Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării din Republica Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului
Catedra de ştiinţe economice

TRUSEVICI ALLA BRANAŞCO NATALIA

GHID METODIC
la unitatea de curs

TEORIA ECONOMICĂ I
(Microeconomie)

pentru studenţii ciclului I – studii superioare de licenţă (nivelul 6 ISCED)

Domeniul general de studiu 041. Ştiinţe economice

Bălţi, 2020
 Recomandată spre publicare de:
- Catedra de ştiinţe economice, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi
(proces-verbal nr. 18 din 27.06.2017);
- Comisia Metodică a Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului,
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (proces-verbal nr. 2 din 04.12.2017);
- Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Ştiinţe Reale, Economice şi ale
Mediului, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (proces-verbal nr. 5 din
05.12.2017 )

Recenzenţi:
Nolea Filip – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, ASEM
Carolina Tcaci – doctor în ştiinţe economice, conferenţiar universitar, USARB

Trusevici, Alla.

Ghid metodic la unitatea de curs ”Teoria economică I” : (Microeconomie) :

pentru studenții ciclului I – studii superioare de licență (nivelul 6 ISCED) : Domeniu
general de studiu: 041. Științe economice / Trusevici Alla, Branaşco Natalia; Univ. de
Stat ”Alecu Russo” din Bălți, Fac. de Științe Reale, Econ. și ale Mediului, Catedra de
Ştiințe Econ. – Bălți : S. n., 2020 (Tipogr. ”Primex Com”). – 104 p.

Referințe bibliogr.: p. 103-104 (21 tit). – 100 ex.

ISBN978-9975-3359-7-3.

330.101.542(075.8)

T 88
 CUPRINS

Introducere 4
Tema 1. Introducere în analiza microeconomică 5
Tema 2. Mecanismul pieţei. Cererea şi oferta. Echilibrul 12
pieţei
Tema 3. Conceptul elasticităţii cererii şi ofertei 19
Tema 4. Alegerea consumatorului 28
Tema 5. Alegerea producătorului 38
Tema 6. Costurile de producţie şi rentabilitatea 48
Tema 7. Existenţa echilibrului economic şi 57
comportamentul firmei în condiţii de competiţie
perfectă
Tema 8. Existenţa echilibrului economic în condiţii de 65
competiţie imperfectă
Tema 9. Teoria jocurilor 73
Tema 10. Piaţa factorilor de producţie şi veniturile 77
factoriale
Tema 11. Risc şi incertitudine 87
Tema 12. Efecte externe şi bunurile publice 95
Referinţe bibliografice 103

3
 INTRODUCERE

La baza sistemului ştiinţelor economice se află Teoria economică, ce

reprezintă fundamentul teoretic şi metodologic pentru celelalte ştiinţe
economice. Teoria economică este o ştiinţă analitică care se ocupă cu
studierea utilizării de către indivizi a resurselor economice, care au
caracter rar şi limitat, în scopul producerii bunurilor şi serviciilor,
repartizării şi schimbului lor între membrii societăţii, în vederea
consumului individual sau productiv.
Ghidul metodic la unitatea de curs „Teoria economică I”, reprezintă
un suport didactic, ce are ca obiectiv dezvoltarea competenţelor cognitive
și aplicative a studenţilor de la specialităţile economice. Utilizarea acestui
ghid metodic în cadrul seminarelor, a lecţiilor practice, precum şi a
lucrului individual, facilitează aplicarea practică a cunoştinţelor teoretice,
cultivarea unui mod analitic de gândire, cunoaşterea practicii economice,
dezvoltarea deprinderilor de a-şi expune şi argumenta opinia proprie şi, de
asemenea, implicarea tuturor studenţilor în activitatea seminarelor şi
evaluarea gradului de cunoaştere a conceptelor teoretice.
Lucrarea este constituită din douăsprezece teme, conform
curriculum-ului la unitatea de curs „Teorie economică I”. Fiecare temă
conţine planul şi rezumatul temei, conceptele cheie din cadrul temei,
probleme şi teste propuse spre rezolvare, sugestii pentru lucrul individual,
întrebări şi teme pentru discuţii.
Temele prezentate în cadrul ghidului metodic sunt adresate
studenţilor de la specialităţile economice în vederea dezvoltării
competenţelor şi atingerii finalităţilor, în corespundere cu cuririculum-ul
unităţii de curs „Teorie economică I”.

4
 Tema 1. INTRODUCERE ÎN ANALIZA MICROECONOMICĂ

Planul temei:
1.1. Încadrarea microeconomiei în contextul macroeconomic general
1.2. Modelarea fenomenelor microeconomice
1.3. Premizele raţionamentului microeconomic

Rezumatul temei: Teoria economică este o ştiinţă analitică care se

ocupă cu studierea utilizării de către indivizi a resurselor economice care
au caracter rar şi limitat în scopul de a produce diferite bunuri şi servicii,
repartizarea lor şi schimbul între membrii societăţii pentru consumul
individual sau productiv.
Teoria economică este prima ştiinţă apărută în sistemul ştiinţelor
economice odată cu trecerea la epoca modernă a dezvoltării societăţii.
Progresul ulterior al vieţii economice a societăţii a generat necesitatea
cunoaşterii mai profunde a acestei sfere a vieţii sociale, ceea ce a condus la
crearea unor noi ramuri de studiere a proceselor şi fenomenelor economice
a legilor economice, cu puternice şi complexe legături de interdependenţă,
alcătuind un sistem unitar al ştiinţelor economice.
Funcţio
nale

Istorice De
Teoria ramură
economică

Ale
De
întreprin
frontieră
derii
Figura 1.1. Sistemul ştiinţelor economice

În centrul acestui sistem se află teoria economică care studiază

mişcarea de ansamblu a vieţii economice, reprezentând fundamentul
teoretic şi metodologic general pentru toate celelalte ştiinţe economice.
Economia contemporană poate fi privită la nivel microeconomic,
mezoeconomic, macroeconomic şi mondoeconomic.

5
 Microeconomia presupune cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice ce se desfăşoară la nivelul unităţilor economice (individ,
gospodărie casnică, întreprindere). Adam Smith este considerat fondatorul
microeconomiei. În lucrarea „Avuţia naţiunilor”, Smith analizează modul
de formare a preţurilor şi identifică „mâina invizibilă” care conduce
indivizii în acţiunile lor cu scopul satisfacerii intereselor. La sfârşitul
secolului XIX, marginaliştii au modificat obiectul de studiu al ştiinţei
economice, punând accentul pe analiza pieţei. Şcoala marginalistă
cuprinde Şcoala de la Viena, Şcoala de la Lousanne, Şcoala de Cambridge.
Şcoala de la Viena (Karl Menger) a fundamentat teoria subiectivist-
marginalistă a valorii, bazată pe utilitatea bunurilor, care este opusă teoriei
clasice a valorii-muncă. Şcoala de Lousanne (Vilfredo Paretto) a elaborat
teoria echilibrului economic general, bazat pe interdependenţa generală a
mărfurilor, a produselor şi a factorilor de producţie. Şcoala de Cambridge
(Alfred Marchall) a elaborat teoria echilibrului parţial, considerat mai
realist şi mai uşor de manevrat.
Funcţiile teoriei economice reprezintă anumite tipuri de acţiuni în
procesul de utilizare a resurselor limitate pentru producerea de bunuri şi
servicii. Teoria economică îndeplineşte trei funcţii interdependente:
1) cognitivă – studierea activităţii gospodăreşti, analiza, clasificarea
şi sistematizarea fenomenelor economice;
2) metodologică – elaborarea metodelor, mijloacelor, instrumentelor
ştiinţifice, necesare pentru cercetarea ştiinţelor economice;
3) practică – asigurarea nemijlocită a economiei cu modalităţi de
acţiune.
Metodele teoriei economice sunt totalitatea mijloacelor,
instrumentelor utilizate pentru a studia lumea înconjurătoare, a sistematiza
faptele şi a le expune sub formă de categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi
modele. Metodele teoriei economice se împart în două mari categorii:
1. Metode generale, ce sunt utilizate în procesul de cercetare a tuturor
ştiinţelor:
a) abstracţia ştiinţifică – metodă, cu ajutorul căreia se cercetează
fenomenul, evidenţiind trăsăturile dominante;

6
 b) analiza – metodă ce constă în descompunerea mintală pe elemente
a fenomenului;
c) sinteza – metodă ce constă în reunirea elementelor analizate
separat;
d) inducţia – modul de a raţiona de la particular la general;
e) deducţia – modul de a raţiona de la general la particular;
2. Metode specifice, ce sunt utilizate în cercetarea fenomenelor şi
proceselor economice:
a) istorică – metodă ce constă în descrierea fenomenelor economice
cum s-au desfăşurat în timp;
b) logică – metodă ce constă în trecerea de la abstract la concret,
eliminarea faptelor nesemnificative;
c) modelarea economico-matematică – metodă ce constă în
descrierea simplificată şi reproducerea schematică a unui proces
economic;
d) experimentul economic – metodă ce constă în verificarea
oportunităţii şi eficacităţii aplicării metodelor, măsurilor, intervenţiilor în
activitatea economică.

Concepte cheie:
Microeconomi ştiinţa ce presupune cercetarea fenomenelor şi proceselor
e economice ce se desfăşoară la nivelul unităţilor economice
(individ, gospodărie casnică, întreprindere).
Metodele totalitatea mijloacelor, instrumentelor utilizate pentru a studia
teoriei lumea înconjurătoare, a sistematiza faptele şi a le expune sub
economice formă de categorii ştiinţifice, legi, tendinţe şi modele.
Legi expresia legăturilor esenţiale, necesare, relativ stabile şi repetabile
economice de dependenţă cauzală sau mutuală existente în mod obiectiv între
fenomenele şi procesele economice.
Proces transformările în starea activităţii economice, care relevă
economic dezvoltarea în timp şi spaţiu a fenomenului economic.
Fenomen formă exterioară a activităţii economice, unele elemente şi aspecte
economic ale vieţii economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia
şi care pot fi cunoscute direct, pe bază de experienţă.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

7
 1. Afirmaţia că „rolul ştiinţei economice este să explice procesul prin
care individul este servit” a fost expusă de: a) J. K. Galbraith; b) J. M.
Keynes; c) P. Samuelson; d) R. Lipsey; e) A. Chrystal;
2. Economia, ca ştiinţă, a apărut în perioada: a) marxismului; b)
şcolii clasice engleze; c) antică; d) mercantilismului; e) după criza din anii
1929-1933;
3. Economia Politică, ca termen, a fost utilizat în literatura
economică pentru prima dată: a) de către J. M. Keynes; b) de economistul
K. Marx; c) în anul 1815; d) de către A. de Montchrestien; e) în anul 1929;
4. Autorul teoriei debuşeelor este: a) K. Marx; b) A. Smith; c) J. B.
Say; d) Aristotel; e) T. R. Malthus;
5. Principiile teoriei microeconomice au apărut odată cu: a)
„revoluţia marginalistă”; b) „revoluţia industrială”; c) „revoluţia
informaţională”;
6. Microeconomia, ca parte a ştiinţei economice studiază: a)
comportamentul economic al consumatorilor, întreprinderilor şi
posesorilor de resurse; b) relaţiile dintre diferiţi reprezentanţi ai diferitor
clase sociale; c) cum economiştii folosesc microcomputerele; d) economia
la nivelul unei ţări;
7. Nivelurile de cercetare ale teoriei economice sunt: a)
mondoeconomia; b) economia de schimb; c) microeconomia; d) economia
naturală;
8. Analiza economică ca metodă de cercetare presupune: a) divizarea
obiectului cercetat în părţi componente şi apoi studierea detaliată a
acestora; b) fuziunea elementelor cercetate separat şi formularea unei
concluzii finale; c) excluderea din studiu a evenimentelor aleatoare, care
sunt considerate neesenţiale pentru efectuarea cercetării propriu-zise; d)
reprezentarea grafică a dependenţei dintre mai multe variabile economice
în anumite perioade de timp;
9. Ca ştiinţă socială economia studiază: a) comportamentul uman în
societate; b) comportamentul uman ca o relaţie dintre scopuri şi mijloace
cu întrebuinţări alternative; c) relaţia dintre nevoi limitate şi resurse
nelimitate; d) toate variantele de mai sus;

8
 10. Conform lui K. Marx, obiectul de studiu al teoriei economice e
definit astfel: a) ştiinţa despre crearea avuţiei; b) ştiinţa despre legile
distribuţiei bogăţiei; c) ştiinţa despre relaţiile de producţie şi legile care le
exprimă;
11. Abordările în teoria economică pot fi: a) normative; b) pozitive;
c) macroeconomice; d) microeconomice;
12. Teoria economică are următoarele funcţii: a) ocuparea deplină a
forţei de muncă; b) metodologică; c) cognitivă; d) teoretică;
13. Etape de dezvoltare ale teoriei economice sunt: a) preştiinţifică;
b) constituirii proprii-zise; c) aplicarea practică a cunoştinţelor teoretice; d)
contemporană;
14. Legile economice sunt: a) expresia unor raporturi şi relaţii
esenţiale durabile şi repetabile între fenomenele ce ne înconjoară; b)
impunerea şi evaluarea conceptelor ordinii naturale; c) acte normative
legislative;
15. Teoria economică este o ştiinţă importantă deoarece: a) identifică
problemele; b) furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor;
c) creează un model realist, complex, referitor la organizaţie; d) oferă
soluţii celor mai complexe probleme;
16. În evoluţia societăţii omeneşti, apelarea la schimb pentru
acoperirea nevoilor a devenit dominantă în timp deoarece: a) elimină orice
fel de risipă; b) elimină definitiv autoconsumul; c) nevoile sunt mai bine
satisfăcute, iar mijloacele utilizate au o eficienţă mai mare; d) bunurile
libere sunt limitate; e) elimină diviziunea muncii;
17. Care din afirmaţiile de mai jos nu este corectă ?: a) o resursă
regenerabilă în activitatea economică este nelimitată; b) a gospodări
înseamnă a diminua tensiunea dintre nevoi şi resurse; c) o resursă
regenerabilă poate să fie şi refolosibilă; d) acoperirea nevoilor se poate
face şi direct, fără să se apeleze la schimb; e) serviciile pentru consum
personal sunt şi bunuri economice;
18. Costul de opţiune al alegerilor: a) este determinat de proprietatea
privată; b) este cea mai bună alternativă sacrificată; c) are la bază
concurenţa dintre agenţii economici; d) este condiţionat de politicile

9
guvernamentale; e) este egal cu zero, dacă pregătirea profesională este cea
mai bună;
19. Potrivit ştiinţei economice, costul alternativ: a) însoţeşte numai
alegerile în calitate de consumatori; b) este egal cu zero, în activităţile
competitive; c) este un cost real al alegerilor făcute ca producători sau
consumatori; d) nu este specific fiecărui agent economic; e) nu are legătură
cu limitarea resurselor;
20. Principiul raţionalităţii în economie: a) se poate exprima numai
prin regula maximului; b) îşi are determinarea în tensiunea nevoi-resurse;
c) este incompatibil cu existenţa costului de oportunitate; d) se poate
exprima numai prin regula minimului; e) este compatibil cu risipa
resurselor limitate;
21. În virtutea principiului raţionalităţii: a) economisirea timpului ce
poate fi folosit este cea mai importantă cerinţă a progresului; b) timpul
cheltuit poate fi recuperat; c) risipirea resurselor limitate micşorează costul
real al alegerilor; d) regenerarea şi refolosirea resurselor elimină caracterul
nelimitat al mijloacelor; e) costul de oportunitate este zero, la cea mai bună
utilizare a resurselor;
22. Care din afirmaţiile de mai jos este corectă? a) activitatea
economică nu este o componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică
descrie, explică şi prognozează acte şi fapte economice; c) obiectivele de
atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt nelimitate şi cu
întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot
calcula;
23. Activitatea economică reprezintă: a) totalitatea activităţilor prin
care oamenii îşi asigură bunurile pentru a-şi satisface nevoile; b)
activităţile prin care oamenii îşi asigură doar bunurile materiale; c)
activităţile prin care oamenii îşi asigură doar serviciile; d) numai
activităţile prin care se asigură bunurile de strictă necesitate; e) numai
activităţile prin care se asigură bunurile de folosinţă îndelungată;
24. Ansamblul activităţilor interdependente prin care oamenii
utilizează resurse limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru a produce
bunuri economice în vederea acoperirii nevoilor concrete nelimitate
semnifică: a) în principal producerea de servicii; b) activităţi independente
10
de producerea de bunuri; c) repartiţia veniturilor; d) schimbul de bunuri
alimentare; e) economia;
25. Risipa de resurse survine, în principal, atunci când: a) se produce
ce nu se cere; b) se produce ce se cere; c) se produce cât se cere; d)
consumul de resurse este pe măsura tehnologiei dominante; e) se respectă
calitatea produselor;
26. Problemele de bază ale economiei sunt: a) ce producem? sau cât
producem? b) ce producem? cât producem? cum producem? pentru cine
producem? c) cât producem? sau pentru cine producem ? d) ce producem?
sau cum producem? e) ce şi cât producem fără a avea importanţă cum
producem;
27. Care este importanţa teoriei economice ca ştiinţă? a) identifică
problemele; b) furnizează managerilor informaţii necesare luării deciziilor;
c) creează un model realist, complex, referitor la organizaţie; d) oferă
soluţii celor mai complexe probleme;
28. Care din afirmaţiile expuse nu este corectă? a) activitatea
economică nu este o componentă a activităţii sociale; b) ştiinţa economică
descrie, explică şi prognozează acte şi fapte economice; c) obiectivele de
atins nu sunt concurente; d) resursele economice sunt nelimitate şi cu
întrebuinţări alternative; e) succesul şi eşecul economiei ca ştiinţă se pot
calcula;
29. Raţionalitatea economică presupune: a) respectarea regulii
maximului doar pe termen scurt; b) respectarea regulii minimului doar pe
termen lung; c) utilizarea mijloacelor limitate, în aşa fel încât satisfacerea
nevoii să fie maximă; d) maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date
folosite doar pe termen lung; e) minimizarea mijloacelor folosite pentru
obţinerea rezultatelor dorite doar pe termen lung;
30. Principiul minimaxului în economie presupune: a) realizarea cu
mijloacele date a celor mai bune rezultate posibile; b) obţinerea
rezultatelor dorite, cu cele mai mici cheltuieli de mijloace; c) obţinerea
rezultatelor dorite cu resurse mai mari decât permite tehnologia
dominantă; d) obţinerea de cât mai multe rezultate indiferent de calitate; e)
maxim de rezultate utile cu minimum de cheltuieli de resurse, în restricţiile
date, de spaţiu şi de timp.
11
 Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,
eseuri):
1. Rolul economiei în progresul civilizaţiei umane.
2. Principiile şi legile noii economii.
3. Doctrinele economice moderne.
4. Legile economice şi libertatea economică.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Descrieţi evoluţia obiectului de studiu al ştiinţei microeconomice.
2. Descrieţi principalele şcoli microeconomice.
3. Explicaţi metodele utilizate în cadrul microeconomiei.

Tema 2. MECANISMUL PIEŢEI. CEREREA ŞI OFERTA.

ECHILIBRUL PIEŢEI

Planul temei:
2.1. Cererea: factorii de preţ şi non-preţ. Cererea individuală şi
cererea pieţei. Legea cererii
2.2. Oferta: factorii de preţ şi non-preţ. Oferta individuală şi oferta
pieţei. Legea ofertei
2.3. Echilibrul pieţei. Echilibrul după A.Marshall şi L.Walras
2.4. Echilibrul în perioada pieţei, perioada scurtă şi perioada lunga de
timp. Modelul „pânzei de păianjen”

Rezumatul temei: Cererea şi oferta fac parte din mecanismul de

funcţionare a pieţei în sistemul economiei de schimb. Cererea este o
categorie economică specifică care se bazează pe categoria generală
“necesităţi” şi apare în condiţiile specifice de existenţă a relaţiilor de piaţă.
Cererea este cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreşte
şi poate să o cumpere într-un anumit interval de timp, la un anumit nivel al
preţului. Formele cererii sunt următoarele:
1. Cerere pentru bunuri substitubile;
2. Cerere pentru bunuri complementare;
12
 3. Cerere derivată;
4. Cerere anormală.
Legea generală a cererii constă în faptul că între modificările
preţului şi modificarea cantităţii cerute există o relaţie invers
proporţională. În afară de preţ asupra cererii influenţează şi alţi factori,
numiţi non-preţ:
- modificările veniturilor băneşti ale consumatorilor;
- schimbarea preferinţelor sub influenţa modei, publicităţii;
- modificarea preţului la bunurile substituibile şi complementare;
- schimbarea anticipată a consumatorilor privind evoluţia pieţei;
- modificarea numărului şi a structurii consumatorilor.
Oferta este o categorie specifică a economiei de piaţă care are la bază
categorii generale – producţia. Oferta este dorinţa şi capacitatea
vânzătorilor de a furniza produsele pentru vânzarea acestora pe piaţă.
Legea generală a ofertei reprezintă dependenţa directă între preţul
produsului şi mărimii ofertei acestui produs. Asupra ofertei influenţează şi
factorii non-preţ:
- costurile de producţie;
- modificările tehnologiei;
- modificările preţurilor la alte mărfuri;
- modificarea aşteptărilor;
- modificări în politica economică a statului (impozite, subvenţii);
- situaţia social-economică şi politică.
Interacţiunea dintre cerere şi ofertă generează trei fenomene de piaţă:
echilibru, surplus şi deficit.
P

D S

PE E

0 QE Q

Figura 2.1. Echilibrul de piaţă

13
 Echilibrul pieţei se formează în situaţia când cantitatea cerută este
egală cu cantitatea oferită pe piaţă, mărfurile fiind vândute la preţul de
echilibru. În situaţia când cererea este excedentară apare deficitul de
mărfuri pe piaţă, iar în cazul când oferta este excedentară apare surplusul
de mărfuri pe piaţă.
În unele situaţii statul intervine în mecanismul de formare a
echilibrului pieţei prin impozite incluse în preţul mărfurilor,
subvenţionarea unor producători şi fixarea preţului „max” şi „min”.
Nivelul maxim al preţului (plafonul preţului) se determină la un nivel
inferior faţă de preţul de echilibru şi este fixat pentru susţinerea intereselor
consumatorilor vulnerabili. Nivelul minim de preţ (pragul de preţ) este mai
mare de preţul de echilibru şi se stabileşte pentru susţinerea producătorilor.

Concepte cheie:
Cererea cantitatea dintr-un anumit bun pe care consumatorul doreşte şi
poate să o cumpere într-un anumit interval de timp, la un anumit
nivel al preţului.
Legea cererii reprezintă relaţia invers proporţională între modificările preţului
şi modificarea cantităţii cerute.
Oferta cantitatea dintr-un anumit bun pe care producătorul doreşte şi
poate să o vândă într-un anumit interval de timp, la un anumit
nivel al preţului.
Legea ofertei reprezintă dependenţa directă între preţul produsului şi mărimea
ofertei acestui produs.
Echilibru de situaţia când cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită pe
piaţă piaţă.
Surplus de piaţă situaţia când cantitatea cerută este mai mică decât cantitatea
oferită pe piaţă.
Deficit de piaţă situaţia când cantitatea cerută este mai mare decât cantitatea
oferită pe piaţă.
Preţ de echilibru preţul ce este generat de situaţia de echilibru a pieţei, când cererea
este egală cu oferta.
Plafonul nivel maxim de preţ ce se determină la un nivel inferior faţă de
preţului preţul de echilibru.
Pragul de preţ nivel minim de preţ ce este mai mare de preţul de echilibru.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

14
 1. Cererea pentru bunul x este elastică, iar preţul înregistrează o
scădere. Ca rezultat, venitul total obţinut de vânzător: a) creşte; b) scade;
c) rămâne neschimbat; d) creşte dacă este bun Giffen; e) scade dacă este
bun de lux;
2. Bunurile x şi y sunt complementare. Px scade, iar Py este
constant. Cererea săptămânală pentru bunul y: a) creşte; b) scade; c)
rămâne neschimbată. d) nu putem determina modificarea; e) scade dacă
este un bun Giffen;
3. Bunul „x” este un bun Giffen. Dacă venitul consumatorului scade,
cererea pentru acest bun (caeteris paribus): a) creşte; b) scade; c) rămâne
neschimbată. d) pe termen scurt scade; e) dacă este bun de lux creşte;
4. Curba cererii unui bun se deplasează spre dreapta dacă: a) preţul
unitar creşte; b)preţul unitar scade; c) veniturile medii ale menajelor cresc;
d) preferinţele consumatorilor pentru acest bun scad; e) preţurile factorilor
de producţie din care se obţine scad;
5. Producătorii de aspirină şi farmaciştii decid să reducă preţul la
aspirină, în medie cu 10%, dar diferenţiat în funcţie de sortiment. Dacă
celelalte împrejurări nu se schimbă, încasările lor: a) cresc; b) scad; c)
rămân neschimbate; d) cresc în mediul urban; e) scad în mediul rural;
6. Cererea pieţei pentru un bun oarecare, să presupunem
agroalimentar este comparativ cu nevoile pentru acest bun: a) identică; b)
superioară; c) inferioară; d) inferioară dacă se percep accize; e) identică
dacă se percepe TVA;
7. Îngrijorarea faţă de efectele gripei aviare determină modificări
asupra configuraţiei curbei cererii pentru carnea de pasăre şi cea de vită,
peşte etc. Evoluţiile acestora s-au concretizat în: a) au rămas neschimbate
pentru că nu s-a schimbat preţul; b) s-au deplasat la stânga; c) cea pentru
carne de vită s-a deplasat la dreapta pentru că s-a redus preţul şi la cele
pentru pasăre şi peşte la stânga pentru că a crescut preţul; d) prima la
stânga, celelalte la dreapta pentru că s-a modificat numărul de
consumatori; e) toate s-au deplasat la dreapta;
8. Se anticipează că în următorii ani preţurile carburanţilor auto vor
înregistra un trend ascendent puternic. Cererea de autoturisme de mic, şi

