație, compoziția
și comercializarea produselor alimentare. Toate aceste cerințe definesc conceptul de
securitatea alimentelor – producerea și comercializarea de alimente sigure pentru
consumator, de alimente care să corespundă cerințelor nutritive și de calitate având ca
scop final menținerea stării de sănătate.

Experiența în domeniu a acestei mari piețe de desfacere, care functionează pe

principiul liberei circulații a mărfurilor în condiții egale și având ca scop securitatea
consumatorului, poate fi folosită cu succes dacă se întelege bine care este interesul
general. In 1997 Comisia Europeană a restructurat serviciile din domeniul securității si
igienei alimentelor bazându-se pe evaluare științifică și pe control. Au fost adoptate în
acest scop Cartea verde (1997) privind principiile generale ale legislației alimentelor și
Cartea albă a securității alimentare (2000) care cuprinde orientările actuale ale politicii
de securitate alimentară.

Securitatea alimentară are diferite accepții în literatură de spcialitate:

 vizează asigurarea necesarului pentru toata lumea și in mod permanent la hrana

necesară unei vieți active și sănătoase;
 urmarește asigurarea disponibilității alimentelor;
 implică asigurarea și respectarea dreptului oricărui om de a se hrăni, precum și
dorința de a avea o alimentație sănătoasă;
 poate fi cuantificată ca reprezentând cantitatea de alimente necesare unui
individ, exprimată în unități fizice, convenționale și în trofine (substanțe nutritive)
pentru a-i asigura acestuia echilibrul fiziologic și a-i acoperi cele trei rații de
consum: rația de întreținere; rația de creștere și rația de activitate.

Organismele specializate ale ONU stabilesc obiective prioritare menite să

asigure securitatea alimentară și să garanteze sănătatea populației, orientate către:

- satistacerea nevoilor nutriționale ale populației, prin intervenții și orientări spre

piața a diferitelor activități și fluxuri care au loc de-a lungul filierelor agroalimentare sau
numai a anumitor componente ale acestora

- rezolvarea într-o maniera cât mai echilibrată a problemei alimentare

 - promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel national și în masură
crescândă la nivel regional.

Principiile generale ale politicii de asigurare a securității alimentelor

Deși au existat preocupări pentru starea de nutritie a populației din cele mi vechi
timpuri, abia către mijlocul secolului trecut s-au pus bazele științifice și institutionale ale
politicilor alimentare și nutriționale contemporane. Politicile alimentare și nutriționale
sunt reprezentate de un ansamblu coerent de obiective, priorități, principii, norme și
decizii adoptate și aplicate de factorii și instituțiile investite cu competentele necesare
pentru a asigura întregii populații condițiile economico-sociale cuvenite unei alimentații
raționale și indispensabile statutului nutritional, care să conducă la o stare bună a
sănătății individuale și publice. Pe plan mondial, exemplul ONU este cât se poate de
argumentativ. În programele ONU au fost integrate politicile alimentare și nutriționale
adoptate de cele doua organisme ale sale, specializate în domeniu: FAO și OMS.

Organizația pentru Agricultură si Alimentație (FAO) este o instituție specializată,

ale cărei principale obiective sunt: “ridicarea nivelului nutriției și a condițiilor de viață ale
populațiilor, ameliorarea randamentului producției și eficacității repartiției tuturor
produselor alimentare și agricole, ameliorarea condiției populațiilor rurale și contribuția
la dezvoltarea economiei mondiale”. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) are ca tel
fundamental “ de a aduce popoarele la cel mai înalt nivel de sănătate”. FAO si OMS s-
au angajat ferm să acționeze energic în planul celor mai recente domenii și aspecte ale
problemei alimentației și sănătații, printre care menționăm:

- intensificarea serviciilor pentru evaluarea situației alimentare prin accentuarea

rolului SMIAR (Sistemul Mondial de Informare și Alertă Rapidă)

. - întărirea controlului produselor și asigurarea siguranței alimentelor.

- realizarea concordanței și compatibilității dintre legislația și actele normative

naționale și reglementările internaționale, îndeosebi cele ale Comisiei Codex
Alimentarius.

- echilibru dintre mediu, populație și oferta alimentară

. - presiunile demografice, exodul rural și implicațiile lor asupra alimentației

 - diminuarea carentelor în nutrienți și sprijinirea alimentației și nutriției mamei,
sugarului si copilului.

- dezvoltarea salubrității alimentare prin accentuarea functiei sale de prevenire a

îmbolnăvirilor și contaminărilor biologice sau chimice.

Cartea albă conține propuneri care transformă politica alimentară într-un

instrument prospectiv, dinamic, coerent și complet, bazat pe următoarele principii
generale:

- abordare globală, integrată

- definirea clară a responsabilităților

- transabilitatea produselor alimentare

- coerentă, eficientă, dinamism și transparență

- analiza riscurilor

- independența, excelența și transparența avizelor științifice

- principiul precauției.

Politica de securitate alimentară are la bază informațiile științifice. Prin urmare,

consultanța științifică privind securitatea alimentară trebuie să fie de cea mai bună
calitate. Aceasta trebuie furnizată la timp și corect celor responsabili de luarea deciziilor
privind protecția sănătății consumatorului.

Uniunea Europeană are o legislație amplă privind producția primară de produse

agricole și producția industrială de alimente procesate.

“Siguranța alimentelor a devenit un obiectiv strategic fundamental al societății

postindustriale a lumii contemporane și viitoare“ (dr.Stefan Nicoale, 2005).
Mondializarea economiei și comertului alcătuiesc factori de impact ai societății moderne
asupra agriculturii și alimentației. Lanțurile alimentare nu mai sunt locale, ci alcătuiesc
rețele tentaculare ce cuprind întreg Pământul.

Din acest motiv, sectorul de agricultură și alimentație trebuie să înglobeze tot

lanțul alimentar – de la producție la consumator – incluzând și aspectele de mediu, într-
o concepție unitară clară.
 Siguranța alimentară înseamnă angrenarea tuturor factorilor și
aplicareatuturor normelor care sprijină și asigură realizarea unor produse alimenare al
căror valoare nutritivă și consum stau la baza unei alimentații sănătoase.Scopul pincipal
al siguranței alimentare este asigurarea protecției sănătății umane la cel mai înalt nivel,
iar obiectivul este reprezentarea intereselor consumatorilor vizavi de alimente.

Siguranța alimentară ca și concept ocupă un loc important în directivele

uniunii Europene. Politica UE privind siguranța produselor alimentare are la bază
conceptul “de la fermă până la masa consumatorului “, o abordare holistică care
integrează fiecare fază din procesul de aprovizionare a produsului pe o axă vertical
începând cu producția furajelor, la sănătatea plantelor și bunăstarea animalelor ,
producția și prelucrarea primară , prelucrearea secundară, ambalarea, depozitarea și
livrare până la vânzarea cu amănuntul în import sau export.

Siguranța alimentară - reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse la nivel

național și internațional pentru a asigura consumatorul că nu va suferi consecințe care
să-i afecteze atunci când consumă sau prepară un produs alimentar. În mod curent și
din ce în ce mai des se confundă noțiunea de siguranță alimentară cu noțiunea de
securitate alimentară.

Calitatea și siguranța alimentelor se bazează pe eforturile tuturor celor

implicați în lanțul alimentar, constituit din producția agricolă, procesarea , transportul și
consumul. În urma efectuării unor statistici, care au fost realizate la nivel planetar,
reiese că 79% dintre bolile cauzate de alimente contaminate, se datorează
restaurantelor și unităților de servire, 21% sectorul casnic și 3% producătorilor de
alimente.

Garantarea siguranței alimentare se referă la încadrarea în limite maxime,

stabilite ca limite critice, privind conținutul de aditivi, reziduuri de pesticide și
medicamente de uz veterinar, substanțe alergene, microorganisme patogene,
infestarea cu insecte sau anumiți paraziți.

Siguranța alimentară, care este componentă a securității alimentare, este

determinată obligatoriu de 3 condiții pe care trebuie să le îndeplinească un produs
neprelucrat, precum sunt legumele, fructele, produse prelucrate parțial, prelucrate total
sau nou create. Cele 3 condiții sunt:

-să aibă inocuitate, să fie salubru, să nu pună în pericol organismal uman, respective
consumatorul normal și sănătos

-să aibă valoare nutritivă și energetică

-nutrienții alimentarisă fie disponibili pentru organism.

Siguranța alimentară este un parametru foarte important care privește

consumatorul și în asigurarea ei sunt implicate toate părțile componente care participă
la prelucrarea, procesarea, transportul și distribuția alimentelor.

La baza conservării siguranței alimentare în Uniunea Europeană stau:

pregătirea profesională, educația civică, conștiința, controlul instituțiilor statului și al
organizațiilor neguvernamentale, realizate la cele mai înalte standarde.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un aliment pentru a fi considerat

sigur, și anume să aibă valoare nutritivă intrinsecă – care este exprimată prin calitatea
și cantitatea principalilor nutrienți (proteine, lipide și glucide) care sunt în același timp și
furnizori de energie.De asemenea, important este și conținutul în compuși biominerali ,
vitamine și alte substanțe biologic active.

Funcțiile nutrienților în organismul uman sunt următoarele :

- asigură energia necesară organismului și cerințele nutritive ale acestuia,

- au rol plastic, fiziologic și fizico-chimic

- sunt substanțe indispensabile vieții intervenind la ivel celularși asigurând

dezvoltarea și menținerea normală a sănătății organismului.

- să aibă o valoare nutritivă biodisponibilă cât mai ridicată.

 Biodisponibilitatea alimentelor se referă la măsura în care nutrienții,
biomineralele, vitaminele și substanțele biologic active sunt utilizate de organismul
uman, această biodisponibilitate fiind cuantificată, după :

- nivelul de substanțe nutritive șisubstanțe biologic active aflateîntractul intestinal,

nivel apt de a fi absorbit de către organism

- viteza de absorție a substanțelorrezultate din digestive

- cantitatea de substanțereținute de organism

Biodisponibilitatea este influențată de o serie de factori precum:

- starea fiziologică a organismului,

- natura produsului,

- prezența substanțelor cu caracter antinutritiv

- modalitatea de procesare a materiei prime

- interacțiunile de tip synergism, antagonism sau asociativ între nutrienți și biominerale

sau nutrient ș ivitamine.

- să aibă inocuitate, adică :

-să fie salubru

-să nu pună în pericol consumatorul normal sănătos.

Inocuitatea/ Calitatea igienică este partea integrată a calității globale și este

influențată de :

a) Substanțe cu caracter toxic care se găsesc în mod natural în materiile prime sau
în produsele finite (alcaloizi, amine biogene)
 b) Substanțe cu caracter antinutritiv din materiile prime agroalimentare
(hemaglutinine sau lectine, inhibitorii tripsinici,antivitaminele, antimineralizantele,
blocanții diferitelor enzime)
c) Aditivii – acei aditivi care se folosesc în producția de alimente fără respectarea
legislației în vigoare cu referire la destinație, doze.
d) Contaminanți chimicide tipul metalelor grele, a pesticidelor, a micotoxinelor.
e) Substanțe chimice care se pot forma în timpul procesării de tipul nitrozaminelor,
hidrocarburilor policiclice aromatice, ori a polimerilor de oxidare termică a
grăsimilor.
f) Substanțe care pot migra din ambalaje plastice în produsul alimentar, substanțe
care pot fi : pigmenți, stabilizatori, monomeri cu masămolecularăredusă.
g) Microorganismepatogene care pot produce fie intoxicațiiprintoxinele elaborate în
document, fie infecțiiprinmultiplicareaacestororganismeîn organismal uman.
h) Agențibiologici care pot infestaalimentele (paraziți, insect, protozoare, larve).
i) Virusuri care pot contaminamateriile prime șiproduseleatât de
originevegetalăcâtși de origne animal.
Calitateaigienicăaalimenteloresterealizatădacă se respectăurmătoarelereguli:
 Folosirea de materii prime proaspete
 Aplicarea de tratamente termice de inactivare a substanțelor nutritive
 Procesarea minimă pentru evitarea formării de substanțe nocive și păstrarea
calității nutrienților și a substanțelor biologic active
 Conservarea corespunzătoare pentru evitarea alterării microbiologice
 Utilizarea aditivilor cu destinația și în doze prescrise
 Folosirea rațională și strict controlată a îngrășămintelor , pesticidelor și
antibioticelor
 Păstrarea perfectă a igienei în unitățile de procesare în spațiile de depozitare , în
cazul echipamentelor , utilajelor și ustensilelor de lucru.
 Educarea consumatorului pentru a respecta regulile de igienă pe durata
preparării culinare și a păstrării produselor obținute.

