ADMINISTRAREA AFACERILOR

ANUL II, SEMESTRUL II

GRUPA 202
CURCA G. GHEORGHE MARCEL

CONSTRUIREA ȘI
EVOLUTIA UNIUNII
EUROPENE
MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN
CUPRINS
1. Scurtă istorie a Uniunii Europene
2. Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului
3. Aspecte privind finanțarea
4. Tratatele de la Roma – Tratatele CEE și EURATOM
5. Tratatul de fuziune – Tratatul de la Bruxelles
6. Actul Unic European
7. Tratatul de la Maastricht
8. Tratatul de la Lisabona
9. Situație controversată
10. Conluzii
11. Opinie
12. Bibliografie
Scurtă istorie a Uniunii Europene

În baza tratatelor, instituțiile UE au posibilitatea de a adopta acte legislative, pe care

statele propri le aplică ulterior.
Cele șase țări fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de
Jos. Anii 1950 sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest. În Ungaria, manifestările de
protest din 1956 îndreptate împotriva regimului ropria i sunt reprimate de tancurile sovietice. În
1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunității Economice Europene cunoscută și sub
denumirea de „piața comună”.
Anii 1960 sunt benefici pe plan economic și datorită faptului că țările UE încetează să
mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, în aceeași
perioadă, să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație
beneficiază, acum, de suficiente alimente și în curând se înregistrează chiar un surplus de
produse ropria . Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mișcărilor studențești care au
avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societății și al comportamentului vor
rămâne apoi ropria i cu așa-numita „generație ‘68”.
În 1993, pieței unice I se adaugă cele „patru libertăți”: libera circulație a mărfurilor,
serviciilor, persoanelor și capitalurilor. În acest deceniu s-au semnat încă două tratate: Tratatul de
la Maastricht privind Uniunea Europeană și Tratatul de la Amsterdam. Oamenii devin preocupați
de protecția mediului și de luarea unor măsuri proprii în materie de securitate și apărare.
În 1995, UE primește trei noi membri: Austria, Finlanda și Suedia. Un mic sat din
Luxemburg, Schengen, dă numele său acordurilor care le vor permite treptat europenilor să
călătorească fără a li se verifica pașapoartele la graniță. Milioane de tineri pleacă la studii în alte
țări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai ușor, pe măsură ce încep să fie folosite
telefoanele mobile și internetul.

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului

Obiectivul tratatului, a fost de a contribui, prin piața comună a cărbunelui și oțelului, la

expansiunea economică, la ocuparea forței de muncă și la creșterea nivelului de trai. Astfel,
instituțiile au trebuit să asigure o furnizare ordonată a cărbunelui și oțelului către piața comună,
asigurând accesul egal la sursele de producție, stabilirea celor mai mici prețuri și condiții de
muncă îmbunătățite. Toate acestea au trebuit însoțite de intensificarea comerțului și de
modernizarea producției.

Creând o piață comună, tratatul a introdus libera circulație a mărfurilor fără taxe vamale
sau impozite. Acesta a interzis măsurile discriminatorii, subvențiile, ajutoarele de stat sau taxele
speciale impuse de state și practicile restrictive.

Tratatul a fost împărțit în patru titluri:

 1.Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului;

 2.Instituțiile Comunității;
 3.Normele economice și sociale; și
  4.Norme generale.

De asemenea, acesta a cuprins:

 două protocoale, unul privind Curtea de Justiție, iar celălalt privind relațiile CECO
cu Consiliul Europei

 o convenție privind normele tranzitorii, care viza punerea în aplicare a tratatului,

relațiile cu țările neparticipante la CECO și garanții generale.

Tratatul instituia o Înaltă Autoritate, o Adunare, un Consiliu de Miniștri și o Curte de

Justiție. CECO avea personalitate juridică.

 modernizarea și îmbunătățirea producției

 furnizarea de produse în condiții identice

 dezvoltarea unei politici de export propria

 îmbunătățirea condițiilor de muncă în industria cărbunelui și oțelului.

Înalta Autoritate lua decizii, formula recomandări și adresa avize. Aceasta era asistată
de Comitetul Consultativ compus din reprezentanți ai producătorilor, ai lucrătorilor, ai
consumatorilor și ai distribuitorilor.

 Adunarea, precursoarea Parlamentului European, era compusă din 78 de membri,

care reprezentau propriile parlamente naționale. Erau câte 18 membri pentru
Germania, Franța și Italia, 10 pentru Belgia și Țările de Jos și patru pentru
Luxemburg. Tratatul a conferit putere de control acestei Adunări.