15
respectiv mare litraj (capacitate cilindrică) va evolua astfel: a) scade; b)
creşte; c) creşte, scade; d) scade, creşte; e) neschimbată;
9. Bunurile x şi y sunt perfect substituibile. Dacǎ preţul bunului x va
creşte: a) cantitatea cerutǎ din bunul x va creşte, iar cea din bunul y va
scădea; b) cantitatea cerutǎ din bunul x va scǎdea, iar cea din bunul y va
creşte; c) cantitatea cerutǎ din cele doua bunuri va creşte; d) cantitatea
cerutǎ din cele doua bunuri va scădea; e) nu se poate determina;
10. Sunt condiţii ale cererii: 1) modificarea veniturilor băneşti ale
consumatorilor; 2) modificarea preţului bunului respectiv; 3) numărul de
cumpărători; 4) preferinţele cumpărătorilor; 5) previziunile privind
evoluţia preţului şi a veniturilor. Alegeţi varianta corectă : a) 1+3+4+5; b)
2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+4+5;
11. Efectul de substituţie şi efectul de venit sunt implicate în
înţelegerea: a) legii utilităţii marginale descrescânde; b) surplusului
consumatorului; c) legii generale a cererii; d) surplusului producătorului;
e) legii generale a ofertei;
12. Pe piaţa unui bun cantitatea oferită este Qo=10+ P iar cantitatea
cerută este Qc = 100-2P. Să se determine cu cat se modifica surplusul
consumatorului dacă statul impune un preţ minim cu 10% mai mare decât
preţul de echilibru: a) scade cu 100; b) scade cu 11; c) scade cu 6; d) scade
cu 200; e) scade cu 3;
13. Pe o piaţă cererea şi oferta sunt date de relaţiile Q c=80-0,3P
Qo=20+0,2P. Daca guvernul impune un preţ maxim la jumătate din preţul
care s-ar fi stabilit liber pe piaţă, sa se arate care va fi noua cantitate
tranzacţionată pe acea piaţă: a) 60; b) 120; c) 62 ; d) 44 ; e) 32;
14. Considerăm că piaţa bunului x se află în echilibru. Nivelul
preţului este de 10 u.m. Curba ofertei este Qo=2P. În acest caz, surplusul
producătorului este: a) 10; b) 20; c) 50 ; d) 100; e) 200;
15. Impunerea unei taxe vamale pe un produs conduce la: a)
creşterea bunăstării consumatorilor şi producătorilor interni; b) scăderea
veniturilor guvernului; c) pierdere de surplus; d) toate cele de mai sus; e)
nici o variantă nu este corectă;
16. Efectul creşterii salariilor cizmarilor asupra pieţei pantofilor de
lux este: a) creşterea preţului şi a cantităţii de echilibru; b) creşterea
16
preţului şi reducerea cantităţii de echilibru; c) reducerea preţului şi
creşterea cantităţii de echilibru; d) reducerea preţului şi a cantităţii de
echilibru; e) nici o modificare a preţului şi a cantităţii de echilibru;
17. Pe piaţa unui bun, cererea şi oferta sunt Qc=90-10P, Qo=10+6P,
unde Q este cantitatea, iar P este preţul. Dacă guvernul impune un preţ de
6 unităţi monetare, atunci pe piaţa acelui bun apare un surplus de: a)
ofertă, de 16 unităţi; b) cerere, de 15 unităţi; c) cerere, de 16 unităţi; d)
ofertă, de 15 unităţi; e) cerere, de 10 unităţi;
18. Ştiind ca funcţia cererii pentru bunul A este Qc= 100-2P , funcţia
ofertei Qo=10+P şi că primăria impune o taxă T=15 u.m. pe fiecare unitate
vânduta, să se determine care este mărimea veniturilor primăriei din
colectarea taxei, precum şi pierderea socială cauzată de colectarea taxelor:
a) V= 45 u.m., PS= 75 u.m.; b) V= 450 u.m., PS= 750 u.m.; c) V= 35 u.m.,
PS= 750 u.m.; d) V= 45 u.m., PS=175 u.m.; e) V= 450 u.m., PS= 75 u.m.;
19. Funcţiile cererii şi ofertei de pe piaţa bunului X sunt Qc= 16-P şi
Oo=3P. Dacă guvernul impune o taxă la cumpărător, T=4 u.m., calculaţi
cât din taxă suportă cumpărătorul şi cât producătorul? a) 3 u.m. şi 1 u.m.;
b) 2 u.m. şi 2 u.m.; c) 0 u.m. şi 4 u.m.; d) 1 u.m. şi 3 u.m.; e) 4 u.m. şi 0
u.m.;
20. Dacă cererea creşte mai încet decât oferta, preţul de echilibru: a)
creşte; b) scade; c) nu se modifică, pentru că atât cererea cât şi oferta cresc;
d) creşte dacă scade costul mediu; e)scade doar atunci când scade costul
mediu;
21. În cazul unui bun cu cerere elastică, reducerea preţului său va
determina: a) creşterea cheltuielilor consumatorilor privind acel bun; b)
reducerea cheltuielilor consumatorilor pentru acel bun; c) menţinerea
neschimbată a cheltuielilor consumatorilor acelui bun; d) creşterea
cantităţii oferite; e) reducerea numărului de consumatori;
22. Conform legii ofertei şi principiului ceteris paribus: a) între preţ
şi încasările producătorilor există o relaţie inversă; b) preţul şi cantitatea
cerută sunt invers corelate; c) relaţia dintre preţ şi cantitatea oferită este
pozitivă; d) încasările vânzătorilor şi cheltuielile cumpărătorilor sunt în
relaţie directă; e) orice relaţie între preţ şi cantitatea oferită poate fi
posibilă;
17
 23. Care dintre următoarele afirmaţii privind preţul de echilibru este
adevărată? a) este determinat numai prin deciziile consumatorilor; b) este
determinat numai prin deciziile vânzătorilor; c)este determinat de o agenţie
guvernamentală; d) este rezultatul interacţiunii dintre cumpărători şi
vânzători; e) oricare dintre răspunsurile anterioare poate fi corect;
24. Pe o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este: a) preţul la care
consumatorii vor cumpăra toate bunurile oferite de producători; b) preţul la
care cererea este superioară ofertei; c) preţul corespunzător unui volum
minim de tranzacţii pe piaţă; d) preţul la care poate exista exces de cerere
sau de ofertă; e) preţul la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea
oferită;
25. Dacă pe piaţa unui bun, aflată în echilibru, cu preţul P şi
cantitatea la echilibru Q, guvernul impune un preţ minim de 2P, atunci: a)
cantitatea oferită scade; b) există exces de ofertă; c) curba ofertei pieţei se
deplasează spre dreapta; d) curba cererii pieţei se deplasează spre stânga;
e) oricare dintre variantele de mai sus poate fi adevărată;
26. De regulă, un plafon maxim de preţ este introdus: a) la nivelul
preţului de echilibru; b) la un nivel mai mare decât preţul de echilibru; c)
la un nivel mai mic decât preţul de echilibru; d) atunci când oferta
depăşeşte cererea; e) la cererea producătorilor;
27. Cererea pe piaţă la bunul dat: Qd= 200 – 2P; Oferta: Qs= - 80 +
2P. Consumatorului i se oferă o subvenţie de 10 lei pentru fiecare unitate
de produs procurat. Determinaţi preţul de echilibru şi cantitatea de
echilibru după introducerea de subsidii. Ce sumă trebuie prestată din
bugetul statului pentru înfăptuirea acestei acţiuni?
28. Sunt 2 pieţe separate pe care se realizează unul şi acelaşi bun.
Cererea şi oferta pe piaţa nr. 1 sunt date prin funcţiile: QC1 = 100 – 1/2P;
Qof1= - 20 + P. Pe piaţa nr. 2 prin funcţiile: Q C2 = 300 – P şi Qof2= - 40 + P.
Să se determine care va fi preţul de echilibru şi ce cantitate se va realiza pe
fiecare piaţă luată aparte. Dacă aceste două pieţe se unesc într-una singură,
care vor fi caracteristicile de echilibru pe piaţa nou formată? Pentru cine
dintre producători (de pe piaţa nr. 1 sau de pe piaţa nr. 2) e favorabilă
formarea pieţei unice? Argumentaţi răspunsul prin calcule şi reprezentare
grafică;
18
 29. Cererea şi oferta la prânzurile în cantina studenţească se
caracterizează prin următoarele funcţii: QD= 2400 – 10 P şi QS= 1000 + 25
P, unde Q – cantitatea prânzurilor pe zi; P – preţul prânzului. Calculaţi
preţul de echilibru şi cantitatea prânzurilor vândute la aşa preţ într-o zi.
Administraţia a stabilit un preţ de 30 lei pentru un prânz. Daţi
caracteristica urmărilor acestei decizii;
30. Cererea şi oferta la un bun X se caracterizează după următoarea
funcţie: QD= 2500 – 200 P şi QS= 1000 +100 P, unde Q – cantitatea
bunului; P – preţul bunului. Calculaţi preţul de echilibru pe piaţa bunului
dat. Statul a stabilit la bunul dat un preţ de 3 lei pentru o unitate de produs,
caracterizaţi urmările schimbărilor provenite.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Echilibrul pieţei ca un „magnet economic” şi rolul lui.
2. Piaţa bunurilor de consum din Republica Moldova: problemele
dezvoltării.
3. Piaţa ca instituţie principală a economiei contemporane.
4. Politica de preţuri în Republica Moldova.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi dacă legea generală a cererii are un caracter absolut sau
relativ.
2. În ce constă diferenţa dintre reducerea (creşterea) cererii şi
contracţia (extinderea) cererii.
3. Explicaţi de ce costul de producţie reprezintă principalul factor al
modificării ofertei.
4. Argumentaţi aplicarea în practică a modelului cerere – ofertă.

Tema 3. CONCEPTUL ELASTICITĂŢII CERERII ŞI OFERTEI

Planul temei:
3.1. Noţiune de elasticitate şi mod de calculare a ei
19
 3.2. Modalităţile de determinare a elasticităţii cererii şi a ofertei:
după preţ, după venit, încrucişată
3.3. Clasificarea bunurilor în baza elasticităţii cererii în funcţie de
venit şi cea încrucişată
3.4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică

Rezumatul temei: Un rol important în studierea reacţiilor posibile

ale agenţilor la modificările preţului, îi revine noţiunii de elasticitate.
Elasticitatea cererii are următoarele forme:
- elasticitatea cererii în dependenţă de preţ;
- elasticitatea cererii în dependenţă de venit;
- elasticitatea încrucişată a cererii.
Elasticitatea cererii în raport cu preţul reprezintă modificarea
relativă a volumului cererii sub influenţa modificării preţului cu un
procent:
ΔQ /Q
E DP =
ΔP /P
, (1)
D
unde E P - elasticitatea cererii faţă de preţ; ΔQ/Q – modificarea
relativă a cererii; ΔP/P – modificarea relativă a preţului.
Astfel, cererea în dependenţă de coeficientul elasticităţii este de
următoarele tipuri:
D
1. Cerere perfect elastică - când E P = ∞, astfel dacă o modificare
nesemnificativă a preţului modifică esenţial cererea;
D
2. Cerere elastică - când E P > 1, dacă cererea creşte sau scade mai
repede ca preţul;
D
3. Cerere cu elasticitate unitară - când E P = 1, astfel o modificare
cu un procent a preţului modifică la fel şi cererea;
D
4. Cerere inelastică - când E P < 1, astfel cererea creşte sau scade
mai lent ca preţul;
D
5. Cerere perfect inelastică - când E P = 0, astfel modificarea
preţului nu atrage după sine nici un fel de schimbări ale cererii.
Factorii ce influenţează elasticitatea cererii sunt următorii:
1. Existenţa substituenţilor;
20
 2. Ponderea mărfii în bugetul consumatorului;
3. Mărimea venitului;
4. Calitatea mărfii;
5. Aşteptările consumatorului.
Elasticitatea cererii după venit reprezintă gradul de modificare a
cantităţii cerute ca răspuns la modificarea venitului consumatorului.
Elasticitatea cererii în raport cu venitul este:
ΔQ /Q
E DI =
ΔI /I
, (2)
unde E DI - elasticitatea cererii faţă de venit; ΔQ/Q – modificarea
relativă a cererii; ΔI/I – modificarea relativă a preţului.
Dacă indicatorul elasticităţii cererii în raport cu venitul este negativ
(E1<0), atunci mărirea venitului duce la micşorarea cererii bunului
respectiv şi se poate spune că aceasta este de calitate inferioară. Devenind
mai bogat, consumatorul consideră posibil şi necesar să-l înlocuiască cu
altul mai calitativ. Dacă indicatorul elasticităţii cererii faţă de venit este
pozitiv (EI > 0), bunul este normal. Dacă 0 < E I < 1, atunci cererea bunului
creşte mai lent decât venitul, ceea ce e tipic pentru bunurile de primă
necesitate. Dacă EI>1, cererea bunului devansează creşterea venitului şi nu
are saturaţie (obiecte de lux).
Elasticitatea încrucişată a cererii reprezintă gradul de modificare a
cantităţii cerute a unui bun în rezultatul modificării preţului altui bun.
ΔQx /Qx
E Dx
Py =
ΔPy / Py
(3)
Dacă E Dx
Py > 0, atunci avem bunuri substituibile (untul şi margarina),

dar dacă E Py < 0, atunci avem bunuri complementare (automobilele şi

Dx

benzina).
Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ reprezintă modificarea relativă
a volumului ofertei sub influenţa modificării preţului cu un procent.
ΔQ /Q
E SP=
ΔP/ P
(4)
Formele elasticităţii ofertei în funcţie de preţ:
1. Oferta perfect elastică;
2. Oferta elastică;
3. Oferta cu elasticitate unitară;

21
 4. Oferta inelastică;
5. Oferta perfect inelastică.
Asupra elasticităţii ofertei influenţează următorii factori:
1. Costul de producţie;
2. Gradul de substituire a factorilor de producţie;
3. Posibilitatea de stocare şi costul stocării;
4. Perioada de timp de la modificarea preţului.
Pentru înţelegerea elasticităţii ofertei un factor important îl constituie
timpul. În condiţiile unui interval de piaţă foarte scurt, oferta nu e elastică
deloc ( E SP=0 ¿. În condiţiile unei perioade scurte de timp, oferta este mai
elastică. În condiţiile unei perioade îndelungate de timp oferta este aproape
perfect elastică. Teoria elasticităţii are o importanţă deosebită pentru
determinarea politicii economice a firmelor şi a guvernului. Aceasta se
vede concret pe exemplul politicii fiscale a statului.

Concepte cheie:
Elasticitatea cererii în gradul de modificare relativă a volumului cererii sub
funcţie de preţ influenţa modificării preţului cu un procent.
Cerere perfect elastică situaţia când o modificare nesemnificativă a preţului
modifică esenţial cererea.
Cerere elastică situaţia când cererea creşte sau scade mai repede ca preţul.
Cerere cu elasticitate situaţia când o modificare cu un procent a preţului modifică
unitară la fel şi cererea.
Cerere inelastică situaţia când cererea creşte sau scade mai lent ca preţul.
Cerere perfect situaţia când modificarea preţului nu atrage după sine nici
inelastică un fel de schimbări ale cererii.
Elasticitatea cererii în gradul de modificare a cantităţii cerute ca răspuns la
funcţie de venit modificarea venitului consumatorului.
Bunuri normale bunurile, cererea cărora creşte odată cu sporirea venitului.
Bunuri inferioare bunurile, cererea cărora se reduce odată cu sporirea
venitului.
Bunuri de primă bunurile, cererea cărora nu se modifică odată cu sporirea
necesitate venitului.
Elasticitatea gradul de modificare a cantităţii cerute a unui bun în
încrucişată a cererii rezultatul modificării preţului altui bun.
Bunuri substituibile bunurile care se pot înlocui unul pe altul în consum.
Bunuri complementare bunurile, care nu pot fi utilizate în consum unul fără altul.
Bunuri independente bunuri care nu sunt interdependente în procesul de consum.
22
Elasticitatea ofertei gradul de modificare relativă a volumului ofertei sub
influenţa modificării preţului cu un procent.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Elasticitatea cererii pentru automobile este de 0,5 în raport de preţ
şi 2,5 în raport de veniturile consumatorilor. În t 0, cererea anuală de
automobile=10000 bucăţi. În t1 se scontează creşterea preţurilor cu 10%,
iar a veniturilor menajelor cu 8%. Cantitatea de automobile cerute (caeteris
paribus): a) creste cu 25% şi devine12500; b) scade cu 15% şi devine
8500; c) rămâne neschimbată; d) creşte cu 15% şi devine 11500; e) creşte,
dar nu poate fi determinată creşterea;
2. Pentru cetăţenii pasionaţi să se informeze din presa centrală şi
având acces la Internet, dacă preţul ziarelor creşte, cererea pentru acestea
se manifestă ca fiind: a) elastică; b) inelastică; c) cu elasticitate unitară; d)
încrucişată; e) perfect inelastică;
3. Când coeficientul de elasticitate a cererii bunului x în raport de
preţul bunului y este pozitiv, respectivele bunuri sunt: a) substituibile; b)
complementare; c) indiferente; d) iniţial substituibile, apoi complementare;
e) iniţial indiferente, apoi substituibile;
4. Dacă la creşterea cu 30% a preţului o firmă pierde 50% din
cantitatea vândută, atunci cererea este: a) inelastică; b) elastică; c) cu
elasticitate unitară; d) perfect elastică; e) perfect inelastică;
5. Dacă preţul creioanelor creşte cu 10%, iar încasările din vânzări se
reduc cu 15%, atunci cererea pentru creioane este: a) perfect inelastică în
raport cu preţul; b) cu elasticitate unitară în raport cu preţul; c) elastică în
funcţie de preţ; d) inelastică în raport cu preţul; e) perfect elastică în raport
cu preţul;
6. Elasticitatea cererii pentru computere este de 0,8 în raport de preţ
şi 2 în raport de veniturile consumatorilor. În t 0, cererea anuală de
computere este de 1000 bucăţi. În t1, se scontează creşterea preţurilor cu
10%, iar a veniturilor cu 3 %. Care dintre următoarele afirmaţii referitoare
la cantitatea de computere cerută este adevărată: a) scade cu 2% şi devine
920; b) scade cu 2% şi devine 980; c) creşte cu 2% şi devine 1020; d)
creşte cu 14% şi devine1140; e) scade cu 8% şi devine 920;
23
 7. În cazul unei curbe liniare a cererii: a) avem aceeaşi valoare a
coeficientului de elasticitate a cererii în orice punct al curbei; b) nivelul
elasticităţii este dat de panta curbei; c) valoarea coeficientului de
elasticitate este 0 la intersecţia curbei cererii cu ordonata; d) elasticitatea
cererii în funcţie de preţ este diferită pentru diferite puncte de pe curbă; e)
este elastică în jumătatea superioară, inelastică în cea inferioară şi unitară
la mijloc;
8. Se cunosc următoarele date despre bunul X: cererea în anul n este
de 500 bucăţi, în anul n+1 este de 750 bucăţi, iar veniturile consumatorilor
au crescut cu 25%. Natura bunului respectiv şi procentul modificării
ponderii cheltuielilor pentru bunul X în bugetul total al cumpărătorilor
sunt: 1) de lux; 25%; 2) inferior; 20%; 3) normal; 20%; 4) normal; 25%; 5)
inferior; 25%. Alegeţi varianta corectă : a) 1+4; b) 2; c) 3+5; d) 4+5; e) 5;
9. Presupunem că la oricare punct de pe curba cererii pentru bunul x
Ecp este egală cu 1 şi că la preţul de 5 u.m. cantitatea cerută este de 75
unităţi. Dacă preţul creşte la 25, atunci cantitatea cerută va scădea cu: a)
20; b) 30; c) 40; d) 50; e) 60;
10. Curba unei oferte perfect inelastice este: a) paralelă cu axa
cantităţii; b) crescătoare; c) verticală; d) descrescătoare; e) orizontală;
11. În situaţia în care o firmă vinde într-o săptămână 100 de unităţi
din marfa X cu preţul unitar de 1000 de u.m. şi 120 unităţi cu preţul de
1200 de u.m., oferta în funcţie de preţ este: a) elastică; b) inelastică; c) cu
elasticitate unitară; d) perfect elastică; e) perfect inelastică;
12. Creşterea preţului pieţei este mai mică decât acciza în cazul în
care elasticitatea în funcţie de preţ a: a) ofertei este infinită; b) ofertei este
zero; c) cererii este zero; d) cererii este unitară; e) cererii este infinită;
13. Considerăm că piaţa bunului x se află în echilibru. Nivelul
preţului este de 10 u.m. Curba ofertei este Qo=2P. Deducem din aceste
date că oferta are o elasticitate de: a) 2; b) ½; c) 1; d) -1; e) nu se poate
calcula;
14. Ştiind că funcţia cererii de pe piaţa automobilelor este Qc= a – b
P, preţul iniţial Po = 5 u.m. şi cantitatea cerută iniţială Qo= 20, iar Kec/p=
25, nivelul constantelor a şi b este: a) a=520 şi b=100; b) b=520 şi a=100;
c) a=110 şi b=240; d) a=100 şi b=110; e) a=520 şi b=110;
24
 15. Presupunând că, pentru margarină, coeficientul de elasticitate al
ofertei în funcţie de preţ este 0,9, iar pentru unt coeficientul de elasticitate
al ofertei în funcţie de preţ este 1,9, atunci: a) oferta pentru unt este cu
elasticitate unitară; b) oferta pentru margarină este perfect elastică; c)
oferta pentru unt este mai elastică decât pentru margarină; d) oferta pentru
margarină este mai elastică decât pentru unt; e) oferta pentru margarină
este elastică;
16. Pentru un preţ de 1000 u.m. o firmă doreşte să vândă 2000 bucăţi
dintr-un produs oarecare. Dacă preţul va creşte la 1050 u.m., câte bucăţi va
oferi firma respectivă, coeficientul elasticităţii ofertei fiind 3?: a) 2300
bucăţi; b) 2000 bucăţi; c) 1500 bucăţi; d) 3000 bucăţi; e) 2500 bucăţi;
17. Dacă elasticitatea cererii unui bun în raport cu preţul este –3, iar
preţul scade cu 20%, atunci cantitatea cerută: a) scade cu 60%; b) scade cu
7%; c) nu se modifică; d) creşte cu 60%; e) creşte cu 7%;
18. Preţul bunului X creşte cu 25%, iar cantitatea cerută se reduce cu
27%. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a) cererea pentru
bunul X este perfect elastică.; b) cererea pentru bunul X este inelastică, c)
elasticitatea cererii pentru bunul X este unitară; d) cererea pentru bunul X
este elastică; e) cererea pentru bunul X este perfect inelastică;
19. Curba ofertei în cazul unui obiect de artă este: a) elastică; b)
inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) perfect inelastică; e) perfect elastică;
20. Bunurile a căror elasticitate a cererii în funcţie de venit este
negativă se numesc: a) bunuri normale; b) bunuri inferioare; c) bunuri
publice; d) bunuri private; e) oricare dintre alternativele de mai sus;
21. Comparaţia între modificarea relativă a cantităţii cerute dintr-un
bun şi modificarea relativă a preţului acestuia reprezintă: a) coeficientul
elasticităţii directe a cererii în raport cu preţul; b) coeficientul elasticităţii
încrucişate a cererii în raport cu preţul; c) coeficientul elasticităţii cererii în
raport cu venitul; d) coeficientul elasticităţii ofertei în raport cu preţul; e)
oricare dintre coeficienţii de mai sus pot răspunde cerinţei menţionate;
22. Dacă preţul unei mărfi creşte, cheltuielile totale ale
consumatorilor variază într-un sens sau altul în funcţie de forma cererii.
Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată? a) cererea este inelastică,
cheltuielile totale cresc; b) cererea este inelastică, cheltuielile totale scad;
25
c) cererea este inelastică, cheltuielile totale rămân constante; d) cererea
este elastică, cheltuielile totale cresc; e) cererea este elastică, cheltuielile
totale rămân constante;
23. Creşterea preţului grâului cu 50% determină creşterea cantităţii
oferite cu 25%. În aceste condiţii, oferta de grâu este: a) elastică; b)
inelastică; c) cu elasticitate unitară; d) atipică; e) variantele a-d sunt false;
24. Bunul A este mierea de albine, iar bunul Y ceara. În viitor,
preţurile la bunul A vor creşte. Oferta din bunul Y (preţul său constant) va:
a) creşte; b) scădea; c) rămâne neschimbat; d) va creşte mai rapid decât
producţia din A; e) va creşte mai încet decât producţia lui A;
25. Coeficientul de elasticitate al ofertei în raport de preţ = 2; în
raport de cost = 1,5; în funcţie de impozitele şi taxele suportate de
producător = 1. În t0 oferta din bunul X = 10000 bucăţi. Se scontează că în
t1, preţul creşte cu 10%, costul marginal cu 5%, iar impozitele suportate de
producători cu 8%. Se prognozează că oferta din bunul X va: a) creşte,
devenind 10450; b) scade, devenind 9550; c) rămâne aceeaşi; d) creşte,
devenind 12000; e) creşte, devenind 14500;
26. Într-un an, în ciuda condiţiilor climaterice vitrege, oferta de
pepeni verzi a fost excepţională, în toate zonele în care se cultivă şi se
comercializează. Veniturile producătorilor de pepeni de regulă au scăzut,
mulţi dintre ei nu şi-au acoperit costurile. Explicaţia sintetică este că: a)
cererea de pepeni este elastică la preţ; b) cererea este inelastică la preţ; c)
cererea este de elasticitate unitară în funcţie de preţ; d) s-au cumpărat
pepeni din import; e) pepenii au fost de calitate slabă;
27. Producţia de ciment din ţara X se realizează în cadrul a 15
fabrici, aparţinând la 3 mari companii transnaţionale, care realizează o
înţelegere confidenţială care poartă caracteristicile de cartel. Ke o/preţ =1,4;
Keo/cost = 1,5. Producţia firmelor se desfăşoară în plaja randamentelor de
scară descrescătoare (Keq/consumul de factori = 0,9). Argumentaţi dacă,
pentru mărirea profiturilor, pentru membrii cartelului este mai convenabil:
a) să mărească producţia şi să menţină preţul; b) să mărească preţul şi să
menţină producţia; c) să reducă producţia şi să majoreze preţul; d) să
mărească producţia şi preţul; e) să reducă producţia şi preţul;

26
 28. Guvernul apreciază ca necesară mărirea veniturilor bugetare prin
sporirea taxelor indirecte. Are la dispoziţie următoarele alternative: a) să
majoreze TVA-ul la toate categoriile de mărfuri cu acelaşi procent; b) să
majoreze TVA-ul şi accizele în special la bunurile cu cerere elastică şi
ofertă inelastică; c) să majoreze TVA-ul şi accizele la bunurile cu cerere
inelastică; d) să majoreze TVA-ul mai ales la bunurile cu ofertă inelastică;
e) să majoreze TVA-ul la bunurile cu elasticitate unitară a cererii şi ofertei;
29. Oferta pentru bunul X a fost în anul n de 1000 bucăţi. În anul
n+1, se scontează o creştere a preţurilor cu 10% şi a costurilor cu 15%. În
condiţiile în care coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de preţ este 1,5
şi coeficientul elasticităţii ofertei în funcţie de cost este 1, care dintre
următoarele afirmaţii referitoare la cantitatea din bunul X oferită este
adevărată: a) scade cu 30% şi devine 700; b) scade cu 10% şi devine 900;
c) creşte cu 30% şi devine 1300; d) creşte cu 10% şi devine 1100; e) nu
suferă nici o modificare;
30. Curba cererii este dată de relaţia: P = 40 - 5Q. Cunoscând Q=5 şi
P=3, să se stabilească natura elasticităţii cererii în funcţie de preţ: a) cerere
inelastică; b) cerere perfect inelastică; c) cerere elastică; d) cerere atipică;
e) cerere nedeterminată.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Aplicarea practică a teoriei elasticităţii.
2. Nivelul elasticităţii cererii în funcţie de preţ şi influenţa lui asupra
alegerii politicii preţurilor de către firmele – producătoare.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi tipurile de cerere în dependenţă de modificarea preţului.
2. Explicaţi de ce costul de producţie reprezintă principalul factor al
modificării ofertei.
3. Analizaţi elasticitatea cererii în economia naţională.
4. Aplicarea conceptului de elasticitate în practica economică
Tema 4. ALEGEREA CONSUMATORULUI