Conceptul de aliment sigur și hrănitor înglobează o multitudine de elemente

diverse.Este vorba despre un aliment care conține toți nutrienții și substanțele biologic
active de care omul are nevoie pentru menținerea sănătății și pentru prevenirea apariției
bolilor cronice în plus, este vorba despre un aliment lipsit de toxine , de pesticide, de
contaminanți chimici și de agenți patogeeni de tipul bacteriilor și virusurilor care pot
provoca îmbolnăviri.

Alimentele reprezintă factori de mediu cu o importanță deosebită în

asigurarea sănătății omului. Orice organism viu, inclusiv organismul uman, este strâns
legat de mediul său înconjurător printr-un permanent schimb de substanțe. Calitatea
unui produs alimentar de a nu fi periculos pentru organism se numește inocuitate. Din
punct de vedere calitativ inocuitatea produselor agroalimentare trebuie să fie totală, nu
parțială. Când spunem acest lucru, ne referim la inocuitatea microbiologică (absența
unor substanțe toxice sintetizate de unele mucegaiuri și bacterii), chimică (absența unor
substanțe toxice naturale, a aditivilor toxici, compușilor toxici formați prin păstrarea și
prelucrarea produselor agroalimentare, poluanților, antibioticelor etc.) și biochimică
(absența enzimelor, a hormonilor în materiile prime netratate termic). Inocuitatea
produselor alimentare trebuie asigurată, menținută și controlată conform legislației
sanitare naționale și internaționale.

În timpul prelucrării, transportului, depozitării sau datorită materiilor prime

unele produse devin insalubre. Adică sunt dăunătoare sănătății, neconforme cu regulile
de igienă. La ora actuală se constată un număr mare de compuși chimici care pot intra
în compoziția alimentelor și care nu le sporesc sau diminuează valoarea nutritivă, dar
pot pune probleme sanitare. Acești compuși chimici sunt aditivii alimentari nepermiși.

Inocuitatea și calitatea: cerințe esențiale pentru protecția sănătății

consumatorilor

Inocuitatea alimentară este un aspect fundamental al sănătății publice și un

element esențial pentru gestionarea calității totale, pentru care este un subiect de cea
mai mare prioritate pentru toate țările și guvernele. În Venezuela, acest subiect necesită
cea mai mare atenție din cauza implicațiilor asupra sănătății, care ating toate nivelurile
populației. De asemenea, datorită implicațiilor economice care implică îndeplinirea
cadrului normativ obligatoriu și voluntar privind calitatea și siguranța alimentară pentru
întreprinderile naționale. În cele din urmă, datorită implicațiilor comerciale ale îndeplinirii
cadrului care afectează concurența în afaceri și stabilește distincții în ceea ce privește
managementul calității și riscului de inocuitate și managementul integrat.

În epoca globalizării, principala problemă pare a fi diversitatea comportamentului.

Economie de piațăeste orientată spre client și pune cumpărătorii și consumatorii într-o
poziție privilegiată. Consumatorii sunt privilegiațipentru a alege între ofertele
competitive, influențând astfel gama de produse și servicii oferite, preț,activități
promoționale, logistică în distribuția produselor și determinarea mixului de marketing .
În literatura de specialitate există diferite definiții ale comportamentului
consumatorului. Practic, este un set de activitățicu privire la obținerea, utilizarea și
gestionarea produselor și serviciilor, precum și deciziile luate înainte de
urmărire. Acestea includ cumpărarea, posedarea și utilizarea
produselor. Comportamentul consumatorului se manifestă prin cumpărare de produse și
servicii pentru a-și satisface nevoile. Actul de achiziție este un proces complex,
precedat de actul de selecțiecare are orientările sale. Criteriile economice, asigurate
prin elemente psihologice, sunt importante pentru căfinanțele clientului sunt comparate
cu prețul unui produs sau serviciu, intenția cumpărătorului este să se mute la nivelul
așteptat de aspirație, care se manifestă prin nevoile care trebuie satisfăcute de
produsele achiziționate. 
Comportamentul consumatorilor poate fi explicat prin descrierea răspunsurilor
interne ale consumatorilor la diferitestimulentele și percepția lor individuală, deoarece
astfel de situații declanșează diverse comportamente, în timpul
cumpărăriicomportamentul este așadar divizat în rațional și irațional. 
Comportamentul irațional al consumatorilor este caracterizat de un
comportament incoerent al consumatorului, care în mod conștientia decizii de
cumpărare care ar putea să nu fie în interesul lor.
  Deciziile de cumpărare iraționale nu rezultă dincalculul rece, ci mai degrabă de
nevoia de imitație, stimulente, și motivație subconștientă. Trebuie să ne amintim că
acest comportament este afectat de condițiile care determină deciziile de cumpărare.
  După cum sa menționat, comportamentul consumatorului este determinat de
diverși factori (printre altele,economic, social și cultural), dar este, de asemenea,
afectată de factori accidentali. numărul de factori cauzaliface deciziile de cumpărare
dificil de prevăzut. 
 Deși unele necesități sunt prioritizate și reprezintă un punct de referință pentru
împărțirea acestora în niveluri de importanță, acest fapt nu motivează importanța
nevoilor și nu oferă orientăricu privire la necesitatea care ar trebui satisfăcută mai întâi. 
Cauzele și influențele care amenință securitatea alimentară sunt încălzirea
globală, deșertificarea și degradarea terenurilor , lipsa utilizării propriului potențial
agricol în detrimetrul importurilor excesive , unei stratefgii naționale pentru securitatea
alimentară, criză economiă globală, lipsa de independență a securității alimentare,
diferitele niveluri de dezvoltare între regiuni și țări, volatilitatea prețurilor , lipsa de acțiuni
imediate , lipsa de politici coerente, lipsa de control și trasabilitatea pe lanțul alimentar,
lipsa controlului și a acțiunilor practice la nive global , siguranța alimentară este strâns
legată de creșterea economică și progresul social, precum și cu stabilitate politică și
pace.
Indiferent de natura lor, vegetală, animală sau mixta, alimentele sunt
indispensabile pentru om, dat fiind faptul că acestea asigura energia şi substanţele
nutritive de bază, foarte necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice,
creşterea şi dezvoltarea individului. Se manifestă astăzi pe piaţa internă şi
internaţională fenomenul de diversificare extremă a categoriilor de produse alimentare
care tot mai complexe şi colorat ambalate atrag tot mai mulţi consumatori. Cu toate
acestea trebuie sa spunem că produsele alimentare au compoziţia complexă, greu de
desluşit uneori de către consumatori si că asociată cu o alimentaţie incorectă, săracă în
nutrienţi necesari organismului, precum si combinarea „periculoasă” a alimentelor, au
condus la creşterea riscurilor de îmbolnăvire prin intermediul alimentelor ingerate, pe
fondul factorilor stresanţi la care este supus omul zi de zi. Toate acestea aduc în prim
plan necesitatea revizuirii concepţiei despre nutriţia umană şi accentuarea caracterului
ei de factor preventiv pentru sănătate, dar si importanţa majoră pe care o prezintă
siguranţa alimentară în contextul unui comerţ extrem de dinamic si complex. Se pune
tot mai mult accent pe valoarea nutritiva a produselor comercializate si creste
răspunderea celor care fabrica si comercializează alimente, în ceea ce priveşte starea
lor de inocuitate.

Siguranţa alimentară –concept si definiţii

La nivelul ansamblului filierei agroalimentare, problematica siguranţei alimentare

presupune o abordare complexă şi deosebit de actuală. Tradiţional, aspectele ce
vizează siguranţa alimentară sunt analizate la nivelul etapelor intermediare ale filierei
alimentare şi, într-o măsură mai redusă, în etapele iniţiale sau finale, însă, anumite
maladii manifestate în sectorul zootehnic au demonstrat necesitatea căutării cauzelor la
originile filierei alimentare, respectiv în etapele iniţiale ale acesteia, dar si o strictă
verificare pe tot circuitul pe care îl parcurge un produs alimentar până ajunge la
consumatorul final. În ultimii ani s-a produs, de asemenea, o sensibilizare a unui număr
însemnat de consumatori în ceea ce priveşte problema siguranţei alimentare, aceştia
devenind din ce în ce mai interesaţi, nu doar de calitatea, ci şi de provenienţa
produselor agroalimentare consumate. Se impune, în aceste condiţii, eliminarea oricărei
deficienţe sau punct slab din circuitul parcurs de produsele agroalimentare, de la poarta
fermei la masa consumatorului. Rezolvarea problemelor apărute presupune, între altele,
o atenta gestionare a resurselor si factorilor utilizaţi în producţia agricolă si alimentară,
indiferent de natura acestora. Problema siguranţei alimentare capătă noi valenţe pe
fondul manifestării fenomenului globalizării, în condiţiile dezvoltării comerţului cu
produse agroalimentare fără precedent. Aceste aspecte ne conştientizează de faptul că
este din ce în ce mai dificilă asigurarea inocuităţii alimentare, care inevitabil se
repercutează asupra stării de sănătate a populaţiei.

O abordare corectă a problematicii siguranţei alimentare presupune, de fapt,

coresponsabilizarea tuturor verigilor componente ale filierei agroalimentare. Într-un
asemenea context, se impune luarea în considerare a următoarelor elemente ce
concură a amplificarea procesului siguranţei alimentare: 9 componentele fundamentale
ale analizei riscului se regăsesc în securitatea sanitară a alimentelor şi ne referim aici la
evaluare, gestiune şi comunicare, impunându-se o delimitare între evaluarea ştiinţifică a
riscurilor si gestiunea acestora; 9 trasabilitatea, care să aibă în vedere totalitatea
actorilor ce acţionează în circuitul complet al produselor alimentare; 9 armonizarea
normelor referitoare la diversele aspecte ale securităţii sanitare a alimentelor; 9
existenţa unor elemente comune în sistemele de asigurare a securităţii sanitare a
alimentelor, care să le facă echivalente; 9 accentuarea eliminării prealabile a riscurilor
sau prevenirea acestora direct la sursă. Concentrarea eforturilor tuturor celor implicaţi în
lanţul complex de fabricare a produselor alimentare, care include producţia agricolă,
procesarea şi transportul, precum şi asigurarea trasabilităţii produsului până la
consumator ar conduce la obţinerea de produse calitative si sigure. Conform Uniunii
Europene si Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - siguranţa alimentelor este o
responsabilitate a tuturor, începând de la originea lor până în momentul în care ajung la
consumatorul final.