 Consiliul, precursorul actualului Consiliu al Uniunii Europene, era format din șase

reprezentanți ai guvernelor naționale. Președinția Consiliului era deținută prin rotație
de către fiecare țară membră a CECO pentru o perioadă de trei luni. Rolul acesteia
era de a armoniza activitățile Înaltei Autorități și politica economică ropria a
guvernelor. Aprobarea acesteia era necesară pentru deciziile luate de Înalta
Autoritate.

 Curtea de Justiție, precursoarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, era formată

din șapte judecători numiți pentru șase ani printr-un acord comun între guvernele
țărilor CECO. Aceasta asigura interpretarea și aplicarea corectă a tratatului.

Pentru a-și urmări obiectivele, CECO:

 culegea informații de la companiile și asociațiile din industria

cărbunelui și oțelului;

 se consulta cu diferitele părți (companii din industria cărbunelui și

oțelului, lucrători etc.); și
  avea competența de a efectua verificări pentru a verifica informațiile
ropria.

Când companiile din industria cărbunelui și oțelului nu respectau aceste competențe,

Înalta Autoritate putea impune amenzi (maximum 1 % din cifra de afaceri anuală) și
penalități (5 % din cifra de afaceri medie zilnică pentru fiecare zi de întârziere).

Pe baza informațiilor pe care le aduna, Înalta Autoritatea pregătea previziuni pentru a

îndruma activitățile celor implicați și a determina cum va acționa CECO. În completarea
informațiilor ropria de la companii și asociații, CECO desfășura studii propria privind
tendințele prețurilor și comportamentul pieței.

Aspecte privind finanțarea

 Bugetul CECO era finanțat din taxele asupra producției de cărbune și oțel și prin

contractarea de împrumuturi. Taxele erau menite să acopere cheltuielile
administrative, ajutorul nerambursabil pentru recalificarea lucrătorilor, precum și
cercetarea tehnică și economică (care trebuia încurajată). Banii primiți din
împrumuturi se puteau utiliza numai pentru acordarea de credite.

 În domeniul investițiilor, în plus față de acordarea de credite, CECO putea garanta

credite contractate de companii cu terțe părți. De asemenea, CECO avea competența
de a oferi orientări privind investiții pe care nu le finanța.

Producția

CECO îndeplinea mai ales un rol indirect, subsidiar, prin cooperarea cu guvernele și
intervenția în ceea ce privește prețurile și politica comercială. Cu toate acestea, în caz de declin
al cererii sau de penurie, aceasta putea lua măsuri directe, prin impunerea unor cote cu scopul de
a limita producția într-un mod organizat sau, în cazul penuriei, prin întocmirea unor programe de
producție în care stabilea priorități de consum, determina cum ar trebui repartizate resursele și
stabilea nivelurile de export.

Fixarea prețurilor și concurența

 Tratatul interzicea practicile care aduceau prejudicii din punctul de vedere

al prețului, practicile comerciale neloiale și practicile discriminatorii care implicau
aplicarea unor condiții inegale la tranzacții comparabile. Aceste norme se aplicau și
transporturilor.

 Mai mult, în anumite cazuri, precum cel al unei crize evidente, Înalta Autoritate
putea fixa prețuri maxime sau minime fie în cadrul CECO, fie în raport cu piața de
export.

 Pentru a asigura respectarea liberei concurențe, Înalta Autoritate trebuia informată

cu privire la orice acțiuni ale țărilor CECO care erau susceptibile de a o pune în
 pericol. În plus, tratatul se ocupa în mod specific de cele trei cazuri care puteau
denatura concurența:

 acordurile;

 concentrările; și

 abuzul de poziție dominantă.

Acordurile sau asocierile între întreprinderi puteau fi anulate de către Înalta Autoritate
dacă împiedicau, restricționau sau denaturau în mod direct sau indirect concurența normală.