27
 Planul temei:
4.1. Premizele de bază a analizei comportamentului consumatorului
4.2. Conceptul utilităţii: teoria cardinală şi ordinală a utilităţii.
Utilitatea marginală
4.3. Preferinţele consumatorului. Funcţia utilităţii. Rata marginală de
substituţie şi alegerea consumatorului
4.4. Restricţia bugetară. Echilibrul consumatorului
4.5. Modificarea cererii consumatorului sub influenţa modificării
venitului. Tipologia bunurilor economice
4.6. Influenţa modificării preturilor asupra alegerii consumatorului.
Efectul substituţiei şi efectul venitului
4.7. Alegerea consumatorului şi curba cererii

Rezumatul temei: Prima dată în calitate de obiect de studiu

comportamentul economic al consumatorului a fost abordat de şcoala
austriacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin activitatea căreia a
fost pusă baza analizei marginaliste a fenomenelor economice. Teoria
comportamentului consumatorului analizează deciziile care permit
consumatorului obţinerea unui avantaj maximal, pornind de la resursele
disponibile. În calitate de consumator poate fi individul, menajele,
întreprinderile, statul care folosesc bunuri şi servicii pentru a-şi satisface o
necesitate. Comportamentul consumatorului reprezintă un proces de
formare a cererii consumatorilor pentru diferite bunuri şi servicii, ce
depinde de venitul şi preferinţele lui individuale, de nivelul preţului.
Teoria marginalistă evidenţiază două sisteme în abordarea problemei
utilităţii:
1) sistemul cardinal, unde utilitatea poate fi măsurată cantitativ,
unitatea de măsură fiind „util”, (sf. sec. XIX-lea, A. Marshall, K. Menger,
L. Walras);
2) sistemul ordinal, unde se poate stabili ierarhizarea (ordonarea)
preferinţelor, în raport cu nivelul satisfacţiei scontate a se obţine, (înc. sec.
XX-lea, W. Paretto, J. Hicks, R. Allen).
Prin preferinţe se distinge o anumită ierarhie a bunurilor din
pespectiva utilităţii, proprie fiecărui individ, care există anterior şi
28
independent de preţuri şi venituri. Axiomele teoriei ordinale sunt
următoarele:
Dacă A>B, iar B>C, atunci A>C şi U(A)>U(B)>U(C)
Axioma tranzitivităţii preferinţelor

Dacă A~B, B~C, atunci A~C

Axioma echivalenţei preferinţelor

Figura 4.1. Axiomele teoriei ordinale

Utilitatea este plăcerea sau satisfacţia obţinută de către individ în

urma consumului unui bun oarecare. Funcţia utilităţii este:
U = f (A, B, C,…N), (5)
unde A, B, C, N – cantitatea procurată a bunurilor respective
Formele utilităţii sunt:
- unitară;
- totală;
- marginală.
Utilitatea totală este satisfacţia totală pe care o persoană anticipează
să o obţină prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun.
Ut=∑Ui, (6)
unde Ui – utilitate individuală a bunurilor
Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară obţinută de către
consumator, prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi
factori fiind presupuşi constanţi.
Um = ∆Ut/ ∆Q (7)
Teoria utilităţii marginale explică utilitatea suplimentară ce poate fi
obţinută din consumul unei unităţi suplimentare, dintr-u anumit bun (Um).
Utilitatea marginală determină utilitatea totală care reprezintă suma
utilităţilor primite de către consumator în rezultatul consumului diferitor
părţi ale bunului (diferenţă între utilitate). Reieşind din aceasta putem să
determinăm că utilitatea marginală exprimă modificarea utilităţii totale
care corespunde cu modificarea cu o unitate a cantităţii consumate (q) pe
piaţa bunului analizat.
Analizând tendinţa în dezvoltare în utilitatea totală şi marginală pe
măsura măririi consumului unui bun a fost evidenţiată legea utilităţii
29
marginale descrescânde: pe măsura ce cantitatea dintr-un bun consumat
creşte, utilitatea lui marginală va descreşte (Legea I-a a lui Gossen).
Legităţile utilităţii marginale:
1. Când Um este pozitivă, Ut creşte;
2. Ut este maximă, când Um = 0;
3. Când Um < 0, Ut este pozitivă, dar înregistrează o scădere;
4. Suma algebrică a Um = Ut;
5. Curba Um are o înclinaţie negativă.
Pentru fiecare consumator între diferite bunuri există un anumit grad
de substituţie. Între bunurile substituibile putem evidenţia anumite legi
cauzale, care constituie conţinutul legii substituţiei. Conform acestor legi
pe măsură ce un bun de consum este înlocuit prin alt bun rata marginală de
substituţie (RMS) în continuare se micşorează. Grafic această lege se
prezintă prin curbele de indiferenţă. Curba de indiferenţă este
reprezentarea grafică a ansamblului de combinaţii de bunuri şi servicii de
la care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi utilitate totală, adică acelaşi
nivel de satisfacţie. Harta curbelor de indiferenţă reuneşte totalitatea
curbelor de indiferenţă, care descriu preferinţele unui consumator pentru
diferite bunuri. Trăsăturile curbelor de indiferenţă sunt:
1. Orice combinaţie de pe curbă produce acelaşi grad de satisfacţie
pentru un consumator;
2. Seturile de bunuri situate pe curbele de indiferenţă mai departe de
originea axelor de coordonate, sunt preferabile celor situate mai aproape
de axă;
3. Curbele de indiferenţă ale unui consumator nu se intersectează
niciodată.
În practica reală consumatorul este constrâns de un şir de factori care
influenţează asupra alegerii consumatorului şi determină din diversitatea
posibilă a variantelor de consum a bunurilor o anumită variantă optimă.
Factorii ce determină această alegere sunt veniturile consumatorilor şi
preţurile bunurilor.
Pentru a determina combinarea optimă a două bunuri pe care le poate
procura consumatorul la un anumit nivel al venitului şi la un anumit nivel
dat al preţurilor se utilizează linia bugetului care presupune infinitatea
30
punctelor ce corespunde cu variantele de cumpărare a celor două bunuri.
Restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către mărimea
venitului său, precum şi de nivelul preţurilor, reprezintă constrângerea
bugetară. Pentru a construi linia bugetului se utilizează ecuaţia bugetului:
I = X x P x + Y x Py , (8)
unde x, y – cantitatea bunurilor x şi y; I – bugetul.
Echilibrul consumatorului reprezintă acea stare, care-i conferă
consumatorului utilitatea totală maximală sau satisfacţia de la utilizarea
integrală a venitului. Echilibrul consumatorului rezidă în regula
maximizării bunăstării consumatorului: pentru a maximiza utilitatea totală,
consumatorul trebuie să-şi distribuie venitul în aşa fel, ca pentru două
bunuri utilităţile marginale ponderate la preţurile bunurilor date să fie
egală (Legea II-a a lui Gossen). În acest punct de echilibru UM al bunului
X, calculată pe preţul bunului Y va fi egală cu UM a bunului Y calcul pe
preţ; bunul Y, aceasta fiind regula maximizării bunăstării consumatorului.
UMx UMy
=
Px Py (9)
Grafic linia bugetului are înclinaţie negativă şi, fiind suprapusă cu
graficul curbei de indiferenţă, ne va arăta acea variantă optimă pe care o
poate alege consumatorul pentru a-şi satisface la maximum utilitatea.
Grafic acest punct este acolo unde linia bugetului este tangentă la curba de
indiferenţă. În acest punct consumatorul se află în echilibru şi efectuează o
alegere raţională.

Figura 4.2. Echilibrul consumatorului

Concepte cheie
Utilitate plăcerea sau satisfacţia obţinută de către individ în urma
consumului unui bun oarecare.
31
Utilitate satisfacţia suplimentară obţinută de către consumator, prin
marginală consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori
fiind presupuşi constanţi.
Legea utilităţii pe măsura ce cantitatea dintr-un bun consumat creşte, utilitatea
marginale lui marginală va descreşte.
descrescânde
Curbă de reprezentarea grafică a ansamblului de combinaţii de bunuri şi
indiferenţă servicii de la care consumatorul aşteaptă să obţină aceeaşi
utilitate totală, adică acelaşi nivel de satisfacţie.
Constrângere restricţiile economice impuse alegerii consumatorului de către
bugetară mărimea venitului său, precum şi de nivelul preţurilor.
Echilibrul reprezintă acea stare, care-i conferă consumatorului utilitatea
consumatorului totală maximală sau satisfacţia de la utilizarea integrală a
venitului.
Efectul de efect ce apare în urma modificării relative a preţurilor
substituire (consumatorul nu va procura pe întreg venitul său bunuri a căror
preţuri au scăzut).
Efectul de venit efect ce apare odată cu modificarea venitului, se modifică şi
posibilităţile de consum ale consumatorului, astfel odată cu
creşterea venitului, consumatorul îşi sporeşte consumul ambelor
bunuri din programul de consum, deoarece creşte puterea sa de
cumpărare, dar nu se modifică structura iniţială a programului
de consum, deoarece preţurile celor două bunuri nu se schimbă.
Curba Engel curba ce arată cum îşi schimbă alegerile de consum un individ,
în raport cu modificarea venitului său.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Atunci când se consumă în mod succesiv unităţi din acelaşi bun
economic, până la saturaţie: a) Umg creşte şi UT scade; b) Umg rămâne
constantă şi UT scade; c) Umg descreşte în aceeaşi măsură cu UT; d) Umg
creşte în aceeaşi măsură cu UT; e) Umg descreşte iar UT creşte;
2. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile
bunurilor; b) dreapta bugetului; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului
substituit şi utilitatea totală a bunului care îl substituie; d) rata marginală
de substituţie; e) raportul dintre utilitatea totală a bunului care substituie şi
utilitatea totală a bunului substituit;
3. Curbele de indiferenţă au o pantă negativă deoarece: a) atunci
când consumatorul obţine o cantitate suplimentară dintr-un bun, trebuie să
32
renunţe la o cantitate din celălalt bun pentru a păstra utilitatea constantă; b)
atunci când consumatorul obţine o cantitate suplimentară dintr-un bun,
trebuie să obţină o cantitate suplimentară şi din celălalt bun pentru a păstra
utilitatea constantă; c) rata marginală de substituţie nu este constantă; d)
rata marginală de substituţie este pozitivă; e) nici un răspuns din cele de
mai sus;
4. Diferenţa dintre valoarea bunului – cât de mult suntem dispuşi să
plătim pentru a-l procura - şi preţul aferent acelui bun pe piaţă, la un
moment dat, reprezintă: a) surplusul producătorului; b) surplusul de
venituri la bugetul statului; c) surplusul de cantitate pe piaţă; d) surplusul
consumatorului; e) izoutilitatea;
5. Panta curbei de indiferenţă este: a) raportul dintre preţurile
bunurilor; b) unitară; c) raportul dintre utilitatea totală a bunului substituit
şi utilitatea totală a bunului care îl substituie; d) raportul dintre utilitatea
totală a bunului care substituie şi utilitatea totală a bunului substituit; e)
rata marginală de substituţie în consum;
6. Venitul disponibil al unui individ este de 240 u.m. El
achiziţionează două bunuri la preţurile p x= 8 u.m. şi py = 12 u.m. Dacă
preţul lui Y scade de la 12 u.m. la 8 u.m. atunci: a) linia bugetului pentru
acest consumator se deplasează spre dreapta; b) linia bugetului pentru
acest consumator se deplasează spre stânga; c) linia bugetului pentru acest
consumator nu se modifică; d) cantitatea achiziţionată din bunul X se
reduce; e) cantitatea achiziţionată din bunul Y creşte;
7. Un consumator obţine maximum de utilitate în condiţiile venitului
disponibil dat, atunci când: a) utilitatea marginală este pozitivă; b)
utilitatea individuală este maximă; c) raportul utilitate marginală-preţ este
acelaşi pentru toate bunurile consumate; d) utilitatea adiţională este
negativă; e) raportul dintre utilităţile marginale este constant;
8. Potrivit legii utilităţii marginale descrescânde atunci când
consumul unui bun are loc în mod succesiv: a) utilitatea totală creşte în
ritm crescător; b) utilitatea marginală devine negativă; c) utilitatea totală
descreşte progresiv; d) utilitatea marginală este descrescătoare; e) utilitatea
marginală creşte în ritm descrescător;

33
 9. Dacă utilitatea marginală a unui bun este nulă, atunci: a) utilitatea
totală este maximă; b) bunul respectiv nu este dorit de consumatori; c)
consumatorul este în echilibru; d) utilitatea totală este, de asemenea, nulă;
e) principiul utilităţii marginale descrescânde nu este valabil;
10. Un consumator achiziţionează două bunuri A şi B ale căror
utilităţi marginale sunt 500, respectiv 200. Dacă preţul bunului A este
10.000 lei şi al bunului B 2.000 lei, atunci consumatorul: a) va menţine
constant consumul din ambele bunuri; b) va mări consumul din B şi va
reduce consumul din A; c) va mări consumul din A şi va reduce consumul
din B; d) va mări consumul din ambele bunuri; e) va reduce consumul din
ambele bunuri;
11. Dacă produsul dintre utilitatea marginală a unui bun X şi preţul
unui bun substituibil Y este 48, preţul bunului X este de 8 u.m., iar
utilitatea totală este maximă, atunci utilitatea marginală a bunului Y este:
a) 384; b) 6; c) 8 ;d) 24; e) 22;
12. Dacă utilitatea marginală a ultimei unităţi din bunul X este de trei
ori mai mare decât cea a ultimei unităţi din bunul Y, un consumator îşi
asigură starea de echilibru atunci când: a) preţul unitar al bunului X este de
trei ori mai mare decât cel al bunului Y; b) preţurile unitare ale lui X şi Y
sunt egale; c) preţul unitar al bunului X reprezintă 33% din cel al bunului
Y; d) preţul unitar al bunului X este cu 33% superior celui al bunului Y; e)
nici una dintre alternativele de mai sus;
13. Obiectivul consumatorului raţional, adică maximizarea utilităţii
totale, este atins atunci când: a) utilitatea marginală este maximă; b)
utilitatea marginală este identică pentru toate bunurile care intră în
consum; c) utilitatea marginală aferentă ultimei unităţi monetare cheltuită
pentru fiecare bun este aceeaşi; d) preţurile de achiziţie ale bunurilor sunt
minime; e) toate bunurile economice sunt distribuite în mod gratuit;
14. Legea utilităţii marginale descrescânde arată că: a) pe măsură ce
creşte cantitatea consumată dintr-un bun, satisfacţia totală creşte cu o rată
crescătoare; b) pe măsură ce creşte cantitatea consumată dintr-un bun,
satisfacţia adusă de ultima unitate creşte; c) odată cu creşterea consumului
succesiv dintr-un bun, satisfacţia aferentă ultimei unităţi este inferioară
celei consumate anterior; d) pe măsură ce creşte cantitatea consumată
34
dintr-un bun, satisfacţia totală scade; e) o nouă unitate consumată dintr-un
bun se adresează unei nevoi în creştere;
15. Identificaţi relaţia corectă dintre utilitatea marginală şi utilitatea
totală în urma consumului unei unităţi suplimentare dintr-un bun de către
un consumator raţional: a) scade; creşte cu o rată descrescătoare; b) creşte;
creşte; c) scade; creşte cu o rată crescătoare; d) creşte; scade cu o rată
descrescătoare; e) creşte; rămâne constantă;
16. O persoană atribuie următoarele valori monetare pentru bunul
bere: prima doză 10 u.m.; a doua doză 8 u.m. Preţul plătit de acesta este
de 7 u.m./doză. Surplusul consumatorului aferent primei doze este de : a)
10 u.m.; b) 17 u.m.; c) 3 u.m.; d) 1 u.m.; e) 18 u.m. ;
17. Surplusul consumatorului este reprezentat grafic de: a) aria
cuprinsă între axa orizontală a graficului şi preţul pieţei; b) aria situată sub
curba cererii şi deasupra axei orizontale a graficului; c) aria situată
deasupra preţului pieţei şi între curba cererii şi ordonată; d) aria cuprinsă
între curba cererii şi axele de coordonate; e) aria situată sub preţul de
echilibru şi deasupra ofertei;
18. Atunci când un consumator acordă o importanţă mai mare
programului de consum A în comparaţie cu programul de consum B,
putem afirma că: a) între A şi B există o relaţie de indiferenţă; b) între A şi
B există o relaţie de strictă preferinţă; c) satisfacţia conferită de A este mai
mică în comparaţie cu cea a programului B; d) satisfacţia conferită de A
este identică cu cea a programului B; e) b + c;
19. Ansamblul de combinaţii de consum de la care consumatorul se
aşteaptă să obţină acelaşi nivel de satisfacţie reprezintă : a) curba de
izoproducţie; b) curba de indiferenţă; c) harta curbelor de indiferenţă; d)
setul combinaţiilor slab preferate; e) dreapta bugetului;
20. Curbele de indiferenţă au în mod normal pante negative
deoarece: a) creşterea consumului din bunul X implică creşterea
consumului din bunul Y, astfel încât utilitatea totală să rămână constantă;
b) creşterea consumului din bunul X implică reducerea consumului din Y,
astfel încât utilitatea totală să rămână constantă; c) rata marginală de
substituţie este constantă; d) rata marginală de substituţie este pozitivă; e)
creşterea consumului din bunul X nu influenţează consumul din bunul Y;
35
 21. Surplusul consumatorului: 1) poate fi măsurat cu distanţa de-a
lungul axei verticale a graficului; 2) reprezintă diferenţa dintre preţul pe
care consumatorul este dispus să-l plătească şi preţul pieţei pentru bunul
respectiv; 3) poate fi măsurat cu distanţa de-a lungul axei orizontale; 4)
poate fi măsurat cu aria dintre diagrama cererii şi linia orizontală la preţul
pieţei ; 5) este un câştig potenţial. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+3+4+5;
b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+4+5;
22. Funcţia utilităţii totale scontate a se obţine este de tipul
U(x,y)=xy2+10. Venitul disponibil al consumatorului este de 54 u.m.
Preţurile sunt: 1 u.m./buc. pentru bunul X, respectiv de 4 u.m./buc. pentru
bunul Y. Cantitatea din cele două bunuri care va fi achiziţionată în
condiţiile echilibrului sunt: a) x=18, y=9; b) x=10, y=12; c) x=6, y=12; d)
x=9, y=18, e) x= 12, y= 6;
23. Un consumator are funcţia de UT(x,y)=xy2. El dispune de un
buget de 240 u.m. săptămânal, iar preţurile bunurilor sunt Px=2 şi Py=4.
Programul de achiziţie care îi asigură echilibrul şi mărimea satisfacţiei
totale pe care o realizează reprezintă: a) 40X, 60Y şi 40000; b) 40X, 40Y
şi 64000; c) 20X, 60Y şi 54000; d) 10X, 20Y şi 30000; e) 60X, 40Y şi
64000;
24. Utilitatea marginală: 1) reprezintă satisfacţia suplimentară
scontată a se obţine în urma creşterii consumului cu o unitate, în condiţiile
„ceteris paribus”; 2) reprezintă prima derivată a utilităţii totale (când
bunurile sunt infinit divizibile); 3) este de regulă descrescătoare; 4) poate
fi şi negativă; 5) este nulă. Alegeţi varianta corectă: a) 1+2+4+5; b)
2+3+4+5; c) 1+4+5; d) 1+2+3+5; e) 1+2+3+4;
25. Deplasarea dreptei bugetului consumatorului spre dreapta, paralel
cu cea iniţială, este determinata de: a) o scădere a venitului
consumatorului; b) o creştere a preţului bunului X, conţinut în programul
de consum;c) o scădere a preţului bunului Y, conţinut în programul de
consum; d) o creştere a venitului consumatorului; e) o scădere în aceeaşi
proporţie a preturilor celor doua bunuri X şi Y;
26. Reducerea bugetului de achiziţii pentru consumator şi a preţurilor
bunurilor x şi y în aceeaşi proporţie, conduce la: a) o deplasare spre
dreapta a dreptei bugetului; b) o deplasare spre stânga a dreptei bugetului;
36
c) o scădere a pantei dreptei bugetului; d) aceeaşi utilitate totală resimţită
de consumator; e) o scădere a utilităţii totale resimţită de consumator;
27. Un student de la Facultatea de Management a economisit în
timpul anului suma de 250 Euro, cu care intenţionează să achiziţioneze un
bilet pentru un sejur la munte Tariful stabilit de la agenţia de voiaj este de
150 Euro şi, astfel studentul are posibilitatea, ca din banii rămaşi după
achitarea biletului, să mai achiziţioneze şi un echipament de schi cu 50
Euro. În această situaţie, surplusul consumatorului este: a) 100 Euro; b) 50
Euro; c) 150 Euro; d) 250 Euro; e) nu se poate determina pe baza datelor
de mai sus;
28. Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată: a) utilitatea
marginală este pozitivă şi crescătoare; b) pe măsură ce sporeşte cantitatea
consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea marginală scad; c) utilitatea
totală este maximă când utilitatea marginală este nulă; d) pe măsură ce
sporeşte cantitatea consumată dintr-un bun, utilitatea totală şi cea
marginală cresc; e) pe măsură ce satisfacţia consumării unei unităţi
suplimentare dintr-un bun scade, satisfacţia globală se diminuează;
29. Curba Engel desemnează: a) acele achiziţii care maximizează
satisfacţia consumatorului când se modifică preţurile unitare; b) evoluţia
structurii achiziţiilor care maximizează satisfacţia consumatorului când se
modifică venitul; c) relaţia dintre nivelul impozitării şi încasările bugetare;
d) relaţia negativă dintre şomaj şi inflaţie; e) acele achiziţii care
maximizează satisfacţia consumatorului când se modifică preferinţele
consumatorilor;
30. Un consumator raţional consumă 2 bunuri, x şi y, astfel încât:
Umx/Umy = 2Px/Py. Ce trebuie să facă acest consumator pentru a ajunge
la echilibru: a) să consume mai mult x; b) să consume mai mult y; c) să
menţină actualul nivel al consumului; d) este deja la echilibru; e) să
consume mai putin y.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Modelul de comportament al consumatorului.
2. Impactul comerţului electronic asupra consumatorului.
37
 3. Analiza comportamentului consumatorului în condiţii de risc şi
incertitudine.
4. Optimul consumatorului: teorie şi practică.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi conceptul şi tipurile utilităţii.
2. Deduceţi legea utilităţii marginale descrescânde.
3. Care este semnificaţia curbei venit-consum şi preţ-consum.
4. Analizaţi restricţia şi linia bugetară.

Tema 5. ALEGEREA PRODUCĂTORULUI

Planul temei:
5.1. Procesul de producţie şi factorii de producţie. Eficienţa tehnică şi
eficienţa economică
5.2. Funcţia de producţie şi proprietăţile ei
5.3. Alegerea producătorului în perioada scurtă de timp. Legea
randamentelor neproporţionale
5.4. Alegerea producătorului în perioada lungă de timp. Rata
marginală tehnologică de substituţie. Izocuanta producţiei
5.5. Determinarea combinării optime a factorilor de producţie.
Echilibrul producătorului

Rezumatul temei: Teoria producătorului presupune utilizarea unor

instrumente de analiză, care ar permite producătorului de a lua cele mai
avantajoase decizii economice, în vederea atingerii scopului de
maximizare a profitului. Scopul producătorului este:
- maximizarea profitului;
- producerea bunurilor în scopul satisfacerii nevoilor de consum
este posibilă, în condiţiile, în care producătorul dispune de resurse
economice, combină şi utilizează eficient factorii de producţie.

38
 Sub noţiunea de „producţie” în condiţiile microeconomiei
contemporane se subînţelege activitatea de utilizare a factorilor de
producţie cu scopul obţinerii rezultatului maximal.
cantitatea bunului economic produs prin utilizarea unei
Producţie totală anumite cantităţi a factorului variabil

Cantitatea de produs total ce revine unei unităţi de

Producţie medie factor variabil utilizat

sporire a producţiei totale, obţinute în urma unei creşteri

Producţie marginală cu o unitate a cantităţii factorului variabil utilizat

Figura 5.1. Tipurile de producţie

Alegerea producătorului are două variante:

- eficienţa tehnică: minimizarea intrărilor de factori de producţie
utilizaţi în cadrul unui proces de producţie;
- eficienţa economică: combinaţia cea mai puţin costisitoare a
factorilor de producţie
Combinarea factorilor de producţie un anumit mod de unire, de
corelare a acestora, atât sub aspect cantitativ, cât şi structural-calitativ, în
scopul producerii de bunuri şi servicii. Premisele:
- caracterul limitat al factorilor de producţie;
- caracteristicile factorilor de producţie şi concordanţa lor cu
specificul activităţii;
- conjunctura cu specificul activităţii.
În societatea contemporană orice firmă produce, de regulă, nu un
singur bun, ci o serie de bunuri economice; noi însă vom presupune că se
produce un singur bun sau serviciu. Activitatea economică a firmei poate fi
prezentată şi descrisă prin formula funcţiei de producţie:
Q = f (F1, F2, … , Fn), (10)
unde Q - volumul maxim de producţie în cazul consumurilor
stabilite; F1, F2, … , Fn – cantitatea factorului F.
Odată cu folosirea în producţie a factorului variabil F 1 va creşte
producţia totală (Q), totuşi această creştere are anumite limite în cadrul
tehnologiei respective. Sporirea factorului variabil F1 duce la reducerea
producţiei totale (cu condiţia că toate unităţile factorului variabil sunt
omogene şi introducerea unităţilor noi nu duce la modificarea calitativă a
39
tehnologiei). Să presupunem că aceşti doi factori sunt munca şi capitalul.
În condiţiile unei tehnologii prestabilite unul şi acelaşi volum de producţie
poate fi obţinut cu un capital mai mare sau cu antrenarea unui volum mai
mare de muncă. Sunt posibile şi alte variante intermediare. Dacă unim
toate îmbinările de resurse a căror folosire asigură acelaşi volum de
producţie, obţinem izocuantele. Izocuanta este ansamblul combinaţiilor de
capital (K) şi muncă (L) în urma cărora se obţine acelaşi volum de
producţie se numeşte curba de izoproducţie sau izocuantă.
Majorarea cheltuielilor factorului F1 (munca) compensează reducerea
cheltuielilor factorului F2 (capital). Coeficientul unghiular al izocuantei ne
arată cum are loc substituţia unei resurse prin alta. De aceea valoarea
absolută a acestui coeficient caracterizează rata tehnologică marginală de
substituţie.
Rata marginală de substituţie tehnologică reprezintă cantitatea
suplimentară dintr-un factor, necesară pentru a compensa reducerea cu o
unitate a unui alt factor, în condiţiile menţinerii constante a volumului de
producţie.
MRST = - ∆K / ∆L=MPk / MPl (11)
Analiza prin intermediul izocuantelor constituie unele dezavantaje
pentru producător, deoarece utilizează numai indicatori naturali pentru
cheltuielile resurselor şi realizarea producţiei. Maximizarea producţiei cu
cheltuielile respective se datorează numai liniei cheltuielilor egale sau
izocuantelor. Mărirea bugetului producătorului sau micşorarea preţurilor la
resurse duce la deplasarea izocostului spre dreapta, iar reducerea bugetului
sau majorarea preţurilor duce la deplasarea în stânga. Punctul de
intersecţie dintre izocuantă şi izocost determină poziţia de echilibru a
producătorului, deoarece permite atingerea nivelului maximal al volumului
de producţie în condiţiile nivelului limitat de mijloace, care pot fi utilizate
pentru procurarea resurselor. Echilibrul producătorului - atingerea
nivelului maximal al volumului de producţie în condiţiile nivelului limitat
de mijloace, care pot fi utilizate pentru procurarea resurselor.