Comerţul si siguranţa alimentară

În condiţiile economiei de piaţă, caracterizată printr-o ofertă de bunuri, inclusiv

alimentare, deosebit de complexă, se manifestă o concurenţă acerbă între producători
şi comercianţi în ceea ce priveşte satisfacerea la un nivel cât mai ridicat a cerinţelor
consumatorilor, aflate într-o continuă schimbare, dar fără de care realizarea eficienţei
economice şi, în final, a profitului este puţin probabilă. De aceea, pe o piaţă
concurenţială cu o astfel de anvergură, consumatorii urmăresc nu numai caracteristicile
generale şi particulare ale gamei sortimentale existente, ci şi posibilităţile pe care le au
în legătură cu alegerea unor bunuri alimentare de calitate şi care prezintă siguranţă în
consum. Altfel spus, îi preocupă într-o măsură din ce în ce mai mare problemele legate
de garantarea calităţii şi asigurarea inocuităţii bunurilor pe care le achiziţionează,
precum şi responsabilităţile care revin acelor operatori economici ce se fac vinovaţi de
producerea şi comercializarea unor produse care le pot afecta sănătatea sau interesele
economice imediate şi pe termen lung.
 Trebuie recunoscut faptul că nu întotdeauna agenţii economic respectă codul etic
şi nu apelează în permanenţă la practici dintre cele mai oneste, aspecte care impun
necesitatea intervenţiei organismelor statale - prin intermediul diverselor reglementari
(legi, norme, standarde etc.) - în ceea ce priveşte impunerea unor cerinţe specifice pe
întreg circuitul alimentar, care să dea încredere consumatorilor că bunurile pe care le
achiziţionează nu le vor afecta siguranţa, sănătatea şi interesele lor legitime. Se poate
afirma fără teama de a greşii că pe o piaţă pe care circulă bunuri alimentare de calitate
şi sigure în consum va avea un potenţial semnificativ şi în legătură cu participarea cu
succes a operatorilor economici care o compun la schimburile internaţionale, având în
vedere ca, astăzi, dezvoltarea economică autarhică nu mai este de conceput.

În domeniul comerţului cu alimente autorităţile competente au, în principal,

următoarele obligaţii:

a) să contribuie la elaborarea de norme tehnice pentru alimente şi hrană pentru

animale şi la elaborarea de norme sanitare şi fitosanitare;

b) să asigure coordonarea activităţilor privind aplicarea normelor specifice alimentelor

şi hranei pentru animale, adoptate de organizaţiile guvernamentale şi
nonguvernamentale;

c) să contribuie, în cazul în care este nevoie, la încheierea de acorduri cu privire la

recunoaşterea echivalenţei măsurilor specifice privind alimentele şi hrana pentru
animale;

d) să acorde o atenţie deosebită problemelor specifice de dezvoltare, finanţare şi

comerciale ale ţărilor în curs de dezvoltare, pentru a se asigura că normele
internaţionale nu creează obstacole în realizarea exporturilor din aceste ţări;

e) să promoveze concordanţa între normele tehnice internaţionale şi legislaţia în

domeniu alimentelor, astfel încât nivelul înalt de protecţie sa nu fie diminuat. Legislaţia
internaţionala şi cea din România privind industria alimentară prevede aplicarea în toate
unităţile implicate în întreg lanţul alimentar de la producători primari până la desfacerea
produselor alimentare (producţia, transportul, depozitarea şi comerţul alimentelor), a
principiilor unui sistem de management al siguranţei produselor alimentare bazat pe
evaluarea si prevenirea riscurilor, deci a unui sistem HACCP (Hazard Analysis and
Critical Control Point).

Calitatea în industria alimentara nu se referă numai la produsul finit, ci înseamnă

şi igiena proceselor (fără a se limita la fluxul tehnologic). În acest context, calitatea este
şi va fi întotdeauna un factor de competiţie important, dacă nu cel mai important.
Principiile sistemului HACCP sunt un mijloc de a orienta organizaţia către respectarea
tuturor regulilor legate de obţinerea unor produse calitative şi de a va îmbunatăţi în mod
continuu performanţele. Beneficiile implementării HACCP sunt: este parte componentă
a sistemului de management al calităţii, este o metodă preventivă de autocontrol de
asigurare a inocuităţii produselor alimentare, creşte competitivitatea pe plan naţional şi
internaţional (indeplinirea unor posibile criterii de licitaţie), creşte încrederea clienţilor şi
salariaţilor companiei în capacitatea acesteia de a realiza exclusiv produse sigure
pentru consum, în mod constant, limitează incidence implică responsabilitatea juridică a
societăţii, demonstrează conformitatea cu legislaţia specifică în vigoare, îmbunătăţeşte
condiţiile de muncă ale salariaţilor.

Siguranța alimentului înseamnă asigurarea că alimentul nu va provoca efecte

adverse, nefavorabile asupra stării de sănătate a consumatorului , atunci când se
pregătește și se consuma utilizării intenționate.

Ca și riscuri, sunt considerate orice agent biologic, chimic sau fizic , care ar
putea, în mod potențial, compromite siguranța alimentului.

Riscuri biologice

Riscurile biologice se află într-o strânsă legătură cu materia vie și că au ca

principali reprezentanți microorganismele. În cadrul riscurilor biologice sunt cuprinse
următoarele riscuri : riscuri bacteriene, riscuri virale, riscuri legate de mucegaiuri și
riscurile legate de paraziți. Una din principalele probleme legate de riscurile biologice se
referă la faptul că alimentele, prin compoziția lor, se constituie într-o sursă favorabilă de
dezvoltare și de înmulțire pentru microorganisme. Datorită nutrienților , substanțe
hrănitoare pe care alimentele le au în compoziția lor , alimentele sunt surse bune de
hrană pentru germeni.dă

În acest context marea majoritate a măsurilor preventive cunoscute se

adresează în principal combaterii condițiilor favorabile dezvoltării și înmulțirii
microorganismelor la nivelul alimentului.

Riscuri chimice

În prezent , procesarea alimentelor în cadrul unităților de industrie alimentară

presupune utilizarea diferitelor substanțe chmice, a căror adăugare voită în produsele
alimentare urmărește îmbunătățirea proprietăților organoleptice ale acestora (culoare,
aspect,aroma,gust, miros) pentruu a atrage cumpărătorul. Alte substanțe au scopul
prelungirea termenului de valabilitate (conservanții) . Toate aceste substanțe sunt
cunoscute sub denumirea de aditivi alimentari. Utilizarea lor la fabricarea alimentelor
are la bază studii îndelungate asupra inocuității lor. Produsele alimentare care le conțin
sunt supuse examenului de laborator.

Această grupă de substanțe chimce oferă un plus de calitate și de atractivitate

pentru alimente dacă se cunosc o serie de informații ca : metabolismul lor în organismul
uman, condiții de puritate ce trebuie respectate, cantitățile adăugate în produs și
limitele admisibile pentru fiecare aditiv în parte.Nerespectarea condițiilor de puritate, cât
și insuficiența cunoaștere a efectului lor asupra stării de sănătate a consumatoruluim,
poate conduce la modificarea inocuității produsului și la transformarea lui într-un factor
de risc chimic. În afară de această categorie de substanțe chimice adăugate în mod voit
alimentului, în compoziția produselor alimentare mai pot fi prezente și substanțe chimice
naturale provenite din materia primă folosiă , din ingredienți cât și substanțe chimice
ajunse în produsul alimentar în mod accidental sau ca factor de poluare al acestora.

Pentru folosirea aditivilor alimentari trebuie să se aibă permanent în vedere că

avantajul adăugării lor trebuie să depășească incovenientele legate de toxicitatea lor.
Referitor la toxicitate, recomandările FAO, OMS stabilesc pentru această categorie de
substanțe (aditivi) reguli stricte de folosire, iar în fiecare țară , aditivi sunt permiși sau
interziși în utilizare în funcție de efectele lor asupra stării de sănătate a consumatorului.
În prezent, pe lista de aditivi alimentari ai U e (Codex Alimentarius ) sunt trecute peste
1500 de astfel de substanțe care se pot adăuga mod voit produselor alimentare , fie
pentru a le îmbunătăți calitățile senzoriale , fie pentru a le ameliora unele caliăți fizico-
chimice. Alimentele pot fi poluate de:

-substanțe chimice utilizate în agricultură,

-de folosirea medicamentelor antibiotice,

-hormoni în zootehnie,

-de metale toxice,

-hidrocarburi aromatice policiclice.

Riscuri fizice

Prin riscuri fizice se înțelege prezența în alimente a unor particule, a unor corpuri
fizice, a unor fragmente de substanțe în stare solidă, care în mod normal nu trebuie să
se găsească în alimente.

Exemple de riscuri fizice sunt reprezentate de pietricele, efecte provenite de la

angajați, ace, bucăți de plastic.

II. CEREREA, OFERTA, PREȚUL

1. PIATA INTERNA

OFERTA DE LEGUME ŞI FRUCTE

 Oferta de produse în cadrul pieţei, reprezintă „cantitatea dintr-un bun economic
pe care vânzătorii sunt dispuşi să o cedeze la piaţă, pe baza unui echivalent, într-o
perioadă determinată de timp”.

Oferta de produse agroalimentare se

constituie din: producţie internă, stocuri şi
importuri.

Se pot enumera o serie de particularităţi

ale ofertei de produse agricole, printre
care se remarcă următoarele :

- sezonalitatea, prin care producţia agricolă este influenţată de succesiunea

anotimpurilor;

- perisabilitatea, ceea ce înseamnă că în timp, produsele agricole îşi pierd

proprietăţile iniţiale, atât din punct de vedere calitativ, cât şi din punct de vedere
cantitativ;

- variabilitatea cantitativă şi calitativă a ofertei, explicată prin faptul că producţia

de produse agricole este influenţată de o serie de factori, cum ar fi: temperatura,
precipitaţiile, lucrările solului etc;

- gradul scăzut de concentrare a producţiei agricole, sub aspect geografic şi

economic,

- caracterul rigid al ofertei, deoarece producţia agricolă nu se poate adapta facil

la modificări ale cererii.

Având în vedere oferta pe piaţa legumelor şi fructelor în stare proaspătă din

România, aceasta a fost în scădere în ultima perioadă ca o consecinţă a acţiunii
combinate a următorilor factori :

- renunţarea de către producătorii horticoli la aplicarea tehnologiilor de producţie

adecvate şi în mod deosebit la tratamentele fitosanitare;
 - operatorii comerţului cu legume şi fructe sunt producători, negociatori,
engrosişti, detailişti şi cumpărători, care reprezintă agenţi economici a căror relaţii şi
forme de comercializare sunt diferite în cadrul filierei;

- micii producători preferă forma de comercializare directă (comerţ la tarabă), în

timp ce marile societăţi producătoare de legume şi fructe preferă canalele lungi, cu
intermediari, unul dintre aceştia fiind şi unităţile reorganizate pe structura fostelor unităţi
de distribuţie şi comercializare;

- producătorii agricoli de cele mai multe ori, nu deţin informaţii despre piaţă, ei
acţionează în mod individual şi nu au posibilitatea de a cunoaşte mişcările pieţei;

- folosirea de către producătorii individuali a seminţelor de legume şi a

materialului săditor în producţia proprie, din soiuri neperformante, întrucât la centrele
specializate UNISEM se practică preţuri ridicate;

- folosirea unor pesticide mai ieftine, dar cu eficienţă limitată, datorită faptului că
preţurile la unele produse sunt ridicate;

- dezorganizarea unităţilor specializate în achiziţionarea, păstrarea şi desfacerea

legumelor, spaţiile moderne de depozitare şi păstrare fiind folosite în alte scopuri.

Producţia agricolă este azi în creştere, atât cantitativ cât şi calitativ, dar
produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală în
căminul consumatorului. Astfel, în prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviţi doar
ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca o componentă a unui circuit
complex, ei reprezentând o verigă obligatorie, dar nu centrală.