Tratatele de la Roma – Tratatele CEE și EURATOM

Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică
Europeană.
Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunității Economice
Europene. Totuși, Tratatul de la Maastricht l-a amendat eliminând, printre alte lucruri, cuvântul
"Economic" atât din numele comunității cât și al tratatului. Din acest motiv tratatul este denumit
de cele mai multe ori Tratat de instituire a Comunității Europene sau Tratatul CE. Obiectivul
Tratatului de la Roma era integrarea economiei comune, crearea unei piețe comune, instituirea
celor "4 libertăți", excluderea oricărei discriminări naționale. Pentru a funcționa însă, avea nevoie
de un fundament juridic, erau necesare armonizări legislative, astfel, rolul Curții Europene de
Justiție se arăta extrem de important.
Implicații teoretice ale acestui tratat: odată cu piața comună se naște societatea civilă
europeană. Statul nu mai este subiectul suveran pe propriul teritoriu întrucât piața comună
trebuie să funcționeze pe dimensiunea supranațională, doar așa poate fi eficientă. Astfel iese în
evidență primatul dreptului comunitar asupra dreptului național. Totodată spectrul CEE este mai
larg decât CECO, care avea în centru ideea de pace între Franța și Germania. În același timp,
Marea Britanie refuza intrarea în CEE, avea mereu ideea de putere maritimă, nevrând să cedeze
porțiuni de putere în mod gradual instituțiilor comunitare. A vrut să-și creeze propria piață
comună și astfel a luat ființă EFTA în 1959, concepută drept rivală pentru CEE.
Tratatul de fuziune – Tratatul de la Bruxelles
Tratatul de la Bruxelles, de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale
Comunităților Europene, a fost semnat cu intenția explicită de a unifica cele trei Comunități
Europene.
Păstrând cele trei comunități independente din punct de vedere juridic, Tratatul de
fuziune le-a raționalizat instituțiile, fuzionând organismele lor executive încă independente –
aducând astfel numărul instituțiilor europene comune la cinci – și a modificat în consecință
tratatele privind cele trei Comunități.

Constituirea celor trei comunităţi cu domenii de activitate specifice, dar cu structură

instituţională identică, deşi distinctă, avea în esenţă acelaşi obiectiv general : constituirea unei
pieţe comune care avea în vedere aceleaşi state membre, cu sisteme politice, economice şi
juridice asemănătoare şi cu culturi apropiate.

Aceste elemente reprezentau premise deosebit de importante în vederea realizării unei

uniuni europene veritabile, care să nu mai aibă la bază trei organizaţii, ci una singură.

S-a considerat că o primă măsură care se poate lua este unificarea instituţiilor comunitare,
aceasta şi din considerente de eficienţă a acestora şi de reducere a costurilor funcţionării lor.
Acest tratat nu a unificat competenţele instituţiilor comunitare, acestea rămânând cele atribuite
prin fiecare tratat în parte.

Unificarea Comisiei a reprezentat o chestiune deosebit de importantă, având în vedere

rolul acesteia în activităţile comunităţilor. Tratatul a realizat unificarea serviciilor acesteia, a
comisiilor de control, a bugetelor şi administraţiilor. De asemenea, a stabilit proceduri uniforme
de desemnare a comisarilor prin acordul comun al statelor, reprezentarea fiecărui stat în Comisie
şi durata mandatului.

Prin Tratatul de fuziune s-a creat entitatea “Comunităţile europene”. Prin acestea nu au
fost absorbite cele trei comunităţi iniţiale, pentru că această entitate nu apare decât în cadrul şi în
limitele realizării funcţiunilor comune. De asemenea, funcţionarii nu mai sunt legaţi de o
anumită comunitate, ci de “Comunităţile europene”. Această entitate permite ca atât în sistemul
juridic intern al statelor cât şi în ceea ce priveşte  privilegiile şi imunităţile diplomatice să se
încheie acte şi să antameze acţiuni în numele Comunităţilor europene, iar pe plan internaţional,
acreditarea unor reprezentanţi diplomatici să se facă, de asemenea, în numele acestei entităţi

Actul Unic European

Actul Unic European modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de

integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a
instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi
dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.
Subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume „să îmbunătăţească
situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi prin urmărirea de noi
obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.
Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în
vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai
ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în
domeniul armonizării legislative. De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la
AUE a avut un dublu mandat. Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul
politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE,
mai ales în ceea ce priveşte:
 procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
 puterile Comisiei;
 puterile Parlamentului European
 extinderea competenţelor Comunităţilor.
Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie

1992, în localitatea olandeză Maastricht, reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a
tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene.
Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape.
Conform tratatului, moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la
1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea
monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin
care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. Criteriile de convergenţă sunt următoarele:
politica financiară, nivelul preţurilor, al dobânzilor şi al cursului de schimb.
Odată cu semnarea tratatului s-a pus în mişcare un automatism, conform căruia ţările care
îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot
participa şi la uniunea monetară. 

Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona este un tratat internațional care amendează două tratate care
constituie forma bazei constituționale a Uniunii Europene.
Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate
calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului
majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură
bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o
personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiliului
European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de
Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene
Cele mai importante prevederi ale tratatului sunt următoarele:

 Uniunea Europeană va avea personalitate juridică (până acum doar Comunitatea

Europeană avea);
 funcția de președinte al Consiliului European va fi transformată într-una permanentă de
„Președinte al Uniunii”, cu un mandat de 2 ani și jumătate. Drept primul președinte a fost
ales belgianul Herman Van Rompuy.
 va fi înființată funcția de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt
Reprezentant al Uniunii pentru politica comună externă și de securitate; drept prima
ministru a UE a fost aleasă Catherine Ashton,  Marea Britanie.
 numărul de  comisari va fi redus cu o treime;
 se va modifica modalitatea de vot în cadrul  Consiliului. Regulile stabilite în  Tratatul de
la Nisa rămân însă în vigoare până în 2014.

Situatie problematică

Anii 1950 sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest .

 Lumea post-Război Rece a fost în principiu o lume a tratatelor și valorilor, o ordine
liberală universalistă (nu lipsită, desigur, de tensiuni regionale, războaie locale și confruntări
sporadice, dar totuși o lume a păcii și globalizării, a deschiderii politice, libertăților în creștere și
dezvoltării economice), o etapă care a avut pretenția de a pune între paranteze realismul în
relațiile internaționale și de a-l înlocui cu teoria liberală sau constructivismul social.

Concluzii

In concluzie, Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de
războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească, din punct de vedere
economic și politic, în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pentru a asigura o
pace durabilă si asta duce la unificarea Europei.
Uniunea Europeana doreste să promoveze pacea, valorile europene și bunăstarea
cetățenilor săi, să ofere libertate, securitate și justiție fără frontiere interne. Dorește să asigure o
dezvoltare durabilă bazată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilirea prețurilor, să
mențină o economie pe piață.

Opinie

Am ales această temă deoarece am vrut să evidențiez și să promovez ceea ce Uniunea

Europeană încearcă să realizeze. Consider că e foarte important să combată excluziunea socială
și discriminarea. Admir felul în care aceștia incurajează progresul tehnic, conoslidează coeziunea
economică, socială și teroterială. Respecta diversitatea culturală și lingvistică a popoarelor sale si
încearcă să creeze o uniune economică și monetară a cărei monedă să fie euro.
De mai bine de jumătate de secol, continentul european se bucură de pace, stabilitate și
prosperitate. Populația sa trăiește la standarde ridicate și beneficiază de o monedă europeană
comună, euro.
Au dispărut controalele la frontierele dintre statele membre, iar cetățenii pot circula liber
pe aproape tot continentul. De asemenea, le este mult mai ușor să se stabilească, să muncească și
să călătorească în alte țări din Europa. 
Uniunea Europeană este cel mai mare bloc comercial din lume, cel mai mare exportator
de produse și servicii la nivel mondial și cea mai mare piață de import pentru peste 100 de țări.
UE joacă un rol important la nivel diplomatic și face eforturi pentru a promova
stabilitatea, securitatea, democrația, libertățile fundamentale și statul de drept la nivel
internațional.
UE cooperează cu 150 de țări partenere din Africa, America Latină și zona Caraibilor,
Asia și Pacific, precum și cu societatea civilă și numeroase organizații internaționale. Ea
furnizează asistență financiară și poartă dialoguri cu țările partenere, dar în același timp
desfășoară activități de cercetare și evaluare pentru a se asigura că ajutorul este utilizat în mod
eficace.
Din punctul meu de vedere nu se poate parcurge istoria și evoluția Uniunii Europene fără
să se menționeze tratatele care au făuri Uniunea Europena în puterea modială care a devenit
astăzi, cu scopul cristalizării continentului si nu numai.
Consider că mesajul Uniunii Europene trebuie dus mai departe de generația noua și
apreciat.
BIBLIOGRAFIE

1. https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/european_parliament.html

2. https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/eu_council.html

3. https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro

4. https://historia-europa.ep.eu/ro/expozitia-permanenta/reconstruirea-unui-
continent-dezbinat

5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83

6.