40
 Figura 5.2. Echilibrul producătorului

Legea randamentelor neproporţionale: productivitatea marginală a

factorului variabil creşte până la un anumit punct, din care începe să
descrească, iar producţia totală continuă să crească, dar într-o proporţie
mai mică.
Randamente de scară reprezintă majorarea volumului de producţie ca
rezultat al majorării de către producător a consumului de factori de
producţie în aceeaşi proporţie şi în aceeaşi direcţie.
Randament de scară constant Creşterea în proporţii egale a doi factori determină
creşterea în aceeaşi proporţie a producţiei

Randament de scară crescător Determină creşterea din ce în ce mai mare a producţiei

Randament de scară descrescător Determină o creştere din ce în ce mai mică a producţiei

Figura 5.3. Tipurile de producţie

Concepte cheie
Funcţia de volumul maxim posibil de producţie ce se obţine cu o cantitate
producţie dată de factori de producţie.
Producţie totală cantitatea bunului economic produs prin utilizarea unei anumite
cantităţi a factorului variabil.
Producţie medie cantitatea de produs total ce revine unei unităţi de factor variabil
utilizat.
Producţie sporire a producţiei totale, obţinute în urma unei creşteri cu o
marginală unitate a cantităţii factorului variabil utilizat.
Izocuanta reprezentarea grafică a funcţiei de producţie ce caracterizează
combinaţiile posibile între factorii de producţie, care permite
obţinerea unui volum de producţie constant.
Izocost constrângerea bugetară a producătorului.
Echilibrul acea stare a producţiei cînd se obţine un volum dat de producţie
41
producătorului la un nivel minim al costului de producţie.
Rata marginală de cantitatea suplimentară dintr-un factor, necesară pentru a
substituţie compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor, în condiţiile
tehnologică menţinerii constante a volumului de producţie.
Legea productivitatea marginală a factorului variabil creşte pînă la un
randamentelor anumit punct, din care începe să descrească, iar producţia totală
neproporţionale: continuă să crească, dar într-o proporţie mai mică.
Randamente de majorarea volumului de producţie ca rezultat al majorării de
scară către producător a consumului de factori de producţie în aceeaşi
proporţie şi în aceeaşi direcţie.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Capitalul tehnic reprezintă: a) totalitatea resurselor de care dispune
întreprinderea pentru a asigura producţia; b) orice bun utilizat în
producţiei; c) un bun rezultat dintr-un proces de producţie şi utilizat într-un
alt proces de producţie; d) numai clădirile folosite în procesul de
producţie; e) numai materiile prime folosite pentru producţie;
2. Înlocuirea, parţială sau totală, a unuia sau mai multor factori de
producţie cu unul sau mai mulţi factori din cei folosiţi sau noi, în condiţiile
obţinerii cel puţin a aceleiaşi producţii, reprezintă: a) combinarea factorilor
de producţie; b) substituirea factorilor de producţie; c) productivitatea
medie a factorilor de producţie; d) productivitatea marginală a factorilor de
producţie; e) productivitatea globală a factorilor de producţie;
3. Una dintre situaţiile de mai jos nu se verifică în cazul creşterii
productivităţii medii: a) productivitatea marginală poate să scadă; b)
producţia totală creşte continuu cu o rată descrescătoare; c) productivitatea
marginală creşte până la un punct după care scade; d) productivitatea
marginală şi cea medie sunt egale în punctul de maxim al acesteia din
urmă; e) producţia totală poate creşte cu o rată crescătoare;
4. Curba productivităţii marginale a unui factor de producţie
intersectează axa factorului variabil de producţie în punctul pentru care: a)
productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este maximă; b)
producţia totală este maximă; c) începe să se manifeste randamentul
descrescător al factorului respectiv de producţie; d) producţia totală este

42
minimă; d) productivitatea medie a factorului respectiv de producţie este
egală cu productivitatea marginală a acestuia;
5. Produsul total a unui factor de producţie este maxim atunci când:
a) productivitatea medie este maximă; b) productivitatea marginală este
maximă; c) productivitatea medie este egală cu cea marginală; d)
productivitatea marginală este nulă; e) productivitatea marginală este
maximă;
6. Un producător utilizează doi factori de producţie ale căror preţuri
sunt egale. În scopul minimizării costului total, producătorul trebuie să
utilizeze în producţie: a) cantităţi egale din cei doi factori de producţie; b)
cantităţile factorilor de producţie pentru care productivităţile marginale ale
factorilor sunt maxime; c) cantităţile factorilor de producţie ce corespund
maximului fiecărei productivităţii medii; d) cantităţile ce corespund
egalităţii dintre cele două productivităţi marginale; e) doar unul dintre cei
doi factori de producţie;
7. Combinarea factorilor de producţie constituie o dovadă de
comportament raţional din partea agenţilor economici atunci când: a) duce
la realizarea unei producţii mai mari cu acelaşi efort; b) permite obţinerea
aceloraşi producţii cu un consum mai mic; c) permite mărirea rezultatelor
odată cu diminuarea consumului de resurse; d) permite substituirea
factorilor de producţie fără să afecteze rezultatele; e) toate cele de mai sus;
8. Dacă un producător trebuie să utilizeze cantităţi de 4 ori mai mari
din toţi factorii de producţie pentru a mări producţia de 3 ori, atunci funcţia
de producţie are: a) randamente descrescătoare de scară; b) randamente
crescătoare de scară; c) randamente constante de scară; d) proporţii fixe ale
factorilor de producţie; e) izocuante liniare;
9. În momentul T0, o întreprindere cu 50 salariaţi obţine o producţie
de 10000 bucăţi. Dacă întreprinzătorul substituie 5 utilaje cu factorul
muncă, în condiţiile unei rate marginale de substituţie R ms=10,
productivitatea medie a muncii în T1 este: a) 100 bucăţi/salariat; b) 200
bucăţi/salariat; c) 300 bucăţi/salariat; d) 150 bucăţi/salariat; e) 250
bucăţi/salariat;
10. Cunoaşterea nivelului productivităţii marginale este importantă
pentru a: a) aprecia evoluţiei costului variabil; b) fundamenta obiectul de
43
activitate al firmei; c) determina costul de oportunitate; d) fundamenta
decizia de a mări/micşora volumul de factori de producţie utilizaţi; e)
fundamenta decizia de a mări/micşora volumul de timp alocat consumului;
11. Când productivitatea marginală a unui factor de producţie este
mai mare decât productivitatea medie, pentru orice creştere a cantităţii
utilizate din factorul de producţie variabil, productivitatea medie: a) creşte;
b) scade; c) este maximă; d) este minimă; e) poate să crească, să scadă sau
să nu se modifice;
12. Conform legii randamentelor factoriale descrescânde: a)
producţia totală creşte pe măsură ce cantităţile din factorii de producţie
variabili cresc; b) producţia totală scade pe măsură ce cantităţile din
factorii de producţie variabili cresc; c) productivităţile marginale cresc
atunci când factorii de producţie variabili cresc şi scad în caz contrar; d)
producţia suplimentară derivată din creşterea după un anumit nivel a
factorului variabil marchează tendinţa de scădere; e) productivitatea medie
creşte la combinarea unei cantităţi tot mai mari dintr-un factor de producţie
variabil cu o cantitate determinată dintr-un factor fix;
13. Productivitatea medie a 10 muncitori este 20 unităţi. Dacă
productivitatea marginală corespunzătoare celui de-al 11-lea muncitor este
18 unităţi, se poate trage concluzia că: a) productivitatea marginală creşte;
b) productivitatea marginală este constantă; c) productivitatea medie
creşte; d) productivitatea medie se reduce; e) productivitatea marginală
este maximă;
14. Dacă productivitatea marginală a unui factor de producţie este
mai mică decât productivitatea medie a factorului respectiv, atunci: a)
productivitatea medie creşte; b) productivitatea medie se reduce; c)
productivitatea medie este maximă; d) productivitatea marginală creşte; e)
productivitatea marginală este constantă;
15. Pe o izocuantă: a) o deplasare spre dreapta reflectă o creştere a
producţiei ce poate fi realizată; b) o deplasare spre stânga reflectă o
creştere a producţiei ce poate fi realizată; c) se obţine acelaşi nivel al
producţiei indiferent de combinaţia aleasă de factori de producţie; d) panta
este constantă; e) nici una din cele de mai sus;

44
 16. Rata marginală de substituţie tehnică ilustrează: a) rata la care un
factor de producţie este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât
să aibă loc o creştere a producţiei cu o unitate; b) rata la care un factor de
producţie este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât să aibă loc
o reducere a producţiei cu o unitate; c) rata la care un factor de producţie
este substituit cu un alt factor de producţie astfel încât producţia să rămână
constantă; d) faptul că, pe măsură ce are loc creşterea cantităţii utilizate
dintr-un factor de producţie, este nevoie de creşterea consumului din alt
factor astfel încât producţia să rămână constantă; e) faptul că resursele sunt
nelimitate;
17. Dacă se consideră doi factori de producţie, munca şi capitalul, şi
are loc o creştere a preţului factorului muncă (situat pe abscisă), în
condiţiile caeteris paribus, panta dreptei izocostului: a) va creşte; b) va
scădea; c) va rămâne constantă; d) va creşte şi apoi va scădea; a) nici una
din cele de mai sus;
18. Rata marginală de substituire a factorilor de producţie (Rms)
exprimă: 1) panta izocuantei; 2) raportul dintre cantitatea suplimentară din
factorul care substituie şi cantitatea din factorul la care s-a renunţat; 3)
raportul dintre Wmg a factorului care substituie şi Wmg a factorului
substituit; 4) raportul dintre Wmg a factorului substituit şi Wmg a
factorului care îl substituie; 5) raportul dintre Wmg a factorului substituit
şi costul marginal al factorului ce îl substituie. Alegeţi varianta corectă: a)
1+2+3; b) 2+4; c) 3+5; d) 4+5; e) 1+3;
19. Decizia privind varianta de combinare a factorilor de producţie
are în vedere: 1) caracterul nelimitat al factorilor de producţie supuşi
combinării; 2) conjunctura pieţelor factorilor utilizaţi; 3) caracteristicile
factorilor de producţie; 4) concordanţa factorilor de producţie cu specificul
activităţii; 5) nici una din variantele de mai sus. Alegeţi varianta corectă:
a) 2+3+4; b) 2+4; c) 2+3; d)1+ 2+4; e) 5;
20. Când productivitatea marginală este mai mare decât
productivitatea medie, iar cantitatea de factori utilizaţi creşte: 1)
productivitatea medie este crescătoare; 2) costul marginal este crescător; 3)
costul total mediu este crescător; 4) costul total creşte; e) productivitatea

45
medie este descrescătoare. Alegeţi varianta corectă: a) 1+3+4; b) 2+3+4;
c)3+5; d) 2+4; e) 1+4;
21. Izocuanta reprezintă: a) ansamblul combinaţiilor din bunurile X
şi Y, ce furnizează consumatorului aceeaşi satisfacţie; b) ansamblul
combinaţiilor de muncă şi capital pe seama cărora se poate obţine aceeaşi
producţie; c) ansamblul factorilor de producţie pentru care se abţine acelaşi
profit; d) ansamblul factorilor de producţie ce pot fi achiziţionaţi în funcţie
de bugetul disponibil şi preţurile unitare ale acestora; e) nici un răspuns
corect;
22. Echilibrul producătorului este ilustrat grafic prin: a) punctul de
intersecţie dintre izocuantă şi izocost; b) punctul de intersecţie dintre
isophelimă şi izocost; c) punctul de intersecţie dintre curba de indiferenţă
şi izocost; d) punctul de tangenţă dintre curba de utilitate şi dreapta
bugetului; e) nici un răspuns corect;
23. Creşterea bugetului întreprinzătorului va determina: a) scăderea
pantei izocostului; b)creşterea pantei izocostului; c) deplasarea spre
dreapta a izocostului, paralel cu dreapta iniţială; d) deplasarea spre stânga
a izocostului, paralel cu dreapta iniţială; e) nici o modificare;
24. Dacă în dinamică indicele producţiei este mai mic decât indicele
consumului de factori, atunci: 1) randamentele de scară sunt crescătoare;
2) randamentele de scară sunt descrescătoare; 3) randamentele de scară
sunt constante; 4) elasticitatea producţiei în raport cu factorii de producţie
este subunitară; 5) nici un răspuns corect. Alegeţi varianta corectă: a) 1+4;
b) 2+4; c) 3+4; d) 2; e) 5;
25. Dacă indicele producţiei este mai mare decât indicele consumului
de factori, atunci: 1) productivitatea globală a factorilor de producţie
creşte; 2) economiile de scară sunt superioare dezeconomiilor de scară; 3)
randamentele de scară sunt descrescătoare; 4) costul total mediu creşte; 5)
firma este supradimensionată. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+5; b) 2+3;
c) 2+3+5; d) 3+4; e) 1+2;
26. Un agent economic a achiziţionat un utilaj la un preţ de 2
milioane lei. Durata de funcţionare a utilajului este de 10 ani. La casarea
utilajului se obţin venituri de 200000 lei şi se fac cheltuieli cu demontarea

46
de 50000 lei. Să se determine suma totală ce trebuie să o amortizeze
agentul economic şi rata de amortizare;
27. O fabrică de bere achiziţionează o instalaţie de îmbuteliere în
valoare totală de 24 milioane de lei. Care este amortizarea anuală a
instalaţiei, dacă durata de funcţionare e stabilită la zece ani? Dar dacă
firma ar opta pentru o politică de amortizare accelerată, în opt ani? Arătaţi
avantajele şi dezavantajele promovării unei politici a amortizării
accelerate;
28. O întreprindere cu profil agricol dispune de 50 ha teren arabil şi
capital tehnic necesar, foloseşte în anul T0 5 salariaţi agricoli, fiecare
lucrând în medie 1000 ore anual şi obţine o producţie de 3000 quintale
cereale. În anul T1, pe acelaşi teren şi cu acelaşi volum de capital tehnic,
dar utilizând 6 salariaţi agricoli (timpul lucrat de un salariat rămâne
neschimbat) s-au obţinut 3800 quintale cereale. Să se determine: nivelul
productivităţii medii şi marginale a muncii (pe lucrător şi pe oră); nivelul
procentual al productivităţii medii a muncii – pe lucrător şi pe oră de
muncă – în anul T1 faţă de anul T0;
29. În cadrul unei întreprinderi unde lucrează 10 salariaţi, într-o
anumită perioadă, se obţine o producţie de 1000 unităţi. Folosind capital
tehnic în acelaşi volum şi structură, dar angajând încă 1 salariat,
întreprinzătorul reuşeşte să obţină o producţie suplimentară de 200 unităţi.
Determinaţi productivitatea medie a muncii; productivitatea marginală a
muncii;
30. Pentru obţinerea unei producţii de 20 mil. lei, un agent economic
foloseşte un capital, concretizat în zece utilaje de producţie. Prin folosirea
a încă 5 utilaje de producţie în valoare de 10 mil. lei, agentul economic
obţine o producţie totală de 30 mil. lei. Să se determine: productivitatea
medie a capitalului (W k); productivitatea marginală a capitalului (W
mgk).

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Randamentele de scară şi utilitatea lor practică.
2. Analiza efectelor de extindere la scară a producţiei.
47
 Întrebări şi teme pentru discuţii:
1. Explicaţi ce se înţelege prin optimul producătorului
2. Ce semnificaţie are analiza combinării pe termen scurt şi pe termen
lung.
3. Explicaţi randamentele factoriale şi de scară, construindu-vă
raţionamentul pentru un anumit tip de întreprindere.

Tema 6. COSTURILE DE PRODUCŢIE ŞI RENTABILITATEA

Planul temei:
6.1. Conceptul şi clasificarea costurilor în microeconomie
6.2. Evoluţia costurilor totale, medii şi marginale în funcţie de
volumul producţiei în perioada scurtă şi lungă de timp
6.3. Maximizarea profitului şi pragul de rentabilitate
6.4. Oferta optimă a firmei fundamentată pe baza: costurilor totale,
veniturilor şi a profitului; costului marginal şi al venitului marginal

Rezumatul temei: Costurile de producţie sunt o importantă categorie

de cercetare a teoriei economice. Costurile de producţie reprezintă
totalitatea cheltuielilor, în expresie monetară, pe care producătorul le
suportă pentru fabricarea şi vânzarea bunurilor economice. Costurile de
producţie exprimă expresia bănească a consumului de factori de producţie
necesară producerii şi comercializării acestor bunuri şi servicii.
Costurile de producţie îndeplinesc următoarele funcţii:
1) de măsurare a cheltuielilor necesare obţinerii unui bun oarecare;
2) costul este indicatorul principal al stabilirii preţului (limita de jos);
3) de control şi de reglare a activităţii economice;
4) determinarea nivelului eficienţei economice a întreprinderii.
Costul de producţie are următoarea structură:
- cheltuieli materiale;
- cheltuieli de muncă (salarii + cotizaţii);
- cheltuieli generale (chirie, dobânzi, impozit).

48
 În dependenţă de schimbarea volumului producţiei costurile se
clasifică în costuri variabile (VC) şi costuri fixe (FC).

Figura 6.1. Tipuri de costuri

Suma totală de cheltuieli variabile este într-o dependenţă directă de

volumul producţiei, la fel şi structura lor în cadrul producţiei şi realizării
unor tipuri de produse (cheltuielile pentru materie primă şi materiale,
salarizarea muncitorilor, cheltuielile pentru combustibil, energie electrică).
Cheltuielile fixe nu depind într-o perioadă dată de timp de schimbările
volumului producţiei (plata pentru chirie, salarizarea administraţiei,
amortizarea mijloacelor fixe). Suma cheltuielilor fixe şi variabilele
formează cheltuielile totale.
Cost marginal (MC) reprezintă costul suplimentar, ce rezultă din
creşterea cu o unitate a volumului producţiei. De aici rezultă că costul
marginal este un cost variabil excedentar, care revine unei unităţi
suplimentare de producţie. Pe baza costurilor totale, fixe şi variabile pot fi
calculate costurile medii, care reprezintă cheltuielile de producţie ce revin
pe o unitate de produs.
În perioada lungă de timp toate cheltuielile întreprinzătorului se
modifică. De aceea în această perioadă de timp, pentru a obţine o creştere
a volumului producţiei, firma trebuie să micşoreze costul total mediu. În
rezultat, întreprinzătorul va obţine o creştere a veniturilor care este mai
mare decât costul total mediu. Aceste venituri pot fi înregistrate într-o
perioadă lungă de timp de către toate firmele şi poartă denumirea
„economie la scară”. Efectul de scară reprezintă modificarea costurilor
medii pe termen lung odată cu modificarea dimensiunilor producţiei

49
 În cadrul întreprinderii pot fi utilizate următoarele căi de reducere a
costului:
- reducerea consumului de materiale, combustibil (prin economisire,
perfecţionarea tehnologiilor, reducerea rebutului);
- utilizarea utilajului mai performant;
- folosirea de înlocuitori în cazul materialelor scumpe şi deficitare
(metale, îngrăşăminte, minerale);
- procurarea factorilor de producere de pe pieţe alternative.
În condiţiile economiei de piaţă raţionalitatea activităţii economice
este reprezentată de profit. În sens foarte larg profitul reprezintă venitul,
câştigul realizat, în formă bănească de către cei ce iniţiază şi organizează o
activitate economică. Profitul este eficienţa obţinută ca rezultat al utilizării
unei astfel de resurse umane, precum abilitatea antreprenorială.
Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:
1. Constituie propulsorul primar sau generatorul producţiei;
2. Determină nivelul utilizării resurselor şi repartizarea lor;
3. Stimulează inovaţiile şi investiţiile.
Profitul reprezintă un element variabil în timp şi spaţiu, reprezentând
excedentul de venituri fără costuri. Maximizarea profitului este obiectivul
de bază al firmei. Pentru a majora profitul, firma va spori volumul
producţiei până când creşterea venitului suplimentar va depăşi creşterea
costurilor de producţie pe unitate de produs. Întreprinderea va obţine profit
maximal în condiţiile egalizării costurilor marginale cu veniturile
marginale. Pragul de rentabilitate este momentul când venitul total este
egal cu costul total, iar întreprinderea înregistrează profit zero.

Concepte cheie
Cost de producţie expresia monetară a consumului factorilor de producţie pentru
obţinerea unui anumit bun sau serviciu.
Costul explicit cheltuielile pentru procurarea factorilor de producţie din afara
întreprinderii.
Cost implicit consumul resurselor proprii ale firmei: pământ, încăperi,
active nemateriale, munca proprie, etc.
Cost contabil cheltuielile reale suportate de întreprinzător şi fixate în
evidenţa contabilă.
50
Costuri fixe cheltuielile ce nu depind de volumul producţiei obţinute.
Costuri variabile cheltuielile ce se modifică odată cu volumul producţiei
obţinut.
Costuri medii reprezintă cheltuielile de producţie ce revin pe o unitate de
produs.
Costuri marginale costul suplimentar, ce rezultă din creşterea cu o unitate a
volumului producţiei.
Profit reprezintă diferenţa dintre încasarea totală obţinută de
producător ca rezultat al activităţii sale şi costul de producţie.
Profitul contabil reprezintă acea parte a venitului întreprinderii care rezultă în
urma acoperirii costului explicit (contabil).
Profitul economic reprezintă diferenţa dintre încasările totale ale firmei şi
costurile ei economice: explicite şi implicite (inclusiv profitul
normal).
Prag de rentabilitate reprezintă situaţia când venitul total este egal cu costul total,
iar întreprinderea înregistrează profit zero.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Pe termen scurt, atunci când costul variabil total creşte mai rapid
decât producţia: a) costul fix mediu rămâne constant; b) costul variabil
mediu scade; c) costul variabil mediu rămâne constant; d) costul total
mediu scade, creşte sau rămâne constant; e) costul fix mediu creşte;
2. La o societate comercială costul variabil mediu este de 20 u.m., iar
nivelul producţiei la care profitul este nul 50 bucăţi. Dacă preţul unitar este
egal cu 40 u.m., atunci costul total, costul total mediu şi profitul total sunt:
a) 1250; 25; 0; b) 3000; 60; 0; c) 2000; 40; 0; d) 2000; 80; 0; e) 4000; 80;
0;
3. Costul total (CT) al unui producător este dat de relaţia, unde Q
este producţia. Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul
total este constant; b) costul marginal este descrescător; c) costul marginal
este egal cu costul total mediu; d) costul marginal este mai mare decât
costul total mediu; e) costul marginal este mai mic decât costul total
mediu;
4. Costul total CT al unui producător este dat de relaţia CT = a+b x
Q, unde Q este producţia, iar a şi b sunt constante pozitive. Care dintre
afirmaţiile următoare este adevărată: a) costul total este constant; b) costul

51
marginal este descrescător; c) costul marginal este egal cu costul total
mediu; d) costul marginal este mai mare decât costul total mediu; e) costul
marginal este mai mic decât costul total mediu; f) costul variabil total este
constant;
5. În situaţia în care preţul pieţei este mai mic decât costul total
mediu, dar mai mare decât costul variabil mediu, o firmă: a) trebuie să
părăsească piaţa, profitul fiind negativ; b) continuă activitatea doar dacă pe
piaţă intră şi alţi producători; c) rămâne pe piaţă pentru a-şi acoperi o parte
a costurilor fixe; d) iese de pe piaţă, deoarece nu se află la nivelul pragului
de rentabilitate; e) rămâne pe piaţă, deoarece costul marginal este mai mic
decât costul variabil mediu;
6. În cazul în care costurile variabile totale scad într-o mai mică
măsură decât producţia, costul total mediu: a) creşte; b) scade; c) rămâne
constant; d) este nul; e) este minim;
7. O firmă prezintă următoarea situaţie în cazul unui bun: preţul de
vânzare estimat 25 u.m., costurile fixe totale 10.000 u.m., iar costul
variabil unitar, de 5 u.m. Pragul de rentabilitate pentru acel bun este: a)
100 bucăţi; b) 200 bucăţi; c) 300 bucăţi; d) 400 bucăţi; e) 500 bucăţi;
8. Pe termen scurt, reducerea producţiei determină întotdeauna: a)
creşterea costului marginal; b) creşterea costului fix mediu; c) scăderea
costului fix; d) creşterea productivităţii marginale; e) toate cele de mai sus;
9. La creşterea producţiei cu 75%, costul variabil sporeşte cu 50%.
Ce evoluţie apreciaţi că înregistrează costul total mediu: a) creşte; b)
scade; c) nu se modifică; d) poate creşte, scade sau rămâne constant; e)
informaţia este insuficientă pentru a determina evoluţia costului mediu;
10. Dacă producţia unei întreprinderi creşte cu 25%, atunci costul fix
mediu: a) creşte cu 20%; b) scade cu 20%; c) creşte cu 25%; d) rămâne
constant; e) creşte sau scade în funcţie de evoluţia costurilor variabile;
11. Care dintre următoarele afirmaţii privesc noţiunea de cost
variabil: a) se referă la factorii de producţie integral consumaţi într-un
singur proces de producţie; b) se referă la factorii de producţie consumaţi
treptat într-un proces de producţie; c) include consumurile de factori de
producţie care se modifică odată cu schimbarea volumului de producţie; d)
include consumurile de factori de producţie care nu se modifică la
52
schimbarea volumului de producţie; e) toate afirmaţiile de mai sus sunt
corecte;
12. Care din următoarele afirmaţii cu privire la relaţia dintre costuri
şi productivitate este adevărată: a) atunci când costul variabil mediu este
minim, productivitatea medie a factorului variabil este în creştere; b)
atunci când costul variabil mediu este minim, productivitatea medie a
factorului variabil este de asemenea minimă; c) atunci când costul variabil
mediu este minim, productivitatea medie a factorului variabil este maximă;
d) atunci când costul marginal este minim, productivitatea marginală este
descrescătoare; e) nu există o relaţie de influenţă între costuri şi
productivitate;
13. Costul total mediu scade atunci când: a) costul marginal este mai
mare decât costul total mediu şi producţia creşte; b) costul variabil mediu
creşte pentru valori ale producţiei peste nivelul corespunzător costului total
mediu minim; c) costul marginal este negativ; d) curba costului marginal
se află deasupra curbei costului variabil mediu dar sub curba costului total
mediu şi producţia creşte; e) curba costului marginal se află deasupra
curbei costului total mediu;
14. Când costul marginal este mai mic decât costul total mediu şi
producţia creşte, atunci: a) costul total mediu creşte; b) costul total mediu
este minim; c) costul marginal este nul; d) costul variabil mediu poate să
crească; e) nici o variantă nu este corectă;
15. Dacă costul total (CT) al unui producător se exprimă prin relaţia
CT=4+10Q, unde Q este producţia, una din afirmaţiile următoare este
adevărată: a) costul total este constant; b) costul marginal este egal cu
costul total mediu; c) costul marginal este descrescător; d) costul marginal
este mai mare decât costul total mediu; e) costul marginal este mai mic
decât costul total mediu;
16. Profitul contabil reprezintă: 1) diferenţa dintre venitul total şi
costul de oportunitate; 2) diferenţa dintre costul explicit şi costul implicit;
3) diferenţa dintre venitul total şi costul contabil; 4) suma dintre costul
implicit şi profitul economic; 5) nici una din variante nu este valabilă.
Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3+4; b) 2+3; c) 3+4; d) 2+4; e) 5;