Din producţiile obţinute de legume şi fructe cantităţi importante au fost vândute

direct consumatorilor, frecvent prin intermediul pieţelor stradale. Fermierii mici, cu
grădini de legume sau cu livezi de mici dimensiuni utilizează producţia pentru consumul
familiei şi vând surplusul în pieţele stradale sau cele ţărăneşti.
 2. CEREREA ȘI OFERTA

Piata exprima relatiile economice dintre oameni, dintre agentii economici, ce

se desfasoara într-un anumit spatiu, în cadrul caruia se confrunta cererea cu oferta de
marfuri, se formeaza preturile, au loc negocieri si acte de vânzare-cumparare, în conditii
de concurenta.

Regula torul principal al pietei este concurenta, fiecare urmarindu-si propriul

interes, satisfacerea cât mai buna a nevoilor de productie sau de consum personal.
Deosebit de importanta sunt autonomia de decizie a agentilor economici, libertatea lor
economica, pentru ca numai astfel se poate actiona prompt si eficient la cerintele pietei.

În general, se considera ca exista urmatoarele tipuri de piaþã:

a) din punct de vedere al obiectului tranzactiei economice: piata bunurilor de

consum final, piata factorilor de productie (care, la rândul ei, include piata resurselor
naturale, piata muncii si piata capitalului), piata monetara, piata financiara (inclusiv
bursa);

b) din punct de vedere al extinderii teritoriale: piata locala, piata regionala, piata
nationala si piata mondiala;

c) din punct de vedere al desfasurarii concurentei: piata cu concurenta perfecta

sau pura, si piata cu concurenta imperfecta (formata, la rândul ei, din piata cu
concurenta monopolistica de tip oligopol, monopol, monopson, oligopson etc.).
 Aceste diferite tipuri de piata formeaza un tot unitar, un sistem de piata, în
sensul ca ele se influenteaza reciproc, schimbarile care au loc în cadrul unei piete
reflectându-se, direct sau indirect, în evolutia altor piete sau în ansamblul relatiilor de
piata.

Cererea si oferta sunt componentele fundamentale ale pietei, iar raportul dintre
ele constituie o forma de exprimare a relatiei dintre productie si consum, în conditiile
economiei de schimb.

Definirea cererii

Cererea de mãrfuri reprezinta nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin

intermediul pietei, adica prin vânzare-cumparare. Cererea are drept suport puterea de
cumparare a oamenilor; ea exprima cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un moment
dat, la preturile existente, considerând date veniturile si preferintele cumparatorilor.

Cererea poate fi:

a) individuala (din partea unui singur cumparator la un bun economic);

b) totala (din partea tuturor cumparatorilor la un bun

economic);

c) agregata sau globala (din partea tuturor cumparatorilor la20 toate bunurile
existente). Ca volum, structura si nivel al cerintelor de consum, cererea are caracter
dinamic.

Principalii factori de care depinde cererea sunt nevoile oamenilor, venitul si

pretul. Pretul constituie un factor care exercita o mare influenta asupra cererii de bunuri
si servicii. Cererea se afla în raport invers proportional fata de pret: când pretul creste,
cererea scade, deoarece la un venit dat posibilitatea de cumparare se micsoreaza;
invers, când pretul scade, cererea creste. Astfel, cererea este o functie descrescatoare
fata de pret.
 Elasticitatea cererii

Cererea de marfuri nu este o marime fixa. Sensibilitatea acesteia fata de variatia

pretului sau a venitului reprezinta elasticitatea cererii.

Coeficientul de elasticitate a cererii în raport de pret (calculat ca raport între variatia

cantitatii cerute si variatia pretului în principiu, este negativ, deoarece atunci când pretul
creste, cererea scade, iar raportul dintre doua semne diferite da semnul negative

. În functie de elasticitatea cererii în raport cu pretul, se disting:

a) cerere inelastica (variatia cererii este mai mica decât variatia

pretului);

b) cerere perfect inelastica (total insensibila la variatia

pretului);

c) cerere elastica (variatia cererii este mai mare decât

variatia pretului);

d) cerere perfect elastica (cererea creste continuu la un nivel dat al pretului);

e) cerere cu elasticitate unitara (variatia cererii este egala cu variatia pretului). În

cazul bunurilor substituibile (de exemplu, untul si margarina), are loc si fenomenul
elasticitatii încrucisate a cererii, care masoara sensibilitatea cererii la bunul A, când
pretul bunului B se modifica.

În practica, exista si situatii de cerere atipica, adica, sunt exceptii de la legea

generala a cererii: daca pretul creste, creste si cererea, daca pretul scade, scade si
cererea. Comportamentul atipic al cererii se produce în mai multe cazuri: efectul Giffen,
efectul de anticipare din partea consumatorilor, efectul de venit nul în cazul bunurilor de
lux foarte scumpe, efectul de ostentatie si snobism din partea unor consumatori, efectul
de informare imperfecta, dar si în cazul bunurilor importante fara înlocuitori, când
marimea pretului, în general, nu atrage dupa sine o diminuare a cererii.

Definirea ofertei

Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii destinate vânzarii,

pe piata, la un moment dat. Ea poate fi:

a) individuala (oferta dintr-un bun din partea unui producator);

b) totala (întreaga cantitate dintr-un bun pe care producatorii o ofera spre

vânzare);

c) agregata sau globala (toate bunurile si serviciile, din tara respectiva, destinate
pietei, exprimate în bani). Oferta de marfuri, în dinamica ei, depinde de mai multi factori:

a) evolutia cererii de bunuri si servicii;

b) disponibilitatea factorilor de productie sau raritatea acestora, si randamentul

lor economic;

c) costul de productie (de fapt, costul marginal);

d) pretul de vânzare al marfii;

e) posibilitatea de stocare a bunurilor si costul stocarii etc.

Oferta este o funcþie crescãtoare de preþ; ea se afla în raport direct proportional

fata de pret, adica oferta creste când preturile cresc si se micsoreaza când preturile
scad. În practica exista si exceptii de la legea ofertei, denumite paradoxul ofertei (de
exemplu, la produse perisabile - legume, fructe, sau situatia în care unii producatori
agricoli sunt nevoiti sa-si vânda produsele chiar si la preturi în scadere, pentru a-si plati
impozitele sau pentru a rambursa creditele).

Elasticitatea ofertei
 Elasticitatea ofertei în raport de preþ reprezintã reacþia ofertei la modificarile
pretului. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei, calculat prin raportarea
modificarii cantitatilor oferite la modificarea pretului de vânzare

In functie de modul în care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se

disting:

a) oferta elastica (variatia ofertei este mai mare decât variatia

pretului);

b) oferta cu elasticitate unitara (variatia ofertei este egala cu

variatia pretului);

c) oferta perfect elastica (la un nivel dat al pretului,

cantitatea oferita creste continuu);

d) oferta inelastica (modificarea

ofertei este mai mica decât modificarea pretului);

e) oferta perfect inelastica (la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica).

Echilibrul pietei reflecta situatia în care cantitatile oferite si cele cerute sunt egale,
la pretul pietei. Se poate spune ca piata este în echilibru la pretul care permite
egalitatea cantitatii cerute de consumatori cu cea oferita de producatori. Atunci când se
ia în calcul o singura piata a unui produs, vorbim despre un echilibru partial, iar când
sunt luate în calcul toate pietele, tinând seama de interdependenta lor, vorbim despre
echilibru general.

Caracteristicile pietelor agroalimentare

Considerate drept criterii ale unei piete perfecte - uniformitatea pretului in spatiu,
timp si clasa de calitate -, se poate spune ca acestea corespund cu cele trei utilitati pe
care marketingul le genereaza determinand vanzarea unui produs: utilitate de spatiu,
timp si forma.

Pietele agricole au particularitati ce tin de specificul concurentei, cerintele

consumatorului, gradul de atomizare a celor doua categorii de participanti, de faptul ca
agricultura isi autoproduce o parte din input-urile necesare, de specificul produselor
destinate consumului, de legaturile cu alte sectoare, de accentuarea procesului de
internationalizare a pietelor, de gradul de organizare economica si sociala a sectorului
agroalimentar, de nivelul de dezvoltare economica a tarii etc.

Piata agricola se caracterizeaza prin instabilitate, insecuritatea aprovizionarilor,

incertitudinea vanzarilor, fluctuatii de preturi, mari dezechilibre cerere-oferta, acces
diferit la piete si la asigurarea securitatii alimentare pentru anumite categorii de
populatie.

Oferta si cererea reprezinta componente esentiale ale mecanismului economic,

care definesc conceptul general de piata concurentiala. Facandu-se abstractie de
amploarea domeniului de manifestare si de tipul ei de functionare, piata este definita ca
locul unde se intalnesc si se confrunta oferta si cererea, aceasta tinzand sa se
echilibreze, prin intermediul oscilatiilor preturilor.

Caracteristicile cererii de produse agroalimentare

- cererea de produse agricole de baza este putin elastica in raport cu preturile,

pe termen scurt, deoarece cresterile demografice si modificarile in modelele de consum
alimentar sunt edificatoare doar pe termen lung. Consumatorii acorda o importanta
redusa unui supliment de produse agroalimentare, in comparatie cu alte produse.
Coeficientul de elasticitate a cererii pentru produse agroalimentare este estimat a fi
cuprins intre valorile 0,20-0,25, ceea ce inseamna ca pretul trebuie sa scada cu 40-50%
pentru o crestere suplimentara a cererii cu 10%. Inelasticitatea cererii se explica prin
diminuarea utilitatii marginale a consumatorilor manifestata fata de produsele
agroalimentare.

- cererea de produse agricole este relativ stabila, daca nu au loc cresteri

semnificative ale veniturilor si explozii demografice;

- cererea de produse agroalimentare este continua, pe parcursul anului.

Caracteristicile ofertei de produse agroalimentare

- oferta de produse agricole are un caracter sezonier. Pentru asigurarea continua

a pietei cu produse agricole se recurge la mentinerea acestora in spatii de depozitare,
in conditii de microclimat sau la procesarea acestora prin conservare, transformare etc.;

- oferta de produse agricole este perisabila. Pentru prelungirea duratei de viata a

produselor se recurge la operatiile amintite mai sus, care presupun existenta unei
logistici de distributie de-a lungul filierei agroalimentare: depozite frigorifice, mijloace de
transport dotate cu sistem frigorific, silozuri etc.;

oferta produselor perisabile este, in general, rigida, si se impune vanzarea

rapida; pe termen scurt, oferta este variabila in functie de factorii climatici si de nivelul
stocurilor (pentru produsele stocabile). Producatorii agricoli detin un control limitat
asupra productiei. Inundatiile, seceta, ingheturile tarzii de primavara, brumele timpurii
de toamna si atacurile de boli si daunatori determina reduceri de recolta;

- pe termen lung, oferta este, in general, stabila, depinzand de suprafata

cultivata, numarul de animale, randamentele medii pe unitatea de suprafata si pe cap
de animal (si, implicit, de tehnologiile folosite), efectele politicilor agricole etc.

Pornind de la caracteristicile pietei agroalimentare, vom analiza in cele ce

urmeaza cererea si oferta de produse agroalimentare, in Romania, cantitativ, structural
si relatiile acestora cu veniturile consumatorilor si preturile.

Cererea de produse agroalimentare

 Cererea pentru aceasta grupa de produse in zonele industrializate - cele urbane
in general - este caracterizata prin invariabilitatea acesteia. Astfel, cumpararile de
produse agricole (din punct de vedere cantitativ) variaza putin; daca preturile produselor
agricole scad, aceasta va fi considerata o economie in bugetul personal al
consumatorilor; daca veniturile populatiei cresc, cumparaturile suplimentare de produse
se vor face - ca regula generala - in afara sectorului alimentar.

Cererea de produse agroalimentare de prima necesitate este putin elastica in

raport cu preturile existente pe piata. Pe termen scurt insa, cererea de produse
agroalimentare este variabila.