53
 17. Costul contabil reprezintă 90% din valoare producţiei, iar
salariile reprezintă 50% din costurile materiale. Profitul obţinut este de 250
mil. u.m. iar producţia fizică 2000 buc. Costul salarial pe produs
reprezintă: a) 30 mii; b) 90 mii; c) 125 mii; d) suma nu poate fi calculată;
e) a – d false;
18. În T0 la nivelul unei firme, rata profitului la cost este de 20%. În
T1 costurile de producţie nu se modifică, iar rata profitului la cifra de
afaceri devine 15%. Profitul în T1 faţă de T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade
cu 11,8%; c) scade cu 17,5%; d) creşte cu 17%; e) creşte cu 18,9%;
19. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la
un preţ de 5 u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând
să devină întreprinzător el a renunţat la posibilitatea de a fi angajat cu un
salariu anual de 50000 u.m. şi de a plasa banii investiţi într-o afacere pe
piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste
condiţii, profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000;
150000; b) 500000; 100000; c) 150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se
pot determina;
20. Rata rentabilităţii : 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport
direct proporţional cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca
diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează pe baza raportului dintre
cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d)
1+4+5; e) 2+5;
21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este
240 u.m.. Preţul unei unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte
cu 50%. În aceste condiţii, rata profitului la cost: a) scade cu 41,65%; b)
scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu 171,43%; e) nu se
modifică;
22. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu
45%: a) profitul mediu scade cu 55% iar rata profitului la cifra de afaceri
rămâne constantă; b) profitul mediu creşte cu 45% iar rata profitului la
cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne constant iar
rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri
şi rata profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi
54
rata profitului la costuri cresc, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne
constantă;
23. În anul 2015 o întreprindere a produs 8000 unităţi de marfă
având următoarele cheltuieli: materie primă – 2.000.000 lei, materiale –
100000 lei, combustibil, apa, energie – 300000 lei, salarii – 500000 lei
(dintre care 10% - salariu pentru administraţie), amortizarea capitalului fix
– 150000 lei, arenda, iluminatul, căldura – 200000 lei. În anul 2016 firma
dublează producţia şi în aceste condiţii cheltuielile variabile cresc
proporţional. Calculaţi cheltuielile totale şi cele medii pentru anii 2015 şi
2016;
24. Cu scopul producerii a 10000 unităţi de produs, firma are
următoarele costuri: materie primă – 500000 lei, materiale – 110000 lei,
amortizarea capitalului fix – 40000 lei, salarii – 200000 lei (dintre care
10% - salariu pentru administraţie), alte cheltuieli – 50000 lei. Preţul de
vânzare este de 150 lei. Calculaţi: costuri totale, costuri medii şi profitul
firmei;
25. O întreprindere a produs în anul 2015 un număr de 800 unităţi de
produse, având următoarele cheltuieli de producţie: materii prime 200000
u.m., materiale auxiliare 10000 u.m., combustibil, energie, apă 30000 u.m.,
salarii 50000 u.m., din care 10% salarii fixe, amortizare capital fix 15000
u.m., cheltuieli cu chirii, iluminat, încălzire 20000 u.m. Firma dublează
producţia în anul 2016, în condiţiile când costurile variabile cresc direct
proporţional cu producţia. Calculaţi costul producţiei în cei doi ani şi
costul unitar în fiecare din cei doi ani de activitate;
26. Pentru a obţine zilnic 1000 bucăţi din bunul „X”, un agent
economic cheltuieşte: materii prime 50000 u.m., materii auxiliare 11000
u.m., amortizare capital fix 4000 u.m., salarii 20000 u.m., din care 10%
salarii ale personalului administrativ, alte cheltuieli materiale 5000 u.m.
Dacă preţul de vânzare al mărfii este de 150 lei bucata, se cere de calculat
valoarea producţiei zilnice (QP); costul producţiei (CT); costul unitar
(mediu) (CTM); profitul (Pr);
27. La o întreprindere costurile fixe reprezintă 300000 lei, iar
costurile variabile 50 lei. După vânzarea mărfii, venitul a constituit 900000

55
lei, dintre care 100000 reprezintă profitul firmei. Ce cantitate de produse a
realizat firma dată?
28. Se cunoaşte că preţul de vânzare al unui produs este de 2000 lei.
Costurile fixe reprezintă 20000 lei, iar costurile variabile medii sunt de
1000 lei. Ce cantitate de produse trebuie sa realizeze firma dată pentru a
atinge pragul de rentabilitate?
29. Se cunoaşte că preţul de vânzare al produsului A este de 200 lei.
Costurile fixe reprezintă 300 lei, iar costurile variabile medii sunt de 150
lei. Ce cantitate de produse trebuie sa realizeze firma dată pentru a atinge
pragul de rentabilitate;
30. Cu scopul producerii a 100 buc. din bunul A un agent economic
face următoarele cheltuieli: materii prime şi materiale 100000 u.m.,
combustibil şi energie 100000 u.m., chiria 5000 u.m., salarii 95000 u.m.,
alte cheltuieli 10000 u.m. Agentul economic foloseşte un capital fix de 5
milioane u.m. Amortizarea inclusă în costul de producţie al celor 100
bucăţi este de 10 la sută din preţul capitalului fix. Agentul economic vinde
întreaga producţie de 100 bucăţi pe piaţă, obţinând o rată a rentabilităţii pe
produs de 20 la sută (calculată la costuri). Determinaţi: costul întregii
producţii; costul unitar-mediu; profitul pe bucată; profitul pentru întreaga
producţie vândută; preţul de vânzare a unei bucăţi.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Modalităţi de formare a costurilor de producţie în Republica
Moldova.
2. Profitul: surse tradiţionale şi de perspectivă.
3. Căile de reducere a costurilor de producţie în economia naţională.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Determinaţi în ce constă legătura dintre costul mediu şi
productivitatea medie şi dintre costul marginal şi productivitatea
marginală.
2. Expuneţi căile de minimizare a costurilor de producţie.
3. Identificaţi strategia producătorului în maximizarea profitului.
56
 4. Analizaţi pragul de rentabilitate al firmei.

Tema 7. EXISTENŢA ECHILIBRULUI ECONOMIC

ŞI COMPORTAMENTUL FIRMEI ÎN CONDIŢII
DE COMPETIŢIE PERFECTĂ

Planul temei:
7.1. Concurenţa perfectă: caracterizare, posibilităţi de intrare pe piaţă
7.2. Situaţia de optim a firmei concurenţiale. Principiul maximizării
profitului
7.3. Curba ofertei firmei concurenţiale în perioada scurtă şi perioada
lungă de timp
7.4. Preţul de echilibru pe termen lung. Analiza stabilităţii
echilibrului

Rezumatul temei: Concurenţa perfectă este tipul de concurenţă,

desfăşurată între mai mulţi vânzători în condiţiile formării libere a preţului.
Trăsăturile concurenţei perfecte sunt:
1. Atomicitatea pieţei;
2. Omogenitatea produselor;
3. Fluiditatea pieţei;
4. Mobilitate perfectă a factorilor de producţie;
5. Transparenţa pieţei.
Reieşind din teoria costurilor de producţie, determinăm că
producătorul, activând în anumite condiţii specifice ale pieţei, tinde mereu
să realizeze maximum de profit şi minimum de cheltuieli. În dependenţă
de condiţiile pieţei firma, pentru a realiza scopurile sus numite, îşi alege
model de comportament pe piaţă. Reieşind din condiţiile concurenţei
perfecte, putem menţiona că:
1) preţul tuturor unităţilor de producţie realizată de către firmă nu se
schimbă pe măsură ce creşte cantitatea de producţie;
2) venitul total al firmei concurente va depinde cantitativ de
producţia realizată de către firmă (relaţia aceasta este direct proporţională);
57
 3) fiecare unitate suplimentară de producţie realizată va fi vândută la
acelaşi preţ, de aceea venitul mediu obţinut de la fiecare unitate de
producţie va fi constant şi egal cu preţul bunului.
4) deoarece toate unităţile suplimentare de bun produs se realizează
la unul şi acelaşi preţ, venitul primit de la realizarea suplimentară a
bunurilor (sau MR) va fi egal cu venitul mediu (AR) şi egal cu preţul (P):
MR = AR = P.
Maximizarea profitului firmei poate fi analizată în perioada scurtă şi
lungă de timp.
Pe termen scurt firma obţine cele mai bune rezultate când realizează
un volum de bunuri pentru care costul marginal este egal cu preţul pieţei şi
cu venitul marginal: MC=P=MR→ profitul total este maximal.
Pe termen lung toate costurile sunt variabile, maximizarea profitului
se realizează la acea producţie pentru care preţul este egal cu costul
marginal şi cu costul total mediu: P=MC=ATC. Costul total mediu este
egal cu costul marginal se realizează la nivelul costului total mediu
minimal. Pe termen lung firma în concurenţă perfectă poate obţine doar
profit normal.
În dependenţă de stabilitate, echilibrul poate lua următoarele forme:
Modificări în condiţiile cererii şi ofertei
Echilibru stabil
Piaţa revine la echilibrul iniţial
Piaţa dispune de forţe proprii de a se reechilibra
În urma unor şocuri echilibrul pieţei se rupe, cu trecerea
Echilibru instabil timpului piața îşi accentuează dezechilibrul

Dezechilibrul se reproduce în condiţii relativ constante,

Dezechilibrul autoîntreţinut starea de dezechilibru apare ca normală

Figura 7.1. Forme de echilibru în concurenţa perfectă

Echilibrul pieţei cu concurenţă perfectă se realizează la acel preţ şi

volum de tranzacţii, pentru care cererea şi oferta pieţei sunt egale. În
dependenţă de perioada de timp, echilibrul se realizează în dependenţă de
următoarele condiţii:
1. Echilibru pe termen foarte scurt - cererea se modifică, iar oferta
este rigidă;

58
 2. Echilibru pe termen scurt - cererea se modifică, iar oferta este
inelastică;
3. Echilibru pe termen lung - cererea şi oferta se modifică, toţi
factorii de producţie sunt variabili.

Concepte cheie
Concurenţă perfectă tipul de concurenţă, desfăşurată între mai mulţi vânzători în
condiţiile formării libere a preţului.
Atomicitatea pieţei. piaţa se compune dintr-un număr foarte mare de vânzători şi
cumpărători, ponderea fiecăruia pe piaţă fiind
nesemnificativă, încât ei nu pot influenţa preţurile.
Omogenitatea produsele diferitor firme sunt identice, substituibile, astfel
produselor încât cumpărătorilor le este indiferent de la ce producător
procură marfa.
Fluiditatea pieţei. lipsa barierelor permite agenţilor economici să intre şi să iasă
liber de pe piaţă.
Mobilitate perfectă mobilitatea absolută a resurselor de producţie în termen lung.
a factorilor de
producţie.
Transparenţa pieţei toţi agenţii economici dispun de informaţii perfecte în privinţa
preţurilor, tehnologiilor, resurselor, etc.,
Echilibrul pieţei cu se realizează la acel preţ şi volum de tranzacţii, pentru care
concurenţă perfectă cererea şi oferta pieţei sunt egale.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. O firmă ce operează pe o piaţă cu concurenţă perfectă observă că
produce la un nivel la care venitul marginal este inferior costului marginal.
Pentru a-şi maximiza profitul (sau reduce pierderile) firma ar trebui să: a)
crească nivelul producţiei; b) crească preţul; c) iasă de pe piaţă; d) reducă
preţul; e) reducă producţia;
2. Curba individuală a ofertei pe termen scurt pentru un producător
ce acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă este acea porţiune a costului
marginal situată deasupra curbei: a) costului total mediu; b) costului
variabil mediu; c) costului fix mediu; d) încasării medii; e) productivităţii
medii;

59
 3. Nu reprezintă o caracteristică a pieţei cu concurenţă pură şi
perfectă: a) atomicitatea cererii şi a ofertei; b) omogenitatea produselor; c)
fluiditatea perfectă; d) transparenţa perfectă; e) informaţia asimetrică;
4. Un producător dintr-o piaţă de concurenţă perfectă produce 1000
bucăţi dintr-un bun. Costul fix este de 10 milioane lei, iar costul variabil
este de 32 milioane lei. Preţul minim la care producătorul poate să-şi
vândă producţia pe termen scurt este: a) 42000 lei; b) 20000 lei; c) 32000
lei; d) 4200 lei; e) 2000 lei;
5. Curba cererii pentru o firmă în condiţiile concurenţei perfecte este:
a) verticală; b) orizontală; c) descrescătoare în raport cu preţul pieţei; d)
crescătoare în raport cu preţul pieţei; e) oricare dintre variantele de mai
sus;
6. Într-o economie de piaţă, concurenţa are rolul de a: a) asigura
satisfacerea tuturor trebuinţelor; b) reduce riscul în luarea deciziilor; c)
realiza concentrarea producţiei; d) stimula creşterea eficienţei economice;
e) asigura avantaje pentru consumatori în defavoarea producătorilor;
7. Printre caracteristicile concurenţei perfecte, regăsim: a)
eterogenitatea produselor; b) firmele sunt „price makers”; c) existenţa unui
număr mare de cumpărători şi a unui număr redus de producători; d)
intrarea şi ieşirea liberă pe/de pe piaţă; e) firmele sunt adesea în poziţii de
oligopol;
8. În cazul concurenţei perfecte, preţul la care se vinde un bun pe
piaţă este: a) inferior venitului marginal; b) întotdeauna superior costului
marginal; c) întotdeauna superior profitului total; d) întotdeauna inferior
profitului marginal; e) întotdeauna egal cu venitul marginal;
9. Următoarea relaţie este valabilă indiferent de tipul de piaţă avută
în vedere: a) preţul este egal cu venitul mediu; b) preţul este unic; c) costul
marginal este superior venitului marginal; d) preţul este egal cu venitul
marginal; e) preţul este egal cu costul total mediu;
10. O firmă ce acţionează pe piaţa cu concurenţă perfectă va opta
pentru stoparea temporară a producţiei atunci când: a) preţul este superior
costului total mediu; b) preţul este inferior costului variabil mediu; c)
preţul este inferior costului mediu, dar superior costului variabil mediu; d)
preţul este superior venitului mediu; e) preţul este inferior costurilor fixe;
60
 11. Să presupunem că, pe o piaţă cu concurenţă perfectă, preţul pieţei
este superior costului mediu. Care din următoarele afirmaţii este adevărată,
având în vedere o perioadă mai lungă de timp: a) firme noi vor intra pe
piaţă, iar preţul va creşte; b) unele firme existente pe piaţă vor stopa
producţia; c) firmele existente pe piaţă înregistrează pierderi; d) firme noi
vor intra pe piaţă, iar preţul va scădea; e) nici una din cele de mai sus;
12. Când egalitatea dintre costul marginal şi preţ se realizează sub
nivelul costului variabil mediu, firma: a) înregistrează pierderi; b)
înregistrează profit contabil; c) se află la nivelul pragului de rentabilitate;
d) decide continuarea producţiei; e) îşi maximizează profitul;
13. Să presupunem că o firmă acţionează pe o piaţă cu concurenţă
perfectă. Dacă are loc o creştere a preţului datorată unor factori exogeni şi
firma urmăreşte maximizarea profitului, atunci aceasta va reacţiona prin:
a) reducerea producţiei; b) creşterea producţiei; c) menţinerea constantă a
nivelului producţiei; d) creşterea producţiei şi a preţului pieţei; e) nici una
din cele de mai sus;
14. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă: a) fiecare dintre firmele
concurente se va angaja în diferite forme de concurenţă non-preţ; b)
firmele noi pot intra liber, iar firmele existente pot părăsi piaţa foarte uşor;
c) firmele individuale au o „politică a preţurilor”; d) fiecare firmă aduce pe
piaţă un produs nestandardizat; e) fiecare firmă producătoare oferă produse
diferenţiate;
15. Curba ofertei unei firmei pe o piaţă cu concurenţă perfectă
coincide cu: a) curba costului variabil mediu; b) curba cererii c)curba
costului marginal dar nu mai jos de minimul costului variabil mediu; d)
curba costului variabil mediu dar nu mai jos de minimul curba costului
marginal; e) curba costului marginal, dar nu mai sus de minimul costului
mediu;
16. O firmă pe o piaţă perfect competitiva va decide să iasă de pe
piaţa atunci când: a) preţul este mai mic decât minimul costului total
mediu; b) preţul de echilibru se stabileşte la nivelul costului marginal; c)
când preţul este mai mic decât minimul costului variabil mediu; d) costul
mediu pe termen lung este crescător; e) preţul este egal cu costul fix
mediu;
61
 17. Un producător care acţionează pe o piaţă de concurenţă perfectă
angajează forţă de muncă suplimentară dacă: a) valoarea productivităţii
marginale a forţei de muncă este egală cu salariul; b) valoarea
productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mare decât salariul; c)
valoarea productivităţii marginale a forţei de muncă este mai mică decât
salariul; d) toate alternativele de mai sus sunt posibile; e) nici una dintre
alternativele de mai sus nu este posibilă;
18. Pentru o firmă ce acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă,
costurile evoluează conform funcţiei CT = 40Q + Q 2 (CT = costuri totale).
Dacă preţul acelui bun este de 100 u.m., producţia care maximizează
profitul va fi: a) 30 u.m.; b) 40 u.m.; c) 100 u.m.; d) 10 u.m.; e) 5 u.m.;
19. Care dintre următoarele nu constituie o caracteristică a pieţei cu
concurenţă perfectă? a) libertatea de a intra pe piaţă; b) perfecta informare
a agenţilor economici; c) o diversitate de produse diferenţiate între ele; d)
foarte mulţi cumpărători şi producători; e) perfecta mobilitate a factorilor
de producţie între diferitele pieţe;
20. Arătaţi care din afirmaţiile următoare este adevărată cu privire la
piaţa cu concurenţă perfectă: a) producătorii sunt „price makers”; b)
dreapta preţului are pantă negativă; c) bunurile oferite pe piaţă sunt
identice; d) preţul este inferior venitului marginal; e) a şi b;
21. În condiţiile concurenţei perfecte, o firmă înregistrează pierderi
atunci când egalitatea dintre venitul marginal şi costul marginal se
realizează: a) sub curba costului mediu; b) la nivelul de minim al costului
mediu; c) peste costul mediu; d) sub curba costului fix; e) nici una din cele
de mai sus;
22. Piaţa cu concurenţă pură şi perfectă este acea piaţă care se
caracterizează prin: a) libertatea de a intra şi de a ieşi de pe piaţă; b)
transparenţa perfectă; c) atomicitate perfectă; d) produse uşor diferenţiate;
e) perfectă mobilitate a factorilor de producţie;
23. Determinaţi cum este venitul marginal în concurenţa perfectă: a)
suma obţinută de vânzător pentru ultima unitate vândută; b) suma obţinută
de firmă pentru cantitatea vândută; c) preţul de vânzare; d) costul de
producţie;

62
 24. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul este: a) stabilit de către
stat; b) constant în perioade diferite de timp; c) fixat în urma negocierii
directe de către firme; d) impus de un cerc restrâns de vânzători; e)
determinat ca rezultat al confruntării cererii şi a oferte;
25. Determinaţi de ce în condiţiile concurenţei perfecte, firma nu-şi
poate maximiza profitul prin modificarea preţului: a) se poate schimba
doar una în urma confruntării cererii totale de piaţă cu oferta totală de
piaţă; b) se poate schimba indiferent de conjunctura pieţei; c) nici una din
variantele anterioare;
26. Determinaţi care sunt efectele negative ale concurenţei perfecte:
a) omogenitatea produselor comercializate; b) stagnarea procesului
inovaţional, ca rezultat al lipsei profitului economic; c) inaccesibilitatea de
plagiere a inovaţiilor a firmei competitive;
27. Cum consideraţi ce relevă preţul de echilibru al pieţei în
condiţiile concurenţei perfecte: a) preţul la care toţi agenţii economici îşi
pot realiza simultan propriile planuri de vânzare sau cumpărare până când
nu vor interveni alte modificări; b) preţul la care consumatorii sunt dispuşi
să procure o cantitate nelimitată; c) preţul la care producătorii sunt dispuşi
să vândă o cantitate nelimitată;
28. O întreprindere activează în condiţiile concurenţei perfecte
conform datelor din tabelul următor:
Q TC VC AVC MC TR Pr
0 16
1 22
2 30
3 42
4 56
5 72
6 92
7 116

Completaţi tabelul. Ce volum de producţie va produce firma dacă

P=20 lei? La ce mărime a preţului îşi va suspenda activitatea?
29. Interdependenţa dintre volumului de muncă folosit şi volumul de
producţie al firmei, ce activează pe piaţă cu concurenţă perfectă sunt date
în tabelul de mai jos. Întreprinderea comercializează producţia la preţul de
63
2 lei unitatea. Determinaţi produsul marginal al factorului muncă în unităţi
naturale şi valorice.
Efectivul de lucrători, pers 5 8 10 12 15 18
.
Volumul de producţie, un. 400 800 1300 1675 1925 2500

30. Întreprinderea activează în condiţiile pieţei cu concurenţă

perfectă conform datelor din tabelul următor:
Q, un. P, lei TC TVC AVC MC TR Pr
0 8 8
1 8 11
2 8 15
3 8 21
4 8 28
5 8 36
6 8 46
7 8 58
Determinaţi nivelul producţiei ce asigură firmei profitul maximal.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Modelul concurenţei perfecte.
2. Concurenţa ca „locomotivă” a dezvoltării economice.
3. Starea mediului concurenţial în economia naţională: realitate şi
perspective.
4. Avantajele şi dezavantajele concurenţei.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi trăsăturile pieţei cu concurenţă perfectă.
2. Redaţi modul de formare a preţurilor pe piaţa cu concurenţă
perfectă.
3. Expuneţi metodele de calcul a veniturilor firmei pe piaţa cu
concurenţă perfectă.
Tema 8. EXISTENŢA ECHILIBRULUI ECONOMIC
ÎN CONDIŢII DE COMPETIŢIE IMPERFECTĂ

64
 Planul temei:
8.1. Concurenţa imperfectă: trăsături specifice şi modele de
competiţie
8.2. Competiţie de monopol: determinarea volumului producţiei şi
preţului monopolistului. Echilibrul firmei de monopol în perioada scurtă şi
lungă de timp
8.3. Piaţa cu concurenţa de oligopol. Strategiile de comportament a
firmelor oligopoliste. Echilibrul firmei oligopoliste
8.4. Situaţia de optim a firmei în concurenţa monopolistică în
perioada scurtă şi lungă de timp
8.5. Evaluarea puterii de piaţă. Indicii concentrării capitalului pe
piaţă. Indicele lui Lerner
8.6. Determinarea eficienţei repartizării resurselor în diferite structuri
ale pieţei

Rezumatul temei: Concurenţa imperfectă este caracterizată prin

următoarele forme de concurenţă:
1. Monopol;
2. Oligopol;
3. Concurenţă monopolistică.
Particularităţile monopolului sunt următoarele:
- întreprinderea este singurul producător şi vânzător;
- nu există produse substituibile apropiate;
- bariere aproape de nedepăşit la intrarea în ramură;
- există restricţii privind accesul la informaţiile pieţei;
- întreprinderea determină preţul şi cantitatea oferită.
În economia de piaţă există diverse forme de monopol:
1. Monopol pur – unicul vânzător al unui produs fără substituenţi;
2. Monopol închis – are protecţie legală faţă de alţi concurenţi;
3. Monopol deschis – nu dispune de protecţie specială;
4. Monopol natural – poate propune bunuri la costuri inferioare;
5. Monopol administrativ – susţinut de stat;
6. Monopson – un singur cumpărător.
65
 În cadrul pieţei monopolul poate controla piaţa în sensul determinării
cantităţilor oferite şi a preţului de vânzare. Cantitatea şi preţul sunt stabilite
în funcţie de elasticitatea cererii în raport cu preţul, iar cererea pentru
produsul monopolului reprezintă şi cererea pieţei. Pe piaţa monopolului
echilibrul are loc în situaţia când costurile maginale sunt egale cu
veniturile marginale, iar maximizarea profitului are loc în momentul când
MC=MR<P.
Monopolul deseori utilizează politica de discriminare prin preţ, care
poate avea următoarele forme:
Discriminare de gradul I Produsul este vândut la preţul maxim pe care
cumpărătorul este dispus să-l plătească

Discriminare de gradul II Preţuri neliniare pentru o unitate de produs

Discriminare de gradul III Acelaşi produs pe diferite pieţe la preţuri diferite

Figura 8.1. Tipuri de discriminare prin preţ

Pentru crearea mediului concurenţial adecvat şi limitarea puterii

monopolului, este necesară o politică antimonopol argumentată şi
eficientă, promovată de stat. O modalitate importantă de susţinere a
concurenţei şi frânare a monopolismului este legislaţia antimonopol.
Oligopolul, ca formă a concurenţei imperfecte se caracterizează prin
următoarele:
- cea mai mare parte a mărfurilor este concentrată la câţiva mari
furnizori;
- se produce o gamă variată de produse omogene sau diferenţiate;
- există bariere semnificative de intrare şi ieşire pe piaţă, determinate
de investiţiile enorme necesare;
- controlul preţurilor este limitat de dependenţa reciprocă.
În economia de piaţă oligopolul este de următoarele forme:
1. De rivalitate:
- de confruntare (deschisă sau închisă);
- de cooperare (oficială sau secretă);
2. De cooperare oficială:

66
 - cartelul – o asociere a producătorilor, care stabilesc de comun
acord preţurile şi cantităţile fabricate de fiecare firmă (sunt dăunătoare);
- trustul – fuzionarea mai multor firme sub o conducere comună;
3. Necooperant:
- companiile acţionează independent;
- strategii adoptate sunt fie adaptarea la schimbarea de preţ, fie
ignorarea schimbărilor de preţ;
4. Cooperant:
- un acord cu privire la preţ;
- reducerea posibilităţii declanşării unui război al preţurilor;
- fiecare companie va obţine profituri maxime.
Concurenţă monopolistică se caracterizează printr-o multitudine de
firme mici, produse diverse sau similare, accesul liber într-o ramură şi
fiecare producător se distinge prin calităţile produsului său.
Caracteristicile principale ale concurenţei monopoliste sunt:
- excedent de capacitate de producţie;
- diferenţierea produselor şi perfecţionarea lor;
- dezvoltarea publicităţii;
- concurenţa prin produs;
- nu există înţelegeri între firme.
În condiţiile concurenţei monopolistice, producţia corespunzătoare
maximizării profitului se obţine analogic cazului monopolului, la
intersecţia curbelor costului marginal şi încasării marginale: MC = MR.