Cererea de produse agricole pe plan mondial este realtiv stabila, daca nu au loc
cresteri puternice ale productiei agricole si explozii demografice. Pe zone geografice,
cererea de alimente de baza, variaza in functie de cresterile demografice si calitativ in
functie de nivelul veniturilor consumatorilor. O evolutie calitativa a cererii este specifica
mai ales in tarile dezvoltate, unde nivelul veniturilor face ca aceasta sa fie adesea
elastica in raport cu pretul, cum este cazul produselor alimentare de lux (fructe exotice,
produse alimentare rezultate din foarte multe prelucrari si adaosuri etc.).

Specialitatea pietii agricole si interventionalismul statal sunt date de cerintele

continue de produse agricole necesare intretinerii vietii, de caracterul periodic al
produselor agricole, de complexitatea activitatilor de transport, depozitare, pastrare a
acestora, etc.

Imperativul major al civilizatiei contemporane il constituie corelarea cantitativa si

calitativa a productiei alimentare cu cererea consumatorilor. Conform acestui deziderent
este necesar sa fie cunoscuta specificitatea cererii alimentare, care este insa
determinata de trebuintele efective ale consumatorului. Se cauta astfel un raspuns
pentru consumator care isi pune problema cunoasterii valorii de intrebuintare a
alimentelor in conditiile dinamismului pietei produselor agroalimentare.[5]

Aceasta importanta este fundamentata prin insasi cheltuielile totale medii lunare
inregistrate care au fost orientate cu precadere spre consum.
 Consumul intern de produse agroalimentare

Marimea si structura cererii sunt influentate de factori economici (veniturile si

preturile), demografici, sociali, geografici, conjuncturali etc.

Dintre factorii amintiti, veniturile au o influenta semnificativa in ceea ce priveste

structura si marimea cererii de produse agroalimentare. De exemplu, scaderea venitului
determina reducerea nivelul consumului, mai ales pentru produsele cu valoare nutritiva
ridicata: carne, lapte, legume si fructe si mentinerea sau cresterea consumului de
produse alimentare cu valoare nutritiva redusa: cereale si produse din cereale, cartofi,
leguminoase etc.

Cheltuielile totale ale gospodariilor exprima modul de utilizare a veniturilor

populatiei. Principala destinatie este consumul alimentar, exprimat valoric prin
cheltuielile banesti si contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse
proprii. Din totalul cheltuielilor unei gospodarii, din care 76,2% sunt cheltuieli banesti,
contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii este de
23,8%. Tabelul nr.1. prezinta destinatia cheltuielilor populatiei pe produse alimentare,
nealimentare si servicii.

Tot ca o problema specifica a pietii agricole se poate sublinia ca anumite

sortimente a productiei agroalimentare se obtin in anumite zone cu conditii specifice, iar
consumul se realizeaza in alte zone, fapt ce implica eforturi mari de cheltuieli pentru
reducerea pierderilor. Astfel, de exmplu cererea si oferta de grau este pulverizata
intrucat cererea este generala, iar oferta este onorata cu preponderenta de zonele in
care se cultiva aceasta cultura. La fel se poate vorbi pentru produsele cu grad mare de
perisabilitate ca legumele si fructele, care nu pot fi silozate si pastra sau transporta pe
timp mai indelungat dar sunt solicitate din ce in ce mai mult de consumatori aflati in
zonele unde nu se obtin astfel de produse.

Consumul pentru principalele produse agroalimentare in Romania este

prezentat, in dinamica, in Tabelul nr.2.
 Consumul de cereale, fructe, zahar, vin, carne si peste are o tendinta de
stabilizare, dupa o perioada de reducere, in primii ani ai tranzitiei. Consumul de cartofi,
legume si oua are o tendinta de crestere, ocupand ponderi importante in modelul de
consum alimentar din Romania

Tabel 2

Consumul de produse agroalimentare pe locuitor, in Romania, comparativ cu media UE

UE
Specificare 1990 1999 2000 2001 2002 2003 200
2

Cereale si produse din cereale 158,5 162,4 165,8 166,9 169,8 162,2 117
(in echivalent faina),(kg/pers.)

4Cartofi, (kg/pers.) 59,4 71,0 86,5 88,0 90,1 95,4 76

Legume si produse din legume 127,0 140,4 134,3 147,2 147,7 177,7 120
(echivalent legume),
leguminoase boabe si pepeni,
(kg/pers.)

Fructe si produse din fructe (in 59,5 45,8 44,5 48,1 45,4 59,6 116
echivalent fructe), (kg/pers.)

Zahar si produse din zahar (in 27,3 23,5 23,0 24,0 23,5 24,3 40,
echivalent zahar), (kg/pers.) 4

Vin si produse din vin, 18,5 25,3 23,2 25,5 27,0 23,1 33,
(litri/pers.) 8

Carne si produse din carne (in 61,6 51,2 46,3 48,0 54,3 60,3 91,
echivalent carne proaspata), 7
(kg/pers.)
Lapte si produse din lapte (in 140,1 188,6 193,0 197,4 215,0 225,0 253
echivalent lapte), exclusiv ,5
untul, (litri/pers.)

Oua (bucati/pers.) 246 197 208 227 238 239 12,

7

Peste si produse din peste, 5,1 2,8 2,6 2,6 3,2 3,5 26,
(kg/pers.) 3

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei 2004, Institutul National de Statistica,

EUROSTAT, www.europa.eu.int

Fata de Uniunea Europeana, in Romania consumul este mai redus la fructe,

zahar, vin, carne, lapte, peste si este mai ridicat la cereale, cartofi, legume (inclusiv
leguminoase boabe). Structura consumului european de alimente reflecta ponderea
ridicata a produselor cu valoare nutritiva ridicata, reprezentate de produsele de origine
animala. In structura consumului alimentar romanesc predomina produse de origine
vegetala: cereale, cartofi si legume.

Consumul de produse agroalimentare pe locuitor, in Romania, comparativ cu

media UE.

Figura 3
 Romania se situeaza pe locul 12 in Europa in ceea ce priveste consumul de
fructe pe cap de locuitor - 55 kg./cap de locuitor. Este o valoare destul de mica,
comparativ cu Italia - 123 kg./cap de locuitor - sau Bulgaria - 116 kg./locuitor - , dar
inaintea unor tari ca Marea Britanie - doar 40kg./cap de locuitor - sau Polonia - 50
kg./locuitor. Consumul optim pe tipurile de fructe se situeaza in ceea ce priveste merele
la 28 kg./locuitor, piersici - 2,6 kg./locuitor, capsuni - 2 kg./locuitor, iar punele - 18,1
kg. /locuitor. (2003)

III. CONTROLUL CALITĂȚII PE FLUX A LEGUMELOR ȘI

FRUCTELOR
 Calitatea fructelor si legumelor este influențată, de o serie de factori cu o
importanță deosebită, de la plantarea răsadurilor până în momentul optim recoltării, în
toate etapele tehnologice de prelucrare, transport, depozitare și chiar până la
consumator, și anume:

 Factori naturali: temperatura, precipitațiile, umiditatea, lumina

 Factori tehnologici: amplasarea culturilor, solul, irigarea, fertilizatorii, tratamentele
fitosanitare.

Pentru aprecierea calităţii legumelor se folosesc diferite criterii specifice fiecărui

produs, care scot în evidenţă caracteristicile cele mai importante, în funcţie de care se
stabileşte calitatea acestora. Astfel, pot fi sintetizați următorii indicatori de calitate, în
corelaţie cu gradul de maturitate:

- tehnologici;
- aspectul vizual;
- textura;
- aroma;
valoarea nutritivă;
- valoarea ecologică.

De asemenea, operațiile premergătoare păstrării și industrializării produselor

horticole în vederea asigurării unei calități superioare pot influența calitatea acestora.

Tehnologii de pastrare a legumelor si fructelor

Tehnologiile postrecoltă au rolul de a prelungi durata de viață a legumelor și

fructelor, în stare proaspătă sau prelucrată, fiind o componentă ce adaugă plusvaloare
producției și totodată diminueză pierderile de producție în perioadele de vârf ale
acesteia. Însă, în comparație cu sectorul convențional, sectorul ecologic se confruntă cu
provocări suplimentare în procesul de păstrare, prelucrare și conservare a legumelor și
fructelor, deoarece mulți conservanți și aditivi sunt interziși în mod explicit, iar
încărcătura microbiană prezentă în momentul depozitării/procesării este mai ridicată.
 IFOAM (International Federation of Organic Agriculture Movements) afirmă că
produsele ecologice ar trebui prelucrate cât mai puțin posibil și într-un mod
natural/tradițional care să mențină valoarea nutritivă și care să evite introducerea de
contaminanți/aditivi sau aromatizanți pe fluxul tehnologic;  La nivel european, Comisia
Europeană finanțează prin programul CORE Organic o serie de proiecte ce contribuie la
găsirea unor soluții tehnologice, care să asigure calitatea și siguranța alimentară a
produselor ecologice pe întregul flux de producție/păstrare/procesare.

Tehnologiile de păstrare ale legumelor și fructelor sunt reprezentate de:

- Depozitarea la rece

- Ambalarea în atmosferă modificată

- Depozitarea în atmosfera controlată

- Uscarea blândă

– Congelarea

Depozitarea la rece a fructelor și legumelor - este etapa tehnologică de

menţinere într-un spaţiu închis a fructelor proaspete, după recoltare, pentru o anumită
perioadă de timp.

Durata admisibilă de păstrare este perioada de timp în care fructele îşi menţin
calitatea proprie consumului în stare proaspătă, în anumite condiţii de mediu.

Depozitarea la rece a fructelor și legumelor poate fi:

- Temporară (de scurtă durată), atunci când fructele prin natura lor prezintă un
grad ridicat de perisabilitate sau destinaţia comercială a produselor impune această
măsură tehnologică.

- Prelungită (de lungă durată), fructele sunt păstrate un interval variabil de timp
admisibil, stabilit în funcţie de dotarea spaţiului de păstrare, de specia şi soiul de fructe.
 Depozitarea la rece a fructelor și legumelor

În conformitate cu recomandările Comisiei Economice a Organizaţiei Naţiunilor

Unite, din punct de vedere al perisabilităţii, fructele, ca produse horticole, se împart în 4
grupe cu grad de perisabilitate asemănător:

- extrem de perisabile - epidermă subţire, respiraţie intensă şi o suprafaţă mare

de contact cu mediul înconjurător; - durata menţinerii calităţii lor, chiar în condiţii optime
de temperatură şi umiditate relativă a aerului, este de 2-3 zile. Ex. - căpşunele, afinele,
zmeura, murele, coacăzele şi agrişele.

- foarte perisabile - sunt sensibile la vătămările mecanice, iar zonele vătămate se

vindecă greu sau se brunifică; - durata de păstrare este cuprinsă între 3-4 până la 15-20
zile. Ex. - cireşe, vişine, caise, piersici, prune şi nectarine.

- perisabile - activitate biologică de intensitate mai mică după recoltare; - durată

de păstrare în condiţii optime de temperatură şi umiditate relativă a aerului, de până la
1-3 luni la soiurile de mere şi pere cu maturare mijlocie

- mai puţin perisabile - aceste fructe au înveliş protector rezistent şi îşi

cicatrizează bine vătămările mecanice, iar procesele biologice decurg cu intensitate
mică dacă se respectă condiţiile optime de păstrare; - durata de păstrare în funcţie de
specie şi soi variază de la 3 la 8 luni sau chiar de la o recoltă la alta. (Ex.merele şi
perele cu maturare târzie)

Ambalarea în atmosferă modificată (MAP)

Presupune realizarea unei atmosfere în interiorul unui ambalaj confecționat din

materiale de înaltă barieră la gaze.