Concepte cheie
Monopol reprezintă unicul producător al unui bun omogen, sau prestator
de serviciu, lipsit de substitute apropiate.
Monopol natural este caracteristic pentru ramurile în care condiţiile tehnologice
şi economice exclud posibilitatea concurenţei.
Monopson un singur cumpărător pe piaţă.
Discriminare prin situaţie în care un furnizor cere preţuri diferite de la
preţ consumatori diferiţi pentru aceleaşi produse, ori pentru produse
similare, fără ca diferenţa de preţ să reflecte diferenţele de cost
ale ofertei
Concurenţa reprezintă o structură de piaţă în care oferta provine de la un

67
monopolistică număr mare de firme, ale căror produse, deşi similare, sunt
diferenţiate.
Oligopolul reprezintă o structură de piaţă ce apare în situaţia în care câteva
firme, ce realizează un produs omogen sau diferenţiat, domină
piaţa.
Cartel o formă de asociere în care producătorii îşi păstrează
individualitatea, dar în baza unui acord formal, în scris se
înţeleg în ceea ce priveşte nivelul preţului, cât şi cel al
producţiei.
Trust rezultatul fuzionării mai multor firme sub o conducere comună.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Pe o piaţă concurenţială, preţul de echilibru este determinat de: a)
preţul maxim pe care oricare consumator este dispus să-l plătească; b)
preţul minim pe care oricare producător este dispus să-l accepte; c)
egalitatea cantităţii cerute cu cea oferită; d) preţul stabilit de cel mai mare
producător; e) preţul stabilit de cea mai influentă asociaţie de protecţie a
consumatorilor;
2. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă de tip oligopol: a)
puţini ofertanţi cu forţă economică ridicată; b) fiecare producător poate
influenţa condiţiile pieţei; c) numeroşi cumpărători cu forţă economică
redusă; d) puţini cumpărători cu forţă economică ridicată; e) atomicitatea
cererii;
3. O firmă produce cu următoarea funcţie a costurilor: CT=15 +
10Q+15Q2. Se consideră că firma se află în situaţia de oligopol, având o
funcţie a cererii: P=110-10Q. Nivelul producţiei care maximizează profitul
şi preţul la care va fi vândut produsul, sunt: a) 2 unităţi şi, respectiv, 90
u.m.; b) 3 unităţi şi, respectiv, 80 u.m.; c) 4 unităţi şi, respectiv, 70 u.m.; d)
5 unităţi şi, respectiv, 60 u.m.; e) 6 unităţi şi, respectiv, 50 u.m.;
4. Care dintre următoarele afirmaţii este falsă: a) barierele legale la
intrarea pe piaţă constituie o cauză a formării monopolurilor; b) structura
costurilor monopolului natural evidenţiază importante economii de scară
pentru niveluri ridicate ale producţiei; c) un monopol poate obţine un
profit mai mare impunând preţuri diferite pe pieţe diferite; d) preţul este o

68
variabilă exogenă în condiţii de oligopol; e) pe o piaţă de oligopol
producătorii pot practica concurenţa prin preţ;
5. Un monopolist are costul marginal dat de relaţia Cm=3Q , unde
Cm este costul marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă
cu o cerere dată de relaţia P=20-Q, unde P este preţul. În scopul
maximizării profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d) 10; e)
20;
6. Alegerea unui producător monopolist care urmăreşte maximizarea
profitului corespunde unei situaţii în care: a) preţul este mai mare decât
costul marginal; b) costul marginal este egal cu preţul; c) preţul este mai
mic decât costul marginal; d) preţul este egal cu încasarea marginală; e)
preţul este mai mic decât încasarea marginală;
7. Care dintre următoarele contribuie cel mai mult la existenţa unei
situaţii de oligopol într-o industrie: a) slabe bariere la intrarea pe piaţă; b)
cerere elastică; c) produse standardizate; d) economii de scară; e)
informaţie perfectă;
8. Piaţa cu concurenţă de tip monopson apare atunci când: a) oferta
de mărfuri este reprezentată de un număr mic de producători; b) oferta este
concentrată la un singur producător; c) există un număr mare de
producători şi consumatori; d) există atomicitatea cererii; e) cererea este
concentrată la un singur consumator;
9. Monopolul în cadrul unei economii de piaţă: a) determină preţurile
tuturor bunurilor şi serviciilor; b) dispare treptat pe măsura dezvoltării
economiei; c) este expresia unui nivel redus de concentrare a producţiei; d)
poate dispărea prin reducerea restricţiilor de acces pe piaţă; e) se referă
doar la emisiunea monetară;
10. Un monopolist are funcţia de cost total CT= 200 + 5Q, unde Q
este cantitatea produsă. Funcţia cererii pieţei este dată de relaţia P = 209 –
3Q, unde P este preţul. Preţul şi cantitatea produsă în condiţiile
maximizării profitului sunt: a) 34; 107; b) 107; 34; c)5; 68; d) 206,57;
0,81; e) imposibil de determinat;
11. În condiţiile concurenţei imperfecte, preţul de echilibru al unui
factor de producţie este dat de: a) intersecţia dintre curbele cererii
produsului şi ofertei factorului de producţie; b) intersecţia dintre curbele
69
cererii şi ofertei factorului de producţie; c) intersecţia dintre curbele cererii
şi ofertei produsului realizat; d) intersecţia dintre curbele costului marginal
şi ofertei factorului de producţie; e) nici una dintre cele de mai sus;
12. Accentuarea reclamei în cazul unei firme aflată în condiţii de
concurenţă monopolistică poate determina: a) menţinerea profiturilor; b)
reducerea profiturilor; c) reducerea vânzărilor; d) creşterea costurilor medii
concomitent cu creşterea vânzărilor; c) reducerea profiturilor şi a costurilor
medii;
13. Un producător aflat în situaţia de monopol va decide creşterea
producţiei când: a) costul marginal excede încasarea marginală; b)
încasarea marginală excede costul marginal; c) costul marginal este egal cu
încasarea marginală; d) încasarea marginală este negativă; e) toate cele de
mai sus;
14. Atunci când încasarea marginală este superioară costului
marginal, profitul firmei creşte dacă: a) producţia creşte; b) producţia
scade; c) producţia rămâne constantă; d) producţia creşte sau scade; e)
informaţia este insuficientă pentru a da un răspuns corect;
15. Profitul total este maxim, atunci când: a) venitul marginal este
maxim; b) profitul marginal tinde către zero; c) profitul mediu este în
creştere; d) venitul marginal este egal cu costul marginal; e) profitul mediu
este zero;
16. O firmă aflată în poziţie de monopol: a) domină absolut piaţa şi
nu trebuie să ţină seama de cerere; b) stabileşte atât preţul, cât şi cantitatea
oferită pe piaţă, numai în funcţie de capacitatea sa de producţie şi de
obiectivul său de maximizare a profitului; c) domină absolut piaţa, dacă
produsul său nu are substitute; d) nu poate influenţa cererea prin reclamă;
e) preia preţul pieţei;
17. Situaţia de monopol permite obţinerea de supraprofit pentru că:
a) preţul de monopol este la nivelul costului marginal; b) preţul de
monopol depăşeşte costul marginal; c) cantitatea totală dintr-un bun oferită
pe piaţă este mai mare decât oferta totală a pieţei în condiţii de concurenţă;
d) are loc maximizarea cifrei de afaceri; e) are loc minimizarea costului
mediu;

70
 18. Pe piaţa cu concurenţă monopolistică, producţia este considerată
ca fiind optimă: a) în zona crescătoare a costului marginal; b) în zona
crescătoare a costului total mediu; c) în zona descrescătoare a costului
marginal; d) în zona descrescătoare a costului total mediu; e) în zona în
care costul total mediu este constant;
19. Care dintre următoarele caracteristici sunt proprii concurenţei
monopolistice: 1) firma atinge echilibrul pe termen lung când preţul este
egal cu costul mediu; 2) oferta mărfii nu este controlată de nici o firmă; 3)
firmele pătrund în industrie şi pe piaţă fără dificultate; 4) existenţa mai
multor firme care produc şi vând aceeaşi marfă diferenţiată calitativ; 5)
oferta firmelor se adaptează permanent la cerere: a) 1, 3, 4, 5; b) 2, 3, 4, 5;
c) 1, 3; d) 1, 2, 3, 4, 5; e) 1, 4, 5;
20. În condiţii de oligopol: a) firmele nu pot practica concurenţa prin
preţ; b) preţul este o variabilă exogenă; c) existenţa curbei „frânte” a
cererii explică mecanismul de formare a preţului; d) modificarea preţurilor
poate fi o decizie comună a firmelor; e) a-d false;
21. Nu reprezintă trăsătură a pieţei cu concurenţă monopolistică: a)
diferenţierea bunurilor; b) atomicitatea cererii şi a ofertei; c) fiecare
producător poate influenţa piaţa; d) mărcile firmelor sunt individualizate;
e) posibilităţi multiple de alegere pentru consumatori;
22. Protecţia asupra proprietăţii intelectuale şi industriale: a) poate
crea o situaţie de monopol; b) trebuie eliminată pentru că defavorizează
consumatorii; c) este o premiză pentru procesul de inovare; d) a+b; e) a+c;
23. Faţă de oligopoluri, guvernul trebuie să adopte măsuri care să
conducă la: a) îngrădirea şi eliminarea treptată; b) extinderea lor ca
principală formă de piaţă cu concurenţă imperfectă, reală; c) stimularea
înţelegerii dintre ele pentru a prevenii falimente răsunătoare; d) menţinerea
şi amplificarea competiţiei dintre ele; e) aplicarea legilor concurenţei;
24. Nu caracterizează piaţa cu concurenţă monopolistică: a)
atomicitatea cererii; b) atomicitatea ofertei; c) intrarea liberă pe piaţă; d)
deciziile unui producător nu au o influenţă semnificativă asupra deciziilor
celorlalţi producători; e) omogenitatea bunului tranzacţionat;
25. Monopolul îşi maximizează profitul atunci când: a) costul
marginal este egal cu preţul; b) costul total mediu este minim; c) costul
71
marginal este egal cu venitul marginal; d) costul variabil mediu este egal
cu preţul; e) venitul marginal este egal cu preţul;
26. Diferenţa dintre concurenţa monopolistică şi cea pură şi perfectă
este dată de: a) diferenţierea produselor; b) atomicitatea cererii; c)
atomicitatea ofertei; d) existenţa doar a profiturilor normale pe termen
lung; e) existenţa unui preţ mai mare decât costul marginal;
27. Care dintre următoarele este trăsătura caracteristică a unui
monopol natural:a) produce o utilitate publică; b) are costuri fixe scăzute;
c) concurenţa ar fi mai puţin costisitoare pentru consumator; d) sunt
reglementate de către stat; e) prezintă economii de scară pe întreg
intervalul descris de curbei cererii;
28. Un monopol are costul marginal dat de relaţia Cm=3Q, unde Cm
este costul marginal, iar Q este producţia. Monopolistul se confruntă cu o
cerere dată de relaţia P=20-Q, unde P este preţul. În scopul maximizării
profitului, producţia trebuie să fie: a) 3; b) 4; c) 5; d) 10; e) 20;
29. Determinaţi care variantă nu este trăsătură a pieţei oligopoliste:
a) atomicitatea cererii; b) câţiva vânzători; c) atomicitatea ofertei; d)
fiecare producător ţine seama şi de deciziile celorlalţi; e) producătorii nu
pot controla preţul;
30. Cum consideraţi prin ce se deosebeşte concurenţa monopolistică
de concurenţa perfectă: a) câţiva cumpărători; b) câţiva vânzători; c)
atomicitatea ofertei; d) diferenţierea produselor; e) atomicitatea cererii.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Particularităţile luptei concurenţiale în condiţiile globalizării.
2. Monopolul şi politica discriminării prin preţ.
3. Oligopolul şi războiul preţurilor.
4. Politica antimonopol a Republica Moldova: probleme, eficacitate.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Definiţi trăsăturile pieţei cu concurenţă imperfectă.
2. Redaţi modul de formare a preţurilor pe piaţa cu concurenţă
imperfectă.
72
 3. Expuneţi metodele de calcul a veniturilor firmei pe piaţa cu
concurenţă imperfectă.

Tema 9. TEORIA JOCURILOR

Planul temei:
9.1. Fundamente ale teoriei jocurilor
9.2. Echilibrul static şi dinamic în condiţii de informaţie completă
9.3. Jocuri în condiţii de informaţie incompletă

Rezumatul temei: În economie între indivizi sau grupuri de

persoane organizate apar o serie de interdependenţe legate de scopul pe
care fiecare îl urmăreşte. Jocul poate fi definit astfel ca o reprezentare
formală a unei situaţii în care un număr de indivizi interacţionează în
cadrul unei interdependenţe strategice. Teoria jocurilor reprezintă „teoria
deciziilor interactive”, având ca obiect analiza comportamentului unor
decidenţi independenţi („jucători”), ale căror decizii se influenţează
reciproc. Această teorie se utilizează pentru a analiza comportamentului
strategic al unui număr relativ mic de participanţi care acţionează direct,
nu prin intermediul unor mecanisme „impersonale” de intermediere
(piaţa); se deosebeşte de contextul teoriei deciziei, în care decidentul
acţionează în raport cu „natura” (într-un context non-interactiv).
Teoria jocurilor urmăreşte determinarea strategiilor care
maximizează o anumită funcţie de utilitate (maximizarea utilităţii estimate,
minimizarea riscurilor). Prin soluţie a unui joc se înţelege determinarea
celei mai bune strategii pentru fiecare jucător în raport cu o funcţie
specificată, iar dacă fiecare jucător cunoaşte exact ce va face celălalt, avem
o situaţie deterministă şi funcţia de maximizat este utilitatea; dacă pot fi
estimate probabilităţile rezultatelor posibile, atunci obiectivul devine
maximizarea valorii estimate a utilităţii.
Jocurile reprezintă modele de interacţiune între agenţi raţionali cu
interese şi obiective distincte (şi uneori conflictuale) şi ele cuprind:
- jucători (agenţi);
73
 - strategii (procedura de selectare a mutărilor);
- combinaţii de strategii;
- beneficii asociate fiecărei combinaţii;
- preferinţe (ierarhizarea utilităţilor asociate fiecărui rezultat posibil).
Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor:
1. După timpul în care jucătorii fac mutările:
a) jocuri statice – în care toţi jucătorii mută o singură dată şi în acelaşi
timp;
b)jocuri dinamice – în care jucătorii mută unul după altul;
2. După caracterul informaţiilor deţinute de către jucători:
a) jocuri în condiţii de informaţie completă – câştigurile jucătorilor
sunt informaţii comune, pentru fiecare combinaţie posibilă de strategii,
adoptate de jucători;
b)jocuri în condiţii de informaţie incompletă – în care cel puţin un
jucător este incert cu privire la funcţia câştig a celorlalţi jucători;
3. În funcţie de cunoaşterea istoriei jocului:
a) jocuri în condiţii de informaţie completă şi perfectă – fiecare
jucător cunoaşte istoria jocului;
b)jocuri în condiţii de informaţie completă şi imperfectă – când
istoria jocului nu este cunoscută de către fiecare jucător;
4. În funcţie de numărul jucătorilor şi al strategiilor:
a) jocuri finite – când numărul de jucători şi strategii este finit;
b)jocuri infinite – în care numărul de jucători sau strategii este
infinit;
5. În funcţie de caracterul repetitiv al relaţiilor:
a) jocuri repetitive – în care relaţiile între jucători se repetă de la o
mutare la alta;
b)jocuri nerepetitive – ce reprezintă contrariul;
6. În funcţie de modul de distribuire a beneficiilor:
a) jocuri cu sumă nulă (beneficii totale fixe; pierderile unora sunt
câştigurile celorlalţi);
b) jocuri cu sumă non-constantă (pozitivă);
7. În funcţie de tipul de interacţiune:

74
 a) jocuri non-cooperative - regulile sale interzic alegerea în comun a
strategiilor şi transferul utilităţilor între jucători (plăţile laterale) -
imposibilitatea coordonării strategiilor;
b)jocuri cooperative (coaliţionale);
8. În funcţie de strategiile adoptate:
a) pure (se alege o singură strategie);
b) mixte (se aleg două sau mai multe strategii potrivit unei distribuţii
de probabilităţi).
Întotdeauna în alegerea strategiilor se va considera că jucătorii au un
comportament raţional, ceea ce înseamnă că vor alege de fiecare dată cea
mai bună variantă din cele posibile, cunoscând, de asemenea, ce vor face
ceilalţi cumpărători. Dar este interesant că un comportament raţional, în
ceea ce priveşte interesul personal, nu conduce întotdeauna la un optim
social.

Concepte cheie
Jocul o reprezentare formală a unei situaţii în care un
număr de indivizi interacţionează în cadrul unei
interdependenţe strategice.
Soluţie a unui joc determinarea celei mai bune strategii pentru fiecare
jucător în raport cu o funcţie specificată.
Jocuri în condiţii de jocul, când câştigurile jucătorilor sunt informaţii
informaţie completă comune, pentru fiecare combinaţie posibilă de
strategii, adoptate de jucători.
Jocuri în condiţii de jocul, în care cel puţin un jucător este incert cu
informaţie privire la funcţia câştig a celorlalţi jucători.
incompletă
Jocuri statice jocul, în care toţi jucătorii mută o singură dată şi în
acelaşi timp.
Jocuri dinamice jocul, în care jucătorii mută unul după altul.
Jocuri în condiţii de jocul, în care fiecare jucător cunoaşte istoria
informaţie completă jocului.
şi perfectă
Jocuri în condiţii de jocul, când istoria jocului nu este cunoscută de
informaţie completă către fiecare jucător.
şi imperfectă
75
Jocuri pure jocul, în care se alege o singură strategie.
Jocuri mixte jocul, în care se aleg două sau mai multe strategii
potrivit unei distribuţii de probabilităţi.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Definiţi strategiile pure şi strategiile mixte. Daţi exemple de jocuri
cu strategii pure, respectiv strategii mixte;
2. Definiţi şi caracterizaţi jocul în formă normală;
3. Ce reprezintă un joc cu sumă nulă? Daţi exemplu de joc normal cu
sumă nulă;
4. Definiţi jocul în formă extinsă şi prezentaţi modul de reprezentare
a sa;
5. Care din cele două jocuri în formă normală, respectiv în formă
extinsă – consideraţi că este mai avantajos în rezolvarea unei probleme de
teoria jocurilor? Argumentaţi răspunsul dat;
6. Prezentaţi criteriile de clasificare a jocurilor;
7. Daţi exemple din fiecare tip de joc, pornind de la criteriile de
clasificare a acestora;
8. Definiţi jocul cu semnale şi daţi un exemplu de astfel de joc,
prezentând elementele sale componente;
9. Definiţi echilibrul Bayesian perfect al unui joc cu semnale şi
construiţi un exemplu numeric. Rezolvaţi exemplul numeric, comentând
rezultatele obţinute;
10. Prezentaţi şi rezolvaţi un exemplu de joc cu semnale la doi agenţi
economici, într-o analiză pe două perioade de timp.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Strategii mixte dominate şi echilibrul Nash.
2. Echilibrul Nash în cazul strategiilor pure.
3. Jocuri dinamice în condiţii de informaţie incompletă.
4. Jocuri dinamice în condiţii de informaţie completă şi perfectă.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

76
 1. Explicaţi necesitatea utilizării teoriei jocurilor.
2. Caracterizaţi elementele componente ale unui joc economic.

Tema 10. PIAŢA FACTORILOR DE PRODUCŢIE

ŞI VENITURILE FACTORIALE

Planul temei:
10.1. Cererea şi oferta de resurse economice în condiţiile concurenţei
perfecte. Elasticitatea cererii în funcţie de preţ la resurse economice
10.2. Teoria productivităţii marginale şi cererea pentru forţa de
muncă
10.3. Oferta de muncă. Echilibrul pe piaţa muncii în condiţiile
concurenţei perfecte
10.4. Piaţa muncii cu concurenţă imperfectă. Modelul monopsonului.
Monopol bilateral pe piaţa muncii
10.5. Cererea, oferta şi echilibrul pe piaţa capitalului
10.6. Rata reală şi nominală a dobânzii. Luarea deciziilor
investiţionale
10.7. Specificul cererii şi ofertei pe piaţa resurselor funciare. Renta
funciară, preţul pământului

Rezumatul temei: Factorii de producţie sunt resursele economice

atrase şi utilizate în circuitul economic, aflate în mişcare ca fluxuri. Piaţa
factorilor de producţie este piaţa pe care în rezultatul interacţiunii dintre
cerere şi ofertă, se formează preţul factorilor de producţie sub formă de
salariu, rentă, dobândă şi profit. Elementele principale sunt cererea pentru
factorii de producţie, oferta factorilor de producţie, preţul de piaţă al
factorilor de producţie. Particularităţile de bază ale acestei pieţe sunt:
- cererea este derivată, adică depinde de cererea bunurilor finale;
- oferta factorilor de producţie depinde de specificul acestora.
Cererea factorilor de producţie este dorinţa şi posibilitatea
producătorilor de a procura factorii de producţie. Factorii principali ai
cererii factorilor de producţie sunt volumul producţiei şi preţurile factorilor
77
de producţie. Modul de realizare a cererii este formarea programului de
producţie şi a dimensiunilor producţiei.
Oferta factorilor de producţie dorinţa şi posibilitatea vânzătorului de
a furniza factorii de producţie pentru vânzare pe piaţă la un anumit nivel al
preţului. Baza ofertei rezidă în costurile suportate de posesorii factorilor de
producţie.
Preţul factorilor de producţie are următoarele trăsăturile principale:
- reflectă gradul de raritate a factorului de producţie;
- determină cota-parte a fiecărui factor în venitul obţinut de
producător.
Tipuri de factori de producţie:
1. După origine:
1.1. Primari: munca, pământul;
1.2. Derivaţi: capitalul;
2. După modul de analiză:
2.1. Clasici: munca, capitalul, pământul;
2.2. Neoclasici: neofactori.
Venituri primare generate de factorii de producţie sunt salariul,
profitul, dobânda şi renta, iar veniturile secundare sunt prelevări (impozite)
şi transferuri sociale.
Munca ca factor de producţie este o activitate umană conştientă, un
efort fizic şi intelectual, prin care oamenii, acţionând asupra naturii, obţin
bunurile de care au nevoie. Forţa de muncă este totalitatea aptitudinilor
fizice şi intelectuale ale omului, potenţialul lui de muncă, pe care acesta îl
pune în valoare atunci când munceşte.
Piaţa muncii este formată din următoarele elemente:
1. Cererea de muncă – cantitatea muncii, pe care angajatorul doreşte
şi poate să o cumpere la preţul de piaţă în perioada dată.
2. Oferta de muncă – dorinţa şi capacitatea individului de a lucra o
anumită perioadă de timp pentru un salariu ce se stabileşte pe piaţa muncii.
3. Preţul muncii – remunerarea pentru factorul muncă.
Particularităţile pieţei muncii sunt că cererea de muncă este cerere
derivată, oferta de muncă este condiţionată de numărul populaţiei totale şi
a populaţiei active, iar preţul muncii este salariul.
78
 Salariul este venitul prin care se remunerează munca, preţul de piaţă
al forţei de muncă. Elementele sistemelor de salarizare sunt salariul tarifar,
adaosurile şi sporurile, premii şi recompense.
Factorii de influenţă asupra salariului sunt:
- implicarea sindicatelor;
- intervenţia statului în relaţiile de muncă salariale;
- productivitatea muncii;
- recesiunea economică;
- rata ridicată a şomajului.
Salariu este nominal şi real. Salariul nominal reprezintă suma de bani
pe care salariatul o primeşte în schimbul muncii depuse. Aceasta poate fi
privit ca:
a) salariu brut – întreaga sumă de bani cuvenită factorului;
b) salariu net – suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut
a impozitului pe salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.
Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi
cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. El nu este altceva decât
o reflectare a puterii de cumpărare a salariului nominal, fiind diferit de la o
perioadă la alta şi de la o piaţă la alta.
Formele de salarizare sunt: în regie, în acord, mixtă.
Capitalul cuprinde bunuri rezultate din producţie şi care sunt folosite
pentru producerea altor bunuri. În funcţie de modul cum participă la
procesul de producţie şi la felul în care se consumă în acest proces
bunurile de capital sunt alcătuite din capital circulant şi capital fix.
Capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale,
combustibil; participă la un singur proces de producere şi se consumă în
întregime în acest proces. Capitalul circulant al unei firme este egal cu
modificările stocurilor de materie primă, material, semifabricate, producţia
neterminată de la începutul şi la sfârşitul unei perioade.
Capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se consumă
treptat şi tot treptat se transferă o parter din preţul elementelor care îl
compun în costul bunurilor obţinute. El este alcătuit din clădiri, construcţii,
maşini, utilaje, instalaţii. În cadrul proceselor de producţie capitalul fix se

79
uzează, adică suferă un proces de depreciere a caracteristicilor tehnice,
economice şi funcţionale.
Elementele principale ale pieţei de capital sunt cererea de capital,
oferta de capital şi dobânda. Cererea de capital există sub forma cererii
investiţionale din partea întreprinderilor şi din partea statului. Factorii
principali ai ofertei de capital sunt formarea economiilor şi înclinaţia spre
economisire, iar baza ofertei de capital o constituie economiile agenţilor
economici sub forma depozitelor bancare.
Dobânda este preţul capitalului sau venitul însuşit de proprietarul
oricărui capital antrenat într-o activitate economică sub formă de excedent
peste capitalul respectiv avansat. Dobânda se caracterizează prin masa
dobânzii, rata dobânzii (simplă şi compusă), rata nominală şi reală a
dobânzii. Factorii de influenţă a dobânzii sunt:
- raportul dintre cererea şi oferta de capital;
- rata inflaţiei;
- rata profitului;
- mărimea riscului;
- perioada de împrumut;
- politica economică a statului.
Natura este totalitatea elementelor naturale pe care omul le foloseşte
pentru obţinerea bunurilor şi serviciilor: pământul, resursele de minerale şi
de combustibil, resursele de apă, pădurile, aerul, clima. Pământul ca factor
de producţie este constituit din terenuri agricole, terenuri cu destinaţie
forestieră, terenuri cu destinaţie specială (căi de comunicaţie, baze
militare, poligoane), terenuri destinate localităţilor (construcţii, străzi,
pieţe).
Elementele pieţei resurselor naturale sunt cererea pentru resurse
naturale, oferta de resurse naturale, preţurile resurselor naturale.
Factorii cererii de resurse naturale sunt: oferta de resurse naturale şi
renta.
Factorii ofertei de resurse naturale sunt:
- limitarea resurselor naturale;
- raritatea resurselor naturale;
- irecuperabilitatea resurselor naturale.
80
 Caracteristicile pământului ca factor de producţie:
- pământul nu poate fi substituit;
- pământul nu poate fi reprodus de către om;
- pământul este imobil;
- pământul are un caracter extrem de limitat.
Renta este preţul resurselor naturale sau valoarea contribuţiei pe care
o aduce pământul sau alte resurse naturale în cadrul unei activităţi
economice şi pe care şi-o însuşeşte proprietarul lor.
Formele rentei sunt:
1. Funciară - venitul însuşit de proprietarul pământului;
2. Economică - venitul generat de un factor de producţie cu ofertă
inelastică.
Renta funciară are următoarele forme:
1. Renta absolută;
2. Renta diferenţiată: de monopol, de poziţie, de fertilitate.

Concepte cheie
Factori de resursele economice atrase şi utilizate în circuitul economic,
producţie aflate `în mişcare ca fluxuri.
Piaţa muncii mecanism social (totalitatea instituţiilor), ce deserveşte circulaţia
resurselor de muncă şi reproducerea forţei de muncă.
Salariu nominal reprezintă suma de bani (venitul) pe care îl primeşte salariatul
brut pentru munca prestată
Salariu nominal suma efectiv încasată după scăderea din salariul brut a
net impozitului pe salarii, a contribuţiei pentru şomaj, asigurării.
Salariu real reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii care pot fi procurate în
baza salariului nominal, dacă preţurile nu se modifică (puterea
de cumpărare a salariului nominal)
Piaţa capitalului deserveşte procesele investiţionale în sfera de producţie,
antrenează cererea şi oferta de mijloace investiţionale (în formă
bănească).
Capital tehnic este utilizat în procesul de producţie a bunurilor şi serviciilor.
Acest capital, reprezentat de totalitatea mijloacelor de producţie,
Capital circulant capitalul circulant este alcătuit din materiale prime, materiale,
combustibil; participă la un singur proces de producere şi se
consumă în întregime în acest proces.
Capital fix capitalul fix participă la mai multe procese de producţie, se
81
 consumă treptat şi tot treptat se transferă o parter din preţul
elementelor care îl compun în costul bunurilor obţinute.
Dobânda venitul însuşit de proprietarul oricărui capital antrenat într-o
activitate economică sub formă de excedent peste capitalul
respectiv avansat.
Piaţa funciară un mecanism social, ce deserveşte tranzacţiile (cumpărarea-
vânzarea, arenda) cu resurse funciare.
Rentă economică venitul realizat de către deţinătorul unui factor de producţie, a
cărui ofertă totală este inelastică la majorarea preţului de
vânzare.
Rentă funciară venitul proprietarului funciar, pe care-l plăteşte arendaşul
proprietarului funciar pentru dreptul de a exploata un teren într-o
perioadă de timp.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. În urma repartiţiei funcţionale se formează veniturile: a) salarii; b)
salarii şi dobânzi; c) salarii, dobânzi şi profituri; d) salarii, dobânzi,
profituri, pensii, ajutoare şi alocaţii; e) salarii, dobânzi, profituri, pensii şi
alte venituri de transfer şi venituri ale bugetului de stat;
2. În perioada T0-T1 producţia unui agent economic creşte de 3,5 ori,
iar numărul de lucrători cu 75%. Salariul nominal în T 0 este de 2 milioane
lei. Calculaţi cât va fi salariul nominal în T 1 ştiind că sporirea acestuia
reprezintă 50% din creşterea productivităţii muncii: a) 3 mil; b) 2 mil; c) 4
mil; d) 2,5 mil; e) nici o variantă nu este corectă;
3. În T0 la nivelul unei firme, rata profitului la cost este de 20%. În
T1 costurile de producţie nu se modifică, iar rata profitului la cifra de
afaceri devine 15%. Profitul în T1 faţă de T0: a) creşte cu 10,5%; b) scade
cu 11,8%; c) scade cu 17,5% ;d) creşte cu 17%; e) creşte cu 18,9%;
4. Profitul poate fi influenţat de:1) nivelul productivităţii; 2) costul
producţiei; 3) preţul de vânzare a bunului respectiv; 4) viteza de circulaţie
a capitalului; 5) nici unul din factorii de mai sus. Alegeţi varianta corectă:
a) 1+2+3+4; b) 2+3+4; c) 2+3; d) 2+4; e) 5;
5. Conform teoriilor subiective, profitul este: 1) o recompensă adusă
antreprenorului pentru realizarea de noi inovaţii; 2) determinat de
conjunctura economică; 3) o recompensă a riscului asumat; 4) este

82
determinat de plusvaloare; 5) răspunsurile a-d sunt false. Alegeţi varianta
corectă: a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+4; e) 5;
6. Profitul se află în relaţie pozitivă cu: 1) nivelul productivităţii; 2)
costul de producţie; 3) viteza de rotaţie a capitalului; 4) durata unei rotaţii
a capitalului; 5) răspunsurile a-d sunt false. Alegeţi varianta corectă: a)
1+2+3; b) 2+3+4; c) 1+3; d) 2+3; e) 5;
7. Un întreprinzător vinde anual 100000 bucăţi din producţia sa la
un preţ de 5 u.m./bucată având costuri explicite de 350000 u.m. Alegând
să devină întreprinzător el a renunţat la posibilitatea de a fi angajat cu un
salariu anual de 50000 u.m. şi de a plasa banii investiţi într-o afacere pe
piaţa de capital obţinând dividende în valoare de 50000 u.m. În aceste
condiţii, profitul contabil şi cel economic sunt egale cu: a) 500000;
150000; b) 500000; 100000; c) 150000; 50000; d) 50000; 150000; e) nu se
pot determina;
8. Cunoaştem următoarele informaţii despre posesorul unui teren de
100 ha: producţia este 10t/ha, preţul de vânzare este 150$/t, costul total
(full)este de 100000$. Cunoscând rata dobânzii de 5%, preţul de ofertă la
care posesorul este dispus să vândă 10 ha este: a) 100000$; b) 150000$; c)
200000$; d) 50000; e) nu se poate determina pe baza datelor problemei;
9. Indexarea salariilor cu numai 80% din creşterea preţurilor va
determina următoarea modificare a salariului real atunci când preţurile se
dublează: a) scădere cu 20%; b) creştere cu 10%; c) scădere cu 10%; d)
creştere cu 20%; e) scădere cu 80%;
10. Rata rentabilităţii: 1) este o mărime relativă; 2) se află în raport
direct proporţional cu durata de rotaţie a capitalului; 3) se exprimă ca
diferenţă dintre venit şi cost; 4) se calculează pe baza raportului dintre
cifra de afaceri şi costul total; 5) se determină pe baza relaţiei: profit
total/cost total. Alegeţi varianta corectă: a) 2+4+5; b) 1+5; c) 2+3+5; d)
1+4+5; e) 2+5;
11. La momentul T0 salariul real este de 30 u.m., iar la momentul T1
acesta devine 45 u.m. Preţurile factorilor de producţie cresc cu 15%, iar ale
bunurilor de consum cu 20%. Cum evoluează salariul nominal: a) creşte cu
60%; b) scade cu 47,5%; c) nu se modifică; d) scade cu 25%; e) creşte cu
80%;
83
 12. Se cunosc următoarele date în cazul unui întreprinzător: capitalul
fix 60 u.m.; durata de funcţionare a capitalului fix 15 ani; consumul
capitalului circulant 40% din costul total; încasările totale 110 u.m.; rata
profitului la cost 10%. Costurile salariale sunt în aceste condiţii: a) 10
u.m.; b) 40 u.m.; c) 50 u.m.; d) 54 u.m.; e) 56 u.m.;
13. Creşterea salariului nominal coincide cu reducerea salariului real.
Care dintre următoarele afirmaţii este adevărată într-un asemenea context:
indicele salariului nominal este superior indicelui salariului real; b)
indicele preţurilor de consum este superior lui 100%; c) indicele salariului
nominal este inferior indicelui preţurilor de consum; d) indicele salariului
real este inferior indicelui preţurilor de consum; e) toate cele de mai sus;
14. O bancă A acordă două credite C1 şi C2 în sumă totală de 500
unităţi monetare. Durata de acordare pentru aceste credite este de trei luni
şi, respectiv, 60 de zile. Ratele dobânzilor percepute de bancă sunt de 10%
şi 5%. Dobânda obţinută de bancă pentru primul credit este cu 100% mai
mare decât dobânda obţinută pentru cel de al doilea credit. În aceste
condiţii, creditele acordate şi dobânzile încasate de bancă pentru fiecare
credit sunt (în unităţi monetare): a) 200; 300; 5; 2,5; b) 300; 200; 5; 2,5; c)
200; 300; 7,5; 3,75; d) 150; 350; 5; 2,5; e) 250; 250; 7,5; 3,75;
15. O persoană a constituit un depozit bancar în T 0, pe care urmează
să-l lichideze după doi ani. După primul an retrage suma de 140 u.m., iar
după cel de-al doilea an retrage 196 u.m. Cunoscând rata anuală a dobânzii
40%, determinaţi mărimea depozitului: a) 300 u.m.; b) 125 u.m.; c) 200
u.m.; d) 250 u.m.; e) 175 u.m.;
16. O firmă intenţionează să intre pe piaţă la preţul iniţial de 100
u.m., având costul fix total CF = 10.000 u.m. şi costul variabil mediu
CVM = 80 u.m. Pragul de rentabilitate al firmei este: a) 500 u.m.; b) 200
u.m.; c) 230 u.m.; d) 150 u.m.; e) nu poate fi determinat;
17. Cunoscând costul fix CF = 520.000 u.m., costul variabil mediu
CVM=20.000 u.m. şi preţul P = 150.000 u.m., precizaţi de la ce nivel al
producţiei firma obţine profit: a) mai puţin de 2 produse; b) 2 produse; c)
mai puţin de 3 produse; d) 6 produse; e) 4 produse;
18. Identificaţi afirmaţia falsă privind profitul mediu: a) se poate
determina ca raport între profitul total şi volumul producţiei; b) se poate
84
determina ca diferenţă dintre preţ şi costul total mediu; c) se poate
determina ca diferenţă dintre încasarea totală şi costul total; d) este în
relaţie invers proporţională cu costul unitar; e) modificarea sa influenţează
rata profitului;
19. Dacă salariul nominal creşte, fără ca celelalte elemente ale
câştigului nominal să se modifice, ponderea salariului nominal în câştigul
nominal: a) scade; b) creşte, doar dacă salariul nominal devine egal cu
celelalte elemente ale câştigului nominal; c) poate creşte, scădea sau
rămâne constantă; d) nu se modifică; e) creşte;
20. Rata dobânzii bancare este de 10%. Achiziţionarea unei acţiuni la
preţul de 300 u.m. aduce un dividend anual de 30 u.m. Folosirea sumei de
300 u.m. în cadrul unei afaceri generează un profit net de 31 u.m. În acest
caz, un întreprinzător: a) preferă achiziţionarea acţiunii; b) optează pentru
constituirea unui depozit bancar; c) preferă dezvoltarea unei afaceri; d)
alege între achiziţionarea acţiunii şi constituirea unui depozit bancar; e)
este indiferent între aceste alternative de folosire a banilor;
21. Costul de producţie necesar realizării unei unităţi de produs este
240 u.m. Preţul unei unităţi de produs este 300 u.m. Profitul mediu creşte
cu 50%. În aceste condiţii, rata profitului la cost: a) scade cu 41,65%; b)
scade cu 58,35%; c) creşte cu 71,43%; d) creşte cu 171,43%; e) nu se
modifică;
22. Câştigul bancar este cu 300% mai mare decât cheltuielile
administrative ale unei bănci. Suma primită în depozit de această bancă şi
acordată drept credit este 200 milioane u.m.. Diferenţa dintre rata dobânzii
încasată şi cea plătită este de 5 puncte procentuale. Profitul bancar şi
cheltuielile administrative sunt: a) 7,5 milioane u.m.; 1,875 milioane u.m.;
b) 7,5 milioane u.m.; 2,5 milioane u.m.; c) 10 milioane u.m.; 2,5 milioane
u.m.; d) 175 milioane u.m.; 25 milioane u.m.; e) 200 milioane u.m.; 50
milioane u.m.;
23. Costul fix mediu în cazul unui producător este 4500 unităţi
monetare, iar cel variabil mediu 7500 unităţi monetare. Producţia creşte cu
50%, iar costurile variabile se modifică cu 80%. În aceste condiţii, profitul
mediu: a) scade cu 1500 u.m.; b) scade cu 3000 u.m.; c) creşte cu 1500
u.m.; d) creşte cu 3000 u.m.; e) nu se modifică;
85
 24. Se cunosc următoarele date în cazul unui producător: cheltuielile
cu materiile prime 300 u.m.; cheltuielile cu energia 100 u.m.; amortizare
50 u.m.; cheltuielile cu salariile reprezintă 43,75% din costurile totale; rata
profitului la cifra de afaceri este 20%. În aceste condiţii, profitul este:
a)100 u.m.; b) 160 u.m.; c) 200 u.m.;d) 400 u.m.; e) 800 u.m.;
25. În T1, salariul nominal a fost 300 u.m. În T 2, salariul nominal este
450 u.m., iar indicele preţurilor de consum 150%. În intervalul de timp T 1-
T2, salariul real: a) a crescut cu 50%; b) a crescut cu 20%; c) a rămas
constant; d) s-a redus cu 15%; e) s-a redus cu 25%;
26. În condiţiile în care preţul şi costul mediu cresc concomitent cu
45%: a) profitul mediu scade cu 55%, iar rata profitului la cifra de afaceri
rămâne constantă; b) profitul mediu creşte cu 45%, iar rata profitului la
cifra de afaceri rămâne constantă; c) profitul mediu rămâne constant, iar
rata profitului la costuri scade; d) profitul mediu, rata profitului la costuri
şi rata profitului la cifra de afaceri rămân constante; e) profitul mediu şi
rata profitului la costuri cresc, iar rata profitului la cifra de afaceri rămâne
constantă;
27. Salariul real are tendinţa de reducere atunci când: 1) salariul
nominal scade mai rapid decât preţurile; 2) salariul nominal creşte mai lent
decât scăderea preţurilor; 3) indicele salariului nominal este mai mic decât
indicele preţurilor, ambii indici fiind supraunitari; 4) indicele salariului
nominal este mai mic decât indicele preţurilor, ambii indici fiind
subunitari; 5) salariul nominal creşte mai lent decât preţurile. Alegeţi
varianta corectă: a) 1+3+5; b) 1+3+4+5; c) 1+2+3+4+5; d) 2+3+5; e)
1+2+5;
28. Raportul dintre rata profitului la cifra de afaceri şi rata profitului
la costuri: 1) este subunitar, atunci când firma obţine profit; 2) poate fi
supraunitar, dacă firma are pierderi; 3) scade, atunci când cifra de afaceri
creşte mai puternic decât costul total; 4) creşte, atunci când cifra de afaceri
scade mai puternic decât costul total; 5) este egal cu 1 dacă preţul este egal
cu costul unitar. Alegeţi varianta corectă: a) 3+4+5; b) 1+2+3+4; c)
1+2+3+4+5; d) 1+2; e) 1+2+5;
29. Cum consideraţi, cererea de muncă: a) este egală cu nevoia de
muncă existentă în economie; b) exprimă nevoia de muncă salariată
86
formată, la un moment dat, într-o economie; c) se ilustrează prin numărul
locurilor de muncă solicitate de şomeri; d) reprezintă cererile formulate de
tinerii care doresc să pătrundă pe piaţa muncii după absolvirea unei forme
de învăţământ; e) este dată de cererile exprimate, într-o anumită perioadă
de către cei care doresc să se angajeze pe piaţa muncii;
30. Acţiunea unei întreprinderi aduce anual un dividend de 8 mii lei.
Determinaţi venitul minim pe care îl poate obţine pe piaţă deţinătorul unui
pachet de 500 acţiuni dacă rata dobânzii bancare este de 20%.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Neofactorii producţiei contemporane şi particularităţile lor.
2. Starea actuală a pieţei funciare în Republica Moldova: probleme şi
perspective.
3. Influenţa dinamicii ratei dobânzii din Republica Moldova asupra
investiţiilor interne
de capital.
4. Disproporţiile pe piaţa muncii naţionale: geneza şi căile de
soluţionare.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Explicaţi semnificaţia şi relevanţa economico-socială a formelor
salariului.
2. Determinaţi corelaţia dobândă - economii - consum - investiţii.
3. Expuneţi care sunt premisele şi controversele în explicarea rentei
funciare.

Tema 11. RISC ŞI INCERTITUDINE

Planul temei:
11.1. Alegerea în condiţii de incertitudine
11.2. Pieţe cu informaţia asimetrică
11.3. Specula şi rolul ei în economie
87
 11.4. Riscul deciziilor investiţionale

Rezumat: Reuşita activităţii antreprenoriale depinde nu numai de

organizarea optima a procesului transformării factorilor de producţie în
bunuri, ci şi de efectuarea eficienta a procesului de consum. Realizarea
acestor doua procese ca un tot întreg depinde de incertitudine. Scopul
principal al antreprenorilor este, bineînţeles, de a obţine profit pentru a-şi
asigura existenta sa şi a familiei, a-şi satisface diversele necesităţi vitale
etc. Orientarea valorica a activităţii antreprenorilor depinde de realitatea
obiectiva a mediului economic, de greutăţile cu care se confrunta
antreprenorii. Succesul este garantat acolo unde se utilizează tehnica şi
tehnologii noi, idei noi, gradul de eficienta al cărora nu totdeauna este cert
cunoscut. Utilizarea inovaţiilor în toate timpurile a constituit o
responsabilitate majora, ba chiar un risc. Experienţa tarilor dezvoltate
confirma ca ignorarea sau subestimarea riscului economic în elaborarea
strategiei şi tacticii în politica economica stopează dezvoltarea societăţii, a
progresului ştiinţific. Riscul presupune, paralel cu posibilele pierderi, şi
posibilitatea unor venituri adăugătoare. Riscul reprezintă:
- sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje viitoare;
- pierderea unui avantaj cert şi imediat într-o investiţie;
- incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va înregistra
la o data viitoare.
Se pot diferenţia două tipuri de incertitudini:
1. Probabilitatea cărora poate fi calculata, şi astfel de riscuri pot fi
îndepărtate şi cheltuielile lor pot fi introduse în costul de producţie;
2. Incertitudini, care nu pot fi reduse niciodată la masuri obiective,
fiindcă implică situaţii neprevăzute.
Anume ultimul tip de incertitudine îl mobilizează pe antreprenor să
acţioneze. Analiza incertitudinii şi a riscurilor poate evidenţia următoarele
fenomene:
- unirea riscurilor. Acest fenomen va fi caracterizat folosind piaţa de
asigurare a vieţii oamenilor. Asigurarea vieţii nu poate amâna decesul
persoanei. Asigurarea poate, în caz de accident doar micşora şansa de a

88
lăsa familia fără mijloace. Asigurând viaţa oamenilor, compania de
asigurări, are venituri esenţiale;
- repartiţia riscurilor. De exemplu, corabia care transporta ţiţeiul
costa foarte mult şi de aceea este asigurata în mai multe companii;
- riscul moral. De exemplu, proprietarul tinde sa asigure automobilul
contra furtului. Dar oamenii sunt diferiţi, unul este mai precaut şi încuie
automobilul când pleacă, altul nu. În acest caz compania de asigurare nu
poate mari taxa de asigurare, ea poate doar sa determine şi să deservească
numai clienţii care iau toate masurile de protecţie după asigurarea
automobilului.
Pentru a micşora riscul, antreprenorul trebuie să ia în consideraţie şi
faptul ca luarea deciziilor este un proces de folosire a informaţiei şi poate
fi reprezentat astfel: informaţie, decizie, acţiune. Agentul economic mai
puţin informat alege întâmplător. Antreprenorul bine informat foloseşte
diverse criterii de comportare, în funcţie de situaţia reala de pe piaţa.
Conform teoriei neoclasice a riscului (A. Marschall), firma care activează
în condiţii de incertitudine şi profitul căreia este o variabila întâmplătoare
se va călăuzi de cuantumul profitului scontat (aşteptat) şi mărimea
fluctuaţiilor posibile ale profitului. De exemplu, daca exista doar doua
variante de activitate care au ca rezultat acelaşi profit aşteptat, atunci
antreprenorul va alege varianta în care fluctuaţia profitului scontat va fi
mai mica. La luarea deciziilor, antreprenorul, va porni de la legea preţului
crescând al riscului: pentru un profit scontat mai mare întreprinzătorul va
accepta un risc mai mare. Statul poate să intervină în reducerea asimetriei
informaţiei prin controlul calităţii produselor, difuzării informaţiilor
necesare consumatorilor, eliminarea publicităţii neadevărate. Astfel, statul
trebuie să protejeze consumatorii puţin informaţi despre diverse activităţi
şi produse.

Concepte cheie
Eveniment cert dacă informaţiile disponibile ne asigură că acesta s-a produs
sau va avea loc în viitor.
Incertitudine situaţie ce presupune activitatea în condiţii de lipsă de
informaţii complete.
Risc sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje
89
 viitoare.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. O firmă studiază posibilitatea lansării unui produs. Pentru aceasta
decizia este fie de a abandona proiectul fie de a testa mai întâi piaţa.
Testarea pieţei costă 150 u.m. şi indică favorabil cu o probabilitate de 0,7
şi nefavorabil 0,3. Dacă testarea pieţei indică favorabil, atunci firma poate
abandona proiectul sau poate lansa produsul, anticipând că atunci când
cererea este:
- scăzută, p=0,25, firma pierde 300 u.m.;
- medie, p=0,6, firma câştigă 450 u.m.;
- ridicată, p=0,15, firma câştigă 1350 u.m.
Dacă testarea pieţei indică nefavorabil, firma abandonează lansarea.
În acest caz, firma poate recupera 90 u.m. din vânzarea unor echipamente.
Figurând arborele de decizie, stabiliţi ce decizie trebuie să ia firma?
2. Chiar dacă crearea şi dezvoltarea unei staţii de benzină
independente a devenit o afacere dificilă, Adriana s-a decis să-şi pornească
o astfel de afacere. Problema pe care o are Adriana se referă la faptul că nu
ştie cât de mare să fie staţia. Venitul anual pe care l-ar putea obţine
depinde atât de mărimea staţiei cât şi un număr de factori ce depind de
industria petrolului şi de cererea de produse petroliere, în special benzină
şi motorină din zonă. După o analiză atentă, Adriana a ajuns să dezvolte
tabelul de mai jos:
Mărimea staţiei Piaţă foarte bună Piaţă bună Piaţă slabă
Mică 50.000 20.000 -10.000
Medie 80.000 30.000 -20.000
Mare 100.000 30.000 -40.000
Foarte mare 300.000 25.000 -160.000

a) Care este decizia maximax?

b) Care este decizia maximin?
c) Care este decizia în cazul în care probabilitatea de apariţie a
stărilor este egală?
d) Dacă Adriana îşi descoperă un factor de optimism de 80%, care
este decizia în acest caz?
90
 e) Care este decizia aplicând criteriul regretelor?
3. Ionuţ Popescu doreşte să-şi mărească venitul anual şi se gândeşte
să investească în retehnologizarea rafinăriei pe care o deţine. Alternativele
pe care le are în privinţa echipamentelor sunt descrise în tabelul de mai jos.
Echipament Piaţă favorabilă Piaţă defavorabilă
A 300.000 -200.000
B 250.000 -100.000
C 75.000 -18.000

De exemplu, dacă Ionuţ cumpără echipamentul A iar perioada care

urmează este favorabilă, el va realiza un profit de 300.000 u.m. Pe de altă
parte, dacă piaţa nu evoluează aşa cum doreşte el, pierderea va fi de
200.000 u.m.. Dar Ionuţ a fost întotdeauna un optimist.
a) ce criteriu va alege Ionuţ pentru a lua decizia?
b) care ar fi cea mai bună alegere?
c) deşi Ionuţ Popescu este acţionarul principal al rafinăriei, fratele
lui, Dan, este directorul economic. Dan este cel creditat cu succesul
financiar al firmei. Dar Dan este o fire pesimistă. Care credeţi că va fi
alegerea lui Dan? Ce criteriu ar trebui el să aleagă?
d) revista „Petrolistul” la care Ionuţ este abonat, descrie într-un ultim
articol faptul că se estimează că în următoarea perioadă cererea de produse
petroliere va fi foarte ridicată. Chiar dacă preţul produselor petroliere va
creşte, cererea acestora se va menţine la cote ridicate. Astfel, în revista se
estimează că există 60% şanse ca piaţa să fie una favorabilă şi doar 30%
una defavorabilă. Dan ar dori să utilizeze aceste informaţii în luarea celei
mai bune decizii. Ce model să aleagă? Care este această decizie?
e) Dan crede că în cazul achiziţionării echipamentului A nu s-ar
putea obţine 300.000 u.m. profit şi că această valoare trebuie să fie mai
mică. Cât de mult ar putea fi redusă această valoare astfel încât Dan să-şi
schimbe decizia luată la punctul d?
f) construiţi arborele de decizie pentru punctul d al problemei;
4. O companie doreşte lansarea unui produs sau menţinerea acestuia
pe piaţă. Decizia depinde de starea economiei în acel moment. Profitul
realizat de companie în fiecare din cazurile previzionate este prezentat în

91
tabelul de mai jos. Probabilitatea unei economii puternice este de 40%, iar
a unei economii slabe de 60%.
Starea economiei
Decizia
Puternică Slabă
Introducere nou produs 140000 -12000
Menţinere produs existent 35000 25000

Pentru a afla informaţii suplimentare despre cererea produsului

compania doreşte angajarea unui expert, care să realizeze şi o previziune a
stării economiei înainte de luarea deciziei. Se consideră că soluţia dată de
expert este fără erori. Cea mai bună estimare a stării economiei pe care o
realizează expertul este: 40% pentru o economie puternică şi 60% pentru o
economie slabă.
a) stabiliţi alternativa companiei în situaţia în care nu angajează un
expert şi determinaţi profitul companiei ca urmare a deciziei luate;
b) stabiliţi alternativa companiei în situaţia în care angajează un
expert şi determinaţi profitul companiei ca urmare a deciziei luate;
c) Care este diferenţa de profit realizată de companie în cele două
situaţii;
5. Super Cola este un producător de băuturi răcoritoare care trebuie
să decidă dacă să introducă sau nu pe piaţă o nouă băutură. Managerii
estimează că vânzările vor fi fie de 100 milioane de sticle, fie de 50 de
milioane sau de 1 milion. Dacă firma introduce băutura, vânzările a 100 de
milioane de sticle vor aduce un profit de 1 milion de dolari. La vânzări de
50 de milioane, profitul va fi de 200 de mii de dolari, iar dacă se vând
numai 1 milion de sticle, compania va înregistra o pierdere de 2 milioane
dolari. Dacă firma nu lansează produsul pe piaţă, pierderile vor fi de 400
de mii de dolari.
a. Construiţi matricea decizională.
b. Construiţi matricea regretelor.
c. Care este decizia optimă a problemei dacă firma este:
- extrem de pesimistă;
- extrem de optimistă;
- doreşte să minimizeze eşecul.