Scopul:

- prelungirea termenului de valabilitate ale fructelor și legumelor

- motivarea populației să achiziționeze produse de calitate ridicată

 - oferă fructelor și legumelor o imagine potrivită pentru vânzare timp mai
îndelungat

Tehnici de realizare a ambalării în atmosferă modificată:

Ambalarea în vacuum, ambalarea în atmosferă modificată de gaze, utilizarea

absorbanților de oxigen, utilizarea generatorilor de etanol

Ambalarea în atmosferă modificată (MAP) constă în ambalarea produsului într-

o folie impermiabilă la gazele corespunzătoare amestecului şi sudarea la cald a
ambalajelor. Aerul este îndepărtat din pachet şi înlocuit cu amestecul de gaze,
presiunea gazului în interiorul pachetului ajungând la 1 atm, deci egală cu presiunea
atmosferică.

Materiale de ambalaj utilizate: - OPA (poliamidă orientată),OPP (polipropilenă

orientată), PVC (policlorură de vinil), PE (polietilenă), PS (polistiren cu proprietăți de
barieră),EVOH (alcool etilvinilic), PP (polipropilenă).

Gaze utilizate:

- O2 , N2 și CO2 , nu sunt toxice sau periculoase şi în acelaşi timp sunt dorite ca

înlocuitori ai aditivilor alimentari sintetici.

- Azotul (N2) - este utilizat ca gaz de umplere pentru a preveni strângerea

ambalajului la produsele care pot absorbi CO2 şi pentru prevenirea exudării.

- Dioxidul de carbon(CO2 ) - este bacteriostatic şi fungistatic, inhibă procesele

metabolice, întrerupe activitatea enzimatică.

- Monoxidul de carbon (CO) - antimicrobian eficient, în combinaţie cu 2-5% O2

poate inhiba brunificarea oxidativă la fructe şi legume.

!!! Utilizarea lui este destul de limitată deoarece prezintă toxicitate crescută și
are capacitatea de a exploda în amestec cu aerul la concentrații de 12,5-74,2%.

- Dioxidul de sulf (SO2) - mult utilizat pentru controlul creşterii mucegaiurilor şi

bacteriilor de degradare la fructe cu pulpă moale şi în special la struguri şi fructe uscate.
 !!! Fiind puternic reactiv în mediu apos şi datorită respingerii din partea
consumatorului, se utilizează din ce în ce mai puţin.

Ambalaje organice

În timp ce ambalajele personalizate pentru produsele ecologice pot include

materiale de ambalare obișnuite, cum ar fi plasticul, anumiți producători de produse
ecologice preferă ambalaje ecologice și anume: hârtie , sticlă, material plastic reciclabil,
materiale biodegradabile sau compostabile,metal,lemn,carton,containere reutilizabile,
recipiente fără BPA, Etichete de hârtie unde sunt viabile,cerneluri ecologice care nu
sunt toxice.

De fapt, ambalajele pentru produse ecologice oferă deseori opțiuni creative și

inovații în design și materiale pentru companiile care comercializează alimente
ecologice. Atenția de ambalare atrage atenția și ajută liniile de produse să atragă clienții
potriviți.

Depozitarea în atmosfera controlată

Presupune realizarea unor condiții și amestecuri de gaze în concentrații bine

cunoscute, în interiorul unei celule cu volum cunoscut, închisă etanș,controlarea
temperaturii (0~15 °C), umidității (30~95%) și concentrațiilor de gaze: CO2 (min. 0%,
max.: 100%), O2 (min. 0%, max.: 100%), N2 (min. 0%, max.: 100%) şi etilenă (min. 0%,
max.: 100%)

Scopul:

- extinderea vieţii postrecoltă şi menţinerea calităţii pentru numeroase fructe și

legume
 - încetinirea degradării caracteristicilor nutritive ale fructelor și legumelor,
menținându-și astfel valoarea comercial-economică.
- reducerea concentrației de oxigen din spațiul de depozitare, încetinindu-se
astfel procesul de oxidare, reducere ce este compensată prin introducerea de
concentrații ridicate de azot.

Functionare:

- constă în setarea exactă a concentrației optime de gaze O2 , N2 și CO2 și a

parametrilor temperatură și umiditate.

- prin injectarea și absorbția gazelor urmărite cu ajutorul softului din dotare. –

!!! Pentru cele mai multe fructe și legume concentrația optimă de CO2 este de la
0,5% la 5%.

Uscarea blândă:

- este procesul tehnologic prin care se reduce conţinutul natural de apă până la
un nivel care să împiedice activitatea microorganismelor, fără a se distruge ţesuturile
sau a se deprecia valoarea alimentară a fructelor și legumelor.

Principalele metode de deshidratare sunt:

- uscarea naturală,

- deshidratarea dirijată în instalații speciale la presiune normală,

- deshidratarea în pat fluidizat,

- concentrarea în vid,

- liofilizarea (criodesicarea sau criosublimarea).

Scopul

- pentru păstrarea pe timp îndelungat a legumelor și fructelor

 - obținerea unui termen de valabilitate mult mai mare decât pentru fructele și
legumele congelate sau conservate.

Uscarea blândă

Procedeele de conservare combinate cu uscarea, mai des utilizate în

industrie,sunt: - uscare combinată cu blanşare – la fructe; - uscare combinată cu
blanşare şi expandare: cartofi, morcovi, rădăcinoase felii; - uscare combinată cu
încălzire – expandare; - uscare combinată cu expandare prin extrudare termoplastică; -
dehidrocongelarea –scăderea umidităţii până la 50% la congelare; criodeshidratarea –
liofilizare.

Avantajele consumului de fructe și legume uscate (ex.: morcovii uscaţi

reprezintă o importantă sursă de vitamina A. Consumul a 3...4 bucăţi de morcov uscat
asigură 210% din necesarul zilnic al acestei vitamine, în cazul unei diete de 2000
calorii. Vitamina A conţinută de morcov contribuie la îmbunătăţirea acuităţii vizuale şi
previne îmbătrânirea prematură a pielii.)

Calitatea legumelor se defineste prin indicatori generali si individuali ai speciei si

soiului.

Aspectul exterior al legumelor este notiunea ce include o serie de indicatori

calitativi privind gradul de prospetime si integritate, prezenta corpurilor straine, culoarea,
forma si dimensiunile, stadiul de maturitate, starea igienico-sanitara etc.

Legumele si fructele destinate industrializarii trebuie sa fie proaspete, intregi fara

lovituri mecanice, neatacate de boli, curate, fara urme de produse fitofarmaceutice, de
culoare, marime si forma specifica soiului, recoltate la stadiul de maturitate industriala.

Continutul ridicat in substante utile, reprezinta un alt factor important de indicatori

calitativi, ce se impun legumelor destinate industrializarii. Aici este inclusa si notiunea
de randament obtinut la curatirea legumelor (raportul dintre partea utila (comestibila) si
deseuri; de asemenea este foarte importanta proportia principalilor constituenti ai partii
comestibile (hidrati de carbon, aminoacizi, saruri minerale, vitamine etc.) precum si
raportul dintre acestea.
 Se recomanda utilizarea soiurilor de legume cu randament maxim la curatire,
care au continut ridicat de substante nutritive si raport optim intre principalii componenti
ai partii utile.

Notiunea de calitate a legumelor destinate industrializarii include de asemenea si

comportarea lor in diferite faze ale procesului tehnologic, in scopul pastrarii proprietatilor
calitative cat mai apropiate de cele initiale.

Se recomanda soiuri de legume, care in urma tratamentelor mecanice si termice

nu sufera modificari esentiale de culoare si gust, au pierderi minime de substante
solubile utile (zaharuri vitamine tec.) si isi pastreaza textura fara inmuierea excesiva a
tesuturilor.

Calitatea legumelor si fructelor este conditionata si de perioada de recoltare.

Stabilirea corecta a momentului optim de recoltare, practic se poate realiza numai prin
cunoasterea foarte exacta a diferitelor stadii de maturitate a legumelor.

Stadiul de maturitate se caracterizeaza prin numeroase modificari ce au loc in

structura legumelor, culoarea verde se transforma in culori specifice datorita pigmentilor
vegetali (caroten, licopen), apar aromele ca rezultat al formarii uleiurilor eterice, gustul
devine placut in urma stabilirii unor raporturi armonizate intre principalii constituenti:
zaharuri, acizi organici, substante minerale. In timpul maturitatii propriu-zise se produce
brunificarea semintelor la unele legume (vinete, bame, ardei, dovlecei etc.)

In procesul de maturizare a legumelor se disting urmatoarele etape principale:

maturitatea comerciala; maturitatea industriala maturitatea de consum; maturitatea

fiziologica.

Maturitatea de consum reprezinta stadiul in care legumele indeplinesc insusirile

organoleptice si fizico-chimice tipice soiului, au valoarea alimentara maxima si un
coeficient ridicat de digestibilitate. La majoritatea legumelor maturitatea de consum
precede maturitatea fiziologica. Este cazul legumelor verzi (mazare, fasole, pastai,
ardei, dovlecei, castraveti, verdeturi etc.), care se consuma in stare imatura din punct
de vedere fiziologic.
 Maturitatea industriala reprezinta stadiul optim de prelucrare a legumelor si in
general trebuie sa coincida cu maturitatea de consum, tinand seama de caracteristicile
legumelor in aceasta etapa. Pentru a se asigura legume corespunzatoare
industrializarii, se impun urmatoarele masuri generale, ce trebuie aplicate de catre
producatorii de legume si de catre unitatile de industrializare si anume cultivarea
legumelor din soiurile cu calitati indicate pentru industrializare; esalonarea culturilor in
scopul prelungirii campaniei de prelucrare; asigurarea conditiilor de maturizare uniforma
a loturilor in scopul aplicarii recoltarii mecanizate a legumelor.

Legumele preconservate desinate prelucrarii ulterioare sub forma de conserve,

se obtin prin aplicarea urmatoarele metode:

-suprasarare la ardei gras, ardei iute frunze condimentare (patrunjel, marar,

tarhon, telina) foi de vita;

-fermentatie lactica la castraveti, gogonele, varza alba, conopida, dovlecei

patison; acidifire la gogosari, ardei Kapia, castraveti, dovlecei patison;

-deshidratarea la ceapa, frunze condimentare (patrunjel, telina, marar, tarho),

mazare;

-sterilizare in ambalaje mari la orice fel de legume;

-in practica acest tip de preconservarea se aplica la mazare, fasole pastai;

-congelare la mazare,fasole verde etc.; 

insilozare la radacinoase, cartofi, varza etc.

Pe langa conditiile calitative ce se impun materiei prime destinata industrializarii,

la legumele preconservate se va acorda o atentie deosebita consistentei, avand in
vedere tratamentele termice la care se supun produsele in procesul tehnologic de
fabricare al conservelor.

Legumele proaspete si preconservate trebuie sa corespunda conditiilor tehnice

de calitate impuse de documentele tehnice normative de produs in vigoare.
 1.2. Receptie

Receptia reprezinta controlul calitativ si cantitativ al legumelor. Receptia calitativa

consta in examenul organoleptic si verificarea conditiilor tehnice inscrise in documentul
tehnic normativ de produs.

Un rol hotarator il au examenul organoleptic si verificarea starii sanitare a

legumelor, fara sa o poata stabili intotdeauna valoarea lor tehnologica. De asemenea,
nici prin determinarile de laborator nu se pot stabili cu precizie valoarea tehnologica
legumelor, din lipsa unor metode analitice rapide, care sa indice eventualele degradari.
Singura metoda justa de determinare a calitatii consta in aprecierea legumelor pe baza
intregului complex de date, obtinute prin examen organolpetic, precum si prin analize,
ce se pot executa in timp util in laboratoarele intreprinderilor industriale.

Pentru verificarea calitatii se recolteaza probe medii din lotul de materie prima
supus receptiei. Continutul fiecarui mijloc de transport (autocamion sau vagon) se
considera un lot. Marimea unui lot nu trebuie sa depaseasca 10 tone. La recoltarea
probelor medii, se vor inlatura ambalajele cu legume, ce au suferit deteriorari in timpul
transportului, acestea constituind un lot separat.