92
 d. Firma a angajat o companie specializată în cercetări de marketing.
Aceasta din urmă a analizat piaţa şi a stabilit probabilităţile vânzărilor noii
băuturi astfel:
- P(100 de milioane de sticle vândute) = 1/3;
- P(50 de milioane de sticle vândute) = 1/2;
- P(1 de milioane de sticle vândute) = 1/6.
Va introduce Super Cola pe piaţă produsul, dacă ia în considerare
criteriul valorii monetare estimate?
e. Firma de marketing a anunţat că poate efectua un studiu mult mai
aprofundat al pieţei, dar acesta va costa 275.000 de dolari. Vor comanda
managerii de la Super Cola studiul?
6. MegaStore este un lanţ de magazine care şi-a planificat o
campanie promoţională de vânzări de două zile pentru un nou produs.
Costul reclamei campaniei este de 950 u.m. Estimările privind vânzările
sunt de 60, 80, 100 sau 120 de bucăţi. Fiecare duzină de produse costă
magazinul 300 de u.m., iar acesta le vinde cu 36 u.m. la bucată. Fiecare
bucată nevândută de magazin va fi returnată fabricii producătoare pentru
preţul de achiziţie mai puţin 2 u.m. costul transportului. Managerul cu
vânzările doreşte să comande duzini de câte 6, 8, 10 sau 12 unităţi de
produs.
A. Construiţi matricea decizională.
B. Care este decizia optimă dacă se foloseşte criteriul:
- maximin?
- maximax?
- regretelor minimax?
C. Ar trebui managerul să comande vreo data duzini de câte 12
produse? De ce?
7. Pentru a absorbi o parte din excesul de producţie, pe termen scurt,
o fabrică ia în considerare reducerea producţiei la două dintre produsele
sale: senzor de temperatură sau un senzor de presiune. Există totuşi
posibilitatea ca produsele să nu poată fi realizate. Din vânzarea senzorului
de temperatură se poate obţine un venit de 1.000.000 u.m., iar din vânzarea
senzorului de presiune se obţine un venit de 400.000 u.m. Aceste sume nu
includ costurile de proiectare pentru cele două produse. În cazul în care
93
aceste produse nu pot fi realizate, nu vor fi venituri din vânzări, şi costurile
de proiectare vor fi total pierdute. Costul de proiectare pentru senzorul de
temperatură este de 100.000 u.m. şi 10.000 pentru senzorul de presiune.
Probabilitatea de a realiza cu succes senzorul de temperatură este de 0,5,
iar probabilitatea de a realiza cu succes senzorul de căldură este de 0,8.
Care din cele două produse ar trebui realizat?
8. Un prieten vă propune un joc. Trebuie să îi plătiţi 9 lei şi apoi un
zar normal, cu 6 feţe va fi rostogolit. Dacă va apărea una din feţele 3, 4, 5
sau 6, atunci prietenul vă va plăti 15 lei, în caz contrar, nu vă va plăti
nimic. Mai mult, prietenul este de acord să joace acest joc de câte ori
doriţi. Ar trebui să acceptaţi jocul? Argumentaţi;
9. O firmă a primit o comandă de 100 de mixere audio personalizate,
în valoare de 5000 u.m./bucată, şi firma trebuie să decidă cum va răspunde
acestei solicitări. Modificările electronice ale mixerelor standard implică
un cost de 100.000 u.m. pentru proiectare şi modificarea liniei de producţie
– indiferent de numărul de mixere audio produse. Costul de realizare a
circuitelor electrice este de 2000 u.m. pentru fiecare unitate. Datorită
faptului că firma are capacitate de producţie ne exploatată pe termen scurt,
oferta poate părea tentantă. Circuitele personalizate nu se potrivesc în
carcasele mixerelor standard, şi firma trebuie să decidă dacă va cumpăra
carcase noi pentru a satisface comanda. Costul unei carcase este de 500
u.m., dar firma ar putea cumpăra o matriţă pentru a produce carcasele în
regie proprie. Costul matriţei este de 20.000 u.m. şi există o probabilitate
de 0,6 de a produce carcasele cu succes. Dacă matriţa nu funcţionează,
costul de achiziţie al matriţei va fi pierdut, iar firma trebuie să cumpere
carcasele cu 500 u.m./bucată. Dacă matriţa funcţionează, costul de
fabricaţie al unei matriţe este de 60 u.m. Indiferent de carcasa folosită,
costul de asamblare al circuitelor în carcasă este de 20 u.m. pentru fiecare
unitate produsă. Din nefericire, nu există nici o modalitate de testare a
matriţei înainte de a o cumpăra. Presupuneţi că nu există o altă
întrebuinţare a matriţei în afară de cea pentru a realiza carcasele pentru
comanda de mixere personalizate. Desenaţi arborele de decizie şi decideţi
dacă firma ar trebui să accepte sau nu oferta;

94
 10. Proprietarii unui lanţ de restaurante tip Fast Food încearcă să
aleagă locaţia pentru un nou restaurant. Au de ales între a-l construi într-o
zonă comercială, într-un mall sau în piaţa agroalimentară. În afara costului
de construire de 100.000 u.m., indiferent de locaţie, chiria anuală pentru o
perioadă de concesiune a spaţiului de 5 ani este de 30.000 u.m. pentru zona
comercială, 50.000 u.m. pentru mall şi 10.000 u.m. pentru piaţă.
Probabilitatea ca vânzările pe următorii 5 ani să fie sub medie este estimată
la 0,3, pentru vânzări medii probabilitatea este de 0,5, iar pentru vânzări
peste medie probabilitatea este de 0,2. Departamentul de marketing a
estimat proiecţiile veniturilor pentru cele trei locaţii diferite:
Vânzări Zona comercială Mall Piaţă
Sub medie 100.000 200.000 50.000
Medii 200.000 400.000 100.000
Peste medie 400.000 600.000 300.000

Alegeţi locaţia noului restaurant folosind următoarele criterii: a)

Maximax; b) Maximin; c) Hurwicz (cu =0,6); d) Regretelor minime; e)
Probabilistic – cu valorile date în textul problemei.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Piaţa bunurilor informaţionale – realităţi şi perspective.
2. Incertitudinea şi timpul.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

2. Care sunt formele şi caracteristicile riscului şi incertitudinii.
3. Determinaţi metodele de micşorare a riscului.

Tema 12. EFECTE EXTERNE ŞI BUNURILE PUBLICE

Planul temei:
12.1. Efecte externe şi eficienţa pieţei. Reglementarea de stat a
efectelor externe (impozite şi subvenţii)

95
 12.2. Bunuri publice. Cererea pentru bunuri publice şi oferta lor.
Problema „călătorului fără bilet”. Analiza „cost – beneficii” în cazul
ofertei bunurilor publice
12.3. Relaţia de preferinţă colectivă

Rezumat: În economia contemporană, unde resursele sunt tot mai

limitate, problema eficienţei este foarte importantă. Aceasta presupune ca
resursele să fie alocate cu prioritate în acele activităţi în care eficienţa
utilizării este cât mai înaltă. Din perspectiva producătorului, eficienţa
presupune profit, iar din punct de vedere al consumatorului contează
utilitatea individuală, de grup sau socială. V. Pareto a elaborat criteriul de
eficienţă socială: „Îmbunătăţirea utilităţii unui individ nu trebuie să
diminueze utilitatea nici unui alt individ”. Acest principiu este încălcat
atunci când o firmă îşi maximizează profitul deranjând alte firme, când
producerea unor bunuri generează efecte negative suportate de alţi oameni.
Astfel de situaţii conduc la apariţia eşecului pieţei, cauzele principale fiind
următoarele:
1. Deficienţe în atribuirea drepturilor de proprietate;
2. Existenţa costurilor de tranzacţie;
3. Concurenţa imperfectă şi informaţia incompletă;
4. Incertitudinea evoluţiei mediului de afaceri.
Rolul guvernului este de a aloca utilizarea resurselor diferiţilor
indivizi, astfel încât să asigure maximizarea interesului tuturor membrilor
grupului. În cazul când alocarea resurselor este reglementată de către stat,
avem de-a face cu bunuri publice, care sunt cele pentru care consumul
unui individ nu duce la scăderea consumului altui individ.
O altă problemă generată de relaţiile de piaţă, sunt efectele externe –
costurile sau câştigurile tranzacţiilor de piaţă ce nu s-au regăsit în preţ.
Efectele externe pot fi pozitive, când aduc câştig persoanelor terţe, şi
negative, când generează costuri. Analiza problemei costurilor sociale l-a
determinat pe Couse să elaboreze aşa-numita „teorema lui Couse”: dacă
drepturile de proprietate a tuturor părţilor sunt precis determinate, iar
cheltuielile tranzacţionale sunt egale cu zero, atunci rezultatul final nu
depinde de schimbările în repartizarea drepturilor de proprietate. Costurile
96
de tranzacţie cuprind următoarele elemente de bază: cheltuieli de
informare, cheltuieli de negociere şi semnare a contractelor, cheltuieli de
evaluare, cheltuieli de definire şi apărare a dreptului de proprietate,
cheltuieli legate de comportamentul oportunist al agentului. Costurile de
tranzacţie sunt inevitabile în funcţionarea sistemului economic Astfel,
statul trebuie să reglementeze efectele externe, mai ales cele ecologice.
Problema care apar în cazul externalităţilor constă în alocarea
eficientă a efectelor externe. Externalităţile negative provoacă pierderi
pentru persoanele afectate, astfel se naşte o situaţie conflictuală între
membrii unei societăţi umane care trebuie reglementată. Autoritatea
publică utilizează instrumente şi mecanisme adaptate diferitelor nivele de
intervenţie , precum şi anumitor zone de interes economic şi social:
- stabilirea unui ansamblu de norme şi reglementări concepute
pentru ca forţele pieţei să fie operante şi eficiente (normele de protecţie a
consumatorului şi penalizările în cazul încălcării lor);
- producerea de bunuri publice neaducătoare de profit şi în
consecinţă neatrăgătoare pentru piaţă. Prin cheltuieli ocazionate de această
producţie se umplu golurile de producţie ale pieţei;
- plăţile de transfer cu rolul de a modifica efectele de distribuire a
venitului prin redistribuirea ulterioară fac trecerea de la contribuabil spre
categoriile beneficiare;
- impozitele, instrumente de maximă importanţă, evidenţiază
prezenţa intervenţiei guvernamentale în trei direcţii: finanţarea
cheltuielilor, stimularea agenţilor economici în ce priveşte dimensionarea
profitului, modificarea distribuirii venitului.
Teoria alegerii publice stabileşte modul în care alegerea colectivă şi
decizia guvernamentală operează împreună în direcţia fundamentării unor
politici economice şi sociale cât mai eficiente pentru societate. Alegerea
socială urmăreşte obţinerea unui beneficiu social.

Concepte cheie
Efecte externe costurile sau câştigurile tranzacţiilor de piaţă ce nu s-au regăsit
în preţ.
Costuri de reprezintă cheltuieli de interacţiune ale agenţilor economici şi

97
tranzacţie sunt legate de încheierea acordurilor sau transmiterea
drepturilor de proprietate de la un agent economic la altul.
Optimul Pareto exprimă acele rezultate eficiente care corespund cel mai bine
preferinţelor tuturor indivizilor din societate.
Externalitate o situaţie în care economia privată nu reuşeşte să aibă
suficientă iniţiativă pentru a crea o piaţă potenţială pentru un
anumit bun.
Pasagerul este un individ care nu îşi prezintă corect intenţiile de a
clandestin beneficia de un bun aflat în proprietatea comună şi prin urmare
nu plăteşte pentru aceste beneficii.
Eşecul pieţelor reprezintă ansamblul situaţiilor în care pieţele nu pot asigura
utilizarea şi alocarea eficientă a resurselor sau nu pot cuprinde
şi regla anumite schimburi de bunuri şi servicii.

Probleme şi teste propuse spre rezolvare:

1. Ronald Couse a propus ca soluţie a externalităţilor negative: a)
aplicarea unui impozit asupra activităţii generatoare de externalitate
negativă; b) subvenţionarea celor care suportă efectele externe negative; c)
aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”; d) definirea precisă a
drepturilor de proprietate şi crearea unei pieţe pentru acestea; e) controlul
activităţii generatoare de externalitate negativă de către stat;
2. Internalizarea externalităţilor negative are loc prin: a) reducerea
costului marginal privat; b) reducerea preţului plătit de consumatori; c)
includerea costurilor externe în costul privat; d) creşterea producţiei; e)
restrângerea drepturilor de proprietate privată;
3. Poluarea reprezintă un exemplu de: a) bun public; b) externalitate
negativă; c) externalitate pozitivă; d) bun privat; e) bun de folosinţă
comună;
4. În cazul unei externalităţi pozitive: a) beneficiile private sunt mai
mari decât beneficiile sociale; b) beneficiile private sunt mai mici decât
beneficiile sociale; c) costurile private sunt mai mari decât costurile
sociale; d) costurile private sunt egale cu costurile sociale; e) beneficiile şi
costurile private coincid cu beneficiile şi costurile sociale;
5. Externalităţile pozitive apar atunci când: a) firmele au costuri de
tranzacţie semnificative; b) schimbul are dezavantaje, dar foarte mici; c)
avantajele sunt mari, dar dezavantajele şi mai mari; d) avantajele
98
schimbului sunt mai mari decat dezavantajele; e) toate variantele sunt
corecte;
6. Care dintre următoarele variante cauzează o externalitate negativă:
a) creşterea albinelor (având drept efect principal polenizarea plantelor şi
copacilor); b) parcurgerea zilnică cu autoturismul personal a drumului spre
locul de muncă; c) cercetarea ştiinţifică fundamentală; d) plantarea de flori
în grădina din faţa casei; e)construcţia unui gard înalt între curtea proprie
şi cea a vecinului;
7. Care dintre următoarele variante este cea mai susceptibilă să
genereze o externalitate pozitivă: a) parcurgerea zilnică cu autoturismul
personal a drumului spre locul de muncă; b) cumpărarea unei îngheţate; c)
obligarea unei firme cu poziţie de monopol să vândă la un preţ egal cu
costul total mediu; d) vânarea urşilor sălbatici; e) plantarea de flori în
grădina din faţa casei;
8. Este un exemplu de bun public: a) filmul vizionat la
cinematograf; b) filmul vizionat de pe caseta video închiriată; c) călătoria
cu trenul; d) apărarea naţională; e) un telefon public;
9. Externalităţi pozitive apar atunci când: a) drepturile de proprietate
sunt bine definite; b) indivizi neimplicaţi într-un contract beneficiază de
efectele favorabile ale acestuia; c) se realizează alocarea eficientă a
resurselor economice prin intermediul pieţei; d) efectele pozitive ale unei
activităţi sunt reglate prin mecanismul pieţei;e) un bun produce satisfacţie
cumpărătorului;
10. În problema „pasagerului clandestin” teoria economică
încadrează comportamentele bazate pe tendinţa de: a) a beneficia gratuit de
bunurile private; b) a eluda plata bunurilor publice; c) a eluda plata
bunurilor nonmarfare; d) a beneficia gratuit de bunurile libere; e) toate
variantele a-d;
11. Internalizarea externalităţilor negative înseamnă: a) stimularea
exporturilor; b) reducerea vânzărilor pe pieţele externe; c) reducerea
costurilor explicite; d) reducerea preţului de echilibru; e) încorporarea
costurilor externe în costurile explicite ale generatorului de externalităţi;
12. Un bun public implică în mod necesar una dintre următoarele
condiţii: a) costul furnizării acestui bun pentru un consumator suplimentar
99
este zero; b) încasările din vânzarea acestui bun permite finanţarea
producerii sale; c) guvernul furnizează acest bun gratuit; d) acest bun este
produs numai de către întreprinderi cu capital de stat; e) acest bun poate fi
produs la fel de eficient de întreprinderile publice şi de cele private;
13. Emisiunile de radio reprezintă bunuri publice pentru că: a) sunt
bunuri libere; b) sunt gratuite; c) sunt finanţate de la bugetul statului; d) se
caracterizează prin nonexcluziune şi nonrivalitate; e) nu sunt
tranzacţionate pe piaţă;
14. Peştii din mări şi oceane sunt în pericol de dispariţie pentru că: a)
indivizii care exploatează resursa sunt iraţionali; b) această resursă este
caracterizată de excluziunea consumatorilor prin preţ; b) rivalitatea în
consum, în absenţa dreptului de proprietate, determină exploatarea în
exces a resursei; c) statul nu subvenţionează refacerea stocurilor de peşte;
d) drepturile de proprietate asupra resursei sunt bine definite;
15. Doi vecini A şi B deţin fiecare câte un teren cu pomi fructiferi. A
şi-a îngrijit pomii şi livada acestuia este plină de fructe, pe când pomii lui
B sunt plini de omizi. Care dintre afirmaţiile de mai jos este corectă? a)
acţiunea lui A generează externalităţi negative; b) atât timp cât costurile de
întreţinere depăşesc valoarea proprietăţii, B procedează corect atunci când
nu cheltuie bani pentru îngrijirea livezii; c) acţiunea lui B generează
externalităţi pozitive; d) administraţia publică locală ar trebui să-l oblige
pe B să-şi îngrijească grădina; e) administraţia publică locală ar trebui să-l
oblige pe A să îngrijească şi grădina lui B;
16. Una dintre variantele de mai jos constituie motivul intervenţiei
guvernamentale în scopul atingerii bunăstării: a) statul are resursele
financiare pentru realizarea acestui obiectiv; b) statul are cei mai buni
specialişti în economia bunăstării; c) autoritatea publică deţine cele mai
cuprinzătoare informaţii referitoare la nevoile societăţii; d) piaţa se
confruntă cu o serie de limite ce generează eşecuri în alocarea resurselor;
e) b şi c;
17. Bunăstarea, ca obiectiv al politicii sociale, vizează: a) justiţia
distributivă a venitului; b) realizarea obiectivelor politicii economice; c)
asigurarea de către guvern a unui număr mare de locuri de muncă bine
plătite; d) stabilirea unui ansamblu de norme şi reglementări care să
100
determine o mai mare operativitate în funcţionarea pieţelor; e) satisfacerea
dorinţei indivizilor de a avea acelaşi nivel de trai;
18. Intervenţia guvernamentală este optimă atunci când: a) guvernul
ia măsuri de prevenire a poluării; b) beneficiile intervenţiei sunt mai mari
decât costurile acesteia; c) costurile suportate de poluatori sunt mai mari
decât beneficiile acestora, realizându-se astfel obiectivele justiţiei sociale
(poluatorul plăteşte); d) beneficiile celor mai mulţi dintre membrii
societăţii sunt mai mari decât pierderile celorlalţi; e)nici o variantă dintre
cele de mai sus;
19. Alegerea între eficienţă economică şi echitate generează: a)
costul de oportunitate al intervenţiei guvernamentale; b) conflict de
interese între partenerii sociali; c) dezechilibre pe piaţă, deoarece
conceptele de mai sus nu pot fi disociate; d) beneficii pentru întreaga
societate; e) nici o variantă din cele de mai sus;
20. Bunurile publice sunt caracterizate de: 1) nonrivalitate; 2)
nonexcluziune; 3) rivalitate; 4)excluziune; 5) nici un răspuns corect.
Alegeţi varianta corectă : a) 1+2; b) 2+3; c) 2+4; d) 3+4; e) 5;
21. Pot fi considerate externalităţi negative: 1) gazele de eşapament
ale automobilelor; 2) restaurarea clădirilor istorice; 3) cercetarea
tehnologică; 4) vaccinul antigripal; 5) fumul termocentralelor. Alegeţi
varianta corectă : a) 1+2+5; b) 2+3+4+5; c) 2+3+5; d) 2+4+5; e) 1+5;
22. Pentru a caracteriza externalităţile pozitive sunt corecte
afirmaţiile: a) venit marginal social este mai mare decât venitul marginal al
firmei; b) costul marginal al firmei este mai mic decât costul marginal
total; c) costuri suplimentare suportate de societate; d) venit marginal total
este mai mic decât venitul marginal al firmei; e) costul marginal al firmei
este mai mare decât costul marginal total;
23. Reprezintă situaţii de hazard moral, cele în care: 1) proprietarul
unei case asigurate împotriva incendiului nu cumpără extinctoare; 2) un
pasager care călătoreşte fără bilet; 3) populaţia rurală nu-şi asigură
locuinţele împotriva inundaţiilor ştiind că guvernul îi va despăgubi; 4)
construirea unui spital într-o locaţie mică şi din care populaţia emigrează;
5) toate cele de mai sus. Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3; b) 2+3+4; c)
2+3; d) 1+3; e) 5;
101
 24. Reprezintă situaţii de selecţie adversă: 1) ascunderea de către
vânzător a informaţiilor referitoare la defectele produselor second-hand; 2)
proprietarul unei case asigurate împotriva incendiului nu cumpără
extinctoare; 3) tendinţa unei persoane de a-şi incendia casa după încheierea
asigurării; 4) ascunderea unor probleme de sănătate de către o persoană
care vrea să încheie o asigurare de viaţă; 5) toate cele de mai sus.
Alegeţi varianta corectă : a) 1+2+3; b) 2+3+4; c) 2+3; d) 1+3+4; e) 5.

Sugestii pentru lucrul individual (proiecte de cercetare, referate,

eseuri):
1. Rolul statului în reglementarea „eşecurilor pieţei”.
2. Economia bunăstării între normativ şi pozitiv.

Întrebări şi teme pentru discuţii:

1. Identificaţi rolul statului în reglementarea efectelor alăturate.
2. De ce tind să dispară bunurile publice?
3. De ce indivizii adoptă uneori decizii care sunt în dezavantajul lor?
4. În ce condiţii apar externalităţile?

102
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi Nr. 845-XII din

03.01.92. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.2/33 din
28.02.1994 (cu modificările şi completările ulterioare). Disponibil:
http://www.licentiere.gov.md/doc.php?l=ro&idc=99&id= 374.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate Nr.459-XII din
22.01.91. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.3-4-5-6 din
30.06.1991 (cu modificările şi completările ulterioare). Disponibil:
http://www.law-moldova.com/laws/rom/osobstvennosti ro.txt.
3. ANGELESCU, C., CIUCUR, D. Economie: aplicaţii. Bucureşti :
Ed. Economica. 2005. 312 p.
4. AVRAM, L. G. Economie. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti : Ed.
Economica. 2017. 186 p.
5. BABII, L., TRUSEVICI, A. Micro-,macroeconomie: teorii şi
aplicaţii (partea I). Chişinău : Ed. ARC. 2004. 191 p.
6. BUCOS, T., BARBĂNEAGRĂ, O. Teorie economică. Chişinău :
ASEM. 2013. 236 p.
7. CLIPA, N. Economie politică: noţiuni teoretice, probleme,
rezolvări. Iaşi : Ed. Sedcom Libris. 2000. 323 p.
8. CHIRCĂ, S. Evoluţia reformelor economice. Chişinău : Ed.
Litera. 2000. 110 p.
9. DUDIAN, M. Bazele economiei. Bucureşti : Ed. All Beck. 2001.
124 p.
10. FILIP, N., SOROCEAN, O. Teorie economică: curs universitar.
Chişinău : Tipografia Primex-Com SRL. 2009. 364 p.
11. HĂMURARU, M., ŢĂRUŞ, V., CAPSÎZU, V. Teorie
economică. Microeconomie. Chişinău : CEP USM. 2010. 280 p.
12. MOLDOVANU, D. Curs de teorie economică. Chişinău : Ed.
ARC. 2006. 428p.
13. OPRESCU, Gh. Microeconomie. Macroeconomie. Bucureşti :
Ed. Economică. 2000. 459 p.
14. ROŞCA, L., NEDELEA, Ş. Teorie şi practică în microeconomie.
Bucureşti : Ed. ASE. 2003. 329 p.
103
 15. SAMUELSON, P. Economie politică. Bucureşti : Ed. Teora,
2001, 944 p.
16.STANCU, S. Microeconomie. Comportamentul agenţilor
economici. Bucureşti : Ed. Economica. 2006. 592 p.
17.TRUSEVICI, A., BRANAŞCO, N. Indicaţii metodice pentru
lecţii practice la disciplina Teoria economică. Bălţi : Tipografia din Bălţi.
2010. 85 p.
18. TRUSEVICI, A., BRANAŞCO, N. Culegere de teste şi
probleme pentru lecţii practice la disciplina Teoria economică. Bălţi :
Tipografia din Bălţi. 2010, 81 p.
19. ZBÂRCIOG, V. Coordonata microeconomică a vieţii umane:
probleme, soluţii. Chişinău : Ed. Ştiinţa. 2001. 208 p.
20. ПЛОТНИЦКИЙ, М.И. Курс экономической теории. Минск :
Мисанта. 2003. 253 p.
21.СОРОЧАН, О. Экономическая теория: курс лекций. Chişinău :
Tipografia Primex-Com SRL. 2009. 327 p.

104