Prelevarea probelor se face in conformitate cu prevederile SATS 7218-65 “Fructe

si legume proaspete. Luarea probelor”. Astfel, la produsele transportate in lazi, se iau la
intamplare din diverse locuri ale lotului un numar de ambalaje. La produsele in vrac se
iau la intamplare din cel putin 5 locuri si straturi diferite, cantitati mici de legume, care
formeaza proba medie de marime specificata in tabelul nr.33.

Din proba medie omogenizata, prin reduceri succesive se obtine proba de

laborator, de minim 3 kg, care se supune analizei.

1.3. Transport

Aprovizionarea cu legume se face in general de pe o raza cat mai apropiata de

unitatea de prelucrare, pentru a reduce timpul de transport de la centrele de recoltare la
sectiile de prelucrare industriala.
 Transportul se face cu mijloace de transport acoperite pentru a proteja materia
prima de influenta intemperiilor. Pe parcursul transportului, legumele trebuie ferite de
socuri si vatamari mecanice. De aceea, ambalajele recomandate pentru transport sunt
adecvate speciei, folosindu-se diferite tipuri de lazi, containere, bene, cisterne etc.

In cazul lazilor sau containerelor, nivelul legumelor trebuie sa fie cu 5-10 cm, sub
inaltimea ambalajului pentru a evita provocarea de vatamari mecanice si terciuire prin
strivire. Ambalajele trebuie sa asigure aerisirea produselor ambalate, sa fie in stare
functionala, curate, fara miros strain si sa nu modifice caracteristicile de calitate ale
produsului ambalat.

Este obligatorie spalarea si dezinfectia tavilor, benelor si cisternelor dupa fiecare

transport cu mazare de la statia de batozare la fabrica.

Spalarea se efectueaza in spatii amenajate speciale, cu apa calda cu adaos de

2% soda calcinata, urmata de clatire, cu apa rece din abundenta. La interval de 8 ore
este obligatorie spalarea si dezinfectia benelor si cisternelor de transport a tomatelor.
Dezinfectia se executa cu apa clorinata (50-100 mg clor activ la litru). Spalarea
containerelor se efectueaza ori de cate ori se impune. In cazul in care containerele se
incarca cu resturi de legume sau pamant, spalarea este obligatorie dupa fiecare
transport. Dupa spalare, containerele se reintroduc in circuitul de transport numai dupa
uscare.

Unele specii pot fi transportate si in vrac in masini sau remorci basculante. In

acest mod pot fi transportate tomatele, fasolea pastai, ardeioasele, vinetele,
radacinoasele etc.

1.4. Depozitarea temporara

Stocarea legumelor pana la introducerea in procesul de industrializare

trebuie limitata, daca este posibil chiar suprimata, astfel incat pe durata pastrarii sa nu
se produca modificari ale
caracteristicilor specifice.
 Depozitarea temporara se realizeaza in magazii, soproane, platforme acoperite,
bazine cu apa, silozuri, depozite simple sau frigorifice, curate, cat mai putin supuse
actiunii directe a radiatiilor solare si ploilor cu posibilitati bune de ventilatie naturala sau
mecanica a atmosferei interioare - conform prevederilor STAS 56952-83 “Fructe si
legume proaspete. Conditii generale de ambalare, marcare, depozitare si transport.
Documente”.

Pentru tomate si mazare se practica si depozitarea in bazine cu apa. In timpul

stocarii temporare, legumele sufera o serie de modificari de natura fizica, biochimica si
microbiologica. Modificarile survenite sunt in functie de specie, soi, grad de maturitate,
conditii de pastrare (temperatura, umiditate, circulatia aerului) si durata depozitarii.

Dintre modificarile fizice, cea mai importanta este pierderea apei datorita
evaporarii, avand ca rezultat scaderea greutatii si deshidratarea superficiala (zbarcirea),
cea ce confera legumelor un aspect necorespunzator, cu implicatii negative asupra
calitatii produselor finite si consumurilor specifice.

Principalele transformari biochimice ale legumelor in perioada de depozitare

sunt urmatoarele:

 inmuierea tesuturilor vegetale, ca urmare a hidrolizei enzimatice sau substantelor

pectice insolubile;
 pierderi de substante zaharoase prin transformarea lor in bioxid de carbon si
apa, in procesul de respiratie;
 transformarea zaharului in amidon ex. mazare;
 reducerea continutului de vitamine, cauzata de procesul de oxidare.

Depozitarea indelungata in conditii necorespunzatoare a legumelor, poate duce

la aparitia unor fenomene microbiologice nedorite (mucegaire si fermentare) cu
degradarea calitatii materiei prime si infectarea liniilor de fabricatie, avand ca rezultat
final cresterea procentului de bombaje. Factorii principali care determina intensitatea
transformarilor microbiologice sunt conditiile de pastrare (temperatura, umiditate,
circulatia aerului); sistemul de depozitare (in lazi, containere, vrac); calitatea igienico-
sanitara a spatiilor si ambalajelor.
 Pastrarea in stare proaspata pe perioade mai mari a legumelor si fructelor in
vederea prelucrarii ulterioare se face in silozuri, depozite frigorifice.

Conditionarea legumelor si fructelor

a) Sortarea legumelor si fructelor are rolul de a elimina fructele si legumele

necorespunzatoare, zdrobite, alterate sau cu defecte care le fac inutilizabile pentru
produsul finit. Operatia se executa manual, la mesele de sortare, care în mod obisnuit
sunt prevazute cu o banda transportoare confectionata din cauciuc. Viteza benzii este
de 0,1-0,2 m/s si de o parte si de alta a benzii stau muncitorii din 2 în 2 metri care
îndeparteaza fructele necorespunzatoare, introducându-le în cosuri laterale.

b) Calibrarea fructelor si legumelor consta în

obtinerea unor produse cu dimensiuni omogene.
Pentru calibrare se folosesc masini care
functioneaza pe principii diferite: tambure cu site,
benzi, sortatori cu cabluri, etc. Instalatia cea mai
utilizata este triorul cilindric care se foloseste
pentru sortarea fructelor si legumelor de
dimensiuni mici (cirese):

Principiu de functionare

Poate avea 2 variante:

Partile componente sunt formate din site cu ochiuri patrate. În prima parte în
apropiere de alimentare sitele au orificii mici, ca spre evacuare orificiile sa fie din ce în
ce mai mai. Tronsoanele sunt confectionate din bara de alama cu o distanta stabila
între ele. Antrenarea se face prin înclinarea tamburului cu ajutorul picioarelor
telescopice si prin rotirea acestuia. În functie de numarul de tronsoane se realizeaza
sortarea pe dimensiunilerespective. Triorul cu cabluri divergente da bune rezultate la
sortarea fructelor mari. Distanta dintre cabluri se mareste de la alimentare spre
evacuare, existâd posibilitatea sortarii fructelor pe mai multe dimensiuni.
 Triorul cu benzi perforate se foloseste la sortarea merelor, piersicilor, caiselor,
rosiilor, etc. Fructele sunt antrenate de benzi, pe prima banda separându-se fructele cu
diametrul mic si apoi cele cu diametrul din ce în ce mai mare.

c) Spalarea fructelor si legumelor are rolul de a elimina impuritatile (pamânt,

praf, nisip), de a reduce într-o masura cât mai mare reziduul de pesticide si microflora
epifita. S-a demonstrat ca o buna spalare are o eficienta asemanatoare cu tratarea
termica la 100 grade Celsius, timp de 2-5 minute. Spalarea materiilor prime vegetale se
realizeaza prin înmuiere, prin frecarea produselor între ele si de organele de transport si
stropire. Pentru fructele cu textura moale spalarea se face numai prin stropire. Pentru a
asigura o mai buna eficacitate a spalarii se recomanda ca operatia sa decurga
contracurent, astfel ca în faza finala a procesului produsul sa vina în contact cu apa cât
mai curata, presiunea dusurilor la clatire sa fie cât mai ridicata si sa se asigure o
spalare uniforma. Pentru îmbunatatirea operatiei se pot adauga substante detergente
cu conditia ca faza de clatire sa fie mai intensa. Masinile se spalat difera între ele în
functie de tipul produsului ce urmeaza a fi spalat.

. Pentru spalarea fructelor cu textura tare si semitare (mere, pere, prune, caise,
rosii) se folosesc masini de spalat cu banda si ventilator. Spalarea se realizeaza prin
înmuiere, barbotarea apei cu aer care produce o miscare a produselor supuse spalarii
si stropire cu apa. La unele tipuri de masini ventilatorul se înlocuieste cu un compresor
de aer, ambele având rol de a realiza barbotarea aerului în cuva de înmuiere în vederea
maririi eficacitatii spalarii.

Produsele puternic impurificate cu pamânt (radacinoase, cartofi) se spala cu

masinile de spalat cu tambur. Tamburul este confectionat din tabla perforata si este
montat putin înclinat pentru a se asigura înaintarea produselor de la alimentare spre
evacuare. În interiorul tamburului se gaseste un grup de tevi longitudinale perforate pe
lungime. Prin aceste tevi se pulverizeaza apa pentru spalare. Spalarea se realizeaza
continuu. Gradul de spalare depinde de timpul de sedere al produsului în tamburul
perforat.
 Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească fructele destinate
industrializării:

- conţinut ridicat în substanţă uscată solubilă;

- raport optim între conţinutul de zahăr şi acizi;

- culoare, aromă şi gust specifice şi bine exprimate;

- conţinut ridicat în vitamine şi săruri minerale;

- procent redus de deşeuri;

- grad optim de maturitate industrială;

- stare igienică - sanitară corespunzătoare.

SCHEMA TEHNOLOGICĂ DE VALORIFICARE A FRUCTELOR

1. Recepţia se execută în puncte fixe la intrarea în unitatea de prelucrare sau la

punctele de achiziţie; cuprinde controlul cantitativ şi calitativ al materiei prime.

Obiectivele urmărite prin recepţia calitativă sunt gradul de prospeţime,starea

igienico-sanitară, consistenţa fructelor, gradul de maturitate, aspectul exterior, forma,
mărimea şi culoarea, gust şi aromă, substanţă uscată solubilă.

2. Controlul calitativ al fructelor se efectuează prin examen organoleptic şi

analize de laborator utilizând aparate de măsură şi control. Gradul de maturitate şi
prospeţime a fructelor se pot determina ffine sau prin verificarea fermităţii texturii,
utilizând maturometrul sau penetrometrul.

3. Transportul fructelor la unităţile de prelucrare se face în cel mai scurt timp de

la recoltare, în vehicule acoperite pentru protejarea de influenţa intemperiilor. Pentru
fructele cu textură sensibilă (căpşuni, mure, zmeură, coacăze, ffine, struguri etc.) se
recomandă utilizarea mijloacelor de transport frigorifice.În timpul transportului, fructele
trebuie ferite de şocuri sau vătămări mecanice.
 4. Depozitarea temporară a fructelor până la introducerea în procesul de
prelucrare trebuie să fie cât mai scurtă sau dacă este posibil chiar suprimată.Fructele se
păstrează în depozite simple, bine aerisite, răcoroase, uscate sau în depozite frigorifice.

IV. POLITICA ALIMENTARĂ PRIVIND LEGUMELE ȘI

FRUCTELE

Controlul de conformitate cu standardele de calitate este unul din elementele de

bază indispensabile, care asigură o funcţionare corectă a organizării comune de piaţă a
sectorului de legume şi fructe proaspete.

Conceptul de calitate pentru legume şi fructe este o noţiune complexă, care

poate fi analizată sub următoarele aspecte: agronomic, comercial, organoleptic,
nutriţional şi sanitar. În cadrul standardelor de calitate a legumelor şi fructelor
proaspete, conceptul de calitate este determinat de aspectul comercial al produselor
proaspete prezentate la vânzare, prin caracteristicile vizuale (prospeţime, calibru,
formă şi culoare) şi de condiţionare (sortare, ambalare, etichetare şi
prezentare) ale acestora. Ca urmare, prevederile acestor standarde de calitate, care se
numesc şi standarde de comercializare, asigură uniformitatea clasificării legumelor şi
fructelor proaspete, în funcţie de caracteristicile comerciale ale acestor produse, printr-
un sistem unic de evalure, făcând abstracţie de tehnologiile de cultură şi zonele de 
producţie.

Organizarea comună de piaţă a sectorului de legume şi fructe proaspete, prin

clasificările realizate pe baza standardelor de comercializare asigură un cadru de
referinţă reprezentativ, care permite  :

-realizarea unui echilibru între cererea şi oferta de legume şi fructe

proaspete;asigurarea unei transparenţe a pieţei de legume şi fructe proaspete şi
stabilirea unor relaţii comerciale bazate pe o concurenţă loială;

-eliminarea de pe piaţă a produselor de calitate nesatisfăcătoare;

-orientarea producătorilor către realizarea de legume şi fructe proaspete care să

satisfacă exigenţele consumatorilor şi să asigure în acelaşi timp un raport echilibrat
între calitate şi preţ;

-pătrunderea  producătorilor cu legume şi fructe proaspete de calitate pe piaţa

externă;

-creşterea profitabilităţii producţiei de legume şi fructe proaspete;

-acordarea de compensaţii comunitare în cadrul  politicii de intervenţie al

retragerilor de pe piaţă a producţiei de legume şi fructe proaspete.

I.S.C.T.P.V.L.F. este un compartiment distinct în cadrul Direcţiei Inspecţii de Stat

a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. ISCTPVLF este organizată şi
funcţionează prin autoritatea de coordonare (la nivelul ministerului) și organismele de
control (la nivelui direcţiilor pentru agricultură judeţene). Autoritatea de
coordonare coordonează  activităţile de control de conformitate, realizează planul de
activitate pentru organismele de control judeţene, în conformitate cu prevederile
regulamentelor comunitare  şi ale legislaţiei naţionale, în toate fazele comercializării,
elaborează şi asigură  transmiterea instrucţiunilor referitoare la modul de efectuare a
controlului de conformitate, organismelor de control judeţene, pentru a asigura
uniformitatea şi  eficacitatea controalelor la nivel naţional, monitorizează, prin
intermediul programelor informatice, neconformităţile semnalate în timpul controlului,
asigură comunicarea cu celelalte organisme similare ale statelor membre UE.

Organismele de control verifică, prin sondaj, respectarea conformităţii cu

standardele de comercializare a fructelor şi legumelor proaspete pe întreaga filieră de
produs, eliberează certificatul de conformitate şi certificatul de destinaţie industrială,
pentru fructele şi legumele proaspete provenite din import sau destinate exportului,
verifică documentaţia şi facturile pentru loturile de legume şi fructe  care se supun
standardelor de calitate  pe filiera de comercializare, verifică prin sondaj  modul de
realizare a autocontrolului, privind respectarea standardelor de comercializare a
operatorilor care au dotarea şi structura organizatorică necesară, întocmeşte baza de
date a operatorilor din sectorul de fructe – legume şi asigură reactualizarea acesteia,
asigură controlul de conformitate cu standardele de comercializare a fructelor şi
legumelor proaspete, care urmează procedura de retragere de la comercializare.

Topul celor mai periculoase fructe și legume

În ultimii ani, merele au fost fructele de pe piaţă cu cele mai multe pesticide. Un
top făcut de Enviromental Working Group (EWG) a dezvăluit un top al celor mai nocive
fructe şi legume, în funcţie de nivelul de pesticide descoperit. Este sezonul căpşunilor,
dar, ele conduc în topul alimentelor tratate cu pesticide. Agricultura industrială se
bazează pe substanţele chimice care apără recoltele de dăunători, dar acestea sunt
periculoase şi pentru sănătatea noastră.
 Deşi sunt o sursă bogată de antioxidanţi, căpşunile care se găsesc în magazine
conţin cea mai mare cantitate de pesticide. Potrivit EWG, 98% din mostrele
de căpşuni examinate de autorităţile sanitare au prezentat urme de pesticide. Peste
40% dintre acestea conţineau chiar şi 10 sau mai multe pesticide, cu unele dintre ele
prezentând urme de 17 tipuri de pesticide.

Deşi căpşunile iau titlul
pentru cel mai nociv fruct,
acestea nu sunt singurele la care
trebuie să fiţi atenţi. Pe lista celor
12 cele mai nesigure alimente
care se află printre preferatele
românilor sunt şi merele, cu cel
puţin un tip de pesticide în 98%
dintre mostrele testate sşi
cartofii, care conţin cea mai mare
cantitate de pesticide dintre
alimentele testate. Alimentele
nesigure reprezintă un pericol
pentru sănătate şi sunt o adevărată sursă de infecţii pentru cei care le consumă.
Microorganismele sau substanţele chimice din aceste alimente sunt asociate cu peste
200 de afecţiuni , unele dintre ele foarte grave.

Şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor din

România confirmă că merele de pe piaţă se află în topul fructelor tratate cu pesticide,
alături de citrice şi căpşune.

Topul fructelor și legumelor care conțin cele mai multe pesticide: căpșuni, mere,
nectarine, piersici, țelină, struguri, cireșe, spanac, ardei gras, roșii, roșii cherry,
castraveți.
 Merele

În topul clasamentului se află merele. În urma testelor,oamenii de știință au

descoperit în acestea că mai mult de 45 de pesticide. Specialiștii pun acest rezultat pe
seama agricultorilor care pulverizează diferite substanțe chimice,pentru a stopa atacul
ciupercilor și a insectelor,care pot compromite livezile. Din acest motiv,reziduuri de
pesticide se găsesc și în sucul de mere.

Căpșunile

 Și aceste fructe se găsesc pe lista alimentelor cu cele mai multe pesticide. După
ce agricultorii pulverizează substanțe chimice pe acestea,pesticidele rămân pe fructe. În
urma cercetării,peste 40 de pesticide au fost găsite în căpșuni,aceastea existând și în
cele congelate.

Strugurii

  Oamenii de știință au identificat peste 50 de pesticide în struguri. Totodată,s-au

găsit reziduri de pesticide și în stafide.

Țelina

Una dintre legumele care se găsește pe această listă este țelina. În urma
testelor,au fost identificate  peste 60 de pesticide în această legumă.

Piersicile

  Și aceste fructe se găsesc pe lista fructelor și legumelor cu cele mai multe

pesticide. În piersici au fost descoperite peste 60 de pesticide.

Spanacul

  Din categoria legumelor verzi,spanacul se numără printre alimentele cu peste 50

de pesticide. Mai mult,cercetătorii au descoperit că și spanacul congelat este bogat în
pesticide,iar cel din conserve au mai puține substanțe chimice.
  Ardeii dulci

  Un alt aliment care conține foarte multe reziduri de pesticide este ardeiul dulce.
Indiferent că e galben,verde,portocaliu ori roșu,în acesta se găsesc aproximativ 50 de
pesticide.

Nectarinele

  Se numără printre fructele cel mai puternic contaminate,în acestea găsindu-se

33 de pesticide.

Castraveții

  Din cercetările oamenilor de știință reiese că în castraveți se găsesc nu mai puțin

de 86 de pesticide. Dacă îndepărtezi coaja,reduci șansele de ingerare a substanțelor
chimice.

  Cartofii

  Deși se numără printre legumele favorite ale românilor,în cartof se găsesc peste
30 de pesticide.  Cartofii dulci sunt o alternativă mai delicioasă și mai sănătoasă

Importanta legumelor si fructelor proaspete pentru sanatate omului !

Multe soiuri de fructe şi legume proaspete sunt disponibile pe tot parcursul anului
în aproape fiecare regiune a tarii noastre, totul datorita transportului excelent şi a
facilităţilor de depozitare in ladite fructe. Pentru ca ele sa aiba cea mai mare valoare
nutritivă şi un gust deosebit si proaspat, va recomandam sa alegeti fructe si legume de
calitate. Mai jos veti afla informatii ce vă vor ajuta să selectaţi fructele şi legumele cele
mai proaspete.

Pentru a-ti pastra sanatatea, e recomandat sa mananci fructe si legume in

fiecare zi. Medicii recomanda aceste alimente in detrimentul celor facute in laborator, cu
mult zahar si substante nesanatoase in ele. Daca stai la casa sau ai in fata blocului
destul loc pentru a planta legume si pomi fructiferi, e preferabil sa iti asiguri chiar tu
aceasta sursa de hrana sanatoasa, fara substante periculoase in ea.

Daca esti incepator si nu ai mai facut asa ceva, atunci ar fi o idee buna sa incepi
cu unele culturi mai mici, asa cum sunt rosiile, castravetii, ceapa sau mazarea. Ele nu
necesita o expertiza deosebita in domeniu sau o experienta bogata in acest domeniu. In
timp, vei invata care sunt cerintele fiecarui tip de cultura pe care o vei planta sau ale
fiecarui tip de pom fructifer pe care il vei pune in gradina ta.

Daca totusi nu ai timp de gradinarit, iti recomandam sa cumperi produse de la

fermierii locali. In acest fel, vei incuraja economia locala si ii vei stimula pe micii
producatori. Ai grija sa nu cumperi de la cei care doar se ocupa cu distributia de fructe
si legume, caci ele sunt din import. Prospetimea lor lasa de dorit, iar astfel de produse
sunt mai mereu imbibate de pesticide sau substante nocive pentru tine.

Produsele de la fermieri sunt adesea mai ieftine decat cele cumparate dintr-un
magazin, oricat de mare si celebru ar fi acel magazin. Poate ca aceste produse de la
fermieri nu arata la fel de bine precum cele din magazin, insa trebuie sa stii ca partea
estetica nu trebuie sa prevaleze in astfel de cazuri. Legumele si fructele ce provin de la
fermieri nu au in ele substante ce le accelereaza cresterea si coacerea, ceea ce
inseamna ca si gustul lor va fi foarte bun si natural, nu unul artificial.

Daca veti vorbi cu persoane din strainatate, veti afla ca acolo legumele si fructele
sunt mult mai lipsite de gust decat aici, caci in tarile occidentale se face agricultura
intensiva si se cultiva pe suprafete uriase pentru a livra cantitati foarte mari de legume
si fructe, intr-un timp scurt. Cele mai bune si proaspete legume si fructe sunt cele de
sezon. Astfel, sunteti sigur ca ele au fost culese de curand si ca indeplinesc toate
criteriile pentru a fi consumate absolut in siguranta.

In schimb, daca veti cauta sa cumparati asemenea produse in timpul iernii,

acelea provin din tari exotice, iar gustul lor nu este garantat. De prospetime nici nu
poate fi vorba, caci ele necesita o perioada de timp in care sunt transportate de la
producatori in tarile de destinatie. Dat fiind faptul ca acum poti cumpara orice tip de
legume si fructe din magazin, in orice perioada a anului, se recomanda totusi prudenta
in aceasta privinta. E nevoie de prudenta pentru ca e posibil sa fiti dezamagit de
calitatea lor.

V. BIBLIOGRAFIE

https://www.gazetadeagricultura.info/afaceri-agricole/544-marketing-
agroalimentar/541-functionareapieteidelegumesifructeproaspete.html

https://www.clickpentrufemei.ro/sectiune/in-forma/articol/topul-
alimentelor-cu-cele-mai-multe-pesticide
http://www.scritub.com/management/marketing/Marketing-
Agroalimentar-refera51871.php?
fbclid=IwAR2BDWZgdo4AMmdaFwRVPQjyqAb4dFd9E7vV41WFVYHy
EakILrlhYoDz0bs